Nume și prenume:

Specializarea: ECTS - ID
Anul: 2
Grupa:

PROIECT- Economia Turismului

TURISMUL RURAL –AGROTURISMUL-ECOTURISMUL

Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinta de expansiune si

petrecere a timpului liber si a vacantelor la "tara" constituind preocupari vechi
mai ales ale impatimitilor de natura. Nou este modul in care a evoluat aceasta
forma de turism atat cantitativ cat si calitativ in ultimele decenii, el tinzand sa
devina un fenomen de masa.

Aceasta forma de turism s-a dezvoltat, valorificand caracteristicile deosebit de

favorabile celor trei elemente principale ce concura la infaptuirea actului
turistic:

Spatiul rural (vatra si mosia satului) ca suport al procesului de

vietuire si derulare a activitatilor specifice;

Populatia rurala ca element al perenitatii de veacuri a obiceiurilor si traditiilor

populare ale satelor, factor al transformarii mediului natural, a resurselor
locale;

Ø      Produse naturale (bogatii naturale) care satisfac cerintele personale si pe

cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin in ospetie.

Turismul rural cuprinde activitatea turistica propriu-zisa (cazare,

pensiune, circulatie turistica, derulare de programe, prestare de
servicii de baza si suplimentare)- activitati economice (predominant
agricole dar si practicarea unor ocupatii traditionale) precum si modul
de petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicita acest tip de turism.
Turismul se dezvolta in mediul rural in stransa corelatie cu economia
locala, ceea ce conduce la interdependenta dintre aceste doua laturi.

Dezvoltarea turismului rural a produs mutatii importante in viata satelor, cu

deosebire a celor care dispun de o oferta turistica importanta, aducand
elemente noi privind:

valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole,

cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice si folclorice);

transformari in plan edilitar si al dotarilor prin aparitia unor constructii specifice

(ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutarii, unitati de
1
deservire (magazine, posta), amenajari pentru sport si echitatie, echipamente
igienico-sanitare;

modificari ale structurii culturilor agricole si ale septelului, in concordanta cu

satisfacerea cerintelor turistice in plan gastronomic;

evitarea procesului de depopulare rurala prin aparitia unor solutii noi de

ocupare a fortei de munca, mai ales in localitatile rurale, in care turismul se
poate practica tot timpul anului;

dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primara a produselor agricole si

revitalizarea mestesugurilor specifice zonei rurale;

valorificarea resurselor de apa locale in scopuri energetice si, mai ales pentru
piscicultura;

abordarea unor solutii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a sectorului

agricol, zootehnic, silvic si agroturistic;

combaterea poluarii mediului prin eliminarea surselor si conservarea pe

aceasta cale, a unor conditii de viata optime in zonele agroturistice;

creearea unor noi surse de venit in bugetele familiale, inclusiv prin dobandirea

unor facilitati financiare privind investitii noi pentru turism sau extinderea celor
existente.

Turismul rural se bazeaza, in majoritatea tipurilor de primire existente, pe

dotarile ce se regasesc, in mare parte, in proprietatea privata a locuitorilor din
spatiul rural, participanti (in calitate de prestatori) la activitatile turistice.

Reteaua turismului rural prezinta cea mai buna organizare in cadrul statelor
Uniunii Europene. Aceasta datorita:

conditiilor de organizare create;

a organismelor neguvernamentale nationale si internationale existente;

sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobanda de 3-

5% - Franta, Germania, Austria- scutite de impozit pe activitatea turistica,
sprijin logistic, formare de cadre si indrumare), a UE, prin intermediul
programelor PHARE;

experientei castigate si dorintei de perfectionare manifestate permanent

( Nistoreanu, 1999).

In general, in domeniul turismului practicat in mediul rural, se utilizeaza in

mod frecvent o terminologie diversa, dominata, in principal, de cele trei
notiuni: agroturism, turism rural, ecoturism.

1.2. Agroturismul

2
Agroturismul  este definit prin deplasarea unor persoane intr-o
localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata
prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare
si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in
societatea rurala privita in toata complexitatea sa.

Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea turistica

propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement (calatorie,
pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte, activitatea
economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice
gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a produselor
agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la turisti sau prin alte
retele comerciale.

Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de

ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad
sporit de ruralitate si un potential turistic valoros.

Asezarile cu un trecut istoric indelungat, cu cladiri in stil arhitectonic

caracteristic regiunii, cu obiceiuri, traditii si un mod de viata propriu, atrag
turistii care doresc sa cunoasca pe viu aceste aspecte.

Nu este de ajuns sa spunem ca Romania este frumoasa, ca poate oferi multe

posibilitati pentru practicarea turismului rural si agroturismului, ci este necesar
sa dezvoltam aceste doua activitati complementare pe principiul rentabilitatii
(Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezinta in numeroase tari ale lumii o creatie

mai recenta, aparuta din nevoia de evadare in spatii de liniste, dincolo de
zidurile orasului sau de aglomeratia unor statiuni turistice. Ele pun in evidenta
specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri, activitati,
traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice
extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina
cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii
valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Pot apare in
teritoriu in mod unitar (ca in culoarul Bran- Rucar, Depresiunea Dornelor,
Valea Ariesului sau dispersate sub forma satelor turistice (statiuni verzi),
precum: Poieni ([Link]); Geoagiu Bai (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol
(Tulcea); Botiza (Maramures); Bala (Mehedinti).

Experiente importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine

europene, acestea fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta
forma de turism (Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).

Intre acestea, Elvetia este tara in care a aparut aventura

turistica" (denumirea de inceput a agroturismului) in jurul anilor 1840.
Este vorba de zona Chateau d' Oex, unde englezii au descoperit o lume
mirifica (peisaje montane, ape de munte, pajisti bogate cu turme de vite,
oameni primitori) si in care s-au revarsat (peste 700 de turisti in anul
1878), ocupand toate pensiunile agroturistice. La cele 6 milioane de
3
 locuitori, Elvetia gazduieste astazi 10 milioane de turisti anual, practic
satele sale dobandind, in cea mai mare parte functia agroturistica (zona
lacului Leman, Muntii Jura, Neuchatel).

Franta are o veche si bogata traditie in organizarea turismului rural,

activitatea fiind aici coordonata de asociatia generala TER (Tourisme et Espace
Rural). Statul francez incurajeaza dezvoltarea acestor zone, inspre care se
dirijeaza persoanele cu venituri mai modeste, promovand un sistem de
creditare avantajos si o politica fiscala stimulatoare. Aceasta explica evolutia
rapida a numarului de adaposturi rurale (Gites de France) clasificate si a
numarului de nopti de cazare petrecute (2,5 milioane in 1994). Cele mai
importante zone pentru aceasta forma de turism sunt: Masivul Central
(Auvergne, Limousin, Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi.

Austria a dezvoltat o importanta baza turistica in mediul rural (satele turistice

de recreatie), promovand sistemul pensiunilor complete rurale pentru
vacantele familiale. Sunt bine reprezentate in Tirol si zona Salzburg pe Valea
Dunarii.

Germania a trecut la organizarea turismului rural dupa 1960, prin organizarea

primara a unui inventar al siturilor care se preteaza la practicarea turismului,
cu deosebire fermele bine intretinute. Cele mai multe au fost inregistrate si
functioneaza in Muntii Padurea Neagra (Schwartzwald), dar la fel de
importante sunt si cele raspandite in celelalte landuri de la Marea Nordului.

In Muntii Alpi, in zonele montane din sud, turismul rural se manifesta ca un

puternic ferment de stimulare a productiei artizanale si a comertului cu
produse proaspete de ferma.

Polonia  detine peste 3 000 de sate turistice, primele amenajari turistice rurale
aparand in jurul anului 1970, zonele rurale preluand importante efective
turistice interne si internationale, descongestionand astfel marile zone si
centre, practic sufocate in timpul sezonului. Satele turistice au aparut ca
urmare a initiativelor locale pe baza unui nomenclator de criterii, fiind
omologate prin certificat de clasificare de catre Centrul National de Informatii
Turistice.

Belgia si-a construit veritabile nuclee pentru turismul rural prin asocierea a 5-

6 familii care investesc, deruleaza activitatile si impart profitul. Prezenta
turismului rural a incurajat productia locala alimentara, cointeresand direct
micii producatori.

