Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Tehnologia Alimentelor
2023

Referat
Inflația

Elaborat: stud. gr. SHTA-231 Jardan Angelina

Verificat: Grigoraș Maria
 Cuprins:

1. Geneza și natura inflației contemporane;

2. Cauzele inflației. Interacțiunea dintre diferitele tipuri de inflație;
3. Interacțiunea dintre inflație prin cerere și inflație prin costuri;
4. Teorii ale inflației;
5. Consecințele inflației;
6. Politicile de combatere a inflaţiei;
7. Concluzie.

8.
 Inflația

Inflaţia reprezintă un dezechilibru structural dintre

fluxurile materiale şi monetare care se exprimă prin creşterea durabilă şi
generalizată a preţurilor şi deprecierea valutei naţionale (dezechilibru între
structura PIB-ului şi masei monetare).
Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări,
reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a
puterii de cumpărare a monedei național

1. Geneza și natura inflației contemporane

Procesul inflaționist a apărut cu mult înaintea științei economice, dar teoria

inflației s-a conturat mult mai târziu. Fiind un proces monetar, precizarea
naturii inflației se poate face în corelație cu formele istorice pe care le-au
îmbrăcat banii:

- devalorizarea mascata a monedelor din metale prețioase;

- inflația banilor de hârtie convertibili în aur (determinată de creșterea masei

bănești în raport cu cantitatea de aur pe care o reprezentau);

- inflația banilor de hârtie neconvertibili în aur (pe fondul excedentului de

hârtie).

Puncte de vedere cu privire la natura inflației:

Există inflație atunci când nivelul general al prețului este în creștere continuă,
mai mult sau mai puțin rapidă (Raymond Barre).

Inflația este acea stare a economiei în care crește continuu și anormal

indicele general al prețurilor, adică o creștere mai rapidă decât cea a
producției de bunuri și servicii ale țării.
 Inflația presupune o sporire a prețurilor naționale mai puternică decât cea a
prețurilor internaționale, creșterea având efecte patologice pentru ansamblul
economic național ([Link]).

În gândirea keynesistă, inflația este apreciată în legătură cu fluxurile

macroeconomice reale: o dată ce folosirea mâinii de lucru a ajuns să fie
deplină, orice încercare de a mări în continuare învestițiile va declanșa o
tendință de creștere nelimitată a prețurilor curente, oricare ar fi
înclinația marginală spre consum, adică ne aflăm într-o situație de inflație
autentică ([Link]).

Promotorii neoliberalismului monetarist abordează și explică inflația pe baza

confruntării specifice dintre mărimile nominale și cele reale, dintre nivelele
curente și cele viitoare ale indicatorilor macroeconomici ([Link]).

Inflația actuală se delimitează de formele istorice anterioare dar și de cel

privind natura acesteia în raport cu procesele social-economice.

Rămâne un proces de depreciere a banilor aflați în circulație și nu de

devalorizarea lor prin măsurile luate constient de agenți economici specializați
(este specifică banilor neconvertiți și celor de credit).

Se manifestă ca o creștere generală și durabilă a marii majoritați a prețurilor,

modificându-se corelația dintre acestea.

Semnifică un anume raport între mărimea fluxurilor bănești și cea a fluxurilor

reale: excedentul masei monetare în raport de oferta de satisfacere și
producție.

Inflația contemporană devine ea însăși un dezechilibru monetaro-material.

Inflația apare ca disfuncție acceptată de agenții economici, ca un rău necesar

al creșterii economice (un surplus de oferte de bunuri față de ce-a a populației,
fiind considerat răul cel mic față de șomajul cronic de masă).

Are efecte restructurante mai mari sau mai mici dureroase pentru categoriile
sociale cu venituri relativ fixe, are și efecte pozitive pentru echilibrul
economico-social general.

Inflația contemporană reprezintă un dezechilibru monetaro-real, care exprimă

existența în circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economice,
fapt ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor
neconvertibili în general, ca și creșterea durabilă și generalizată a prețului.
 2. Cauzele inflației. Interacțiunea dintre diferitele tipuri de inflație.

Cauzele direcților ale apariției, menținerii și accelerării inflației sunt

reduse, de regulă, la procese ce au loc în sfera circulației.
Majoritatea specialiștilor au studiat factorii care au declanșat și întreținut
inflația de amploare a anilor `70-`80, fără a face o comparație cu factorii
inflației: generali (universali), particulari și specifici (concret-istorici).
Cauzele și factorii se structurează și se ierarhizează în maniere diferite
pe țări, având intensități diferite și roluri diferite.
Se face o analiză a factorilor și circumstanțelor inflației moderate a anilor
`80, menținute sub controlul guvernelor.
Se acordă atenție cauzelor economice, sociale, politice ce au declanșat
inflația de mare amploare în fostele țări socialiste.

Inflație prin monedă - M. Friedman Inflația este legată mai ales de

oferta de monedă, suplimentarea acestora decurgând din deciziile
agenților economici specializați în sensul sporirii activelor lor (banii de
credit).

Inflație prin cerere - Cererea nominală solvabilă menținându-se mai

mare decât oferta de bunuri creând un dezechilibru de piață.

Inflație prin ofertă - care consideră drept cauză principală insuficiența

produselor. Sporirea venitului nu-i compensată printr-o creștere
corespunzătoare a W, denumită și inflație reală, penurie de produse.

Inflație prin credit - Creșterea substanțială a creditului duce la

dezechilibrul inflationist, la excesul de cerere nominală pentru bunuri de
consum. Masa monetară suplimentară se exprimă în sporirea imediată a
cererii de consum în timp ce noile investiții nu asigură creșterea ofertei;
cresc prețurile pe piață, se reduce puterea de cumpărare a salariilor
nominale.

Inflație prin costuri - Se declanșează atunci când întreprinderile,

guvernul, salariații și consumatorii acționează oarecum convergent în
direcția creșterii costului. [Link] - variațiile salariului nominal,
sporirea cheltuielilor salariale inflație.
Procesul inflației contemporane este determinat de mulți factori:
economici și sociali-politici, interni și externi; direcți și indirecți; pe termen
scurt și mediu.

3. Interacțiunea dintre inflație prin cerere și inflație prin costuri

Inflația prin cerere este acea inflație care rezultă din creșterea cererii
agregate (unii specialiști: creșterea cererii agregate datorită creșterii
veniturilor bănești ale populației) se propune controlul ofertei de bani din
economie, alții apreciază că cererea agregată poate să sporească chiar
dacă oferta de monedă rămâne aceeași (reducerea impozitului pe venit
crește constant la o creștere a cererii agregate - crește parțial prețul dar
crește și producția).

Factorii Inflația prin cerere:

1. creşterea cheltuielilor de consum efectuate de 1. populație (C↑);
2. creşterea investițiilor efectuate de către firme (1↑);
3. creşterea excesivă a achizițiilor guvernamentale (G↑);
4. creşterea exporturilor nete (Nx↑).

Cauzele excesului de cerere:

1. emisiunea excesivă de monedă în circulație => inflația prin monedă;
2. expansiunea creditului bancar => inflația prin credit;
3. scăderea înclinaţiei spe economisire => inflaţia
prin dezeconomisire;
4. creşterea importurilor din ţările cu un nivel înalt
al preţurilor => inflaţia prin import.

Inflația prin costuri apare în situația în care costurile de producție cresc

independent de cererea agregată. Dacă firmele sunt confruntate cu o
sporire a costului, ele vor răspunde parțial prin creșterea prețului de
vânzare și parțial prin reducerea volumului activității. Deplasarea către
stânga a ofertei va determina o creștere a nivelului prețului și o reducere
a producției.

Inflația prin cerere și inflația prin costuri se pot manifesta simultan,

deoarece creșterea de preț și de salarii pot fi determinate, fie de creșteri
ale cererii agregate, fie de factori ce duc la sporirea costului.

Când interesele determină în mod constant creșteri ale costului, oferta

agregată se deplasează în mod constant către stânga, dacă autoritatea
guvernamentală stimulează cererea globală pentru a preveni sporirea
șomajului, cererea agregată se va deplasa constant către dreapta; dacă
deplasările arătate au amplitudini din ce în ce mai mari, va rezulta o
spirală inflaționară care poate da naștere la alta, și așa mai departe.

4. Teorii ale inflației.

Există mai multe teorii care încearcă să explice cauzele și mecanismele

inflației.

1. Teoria Monetaristă (Milton Friedman):

Principiu de bază: Inflația este rezultatul creșterii excesive a masei
monetare în economie.
Mecanism: O creștere a ofertei de bani duce la creșterea prețurilor,
deoarece există mai mulți bani disponibili pentru aceeași cantitate de
bunuri și servicii.

2. Teoria Keynesiană:
Principiu de bază: Inflația poate fi rezultatul unei cereri agregate mai
mari decât oferta agregată.
Mecanism: Creșterea cheltuielilor consumatorilor și investițiilor poate
duce la creșterea prețurilor, în special atunci când economia funcționează
la capacitate maximă.

3. Teoria Ofertei (Teoria Costurilor):

Principiu de bază: Inflația poate fi generată de creșterea costurilor de
producție, care este apoi transmisă prețurilor.
Mecanism: Creșterea costurilor, cum ar fi salariile sau materiile prime,
poate determina producătorii să majoreze prețurile pentru a-și menține
marjele de profit.

4. Teoria Expectațiilor Rationale:

Principiu de bază: Așteptările agenților economici privind viitoarea
inflație influențează comportamentul lor și contribuie la formarea
prețurilor.
Mecanism: Dacă oamenii așteaptă o creștere a inflației, aceasta poate
deveni auto-îndeplinire, deoarece vor căuta să-și protejeze activele și
veniturile prin ajustări ale prețurilor și salariilor.
5. Teoria Cantității Fisher:
Principiu de bază: Relația dintre cantitatea de bani, viteza de circulație
a banilor și nivelul prețurilor este exprimată prin ecuația cantității de bani.
Mecanism: O creștere a masei monetare sau a vitezei de circulație
poate duce la creșterea prețurilor, conform acestei ecuații.

Aceste teorii oferă perspective diferite asupra naturii inflației și sunt

adesea utilizate pentru a înțelege și gestiona fenomenul în cadrul
politicilor economice.

5. Consecințele inflației .

1. Influenţa asupra consumului, economisirii şi investiţiilor. Inflaţia,

prin efectul deprecierii
monetare, schimbă comportamentul individual, atât în actul de consum,
cât şi în cel al economisirii. Astfel, în calitate de consumatori şi
pentru a atenua efectele deprecierii monedei, agenţii economici sporesc
ritmul cumpărărilor, plasându- şi disponibilităţile băneşti, cu precădere în
bunuri de folosinţă îndelungată sau în diferite bunuri de valoare precum
obiecte din aur, opere de artă.

[Link] asupra gestiunii întreprinderii. Deprecierea monetară produsă

de inflaţie conduce la devalorizarea capitalurilor şi la deformarea
semnificaţiei reale a elementelor de bilanţ - activ şi pasiv.

3. Efecte asupra repartiţiei (redistribuirii) veniturilor apare prin

diferenţele dintre valoarea nominală şi cea reală. Redistribuirea venitului
se manifestă, în principal prin următoarele forme:
a) prin contractele de muncă pe termen îndelungat;
b) prin relaţiile de împrumut, între creditori şi debitori;
c) prin mecanismul repercusiunii preţurilor. Semnificativ este şi faptul că
cel mai afectat de inflaţie e
cel aflat la capătul circuitului procesului economic – consumatorul;
d) prin mecanismul fiscalităţii. Statul poate câştiga de pe urma inflaţiei nu
numai în calitate de debitor,
ci şi în calitatea sa de încasator al impozitelor directe şi indirecte
.
4. Utilizarea forţei de muncă în condiţii de inflaţie. Cercetările
economice în domeniile inflaţiei şi
şomajului au demonstrat, cu suficiente argumente, că inflaţia conţine în
sine factori cauzatori sau agravanţi pentru fenomenul şomaj.

5. Cursul valutar şi balanţa de plăţi. Inflaţia este însoţită şi de serioase

consecinţe monetar-valutare, întrucât presupune scăderea puterii de
cumpărare a monedei naţionale în raport cu alte valute şi, pe această
cale, determină o scădere a cursului valutar al acesteia.

6. Consecinţe în plan social. Toate aceste consecinţe în plan economic

se vor repercuta inevitabil şi în plan social, acolo unde vom întâlni stări de
incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei, dar şi situaţii grave de
sărăcie şi diferenţieri sociale, toate acestea în funcţie de intensitatea
fenomenului inflaţionist.

6. Politicile de combatere a inflaţiei.

În mod firesc, politicile de combatere a inflaţiei sunt corelate cu cele două

forme cauzale ale acestui fenomen - inflaţia prin cerere şi inflaţia prin
costuri. În consecinţă, ele vizează, fie controlul cererii agregate, în sensul
reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, în sensul sporirii ei.
Controlul cererii agregate se poate realiza prin două tipuri de politici
economice:
1. Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regulă, două instrumente sau
pârghii de politică economică, precum: fie reducerea cheltuielilor publice,
care constituie o componentă importantă a cererii agregate, fie creşterea
presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetară destinată consumului şi
investiţiilor.
2. Politicile monetare vizează controlul masei monetare aflate în
circulaţie şi au drept scop, fie blocarea (îngheţarea) masei monetare, fie
reducerea acesteia în corelaţie cu nevoile circulaţiei.

Controlul ofertei agregate presupune susţinerea ofertei din economie,

acţionând asupra tuturor cauzelor care conduc la scăderea sau stagnarea
producţiei naţionale.
 1. Acordarea unor facilităţi fiscale, care pot însemna: scutiri sau
reduceri de impozite în primii ani de activitate; reduceri de impozite pentru
profiturile reinvestite.
[Link] creditelor, prin scăderea ratei medii a dobânzii pe piaţa
monetară, şi acordarea acestora, cu prioritate, în scopuri productive şi
acelor agenţi economici care prezintă planuri de afaceri viabile.
3. Reducerea costurilor de producţie, deziderat care poate fi
realizat prin eforturile şi implicarea directă a agenţilor economici.

7. Concluzie

În concluzie, inflația reprezintă o creștere generalizată și persistentă a

nivelului prețurilor într-o economie. Cauzele acesteia sunt diverse și
adesea interconectate, variind de la factori monetari, cum ar fi creșterea
ofertei de bani, la factori reali, precum creșterea costurilor de producție
sau dezechilibrele între cerere și ofertă. Teoriile inflației oferă cadre
conceptuale diferite pentru înțelegerea fenomenului, fie că este vorba
despre perspectiva monetaristă, keynesiană, a costurilor sau a
expectațiilor rationale.

Importanța gestionării inflației rezidă în impactul său asupra stabilității

economice. Inflația excesivă poate eroda puterea de cumpărare a
monedei, afectând negativ consumatorii și investitorii. Pe de altă parte,
inflația moderată poate fi considerată un aspect normal al funcționării unei
economii în creștere.

Strategiile de control al inflației implică adesea măsuri precum

gestionarea masei monetare, monitorizarea cheltuielilor guvernamentale,
încurajarea producției și a investițiilor responsabile. Înțelegerea
dinamicilor inflației și aplicarea politicilor corespunzătoare sunt esențiale
pentru menținerea unui echilibru economic și asigurarea bunăstării
populației.