EMULSII. EMULSIONES (F.R.

X)

Generalităţi

A. Definiţie. Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai
puţin vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din două faze lichide
nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori şi sunt destinate administrării
interne sau externe (F.R. X).

La emulsii diametrul fazei interne este cuprins între 0,5-50 m.

Avantaje

Emulsiile prezintă următoarele avantaje:

- permit administrarea concomitentă a două lichide nemiscibile;

- permit mascarea gustului neplăcut a unor substanţe medicamentoase prin

introducerea acestora în faza internă;

- permit dirijarea absorbţiei medicamentelor.

Dezavantaje

Emulsiile sunt:

- forme farmaceutice cu stabilitate mai mică decât soluţiile apoase;

- şi necesită o atenţie deosebită la preparare deoarece diametrul fazei interne

influenţează stabilitatea formei etc.

Clasificare. Emulsiile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1. După numărul de părţi componente:

- emulsii propriu-zise (fază internă, fază externă şi emulgator);

- pseudoemulsii (fază internă şi fază externă lipsind emulgatorul);

2. După compoziţie:

- emulsii U/A;

- emulsii A/U;
E3. După modul de administrare:

- uz intern;

- uz extern;

- uz parenteral.

4. După provenienţă:

- emulsii naturale (lapte, latex din plante);

- emulsii preparate.

Formularea emulsiilor

Emulsiile sunt compuse din următoarele părţi:

- faza dispersată (faza internă, discontinuă) compusă dintr-un anumit lichid sau
substanţe dizolvate într-un lichid sau amestec de lichide miscibile;

- faza dispersantă (mediul de dispersie sau faza continuă) care poate fi de

asemenea un anumit lichid sau amestec de lichide în care pot fi diferite
substanţe dizolvate;

- emulgatorul (sau amestecul de emulgatori).

În afară de cele trei componente principale emulsiile mai pot conţine şi auxiliari
ca de exemplulu: conservanţi, edulcoranţi, aromatizanţi etc.

A. Emulgatorii

A1. Modul de acţiune al emulgatorului

Pentru a amesteca două lichide nemiscibile (ulei cu apă sau alte lichide) este
necesară, pentru realizarea emulsiei o cantitate mare de energie. Chiar când se
obţine un grad de dispersie ridicat emulsia prezintă stabilitate mică. Pentru a
mări stabilitatea, a facilita dispersarea este nevoie de emulgatori care
acţionează în diferite moduri mărind stabilitatea sistemului. Modul de acţiune
al emulgatorului poate fi realizat prin:

- reducerea tensiunii superficiale interfaciale;

- formarea unui strat monomolecular în jurul particulelor fazei interne de către
emulgator;

- prin conferirea unei sarcini (pozitive sau negative în funcţie de tipul de

emulgator) particulelor fazei interne;

- mărirea vâscozităţii mediului.

A2. Clasificarea emulgatorilor

Emulgatorii pot fi clasificaţi după următoarele criterii:

A2.1. După caracterul emulgatorului (după tipul de emulsie realizat):

- emulgatori hidrofili (U/A);

- emulgatori lipofili (A/U).

A2.2. După modul de utilizare:

- emulgator uz intern;

- emulgator uz extern;

- emulgator uz parenteral.

A2.3 În funcţie de sarcina electrică:

- emulgatori anionactiv;

- emulgator cationactiv.

A2.4 După provenienţă:

- emulgatori naturali;

- emulgatori sintetici.

A2.5 În funcţie de structură şi proprietăţile fizico-chimice:

- emulgatori propriu-zişi (emulgatori solubili);

- emulgatori pulberi fine insolubile;

- agenţi de vâscozitate.
a. Emulgatori propriu-zişi

În această subgrupă sunt incluşi emulgatori care au în molecula lor atât grupe
lipofile cât şi grupe hidrofile (substanţe amfifile). Acest tip de emulgator când
sunt introduşi într-un amestec de două lichide nemiscibile se concentrează la
interfaţa dintre componente orientându-se cu grupa lipofilă spre lichidul lipofil
şi cu partea hidrofilă spre apă. În funcţie de valoarea H.L.B. avem două tipuri de
emulgatori:

- emulgatori A/U (emulgatori la care predomină lipofilia având H.L.B. mai mic
decât 10;

- emulgatori U/A (substanţe la care predomină hidrofilia având H.L.B. mai mare
decât 10).

b. Emulgatori pulberi fine insolubile. Acest tip de emulgatori în mod similar ca şi

prima categorie se concentrează la interfaţa A/U formând o peliculă de pulberi
fine în jurul fazei dispersate. În funcţie de afinitatea pentru apă sau pentru ulei
avem următoarele tipuri de emulgatori insolubili:

