ASOCIATIA PENTRU PSIHOLOGIE SI

PSIHOTERAPIE ADLERIANA

PARENTING

Principii de crestere a copilului din

perspectiva psihologiei individuale

Cabinet psihoterapie Carmen Marginean

 Principii de crestere a copilului din perspectiva
psihologiei individuale

Obiective: intelegerea copilului, discutarea si exersarea principiilor de

crestere a copiilor.

Cursul se adreseaza atat participantilor care au absolvit cursul de

Introducere in psihologia adleriana cat si parintilor/educatorilor/profesorilor
care doresc sa-si imbunatateasca relatia cu copiii. Sunteti invitati sa invatati
cum pot creste copiii devenind cooperanti, responsabili si autodisciplinati
fara sa fiti dictatorial.

La completarea cursului, participantii vor sti:

 principiile de crestere a copiilor din perspectiva psihologiei
individuale,
 modalitatile de recunoastere a scopului caracteristic al
comportamentului deviant la copil si de si intampinare a nevoilor
acestuia.
 greselile in modul de abordare al copiilor

Examinarea : exercitii pe parcursul sesiunii.

Utilitate: participantii la curs vor avea ocazia sa inteleage mai bine

comportamentul copiilor si scopul care sta in spatele unui astfel de
comportament; parintii isi vor putea ajuta copiii sa se schimbe si sa le
castige cooperarea.

Bibliografie:
 Rudolf Dreikurs, M.D. Si Vicki Soltz, R.N., Happy Children, A
challenge to patents, ACER, 1995
 Dinkmeyer, Don si Dreikurs, Rudolf. Encouraging Children to Learn:
The Encouragement Process. Englewood Cliffs, N.J : Pretince – Hall,
1963

___________________________________________2
Indrumarea copilului
Dezvoltarea copilului

La nastere copilul intra intr-o societate, ale carei reguli si limite, el

trebuie sa le invete. El intra intr-o comunitate care are deja stabilite conventii
si un ghid stabilit. Din prima clipa copilul interactioneaza cu oamenii din
jurul sau. Membrii familiei sale sunt prima societate si el invat se se
adapteze la ea. Un copil ajunge la o concluzie vis-a-vis de relatii,
observandu-le pe cele din jurul lui. El este mai mult decat un produs al
factorilor ereditari si a mediului; interpretarea lui subiectiva a tot ce se
intampla catre el si in jurul lui, ii da un scop actiunilor lui. Are abilitatea sa
interpreteze si sa traga concluzii. Copilul invata foarte repede sa-si schimbe
atitudinea fata de cei din jurul sau, in avantajul sau. Foarte curand el percepe
raspunsul la ceea ce face. Daca plange, zambeste sau e pasiv, el observa
tipurile de atitudini din jurul lui. Invata foarte repede care din raspunsuri ii
place, si cu care din indivizi poate obtine o anume atitudine.
Parintii ofera atmosfera unei prime societati pe care copilul o
experimenteaza. Conceptele lui fata de oameni si viata sociala vin din
relatiile cu parintii. Isi dezvolta atitudinile fata de conventiile sociale in
familia sa. Parintii ii aduc influentele comunitatii. Ei sunt exemple de relatii
inter-umane. De la ei invata cum oameni se comporta. Familiile competitive,
stimuleaza competitivitatea in copiii sai; familiile cooperante, promoveaza
un patren diferit pentru fiecare copil. Oricum, paternul familiei nu este
determinatnt pentru comportamentul familiei. De fapt, paternul familial
poate permite chiar un comportament total opus pentru unii copii.
Fiecare copil are pozitia sa in familie si din acest motiv percep
evenimentele din familie diferit. Locul copilului fata de fratii sai joaca un rol
important in dezvoltarea caracterului. Competitia dintre frati duce la
diferente fundamentale intre personalitatile lor. Este vorba de constelatia
familiei. Avem in primul rand ordinea nasterii: cel mai mare, al doilea
nascut, copilul de mijloc, mezinul sau copilul unic. Fiecare are linia sa de
miscare, drumul sau, conceptele si atitudinile sale, care duc la o evaluare
diferita a situatiilor din familie si care nu duc, neaparat, la acelasi
comportament.
Absenta unuia dintre parinti poate schimba asteptarile pe care le avem
bazate doar pe pozitia in familie.
Parintii au un rol foarte important in dezvoltarea copilului. Copilul
decide ce sa ia si cum sa interpreteze ceea ce parintii ii ofera ca model. Ei isi
___________________________________________3
Indrumarea copilului
decid perceptiile. Sunt fiinte creative care isi fac singuri traducerile lor a
ceea ce vad, aud sau experimeteaza. Fiecare copil percepe familia si fratii
intr-un mod diferit, si pentru fiecare acela este adevarul. Nu putem sa ne re
scriem istoria familiei, dar de multe ori o putem re interpreta, atunci cand
fapte, evenimente necunoscute sau uitate sunt introduce.

DEZVOLTAREA PERSONALITATII - presupuneri de baza

Din perspeciva psihologiei individuale , teoria personalitatii considera

individul ca fiind activ si relativ liber in comportament. Comportamentul nu
este un rezultat al influentelor exterioare sau al ereditatii. Individul este activ
si responsabil. El nu este o papusa al carui comportament este determinat de
forte mai presus de controlul sau. Individul este indreptat spre un scop si
spre straduinta. El se angajeaza in activitati care au o semnificatie; el ia
decizii si organizeaza.

TOATE COMPORTAMENTELE AU O MOTIVATIE SOCIALA

Recunoastem ca omul este in primul rand o fiinta sociala.

Caracteristicile care il fac sa fie in mod distinctiv uman sunt interactiunile cu
semenii sai in grupuri sociale. Numai in grup individul poate functiona si se
poate implini pe sine. Individul este dependent de grupul social pentru a se
dezvolta ca personalitate.
Comportamentul individului poate fi mai usor inteles daca este vazut
in termeni de cadru social. Nu ar trebui sa luam in considerare omul sau
comportamentul sau in afara cadrului social. Ce este potrivit pentru Maria
acasa nu este la fel de potrivit la scoala. Este intotdeauna important sa luam
in considerare intregul camp de actiune al individului care activeaza.
Semnificatia comportamentului consta in consecintele sale. Toate
comportamentele au o motivatie specifica in contextul social in care se
desfasoara. Trebuie sa observam copilul intr-o situatie data pentru a intelege
semnificatia comportamentului sau. Contextul social este esential pentru
intelegerea comportamentului.

___________________________________________4
Indrumarea copilului
 Straduinta sociala este principala, nu secundara. Cautarea
semnificatiei si a unui loc in societate sunt obiectivele principale ale fiecarui
copil si adult. Indivizii nu pot exista fara interdependenta sociala. Rolul pe
care fiecare individ il joaca in societate si raspunsul sau la stimulii sociali
subliniaza dezvoltarea personalitatii sale.
Copilul, intotdeauna trebuie recunoscut nu in izolare, ci ca individ in
interactiune sociala. Conflictele ies la iveala din ciocnirile interpersonale si
nu din lupta intrapersonala pentru control.
Problemele apar in urma conflictelor cu semenii. De aceea , daca
observam copilul in interactiunea cu ceilalti, putem intelege imediat motivul
comportamentului sau. Structura nevoilor sale trebuie inteleasa numai in
interdependenta cu contextul social.
Interesul social este mai mult decat un sentiment de apartenenta; el
este conceptul cheie in intelegerea comportamentului. Interesul social nu are
obiective fixate, el este expresia capacitatii noastre de a oferi si de a primi.
Interesul social reflecta atitudinea noastra fata de semenii. Individul cu
interes social suficient accepta responsabilitatea nu numai pentru sine dar si
pentru grupul social de care apartine. Sanatatea mintala si adaptarea necesita
crestere si dezvoltarea interesului social.
Unei persoana bine adaptata ii pasa de semenii lui. Copiii rasfatati sau
neglijati isi pot pierde intgeresul social. Facand prea mult sau prea putin
pentru copil ii produce acestuia idee eronata ca nu trebuie sa fie ingriorat de
realtionarea prin cooperare. Astfel, cele doua erori de educare din partea
adultului, rasfatul sau neglijenta, pot duce la dezvoltarea unui sentiment de
inferioritate si de inadaptare. Inca de la nastere copilul intra in lume si
ramane pentru ceva timp inferior, fiind dependent de adult. El se lupta sa
depaseasca aceste sentimente de inferioritate. In mod constant observam
adulti care incearca sa treaca de la inferior la superior in situatii sociale date.

TOATE COMPORTAMENTELE AU UN SCOP

___________________________________________5
Indrumarea copilului
 Este esential sa recunoastem scopul comportamentului. Actiunile si
miscarea individului sunt directionate de scopuri specifice. Adeseori
comportamentul este mai mult sau mai putin inteles atata vreme cat nu stim
sau nu recunoastem scopul. In mod frecvent auzim parinti sau profesori
spunand : ,, Pur si simplu nu inteleg de ce Maria face asta; nu are sens”. Asta
inseamna ca nu are sens din punctul de vedere al scopurilor si al telurilor
adultului. Daca privim din punctul de vedere al scopurilor Mariei, actiunile
sale cu certitudine au sens, si dupa cum vede ea lucrurile, acesta este
singurul sau mod de a-si atinge scopul. Un educator experimentat poate
determina scopurile copilului din actiunea sa prezenta si din miscare. Fiecare
copil ne poate spune multe despre sine daca ne dezvoltam si utilizam ,, al
treilea ochi” si ,, a treia ureche”. Cunoscand cate ceva despre scopul unui
individ si stiind cate ceva despre lumea sa, putem intelege ce miscare si ce
semnifica ea, si ce valoare are aceasta pentru atingerea scopului. Putem
vedea toate comportamentele ca facand parte din miscarea catre scop. Astfel
actiunile unui copil, studiate indeaproape, ne pot evidentia scopurile sale.

INTELEGEREA COPILULUI
In scopul de a invata cum sa stimulam copilul sa functioneze intr-o
maniera utila si cooperanta, trebuie sa stim cate ceva despre mecanismele
___________________________________________6
Indrumarea copilului
psihologice implicate. Dupa cum vedem, fiecare comportament al individului
are un scop si comprtamentul sau reprezinta miscarea spre acel scop. Uneori
stim care este scopul actiunii- alteori nu. Fiecare dintre noi a avut candva o
experienta in urma careia s-a intrebat : ,,Ce Dumnezeu ma determina sa fac
asta ? ”. Mirarea noastra este justificata. Am actionat dupa un motiv care sta
ascuns constiintei noastre. La fel este si in cazul copilului. Daca dorim sa
ajutam un copil sa-si schimbe directia, trebuie sa intelegem ce anume ii
determina miscarea. Daca nu suntem constienti de ce se ascunde in spatele
comportamentului sau, avem slabe sanse de a-l schimba. Putem doar sa-i
inducem sa se comporte diferit prin schimbarea motivatiei. Uneori putem
descoperi care este scopul din spatele comportamentului sau examinand
rezultatele pe care le obtine.

Dorinta de a apartine
De bine ce copilul este o fiinta sociala, motivatia sa cea mai puternica
este aceea de a apartine. Prezenta sau lipsa securitatii depinde de sentimentul
de apartenenta la grup. Acesta este nevoia sa de baza. Tot ceea ce face este
indreptat spre gasirea unui loc. Inca din copilarie el este foarte preocupat sa
exploreze metodele prin care sa devina parte a grupului familial. Din
observatiile si succesele sale, el trage o concluzie - neformulata in cuvinte
– ,,Aha ! In felul acesta pot apartine. In felul acesta pot avea o semnificatie ‘.
Si-a ales metoda prin care spera sa-si atinga scopul de baza. Metoda devine
scopul imediat si sta la baza comportamentului, sau, in alte cuvinte, devine
motivatie. Astfel ca putem spune ca comportamentul sau este directionat spre
scop. Un copil nu este niciodata constient de motivele din spatele
comportamentului sau. Daca il intrebi de ce bate din picioare, el va fi onest si
va spune ca nu stie. El actioneaza in urma unei motivatii interioara. El invata
din incercare si eroare. El va repeta comportamentele care ii ofera sentimentul
ca apartine si le va abandona pe cele care il fac sa se simta lasat pe dinafara.
Inainte de a discuta despre varietarea de metode de educare a copilului
trebuie sa intelegem cate ceva despre copil in general ; observatiile, mediul
sau si pozitia sa in familie.

Observatiile copilului

___________________________________________7
Indrumarea copilului
 Copiii sunt experti in observarea adultilor dar fac multe greseli in
interpretarea a ceea ce observa. Adeseori trag concluzii eronate si aleg
moduri gresite prin care sa simta ca apartin.

Mediul copilului
Copilul este atent la tot ceea ce misca in jurul sau. El trage propriile
sale concluzii despre ceea ce vede, si este in cautarea unei linii ghid pentru
comportamentul sau. El petrece cea mai mare parte a primilor ani
experimentand si invatand cum sa-si controleze corpul. El invata cum sa-si
miste mainile si picioarele in co-ordonare astfel incat sa-si schimbe pozitia si
sa apuce ceea ce doreste. El invata cum sa-si faca corpul sa functioneze dupa
cum doreste. El invata sa vada si sa interpreteze ceea ce vede ; sa auda, sa
simta, sa miroase, sa guste si sa mestece. Pe masura ce trece timpul, el invata
cum sa-si foloseasca inteligenta si cum sa indeplineasca sarcinile cu care se
confrunta. Prin toate aceste realizari el invata de fapt cum sa faca fata
mediului sau. El descopera abilitati si deficiente. Daca se va intampina cu
dificultati sau cu handicap, copilul se va da batut sau va compensa. Uneori
copilul poate isi creaza o abilitate speciala atunci cand se confrunta cu o
slabiciune (proces denumit supracompensare).
Exista trei factori externi mediului copilului care pot afecta
dezvoltarea personalitatii sale. Primul factor este atmosfera familiei. In
relatia sa cu parintii copilul experimenteaza societatea pe larg. Parintii
stabilesc o atmosfera de familie definita ; prin ea copilul experimenteaza
economia, religia, rasa, si influentele sociale din mediul sau. El absoarbe
valorile familiei, morala si traditiile, si incearca sa le potriveasca in pattern,
sau cu standardele, stabilite de parinti. Conceptia sa despre avantajele
materiale reflecta orientarea economica a familiei. El isi dezvolta atitudini
fata de diferitele rase in cocordanta cu cele ale parintilor. Daca toleranta este
patternul familiei, atunci copilul va accepta toleranta ca valoare pe care ei
doresc sa o sustina. Daca parintii privesc de sus pe ceilalti, copilul poate va
capitula si va cauta superioritatea in rasa si in relatiile sociale. Semnificatia
educatiei religioase este bine cunoscuta, insa reactia copilului poate fi destul
de variata. Copilul va observa imediat si cum se poarta parintii intre ei.
Relatiile intre parinti stabilesc un pattern pentru toate relatiile din
familie. Daca parintii sunt calzi, prietenosi, si cooperanti , aceeasi relatie este
posibil sa se nasca si intre parinti si copii si intre copii. Cooperarea poate
deveni un standard al familiei. Daca parintii sunt ostili si concureaza unul
impotriva celuilalt pentru dominare, acelasi pattern se stabileste si intre
___________________________________________8
Indrumarea copilului
copiii aceleiasi familii. Daca tatal este dominant si ferm in timp ce mama
este blanda si docila, « idealul masculin» poate deveni paternul principal, in
particular pentru copii. Astazi cu egalitatea intre sexe , fetele deasemeni se
pot decide sa urmeze linia « masculina ». Relatiile dintre parinti ofera
copilului o linie directoare despre cum va decide sa-si dezvolte propriile
roluri individuale. Daca mama este figura dominanta, copilul poate va
incerca sa castige o proeminenta asemanatoare prin imitarea sa. Competitia
intre parinti poate face competitia sa devina standard al familiei. Ceea ce au
copiii din famalie in comun este expresia atmosferei familiale stabilita de
parinti. Copiii nu sunt asemanatori ci din potriva chiar diferiti. De ce ?

