ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA MAGNOLIOPSIDA,
SUBCLASA HAMAMELIDAE
Speciile din subclasa Hamamelidae sunt plante lemnoase (în marea lor majoritate), cu lemn
compus din trahee și traheide sau numai din traheide; inflorescențele (de regulă cele bărbătești)
sunt adesea amenți simpli sau compuși (denumirea veche a subclasei este Amentiferae), din flori
unisexuate, cu polenizare predominant anemofilă. Fam. Moraceae (specii de dud și Ficus) cuprinde
plante cu fructe compuse de tip soroză și siconă. Cânepa și hameiul (fam. Cannabaceae) sunt de
regulă plante dioice. Urzica (fam. Urticaceae) este de asemenea plantă dioică. Speciile de nuc
(genul Juglans, fam. Juglandaceae) sunt monoice, cu fruct de tip drupă (nu nucă, în sens botanic
!). Fam. Fagaceae cuprinde specii de importanță economică, ce formează păduri caracteristice zonei
de silvostepă (stejarul de luncă), etajului colinar (gorunul) și etajului montan inferior (fagul).
Familiile Betulaceae și Corylaceae, foarte apropiate prin caracteristicile generale, cuprind specii
lemnoase comune în pădurile de foioase (carpen, arin, alun, mesteacăn).

• Fam. Moraceae
Arbori și arbuști, cu vase laticifere (latex alb la smochin) și frunze alterne,
stipelate. Flori unisexuate, cu perigon din 4 tepale mici. Gineceu superior, din 2 carpele
unite. Fructe propriu-zise mici (achene sau drupe), care se agregă în fructe compuse de
tip soroză (dud) sau siconă (smochin și specii de Ficus).
• Morus alba L. (dud alb)
Arbore de talie medie (cca 15 m), cu frunze alterne, pețiolate; manifestă polimorfism
foliar, având frunze ovate, de la întregi la penat-lobate. Flori unisexuate, în amenți (plantă
monoică sau dioică). Fruct de tip soroză ovoidală, de culoare albă, roșie sau aproape
neagră), cu peduncul. Se cultivă ornamental și pentru frunzele utilizate ca hrană
principală în creșterea larvelor viermelui de mătase. Fructele sunt comestibile. Specie
originară din Orientul Îndepărtat (China). Lemnul, este utilizat la fabricarea butoaielor
folosite tradițional la păstrarea țuicii (substanțele conținute în duramen împrumută țuicii
culoarea galbenă și îi imprimă un gust special).
• Morus nigra L. (dud negru)
Se deosebește de dudul alb prin: talia ceva mai mică (cca. 10 m), limbul frunzelor scabru
pe fața superioară și pubescente pe fața inferioară și sorozele foarte scurt pedunculate, de
culoare purpuriu-închis. Specie originară din Asia Mică, cultivată însă pe scară largă pe
glob, în aceleași scopuri ca și precedenta.
• Ficus carica L. (smochin)
Arbust sau arbore de talie mică, cu frunze mari, palmat-fidate, aspre. Plantă cu latex alb,
abundent. Inflorescențe speciale, sub formă de urnă piriformă, ce are în interior florile
(axul florii, transformat în urnă, poartă florile în interior). Fruct compus de tip siconă.

1
Specie din Asia Mică și sudul Europei, cultivată de milenii pentru fructele dulci, bogate
în glucide și fibre. La noi se cultivă în sudul țării, în grădini familiale, parcuri sau plantații
mici; iarna poate avea nevoie de protecție împotriva frigului. Genul Ficus este format din
câteva sute de specii de arbori și arbuști din pădurile ecuatoriale și tropicale, unele
cultivate ca ornamentale în toată lumea, în spații protejate iarna.

