II.

Informația și informatica juridică

Universul de informații de zi cu zi, universul pipăibil, cu care omul intră în contact include
și un univers de unde, oriunde se plasează receptorul uman; captarea undelor are loc mai ales cu
aparate de specialitate (suplimentar față de simțuri – de exemplu, aparat radioreceptor sau orice alt
aparat opta-electronic).

Realitatea umană dovedește că omul trăiește într-un univers de relații cu simțuri, în care simte
drepturi și datorii, trăind așadar într-un univers juridic; viața umană este juridicizată. Regulile de
drept sunt singurele cu forță obligatorie într-un stat laic, morala, religia și altele ocupând un loc
secundar în setul de reguli de viață în societate. Dreptul este universul situațiilor juridice și nu
există în afara omului social, care, vrând-nevrând, este și om juridic. Majoritatea momentelor din
viața omului sunt juridice, în unele societatea considerând că nu trebuie să edicteze norme juridice,
să lase la libera alegere a omului (liberul arbitru); dacă legiuitorul nu a reglementat ceva înseamnă
că a lăsat legea părților. Suntem în fata unui univers pe care nu apucăm să-l vedem, fiecare normă
are relații cu altele numeroase din rest, astfel că fiecare dintre noi este supus unei mulțimi de
norme. Nu sunt legi pentru unii și „facultăți” pentru alții! Cum cunoaștem acest univers juridic?
Citim legea, cursul, cartea sau mergem la instanță unde apelăm la instrumente specifice pentru a
afla jurisprudența. Există și alte instrumente? Unde? În conștiința noastră (interiorul meu – element
de conștiință transformată într-o boltă în care înșirăm toate normele, jurisprudența, doctrine, ce
formează dreptul ca un sistem – de exemplu, sistemul juridic românesc).

Dreptul își făurește propriile legi (norme), pe care le poate schimba. Tot ce privește dreptul, în
afară de ce e în conștiința noastră, totul este în instrumentul informației, astfel că avem de-a face
cu două universuri: universul informației și universul juridic. Universul informației conține
informații care duc la cunoașterea universului juridic, adică a regulilor care reglementează viața și
activitatea noastră; se cer, de exemplu, toate normele care reglementează, la un moment dat, un
anume aspect al vieții sociale, de unde apare necesitatea conceptului de fond normativ global
conținând normele văzute ca un sistem (de exemplu, sistemul juridic românesc). Unele sunt
abrogate, dar rămân cele ce ni se aplică, și de aici întrebarea: de unde le știm? Desigur că intervine
universul informației. Nu toate informațiile sunt juridice; informația juridică este inclusă în
categoria mai cuprinzătoare a informației sociale, dar informația juridică poate fi plasată și inclusă
și în conceptul de informație privită ca noțiune generală.

Omul primitiv, ieșit din peșteră, a constatat că pe cer sunt stele ce formează o boltă, elemente cu
conexiuni (sistem). În timp, omul a devenit conștient de dimensiunea spațială, de prezenta
constelațiilor, pe care, pentru demersul nostru, le-am redus la un singur plan. Putem proceda la fel,
de exemplu, cu normele juridice; constelațiile pot fi considerate că sunt disciplinele juridice.

Este de notorietate că elementele de pe boltă sunt interveniente cronologic, iar între elementele de
pe boltă sunt prezente relații, cele cunoscute între normele juridice ale unui sistem de drept. A fost
redus totul la un plan, aplicându-se un principiu recunoscut în cercetare, cel al reducționismului.

Se poate continua absolut la fel când apare un proiect de act normativ. O normă nouă (Nn) își face
loc în fondul global de norme și, de principiu, are relații cu niște norme, care suferă influențe, noua
stare a acestora din urmă putând influenta, prin ricoșeu, alte norme (cu care erau în relații anterior
apariției perturbației impuse de norma Nn). Se constată că Fondul Normativ Global este într-o
continuă evoluție, o adevărată „fierbere”.

Actele normative „trăiesc” în principiu prin efectele lor, recunoscute de societate. Pentru a
răspunde la întrebarea „Care este legea în vigoare?” se apelează la repertorii legislative sau, în
funcție de evoluția mijloacelor de prelucrare a datelor, chiar la așa-numitele agende legislative
electronice de încredere, dar și la alte instrumente cu aceleași calități. Trebuie aflată legea
neabrogată (în litera și spiritul ei), dar, de multe ori, și legile abrogate dar care-și produc efecte în
speță, întrucât se discută valabilitatea efectelor; apare necesitatea cunoașterii literei și spiritului
legii abrogate. Întrebarea trebuie astfel reformulată: care este legea aplicabilă, care-și produce
efecte? Suntem obligați să cunoaștem legea în vigoare și legea abrogată care mai produce efecte.
Se introduce astfel noțiunea de legislație activă referindu-ne la legislația în vigoare plus legislația
abrogată care mai produce efecte. Prin consecință, legislație neactivă devine legislația abrogată și
fără efecte.

