CLASA A VIII-A

Evoluţionism
1. Unitatea şi diversitatea lumii vii.
2. Evoluţie şi dovezi ale evoluţiei (definiţia evoluţiei, exemple de dovezi directe şi indirecte).
3. Factori ai evoluţiei (ereditatea, variabilitatea, suprapopulaţia, lupta pentru existenţă, selecţia).
4. Specia ca unitate a evoluţiei.

Unitatea şi diversitatea lumii vii

Totalitatea organismelor vii de pe pământ constituie un înveliş continuu - biosfera –
caracterizat printr-o mare diversitate de forme de viaţă şi totodată printr-o structură şi funcţii
unitare. Vieţuitoarele trăiesc de la cele mai adânci porţiuni ale oceanului planetar şi până la cele
mai înalte regiuni ale uscatului. Toate fiinţele, indiferent de regiunea în care trăiesc sau
complexitatea organizării lor, au aceleaşi trăsături ce definesc unitatea lumii vii.
Sensibilitatea sau capacitatea organismelor de a reacţiona la acţiunea unor stimuli din mediul
lor de viaţă, reprezintă trăsătura prin care acestea se adaptează permanent la condiţiile variabile
de mediu. Această capacitate devine mult mai evidentă în regnul animal, odată cu dezvoltarea
sistemului nervos, asigurând o anumită independenţă a organismelor faţă de mediu.
Prin procesele biochimice şi biofizice se realizează metabolismul, funcţie prin care
vieţuitoarele asimilează sau dezasimilează substanţele cu care se hrănesc. Acest schimb de
substanţe şi de energie cu mediul este intens, continuu şi întreţine organizarea superioară a
materiei vii, atât timp cât organismele trăiesc.
Reproducerea este una din trăsăturile esenţiale ale fiinţelor vii. Prin această funcţie, populaţiile
şi speciile au capacitatea de a supravieţui şi de a transmite generaţiilor următoare zestrea lor
genetică numită genofond.
Viaţa se manifestă într-o varietate extremă de forme, de la cele mai simple bacterii, până la cele
mai complexe organisme pluricelulare, unele de talie uriaşă cum sunt balenele din regnul
animal sau arborele Sequoia din regnul vegetal. Varietatea mare a organismelor vii exprimă
biodiversitatea, o trăsătură esenţială pentru menţinerea echilibrului şi stabilităţii în
ecosistemele naturale.
Diversitatea biologică se referă atât la varietatea organismelor vii cât şi la complexitatea
ecologică în care acestea sunt regăsite. Ea poate fi definită prin numărul de organisme diferite şi
frecvenţa lor relativă. Aceste organisme sunt organizate pe diferite nivele, de la ecosisteme
complexe până la structuri chimice, care constituie bazele moleculare ale eredităţii.
Conservarea biodiversităţii reprezintă în perioada actuală una din problemele majore la nivel
internaţional. În România, conservarea biodiversităţii se realizează în special, prin declararea şi
constituirea la nivel naţional a unei reţele de arii protejate de diferite categorii.
Ca o consecinţă a poziţiei sale geografice, ţara noastră se bucură de existenţa unei biodiversităţi
unice atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor,
cât şi la nivel genetic. Pe teritoriul României se
reunesc cinci regiuni biogeografice, dintre care
două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă
elemente naturale noi adăugate la zestrea
Europei, marcând introducerea a numeroase noi
tipuri de habitate şi specii. Cele cinci regiuni
biogeografice sunt: continentală (53%), alpină
(23%), stepică (17%), panonică (6%) şi pontică
(1%)

Fig. 1. Regiunile biogeografice ale României:

1
1- alpină; 2- continentală; 3- panonică; 4-stepică; 5-pontică

Ariile protejate, prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor,
sunt cele mai bune exemple şi modele pentru biodiversitatea ecosistemelor naturale. La nivel
european, România deţine cel mai diversificat patrimoniu natural, însă suprafaţa totală a ariilor
protejate (7%) este încă mult sub media Uniunii Europene de 15%.
Reducerea biodiversităţii este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă omenirea
în prezent. Tot mai multe specii ale biodiversităţii dispar sau sunt pe cale de dispariţie, iar altele
sunt considerate deja specii rare. Speciile de animale, plante, păsări aflate într-o asemenea
situaţie sunt supuse unui regim juridic aparte şi sunt decretate specii protejate sau chiar
monumente ale naturii. Automat, acestea au o altă soartă, în sensul că ele nu se mai află în
circutul activ şi nu mai pot fi surse de hrană, ci au doar valoare de patrimoniu. Pe acestea le
vom regăsi doar in rezervaţii naturale, parcuri naturale, grădini botanice sau altfel de arii
protejate.
Pentru a conştientiza pericolul care ne pândeşte pe viitor trebuie să înţelegem care este rolul
biodiversităţii în existenţa noastră. Biodiversitatea ne asigură hrana, apa şi aerul care ne sunt
indispensabile.

Exerciţii şi activităţi practice:

1. Enumeraţi trei argumente care dovedesc unitatea structurală a lumii vii.
2. Explicaţi diferenţele dintre formele de viaţă şi cauzele apariţiei acestora.
3. Enunţaţi criterii pe baza cărora organismele sunt grupate în cinci regnuri.
4. Argumentaţi de ce biodiversitatea reprezintă un factor de echilibru şi stabilitate într-un
ecosistem.
5. Apreciaţi biodiversitatea într-un parc pe baza analizei frecvenţei şi dominanţei speciilor
de plante şi animale din biocenoză.

