ADVERBUL
Notaţi exemplul:
„Privi în sus şi atunci (…) zări lujerul unui crin.”
(E. Gârleanu, Gândăcelul)
• Ce exprimă cuvintele subliniate?
• Ce părţi de vorbire determină cuvintele subliniate?
• Trece enunţul la plural. Cuvintele subliniate îşi
modifică forma?
DEFINITIE:
ADVERBUL este partea de vorbire neflexibilă care
arată o caracteristică a unei acţiuni, a unei stări sau a
unei înşuşiri.
ADVERBUL DETERMINĂ
Un verb: Fuge repede.
Un adjectiv: Grav speriată de fulger, am tresărit.
Un alt adverb: Ana a răspuns suficient de bine.
PAGINA 1
FELUL ADVERBELOR DUPĂ ÎNŢELES
Adverbe de loc Adverbe de timp Adverbe de mod
indică poziţia, indică timpul indică modul
direcţia, distanţa petrecerii acţiunii desfăşurării acţiunii
acolo, aici, sus, acum, astăzi, îndată, abia, aşa, bărbăteşte,
aproape, deasupra, imediat, odată, bine, degeaba,
dedesubt, afară, cândva, curând, totuna, dinadins,
pretutindeni, nicăieri deocamdată, zilnic, zadarnic.
astă-vară, azi-noapte,
aseară, mereu
FELUL ADVERBELOR DUPĂ FORMĂ
simple: ieri, azi, așa, sus iute, puțin etc;
compuse: niciodată, nicicând, odinioară, deasupra,
oricum etc.
GRADELE DE COMPARAȚIE
Se formează folosind aceleaşi structuri ca în cazul
adjectivului;
Pozitiv Comparativ Superlativ
PAGINA 2
Gradul de comparaţie Exemplu
Pozitiv (învaţă) bine
Comparativ de superioritate (învaţă) mai bine
de egalitate (învaţă) la fel de bine/ tot
aşa de bine
de inferioritate (învaţă) mai puţin bine
Superlativ relativ de superioritate (învaţă) cel mai bine
de inferioritate (învaţă) cel mai puţin
bine
absolut de superioritate (învaţă) foarte bine
de inferioritate (învaţă) foarte puţin bine
Atenție!
Nu toate adverbele pot avea grade de comparaţie:
PAGINA 3
Adverbe care au grade de comparaţie Adverbe care nu au grade de comparaţie
Aplicație!
a) Alcătuiește propoziții cu adverbul târziu la toate gradele de comparaţie
b) Pune adverbele la gradele de comparaţie cerute în paranteză:
Sportivul aleargă ………..( repede - superlativ absolut). Privighetoarea cântă …………
faţă de alte păsări (frumos - superlativ relativ). În comparaţie cu George, Andrei scrie
………………. (frumos - comparativ de superioritate). A desenat ....................... , ca şi colegii
lui (bine comparativ de egalitate).
EXERSEAZĂ
Alcătuieşte enunţuri cu următoarele forme:
PAGINA 4
altădată / altă dată
altfel /alt fel
bineînţeles/ bine înţeles
demult / de mult
întruna / într-una
numai / nu mai
odată /o dată
Unele substantive pot funcționa ca adverbe (de
mod) pe lângă un adjectiv sau pe lângă un verb:
răcit cobză, beat criţă, gol puşcă, plin ochi, singur
cuc, supărat foc, bătut măr, sărat ocnă, sănătos
tun, beat turtă; a dormi buştean, a porni glonţ, a
se ţine scai, a merge strună, a curăţa lună, a curge
gârlă etc.
din adjective: foarte multe adjective sunt folosite
ca adverbe, fără a-și modifica forma.
PAGINA 5
Diferența dintre adjectiv și adverb se face, în acest
caz, prin cuvântul determinat: adjectivul este
atribut al unui substantiv (cu care se acordă în gen,
număr și caz), în timp ce adverbul determină un
verb, un adverb, un adjectiv sau o interjecție (și,
desigur, nu se mai acordă): copil frumos / cântă
frumos; sunet clar, apă clară / vorbește clar;
răspuns corect, persoane corecte / a răspuns
corect etc.
! Observații: 1) În vorbirea mai puțin îngrijită,
există tendința analogică și hipercorectă de a
realiza (falsul) acord al unor adverbe provenite din
adjective. Fenomenul mai poartă și numele de
pseudoadjectivizare: *copii noi născuţi (în loc de
nou-născuţi); *prăjitură grea de preparat (în loc de
greu de preparat); *musafiri proaspeţi sosiţi (în loc
de proaspăt sosiţi) etc.
FUNCȚII SINTACTICE ALE ADVERBULUI
Atenție! ADVERBUL NU ARE CAZ!
PAGINA 6
1. A mers afară. (circumstanțial de loc)
2. Scrie încet. circumstanțial de mod)
3. Mâine merg la munte. (circumstanțial de timp)
4. E bine de noi! E de prisos să-i explici. Așa-i
românul. (nume predicativ)
5. Clădirea de acolo e școala. (atribut adverbial - când
determină un substantiv de care se leagă, de
regulă, prin prepoziția de)
6. Firește că te cunosc. De bună seamă că vom
participa. (predicat verbal – când sunt urmate de
una dintre conjuncțiile subordonatoare că sau să)
ADVERBELE CARE NU POT FI PĂRȚI DE PROPOZIȚIE (NU
AU FUNCȚIE SINTACTICĂ, FIIND NUMITE ȘI
SEMIADVERBE):
PAGINA 7
adverbele care nu pot fi părți de propoziție: barem,
măcar, doar, chiar, numai, oare, mai, foarte, prea,
bunăoară, taman, anume etc. Adverbele în cauză
sunt lipsite de autonomie semantică și sintactică:
Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau
scântei multicolore, mângâietoare... (L. Rebreanu);
Acestea sunt fapte care măcar pentru o bucată de
timp nu se uită. (Cezar Petrescu).
Adverbele de afirmație și de negație (da, nu, ba
da, ba nu) alcătuiesc propoziții neanalizabile: – Ai
citit romanul? – Da. – Ai fost la școală? – Nu.
EXEMPLE ADVERBE FĂRĂ FUNCȚIE SINTACTICĂ:
Iar vorbește neîntrebat.
Nici el nu a venit.
Tocmai tu să faci așa ceva?
Tot nu a înțeles.
A venit și Mihai la film?
Nu prea știe să danseze.
Ați mai stat mult ieri în parc?
! Observații:
1)Semiadverbele numai și doar apar în enunțuri
afirmative (Numai/ doar tu ai participat.), în timp
PAGINA 8
ce semiadverbul decât este folosit doar în
enunțuri negative (Nu a participat decât el.).
1)Norma limbii literare recomandă ca
semiadverbul mai să fie folosit, atunci când
însoțește un verb la perfect compus, între auxiliar
și participiu (Am mai văzut acest spectacol.) sau
între pronumele personal și verb, atunci când
însoțește gruparea alcătuită dintr‐un clitic
pronominal și un verb (Îmi mai dai o carte?).
VALORI STILISTICE ALE ADVERBULUI
În textele literare, adverbul are utilizări restrânse,
putând apărea ca:
PAGINA 9
epitet al unui verb, cu rol de nuanțare: Codru-și
bate frunza lin. (M. Eminescu)
inversiune cu rol de reliefare: Lin viorile răsună.
(M. Eminescu)
repetiție sugerând un superlativ: Demult, demult a
fost un împărat în țara depărtată a Indiei, (M.
Eminescu)
antiteza sugerând opoziția ireductibilă: Eu veneam
de sus, tu veneai de jos.
PAGINA 10