Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al
acestuia, pronume sau numeral cu valoare pronominală.
După partea de vorbire prin care se exprimă, atributul este:
atribut adjectival exprimat prin
adjectiv propriu-zis la toate gradele de comparație (Mă uit la blocul foarte înalt.),
adjectiv provenit din verb la participiu (Îmi plac străzile ninse.),
adjectiv provenit din verb la gerunziu (Văd mișcarea crescândă a fulgilor.),
adjectiv provenit din adverb (N-am mai auzit așa vânt.),
adjectiv pronominal (Casa noastră este mare.),
locuțiune adjectivală (Dan este om de treabă.),
numeral cu valoare adjectivală (În curte am trei copaci.);
atribut substantival care poate fi
o genitival, exprimat prin substantiv în cazul genitiv (Ferestrele caselor sunt mici.);
o prepozițional, exprimat prin
substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție (Gardul de beton este înalt.) sau
locuțiune prepozițională (Am întârziere față de termenul stabilit.);
substantiv în cazul genitiv cu prepoziție (Ceaiul contra răcelii este
parfumat.) sau locuțiune prepozițională (Clădirea din spatele casei este
maro.);
substantiv în cazul dativ cu prepoziție (Reușita grație ajutorului tău mă
bucură.);
o în nominativ, exprimat prin substantiv în cazul nominativ (Orașul București este
frumos.);
o în dativ, exprimat prin substantiv în cazul dativ fără prepoziție (Conferirea de
premii elevilor s-a făcut ieri. Ana este vară Inei.);
atribut pronominal care poate fi
o genitival, exprimat prin pronume în cazul genitiv (Părerea acestora este
interesantă.);
o prepozițional, exprimat prin
pronume în cazul acuzativ cu prepoziție (Unul dintre ei pleacă.) sau
locuțiune prepozițională (Purtarea față de ea a fost frumoasă.);
pronume în cazul genitiv cu prepoziție (Plângerile împotriva lor sunt
multe.) sau locuțiune prepozițională (Cățelul din spatele lor este mic.);
pronume în cazul dativ cu prepoziție (Succesul mulțumită lor este mare.);
o în dativ, exprimat prin pronume în cazul dativ fără prepoziție (Oferirea de
burse acestora este bună. Dan este unchi acesteia.), pronume personal sau
reflexiv (Sufletu-i vesel râdea. În mintea-și plănuia fapta.);
atribut verbal
o exprimat prin verb
la infinitiv, cu sau fără prepoziție (Bucuria de a vedea ninsoarea era mare.
Avea înfățișarea a nu pricepe.);
la supin (Drumul de străbătut era lung.);
la gerunziu (Ninsoarea căzând era frumoasă.);
o exprimat prin locuțiune verbală
la infinitiv (Dorința de a-și aduce aminte era puternică. Dădea impresia a
nu-și da seama de situație.);
la supin (Semnul de adus aminte este în carte.);
atribut adverbial
o exprimat prin adverb cu sau fără prepoziție (Vântul de afară este rece.
Mersul acolo este stabilit.);
o exprimat prin locuțiune adverbială (Pomii din jur sunt acoperiți de zăpadă.);
atribut interjecțional exprimat prin interjecție (Am mâncat o prăjitură mmm!).
Atributiva constituie, în frază, o realizare propozițională a atributului.
Răspunde la întrebările: care?, ce fel de?.
Regentul unei propoziții subordonate atributive poate fi:
un substantiv comun sau propriu: Scriitorii1/pe care i-am citit2/ m-au impresionat.1/; Lucian
Blaga,1/care este un poet modern,2/ a scris despre frumusețea umană1./;
un pronume: Acela1/care vorbește2/ a câștigat un premiu de poezie.1/;
un numeral cu valoare pronominală: Dintre acele fete, a treia,1/care nu participă la discuție,2/
scrie compuneri frumoase.1/
Contragerea constă în transformarea unei propoziții în partea de propoziție corespunzătoare,
cu păstrarea intactă a sensului.
Expansiunea constă în transformarea unei părți de propoziție în propoziția subordonată
corespunzătoare, cu păstrarea intactă a sensului. Se opune contragerii.
Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția atributivă sunt:
pronume relative în nominativ, acuzativ, dativ, genitiv (Poezia1/pe care ai citit-o2/ este
frumoasă.1/);
adjective pronominale relative (Hotărârea1/ce cărți să citim2/ ne aparține.1/);
pronume și adjective pronominale nehotărâte (Plăcerea1/ oricui scrie poezie2/ este de a avea
cititori.1/);
adverbe relative (Momentul1/când ne vom întâlni2/ l-am stabilit deja.1/);
conjuncții subordonatoare (Nu ascundea dorința1/ să meargă la un spectacol.2/).
Atributiva este introdusă prin adverbe relative numai când determină substantive care
exprimă ideea de loc, de timp sau de mod.
Când introduce o atributivă, conjuncția compusă subordonatoare ca ... să se folosește numai
disociată de alte părți de propoziție (Dorința profesorului1/ ca toți elevii să ia note mari2/ este
puternică.1/)
În limbaj popular, atributiva poate fi introdusă prin pronumele relativ
invariabil de: Omul1/ de-l vezi2/ e tatăl meu.1/