1.

Tehnici de radiografiere intraorala – enumerare

• Periapicale (Retrodentoalveolare - RDA)

-tehnica bisectoarei
-tehnica paralelismului
• Bitewing
• Ocluzale
-Belot
-Simpson
[Link] bisectoarei – definitie

Raza centrala este direcţionată pe mijlocul dinţilor de explorat, perpendicular la

bisectoarea unghiului format de planul axului lung al dintelui cu planul filmului.

Se foloseste cand spatiul este insuficient pentru tehnica paralelismului.

[Link] bisectoarei – avantaje

- radiografiere rapida
-mentinerea filmului intraoral in general nu pune probleme deosebite pacientului
- tehnica nu e dureroasa
-centrarea RC implica o buna manualitate din partea executantului radiografiei
[Link] bisectoarei – dezavantaje

-fascicolul de raze X este oblic in raport cu filmul si structurile dento-alveolare

-se poate distorsiona usor
-lipsa de paralelism dintre dinte si film
-lipsa de suprapunere pe radiografie a segmentelor oral si vestibular ale rebordului
alveolar
- reprezentare deficitara a smaltului aproximal
-prezentarea decalata a teritoriului oral si vestibular a crestei septului alveolar
-dificultati in identificarea jonctiunii smalt-dentina
- suprapunerea osului zigomatic peste radacinile molarilor superiori
-mentinerea intraorala a filmului de catre pacienti
-suprapunerea crestei oblice externe peste radacina molarilor inferiori

5. Tehnica Planurilor paralele- definitie

Def. Tehnica planurilor paralele se caracterizeaza prin faptul ca raza centrala este
perpendiculara pe axul lung al dintelui si pe planul filmului, solidarizat la conul
localizator cu ajutorul unui sistem de sustinere a filmului. Se realizeaza astfel
conditii ideale pentru o ortogonalitate perfecta intre fascicul si film.
Tehnica paralelismului
Raza centrală perpendiculară pe receptor
Raza centrală perpendiculară pe dinte
Receptor paralel cu dintele
Distorsionare mai scăzută

6- tehnica planurilor paralele-avantaje

1. Imaginile radiografice ale dintilor sunt fidele cu dimensiunea anatomica a
acestor
[Link] realizate la momente diferite sau de catre operatori diferiti sunt
similare
[Link] arcarei zigomatice apare deasupra apexurilor molarilor
[Link] septului periodontal este corect evidentiata, fara prezentarea decalata a
segmentelor oral si vestibular
[Link] periapicale sunt repreentate corect fara deformari
[Link] coroanele dintilor nu sunt distorsionate sau suprapuse este posibilla
evidentierea cariilor aproximale.
[Link] filmul este plasat in suport corect si paralel la Axul lung al dintelui,
inclinarea in plan vertical si orizontal a conului localizator este stabilita automat
[Link] raza centrala este plasata in centrul filmului, toata suprafata filmului
este expusa si nu apare apexul taiat sau arii neexpuse.
[Link] poate fi utilizata cu succes la pacientii cu disabilitati deoarece se
pastreaza mereu pozitia relativa dintre film, dinte si raza centrala,indiferent de
pozitia capului.

7 - Tehnici intraorale-zona incisiva maxilara-radioanatomie

• Sutura premaxilară / palatinală mediană (radiotransparentă).

• Fosa şi gaura incisivă (radiotransparente).
• Orificiile nazale (radiotransparente).
• Septul nazal (radiopac).
• Spina nazală anterioară (radiopac).
▪ Ţesuturile moi ale nasului şi buzei superioare (radiopacă).
▪ Fosa incisivă se poate suprapune pe apexurile incisivilor centrali
8- Tehnici intraorale -zona canina maxilara - radioanatomie
• Structurile ce apar şi pe incidenţa pentru incisivii centrali sunt deplasate –
structurile linguale apar mai posterior iar cele vestibulare mai anterior.
▪ “Y” inversat: peretele lateral al orificiului nazal şi peretele anterior al
sinusului maxilar (!!“X”)
[Link] intraorale – zona premolara maxilara -radioanatomie
 Sinus maxilar (radiotransparent). + mai sus apofiza zigomatica a max „U”
 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).
 Canale nutritive (radiotransparente).
 Ocazional: peretele lateral al orificiului nazal (radiopac).
  Umbra ţesuturilor moi ale buzelor / obrajilor

[Link] intraorale – zona molara maxilara -radioanatomie

M1 SI M2
 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).
 Sinus maxilar (radiotransparent).
 Canale nutritive (radiotransparente).
 Apofiza zigomatică a osului maxilar (radioopacitate cu formă de “U”).
 Arcada zigomatică/osul zigomatic (radiopace).
 Rar: peretele lateral a orificiului nazal (radiopac).

M2-M3
 Apofiza coronoidă a mandibulei (radiopacă).
 Tuberozitatea maxilară (radiopacă).
 Peretele posterior al sinusului maxilar (radiopac).
 Sinusul maxilar (radiotransparent).
 Hamulus/cârlig pterigoidian (radiopac).
 Lamă pterigoidiană laterală (radiopac)

[Link] intraorale – zona incisiva mandibulara –radioanatomie

 Foramen lingual (radiotransparent).
 Tuberculi genieni / apofize genii (radiopac).
 Umbra ţesuturilor moi ale buzei superioare (radiopac).
 Creste mentale (radiopac)
Canale nutritive (radiotransparent).
+cortexul mg bazilare +protuberanta mentala + pct de localizare

[Link] intraorale – zona canina mandibulara -radioanatomie

+ [Link] intraorale – zona premolara mandibulara -
radioanatomie
Canin / Premolari (Mandibulă)
+creasta milohioidiana + foseta subMDB
 Orificiu mental / mentonier (radiotransparent) – de obicei situat între sau sub
nivelul rădăcinilor premolarilor.
 Umbra ţesuturilor moi ale obrajilor (radiopace).
 Canal mandibular (radiotransparent).
[Link] intraorale – zona molara mandibulara -radioanatomie

 Canal mandibular (radiotransparent).

 Creasta oblică externă (radiopacă).
 Creasta milohioidiană – creasta oblică internă (radiopacă).
 Foseta submandibulară (radiotransparent). Sub M1
 Cortexul marginii bazilare (radiopac).

[Link] bitewing – definitie

-permite realizaea de radiografii dentare selective,care evidentiaza cariile
interproximale ,mai dificil dedepistat la [Link].
-tehnica clasica utilizeaza un film radiologic de 2,7x 5,4cm,prevazut cu aripioara ,cae va
servi ca mijloc de fixare a acestuia in interiorul cavitatii orale
-raza centrala este usor inclinata cranio-caudal de la 6 grade la 10 grade in raport cu
planul de ocluzie

[Link] bitewing - indicatii

-depistarea cariilor aproximale,mai ales a celor de smalt precavitae
-depistarea cariilor aproximale radiculare
-decelarea modelului de evolutie al cariilo ocluzale (cariile ocluzale ascunse)
- aprecierea prezentei cariilor secundare/recidivate
- aprecierea morfologiei septului interdenta
[Link] bite-wing - indicatii,dezavantaje:
Indicatii:
- depistarea cariilor aproximale,mai ales a celor de smalt precavitare
-depistarea cariilor aproximale radiculare
-decelarea modelului de evolutie al cariilor ocluizale(carii ocluzale ascunse)
-aprecierea prezentei cariilor secundare sau recidivate
-aprecierea morfologiei septului interdentar

Dezavantaje:
-in absenta sistemului de sustinere a filmului, operatorul alege din ochi pozitiile pe
verticala si orizontala ale conului localizator
-radiografia nu este perfect reproductibila si de aceea nu poate fi folosita pt aprecierea
evolutiei cariilor
-erori de pozitie pe orizontala a conului localizator si de directionare a razei centrale
-filmul poate fi deplasat cu usurinta de miscarile limbii

18. Tehnici ocluzale - enumerare, indicatii:

Enumerare-in functie de orientarea fasciculului de raze X , incidentele pot fi:

-disocluzale: -oblice mediene: tehnica Belot(folosita in cazul suprapunerii radacinii

palatinale a M superiori)
-oblice postero-laterale:tehnica Bonneau( folosita pentru cautarea litiazei
sau a calcificarilor glandelor submandibulare) si tehnica Balters
-ortogonale, perpendiculare-tehnica Simpson

19. Tehnioca Belot; definitie, indicatii

-Definitie: Aceasta tehnica utilizeaza filmul plasat in plan ocluzal, iar raza centrala
perpendiculara pe bisectoarea unghiului dintre axul dintelui si planul ocluzal a fost
descrisa de [Link].

