Metafora
Metafora este figura de stil care presupune un transfer de sens, o trecere de la semnificaţie
obişnuită a unui cuvînt (a unei expresii) la o altă semnificaţie, inedită. Avînd la bază o
comparaţie sau o analogie, metafora poate fi definita ca o comparaţie subînţeleasă (în care
lipseşte termenul comparaţiei ori elementul de legătură: ca şi, cum e, asemeni cu, etc.)
Semnificaţia unei metafore se subînţelege din context sau e sugerată prin diferite mijloace de
către autor. Astfel, expresia un potop nou de cuvinte o întelegem ca pe o “mulţime de
cuvinte ca (elementul omis) un potop”, iar din contextul întregii poezii înţelegem că îndemnul
de a “strînge piatra lucitoare, ce din soare se aprinde” se referă la bogăţia cuvintelor limbii.
O variantă a metaforei este definiţia poetică, frecventă în poezia lui A. Mateevici: “Limba
noastră-i o comoară”; “limba noastra-i foc…” s.a.m.d.
Nota: A nu se confunda aceste expresii cu comparaţia, care are altă structură, de exemplu:
“Limba noastră-i ca un foc…” etc.
Metafora (fr. métaphore, gr. metaphora = „transport, transfer, strămutare”) este un cuvânt (sau
o expresie) folosit pentru a se referi la un alt lucru pentru a arăta sau a sugera că sunt similare.
Metaforele sunt o formă de limbaj figurativ, care se referă la cuvinte sau expresii care
înseamnă ceva diferit de definiția lor literală. În cazul metaforei, interpretarea literală ar fi
adesea destul de absurdă. Metaforele apar în literatură, poezie, muzică și scriere, dar și în
vorbire. Dacă auziți pe cineva spunând „metaforic vorbind”, probabil că înseamnă că nu ar
trebui să luați ceea ce au spus ca adevăr, ci ca mai mult o idee.
Exemplu:1. Dar moale! Ce lumină prin fereastra de lângă se rupe? / Este estul, iar Julieta
este soarele.” (Romeo și Julieta – William Shakespeare)
2.„O albină dintr-o celulă de ceară
Zboară pentru un tribut de câmp” (Condusă de grinzile de primăvară – Aleksandr Pușkin)
3.„Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.” (Scrisoarea III – M. Eminescu)
4.„Credința-i val, iubirea vânt / Și viața fum!” (Moartea lui Fulger – George Coșbuc)
5.„Leoaică tânără, iubirea / mi-a sărit în față.” (Leoaica tânără iubirea – Nichita Stănescu)
6.„Este-n noi o spaimă care ne doboară
bate vânt din lucruri poate dinadins,
sufletu-i o luntre spre odinioară
carnea dulce vâslă, ochiul necuprins.” (Poezii – Mircea Dinescu)
7.„Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-ațâță
jeraticul ascuns
sub vântul lor subțire de cenușă…” (Amurg de toamnă – Lucian Blaga)
8.„Iar în păr înfiorate, or să-ți cadă flori de tei” (Dorința – Mihai Eminescu)
9.„Mireasa cerului albastru / Îşi împânzeşte-n ape chipul, / De vraja ei tresare unda /
Şi-nfiorează-se nisipul.” (Pe înserate – Octavian Goga)
10.„Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, / Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.”
(Miezul iernii – de Vasile Alecsandri)
11.„Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine” (Epigonii – Mihai Eminescu)