Sașa e în sufragerie. Cosma intră în spațiul luminat. Sasha stă pe canapea cu fața în jos.

Cosma e așezat pe un scaun. Se uită doar la ea. Câteva secunde bune de pauză.
COSMA: (foarte calm) Cine-a adus-o? (Sasha nu răspunde) Sasha dacă nu vorbești eu n-am
cum să te-ajut. (pauză) Sasha, n-auzi? Cine-a adus-o?
SASHA: Să-aducă ce?
COSMA: Povestește-mi și mie ce s-a întâmplat.
SASHA: Nu s-a întâmplat nimic.
COSMA: Câți ați fost?
SASHA: Câțiva.
COSMA: Câți?
SASHA: Nu știu.
COSMA: Ia încearcă.
SASHA: Nus’, am spus.
COSMA: Sasha, mă bănuiești de prea multă răbdare și n-o am.
SASHA: 2, poftim.
COSMA: 2? Păi 2 e câțiva?
SASHA: Atunci poate 3.
COSMA: Păi 2 sau 3?
SASHA: Poate 3.
COSMA: Vrei să vin la tine? Dacă erați mai puțin de 5, sunt convins că știi exact numărul.
Câți ați fost?
SASHA: 5.
COSMA: Faci mișto?
SASHA: Nu. 5. Eram 5.
COSMA: Băi, ție nu ti se pare absolut fenomenal faptul că primul tău instinct e să minți? Cu
tine vorbesc, uită-te la mine.
SASHA: Și ce vrei să-ți răspund? Ba da, mi se pare fenomenal. Hai să facem poliloghie pe
tema asta.
COSMA: Sasha, ție-ți place unde-ai ajuns? (pauză, îi sună telefonul) Stai o secundă.
SASHA: Super…
COSMA: Tre’ să răspund…
SASHA: Sigur…
COSMA: Da, doamnă Stroie! I-a scăzut febra. Bravo. Păi și care e problema? Nu e nici o
problemă. Păi mă bucur atunci… păi nu tre’ să mai faceți nimic. Îl mai monitorizați
zilele astea și-atât... Bine... La reve... NU! Ba da îi dați în continuare antibiotic. Așa
pentru că…. Nu contează că i-a scăzut. Trebuie luate 5 zile cel… 5 zile cel… Doamnă
Îi dați până la capăt, altfel dezvoltă rezistență, da? Bine. Să fiți cuminte. Adică nu
dumneavoastră… Copilul! Da, bine, săru’mâna… (către Sasha) Zi mai departe. Deci,
din ăștia 5, cine-a fost cu ideea?
SASHA: Nuș’.
COSMA: Cine-a adus-o atunci? Cum nu știi? Am tras și eu căcaturi la vârsta ta și știam exact
cine aducea.
SASHA: Uite că eu nu știu.
COSMA: Sasha… (încearcă să se calmeze) Eu pot să te las pe mâna poliției. Încerc să te ajut.
Zi-mi mie și-o rezolvăm cumva. Nu are cine să te ajute decât eu, te rog. Sunt frati-tu.
O să trecem peste asta dar tre’ să vorbim. Cine-a adus-o?
SASHA: Nu știu.
COSMA: OK, nu te oblig să-mi zici numele dar recunoaște că știi
SASHA: Da știu.
COSMA: Bine. Și nu vrei să-mi spui și mie?
SASHA: (dă din umeri) Nu prea.
COSMA: E foarte simplu. Au zis că te lasă în pace dacă le ziceți cine a adus-o și de unde-ați
luat-o. Dacă n-ai adus-o – Doamne ferește – tu le spui cine din ăștia 5 a adus-o și dup-
aia urmăresc ei firul și tu ai scapat. Fii deșteaptă, te rog eu mult.
SASHA: Nu. Chiar nu știu cine-a adus-o.
COSMA: Cum nu știi? Ai spus că știi. Sasha tu vrei să mă faci cu capul? (îi sună telefonul,
nu răspunde)
SASHA: Am mințit ca să mă lași în pace.
COSMA: (se ridică de pe scaun, nu mai e calm) Ai mințit pe dracu! Sunt convins că știi!
Cine a adus-o?
SASHA: (speriată) Unul dintre noi.