Danemarca  a promovat produsul turistic rural denumit "vacante active". Sunt

oferite servicii complete (pensiune la ferma) in 22 de asezari rurale cu 3000 de
locuri de cazare.

Irlanda dispune de circa 500 de ferme cu capacitati de 6-10 persoane, in care

se ofera servicii complete sau partiale, completate cu activitati de agrement
diversificate (echitatie, pescuit, escalada, golf).

4
Italia a trecut la promovarea pe scara larga a "vacantelor verzi", in care un rol
important revine agroturismului. Dispune de peste 1500 locuri de primire
(ferme, vile, case traditionale, castele), situate in 20 de regiuni ale tarii
(Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Aceasta
activitate este puternic stimulata printr-o publicitate constanta,
ghidul Agroturist care apare din 1995, mentionand informatii foarte
pretioase. Traditiile culturale, gastronomia si vinurile, folclorul, fac din Italia un
principal receptor si, in acelasi timp, un emitator al turismului rural european.

Finlanda are omologate peste 500 de sate turistice, cu peste 10000 locuri de

cazare. Beneficiind de un cadru natural de exceptie, rezultat din alaturarea
oglinzilor de apa (18800 lacuri) cu paduri (68% din teritoriul tarii), precum si
prezenta noptilor albe, Finlanda ofera doritorilor de liniste si destindere
posibilitati de agrement multiple (schi, pescuit, sauna, echitatie), inclusiv
participarea la diverse lucrari agricole in fermele agroturistice gazda.

In Romania, bazele institutionalizate ale agroturismului au fost puse in anul

1972, cand Ministerul Turismului, a selectat 118 asezari rurale reprezentative,
ce urmau a fi promovate in turism (OMT 297/1972).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate
"sate turistice" un numar de 14 asezari rurale din 10 judete ale tarii: Bogdan
Voda (Maramures), Fundata si Sirnea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldovitei
(Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Recas (Timis), Tismana (Gorj), Vaideeni
(Valcea).

Prin Hotararea Guvernului nr.438/1990, s-a infiintat Comisia Zonei Montane

din Romania ale carei atributii au fost preluate, dupa 1993, de catre Federatia
Romana pentru Dezvoltarea Montana si de catre Asociatia Nationala de Turism
Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), afiliata (din 1994) la EUROGITES
(Federatia Europeana de Turism Rural, care coordoneaza intreaga activitate de
promovare si dezvoltare in domeniu).

Organizarea spatiala a agroturismului este caracterizata prin dualitatea

concentrare - dispersie:

concentrarea serviciilor de masa, cazare si animatie in sate sau statiuni verzi;

dispersia activitatilor (promenada pietonala sau ecvestra, pescuit, turism

fluvial) in spatiul rural;

Turismul rural are o sfera de cuprindere mult mai larga, un caracter continuu si

dispune de o structura de primire eterogena, reprezentata nu prin gospodariile
taranesti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanta cu bungalouri
sau vile grupate in jurul unor spatii comune pentru masa, distractii sportive. In
acest caz, activitatea de baza a persoanelor implicate este prestarea unor
servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent (Candea, Erdeli,
Simon, 2001). In Franta el reprezinta 28% din totalul sejururilor estivale si
28% din cel al sejururilor de iarna.

Satele turistice sunt asezari rurale pitoresti, bine consolidate din punct de

vedere economic, edilitar si cultural, situate in medii nepoluate, conservatoare
5
a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de munca, port,
gastronomie) si care, dincolo de functiile politice, administrative, culturale,
sociale, indeplinesc, sezonier sau permanent, functia de primire a turistilor.