În mod obișnuit, omul a cunoscut teoria și practica. Elementul specific dreptului, care nu
intră nici în teorie, nici în practică, este legea (norma). Informația juridică se găsește, așadar, în
una din cele trei componente: teoria (T), practica juridică (P) și legea, norma (L). Legea este
specifică omului juridic, acela care are sentimentul de a avea o datorie. Toată lumea vorbește de
teorie și practică, în agricultură, în fizică, chimie, în științele sociale (în general). Există discipline
sociale care au în plus legea. La facultatea de drept se învață doctrină (teorie); se termină facultatea
și apoi se face, în cele mai multe cazuri, practică, se aplică cunoștințele însușite (teoria) la cazuri
concrete din viață. Dar și când se învață și când se aplică ce a fost învățat, apare, invariabil, al
treilea domeniu, legea. Legea nu e teorie (trimitem la pușcărie nu în numele teoriei, ci în numele
legii, deci nu în numele dreptului roman, al dreptului civil etc.!). Există legi și în alte domenii,
cunoscute ca Legea Boyle-Mariot, legile agricole etc. care sunt legi ale naturii; savanții au
descoperit legile, nu le-au făcut! N-au adunat materia și i-au zis: de azi încolo faci așa!

„În general, toate tipurile de activitate umană sunt supuse - într-un fel sau altul – acțiunii de
normare socială, în sensul că ele nu se pot desfășura neorganizat, fără să se subordoneze unor
scopuri sau criterii care-și găsesc prefigurarea într-un sistem de principii și de norme.”1

Informația juridică este prezentă ca bază a societății, juridicul apărând ca factor comun și
obligatoriu pentru toate celelalte capitole ale activităților sociale (economice, tehnice, științifice,
estetice etc.); în toate acestea se disting reguli, interese și competente, latitudini și obligații
("drepturi și îndatoriri") determinând laolaltă ceea ce denumim fenomenul juridic, deci o
componentă esențială a socialului. „Prin fenomenul juridic societatea realizează partea esențială a
organizării și lasă, în același timp, câmp liber manifestării comportamentului social. Modul în care
evoluează societatea precum și modalitățile de manifestare a fenomenului juridic vor constitui
pentru drept indicațiile principale ale eficienței sale.”2

Este un obicei clasic de a plasa categoria de informații juridice în aria denumită informații
sectoriale, precum cele științifice, medicale, de presă etc. Dacă dintr-un anumit punct de vedere
este adevărat că primii consumatori ai acestui tip de informație sunt juriștii și documentariștii
juridici, trebuie evidențiat faptul că informația juridică oficială nu numai că este prezentă, dar se
impune tuturor sectoarelor de activitate fără excepție, dreptul reglementând toate relațiile în
societate, astfel că, și în opinia noastră, informația juridică este o falsă informație sectorială. Orice
sector de activitate se alimentează parțial din reglementările dreptului, generale sau specifice
sectorului respectiv. Orice nouă reglementare agresându-se oamenilor, trebuie cunoscută de către
aceștia, principiul Nemo censetur ignorare legem (ius) – nimeni nu se poate scuza invocând

1
N. Popa, Prelegeri de sociologie juridică, Tip. Univ. din Bucureşti, 1983, p. 101
2
N. Popa, I. Mihăilescu, M. Eremia,Sociologie juridică, Ed. Univ. din Bucureşti, 2003, p. 7
necunoașterea legii – fiind deja bine cunoscut în societatea modernă, rolul informației și
documentării juridice fiind și el recunoscut ca esențial în problemă.

Informația juridică se adaugă permanent celei existente, prin noi norme juridice și noi
soluții aplicative, fenomen ce reprezintă nu numai o extindere cantitativă a fondului esențial de
date, ci și o continuă reevaluare și revalidare sau modificare/abrogare implicită a principiilor,
normelor și practicii juridice, adică în fiecare moment și cu fiecare nouă achiziție de date sistemul
juridic poate fi revizuit, fapt ce impune și continua actualizare a bazelor de date (așa-zisele
"conflict al legilor în timp" și "conflict al normelor în spațiu"). Când se afirmă că trebuie analizat
ecoul direct sau prin ricoșeu ("efectul de biliard") pe care-l au sau pot să-l aibă noile date, se
presupune că nu trebuie limitat demersul numai la cele strict juridice, ci trebuie extins și la cele
din domeniile ne-juridice care poartă în ele forme, consecințe sau norme juridice. De exemplu,
raporturile juridice în economia agrară nu au efect numai în sine și în domeniul strict la care se
referă, ci pot modifica și teoria generală a contractelor și chiar regimul juridic al proprietății.

