TEORIE LA

LOGICĂ
Portofoliu

Pavel R.
 CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE
PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU DISCIPLINA
LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
BACALAUREAT
PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU DISCIPLINA LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI
COMUNICARE
I. STATUTUL DISCIPLINEI
În cadrul examenului de Bacalaureat 2013, disciplina Logică, argumentare şi
comunicare are statutul de disciplină opţională fiind susţinută la proba E. d), în
funcţie de filieră, profil şi specializare.
II. COMPETENŢE DE EVALUAT
● Utilizarea adecvată a conceptelor, operaţiilor şi instrumentelor specifice logicii în
argumentare
● Transpunerea unui enunţ din limbaj natural în limbaj formal şi din limbaj formal
în limbaj natural
● Construirea unor argumente în vederea susţinerii unui punct de vedere sau a unei
soluţii propuse pentru rezolvarea unor situaţii - problemă
● Utilizarea unor raţionamente adecvate în luarea deciziilor
● Analizarea structurii şi/sau corectitudinii formelor şi operaţiilor logice
III. CONŢINUTURI
1. Societate, comunicare şi argumentare
■ Argumentarea şi structura argumentării; analiza logică a argumentelor
● Termenii: caracterizare generală (definire, tipuri de termeni); raporturi între
termeni
● Propoziţii: caracterizare generală (definire, structură); tipuri de propoziţii
categorice; raporturi între propoziţii categorice
● Raţionamente: caracterizare generală (definire, structură); tipuri de raţionamente
● Definirea şi clasificarea: caracterizare generală; corectitudine în definire şi
clasificare
2. Tipuri de argumentare
● Deductivă: argumente/raţionamente imediate cu propoziţii categorice
(conversiunea şi obversiunea); silogismul (caracterizare generală, figuri şi moduri
silogistice, verificarea validităţii prin metoda diagramelor Venn); demonstraţia
● Nedeductivă: inducţia completă; inducţia incompletă
3. Societate, comunicare şi argumentare corectă
● Evaluarea argumentelor (validitatea argumentelor); erori de argumentare
NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile
programelor şcolare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2013 se
elaborează în baza prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.
1
 Cuprins
TERMENII .............................................................................................................................................................. 3

DEFINIȚIE:................................................................................................................................................................ 3
STRUCTURA TERMENULUI: ........................................................................................................................................... 3
CLASIFICAREA TERMENILOR: .......................................................................................................................................... 3

RAPORTURI LOGICE ÎNTRE TERMENI....................................................................................................................... 2

I. RAPORTUL DE CONCORDANȚĂ.................................................................................................................................. 2
II. RAPORTUL DE OPOZIȚIE ......................................................................................................................................... 2
DISTRIBUIREA TERMENILOR .......................................................................................................................................... 3

PROPOZIȚII CATEGORICE ........................................................................................................................................ 4

FORMĂ GENERALĂ ȘI STRUCTURĂ: ................................................................................................................................. 4

RAPORTURI LOGICE ÎNTRE PROPOZIȚII CATEGORICE ................................................................................................ 5

I. RAPORTUL DE CONTRADICȚIE .................................................................................................................................. 5

II. RAPORTUL DE CONTRARIETATE ............................................................................................................................... 6
III. RAPORTUL DE SUBCONTRARIETATE ......................................................................................................................... 6
IV. RAPORTUL DE SUBALTERNARE (SUBORDONARE) ........................................................................................................ 6

RAȚIONAMENTELE................................................................................................................................................. 8

DEFINIȚIE:................................................................................................................................................................ 8
FORME ALE RAȚIONAMENTE: ........................................................................................................................................ 8

DEFINIȚIA .............................................................................................................................................................. 9

DEFINIȚIE:................................................................................................................................................................ 9
STRUCTURA: ............................................................................................................................................................. 9
REGULI DE CORECTITUDINE ÎN DEFINIRE: .......................................................................................................................... 9

CLASIFICAREA ...................................................................................................................................................... 10

DEFINIȚIE:.............................................................................................................................................................. 10
COMPONENTA CLASIFICĂRII: ....................................................................................................................................... 10
REGULI DE CORECTITUDINE ÎN CLASIFICARE : .................................................................................................................... 10
FORME ALE CLASIFICĂRII: ........................................................................................................................................... 11