Indicatii: utila pt pacientii cu trismus, anchiloza temporo-mandibulara sau reflex exagerat

de voma

[Link] Simpson: definitie, indicatii

Definitie: Este o tehnica orto-ocluzala la care filmul ocluzal este muscat de catre pacient,
iar raza centrala este perpendiculara pe film si pe planul de [Link] radiologica
pe care o obtinem reprezinta o proiectie a dintilor in lungul axei lor, sub forma unui cerc
radio-opac cu un punct radiotransparent cenrtral reprezentat de canalul radicular. Este
utila pt completarea tehnicilor RDA, pt analiza leziunilor osoase ale suprafetelor
vestiobulare si orale. Leziunilor tumorale si chistice, corpilor straini radio-opaci sau cailor
false post tratament endodontic

Indicatii: +o completare a tehnicilor RDA

-stabilirea pozitiilor unor corpi straini, unor radacini cu pozitie aberanta sau a pozitiilor
dintilor inclusi
-analiza intinderii unor formatiuni chistice sau a unor tumori osoase
-descoperirea unor calculi salvari la nivelul glandelor sau caanaleleor sublinguale sau
submandibulare
-sialografia submandibulara
-fistulografia unor fistule perimandibulare
-stabiliurea gradyului de extensie oro-vestibulara a unei osteite
-stabilirea orientarii traiectelor de fractura ale mandibulei, a deplasarii fragmentelor de
fractura si a pozitiei eventualelor eschile osoase.
[Link]-definitie
-Cea mai simpla si putin iradianta metoda, care evidentiaza pe un singur film complexul
dento-maxilo-facial

-Ea permite depistarea leziunilor dento-maxilo-faciale, fiind considerata in prezent prima

etapa in examenul radilogic dento-maxilar si un veritabil document medico-legal

-Proiectie unica, panoramica a mai multor structuri anatomice pe aceeasi imagine,

evaluare globala unitara a structurilor dento-maxilare, comparativa dreapta-stanga

[Link]- indicatii, regiuni care pot fi evaluate

Indicatii: folosita pentru evaluarea:
[Link] privind:
-varsta dentara
-patologia odonto-parodontala a dintilor temporari si permanenti
-raportul dintilor temporari cu mugurii dintilor permanenti
-tiparele normale de eruptie si patologice
-anomalii dentare de pozitie, sediu si forma
-raportuil dintre arcada dentara , arcada alveolare si baza scheletala
-raporturile dintilor cu sinusurile maxilare si fosele nazale
-sceheletul facial: dismorfii, asimetrii maxilare si mandibulare

[Link] privind:
-patologia odonto-parodontala: carii, leziuni apicale, manifestari infectioase locale sau la
distanta
-restaurarile protetcice conjuncte
-patologia maxilarele si a sinusurilor: structuri osoase, tumori, maladii de sistem
-scheletul facial: dismorfii, asimetrii maxilare si mandibulare
-ATM, studiu realizat comăparativ: gura inchisa-gura deschisa
-traumatologie: fracturi dentare si mandibulare cu exceptia regiunii anterioare
-patologia glandelor salivare
-inaltimea crestei alveolare, in vederea realizarii implantelor dentare
Regiuni care pot fi evaluate:
-ansamblul odonto-parodontal
-planseul foselor nazale
-peretii sinusului maxilar
-palatul dur
-ambii condili mandibulari pe un singur film

23. Ortopantomografia -radioanatomie-maxilar

-piramidă triunghiulară:
 1 corp – tetraedru = 4 feţe (anterioară, medială, superioară, dorsală-infratemp.)
4 apofize – frontală, zigomatică, palatină, alveolară
în interior – 1 cavitate = sinusul maxilar
!!! Aspectul radiologic normal este complex
Foramen incisiv – frecvent vizibil pe Rx – transparenţă mai mult sau mai puţin
intensă, încercuită de un lizereu opac mai mult sau mai puţin net – apare pe Rx bune ale
IC sup, între rădăcini, în dreptul apexurilor. Dacă este mult lărgită - chist al papilei
incisive sau canalului nazo-incisiv
La tineri – între cei 2 IC sup – se poate observa sutura incisivă = lizereu transparent.
Normal – cele 2 oase incisive sunt fuzionate = linie de condensare osoasă, opacă, pe linia
mediană
Fosele nazale – bine evidenţiate Rx --- zone radiotransparente încercuite de un
lizereu opac, simetrice, la oarecare distanţă de apexurile IC.
Sinusul maxilar – pe Rx are aspecte variate - zone mai puţin opace, delimitate de
un lizereu opac,cu convexitatea în jos, deasupra sau chiar în contact cu apexul M1 sup -
sau transparenţă – în relaţie cu apexurile PM1,2, C, M 1,2,3 (dinţi sinusali) – coafează
apexurile -- Dg. Dif cu procesele periapicale (chisturi, granuloame) – convexitatea în
sus!!!
Sinusul maxilar - pe incidenţe pentru craniu, sau OPG:
-Radiotransparenţă delimitată de un contur opac reprezentat de pereţii maxilari
-În incidenţă PA a craniului– relieful mastoidei se suprapune peste cel al sinusurilor
maxilare motiv pentru care sunt necesare incidenţe semiaxiale a craniului pentru a
evidenţia sinusurile
-Pierderea transparenţei sinusului (= opacefierea sinusului) respectiv, ştergerea
conturului opac traduc afecţiuni ale acestuia – sinuzite, chisturi endosinusale, TB, TM

24. Ortopantomografia-radioanatomie-mandibula = potcoavă

- Corp
- Ramuri ascendente (unghi de 115 la adulţi; mai deschis la copii şi la vârstnici)
- Incizura sigmoidă
- Apofize (coronoidă, condil)
- Canal mandibular
- Gaura mandibulară, mentonieră
- Simfiza mentonieră
- Liniile oblice (int., ext.)

- Corpul - radioopacitate marcată la nivelul marginii bazilare; tentă mai puţin opacă în
restul osului, aspect uniform
- Gaura mentonieră – mică zonă rotundă radiotransparentă, 1 – 2 mm diametru - în
regiunea apexurilor PM inf.
 !!! Frecvent se suprapune peste apexul unuia dintre PM = confuzie cu un granulom ----
se va studia radiotransparenţa spaţiului periodontal, care nu trebuie să fie întreruptă,
sau lărgită.
-Canalul mandibular – radiotransparentă = bandă clară, uniformă, 2 – 3 mm lăţime; pe
filmele extra- şi intraorale
- de la Spina Spix la orificiul mentonier;
-încadrat inconstant superior şi inferior de câte o linie radioopacă (plafonul,
planşeul)
- În relaţii apropiate cu apexul M3 inf
-Apofiza coronoidă – radioopacitate triunghiulară se poate suprapune pe tuberozitatea
maxilară
-Condilul mandibular, ATM:
- radioopacitate a condilului şi a cavităţii articulare, respectiv a eminenţei
articulare de la nivelul osului temporal
- radiotransparenţă a spaţiului interarticular – uniformă, bine delimitată
-modificări ale conturului, transparenţei spaţiului articular, respectiv ale
conturului condilului şi cavităţii articulare ---- relevă afectarea ATM – disfuncţii, artrite,
artoze
- Apofiza stiloidă - opacitate
- Coloana cervicală - opacitate
- Osul hioid – opacitate
- Nazo-faringele – transparenţă suprapusă pe ram ascendent

1. Radiodiagnosticul cariei dentare – descrierea radiologica

Caria dentară este cea mai răspândită afecţ iune dentară în care se
produce o distrucţie progresivă a ţesuturilor dure dentare, iniţiat ă de către
acizii organici produşi de depozitele microbiene aderente la suprafaţa
dintelui. Caria dentară evoluează de la nivelul smalţului către joncţiunea
smalţ-dentină, extinzându-se apoi în camera pulpară.
După localizarea procesului lezional cariile se pot clasifica în:

o carii interproximale,
o carii ocluzale,
o carii faciale/linguale,
o carii radiculare,
o carii în cement,
o carii recurente sau secundare,
o carii pe dinţii incluşi (suprafaţa ocluzală şi interproximală).

