Neuronul

Neuronul reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a sistemului nervos.

Clasificare
După formă:
– stelată – în coarnele anterioare ale măduvei spinării
– sferică sau ovalară – în ganglionii spinali
– piramidală – în zonele motorii ale scoarței cerebrale
– fusiformă – în stratul profund al scoarței cerebrale
În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi:
a) multipolari:
– prezintă mai multe dendrite;
– prezintă un axon;
– au formă stelată, piramidală sau piriformă;
– se găsesc în scoarța cerebrală, scoarța cerebeloasă, coarnele anterioare ale măduvei spinării.

b) unipolari:

– au o prelungire
– formă globuloasă
– exemplu: celulele cu conuri şi cu bastonaşe din retină.

c) pseudounipolari (pseudo = fals):

– au o prelungire în formă de T care se divide într-o dendrita care se distribuie la periferie și un axon care
pătrunde în sistemul nervos central;
– se găsesc în ganglionul spinal

1
d) bipolari:
– au doi poli, o dendrită și un axon
– au formă rotundă ovalară sau fusiformă
– se găsesc în mucoasa olfactivă, retină, ganglionul spiral Corti și ganglionul vestibular Scarpa.

După funcţie, neuronii pot fi:

– senzitivi = receptori – recepţionează stimulii din mediul extern şi intern;
Pot fi:
o somato-senzitivi:
o viscero-senzitivi.
– motori = efectori, axonii lor sunt în legătură cu organele efectoare.
Pot fi:
o somato-motori;
o viscero motori;
– de asociţie = intercalari – fac legătura între neuronii senzitivi şi cei motori.

Neuronul este alcătuit din:

– corp celular = pericarion, alcătuit din:
o neurilemă = membrane subțire lipoproteică
o neuroplasmă = citoplasmă, conține organite celulare și incluziuni pigmentare. Organitele celulare sunt:
 comune: mitocondrii, ribozomi, RE, cu excepția centrozomului deoarece neuronul
nu se divide
 specifice: corpi tigroizi, Nissl, se găsesc în corpul celular și la baza dendritelor, au
rol în metabolismul neuronului; neurofibrile se găsesc în neuroplasmă și prelungiri,
au rol mechanic, de sustinere și conducerea impulsului nervos

o nucleu, unic cu 1 – 2 nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezintă deseori un nucleu
excentric sau nuclei dublii sau multiplii
– prelungiri:
o dendrite – sunt groase inițial, apoi se subțiază. Conțin neurofibrile, recepționează impulsul nervos și îl
conduc celulipet spre corpul neuronului.
o axon – prelungire unică, groasă, lungă până la un metru. Conduce
impulsul nervos celulifug. Emite colaterale perpendiculare pe direcția sa. Se ramifică terminal, prezentând
butoni cu vezicule pline, cu mediatori chimici. Butonii mai conțin neurofibirile și mitocondrii. Este
alcătuit din:

2
  citoplasmă = axoplasmă în care se găsesc mitocondrii, neurofibrile, vezicule ale
RE;
 membrană = axolemă, cu rol în propagarea impulsului nervos.
Axonul prezintă trei teci:
 de mielină cu rol de izolator electric și accelerarea conducerii impulsului nervos;
prezintă discontinuități numite noduri Ranvier; este produsă de celulele Schwann în
SNP, o celulă produce pentru un axon și de oligodendrocite în SNC, o celulă
produce pentru mai mulți axoni; axonii cu diametru mai mic de doi microni și
fibrele postganglionare nu au teacă de mielină;
 Schwann alcătuită din celule Schwann, se dispune în jurul celei de mielină,
prezintă strangulații Ranvier. Există în SNP, nu există în SNC;
 Henle are rol în permeabilitate și rezistență, separă membrana plasmatică a celulei
Schwann de țesutul conjunctiv din jur. Există în SNP, nu există în SNC.

Neuronul prezintă proprietățile de excitabilitate și conductibilitate. Conducerea impulsului nervos

la nivelul axonilor mielinici se face saltatoriu dintr-un nod Ranvier în celălalt; are viteză mare (100 m/s).
Conducerea la nivelul axonilor amielinici se face prin depolarizarea regiunilor adiacente, viteza fiind de
10 m/s. Apariția unui potențial de acțiune într-o zonă a membranei determină apariția unui nou potențial
în zona vecină.
Nevroglii – Celule gliale

Numărul lor depășește de 10 ori numărul neuronilor, forma și dimensiunile corpului celular sunt diferite
și prelungirile sunt variabile ca număr. Sunt celule care se divid intens, ele pot da naștere tumorilor din
SNC. Nu conțin neurofibrile și nici corpi Nissl.
Au mai multe funcții: de suport pentru neuroni, de protecție, trofic, fagocitar, de sinteza tecii de mielină,
de sinteza ARN-ului și a altor substanțe pe care le cedează neuronului.
Sunt mai multe tipuri:
 astrocite – au formă de stea, hrănesc și susțin neuronii, au rol trofic; intervin în facilitarea
schimburilor dintre capilare și neuroni;

3
 microglii – au rol fagocitar, digeră resturile de neuroni;

 oligodendroglii – au rol în siteza tecii de mielină din SNC, o celulă produce pentru mai mulți
axoni;

 celule Schwan – au rol în sinteza tecii de mielină din SNP, o celulă produce pentru un singur
axon;
 celule satelite – susțin fizic neuronii aflați în afara nevraxului;

4
  celule ependimare – căptușesc canalul ependimar al măduvei spinării și ventriculii centrali.

Sinapsa
Sinapsa este conexiunea funcțională între un neuron și un alt neuron sau o celulă efectoare musculară sau
secretorie.
Clasificare:
Sinapse electrice

5
Sunt alcătuite din două celule de aceleași dimensiuni care sunt alipite în zonele lor de rezistență electrică
minimă. Ionii și moleculele trec prin aceste locuri de joncțiune bidirecționale.
Există în miocard, mușchii netezi și în anumite regiuni din creier. Sunt dendro-dendritice.

Sinapse chimice
Tipuri: axodendritice, axosomatice, axoaxonice.
Sunt alcătuite din:
 componentă presinaptică = butonii terminali ai axonilor care conțin vezicule cu peste 40 de
mediatori chimici, cel mai întâlnit fiind acetilcolina
 fantă sinaptică = spațiu sinaptic
 componentă postsinaptică – prezintă receptori specifici pentru mediatorii chimici. Poate fi:
o dendrita, axonul, corpul unui alt neuron
o o fibră musculară și sinapsa se numește placă motorie sau joncțiune neuromusculară
Conducerea este unidirecțională dinspre componenta presinaptică spre cea postsinaptică.
Există în SNV (sistem nervos vegetativ), în aproape toate sinapsele SNC (sistem nervos central) și la
nivelul plăcilor motorii.

6
CLASIFICAREA SISTEMULUI NERVOS
Din punct de vedere topografic:
 Sistem Nervos Central – SNC alcatuit din: encefal și măduva spinării – impreuna formeaza
nevrax- ul = ax cerebro-spinal
 Sistem Nervos Periferic – SNP alcatuit din: – nervi – prelungiri ale neuronilor și – ganglioni
nervosi – aglomerări de corpi ai neuronilor

Din punct de vedere funcțional:

 SN somatic = al vieții de relație (către mușchii scheletici)
 SN vegetativ
 al viscerelor (către mușchi netezi, miocard, glande)
 Simpatic = S – pentru situații neobișnuite, fugă, luptă
 Parasimpatic = PS – pentru situații obișnuite

Măduva spinării
Se găsește în canalul vertebral format din suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care însă nu îl ocupă în
întregime. Limita superioară corespunde găurii occipitale sau vertebrei C1, limita inferioară se află în
dreptul vertebrei L2.
Sub vertebra L2, măduva se prelungeşte cu conul medular, iar acesta cu filum terminale. De o parte şi de
alta a conului medular şi a filumului terminal, nervii lombari şi sacrali, cu direcţie aproape verticală,
formează „coada de cal“.
În dreptul regiunilor cervicală şi lombară, măduva prezintă două porţiuni mai voluminoase, intumescen-
ţele = dilatările cervicală şi lombară, care corespund membrelor.
Meningele spinale
7
Între peretele osos al vertebrelor şi măduvă se află cele trei membrane ale meningelor vertebrale care
asigură protecţia şi nutriţia măduvei.
 dura mater – membrană exterioară fibroasă, rezistentă, separată de pereţii canalului vertebral prin
spaţiul epidural;
 arahnoida – conjunctivă, avasculară, separată de pia mater printr-un spaţiu subarahnoidian care
conţine lichidul cefalorahidian (LCR);
 pia mater – membrană conjunctivo-vasculară, cu rol nutritiv, care înveleşte măduva la care aderă
pătrunzând în şanţuri şi fisuri, în grosimea ei se găsesc vase arteriale;
Măduva este formată din substanţă cenuşie dispusă în centru, sub formă de coloane, având, în secţiune
transversală, aspectul literei „H“, şi substanţă albă, la periferie, sub formă de cordoane.
 Substanţa cenuşie
Este constituită din corpul neuronilor. Bara transversală a „H“-ului formează comisura cenuşie a măduvei,
iar porţiunile laterale ale „H“-ului sunt subdivizate în coame: anterioare, laterale şi posterioare.
Comisura cenuşie prezintă, în centru, canalul ependimar care conţine LCR.
Coarnele posterioare = dorsale conţin neuroni somatosenzitivi, ai căilor senzitive care au semnificaţia de
deutoneuron (al Il-lea neuron).
Coamele laterale sunt vizibile în regiunea cervicală inferioară, în regiunea toracală şi lombară superioară.
Conţin neuroni vegetativi, viscerosenzitivi, în jumătatea posterioară și visceromotori, în jumătatea
anterioară.
Coamele anterioare = ventrale conţin neuroni somatomotori α și γ, sunt mai bine dezvoltate în regiunile
dilatărilor. Coamele anterioare sunt mai late şi mai scurte decât cele posterioare.
Între coarnele laterale şi posterioare, în substanţa albă a măduvei, se află substanţa reticulată a măduvei,
mai bine individualizată în regiunea cervicală şi formată din neuroni dispuşi în reţea, prezenţi şi în jurul
canalului ependimar, pe toată lungimea sa.
 Substanţa albă
Se află la periferia măduvei şi este dispusă sub formă de cordoane în care găsim fascicule ascendente,
situate, în general, periferic, descendente, situate spre interior faţă de precedentele, şi fascicule de
asociaţie, situate profund, în imediata vecinătate a substanţei cenuşii.

8
 Funcția reflexă a maduvei spinarii
Funcţia reflexă a măduvei spinării este îndeplinită de către neuronii somatici şi vegetativi.
I. Reflexe somatice
Principalele reflexe spinale somatice sunt reflexele miotatice şi nociceptive, dar şi reflexul de mersa
[Link] miotatice, osteotendinoase, monosinaptice, de extensie constau în contracţia bruscă a unui
muşchi, ca răspuns Ia întinderea tendonului său. Reflexul se pune în evidenţă lovind cu un ciocan de
cauciuc tendonul muşchiului.
o Exemple:
 reflexul rotulian = patelar, stimulul este produs prin lovirea cu un ciocan de cauciuc a tendonului
mușchiului cvadriceps femural, determinând extensia gambei pe coapsă;
 reflex ahilean, stimulul este produs prin lovirea cu un ciocan de cauciuc a tendonului lui Ahile, al
mușchilui tricepsural atunci când membrul inferior este în unghi drept și gamba se sprijină pe
suport, determinând contracția tricepsului și extenia labei picorului.
Arcul reflex are următoarele componente:
 R (receptori) – proprioreceptori – fusuri neuromusculare.
 CA (calea aferentă) – dendritele și axonii neuronilor senzitivi din ganglionul spinal; dendrita
lungă preia informația de la receptor, axonul scurt pătrunde în măduvă prin rădăcinile posterioare
și se bifurcă.
O ramificaţie face sinapsă cu neuronul motor din coarnele anterioare de aceeaşi parte, închizând arcul
reflex miotatic, iar o altă ramificaţie face sinapsă cu al II-lea neuron proprioceptiv din coarnele
posterioare, de unde pleacă fasciculele spinocerebeloase.
 CN (centrul nervos) – MS – este chiar sinapsa dintre neuronul senzitiv şi cel motor.
 CE (calea eferentă) – axonii neuronilor motoridin coarnele anterioare al MS
 E (efectorul) – fibra musculară striată.
Reflexele miotatice au rol în menţinerea tonusului muscular şi a poziţei corpului, nu iradiază.

9
 Reflex miotatic, osteotendinos, monosinaptic, de extensie

2. Reflexele nociceptive, de aparare, polisinaptice, de flexie constau în retragerea unui membru ca

răspuns la stimularea dureroasă a acestuia. Acestea sunt reflexe de apărare.
o Exemple: flexia antebrațului pe braț sau a gambei pe coapsă.
Centrii sunt polisinaptici formaţi din neuroni senzitivi de ordinul al doilea, neuroni de asociaţie şi neuroni
motori. Calea eferentă este reprezentată de axonii neuronilor motori, iar efectorul este muşchiul flexor
care retrage mâna sau piciorul din faţa agentului cauzator al durerii.
Arcul reflex are următoarele componente:
 R (receptori) – exteroreceptori – TNL = terminaţii nervoase libere
 CA (calea aferentă) – dendritele și axonii neuronilor senzitivi din ganglionul spinal; dendrita
lungă preia informația de la receptor, axonul scurt pătrunde în măduvă prin rădăcinile posterioare
face sinapsa cu un neuroni senzitiv de ordinul II, neuroni de asociatie și neuroni motori
 CN (centrul nervos) – MS
 CE (calea eferentă) – axonii neuronilor motori din coarnele anterioare ale MS
 E (efectorul) – fibra musculară striată.
Reflexele polisinaptice prezintă proprietatea de a iradia la nivelul sistemului nervos central, antrenând un
număr crescut de neuroni la elaborarea răspunsului. Studiul legilor care guvernează fenomenul de iradiere
a fost făcut de Pfluger (legea localizării, unilateralității, simetriei, radierii, generalizarii).

Reflex nociceptiv, de apărare, polisinaptic, de flexie

10
II. Reflexele vegetative în măduva spinării se închid reflexe de:

 reglare a vasomotricităţii (vasoconstrictoare şi vasodilatatoare)

 cardioacceleratoare
 sudorale
 pupilodilatatoare
 de micţiune
 de defecaţie
 sexuale

ENCEFALUL – ALCATUIRE

Encefalul este alcătuit din:

– trunchi cerebral:
o bulb rahidian
o puntea lui Varolio
o mezencefal
– diencefal:
 talamus
 metatalamus
 epitalamus
 hipotalamus
 subtalamus
– cerebel
– emisfere cerebrale

Noţiuni de igienă și patologie ale sistemului nervos

Meningită – inflamaţia meningelor de la nivel spinal sau cerebral.
Cauze: poate avea multiple etiologii, bacteriene (meningita cerebrospinală produsă de meningococ,
meningita pneumococică produsă de pneumococ) sau virale.
Simptome: dureri de cap, febră, fotofobie, vărsături, modificari în lichidul cefalorahidian.

Encefalita – inflamația acută a creierului.

11
Cauze: prezenţa unor virusuri la nivelul sistemului nervos central sau o reacţie de hipersensibilitate
iniţiată de un virus sau de o proteină străină organismului.
Simptome: cefalee, amețeli, convulsii, disfuncţii cerebrale extinse şi grave.

Hemoragiile cerebre – sângerarea la nivelul ţesutului cerebral, în spaţiile epidural, subdural sau
subarahnoidian.
Cauze: traumatisme, ruperea unui vas ateromatos, la o persoană ce suferă de hipertensiune arterială, mai
rar se poate datora ruperii unui anevrism congenital sau unei malformaţii congenitale.
Sunt afecţiuni cu mortalitate ridicată, reprezintă urgenţe medico-chirurgicale; chiar dacă hemoragia este
oprită şi sângele drenat, pacienţii pot rămâne cu sechele neurologice mari.

Coma – stare clinică a unui pacient în care acesta nu poate fi trezit şi nu răspunde la nici o categorie de
stimuli. Aplicarea repetată a unor simuli provoacă cel mult reflexe primitive de apărare. Dacă starea de
comă este profundă, pot lipsi şi reflexele cu sediul în trunchiul cerebral şi cele miotatice.
Cauze multiple care implică disfuncţii la nivelul emisferelor cerebrale, diencefalului şi punţii:
traumatismele cerebrale, hemoragile cerebrale sau afecţiuni cerebrale difuze sau metabolice.

Convulsiile – descărcări electrice spontane, intermitente și anormale în anumite părți ale creierului.
Sunt de două tipuri: izolate, nerecurente şi se manifestă doar în anumite situaţii (ex. boli febrile,
traumatisme craniene), sau recurente, epilepsia, boală cronică, recurentă, caracterizată prin atacuri cu
debut brusc, cu pierderea conştienţei, cu activitate motorie necontrolată şi caracteristică, precum şi cu
fenomene senzoriale. Este determinată de stimularea excesivă a celulei nervoase.

Arcuri reflexe vegetative: simpatic și parasimpatic

La baza activităţii sistemului nervos vegetativ stă reflexul, care se desfăşoară pe baza arcului reflex
vegetativ. Calea aferentă a arcului nervos vegetativ este asemănătoare cu aceea de la arcul reflex somatic.
Arcul reflex simpatic
Receptorii – R – din organe sau vase (baroreceptori, presoreceptori, chemoreceptori)
Calea aferentă – CA – aferenta vegetativă – dentritele și axonii neuronilor viscerosenzitivi din
ganglionul spinal. Dendritele ajung la receptori, iar axonii pătrunde în nevrax, intrând în legătură cu
centrul vegetativ.
Centrul nervos – CN – coarnele laterale ale măduvei spinării T1–L2
Calea eferentă – CE – eferentă vegetativă – are 2 neuroni:
– neuron preganglionar visceromotor – în coarnele laterale ale măduvei spinării T1-L2; axonul lui este o
fibră mielinică scurtă, care trece prin rădăcina anterioară a nervului spinal, prin trunchiul mixt, prin
ramura comunicantă albă și ajunge în ganglionul laterovertebral din lanțul ganglionar;
– neuron preganglionar visceromotor – în ganglionul latero/paravertebral din lanțul ganglionar sau într-un
ganglion previsceral (pt marele nerv splanhnic = fibre preganglionare mielinice din coarnele laterale ale
MS T5–T9); axonul lui este o fibră amielinică lungă, care ajunge la efectori.
Efectorii – E – mușchi netezi, miocard, glande.
Arcul reflex parasimpatic cranian
Receptorii – R – din organe sau vase (baroreceptori, presoreceptori, chemoreceptori).

12
Calea aferentă – CA – aferentă vegetativă – dentritele și axonii neuronilor viscerosenzitivi dintr-un
ganglion extranevraxial situat pe traseul nervului. Dendritele ajung la receptori, iar axonii pătrund in
trunchiul cerebral.
Centrul nervos – CN – nucleii vegetativi ai nervilor cranieni III, VII, IX, X din trunchiul cerebral.
Calea eferentă – CE – eferentă vegetativă – are 2 neuroni:
– neuron preganglionar visceromotor – în nucleii vegetativi ai nervilor cranieni III, VII, IX, X din
trunchiul cerebral; axonul lui este o fibră mielinică lungă, care ajunge în ganglionul intramural sau
juxtavisceral;
– neuron preganglionar visceromotor – în ganglionul intramural sau juxtavisceral; axonul lui este o fibră
amielinică scurtă, care ajunge la efectori.
Efectorii – E – mușchi netezi, miocard, glande
Arcul reflex parasimpatic sacral
Receptorii – R – din organe sau vase (baroreceptori, presoreceptori, chemoreceptori).
Calea aferenta – CA – aferentă vegetativă – dentritele și axonii neuronilor viscerosenzitivi din
ganglionul spinal.
Centrul nervos – CN – coarnele laterale ale măduvei spinării S2-S4, unde se descrie nucleul
parasimpatic pelvian.
Calea eferentă – CE – eferentă vegetativă – are 2 neuroni:
– neuron preganglionar visceromotor – în coarnele laterale ale maduvei spinării S2-S4 axonul lui este o
fibră mielinică lungă, care ajunge în ganglionul intramural (aflaţi chiar în peretele organului) sau
juxtavisceral (aproape de viscer);
– neuron preganglionar visceromotor – în ganglionul intramural sau juxtavisceral; axonul lui este o fibra
amielinica scurta,care ajunge la efectori.
Efectorii – E – muschi netezi, miocard, glande.
Parasimpaticul sacral – nervi pelvici.

Sistemul nervos vegetativ formează, la nivelul diferitelor viscere, plexuri vegetative mixte, simpatico –
parasimpatice.
La ambele sisteme, între fibra preganglionară şi cea postganglionară se eliberează acelaşi mediator
chimic: acetilcolina.
La sistemul simpatic, la capătul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde aceasta ia contact cu
organul efector, se eliberează noradrenalina, iar în cazul parasimpaticului, acetilcolina.
Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede şi glandelor, SNV coordonează activitatea
viscerelor şi a vaselor sangvine. Este vorba, aşadar, despre efectori care nu sunt, în mod obişnuit, sub
control voluntar.
Arcul reflex vegetativ are aceleaşi componente cu cel somatic; diferenţa constă în modul în care este
alcătuită calea eferentă.
Componenta simpatică activează organismul pentru luptă şi apărare, mai ales prin eliberarea de nor-
drenalină din fibrele postganglionare şi de adrenalină din medulosuprarenală. Componenta parasimpatică
produce, cel mai adesea, efecte antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a
acetilcolinei celor două componente trebuie echilibrate pentru menţinerea homeostaziei.
Există şi un număr foarte mic de fibre postganglionare simpatice care eliberează acetilcolină (Ach).
Există şi fibre postganglionare care nu eliberează nici acetilcolină, nici noradrenalină; acestea au sinapse
non-colinergice, nonadrenergice, eliberând alte substanţe, precum monoxidul de azot.

Efectele stimularii SNV asupra diferitelor organe

Sistemul nervos vegetativ este alcătuit dintr-un un sistem nervos simpatic şi unul parasimpatic. Cele mai
multe organe primesc o inervaţie vegetativă dublă şi antagonică, simpatică si parasimpatică. În alte
organe, simpaticul şi parasimpaticul exercită efecte de acelaşi tip, dar aceste efecte sunt diferite, cantitativ
şi calitativ. Există, de asemenea, organe asupra cărora numai unul dintre sisteme are [Link]
13
viscerelor sunt prevăzute cu inervaţie dublă, simpatică şi parasimpatică, situaţie în care cele două sisteme
pot acţiona antagonist, exemplu: reglarea diametrului pupilar, complementar, exemplu: reglarea secreţiei
salivare sau cooperant, exemplu: la nivelul aparatului reproducător sau în micţiune.
Există şi câteva organe care nu sunt prevăzute cu inervaţie parasimpatică: medulosuprarenale, glandele
sudoripare, muşchii erectori ai firelor de păr sau majoritatea vaselor sangvine, în acest caz, reglarea
activităţii se face prin creşterea sau scăderea ratei de stimulare simpatică a structurii respective.
Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, şi în termoreglare.

Efectele stimularii SNV asupra diferitelor organe

Organ S PS
iris – dilatarea pupilei – midriaza – micsorarea pupilei-mioza
– contracție pe fibrele radiare – contracție pe fibrele circulare
mușchi – relaxare pe fibrele radiare – contracție pe fibrele circulare
ciliar – vedere la distanță – vedere de aproape
cord – crește frecvența – scade frecvența
– crește conducerea – scade conducerea
– crește forța de contracție – nu are efect pe forța de contracție
vase de – vasoconstricție pe arteriolele din tegument, – vasodilatație în câteva teritorii
sânge viscere și parțial din mușchii striați; vasodilatație vasculare
pe vasele din mușchii striați
arborele – dilatație (bronhodilatație) – constricție (bronhoconstricție)
bronsic
glande
mucoase – scade secreția glandelor mucoase – crește secreția glandelor mucoase
tub digestiv – se contractă sfincterele (sficter anal intern) – se relaxează sfincterele (sficter anal
– se relaxează musculatura intern)
– scade motilitatea (scad mișcările) – se contractă musculatura
– scade secreția glandelor salivare (salivă – crește motilitatea (cresc mișcările)
vâscoasă), gastrice, ale pancreasului exocrin; nu – crește secreția glandelor salivare (salivă
are efect asupra glandelor intestinale apoasă), gastrice, intestinale, ale
pancreasului exocrin;
ficat – glicogenoliza – nu are efect
vezica – se contractă sfincterul Oddi – se relaxează sfincterul Oddi
biliară – se relaxează mușchii netezi ai vezicii biliare – se contractă mușchii netezi ai vezicii
biliare
splina – contracție – nu are efect
tract urinar – se contractă sfincterul vezical intern – se relaxeaza sfincterul vezical intern
– se relaxează mușchii netezi ai vezicii urinare – se contractă mușchiul detrusor al
– scade debitul urinar și secreția de renină vezicii urinare
glande – scade secreția – crește secreția
lacrimale
glande – creste secreția – crește secreția la nivel palmar
sudoripare
MSR – crește secreția – nu are efect

14
15
16
 Emisferele cerebrale
Reprezintă partea cea mai voluminoasă a SNC. Activitatea mai complexă a membrului superior drept,
precum și localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă determină asimetria de volum, emisfera stângă
fiind mai dezvoltată la dreptaci.
Emisferele cerebrale prezintă trei feţe: laterală, medială şi inferioară, bazală.
Faţa laterală prezintă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul central Rolando.
Aceste şanţuri delimitează patru lobi: lobul frontal, situat înaintea şanţului central; lobul parietal, deasupra
scizurii laterale; lobul temporal, sub fisura laterală; lobul occipital, situat în partea posterioară. Şanţurile
mai puţin adânci împart lobii în giri.

17
Faţa medială prezintă şanţul corpului calos; în partea posterioară se află scizura
calcarină, care este un şanţ orizontal.

Faţa bazală, inferioara prezintă fisura laterală a lui Sylvius, care împarte această faţă în lob orbital,
situat anterior de fisura laterală, şi lob temporo-occipital, situat posterior de fisura laterală.
La nivelul lobului orbital se remarcă un şanţ cu direcţie antero-posterioară, şanţul olfactiv, care
adăposteşte bulbul olfactiv. Lateral de şanţul olfactiv se află şanţurile orbitare, dispuse sub forma literei
„H“, între care se delimitează girii orbitali.
Lobul temporo-occipital prezintă şanţul hipocampului, şanţul colateral şi şanţul occipito-temporal. între
acestea, se delimitează trei giri: girul hipocampic şi girii occipito-temporal medial şi lateral.

18
Substanța albă a emisferelor cerebrale
Substanţa albă înconjoară ventriculii cerebrali I şi II. Este formată din fibre:
 de proiecţie unesc în ambele sensuri scoarţa cu centrii subiacenţi;
 de asociaţie leagă regiuni din aceeaşi emisferă cerebrală;
 comisurale unesc cele două emisfere, formând corpul calos, fornixul (trigonul cerebral) şi
comisura albă anterioară.
Substanța cenușie a emisferelor cerebrale
Corpii striaţi (nucleii bazali) reprezintă nuclei importanţi ai sistemului extrapiramidal şi sunt situaţi
deasupra şi lateral de talamus.
Scoarţa cerebrală
Reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos.
Cuprinde:
Paleocortexul, inclus în sistemul limbic, conţine două straturi celulare şi are conexiuni întinse cu
analizatorul olfactiv, hipotalamusul, talamusul, epitalamusul şi mai puţin cu neocortexul. Paleocortexul
ocupă o zonă restrânsă pe faţa medială a emisferelor cerebrale şi este sediul proceselor psihice afectiv-
emoţionale şi al actelor de comportament instinctiv.
Cele mai importante componente ale sistemului limbic sunt calea olfactivă, formată din nervii olfactivi, şi
hipocampul.
Neocortexul, alcătuit din şase straturi celulare, reprezintă sediul proceselor psihice superioare –
activitatea nervoasă superioară – ANS. Curent, prin aceasta se înţeleg procesele care stau la baza
memoriei, învăţării, gândirii, creaţiei etc.
Funcţiile neocortexului se grupează în: senzitive, asociative şi motorii.
 Funcţiile senzitive se realizează prin segmentele corticale ale analizatorilor.
 Funcţiile asociative realizează percepţia complexă a lumii înconjurătoare şi semnificaţia diferitelor
senzaţii.
 Funcţiile motorii, emisferele cerebrale controlează întreaga activitate motorie somatică, voluntară
şi involuntară. Principalele structuri implicate în acest control sunt cortexul motor şi nucleii bazali.
Reflexele necondiţionate şi condiţionate
Reflexul necondiţionat este înnăscut şi este caracteristic speciei (ex. reflexul alimentar, reflexul de
apărare).
Reflexul condiţionat este un răspuns „învăţat” pe care centrii nervoşi îl dau unui stimul iniţial indiferent
(fără importanţă biologică). La apariţia unui semnal absolut (cu importanţă biologică), animalul de
experienţă răspunde printr-un reflex necondiţionat. La un semnal indiferent animalul nu dă nici un
răspuns sau are o reacţie de orientare.
I.P. Pavlov a descoperit posibilitatea încărcării excitanţilor indiferenţi cu semnificaţii noi şi transformarea
lor în stimuli condiţionali, prin:
 asociere: la administrarea unui stimul absolut (hrana) să se asocieze un stimul indiferent (sonor
sau luminos);
 precesiune: stimulul indiferent să preceadă excitantul absolut;
 dominanţă: animalul să fie flămând, astfel încât instinctul alimentar să fie dominant în timpul
asocierii stimulilor;
 repetare: pentru formarea unui reflex condiţionat sunt necesare 10 până la 30 de şedinţe de
elaborare.
Pavlov a explicat mecanismul elaborării RC pe baza apariţiei unor conexiuni între centrii corticali ai
analizatorilor vizual sau auditiv şi ariile corticale vegetative stimulate de excitantul absolut.
Reflexele condiţionate, spre deosebire de cele înnăscute, se închid la nivel cortical. Ele se sting dacă
stimulul condiţional nu este întărit din timp în timp prin cel absolut (inhibiţie corticală).
Pavlov a arătat că la baza tuturor activităţilor nervoase stau două procese: excitaţia şi inhibiţia.
Excitaţia este procesul nervos activ care se manifestă prin iniţierea unei activităţi sau amplificarea uneia
preexistente.
Inhibiţia este tot un proces activ care se manifestă prin diminuarea sau sistarea unei activităţi anterioare.
Există inhibiţie externă — necondiţionată (supraliminară — de protecţie şi prin inducţie negativă),
19
determinată de stimuli din afara focarului cortical activ, şi inhibiţie internă — condiţionată (de stingere,
de întârziere şi de diferenţiere), care apare chiar în interiorul focarului cortical activ şi este specifică
scoarţei cerebrale.
Ambele procese sunt extrem de mobile, putând iradia pe o suprafaţă corticală sau să se concentreze într-o
zonă limitată.

Diencefalul
Diencefalul este situat în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale, conține ventriculul
III.
La exterior prezintă doua fețe:
 bazală, spre exterior, conține chiasma optică, tracturile optice și hipofiza;
 posterioară, spre emisfere, conține epifiza și talamusul.
La interior este format din 5 mase de substanță nervoasă:
Talamus
 este stație de releu, de sinapsă, al treilea neuron, pentru toate căile ascendente.
Excepții: olfactivă, vizuală, auditivă.
Metatalamus:
 este stație de releu pe traseul căilor vizuale: corpii geniculați laterali și auditivă: corpii genicuțati
mediali.
Subtalamus:
 aparține sisitemului extrapiramidal, având rol în activitatea motorie inițiată de acesta.
Epitalamus:
 este în legatură cu glanda epifiză;
 controlează reflexe digestive și olfactive – prin nuclei habenulari.
Hipotalamus:
 este alcătuit din:
o Nuclei anteriori: secretă neurohormoni pe care îi depozitează în neurohipofiză; au rol de
integrare parasimpatică;
o Nuclei mijlocii: secretă neurohormoni prin care controlează activitatea adenohipofizei; au
rol de integrare parasimpatică;
o Nuclei posteriori: au rol de integrare simpatică;
 integrează, reglează și coordonează principalele funcții ale organismului:
o metabolismul intermediar;
o secreția endocrină;
o termoreglerea;

20
 o aportul alimentar și hidric, prin centrii foamei/sațietății și setei;
o ritmul somn-veghe;
o comportamentul afectiv-emotional și sexual.

Cerebelul
Cerebelul este situat în fosa posterioară a craniului, fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul
cerebelului, prelungire a durei mater cerebrale, o membrană conjunctivo-fibroasă. Se găsește înapoia
bulbului şi a punţii, cu care delimitează cavitatea ventriculului IV.
Are forma unui fluture, prezentând o porţiune mediană, vermisul, şi două porţiuni laterale, voluminoase,
numite emisfere cerebeloase.

21
Este legat de bulb, punte şi mezencefal prin pedunculii cerebeloşi inferiori, mijlocii şi superiori. Aceşti
pedunculi conţin fibre aferente şi eferente; cei mijlocii conţin numai fibre aferente.
Suprafaţa cerebelului este brăzdată de şanţuri paralele, cu diferite adâncimi:
 santuri numeroase şi superficiale, delimitând lamelele, foliile cerebeloase;
 santuri mai adânci, care delimitează lobulii cerebelului;
 santuri foarte adânci, în număr de două, care delimitează lobii cerebelului.
Lobii sunt:
 anterior – paleocerebel, rol în reglarea tonusului muscular;
 posterior – neocerebel, rol în coordonarea mișcărilor fine comandate de scoarța cerebrală;
 floculonodular – arhicerebel, rol în păstrarea echilibrului static și dinamic.
Substanta cenușie:
 la exterior, formează scoarţa cerebelului. Scoarta cerebeloasă este formată din trei straturi:
molecular, mijlociu = al celulelor Purkinje și granular;
 la interior, formează nuclei cerebelosi: fastigiali, globuloși, emboliformi, dințați.
Substanța albă:
 la interior.
Scoarţa cerebeloasă înconjoară substanţa albă centrală, care trimite prelungiri în interior, dând, în
ansamblu, aspectul unei coroane de arbore, de unde şi numele de arborele vietii.
Extirparea cerebelului produce:
 astenie – scăderea forţei voluntare;
 astazie – tulburări ale ortostatismului;
 atonie – diminuarea tonusului muscular.
După câteva luni tulburările se atenuează prin compensare corticală.

22
Nervii cranieni
Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este format din trei etaje:
 bulb rahidian – măduva prelungită
 puntea lui Varolio
 mezencefalul
În trunchiul cerebral îşi au originea zece din cele 12 perechi de nervi cranieni.
Bulbul, puntea şi mezencefalul sunt sediul unor reflexe somatice: de deglutiție, vomă, tuse, strănut,
masticator, de clipire, statice și statokinetice şi vegetative: cardioacceleratori, cardioinhibitori, respiratorii,
salivator, lacrimal, pupilare de acomodare şi fotomotor.

Nervii cranieni
Fac parte din sistemul nervos periferic şi sunt în număr de 12 perechi.
Se deosebesc de nervii spinali prin aceea că nu au o dispoziţie metamerică şi nu au două rădăcini:
dorsală şi ventrală.

Clasificare:
I, II, VIII – sunt senzitivi
III, IV, VI, XI, XII – sunt motori
V, VII, IX, X – sunt micști
III, VII, IX, X – au în structura lor şi fibre vegetative parasimpatice preganglionare, cu originea în nucleii
vegetativi parasimpatici ai trunchiului cerebral.

Perechea I – nervii olfactivi

 fibre senzitive
 originea reală în neuronii bipolari din mucoasa olfactivă
 conduc informaţiile legate de miros
Perechea II – nervii optici
 fibre senzitive
 originea reală în neuronii multipolari din retină
 conduc informaţiile legate de văz
Perechea III – nervii oculomotori
 fibre motorii
 originea reală – în mezencefal
 originea aparentă- în spaţiul dintre picioarele pedunculilor cerebrali

23
  inerveaza muşchii drepţi superior, intern şi inferior şi muschiul oblicul inferior ai globului
ocular şi muşchiul ridicător al pleoapei-muschi extrinseci ai globului ocular
 fibre vegetative parasimpatice preganglionare
 originea reala – în mezencefal – nucleul accesor al nervului III
 inervează fibrele circulare ale muşchiului irisului şi ale muşchiului ciliar – mușchi intrinseci
Perechea IV – nervii trohleari
 fibre motorii
 originea reală în mezencefal
 originea aparentă – pe faţa posterioară a trunchiului cerebral, sub lama cvadrigemina
 inervează muşchiul oblic superior
Perechea V – nervii trigemeni
 sunt nervi micşti, au 3 ramuri: cele oftalmică şi maxilară sunt senzitive, iar cea mandibulară este
mixtă
 fibre senzitive
 originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul trigeminal situat pe traseul nervului,acesta
conţine protoneuronul, care face sinapsă cu deutoneurnul în nucleii trigeminali din trunchiul
cerebral.
 conduc informaţiile de la pielea feței
 fibre motorii
 originea reală – în punte
 originea aparentă – pe partea anterioară a punţii
 inervează muşchii masticatori
Perechea VI – nervii abducens
 fibre motorii
 originea reală – în punte
 originea aparentă – în şanţul bulbo-pontin
 inerveaza muşchiul drept extern al globului ocular.
Perechea VII – nervii faciali
 sunt nervi micşti
 fibre senzitive, gustative
 originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul geniculat situat pe traseul nervului,acesta
conţine protoneuronul, care face sinapsă cu deutoneurnul în nucleul solitar din bulb
 conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la corpul limbii, 2/3 anterioare
 fibre motorii
 originea reală – în punte
 originea aparentă – în şanţul bulbo-pontin
 inervează muşchii mimicii, regiunile: frontală, temporală, auriculară, cervicală, zigomatică
 fibre vegetative parasimpatice preganglionare
 originea reală – în punte: nucleul lacrimal şi nucleul salivator superior
 inervează glandele lacrimale, submandibulare şi sublinguale
Perechea VIII – nervii vestibulocohleari
 fibre senzitive
 au doua componente:
 vestibulară
 originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul Scarpa situat pe traseul nervului, acesta
conţine protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleii vestibulari din bulb
 conduc informaţiile legate de echilibru
 cohleara
 originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul Corti situat pe traseul nervului, acesta conţine
protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleii cohleari din punte
 conduc informaţiile legate de auz
Perechea IX – nervii glosofaringieni