Pozitia copilului in familie

Al doilea factor extern mediului copilului este constelatia familiei.

Acest termen indica relatiile caracteristice ale fiecarui membru al familiei cu
ceilalti, asa cum o stea in relatie cu alte stele formeaza constelatia Ursa
Mare. Fiecare familie are o configuratie distincta. In urma interschimbarii de
raspunsuri si influente intre membrii sai, rezulta personalitati diferite. Pozitia
individului in constelatie- rolul pe care il joaca- va avea, in mod extins,
influenta asupra patternurilor intregii familii si asupra personalitatii fiecaruia
dintre frati.
O familie incepe cu o Mama, un Tata si un Bebe. Rolul mamei este
diferit de cel al unei sotii. Rolul unui Tata este diferit de cel al unui sot.
Prezenta bebelusului in cadrul cuplului va oferi o noua dimensiune relatiilor
dintre sot si sotie. Bebelusul este singurul copil, insa pozitia sa arata cumva
diferita din punctul sau de vedere. Bebelusul este cel cate primeste iar
parintii- si mai mult Mama prin functia sa- sunt cei care ofera. Intre ei se
dezvolta un pattern al oferiri si al primirii- un pattern al interactiunii. Este
foarte posibil ca unul dintre parinti sa fie de partea copilului si impotriva
celuilalt parinte. Astfel de aliate sunt produse de obicei de catre bebelus si
impuse parintilor de comportamentul acestuia.
Cand al doilea copil se naste, pozitia celor trei membri ai grupului se
schimba. Regele Bebe este dintr-o data detronat. El trebuie sa ia atitudine
fata de schimbarea pozitiei sale, in legatura cu uzurpatorul, si in legatura cu
mama si cu tatal sau, care intr-un fel sau altul au permis sa se intample acest
lucru. Noi elemente intra in toate interrelatiile ca rezultat al schimbarilor din
constelatie. Noul venit este acum bebelus, iar primul nascut descopera ca
este necesar sa reaseze intr-o noua pozitie- aceea a celui mai mare dintre
frati. Intre timp, bebelusul descopera pozitia sa de bebelus in familie. Dar

___________________________________________9
Indrumarea copilului
aceasta pozitie are o semnificatie diferita pentru al doilea nascut decat a avut
pentru primul nascut, din cauza prezentei unui frate mai mare.
Cand al treilea copil vine pe lume, se produc din nou schimbari in
modul cum intelege fiecare pozitia sa in constelatia familiei. Parintii sunt
acum parintii a trei copii. Primul nascut a fost o data detronat iar acum ii
vine randul sa fie detronat si al doilea nascut. Al dilea copil se descopera la
mijloc- intre primul nascut si mezin. Cu fiecare nastere constelatia familiei
ia o noua configuratie cu noi interactiuni si cu noi semnificatii. De aceea
gasim ca copiii dintr-o familie nu sunt asemanatori unui cu altii. Mai
degraba gasim asemanari intre intre primi nascuti din familii diferite decat
intre primul nascut si al doilea copil din aceeasi familie.
Pe masura ce constelatia evolueaza, fiecare copil isi gaseste un loc in
felul sau. Si de obicei, pozitia fiecaruia arata mai bine asa cum iarba din
curtea vecinului pare mai frumoasa. Copilul de mijloc prezinta o amenintare
pentru primul nascut. Astfel ca primul copil are de ales intre a se da batut
sau a compensa prin a face fata, cel putin in unele domenii. La fel de
adevarat este si pentru copilul de mijloc aflat in relatie cu primul nascut. De
obicei simte diferenta si ori incearca sa o depaseasca ori renunta.
Semnificatia pozitiei numerice depinde in intregime ce semnificatie ii da
copilul in mod individual- cum interpreteaza el acest lucru. Nu toti primii
nascuti automat si raman in frunte. Fiecare constelatie a familiei va fi unica
in concordanta cu interpretarile facute in cadrul ei. Aceste deductii timpurii
lasa o amprenta individului pe intreaga sa viata. De bine ce multe familii
sunt inalt competitive, competitia dintre primul nascut si al doilea este foarte
intensa, stimulandu-i pe cei doi sa se miste in directii opuse. Este si mai tare
accentuata daca parintii intorc copiii unul impotriva celuilalt in ideea gresita
ca ii stimuleaza pe amandoi. Ei ating opusul : fiecare copil cedeaza campul
celui mai de succes dintre frati si in descurajarea lui, o ia in directie opusa.
Oricare ar fi modul de reusita a primului nascut, pentru al doilea nu este
important, el considera acest camp cucerit si ca cauta o cu totul alta directie.
Intr-o familie cu patru copii, al doilea si al patrulea copil stabilesc
adeseori aliante. Putem observa astfel de aliante daca cei doi copii au
interese si comportamente comune. Competitia intre copiii este exprimata de
diferentele de interes si de personalitate. Oricare ar fi similaritatile dintre
frati, ele exprima atmosfera familiei ; diferentele individuale sunt rezultatul
rolurilor pe care le joaca in constelatia familiei.
Un baiat singut intre fete, privind la pozitia sa, poate gasi ca genul sau
are avantaje sau dezavantaje, depinzand daca parintii ofera importanta
rolului masculin sau feminin. La fel se intampla si in cazul unei fete intre
10
___________________________________________
Indrumarea copilului
baieti. Un copil bolnav intre copii sanatosi, robusti poate descoperi ca rolul
sau de invalid este interesant daca familia il va compatimi. Dar daca
robustetea este o valoare a familiei iar slabiciunea este neplacuta, se va gasi
in fata unui obstacol. Va avea de ales intre a renunta si a trai in
autocompatimire- cu sentimentul ca nu are un loc si ca viata a abuzat de el-
sau a lupta sa depaseasca slabiciunea si de a se implica in activitati al celor
sanatosi, si poate , cine stie , sa-i depaseasca. In familiile puternice, fiecare
dintre cele doua alegeri prezinta dificultati. Daca , de exemplu, copilul se
confrunta cu o malformatie congenitala , nici un efort nu-l va putea aduce
printre cei sanatosi, vigurosi. Daca renunta, va fi certat/ironizat. Poate ca va
alege sa fie mai degraba un scolar bun decat un atlet performant.
Daca un copil se naste dupa moartea primului nascut, va avea o dubla
problema e surmontat. Este in realitate al doilea nascut traind cu o fantoma
dupa el. In acelasi timp, are pozitia de prim nascut. Astfel ca exista sansa ca
mama sa-l supraprotejeze si sa-l tina in puf. El va alege sa ramana intr-o
astfel de atmosfera sau sa se razvrateasca si sa lupte pentru independenta sa.
Mezinul familiei are un loc unic. El va descoperi curand ca pentru ca a
venit pe lume atat de neajutorat, are multi servitori. Daca parintii nu sunt
vigilenti, va deveni foarte usor pentru mezin sa-si mentina pozitia
privilegiata si sa-i tina pe ceilalti membri ai familiei ocupati cu el. Rolul ,,
celui neajutorat,, care gaseste ca a primi este mult mai tentant decat a face,
este usor dar periculos.
Copilul unic se afla intr-o situatie particulara diferita. El este un copil
in lumea adultilor- un pitic inconjurat de giganti. El nu are frati cu care sa
stabileasca relatii apropiate varstei sale. Scopul sau devine acela de aface pe
plac adultilor si de a-i manipula. El va dezvolta puncte de vedere mature,
precocitatea sa este de inteles, mergand pe varfuri in speranta de a atinve
nivelul adultilor ; sau este neajutorat ca un bebelus, intotdeauna inferior
celorlalti. Relatiile sale cu copiii sunt adeseori incerte si incordate. El
esueaza in a-i intelege iar ceilalti sfarsesc prin a-l numi ,, sissi,,. El nu
dezvolta un sentiment de apartenenta la copii decat daca este expus de mic in
grupuri in care sa experimenteze.
Nu exista o marime ideala de familie. Indiferent de cati copii sunt, exista
intotdeauna probleme specifice. Ele variaza odata cu numarul membrilor si
cu interpretarea pe care o da fiecare locului pe care il are in familie.
Indiferent de marimea familiei, exista o influenta constanta si o presiune
intre membrii acesteia. Fiecare copil influenteaza si parintii deopotriva.
Inca de la inceput putem constata ca exista o infinitate de raspunsuri
variate pe care copilul le poate da aspectelor variate ale mediulul sau extern.
11
___________________________________________
Indrumarea copilului
Nu exista regula dupa care un parinte sa poata determina ce se va intampla.
Dar parintele care este intotdeauna in constelatia familiei are informatii dupa
care poate interpreta mult mai bine ceea ce pe vremuri parea misterios. Cand
percepem o situatie suntem intr-o pozitie mult mai buna pentru a coopera cu
ea.
Al treilea factor extern care afecteaza dezvoltarea personalitatii
copilului se refera la metodele de educatie oferite.

Concluzia pe care o putem trage pana aici este ca trebuie sa ne

detasam putin, sa ne dam cu un pas in spate, si sa privim cu atentie la copilul
nostru ? Ce compensatii sau supracomensatii a dezvoltat ? Ce impresie are
despre ceea ce a observat ? Care este pozitia sa in constelatia familiei si ce
inseamna asta pentru el ?

Principii adleriene de crestere a copilului

12
___________________________________________
Indrumarea copilului
1. Incurajati copilul
2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al
recompensei ca metoda de educare)
3. Uilizati consecinta logica si naturala
4. Fiti fermi fara a domina
5. Respectati copilul
6. Induceti respectul pentru ordine
7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti
8. Eliminati critica si minimalizati greselile
9. Mentineti rutina
10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)
11. Castigati cooperarea
12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor
13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile
de putere)
14. Retrageti-va din conflict
15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.
16. « Nu alungati muste » (exasperati de comportamentele deranjante
inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,,
opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)
17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,
18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.
19. Stapaniti-va supra- protectia
20. Stimulati independenta. ,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din
ceea ce poate face singur,,.
21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii
13
___________________________________________
Indrumarea copilului
22. Nu va lasati condusi de frica
23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa
interveniti
24. Evitati capcanele milei
25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada
mai mare de timp si nu,, acum si aici”.
26. Tineti-va de cuvant- fiti consisitenti
27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, consideratii egali intre ei si priviti-i ca
egali!
28. Ascultati!
29. Tineti cont de tonul vocii dvs
30. Luati-o mai incet, sau incetul cu incetul!
31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,
32. Distrati-va impreuna
33. Vorbiti cu ei, nu lor !
34. Infiintati un consiliu de familie

1. Incurajati copilul

14
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Incurajarea este mult mai importanta decat orice aspect al cresterii si
educarii copilului. Este atat de importanta incat lipsa ei poate fi considerata cauza
principala a comportamentului deviant (cand copilul se comporta urat!). UN
COPIL NEASCULTATOR ESTE UN COPIL DESCURAJAT. Fiecare copil are
nevoie de incurajare continua asa cum o planta are nevoie de apa. El nu poate
creste, nu se poate dezvolta si nu poate castiga sentimentul ca apartine fara sa fie
incurajat. Ce lucru extraordinar este cand copilul nostru are curaj! Daca noi adultii
am fi plasati intr-o lume de giganti, am reusi sa ne descurcam la fel de bine cum
incerca sa se descurce acesta? Copiii raspund provocarilor vietii cu o mare dorinta
de a reusi, de a-si perfectiona abilitatile si de a-si depasi sentimentul de inadecvare
si de micime in fata adultilor. Doresc atat de mult sa apartina familiei! Dar, in
incercarea lor de a castiga recunoasterea si de a-si gasi un loc in familie, copilul se
intampina cu descurajarea continua. Metodele de educare duc de multe ori la
descurajarea lor. Intr-o suta de feluri pe zi, prin tonul vocii si prin actiunile noastre
ii indicam copilului ca este inadecvat, nepriceput, si inferior in general. Si cu toate
acestea el continua sa doreasca sa apartina si sa aiba un loc in familie, in lume.
Jumatate din job-ul de a incuraja consta in a evita descurajarea atat
prin umilinte cat si prin supraprotectie. Orice actiune care sustine lipsa increderii
in sine este descurajare. Cealalta jumatare a job-ului consta in incurajare. Ori de
cate ori sustinem copilul in a-si stabili un self increzator si curajos, oferim
incurajare. De aceea trebuie sa observam care sunt rezultatele educarii noastre si in
mod repetat sa ne intrebam: ,,Cum afecteaza conceptul de sine al copilului meu,
aceasta metoda de educare pe care o folosesc? ,, Comportamentul copilului ne
ofera o idee despre stima sa de sine. Cel care se indoieste de propriile sale abilitati
si in propriile sale valori va demonstra acesta prin deficiente. El nu mai crede ca
apartine lumii prin utilitate, participare si contributie. In descurajarea sa, el este
intors mai mult spre inutilitate si spre comportamente provocatoare. Convins fiind
ca este inadecvat si ca nu poate contribui, este determinat ca macar sa fie observat,
intr-un fel sau altul. A fi chelfanit este mai bine decat sa fii ignorat. Si exista
cateva avantaje in a fi vazut ca fiind ,, un copil rau,, ! Un astfel de copil va deveni
convins ca nu exista speranta de a castiga un loc prin comporamente cooperante.
Dragostea parinteasca este cel mai bine demonstrata prin incurajarea
continua spre independenta. Trebuie sa incepem inca de la nastere si sa mentinem
ritmul pe tot parcursul copilariei. Copilul nostru are nevoie de curaj. Sa-l ajutam
sa-l obtina si sa-l mentina.