După gradul de demineralizare al structurilor dure dentare putem întâlni:

o caria incipientă, de demineralizare,
o caria superficială, caria de smalţ,
 o carii de smalţ şi dentină,
o distrucţii coronare cu diferite complicaţii: pulpare, parodontale,
osteitice.

Examenul radiografic al cariei dentare

Caria dentară apare radiografic apare ca o radiotransparenţă, excavată de la
suprafaţă către adâncime, cu formă neregulată şi margini difuze la nivelul unei
regiuni dentare
 Detectarea suprafetelor neregulate cu demineralizarea smaltului sau o lipsa de
continuitate discreta in statul de smalt.
 Leziunea devine vizibila radiografic dupa o demineralizare de aprox 40-50 %
 In general, leziunea decelata clinic este mai mare decat aspectul ei pe radiografie

Diagnosticul cariei dentare este clinic dar confirmarea ei poate fi obţinută

prin:
-radiografii dentare obţinute prin tehnica bitewing, pentru diagnosticul
precoce al cariei de smalţ, de colet, al cariilor secundare. Analiza
evoluţiei în timp a cariilor se face la 6 luni la pacienţii cu risc ridicat,
12 luni la cei cu risc mediu, la 2 ani la cei cu risc mic, iar la copii la
acelaşi interval de timp, exceptând la cei cu risc mic când se repetă
examenul la 12-18 luni.
-radiografii dentare obţinute prin tehnica planurilor paralele / bisectoarei
pentru evidenţierea principalele tipuri de carii,
-radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T
evidenţiază cariile ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele
periapicale secundare.
De obicei explorăm radiografic:
 cariile interproximale,
 cariile de colet,
 cariile ocluzale,
 cariile situate sub/lateral de obturaţie (cariile recidivate şi secundare),
 carii pe dinţii incluşi (suprafaţa ocluzală şi interproximală),
 complicaţiile cariei dentare.
Din punct de vedere radiografic putem distinge 4 etape evolutive ale cariei
dentare

C-1: carie de smalţ incipientă (< jumătate din grosimea smalţului)

C-2: cel puţin jumătate din grosimea smalţului, dar fără a invada JSD
C-3: cu afectarea joncţiunii smalţ-dentină, dar < jumătatea distanţei
până la pulpă,
 C-4: afectând dentina, dar > jumătatea distanţei până la camera
pulpară.

2. Caria dentara – clasificare radiologica (C1) – descrierea radiologica, tehnici

indicate pt diagnostic imagistic

C-1: carie de smalţ incipientă (< jumătate din grosimea smalţului)

În stadiul C1 si C2 întâlnim:
leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea radiografică
TEHNICI:
• Bitewing – foarte util in diagnosticul cariilor interproximale.
• Periapicale (cel mai corect prin tehnica planurilor paralele)
• radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T evidenţiază cariile
ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele periapicale secundare.
• CBCT

3. Caria dentara – clasificare radiologica (C2)- descrierea radiologica, tehnici

indicate pt diagnostic imagistic

C-2: cel puţin jumătate din grosimea smalţului, dar fără a invada joncţiunea
smalţ-dentină,
În stadiul C1 si C2 întâlnim:
leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea radiografică
TEHNICI:
• Bitewing – foarte util in diagnosticul cariilor interproximale.
• Periapicale (cel mai corect prin tehnica planurilor paralele)
• radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T evidenţiază cariile
ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele periapicale secundare.
• CBCT

4. Caria dentara – clasificare radiologica (C3)- descrierea radiologica, tehnici

indicate pt diagnostic imagistic
C-3: cu afectarea joncţiunii smalţ-dentină, dar < jumătatea distanţei până la
pulpă
În stadiul C3 întâlnim:
O leziunea care a progresat mai rapid în dentină decât în smalţ;
O radiotransparenţă anfractuasă laterală la nivelul joncţiunii smalţ- dentină
TEHNICI:
• Bitewing – foarte util in diagnosticul cariilor interproximale.
 • Periapicale (cel mai corect prin tehnica planurilor paralele)
• radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T evidenţiază cariile
ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele periapicale secundare.
• CBCT

29. Caria dentara – clasificare radiologica (C4) - descrierea radiologica, tehnici

indicate pt diagnostic imagistic

C4: afectând dentina, dar > jumătatea distanţei până la camera pulpară.
 leziunea se extinde mult in dentina -> lez profunda in dentina cu aspect
neregulat, escavat
 leziunea poate sa apara mai mare in imaginea radiografica decat in cea
clinica
30. Caria interproximala – descrierea radiologica, tehnici indicate pt diagnostic
imagistic
In teritoriul coronar interproximal apar carii meziale şi distale în diferite stadii:
caria de smalţ incipientă
caria de smalţ în stadiu avansat
caria în smalţ şi dentină apărută după depăşirea zonei amelo-
dentinare
TEHNICA INDICATA: sunt uşor de depistat radiografic prin incidenţa
bitewing (fiind proiectate pe radiografii tangent la fascicolul de radiaţii) chiar şi în
regiunea molarilor + tehnicile periapicale

STADIU descriere radiologica

C1  leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea
radiografică
 caria apare ca o foarte mică radiotransparenţă
triunghiulară, cu baza la suprafaţa smalţului şi vârful spre
joncţiunea amelo-dentinară, puţin sub zona de contact cu
dintele adiacent
 in acest stadiu al cariei în general, nu este necesar
tratament endodontic
 dacă radiografia bitewing nu este clară sau dacă există
dubii în ceea ce priveşte existenţa lor, nu se menţionează
prezenţa cariilor !!

C2  leziune mai extinsă clinic decât se observă radiografic

  radiotransparenţă triunghiulară, cu baza la suprafaţa
dintelui sub zona de contact interproximal cu dintele
adiacent
 conform regulilor actuale în general caria nu necesită
tratament endodontic

C3  leziunea care a progresat mai rapid în dentină decât în

smalţ
 radiotransparenţă anfractuasă laterală la nivelul joncţiunii
smalţ-dentină
 caria se tratează dacă afectează peste 0,5 mm din dentină
C4  caria apare ca o leziune profundă în dentină, cu aspect
neregulat, escavat;
 leziunea poate să apară mai mare radiografic decât clinic,
ca o radiotransparenţă în degradeuri difuze, mai palide
periferic, în formă de U în poziţie orizontală
 caria din stadiul C4 trebuie să fie tratată

!!! Cariile incipiente pot trece uneori neobservate radiologic, mai ales dacă sunt situate
interproximal, unde sunt
„arse” de fenomenul „burn-out” sau de „halou marginal”, apărut datorită faptului că
razele X sunt tangente la suprafaţa curbă a coroanei dentare.

31. Caria ocluzala - descrierea radiologica, tehnici indicate pt diagnostic imagistic

 cariile suprafeţelor triturante sunt detectate clinic sub formă liniară

sau punctiformă
 aceste leziuni progresează pe ambele versante ale fisurii, căpătând
aspectul unei leziuni triunghiulare cu baza spre dentină, greu de
evidenţiat radiografic când sunt limitate numai la smalţ, care apare de
dimensiuni mari la nivelul cuspizilor
 cariile pot fi extinse în dentină fără depăşire evidentă a smalţului
 radiografic: aceste carii apar ca o transparenţă liniară sau în bandă,
situată sub joncţiunea smalţ-dentină, care în timp are o formă
rotunjită în „U” sau ca o semilună cu transparenţă neomogenă, mult
scăzută spre dentina normală

32. Cariile de pe suprafetele vestibulare si orale – descrierea radiologica, tehnici

indicate pt diagnostic imagistic
  aceste carii sunt uşor accesibile examenului clinic, dar pot fi greu de
depistat radiografic datorită proiecţiei perpendiculare pe fasciculul de
raze a suprafeţei cariei cu apariţia fenomenului de sumaţie pozitivă a
smalţului şi dentinei care maschează leziunea.
 radiografic: pot să apară ca o radiotransparenţă rotundă/ovalară, cu o
delimitare netă între smalţul cariat şi cel rămas integru

