1.

Evaluare în kinetoterapie Curs 2

2. obiectivele generale ale kinetologiei medicale trebuie adaptate
particularităților cazului determinate de: • Vârstă • Sex • Temperament • stare
psihică momentană • nivel de culturăși întelegere • capacitate de efort și multe
alte variabile.
3. EVALUAREA SOMATO-FUNCȚIONALĂ • parametrii măsurabili la intervale
variabile de timp, • mai multe ori în cursul sedinței de recuperare, de ex: puls,
tensiune arterială, frecvența respiratorie • la intervale mai mari, deoarece
efectele se instaleazăîn timp: amplitudine articulară, forță musculară,
prehensiune, mers • Evaluarea aparatului locomotor • aprecierea nivelului
creșterii și dezvoltării fizice, a prehensiunii, mersului, a amplitudinii articulare și
a forței musculare. • Evaluarea creșterii și dezvoltării fizice • Metode subiective
• Somatoscopia -examinarea vizuală a aliniamentului global și segmentar al
corpului din față, spate și profil, în stare staticăși dinamică (mers). • subiectiv,
fără instrumente demăsură si control. • obiectiv,evaluările globale și
segmentare - diagnostic precis al aliniamentului normal și al abaterilor de la
acesta. • Pozitia ideală: cu umerii relaxati, membrele superioare pe lângă corp,
palmele în poziție intermediară de pronosupinație, degetele usor flectate,
bărbia orizontală, privirea anterior, membrele inferioare apropiate, genunchii
extinși, picioarele orientate anterior, călcâiele apropiate, vârfurile ușor sau
chiar mai mult depărtate, fără să depășească 45°
4. Somatoscopia generală: • statura: normo-, hiper- și substaturali; • starea de
nutritie: normoponderali, hiper- și subponderali • atitudinea globală a corpului:
normală sau deficientă; • proporționalitatea între ansamblul somatic și părțile
sale, dar și între segmente; • Concordanța dintre vârsta biologicăși cronologică,
prin aprecierea nivelului creșterii si dezvoltării somatoponderale, comparativ
cu dezvoltarea caracterelor endocrine și psiho-intelectuale; • tegumentele și
fanerele, apreciindu-se modificările patologice ale tegumentelor, mucoaselor,
părului și unghiilor • țesutul celular subcutanat, apreciindu-se grosimea și
caracterul distribuției stratului adipos subcutanat; • Mușchii scheletici, se
apreciază ca formăși relief în funcție de: sex, vârstă, biotip somatic, profesie, iar
in cazul sportivilor si în functie de sportul practicat; • oasele dimensiuni, formă,
eventuale sechele după rahitism, traumatisme, polidactilie • Articulațiile: formă,
volum, dezaxări, mobilitate articulară voluntară liberă; • motricitate spontană
sau provocată; • atitudinea în timpul examinării, elementele comportamentale
- tipul de activitate nervoasă superioară. • Somatoscopia segmentară–
caracterele morfologice și funcționale ale regiunilor, părților și segmentelor
corpului, de sus în jos: cap, fața, gât, trunchi, torace, abdomen, membre
superioare, spate, bazin și membre inferioare sau invers.