2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al

recompensei ca metoda de educare)
15
___________________________________________
Indrumarea copilului
 ,,Dupa atatea chelfaneala pentru aceelasi act, de ce copilul continua sa nu asculte
ceea ce ii zic? Este chiar atat de mic ca sa inteleaga? ” Nici pe departe. Copilul stie
exact ce face. In mod deliberat repeta comportamentul sau. Bineinteles ca nu stie
de ce (scopul este inconstient). Dar comportamentul sau ne poate spune noua de ce
se comporta asa. Parintele spune: ,,Nu, nu poti face asta,, dar comportamentul sau
spune ,, Iti voi arata eu ca pot- oricare ar fi consecintele (bataie, cearta),,. Daca o
pedeapsa l-ar fi facut pe copil sa nu mai infunde toaleta cu hartie, atunci o
chelfaneala ar fi fost suficienta pentru a educa copilul in general. Dar chelfanelile
repetate nu au produs prea mare impresie asupra copilului. Ce nu este bine in toate
acestea?
De bine ce democratia implica egalitate, parintii nu mai pot sa-si asume
rolul de autoritate. Autoritatea implica dominanta; un individ are puterea asupra
altui individ. Nu poate exista o astfel de dominare intre egali. Dominare- forta,
puterea trebuie inlocuita cu tehnici de influentare egalitare.
Pedeapsa si recompensa apartin de asemeni sistemului autocratic.
Autoritatea, bucurandu-se de pozitia sa dominanta are privilegiul de a oferi
pedepse sau recompense in functie de merite. Este privilegiul autoritatii sa
stabileasca cine merita pedeapsa si cine merita recompensa. Si pentru ca sistemul
autocratic social s-a bazat pe stabilirea unei puteri dominante, astfel de judecati au
fost acceptate ca facand parte din codul vietii. Copiii observa, asteapta si spera la
timpurile cand si ei vor fi adulti privilegiati. Astazi, intreaga noastra structura
sociala este schimbata. Copiii au castigat un statut egal cu cel al adultilor ceea ce
face ca adultii sa nu se mai poata bucura pe deplin de pozitia superioara fata de ei.
Puterea noastra asupra lor s-a evaporat; iar ei stiu, chiar daca noi stim sau nu. Ei
nu ne mai recunosc ca putere superioara.
Trebuie sa realizam inutilitatea incercarii noastre de a ne impune in fata
copilului. Nici un fel de pedeapsa nu-l va pune pe acesta in pozitie de supunere.
Astazi copiii sunt dispusi sa fie pedepsiti pentru ca in felul acesta isi impun dreptul
lor la egalitate. Parintii in cel mai bun caz obtin doar temporar rezultate. Daca o
pedeapsa este data din nou si din nou, inseamna ca nu da rezultate. Singurul efect
pe care poate sa-l aiba pedeapsa asupra copilului este ca acesta dezvolta o
puternica rezistenta si sfidare impotriva parintelui.
Pedeapsa sau ideile autoritate – ,,Supune-te mie sau....” trebuie inlocuite cu
dezvoltarea simtului respectului mutual si al cooperarii. Un bun lider (parintele
democratic) ii inspira si stimuleaza pe ceilalti sa actioneze in concordanta cu
situatia data. Copiii au nevoie de ghidare din partea noastra. Ei o vor accepta daca
sunt siguri ca noi respectam drepturile lor ca fiinte umane cu drepturi egale de a
decide ce vor face. Noi parintii trebuie sa invatam sa folosim cat mai multe metode
eficiente de stimulare a copilului astfel incat acesta sa aiba dorinta de a se
conforma si de a respecta regulile. Putem incerca sa cream o atmosfera de respect
de sine mutual si de consideratie si sa oferim oportunitate copilului de a invata
16
___________________________________________
Indrumarea copilului
cum sa traiasca confortabil si fericit cu ceilalti. Trebuie sa stabilim situatiile de
educare fara a arata lipsa de respect fata de copil sau fata de noi insine. Si putem
face acest lucru fara a ne arata puterea , pentru ca puterea incita la rebeliune si
infrange scopul nostru de a educa copilul in avantajul acestuia.
Trebuie sa fim onesti si sa recunoastem ca atunci cand ne pedepsim sau
chelfanim copilul, de multe ori ne eliberam de propriile noastre frustrari si ne
ascundem in spatele ideii ca facem ceea ce facem ,, pentru binele lui,,. In acelasi
timp, noi putem constientiza ca copilul chiar cauta sa fie chelfanit.
Comportamentul sau provocator este parte din scopul sau, care este acela de a
dovedi ca este ,, rau,, sau sa ne implice intr-o lupta de putere sau sa se razbune
pentru injustitia precedenta ( poate ca noi am uitat ca l-am ,, atins,, dar el nu!).
Atunci cand il pedepsim de fapt actionam in concordanta cu intentiile sale – cadem
in capcana, asa cum se astepta. Problema este ca noi oamenii suntem imperfecti.
Oricine dintre noi s-a comportat astfel intr-o situatie data. Trebuie sa avem curajul
de a fi imperfecti.
Sistemul de recompensare a copilului pentru comportamentul bun este la fel
de dezastroasa ca sistemul de pedeapsire. Aceeasi lipsa de respect este aratata.
Ne ,, recompensam,, inferiorii pentru ca au facut o treaba bine sau pentru ca au
fost cuminti. Intr-un sistem de respect mutual intre egali, o treaba este facuta
pentru ca trebuie facuta, iar satisfactia vine din armonia care rezida atunci cand doi
oameni fac un lucru impreuna. De ce trebuie sa platim copiii pentru ca si-au adus
contributia la bunastarea familiei? Traiesc in aceeasi casa, mananca mancarea, li se
procura haine, si imparta beneficiile cu parintii. Daca sunt atat de egali precum
pretind, sunt obligati sa imparta munca cu parintii. Copiii trebuie sa impartaseasca
din toate aspectele vietii de familie. Ei ar trebui sa beneficieze de o alocatie pe
care sa o consume asa cum doresc. Nu se va face nici o conexiune intre alocatie si
treburile casnice. Copiii fac treburi casnice pentru ca contribuie la bunastarea
familiei. Primesc alocatie pentru ca impart cu familia beneficiile .
O recompensa nu ofera copilului sentimentul de a apartine. Ar putea sa fie
un semn de aprobare de moment din partea parintelui, dar dupa ce trece
momentul? Parintele il aproba in continuare? Sau este nevoie de o alta
recompensa? Parintele se intampina cu o problema grava daca copilul nu doreste
sa coopereze decat pe baza unei recompense. ,, Da. Mie ce-mi iese de la faza
asta?,, .De ce sa se mai deranjeze sa faca ceva daca nu primeste nimic in schimb?
Asa ca atitudinea negativa si materialismul cresc monstruos; nu exista nici o sansa
de a satisface apetitul unui achizitioner. Astfel se intareste o valoare negativa , de
bine ce copilul gandeste ca ,, Lumea imi datoreaza totul”. Daca nimic nu vine
automat la el, atunci , le va arata el lor,, . Iata care este finalul sistemului de
recompensa: ,, Ei nu m-au recompensat, ii voi pedepsi, daca ei ma vor pedepsi pe
mine, ii voi pedepsi inapoi, o sa le arat eu lor.,,.
Satisfactia vine din sentimentul contribuirii si al participarii- un sentiment
refuzat copilului nostru daca acesta creste dupa sistemul de recompensare cu
17
___________________________________________
Indrumarea copilului
lucruri materiale. In scopul gresit de a castiga cooperarea, privam copilul de
satisfactiile de baza ale vietii.

3. Uilizati consecinta logica si naturala

De bine ce pedeapsa si rasplata sunt ineficiente, ce putem face cand copilul

se poarta rau? Ei bine, ce ar fi ca mama sa uite prajitura in cuptor? Daca urmam
logica, atunci concluzia poate fi aceea ca prajitura se va arde. Asta este consecinta
naturala a neatentiei sale. Daca permitem copilului sa experimenteze consecinta
propriilor sale acte, ii vom oferi un cadru onest si real in care sa invete.
Atunci cand copiii sunt confruntati cu consecinta logica ei vor fi receptivi,
dar cand sunt confruntati cu pedepsa vor riposta.
Tehnica poate fi utilizata si pentru copiii care nu se trezesc singuri
dimineata pentru a merge la scoala. Li se poate oferi propriul lor ceas. Mama poate
sa explice ca nu mai este responsabila sa-l trezeasca pentru a ajunge la timp la
scoala.( Ea nu merge la scoala!). Daca copilul nu prinde masina poate merge pe
jos. Are energie.
Trebuie sa ne intrebam : , Ce se intampla daca nu intervenim?”Tema pentru
acasa nefacuta poate aduce nemultumire profesoarei,, jucariile stricate dispar nu
sunt inlocuite, hainele nepuse in cui nu sunt spalate. Multe din comportamentele
copiilor nostri sunt facute ca noi sa fim ocupati permanent cu ei. Consecinta logica
merge foarte bine aici.
Folosirea consecintei logice inseamna reorientarea judecatii noastre.
Trebuie sa realizam ca nu mai traim in societatea autocratica care poate controla
copilul ci intr-o societate democratica care pretinde sa-i ghidam. Nu mai trebuie sa
ne impunem propria dorinta in fata copilului nostru.
Consecintele naturale reprezinta presiunea realitatii fara actiuni specifice
din partea parintelui si sunt intotdeauna eficiente. Daca parintele intra in lupta de
putere cu copilul sau este tentat sa utilizeze aceasta tehnica impotriva acestuia ca
pedeapsa astfel scazand valoarea si puterea acesteia. Trebuie sa ne repetam ,, Nu
am dreptul sa pedepsesc o persoana cu statut egal cu al meu, dar am obligatia sa-l
ghidez si sa-l directionez . Nu am dreptul sa imi impun dorinta- dar am obligatia
de a nu-i oferi raspuns la cereri nejustificate,,.

4. Fiti fermi fara a domina

18
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Este dificil uneori de inteles diferenta dintre fermitate si dominare. Copiii
au nevoie de fermitate. Le procura limite, fara de care se simt inconfortabil. Daca
nu exista limite, copilul incerca sa vada cat de departe poate sa ajunga. Rezultatul
obtinut este acela ca comportamentul sau atinge punctul in care parintele se
revolta. O scena nefericita urmeaza iar armonia este intrerupta. Fermitate fara
dominanta presupune practica in a pretui respectul mutual. Trebuie sa-i respectam
drepturile copilului cu privire la intentiile pe care le are. Trebuie de asemenea sa
ne dezvoltam abilitatea de a face diferenta intre nevoi si capricii. Mentinerea
ordinii poate pretinde uneori renuntarea la fermitate si chiar ceva presiune asupra
copilului. Cearta, amenintarea, bataia nu vor aduce rezultate. Copilul poate invata
limitarile numai cu insistenta ferma. Daca copilul nu se imbraca corect pentru
scoala, mama poate sa-l retina acasa. Daca este prea zgomotos si nu doreste sa se
opreasca, poate sa i se ceara sa paraseasca camera. Astfel de presiuni trebuie
facute numai dand copilului sansa sa aleaga ,, Poti ramane, daca esti linistit,, .Daca
nu este linistit mama poate sa-i dea ocazia sa aleaga daca doreste sa plece singur
sau trebuie scos afara. Sa-i ceri sa plece poate suna prea dictatorial. Daca relatiile
dintre parinti si copii sunt prietenoase, copilul este receptiv.

5. Respectati copilul

Democratia se bazeaza pe respectul mutual. Daca numai una dintre

persoanele implicate intr-o relatie pretuieste respectul, nu poate fi vorba de
egalitate. Trebuie sa fim siguri ca ne aratam respectul fata de copil si fata de
drepturile acestuia. Asta presupune stabilirea unui echilibru intre asteptari prea
inalte si asteptari prea mici. Respectul pentru copil inseamna a-l privi ca pe un om
ce are aceleasi drepturi sa i-a decizii ca ale noastre. Dar asta nu inseamna ca
copilul sa faca ceea ce fac parintii. Fiecare membru al familiei are un rol diferit –
si fiecare are dreptul de a fi respectat in acest rol pe care si-l asuma.

6. Induceti respectul pentru ordine

Odata ce am reusit sa instauram respectul pentru fermitate in educare si

odata ce am reusit sa ne respectam copilul, este mult mai usor sa-l ghidam pentru
a-i induce respectul pentru ordine. Copilul nu are nici un respect pentru ordine
daca este certat pentru rezultatele dezordinii. In orice domeniu in care copilul
trebuie sa invete respectul pentru ordine, acesta trebuie lasat sa experimenteze –
prin actiune si nu prin cuvinte. Lipsa de respect pentru ordine este una dintre cele
mai mari probleme cu care se confrunta parintii astazi. Se pare ca majoritatea
19
___________________________________________
Indrumarea copilului
copiilor se folosesc de asta pentru a-si arata revolta impotriva parintilor. Adeseori
parintii le cer copiilor sa puna lucrurile la locul lor. La fel de des copiii se opun.
Cu cat mai ingrijorata este o mama de ordinea si curatenia in casa, cu atat mai
vulnerabila devine in fata rezistentei copilului. Copilul trebuie sa experimenteze
ordinea ca parte a libertatii sale si nu a ingradirii sale. Daca camera copilului
devine prea murdara, mama pur si simplu ar putea evita sa intre in ea. Cand rufele
sunt gata de pus in dulap, ea poate sa le lase altundeva pentru ca nu-i place sa intre
intr-o astfel de dezordine. Si in plus, cum sa spuna ea unde sa puna lucrurile
curate. Imaginatia ne poate ajuta sa gasim cai pentru a evita sa fortam copilul, sa-l
facem sa se supuna. In majoritatea cazurilor in care exista lipsa respectului pentru
reguli, exista si profunde probleme intre parinte si copil. Acestea nu se pot corecta
utilizand de exemplu, consecinta logica. Parintele trebuie sa puna la punct un plan
de rectificare a relatiei defectuasa cu copilul sau.

7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti

Parintii au dreptul sa petreaca o seara relaxanta impreuna cu prietenii in absenta

copiilor. Inainte de a aparea musafirii, copilului i se poate comunica ,,Dorim sa ne
vedem cu prietenii fara sa avem dificultati din partea ta. Tu vei fi politicos iar cand
acestia vor veni acasa la noi ii vei saluta, dar dupa aceea va trebui sa nu intri in
sufragerie, poti sta oriunde in casa. Deci, te ducem la matusa ta in seara aceasta
sau crezi ca poti sa ramai cu noi in casa?,,. Decizia copilului trebuie respectata
Daca decide sa ramana acasa dar nu se comporta corect, parintii pot ca data
urmatoare sa duca copilul la matusa sa fara ca acesta sa mai fie consultat inainte.
Data urmatoare insa copilului i se poate da din nou sansa sa aleaga.

8. Eliminati critica si minimalizati greselile

Sublinierea greselilor copiilor nostri este dezastruoasa. Consumam multa

energie din timpul nostru petrecut cu copilul observand ce greseli face ca imediat
sa le sarim in cap pentru asta. Cand dam atentie mare greselilor copilului nostru,
nu facem altceva decat sa-l descurajam. NU PUTEM CONSTRUI PE
SLABICIUNE- CI NUMAI PE TARIE/FORTA.
Sistemul nostru de educatie pare sa puna accent pe ideea ca copiii trebuie
educati sa nu faca nici o greseala si sa fie perfecti. Daca ne centram atentia asupra
a ceea ce a facut copilul nostru bine, exprimandu-ne increderea in abilitatile lui, si
ii oferim INCURAJARE, greselile si vina pot disparea de la sine din lipsa de
atentie ( nu mai sunt ,,hranite,,). Atunci cand suntem cu ochii pe greselile copilului
si nu pe realizarile acestuia, de fapt traim intr-un fel de frica in legatura cu faptul
ca acesta va creste gresit, ca va invata obiceiuri proaste, ca va dezvolta atitudini
20
___________________________________________
Indrumarea copilului
eronate, ca va rezolva sarcini in mod gresit.. Noi ii supraveghem constant si
incercam sa prevenim anumite greseli. In mod constant corectam, admonestam. O
astfel de abordare denota lipsa de incredere in copilul nostru; este umilitor si
descurajator. Cu toate aceste atitudini nu facem altceva decat sa accentuam latura
negativa. De unde sa-si mai procure copilul nostru atata energie pentru a-si implini
scopurile? Atunci cand corectam in mod constant , copilul nu numai ca va avea
sentimentul ca ceea ce face , face rau, dar poate deveni si temator sa nu faca
greseli. O astfel de teama ii va opri sa faca orice, de bine ce tot ceea ce face este
[Link] poate sa-l copleseasca in asa masura incat sa-si piarda abilitatea de a
functiona. El are impresia ca daca nu este perfect nu are nici o valoare. In orice caz
, perfectionismul este un scop imposibil de atins, iar efortul de a-l atinge duce la
imbunatatire, dar cel mai adesea la renuntare si disperare/descurajare.
Cu totii facem greseli. Foarte putine sunt dezastruase. De cele mai multe ori
noi nici nu vom sti daca o actiune este sortita esecului decat dupa ce este terminata
si vedem rezultatele! Cateodata trebuie sa facem greseli in scopul de a afla ca
acestea sunt greseli. TREBUIE SA AVEM CURAJUL DE A FI IMPERFECTI- si
sa le permitem copiilor nostri sa fie imperfecti. Doar in acest fel putem functiona,
progresa, creste.

