DEZVOLTAREA CONȘTIINȚEI MORALE LA PREȘCOLARI

Vârsta preșcolară constituie etapa în care copilul începe să înțeleagă realitatea

înconjurătoare, începe să-și însușească părerile celor din jurul lui și cu atât mai mult a celor
care îi fac educația, criteriile de apreciere a faptelor și, ca rezultat al procesului educativ,
începe să devină conștient de greșelile sale. Procesul educație morale este o activitate
conștientă, complexă în vederea formării convingerilor, sentimentelor și comportamentelor
morale și se realizează prin îmbinarea rațională a metodelor și procedeelor educative.
Preşcolaritatea se întinde între 3-6 ani, fiind un stadiu al dezvoltării psihice
care se distinge printr-o creştere semnificativă a capacităţilor fizice şi psihice ale copilului.
Bucuria cu care trăieşte aceste transformări, seninătatea copilului, au permis celor care s-au
ocupat cu psihologia vârstelor, în general, a copilului, în special, să numească preşcolaritatea,
„vârsta de aur a copilăriei”.
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade:
Cea a preșcolarului mic (3-4 ani) care se caracterizează printr-o creștere a
intereselor, aspirațiilor și dorințelor implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului
iar de la relativul echilibru de la 3 ani are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare
expansiune ce exprimă o mare descentrare pe obiecte concrete pe integrarea lor în strategii
mai largi de utilizare în care se conferă funcții simbolice. Integrarea în grădiniță se face cu o
oarecare dificultate la această vârstă, dată fiind dependența mare a copilului preșcolar mic de
adult. Greutatea este cu atât mai mare cu cât copilul prezintă o instabilitate psihomotorie și
greutăți în exprimarea clară ori în înțelegerea celor ce i se comunică. Totuși el devine mai
sensibil la semnificațiile evenimentelor și adoptă conduite mai adecvate la conveniențele
sociale pe un fond de fragilitate afectivă cu unele manifestări ale crizelor de prestigiu.
A preșcolarului mijlociu (4-5 ani) când se fac progrese evidente atât pe linia
dezvoltări motricității cât și pe cea a funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate când
mișcările devin mai precise și mai rapide iar mersul mai sigur iar prin mișcare și manipularea
obiectelor, perceptiv se îmbogățește și alimentează materialul intuitiv cu care operează
gândirea în aprecierea situațiilor care nu cad nemijlocit sub incidența cunoașterii. Acum
copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său și este capabil să facă aprecieri,
relativ corecte, față de comportamentul altora iar prin structurarea unor caracteristici
voluționale, copilul se poate antrena în activități de mai lungă durată și se străduiește să-i fie
de folos adultului.
Perioada preșcolarului mare (5-6 ani) în care se manifestă în ansamblu o mai
mare opoziție față de adult, ce se manifestă spontan dar urmată de dorințe vădite de
reconciliere prin adaptarea mai evidentă a conduitelor față de diferite persoane ce se poate
simți atât în familie cât și la grădiniță. Se manifestă frecvent dorința copilului de a fi de folos
adultului este mai atent și revențios imită și participă la activitățile adultului devine un mare
creator în activitățile care îl interesează cum ar fii: desenul, muzica, artizanatul, etc.
Capacitatea de învățare devine din ce în ce mai activă în care grădinița prin programele
educative stimulează sensibilitatea intelectuală.
Studiul dezvoltării morale constituie obiect de cercetare în psihologie de peste
60 de ani. Investigarea modului în care copilul își dezvoltă valorile morale implică analiza
proceselor prin care copilul adoptă și interiorizează regulile și standardele comportamentului
așteptat în societatea din care face parte. Interiorizarea poate fi definită ca procesul prin care
standardele și valorile devin o parte a sistemului propriu de motive și care dirijează
comportamentul, chiar și în absența unor presiuni din partea celorlalți.
Această perioadă, perioada preșcolară, ce se dezvolta în decursul a 3 ani, se
caracterizează printr-o dezvoltare complexa și interesanta cu influente asupra evoluției
biopsihice ulterioare, prin expresia existentei sau inexistentei celor 7 ani de acasă
reflectandu-se tocmai importanta constituiri în decursul acestei perioade a bazelor activității
psihice și de conturare a trăsăturilor de permeabilitate ce își pun pecetea pe comportamentele
viitoare copilul traversând prin aceasta etape considerata a cunoașteri prin lărgirea contactului
cu mediul social și cultural din care se asimilează modele de viață ce determina o integrare tot
mai activa spre condiția umana. Mediul solicita copilul nu numai la adaptări ale
comportamentului la sisteme diferite de cerințe în condiții de tutele, protecție și afecțiune,
dar creează în acelaș timp o mai mare sesizare a diversități lumi și vieți, o mai densa și
complexa antrenare a deciziilor, curiozității, trăirilor interne la situații numeroase și inedite
concomitent dezvoltandu-se și bazele personalității copilului și capacitățile de cunoaștere,
comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate
raportate la caracteristicile de varstra și dezvoltare [Link] acestea se regăsesc în
dezvoltarea conștiinței morale pentru că pe temeliile de aur ale acesteia , se vă dezvolta,
ușor, într-un procesc lent și riguros, viitorul adult.