5. Metode obiective • Examinarea somatoscopică instrumentalăa aliniamentului
se realizează cu: • firul cu plumb, raportări pe verticală; • cadrul antropometric
de simetrie (CAS), raportări pe verticală și orizontală • Cadrul antropometric de
simetrie h=2m și l=1m. • Gradarea se face pe orizontală de la mijloc, deci de la
punctul zero (0) spre drsi stg, din 10 în 10 cm, iar pe verticală de jos în sus, de la
0 până la 200 cm. Astfel, CAS este împărțit în pătrate cu latura de 10 cm. •
Verticala din mijloc, de la punctele zero (00) se suprapune liniei mediane a
corpului. • Examinarea somatoscopică instrumentală se realizează: din spate,
 profil și față. • Examinarea din spate • linia mediană a cadrului antropometric
de simetrie (verticala 00) - axa de simetrie a corpului, care trece prin: vertex,
protuberanțaoccipitală externă, apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale,
toracale,lombare, pliul interfesier, printre epicondilii femurali interni,
maleoleletibiale și se proiecteazăîn mijlocul bazei de susținere. • Verticala
trebuie sa fie echidistantă față de: relieful median al călcâielor, gambelor și
coapselor, față de scapule și coincide cu linia mediană a trunchiului și capului •
Linii orizontale: • marginea inferioară a lobilor urechilor; • Extremitățile
acromiale (biacromială); • spinele omoplaților (bispinoasă) și trece prin apofiză
spinoasă a vertebrei T3; • Vârfurile omoplaților și trece prin apofiza spinoasă a
vertebrei T7; • crestele iliace (bicretă); • trohanterele mari (bitrohanteriană); •
maleolele tibiale (bimaleolară) • Toate aceste linii trebuiesă fieperpendiculare
pe verticala zero (00), dar și paralele între ele și cu orizontala
6. Examinarea din profil • postura corectă ideală se realizează când verticala
zero (00) a CAS-ului coincide cu axa de simetrie a corpului, care trece prin:
vertex, lobul urechii, articulația umărului, marele trohanter al femurului, ușor
anterior față de mediana genunchiului, ușor anterior față de maleola laterală,
la nivelul proiecției cutanate a interliniei articulației mediotarsiene •
Examinarea din față • aliniamentul corpului este ideal, când verticala liniei de
simetrie a corpului coincide cu verticala zero (00) a CAS care, trece prin:
mijlocul frunții, mijlocul nasului, mijlocul buzelor, mijlocul bărbiei, sternului,
ombilic, simfiza pubiană, printre condilii femurali interni și maleolele tibiale și
se proiecteazăîn mijlocul bazei de susținere. • linii orizontale: • bisprâncenoasă;
• biacromială; • bimamelonară (la bărbați); • bicreta; • bispinoasă (spine iliace
antero-superioare); • bitrohanteriană; • Bimaleolară • aceste linii=
perpendiculare pe verticala zero (00) și paralele între ele și cu orizontala
cadrului antropometric de simetrie. • Examenul clinic general precedat de
anamneza medicală date despre: vârstă, sex, stare civilă, condițiide viațăși
mediu, antecedente personale și heredo-colaterale, istoricul bolii. • efectuat de
medic: palpare, percuție și auscultație. Inspecția din poziție ortostatică
reprezintă practic examenul somatoscopic.
7. Masurătorile antropometrice • Dimensiuni longitudinale • -înălțimea (statura
sau talia) – vertex-planul plantelor • -Bustul - vertex - linia biischiatica; în poziția
asezat • -Lungimea gâtului - între menton și punctul suprasternal; • -Lungimea
membrului superior - între punctul acromial și dactilion (punct digital);
membrul superior este pe lângă trunchi, cu palma în supinație; • -Lungimea
brațului - între punctele acromial și radial; • -Lungimea antebrațului - între
punctul radial și stilion; • -Lungimea palmei -între mijlocul pliului distal al
încheieturii mâinii (care va fi mai intâi evidențiat prin flexia mâinii pe antebraț)
și dactilion; • -Lungimea membrului inferior - între punctul iliospinal și sfirion
tibiale; subiectul este poziționat în stând sau decubit dorsal, cu membrele
inferioare în extensie; • -Lungimea coapsei - între trohanterion și punctul tibial
lateral; • -Lungimea gambei - între punctul tibial lateral și sfirion fibular; • -
Lungimea piciorului - se măsoarăîn poziție ortostatică, între punctele pterion
(călcâi)și acropodion(vf deg celui mai lung).