Numeroase clasificari avansate de specialisti au in vedere functionalitatea

acestor sate (Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001), adica
elementul esential care contureaza motivational actul turistic. Au fost
identificate urmatoarele tipuri de sate:

sate peisagistice si climaterice: Fundata, Sirnea (in culoarul Rucar-Bran),

Tismana (Gorj), Bradet, Podul Dambovitei (Arges), Botiza (Maramures), Dorna
Candreni (Suceava), Arieseni (Alba), Vama Veche, 2 Mai (Constanta);

sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarna: (Fundata - Brasov,

Garina - Caras Severin) si nautice (Murighiol, Mila 23);

sate balneare: Zizin, Covasna, Bala(Mehedinti), Oglinzi si Baltatesti (in

Subcarpatii Moldovei), Costiui (Maramures), Calacea (Timis), Sacelu (Gorj),
Geoagiu si Vata de Jos (Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor);

sate turistice pastorale: Orlat, Rasinari, Saliste, Gura Raului, Miercurea

Sibiului, Cisnadioara (toate in Marginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi,
Stanesti, Pocruia, Tismana, (in depresiunile Olteniei), Borlova, Turnu Ruieni
(Caras Severin), Pui, Clopotiva, Ohaba de sub Piatra (in tara Hategului);

sate cu monumente istorice, de arta si arhitectura : Sucevita, Putna,

Dragomirna, Agapia, Varatec (in Moldova), Aninoasa, Cotmeanca, Cozia,
Horezu, Polovragi, Tismana (in Subcarpatii Getici), Harman, Prejmer, Biertan,
Feldioara, Cristian - cu renumitele biserici fortificate (in Transilvania);

satele turistice etnofolclorice: Curtisoara (Gorj), Avram Iancu (Alba),

Rasinari (Sibiu), Vama (Suceava), Sapanta (Maramures), Pietrosita
(Dambovita), Bujoreni (Valcea), Naruja (Vrancea);

sate turistice de creatie artistica si artizanala: Oboga, Marginea

(Suceava), Corund (Harghita), Humulesti (Neamt), Sacel si Sapanta
(Maramures), Carpus (Cluj), Malu cu Flori (Dambovita);

sate turistice pomi-viticole: Recas si Giarmata (Timis), Voinesti

(Dambovita), Cotesti, Jaristea, Straoane (Vrancea), Pietroasele, Sahateni
(Buzau), Radaseni (Suceava), Siria (Arad), Agapia (Neamt), Murfatlar si Ostrov
(Constanta), Bucium (Iasi), Dabuleni (Dolj).

1.3. Ecoturismul

O alternativa a turismului verde, marcata de practicarea sa in spatii nealterate

de interventia antropica este ecoturismul, care capata astazi valentele unui
turism belicos, intrucat implica o lupta permanenta pentru pastrarea integritatii
cadrului natural, si cu deosebire, protejarea resurselor turistice.

6
Practicarea acestui tip de turism, in viziunea unor organisme internationale
abilitate (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii - UICN, Fondul
Mondial pentru Ocrotirea Naturii, Federatia Europeana a Parcurilor Naturale,
Fondul pentru Natura Salbatica, numeroase organizatii pacifiste in domeniu),
este una benefica, fiind conceputa ca un instrument util in asigurarea bunurilor
naturale si culturale valoroase prin activitati si politici speciale de protectie.

Ecoturismul este o forma specifica practicata pe spatii virgine si

culturale traditionale, care tind sa devina areale de protectie a naturii
si valorilor umane perene, care sa contribuie substantial la evolutia
comunitatilor locale.

Ecoturismul a aparut ca o manifestare practica, aplicativa pe tot spatiul

planetar pentru a materializa prevederile inscrise in Conventia de la Paris cu
privire la protectia patrimoniului universal natural si cultural, emanatie a
conferintei mondiale a UNESCO (1972), primul document care realizeaza o
reconciliere a celor doua elemente ale mediului inconjurator: naturala si
culturala.

Mentionam ca Romania se afla intre primele tari din lume care a abordat
protectia mediului inconjurator pentru turism, care a institutionalizat acest
lucru prin crearea unui organism specializat: Societatea de Turism pentru
Protectia Naturii, aparuta la inceputul secolului XX, la Sinaia, si avand ca
mentor marele iubitor de natura, Mihai Haret.

O strategie pentru acest tip de turism care protejeaza resursele turistice a fost
elaborata de catre Secretariatul National de Turism din Mexic, in colaborare cu
Alianta Mondiala pentru Natura, care promoveaza ideea crearii unui echilibru
intre natura si turism. Acest document a fost preluat, prelucrat si comentat in
literatura romaneasca de specialitate (Bran, Simon, Nistoreanu, 2000). Citam
mai jos urmatoarele segmente:

Zonele unde se practica ecoturismul trebuie sa fie considerate de interes

continental sau mondial, sa faca parte din patrimoniul turistic al planetei si aici
sa fie respectate cu o rigoare deosebita teritoriile cu stiluri de viata traditionale
ale populatiilor locale;

Prin ecoturism se incearca minimalizarea efectelor negative asupra mediului

local si natural, ca si asupra populatiei locale;

Ecoturismul trebuie sa contribuie la gestionarea spatiilor protejate si sa

amelioreze relatiile dintre comunitatile locale si personale, abilitate sa
gestioneze aceste spatii protejate;

Aceasta forma de turism trebuie sa furnizeze avantaje economice si

sociale locuitorilor zonelor turistice si sa asigure participarea lor in luarea
deciziilor in ceea ce priveste genul si volumul activitatilor turistice si care
trebuie astfel autorizate;

Noul turism poate sa favorizeze o interactiune autentica intre populatia de

primire si turisti, ca si un interes real pentru o dezvoltare durabila si protectia
zonelor naturale, atat in tarile receptoare, cat si in cele emitente de turisti;
7
Prin ecosistem se incearca largirea spectrului de activitati economice
traditionale (agricultura, cresterea animalelor, pescuit), fara a le marginaliza
sau inlocui, pentru ca economia locala sa nu fie subordonata schimbarilor si
influentelor interne si externe;

Activitatile turistice desfasurate sub emblema ecoturismului trebuie sa

ofere oportunitati specifice, in asa fel incat populatia locala si angajatii din
industria turistica sa fie in masura sa utilizeze spatiile naturale intr-o maniera
durabila si sa aprecieze obiectivele naturale si culturale valoroase, care sunt
puncte de maxima atractie pentru turisti.

1.4. Definitii rezultate din reglementarile legale

In ultimii ani, la nivel mondial, s-au manifestat preocupari intense de

reglementare a activitatii de turism. In 1999 Organizatia Mondiala a
Turismului a adoptat Codul global de etica pentru turism care stabileste un
cadru de referinta pentru dezvoltarea responsabila si sustinuta a
turismului. Codul contureaza regulile de comportament pentru destinatii,
guverne, turoperatori, investitori, agenti de turism, lucratori si chiar pentru
turisti.

La nivelul Uniunii Europene a fost emisa Directiva 90/314/EC privind

comercializarea pachetelor de servicii turistice si Directiva 95/57/EC privind
colectarea datelor statistice in domeniul turismului.

In majoritatea tarilor cu un turism puternic dezvoltat, au aparut reglementari

specifice care orienteaza si integreaza aceasta activitate in ansamblul
economiilor nationale, asigurand totodata conditii de conservare si protejare a
resurselor turistice.

In Romania, prin Ordonanta de Urgenta 236/2000 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice,
aprobata prin Legea 462/2001 si prin Legea 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice se asigura cadrul adecvat de protectie a mostenirii
naturale si culturale si de valorificare a acesteia, inclusiv prin turism.

Ordonanta Guvernului nr. privind organizarea si desfasurarea activitatii de

turism in Romania, nu satisface decat in mica masura cerintele unui act
normativ de larga cuprindere care sa permita si sa stimuleze dezvoltarea
durabila a turismului in Romania. Din acest motiv, Ministerul
Turismului a initiat un Proiect de Lege a Turismului.

Acest proiect de lege a turismului isi propune sa integreze intr-un cadru

general unitar ansamblul reglementarilor specifice activitatii de turism, sa
stabileasca aceste reguli care sa asigure dezvoltarea durabila a turismului in
Romania, cu protectia corespunzatoare a participantilor la actul turistic.

In acest sens, proiectul reglementeaza:

Implicarea Ministerului Turismului in gestionarea patrimoniului turistic;

8
Cadrul institutional de desfasurare a activitatii turistice;

Dezvoltarea activitatii turistice;

Drepturile si obligatiile agentilor economici cu activitati de turism;

Protectia turistilor;

Formarea profesionala in turism;

Contraventiile in activitatea de turism si modul de sanctionare a acestora.

Bibliografie:
[Link]
[Link]/economic-intern
[Link]
[Link]
[Link]