Ultrasunete

20kHz < frecvenţa < 200 kHz

• Proprietăţi:
• nu sunt percepute de urechea umană
• pot transporta o cantitate mare de energie
• directivitate
• se pot obţine şi sub forma unor fascicule înguste
• Ultrasunetele sunt puternic absorbite în gaze şi slab în lichide şi
solide. Scăderea valorii intensităţii incidente este exponenţială,
conform legii Lambert:
I  I 0 exp(  x)
 - coeficientul de atenuare, proporţional cu 2
I0 – intensitatea undei incidente
I – intensitatea undei emergente
x – grosimea stratului de substanţă străbătut
• Energia absorbită în mediul în care se propagă este transformată în
căldură
 Ultrasunete - producere, detecție
• Generarea şi detecţia ultrasunetelor se poate face prin metode:
mecanice, termice, electromecanice (efect piezoelectric) sau
magnetomecanic (efectul magnetostrictiv). Ultimele două efecte se
folosesc mai des. În tehnică, ultrasunetele se obţin cu ajutorul unor
traductoare aero-, hidro-, electro- sau magnetomecanice.
• Producerea ultrasunetelor se bazează pe fenomenul de
electrostricţiune. Efectul piezoelectric se produce în anumite cristale
(cuarţ, turmalină, sare Seignette, fosfat de amoniu, etc).
• Efectul piezoelectric direct constă în apariţia unei diferenţe de
potenţial între două feţe ale unei plăcuţe cristaline atunci când
acesteia i se aplică o deformare mecanică pe direcţia respectivă sau
pe una perpendiculară. Acest efect e folosit pentru detectarea
ultrasunetelor.
• Efectul piezoelectric invers constă în apariţia unei deformări
mecanice când între două feţe ale plăcuţei se aplică un câmp electric.
Acest efect e folosit pentru generarea ultrasunetelor.
 Ultrasunete - producere, detecție
• Cristalele sunt tăiate după anumite plane geometrice. Atunci când sunt supuse
unor câmpuri electrice alternative, ele se comprimă şi se dilată, producând
vibraţii cu frecvenţe în domeniul corespunzător ultrasunetelor.
• Amplitudinea vibraţiilor produse în cristal este maximă pentru o frecvenţă egală
cu frecvenţa proprie de rezonanţă a cristalului, se alege grosimea ei astfel
încât să vibreze în rezonanţă cu câmpul exterior (aplicat de obicei prin intermediul
unui condensator).
• dielectrici (ex. titanat de Ba) titanatul de zirconiu şi plumb PbZrTi (PZT)
• cuarţul se taie o placă (lamă) cu o anumită orientare faţă de axele cristalografice
şi cu o anumită grosime (egală cu o jumătate de lungime de undă). De exemplu,
pentru a genera un sunet de 2 kHz, grosimea ei trebuie să fie de aproximativ 1.3mm.
• generator detector vor apărea sarcini electrice pe feţele sale, care vor fi apoi colectate, amplificate şi interpretate
• Cuarţul cristalizează în sistemul hexagonal. Acesta are cele trei axe: optică,
mecanică, electrică, reciproc perpendiculare. Pentru a-l folosi la generarea
ultrasunetelor, acesta se taie paralel cu axele. O comprimare pe axa electrică
produce sarcini electrice pe feţele perpendiculare pe axă, acesta fiind efectul
piezoelectric longitudinal. O tracţiune pe axa mecanică produce un efect similar, iar
efectul se numeşte efect piezoelectric transversal.
 Piezoelectricitatea
Deformarea în primul caz este ll  K lV
Kl este modulul piezoelectric longitudinal,
V diferenţa de potenţial dintre cele ouă feţe

l
Deformarea în al doilea caz este lt  K tV m
le
K t este modulul piezoelectric transversal
lm le grosimile cristalului pe axele mecanică şi electrică
Aceste relaţii sunt valabile până la 2500V.
este necesar ca dimensiunile plăcuţelor să fie alese astfel încât frecvenţa lor
proprie să coincidă cu frecvenţa de excitaţie (frecvenţa câmpului electric sau
magnetic). Deci aceste generatoare lucrează în regim de rezonanţă. De
exemplu, pentru un condensator de cuarţ, acesta vibrează cu frecvenţa
 t  Et /  /(2le ) efectului transversal Et modul de forfecare
 l  E /  /(2lm ) efectui longitudinal E modul de elasticitate