33. Cariile de colet – descrierea radiologică, tehnici indicate pentru diagnostic

imagistic

Cariile de colet se produc în spaţiul dintre marginea smalţului şi marginea

liberă a gingiei, interesând atât cementul cât şi dentina premolarilor sau a
dinţilor frontali afectaţi . Uneori cariile mici cervicale pot fi mascate la
examenul clinic de tartru şi pot fi identificate uşor radiografic pe suprafeţele
interproximale şi vestibulo-orale ca o radiotransparenţă semilunară deasupra
marginii gingivale (aspect de “gaură neagră”).
Diagnosticul diferenţial al cariei de colet se face cu fenomenul “burn-out”,
care reprezintă un artefact, vizibil sub forma unei benzi sau triunghi
radiotransparent.
- Tehnici: tehnica bitewing → diagnosticul precoce al cariei de colet, tehnica
planurilor paralele/ bisectoarei

34. Fenomenul de „burn-out” – definitie, aspect radiografic

Fenomenul de “burn-out” reprezintă = un artefact, vizibil sub forma unei

benzi sau triunghi radiotransparent. El este datorat faptului că în regiunea
cervicală straturile străbătute de fascicolul de raze X sunt mai subţiri şi mai
puţin dense comparativ cu zona coronară, unde smalţul şi dentina sunt intens
radioopace, şi de zona radiculară, unde fascicolul trebuie să străbată straturile
de cement şi os alveolar, bine mineralizate, radioopace. Acest artefact poate să
apară în condiţiile utilizării unor factori de expunere crescuţi, cum sunt cei
folosiţi pentru punerea în evidenţă a cariilor dentare interproximale. Fenomenul
“burn-out” se caracterizează prin:

localizarea cervicală limitată la nivelul unui plan liniar ce trece prin

marginea inferioară a smalţului şi marginea superioară a osul alveolar,
 aspect triunghiular sau în bandă, devenind gradat mai puţin evident către
centrul dintelui,
apare la toţi dinţii radiografiaţi, spre deosebire de cariile recidivate sau
cariile radiculare la care sunt localizate la un dinte, fără a avea o limită
superioară şi inferioară.

35. Cariile radiculare - descrierea radiologică, tehnici indicate pentru

diagnostic imagistic
Cariile radiculare se produc în spaţiul dintre marginea smalţului şi marginea
liberă a gingiei, interesând atât cementul cât şi dentina.
Cariile radiculare se por dezvolta la diferite nivele ale rădăcinilor, în treimea
mijlocie, inferioară sau chiar apical.

Radiografic: caria radiculară este o radiotransparenţă, fără o delimitare netă, cu

contur având aspect de dinţi de ferestrău sau cu o formă neregulată, localizată
interproximal sau vestibulo-oral. Când radiotransparenţa radiculară se suprapune
peste canalul radicular diferenţiem caria de un granulom intern (Palazzi), care pe
radiografiile periapicale şi disto-excentrice păstrează raportul dintre imaginea
canalului şi granulom.
- Tehnici: tehnica planurilor paralele/ bisectoarei
36. Cariile recidivante - descrierea radiologică, tehnici indicate pentru
diagnostic imagistic
Aceste carii sunt apărute sub o obturaţie, este cazul cariilor recidivate sau la
periferia unei obturaţii, când vorbim de carii secundare. Cariile recidivate pot fi
acoperite de radiopacitatea obturaţiilor metalice, şi sunt vizibile doar
radiografic.

Radiografic: caria recidivată apare ca o radiotransparenţă sub materialul de

obturaţie, iar caria secundară ca o radiotransparenţă situată la marginea
obturaţie.
Cariile recidivate sau secundare sunt dificil de evaluat radiografic în cazul
folosirii unor obturaţii radiotransparente, fără bază, când singurul semn
radiologic este delimitarea difuză pe o porţiune limitată a cavităţii obturate în
contrast cu restul pereţilor net delimitaţi.
- Tehnici: tehnica bitewing → diagnosticul precoce al cariei secundare, tehnica
planurilor paralele/ bisectoarei
[Link] secundare-descrierea radiologica,tehnici indicate pentru diagnostic imagistic

Aceste carii sunt apărute la periferia unei obturaţii.

Radiologic: o radiotransparenţă situată la marginea obturaţie
Sunt dificil de evaluat radiografic în cazul folosirii unor obturaţii
radiotransparente, fără bază, când singurul semn radiologic este delimitarea difuză
pe o porţiune limitată a cavităţii obturate în contrast cu restul pereţilor net
delimitaţi

[Link] periapicale-definitie,aspecte radiografice

3 elemente de urmarit: lamina dura

ligamentul periodontal
paternul trabecular + elementele de radioanatomie
Parodontitele periapicale sunt procese inflamatorii care afectează şi se localizează
în parodonţiul periapical. Procesele inflamatorii localizate apico-periapical, se
transmit de la camera pulpară bolnavă prin intermediul canalului radicular sau a unei
căi false şi interesează în principal parodonţiul periapical, dar pot determina în timp
şi modificări ale apexului dentar.(rizaliza patologica).

Parodontita apicală acută

La debut nu are modif rx simptomatologie (durere pulsatila/ egresiune /
mobilitate dentara ) dar putem obs pe rx o carie profunda / tratament endo
obturatie insuficienta sau depasita -dupa 2 sapt de la debut apar zone de
decalcifiere in jurul radacinii si se descrie RX
*dispariţia laminei dura periapical,lărgirea spaţiului periodontal, sau o zonă
radiotransparentă, omogenă,difuz conturată, intensă periapical,
rotundă,depăşind uneori spaţiul dintre dintele cauzal şi dinţii vecini ,uneori
uşoară cementoliză apicală.
. Parodontita apicală cronică
Putem întâlni două forme de parodontită apicală cronică: fibroasă şi
granulomatoasă difuză progresivă.
În cazul în care nu se produce vindecarea parodontitei acute apare stadiul cronic
al leziunii şi se constituie artrita cronică şi granulomul dentar.
 Parodontita apicală cronică fibroasă
Radiografic: apare o radiotransparenţă crescută în jurul apexului, în osul
spongios, cu aspect de osteoporoză neomogenă, cu demineralizarea inegală a
canalelor osoase ce constituie spongioasa. Caracteristică este distrucţia laminei
dura şi conturul zimţat, neregulat al zonei radiotrasparente.
  Parodontita apicală cronică difuză progresivă
Radiografic: se evidenţiază o radiotransparenţă intensă, omogenă care
înconjoară apexul, cu contur regulat dar difuz, distrucţia laminei dura şi un
proces discret de apicoliză.

[Link]--definitie,aspecte radiografice
Rizaliza este procesul de osteoliză a rădăcinii dentare care poate fi fiziologică în
cazul dentiţiei temporare şi patologică când este determinată de procesele
inflamatorii cronice endo-periapicale, cu o afectare evidentă a cementului şi dentinei
dinţilor permanenţi sau mult mai rar a celor temporari.
Radiologic: se poate constata:
-un defect la nivelul 1/3 apicale a rădăcinii, care poate să fie scurtată, sau
amputată dar cu contur relativ regulat,
-se poate observa un spaţiu periodontal lărgit, cu lamina dura discontinuă datorită
concomitenţei procesului cronic periapicaL
Rizaliza fiziologică se deosebeşte de cea patologică prin faptul că se produce la
dinţii temporari, afectaţi sau neafectaţi de carii.
40. Hipercementoza- definitie si aspecte radiologice

A. Definitie- această modificare apico-periapicală este un proces de

osteocondensare, cu creşterea funcţiei cementoblaştilor din regiunea apicală.
B. Radiografic: constatăm o modificare de volum şi formă a vârfului
rădăcinii care apare îngroşat datorită apoziţ iei cementului periapical,
conferind apexului un aspect de „măciucă”, „baston de toboşar” sau
„limbă de clopot” (fig.2.20). Spaţiul periapical este uneori îngustat dar
bine conturat, cu lamina dura intactă, sau discontinuă şi cu leziuni
granulomatoase.

41. Granulomul- definitie si aspecte radiologice

Definitie - este o osteită apicală cronică în care s-a instalat o distrucție osoasă
periapicală delimitată de un contur dispus în jurul foramenelor apicale.