Dovezi ale Evoluţiei

Noţiunea de evoluţie în cadrul ştiinţelor biologice se referă la o succesiune de evenimente
irepetabile, care generează noi formaţiuni biologice sau numai unele elemente noi în cadrul unui
plan de organizare vechi.
Dovezile evoluţiei pot fi grupate în două categorii: indirecte şi directe.
Dovezile indirecte sunt furnizate de diferite ştiinţe precum: biogeografia, sistematica vegetală şi
animală, anatomia comparată, embriologia,paleontologia. Dovezile directe surprind procesul
evolutiv în plină desfăşurare.

Dovezile indirecte:
Dovezile biogeografiei pornesc de la faptul că răspândirea plantelor şi animalelor este
consecinţa anumitor legităţi naturale. Fiecare specie ocupă un anumit areal. Analiza acestuia
dezvăluie realitatea şi acţiunea evoluţiei. În acest sens oferim exemplul stejarului. În zona
europeană cu climă temperată de la Oceanul Atlantic până la munţii Ural creşte o anumită
specie de stejar cu o anumită formă a frunzelor. La răsărit de munţii Ural stejarul nu mai este
întâlnit. El apare în Extremul Orient fiind reprezentat de o altă specie ce are o altă conformaţie a
frunzelor. Asemănarea izbitoare dintre cele două specii situate la distanţă foarte mare una de
cealaltă are la bază o singură explicaţie:descendenţa dintr-un strămoş comun care în trecutul
geologic ocupa un areal întins din Europa până în Extremul Orient. Înaintarea calotei arctice de
gheaţă din nord spre sud a fragmentat a vechiul areal al stejarului în două fragmente:unul în
Europa şi altul în Extremul Orient (fig.1). În fiecare fragment au rămas populaţii care au
permanentizat caracterele ancestrale ale stejarului ceea ce explică asemănarea dintre specia
europeană şi cea din Extremul Orient. Datorită izolării şi condiţiilor de mediu diferite,în fiecare

2
fragment de areal au apărut transformări care au dus la diversificarea descendenţilor în două
specii distincte de stejar. Această explicaţie evoluţionistă este raţională şi plauzibilă.

Fig.1 Arealul stejarului în Europa şi Extremul Orient.

Dovezile sistematicii vegetale şi animale stabilesc înrudirea dintre organisme pornind de la

existenţa unor trăsături comune organismelor alcătuind veritabili arbori genealogici. De
exemplu arborele genealogic al mamiferelor (fig.2) are la bază insectivorele primitive
răspândite astăzi în Asia de Sud - Est. Ele au proprietăţi comune cu carnivorele, dar şi cu
primatele. Asemănarea este rezultatul unei descendenţe comune dintr-un strămoş care reunea în
organizarea sa caractere de insectivor şi primat. Altfel, anumite asemănări între pisică, maimuţă
şi cârtiţă ar fi de neînţeles.

Fig. 2 Arborele genealogic al mamiferelor:

1-mamifer insectivore străvechi; [Link]; 3-marsupiale; 4-edentate; 5-folidote (pangolinul);
rozătoare; 7-chiroptere; 8-insectivore; 9-primate; 10-elefanţi; 11-paricopitate; 12-imparicopitate;
13-carnivore; 14-cetacee.

Dovezile anatomiei comparate dovedesc că un plan de structură fundamental comun

organismelor suferă transformări în funcţie de mediul de viaţă. În acest sens oferim un exemplu
edificator al organelor cu funcţii diferite ,dar cu origine şi plan de organizare identice. Este
logic să presupunem că identitatea planului unic de structură denotă originea comună, iar
diversitatea de conformaţie, de amănunt a scheletului membrelor anterioare este rezultatul

3
evoluţiei divergente,desfăşurată în condiţii deosebite, scheletul membrelor având de îndeplinit,
la diverse grupe de mamifere, funcţii deosebite (fig.3).

Fig. 3 Conformaţia membrelor anterioare la diferite vertebrate:

1-pentadactil primitiv; 2-om; 3-broască ţestoasă marină; 4-delfin; 5-cârtiţă; 6-pinguin; 7-cal; 8-
reptilă zburătoare; 9-pasăre;10-liliac

Dovezile embriologiei. Embriologia este ştiinţa ce se ocupă cu studiul dezvoltării individuale a

organismului. Aceasta ne arată că şirul de forme pe care îl parcurge un organism individual în
timpul dezvoltării sale de la celula ou până la starea adultă reprezintă o recapitulare sumară a
lungului şir de forme parcurs de strămoşii organismului dat. Probele embriologice ale evoluţiei
sunt evidente în ceea ce priveşte descendenţa vertebratelor (fig.4). Comparându-se embrionii la
diferite clase de vertebrate, s-a observat că în prima fază toţi embrionii, indiferent de clasa de
care aparţin, se aseamănă puternic între ei.

Fig.4 Dezvoltarea embrionară la vertebrate:

1-peşte osos; 2-salamandră; 3-şopârlă; 4-găină; 5-porc; 6-om.