Practic, se foosesc ambele tipuri de vibraţii: pentru frecvenţe mari se folosesc

lame de grosime mică, iar pentru frecvenţe mici se folosesc bare de grosime
mare.
 Ultrasunete - efecte
1. Fizice: mecanice (cavitaţie, omogenizare, precipitare, coagulare, dispersie), termice (provoacă încălziri locale), electrice (formarea dublului
strat ionic la suprafaţa de separare dintre două medii cu apariţia unor diferenţe de potenţial, ionizări), optice (modificarea indicelui de
refracţie al substanţei).
Cavitaţia. La intensităţi mari ale ultrasunetelor, datorită frecvenţelor mari, se produc
rarefieri ale fluidelor atât de puternice încât se formează goluri sau cavităţi (ruperi
locale) ce conţin vapori de lichid sau gaze rarefiate. Acestea au timp de viaţă scurt (10-6
s), dar în care se pot produce diferite fenomene excitarea şi ionizarea unor molecule,
apariţia unor diferenţe de potenţial electric între pereţii cavităţii, care pot duce la
descărcări electrice în gazele rarefiate din cavitate, emisii de radiaţii luminoase
(ultrasonoluminescenţă), formare de radicali liberi foarte activi şi nocivi. Imediat are
loc comprimarea cavităţii, producându-se presiuni înalte (mii de atmosfere). Acestea
pot avea ca efect ruperea unor structuri sau a unor macromolecule aflate în apropiere.
• Cavitaţia explică de exemplu distrugerea elicelor la vapoare.
• Curăţirea pieselor metalice, cazane, se pot perfora sau tăia metale.
• prepararea suspensiilor (particule solide fine dispersate în lichide) şi emulsiilor (amestecuri de
două substanţe lichide diferite). aliaje omogene sau a unor plăci fotografice sau
holografice de mare sensibilitate, cu granulaţie fină (ceea ce duce la mari rezoluţii).
Ddepistarea unor defecte de tipul fisuri, goluri în interiorul pieselor metalice (metodă
nedistructivă). Această tehnică numită defectoscopie sonoră se bazează pe faptul
că aceste defecte conţin gaze care absorb puternic ultrasunetele. O altă proprietate
a ultrasunetelor folosită în defectoscopie este direcţionalitatea lor. Practic se poate plimba
piesa între un generator şi un receptor de ultrasunete. Sau emite un impuls scurt în piesă, se măsoară timpul în care el
se întoarce şi se compară acesta cu timpul necesar propagării în acelaşi material omogen.
Studiul reliefului submarin, detectarea vapoarelor, submarinelor, icebergurilor,
bancurilor de peşti. locaţie ultrasonoră şi se bazează pe faptul că ultrasunetele
sunt slab absorbite în apă. Măsurătorile implică determinarea timpului de la
emiterea undei până la receptarea celei reflectate.
 Ultrasunete - efecte
2. Efectele chimice şi electrochimice pot fi de
oxidare, reducere, polimerizare,
depolimerizare, sinteză, modificare a
conductibilităţii electrice a lichidelor. Pot
accelera şi chiar provoca unele reacţii chimice
(explozia unor explozivi instabili). Cu ajutorul
ultrasunetelor se pot scoate din lichide
anumite gaze dizolvate acolo.
 Ultrasunete - efecte
3. Efectele biologice ale ultrasunetelor sunt consecinţa efectelor fizico-chimice asupra
structurilor vii. În funcţie de intensitatea ultrasunetelor, există trei categorii de
efecte:
• a. Ultrasunetele de intensitate mică, < 0,5 W/cm2, produc modificări funcţionale.
• b. Ultarsunetele de intensitate medie, 0,5 < I < 5 W/cm2, produc modificări
structurale reversibile.
• c. Ultrasunetele de intensitate mare, > 5 W/cm2, produc modificări structurale
ireversibile. Pot fi utilizate la distrugerea bacteriilor, prepararea vaccinurilor şi