„Dreptul este o știință eminamente deductivă. Atât în construcțiile sale teoretice – obținute
din aproape în aproape – cât și din practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o
cerință sine qua non. Cunoașterea pe cale deductivă pleacă și în drept de la premisa că nu se poate
dovedi nimic decât pornind de la principii anterioare”3. Experiența, invocată de utilizarea metodei
logice ca metodă de cercetare științifică juridică, dar și expresia „În condițiile c este:…” din
schema concepută de G.H. von Wright presupun informație, în cazul nostru, de principiu,
informație juridică; de altfel, toate metodele cercetării științifice juridice presupun existenta
informației juridice ca materie primă a demersurilor efectuate în scopul cercetării fenomenului
juridic. Nu se pot efectua comparații între diferitele sisteme de drept dacă nu există date care să
poată fi comparate, informații despre elementele supuse analizei comparative; similar,
documentările solicitate de organele cu competente normative, investigațiile cu caracter de
expertiză legală, investigațiile privind modul de administrare a justiției, cunoașterea legii și altele
întâlnite în cercetarea sociologică juridică sunt bazate tot pe date analizate în context, deci pe
informații. Este inutil să mai insistăm asupra faptului că fără date specifice, informații juridice, o
metodă din ce în ce mai prezentă în cercetarea juridică – metoda cantitativă – n-ar putea să existe.

3
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 16
 Informația juridică, de dimensiuni aproape incomensurabile, pe care o presupune o viață
socială extrem de complexă implică, în mod strict necesar și obligatoriu, existenta unor mijloace
performante, adecvate și suficiente pentru recunoașterea, identificarea, culegerea, prelucrarea,
păstrarea, regăsirea, distribuirea și prezentarea datelor aferente sub formele și formatele cele mai
obișnuite sau cele mai speciale, după cerințele legii sau cutumei locului sau utilizatorului.
„Folosirea calculatoarelor ajută deciziei; această folosire nu îngustează posibilitățile de decizie, ci
dimpotrivă, le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a
deciziei.”4

Informatica juridică

Într-un articol publicat în Minnesota Law Review (1949), Lee Loevinger a preconizat o
nouă știință numită jurimetrie (jurimetrics), termen prin care se desemna utilizarea „științelor
exacte” și în special a informaticii în domeniul dreptului, iar la începutul anilor 1960 Hans Baade,
G. Schubert și alți juriști au definit obiectul acestei noi discipline: utilizarea calculatorului în
reperarea datelor și informațiilor, aplicarea logicii la norme și alte activități juridice, previziunea
deciziilor în justiție; ultima funcțiune era considerată la acea epocă ca fiind foarte importantă în
sistemele juridice de tip Common Law, în care precedentele au o valoare de principiu, hotărârile
pronunțate de instanțe judecătorești devenind obligatorii pentru instanțele inferioare în cazuri
similare. Experimentele americane efectuate începând din 1964 (Law Research Service) au
dovedit că, în ciuda avantajelor enorme demonstrate prin interogarea la distanta a unei baze de
date cu hotărâri judecătorești, afirmația potrivit căreia cu calculatorul se pot prevedea rezultatele
proceselor a fost o banală iluzie, astăzi utilizarea calculatorului în chip de horoscop automat
judiciar este interzisă de complexitatea sistemului juridic ca și de varietatea de fapte aduse în
atenția judecătorilor; nimeni nu poate spune că mijloacele informatice nu sunt de mare utilitate
juristului și, în mod special, magistratului, ceea ce conduce la necesitatea încercării de a cunoaște
de către toți lucrătorii din sfera juridică a întregului evantai de posibilități ale informaticii în
domeniul dreptului. Astăzi, se apreciază că „În general, metodele cantitative aplicate în drept au

4
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem,p. 28
meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecționarea reglementărilor juridice, la sporirea
eficienței lor sociale, precum și la îmbunătățirea activității practice de realizare a dreptului. De
aceea, orice rezervă, orice prejudecată, cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic
înlăturate” 5.

Începând din 1968, mari filozofi ai dreptului din Italia, precum Viitorio Frosini și Mario
G. Losano au denumit, în studiile și cărțile lor, întâlnirea dintre informatică (calculatorul) și drept
mai întâi giuscibernetica și apoi informatica giuridica.

În anii ’80, Enciclopedia Dalloz prezenta informatica drept știința tratamentului rațional
și automat al informației. Acest tratament se face cu ajutorul mașinilor numite <<calculatoare>>
(„ordinateurs”) și grație programelor numite <<software>> („logiciels”), iar informatica
juridică era definită „ca mulțimea aplicațiilor informaticii la domeniul dreptului și administrării
justiției”. Se distingeau atunci 4 tipuri de aplicații ale informaticii în viața juridică:

- automatizarea documentării juridice;

- automatizarea gestiunii sistemului judiciar;

- ajutor la decizia din justiție;

- ameliorarea cercetării juridice.

