Regnul Plantele (Plantae)

Regnul Plantele întrunește circa 350 de mii de specii de organisme plurice- lulare, apărute acum 500 de milioane de ani.
Acestea reprezintă o formă specifică de viață, cu trăsături caracteristice:
a) înzestrarea celulelor cu perete celulozic dur cu funcție de protecție, de absorbție și de transportare a substanțelor: totalitatea
pere- ților celulari alcătuiesc scheletul plantei, datorită căruia celulele moarte continuă să îndeplinească anumite funcții, de
exemplu vasele conducătoare;
b) modul autotrof de hrănire datorită prezenței în celule a clorofilei;
c) lipsa mobilității, plantele fiind fixate de substrat cu ajutorul rizoizilor sau al rădăcinilor;
d) reacția la factorii de mediu prin intermediul tropismelor și nastiilor;
e) alternarea în ciclul vital a fazelor haploidă (gametofitul) și diploidă (sporofitul);
f) cucerirea unor noi medii de viață cu ajutorul sporilor și al semințelor.

Filumul Muşchii (Bryophita)

Filumul Muşchii cuprinde peste 13 mii de spe- cii, fiind printre primele care au cucerit uscatul. Sunt plante mici (înălțimea
variind de la 1 cm până la 50 cm), ierboase, perene, preferă locurile umede din păduri, de pe lângă izvoare, din mlaștini
ș.a., dar pot trăi și pe soluri umede, pe scoarța copacilor și chiar pe stânci aride, suportând uscăciuni îndelungate.
Înmulţirea se realizează pe cale asexuată (vege- tativ, prin fragmente de
tulpiniță, frunze sau prin pro- pagule – mase de celule dislocate în coșulețe
capsulă în vârful tulpinii, la baza frunzelor) sau sexuată. În ciclul vital al- ternează
scufie înmulțirea asexuată și cea sexuată

peduncul

tulpiniţă

frunzuliţă

rizoizi
Rolul muşchilor în natură şi în viaţa omului. Mușchii, asemeni celorlalte plante, participă la circuitul
substanțelor și la fluxul energiei în biosferă. Nefiind pretențioși față de condițiile de creștere, populează substraturi
nefavorabile altor plante.
Mușchii reprezintă unul dintre componenții principali ai vegetației unei mlaștini. Importanța mlaștinilor nu se rezumă
la formarea turbei, folosită drept combustibil, materie primă pentru industria chimică și material de construcție.

Diversitatea muşchilor
Mușchii se grupează în trei clase. Cea mai numeroasă (două mii de specii) este clasa muşchilor-frunzoşi.
 Clasa Muşchii-frunzoşi (Bryopsida sau Musci)
Reprezentant tipic al acestei clase este inul-cucului (Politrichum commune).

Secţiune transversală prin tulpina inului-cucului

Diferite specii de muşchi:

1 – politrihum-enuperoid; 2 – homalothecium-sericeu; 3 – atrihum-undulat

Politrihum-enuperoid, formează o tufă rară de 5-8 cm înălțime. Preferă arboreturi rare, solurile nisipoase, zona
rădăcinilor arborilor, marginea drumuri- lor.
Homalothecium-sericeu e o tufă deasă, galben-verzuie, cu înălțimea de 5-8 cm. Este răspândită pe suprafețele
împădurite și preferă tulpina arborilor, pietrele, stâncile.
Atrihum-undulat for- mează o tufă de 1-8 cm înălțime. Se întâlnește sub arborii din pădure, în poieni, pe malurile
râpelor etc.
 Filumul Ferigile (Pteridophyta)
-cele mai vechi plante vasculare (dispun de vase conducătoare bine dezvoltate).
-răspândite în regiunile tropicale și temperate
-preferă locurile umede, umbroase
-se întâlnesc și forme adaptate la mediul acvatic, dar și la viața pe stânci golașe
- în ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul, care poate fi peren, ierbos, mai rar lemnos

Aspectul exterior al ferigii- comune Secţiune transversală prin tulpina ferigii arborescente

1 frunză

tulpină-rizom
rădăcini adventive

Ciclul vital al ferigii-comune

Înmulţirea.
Pentru ferigi este caracteristică alternarea celor două generații: asexuată și sexuată. Vara, pe partea inferioară a
frunzelor se formează grupuri de sporangi, numite sori, în care se dezvoltă sporii. La maturitate ei părăsesc
sporangii, fiind duși de vânt. În condiții favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul, o placă verde
în formă de inimă), fixat de sol prin rizoizi. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine – anteridiile, iar mai
târziu cele feminine – arhegoanele. Întrucât organele sexuale de sex opus se formează la un anumit interval de
timp, este posibilă fecundarea încrucișată dintre diferite protaluri. Din zigotul rezultat din unirea gameților se
dezvoltă sporofitul, care la început depinde de protal, iar după desfacerea frunzelor trece la viața de sine
stătătoare. Unele ferigi se pot înmulți vegetativ, prin rizomi. La altele, pe frunze cresc noi plante (specii vivipare).
Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului.
Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. Astăzi, ferigile sunt răspândite pe
tot globul pământesc, fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deșerturi, bălți, stânci, câmpuri
agricole etc. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale și decorative.