2
2 TIPURI DE ARGUMENTARE ................................................................................................................................ 12

CONVERSIUNEA SI OBVERSIUNEA ......................................................................................................................... 12

CONVERSIUNEA ....................................................................................................................................................... 12
DISTRIBUIREA TERMENILOR ÎN CADRUL PROPOZIȚIEI CATEGORICE ......................................................................................... 13
OBVERSIUNEA ......................................................................................................................................................... 14

SILOGISMUL ........................................................................................................................................................ 15

DEFINIȚIE:.............................................................................................................................................................. 15
STRUCTURĂ: ........................................................................................................................................................... 15
SILOGISMUL VALID:................................................................................................................................................... 15
FORMULA MODURILOR SILOGISTICE .............................................................................................................................. 16
FIGURI SI MODURI SILOGISTICE ..................................................................................................................................... 16
DIAGRAME PENTRU DEMONSTRAREA VALIDITĂȚII (PRELUATĂ) ............................................................................................ 18
INDUCȚIA ............................................................................................................................................................... 21

3 SOCIETATE, COMUNICARE ȘI ARGUMENTAREA CORECTĂ ................................................................................... 22

SOFISME ȘI PARALOGISME ................................................................................................................................... 22

MINI-GLOSAR ...................................................................................................................................................... 24

3
 Termenii

Definiție:
Un termen este un cuvânt sau un grup de cuvinte care exprima o noțiune
(are un înțeles) si denumește un obiect, o ființa, o relație, un fenomen sau o
însușire.

Structura termenului:
1. Extensiunea sau Sfera: e formată din totalitatea obiectelor
denumite de termen.
2. Intensiunea sau Conținutul: e formată din totalitatea însușirilor de termen.

Clasificarea termenilor:
I. După extensiune: II. După intensiune:
1) T. vizi/nevizi 1) T. absoluți/relativi
2) T. singulari/generali 2) T. abstracți/concreți
3) T. colectivi/distributivi 3) T. pozitivi/negativi
4) T. vagi/preciși 4) T. simpli/compuși

I. După extensiune

1) vizi/nevizi
Un termen e vid dacă extensiunea lui nu conține nici-un obiect (ex. unicorn,
zmeul zmeilor, zâna, pegasus).
Un termen e nevid dacă in extensiunea lui se afla cel puțin un obiect (ex.
casa, carte, tabla).

2) singulari/generali
Un termen e singular dacă în extensiunea lui se află un singur obiect (ex.
Terra, Romania, Marte).
Un termen e general dacă în extensiunea lui se află cel puțin 2 obiecte
(ex. banca, pix).

4
3) colectivi/distributivi
Un termen e colectiv dacă denumește o colecție de obiecte (ex. bibliotecă,
stol, pachet de țigări).
Un termen e distributiv dacă nu e colectiv (ex. cană, bețe de chibrituri).

4) vagi/preciși
Un termen e vag dacă nu putem spune cu certitudine despre un obiect că
face parte sau nu din extensiunea termenului (ex. frumos, înalt, tânăr).
Un termen e precis dacă putem spune cu certitudine despre un obiect că
face parte din extensiunea termenului (ex. perete, scaun, tavan).

II. După intensiune

1) absoluți/relativi
Un termen e absolut dacă se aplică obiectelor din extensiunea lui luate
separat (ex. masa, scaun, școală, pix).
Un termen e relativ dacă denumește o relație între 2 sau mai multe obiecte
(ex. frate, fiu, mai mare).

2) abstracți/concreți
Un termen e concret dacă denumește o ființa, un obiect, un fenomen sau o
însușire ce poate fi asociata unui obiect (ex. cal, om, ploaie, albastru)
Un termen e abstract dacă denumește o însușire ce nu poate fi asociata
niciunui obiect (ex. generozitate, albăstreala, libertate, adevăr)

3) pozitivi/negativi
Un termen e pozitiv dacă indica prezenta unei însușiri (ex. corect, moral)
Un termen e negativ dacă indica absenta unei însușiri (ex. incorect, imoral,
orb, șchiop)