• Fam. Cannabaceae
Plante erbacee (cânepa) și liane (hameiul), cu vase laticifere (latex incolor) și peri
secretori pe bracteele inflorescenței (hipsofile). Frunze cu nervație palmată, divizate
(până la palmat-sectate). Flori unisexuate, pe plante dioice (rareori monoice). Bracteele
din inflorescența femeiască mari. Periant gamotepal, din 5 tepale verzi. Ovar superior,
fruct de tip nuculă / achenă.
• Cannabis sativa L. (cânepă)
Plantă anuală dioică (recent s-au obținut și soiuri monoice), cu tulpini înalte (frecvent
depășesc 2 m), puțin sau deloc ramificate. Fibra textilă este reprezentată de pachetele de
sclerenchim formate în apropierea periciclului; pereții celulelor conțin multă lignină,
fibra textilă fiind grosieră. Frunze caracteristice, palmat-sectate, pețiolate, alterne (cele
inferioare, opuse). Flori mici, cu periant verde (la ambele sexe). Plantele mascule
constituie cânepa de vară, folosită ca plantă textilă (pentru fuior). Plantele femeiești
(cânepa de toamnă) au inflorescențe dense, în partea terminală a tulpinii. Fructele sunt
achene (nucule) de câțiva mm, cu semințe bogate în ulei. Achenele, denumite curent
“semințe”, se folosesc pentru extragerea uleiului, furajer (hrana păsărilor) și alimentar.
Pe utilizarea textilă, fibrele de cânepă se mai folosesc și la fabricarea panourilor izolatoare
în construcții. Cânepa cultivată se deosebește de cânepa indiană (de hașiș) prin quasi-
absența tetra-hidro-canabinolului (THC), substanță cu efecte euforice, halucinogene
asupra omului. Morfologic, nu există diferențe între cânepa comună și cânepa indiană –
cele două sunt considerate subspecii sau varietăți diferite în sânul speciei Cannabis sativa.
Spontan, se întâlnește var. spontanea, cu tulpini bogat ramificate, ruderală.
• Humulus lupulus L. (hamei)
Liană de talie mare, cu rizom, dioică. Pe ramuri, prezintă peri cu vârful întors, cu ajutorul
cărora se agață. Frunze opuse, palmat-lobate sau palmat-fidate, aspru păroase. Plantele
mascule au amenți axilari; amenții de flori femeiești sunt globuloși-ovoidali, cu aspect de
con, dat de bracteele mari, gălbui. Pe suprafața bracteelor se găsesc peri secretori de
lupulină și lupulonă, care se adună sub forma unor aglomerări galben-aurii. Spontană în
păduri de foioase, tufărișuri și cultivată în regiunea de deal, pe spalieri mari, pentru
conurile femeiești (plantațiile sunt constituite numai din plante female) folosite medicinal
și la aromatizarea berii.

• Fam. Urticaceae
Plante erbacee, adesea având pe tulpini și frunze peri urticanți. Frunze cu nervație

2
penată, simple, alterne sau opuse. Flori unisexuate, pe plante dioice, de regulă, pe tipul 4
sau 5, cu perigon din tepale libere, verzi. Gineceu monocarpelar, superior. Fruct de tip
nuculă.
• Urtica dioica L. (urzică)
Plantă erbacee, cu rizom, dioică. Tulpinile și frunzele poartă peri silicioși urticanți, care
se rup la atingere și varsă formaldehidă și acid formic. Frunze opuse, pețiolate, ovate, cu
marginea serată. Flori cu înveliș floral de culoare verde. Inflorescențe, la ambele sexe,
spiciforme, în axilele frunzelor superioare. Fructe de tip achenă (nuculă), mici. Este prin
excelență plantă nitrofilă, întâlnită ca ruderală, în păduri de câmpie, pe soluri trofice, pe
malurile apelor etc. Frecvent se întâlnește lângă stâne, platforme de gunoi (zone cu soluri
cu conținut mare de nitrați). Părțile vegetative tinere sunt furajere și comestibile. Intră în
diverse produse cosmetice (șampon), suplimente alimentare-medicinale.

• Fam. Juglandaceae
Arbori și arbuști, cu frunze compuse, alterne. Plante monoice, cu florile bărbătești în
amenți, cele femeiești în inflorescențe pauciflore. Înveliș floral simplu (perigon) din 4
tepale verzi, neconcrescute. Androceu din 2 sau mai multe stamine. Gineceu cu ovar
inferior, 2-carpelar. Fructe de tip drupă (la genurile care nu sunt întâlnite spontan la noi,
fructe de tip samara sau achenă).
• Juglans regia L. (nuc)
Arbore de talie medie spre mare. Frunze imparipenat-compuse, cu foliole ovate, cu
marginea întreagă (deosebire față de nucul negru, american – Juglans nigra L.). Frunzele
au miros caracteristic. Plantă monoică, cu amenți (compuși din cime) denși (lacși la J.
nigra), groși, de flori mascule și flori femeiești grupate de regulă câte 2 (la soiurile
ameliorate, adesea mai multe) pe o ramură. Înainte de a cădea, amenții capătă culoare
brun-negricioasă. Fructul este o drupă (nu nucă în sens botanic !), cu epicarpul și
mezocarpul cărnoase, care se detașează (spre deosebire de drupele de la prun) la
maturitate de endocarpul tare, lignificat. Sămânță mare, cerebriformă (cu
circumvoluțiuni), cu două hemisfere, la rândul lor divizate, bogată în ulei. Spontană și
cultivată. Lemn de excelentă calitate pentru mobile. Rădăcinile de nuc elimină în sol o
substanță (juglona) cu acțiune inhibitoare asupra germinației și creșterii multor specii.