Profesorul român Vl. Hanga, analizând rolul calculatorului în deciziile cu caracter repetitiv,
subliniază deschiderea lumii juridice către domeniul unei științe cu impact imediat – informatica,
îndeosebi în domeniul deciziilor administrative, caracterizate prin faptul că în conținutul lor se
face aplicarea mecanică și identică (pentru aceleași categorii de fapte) a unor norme juridice la
situații reductibile la formule matematice6, dar și pentru elaborarea normelor juridice, pentru
documentare, pentru învățământ și pentru gestiunea instanțelor7, iar M. Ionescu-Voicana, un
eminent jurist și un împătimit până la sfârșitul vieții al promovării utilizării tehnicilor moderne și
în viața juridică, considera că „informatica juridică este disciplina și activitatea care, atât în
planul teoretic cât și în cel aplicativ, se ocupă de stăpânirea informației juridice prin intermediul

5
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem, p. 29
6
Vl. Hanga, Calculatorul în ajutorul deciziei, Studii şi cercetări juridice, I, 1989, pag. 73-78.
7
Vl. Hanga, Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996
mașinilor electronice de prelucrare a datelor.”8

Configurată pe domeniu, atât în plan teoretic cât și în cel aplicativ, informatica juridică se ocupă
de toate aspectele specifice datelor ce constituie suport al informației juridice, gestionate prin
intermediul mașinilor electronice de prelucrare a datelor, calculatorul devenind o unealtă și în
treburile juridice; informatica juridică poate fi definită ca știința tratării logice, cu mijloace
informatice, a informației juridice.

Pentru a defini aria de cuprindere a obiectului de studiu al informaticii juridice trebuie să se

clarifice care este informația juridică din domeniul de specialitate, dar și care sunt informațiile
juridice ori cu efecte juridice din celelalte domenii de activitate; de asemenea trebuie stabilit cum
trebuie sesizate și adunate, stocate, prelucrate și recuperate datele suport pentru aceste informații,
de unde rezultă genul și categoriile de servicii pe care informatica juridică trebuie să le ofere,
respectiv să le obțină, cu consecințe evidente asupra sistemului de informatică juridică. Se cere
aprofundarea analizei pentru determinarea celor câteva zone de interes, în primul rând pentru
utilizatori.

Informatica juridică are o amplă deschidere nu numai spre toate formele de manifestare a
informației juridice propriu-zise, ci și spre celelalte domenii de activitate cu oarecare grad de
juridicizate. Astfel, se au în vedere activitățile administrative care cuprind sectoare cu informație
juridică: starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar, împărțirea administrativ-teritorială etc.

Aceeași deschidere se impune și spre toate datele cu caracter sau efecte juridice din dreptul
internațional sau comunitar, precum și, cel puțin în scop de comparare, din legislațiile interne
străine ("dreptul comparat").

Principiile de bază ale unui sistem de informatică juridică trebuie să fie:

. să circule datele, iar nu oamenii;

. să se evite paralelismele;

. să se asigure compatibilitatea (reciprocă) cu celelalte sisteme;

8
M. Voicana, Sistemul Informatic Juridic Românesc, Probleme de Informare şi Documentare, vol. 25, nr. 4, oct.-
dec. 1991.
 Calitatea informatică a unui sistem este determinată în egală măsură de calitatea
informațiilor respective, dar și de cantitatea lor. Sistemele care fac excesivă economie la numărul
datelor stocate nu se îndepărtează mult de servitutea sistemelor clasice manual-mentale în care am
trăit, situându-se ca performante, vrând-nevrând, sub semnul incompletului și, deci, deficienței
fundamentului pe care îl constituie, la intrare, aria de cunoaștere, ceea ce influențează pe cale de
consecință, însăși calitatea prelucrării și ieșirilor, chiar în condițiile unor programe deosebit de
satisfăcătoare.

În același timp, calitatea informatică a sistemului este dependentă de concepția pe care

acesta se fundamentează. Toți știm că programele sunt esențiale în această privință. Dar înseși
programele sunt determinate de concepția de sistem, de cuprinderea și obiectivele lui, de relațiile
infra și inter sistemice ce sunt puse în evidentă și de funcțiile pe care le asigură în raport cu
obiectivele urmărite. Din acest punct de vedere nu este nici o noutate în a afirma constatarea că
orice sistem informatic este în esență un sistem cibernetic.

Cele două observații de mai sus converg prin a postula ca:

a) un sistem informatic juridic să cuprindă toate categoriile caracteristice de informații,

iar în cadrul lor, toate informațiile pertinente;

b) într-un sistem informatic juridic adecvat, atenția principală să se acorde datelor care
constituie punct de relaționare și de referință pentru absolut toate celelalte categorii de informații
și anume datele cu privire la normele juridice, la legi – utilizând termenul în sensul său cel mai
larg, acela de acte juridice normative de orice natură și de orice nivel;

c) dar, odată abordate cu acest rol, datele legislative trebuie să fie integral pertinente – și
deci complete – obligând

. pe de o parte la înregistrarea și prelucrarea tuturor actelor normative;

. iar pe de altă parte asigurând că aceste acte normative să fie preluate în cuprinsul lor întreg
și exact, chiar în litera legii, cum se spune. Se știe că orice deviere (abatere) de literă sau chiar de
semn de punctuație poate altera sensul – și deci puritatea și completitudinea informației. Cerința
este, deci, de a proceda după metoda textului integral al actelor normative, care vine să încoroneze
cerința tratării integrale a actelor constituente ale fondului normativ global.
 Aceasta echivalează cu a conchide că obiect al informaticii legislative ca sistem informatic
reprezentând principalul subsistem al informaticii juridice, nu este cutare sau cutare lege sau grup
de legi în parte, ci întregul complex de legi cuprinzând întregul complex de norme – pentru care
cea mai bună terminologie ni se pare a fi aceea de fond legislativ global sau fond normativ global.