4) simpli/compuși
Un termen e simplu dacă este format dintr-un singur cuvânt (ex. floare)
Un termen e compus dacă e format din mai multe cuvinte (ex. floarea-soarelui)

1
 Raporturi logice între termeni

I. Raportul de concordanță
=extensiunile au cel puțin un element in comun.

1)R. de identitate: au aceeași extensiune;

A= zăpadă
B= omăt

2) R. de ordonare:
A= pisica
B= mamifer

A- termen subordonat (ex. specie)

B- termen supraordonat (ex. gen)

3) R. de încrucișare: extensiunile se
suprapun;
A= elev
B= sportiv

II. Raportul de opoziție

1) R. de
contrarietate
A= leu
B= maimuță

2) R. de
contradicție
A= vertebrata
B= nevertebrata

2
Distribuirea termenilor
Termen distribuit= luat în întregul sferei sale (+);
Termen nedistribuit= luat într-o parte a sferei sale (-).

Legea distribuirii:
Dacă un termen este distribuit în concluzie el trebuie sa apară distribuit și
în premisa din care provine. Astfel, putem deduce validitatea inferențelor
cu propoziții categorice.

Tip S P

SaP + -

SeP + +

SiP - -
SoP - +

3
 Propoziții categorice

➢ sunt propoziții declarative;

➢ sunt propoziții cognitive;
➢ sunt forme logice care pun în evidență un raport logic între 2 termeni.

Formă generală și Structură:

S este P. SAU S nu este P.

Subiectul logic (S) e termenul despre care se vorbește în propoziție.

Predicatul logic (P) e termenul care arata ce însușire are subiectul logic.
Cuantorul arată cantitatea propoziției.
Calificatorul/Copula arată calitatea propoziției.

a) Tipuri de cuantori:
o universal (toți, toate, niciun, nicio);
o particulari (unii, unele);
o individuali (nume proprii, acest).

b) Tipuri de calificatori:
o afirmativ (sunt, este);
o negativ (nu sunt, nu este).

4
 Raporturi logice între propoziții categorice

Raporturile din cadrul

pătratului logic se stabilesc intre
propoziții categorice care au
același subiect si predicat logic.

I. Raportul de contradicție
=două propoziții categorice aflate în raport de contradicție nu pot fi împreună nici
false, nici adevărate: adevărul uneia atrage după sine falsitatea celeilalte, și invers.
SaP – SoP; SiP – SeP (între propoziții care diferă calitativ și cantitativ)

Exemple de propoziții aflate în raport de contradicție:

o „toți oamenii au ochi albaștri” și „unii oameni nu au ochi albaștri”;
o „nicio brunetă nu este simpatică” și ”unele brunete sunt simpatice”.

Formule logice corespunzătoare raportului de contradicție:

o (SaP =1) → (SoP = 0); (SAP = 0) → (SoP = 1);
o (SoP =1) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SaP = 1);
o (SeP =1) → (SiP = 0); (SeP = 0) → (SiP = 1);
o (SiP =1) → (SeP = 0); (SiP = 0) → (SeP = 1).

5
II. Raportul de contrarietate
=două propoziții categorice aflate în raport de contrarietate nu pot fi împreună
adevărate, dar pot fi împreună false.
SaP – SeP (între propoziții cu aceeași cantitate, dar diferă calitatea)

Exemple de propoziții aflate în raport de contrarietate:

o „toți oamenii mănâncă legume”;
o „nici un om nu mănâncă legume”.

Formule logice corespunzătoare raportului de contrarietate:

o (SaP =1) → (SeP = 0); (SaP = 0) → (SeP = ?);
o (SeP =1) → (SaP = 0); (SeP = 0) → (SaP = ?).

III. Raportul de subcontrarietate

=două propoziții categorice aflate în raport de subcontrarietate nu pot fi simultan
false, dar pot fi simultan adevărate.
SiP – SoP

Obs! Falsitate unei propoziții implică adevărul subcontrarei sale, dar dacă una este
adevărat nu putem deduce nimic în legătura cu cealaltă.

Exemple de propoziții aflate în raport de subcontrarietate:

o din falsitatea propoziției „Unele pisici dansează" putem deduce adevărul
subcontrarei „Unele pisici nu dansează",
o însă din adevărul propoziției „Unele mașini nu au patru roți" nu putem deduce
falsitatea propoziției „Unele mașini au patru roti".