- emulgatori cu caracter hidrofil (aerosil, bentonită etc.);

- emulgatori cu caracter lipofil (grafit, cărbune etc.).

c. Agenţi de vâscozitate (pseudoemulgatori). Sunt substanţe cu dimensiune

mare a moleculelor (în general) şi vâscozitate ridicată. Acţiunea acestora la
formarea şi stabilizarea emulsiilor este datorată vâscozităţii. În această
subgrupă intră substanţe (soluţii) de diferite provenienţe: mucilagii naturale
(guma arabică), produse semisintetice (metilceluloza), produse sintetice
(carbopol) etc.

A3. Emulgatori utilizaţi în practica farmaceutică

În practica farmaceutică se utilizează următoarele tipuri de emulgatori:

A3.1. Emulgatori naturali

A3.1.1. Emulgatori tip U/A uz intern:

a. Guma arabică: este un amestec de săruri de calciu, magneziu şi potasiu a

acidului poliarabinic. Guma arabică este solubilă în apă dizolvarea realizându-se
în timp. Acest emulgator are următoarele proprietăţi: scade tensiunea
interfacială, creşte vâscozitatea, formează un film protector în jurul particulelor
fazei dispersate etc.

Din punct de vedere chimic această substanţă are caracter anionic, în practica
farmaceutică utilizându-se sub formă de pulbere sau mucilag. Emulsiile formate
utilizând guma arabică au stabilitate la un pH cuprins între 2-10.

Guma arabică prezintă incompatibilităţi cu săpunul (datorită ionilor de Ca2+

Mg2+), cu boraxul, glicerina etc. Datorită oxidazelor şi peroxidazelor conţinute
în produsul natural se recomandă (conform F.R. X) utilizarea gumei arabice
dezenzimate;

b. Guma Tragacanta. Această substanţă are o capacitate de emulsionare

inferioară gumei arabice, acţiunea emulgatoare datorându-se în mod deosebit
creşterii vâscozităţii mediului.

Din punct de vedere chimic această substanţă este compusă din două
polizaharide una dintre ele basorina fiind insolubilă în apă. În prezenţa apei
guma se îmbibă în timp dizolvându-se coloidal iar la concentraţie peste 5%
gelifică.

c. Gelatina. Este un polimer format din aminoacizi. Datorită structurii chimice

(având atât grupe carboxil cât şi grupări amino bazice) gelatina are caracter
amfoter. În apă rece se îmbibă mărindu-şi volumul iar după încălzire se dizolvă
rezultând o soluţie coloidală. Gelatina la pH acid (pH = 3-5) se comportă ca un
emulgator propriu-zis, la pH bazic (pH = 8) se comportă ca un
pseudoemulgator. În practica farmaceutică sunt utilizate diferite sorturi de
gelatina:

- Phamagel A, rezultat prin hidroliza acidă având caracter cationic;

- Pharmagel B, rezultat prin hidroliză alcalină şi având caracter anionic.

Cele două varietăţi sunt incompatibile şi de asemenea incompatibile cu alţi

coloizi încărcaţi cu sarcină electrică opusă.

d. Cazeina. Este emulgator natural din lapte. Pentru a fi utilizat ca emulgator,

cazeina se îmbibă iniţial cu apă iar după îmbibare, respectiv dizolvare coloidală
este utilizat la prepararea emulsiei.
e. Pectinele. Sunt formate din acid poligalacturonic în care grupările carboxil
sunt parţial esterificate cu metanol. Prin dizolvarea pectinelor în apă rezultă
mucilagii la concentraţii de 1% sau geluri la concentraţii mai ridicate de
aproximativ 5%.

f. Acidul alginic şi alginaţii. Mucilagiile se obţin în concentraţii de 1-2% având un

pH între 6-7, pH la care vâscozitatea este maximă. Alginatul de calciu este
insolubil.

g. Agar-Agarul. Este utilizat ca peseudoemulgator în soluţii apoase de

concentraţii 1-2%. În concentraţii mai mari rezultă geluri.

h. Lecitina. Este un emulgator natural amfifil. Emulsiile preparate cu lecitină au

stabilitate mai ridicată când faza uleioasă este un ulei vegetal sau animal şi
stabilitate mai scăzută când faza uleioasă este reprezentată de uleiuri minerale.
Lecitinele pot fi utilizate ca emulgatori şi în preparatele parenterale.