COSMA: Nu, pe bune? (telefonul sună în continuare, îl închide) Adevărul e că mă așteptam,
c-a apărut deodată fix în nările voastre. Care dintre voi 5? Despre asta e vorba.
(pauză) Băi, cum ai ajuns tu în contextul asta, explică-mi și mie? Ce-ai căutat acolo în
primul rând?
SASHA: Am ieșit cu prietenii mei. Sunt prietenii mei…
COSMA: Sunt prietenii tăi? Bunii tăi prieteni te-au dat în gât fără milă că ai fost prima care a
căzut cu capul pe masă. Așa se întâmplă când tragi prima data, dacă nu ești obișnuită.
SASHA: (începe să râdă, încet) Sigur că da.
COSMA: Ce-ai zis?
SASHA: Nimic.
COSMA: Repetă ce-ai zis.
SASHA: Nu.
COSMA: Repetă ce-ai zis că nu mai răspund de mine.
SASHA: Am zis: „sigur că da”.
COSMA: Adică nu e prima dată când faci asta.
SASHA: Bineînțeles că nu.
COSMA: Adică ai mai făcut-o?
SASHA: Da.
COSMA: De câte ori?
SASHA: De fix 237 de ori, rahat, nu știu. De câteva ori…
COSMA: De multe?
SASHA: Ce contează? Poate că mint. Poate că e prima dată când trag și mint c-am mai făcut-
o.
COSMA: Poate că vin acum la tine și nu mai ieși vie din încăperea asta, ce zici?
SASHA: N-ar fi prea frumos. (pauză)
COSMA: Ești fumată? Ia uită-te la mine. ( se uită la ochii ei) Scoate limba afară.
SASHA: Termină.
COSMA: Te ești vinovată, de-aia n-o scoți.
SASHA: Nu-i adevărat. Nu fumez și știi asta.
COSMA: Poate că minți. Cum aș putea să știu? Corect? (pauză) Sashenka…
SASHA: Nu-mi mai spune așa.
COSMA: Bine. Știi că la un moment dat Stalin a dat ordin să fie omorât un foarte bun prieten
de-al lui – un britanic și i-a trimis pe cei care trebuiau să-l execute foarte departe.
Execuția trebuia să aibă loc foarte departe. Știi de ce?
SASHA: Nu.
COSMA: Pentru că în caz că se răzgândea, să nu mai aibă timp să revoce ordinul. Ai înțeles?
SASHA: Te pregătești să mă omori?
COSMA:Nu. Sasha, tu ești o fată foarte deșteaptă.
SASHA: Dar nu la fel de deșteaptă ca Romi sau Gilda.
COSMA: Ba da, la fel de deșteaptă, doar că ei au ales alte căi. Romeo face o facultate, și nu
orice facultate, și are 10 pe linie. Sor-ta e aviatoare. Știi cât de greu i-a fost femeie la
academia aia și pictează și icoane. Ai văzut ce frumos pictează. Eu chiar îi admir
icoanele alea ale ei.
SASHA: Mda. I le-au mai admirat și alții.
COSMA: Cum adică?
SASHA: Adică și Bogdan, de exemplu îi tot admiră icoanele.
Pauză
COSMA: Da, exact și Bogdan… Pentru că reprezintă ceva din personalitatea ei. Tu prin ce
exprimi asta?
SASHA: Prin tuns.
COSMA: Prin tuns? Păi și ți se pare normal? De ce nu înveți să intri la o facultate?
SASHA: Pentru ce, pentru bani?
COSMA: Într-un final da, și pentru asta.
SASHA: Statul plătește 13 milioane pe lună, plus medicamentele dacă ești infectat cu HIV.
Găsești seringa cu HIV la doar 10 milioane pe piață când te saturi de viață. Te
injectezi, iei HIV și trăiești bine mersi încă vreo 20 de ani cu 13 milioane de lei pe
lună. Poate adopt varianta asta.