În concret, strădaniile cercetării în domeniu trebuie să constea din justificarea faptului că

una din trăsăturile fundamentale ale informaticii legislative este aceea a îmbinării obligatorii a
celor două categorii de relații ce se constituie pe de o parte între sistemul de bază (realitatea socială)
și sistemul de norme, iar pe de altă parte chiar între acestea în sânul sistemului global de norme.

Spre a beneficia de metode și tratamente informatice, prima categorie presupune drept

condiție informatizarea pe scară largă a corespunzătorului domeniu specific din realitatea socială;
în momentul actual, referindu-ne doar la realitățile noastre, se poate afirma că demersul este încă
în faze de consolidare.

Preocuparea pentru funcționarea eficientă și nu numai formală a celui de-al doilea aspect
duce la necesitatea de a cuprinde în informație, ca un factor obligatoriu, starea exactă a formei și
conținutului fiecărui act normativ și a fiecărei structuri a acestuia, mergând analitic până la
articolul de lege, la alineat și chiar la norma (sau normele) cuprinse în acesta. Astfel se poate
evidenția pentru fiecare element structural de bază conținutul său normativ exact la data consultării
sistemului, și totodată: pe de o parte corelarea cu celelalte norme existente în fondul normativ
global (pe care totodată îl și modifică, eventual), iar pe de altă parte întregul istoric al normării în
ce privește instituția juridică respectivă, prin reținerea diverselor faze parcurse și a valabilității în
timp a diverselor versiuni intervenite. Cum versiunile și valabilitatea lor depind de natura și
categoria normelor ca și de setul de evenimente (cu efect legislativ) pe care le cunoaște respectiva
normă (adoptare, repetare, modificări ori abrogări totale ori parțiale, suspendare, extindere sau
restrângere, re-numerotare, republicare etc. etc.), și de presupusul lor efect logic obligatoriu în
cadrul ordinii succesiunii lor, sistemul trebuie însărcinat să propună diagrama acestor efecte logice
de natură să rezolve problema stării sistemului normativ respectiv la un moment dat, chiar dacă
legiuitorul nu a procedat explicit ci a lăsat ca evenimentul - și de aici efectul său - să rezulte doar
implicit din jocul tipurilor de norme și al ordinii în care ele s-au succedat.

Într-adevăr, profilul fiecărui act normativ și aportul său de informație, deci de cunoaștere,
se poate afla din structurarea datelor care-l privesc, în
A. date de identitate (identificare) și valabilitate

B. date privind publicarea sa, precum și în sfârșit și în special,

C. date privind efectele pe care actul respectiv le-a produs, la adoptarea lui, asupra
celorlalte acte normative – fie expres, fie implicit -, dar și influențele pe care le-a înregistrat între
timp după adoptarea sa în formă inițială, prin efectele pe care le-a suportat ca urmare a adoptării
ulterioare a altor acte normative care (tot fie expres, fie implicit) îl pot modifica, condiționa sau
chiar stinge. Este vorba deci de raporturile denumite active și pasive față de celelalte acte
normative, componente ale fondului normativ sau legislativ global. Aceasta înseamnă a putea să
se determine starea actului respectiv, la diversele momente ale vieții (valabilității) sale; înseamnă,
totodată, ca despre fiecare act normativ în parte sistemul să nu rețină o imagine unică, cea de la
adoptare, ci un set de imagini succesive, la cea inițială adăugându-se diversele versiuni care
exprimă „starea” documentului respectiv în timp – fiecare cu trăsăturile sale de valabilitate.

Sistemul Informatic Juridic Românesc (SIJUR)9 a fost gândit de la început ca un sistem

global la scară națională, menit să adune cu deplină compatibilitate și după aceeași metodologie,
întreaga informație juridică, indiferent de sectorul din care provine, de modalitățile sale formale
concrete și de beneficiarii ei, de la structurile și agenții profesionali, la marea masă a populației,
ca simpli cetățeni.

Conceput modular, corelat și comparabil (reciproc) cu celelalte sisteme la nivel național,

SIJUR apare ca un sistem central într-o rețea națională având o structură precisă pe orizontală și
pe verticală, cu particularități specifice: în general conține text integral, eventual îmbunătățit, în
grafia originală („litera legii”), prelucrat prin indexare automată, care să asigure analize logice prin
tratamentul implicațiilor între norme; preia datele la locul producerii lor, transportându-le spre
solicitant, în formă brută sau prelucrat-agregată, eliminând operațiile care se repetă sau sunt
paralele.