• Fam. Fagaceae
Arbori și arbuști, cu frunze alterne, simple, stipelate. Flori unisexuate pe plante
monoice; florile bărbătești în amenți cilindrici sau globuloși, cele femeiești solitare sau în
inflorescențe pauciflore. Periant nediferențiat, verde, alcătuit din 4-7 piese. Florile
femeiești acoperite complet într-un involucru (castanul comestibil) sau parțial (la
quercinee, hipsolfilele formează cupa, lignificată la maturitate, situate la baza fructului).
Fructe de tip nucă. Semințe mari, bogate în amidon, asociat cu taninuri sau lipide.
• Fagus sylvatica L. (fag)

3
Arbore de talie mare, cu ritidom neted, cenușiu. Frunze eliptice, cu marginea limbului
sinuată, ciliată (cu peri lungi). Amenți de flori bărbătești globuloși. Florile femeiești câte
2 într-un involucru spinos, care se deschide la maturitate ca o capsulă cu 4 valve. Fructe
de tip nucă, trimuchiate (popular numite jir). Specie caracteristică etajului montan
inferior, unde formează păduri pure (făgete) sau în amestec cu alte foioase și etajului
montan mijlociu (etajul amestecului de fag cu rășinoase). Lemnul este folosit ca lemn de
foc, industria mobilei etc.
• Castanea sativa Mill. (castan bun, castan comestibil)
Arbore de origine mediteraneeană, cu frunze alterne, lanceolate, cu margine dințat-serată
(dinți subțiri, alungiți, ușor orientați spre vârful limbului). Plantă monoică, cu amenți
bărbătești lacși, erecți, mari (peste 20 cm). Florile femeiești sunt grupate câte 2-3 într-un
involucru ce le acoperă în întregime și se desface la maturitate, evident spinos. Fructele
sunt de tip nucă, ovate, cu o prelungire subțire la extremitate. Endospermul bogat în
amidon. La noi crește spontan în unele regiuni (Baia Mare, Tismana – unde se crede că a
fost introdus de romani) și este cultivat ca arbore forestier, fructifer și ornamental.
• Quercus robur L. (stejar de luncă)
Arbore de talie mare, cu coroana extinsă, cu ramurile principale mai mult sau mai puțin
șerpuite. Ritidomul cenușiu-negricios, longitudinal crăpat. Frunze subsesile, glabre,
penat-lobate, cu lobi rotunjiți; lățimea maximă a limbului - în treimea sa superioară; baza
limbului prezintă 2 auricule (2 lobi). Florile bărbătești în amenți lacși, compuși din cime.
Flori femeiești cîte 2-5 pe un peduncul lung (denumirea veche a speciei, nevalidă astăzi,
era Quercus pedunculata Ehrh. - a nu se confunda cu Quercus pedunculiflora [Link] – stejar
brumăriu – tot cu ghindă lung-pedunculată, însă cu frunze cu peri stelați pe dos). Cupa
hemisferică, din solzi (hipsofile) concrescuți. Specie dominantă în păduri de luncă din
zona de câmpie. Lemn valoros în industria mobilei și în construcții. Tot în zona de câmpie
(silvostepă) din vestul României, crește și cerul (Quercus cerris L.), caracteristic acestei
specii fiindu-i cupa cu solzi conici-alungiți, neconcrescuți și recurbați (cupa are aspect
“zbârlit”); ghinda este sesilă.
• Quercus petraea (Matt.) Liebl. (gorun)
Se deosebește de stejarul de luncă prin frunzele pețiolate, cu limb având lățimea maximă
la jumătatea lungimii și lobi mai ascuțiți; florile / fructele aproape sesile (una dintre
denumirile vechi ale speciei este Quercus sessiliflora Salisb.); o altă deosebire față de
stejarul de luncă constă în solzii cupei involucrale neconcrescuți. Este specia caracteristică
pădurilor colinare (din punct de vedere al etajării vegetației, etajul colinar se mai numește
etajul gorunului). Lemn valoros în industria mobilei, folosit în construcții, la fabricarea
butoaielor (baricelor) pentru vinuri și coniacuri de calitate.