4
Dovezile paleontologiei. Paleontologia se ocupă cu vieţuitoarele dispărute din trecutul geologic
şi conexiunile lor cu vieţuitoarele actuale. Studiind şirurile de specii această ştiinţă descoperă
însuşi mersul evoluţiei. Prezentăm drept exemplu cazul fosilei Archaeopteryx un strămoş al
păsărilor actuale. Se poate afirma că aceasta a fost o verigă intermediară între reptile şi păsări.
Spre deosebire de păsările propriu-zise, avea coadă de reptilă, adică coloana vertebrală se
prelungea în coadă, fălcile erau prevăzute cu dinţi,dar, ca şi păsările actuale , avea corpul
acoperit cu pene şi membrele anterioare transformate în aripi (fig5).

Fig.4 Archaeopteryx- reconstituire după schelet şi rest de penaj.

Dovezile directe sunt furnizate de observaţiile şi datele experimentale ale geneticii. În acest
sens putem exemplifica:
 experienţele de laborator cu populaţii de microorganisme şi de drosofile
transformate ireversibil sub acţiunea unor substanţe chimice mutagene şi a
radiaţiilor;
 experienţele cu plante de coada şoricelului provenind din regiunile înalte ale
munţilor cultivate pe malul mării au adoptat înfăţişarea potrivită condiţiilor de la
cota zero;
 evoluţia la nivelul populaţiilor urmărită la fluturele Biston betularia (fig.6) din
Anglia care în mai puţin de 100 de ani formele închise la culoare au devenit
majoritare –fenomen corelat cu industrializarea masivă ce a întunecat peisajul. În
aceste condiţii noi formele deschise la culoare erau uşor descoperite de păsările
răpitoare pe când cele închise erau avantajate.

Fig. 6 Biston betularia forma normală, deschisă la culoare şi forma melanică,închisă

Factorii darwinişti ai evoluţiei

1. Ereditatea
2. Variabilitatea
3. Suprapopulaţia
4. Lupta pentru existenţă

5
 5. Selecţia naturală

[Link]
Definiţie: Ereditatea este proprietatea organismelor de a avea informaţie genetică, pe
baza căreia sunt transmise de la ascendenţi la descendenţi caractere morfologice, fiziologice,
biochimice şi comportamentale.
Ereditatea este, în concepţia lui Charles Darwin, un factor esenţial al evoluţiei. Darwin
considera transmiterea ereditară a oricărui caracter drept o regulă, iar netransmiterea ereditară
drept o excepţie. În cursul generaţiilor, variaţiile utile se acumulează şi se dezvoltă încât
caracterele dobândite pot deveni ereditare. Aceasta a fost pentru acea vreme o observaţie
empirică, deoarece Darwin nu cunoştea bazele genetice ale fenomenului eredităţii.
1. De exemplu:
a) Crescătorii de animale şi cultivatorii de plante au avut
mereu convingerea că „din ceva asemănător se naşte tot
ceva asemănător”.

b) Este bine cunoscut, de toţi oamenii, faptul că dintr-o

sămânţă de grâu, de pildă, totdeauna va răsări o plantă de
grâu, că o pisică va naşte totdeauna tot pisici.

[Link]
Definiţie: Variabilitatea este proprietatea organismelor de a se deosebi unele de altele
prin însuşiri ereditare şi neereditare, astfel încât să nu existe copii identice.
Pornind tot de la experienţa creşterii animalelor şi plantelor, Darwin a sesizat că indivizii
din cadrul unei specii sau chiar al unei rase de animale sau soi de plante diferă uneori între ei,
mult mai pregnant chiar decât indivizii din două specii diferite.
De exemplu:
a) Crescătorii de porumbei ştiu că nu există doi porumbei identici. Pentru un privitor
nepregătit, porumbeii pot fi confundaţi uşor unul cu altul.
b) Pentru o persoană obişnuită, toate lalelele de aceeaşi culoare dintr-un câmp sunt la fel.
Dar cultivatorii olandezi de lalele, cei mai experimentaţi din lume, disting într-un câmp de
lalele de aceeaşi culoare, numeroase variaţii.
c) Variabilitatea este uşor de observat dacă urmărim forma ciocului la păsări, dungile
zebrelor, cochilia melcilor.
d) Pentru un orăşean, toate oile dintr-o turmă sunt la fel, dar nu şi pentru un cioban.

Există două tipuri de variaţii:

1. Variaţii definite – care sunt reacţii uniforme la condiţiile de mediu ale indivizilor dintr-
o specie, indiferent de descendenţă.
 De exemplu:
6
 a) Toţi caii aduşi de pe continent în insulele mici, produc descendenţi de talie mică.
Corpul regresează, deoarece spaţiul şi hrana sunt limitate. Un cal de talie mai mică are
nevoie de mai puţină hrană şi mai puţin spaţiu pentru a supravieţui.
b) Toate plantele lemnoase care cresc la munte, la altitudine mare, sunt de talie mică şi
au tulpini culcate la sol. În felul acesta, pinul pitic şi jneapănul de exemplu, au mai multe
şanse de a rezista vânturilor puternice din zona alpină, spre deosebire de molid care creşte
la altitudine mai scăzută.

Cal de pe continent Jneapăn în etaj alpin Pădure de molid

2. Variaţii nedefinite – care sunt reacţii neuniforme la condiţiile de mediu ale indivizilor
dintr-o specie, din aceeaşi descendenţă.
 De exemplu:
a) În aceleaşi condiţii de mediu, plantele cresc şi se dezvoltă diferit.
b) La musculiţele de oţet, în acelaşi lot, în aceeaşi cultură, apar reacţii variate faţă de
temperatură.