24
  sunt nervi micşti
 fibre senzitive,gustative
 originea reală a fibrelor senzitive într-un ganglion situat pe traseul nervului, acesta conţine
protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleul solitar din bulb
 conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la 1/3 posterioară a limbii
 fibre motorii
 originea reală- în bulb, în nucleul ambiguu
 originea aparentă – în şanţul retroolivar
 inerveaza muşchii faringelui
 fibre vegetative parasimpatice preganglionare
 originea reala- în bulb,nucleul salivator inferior
 inerveaza glandele parotide
Perechea X – nervii vagi sau pneumogastrici
 sunt nervi micşti
 fibre senzitive,gustative
 originea reală a fibrelor senzitive într-un ganglion situat pe traseul nervului,acesta conţine
protoneuronul,care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleul solitar din bulb
 conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la baza radacinii limbii
 fibre motorii
 originea reală în bulb, în nucleul ambiguu
 originea aparentă – în şanţul retroolivar
 inerveaza muşchii faringelui si laringelui
 fibre vegetative parasimpatice preganglionare
 originea reala- în bulb,nucleu dorsal al vagului
 inerveaza toate organele din torace şi abdomen
Perechea XI – nervii accesori sau spinali
 fibre motorii
 au doua componente:
 bulbara
 originea reală în bulb, în nucleul ambiguu
 originea aparentă – în şanţul retroolivar
 spinala
 originea reală în coarnele anterioare ale maduvei spinarii cervicale
 inerveaza :
 muşchii laringelui,prin ramura interna care patrunde in nervii vagi
 muşchii sternocleidomastoidieni si trapez, prin ramura externa
Perechea XII – nervii hipoglosi
 fibre motorii
 originea reală în bulb
 originea aparentă – în şanţul preolivar
 inerveaza muşchii limbii

25
 Nervii spinali
Nervii spinali conectează măduva cu receptorii şi efectorii, somatici şi vegetativi.
Sunt în număr de 31 de perechi:
 8 nervi cervicali (primul iese între osul occipital şi prima vertebră cervicală)
 12 nervi toracali
 5 nervi lombari
 5 nervi sacrali
 1 nerv coccigian
Nervii spinali sunt formaţi din:
 Rădăcina posterioară, dorsală, senzitivă prezintă pe traiectul său ganglionul spinal, la nivelul
căruia sunt localizaţi atât neuronii somatosenzitivi, cât şi neuronii viscerosenzitivi.
Neuronii somatosenzitivi au o dendrită lungă, care ajunge la receptorii din piele, exteroceptori, sau la
receptorii somatici profunzi din aparatul locomotor, proprioceptori. Axonul lor intră în măduvă pe calea
rădăcinii posterioare.
Neuronii viscerosenzitivi au şi ei o dendrită lungă, care ajunge la receptorii din viscere, visceroreceptori.
Axonii lor pătrund pe calea rădăcinii posterioare în măduvă şi ajung în jumătatea dorsală a cornului
lateral al măduvei, zona viscerosenzitivă.
 Rădăcina anterioară, motorie conţine axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al
măduvei şi axonii neuronilor visceromotori preganglionari din jumătatea ventrală a cornului
lateral a măduvei spinării..
Rădăcinile anterioară şi posterioară ale nervului spinal se unesc şi formează trunchiul nervului spinal,
care este mixt, având în structura sa fibre somatomotorii, visceromotorii, somatosenzitive,
viscerosenzitive.
 Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin gaura intervertebrală. După
un scurt traiect de la ieşirea sa din canalul vertebral, nervul spinal se desface în ramurile sale:
 Ramura meningială a nervului spinal conţine fibre senzitive şi vasomotorii pentru meninge.
 Ramura dorsală a nervului spinal conţine, ca şi ramura ventrală, atât fibre motorii, cât şi fibre
senzitive; se distribuie la pielea spatelui şi la muşchii jgheaburilor vertebrale.

26
  Ramurile ventrale, prin anastomozare între ele, formează o serie de plexuri: cervical, brahial,
lombar, sacral. În regiunea toracală, ramurile ventrale ale nervilor se dispun sub forma nervilor
intercostali.
 Ramura comunicantă albă prin ea trece fibra preganglionară mielinică, cu originea în neuronul
visceromotor din cornul lateral al măduvei.
 Ramura comunicantă cenușie prin ea trece fibra postganglionară amielinică, fiind axonul
neuronului din ganglionul vegetativ simpatic laterovertebral, paravertebral.

Funcția de conducere a măduvei spinării

Căi ascendente, senzitive, ale sensibilității
 Conduc informația de la receptori la creier.
I. Căile sensibilităţii exteroceptive
 conduc informațiile de la exteroreceptori = receptori care primesc stimuli din exteriorul
organismului.
1. Calea sensibilităţii termice şi dureroase

27
Receptorii se găsesc în piele. Pentru sensibilitatea dureroasă, ca şi pentru cea termică, receptorii sunt
terminaţiile nervoase libere.
 Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui este lungă şi ajunge la receptori, iar
axonul pătrunde în măduvă, în cornul posterior.
 Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui trece în
cordonul lateral opus și formează fasciculul spinotalamic lateral, care, în traiectul său ascendent,
străbate măduva şi trunchiul cerebral și ajunge la talamus.
 Al III-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează pe scoarţa cerebrală, în aria
somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
2. Calea sensibilităţii tactile grosiere, protopatică
Receptorii se găsesc în piele, sunt reprezentaţi de corpusculii Meissner şi de discurile tactile Merkel.
 Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui este lungă și ajunge la receptori, iar
axonul pătrunde în măduvă, în cornul posterior.
 Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui trece în
cordonul anterior opus și formează fasciculul spinotalamic anterior care, în traiectul său
ascendent, străbate măduva, trunchiul cerebral şi ajunge la talamus.
 Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria
somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
3. Calea sensibilităţii tactile fine, epicritică
Receptorii se găsesc în piele, sunt reprezentaţi de corpusculii Meissner şi de discurile tactile Merkel.
 Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui ajunge la receptori, iar axonul lui este
lung, pătrunde în măduvă, în cordonul posterior de aceeași parte, urcă în bulb, unde face sinapsă
cu deutoneuronul II în nucleii gracilis = Goll și cuneat = Burdach, formând fasciculele
spinobulbare gracilis, medial și cuneat, lateral.
Fasciculul cuneat apare numai în măduva cervicală și toracală superioară.
 Deutorneuronul II se află în nucleii gracilis și cuneat din bulb, axonul lui se încrucișază de partea
opusă în bulb și formează decusația senzitivă, urcă prin punte și mezencefal și formează lemnisc
median care se îndreaptă spre talamus.
 Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria
somestezică I, lob parietal, girus postcentral.

II. Căile sensibilităţii proprioceptive

 conduc informațiile de la proprioreceptori = receptori care primesc stimuli din mușchi, tendoane,
articulații.
1. Calea sensibilităţii kinestezice, simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu
 utilizează calea cordoanelor posterioare, împreună cu sensibilitatea tactilă epicritică.
Receptorii sunt corpusculii neurotendinosi ai lui Golqi și corpusculii Ruffini.
 Protoneuronul I se află în ganglionul spinal, dendrita lui ajunge la receptori, iar axonul lui este
lung, pătrunde în măduvă, în cordonul posterior de aceeași parte, urcă în bulb, unde face sinapsă
cu deutoneuronul II în nucleii gracilis = Goll și cuneat = Burdach, formând fasciculele
spinobulbare gracilis, medial și cuneat, lateral.
Fasciculul cuneat apare numai în măduva cervicală și toracală superioară.
 Deutorneuronul II se află în nucleii gracilis și cuneat din bulb, axonul lui se încrucișază de partea
opusă în bulb și formează decusația senzitivă, urcă prin punte și mezencefal și formează lemnisc
median care se îndreaptă spre talamus.
 Al IlI-lea neuron se află în talamus; axonul lui se proiectează în scoarţa cerebrală, în aria
somestezică I, lob parietal, girus postcentral.
2. Calea sensibilităţii proprioceptive de control al mişcării
Această cale este constituită din două tracturi:
 tractul spinocerebelos dorsal, direct
 tractul spinocerebelos ventral, încrucişat
Tractul spinocerebelos dorsal, direct, Flechsing

28
Receptorii acestei căi sunt fusurile neuromusculare.
 Protoneuronul I este localizat în ganglionul spinal; dendrita ajunge la receptori, iar axonul, intră în
măduvă, în cornul posterior.
 Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui, nu se
încrucișază se duce în cordonul lateral de aceeaşi parte, formând fasciculul spinocerebelos dorsal
direct, urcă, străbate numai bulbul şi apoi, pe calea pedunculului cerebelos inferior, ajunge la
cerebel;
Tractul spinocerebelos ventral, încrucişat, Gowers
Receptorii acestei căi sunt fusurile neuromusculare.
 Protoneuronul I este localizat în ganglionul spinal; dendrita ajunge la receptori, iar axonul, intră în
măduvă, în cornul posterior.
 Deutoneuronul II se află în neuronii senzitivi din cornul posterior al măduvei, axonul lui, se
încrucișază în cordonul lateral de aceeaşi parte, formând fasciculul spinocerebelos, ventral,
încrucişat, Gowers, urcă, străbate bulbul puntea și mezencefalul și apoi pe calea pedunculului
cerebelos superior, ajunge la cerebel.

III. Căile sensibilităţii interoceptive

 conduc informațiile de la interoreceptori, visceroreceptori = receptori care primesc stimuli din
interiorul organismului.
În condiţii normale, viscerele nu reacţionează la stimuli mecanici, termici, chimici, iar influxurile
nervoase interoceptive nu devin conştiente. Numai în condiţii anormale viscerele pot fi punctul de plecare
al senzaţiei dureroase.
Receptorii se găsesc în pereţii vaselor şi ai organelor, sub formă de terminaţii libere sau corpusculi
lamelaţi.
 Protoneuronul I se găseşte în ganglionul spinal; dendrită lui ajunge la receptori, iar axonul
pătrunde în măduvă.
 Deutoneuronul II se află în măduvă; axonii acestuia intră în alcătuirea unui fascicul şi, din aproape
în aproape, ajung la talamus.
 Al III-lea neuron se află în talamus.
Zona de proiecţie corticală este difuză.
Această cale este multisinaptică.

29
Căi descendente, motorii, ale motricității
 conduc informația de la creier la efectori
I. Calea sistemului piramidal
Are originea în cortexul cerebral şi controlează motilitatea voluntară.
Fasciculul piramidal corticospinal are origini corticale diferite: aria motorie, aria premotorie, aria motorie
suplimentară şi aria motorie secundară, suprapusă ariei senzitive secundare. Dintre cele aproximativ
1000000 de fibre ale fasciculului piramidal, circa 700 000 sunt mielinizate.
Fibrele fasciculului piramidal străbat, în direcţia lor descendentă, toate cele trei etaje ale trunchiului
cerebral şi, ajunse la nivelul bulbului, se comportă diferit.
 în jur de 75% din fibre se încrucişează la nivelul bulbului (decusaţia piramidală), formând
fasciculul piramidal încrucişat sau corticospinal lateral, care ajunge în cordonul lateral al măduvei;
 înjur de 25% din fibrele fasciculului piramidal nu se încrucişează şi formează fasciculul piramidal
direct sau corticospinal anterior, care ajunge în cordonul anterior de aceeaşi parte, fiind situat
lângă fisura mediană, în dreptul fiecărui segment, o parte din fibre părăsesc acest fascicul, se
încrucişează şi trec în cordonul anterior opus.
In traiectul lui prin trunchiul cerebral, din fibrele fasciculului piramidal se desprind fibre corticonucleare,
care ajung la nucleii motori ai nervilor cranieni (similari cornului anterior al măduvei).
În concluzie, calea sistemului piramidal are doi neuroni:
 un neuron cortical, central, de comandă;
 un neuron inferior, periferic sau de execuţie, care poate fi situat In măduvă sau In nucleii motori ai
nervilor cranieni.

30
II. Calea sistemului extrapiramidal
Are originea în etajele corticale şi subcorticale şi controlează motilitatea involuntară automată şi
semiautomată. Căile extrapiramidale corticale ajung la nucleii bazali ,corpii striaţi. De la nucleii bazali,
prin eferenţele acestora: fibre strionigrice, striorubice şi strioreticulate, ajung la nucleii din mezencefal
(nucleul roşu, substanţa neagră şi formaţia reticulată), continuându-se spre măduvă prin fasciculele
nigrospinale, rubrospinale şi reticulospinale; de la nivelul nucleilor bulbari – olivari şi vestibulari – se
continuă cu fasciculele olivospinale şi vestibulospinale.
Toate aceste fascicule extrapiramidale ajung, în final, la neuronii motori din cornul anterior al măduvei.
Prin căile descendente piramidale şi extrapiramidale, centrii encefalici exercită controlul motor voluntar
(calea piramidală) şi automat (căile extrapiramidale) asupra musculaturii scheletice. în acest mod sunt
reglate tonusul muscular şi activitatea motorie, fiind menţinute postura şi echilibrul corpului.

31
32