A. Parodontita apicală cronică granulomatoasă (granulomul apical)

Radiologic: poate să se evidenţieze o radiotransparenţă intensă, omogenă,
însoţită de distrucţia laminei dura şi uşoară apicoliză. Caracteristic este conturul
relativ net, cu aspect regulat care delimitează osul spongios dar fără condensare
evidentă în jur
 B. Granulomul chistic

Radiografic: prezintă caracteristic o delimitare netă care înconjoară

radiotransparenţa intensă, omogenă, rotundă sau ovalară creând impresia că este
însoţit de o continuitate cu laminei dura alveolară. În realitate această delimitare
este diferită ca structură de lamina dura şi nu o prelungire a ei (fig. 2.18.a).

42. Abcesul dentar cronic- definitie si aspecte radiologice

1. Definitie- Acest proces infecţios se caracterizează prin supuraţie cronică

şi prezenţa unei fistule.
2. Radiografic: prezintă caracteristic:
• delimitare netă în formele cronice sau difuză în formele acute care
înconjoară o radiotransparenţa intensă neregulată, rotundă sau ovalară,
frecvent asimetrică, cu o lărgire importantă unilaterală a spaţiului
periodontal şi dispariţia laminei dura în zona afectată (fig. 2.18.b).
43. Parodontopatiile marginale acute –aspecte radiografice
Parodontitele =afectiuni ale parodontiului de invelis si sustinere cu
pierdere de atasament epitelial si liza osoasa
Constituie exacerbarea unei afecţiuni parodontale cornice.
Radiografic apar modificări osoase care se suprapun peste cele ale bolii
parodontale de bază şi care nu pot fi diferenţiate.

[Link] marginale cronice superficiale- aspecte radiografice

În parodontopatiile marginale cronice superficiale apare o breşă în sistemul

ligamentar supraalveolar cu diferite aspecte radiografice ale leziunilor incipiente.
Radiografic:
Leziunile incipiente sunt:
Halistereza marginală, demineralizare în axul vascular al septului, cu
vizualizarea vaselor de nutriţie sub formă de zone radiotransparente în lungul
septului interdentar,(fig.3.5.a.)
Lărgirea spaţiului parodontal la nivelul crestei marginale cu triangulaţie
marginală, creasta septului alveolar se va demineraliza şi se va deplasa lateral de
colet (fig, 3.5, 3.6)ciupirea septului, creasta septului alveolar s-a demineralizat
(cu dispariţia laminei dura la acest nivel) şi apoi s-a resorbit, rezultatul fiind
amputarea unei părţi a crestei alveolare (fig.3.5. b, c),

[Link] marginale cronice moderate si severe- aspecte

radiografice
Parodontitele =afectiuni ale parodontiului de invelis si sustinere cu
pierdere de atasament epitelial si liza osoasa
Aceste forme de leziuni prezintă:lărgirea spaţiului parodontal interdentar
-imaginile de distrucţie a osului alveolar (în plan vertical şi/sau orizontal) devin
mult mai vizibile – cu apariţia pungilor parodontale

-pierderea formei de unghi ascuţit dintre lamina dura şi septul interdentar cu

aspecte de unghi rotunjit şi neregulat: cu aspect de „pungă parodontală, pâlnie,
chiuvetă, „în scară”
-pierdere localizată sau generalizată a osului alveolar de susţinere iar leziunile
destructive sunt ireversibile

În etapele avansate ale bolii parodontale, radiologic se constată:

--distrucţii ale septului interradicular (în zona furcaţiei

--pâlnii parodontale profunde (în jurul apex-ului),

--parodontită marginală totală (rădăcina ,,pluteşte’’), când desmodontul
este complet distrus, lamina dura dispărută, conturul spongioasei
neregulat).
--Modele de pierdere osoasă: orizontale şi/sau verticale

[Link] de număr ale dintilor (prin deficit)–definitie, aspecte

radiografice

• Agenezia sau Anodonţia parţială (Oligo- sau hipodonţia)

Oligodontia -partial intinsa (anodontie terminala care cuprinde C)/ subtotala (1-3
dinti pe arcada) ||||| Hipodontia -partial redusa (<4 d consecutiv)| partial intinsa
>4 dinti consecutivi
reprezintă diminuarea numărului dinţilor datorită lipsei formării mugurilor
dentari primitivi. Frecvent avem agenezia: M3 inf/sup , IL sup IC inf PM2 inf sup
C sup IL inf PM1 sup cu persistenta dt temporar pe arcada
• Anodonţia totală sau absenţa tuturor dinţilor este întâlnită excepţional, în
practica curentă, în sindromul de polidisplazie ectodermică Siemens care
prezintă: o anhidroză, o hipotricoză şi o anodonţie (fig.1.5).

[Link] de număr ale dintilor (prin exces)–definitie, aspecte

radiografice
Acestea mai sunt denumite polidonţii şi hiperdonţii şi pot fi cu şi fără preferinţă
topografică:
Pot fi eumorfi (fm si dimensiune normala) sau dismorfi (fm si dim atipica)
• polidonţii cu preferinţă topografică:  incisivi sau molari supranumerari,
frecvent nanici ----------- o meziodens este un dinte nanic, supranumerar,
situat între incisivii centrali superiori
• polidonţii nesistematizate:
o odontoamele sunt malformaţii ale ţesuturilor dentare (hamartoame),

• clinic: descoperite întâmplător, la maxilar sau mandibulă, fără predilecţie

pentru un anumit sex
• imagistic: apar pe radiografiile dentare, OPT sau radiografii în incidenţa de
mandibulă defilată ca radioopacităţi, bine delimitate, care prezintă un mic spaţiu
transparent în jur.
Putem întâlni în practica curentă :
• odontomul compus care apare ca o masă densă, formată din numeroase
microelemente dentare dismorfice, înconjurată de o capsulă fibroasă
radiotransparentă
• odontomul complex este o formaţiune densă, neomogenă, formată din ţesut
dentar atipic, fără a se putea individualiza un dinte format, relativ circumscrisă
care se diferenţiază uneori foarte greu imagistic de un odontomul ameloblastic
urma examenului antomopatologic.
Mai putem întâlni:
• canin sau premolar suplimentar la maxilar sau mandibulă;
• polidonţia din o serie de sindroame displazia cleido- craniană sau boala
PierreMarie şi Sainton.

[Link] de poziţie ale dinţilor (incluzia)–definitie, aspecte

radiografice
Incluzia dentară reprezintă rămânerea dinţilor complet dezvoltaţi în spongioasa
maxilarelor, pe axul normal de erupţie, după ce a trecut perioada lor de erupţie
fiziologică. Anclavarea = foliculul comunica cu cav buc
Cauzele incriminate în această întârziere sunt foarte variate:
• mecanice:
 lipsă de spaţiu (fig.1.10, fig.1.11),
 prezenţa unor dinţi supranumerari (fig.1.12),
 traumatisme,
 poziţia incorectă a germenului dentar (fig.1.10-1.12) şi
 factori genetici - sindroame malformative complexe: disostoza cleido-
craniană, cherubism (fig.1.13).
[Link] de poziţie ale dinţilor (ectopia)–definitie, aspecte
radiografice
Ectopia – reprezintă rămânerea dinţilor complet dezvoltaţi la distanţă de sediul
normal, dar în teritoriul sau anatomic, după ce a trecut perioada lor de erupţie
fiziologică

[Link] de poziţie ale dinţilor (heteropozitia)–definitie, aspecte

radiografice
Heterotopia – constă în prezenţă acestor dinţi în teritorii anatomice diferite decât
cele anatomice normale: ovare, sinus max , ram ascendent mdb
51. Anomalii de pozitie ale dintilor (transpozitia) –definitie, aspecte
radiografice
Transpoziţia – este o formă aparte de ectopie caracteristică prin erupţia unui dinte pe
arcadă, în locul altui dinte decât cel obişnuit să erupă în acel loc

Poate fi partiala sau totala ||| frecvent C cu PM 1 sau C sup cu IL

52. Anomalii de dimensiune (macrodontia) – definitie, aspecte

radiografice
Macrodonţia sau gigantismul, anomalia este de obicei izolată, afectează un incisiv
central, un molar sau un canin

Pot fi -coronare – generalizate [-reala (sindr down)// relativa in corelatie cu dim

maxilarelor ] -localizata -un dinte sau o hemiarcada

-radiculare- frecvent la C

53. Anomalii de dimensiune (microdontia) – definitie, aspect

radiografice
Microdonţia, nanismul sau hipoplazia dentară este o anomalie izolată (fig. 1.17 a - c),
afectând de obicei incisivii laterali superiori, molarii de minte, sau difuză, având un
caracter familial.