3. Dezvoltarea morala

Studiul dezvoltării morale constituie obiect de cercetare în psihologie de peste 60 de ani.

Investigarea modului în care copilul își dezvolta valorile morale implica analiza proceselor
prin care copilul adopta și interiorizează regulile și standardele comportamentului așteptat în
societatea din care face parte. Interiorizarea poate fi definita că procesul prin care standardele
și valorile devin o parte a sistemului propriu de motive și care dirijează comportamentul,
chiar și în absenta unor presiuni din partea celorlalți.
Fiecare stadiu al prescolaritatii are o serie de contribuţîi la dezvoltarea psihică generală a
fiinţei umane. În ceea ce priveşte contribuţiile acesteia, se reţîn următoarele:exuberanţă
motorie şi senzorială care facilitează considerabil adaptările; creşterea autonomiei în plan
practic, prin formarea a numeroase deprinderi de autoservire şi de mânuire a obiectelor;
dezvoltarea proceselor psihice complexe, acestea schimbând caracteristicile
comportamentului copilului, lărgind posibilităţile de anticipare şi organizare a acestuia; mare
curiozitate şi sete de cunoaştere care stimulează activităţile exploratorii şi îmbogăţeşte
experienţa personală; constituirea unei conştiinţe morale primare care sporeşte capacitatea
copilului de adaptare la mediul social; constituirea bazelor personalităţîi şi accentuarea
aspectelor individualizatoare;
După [Link], conștiință morala la preșcolari este concreta, adică implicata în situațiile
reale de viață ale copilului și presupunând o înțelegere a normelor morale concordanta cu
dezvoltarea cognitiva a copilului preș[Link] preșcolar, a fi bun înseamnă de exemplu “
a manca tot la masa”. Conștiință morala este dominata de ceea ce J. Piaget a numit “realism
moral” , adică preșcolarii evaluează faptele oamenilor nu după intenții ci după consecinte.
(Crețu, 2008, pp. 82-83)
Principalele teorii care au derivat din studiul dezvoltării morale se încadreaza în trei
categorii majore: abordarea psihodinamica ce își are originea în teoria lui Freud; perspectiva
învatarii sociale care se fundamentează pe cercetările lui Skinner și Bandura; abordarea
dezvoltării cognitive caracterizata de teoriile lui Piaget, Kohlberg și Eisenberg.
Fiecare dintre aceste abordări se axează pe un aspect particular al experiențelor copilului
și ignora în mare parte celelalte aspecte importante. De exemplu, teoria psihodinamica