distrugerea tumorilor, sterilizarea şi conservarea alimentelor. Efectele termice
(încălziri locale) pe care le produc atunci când sunt incidente pe anumite ţesuturi,
se pot folosi la tratarea unor nevralgii. La frecvenţe de peste 8000kHz, se folosesc
pentru masaje.
• Efectele sunt produse datorită faptului că se excită puternic protoplasma celulelor.
Efectele cele mai puternice se produc când acestea au lungimi de undă de acelaşi
ordin de mărime cu al diametrelor celulelor. În acest caz se pot observa modificări
importante în respiraţie, funcţionile sângelui, ficatului, splinei.
 Ultrasonoterapia
• Sub această denumire sunt reprezentate toate metodele care
folosesc ultrasunetele în terapia diferitelor afecţiuni:
• Ultrasunetele din categoriile a şi b de intensitate pot fi
folosite în tratamentul stărilor reumatismale, afecţiunilor
sistemului nervos periferic, nevralgiilor, nevritelor (diatermie
cu ultrasunete), în afecţiuni ale aparatului locomotor, nervilor
periferici, aparatului circulator, în tratamentul bolii ulceroase,
spasme pilorice, intestinale etc
• Ultrasunetele de înaltă frecvenţă sunt puternic absorbite şi
produc efecte locale.
• Ultrasunetele de joasă frecvenţă produc efecte generale.
• Dozele mijlocii produc vasodilataţie, cele mari vasoconstricţie,
iar cele mijlocii sunt folosite pentru a mări permeabilitatea
pielii la trecerea medicamentelor.
• Frecvenţele optime de utilizare sunt cuprinse între 800-1200
kHz, iar adâncimea de pătrundere în ţesuturi este de 5-7 cm.
 Ecografia
• Istoric
Fizicianul scoţian Ian Donald a fost unul dintre primii care a
folosit ultrasunetele în medicină "Investigation of Abdominal
Masses by Pulsed Ultrasound" 1958. În 1962, după mai mult
de doi ani de muncă, Joseph Holmes, William Wright şi Ralph
Meyerdirk au produs primul sistem de scanare cu ultrasunete.
Wright şi Meyerdirk au părăsit mediul academic şi au înfiinţat
Physionic Engineering Inc., care a comercializat pentru prima
dată un scaner cu ultrasunete în 1963. Acesta a fost începutul
celui mai popular sistem de scanare cu ultrasunete.
Corporaţia Acuson a investit mult opentru "Coherent Image
Formation" şi identificarea formelor, creând echipamentul de
diagnosticare cu ultrasunete ca un întreg.
 Ecografia
• Principiu
• Aceste metode de investigare şi diagnosticare cu ultrasunete reprezintă o clasă de
metode din care fac parte ecografiile de tip 2D, 3D, 4D (3D în timp real) şi Doppler.
Principiul fizic pe care se bazează toate acestea este simplu: reflexia ultrasunetelor
pe suprafeţele de separaţie dintre diferitele regiuni din corpul uman. Tehnic, acest
lucru se realizează prin folosirea unui generator (de obicei piezoelectric) care emite
un puls foarte scurt şi unidirecţional de ultrasunete (cu frecvenţă fixă, de obicei
între 2 şi 20 MHz). Undele sunt reflectate de diferitele suprafeţe interne (ecou) şi
recepţionate de un detector (în general cristalul care emite ultrasunetele este şi
detector).
• Un efect nedorit este reflexia pe suprafaţa pielii care favorizează pierderea de
energie. Pentru a evita acest lucru, se aplică pe corp o substanţă (parafină, de
exemplu) care asigură, practic, pătrunderea ultrasunetelor în corp fără reflexii
(adaptarea de impedanţă). Folosirea substanţelor de ungere a pielii (parafină) se
explică prin dorinţa de a evita formarea unor bule de aer între piele şi sondă,
deoarece, aşa cum am spus la proprietăţile ultrasunetelor, acestea sunt puternic
absorbite în gaze.
 Ecografia
• Principiu