9. Mentineti rutina

Este o practica obisnuita sa permitem copiilor eliberarea de presiunea

programului de educatie pe perioada vacantelor. In mod natural, programul si
rutina se pot schimba, dar asta nu inseamna ca pot duce spre anarhie. Abordarea de
tip laissez-faire aa rutinei pe timpul vacantelor ofera copilului impresia ca scoala-
sau munca- este nesuferita si ca a fi liber de o astfel de activitate este singurul scop
posibil. Acesta este un concept fals. A merge la scoala este singura functie pe care
copilul o are in viata sa de copil, asa cum singura functie a tatalui este de a merge
la munca iar functia mamei ar putea fi aceea de gospodina. Toate aceste functii au
nevoie de rutina altfel sunt intrerupte. Vacantele sunt necesare. Vacanta este un
timp al schimbarilor in rutina, o perioada de improspatare a noastra, o schimbare
in activitate, dar nu inseamna abandonarea rutinei zilnice. Astfel ca timpul de a
merge la culcare poate fi aranjat astfel incat membrii familiei sa se bucure
impreuna de distractiile zilei, orele de trezire sa fie ajustate la necesitatile de somn
ale fiecaruia, mesele sa fie adaptate la programul de vacanta- toate acestea sunt
schimbari clare ale rutinei zilnice. Si totusi trebuie sa mentinem un sistem al
ordinii, altfel cooperarea si armonia sociala sunt imposibile.
Copiii au nevoie de atentia noastra. Ce metoda mai buna de a stabili
armonia, relatiile fericite decat orele de joaca prestabilite. Acest timp apartine
copilului. El stie ca poate conta pe acest timp. Daca ambii, si mama dar si copilul
21
___________________________________________
Indrumarea copilului
sunt constienti de aceasta perioada din zi in care cei doi se joaca impreuna,
amandoi vor fi inclinati sa renunte la situatii conflictuale in scopul de a se bucura
de timpul petrecut impreuna. (Din pacate sunt atat de multi copiii suparati pe
parintii lor incat nici nu doresc sa se joace cu ei. Ei nu considera parintii ca fiind
prietenii lor).

10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)

Copiii au nevoie de timp pentru educarea functiilor vietii. In mod natural

acesta prinde cele mai multe cunostinte din observatie. Dar nu putem sa ne bazam
doar pe o astfel de metoda de invatare. El are nevoie de antrenament ca sa invete
cum sa se imbrace, cum sa-si lege incaltamintea, cum sa manance, cum sa se spele
sau cum sa faca baie, cum sa treaca strada, si gradat pe masura ce creste, cum sa
indeplineasca sarcinile de acasa. Acest lucru nu se poate invata doar prin remarci
incidentale, nici daca este certat sau pedepsit in momentul in care aceste sarcini
trebuie indeplinite. Timpul pentru antrenarea acestor abilitati ar trebui sa fie parte
din rutina zilnica. Daca nu vom oferi timp pentru antrenarea acestor abilitati vom
pierde mult alt timp incercand sa corectam greselile copilului datorate unul
antrenament eronat. Corectarea constanta a comportamentului duce la franarea
procesului de educare pentru ca sunt critici descurajante care provoaca copilul sa
nu invete. In plus copilul poate obtine atentie speciala in timpul programului de
reeducare, iar ei iubesc sa provoace repetitia ( vor sustine ca nu au inteles cum se
face un lucru pentru a va tine atentia asupra lor si pentru a fi ocupati cu ei
permanent). Copilul care nu a fost descurajat in procesul de educare afiseaza
interes in a actiona. Parintii alerti vor detecta acest semn si il va incuraja. In orice
caz, exista un anumit timp pentru procesul de invatare a abilitatilor. Dimineata in
graba, inainte de a merge la scoala, servici, este cam dificil de invatat cum sa-si
legi sireturile. Presiunea momentuloui nu face altceva decat sa produca nerabdare
mamei si rebeliune copilului. Dupa amiaza in timpul programului de joaca este
excelent de incercat, mai ales ca poate fi parte a unui joc. Manierele din timpul
mesei se pot invata in jocul cu papusile. Cum sa te comporti in societate se poate
invata jucandu-te de-a petrecerea. Cum sa te comporti in autobuz poate fi deslusit
in jocul de-a calatoria. Fiecare abilitate trebuie invatata separat. Rabdarea,
increderea in abilitatile copilului, frazele incurajatoare cum ar fi: ,, Incearca inca o
data- vei reusi,, o atmosfera placuta, vesela, si constientizarea din partea copilului
a reusitelor sale fac ca procesul de invatare sa fie unul de bucurie pentru copil dar
si pentru parinte. In familiile cu copii multi, educarea celui mai mic poate fi
neglijata. Copiii mai mari vor face pentru mezin ceea ce le-ar place sa li se faca
lor. Acestia trebuie supravegheati, de bine ce aceasta este o oportunitate pentru ei

22
___________________________________________
Indrumarea copilului
de a stabili realatii de superioritate fata de mezin. Fiecare copil merita sa aiba
perioada lui de antrenament.
Educarea nu trebuie facuta cand musafirii sunt prezenti sau cand familia
este in societate. In aceste situatii copilul se comporta asa cum este obisnuit sa se
comporte acasa. Daca un parinte doreste un copil care sa se comporte bine in
public, va trebui sa-l antreneze acasa. Daca comportamentul acestuia este greu de
controlat intr-o situatie externa, singura solutie practica este sa-l retragem imediat
din fata publicului.

11. Castigati cooperarea

Cand vorbim de educarea copilului pentru cooperare, presupunem si

existenta propriei noastre cooperari. Cand o familie traieste in dizarmonie putem fi
siguri ca nu exista cooperare. Una dintre rotile trenului este blocata. Daca privim
familia ca pe un tren in care rotile sunt fiecare membru al familiei atunci vom
intelege ca trenul ca sa traga in aceeasi directie si intr-o anumita viteza trebuie ca
toate rotile sa functioneze si sa se roteasca pe sina. Daca una dintre roti este
blocata atunci cu siguranta trenul se va opri sau va deraia de pe calea ferata.
Fiecare roata este la fel de importanta ca celelalte, si nici una nu este cea mai
importanta. Directia de mers a trenului depinde de cum coopereaza cele patru roti.
Daca fiecare roata decide sa faca cum doreste atunci cu siguanta trenul se va rupe
si va deveni inutil. Marimea familiei nu este importanta. Corpul familiei poate fi
sustinut de orice numar de roti.
Fiecare membru al familiei ar fi bine sa gandeasca cum ar fi bine pentru
intreg grupul. ,,Ce cere situatia prezenta?”.Nu mai putem gandi in termeni de ce
vrem noi sa faca altcineva. Aceasta atitudine impune propria noastra dorinta in fata
altora si violeaza respectul pentru acestia. Insa nici sa oferim atentie nemeritata
doar de dragul de a avea liniste, nu este corect. Aceasta atitudine violeaza
respectul de sine. Trebuie sa fim intotdeauna constienti de semnificatia reala a
cooperarii, care implica acceptarea regulilor de baza comune. Una dintre situatiile
concrete este cand decidem la ce varsta dorim noi ca odorul nostru sa fie de ajutor
in casa.

12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor

Copilul care obtine atentie constanta este un copil nefericit. El simte ca

daca nu atrage atentia asupra sa este lipsit de valoare pentru altii, nu are un loc. El
va cauta continuu reasigurari ca este important. De vreme ce se indoieste de acest

23
___________________________________________
Indrumarea copilului
lucru (ca apartine), nici o asigurare nu-l va impresiona. Mama sa ii da atentie.
Doua clipe mai tarziu, el se intreaba: mama mai este atenta, constienta ca sunt
aici? Inca mai contez? Acesta este un cerc fara sfarsit al indoielii. Ce situatie
mizerabila. Cum poate mama sa-l ajute?
Copiii au nevoie de atentie din partea noastra. Insa trebuie sa devenim
constienti de diferenta dintre atentia cuvenita si cea necuvenita. Daca ne gasim in
situatia in care suntem ocupate pana peste cap de copilul nostru atunci putem trage
concluzia ca oferim atentie necuvenita / exagerata. Studiati situatia. Poate copilul
sa faca fata situatiei daca nu intervenim? Cum afecteaza raspunsul nostru
conceptul de sine al copilului? Ii demonstreaza acestuia ca poate face lucruri
independent de intervenitia mamei sau ii dovedeste ca este dependent, neajutorat,
asa cum pare? Trebuie sa-i invatam pe copii sa se simta autosuficienti si sa nu
depinda de atentia si de aprobarea noastra.

13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati

confruntarile de putere)

Ce se intampla? Copiii din ziua de astazi indraznesc sa faca ce alte

generatii nu indrazneau sa le faca parintilor lor. Cum se poate ? Problema este
stimulata de schimbarile culturale generale .Copiii simt atmosfera democratica a
timpurilor noastre si refuza orice incercare a noastra de a fi autoritari. Ei rezista
incercarii noastre de a-i subordona cu puterea pe care o avem asupra lor prin
puterea pe care o por exercita si ei asupra noastra. Astfel se naste cercul vicios in
care parintii incearca sa-si supuna copiii iar copiii declara razboi. Copiii nu vor
accepta. Ei sunt pe departe cei mai inteligenti atunci cand vine vorba de a castiga
din lupta de putere. Ei nu sunt inhibati de consecintele sociale ale aparentei sau de
consecintele periculoase ale comportamentului lor. Locuinta devine camp de
batalie. Nu exista cooperare si nici armonie. In schimb, exista furie si agresivitate.
Ori de cate ori ,,ordonam” copilului sa faca ceva, sau incercam sa-l facem sa faca
ce dorim noi, il invitam la lupta pentru putere. Asta nu inseamna ca nu avem voie
sa-l indrumam sau sa-l ghidam in comportamente corecte. Dar trebuie sa
abandonam metodele si atitudinile invechite si sa ramenem doar cu ele care sunt
eficace. Foarte multi parinti creaza o problema din educatia pentru curatenia
personala si pentru perioada de invatare a copilului sa faca la olita . Diferenta intre
un comportament normal si unul exagerat sta in atitudinea noastra fata de acest
proces. Daca insistam ca copilul sa invete obiceiurile corecte ale mersului la
toaleta, il invitam la rezistenta. Daca anticipam si incurajam obiceiurile corecte ale
mersului la toaleta atunci il invitam la cooperare. Daca dupa un timp rezonabil,
copilul foloseste aceasta metoda pentru a primi atentie, sau sa reziste impotriva
presiunii [Link] timpul sa ne retragem si sa nu ne [Link] lasam

24
___________________________________________
Indrumarea copilului
natura sa-si urmeze cursul sau. Daca urinarea si defecarea sunt folosite cu scopul
de a rezita in fata presiunii parintilor, mama poate permite copilului sa se culce
intr-un pat ud sau sa-si schimbe singur lenjeria daca acesta se simte
[Link] copilul se afla la mare distanta de perioada educarii pentru a
merge la toaleta, acesta poate fi imbracat in chilotei de antrenare si poate fi lasat
ud . Desigur, ca nu i se va permite sa ude covorul sau canapeaua. Toate acestea pot
fi facute cu atitudinea ca << Aceasta este problema ta. O vei rezolva atunci cand
esti gata. Pana atunci astea sunt limitele>>. Daca satisfactia obtinerii extraatentiei
sau castigarea puterii in fata cellorlalti sunt slabe, atunci copilul poate va alege sa
abandoneze disconfortul.
Ori de cate ori ne intrebam daca suntem sau nu in lupta de putere, putem sa
ne inspectam constiinta si sa ne intrebam: ,, Care este miza mea in aceasta
disputa?” Multi parinti se pacalesc cu gandul ca ei actioneaza pentru binele
copilului. Sa fim seriosi. Suntem siguri? Este prestigiul nostru in joc? Castigam
ceva de aici? Exista o satisfactie personala daca copilul se supune? Am dori ca
lumea sa vada copilul nostru ca pe un copil supus? Am vrea sa fim vazuti de
ceilalti ca fiind ,,buni parinti,,? Parinti de succes?
Un alt mod de a vedea daca suntem sau nu implicati in lupta de putere este sa
privim rezultatele. Face copilul aceleasi lucruri in ciuda educatiei pe care noi i-o
dam? Arara sfidare? Suntem furiosi? Suntem refractari?
Un alt test este tonul vocii nostre? Acesta ne tradeaza cel mai tare. Suna
imperativ ? Agresiv ? Insistent ? Revendicativ?
In scopul de a intelege in intregime ce este lupta pentru putere si cum poate
fi contracarata, trebuie sa ne reevaluam pozitia ca parinte. Trebuie sa devenim
foarte atenti asupra rolului de lider pe care il detinem si sa renuntam complet la
ideea de autoritate. Pur si simplu nu avem autoritate asupra copilului nostru. Ei
stiu, chiar daca noi nu stim. Nu trebuie asa continuam sa pretindem si sa
impunem. Trebuie sa invatam cum sa conducem si cum sa stimulam.

ATITUDINI CARE AR TREBUI SA PROMOVEZE ARMONIA SI

COOPERAREA IN FAMILIE

25
___________________________________________
Indrumarea copilului
SOCIETATEA AUTOCRATICA SOCIETATEA DEMOCRATICA
figura autoritara lider informat/priceput
putere influenta
presiune stimulare
revendicativ castiga cooperarea
pedeapsa consecinta logica
recompensa incurajare
impunere permite autodeterminarea
copiii sunt de vazut si nu de auzit Ascultati!Respectati copilul
Faci asta pentru ca ti-am zis eu! Facem asta pentru ca trebuie
Centrat pe prestigiu de parinte Centrat pe situatie
Implicare personala Detasare obiectiva

Odata ce atitudinile listate in coloana din dreapta devin mai mult sau mai
putin a doua natura pentru noi, vom fi din ce in ce mai vulnerabili de a intra intr-o
lupta de putere. Daca atentia noastra este situata pe nevoile momentului/situatiei
concrete mai mult decat pe nevoia de a-l ,,face sa se supuna” vom descoperi cai de
a stimula copilul sa raspunda cererii noastre. De cate ori ne apropiem de copil cu
intentia de a-l face sa se supuna, el percepe acest lucru si declanseaza
rebeliunea/opozitia. Prestigiul nostru are de pierdut atunci cand copilul ne invinge.
De acum putem face schimbari .Avem o sansa daca suntem preocupati cum sa
raspundem situatiei concrete decat cum sa facem fata prestigiului de parinte lovit
in demnitatea lui . Cel mai important este sa fii ferm - asupra a ceea ce voi face si
nu asupra a ceea ce il voi face pe copil sa faca. Incurajarea, intelegereaa,
consecinta logica, respectul mutual, respectul pentru ordine, rutina si castigarea
cooperarii, toate joaca un rol in rezolvarea luptei de putere.
Mai presus de toate, cel mai important pas pentru orice parinte este sa sa-si
recunoasca propria implicare in lupta de putere. Acest lucru nu se realizeaza cu
usurinta. Este nevoie de constanta alerta; altfel vom fi implicati fara sa ne dam
seama. Este nevoie de o constanta aducere aminte a faptului ca :,, Chiar nu pot sa-
mi conving copilul sa faca ceva. Nu il pot forta sa faca ceva sau nu il pot opri. .
Am incercat toate trucurile de prin carti, dar nu pot sa fortez copilul in actiuni de
cooperare. Nu poate fi fortat, trebuie castigat de partea noastra. Comportamentele
dezirabile trebuie stimulate si nu revendicate. Pot sa ma folosesc de ingenuitare ,
tact, si simtul umorului pentru a promova bunatarea/bunavointa/dorinta de a face
lucruri.