2
evidențiază aspectele emoționale ale dezvoltării morale, în timp ce teoriile dezvoltării
cognitive subliniază legăturile dintre nivelurile raționamentului moral al copiilor și stadiul lor
de dezvoltare cognitiva. Teoreticienii învatarii pun accentul pe rolul întaririi, pedepsei și
învatarii observaționale. ( Birch,2000, p. 198)
Construirea conştiinţei morale la prescoari se realizează plurifazic, prima etapă fiind
imitarea comportamentului adulţilor de către copii, chiar dacă trebuie să sacrifice propria
plăcere. Apoi, copilul îşi vă aminti şi vă putea prevedea neplăcerile care ar urma după
încălcarea regulei şi aceasta face că el să se comporte adecvat. A treia fază este cea de
consolidare, producându-se generalizări ale situaţiilor care cer un anumit fel de conduită, că
şi verbalizarea clară a vrerii părinţilor exprimată astfel: “aşa spune mama”.
Cu alte cuvinte o primă caracteristică a moralei primare este că ea constă în interiorizarea
cerinţelor parentale şi implicit, a celor sociale. Este o morală infantilă datorită fundamentării
ei pe relaţia afectivă dintre copii şi părinţi. S-a constat că, atât preşcolarii, cât şi adolescenţîi,
nu sunt satisfăcuţi de un stil parental prea tolerant, pentru că îi lasă în incertitudine în
situaţiile dificile de alegere. O altă caracteristică se referă la faptul că aceasta este întemeiată
pe sentimentele şi respectul faţă de adult. De fapt, “cheia de boltă a acestei morale este
autoritatea adultului, el are întotdeauna dreptate” (Creţu, 1994, p. 129).
Este de asemenea şi o morală concretă, ce este aplicată situaţiilor efectiv trăite şi uzând de
repere concrete în judecarea lucrurilor. Pentru preşcolar, copilul bun este “cel ce nu bate pe
alţîi”.
Relaţiile deficitare cu părinţîi pun bazele unor acte delincvenţiale de mai târziu, precum şi
ale unor abateri ale preşcolarului, cele mai frecvente sunt negativismul şi minciuna.

4. Despre teoria lui J. Piaget

Copilul consideră că regula vine de la cineva superior lui, este sacră şi nu trebuie
încălcată niciodată, chiar când împrejurările o cer. Astfel Jean Piaget afirmă că morala
preşcolarului este “eteronomă” (Piaget, 1980, p. 105), adică este o morală a ascultării şi
respectului unilateral care leagă pe cel inferior de cel superior şi are toate limitele care decurg
de aici.
Contribuția majora a lui Piaget la teoria dezvoltării sociale a copiilor apare într-o carte
numita "Judecata morala la copil" (1932, 1980), în care a analizat atitudinile copiilor fata de
reguli, aprecierile lor asupra anumitor infracțiuni și opiniile lor despre justiție.
Într-o încercare de a explora înțelegerea regulilor, Piaget a ales niste jocuri cu bile, în care au
fost implicați copii de vârste diferite. El a ales aceste jocuri deoarece, adesea, sunt inventate
de către copiii înșiși și rar sunt învățate de la adulți. Piaget le-a cerut copiilor să-i arate cum
se joaca jocul și să-l învețe regulile. Din observațiile sale, Piaget a descoperit că viziunea
copilului asupra regulilor și asupra a ceea ce este corect sau greșit se dezvolta frecvent în
tandem cu intelectul lor.
Piaget a chestionat mulți copii de vârste diferite în legătură cu opiniile lor asupra unor
infracțiuni, relatandu-le întâmplări despre persoane care au mințit, au escrocat și au furat. El a
tras concluzia că, în perioada preconceptionala, copii pot fi caracterizați prin realismul lor
moral. Prin aceasta, el sugera că aprecierea lor în privință gravitații unei fapte sau a unei
minciuni depinde foarte mult de consecințele faptei sau ale minciunii. De exemplu, un copil
care răstoarnă accidental un set întreg de farfurii este considerat mai obraznic decât un copil
care sparge deliberat una. Apoi, acești copii nu țin seama de intenția cu care este comisa
infracțiunea. Copiii percep minciunile că vorbe rele, nu fiindcă n-ar avea idee de motivul
pentru care sunt greșite, ci fiindcă urmează să fie pedepsite de către părinți. ( Hayes et all,
1997, pp. 427-428)