9. Dimensiuni transversale (latimi) • -Anvergura - între punctele digitale
(dactilion); poziția stând cu membrele superioare –abducție de 90° din umeri,
coatele extinse, palmele în poziție intermediară; • -Lățimea palmei -între
 punctele metacarpian radial și ulnar, cu degetele abduse • -Lățimea piciorului -
între punctele metatarsian tibial și fibular • -Diametrul bitemporal - între fosele
temporale; • -Diametrul biacromial - între punctele acromiale, poziția stând,
membrele superioare pe lângă trunchi, din spatele subiectului • -Diametrul
toracic (transvers) - între fețele laterale ale toracelui, la intersecția liniei
medioaxilare cupunctul costal cel mai proeminent (coasta a-5-a), la sfârșitul
unei expirații normale • -Diametrul bicret (iliocretal) - între porțiunile cele mai
lateraleale crestelor iliace • -Diametrul bispinal (biiliospinale) - între spinele
iliace antero-superioare • -Diametrul bitrohanterian - între punctele
trohanteriene; ortostatism, cucălcâiele apropiate • -Diametrul biepicondiliar
femural - între epicondilul medial șilateral al femurului; poziția așezat, iar
gamba face cu coapsa un unghide 90° • -Diametrul bimaleolar - între punctele
cele mai proeminenteale sfirioanelor tibial și fibular • -Diametrul biepicondiliar
humeral - între epicondilul medial șilateral al humerusului; ortostatism, cu
brațulpe lângă trunchi și cotul flectat la 90° • -Diametrul bistiloidian - între
apofizele stiloide ale radiusului și ulnei. Dimensiuni sagitaie • -Diametrul
antero-posterior al capului - între glabela și protuberanța occipitală externă
(opistocranion); ortostatism, cu capul în poziție verticală; • -Diametrul antero-
posterior al toracelui - între punctul mezosternal și apofiza spinoasă vertebrală
corespunzătoare planului orizontal al compasului; • -Diametrul sacro-pubian -
între punctele sacral (baza sacrului) și simfizar (simfision).
10. Dimensiuni circulare • -Perimetrul capului - între opistocranion și gabela, fără
a trecebanda metrică peste urechi • -Perimetrul gâtului - se măsoarăîn
porțiunea cea mai subțire,exact deasupra proeminenței cartilajului tiroid în
partea anterioara a gâtului (mărul lui Adam). Capul înrectitudine și mușchii
gâtului relaxați; • -Perimetrul toracelui • în repaus – porțiunea cea mai mare,
respectiv sub axilă; banda metrică se plasează posterior sub vârful omoplaților,
iar anterior la baza apendicelui xifoid, și la nivelul articulației coastei a 4-a cu
sternul la femei, respiră linișfit abdominal;nu privește modul de realizare a
măsurătorii, cu spatele la examinator abduce ușor brațele, pentru a permite
plasarea bandei metrice transversal, la înălțimea indicată. Un capăt al benzii
metrice se fixează anterior (vezi reperele) șiîn timp ce subiectul coboarăîncet
brațele, examinatorul apropie celălalt capăt al benzii metrice, care va încrucișa
capătul fixat; • Inspirație - banda metricăîn aceeașj poziție, inspiră profund își
umflă pieptul la maxim, dar fără să “încordeze" sau să scoată in evidență
mușchii pectorali și axilele; • în expiratie - banda metricăîn aceeași poziție, dar
după o expirație profundă; • -Talia - în apnee postexpiratorie, în porțiunea cea
mai subțire a trunchiului, situată deasupra ombilicului și mai jos de ultima
coastă; • -Perimetrul abdominal – poziționând banda metrică orizontal, la
nivelul mijloc ombilic
11. -Perimetrul brațului relaxat - plasarea benzii metrice la ½ distanței dintre
punctul acromial și cel radial; membrul superior este relaxat pe lângă trunchi; •
-Perimetrul brațului în flexie și încordat – poziționarea brațului în flexie de 45°,
a antebrațului în supinație și a cotului în flexie de 90°, cu banda metrică plasată
ca în cazul precedent; contractă la maxim bicepsul; • -Perimetrul antebrațului -
nivelul cel mai proximal, nedepășind 6 cm de la punctul radial; membrul
superior este lângă trunchi, cu antebrațul orientat în supinație; • -Perimetrul
încheieturii mâinii (articulației pumnului) - se măsoară la nivelul proceselor
 stiloide ale radiusului și ulnei; • -Perimetrul gluteal (șold) - banda metricăla
nivelul punctului gluteal, iar anterior la nivelul simfizei pubiene; • -Perimetrul
coapsei - banda metrica orizontal, exact sub fese (pliul subfesier), ortostatism,
cu membrele inferioare ușor depărtate și greutatea corpului egal distribuită pe
ambele picioare; • -Perimetrul genunchiului - banda metrică orizontal peste
mijlocul patelei; mușchii coapsei relaxati, genunchii extinși, greutatea corpului
egal distribuită pe membrele inferioare; • -Perimetrul gambei - zona cea mai
proeminentă, prin ridicarea subiectului pe vârfuri; • -Perimetrul maleolar sau al
gleznei – în partea cea mai îngustă a gambei, deasupra lui sfirion tibial.Văzut
din profil, din cauza formei ovale a piciorului, glezna este puțin sub imaginea
celui mai îngust punct.
12. Determinarea plicilor - pentru aprecierea compoziției corporale. • Plica
include un dublu strat, al pielii și al țesutului adipos subcutanat, nu și muschiul.
• Plica se formează prin ciupire între police și index; se strânge ferm și se
menține pe tot parcursul măsurătorii. • Se măsoară cu caliperul, plasat cu
muchiile la 1cm de police și index.
13. Greutatea corpului în kg și sute de grame • Calcularea greutății corporale
optime- met indirectă • Măsurare 5 plici de țes adipos: triceps, subscapular,
supraspinal, abdominal și coapsă • țes adipos(%)= suma celor 5 plici x 0,15 +
5,8 + suprafața corpului (m²) • Suprafața se citește pe nomograma DuBois:
supraf corp. = (G0.425 x H 0.725) x 0.007184 • țes adipos (kg) = G corpului x țes
adipos(%) • Masa slabă= G corpului - țes adipos (kg) • Greutatea optimă= masa
slabă optimă + țes adipos optim • Relația dintre greutate corporală și statură: •
Indice de masă corporală (IMC) = greutatea (kg) / talie²(m²) • IMC<20 –
hipoponderal • IMC=20-25 – normoponderal • IMC>25 – hiperponderal •
IMC>30 – obez
14. Prehensiunea • Prehensiunea =un gest precis, adaptat, conștientizat sau
reflex, care pe baza informațiilor instantanee tactile, extero- și proprioceptive,
se automatizează prin repetare și determină coordonarea optimă a mâinii
pentru prindere sau apucare. • Prehensiunea terminală– • extremitatea pulpei
policelui,aproape de unghie -extremitatea pulpei fiecărui deget,în particular a
indexului. • Este o prehensiune bidigitală fină, discriminatorie, prin care sunt
sesizate obiectele fine • Testare eficacitate: apucarea unui ac / unui băț de
chibrit așezat pe masă • Prehensiunea subterminală • între pulpa policelui -
pulpa altui deget (bidigitală)sau pulpele a 2 degete(tridigitală). • mai des folosit
în activitățile cotidiene și permite sesizarea unor obiecte mai groase, cu 2 sau 3
degete, police, index și medius. • Testare eficacitate- încercarea de a smulge o
foaie de hârtie ținută între aceste 2 degete
15. Prehensiunea subtermino-laterală • pulpa policelui și fațalateralăaunui
deget, mai frecvent indexul, ca și cum am număra bani, am prinde o farfurie
sau am răsuci o cheie, "pensa de cheie". • Prehensiune subtermino-laterală
bidigitală - o priză mai puternică decât precedenta, degetul opus policelui, în
special indexul, se sprijină pe celelalte degete, și astfel adductorii policelui pot
dezvolta o forță maximă. • Prehensiune subtermino-laterală tridigitală (pensa
de scris)
16. Prehensiunea palmară (lumbricală) • o prehensiune de forță • între palmă,
ultimele patru degete și police; • în jurul unor obiecte grele și voluminoase •
 Când volumul obiectului apucat este prea mare, policele nu poate realiza priză
cu celelaltedegete→forța de prehensiune↓ • Prehensiunea prin opoziție digito-
palmară • opune palmei, ultimele patru degete • permite sesizarea unor
obiecte mai micidecât precedenta: • mânuirea unuilevier • apucarea volanului •
agățarea cu degetele II-V de o bară • purtarea unui geamantan • este mai rar
folosită, deoarece priza se menține mai greu • Prehensiunea latero-laterală •
interdigital, între fețele lateraleși medială a două degete apropiate, mai ales
index și medius. • Această prehensiune este solicitată când menținem o țigară
între degete • Prehensiunea latero-laterală este secundară, dar devine
prețioasăîn absența policelui.
17. Evaluarea mersului • Mersul este definit ca deprinderea motrică prin care se
realizeazăîn mod obișnuit locomoția corpului omenesc • Activitate motorie
inițial voluntară, mersul devine prin exercițiu involuntar, automat, stereotip •
dezechilibrări și reechilibrări permanente, prin care, corpul se adaptează
suprafeței de sprijin și mediului inconjurător, păstrând permanent contactul cu
suprafața pe care se efectuează deplasarea • Mersul influențează moderat
funcțiile respiratorie și circulatorie, produce relaxarea generală a organismului
și contribuie, în cazul copiilor, la formarea unei posturi corecte
18. Mecanismul mersului • Mișcarea întregului corp: cap, trunchi, umeri, membre
superioare, bazin și membre inferioare. • normal, membrele inferioare se
deplasează alternativ și constant, realizând funcția de sprijin și propulsie. •
Elementele mersului normal: • Suportul antigravitațional al corpuluieste
asigurat de reflexele antigravitaționale, care realizează extensia trunchiului,
coapselor si genunchilor; • aceste reflexe sunt influențate de poziția capului și
gâtului • Pășitul, componentă de bază a mersului, are centrul reflex în
mezencefal, stimulii declanșatori fiind reprezentați de: • contactul plantei cu o
suprafață plană; • înclinarea corpului, dintr-o parte în alta, la transferul
greutății de pe un membru inferior pe celălalt • Echilibrulconstăîn păstrarea
balansului și a direcției mișcării. • Poziția centrului de greutate al corpului se
modificăîn permanență, odată cu transferul greutății de pe un membru inferior
pe altul. • Propulsia realizată prin înclinarea anterioarăși laterală a corpului,
înaintea sprijinului pe un membru inferior. • Mersul, ca și postură, necesităîn
permanență informații vizuale, funcțiivestibulare și proprioceptive normale,
informațiile proprioceptive fiind de maximă importanță. • termenul indisolubil
legat de mers este pasul. • Distanța dintre călcâiul (talonul)aceluiași picior, între
două poziții identice ale corpului, reprezintălungimeapasului~70-80cm
19. Parametrii temporo-spațiali ai mersului • Lărgimea pasului = distanța ce
separă călcâiul de linia de mers = 5-6 cm. • Unghiul pasului (α) între axa
longitudinala • ă a piciorului cu liniamersului ~15° • Cadența mersului(tempo-
ul) = nr de pași efectuați pe unitatea de timp. • normal, cadența =70-80 pași/
minut. • Viteza mersului= distanța parcursăîn unitatea de timp și este ~ 4 km/h
• Mersulnormal urmează cea mai scurtă distanță dintre 2 puncte, deci o linie
dreaptă • se activează 1/6 - 1/7 din musculatura scheletică • mușchii propulsori:
flexorii degetelor, extensorii gleznelor, genunchilor și șoldurilor • muschii
balansului (faza oscilantă): extensorii degetelor, flexorii piciorului, flexorii si
extensorii genunchilor, flexorii șoldurilor; • Mușchii care asigură transferul
greutății corpului și deplasarea bazinului în cele trei planuri: abductoni, rotatori
interni și extensorii șoldului, pe de o parte, și rotatorii trunchiului pe de altă
 parte • Mușchii care mențin direcția anterioară a capului: mușchii trunchiului
superior și rotatorii capului. • Succesiunea intrării lor în acțiune este
dependentă de înălțimea șj lungimea fiecărui pas, de integritatea lor, a
organelor de simțși a centrilor nervoși superiori.
20. TIMPII MERSULUI • Dupa Duchroquet timpii mersului sunt: • primul sprijin
dublu; • primul sprijin unilateral cu: • Semipasulposterior; • Momentulverticalei;
• Semipasulanterior. • al doilea sprijin dublu; • al doilea sprijinunilateral.
21. Timpul 1 = primul sprijin dublu(atacul cu talonul). • Membrul inferior
anterior, drept de recepție și frânare, execută sprijinul anterior și inițiază
deplasarea prin atacul cu talonul • piciorul - în unghi drept pe gambăși de ~ 30°
față de sol • genunchiul - în extensie aproape totală; • coapsa - flectată circa
30°; • bazinul - oblic (hemibazinul drept devine anterior față de stângul). •
Membrul inferior posterior (stâng) este în sprijin pe antepicior șirealizează
impulsia motrică.
22. Timpul 2 = primul sprijin unilateral:sprijinul membrului inferior drept și
faza de oscilație a celuilalt. • M. inferior drept se sprijină pe toată fața plantară
a piciorului și susține întreaga greutate a corpului • M. inferior stâng oscilează
rapid, din posterior în anterior,mișcare descompusăîn: • semipasul posterior
caracterizat prin tripla flexie: • piciorul - în unghi drept pe gambă; • genunchiul -
se flectează progresiv până la 70° • coapsa - în ușoară flexie. • momentul
verticalei sau sprijinul portant în care MI stâng, aflat tot în triplă flexie
depășește MI drept, care este blocat în hiperextensie: • piciorul – își reduce
flexia față de gambă; • genunchiul –își reduce la 60° flexia pe coapsă; • coapsa -
se flectează circa 35°; • semipasul anterior: • piciorul - atinge solul la un unghi
drept față de gambă; • genunchiul - se extinde rapid; • coapsa – își mărește
flexia. • în momentul desprinderii de pe sol a călcâiului piciorului drept se
încheie timpul primului sprijin unilateral.
23. Timpul 3 = al doilea sprijin dublu. • MI drept, devenit posterior,continuă să
asigure propulsia corpului, realizând următoarele: • călcâiul - se desprinde de
pe sol, prin extensia lentă a articulației tibiotarsiene, coapsa se extinde,
genunchiul se menține extins; membrul inferior drept devine oblic • genunchiul
- se flectează, coapsa își reduce treptat extensia și începe să se flecteze, piciorul
rulează, se produce extensia degetelor, sprijinul realizându-se doar pe capetele
metatarsienelor și pe degete, apoi toată greutatea corpului este transmisă, prin
bolta anterioară, capului primului metatarsian, respectiv halucelului, care va
realiza propulsia întreguluimembru • MI stâng, devenit anterior, este de sprijin
anterior și de recepție frânare pentru timpul următor
24. Timpul 4 =al doilea sprijin unilateral. • MI drept se desprinde de pe sol,
devine oscilant și se plasează anterior • MI stâng este de sprijin și din anterior
devine posterior. • în momentul desprinderii călcâiului stâng de pe sol,
reîncepe timpul 1 almersului • Normal, bazinul și umerii execută o rotație în
sens invers unul față de celălalt, precum și o mișcare de înclinare laterală de
mică amplitudine. • Rotația coloanei lombare are o amplitudine direct
proporțională cu Iungimea pasului. • MS sunt flectate sau extinse în același
ritm cu deplasările membrelor inferioare, în sens opus, urmând mișcarea
umerilor→echilibrarea corpului în jurul centrului de greutate. • Flexia MS
contribuie, prin inerție, la deplasarea anterioară a centrului de greutate. •
 Mișcările sincrone, ale trunchiului și membrelor superioare, ajută la balansarea
și înaintarea corpului prin menținerea centrului • capul și trunchiul suferă o
deplasare verticală de 4-5cm, între momentul verticalei și dublul sprijin, se
deplasează și în plan frontal, cu aceeași amplitudine =4-5cm, datorită
repartiției alternative a greutății corpului de partea membrului de sprijin. •
variații individuale în funcție de: ereditate, vârstă, deprinderi, greutate de
transportat, felul încălțămintei. • Legănarea, gradul de rotație al pelvisului, care
tinde să dispară la oamenii în vârstă, precum și poziția capului → diferențe
apreciabile în examinarea mersului
25. Evaluarea amplitudinii articulare • Bilanțul articular=aprecierea gradului de
mobilitate într-o articulație, prin măsurarea analitică a unghiurilor de mișcare,
pe direcțiile anatomice posibile, în planurile și axele corespunzătoare. • Dupănr
axelor de mișcare și forma suprafețelor articulare: • uniaxiale - cu 1 axă de
mișcare: trohleare (humero-ulnară, interfalangiene), trohoide (radioulnară
proximalăși distală, atlantoaxoidiană); • biaxiale - cu 2 axe de mișcare,
perpendiculare una pe cealaltă: elipsoidală (radiocarpiană,
metacarpofalangiene) și articulații în șa (carpometacarpiană a policelui,
trapezometacarpiană); • triaxiale – mișcări în toate planurile spațiului și includ
articulații sferoidale, cotilice numite și enartoze (umăr, șold). • aprecieri ale
unghiurilor maxime de mișcare -goniometria cea mai uzitată. • Goniometrele
sunt de diferite modele și mărimi, adaptate dimensiunilor segmentelor de
studiat. • un raportor (0-180°) și 2 brațe: unul fix și celălalt mobil. Cele două
brațe se întâlnesc într-un punct, care reprezintă axul goniometrului.
26. Condiții de aplicare ale goniometrului: • raportorul se plaseazăîn planul
mișcării; • axul goniometrului se așeazăîn axul biomecanic al mișcării, mai
precis pe proiecția lui cutanată, prin repere vizibile sau palpabile; • Brațele se
așează paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care formează unghiul
articular ce urmează a fi măsurat: brațul fix pe segmentul fix, iar brațul mobil
pe segmentul mobil care execută mișcarea, • va fi aplicat ușor, pentru a nu
limita mișcarea; • Articulația de testat, va fi poziționatăîn zeroanatomic (poziție
neutră) sau într-o poziție preferențială; • Poziția subiectului va fi comodăși
relaxantă, subiectul dezbrăcat la nivelul segmentului de examinat • Poziția
kinetoterapeutului comodăși relaxantă; • testările se vor realiza prin mobilizări
active sau pasive. • Valorile obținutese exprimăîn grade de la 0 la 180, deoarece
orice mișcare se încadreazăîntre aceste limite. • tabele, grupând valorile
mișcărilor opuse pe același ax (flexia și extensia, abducția și adducția, rotația
internăși rotația externă). • La articulațiile membrelor interpretarea se face în
comparație cu unghiul aceleiași mișcări, efectuată cu segmentul opus și/sau cu
valorile standard ale amplitudinii maxime de mișcare. • coloana vertebrală
amplitudinile=greu de evaluat iar articulațiile sterno-costo-claviculare și
intercostale nu se pot evalua. Acestea se vor evalua cu ajutorul mișcărilor test,
prin studiul radiografiei în poziții extreme sau prin radiocinema.
27. Amplitudinile articulare pot fi afectate în caz de redoare sau ankiloză. •
Redoarea = deficit de amplitudine, indiferent de mecanismul său. • Ex: •
redoarea în extensie evidențiază un deficit de flexie • redoarea în abducție
reprezintă un deficit de adducție • Ankiloza = absența totală, a oricărei mișcări
la nivelul unei articulații, nu corespunde realității din punct de vedere mecanic
decât în fuziunea osoasă. • anomalie de amplitudine articulară→ depistarea
 cauzei: anomalii prin exces (hiperlaxitate capsulo-ligamentară sau hipotonie
musculară) sau prin deficit (redoare articulară sau hipertonie musculară). •
Ideal – mișcările să se execute în amplitudinea lor maximă. • în activitatea
cotidiană, rareori solicitarea articulară se realizează la acești parametri. →
necesară definirea unor noțiuni ca: poziție de funcțiune (utilitate), sector util și
coeficient global funcțional de mobilitate. • Poziția de funcțiune (utilitate)
reprezintă poziția de maximă utilitate a articulațiilor, asigură independența
funcțională individului. • Imobilizările prelungite se efectueazăîn poziția de
funcțiune, tocmai pentru a o conserva, în eventualitatea instalării ankilozelor
secundare. • pierderea a 15-20° amplitudine spre sfârșitul cursei de mișcare nu
are importanță foarte mare • pierderile cu aceeași valoare, de o parte și de alta
a poziției de funcțiune →individul= disabilitat motor, cu imposibilitate de
autoîngrijire, autoservire sau deplasare
28. Valoarea totală a acestor amplitudini, mici în aparență (30-40°), care
încadreaza poziția de funcțiune, constituie sectorul util de mobilitate. • Pozițiile
de funcțiune pentru articulații sunt: • umăr: flexie 45°, abducție 60°, rotație 0°; •
cot: flexie 90-100°, cu mâna în semipronație; • pumn: extensie 30-35°, abducție
15° • șold: flexie 15°, abducție 5°; • genunchi: anatomică zero (0); • gleznă:
picior la 90° sau în ușoară extensie. • Pentru membrul inferior se descriu și
poziții de repaus, care reprezintăpoziții de maximă relaxare articulară: • șold:
flexie 30°, abducție 30° șirotație externă; • genunchi: flexie 30-40°; • picior:
extensie 15-20°.
29. CoeficientuI global functional de mobilitateutilizat curent în evaluarea
amplitudinii articulare. • Calcularea lui presupune: • descompunerea fiecărei
mișcări, posibile în articulația respectivăîn mai multe sectoare; • efectuarea
produsului între primul sector de mobilitate, pentru mișcarea respectivă, și
coeficientul standard pentru acel sector (se exprimăîn procente) • efectuarea
diferenței între valoarea maximăși cea minimă a sectorului următor de
mobilitate; • calcularea produsului dintre valoarea obținutăși coeficientul
standard pentru acest sector de mobilitate; • repetarea operațiunilor și pentru
următoarele sectoare de mobilitate, atunci când mișcarea este descompusăîn
trei sau patru sectoare (de exemplu flexia cotului, pumnului etc.); • calcularea
sumelor produselor tuturor sectoarelor de mobilitate pentru mișcarea
respectivă, sumă care reprezintăcoeficientul funcțional elementar; • repetarea
operațiunilor amintite, pentru fiecare mișcare posibilăîn articulația respectivă,
finalizată cu obținerea tuturor coeficienților funcționali elementari; • calcularea
sumei tuturor coeficienților funcționali elementari, sumă care
reprezintăcoeficientul global funcționalși are, pentru articulațiile cu mobilitate
normală, valoarea 100%.