A3.1.2. Emulgatori tip U/A uz extern

a. Saponinele. Sunt agenţi tensioactivi puternici utilizaţi sub formă de tincturi,

de exemplu: Tinctura Saponarie, Tinctura Primulae. Prin agitare cu apă
saponinele produc spumă puternică. Saponinele au proprietăţi hemolitice.

b. Acizi biliari (acid taurocolic, acid glicocolic) sunt utilizaţi sub formă de săruri
de sodiu şi acţionează ca agenţi tensioactivi cu bune proprietăţi emulgatoare.

A3.1.3. Emulgatori tip A/U uz extern

a. Colesterolul. Este emulgator neionogen cu o grupare hidrofilă „OH” iar restul

moleculei fiind hidrofob. Este utilizat în concentraţie între 1-5% pentru
obţinerea emulsiilor uz extern.

b. Lanolina. Conţine esteri ai acizilor graşi cu alcooli superiori fiind utilizată

pentru obţinerea emulsiilor cosmetice şi a altor preparate topice (creme,
unguente).

A3.2. Emulgatori sintetici şi semisintetici. Această grupă se împarte în

următoarele subgrupe:
- emulgatori ionogeni;

- emulgatori neionogeni;

- pseudoemulgatori.

A3.2.1. Emulgatori ionogeni. Acest grup se împarte în următoarele subgrupe:

- emulgatori anionactivi

- emulgatori cationactivi.

A3.2.1.1. Emulgatori anionactivi. Din această categorie de emulgatori amintim

următoarele substanţe:

a. Săpunuri

a1. Săpunuri alcaline. Dintre aceste categorii de substanţe mai sunt utilizate
săpunurile de natriu, kaliu şi amoniu ale acizilor graşi (acid lauric, palmitic,
stearic, oleic etc.). Săpunurile pot fi utilizate pentru obţinerea emulsiilor uz
extern U/A, au pH alcalin şi prezintă incompatibilităţi cu numeroase substanţe
(ioni de Ca2+, Mg2+, metale grele, acizi, electroliţi etc.).

a2. Alte săpunuri metalice. În acest scop se utilizează şi săpunuri ale metalelor
bivalente sau polivalente cu acizi graşi de exemplu: săpunuri de calciu,
magenziu, plumb, aluminiu etc. Acest tip de emulgator realizează emulsii A/U.
Emulsiile rezultate prezentând stabilitate faţă de acizi.

a3. Săpunuri organice (trietanolamina), sunt emulgatori U/A, nu se descompun

în prezenţa electroliţilor şi au bazicitate mai mică ca săpunurile alcaline.

b. Emulgatori – sulfaţi ai alcoolilor superiori şi ale sărurilor lor

b1. Laurilsulfatul desodiu: Natrilaurylsufas (F.R. X). Este o pulbere albă, iritantă
pentru mucoase utilizată ca emulgator tip U/A. Această substanţă este folosită
cu preponderenţă pentru prepararea emulsiilor uz extern (sau a altor forme uz
topic). În concentraţie de până la 1% se utilizează şi pentru unele emulsii uz
intern.

b2. Cetilsulfatul de sodiu. Are proprietăţi emulgatoare asemănătoare

substanţei anterioare însă soluţiile rezultate sunt opalescente.
b3. Cetilstearilsulfatul de sodiu. Natrii Cetylstearylsulfas (F.R. X). Este un
amestec în părţi egale de stearilsulfat de sodiu şi cetilsulfat de sodiu. Prin
dizolvare în apă substanţa formează o soluţie coloidală opalescentă cu
proprietăţi emulgatoare.

c. Derivaţi sulfonaţi ai alcoolilor superiori

c1. Dioctilsulfosuccinatul de sodiu se prezintă ca o masă ceroasă puţin solubilă

în apă (1/70), fiind tensioactiv puternic.

A3.2.1.2. Emulgatori cationiactivi

a. Săpunuri inverse

a1. Clorură de benzalconiu. Benzalkonii Chloridum (F.R. X). Este emulgator tip
U/A cu acţiune antiseptică şi efect tensioactiv puternic. Substanţa este
incompatibilă cu salicilaţi, săruri ale metalelor grele, azotaţi etc.

a2. Bromură de cetilpiridiniu

Sinonimie: bromocet, cetazolin.

Substanţa este utilizată în concentraţie de până la 10% în soluţie apoasă având

acţiune dezinfectantă cu utilizare externă şi având proprietăţi tensioactive
marcate.

a3. Bromură de cetiltrimetilamoniu (cetrimid). Este o substanţă cu proprietăţi

emulgatoare asemănătoare substanţelor precedente din această subgrupă şi
de asemenea are acţiune dezinfectantă.