Poate fi – generalizate [-reala (nanism dentar sindr turner down)// -relativa- in corelatie
cu dim maxilarelor ]

-localizata -unu sau mai multi dinti

54. Anomalii de forma – aspectul “Dens in dente”- definitie, aspect

radiografice
Dens in dente sau invaginaţia amelo-dentinară apare de obicei la incisivii laterali
superiori, unilaterală şi corespunde unei invaginări a smalţului în dentină care radiografic
apare ca o „flacară de lumânare” într-un dinte dismorfic ||| se mai intalneste si la IC

55. Taurodontism – definitie, aspecte radiografice

Taurodontismul numit si dinte de rumegator --este o anomalie frecventă la eschimoşi,
care prezintă o alungire exagerată a camerei pulpare, cu scurtarea evidentă a rădăcinilor
şi canalelor radiculare, realizând un aspect de „dinte fără talie”
Sem II

1. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere – metode de

explorare (enumerare)
Fracturile dinţilor şi ale masivului facial sunt leziuni frecvente, care variază
considerabil din punct de vedere al severităţii traumatismului facial sau al
tipului de fractură. Radiografic traiectul de fractură apare ca o
radiotransparenţă neregulată, care întrerupe continuitatea osoasă într-o
anumită regiune a masivului facial sau a dinţilor.
Examenul radiografic este esenţial atât în evaluarea iniţială cât şi în
urmărirea evoluţiei post-terapeutice.
Diagnosticul unei fracturi se realizează clinic şi radio- imagistic prin
diverse metode: radiografii incidente intraorale (RDA,ocluzale),
tomografie digitală volumetrică (Cone Beam CT), computer tomografie
(C.T.), RMN,OPT, radiografii standard ale craniului

2. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere - fracturi dentare -

aspecte radiografice
Fracturile dentare pot fi :
• coronare: fisuri-care implică smalţul, dentina şi smalţul, smalţul, dentina
şi pulpa,
 • radiculare: fără fractură coronară, cu fractură coronară(corono
radiculare :smalţul, dentina şi cementul-nepenetrante, smalţul, dentina,
cementul şi pulpa-penetrante.)

3. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere - luxaţii dentare -

aspecte radiografice
Luxaţiile (traumatismele la nivel parodontal)dentare includ:
• contuzia,
• subluxaţia,
• intruzia (luxaţia internă a dintelui în alveolă) ,
• extruzia (luxaţia externă a dintelui în alveolă),
• luxaţia laterală,
• avulsia ( luxaţia dintelui în afara alveolei dentare).

4. Fracturi ale mandibulei:definitie,aspecte radiografice,metode de

explorare

Reprezintă 3-5% din fracturile scheletului şi aproximativ 75% dintre fracturile

cranio- faciale. Ele pot fi singulare sau asociate cu alte tipuri de fracturi.
Putem întâlni(fct de mecanismul de producere si F anatomici):
• fracturi directe sau indirecte,
• fracturi pe os sănătos sau patologic,
• fracturi cu complicaţii imediate sau tardive.

Metode de explorare
Localizarea fracturilor mandibulare şi incidentele radiografice utilizate pentru
explorarea:
Unghi , condil  OPT/ MDB defilată/ faţă PA
Corp mandibula OPT/ MDB defilată / faţă PA /retrodentare(interesarea dinţilor)
Regiunea canina OPT/ MDB defilată/ retrodentare/ craniu profil
Simfiză ocluzale, OPT
Ram ascendena  OPT/ MDB defilată / faţă PA
Proces coronoid OPT/ mandibulă defilată / radiografie de craniu incidenta fata
inalta(semiflexie 70)
Caracteristicile radiologice ale fracturilor mandibulare:
• linie radiotransparentă între fragmente osoase separate; fractura corticalelor
vestibulară şi linguală poate duce la vizualizarea a 2 linii radiotransparente,
• o linie radioopacă când fragmentele se suprapun unul peste altul,
• alterarea conturului osos daca fragmentele sunt deplasate, cu deformarea în
treaptă a marginii alveolare inferioare sau a planului ocluzal.

Aspecte radiografice
a. Fracturile laterale (ale corpului mandibulei 21%)-intre C si M3- cu linie
verticala /oblica /cu deplasare-angulare+ rupture vase si nv /pot sa apara si pe
os patologic
b. Fracturile gonionului (unghiului mandibulei) 17% -pre-muscular cu
deplasarea fragm. Osoase / in plina masa musc fara deplasare
[Link] mediane (mediosimfizare) – rare-simfiza e pct de rezistenta /-linie
de fract intre cei 2 incisivi care ajunge la mg bazilara +- bifurcare Y rasturnat -
fract in landa
d.. Fracturile paramediane ( juxtasimfizare ) 18% -intre IC si IL sau IL siC/ po
fi cu sau fara deplasare /+- corpi strainipatrunsi post traum /+- fract condil opus
e. Fracturile ramului ascendent 4% -traiect orizontal/vertical- cu deplasare
/incalecare
[Link] procesului condilian – 34% - cap/col/subcondilian jos sau inalt
[Link] apofizei coronoide - rare deoarece sunt protejate de masa
musculara si relieful osos vecin

5. Fracturi ale maxilarului:definitie,aspecte radiografice,metode de

explorare

Definitie-Maxilarul constituie piesa principala a etajului mijlociu al fetei si ia parte

la formarea cavitatii orbitale,foselor nazale,boltii palatine,foselor zigomatice,
[Link] sau contine o cavitate umpluta cu aer,sinusul maxilar.
Clasificarea fracturilor de maxilar:
[Link] totale care intereseaza toata grosimea maxilarului:
- fracturi orizontale: inferioare(Le Fort1),mijlocii (Le Fort2), superioare(Le Fort3)
-fracturi verticale: medio-sagitale,latero-sagitale
[Link] partiale care intereseaza doar un segment din osul maxilar:
-fractura procesului alveolar
-fractura tub. Max.
Metode de explorare
-f. Dento alveolare –RDA, ocluzale

-fracturi Le Fort I si II: - rx de craniu incidenţă de „faţă înaltă” (Tscheboul,

Blondeau, Waters) şi rx de cr-profil, CB-CT, CT
-fracturi Le Fort III: -in + CT axial cu reconstructii 2D si 3D
Aspecte radiografice
a. Fractura orizontală inferioară – Le Fort I se produce deasupra stâlpului
alveolo-palatin, afectând palatul dur şi marginea alveolară cu dinţii aferenţi
b.. Fractura orizontală mijlocie – Le Fort II - disjuncţie cranio- facială joasă sau
transmaxilară
c. Fractura orizontală superioară – Le Fort III -disjuncţie cranio - facială înaltă,
care separă masivul facial de neurocraniu

6. Fracturi Le Fort I: definitie,aspecte radiografice,[Link] implicate

Definitie Structuri anatomice implicate

-fractura a masivului facial. => deasupra stâlpului alveolo-palatin, a.i. palatul dur
şi marginea alveolară cu dinţii aferenţi separati de restul masivului
Aspecte radiografice
-fracturi Le Fort I: - radiografie de craniu incidenţă de „faţă înaltă” (Tscheboul,
Blondeau, Waters) şi radiografie de craniu profil, CB-CT, CT

7. Fracturi Le Fort II: defintie,aspecte radiologice,str. anatomice

implicate
-fracturi ale masivului facial => disjuncţie cranio- facială joasă sau transmaxilară
Alte fracturi asociate-fractura Walther ( este o asociere între o fractură orizontală
Le Fort şi un traiect median) - fractura Richet ( asociere între Le Fort II unilaterale
şi o fractură medio- sagitală );
Aspecte radiologice
- fracturi Le Fort II: - radiografie de craniu incidenţă de „faţă înaltă” (Tscheboul,
Blondeau, Waters) şi radiografie de craniu profil, CB-CT, CT
8. Fracturi Le Fort III- def,aspecte radiologice,[Link] implicate
-fracturi aale masivului facial => disjuncţie cranio - facială înaltă, care separă
masivul facial de neurocraniu
Aspecte radiologice
-fracturi Le Fort III: - radiografie de craniu incidenţă de „faţă înaltă” (Tscheboul,
Blondeau, Waters) şi radiografie de craniu profil, CT axial 2D coronale 3D