Cosma rămâne cu gura căscată, uitându-se la ea.

COSMA: De unde știi tu toate prostiile astea?

SASHA: Am… niște prieteni…
COSMA: Care-au făcut-o?
SASHA: Da…
COSMA: Ai niște prieteni care și-au cumpărat injecție cu HIV ca să primească 13 milioane
pe lună?!
SASHA: Da.
COSMA: Băi Sasha, tu în ce anturaje umbli că deja începe să mă ia amețeala? Sper că
glumești. Te rog, mă aduci în culmea disperării. Zi-mi că nu-i adevărat că știi oameni
dintr’ ăștia. Ce Dumnezeu?
SASHA: Am mințit. Nu știu direct… Am auzit zvonuri.
COSMA: Minți prea mult. Înțelegi asta?
SASHA: Deci care era șpilul poveștii cu Stalin?
COSMA: Șpilul era că eu am toată răbdarea cu tine dar în ziua în care decid să nu mai am, n-
o să fie prea bine. Ai ales să nu te duci la facultate, ai ales să intri într-un anturaj
discutabil și e OK. Sunt alegerile tale. Dar nu ne băga nouă mortul în casă. Asta cu
poliția e prea mult. Nu fac față.
SASHA: Și cine te pune pe tine să faci față? Te-am pus eu să te implici?
COSMA: Băi, stai în casa mea. Eu am grijă…
SASHA: Stau în casa NOASTRĂ! Te-am rugat eu să ai grijă?
COSMA: Nu țipa. Ia uite cine vorbește brusc.
SASHA: Nu era britanic, era francez.
COSMA: Ce?
SASHA: Prietenul lui Stalin era un francez.
COSMA: Vezi, asta mă scoate din minți, că ai atâtea cunoștințe și creier și nu vrei să faci
nimic cu el decât să-l arzi. Viața asta nu e simplă, Sashenka sau e… depinde cum o
iei. E ca apărarea siciliană în șah. E4, C5, după care nu ai decât vreo 5-6 algoritmi pe
care îi urmezi cu precizie și vrei nu vrei ajungi tot acolo. Tu nu vrei nici să dai șah și
 nici să-ți iei mat. Ai rămas prinsă într-un fel de pat și faci remiză cu propria ta viață.
Și cine suferă? Noi, ăștia din familie.
SASHA: Scutește-mă cu metaforele tale semintelectuale și du-te și scrie ceva pe hârtie, nu mi
le servi mie ca la cantina de la școala vieții.
COSMA: Sasha, ai grijă!
SASHA: Îți tot reverși frustrările pe viețile noastre! Medic ratat și semiscriitor abstract și-mi
vorbești mie de remiză!
COSMA: Nu pot să cred c-ai zis asta! (pauză, încearcă să se calmeze) Cine a adus-o?
SASHA: Nu știu!
COSMA: Ba da, știi!
SASHA: Ba nu!
COSMA: Îmi pocnește ceva la creier! Nu mă mai minți! CINE?!?
SASHA: NU știu! Nu știu, Cosma!
COSMA: Sasha! Am întrebat cine?! Bagă-ți mințile în cap și spune adevărul! Răspunde că te
omor!
SASHA: Nu vreau!
COSMA: (se duce spre ea, o apucă de o mană) Cine a adus rahatul ăla de praf?! Și vreau
adevărul! Mă scoți din minți și te bat de te rup! CINE?
SASHA: Romeo! Romi vinde la toți!
COSMA: (ridica mâna) Minți! Minți de îngheață apele!

Se stinge lumina.

COSMA: (furios) Fuck! VREAU LUMINĂ!!!

Se aprinde lumina pe toată scena. Îl vedem pe Romi panicat cu telecomanda în mână.

Gilda pune masa și e oarecum speriată. Cosma e încă cu mâna ridicată. Sasha se
preface că plânge:

SASHA: Mi-e dor de mama!

COSMA: (șantajul funcționează, lasă mâna jos, se așează bulversat lângă ea) Îmi pare rău…
Sasha… Te rog, zi-mi adevărul. Cine?
SASHA: (clar mințind) Romi. Romi m-a învățat. Romi vinde la toți.
COSMA: Sasha, nu mai minți. Romi n-ar face niciodată așa ceva.
SASHA: Păi n-o face el. Trimite pe alții. El nici nu trage pe nări. Jur Cosma, jur că e Romi.
Face vânzări pe internet.
COSMA: Spui asta pentru că vrei să țin cu tine în fața poliției dar n-o să se întâmple. Dacă
Romi o face și Romi va merge la mititica, înțelegi? Ajungeți doi gemeni iar în aceeași
„celulă” și să nu crezi c-o să-mi pese prea tare. Nu merge șantajul ăsta. Sasha, te rog
zi-mi, pe bun,e cine.
SASHA: Jur. O dată în viața te rog să mă crezi. E Romeo.
COSMA: (se uita câteva secunde la ea) Sasha, dacă minți, Sasha dacă minți…. Să nu mă
minți! Atât îți spun. E vai și-amar de tine dacă mă minți.
SASHA: (oarecum speriată) Nu te mint.