SIMBOLURILE IDENTITARE ALE ROMILOR

DRAPELUL
Elev:Țurcan Maria

Drapelul romilor (în romani O styago le romengo) este drapelul internațional al etnicilor
romi. A fost aprobat de reprezentanții a diferite comunități rome la primul Congres Mondial al
Romilor, organizat la Orpington în 1971. Steagul este format dintr-un fundal de albastru și verde,
reprezentând cerul și respectiv pământul, și o chakra roșie cu 16 raze în centru. Acest din urmă
element, adăugat pe drapel de savantul Weer Rajendra Rishi, reprezintă tradiția de continuitate a
poporului rom și este, de asemenea, un omagiu adus drapelului Indiei. Drapelul a fost deosebit de
popular în Iugoslavia socialistă, care l-a recunoscut oficial la scurt timp după adoptare.
Pentru prima dată un astfel de design bicolor a fost fluturat de romii din România în anii 1930,
desenul a redevenit popular în anii 1960. Versiunea tricoloră adoptată de supraviețuitorii
genocidului romilor nu a intrat în uz, din cauza opiniei că ar reprezenta comunismul. Varianta
definitivă din 1971 a acumulat tot mai multă simpatie în deceniile următoare, fiind asociată în
special cu grupurile care promovează unitatea transnațională a romilor și descurajează utilizarea
termenului „țigani”. Steagul a fost promovat de actorul Yul Brynner și violonistul Yehudi
Menuhin, dar și de Florin Cioabă, autoproclamat „Regele romilor”.

Congresul de la Orpington nu a furnizat specificații oficiale ale steagului (proporții, culori etc.),
de aceea el este confecționat cu desene diferite și are multe versiuni derivate. Mai multe țări și
comunități au recunoscut oficial drapelul pe parcursul anilor 2010, dar arborarea sa a stârnit și
controverse în unele regiuni ale Uniunii Europene. Variantele derivate au fost utilizate pe scară
largă de romi în scopuri politice. Cu toate acestea, în comunitatea academică există voci care
susțin că drapelul romilor este prea eurocentric, iar utilizarea lui este o soluție superficială la
problemele cu care se confruntă grupul etnic pe care îl reprezintă.

Printre simbolurile timpurii ale romilor se numără un steag roșu purtat de romii din Turcia,
organizați într-un esnaf al Imperiului Otoman. Din 1955, pelerinii romi de la Sanctuarul Maicii
Domnului din Lourdes poartă un „steag al țiganilor”, care este o cometă cu șaisprezece raze pe
un cer albastru cu stele, cu imagini ale lui Isus Hristos și Fecioarei Maria. Este descris ca un
„mare steag al nopții, care poartă Steaua Magilor”.

Conform istoricului Ian Hancock, drapelul curent provine din cel propus de romii din România
la sfârșitul anului 1933 la Adunarea Generală a Romilor din România (AGRR), la inițiativa lui
Gheorghe A. Lăzăreanu-Lăzurică. Acel drapel era un steag bicolor simplu, din care lipsea
chakra. Savanta Ilona Klímová-Alexander menționează că acest detaliu „nu este confirmat de
vreun statut oficial sau de orice altă sursă”. Sociologul Jean-Pierre Liégeois teoretizează că
steagul romilor de la AGRR era un concept, nu un design propriu-zis. Vexilologul Whitney
Smith consideră că bicolorul simplu a existat în realitate, dar că autorul său rămâne necunoscut.

Organizația lui Lăzurică avea un alt steag, mai bine documentat, folosit pentru a reprezenta
comunitatea de romi din România. Acesta era o combinație a stemei României cu simboluri ale
culturii rome: „o vioară, o nicovală, o busolă și o mistrie încrucișată cu un ciocan”. La AGRR au
mai fost fluturate și încă cel puțin 36 de steaguri regionale, binecuvântate în ceremonii publice de
către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, de care aparținea Lăzurică. Către mijlocul anilor
1930, inițiativa de a adopta un steag internațional a fost preluată de noul președinte al AGRR,
Gheorghe Nicolescu.

Drapelul a fost scos din uz către începutul celui de-al Doilea Război Mondial,[6] când multe
comunități rome europene au fost decimate în genocidul romilor, parte a Holocaustului. În
această perioadă, mulți romi își ascundeau apartenența etnică pentru a scăpa de Einsatzgruppe și
deportări. Într-un caz raportat la Simferopol în 1941, romii din Crimeea fluturau steagul verde al
islamului în încercarea de a se preface în fața naziștilor că sunt tătari sau turci.

La începutul Războiului Rece, simbolismul etnic al romilor a reînviat. Drapelul bicolor a fost
folosit în Franța de către Vaida Voievod, care la 24 mai 1959 s-a autoproclamat „Regele
romilor” și a format Uniunea Internațională a Romilor. Carta a aprobat culorile verde și albastru,
verdele reprezentând „pământul acoperit cu vegetație” și „o lume fără granițe”, iar albastrul
„cosmosul și libertatea”. Către 1961, Vaida contempla ideea fondării unui stat al romilor, sau
„Romanestan”, cu acest bicolor ca drapel de stat. În acest context, albastrul simboliza libertatea.
Pe lângă drapelul lui Lăzurică și Vaida, a existat și propunerea aprobării unui drapel tricolor cu
benzi orizontale verde-roșu-albastru, care reprezentau iarba, focul și, respectiv, cerul. Către
1962, tricolorul era destul de popular în rândul comunităților rome. Acesta era agreat și de
autoritățile Spaniei franchiste, care îl apreciau ca fiind „mai puțin controversat” decât
simbolismul de stânga favorizat de romii spanioli. Astfel, de exemplu, mențiunea despre „steagul
republican” din Triana lui La Niña de los Peines a fost schimbată de cenzură în „steagurile
țigănești” (banderitas gitanas). Suspiciunile că roșul din prim-plan ar simboliza comunismul i-a
determinat pe unii activiști să propună înlocuirea benzii roșii cu o flacără sau roată de aceeași
culoare.

Varianta cu roata roșie a servit ca bază pentru designul recunoscut de Congresul Mondial al
Romilor din 1971, atribuit specialistului indian al culturii rome Weer Rajendra Rishi. La aceeași
întâlnire s-a decis ca roata propriu-zisă să fie inspirată din Chakra Ashoka, asemeni drapelului
Indiei. Decizia de a include „ceva indian” în designul drapelului a fost în general agreată,
reflectând în parte teoriile lui Rishi potrivit cărora romii erau o „castă războinică medievală”,
precum rajpuții. Printre propunerile altor participanți se număra un steag mai vechi „care înfățișa
un cal”. Ideea lui Rishi nu le-a plăcut unor activiști, care considerau că chakra este un simbol
străin culturii rome. De fapt, conform vexilologului Whitney Smith, drapelul din 1971 nu avea
specificații oficiale, fiind descris pur și simplu ca o „roată de trăsură” care nu semăna cu chakra –
prin urmare, chakra este un detaliu recent.