9. Liniile Campbells- definitie, enumerare

Radiografiile se fac in mai multe planuri iar pentru interpretare se folosesc liniile
lui Campbell, linii curbe cu concavitatea orientata inferior, in numar de patru:
 COS-curba orbitară superioară – trece prin sinusul frontal si rebordul
orbital superior si sutura fronto-maxilara
 COI-curba orbitară inferioară – trece prin rebordul orbital inferior, baza
nasului si osul zigomatic
 CPN-curba palato-nazală – trece prin sinusul maxilar, planseul nazal,
apofiza coronoida si gatul condilului mandibular
 CAD-curba de aliniament dentar – merge spre gonion
10. CBCT- principiul metodei
CBCT este cea mai noua si mai putin iradianta metoda imagistica care evidentiaza
volumetric si sectional complexul dento-maxilo-facial.
-cone beam deoarece radiatia este trimisa sub forma conica si se obtin
reconstructii sectionale.
Emisia conica a radiatiei ionizante este transmisa in timpul rotatiei de 180-360 de
grade pe un senzor bi-dimensional, care este un detector digital, putand apoi sa fie
redata bi si tri-dimensional pe film sau in format digital.
Fata de CT conventional care utilizeaza un rand sau o serie de perechi de detectori
si un fasculul de radiatii liniare, CBCT-ul are detectori bidimensionali
Ca urmare, in cazul CT-ului conventional sunt obtinute sectiuni consecutive ale
tesutului pacientului in timp ce in cazul tehnologiei cone-beam sunt obtinute date
in volum. Ulterior sunt transformate intr-un set de imagini bidimensionale cu
nuate de gri care evidentiaza elementele anatomice dorite.
CBCT-ul radiaza regiunea de interes in aprox. 18 secunde, in timp ce aparatul
efectueaza o rotatie completa de 360 in jurul capului pacientului. Se obtin astfel
512 proiectii care sunt translate in slice-uri. Dupa post-procesare reconstructii 2D
3D, reconstructia sectionala in plan axial, coronal, sagital si oblic transversal..
Grosimea sectiunilor variaza in functie de apparat, intre 0.125 -2 mm.

11. CBCT- tipuri de reconstructii- enumerare

-Reconstructie sectionala in plan axial, coronal, sagittal si oblic transversal
-Reconstructie panoramica
-Reconstructie volumetrica 3D
-Reconstructie multiplanara
-Analiza densitatii osoase pentru regiunea de interes

12. CBCT- indicatii diagnostic

-implantologie: -investigarea crestei edentate/calitatea si cantitatea t osos/
raporturile cu structurile invecinate /succesul implantului

- depistarea anomaliilor dentare

-Orl
-chirurgie orala si maxilo faciala: rap dintilor cu nervi/incluzii/tumori
chisturi/ATM/gradul de rezorbtie osoasa
-sinuzita maxilara odontogena- în situaţii particulare, care evidenţiază raportul
dento-sinusal .
-ortodontie: pozitia dintilor in fm 3D/ relatia de ocluzie in asociere cu ATM cu
amatomia condililor in 3 dimensiuni/ dimensiuni anatomice osoase si simetrii
osoase
-endodontie: identif canale directia si dimensiunea lor , leziuni periapicale, corpi
straini ace obt vechi, controlul proceselor periapicale post tratament /
corectitudinea tratamentelor endo /cai false

13. CBCT – avantaje si dezanvantaje

AVANTAJE : mai mic dimensional,cantitate de radiații mai mică, un timp de expunere
mai redus, un spațiu de amplasare mult diminuat şi un preţ de achiziţie mai scăzut
comparativ CT multisclice (MSCT);/// reduce aria investigată=de exemplu zone mici,
unilaterale;/// rezolutie sup fata de CT-ia spirala /// secțiuni de 0,1mm, adică de 10 ori
mai fine comparativ cu cele MSCT ;/// identificarea canal MDB cu tumori d inclusi//
posibilitati de reconstr 3D a pl osos si a t moi/// iradierea = cu rx panoramica fata de CT
care e echivalentul a 6-8 rx panoramice// se obtin masuratori exacte// se identifica
canale laterale neobturate si ace in canal->creste succesul endo

DEZAVANTAJE : cost mare fata de rx bidimensionala// doza de radiatii CT

maimare de 6-8 ori// tehnologie noua=competente noi formare
medicala//obturatiile metalice =artefacte si impun reexaminarea

[Link] radicular – aspecte radiologice

Este un chist inflamator dezvoltat din celulele epiteliale Malassez, care
poate să apar la orice vârstă.(OPT , RDA, MDB-defilata, CT)
Caracteristici imagistice-radiotransparenţă netedă, bine definită, uniformă,
adiacentă apexului dintelui devital,
 efecte:-dinţii adiacenţi sunt deplasaţi, rar resorbiţi periapical,///-chistul poate
determina o expansiune bucală,
Semne patognomonice: absente, orice chist periapical necesită o confirmare
anatomopatologică.
Diagnostic diferenţial: granulom periapical, ameloblastom, chisturi
neodontogene epiteliale, chisturi neodontogene neepiteliale. 40% din tumorile
benigne sunt greşit dg

15. Chist dentiger (follicular) – aspect radiologice

Chistul se dezvoltă din organul adamantin din jurul unei coroane

dentare în formare care suferă o degenerescenţă chistică.(RDA OPT CT
MDB defilata) poate fi si [Link] si la DPermanent
Caracteristici imagistice ---radiotransparenţă uniformă, bine circumscrisă, cu pereţi
fini, extinsă în jurul coroanei unui dinte neerupt CU EFECTE:-deplasari dentare si cu
rezorbtii 50% , expansiune bucala sau mediana ducand la asimetrie faciala

Diagnostic diferenţial: chist radicular, ameloblastomul unilocular,

keratochistul odontogen.
 16. Keratochistul odontogen sau chistul primordial
Acest chist se dezvoltă în locul unui dinte si isi are originea în reticulul
organului adamantin=> rezultă din degenerarea ţesuturilor germenului
[Link] este cazeos-vascos. Spre interior cont un epiteliu
keratinizat iar la periferie un str subtire de tesut conjunctiv(RDA OPT CT
RMN )
Caracteristici imagistice ---radiotransparenţă uniformă, de obicei o singură leziune, cu
următoarele efecte: deplasari minime / rar rezorbtii radiculare/ expansiune intinsa/
poate include coroana asem chist dentiger

Prognostic: recidivează post operator în 20-60% din cazuri.

Diagnostic diferenţial: chist radicular, chist dentiger, ameloblastom,
sindrom Gorlin.

Notă: keratochisturile odontogene multiple fac parte din nevomatoza bazo-

celulară sau sindromul Gorlin- Goltz, caracterizată prin:-caracter ereditar
transm autozomal dominanta (copii)/ keratochisturi multiple/nevi bazo-cel
pe corp/ carcinoame bazo-cel multiple/ anomalii osoase

17. Sindromul Gorlin-Goltz- caracteristici imagistice

Sindromul Gorlin-Goltz= entitate anatomo- clinică care asociază : keratochisturi,
nevi bazo-celulari, malformaţii scheletice (blocuri vertebrale, polidactilie,
sindactilie,coaste bifide etc).
 Keratochisturi odontogene multiple
 radiotransparenţă uniformă, cu următoarele efecte: dinţii
adiacenţi au deplasări minime, rar resorbiţii radiculare,
expansiune întinsă, poate include coroana, asemănându-se cu
chistul folicular
 caracterul ereditar cu transmitere autozomal dominantă, care
apare le copii,
 nevi bazo-celulari dispersaţi pe corp,
 carcinoamele bazocelulare multiple şi
 anomaliile osoase: coaste bifide, hipoplazice, blocurile
vertebrale, spina bifidă, macrocranie, calcificarea epifizei şi a
coasei creierului
18. Chistul ductului nazo- palatin/ chistul canalului incisiv-
caracteristici imagistice
Radiotransparenţă uniformă, dar uneori cu umbre radio-opace suprapuse, cu
următoarele efecte: dinţii adiacenţi deplasaţi distal, foarte rar resorbiţi, ///expansiune
palatină, identificabilă doar dacă este o leziune voluminoasă