Obiectivele generale ale SIJUR au fost formulate astfel:

1) – constituirea fondului centralizat de acte normative (în vigoare, dar și abrogate);

9
Raport asupra necesităţii, posibilităţilor şi conceptului unui sistem românesc de informatică juridică, București,
Consiliul Legislativ, decembrie 1972
2) – eliminarea inadvertențelor și dublelor reglementări, a lacunelor în reglementare, prin
determinarea tuturor corelațiilor explicite și implicite, identificarea legăturilor exprese între actele
normative descompuse în dispozițiile componente, în sens activ și pasiv;

3) – istoricul modificărilor fiecărui act normativ, incluzând textele corespunzătoare

diferitelor faze ce s-au succedat în evoluția aceluiași text;

4) – consultanta juridică pe principiul determinării stării sistemului normativ în litera și

spiritul său, cu toate actualizările și implicațiile sale;

5) – asistarea avizării proiectelor de acte normative, cu păstrarea istoricului fazelor de

elaborare, inclusiv textele corespunzătoare fiecărei faze;

6) - stocarea jurisprudenței de referință a instanțelor judiciare și unităților notariale, a

practicii parchetelor și a datelor corespunzătoare din practica administrativă cu caracter juridic;

7) – perfecționarea activităților unităților de justiție prin aportul facilităților tehnicii de

calcul, inclusiv birotica;

8) – stocarea tuturor informațiilor bibliografice de referință;

9) – stocarea tuturor informațiilor cu caracter juridic provenind din străinătate, necesare

societății românești.

În consecință, SIJUR este constituit din trei subsisteme principale, corespunzătoare tipului
preponderent de informație cuprinsă:

a) legislația (SILEG) incluzând actele normative ce se aplică, dar și proiectele de acte

normative și legislația istorică (abrogată), precum și – prin analogie – actele internaționale și ale
dreptului comunitar, sau cele din dreptul comparat;

b) practica juridică și administrativă, inclusiv cea judiciară (SIPRA), cu compartimente

distincte pentru informația din activitatea instanțelor și parchetelor, avocaturii și jurisconsulților,
notarilor sau chiar ale unor administrații publice centrale sau locale cu activități juridice evidente
– prin fișiere speciale printre care cele privind jurisprudența;

c) teoria, doctrina juridică, materialele publicate în cărți și reviste (SITEO) care se tratează
ca un sistem bibliografic tipic, cu modalitățile cuvenite pentru trecerea pe calculator.
 Dintre aceste subsisteme, cel principal este SILEG (Sistemul Informatic Legislativ) și
mai cu seamă, în cadrul său, compartimentul privind legislația denumită activă, întrunind atât
legislația în vigoare, cât și cea abrogată dar care își mai produce efecte. Legislația istorică (cea
abrogată, care a încetat să-și producă efectele) și cea viitoare (proiectele actelor normative)
constituie celelalte compartimente ale acestui subsistem, care mai cuprinde (cu justificarea
analogiei de metodologie) un compartiment destinat informației de drept comparat și un altul în
care este stocată informația de drept internațional și comunitar.

SILEG a fost abordat cu text integral, analizat și prelucrat conform unei metodologii
specifice (îmbunătățit prin analize adecvate de ordin lingvistic, logic și juridic, integratoare ale
relațiilor exprese și implicite ale normelor); această ultimă modalitate face posibilă abordarea
regăsirii informației cu ajutorul indexării automate, metodă care în afară de obiectivitate, celeritate
și siguranță oferă și posibilitatea unei largi aplicații ale diverselor aspecte de inter-relaționare
normativă. Caracterul global al obligației de legalitate ne impune, în același timp, să recunoaștem
și să afirmăm că obiectul final al cunoașterii – consonantistă, deci cibernetică – în SILEG nu se
limitează la lista actelor normative, cu datele lor primare, ci adaugă întreaga problematică a
relațiilor și a stării lor, înmănunchind astfel întreg fondul normativ global. De altfel, fiecare dintre
noi, ca cetățean este supus nu uneia sau alteia dintre legi, ci întregului ansamblu de legi în vigoare,
așa cum acționează și interacționează ele, sprijinindu-se și completându-se, condiționând-se și,
eventual limitându-se reciproc.

SILEG care se construiește pe aceste relații nu se rezumă însă numai la acest aspect, ci
trebuie să acorde o atenție asemănătoare și relațiilor dintre informațiile inter-normative și celelalte
categorii de informații juridice, privind respectarea și îndeplinirea legii, aplicarea ei, executarea
prescripțiilor normative, precum și reflectarea juridicului în teoria dreptului, în doctrinele juridice,
în critica vieții judiciare și juridice în general, în întreaga bibliografie a domeniului.