14. Retrageti-va din conflict

26
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Exista intotdeauna doua pozitii fata de orice situatie neplacuta intre parinti
si copii. Tulburarea este rezultatul unui conflict intre doua persoane. Daca una
dintre cele doua persoane se retrage cealalta nu mai poate continua. Daca parintele
se retrage de pe campul de lupta al copilului acesta din urma ramane in aer. Acesta
nu mai are audienta sau oponent – nimic si pe nimeni de infrant, pe nimeni de care
sa se ia. ,, Marinarul a fost indepartat de vantul care ii sufla in panze,,
Retragerea dintr-o situatie de conflict este cel mai impresionant pas. Asta
nu inseamna sa ne retragem fata de copil. Dragostea, afectiunea, prietenia
continua. Cand un copil ne provoaca, suntem pe departe prietenosi- suntem mai
degraba inclinati sa il zgaltaim putin. Retragerea la timp din conflict ajuta la
mentinerea sentimentului de prietenie. Ostilitatea venita din ambele parti produce
mari pagube relatiei. Copiilor nu le va lua mult pana sa -si schimbe
comportamentul pentru a evita crizele de furie inutile. Odata ce aceasta practica a
fost stabilita in casa copilul va simti limitele unui astfel de comportament. Daca ei
vor merge peste limitele acestui comportament insa parintii se retrag din situatia
conflictuala, copilul va abandona foarte repede conflictul si va indica dorinta sa de
a coopera din nou. De bine ce educarea copiilor este cooperarea acestuia pentru
atingerea scopurilor noastre, avem aici un excelent procedeu prin care sa castigam
cooperarea. S-ar putea sa vi se para greu de depistat in ce fel aceasta procedura
este de ajutor. La o prima privire pare ca lasam copilul nepedepsit de ceva. Daca
privim mai atent insa la motivele copilului, putem descoperi ca in majoritatea
situatiilor conflictuale el doreste atentia noastra sau doreste sa se implice intr-o
lupta de putere cu noi. Daca vom permite sa devenim implicati, vom sfarsi prin a-i
intari acestuia schema conflictuala si ii vom intari scopurile gresite. Este inutil sa
corectam comportamentele gresite ale copilului verbal. Daca dorim sa educam
copilul pentru un comportament benefic, trebuie sa actionam prin a induce o
schimbare in atitudinea lui. Daca copilul ca observa ca incercarile lui de a produce
conflicte esueaza, atunci se va muta repede spre o noua directie, descoperind astfel
cat de mult poate castiga din cooperarea cu adultul. Astfel va dezvolta respect atat
fata de realitate cat si fata de parinti, care reprezinta ordinea sociala existenta.
Odata ce aceasta secventa de educatie a fost implinita acasa, va fi foarte usor sa
faca fata conflictelor in public. Primim adeseori o lectie mult prea aspraatunci
cand copilul nostru se comporta neplacut in public. Traim un sentiment de
umilinta si de rusine pentru ca ne-au pus pe noi intr- o pozitie de parinti inadecvati
Copiii se comporta in public asa cum sunt educati sa se comporte in mediul
familial. Daca sunt fara control acasa, se vor comporta astfel si in public, iar noi
primim ceea ce meritam. Problema este ca copiii se comporta si mai rau in public
daca ne simt vulnerabilitatea. Atata vreme cat atentia noastra este focusata pe pe
ceea ce ne solicita situatia data si nu pe prestigiul nostru personal, avem cheia
pentru rezolvarea problemei.

27
___________________________________________
Indrumarea copilului
15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.

,, De cate ori sa-ti spun...?,, este o expresie folosita de sute de ori de sute de
parinti, pe un ton de o completa exasperare; fraza serveste doar ca scop: o expresie
a exasperarii. Este inutila ca metoda de educare. Doar faptul ca intrebam ,, De cate
ori?”indica faptul ca ,, spusul “ nu a servit drept tehnica de instruire. Copiii invata
foarte repede. Daca i-ai spus odata el ar putea intelege ca un anumit comportament
a primit dezaprobarea dar si atentia din partea parintelui. Daca mama doreste sa
schimbe comportamentul copilului , ea va trebui sa actioneze. Vorbele sunt inutile.
Ea nu poate sa le spuna copiilor ce sa faca dar poate sa decida ce sa faca ea. ,, Nu
voi sta la aceeasi masa cu tine daca ai mainile murdare” mama poate indeparta
farfuriile unde copiii sunt murdari pe maini. A doua oara cand vede mainile
murdare la masa nici nu va trebui sa mai spuna ceva , ci doar sa indeparteze
farfuriile de la masa. Acum situatia este schimbata. Copiii nu mai pot s-o tina pe
mama ocupata cu [Link] rost mai are sa stai cu mainile murdare acum cand mama
nu mai este atenta permanent.

16. ‘’Nu alungati muste’’ (exasperati de comportamentele deranjante

inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa
asta,, opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)

Copilul te poate provoca la o astfel de reactie iritanta care poate fi descrisa

ca fiind ,,alungarea mustelor,,. Exasperati de comportamentele deviante, suntem
inclinati sa intervenim cu expresii de genul: ,, nu, opreste-te acum, nu mai fa asa,
nu, nu, grabeste-te, taci din gura,, ca si cum am indeparta niste insecte care ne
deranjeaza. Aceasta atitudine din partea noastra este raspunsul nostru la cererile de
atentie din partea copilului. Daca dorim sa oprim copilul sa se comporte neadecvat
atunci trebuie sa-i oferim toata atentia noastra inca de la inceput si sa fim prezenti
pana cand cererea a fost facuta.

17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,

Este normal sa dorim sa le satisfacem dorintele copiilor nostrii pentru ca

asta ne da satisfactie si noua. Nu exista nici o explicatie plauzibila pentru ce
28
___________________________________________
Indrumarea copilului
trebuie sa cumparam copilului nostru toate jucariile pe care acesta gandeste sau
doreste sa le aiba. Nici atunci cand ii cumparam din oras de fiecare data cate ceva.
Astfel de actiuni rasfata copilul si il fac sa se simta ca cererile lui sunt
indreptatite. ,, Daca mama nu imi cumpara ceva, nu ma mai iubeste. ,, Copilul nu
este nici pe departe interesat de jucarie asa cum pare, cat este in a primi in mod
constant de la mama atentie sau obiecte. Jucaria in sine are o mica valoare, poate fi
foarte usor uitata intr-un colt. Sa o faca pe mama sa ofere devine cel mai important
scop. Jucariile trebuie sa aiba un scop util sau sa intampine o nevoie. Ele ar trebui
daruite intr-o zi in care darurile sunt asteptate – cum ar fi o coarda primavara, o
pusca de apa vara, minge de interior pentru iarna. Cumparaturile trebuie facute cu
scop. Copiii isi formeaza ideii cu privire la bani si la felul cum se fac
cumparaturile. Daca nu exista limite a ceea ce poate pretinde, el va presupune ca
proviziile de bani sunt nelimitate, si simtul pentru lucrurile materiale este distrus.

18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa
faceti.

De cate ori raspundem impulsului de a actiona la ceea ce face copilul,

putem fi siguri ca facem exact ceea ce doreste copilul sa facem, chiar daca nu este
constient de acest lucru. Daca tipa si vorbeste in timp ce suntem la telefon, noi
raspundem cererii lui prin atentie totala. Daca ii vom spune sa nu intre incaltat si
plin de noroi pe gresia proaspat spalata, probabil ca el o va lua ca pe o lupta de
putere ( care pe care ). Daca il vom imbraca noi pentru ca el are dificultati in a face
acest lucru, ii vom intari sentimentul de neajutorare si de dependenta si ne vom
pune pe noi in serviciul sau, ceea ce este o putere a ,, slabiciunii,, copilului. Inca
din frageda copilarie acesta este implicat in explorarea cailor prin care sa-si
gaseasca locul in lume, sau sa fie semnificativ, sa insemne ceva , si sa fie
important. De indata ce vor descoperi tehnica de a-si atinge acest scop, se prind de
ea, indiferent de cate ori au fost pedepsiti sau certati. Neplacerea paternului
reactional nu diminueaza satisfactia de a se simti important. Atata vreme cat
metoda pe care au ales-o aduce rezultate, vor ramane fixati pe ea si vor continua sa
plateasca pretul pentru atentie sau putere. Rareori copilul este constient de acest
lucru si de scopul comportamentului sau deviant si perturbator. Adesea nici
parintii si nici el nu sunt constienti ca acest proces este parte din incercarea sa de a
s-i gasi un loc si de a apartine grupului. Daca comportamentul lui violeaza ordinea
si tulbura cooperarea, el utilizeaza metode gresite de a atinge aceste scopuri , iar
raspunsul nostru impulsiv intareste presupunerile sale eronate. Nu numai ca devine
descurajat dar va deveni si mai convins ca nu exista alt mod pentru el de a se
purta.
Daca ne uitam la raspunsul nostru, vom putea sa descoperim ceea ce are de
castigat copilul din el. Daca vom face effortul sa raspundem conform cu situatia,
29
___________________________________________
Indrumarea copilului
atunci eforturile lui vor deveni inutile, si va cauta cai mai bune si metode mai
eficiente, ajutandu-l astfel sa isi dobandeasca un status intr-un mod mult mai
constructiv.

19. Stapaniti-va supraprotectia

Nu ne putem proteja copiii de viata. Nici nu ar trebui sa dorim acest lucru.

Avem obligatia sa ne educam copiii pentru a face fata vietii cu curaj si putere. O
mama de baieti ar putea sa doreasca sa-si protejeze copiii de posibile situatii care
ar avea un efect descurajant asupra lor, insa in astfel de situatii copiii s-ar putea
simti neajutorati si dependenti. Sub pretextul ca ne protejam copiii, de fapt ii tinem
neajutorati si dependenti astfel incat sa putem aparea in ochii nostri si ai copiilor,
puternice si protectoare. Ne punem pe noi insine in pozitie de superioritate iar pe
copii in pozitie de supunere. Copiii de astazi nu vor tolera o astfel de situatie. Ei
vor deveni rebeli.
Un al doilea motiv ce se afla in spatele supra-protectiei sunt indoielile cu
privire la abilitatile noastre, asa ca este firesc sa avem si mai putina incredere in
abilitatile unui copil de a avea grija de sine. Maniera in care copilul face fata
superprotectiei depinde de scopurile sale. Cel mai periculos scop este al patrulea
dintre scopuri- neajutorarea. Complet descurajat, copilul poate sa renunte si sa
astepte protectie pentru totdeauna in toate problemele dificile ale vietii.
Nimic nu este mai frustrant decat sa fii determinat sa faci imposibilul. Nu
putem controla totul, nu putem aranja totul in viata, pentru noi sau pentru copiii
nostrii. Incercarea disperata de a face astfel produce intotdeauna
mizeria/nefericirea din jurul nostru. Copiii invata de la noi sa se lupte cu
inevitabilul, mai ales daca incercam sa-i protejam de greutatile vietii si de
disconfort. Rezultatul descurajant duce la furie si la resentimente- nu numai
impotriva parintilor, ci impotriva vietii insasi pentru ca nu permite sa fie aranjata
dupa bunul plac. Un copil alintat este acela care se afla intr-o constanta furie
pentru ca viata nu este sensibila la dorintele sale. Din nefericire un astfel de copil
nu-si va pierde cu totul aceasta atitudine fata de viata atunci cand va deveni adult.
Ar putea deveni atitudinea sa fundamentala asupra vietii. Cand il cocolosim
si il protejam pe copil de viata, acesta este darul pe care il oferim de fapt: o furie
neajutorata impotriva lumii dezlantuite. Pentru a evita acest lucru trebuie sa
intelegem ca nu suntem omnipotenti si nici omniprezenti. Dar ca, avem obligatia
de a ne instrui copilul in acel fel care il ca ajuta pe acesta sa coopereze cu viata.
Formula este: lasa-ne pe noi primii sa examinam cu ce ne confruntam. Apoi vom
cauta un raspunsla aceasta intrebare: ce pot sa fac pentru asta? Chiar si un copil
mic poate fi indrumat catre analizarea unei situatii perturbatoare prin utilizarea
unei simple intrebari. Copiii au creiere foarte active. Haideti impreuna sa-i educam
sa le foloseasca. Putem incepe acest antrenament inca de la nastere. Putin cate
putin, cu incredere si ghidandu-i.
30
___________________________________________
Indrumarea copilului
 20. Stimulati independenta
,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face
singur,,.

Aceasta regula este foarte importanta , de aceea ea trebuie repetata cat mai
des posibil. De cate ori facem ceva pentru copil din ceea ce poate sa faca singur ii
aratam cat de mari, buni, experimentati, capabili, importanti suntem noi si cat de
mic si neajutorat este el. In mod continuu ii demonstram superioritatea noastra
asumata si presupusa sa inferioritate. Si apoi ne intrebam de ce se simte incapabil
si devine incomplet/deficient. Sa faci pentru copil ceva ce poate face singur este
extrem de descurajant de bine ce il deprivam de a experimenta singur puterile sale.
Asta arata completa noastra neincredere in abilitatea lui de a rezolva o
problema, neincrederea in curajul sau. Prin asta il deposedam de simtul securitatii,
care se bazeaza pe propriile realizari obtinute cu propriile mijloace. In plus ii
negam dreptul de a-si dezvolta increderea in sine. Si toate acestea cu scopul de a
ne pastra imaginea despre propria indispensabilitate.. Astfel aratam o imensa lipsa
de respect fata de copil ca persoana. Inca din copilaria mica acesta incearca sa ne
arate ca doreste sa faca lucrurile pentru sine, copilul vrea sa ajunga la sapun pentru
ca doreste sa-l simta. Mult prea des descurajam astfel de incercari timpurii in
scopul de de a pastra curatenia, astfel ca promovam descurajarea si un concept de
sine fals. Ce pacat! Este mult mai usor sa faci curatenie dupa copil decat sa ii
restaurezi curajul. Imediat ce copilul demonstreaza dorinta de a face lucrurile
singur, trebuie sa profitam de acest lucru si sa-l lasam sa mearga pana unde este
posibil pentru el. S-ar putea ca acesta sa aiba nevoie de ajutor, supervizare,
incurajare si training. Nu avem dreptul de a face totul pentru el sau sa-l oprim sa-si
aduca contributia acolo unde este dornic sa realizeze ceva. Cand vezi un copil mic
ai intotdeauna primul impuls de a-l ajuta atunci cand este intr-o mica problema pe
care doreste sa o rezolve. Dar trebuie sa fim atenti la acest prim impuls. Fara sa ne
dam seama, frecvent ne dam voie sa continuam sa-i ajutam chiar si atunci cand
acestia pot rezolva problemele independent de noi, pentru ca suntem atat de
obisnuiti sa facem asta. Copiii gasesc placere in a primi servicii speciale. Este un
fel de putere in a fi capabil de a solicita servicii. Dar copiii se bucura la fel de
mult si atunci cand sunt utili si de ajutor. Pe masura ce copilul creste, inclinatia
naturala este sa faca tot mai multe lucruri pentru sine si pentru altii. Aceasta
inclinatie poate fi sufocata de teama, protectie si servicii din partea parintilor. Intr-
un astfel de caz, copilul se contamineaza de descurajare si descopera rapid
valoarea pozitiva a slabiciunii (ce inseamna sa fii slab iar ceilalti sa-ti aduca
servicii). El presupune ca nu poate face lucruri pentru sine, presupune ca este

31
___________________________________________
Indrumarea copilului
inadecvat si nu crede in propriile sale abilitati. Apoi gaseste ca este confortabil sa
primeasca servicii de la ceilalti. Stim ca in practica este mult mai dificil cand
suntem pe fuga si trebuie sa rezolvam mai multe lucruri intr-un termen scurt dar
trebuie sa recunoastem si faptul ca avem tendinta sa minimalizam abilitatile
copilului si sa maximizam slabiciunea sa. Trebuie sa fim sensibili la diferenta
dintre asteptarile noastre exagerate care sunt o forma de impunere a dorintelor
noastre, si increderea in abilitatile lui care este o forma de respect.
Trebuie sa devenim constienti de pericolul din spatele supra-protectiei si sa
actionam in scopul de a stimula independenta. Fiecare mama isi aminteste fericirea
care a acompaniat primii pasi ai copilului. Multi parinti au inregistrat aceste
momente video ca pe un eveniment deosebit. Oportunitati pentru a trai aceste
sentimente de mandrie si de fericire vor mai exista in fiecare stadiu de dezvoltare
a copilului daca parintele este atent. Mama se aseaza in fata departe de copil, tine
mainile intinse- pentru a-l sustine daca se dezechilibreaza. Copilul este
independent. Ea il incurajeaza. Ii ofera spatiu sa se miste independent de suportul
sau. El incearca. Cand copilul reuseste sa-si atinga mama acesta traieste un
sentiment triumfal iar ea nu mai inceteaza sa-l laude pentru aceasta reusita. Deci ,
trebuie sa ne dam un pas inapoi, sa-i oferim copilului spatiu, sa ne a abtine in a
face ceea ce acesta poate face, si sa-l incurajam.

