Canonul
Canon se numește o compoziție muzicală polifonică în contrapunct, în care două
sau mai multe voci, intrând succesiv, repetă la un interval și la o distanță fixă
același desen melodic.
Canonul este un procedeu des întâlnit în contrapunctul Barocului. El constă dintr-o
imitație continuă, la una dintre voci, a materialului melodic expus treptat de către
cealaltă voce. Procesul imitativ se încheie fie la o singură voce, până se epuizează
conturul melodic de imitat, fie la două voci, cu o cadență.
Canonul se poate realiza la orice interval, cele mai frecvente fiind canoanele la
octavă inferioară sau decimă inferioară.
Canonul poate fi însoțit și de transformări la nivelul direcției mișcării vocilor sau în
ceea ce privește valorile de durate folosite. Transformările trebuie aplicate însă
tuturor sunetelor componente ale melodiei imitate. O astfel de transformare, în
privința direcției mișcării vocilor, o produce canonul în inversare.
Când vocea care imită expune melodia primei voci de la sfârșit la început se
realizează un canon în recurență.
Combinarea celor două tipuri de canon menționate mai sus dă naștere unui canon
în recurență și inversare. Linia melodică inversată este expusă de către vocea
imitativă de la sfârșit la început.
În ceea ce privește modificarea valorilor de durate folosite canonul poate fi de două
feluri: în augmentare sau în diminuare.
Pot exista și combinații între formele de canon care se bazează pe modificarea
direcției mișcării vocilor și pe aceea a valorilor de durate. în acest caz se pot
întâlni: canonul în augmentare și recurență, în augmentare și inversare, în
diminuare și inversare etc.
“Cântarea în canon” este o formă de muzică sacră care a jucat un rol semnificativ
în tradiția liturgică a Bisericii Ortodoxe. Canonul este o compoziție muzicală care
constă din mai multe părți sau “cântări” care sunt cântate într-o anumită ordine.
Un exemplu remarcabil de cântare în canon este “Canonul Învierii”. Acesta este un
text liturgic important care este recitat în timpul slujbelor de Înviere. Textul a fost
compus de Sfântul Ioan Damaschin în secolele VII și VIII. Acesta a fost adaptat în
limba română de Ștefanache Popescu (irmoase), Ioan Popescu Pasărea (tropare) și
Macarie Ieromonahul (catavasii).
Canonul Învierii este structurat în mai multe cântări, fiecare având un mesaj
specific. De exemplu, “Cântarea 1-a” este o invitație la lumină și la viață, marcând
trecerea de la moarte la viață și de pe pământ la cer. “Cântarea a 3-a” este o
invitație la bucurie și la lumină, marcând trecerea de la întuneric la lumină.
“Cântarea a 4-a” este o invitație la bucurie și la lumină, marcând trecerea de la
întuneric la lumină.