3
 Dezvoltarea gîndirii morale se realizează progresiv, implicînd parcurgerea ordonată a
unor stadii ale inteligentei, acest progres fiind caracterizat de o gîndire cu o calitate
particulară (J. Piaget, 1932 apud Birch, 2000, pp. 201-202 ). Judecata morală este văzută că
dezvoltîndu-se în concordantă cu trecerea de la gîndirea preoperatională la gîndirea
operațională și apoi la cea operațional-formală.
Astfel, dezvoltarea morală se realizează pe măsură ce copilul actionează, transformă și
modifică lumea din jurul lui, fiind totodată influențat de consecințele acțiunii sale. Măsura
dezvoltării ,gîndirii în ansamblu, este prin urmare o măsură și a dezvoltării gîndirii morale, în
particular. Când au în jur de opt ani, copiii își pierd acest realism moral și încep să tina seama
de intenția persoanei. Acum, o persoana care răstoarnă intenționat o farfurie este considerata
mai rea decât una care sparge neintenționat mai multe.

Se remarcă prezenta complementară a două tipuri de morală în spațiul existențial al

copilului:
Morala heteronomă - morala în care domină raporturile de constrîngere, autoritarism,
obligativităti severe impuse din exterior. Copii percep regulile morale că fiind absolutiste,
rigide și nemodificabile. Corespunde copiilor până la vârsta de 7-8 ani şi se evidenţiază că
sursa primelor sentimente morale este respectul. În mod obişnuit purtătorii valorilor morale
iniţiale sunt părinţîi pe care copilul îi consideră că fiind mult superiori lui. Ei nu sunt numai
purtătorii valorii, dar şi simbolul şi forţa valorii, strecurându-se astfel un sentiment de
adoraţie şi teamă, de respect.
Apariţia respectului face posibilă noi forme de comunicare. Copilul devine capabil să
recepteze că obligatorii ordinele şi consemnele părinţilor. Pe baza acestei relaţionări apare
sentimentul datoriei. Regulile de conduită sunt privite de copil că un dat, că o emanaţie a unei
autorităţi exterioare şi superioare lui, fără nici o legătură cu situaţia concretă. Ceea ce-l
determină să se supună este respectul unilateral bazat pe afecţiune şi teamă.
Constrângerea morală a adultului este cea care orientează şi dirijează conduita morală a
copilului. Copilul se interesează mai mult de rezultat decât de motivaţia propriilor sale acte.
Valorile şi normele morale se impun din exterior, în mod obligatoriu, independent de
conştiinţa să.
Copilul consideră datoria şi valorile legate de datorie că existând în sine, independent de
persoană ; datoria se impune că ceva obligatoriu, indiferent de contextul în care se găseşte
persoana. Este bun orice înseamnă ascultare a regulii şi este rău orice act care nu se
conformează regulii.
Pe măsură ce copilul se apropie de adolescentă, se dezvoltă stadiul al doilea.

Morala autonomă - o morală a cooperării, în care ansamblul regulilor de conviețuire

emană din aspectul mutual, din trăirea interioară întensă a sentimentului de egalitate,
echilibru - sursa internă a sentimentului de datorie, a cerințelor de cooperare. Această morală,
în condițiile dezvoltării ample a inteligentei și slăbirii autoritătii părintilor, se caracterizează
prin flexibilitate, raționalitate și constiintă sociala.