21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii

Cei mai multi parinti sunt ingrijorati de nesfarsitele lupte date de frati si
surori. Ei iubesc fiecare copil in parte si nu doresc sa-i vada pe acestia urandu-se
sau ranindu-se . Mare parte din energia necesara educarii se pierde in incercarea de
a desparti copiii sau de a-i convinge sa se inteleaga. Multi copii reduc numarul
disputelor si incearca sa aprecieze prezenta celuilalt ca in final sa-i pese mult de
celalalt. Altii continua ostilitatile pana la maturitate si nu fac niciodata pace cu
fratii. S-ar parea ca nici o predica de pana acum nu i-a facut pe copii sa se impace
mai bine. Cei mai multi parinti au pus in practica cele mai diverse reactii pentru a-
si opri copiii sa se mai razboiasca- si totusi acestia continua . Luptele intre frati
sunt atat de comune incat au fost acceptata ca si comportamente obisnuite. Nu este
normal doar pentru ca este atat de des intalnit. Copiii nu trebuie sa se lupte intre ei.
Case in care copiii nu se razboiesc sunt reale, pot exista. Cand se lupta, exista ceva
ce nu merge bine in relationare. Nimeni nu se poate simti in mod onest bine atunci
cand este in conflict. De aceea, daca copiii continua sa se razboiasca, trebuie sa fie
capabili sa castige satisfactie, nu atat din lupta in sine cat in rezultatul acesteia.
Aceasta evaluare presupune ca noi recunoastem comportamentele drept scopuri.
De aceea noi nu putem fi satisfacuti de explicatiile uzuale despre ,,razboaiele,, lor-
cum ca ar fi cauzate sau conduse de agresivitate nativa sau nu. Din punctul nostru
de vedere, trebuie sa intelegem comportamentul copilului in termeni de camp in
32
___________________________________________
Indrumarea copilului
care isi desfasoara viata si in termeni de scopuri pentru care comportamentele sunt
declansate.
Oricare ar fi motivul pentru care copiii se bat, parintii nu fac altceva decat
sa inrautateasca situatia cand intervin, incercand sa rezolve problema, sau
incercand sa-i desparta. De cate ori un parinte intervine in cearta dintre copii, ii
depriveaza pe acestia de oportunitatea de a invata cum sa-si rezolve singuri
conflictul. Cu totii experimentam situatii in care exista conflicte de interese, si
fiecare dintre noi a trebuit sa dezvoltam capacitatea de a face fata situatiilor
conflictuale. Trebuie sa invatam ,,sa dam si sa luam “ de la viata. De fiecare data
cand mama intervine in a stabili programul, ea se pune pe sine in pozitie
autoritara, iar copilul nu va invata nimic despre coperare, ajustarea
comportamentului, sau fair play. Atata vreme cat facem servicii copiilor nostri,
atata vreme cat facem in locul lor anumite lucruri ei nu vor invata cum sa se
descurce pentru sine. Aceasta se aplica in mod egal luptelor si in dezvoltarea
independentei. Un copil ale carui lupte sunt rezolvate de altii nu va sti niciodata
cum sa rezolve situatii dificile si se va opune ori de cate ori va aparea o astfel de
situatie in care nu poate face precum doreste. Este extrem de dificil pentru parinti
sa inteleaga cum este posibil sa nu fie treaba lor daca copiii se bat sau se cearta. Ei
considera ca este de datoria lor sa ii invete pe copii sa nu se certe. Si au dreptate.
Ar trebui sa ne invatam copiii sa nu se certe. Smecheria este sa ai succes.
Din nefericire interventia si arbitrajul nu duc la aceste rezultate. Este posibil poate
sa-l opreasca pe copil din cearta pentru moment, insa esueaza in a-l invata pe copil
cum sa evite urmatoarea cearta sau cum sa directioneze conflictul spre altceva.
Daca interferenta noastra in cearta copiilor , produce satisfactie acestora, de ce sa
se opreasca? Uneori copiii se pot rani, insa ranile sunt minore de obicei, o
vanataie, putin sange curs din nas... In acest mod copilul ar putea sa-si dezvolte un
simt al responsabilitatii fata de sine si fata de fratii [Link] ca mama poate asista
copilul care a fost ranit insa fara sa ia partea unui sau a altuia, sau sa spuna cine a
facut bine sau cine a facut rau: ,,Imi pare rau ca te-ai ranit in timp ce te bateai,,
este chiar suficient.
Ca o regula atunci cand unul dintre copii il ameninta pe un altul cu un
obiect periculos, mama poate veni imediat sa indeparteze obiectul, fara cuvinte in
plus, fara tot tam-tamul pe care copilul spera sa-l creeze.
Daca parintii se cearta, copiii ii vor imita. Ei vad aceasta tehnica utilizata de
adulti ca o modalitate de a-si rezolva diferendele asa ca le vor folosi si ei. In acest
fel, cearta in scopul rezolvarii unei probleme devine o valoare a familiei, asa ca
copilul ca adult poate sa se dezvolte in opozitie cu aceasta valoare sau in
concordanta cu ea.
Exista intotdeauna o competitie legata de putere atunci cand cineva se
cearta. In mod egal, nu este nevoie sa folosesti conflictul ca oportunitatea de a
castiga superioritate. Se poate rezolva un diferent fara infrangere sau victorie. Dar
cand statutul cuiva este amenintat atunci conflictul devine competitie. Cand luam
33
___________________________________________
Indrumarea copilului
partea bebelusului, cand il protejam pe mezin in detrimentul primului nascut, cand
luam partea celui,, abuzat”, ii intarim celuilalt sentimentul de inferioritate si
invatam ,,victima” cum sa foloseasca deficienta si slabiciunea pentru a castiga
servicii speciale , pe care dorim sa le eliminam. Daca ii lasam singuri sa-si rezolve
conflictul, acestia vor stabili relatii egale, ei invata functie de impactul realitatii sa-
si dezvolte diplomatia, egalitatea, fair play-ul, simtul dreptatii, consideratia si
respectul fata de ceilalti. Acesta este lucrul pe care dorim ca copiii nostrii sa-l
invete. Ii putem invata cel mai bine daca iesim din situatie si le oferim spatiu.

22. Nu va lasati condusi de frica

Frica poate fi folosita pentru a controla pe cineva. Cu totii avem emotii, ele
sunt combustibilul cu care ardem furnalul actiunii. Fara ele am fi indecisi, slabi,
fara directie. Fara sa fim constienti de acest lucru, noi creem astfel de emotii care
fortifica intentiile noastre. Putem alege cu ce combustibil sa actionam. Cu totii am
experimentat frica , si cu totii cred ca putem recunoaste ca nu putem actiona atunci
cand suntem infricosati. Asa ca frica pare un fel de lux pe care ni-l permitem. De
fapt , s-a demonstrat ca nu experimentam frica in momentul de maxima dificultate
in viata, ci numai dupa socul traumatizant, cand perceptia si imaginatia alearga
salbatic cu ,, ce s-ar intampla” ce s-ar fi intamplat. Daca cineva este implicat intr-o
situatie dificila acesta este mult mai preocupat sa rezolve situatia critica cu care se
confrunta decat sa traiasca frica. Abia dupa trauma apar palpitatiile si tremurul.
Asta indica faptul ca nu avem nevoie sa traim frica pentru a evita pericolul.
Din contra, frica minimalizeaza pericolul. Frica implica presupunerea ca nu
suntem capabili sa controlam o situatie. Trebuie sa facem o distinctie intre reactie
soc si frica. Un zgomot puternic sau o cazatura pot ,,infricosa,, un copil. Dar
aceasta este doar o reactie de scurta durata ea poate deveni permanenta doar daca
parintii exagereaza reactia si devin infricosati. Un copil mic, confruntat dintr-o
data cu o noua si surprinzatoare situatie care pare amenintatoare, are cateva
alternative la alegere. El se poate opri si poate vedea ce fac adultii, sau se poate
retrage. Poate deasemenea incerca frica. De cele mai multe ori acesta este doar
inceputul. Mai multa frica aduce cu sine asigurari exagerate din partea parintilor si
chiar atentii speciale din partea acestora, cum ar fi sa-i ridice de jos atunci cand
cad sau sa incerce sa-i impace. O simpla sovaiala este astfel convertita in frica, iar
frica este utila pentru ca il face pe adult sa se opreasca din activitatile proprii si sa
vada de copil (adultul este ocupat permanent de copil). Copiii care au experimentat
teroarea pot fi foarte persuasivi. Ei ne par atat de mici si de neajutorati. Daca
putem intelege ce se ascunde in spatele comportamentului unui copil, putem sa
devenim constienti si de raspunsul pe care noi i-l oferim si anume ca nu-l ajutam
ci il antrenam pentru viitor sa foloseasca frica ( valoare ) ca mijloc de control.

34
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Copiii nostrii nu pot rezolva dificultatile vietii daca sunt plini de frica. Frica
nu creste abilitatea de a coopera cu problema, ci din contra. Frica serveste intr-un
mod ,,minunat” pentru a castiga atentia si pentru a-i pune pe altii in serviciul lui.
Este necesar sa educam copilul pentru a fi precaut in situatii potential periculoase.
Dar precautia si frica sunt doua stari cu totul distincte. Prima este o recunoastere
rezonabila si curajoasa a unei situatii potential periculoase in timp ce adoua este o
stare de retragere descurajanta si paralizanta. Natural , trebuie sa ne invatam copiii
sa utilizeze precautia in trecerea strazii, sa nu accepte atentii din partea strainilor,
ca armele pot provoca moartea si ca acestea nu sunt jucarii, ca inotul trebuie facut
numai atunci cand a-i atins anumite performante ( sa nu te duci la fund asta ar fi
prima performanta !). toate acestea pot fi atinse fara instalarea fricii. Este o
problema de invatare a limitelor si cum sa faci fata situatiilor care apar dificile sau
periculoase. Frica sapa curajul. Frica este periculoasa. Pentru copii, ea serveste
unui scop. Daca parintii nu raspund cu frica, atunci copiii nu o vor dezvolta, si
atunci atat copiii cat si parintii vor fi liberi de suferinta si tortura rezultata din acest
sentiment.
Nici un parinte nu doreste sa-si vada copilul suferind. Dar sunt situatii cand
durerea este inevitabila. Copilul care este curajos, sufera mai putin. Frica de durere
mareste catastrofal proportia. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa accepte
suferinta si necazul ( nu sa se invete cu acestea!). Numai daca suntem impresionati
exagerat de frica copilului nostru acesta va deveni timid sau fricos.

23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa

interveniti)

Relatiile individuale intre doi oameni apartin celor doi implicati in procesul
relational. Sa ne vedem de treaba noastra nu inseamna ca ne abandonam copilul.
Trebuie sa fim constienti care este treaba copilului ca apoi sa-i lasam
responsabilitatea acestuia. Atunci cand parintii le dau alocatia copiilor , de ex,
acesti bani le apartine. Ce fac acestia cu banii nu este treaba parintilor decat atunci
cand acestia dezvolta valori gresite (cum ar fi fumatul). In astfel de situatii se
recomanda ca parintii sa discute prieteneste cu copilul despre cum isi cheltuie
banii. ,,Ma intreb daca ai luat in considerare...,, Cum crezi ca ar merge treaba daca
toata lumea ar crede asta? ,,te-ai gandit la...,, acestea sunt doar unele dintre caile de
abordare a unei discutii prietenesti ce va produce cu siguranta calea spre discutia
libera ( in locul rejectiei sau a rebeliunii). Este important sa presentam toate
aspectele importante ale situatiei, chiar si acelea care nu sint acceptabile pentru noi
cu scopul de a oferi o evaluare cat mai reala. Impreuna cu copilul nostru putem
descoperi acele valori care vor fi benefice acum si in viitor.

35
___________________________________________
Indrumarea copilului
24. Evitati capcanele milei

Mila este paguboasa, chiar si atunci cand este justificabila si de inteles.

Copiii sunt extrem de receptivi la atitudinile adultului chiar si atunci cand acestea
nu sint exprimate liber. In consecinta, daca avem mila de copil, el va crede ca are
tot dreptul sa-i fie mila de sine. Tristetea sa va deveni si mai intensa daca ii va fi
mila de sine. In loc sa faca fata problemelor cu care se confrunta, el va produce si
mai multa compasiune din partea oamenilor asteptant sa fie consolat, si in acest
proces copilul pierde din ce in ce mai mult curaj si dorinta de a rezolva situatia cu
care se confrunta. O astfel de atitudine se poate pastra pentru toata viata. Acesta
poate devenii convins ca societatea ii datoreaza ceva in schimbul a ceea ce pierde.
In loc sa faca ceea ce poate sa faca, el socoteste ceea ce altii ii vor face lui
(servicii). Copiii nostrii ar putea invata sa primeasca mai bine esecurile,
dezamagirea daca noi la randul nostru incercam sa evitam sa-i compatimim.
Un copil care este handicapat fizic de la nastere, sau care este orb, surd
poate deveni foarte usor obiect al compasiunii. Este aproape peste puterile
omenesti sa nu-ti fie mila de un astfel de copil. Dar daca facem acest lucru nu
facem altceva decat sa mai adaugam un handicap celorlalte. Ar trebui sa stimulam
copilul sa fie mandru de realizarile sale facute in ciuda handicapului.
De cele mai multe ori ne este mila de copilul nostru atunci cand este
bolnav. Natural, un copil bolnav are nevoie de atentia si de intelegerea noastra. El
nu este capabil sa aiba grija de sine. Trebuie sa-l ajutam. Dar trebuie s-o facem
fiind atenti la atitudinea noastra fata de aceasta situatie. Trebuie sa fim atenti ca nu
cumva in aceasta situatie sa nu fim tentati sa ne compatimim pe noi de problemele
marunte de care suferim. . Din nefericire noi nu putem proteja copilul de suferinta.
Asta face parte din viata. In cel mai bun caz, putem sa-i venim in
intampinarea nevoilor sale in timpul bolii, putem sa-l ajutam sa tolereze mai bine
suferinta, si cum sa faca fata suferintei. Copilul bolnav, mai mult decat cel sanatos,
are nevoie de suportul nostru moral, de increderea noastra in curajul lui de a face
fata bolii, de intelegerea si de ajutorul nostru. Compatimirea s-ar putea adauga la
starea de demoralizare pe care copilul o resimte pe perioada bolii, ii scade
rezistenta si ii submineaza curajul. Compatimirea nu sustine curajul ci dimpotriva.
Perioada de convalescenta este cea mai dificila atat pentru mama cat si pentru
copil. Poate fi trecuta mult mai usor daca curajul si simpatia inlocuiesc mila si
serviciile nepotrivite.
Nu putem sa ne protejam copilul de viata. Puterea si curajul pe care il avem
cand suntem adulti s-au construit pe parcursul copilariei Mai intai trebuie sa
recunoastem greselile ce decurg din compatimirea exagerata, sa incercam sa
evitam impulsul primar de a actiona gresit ca apoi sa ne aratam simpatia si
intelegerea pentru sustinerea copilului in suferinta la fel ca si in cautarea curajoasa
a unui drum viitor. Asta nu inseamna ca ne abandonam copiii in suferinta ci din
36
___________________________________________
Indrumarea copilului
contra, ii sustinem asa cum am sustine un adult aflat intr-o problema majora de
viata. Nu este dificil de distins mila de simpatie. Daca iti pare rau pentru ceea ce i
s-a intamplat atunci asta se cheama simpatie. Daca iti pare rau pentru cel caruia i
s-a intamplat atunci asta este compatimirea exagerata/mila.

25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o

perioada mai mare de timp si nu ,,acum si aici”.

Cererile rezonabile sunt caracterizate de respect pentru copil si

recunoastrere pentru ordine. Daca un parinte se comporta autoritar cu copilul
spunandu-I sa faca asa cum doreste el fara sa explice motivul, copilul s-ar putea
considera controlat. Asta duce de cele mai multe ori la lupta de putere. Parintii
esueaza in a intelege ca de fapt prin atitudinea lor creaza o relatie de inferioritate-
superioritate fata de copii. Oricum superioritatea adultului nu este acceptata, copiii
sunt determinati sa fie nesupusi cu scopul de a scapa de dominatia parintelui.
Copilul care simte presiunea superioritatii sau atitudinea de sef a parintelui
va retalia prin lipsa supunerii. Putem evita astfel de situatii daca facem cereri
rezonabile si necesare intr-un mod non-autoritar. Copiii ar trebui sa aiba anumite
obligatii prin care sa contribuie la bunastarea familiei. Ar trebui sa sa nu cerem
niciodata copilului nostru sa faca ceva ce noua nu ne-ar placea sa facem daca am fi
rugati sa facem. Cand dorim sa facem o cerere catre copilul nostru este bine sa fim
sensibili fata de context si de capacitatea copilului de a desfasura o astfel de
activitate. Multi copii indragesc sa-si asume responsabilitatea fata de fratii mai
mici sau de copii mai mici. Ar trebui sa existe o intelegere a situatiei despre cand
ar trebui asumata aceasta responsabilitate. In mod natural, atunci cand mama este
in lipsa de ajutor poate apela la copilul mai mare pentru ceva ajutor. Trebuie sa
fim intotdeauna atenti la situatii in care ,,pretindem” copilului sa faca ceva ,, chiar
acum,,. Aceasta este o abordare de tip autoritar si de cele mai multe ori cuprinde o
cerere nerezonabila. Copilul va spune : ,,Da, intotdeauna tipa la mine sa fac ceva,,
ceea ce indica o slaba relationare, lipsa armoniei si a cooperarii. Atunci cand
facem cereri cat mai putine si la cat mai mare distanta, si cand subliniem ajutorul
pe care copilul ni-l ofera in loc sa-i comandam sau sa-i pretindem supunere, da!
atunci promovam prietenia si interrelatiile satisfacatoare pentru ambele parti.

26. Tineti-va de cuvant - fiti consecventi

Daca dorim sa-I invatam pe copii cum sa aleaga intelept, trebuie sa le dam
oportunitatea de a alege, si daca este necesar, sa faca greseli. Ei invata prin
experientele lor si nu din indicatiile noastre. Daca copiii nostri ne vor privi ca pe
37
___________________________________________
Indrumarea copilului
niste sefi, ei nu vor fi capabili sa vada dincolo de rezistenta si nu vor vedea daca
alegerea noua este practica sau nu. Consecventa este o parte reala a regulilor iar
ea ajuta la stabilirea granitelor si a limitelor ce ofera copilului senzatia de
securitate. Nu ne putem astepta ca metodele noatre de educare sa dea roade daca
sunt aplicate haotic. Pe de alta parte copiii nostri se vor simti in siguranta daca noi
vom fi consecventi si daca vom urma pasii programului de educare pe care l-am
initiat. Copiii pot invata respectul pentru ordine si vor sti exact cum stau.

27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, considerati-i egali intre ei si priviti-i

ca egali!

Exista un concept popular care spune ca ar trebui sa ne ocupam de fiecare

copil individual si sa condamnam sau sa laudam fiecare comportament al copilului
separat. Cand ne ocupam de fiecare copil individual dupa cateva comportamente
gresite, avem tendinta sa promovam un tip de actiune din care unul sau altul dintre
copii gaseste aprobarea parentala. Acest gen de actiune venita din partea parintilor
intensifica competitia intre copii, atata vreme cat intoarcem copiii unul impotriva
celuilalt. De aceea trebuie sa stimulam fiecare copil in parte sa vada ca obtinerea
constanta a aprobarii este imposibila si devine un scop gresit sau fals si sa vada in
schimb ca prin contributia sa ajuta la armonia familiei. Putem contribui
intotdeauna, indiferent de circumstante de aceea acesta este un scop realist, care ne
duce la unitate. Atunci cand stimulam competitia dintre copiii nostri de fapt
intarim scopurile eronate. Copilul bun este bun pentru ca ii place sa fie bun si nu
pentru ca obtine mai multa aprobare de la parinti pentru ca este inaintea celorlalti
frati. Nevoile sale sunt centrate pe sine si nu pe nevoile celorlalti asa cum ar fi
recomandat. Copilul rau sau deficient ramane asa pentru ca poate obtine
recunoastere si in felul acesta, dar in mod negativ.
Putem minimaliza intensitatea competitiei dintre copii si efectele nedorite
ale acestei competitii daca punem copiii in aceeasi ,,oala”. Acesta este poate unul
dintre cei mai revolutionari pasi pe care poate sa-I faca o mama.
Intr-o cearta intre copii este foarte dificil de stabilit cine este vinovatul. Acesta nu
este rezultatul unui comportament nedorit al copilului, toti au contribuit la
perturbarea linistii. Copiii sunt responsabili unul de celalalt, coordonandu-si
eforturile mai degraba pentru sanatatea atmosferei familiale decat pentru tensiuni
sau antagonisme. Daca mama isi va privi copiii ca pe un grup si nu individual
atunci cand apare o situatie conflictuala atunci cu siguranta vor aparea schimbari
dramatice, iar copiii vor avea grija unii de altii.

28. Ascultati!

38
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Poate ca multi dintre noi sunt familiari cu gluma despre copilul care
intreaba ,, Mama de unde vin eu?,, Mama da o explicatie detaliata despre pasari si
despre albinute. Stiu toate acestea mama. Tot ceea ce doresc sa stiu este de unde
vin eu? Asa ca mama vorbeste mai departe despre nasterea bebelusilor. Si totusi
copilul nu este satisfacut : Mama, Ion vine de la Iasi iar Petre de la Focsani. Eu de
unde vin?,, Acest tip de atitudini fac parte din prejudecatile impotriva copiilor prin
care suntem inclinati sa presupunem ca stim la ce se refera acestia fara a –I asculta
cu adevarat. Copiii sunt uluitor de deschisi unii cu altii si de cele mai multe ori ne
ofera oportunitatea de a-I asculta. Uneori facem asa o problema din lucruri care
sunt marunte incat acestia se pun la adapost in viitor. Daca ascultam cu atentie am
descoperi ca copilul se imbolnaveste atunci cand doreste sa scape de ceva
neplacut. Fiecare mama invata sa distinga intelesul tonului din plansetul
bebelusului. Ea stie cand acesta este deranjat sau cand este furios. Avem acest
talent, dar se pare ca il punem deoparte atunci cand copilul creste mai mare.
Auzim tipatul copilului si mergem inebunite sa vedem ce se intampla cu el. De
atatea ori inebuneala noastra este motivul tipatului. Daca ne-am opri si am asculta
pentru o clipa atunci am putea evita un raspuns din partea copilului care ii va servi
acestuia pentru scopurile sale gresite. Cat de mult avem de castigat daca doar
ascultam!

29. Tineti cont de tonul vocii dvs

Atunci cand le vorbim copiilor nostri acestia aud mai mult tonul vocii decat
cuvintele din spatele vocii. Nu ar strica sa ne asultam putin tonul vocii. Ascultati
tonul pe care adultul il foloseste.. Cand ajungi acasa asculta-ti tonul vocii. Ce
exprimi cu ajutorul sau? Ce aude copilul tau? De multe ori instigam copilul la
purtari rele datorita tonului pe care il folosim. Modul de a vorbi cu copilul produce
de multe ori in sufletul acestuia un sentiment de inferioritate. Le vorbim intr-un
mod si pe un ton pe care nu l-am folosi intre noi ca adulti si totul numai ca sa le
castigam cooperarea. Odata ce suntem constienti de greselile din tonul vocii
suntem gata sa facem si schimbari. Daca le vorbim copiilor nostri prieteneste si de
pe pozitii de egalitate, pastram usile comunicarii deschise.

30. Luati-o mai incet sau incetul cu incetul!

Mama ia-o incet! Daca lucrurile vor merge rau vei afla cat mai curand
posibil. Cea mai mare parte din ingrijorarea si preocuparea noastra in legatura cu
copiii este necesara. Mai rau este insa atunci cand acestia sunt constienti de acest
lucru si o utilizeaza drept arma pentru a atrage atentia noastra asupra lor, sa
promoveze lupta de putere, sau sa se razbune. Ingrijorarea noastra pentru posibile
39
___________________________________________
Indrumarea copilului
dezastre nu poate preintampina acest lucru. Putem sa facem fata problemei dupa ce
se intampla. Cel mai bun refugiu este acela de a avea incredere in copiii nostri si sa
o luam incet pana cand ne vom infrunta cu problema. Este uimitor cat de
concentrati putem fi asupra copiilor nostri. Urmarim semnele unui comportament
adictiv, ii chestionam sa aflam daca au ganduri necurate, ca apoi sa le impunem
propria noastra interpretare despre atitudinea lor morala, ne temem pentru
sanatatea lor, ne temem pentru tot ceea ce li se intampla. Facem presiuni asupra lor
sa mearga bine cu scoala pentru a avea credit in ochii nostri, ii impingem spre
activitati pe care le consideram noi utile pentru a le forma caracterul. Suntem
suspiciosi si dorim sa stim in fiecare minut ce gandesc si ce pun la cale. Ne
comportam ca si cum copilul s-ar fi nascut rau si trebuie sa-l fortam sa de faca
bun. Ne petrecem un timp exagerat si consumam multa energie incercand sa traim
noi viata copiilor nostri pentru ei. Cat de rau ar fi daca ne-am relaxa, daca am avea
incredere in copiii nostri, si daca le-am dat sansa sa-si traiasca propria lor viata?
Cea mai mare parte a ingrijorarii noastre se datoreaza faptului ca de cele
mai multe ori nu stim ce sa facem. Nu este necesar si nici productiv pentru noi sa
facem fata fiecarei probleme minore. Cele mai multe dintre ele vor disparea pentru
ca copilul va crea multe alte probleme pentru a ne tine atentia asupra lor. Lupta
pentru o viata perfecta este inutila. Nu vom reusi. Daca stim ce sa facem sau ce sa
nu facem atunci cand copilul are un comportament nedorit, increderea ca putem fi
eficient mareste posibilitatea de a o lua incet. Este posibil sa te relaxezi si sa te
bucuri de copilul tau.

31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,

Cu cat facem mai multa valva in jurul unui obicei rau , cu atat mai mult se
inrautateste. Exemple de obiceiuri proaste sunt de la orice forma de jocurile
sexuale, urinatul in pat., sugerea degetului, rosul unghiilor. Punem cuvantul ,, rau,,
in mod deliberat in evidenta astfel. Nici unul dintre aceste acte nu este mai rau
decat alte genuri de comportamente gresite. Ele servesc scopului neconstient al
copilului asa cum orice comportament serveste. Sta numai in mintea adultului
faptul ca acest tip de comportamente iau o anumita conotatie severa sau nu. Primul
pas in a face fata problemei este acela ca nu trebuie sa maximizam sau sa dam o
importanta marita actului in sine. Daca copilul va descoperi ca face ceva ce
deranjeaza adultul chiar mai mult decat face in mod obisnuit, atunci isi va da
seama si ca are asupra sa o arma foarte puternica cu care poate lovi in parintii sai.

32. Distrati-va impreuna

40
___________________________________________
Indrumarea copilului
 In vremurile vechi, in familiile mari, copiii erau fortati de circumstante sa
depinda unii de altii in privinta distractiei. Acest obicei s-a pierdut de la o
generatie la alta datorita introducerii divertismentului colectiv oferit de radio si
mai tarziu de TV. Cu totii iubim povestile care prezinta familii solidare si cum isi
petrec acestea timpul . Una dintre scenele cele mai cunoscute din ,, Spargatorul de
nuci,, este aceea in care cei doi copii impreuna cu adultii , se bucura intr-un dans
impreuna in jurul bradului de Craciun. Este tragic sa vedem in ziua de astazi atat
de multe familii atat de dezbinate incat copiii se distreaza separat de parinti. Acest
tip de educatie este partial data de schimbarile culturale care ,,intorc” copiii
impotriva adultilor, si partial data de lipsa abilitatii de a trai impreuna in mod
democratic. Parintii sunt atat de ocupati sa le ofere totul copiilor lor incat pierd din
vedere sa se joace cu ei!
Un alt factor este pierderea intereselor comune ale parintilor si ale copiilor,
care duc la rejectia copilului din lumea adultului si la inabilitatea parintelui de a
intra in lumea copilului ca si egal. In multe familii copiii nu doresc ca parintii sa se
joace cu ei. Si totusi cand parintii si copiii se bucura impreuna de un joc, ostilitatea
este redusa iar armonia are o sansa. Este usor sa te joci cu un bebelus , insa cand
copilul este mai mare se pare ca ne pierdem abilitatea de a ne juca cu el. Copilul
are o nevoie disperata pentru astfel de participare. Ora de joaca poate deveni
punctul forte pentru armonia si intelegerea dintre copii si parinti. Jocul acasa poate
fi o sursa de distractie mai mult decat de competitie. Aici copilul poate invata ca
nu trebuie sa castige neaparat si ca poate doar sa se bucure de joc. Aceasta este o
lectie dificila, de bine ce multi adulti esueaza in a realiza ca copilul este obisnuit sa
castige indiferent ce face. Fiecare casa ar trebui sa aiba jocuri in concordanta cu
varsta copiilor. Un timp definit pentru jocul in familie ar trebui sa devina rutina
zilnica. Daca parintii stiu sa asculte si sunt alerti, vor descoperi tot felul de lucruri
ce sunt punct de interes pentru copiii lor, si cu imaginatie, aceasta se poate
transforma intr-un proiect de familie. Hobby-urile unesc oamenii. Prin jocuri si
proiecte comune in care fiecare traieste bucuria, oamenii pot dezvolta sentimente
de solidaritate in grup. Solidaritatea este esentiala pentru egalitatea pe care o
promoveaza, si pentru atmosfera relaxata si armonioasa ce poate deveni parte din
viata familiei.

