Complementul direct
Complementul direct arată obiectul asupra căruia se
exercită direct acțiunea exprimată de cuvântul determinat.
Determină un verb, o interjecție sau o locuțiune verbală.
Complementul direct răspunde la întrebările: pe
cine? Ce?
L-am cunoscut pe fratele lui Vasile. (pe cine am cunoscut?
– pe el, -l)
Citesc cartea cumpărată online. (ce citesc? – cartea)
Uite-l pe Mihai! (pe cine? – pe Mihai, -l)
A luat peste picior un profesor și a fost pedepsit. (pe cine a
luat peste picior? – un profesor)
Mijloace de exprimare
Complementul direct se exprimă prin:
- substantive,
-pronume,
-numerale,
-verbe la moduri nepersonale.
Locul complementului direct
Complementul direct de regulă stă după verbul determinat, dar
poate sta și înaintea acestuia.
Exercițiul acesta nu o să-l rezolv. (ce nu o să rezolv?
– exercițiul)
Am adus cartea cu mine. (ce am adus? – cartea)
Atunci când verbul determinat este la modul infinitiv sau
la conjunctiv, complementul direct exprimat prin pronume
personal neaccentuat stă între prepoziția infinitivului sau
conjuncția să și verb.
Să veniți la mine pentru a vă sfătui. (pe cine a sfătui? – pe
voi vă)
Încearcă să–l sfătuiești cât mai bine. (pe cine să sfătuiești?
– pe el -l)
Atunci când verbul determinat este la infinitiv și este așezat
după verbul a putea, complementul direct exprimat prin
pronume neaccentuat stă înaintea verbului a putea:
Te pot ajuta dacă îmi dai voie să o fac. (pronumele te,
complement direct, determină verbul a ajuta; sensul acestei
construcții este echivalent cu pot a te ajuta)
Punctuația complementului direct
Complementul direct nu se desparte prin virgulă de cuvântul
determinat.
Am văzut filmul.
Filmul l-am văzut cu tine.
Complementele directe aflate în raport de coordonare se despart
sau nu prin virgulă între ele conform regulilor de punctuație
descrise la Punctuația conjuncțiilor.