UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de studii: Ingineria Managementului în Protecția Mediului

REFERAT RADIAȚI IONIZATE ȘI

ACȚIUNEA LOR ASUPRA CORPULUI
UMAN

Coordonator științific:
Prof. dr. ing. Emil Petrescu

Masterand:
Sinca Gabriela Mădălina

2023
 INTRODUCERE

Omul este expus continuu acţiunii unor multipli agenţi ambientali, printre care şi radiaţiile
ionizante. Majoritatea radiaţiilor sunt de origine naturală. În ultima sută de ani, omul a adăugat,
prin activitatea sa, și radiațiile artificiale. Descoperirea energiei nucleare este considerată una
dintre cele mai mari realizări ale sec. al XX-lea. Însă utilizarea pe larg a radiaţiilor în diferite
domenii economice înseamnă şi extinderea problemelor de sănătate produse de acestea, de la nivel
de mediu ocupaţional la cel de mediu general populaţional, deci o problemă a sănătății publice.
Sursele de radiații ionizante sunt folosite practic în toate domeniile științei și tehnicii, în
energetică, în industrie, în agricultură, în construcții etc. Cu părere de rău, acestea sunt folosite nu
numai în scopuri pașnice, dar și la producerea armelor nucleare și termonucleare.
Indiferent de sfera de utilizare, sursele de radiații ionizante prezintă un potențial risc dacă
nu se respectă cerințele și normele de radioprotecție și de securitate nucleară. În medicină,
radiațiile ionizante și-au găsit o aplicare extrem de largă în diagnosticul, în tratamentul și în
profilaxia mai muiltor boli.

NOŢIUNI GENERALE DESPRE RADIAŢIILE IONIZANTE

Noțiunea de radiaţie. Expuneri la radiații și efectele Radiația este un fapt de viață, prezentă
în natură și produsă artificial de om. Radiația de origine naturală există dintotdeauna în mediul
înconjurător, pe când cea artificială este produsă și folosită de om de câteva decenii.
Radiațiile naturale și artificiale nu sunt diferite nici ca tip, nici ca efect. Radiația este inerent
dăunătoare omului, de aceea populația trebuie protejată de o expunere inutilă sau excesivă la
radiații. Cu toate acestea, utilizarea radiației contribuie la binele omului, la dezvoltarea medicinei
și a altor științe precum și a industriei.
Efectele radiațiilor, care suscită cea mai mare îngrijorare, sunt bolile maligne provocate
persoanelor expuse la radiații precum și defectele genetice moștenite de descendenții acestora.
Probabilitatea apariției oricărui efect al radiației este legată de doza de radiație primită.
Riscul, asociat oricărei expuneri, trebuie comparat cu beneficiile procedurilor care au
provocat expunerea. În medie, radiația de origine naturală produce expunerea cea mai mare asupra
oamenilor.
O bună parte din aceasta nu poate fi evitată, deși este posibil un anumit control. Stringența
controlului, balanța dintre risc și beneficiu, este o problemă pe care trebuie să o soluționeze
societatea. Radiaţia reprezintă energia emisă de o sursă şi transmisă prin spaţiu sub formă de unde
sau particule.

Clasificarea radiațiilor
Sursele de radiații În prezent, radiațiile se clasifică în raport cu natura lor și cu energia
transportată. Astfel, în funcție de natura lor, radiaţiile se împart în două categorii:
• radiaţii electromagnetice: undele din domeniul radio, TV, radar, microundele,
radiațiile infraroșii, luminoase, ultraviolete, razele X, gama, cosmice. Acest tip de
radiatii sunt emise și absorbite sub formă de cuante (fotoni). Fotonii sunt particule
fară masă de repaus ce transportă, fiecare, o cantitate de energie ce poate fi calculată
folosind expresia E = hn, unde h este constanta lui Planck (6,625.10–34 Js), iar n –
1
 frecvența radiațiilor. Masa lor de miscare, m, se leagă de energie prin formula lui
Einstein: E = mc2 , c fiind viteza luminii în vid. În prezent, energia lor se exprimă
în electronvolți: 1eV = 1,6x10-19 J . Spectrul radiațiilor electromagnetice este
extrem de extins. În funcție de lungimile lor de undă în vid (l = c/n), acesta se
prezintă ca în fig.1.1.