5. Despre teoria lui Kohlberg

Se consideră că este o legătură între nivelul raţionamentului cognitiv al unui copil şi

simţul său asupra a ceea ce este corect sau greşit. Astfel, se elaborează o nouă teorie a
dezvoltării conştiinţei morale, elaborata de Kohlberg care conţine trei niveluri distincte
împărțite în 6 stadii: preconvenţional, convenţional, postconvenţional, respectiv ” Pedeapsa și
orientarea spre obedienta”, “Orientare instrumental-relativista “, “Orientare de tipul „Băiat

4
bun/ fata buna”, “Orientare spre”, “Lege și ordine”, “Orientare de tipul contractului social
bazat pe lege “ și “Principiile universale ale conștiinței de sine “

Primul nivel, preconvenţional se refera la copilăria mijlocie (4-10 ani) și se

caracterizează prin « buna creştere », prin receptivitatea copiilor la etichetele culturale de
bine şi rău pe care le interpretează în termenii consecinţelor fizice (pedeapsă,recompensă,
schimb de favoruri), sau în termenii puterii fizice a celor care enunţă regulile şi etichetele de
bine şi rău.
Acest nivel conține stadiile ” Pedeapsa și orientarea spre obedienta” și “Orientare
instrumental-relativista “.
O acţiune este considerată bună sau rea în funcţie de consecinţele ei fizice, indiferent de
semnificaţia ei morală. Spre finalul acestui nivel apar elemente de sinceritate, de împărţire
egală şi reciprocitate. Reciprocitatea capătă forma “eu îţi fac un serviciu, tu îmi faci un
serviciu “, nefiind vorba de loialitate, recunoştinţă sau dreptate. Justeţea unei acţiuni este
interpretată după modul în care sunt satisfăcute propriile trebuinţe sau, ocazional, trebuinţele
celor din jurul său. Se manifestă tendinţa de evitare a pedepsei şi respectul necondiţionat faţă
de cel cu putere, cu autoritate.
Al doilea nivel, convenţional (13-16), se caracterizează prin conformism, dar respectarea
regulilor grupului este percepută că valoroasă prin însăşi existenţa ei. A te supune cerinţelor
familiei, grupului sau naţiunii este corect, indiferent de consecinţele imediate şi vizibile.
Această conformare este foarte aproape de loialitate, de identificarea cu persoanele sau
grupul din care fac parte.
Comportamentul este judecat pe baza intenţiei care îl determină. Afirmaţia “el a avut
intenţii bune” este deosebit de importantă.
Nivelul postconvenţional (16-20 ani) , al acceptării interioare, a principiilor morale, se
caracterizează printr-o mare încredere faţă de principiile morale autonome. Se manifestă o
conştientizare clară a relativităţii valorilor şi părerilor personale, precum şi conştiinţa
necesităţii de a urma regulile procedurale pentru a câştiga un consens.
Aceste niveluri demonstrează că preșcolarul se supune regulilor pentru a evita pedeapsa;
se conformează pentru a obţine recompense, pentru a i se înapoia favoruri; se conformează
pentru a evita dezaprobarea celorlalţi, situaţia de a nu fi plăcut de ei; se conformează pentru a
evita cenzura autorităţilor legitime, precum şi sentimentul de vinovăţie rezultat ; se
conformează pentru a menţine respectul spectatorului imparţial care judecă în termeni de
bunăstare a comunităţii ; se conformează pentru a evita autocondamnarea.
(descrierea sumara a modelului stadiului universal al lui Kohlberg preluata din Birch, 2000,
pp. 202- 205)

6. Factorii care ajuta la dezvoltarea conștiinței morale sunt :

6.1 Contextul familial

De vreme ce prima și cea mai pervaziva expunere a copiilor la regulamentele morale are
loc în contextul familial, este de așteptat că începuturile moralității să fie găsite aici.
Numeroși cercetători au susținut că procesul de atașament în copilărie are o importanta
deosebita, iar copiii cu atașament caracterizat de securitate se supun favorabil regulilor
stabilite de părinți. (Speicher, 1994 apud. Birch, 2000, pp. 207- 208)

5
 Familia continuă să fie mediul formativ dominant, stabileşte relaţîi noi cu copilul. Acesta
şi-a sporit capacităţile de răspuns şi relaţionare, are alte nevoi, trebuinţe şi aşteptări faţă de
familie. Solicitările din partea celor din jur sunt numeroase şi variate, întrucât se consideră că
preşcolarul le poate face faţă.

