Substantivul

Cuprins

 Genurile substantivelor
 Numărul substantivelor
 Cazurile substantivelor
 Declinarea substantivelor
 Funcțiile sintactice ale substantivelor

Substantivul este partea de vorbire flexibilă ce denumește: ființe, obiecte,

fenomene ale naturii, sentimente, stări sufletești, precum și unele noțiuni
abstracte.

Acesta este o parte de vorbire principală, care poate fi înlocuit de pronume (o

altă parte de vorbire) și poate fi:

Propriu: se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere

geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu
majusculă (indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).

Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.

Comun: denumește obiecte de același fel și se scrie cu literă mică (cu excepția
cazului în care se află la începutul unei propoziții).

Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume,

produse lactate și carne.

În funcție de forma substantivului, acesta poate fi:

Simplu: se constituie dintr-un singur cuvânt

Exemplu: pisică, școală, carte

Compus: se constituie din două sau mai multe cuvinte

Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

Genurile substantivelor
Substantivele pot avea unul din trei genuri:

Feminin

Exemple: fată (o fată – două fete), masă (o masă – două mese)

Masculin

Exemple: băiat (un băiat – doi băieți), câine (un câine – doi câini)

Neutru

Exemple: scaun (un scaun – două scaune), pahar (un pahar – două pahare)

Substantivele epicene sunt acele substantive care au formă unică pentru

masculin, feminin și neutru.

Exemple: 

cămilă, girafă, persoană, rudă, etc. - încadrate la genul feminin

hipopotam, struț, rector, decan, părinte, etc. - încadrate la genul masculin

animal, mamifer, etc. - încadrate la genul neutru

Numărul substantivelor
Poate fi:

singular (denumește un singur element)

Exemple: fruct, lemn, animal, lucru etc.

plural (denumește două sau mai multe elemente)

Exemple: fructe, lemne, animale, lucruri etc.

Există și substantive defective de număr (au numai formă de singular sau

plural).
Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj,
foame.

Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați.

De asemenea, întâlnim și substantive colective, adică substantive a căror

formă este de singular, dar care au înțeles de plural.

Exemple: echipă, cireadă, stol, etc. 

Cazurile substantivelor
În limba română, substantivele pot avea unul din cinci cazuri:

Nominativ

În acest caz, substantivul va răspunde la întrebările: „cine?”, „ce?” și

„care?”. Funcțiile sintactice îndeplinite pot fi acelea de: subiect, nume
predicativ și atribut.

Exemplu: Zăpada cade neîncetat. (caz nominativ, subiect) – Ce cade

neîncetat?

Acuzativ

Substantivul în cazul acuzativ răspunde la următoarele întrebări: ce?, pe

cine?, pe ce?, cu cine?, cu ce?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă
cine?, lângă ce?, de la cine?, de la ce?, unde?, de unde?, până unde?, când?,
cum?, care?, ce fel de?

Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul acuzativ pot fi acelea

de: complement direct, complement indirect, complement de agent,
atribut substantival prepozițional, nume predicativ, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp,
complement circumstanțial de mod, precum și complement
circumstanțial de scop.

Exemple:

Am văzut-o pe Ioana la magazin. (complement direct, caz acuzativ) – Pe cine

am văzut?
Cadoul este pentru Bogdan. (nume predicativ, caz acuzativ) – Pentru cine este
cadoul?

Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea

mai ușoară a cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De
obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările (mai sus menționate) ce
corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: pentru, la, despre, de la

Genitiv

În cazul genitiv, substantivul răspunde la întrebările: „al cui? a cui? ai cui? ale
cui?”. Acestui caz îi corespunde o marcă gramaticală: articolul posesiv (al,
ai, a, ale).

Totodată, un substantiv aflat în cazul genitiv poate îndeplini una dintre

următoarele funcții sintactice: atribut substantival genitival, atribut
substantival prepozițional, atribut substantival apozițional, nume
predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de
timp, complement circumstanțial de loc, complement
circumstanțial de mod, precum și pe aceea de complement
circumstanțial de scop.