Fig.1.1 Spectrul radiațiilor electromagnetice

• radiaţii corpusculare: particule de substanță cu o anumită energie cinetică

(electroni, protoni, neutroni, particule alfa). Clasificarea acestui tip de radiații în
funcție de sarcina și de masa particulelor transportoare ale energiei este prezentată
în fig.1.2.

2
 Fig.1.2. Clasificarea radiațiilor corpusculare

În funcție de energia transportată deosebim:

• radiaţii neionizante: undele din domeniul radio, TV, radar, microundele, rasdiațiile
infraroșii, luminoase, ultraviolete;
• radiaţii ionizante: particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de
maximum 100 nm (o frecvență de minimum 3×10 15 Hz), capabile să producă ioni,
direct sau indirect – razele X și gama, radiațiile cosmice.

Proveniența radiaţiilor ionizante

Sursele de radiaţii ionizante sunt grupate în:
• surse naturale: materiale radioactive existente în mod natural în mediu
• surse artificiale: materiale radioactive produse artificial sau generatoarele de
radiații – dispozitive capabile să genereze radiații ionizante, precum raze X,
neutroni, electroni sau alte particule încărcate.
3
 Sursele naturale de radiații ionizante
Majoritatea radiaţiilor îşi au originea în mediul natural, constituind fondul natural de
radiaţii. Astfel, omul este permanent expus la următoarele radiaţii ionizante naturale:
• radiaţia cosmică – particule de energie înaltă (nuclee grele, particule alfa, protoni
și electroni) şi radiaţii gama provenite din spaţiul cosmic și care bombardează
Pământul în mod continuu. Cantitatea (sau doza) de radiaţie cosmică primită de om
depinde de altitudine, de condiţiile atmosferice și de câmpul magnetic al
Pământului;
• radiaţia terestră – are originea în elementele radioactive (uraniu, toriu şi potasiu)
din roci şi din sol. Pe suprafaţa globului, doza de radiaţie terestră variază mult ca
urmare a distribuţiei neomogene a elementelor radioactive naturale în scoarţa
pământului;
• radonul – element radioactiv în stare gazoasă format în urma descompunerii
radioactive naturale a uraniului din roci și din sol;
• radiaţia naturală din interiorul organismului – se compune din radionuclizii pătrunşi
în organism prin inhalare (radon), ingestie (potasiu-40) sau prin piele. Omul
creează și o radioactivitate naturală suplimentară prin activitatea socioeconomică –
exploatări miniere, materiale de construcții.

Sursele artificiale de radiații ionizante

Sursele artificiale de radiații ionizante sunt produsul activității umane, iar radiaţiile
provenite din acestea acționează asupra omului ca rezultat al:
• expunerii medicale – radiografiile, radioscopiile și radioterapiile de orice tip sunt
cea mai importantă sursă artificială de expunere la radiații a populației;
• expunerii la alte surse create de activitatea umană cum ar fi testarea armamentului
nuclear în atmosferă, producerea energiei electrice la centralele nucleare, utilizarea
industrială a radiaţiilor, transportul şi depozitarea materialelor nucleare etc.
Doza efectivă medie anuală din contul fondului natural de radiaţii este de aproximativ 2,4
mSv (media globală), ceea ce reprezintă aproximativ 80 % din doza efectivă medie totală primită
de om. Diferenţa provine din surse artificiale de radiaţii ionizante.

