COMPETENȚE GENERALE:
1. Receptarea unor cântece pentru copii şi a unor elemente simple de limbaj muzical;
2. Interpretarea de cântece pentru copii, cu mijloace specifice vârstei;
3. Exprimarea unor idei, sentimente şi experienţe prin intermediul muzicii şi mişcării, individual sau în grup
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.1 Receptarea unor sunete din mediul înconjurător, cu durate şi intensităţi contrastante;
1.2. Diferenţierea sunetelor vorbite sau cântate;
2.1. Cântarea în colectiv, asociind mişcarea sugerată de text;
2.3. Emiterea unor onomatopee asemănătoare cu sunetele din mediul înconjurător, cu durate şi intensităţi diferite;
3.1. Manifestarea liberă, adecvată, pe muzică, apelând la diverse forme de exprimare
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
O.1. Să execute corect exercițiile ritmice, coordonându-și mișcările corpului cu ritmul;
O.2. Să recunoască o varietate de instrumente muzicale pe baza sunetelor emise (pianul, chitara, vioara, toba, saxofonul,
flautul, harpa, trompeta, etc)
O.3. Să intoneze corect exerciții de dicție, pronunțând clar cuvintele ce intră în alcătuirea lor;
O.4. Să reproducă sunete din natură, diferențiindu-le pe cele ale vietăților de cele ale elementelor neînsuflețite;
O.5. Să reproducă atât linia muzicală audiată cât și cuvintele melodiei,
O.6. Să-și păstreze poziția corpului în timpul activității;
O.7. Să manifeste interes față de activitate, având inițiativa de a răspunde sarcinilor primite la clasă.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
Metode,procedee și tehnici didactice: conversația, expunerea, explicația, demonstrația, exercițiul muzical;
Resurse materiale: suport audio-video,textul ghicitorii, textul cântecului, fluier;
Forme de organizare a activității:frontal,individual și în grup;
Forme de evaluare:formativ-continuă
Resurse umane:20 de copii
Resurse de timp:50 min
Locul de desfășurare:sala de clasă
Bibliografie:
Programa școlară pentru disciplina „Muzică și Mișcare”-Clasa pregătitoare,clasa I și clasa a-II-a-Anexa nr.2 la ordinul
ministrului educației naționale nr.5003/02.12.2014
Corina Istrate, Dpora Măcean și Manuela Oana, O călătorie distractivă în Clasa Pregătitoare, Caiet Digital nr. 4
Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, editura Polirom, pag 3
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Etapele activității Conținutul învățării Strategia didactică Forme de
evaluare
Activitatea cadrului didactic Metode Mijloace Forma de
didactice didactice organizare
Moment Se creează un cadru favorabil desfășurării Conversația Frontal
organizatoric activității: individual
1min - aerisirea sălii de clasă,
- amenajarea spaţiului de
desfăşurare a activităţii
- pregătirea materialului didactic,
- asigurarea unei atmosfere de calm și
de liniște.
Elevii sunt rugați să fie atenți pe tot
parcursul orei.
Captarea atenției Se realizează prin intermediul unei ghicitori Textul Frontal Aprecieri
5min (Anexa 1),al cărei răspuns (,,Pădurea”) va ghicitorii individual verbale
constitui elementul cheie în intuirea temei
cântecelului ce va urma.
Anunțarea temei Anunț copiii că voi învăța cântecelul ,,Ieri am Conversația Frontal
lecției și a fost într-o pădure”, iar ei trebuie să intoneze
obiectivelor corect cântecul,, reproducând ritmul
operaționale asociindu-l cu mișcările corpului
Dirijarea învățării Observarea
-Încep activitatea prin efectuarea unor Tabla sistematică
joculețe muzicale: Exercițiul inteligentă
Lucrăm un exercițiu ritmic cu percuție Frontal-
corporală, cu ajutorul tablei individual
inteligente,
Un joc de memorie auditivă, pentru
recunoașterea sunetelor și
intensităților produse de diverse
instrumente muzicale,
Exerciții de dicție:
,,Un moș cu un coș, și în coș un
cocoș. Moșul cu coșul, coșul cu
cocoșul”
,,Leul lăudat lipește abțibilduri
lucioase”
,,Caut un căutător de
căutătoare. Poți găsi căutătorul
căutat? ”
Am o prepeliță pestriță, cu
paisprezece pui pestriți”
- Efectuăm câteva exerciții de respirație
(inspirăm- expirăm),
-Se realizează încălzirea vocii:
Ne imaginăm că suntem într-o pădure Expunerea
și găsim o tufă de mure. Culegem una
și o mirosim: Demonstra-
,,Mmmmm.....Ce bine miroase! ” ția
Gustăm mura: ,,Mmmmm....
Ce gustoasă este ! ” Exercițiul
Mai culegem una: ,,Mmmmm....
Ce bune au fost ! ”
Din spatele tufei sare un
iepuraș: ,,Hiiiii! Ce m-am speriat! ”
De sperietură, m-am înțepat într-un
spin și mă ustură degetul, așa că
suflu: ,,Fuuuu.....Fuuuu.. ”
Mă înveselesc îndată ce aud ciripitul
vesel al unor păsărele, de pe creanga
unui copac: ,,Cip-cirip ! Cip-cirip ! ” Frontal –
Frunzele copacului tremură în bătaia individual
vântului: ,,Vjjjjj! ”
Intonăm vocalize (Urcăm treptele
muzicale, ajutându-ne de vocalele A,
E, I, O, U)
Observarea
-Odată vocea încălzită, le arăt copiilor la capacităţii
tablă cântecelul (Anexa 2): Conversația Tabla de
Câte strofe are cântecul ? inteligentă concentrare
Ghidându-ne după titlu, despre ce şi înţelegere
credeți că este vorba în cele 2 strofe?
Există cuvinte
necunoscute/neînțelese?
Explicația
-Reproduc la fluier linia melodică pentru a și- Fluier
o însuși, Demonstra-
-Învățăm prima strofă: le-o cânt eu ția
demonstrativ, apoi învățăm versurile astfel:
Eu recit fiecare vers, iar ei îl recită Exercițiul
după mine, urmând să-l cântăm Observare
împreună sistematică
Procedăm la fel și cu al doilea vers,
apoi le unim
Repetăm procedura pentru toate cele
5 versuri, urmând să repetăm strofa
întâi de 3 ori (prima dată împreună, În grup
apoi fetele, apoi băieții)
Se procedează la fel cu pentru cea de-a
doua strofă.
-După ce strofele sunt însușite, cântăm
împreună melodia integral.
Obținerea -Transformăm cântecelul într-un dialog între Conversația În grup Aprecieri
perfomanței și fete și băieți, apoi se realizează Explicația verbale
realizarea feedback- o ,,competiție muzicală” între echipa fetelor Exercițiul
ului și cea a băieților.
5 min
Încheierea activității Se fac aprecieri verbale individuale şi Conversația Buline Frontal
colective cu privire la activitatea elevilor, Surpriza
oferindu-se drept recompense bulinuțe.