O caracteristică importantă se referă la dominanţa relaţiei mamă-copil şi în acest stadiu,

relaţionarea cu tata devenind mai frecventă şi mai consistentă. Rolul părinţilor se diversifică,
se trece de la satisfacerea promptă a trebuinţelor copilului, la a-i cere să facă ceva într-un
anumit fel, la control, supraveghere, dirijare, impunerea amânării unor dorinţe sau
interzicerea unor plăceri. Dezirabil este că în acest stadiu, comunicarea cu părinţîi să fie una
productivă, copilul putând afla de la părinţi multe lucruri noi; este posibilă colaborarea
copilului cu părinţîi, primul putând „lucra” cu ei, putând să îi ajute. Mai mult, adulţîi creează
şi momente de destindere, gratificante, fapt care îi dă posibilitatea acestuia să înveţe din
experienţa adultului, economosindu-şi timpul şi efortul. Preşcolarul interacţionează mai
frecvent şi mai strâns cu fraţîi şi surorile şi cu alte rude, cu care poate petrece o parte din
timp.

6.2 Practicile de creștere a copilului.

Exista numeroase cercetări care sugerează că tipul de disciplina parentala administrata în

perioada copilăriei influențează dezvoltarea morala. Într-o revizuire a cercetării, Hoffman
(1978) a atras atenția asupra celor doua tipuri contrastante de disciplina utilizate de către
părinți: folosirea „inducțiilor", adică tehnicile de disciplina care încurajeaza copilul să
reflecteze asupra comportamentului sau și să ia în considerare efectele lucrului „rău" făcut
celorlalte persoane și disciplina de tipul „afirmare prin putere", care implica utilizarea forței,
amenințărilor și eliminarea privilegiilor.
Problema centrala era aceea că utilizarea frecventa a inducțiilor dezvolta o personalitate
care se comporta moral chiar și atunci când nu exista o presiune din partea altora (pentru a
determina aceasta conduita), și care probabil vă avea sentimente de vinovăție puternice atunci
când persoana încalca regulile. Prin contrast, utilizarea tehnicilor de afirmare prin forță, de
către părinți, este asociata cu indivizii care se comporta moral numai pentru a evita pedeapsa.
Cele mai frecvente modalităţi educaţionale, folosite atât în familie cât şi în şcoală la toate
vârstele, cu efecte de interiorizare a comportamentelor morale sunt recompensele şi
pedepsele.
Recompensele, cu ar fi lauda şi încurajarea, că forme de întărire pozitivă a
comportamnetului social, pot contribui atât la imitare, cât şi la identificare, şi în ultimă
instanţă, la interiorizarea unor modele comportamentale.

6.3 Influentele copiilor de aceeași vârsta

În ciuda importantei lor de netăgăduit, exista puține cercetări asupra modului în care
interacțiunea cu ceilalți copii, de aceeași vârsta, influențează dezvoltarea morala a copilului.
Cercetările experimentale revizuite de Hoffman arata că daca un copil observa un alt
copil comportându-se agresiv și nu este pedepsit, exista o probabilitate crescuta că acel copil
să se comporte, de asemenea, agresiv.
Rolul celorlalți copii în socializarea morala, și influenta experiențelor școlare (un
domeniu care a fost neglijat), așteaptă cercetări viitoare.
Mediul grădiniţei permite că jocul să atingă apogeul, acesta fiind îmbogăţit şi diversificat
în chip deosebit. Totuşi, deşi jocul constituie activitatea dominantă a acestei etape, el începe
să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ

6
 Relaţionarea cu cei de-o vârstă, antrenaţi în acelaşi fel de activităţi, oferă preşcolarului
prilejul de a experimenta relaţîi de confruntare, în condiţîi egale şi permit astfel o diminuare a
egocentrismului, alimentat de toate relaţiile de până acum.
Prin interacționarea cu mediul grădiniței, preșcolarul devine apt să facă diferențe intre ce
este bine și ce este rău, intre educația lui și a altora. Ieșirea din mediul familiei și punerea fata
în fata cu situații noi,mai mult sau mai puțin etice, reprezintă un pas mare al preșcolarului în
vedere afirmării conștiinței morale, pasi coordonați în permanenta de către adult.
Cercetările experimentale revizuite de Hoffman arata că daca un copil observa un alt
copil comportându-se agresiv și nu este pedepsit, exista o probabilitate crescuta că acel copil
să se comporte, de asemenea, agresiv.
Rolul celorlalți copii în socializarea morala, și influenta experiențelor școlare (un
domeniu care a fost neglijat), așteaptă cercetări viitoare.