[Link]ţia
Definiţie: Suprapopulaţia reprezintă creşterea excesivă a numărului de indivizi.
În cele mai multe cazuri este evidentă tendinţa de înmulţire în proporţie geometrică a
indivizilor unei specii, pe când resursele de mediu rămân aceleaşi. Apare astfel fenomenul de
suprapopulaţie. Tendinţa de înmulţire nelimitată a organismelor vine în contradicţie cu
capacitatea limitată de suport a vieţii pe care o posedă Pământul.
 De exemplu:
a) La plante se produc mai mulţi indivizi decât rezerva de substanţe nutritive şi cantitatea
de lumină solară incidentă ce cade pe suprafaţa terestră.
b) La animale se nasc mai mulţi indivizi decât disponibilităţile de hrană şi de spaţiu din
ecosistem.

[Link] pentru existenţă

Definiţie: lupta pentru existenţă reprezintă dependenţa unui organism de alt organism şi
de mediu, adică suma eforturilor unui organism de a supravieţui şi de a lăsa urmaşi.
Natura produce o infinitate de variaţii, dar nu se pot menţine şi perpetua toate variaţiile, ci
puţine dintre ele se afirmă în generaţiile următoare şi pot să devină specii. Darwin a folosit
expresia „luptă pentru existenţă” în sens metaforic, ea desemnând totalitatea activităţiilor unui
organism (individ) desfăşurate în vederea supravieţuirii sale.
În lupta pentru existenţă supravieţuiesc şi dau urmaşi doar indivizii mai bine dotaţi şi apţi,
aceasta fiind de fapt esenţa selecţiei naturale. Variaţiile, dacă sunt folositoare indivizilor unei
specii, vor contribui la menţinerea indivizilor respectivi şi vor fi moştenite de urmaşi. Succesul
în lupta pentru existenţă nu înseamnă doar supravieţuirea individului, ci mai ales manifestarea
capacităţii sale de a participa la reproducere, de a avea urmaşi viabili şi fertili şi astfel de a-şi
transmite informaţia genetică la descendenţi.
În lupta pentru existenţă, consecinţă a suprapopulaţiei, organismele depind unele de altele,
7
această luptă îmbrăcând trei forme:

1. Lupta intraspecifică
- se desfăşoară între indivizii aceleaşi specii, având
rolul cel mai important în evoluţie;
- se bazează pe aplicarea drastică a principiului
supravieţuirii celui mai apt. Între indivizii care aparţin
aceleaşi specii, deoarece prezintă aceleaşi cerinţe faţă de
mediu, lupta pentru existenţă este mult mai acerbă decât
între indivizii care aparţin altor specii;
- acest tip de luptă pentru existenţă întăreşte specia prin
înlăturarea indivizilor slabi, cu diferite anomalii ereditare,
neadaptabili.
 De exemplu: doi lupi înfometaţi se bat cu adevărat între
ei pe viaţă şi pe moarte pentru hrană.

2. Lupta interspecifică
- constituie un factor limitativ în înmulţirea,
răspândirea şi transformarea speciilor, afectând indivizii în
toate etapele vieţii lor.

3. Lupta cu condiţiile de mediu

- joacă un rol important în delimitarea numărului
indivizilor dintr-o specie;
- speciile defavorizate de condiţiile de mediu sunt
eliminate.
 De exemplu: o plantă ce creşte la marginea deşertului
luptă împotriva secetei prin capacitatea sa de a produce
organe de reţinere a apei sau de reducere a evaporării.

De ce nu pot supravieţui toate variaţiile individuale?

De ce trebuie să aibă loc o competiţie pentru supravieţuire?
Răspunsul lui Darwin a fost unul simplu şi clar.
 Majoritatea speciilor produc atât de mulţi urmaşi încât, dacă ar supravieţui toţi, ar acoperi
repede întreg Pământul. Dacă o plantă anuală ar produce numai 10 seminţe şi dacă ar
germina toate şi ar produce la rîndul lor câte 10 urmaşi şi aşa mai departe, după 10 ani ar
atinge impresionanta cifră de 100 de miliarde.
 Pornind de la o pereche de elefanţi - animale care se înmulţesc foarte lent - în 750 de ani
(ceea ce nu este prea mult pentru specia elefant care există de multe milioane de ani) ar
rezulta 19 milioane de descendenţi. Cu alte cuvinte, Pământul de mult ar fi fost cotropit de
aceste animale.
 O păpădie dacă ar produce numai 100 de seminţe anual (în realitate ea produce mai multe)
şi toate aceste seminţe ar da plante care la rândul lor s-ar înmulţi, în 10 ani numai
păpădiile ar acoperi o suprafaţă de 15 ori mai mare decât suprafaţa tuturor continentelor.

[Link]ţia naturală
Ce este selecţia naturală?
Definiţie: reprezintă ansamblul de mecanisme ce acţionează în direcţia creşterii continue
a gradului de adaptare a populaţiilor la condiţiile de mediu pentru supravieţuirea
8
organismului care este variaţia mai aptă. Variaţia care a supravieţuit produce cu
precumpănire urmaşi, populaţia din generaţia următoare fiind astfel purtătoare a caracterelor
respective. După mai multe generaţii, variaţia poate deveni o specie nouă.
Pentru specie, variaţiile individuale pot fi:
1. Variaţii dăunătoare pentru supravieţuirea speciei, caz în care sunt eliminate.
 De exemplu: printre musculiţele de oţet apar mutaţii patologice ce duc la formarea unor
indivizi fără ochi sau cu aripi rudimentare. Aceste organisme sunt eliminate, deoarece ar
avea ca efect stingerea speciei, făcând-o inaptă pentru în lupta pentru existenţă.