Formule logice corespunzătoare raportului de subcontrarietate:

• (SiP =0) → (SoP = 1); (SiP = 1) → (SoP = ?);
• (SoP =0) → (SiP = 1); (SoP = 1) → (SiP = ?).

IV. Raportul de subalternare (subordonare)

=din adevărul universalei putem deduce adevărul particularei, iar din falsitatea
particularei putem deduce falsitatea universalei.

=din falsitatea universalei nu decurge nimic cu privire la particulară, iar din adevărul
particularei nu decurge nimic legat de universală.
Sap – SiP și SeP – SoP (între propoziții de aceeași calitate)

6
 Exemple de propoziții aflate în raport de subalternare:
o din adevărul propoziției „toate mamiferele au inimă” deducem ca adevărat și
particulara afirmativă „unele mamifere au inimă”,
o dar din adevărul particularei afirmative „unele mamifere au copite” nu putem
deduce ca fiind adevărată universala afirmativă „toate mamiferele au copite”.

Formule logice corespunzătoare raportului de subalternare:

o adevărul supraalternei (universale) implică adevărul subalternei (particularei);
Formule logice: (SaP =1) → (SiP = 1); (SeP = 1) → (SoP = 1).
o falsitatea subalternei (particularei) determină falsitatea supraalternei
(universalei);
Formule logice: (SiP =0) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SeP = 0).

7
 Raționamentele
Definiție:
=operația logică prin care de la o propoziție sau mai multe denumite
premise ajungem la o propoziție denumită concluzie.

Obs! Raționament = inferență/argument;

Forme ale raționamente:

I. In funcție de direcția procesului de inferența:
1) Deductive
o concluzia se deduce in mod necesar din premise;
o trec de la general la particular;
o concluzia are un grad de generalitate mai mic sau egal cu al
premiselor.
Exemplu: (Premisă) Unii studenți sunt sportivi. Deci (Concluzie)Unii
sportivi sunt studenți
2) Inductive
o concluzia se deduce doar in mod probabil din premise;
o trece de la particulară la generală;
o are un grad de generalitate mai mare decât cel al
premiselor.
Exemplu: (Premise) X este bolnavă. Y este bolnav. Z este bolnav. X,
Y, Z sunt elevi din clasa a XII-a A. Deci (Concluzie) Toți elevii clasei
a XII-a A sunt bolnavi.

II. In funcție de numărul premiselor (deductive):

1) Imediate - 1 premisă;
2) Mediate - 2 sau mai multe premise.

III. In funcție de corectitudinea logica (deductive):

1) Valide - corecte din punct de vedere logic;
2) Nevalide - incorecte din punct de vedere logic.

IV. In funcție de probabilitatea concluziei (inductiva):

1) Tari - probabilitate mare;
2) Slabe - probabilitate mica.
8
 Definiția
Definiție:
Definiția e operația logică prin care precizăm înțelesul unui obiect.

Structura:
i. Definitul (termenul care trebuie definit)- A
ii. Definitorul (termenul prin care definește)- B
iii. Relația de definire (ex. este, înseamnă, desemnează)- A=df. B

Reguli de corectitudine în definire:

1) R. adecvării:
=definitorul trebuie sa fie specific definitului si numai lui.
Definitul si definitorul trebuie sa fie in raport de identitate.
ex. Matematica este știința despre numere.

2) R. afirmării:
=definiția nu trebuie sa conțină negații.
ex. Pătratul nu este nici cerc, nici dreptunghi.

3) R. evitării circularității:
=definiția nu trebuie sa conțină termenul definit.
ex. Agricultura este activitatea agricultorului.

4) R. clarității si preciziei:
=definiția nu trebuie sa conțină figuri de stil sau termeni
neclari.
ex. Meseria este brățara de aur.

9
 Clasificarea
Definiție:
Clasificarea este operația logica prin care noțiunile sau obiectele sunt grupate în baza
anumitor criterii în clase din ce în ce mai generale.

Componenta clasificării:
o Elementele (domeniul) clasificării – obiectele sau clasele de
obiecte care urmează sa fie supuse operației de clasificare.
o Criteriul clasificării – elementele prin intermediul căruia lucram
diversele niveluri ale clasificării.
o Clasele – rezultatele obținute in urma procesului de clasificare care
sunt din ce în ce mai generale.

Reguli de corectitudine în clasificare:

1) Regula celor 3 elemente
=clasificarea presupune numai 3 elemente: elementele clasificării,
clasele obținute și criteriul clasificării.

2) Regula completitudinii
=clasificarea trebuie sa fie completa: adică sa nu lase rest (fiecare obiect
obținut în urma clasificării trebuie sa se regăsească într-o clasa de
obiecte).
În cazul nerespectării acestei reguli apar următoarele erori:
o Clasificarea este incompletă – adică nu toate obiectele obținute se
regăsesc într-o clasa.
o Clasificarea este prea abundentă- adică apar elemente străine de
obiectul clasificării.
o Clasificarea este incompletă, dar și prea abundentă –lipsesc din
elementele clasificării, dar apar și elemente străine.

3) Regula intersectării vide:

=pe aceeași treaptă a clasificării între clasele astfel obținute trebuie sa
existe un raport exclusiv de opoziție (contradicție si contrarietate).
4) Regula clarității și unicității criteriului
=criteriul clasificării trebuie sa fie clar și unic pentru fiecare treaptă sau
nivel al acestuia.

5)Regula omogenității proprietăților

=afirmă că asemănările dintre obiectele unei clase trebuie sa fie mai
importante decât deosebirile dintre acestea.

Forme ale clasificării:

I. După numărul de clase obținute:
1) Clasificări dihotomice (gr. Dyho=doi) – adică numărul de clase
obținute este de cel mult doua.
2) Clasificări politomice – numărul claselor obținute este de cel
puțin doua.

II. După importanța criteriului folosit:

1) Clasificare naturală – in care criteriul favorizează enunțarea
trăsăturilor esențiale, naturale și științifice ale elementelor
clasificării.
2) Clasificare artificială sau pragmatică (gr. Pragme= acțiune) în
care criteriul exprimă doar acele trăsături utile omului.

III. După operațiile folosite:

1) Clasificări nominale – în care se numără elementele ori clasele
obținute.
2) Clasele ordinale – în care pe lângă numerotarea claselor
obținute este realizata și o ierarhizare a acestora.

11
2 Tipuri de argumentare

Conversiunea si obversiunea
=sunt operații logice prin care obținem raționamente deductive imediate.

Inferente imediate= raționamente în care avem o premisă și o concluzie

Conversiunea
=este operația logică prin care, în trecerea de la premisă la
concluzie, se inversează ordinea termenilor sau, altfel spus,
plecând de la o premisă de forma S-P, ajungem la o concluzie de
forma S-P.
S-P → P-S

➢ Poate fi:
1) Simpla (doar aplica regula)
2) Prin accident (aplica regula si schimba cantitatea premisei)

➢ Inferențe valide bazate pe conversiune:

SaP 𝐶 > PiS (conversiune prin accident) SiP 𝐶 > PiS (conversiune simpla)
SeP 𝐶 > PoS (conversiune prin accident) SeP 𝐶 > PeS (conversiune simpla)

!! SoP 𝐶 > nu accepta conversiune valida !!

12
➢ Demonstrarea validității/nevalidității se face cu ajutorul legii distribuirii
termenilor:

o S(+)aP(-) (c)→ P(+)aS(-)

NEVALID (P nu este distribuit în premisă, dar este distribuit în concluzie)

o S(+)aP(-) (c)→ P(-)iS(-)

VALID (P și S nu sunt distribuite în concluzie)

o S(-)oP(+) (c)→ P(-)oS(+)

NEVALID (S nu este distribuit în premisă, dar este distribuit în concluzie)

Distribuirea termenilor în cadrul propoziției categorice

Un termen este distribuit dacă propoziția in care apare ia în considerare întreaga sa
extensiune; in caz contrar, el nu este distribuit.
Obs!
o Termen distribuit
=termen luat in întreaga sa extensiune, in cadrul unei propoziții
categorice.
o Termen nedistribuit
=termen luat doar într-o parte a extensiunii sale, in cadrul unei propoziții
categorice.