7. Concluzii

Deci, foarte pe scurt, în perioada preoperationala, copiii au o viziune foarte dogmatica.

În general, Piaget considera că nu sunt incapabili să lege natura pedepsei de delict. Ei cred,
pur și simplu, că este cu atât mai bine cu cât pedeapsa este mai severa, oricare ar fi delictul.
Interesant este faptul că ei au și o idee de "justiție iminenta", care presupune că orice accident
care se întâmplă după o infracțiune are loc datorita infracțiunii. De exemplu, o persoana care
se împiedică atunci când fuge de la locul unei crime este pedepsita pentru crima să. Același
simt al justiției iminente poate fi observat și la adulți, în noțiunea de "justiție poetica". Piaget
descrie acest nivel de dezvoltare morala că unul de "constrângere a adultului", deoarece copiii
cred că orice spune un adult este adevărat și că adulții aplica întotdeauna pedepse corecte și
adevărate. Totuși, copiii mai mari sunt din ce în ce mai capabili să aprecieze pedepsele care
"se potrivesc infracțiunii", lucru cunoscut sub denumirea de justiție reciproca.
Deci, după Piaget, exista o progresie treptata în simțul moral al copilului. Copilul mic
parcurge o etapa heteronoma, în care disciplina este impusa de către autorități și copilul
accepta regulile lor. Copilul mai mare parcurge o etapa autonoma, în care poate gândi singur
și moralitatea să este mai curând un produs al propriului raționament, decât al constrângerilor
altor persoane.
Copii învață să aprecieze valorile prin interacțiunea zilnica dintre și ei părinții lor. Când
ne referim la învățăturile oferite copiilor ne gândim adesea la educația religioasa sau la
sfaturile cu privire la ajutorarea persoanelor din [Link] învață foarte mult din exemple.
Comportamentul moral al unei persoane este mediat de relaţiile pe care le stabileşte cu
valorile morale existente în grupul social, în societatea din care face parte, de calitatea
relaţiilor care se stabilesc între ea şi ceilalţi.
Mediul grădiniței și al familiei este foarte important în dezvoltarea morala a preșcolarului.
Prescolaritatea aduce schimbări importante atât în planul dezvoltării simatice, a celei
psihice, cât și în planul vieții relaționale.
Apar diferențe de solicitări fata de cele ale mediului familial, din partea învățământului
preșcolar, diferențe ce presupun noi conduite de adaptare, precum și adâncirea contradicțiilor
dintre solicitările extreme și posibilitățile interne ale copilului de a le satisface.
Daca anteprescolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, prescolaritatea este vârstă
descoperirii realității, a realității fizice , umane și mai ales a autodescoperiri.

7
1. Bibliografie

1. Birch, A (2000), Psihologia dezvoltarii, Ed. Tehnica, Bucuresti;

2. Cretu, T (2008), Curs de “Psihologia copilului”, Ed. Credis, Bucuresti;
3. Cretu, T (1994), Psihologia varstelor, Ed. Universitara, Bucuresti;
4. Cretu, T, (2007) Prof. Coord, Teza de licenta “Relatia dintre educatia parentala si
particularitatiile sociabilitatii prescolarului”
5. Hayes, N, Orrel, S (1998), Intorducere in Psihologie, Ed. All, Bucuresti;
6. Piaget, J ( 1980), Judecata morala la copil, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
7. Schiopul, U, Verza, E (1981), Psihologia varstelor, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti