UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

Facultatea de Drept
Specializare: Drept ID anul II

Condițiile de admisibilitate ale acțiunii in

contencios administrativ
- Eseu -

Autor :
Stînga Andrada-Ioana

Sibiu
-2023-
1. Contenciosul administrativ............................................................................................................2
2. Condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ..............................................2
 Calitate procesuală;...................................................................................................................2
 Actul atacat să fie act administrativ, în formă tipică sau asimilată;...........................................2
 Actul atacat să emane de la o autoritate publică;......................................................................2
 Actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim;.............................2
 Parcurgerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau a
recursului administrativ ierarhic;.......................................................................................................2
 Respectarea termenului de introducere a acțiunii;...................................................................2

1. Contenciosul administrativ
Prin sintagma ,,contencios” se înțelege ideea de contradictorialitate, a unei confruntări, a unei
lupte sau a unui duel, în sens metaforic, a unor interese contrarii, dintre două părţi, din care
un va ieşi învingătoare.
Contenciosul administrativ este o instituţie fundamentală a oricărui stat de drept şi
democratic, reprezentând, totodată, o garanţie a cetăţeanului împotriva eventualelor abuzuri
ale administraţiei.
Contencios administrativ este o noţiune tradiţională a dreptului administrativ, fiind utilizată
pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva actelor și operaţiunilor administrative
de recursurile administrative obişnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobândea caracter
jurisdicţional (contencios) ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de
judecător, în felul acesta s-a ajuns – atât în doctrină, cât şi în legislaţie, mai ales în perioada
interbelică – să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de
contencios administrativ; instanţă (organ) de contencios administrativ (uneori instanţa în
materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotărâri de
contencios administrativ.

2. Condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ

Trebuie cunoscut de la început că trebuie îndeplinite anumite condiții și respectate termenele
stipulate de lege pentru a ne adresa instanței de contencios administrativ. Cererea de chemare
în judecată, ca orice acțiune în justiție, trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 194
din Codul de procedură civilă, însă nu este suficient să respectăm condițiile de formă pentru
acțiunea în contencios administrativ, ci și anumite condiții de fond:
  Calitate procesuală;
 Actul atacat să fie act administrativ, în formă tipică sau asimilată;
 Actul atacat să emane de la o autoritate publică;
 Actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim;
 Parcurgerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau a
recursului administrativ ierarhic;
 Respectarea termenului de introducere a acțiunii;