*Notăm termenul distribuit cu „+" termenul nedistribuit cu „-”

Tip S P

SaP + -

SeP + +

SiP - -

SoP - +

13
Obversiunea
=este operația logica prin care obținem o concluzie schimbând calitatea
premisei si negând predicatul, sau, altfel spus, dintr-o premisă S-P se
obține o concluzie de tipul S-(-)P (unde (-)P = negația P).

➢ Inferențe valide bazate pe conversiune:

SaP 𝑂 > SeP̄ (Nici un S nu este non-P) SiP 𝑂 > SoP̄ (Unii S nu sunt non-P)
SeP 𝑂 > SaP̄ (Toți S sunt non-P) SoP 𝑂 > SiP̄ (Unii S sunt non-P)

➢ Validitatea obversiunii nu depinde de legea distribuirii termenilor.

➢ Premisa și concluzia au aceeași valoare de adevăr.

14
 Silogismul

Definiție:
=este un raționament deductiv mediat, alcătuit din 2 premise și o concluzie.

Structură:
o Subiectul concluziei (S) – termen minor (premisa în care se găsește este
minoră);
o Predicatul concluziei (P) – termen major (premisa în care se găsește este
majoră);
o Termen mediu (M) = termen comun, legătura dintre termenii extremi (subiectul
și predicatul concluziei) la nivelul premiselor

Exemplu:
Toate amfibiile sunt vertebrate. → Premisa majoră (MaP)
Toate broaștele sunt amfibii. → Premisa minoră (SaM)

Toate broaștele sunt vertebrate. → Concluzia (SaP)

Silogismul valid:

o conține doar 3 termeni (S,M,P)

o termenul mediu (M) trebuie sa fie distribuit in cel puțin o premisa
o termenii distribuiți in concluzie trebuie sa apară distribuiți si in
premisa de proveniență
o cel puțin o premisa afirmativa
o cel puțin o premisa universala

15
 o premisa afirmativa + premisa negativa = premisa negativa
o 2 premise afirmative => concluzie afirmativa
o premisa universala + p. particulara = concluzie particulara
o 2 premise universale = concluzie particulara sau universala

Formula modurilor silogistice

Prin notația simbolică a fiecărui mod silogistic se obține formula respectivului mod.

Se procedează astfel :
➢ notăm, în ordine, premisa majoră, minoră și concluzia cu
litere mici, (a,e,i,o,) corespunzătoare tipurilor de
propoziții cu acest rol.
➢ La sfârșitul acestei succesiuni de trei litere adăugăm o
cifră corespunzătoare figurii silogistice, de la 1 la 4.

Exemplu:

Obținem formula aai-4, pentru schema silogistică,

deoarece premisele sunt propoziții universal afirmative,
a, concluzia este particular afirmativă, i, iar figura
silogistică este figura a patra.

!! Este bine sa reținem cele 6 nume ale silogismelor !!

Cum funcționează numele silogismelor?
ex. barbara (aaa-1) La ce ne ajuta sa reținem? Subiectul III B

Figuri si moduri silogistice

Figura unui silogism este data de locul pe care-l ocupă termenul mediu în premise.
Modul unui silogism este dat de tipul propoziției categorice care îl formează.

După poziția termenului mediu în premise, silogismele se împart în 4 clase/figuri

silogistice:

16
➢ Moduri de valide in figura I:

➢ Moduri de valide in figura II:

➢ Moduri de valide in figura III:

➢ Moduri de valide in figura IV:

17
Diagrame pentru demonstrarea validității (preluată)

18
19
20
Inducția
= este raționamentul prin care se trece de la particular la general, concluzia fiind mai
generală decât premisele din care a fost obținută.

Inducția are următoarele caracteristici:

o concluzia are caracter amplificator față de premise;
o concluzia este probabilă, deși premisele sunt adevărate.

În funcție de numărul obiectelor sau faptelor studiate, inducția poate fi:

1) Inducția completă
=face legătura între raționamentele deductive și cele inductive. Într-o inducție
completă concluzia este certă, și nu doar probabilă.
➢ Se utilizează dacă avem o mulțime finită de obiecte sau fapte ,astfel:
o dându-se o clasă finită;
o se examinează fiecare membru al clasei;
o se observă că fiecare membru posedă o proprietate;
o se conchide că întreaga clasă posedă respectiva proprietate.