Tipuri de radiaţii ionizante şi puterea lor de penetrare

Se disting următoarele tipuri de radiaţii ionizante:
• radiaţii alfa (α): radiaţie corpusculară formată din particule încărcate pozitiv
(nuclee de heliu), compuse din doi protoni şi doi neutroni, emisă de izotopi naturali
(uraniu, toriu și radiu) și artificiali (cesiu, plutoniu și americiu).
Acest tip de radiații are următoarele caracteristici:
➢ nu sunt penetrante, pot pătrunde doar în stratul exterior al pielii (epidermă) (fig1.3)
➢ parcursul în aer este de 3-4 cm
➢ pot fi ecranate de o foaie de hârtie
➢ prezintă un risc sever la iradierea internă (prin pătrunderea radionuclizilor emițători
alfa în organism)
• radiaţii beta (β): fascicule de electroni sau pozitroni cu următoarele proprietăți:
➢ puterea de penetrare este mai mare decât a particulelor alfa, au capacitatea de a
penetra pielea (fig.1.3)
4
 ➢ pot fi ecranate de plastic, de o foiţă subţire de aluminiu
➢ prezintă un risc mediu la iradierea internă și externă
• radiaţii gama (γ): radiaţii electromagnetice de energii înalte sau fotoni emişi din
nucleul unui atom. Au următoarele caracteristici:
➢ sunt penetrante, pot traversa complet organismul uman (fig.1.3)
➢ pot fi ecranate de materiale cu Z mare (Pb)
➢ prezintă risc radiologic semnificativ la iradierea internă și externă

Fig.1.3 Puterea de penetrare a radiaţiilor ionizante în funcţie de material

Efectele radiaţiilor ionizante asupra sănătăţii

Efectele asupra organismului nostru a radiației, cu care suntem „bombardați” din aer, din
pământ, din apă, din vegetaţie, din alimente, sunt prezentate în fig.1.4.

Fig.1.4 Efectele radiaţiilor ionizante asupra organismului uman

5
 Mecanismele de producere a efectelor biologice de către radiațiile ionizante Efectele
asupra celulelor a radiațiilor ionizante, absorbite într-un material biologic, se pot dezvolta prin:

• acțiune directă – radiația interacționează direct cu una dintre componentele critice

ale celulei, inducând microleziuni directe structurii celulei
• acțiune indirectă – apariția în urma interacţiunii radiaţiilor cu apa din organism a
unor radicali liberi şi ioni cu reactivitate chimică înaltă
• acțiune la distanță – apariția efectelor asupra celulelor neiradiate

Principala ţintă a radiaţiilor ionizante este ADN-ul, afectarea căruia se poate solda cu
moartea celulei, cu mutageneză sau cu transformare malignă (fig.1.5).

La doze mici de radiaţii, specifice fondului natural de radiaţii, omul reacţionează în limite
fiziologice normale sau apare, uneori, chiar o stimulare temporară a metabolismului. Dozele mari,
peste fondul natural, duc la dereglări metabolice, urmate de distrugeri celulare, soldate într-un final
cu moartea celulei, a ţesuturilor şi chiar a organismului în întregime. Radiaţiile ionizante sunt
considerate agenţi genotoxici clasici.

Fig.1.5 Mecanismele de inducere a efectelor biologice de către radiațiile ionizante

Efectele biologice ale radiațiilor ionizante se clasifică după următoarele critetii:

Din perspectiva timpului:
• imediate (acute) – apar la scurt timp după expunere
• tardive (cronice) – se dezvoltă la intervale de ordinul lunilor, anilor după expunere
În funcţie de persoana afectată:
• somatice – apar la indivizii expuși la radiații
• genetice – sunt vizați descendenţii indivizilor expuși la radiații
În raport cu gradul de afectare:
• letale – ireversibile, duc la moartea celulei
• subletale – pot fi reparate
• potențial letale – pot fi reparate în cazul în care celula nu este în stare de diviziune
Din punct de vedere al radiobiologiei:
• stocastice
6
 • deterministice (nonstocastice)