Musculiţa de oţet normală Musculiţa de oţet fără Musculiţa de oţet cu aripi

ochi rudimentare

2. Variaţii indiferente, care nu reprezintă avantaj pentru specie.

3. Variaţii utile, care conferă avantaje speciei în raport cu condiţiile de mediu.
 De exemplu:
a) Pe continent, insectele cu aripi bine
dezvoltate, bune zburătoare,
reprezintă un avantaj în lupta pentru
existenţă. Ele se pot răspândi activ, îşi
pot găsi mai repede hrana, pot scăpa
mai uşor de urmărirea păsărilor
insectivore. Insectele cu aripi reduse
sau absente (insecte aptere) sunt
variaţii dăunătoare, ce nu pot
supravieţui.
b) Pe insulele oceanice mici, lipsite
de păduri şi vegetaţie ierboasă densă,
bătute de vânturi puternice, insectele
bune zburătoare sunt aruncate în
mare, iar insectele situate la polul
opus conferă speciei şanse de Insecte cu aripi absente
supravieţuire, trăind pe sub pietre, în
stratul de muşchi de pe sol.
ÎN CONCLUZIE, după DARWIN:
 variabilitatea spontană a naturii reprezintă sursa evoluţiei;
 lupta pentru existenţă este consecinţă a suprapopulaţiei, dar şi a presiunii mediului
extern;
 selecţia naturală menţine şi avantajează variaţia cea mai aptă, care va deveni specie
nouă;
 evoluţia speciilor este procesul permanent de adaptare cât mai bună la mediu.

EVALUARE

9
I. Completaţi spaţiile libere cu noţiunile corespunzătoare:
În lupta pentru existenţă, supravieţuirea celui mai apt este....................... .
Au şanse de supravieţuire variaţiile....................şi cele..................... .
Variaţia este ................... sau .................. în dependenţă de condiţiile de mediu.
Reuşesc variaţiile care produc urmaşi.................... .

II. Identificaţi afirmaţia corectă:

1. În concepţia lui Darwin:
a. cea mai acută formă de luptă este cea interspecifică
b. lupta pentru existenţă presupune numai lupta fizică propriu-zisă între indivizi
c. natura produce mai multe variaţii decât poate suporta spaţiul dat
d. majoritatea variaţiilor se vor afirma în generaţiile următoare

III. Asociaţi noţiunile din cele două coloane:

A B
1. Variaţii definite a. toţi indivizii unei descendenţe reacţionează uniform
2. Variaţii nedefinite b. reacţii variate faţă de temperatură la musculiţa de oţet
c. talie mică la pinul pitic şi jneapăn, la altitudini mari
d. indivizii aceleaşi descendenţe reacţionează neuniform

IV. Documentaţi-vă asupra vieţii şi operei lui Charles Darwin şi alcătuiţi un eseu cu
tema:
" Darwin şi darwinismul (teoria darwinistă)".

TEORIA SINTETICĂ MODERNĂ A EVOLUŢIEI

Darwinismul a revoluţionat ştiinţa vremii sale. El este întemeiat pe cunoaşterea
variabilităţii speciilor, dar nu a avut date din genetică pentru a explica apariţia şi cauza
variaţiilor ereditare.
Teoria sintetică modernă a evoluţiei este rezultatul a numeroase observaţii şi generalizări
din domeniul geneticii populaţiilor, geneticii moleculare, biogeografiei etc., care au permis o
explicaţie modernă a evoluţiei, plecând de la teoria selecţiei naturale a lui Charles Darwin.
Conform teoriei sintetice, unitatea de bază a evoluţiei este populaţia. Aceasta reprezintă
obiectul asupra căreia acţionează selecţia şi, în general, toţi factorii evoluţiei. Potrivit noii teorii,
nu este importantă în primul rând supravieţuirea indivizilor purtători de variaţii utile, ci
participarea diferitelor genotipuri individuale la procesul de reproducere. Perspectiva evolutivă
sau adaptativă a unei populaţii sau specii este dată, în primul rând, de acele combinaţii de gene
şi genotipuri care, datorită valorii lor adaptative, îşi impun descendenţii.
Evoluţia este privită deci ca rezultatul interacţiunii dintre fondul ereditar şi mediu.
Factorii evoluţiei din teoria sintetică sunt de două categorii:
I. factori genetici
II. factori ecologici

[Link] genetici ai evoluţiei depind de proprietăţile ereditare ale populaţiei şi sunt următorii:
1. Viteza de succesiune a generaţiilor
2. Dimensiunea populaţiei
3. Fluxul genic
4. Deriva genetică
5. Selecţia intrapopulaţională
Viteza de succesiune a generaţiilor
Speciile care au un număr mai mare de generaţii pe an pot evolua mai repede, deoarece
în fiecare generaţie pot apărea mutaţii ce sporesc diversitatea.
10
 De exemplu: evoluţia explozivă a musculiţelor de oţet, a rozătoarelor, a plantelor
ierbacee anuale.
Dimensiunea populaţiei
Un număr suficient de mare de indivizi face ca populaţia să fie variată şi diversificată
genetic.
 De exemplu:
a) La populaţiile foarte mici: la zimbru, variabilitatea fiind foarte redusă, şansele de a
evolua sunt minime.
b) La populaţiile mari: la gândacul-de-Colorado, pornind de la 3-4 exemplare care au
pătruns accidental în Europa, s-a ajuns la o adevărată invazie pe continent.
c) La populaţiile foarte mari: la unii peşti oceanici, populaţiile sunt surprinzător de
uniforme, deoarece mutaţiile nu au şanse de afirmare şi rămân ascunse, ceea ce
înseamnă absenţa evoluţiei.