33. Vorbiti cu ei, nu lor !

Cele mai mari dificultati intre adolescenti si adulti au la baza lipsa

comunicarii, sau prezenta unei comunicari defectuoase. Aceste porti pot fi tinute
deschise pe perioada adolescentei daca a fost stabilita o relatie simpatetica pe
parcursul copilariei adolescentului. Cea mai mare parte a reusitei depinde de
abilitatea noastra de a respecta copilul, chiar si atunci cand nu suntem de acord cu
comportamentul acestuia. Copilul si mai tarziu adolescentul, cu acordul sau, si de
41
___________________________________________
Indrumarea copilului
multe ori in chip neconstient, observa, primeste impresii pe care le organizeaza in
propriul sau sistem ca apoi sa actioneze conform propriilor concluzii. El are o
minte a lui pe care se bazeaza! Prea adesea utilizam aceasta expresie pentru situatii
in care acesta nu ne mai asculta sau este rebel. Trecem cu usurinta peste ceea ce
simte el si incercam sa-l impresionam cu ceea ce stim noi sau gandim noi
incercand sa-I impunem vointa nostra. Noi vrem sa le modelam caracterul,
mintea , personalitatea, ca si cum ar fi facuta dintr-un material moale iar actiunea
noastra ar trebui sa-l formeze. Din punctul de vedere al copilului aceasta actiune
este perceputa ca tiranie- si chiar asa si este. Asta nu inseamna ca nu putem sau nu
trebuie sa ii ghidam, numai ca noi nu trebuie si nu avem dreptul de a-I incadra in
propriul modelaj. Fiecare copil are propria sa creativitate, fiecare copil raspunde
sau reactioneaza la ceea ce a contabilizat in viata sa. Fiecare copil are propria sa
putere de a-si modela personalitatea cu ajutorul nostru dar fara a incerca sa-l
fortam.
De vreme ce misiunea nostra ca parinte este aceea de a ne ghida copiii, ar fi
intelept de descoperit ce si cum ghidam. Putem invata multe privind
comportamentul copiilor nostri si descoperind care este scopul acestui tip de
comportament, putem invata multe daca dorim sa aflam ce gandesc. Acest lucru
nu este dificil de facut deoarece copiii si adolescentii sunt atat de liberi in
exprimare. Daca ii vom certa, critica, admonesta, sau vom cauta cu tot dinadinsul
greseli, ei isi vor da seama foarte curand si nu se vor mai expune unui astfel de
experiente inconfortabile. Si incet incet vom inchide acea usa catre
intercomunicare.
Dar pe de alta parte, daca vom accepta liber ideile copilului nostru, daca
vom examina impreuna posibilitatile, daca vom explora impreuna variantele de
reusita sau de esec, daca vom pune in mod constant intrebari de genul:,, Atunci ,
ce se va intampla?, Cum te vei simti atunci?, Cum se vor simti ceilalti?,, atunci
copilul ca gasi un sens in a accepta un partener in rezolvarea problemelor de viata.
Este ridicol sa astepti ca copilul tau sa aiba numai idei grozave, bune. Sa-I spui ca
greseste iar ca tu ai dreptate de cele mai multe ori duce la renuntare din partea lui.
(va face acelasi lucru si cu dvs). Aceasta inseamna sa-I vorbesti copilului.
Vorbindu-le copiilor nostri inseamna sa le spunem cum dorim noi ca
lucrurile sa se desfasoare, exprimam dorinta noastra spre supunere, pretindem o
imagine a ceea ce gandim noi.
Vorbind cu copiii, noi si ei cautam impreuna idei care sa rezolve probleme
sau sa imbunatateasca situatia. Copiii au o contributie creativa in constuctia unei
relatii armonioase si cu aceasta ocazie pot realiza si ei ca contribuie la acest lucru.
Asta nu inseamna ca ei au dreptul sa conduca familia dupa propriile lor idei.
Atunci cand esuam sa stam si sa discutam cu copiii nostri despre problemele
curente, cand esuam in a-I lasa sa se exprime liber atunci ei chiar fac ceea ce
doresc iar noi pierdem orice influenta in ceea ce priveste comportamentul acestora.
Cooperarea trebuie sa castige- si cea mai buna cale de a castiga cooperarea
42
___________________________________________
Indrumarea copilului
copiilor nostri este aceea de vorbi liber despre ce crede/gandeste sau simte fiecare
si sa exploram impreuna cai mai bune de a coopera unii cu altii.

34. Infiintati un consiliu de familie

Consiliul de familie este cea mai buna metoda de rezolvare a problemelor din
cadrul familiei intr-o maniera democratica. El reprezinta ceea ce chiar numele
sugereaza- o reuniune a tuturor membrilor familiei in cadrul careia de discuta si
sunt solutionate problemele fiecaruia dintre membrii implicati in familie. Cel mai
indicat ar fi ca data si ora intalnirii saptamanale sa fie stabilita cu ceva timp inainte
de comun acord. Ar trebui sa devina parte a rutinei familiei. Data intalnirii nu va fi
schimbata decat cu acordul tuturor membrilor familiei. Fiecare membru este
asteptat sa fie prezent la intalnire. Daca unul dintre membrii familiei nu doreste sa
se prezinte , trebuie sa abdice in fata deciziei grupului. Fiecare familie poate lucra
la detaliile privind regulile de functionare a consiliului de familie, dar principiile
de baza raman aceleasi. Fiecare membru are dreptul sa aduca in discutie o
problema noua. Fiecare are dreptul sa fie ascultat . Impreuna, se cauta o solutie
pentru problema iar decizia majoritatii este agreata si de minoritate. In consiliul de
familie vocea parintilor nu se aude mai tare sau mai puternica decat a fiecaruia
dintre copii. Deciziile luate la intalnire dureaza o saptamana adica pana la
urmatoarea intalnire. Daca se descopera ca solutia propusa saptamana trecuta nu a
dat roade se va propune o noua solutie , dar intotdeauna cu intrebarea: ,,Ce
urmeaza sa facem in legatura cu aceasta problema?,, Si din nou este in puterea
fiecaruia din grup sa decida .
Nu este o intalnire a consiliului de familie daca doar parintii preinta probleme
sau gasesc solutii. Copiii trebuie stimulati sa contribuie cu partea lor in luarea
deciziilor si in gasirea de solutii.
Secretul succesului unui consiliu de familie consta in dorinta fiecarui membru
al familiei de a privi problema ca fiind o problema de familie si nu prolema unui
membru al familiei, fiecare trebuie sa- si asume responsabilitatea. Este o problema
comuna de bine ce traiul in comun presupune multiple interactiuni. Acest tip de
abordare duce la dezvoltarea respectului mutual, responsabilitate mutuala, si
promoveaza egalitatea intre membrii familiei. Familiile democratice traiesc pe o
fundatie solida, aceea a egalitatii.
Modalitati de recunoastere a scopului caracteristic al
comportamentului deviant la copii

43
___________________________________________
Indrumarea copilului
 Cele patru scopuri comune ale comportamentului deviant
(indezirabil) al copilului

1. atentia (doreste sa atraga atentia asupra sa)

2. puterea (doreste sa castige fiecare lupta pentru a-si dovedi existenta)

3. razbunarea (pentru ceea ce am facut/nu am facut pentru el)

4. neputinta (renuntarea la a demonstra lui si celorlalti ca este capabil sa

reuseasca)

ATENTIE

Ar putea fi pentru ca doresti mai multa atentie de la mine?

Ar putea fi pentru ca doresti sa ma tii ocupata cu tine?

44
___________________________________________
Indrumarea copilului
Ar putea fi pentru ca doresti sa fac mai mult pentru tine?
Ar putea fi pentru ca doresti sa ma faci sa te observ mai des?
Ar putea fi pentru ca doresti sa te ajut mai mult?
Ar putea fi pentru ca doresti sa vin si sa te ajut mai des /mult?
Ar putea fi pentru ca doresti sa fac ceva special pentru tine?
Ar putea fi pentru ca doresi sa tii familia/clasa ocupata cu tine?
Ar putea fi pentru ca doresti sa fii special pentru familie/clasa?

Punctajul mare denota un comportament al copilului ce are ca scop atragerea

atentiei asupra lui.
,, Nu sunt in frunte dar cel putin nu voi fi neobservat daca pot obtine atentie
deosebita, importanta sau servicii din partea celorlalti,,.

Important !
Copilul nu este un cautator de atentie. El este descurajat si cauta atentie in sensul
recastigarii increderii in sine. Daca lupti impotriva lui in aceasta privinta si daca
iti folosesti cunostintele superioare in sensul infrangerii lui, acuzelel tale si
etichetele vor fi resimtite de el ca umilitoare. Atitudinea poate distruge increderea
copilului in dvs si in ceilalti adulti. Amintiti-va ca un copil care incearca sa atraga
atentia asupra lui, este un copil care vrea recunoastere.

Raspunsul copilului la corectie este acela ca se opreste pentru putin timp

din actiune pentru ca si-a atins scopul.

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi

enervarea, iritarea, tinde sa vada copilul ca pe o sursa de enervare sau cel putin
considera ca ii fura prea mult din timpul sau.

PUTERE

45
___________________________________________
Indrumarea copilului
Ar putea fi pentru ca doresti sa fii seful, sa comanzi?
Ar putea fi pentru ca doresti sa imi arati ca poti face ce doresti?
Ar putea fi pentru ca doresti sa-mi arati ca nu te pot opri?
Ar putea fi pentru ca doresti sa-mi arati ca nu te pot obliga sa faci ceva?
Ar putea sa fie pentru ca doresti sa faci numai ceea ce doresti sa faci tu sa faci?
Ar putea sa fie pentru ca doresti sa faci ceva numai cand doresti tu ?
Ar putea fi pentru ca doresti sa faci ceva numai cand doresti tu si nimeni nu te
poate opri?

Punctajul maxim denota un comportament al copilului ce are drept scop obtinerea

puterii sau mai bine spus lupta de putere.
,, Nu sunt tocmai invingator , dar cel putin le pot arata oamenilor ca nu ma pot
impiedica sau opri sa fac ceea ce vreau eu sau sa ma convinga sa fac ce vor ei,,

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca comportamentul negativ

continua, se accentueaza chiar cand este corectat.

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte

infrant, se simte frustrat, este nervos, simte ca autoritatea sa este amenintata .

CUM AJUTAM COPILUL SA SE SCHIMBE ?

- inainte de toate scoateti-va din lupta pentru putere
- recunoasteti-va limitele
- ati putea sa-I spuneti ,, - Stii X tu ai dreptate, nu te pot obliga sa faci ceva, dar
am nevoie de ajutorul tau, ai fi dispus sa ma ajuti ?..

RAZBUNARE

Ar putea fi pentru ca doresti sa ma pedepsesti?

Ar putea fi pentru ca doresti sa te razbuni?
Ar putea fi pentru ca vrei sa mi-o intorci....?

46
___________________________________________
Indrumarea copilului
Ar putea fi pentru ca vrei sa ma ranesti (pe el, pe ea, pe ei)?
Ar putea fi pentru ca vrei sa ma simt rau?
Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati cum e sa te simti asa?
Ar putea sa fie pentru ca vrei sa ma faci sa sufar?
Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati ce tare urasti ce am facut?
Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati ca nu voi scapa atat de usor cu asta?
Ar putea fi pentru ca vrei sa ma ranesti pe mine si pe ceilalti din casa/clasa?

Punctajul maxim denota un comportamant al copilului ce are drept scop

razbunarea.
,, Oamenilor nu le pasa de mine, dar cel putin pot face lucruri prin care sa ripostez
atunci cand eu sunt ranit,,

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca devine si mai violent cand este
corectat, cautand sa actioneze impotriva celuilalt

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte

ranit, poate considera copilul rau sau extrem de dificil .

NEPUTINTA / INADECVARE

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat in pace pentru ca nu poti face nimic?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca iti este frica sa nu
gresesti/sa esuezi?

47
___________________________________________
Indrumarea copilului
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi printre primii?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi primul/prima?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi castigatorul?
Ar putea fi pentru ca vrei sa ma opresti sa iti cer sa mai continui/sa ai in continuare
rezultate?
Ar putea fi pentru ca simti ca nu stii raspunsul si vrei ca oamenii sa nu stie asta?
Ar putea fi pentru ca simti ca nu poti sa faci un lucru, indiferent ce?

Punctajul maxim denota un comportament al copilului ce are drept scop

neputinta.
,, Nu voi fi in stare sa fac fata , dar cel putin daca nu fac nimic, poate ma vor lasa
in pace.

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca nu raspunde cand este corectat.

Reactia parintelui la un astfel de comportament ar putea fi : se simte neajutorat,

este gata sa renunte.

Reflexul de recunoastere: cand seria de intrebari de mai sus este pusa, copilul
(sub 10 ani) acesta va avea pe chip un zambet in coltul gurii, un zambet de
satisfactie, poate un hohot de ras incurcat, sau o sclipire in ochi atunci cand ghiciti
[Link]/ea ar putea scapa un : "este adevarat." Daca nu ghiciti corect copilul
pur si simplu da din umeri. Copiii mai mari pot spune ,,nu" ," si pot mentine o
figura inexpresiva, dar se dau de gol prin limbajul trupului, cum ar fi contractarea
48
___________________________________________
Indrumarea copilului
buzelor, clipit des al ochilor, reasezarea pe locurile lor, leganarea unui picior,
pocnitul din degete, si chiar leganarea degetelor de la picioare atunci cand ghiciti
corect. In oricare din cazuri, cand ati ghicit corect motivul pentru care se comporta
neadecvat, copilul se simte inteles si isi schimba sentimentele de ostilitate si
rezistenta in dorinta de a fi cooperant. Este o experienta fericita pentru un copil
care a fost impins deoparte si care simte ca nu are un loc in societate sa fie inteles.
Acesta este un inceputul construirii unei relatii bazate pe incredere si respect
mutual.

Cuvinte descurajatoare: Comunicare care alieneaza !

" Nu vrei sa-i spui copilului tau astfel de cuvinte si nici oricui altcuiva !"

* Timpitule!
49
___________________________________________
Indrumarea copilului
* Prostule!
* Lenesule!
* Nebunule
* Bolnavule
* Taca-ti gura!
* Neajutoratule
* sa-ti fie rusine
* Nu fi copil.
* Nu mai boci.
* Fii dragut. (ofera copilului mesajul ca nu este dragut.)
* Hai, lasa-ma sa fac eu asta.
* Grabeste-te.
* Taci din gura
* Fii atent.
* De ce nu poti lua note asa cum ia sora ta mai mare?
* Platesc atat de mult pentru edcatia ta. Si acum asa note proaste!
* De ce te duci la scoala, doar ca sa-ti mananci pachetul?"

65 de moduri de a spune "BRAVO TIE”

BY EDWARD S. KUBANY

Foarte dragut din partea ta.

Multumesc foarte mult.
50
___________________________________________
Indrumarea copilului
Uau!
Asta este grozav
Imi place modul in care iti faci treaba.
Tine-o tot asa .
Toata lumea munceste atat de mult.
Asta este chiar o imbunatatire.
Mult mai bine.
Mergi inainte!
Este o placere sa predau cand vad ce treaba buna faci.
Buna treaba.
Ce treaba buna!
Te-ai autodepasit astazi.
Genul acesta de munca imi face mare placere.
Felicitari. Ai omis doar........
Corect! Bravo tie.
Strasnic
Pariez ca parintii tai vor fi foarte mandri cand vor vedea ce treaba buna ai
facut.
Frumos .
Sunt foarte mandru de felul cum ai lucrat (lucrezi) astazi.
Excelenta treaba.
Apreciez ajutorul tau.
Foarte bine. Ce-ar fi sa le arati si celorlalti.?
Multumesc pentru ca ( stai jos, esti linistit, esti atent la lectie).
Minunat /uluitor
Inainte.
Cu siguranta.
Stalucit.
Arata foarte bine.
Doamne, ce impresionant!
Esti pe calea cea buna acum.
Este o treaba de nota 10.
J este in top.
M asteapta in liniste.
D s-a pus pe treaba.
A este atenta.
Pare ca ai depus mult efort in treaba aceasta.
Foarte inteligent.

51
___________________________________________
Indrumarea copilului
Foarte creativ.
Foarte interesant.
Bine gandit.
Acesta este un punct de vedere foarte interesant.
Acum iti dai seama/te-ai prins.
C a facut-o.
Acesta este raspunsul corect.
Acum ai pus punctul pe I.
Super Corect.
Super.
Super treaba.
Aceasta este o observate foarte interesanta.
Acesta este cu certitudine un mod interesant de a vedea lucrurile.
Multumesc pentru ca ma intrebi? Te ascult
S este pe cai mari.
Acum esti chiar tare.
Buna treaba
Pe departe.
Faci sa para usor
Incepe sa arate dragut.
Imi place cum s-a linistit L (in clasa, in vizita).

SUCCES!

52
___________________________________________
Indrumarea copilului