Fig.1.6 Efectele deterministice ale radiațiilor ionizante

Acest tip de efecte apar după alterarea a peste 99,9 % din celulele ce compun ţesuturile
corpului uman. În perioada de început a utilizării radiaţiilor, acestea erau frecvente, manifestându-
se, în principal, sub formă de anemii şi de leziuni ale pielii. După introducerea măsurilor de
protecţie acestea apar doar accidental.
Efectele deterministice au prag de apariţie (sub acest prag nu apar efecte), iar severitatea şi
frecvenţa lor creşte cu doza primită de populaţia compusă din indivizi cu susceptibilitate variată,
în funcţie de ţesutul afectat. Cele mai sensibile la acţiunea radiaţiilor ionizante sunt țesuturile
ovarian și testicular, măduva osoasă şi ochii, tabelul 1. La copii, ca urmare a sensibilităţii crescute
a ţesuturilor lor la radiaţii ionizante, efectele
deterministice sunt mai severe. S-a constatat că creierul lor suferă o atrofie corticală la o
doză unică de 10 Gy, iar la o doză de peste 1Gy apare o retardare mentală severă de 75 %.

Tabel 1. Clasificarea radiosensibilității organelor corpului uman

Efectele deterministice se clasifică în:

• sindrom acut de iradiere – apare la un interval de ore până la luni, cu manifestări

locale şi generale la nivel de măduvă hematopoietică, piele, cristalin, sistem
gastrointestinal;
7
 • sindrom cronic de iradiere – se dezvoltă la un interval de luni până la ani ca urmare
a lezării vaselor sangvine, alterării permanente a celulelor şi/sau dezvoltarea de
fibroză.

Efectele stocastice ale radiațiilor ionizante:

Efectele stocastice ale radiațiilor ionizante apar după lezarea uneia sau mai multor
celule din ţesuturile/organele corpului uman. Severitatea lor nu depinde de doză, fiind
declanșate și de doze foarte mici, în schimb frecvenţa apariţiei lor creşte cu doza, fără
existenţa unui prag de doză. La baza dezvoltării efectelor stocastice stau modificările
de la nivelul ADNului şi proliferarea celulelor maligne.

Efectele stocastice ale radiațiilor ionizante se grupează în:

• efecte somatostocastice - cancerul radioindus, efecte teratogene

• efecte genetice – mutaţii genetice, aberaţii cromozomiale

Efectele teratogene ale radiațiilor ionizante

Apar în urma iradierii embrionului/fătului. Perioada maximă de vulnerabilitate este între a
8-a şi a 90-a zi de la fecundare. Doze mari de iradiere externă pot duce la malformaţii minore/grave
până la moartea, embrionului şi avort spontan. După a 90-a zi, vulnerabilitatea scade, persistând
riscul leziunilor nervoase (oligofrenie, dezvoltare neuropsihică deficitară). Efectele asupra
dezvoltării creierului au fost observate la copiii supravieţuitorilor bombardamentelor atomice de
la Hiroshima şi Nagasaki. Aceștia prezentau retardare mintală, scor de inteligenţă redus şi
dificultăţi de învăţare. După vârsta de 7 ani, iradierile externe sau interne ale uterului pot duce și
la creșterea incidenței leucemiilor infantile şi a unor tumori solide