1. Calitatea procesuală
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și
persoana care este titular al dreptului încălcat (calitatea procesuală activă) sau între persoana
pârâtului și cel obligat să respecte dreptul (calitatea procesuală pasivă).
Funcționarii publici pot avea și ei calitate procesuală activă, dacă prin actele emise de
autoritățile publice se aduc atingere unor drepturi ale acestora privitoare la funcție, salariu,
etc. În acțiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit
legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat sau care a refuzat nejustificat să
soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a
răspuns solicitantului în termenul legal.
2. Actul atacat să fie administrativ, în formă tipic sau asimilată
Analizând dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reiese faptul că actele administrative propriu-zise
sunt acte administrative tipice, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau un interes legitim, respectiv faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal
ca fiind acte administrative atipice sau asimilate.
Conform art 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, modificată prin Legea
nr. 262/2007, oferă o definiție extensivă noțiunii de act administrativ, în sensul că aceasta
evocă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în
regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă
naștere, modifică sau stingere raporturi juridice, sunt asimilate actelor administrative, în
sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea
în valoarea a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea
serviciilor publice, a achizițiilor publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de
contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
3. Actul atacat să emane de la o autoritate publică
Întrucât este de esenţa actului administrativ ca acesta să emane de la o autoritate publică, este
de la sine înţeles că nu pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ acele acte
care sunt emise, adoptate sau încheiate de alte entităţi juridice decât autorităţile publice.
Altfel spus, o condiţie necesară pentru ca un act să poată fi atacat la instanţa de contencios
administrativ este ca acel act să provină de la o autoritate publică. Condiţia nu este însă şi
suficientă: după cum am arătat mai devreme, nu orice act al unei autorităţi publice este act
administrativ – în înţelesul legii.
Sensul principal al sintagmei „autoritate publică” este acela de organ public, adică un colectiv
organizat de oameni, care exercită prerogative de putere publică la nivel statal sau local sau,
într-o altă formulare, o structură organizatorică ce acționează în regim de putere publică
pentru realizarea unui serviciu public.
Autoritățile publice pot fi grupate în următoarele categorii:
- organe ale administraţiei de stat (Parlament, Preşedintele României, Guvern, Curtea
de Conturi, ministere, agenţii, prefecturi, etc.) şi structuri subordonate acestora;
- organe ale administraţiei publice locale (Consiliul judeţean, Consiliul local, Primar)
şi structuri subordonate acestora;
- organisme neguvernamentale (barouri, asociaţii, societăţi, institute, academii,
universităţi, fundaţii, etc.), care au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate prin
lege sau de un organ guvernamental, în baza legii, să presteze servicii publice, în regim de
putere publică (stabilimente de utilitate publică).
4. Actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim
Introducerea acţiunii de contencios administrativ este rezervată acelei persoane „care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, public sau privat. Această
prescripţie legală este una ce ţine de dreptul procesual, fiind o manifestare a principiului
„unde nu există interes nu există acţiune”.
Condiţia dreptului vătămat apare, strict juridic vorbind, nu pentru declanşarea contenciosului
administrativ ca instituţie de garantare a drepturilor cetăţeanului, ci pentru tragerea la
răspundere a autorităţii administrative pârâte. În ipoteza că, în urma judecării fondului,
instanţa ajunge la concluzia că nu s-a vătămat nici un drept sau interes legitim al
reclamantului, acţiunea va fi respinsă ca nefondată.
Prin urmare reglementarea contenciosului administrativ cunoaşte un important pas înainte,
lărgind posibilităţile persoanelor de a pretinde administraţiei recunoaşterea şi protecţia nu
numai a drepturilor subiective dar şi ale intereselor legitime ale acestora.
5. Parcurgerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau
a recursului administrativ ierarhic
Procedura prealabilă introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ este
reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Procedura prealabilă constă într-o cerere pe care persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, individual sau
normativ, trebuie sau, după caz, este îndreptăţită să o adreseze autorităţii emitente; cerere prin
care să solicite revocarea, în tot sau în parte, a actului respectiv. Cererea poate fi adresată
autorităţii emitente (recurs administrativ graţios) şi/sau, la alegere, organului ierarhic
superior, dacă acesta există (recursul administrativ ierarhic).
Termenul de depunere al cererii este de 30 de zile de la data comunicării actului. Acest
termen este unul de recomandare, cel interesat având posibilitatea să o depună şi peste
termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, dar cu
condiţia existenţei unor motive temeinice care să fi împiedicat depunerea în termenul
prescris.
Procedura prealabilă este obligatorie doar în cazul actelor administrative, individuale sau
normative, comunicate persoanei care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale
legitime. În cazul contractelor administrative, plângerea prealabilă are semnificaţia concilierii
în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în
mod corespunzător.
6. Respectarea termenului de introducere a acțiunii
Art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două categorii de
termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ:
 un termen de prescripție de 6 luni a cărui efect are stingerea dreptului la acțiune în
sens material;
 un termen de decădere de 1 an, care se aplică doar pentru motive temeinice;
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contracte
administrative, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce
în termen de 6 luni care începe să curgă de la:
 Data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
 Data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
 Data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării
termenului legal de soluționare a cererii;
 Data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea
actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a
plângerii prealabile;
 Data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.
În ceea ce priveşte obiectul plângerii prealabile, deşi art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ prevede că prin plângerea prealabilă petiţionarul trebuie să
solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea în tot sau în
parte, a actului administrativ considerat vătămător, în practică s-a considerat că interpretarea
literală a acestui text ar impune un formalism excesiv în exercitarea recursului administrativ.
Prin urmare, procedura prealabilă a fost considerată îndeplinită dacă reclamantul a
solicitat reanalizarea actului emis, a arătat că este lezat prin acesta sau a invocat conduita
abuzivă a autorităţii emitente, cu referire la actul în litigiu.