Exemple:

Cartea Ancăi este interesantă. (atribut substantival genitival, caz genitiv) – A

cui carte?

Prietenii mă așteaptă în spatele blocului. (complement circumstanțial de loc,

caz genitiv) – În spatele cui?

Observație: Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau

locuțiunea prepozițională. În cazul nostru, există un substantiv în cazul
genitiv, însoțit de locuțiunea prepozițională specifică acestui caz: „în spatele”.

Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care

ajută la recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care
însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările
ce corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia

Dativ

Substantivele în cazul dativ determină un verb, răspunzând la întrebarea

„cui?”. Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul dativ pot fi
acelea de: atribut substantival prepozițional, atribut apozițional,
nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial
de mod, precum și complement circumstanțial de cauză.

Exemplu: I-am dat Laurei informațiile cerute. (complement indirect, cazul

dativ) – Cui am dat informațiile cerute?

Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de

prepoziții specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.

Vocativ

Substantivele la cazul vocativ nu îndeplinesc nicio funcție sintactică. Acestea

pot exprima fie o chemare, o strigare sau o invocare. Astfel, se atrage atenția
asupra intenției comunicării directe, despărțindu-se substantivul în vocativ de
restul propoziției prin virgulă. De obicei, substantivele în cazul vocativ sunt
nume proprii.

Exemplu: Cristian, vino la masă! (caz vocativ, fără funcție sintactică)

Declinarea substantivelor
Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin
intermediul cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de
vorbire. În limba română, declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul
articolului substantival, astfel încât putem diferenția între două feluri de
declinare:

Cu articol hotărât

Cu articol nehotărât

Acestora li se adaugă trei modele de declinare:

Declinarea substantivelor în genul feminin

Declinarea substantivelor în genul masculin

Declinarea substantivelor în genul neutru

Exemple:

un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin,

însoțit de articolul nehotărât „un”

copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin,

articulat cu articolul hotărât „l”

unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de
articolul nehotărât „unor”

niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit
de articolul nehotărât „niște”

Funcțiile sintactice ale substantivelor

Depinzând de cazurile acestuia, substantivul poate avea numeroase funcții
sintactice:

Nominativ

Subiect: Alina este fericită.

Nume predicativ: Aceasta este Alina.

Atribut substantival apozițional: Prietena mea, Alina, își serbează ziua de

naștere.

Acuzativ

Nume predicativ: Statueta este de piatră.

Complement direct (cu sau fără prepoziție): Pe Alina o amuză filmul. Am

vizionat filmul.

Complement indirect: Am discutat despre Alina.

Complement circumstanțial

De mod: Am vorbit ca Alina.

De loc: Mergem la Alina.

De timp: Într-o dimineață am plecat la Alina.

De scop: Alina studiază pentru examen.

De cauză: Alina a înghețat de frig.

De agent: Povestea a fost scrisă de Alina.

Atribut substantival prepozițional: Povestea despre Alina mi-a trezit interesul.

Genitiv

Nume predicativ: Argumentele au fost contra Alinei.

Atribut substantival genitival: Păpușa Alinei are părul blond.

Atribut substantival prepozițional: Frunzele din fața casei trebuie adunate.

Atribut substantival apozițional: Cartea prietenei mele, a Alinei, este foarte

interesantă.

Complement indirect: Alina luptă împotriva rasismului.

Complement circumstanțial

De loc: Alina s-a mutat în spatele casei părinților ei.

De timp: M-am trezit înaintea Alinei.

Dativ

Nume predicativ: Copilul devine asemenea Alinei.

Complement indirect: I-am cumpărat Alinei o carte.

Complement circumstanțial de mod: Copilul se comportă asemenea Alinei.

Atribut substantival prepozițional: Presupunerile împotriva Alinei s-au

dovedit valide.

Vocativ
Nu are funcție sintactică! Exprimă o adresare directă, o chemare și de
desparte de restul enunțului prin virgulă.

Alina, fii atentă!