Efectele genetice ale radiațiilor ionizante

Aceste efecte au un caracter aleatoriu și sunt consecinţe clinice tardive, manifestate la
prima şi următoarele generaţii, atingând echilibrul la a 20-a generaţie. Din acest grup fac parte
aberațiile cromozomiale și mutațiile.
Aberaţiile cromozomiale se produc prin acţiunea radiațiilor ionizante asupra gameţilor și
constau în translocare, rupere, pierdere sau adiţie de cromozomi supranumerar. Gradul de
manifestare a aberațiilor cromozomiale este atât de înalt încât este imposibilă formarea oului sau
embrionul format nu este viabil.
Mutaţiile, modificări ale informaţiei genetice, pot fi letale, viabilitatea indivizilor purtători
de astfel de gene fiind redusă, şi neletale care produc la generaţiile următoare un număr mare de
anomalii genetice. Studiile experimentale au evidenţiat o relaţie liniară între doză şi efectul
mutagen, deci nu intervine nici un proces reparator. Prin urmare, orice doză joasă de radiație,
primită de ţesutul germinal, produce efecte mutagene care se pot suma cu dozele anterioare şi
ulterioare. Aceste efecte sunt legate de probabilitatea ca o celulă germinală, purtătoare a mutaţiei,
să participe efectiv la fecundaţie. La prima generaţie, efectele genetice produse de radiaţii sunt:
reducerea natalităţii, malformaţii congenitale şi ereditare, iar la următoarele generaţii – afectarea
fondului genetic al populaţiei, malformaţii recesive şi diminuarea capacităţii imunobiologice.
Riscul genetic individual se ia în calcul în cazul dozelor ridicate. La doze mici, efectul se estimează
pe populaţie în totalitate, generând modificarea structurii genetice a întregului grup afectat.

8
 BIBLIOGRAFIE

[1] Al-Zoughool M., Krewski D. Health effects of radon: a review of the literature. In:
International Journal of Radiation Biology, 2009.
[2] Bahnarel I., Coreţchi L., Moldovanu M. Aspecte medico-biologice ale acţiunii
accidentului nuclear de la Cernobîl asupra populaţiei Republicii Moldova, Chişinău,
Ch.:Î.S.F.E.P., Tipografi a Centrală, 2005, 152 p.
[3] Bulbuc G., Corcimaru I., Bahnarel I. et al. The biological effects of low doses of
ionizing radiation: Chernobyl Nuclear accident and spreading of Hemoblastoses in Moldova. In:
Intrenational Conferince held in Seville. Spain, 1997
[4] Cojocaru Oleg, Accidentele industriale care au reamintit de Hiroshima // Revista Bilant,
nr.17, 2006
[5] Gharbi F. et. al. Exposure to radiation from the natural radioactivity in Tunisian
building materials. In: Radiat. Prot. Dosimetry. 2012
[6] Harb S. et al. Specific activities of natural rocks and soils at quaternary intraplate
volcanism north of Sana'a, Yemen. In: J. Med. Phys. 2012.
[7] Kapdan E. et. al. A study of environmental radioactivity measurements for Cankiri,
Turkey. In: Radiat Prot Dosimetry. 2012.
[8] Ostrofeț Gh., Bahnarel I., Corețchi L.,și cooautorii Igiena Radiațiilor. Manual. C.E.P.
Medicina, 2009. 400p.
[9] Stochioiu A., Sahagia M., Tudor I. TLD System for the monitoring of the
environmental radioactivity. In: Rom. Journ. Phys., 2009.
[10] UNEP, 2016, Radiation effects and sources, 55 p. ISBN: 978-92-807-3517- 8. 27.
UNSCEAR (United Nations Scientific Committee on the Effects of Atomic Radiation. Available
online: [Link] unscear/en/publications/2000_1.html, vizitat 20.X.2015.
[11] Norme Fundamentale de Radioprotecție, Cerințe și Reguli Igienice nr. [Link] din
27 februarie 2001. În: Monitorul Oficial Nr. 40-41 art Nr: 111, 05.04.2001 Chișinău
[12] NFRP-2000. Norme fundamentale de radioprotecţie. Cerinţe şi reguli igienice. Nr.
065334 din 27.02.2001. Monitorul Oficial Nr. 40-41 art Nr: 111.
[13] ICRP Publication 103, The 2007 Recommendation of the International Commission
on Radiological Protection. In: Annals of ICRP, 2007.
[Link] cription#description.