2) Inducția incompletă sau amplificatoare

=când obiectele nu pot fi epuizate și de aceea concluzia se obține după
examinarea numai a unei pârți din obiectele unei clase. În acest caz, concluzia
este probabilă.
Inducția incompletă poate fi:
a) inducția prin simplă enumerare;
b) inducția științifică, făcută prin observații riguroase și
prin experiment științific.

21
 3 Societate, comunicare și argumentarea
corectă

Sofisme Și Paralogisme
Sofismele reprezintă încălcări voluntare, cu bună știință ale regulilor corectitudinii
logice, cu scopul de a fi convingători într-o demonstrație sau argumentare.

Dacă eroarea în argumentare este făcută fără intenție, eroarea se cheamă

paralogism.

Aristotel a împărțit sofismele în sofisme de limbaj (in dictione) și sofisme în afara

limbajului (extra dictione).

Din secolul XIX, a devenit uzuală împărțirea sofismelor în:

o sofisme formale, adică erori logice ce apar când nu respectăm regulile
de validitate ale inferențelor deductive;
o sofisme materiale, vizează greșelile logice de conținut.

În legătură cu orice demonstrație, erorile (sofismele) pot să apară în fiecare dintre

elementele sale:
1. referitor la teză poate să apară: substituirea tezei (ignoratio elenchi) când
printr-o demonstrație corectă se demonstrează de fapt altă teză.
2. referitor la procedeul există: erori de raționament
3. referitor la fundament putem vorbi de: fundamentul fals (error
fundamentalis) sau fundamentul nedemonstrat (petitio principii).

Fundamentul fals (error fundamentalis) poate fi:

o argumentum ad hominem (lat. „argumentul la persoană”)
=pentru a susține sau respinge o idee se face referire la
calitățile sau defectele persoanei care o susține.
Ex. : „Teoria fizicianului X este greșită, deoarece acesta este prea tânăr.”

o argumentum ad misericordiam (lat. „argumentul relativ la milă”)

=se face apel la sentimentul de milă, pentru a obține
susținerea unei teze.
Ex. : „Deținuții din România trebuie grațiați, pentru că viața
22
în închisoare este grea și incomodă”.
o argumentum ad populum (lat. „argumentul relativ la popor”)
=se susține o idee invocându-se faptul că majoritatea
oamenilor așa cred;
Ex. : „Pasta de dinți X este cea mai bună, pentru că toată lumea
o cumpără”.

o argumentum ad baculum (lat. „argumentul bastonului”)

=este o încercare de a susține o teză prin constrângere,
forțând prin teamă și intimidare partenerul de dialog să
ne accepte ideile;
Ex. : „Trebuie să accepți ideea directorului, pentru că
în caz contrar vei fi sancționat.

Fundamentul nedemonstrat (petitio principii)

= o eroare în demonstrație ce constă în a lua drept premise niște propoziții
ce trebuie ele însele mai întâi demonstrate.

23
 Mini-Glosar

Toate raționamentele deductive imediate (conversiunea si obversiunea) au o singura

premisa si o singura concluzie.
Toate raționamentele deductive mediate au cel puțin 2 premise si o singura
concluzie.

Sofismul este o eroare logica intenționată (voita).

Paralogismul este o eroare logica neintenționată (nevoita).

Inducția completă are o clasa finita de obiecte si o concluzie certa.

Inducția incompleta are o clasa infinita de obiecte si o concluzie probabila
(amplificatoare).

Teza de demonstrat este sigur adevărată doar atunci când demonstrația este logic
corectă, iar fundamentul este integral adevărat.
Teza de demonstrat este cel puțin o propoziție probabilă.

O inferență deductivă este raționamentul în care concluzia este la fel de generală

sau mai puțin generală decât premisele.

Deducție: concluzia este la fel de generală sau mai puțin generală decât premisele;
Inducție: concluzia este la fel de generală sau mai generală decât premisele.

Într-o demonstrație, teza de demonstrat este o propoziție concreta pe care o

propunem si pe care urmează sa o argumentăm.

24
25