SIPRA (Sistemul Informatic al Practicii juridice) cuprinde, la rândul său, informații de

tip textual: jurisprudența, hotărârile judecătorești și arbitrale. Acestea pot fi tratate în principal ca
rezumate indexate manual (metoda textului integral fiind rezervată pentru deciziile Curții
Constituționale și unele dintre hotărârile de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție),
celelalte compartimente ale acestui subsistem putând fi constituite din fișiere având ca obiect
evidenta și activitatea instanțelor și celorlalte organisme analoage, evidenta și activitatea
notariatelor, barourilor de avocați, ale jurisconsulților, ale diverșilor agenți economici și sociali
etc., inclusiv activitățile care se realizează în sfera administrației publice dar au caracter, sunt de
natură ori produc efecte juridice (starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar ori cadastrul
funciar). Profitând tot mai intens de cuceririle la zi ale tehnologiei informației și comunicațiilor,
odată cu creșterea gradului de dotare (cu echipamente și personal calificat), se preconizează
obținerea locală (la locul producerii) a textului integral al hotărârilor, deciziilor și celorlalte
documente („dosare electronice”) prin mijloace informatico-birotice și punerea acestora, împreună
cu informațiile de îmbunătățire și adăugire impuse de metodologia sistemului informatic, la
dispoziția celor care le-au produs, dar și la îndemâna celor interesați, din tara sau străinătate.

În fine, SITEO (Sistemul Informatic al Teoriei juridice) este constituit din fișiere
organizate după principiile catalogării bibliografice curente, adecvate însă clasificării și indexării
juridice corespunzătoare; datele sunt diferențiate după gradul lor de complexitate:

a) fișe cu datele bibliografice standard;

b) idem cu indexări și trimiteri;

c) idem cu regeste, cuvinte cheie;

d) idem cu rezumate;

e) idem cu citate;

f) idem cu comentarii afirmative sau critice.

SITEO se subdivide, de asemenea, în module destinate cărților și periodicelor ca atare, sau

articolelor din periodice, la rândul lor fiecare din acestea tratând separat originalele (în limba
română sau în alte limbi) și traducerile (în limba română sau în alte limbi). Ca și la SIPRA, se
întrevede utilizarea în viitorul imediat a bibliotecii electronice, valorificând situațiile în care, tot
mai multe edituri, după ce realizează prin mijloace informatice operațiile de culegere și editare a
cărților/revistelor, pun la dispoziția celor interesați formatul electronic în text integral al
realizărilor lor folosindu-se de binefacerile Internetului. Pe data de 11 august 2006, presa a anunțat
că „firma Google a încheiat un acord cu Universitatea din California pentru a face disponibil on-
line conținutul bibliotecilor acestei instituții (peste 100). Este primul pas în realizarea celei mai
mari biblioteci virtuale, inițiat de Google, care intenționează să transfere în format digital toate
operele scrise în lume”. Și alte companii (Yahoo) au anunțat intenții asemănătoare, marele
impediment fiind bariera de protecție a unor opere prin dreptul de autor care trebuie învinsă prin
stăruință și mulți bani. Și inițiativa Uniunii Europene de a crea, după modelul S.U.A., o memorie
colectivă întâmpină aproximativ aceleași greutăți, dar, pentru interesul general, este foarte probabil
să se găsească soluții însoțite și de compromisuri. Pentru regăsiri tematice sau după alte criterii, la
aceste documente integrale se vor adăuga, cu siguranță, și unele dintre elementele enumerate mai
sus, ca informație îmbunătățită.

Trebuie precizat că diversele subsisteme și compartimente trebuie astfel concepute încât să

asigure schimbul și completarea între informații, inclusiv cele determinate de evoluția în timp a
diverselor date: de pildă, diversele versiuni ale unor acte normative, determinate de abrogările și
modificările exprese ori implicite, dar determinând la rândul lor – în afara implicațiilor inter-
relaționale – și modificări (uneori semnificative) ale jurisprudenței și ale literaturii de specialitate.

Legislația fiind în principiu, întocmai ca și jurisprudența, statistica juridică și ce a stării

infracționale etc., unice pe tara, sfera de acțiune a SIJUR se extinde, prin natura lucrurilor, la
întreaga activitate socială, indiferent de subordonări, domenii, sectoare sau clasificări tematice.
Numai în această concepție se poate înțelege rolul unificator și integrator al legii și al factorului
juridic în general. Fiecare persoană și fiecare structură este supusă de fapt nu numai legislației sale
specifice, ci și fondului normativ global, care funcționează și trebuie cunoscut în întreaga
intercondiționare a tuturor actelor și normelor juridice pe care acesta le cuprinde.

SIJUR a fost gândit să poată servi nu numai în planul informării și documentării, ci și ca

un consultant de specialitate, ca un partener de dialog și asistent la soluționarea problemelor
juridice și judiciare (bunăoară în activitatea parlamentară și de elaborare și avizare a proiectelor
de lege; în publicarea proiectelor și a actelor normative adoptate; în publicarea jurisprudenței; în
consultațiile notariale și avocațiale; în urmărirea și evaluarea activităților instanțelor, parchetelor
etc.;), manifestându-se adesea ca un sistem expert întemeiat pe programe de inteligenta artificială.