Diversitatea ferigilor
Reprezentanţi ai ferigilor:
1 – spinarea-lupului; 2 – limba-cerbului; 3 – creasta-cocoşului
 Filumul Coniferele (Coniferophyta)
Coniferele fac parte din grupul gimnospermelor, a căror trăsătură distinctivă este formarea seminței golașe. Sunt
plante arhaice, având o vârstă de circa 350 de milioane de ani.

Structura corpului.
Coniferele sunt, preponderent, arbori, arbuști, rareori liane. Formele ierboase lipsesc. Tulpina crește în grosime
datorită activității cambiului. Astfel, un strat de lemn se depune în timpul sezonului de creștere, rezultând inele
anuale. Dintre elementele conducătoare sunt prezente traheidele și tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. Tulpina
principală se ramifică monopodial. Pe măsura apropierii de vârf, ramurile sunt mai scurte. Astfel, coroana arborilor
are formă de con cu baza în jos. Frunzele sunt, de regulă, solziforme sau aciculare, persistente (cu excepția a 2-3
specii), acoperite de cuticulă, sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereți groși, asigurându-le o rigiditate
caracteristică. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. În scoarță, deseori și în frunze, sunt amplasate canale
rezinifere, ce conțin uleiuri eterice, rășini, balsamuri. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant, cu
rădăcini laterale bine dezvoltate.

Înmulţirea.
Se înmulțesc sexuat, prin semințe. Semințele se dezvoltă pe solzii conurilor feminine. Majoritatea coniferelor au
conurile unisexuate. Acestea pot fi amplasate pe aceeași plantă (plantă monoică) sau pe plante diferite (plantă
dioică). Polenizarea se face cu ajutorul vântului. Alternarea generațiilor este redusă. În ciclul de dezvoltare
predomină sporofitul, gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen, iar cel feminin – la endospermul
ovulului, care adăpostește arhegoane reduse.
Ciclul vital al pinului:
 Diversitatea coniferelor
Reprezentanţi ai gimnospermelor:
1 – pin; 2 – brad
 Angiospermele
stigmat

1
stamine anteră (polen)
petale

11
stil
pistil
petale
stamine filament
ovar

sepale
sepale
receptacol
pețiol

Totalitatea sepalelor unei flori alcătuiesc kaliciu (K) Totalitatea pistililor dintr-o floare alcătuiesc gineceu (G )
Totalitatea petalelor unei flori alcătuiesc carola (C) Totalitatea staminelor dintr-o floare alcătuiesc androceul (A )
C (carola) + K (kaliciu) = Perinatul florii

Perinatul:
1. Dublu (C+K)
2. Simplu sepaloid (K, fără C)
3. Simplu Petaloid (C, fără K)

Grăuncioare de polen
-

celula vegetativă

Grăuncioare de
polen
S n n
2n

Tub polinic -
spermatii

n+n=2n Zigot diploid-formează embrionul

n+2n=3n Zigot triploid-formează endosperm

Antipode (n)
r
n n n

1. Celula centrală n+2n=3n

Celula 2n
~ 2. Oosfera n+n=2n
n n
Oosferă
~
eff
n n n

2
Senergide
La angiosperme frunza poate avea următoarele tipuri de nervațiuni:

Uninervă Penată
Ex: ceapă, mărar Ex: nuc, cireș, carpen, alun

Paralelă Reticulată
Ex: grâu, porumb Ex: stejar

Arcuită Palmată
Ex: patlajină Ex: arțar
-cele mai tinere plante terestre, cu o vârstă în jur de 150 de milioane de ani
-sunt cunoscute circa 250de mii de specii de angiosperme, care joacă un rol dominant în formarea învelișului
vegetal al Terrei
-schimbări morfologice progresive apărute în procesul evoluției și anume:
a) varietatea formelor de viață – lemnoase și ierboase;
b) apariția florii ca organ al înmulțirii sexuate;
c) prezența în structura florii a ovarului, care adăpostește ovulele, protejându-le de acțiunile nega- tive ale
mediului: din ovar se dezvoltă fructul, care protejează semințele ce se dezvoltă din ovule;
d) fecundația dublă, datorită căreia în sămânță se formează embrionul diploid și endospermul triploid;
e) reducerea gametofitului: gametofitul feminin este reprezentat de sacul embrionar alcătuit doar din opt celule,
iar cel masculin – de grăunciorul de polen;
f) sistemul conducător bine dezvoltat: xilemul, pe lângă traheide, conține și trahei (vase lemnoase), iar tuburile
ciuruite au primit un suport – celulele anexe, a căror prezență a sporit eficiența transportării sevei elaborate.