PLUMP

- GEORGE BACOVIA -

Simbolismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului XIX în

Franța, ca o reacție împotriva romantismului. Reprezentanții români ai acestui curent
sunt: Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, dar cel mai remarcabil este George Bacovia.
Poezia "Plumb", de George Bacovia, deschide volumul de debut cu acelaşi titlu
apărut în 1916. Printre trăsăturile simbolismului prezente în acest text se remarcă
muzicalitatea şi sugestia.

Un prim argument pentru apartenenţa la simbolism este utilizarea sugestiei.

Simboliştii folosesc această tehnică pentru a reda vagul, imprecizia şi obscurul. Acest
procedeu se realizează prin faptul că poetul induce un anume "concept", spre
exemplu "moarte", printre elementele din câmpul semantic al morții, regăsindu-se
astfel: "cavoul", "funerar veșmânt", "sicriele". Astfel, nu se afirmă cuvântul propriu-
zis, ci poetul doar induce starea pe care doreşte să o transmită lăsându-l pe cititor să o
contureze. De asemenea, poetul Mallarmé afirmă că: "a numi un obiect înseamnă a
suprima două treimi din frumusețea sa." Acest citat ilustrează faptul că este mult mai
frumos să interpretezi şi să modelezi singur starea pe care doreşte să ți-o transmită un
anumit concept, obiect sau vers.

Un al doilea argument este prezența muzicalității. Sursele muzicalității în text

sunt: imaginile auditive, asonanţele, aliterațiile şi repetițiile. Aliterația este vizibilă în
cazul cuvintelor: "singur", "stam", "scârțâiau” şi "sicriele", unde se accentuează
consoana "s" dar, de asemenea, și starea de solitudine. Repetițiile constituie în poezie
așa numitul refren precum sintagma "stam singur", care intensifică starea de
singurătate. În textul poetic este prezent şi paralelismul sintactic. Tehnica aceasta este
vizibilă în această poezie prin repetarea aproape identică a aceleiaşi structuri cu efect
de simetrie precum: "Dormeau adânc sicriele de plumb/ Dormea întors amorul meu
de plumb".

Tema poeziei este moartea, deoarece Bacovia este un poet monocord, iar tema
centrală a poeziilor sale este preponderent moartea. Totuşi, pe lângă această temă se
regăsesc şi teme secundare precum: tema condiției poetului într-o lume artificială,
lipsită de aspirații și într-o societate care nu-l înțelege și tema singurătății.

O primă imagine poetică relevantă pentru tema despre lume, o constituie: Prima
strofă. Aceasta descrie cadrul exterior, regăsindu-se elemente din câmpul semantic al
naturii și al morții precum: "flori de plumb", "funerar veșmânt", "coroanele". Se
evidențiază spațiul apăsător şi tensionat. Atmosfera este în comuniune cu starea
sufletească a poetului. Punctele de suspensie intensifică faptul că în fața morţii
cuvintele nu-şi mai au rostul.
 O a doua imagine poetică se regăseşte în: Strofa a doua, în care accentul se mută
pe interioritate. Din nefericire, sinele nu se poate salva nici prin iubire: "Dormea
întors amorul meu de plumb". Adverbul "întors", din ultima strofă, creează misterul
poeziei prin faptul că el poate fi interpretat prin diferite moduri reprezentate de
poziţia mortului. O primă poziție este cea cu capul în jos, ceea ce sugerează
inexistența speranței, Mesia nefiind prezent în poezia bacoviană. O altă poziție, este
cea cu spatele către lume, simbolizând izolarea, singurătatea şi totodată faptul că nu
este înțeles de societatea în care se află. Genialitatea lui nu poate fi atinsă de omul
comun. Ultima poziție este cea cu fața spre apus, ilustrând lipsa salvării, moartea,
stingerea. De aici, reiese că Thanatos şi Eros se împletesc în poezia bacoviană, dar
mereu iubirea va fi contaminată de moarte.

Un prim element de compoziție este titlul. Cuvântul "plumb" este un substantiv

care defineşte metalul plumb. Din punct de vedere fonetic, este alcătuit dintr-o vocală
închisă "u" flancată pe amândouă părțile de către două consoane surde: "pl" şi "mb",
ceea ce rezultă închiderea definitivă a spațiului. Plumbul este de culoare gri, culoare
ce transmite o stare de plictiseală, monotonie; reprezentată de cenuşiul existențial sau
o stare de spleen. La fel şi poetul a eşuat în această privinţă exprimându-şi astfel viaţa
ca de plumb şi o asociază cu moartea.

Un al doilea element de compoziție îl constituie tropii (figurile de stil). Epitetul

metaforic "de plumb" se află în combinație cu mai multe elemente. Prima metaforă
"florile de plumb", florile care ar trebui să inspire bucurie, viață, diversitate,
fragilitate, esteticul, prin asociere cu acest metal devin grele, exprimând tragicul, o
stare de rigiditate și încremenire. "Sicriele" sunt şi ele asociate cu materia "de
plumb", simbolizând o moarte continuă. "Coroanele", care ar trebui să desemneze un
omagiu, un respect în raport cu celălalt, şi ele aici sunt "de plumb". Iubirea care
simbolizează jertfa, sacrificiul, salvarea, dar mai ales mântuirea este reprezentată de
plumb şi semnifică tragicul. Un ultim element asociat cu metalul plumb este
reprezentat de epitetul "aripile de plumb", aripile care sunt un simbol al înălțării, al
speranței, al zborului, al ascendenţei; iată că aici sunt de plumb, sunt grele, iar
înălţarea nu se mai poate înfăptui.

În concluzie, poezia "Plumb" de George Bacovia este reprezentantă pentru toată

lirica bacoviană, atât prin atmosfera specifică de solitudine, amprentată de conceptul
"morții", prin exprimarea stărilor de angoasă, nevroză, spleeenul existențial, cât și
stări specifice curentului simbolist.