A3.2.2. Emulgatori neionogeni. Acest tip de emulgatori reprezintă o categorie

cu importanţă deosebită datorită faptului că nu au caracter ionic, crescând
astfel spectrul compatibilităţii cu diferite substanţe medicamentoase şi de
asemenea prezentând stabilitate faţă de electroliţi.

a. Alcooli superiori

a1. Alcool lauric. Este emulgator de tip A/U fiind substanţă solidă de culoare
albă care se lichefiază la aer.
a2. Alcool cetilic. Se prezintă sub formă de lamele albe, este insolubil în apă,
solubil în solvenţi organici şi este emulgator tip A/U.

a3. Alcool cetilstearilic. „Alcholoum cetylstearilicum” (F.R. X). Este un amestec

de alcooli graşi saturaţi în care predomină alcoolii stearilic şi cetilic în raport 1/1
Substanţa se prezintă ca o masă sau lamele albe cu aspect cristalin onctuoasă la
pipăit având un miros caracteristic. Este insolubil în apă dar solubil în solvenţi
apolari (eter, cloroform, benzen etc.).

b. Esteri parţiali ai glicerinei

b1. Monostearatul de gliceril. Este un emulgator de tipul A/U.

c. Esteri ai propilenglicolului

c1. Stearat de propilenglicol. Este emulgator tip U/A.

d. Esteri ai sorbitanului cu acizi graşi

d1. Spanuri. Spanurile sunt emulgatori de tip A/U iar în funcţie de acidul din
compoziţie avem următoarele varietăţi:

- span 20 (sorbitan esterificat cu acid lauric);

- span 40 (sorbitan esterificat cu acid palmitic);

- span 60 (sorbitan esterificat cu acid stearic);

- span 80 (sorbitan esterificat cu acid oleic).

e. Esteri ai sorbitanului cu acizi graşi esterificaţi cu polietilenglicol (span P.E.G.).

Din acest grup avem următoarele varietăţi de span + P.E.G. cunoscuţi sub
următoarele denumiri: Tween-uri sau polisorbaţi. În funcţie de spanul utilizat
avem următoarele varietăţi de Tween-uri:

- Tween 20 (span 20 + P.E.G.);

- Tween 40 (span 40 + P.E.G.);

- Tween 60 (span 60 + P.E.G.);

- Tween 80 (span 80 + P.E.G.), care este oficinal în F.R. X sub denumirea de

Polysorbatum 80.
Tween-urile sunt emulgatori U/A solubile atât în apă cât şi în alcool.
Dezavantajul acestora fiind gustul neplăcut ceea ce limitează utilizarea lor
pentru prepararea emulsiilor uz intern. Tween-urile nu se dizolvă în grăsimi şi în
ulei de parafină.

f. Esteri ai acidului stearic cu P.E.G. Sunt emulgatori tip U/A cunoscuţi sub
denumirile comerciale MYRJ.

g. Esteri ai alcoolilor superiori cu P.E.G. Sunt emulgatori tip U/A cunoscuţi sub
denumirea comercială de BRIJ (diferite varietăţi).

h. Esteri ai alcoolului cetilic sau cetostearilic cu P.E.G. cunoscuţi sub denumirile

comerciale de „Cetomacrogol 1000” . Substanţele din acest grup se prezintă ca
o masă cu aspect ceros onctuoasă la pipăit, solubile în apă.

i. Eteri sau esteri ai P.E.G.-ului cu alcooli superior sau glicerină. Sunt emulgatori
de tip U/A cunoscuţi sub denumirile comerciale de Cremophor (diferite
varietăţi).

j. Eteri ai polietilenglicolului cu esteri parţiali ai glicerinei. Sunt emulgatori de tip

U/A prezentându-se sub formă de lichide vâscoase hidrosolubile. Aceste
substanţe sunt cunoscute sub denumirile comerciale de Tagat S, Tagat O, Tagat
L, în funcţie de acizii cu care este esterificată glicerina.

k. Esteri ai acizilor graşi cu zaharoza

- Monolaurat de zaharoză este emulgator de tip U/A.

- Distearat de zaharoză este emulgator de tip A/U.

A3.2.3. Pseudoemulgatori sintetici şi semisintetici

Acest tip de emulgatori acţionează ca agenţi de vâscozitate stabilizând emulsia

prin creşterea vâscozităţii influenţând mai puţin tensiunea superficială. Din
acest grup menţionăm următoarele exemple: metilceluloza, hidroxietilceluloza
carboximetilceluloza, alcool polivinilic, polivinilpriolidona, carbopolii etc.