• efect mecanic - cu debit mare un timp scurt umple galeata

• efect termic - cu debit mic un timp lung umple galeata
 Ecografia
• Principiu
Pentru a genera o imagine se
parcurg mai mulţi paşi:
• 1. se trimite un puls de ultrasunete
, se recepţionează ecoul şi se
măsoară timpul scurs între cele
două momente.
• 2. cunoscând viteza de propagare a
ultrasunetelor în ţesuturi moi
(1500m/s), se calculează distanţa
până la punctul în care a avut loc
reflexia.
• 3. se emite al doilea puls pe o
direcţie la un unghi puţin diferit de
prima.
• 4. se scanează un arc, iar
calculatorul afişează o imagine
 Ecografia
• Principiu
– Mai multe sonde plasate convenabil produc mai multe imagini 2D, care pot fi
combinate de către computer pentru a realiza o imagine 3D. Cu sisteme de
calcul mai puternice, aceste imagini 3D pot fi generate practic instantaneu,
obţinându-se imagini 4D sau 3D real-time
– Traductorii ultrasonici medicali au forme şi mărimi diferite pentru a fi utilizaţi
în realizarea imaginilor diferitelor părţi ale corpului. Aceştia emit ultrasunetele
fie prin efect piezoelectric fie prin efect magnetostrictiv (aici intensităţile sunt
mai mari).
– Nu se află "unghiul". Capul ecografului este compus dintr-o multitudine de
celule piezo stanga-dreapta in interiorul traductorului si asa apare imaginea ca
o felie. Prin translaţia traductorului de către operator, se sectionează ce se
doreşte.
– Reflexia nu este totală, de aceea pe traseul ultrasunetelor se văd "în
adâncime" diverse ţesuturi, fiecare reflectând o parte din semnalul iniţial.
 Pentru curăţiri se folosesc frecvenţe de 20-40 kHz iar
pentru imagistică se folosesc frecvenţe din domeniul 1-20
MHz. De ce în imagistica cu ultrasunete se folosesc
frecvenţe mai mari? Frecvenţele mai mari corespund la
lungimi de undă mai mici şi deci oferă o rezoluţie spaţială
mai bună. Limita, ca şi în cazul luminii, este dată de
fenomenul de difracţie - criteriul Raylegh ne dă unghiul sub
care mai pot fi observate două puncte distincte:
→
/d în cazul unei singure aperturi dreptunghiulare

1.22 / d în cazul unei apeturi circulare

 Ecografia Doppler
• Utilizează modificarea frecvenţei undelor la reflexia pe obiecte aflate în mişcare
pentru a determina viteza de deplasare a acestora ştiindu-se că frecvenţa undei
reflectate pe ele depinde de viteza lor. A fost inventată în 1958 de către Dr. Edward
H. Hon pentru a monitoriza diferite funcţii ale viitorului bebeluş. Avantajul său faţă
de stetoscopul clasiic este faptul că semnalul poate fi înregistrat digital, apoi
analizat şi comparat, iar dezavantajul este costul mare.
 Pentru a determina viteza
sângelui, reflexia trebuie să se
producă pe hematii. Pe lângă
această mărime fizică, se mai pot
determina: regimul de curgere,
debitul, viteza de contracţie a
pereţilor inimii, insuficienţe ale
valvelor. Folosind această tehnică,
în oftalmologie se poate vizualiza
fluxul retinian, se poate depista o
tromboză, fiind o investigaţie
neinvazivă.

Există două regimuri:

în regim de pulsuri - emiţătorul şi receptorul sunt acelaşi cristal - folosit
pentru investigarea inimii cât şi a vaselor de sânge (acurateţe)
în regim continuu - emiţătorul şi receptorul sunt cristale diferite - folosit
pentru investigarea inimii (acuratete) cât şi a vaselor de sânge
Toate tehnicile ecografice sunt examene neiradiante, neinvazive,
nedureroase care nu necesită o pregătire prealabilă a pacientului sau
internarea acestuia.
 Ecografia cu substanță de contrast
• Ecografia cu substanţă de contrast (CEUS – contrast
enhanced ultrasound) este o tehnică imagistică
neinvazivă care oferă o mai bună vizualizare a
structurilor vasculare prin adăugarea de contrast la
imaginea ecografică clasică (mod B, Doppler color).
Necesitatea unui contrast în ecografie a apărut ca
urmare a dificultăţii de a distinge cu acurateţe
interfaţa dintre ţesut şi sânge, perfuzia sau fluxul
sangvin dintr-o leziune, având în vedere că
organismul este compus din 70% apă şi că diferitele
structuri adiacente au ecogenicitate similară.
Ecografia cu substanţă de contrast are actualmente multiple aplicaţii în
practica clinică: studii de perfuzie a miocardului, ecocardiografie, vizualizarea
vaselor mari (intracraniene, periferice) şi a vaselor mici (din ficat, rinichi,
pancreas, sân). Ecografia cu substanţă de contrast (CEUS) este similară
tomografiei computerizate cu substanţă de contrast (CECT – contrast
enhanced computer tomography), însă în cazul ultrasonografiei, agentul
folosit pentru obţinerea contrastului nu conţine iod şi se poate administra şi
pacienţilor cu insuficienţă renală. Un alt avantaj al ecografiei cu substanţă de
contrast este absenţa iradierii, care poate fi semnificativă în cazul CT.