Printre beneficiarii sistemului se pot distinge patru categorii, cărora le corespunde câte o
latură a informaticii juridice. Astfel sunt: activitățile de informatică juridică în serviciul statului;
cele în serviciul agenților economici și sociali; informatica în serviciul cercetării și învățământului
juridic; informatica în serviciul direct al cetățenilor.

Pe plan internațional, pornind de la faptul că se consideră că informatica juridică cuprinde

stocarea și extragerea datelor juridice, analiza funcțională și utilizarea logicii simbolice, se
încearcă o distincție între informatica juridică în sens larg și informatica juridică în sens restrâns
(strict).

Informatica juridică în sens larg este considerată a fi disciplina care studiază aplicarea în drept a
tuturor aplicațiilor și activităților informatice, în timp ce informatica juridică în sens strict pare a
fi informatica juridică documentară.

Prima din cele două categorii conține, așadar:

. informatica juridică documentară;

. informatica juridică meta documentară, adică acea ramură a informaticii juridice care se ocupă
de sistemele expert, deci de programe care să ofere utilizatorului soluții la problemele specifice
dreptului;

. informatica judiciară care se ocupă de informatizarea registrelor și tuturor activităților instanțelor

de judecată și a celorlalte aspecte specifice ale parchetelor, executarea pedepselor etc.;

. dreptul informatic, studiind protecția juridică a programelor, protecția vieții private și a băncilor
de date personale, semnătura electronică, contractele informatice, Internetul și dreptul, crime și
delicte comise prin intermediul mijloacelor informatice sau împotriva informaticii etc.;

. informatica juridică „personală”, adică aplicarea mijloacelor informatice pentru formarea –

inițială și continuă – a juriștilor, pentru organizarea cabinetelor de avocați sau de notari etc.

Alte tendințe de structurare conduc la trasarea a trei categorii (ramuri) ale informaticii juridice:

. informatica juridică documentară (aplicații informatice în serviciul documentării juridice) pentru

conceperea și dezvoltarea tehnologiilor pentru căutarea textelor, clasificări, redactarea rezumatelor
(sumarelor), elaborarea tezaurelor juridice, extragerea informațiilor și a tuturor celorlalte
instrumente lingvistice;

. informatica juridică administrativă (aplicații informatice în serviciul practicii juridice), care

conține programe pentru automatizarea procedurilor judiciare, redactarea hotărârilor judecătorești
și a legislației, utilizarea calculatorului în toate aspectele aplicării dreptului;

. informatica juridică în sprijinul deciziei (aplicații informatice în serviciul științei juridice),

orientată spre elaborarea și utilizarea sistemelor expert juridice, a instrumentelor în sprijinul luării
deciziilor și a sistemelor inteligente pentru consiliere (asistenta) juridică.
Actualmente, informatica juridică apare ca fiind o disciplină interesată de repercusiunile sociale și
economice ale utilizării informaticii, precum și de aspectele tehnice ale aplicării tehnologiilor în
domeniul juridic. Într-un sens mai larg, informatica juridică poate fi concepută să includă alte
chestiuni având aspect de informație juridică, din care se pot cita, cu titlu de exemplu, securitatea
și pacea, dreptul internațional, comerțul electronic, democrația și drepturile omului; „Cyberlaw”
interesându-se de crimele comise în lumea calculatoarelor și al comunicațiilor pe Internet, apare
direct legată la informatica juridică. Se întrevede că informatica juridică va servi nu numai pentru
a furniza instrumentele necesare care să facă larg disponibile și accesibile informația juridică și
cunoștințele, ci va ajuta, de asemenea, la măsurarea efectelor de ameliorare a condițiilor de acces
la drept și a repercusiunilor distribuirii foarte largi a informației juridice, precum și la studierea
efectelor aplicării „cyberlaw” în societate.

În contextul societății informației, în care datele se prelucrează preponderent cu mijloace

informatice, se pun întrebări și se adaptează răspunsuri ale căror forme urmăresc evoluțiile
tehnologiilor informației și comunicațiilor, precum: Ce tipuri de informație se difuzează? Poate fi
propusă în forma sa brută sau îmbogățită? Trebuie să fie diferențiată după utilizator? Cum se
asigură fiabilitatea și actualitatea (probleme de flux și de anterioritate)? Care este piața de
informație juridică? Cum este organizată difuzarea (suporturi, producători, servere)? Care sunt
costurile? Cum se asigură perenitatea difuzării? Este informația accesibilă financiar și tehnic
întregii piețe? Noile tehnologii antrenează modificări în difuzare? Care sunt consecințele
circulației fără frontiere? Cum se asigură protecția persoanelor? Cum se respectă drepturile private:
responsabilități, garanția securității și autenticității informației, executarea contractelor,
sancțiuni… ? Cum se garantează drepturile de proprietate intelectuală? Care sunt diferitele politici
ca și obiectivele lor și mijloacele de punere în lucru pentru a asigura difuzarea? Care sunt actorii
și care este rolul lor? Noile tehnologii și circulația transfrontieră trebuie să antreneze schimbări ale
politicilor?