Zimbru gândacul-de-Colorado Peşti oceanici

Fluxul genic

Deplasările indivizilor din aceeaşi specie duc la

transfer de informaţie genetică de la o populaţie la
alta.

Migraţia ierbivorelor

Deriva genetică
O populaţie poate evolua pe baza întâmplării, a unei eliminări, respectiv, supravieţuiri
diferenţiate a organismelor, cauzată de întâmplare, nu de evoluţie.
 De exemplu:
Vulpea polară are două forme:
- forma normală, cu blană cafenie vara şi albă
iarna;
- forma mutantă, cu blană cafenie vara şi albastră
iarna.
Nici una din forme nu are avantaj selectiv, deoarece
în timp de foamete pier masiv indivizi din ambele forme.
Dacă supravieţuieşte una dintre ele, aceasta este Vulpea polară
dintr-o întâmplare, şi nu ca fiind forma „cea mai aptă”.

Selecţia intrapopulaţională

11
 În populaţie, supravieţuieşte variaţia (mutaţia) cea mai aptă, cea mai bine dotată, spre
deosebire de formele nevaloroase care sunt eliminate.
 De exemplu: când asupra populaţiilor de insecte, ciuperci, bacterii acţionează substanţe
chimice foarte toxice, populaţia nu este distrusă în totalitate. Variaţiile sensibile mor
primele, apoi cele mai puţin rezistente, dar variaţiile cele mai rezistente (circa 1 % din
populaţie) suportă acţiunea factorului distructiv, supravieţuind astfel „cel mai apt”.
[Link] ecologici ai evoluţiei depind de mediu şi sunt următorii:
1. Migraţia
2. Izolarea geografică şi ecologică
3. Zona ecologică
4. Structura biocenozei

Migraţia
Populaţia se schimbă atunci când trece dintr-un loc în altul, pătrunde în medii noi sau se
amestecă cu indivizi din alte populaţii ale speciei.
 De exemplu: la migraţia păsărilor, în cartierele de iernare, se întâlnesc indivizi din mai
multe populaţii, provenind din puncte geografice diferite.
Izolarea geografică şi ecologică
Se datorează existenţei sau apariţiei, la un moment dat, a unor bariere geografice care
duc la fragmentarea arealului unei specii. Populaţiile izolate în acest fel, aflându-se în condiţii
mai mult sau mai puţin diferite, evoluează pe căi proprii. O mutaţie, dacă se separă de populaţia
ancestrală, are mai multe şanse de evoluţie.
 De exemplu: Australia s-a desprins din continentul Gondwana când mamiferele
placentare încă nu erau dezvoltate. De aceea, Australia a adăpostit dintre mamifere doar
monotremele şi marsupialele, placentarele neavând cum să mai pătrundă peste braţele
adânci de mare. Astfel, în fauna continentului australian marsupialele s-au diversificat
excepţional şi au ocupat toate mediile vitale.

Continentul Gondwana Separarea continentelor Marsupiale

Zona ecologică
Trecerea unei specii dintr-o zonă ecologică în alta (exemplu de la uscat la apă) produce
transformări evolutive importante.
 De exemplu:

12
 Carnivorele ancestrale au fost animale
terestre, dar o anumită specie a trecut la viaţa
acvatică, unde a rămas până astăzi.
Este vorba de cetacee (exemplu balena) şi
pinipede (exemplu foca, morsa) care au ocupat o
altă zonă ecologică decât rudele lor rămase pe
uscat, suferind transformări anatomo-fiziologice
profunde.
Paleontologii au descoperit fosilele
corespunzătoare, care au avut membre
inferioare, inclusiv cele 5 specii ale căror
schelete sunt arătate în imaginea alăturată.

Trecerea de la viaţa terestră la viaţa

acvatică
Structura biocenozei
Biocenozele pot fi de două tipuri: biocenoze în curs de formare şi biocenoze stabilizate.
 De exemplu:
a) la limita dintre uscat şi ocean, în fluvii, unde biocenoza este în curs de formare, cu
condiţii instabile, evoluţia este creatoare şi produce noi tipuri de organizare.
b) în recifele de corali sau în pădurile ecuatoriale, unde biocenoza este stabilizată, cu
structură bine conturată, fără perturbări profunde, evoluţia este stabilizatoare.

Delta Dunării Recif de corali Pădure ecuatorială

ÎN CONCLUZIE:
 factorii genetici şi ecologici ai evoluţiei contribuie la ieşirea mutaţiei pe arena evoluţiei şi
la fixarea noului;
 evoluţia este orientată de selecţie;
 selecţia transformă avalanşa de mutaţii întâmplătoare într-un proces dinamic;
 teoria sintetică modernă a evoluţiei confirmă mecanismul darwinist al evoluţiei, pe care
îl completează şi îmbogăţeşte cu ajutorul geneticii.

EVALUARE

I. Completaţi spaţiile libere cu noţiunile corespunzătoare:

În ................. frecvenţa genelor se modifică la întâmplare. Prin izolare................... o
mutaţie se poate separa de stocul ancestral. ................... constă în remanierea compoziţiei
genetice a populaţiei în urma amestecului cu indivizi din populaţii conspecifice. În fluvii,
evoluţia este ..................., în timp ce în pădurile ecuatoriale, evoluţia este............... .

13
II. Identificaţi afirmaţia corectă:
1. Factorii ecologici ai evoluţiei:
a. depind de proprietăţile ereditare ale populaţiei
b. inhibă caracterul creator al evoluţiei
c. acţionează asupra structurii genetice a populaţiei
d. sunt fluxul genic şi deriva genetică

III Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor afirmaţii:

1. Vulpea polară albă este avantajată în lupta pentru existenţă faţă de cea albastră în timp
de foamete.
2. Descendenţii strămoşilor pinipedelor au evoluat în zona ecologică acvatică.

IV. Documentaţi-vă asupra teoriei sintetice a evoluţiei şi alcătuiţi un eseu cu tema:

"Factori care contribuie la ieşirea mutaţiei pe arena evoluţiei ".

Specia – unitate a evoluţiei

Este bine cunoscut faptul că fiecare individ biologic aparţine unei specii, cu alte cuvinte,
nu pot exista organisme vii care să nu facă parte dintr-o specie sau alta.
În sensul acesta, specia reprezintă o formă de organizare a indivizilor.

Sistemul de clasificare a organismelor cuprinde următoarele unităţi sistematice mari:

Exemple
MĂCEŞ URS BRUN OM
UNITĂŢI
SISTEMATICE
(TAXONI)

1. Regn Plantae Animalia Animalia

2. Încrengătură Spermathophyta Chordata Chordata
3. Clasă Dicotyledonatae Mammalia Mammalia
4. Ordin Rosales Carnivora Primates
5. Familie Rosaceae Ursidae Hominidae
6. Gen Rosa Ursus Homo
7. Specie canina arctos sapiens

Specia
Definiţie:
 Specia cuprinde ansamblul tuturor indivizilor asemănători din punct de vedere morfologic,
anatomic, fiziologic, ecologic, genetic şi comportamental, care provin din strămoşi comuni şi
care se pot încrucişa liber între ei, producând descendenţi fertili.
 Specia este unitatea taxonomică fundamentală a lumii vii.

Prima folosire a noţiunii de specie

 Noţiunea de specie este folosită pentru prima dată de John Ray, în anul 1686.

Caracteristici ale speciei:

1. Ce mediu de Fiecare specie ocupă un anumit teritoriu geografic, un areal. Dar pe
14
viaţă ocupă o acest areal, indivizii speciei nu sunt răspândiţi uniform, ci se află
specie? grupaţi în locurile cele mai potrivite pentru viaţa lor.

De exemplu, capra neagră trăieşte în ţara

noastră în munţi, dar nu în toate regiunile
muntoase, ci în anumite masive: Retezat,
Parâng, Făgăraş.
Aceste grupuri de indivizi care aparţin aceleiaşi specii şi trăiesc mai
mult sau mai puţin izolate unele de altele poartă numele de populaţii.
2. Ce dimensiune Mărimea teritoriului poate să fie extrem de variată, de exemplu:
are teritoriul -un vas de laborator pentru o populaţie de bacterii;
ocupat de o -apa unui izvor pentru o populaţie de alge;
populaţie? -continente întregi pentru molidul din taigaua siberiană, Europa şi
America de Nord;
-vaste întinderi oceanice pentru populaţiile de balene sau de peşti.
3. Cum se Capacitatea de înmulţire în cadrul speciei este de sine stătătoare datorită
realizează unei izolări reproductive: organismele unei specii nu se reproduc decât
înmulţirea în cadrul speciei, având ascendenţă şi descendenţă comune.
indivizilor dintr-o Izolarea reproductivă reprezintă principalul criteriu de delimitare a unei
specie? specii şi este menţinută prin intermediul unor bariere de natură
geografică, ecologică, etologică, morfofiziologică etc.).
4. Există Speciile se delimitează unele de altele prin anumite caracteristici:
diferenţe între -morfologice, anatomice, fiziologice, biochimice, ecologice, dar mai
indivizii din două ales reproductive etc.
specii diferite?

leopard- tigru- leu-

Panthera Panthera tigris Panthera leo
pardus
5. Există Indivizii dintr-o populaţie nu
diferenţe între sunt toţi la fel, ci diferiţi în
indivizii din funcţie de:
aceeaşi -vârstă: ouă, larve, pui, tineri,
populaţie/specie? adulţi, bătrâni;
-sexe;
-aspect; Cepaea nemoralis-
-comportament etc. coloritul şi desenul cochiliei
6. Care este Populaţia/specia este formată dintr-un anumit număr de indivizi pe m 2
numărul de sau pe unitate de volum apă.
indivizi care fac Creşterea sau descreşterea numărului de indivizi exprimă starea
parte dintr-o populaţiei în funcţie de condiţiile de mediu.
populaţie/specie?
7. Ce durată de Spre deosebire de un individ, care are o existenţă scurtă (se naşte,
viaţă are o ajunge la maturitate şi apoi moare), o populaţie, ca întreg, continuă să
populaţie/specie? existe un timp mai îndelungat.
8. Condiţiile de Indivizii unei specii se pot modifica în urma schimbării condiţiilor

15
 mediu mediului. În cursul evoluţie, apar şi dispar mereu specii.
influenţează Dispariţia este rezultatul unor relaţii neconcordante cu mediul de viaţă,
populaţia/specia? a dezadaptării faţă de mediul modificat.
9. Cum apar Caracteristicile, neaparţinând unui singur individ, nici nu pot să apară la
anumite acesta, ci apar în succesiunea istorică a generaţiilor, la populaţii şi
caracteristici la o specii întregi, prin acţiunea selecţiei.
populaţie/specie? În felul acesta este evident că evoluţia, constând în esenţă în
transformarea adaptativă a populaţiilor şi deci a speciilor, este un
proces istoric, care se datorează acţiunii permanente a selecţiei naturale.
10. Care este Legea caracteristică speciei este selecţia naturală.
legea
caracteristică
speciei?
11. Ce legătură Specia nu este numai o etapă a evoluţiei, dar şi rezultatul evoluţiei.
există între specie  Ca etapă a evoluţiei, specia este o unitate instabilă, dinamică, în
şi evoluţie? necontenită transformare evolutivă.
 Ca rezultat al evoluţiei, specia este o unitate cu tendinţe de
stabilitate, de adaptare desăvârşită la mediul în care se trăieşte.
Specia este unitatea fundamentală în evoluţie.

Denumirea unei specii

Sistemul ştiinţific actual de denumire a speciilor are la bază nomenclatura binară,
folosită pentru prima dată de biologul suedez Carl von Linné (1707–1778).
Metodele anterioare de denumire a speciilor erau extrem de greoaie şi erau formate
dintr-o înşiruire de nume. Sistemul de denumire folosind nomenclatura binară este simplu de
aplicat, uşor de memorat şi de folosit.
Pentru denumirea speciei se folosesc două cuvinte latine sau latinizate. Denumirea unei
specii va fi astfel formată din:
 denumirea genului (primul cuvânt), scrisă cu majusculă
 denumirea speciei (al doilea cuvânt), scrisă cu literă mică. După denumirea speciei se
poate adauga şi numele celui care a descris pentru prima dată specia respectivă.
Astfel, avantajul major este că putem recunoaşte foarte uşor speciile ce aparţin aceluiaş
gen, deoarece au prima denumire comună.

Exemple de scriere a denumirii unor specii care aparţin aceluiaşi gen:

 Pentru plante

stejar cer gorun

Quercus robur Quercus cerris Quercus petraea

 Pentru animale

16
 câine lup coiot şacal
Canis Canis lupus Canis latrans Canis aureus
familiaris

Speciaţia
Definiţie:
 Speciaţia cuprinde fenomenele evolutive elementare prin care apare o specie nouă.
Există două tipuri principale de speciaţie, care nu se exclud reciproc:
1. Speciaţie alopatrică:
- o populaţie ancestrală este împărţită printr-o barieră
geografică;
- indivizii din cele două grupuri sunt izolaţi;
- cele două forme pot deveni strămoşii unor specii noi.
Exemple:
 platanul european este izolat de cel american, deşi în
grădini botanice pot apărea hibrizi viabili şi fertili;
 castorii europeni şi nord-americani, ca şi zimbrii şi bizonii
sunt, de asemenea, izolaţi spaţial.

2. Speciaţie simpatrică
- nu are loc izolarea geografică a indivizilor;
- apare o micropopulaţie în populaţia iniţială;
- dacă micropopulaţia se izolează reproductiv, se poate
forma o specie nouă.
Exemplu:
 poliploizii la plante şi la animale, apăruţi spontan în
natură, de regulă nu se pot încrucişa cu formele diploide
din care provin.

Speciaţia este un fenomen evolutiv care nu se realizează instantaneu, ci are nevoie de

timp pentru consolidarea barierelor reproductive.

EVALUARE

I. Alegeţi răspunsul corect:

1. Specia:
a. se denumeşte după nomenclatura polinominală
b. are ca lege caracteristică metabolismul indivizilor ei
c. se delimitează de alte specii prin izolare reproductivă
d. este cea mai mare unitate sistematică de clasificare

II. Completaţi spaţiile libere cu noţiunile corespunzătoare:

Speciile se delimitează prin anumite caracteristici:..................., ................, ...............
şi ............... .

17
 În speciaţia........................intervine izolarea.....................a indivizilor prin fragmentarea
arealului iniţial.

III. Daţi exemple de specii care au rămas în urmă pe arena evolutivă, de specii care s-au format
prin speciaţie alopatrică (geografică), de specii care au dispărut şi de specii pe cale de dispariţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Gavrilă, L., Ardelean, A., Dăbală, I., Soran, V., 1994, Evoluţionism, Editura
Mirton, Arad
Mohan, Gh., Ardelean, A., şi colab., 1997, Sinteze biologice, Editura All, Bucureşti
2. Ene, S., Brebenel, G., Sandu, Gh., Iancu, E., 2002, Biologie. Manual pentru clasa a XII-
a, Editura Gimnasium, Târgovişte
3. Raicu, P., Stugren, B., Duma, D., Mărăscu, F., Coman, N., 1999, Biologie.
Manual pentru
clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
4. Campbell, N., Reece, J., 2008, Biology Eighth Editi on, Pearson International
Edition

18