• Fam. Betulaceae
Arbori și arbuști, cu frunze simple, alterne, cu nervuri secundare oblice și paralele
între ele. Flori unisexuate, plante monoice. Inflorescențele sunt amenți compuși din cime.

4
Învelișul floral din tepale verzi, mici sau absente (0-4), androceu cu 2-12 stamine. Fructe
de tip samară, aripa provenind din concreșterea pericarpului cu bracteele de la baza florii
femeiești.
• Betula pendula Roth (= Betula verrucosa Ehrh.) (mesteacăn)
Arbore de talie mică, puțin longeviv (comparat cu alți arbori de la noi), caracterizat prin
ritidomul alb cenușiu, ce se exfoliază în fâșii longitudinale sau crapă, la mestecenii mai
în vârstă. Coroana de formă regulată, cu axă evidentă, și ramurile de ultimele ordine
subțiri, pendule. Plantă monoică, cu amenți, atât cei de flori bărbătești, cât și cei femeiești.
Fructul este o samară circulară.
Crește spontan în regiunea de deal și munte și este cultivat ornamental și la câmpie.
Adesea este primul arbore (pionier) care se instalează în pajiști abandonate, tufărișuri,
surpături. Lemnul avea diferite întrebuințări în gospodăria țărănească.
• Alnus glutinosa (L.) Gaertn. (arin negru)
Arbore, cu muguri pedunculați și frunze alterne, pețiolate, glutinoase (lipicioase). Limbul
este obovat, dințat, cu vârful emarginat (cu o despicătură amplă). Amenți masculi
cilindrici, penduli, câte 3-5 la vârful ramurilor. Florile femeiești în amenți pedunculați,
mici, ovoidal-cilindrici, cu bractee ce se lignifică. După căderea fructelor (samare mici, cu
aripă îngustă), amenții femeiești (cu aspectul unor conuri) persistă pe arbore și anul
următor. Specie caracteristică malurilor apelor curgătoare de deal și munte, cu lemn
apreciat în industria mobilei.

• Fam. Corylaceae
Familie ce se diferențiază de Betulaceae prin florile bărbătești în amenți simpli (la
Betulaceae, amenții sunt compuși din cime), nude, fără perigon (la Betulaceae, florile
bărbătești au perigon) și prin prezența unui involucru la baza fructului.
• Corylus avellana L. (alun)
Arbust, cu lemn tare, dens. Frunze alterne, ovate, cu margine dublu-dințată. Plantă
monoică, cu florile bărbătești în amenți pendenți, câte 2-3 la vârful ramurilor, care
înfloresc devreme. La vremea înfloririi și eliberării polenului, florile femeiești se găsesc
în muguri, din care ies stilele și stigmatele roșii-grena. Florile femeiești sunt grupate de
regulă câte 2, fiecare având un involucru campanulat, cu marginile dințat-franjurate, cu
dinți ascuțiți. Fruct de tip nucă. Spontan în păduri de deal și munte, mai ales de-a lungul
pâraielor și cultivat pentru semințele utilizate în patiserie, ca snack-food etc. Pentru
semințe se cultivă și Corylus maxima Mill. (alun cu frunza mare), cu cupa involucrală
urceolată, mai mare, frecvent depășind nuca.
• Carpinus betulus L. (carpen)
Arbore cu ritidom neted, asemănător cu al fagului, însă trunchiul are aspect torsionat, cu
frunze alterne, ovate, dublu dințat-serate. Flori mascule fără înveliș floral, alcătuite doar
din 4-10 stamine. Amenții de flori femeiești penduli, cu flori având învelișul floral redus.
Fructul este în ansamblu o achenă trilobată, cu lobul central mai dezvoltat; aripa rezultă

5
din concreșterea bracteelor cu bracteolele. În păduri de foioase din zona de câmpie înaltă
și deal. Lemnul este folosit în principal ca lemn de foc.

Morus alba Morus nigra

6
Ficus carica

7
Cannabis sativa Humulus lupulus

Urtica dioica Juglans regia

8
Fagus sylvatica Castanea sativa

Quercus robur Quercus petraea

9
Betula pendula Alnus glutinosa

Corylus avellana Carpinus betulus

10
11