Formă: rotundă sau ovală; suprapunerea septului nazal sau spinei nazale
anterioare creează aspectul de inimă sau de lacrimă inversată RX (ocluzala, RDA)

19. Chistul globulo- maxilar- caracteristici imagistice

Chist neodontogen -Este situat la unirea mugurelui nazal intern
( globular ) cu al maxilarului.
 radiotransparenţă uniloculara bine delimitată la maxilar, între incisivul
lateral şi canin, cu lizereu inconstant
 efecte: deplasează lateral apexurile dinţilor adiacenţi chistului= semn
patognomonic
 margini: regulate, netede sau slab conturate în cazul unei infecţii

20. Chist median mandibular- caracteristici imagistice

 radiotransparenţă bine delimitată, mg regulate, mărginită de lizereu
calcar, situată pe linia mediană, sub apexurile incisivilor
 are ca efect o uşoară deplasare a apexurilor dentare
 dificilă diferenţierea unui chist odontogen de unul neodontogen,
diferenţierea fiind realizată doar prin examenul anatomo-patologic

21. Chistul osos traumatic. Caracteristici imagistice= chist de etiologie necunoscută, dar care
se poate asocia cu traumatisme minore. -rezorbţie a unui hematom intraosos-posttraumatic

Caracteristici imagistice radiotransparenţă uniformă, cu aspect unilocular, cu margini

osteosclerotice -Nu posedă membrană, nu are lizereu calcar şi nici conţinut lichidian.////Este o
lacună ( aspect osteolitic ) - cavitatea creată este goală şi are diametrul de aproximativ 1 cm ) ;
uneori cavitatea este mai mare, policiclică. ,=> efecte: minimă deplasare a dinţilor adiacent, fara
rizaliza

22. Chistul osos solitar

chist de etiologie necunoscută care mult timp a fost considerat un chist osos traumatic
datorită similitudinilor aspectului imagistic şi al localizării.

Caracteristici imagistice radiotransparenţă uniformă, cu aspect unilocular, cu margini

osteosclerotice,• leziunea determină o minimă deplasare a dinţilor adiacenţi

23. Chistul osos anevrismal. Caracteristici imagistice

Chistul este localizat în oase cu ţesut spongios abundent şi mandibular. Cavitatea chistică
conţine ţesut conjunctiv intens vascularizat (artere şi vene dilatate), uneori o cavitate cu
conţinut sanguin.

Radiografic:• radiotransparenţă rotundă, cu contururi nete, cu lizereu calcar subţire, cu

septuri calcare (ca în ameloblastom) ce fac imposibil diagnosticul radiografic (CT, RMN )

24. Ameloblastomul. Caracteristici imagistice =tumora benigna maxilara odontogena

EPITELIALA
. Ameloblastomul solid, multichistic -Este cea mai frecventă tumoră odontogenă care
se dezvoltă din ameloblaste, resturi epiteliale ale organului adamantin, de unde şi
denumirea de adamantinom.
Radiografic: radiotransparenţă cu septuri interne radio-opace, asociată în 80% din cazuri
de un molar 3 mandibular inclus, care deplasează dinţii adiacenţi, îi subţiază sau
determină rezorbţia lor, vizibilă în OPT, radiografii în incidenţe de mandibulă defilată şi
în incidenţa de craniu „faţă joasă”,

•forma multichistică conţine numeroase spaţii chistice de dimensiuni variabile şi delimitat
de septuri complete ce realizează aspectul de „baloane de săpun”

 Ameloblastomul unichistic reprezintă 10%-15% din totalul

ameloblastoamelor.

25. Ameloblastomul – diagnostic diferential

Diagnostic diferenţial:
 fibrom ameloblastic
 tumora odontogenică scuamoasă
  tumora odontogenă adenomatoasă
 fibrom odontogenic epitelial
 chistul odontogenic calcificat
 carcinom adenoid chistic cu origine în sinusul maxilar
26. Odontom compus – caracteristici imagistice
Odontomul= tumora benigna odontogena mixta fm din tesut ectodermic (sm) si
mezodermal(dent cement). Numit si hamartom. Odontomul compus are aspectul unei
neoformaţii cu conţinutul realizat de mici formaţiuni radioopace, asemănătoare cu dinţii
nanici (2-3 dinţi până la sute).

După localizare putem întâlni:

 odontoame izolate, asemănătoare cu dinţii, prezente pe creasta
alveolară,
 odontom previa, care determină rămânerea în incluzie a unui dinte sau a
unui grup;
 odontom satelit unei rădăcini sau interradicular
 o odontom coronar.
27. Odontom complex – caracteristici imagistice
Odontomul= tumora benigna odontogena mixta fm din tesut ectodermic (sm) si
mezodermal(dent cement). Numit si hamartom. Odontomul complex apare ca o
radioopacitate mai puţin organizată conţinând resturi de smalţ, dentină , cement şi
cameră pulpară. Bine incapsulata

După localizare putem întâlni:

 odontoame izolate, asemănătoare cu dinţii, prezente pe creasta

alveolară,
 odontom previa, care determină rămânerea în incluzie a unui dinte sau a
unui grup;
 odontom satelit unei rădăcini sau interradicular
 o odontom coronar.

28. Osteomul – caracteristici imagistice

Este format din ţesut osos adult, iar sediul de predilecţie este
neurocraniul şi scheletul facial cu 3 forme: spongios, compact,
eburnat (aspect amorf).Caracteristici:
 epidemiologie: adulţi cu vârste variate, până la 70 de ani,
  apare sub 2forme: centrală – enostom sau periferică –
exostom

 localizare:
o la maxilar (apofiza nazală, planşeul orbitei, arcada dentară),
o la mandibulă (faţa Ling. a corpului, mg bazilară, gonion),
o la condilul mandibular care modifică ocluzia.
Caracteristici imagistice:poate exista o formaţiune opacă rotundă /ovalară, ataşată la
corticala osoasă, sau leziunea poate fi sesilă sau pediculată (frecvent
intrasinusal).Diagnostic diferenţial: exostozele maxilarului, osteoblastoame, osteom
osteoid, odontom, osteomielita condensată, cementomul.--> dignosticul numai prin
examen anatomo- patologic. ----- prezent si in sindromul Gardner pe langa odontoame
compuse chisturi sebacee fibroame si dinti supranumerari

29. Osteomul osteoid – caracteristici imagistice

Osteomul osteoid leziune de tip idiopatic care, cel mai
frecvent, se dezvoltă în corticala osului, la nivelul marginii
bazilare a mandibulei .Caracteristici:
 epidemiologie: la tineri până la 30 de ani, rar peste această
vârstă, fiind mai frecvent la bărbaţi,
 durerea nocturnă este simptomul caracteristic,
 localizare: la maxilar în sinusul maxilar, la mandibulă în corp şi
condil,
 radiografic: o mică arie transparentă (sub 2 cm) numită nidus,
rotundă, care are în interior câteva focare radioopace (sub
1 cm).

30. Hemangiomul – caracteristici imagistice

Hemangiomul osos--malformaţie arterio-venoasă, foarte rar
întâlnită la nivelul [Link]:
 epidemiologie: se prezintă la orice vârstă, dar este mai frecvent
în adolescenţă,
 localizare: ocazional poate interesa maxilarele, în particular
mandibula.
 mai frecvent este considerată o malformaţie de dezvoltare a
vaselor sangvine la nivelul spatiilor medulare (hamartom)
decât o tumora reala.
Radiografic:
  mai frecvent leziune multiloculară, extensivă însoţită de
deplasarea şi resorbţia dinţilor asociaţi. Numărul şi
dimensiunile compartimentelor pot varia considerabil, iar dacă
sunt numeroase creează aspectul în fagure
 leziunile mari pot determina extensie corticală, aspect în „raza
de soare”,
 zonă radiotransparentă bine delimitată, cu spaţii trabeculare
lărgite, cu trabecule îngroşate, în „spiţă de roată”
 rareori radiotransparenţă, relativ bine delimitată, rotundă,
necaracteristică.
CT- aspect reticular format prin iradierea spiculilor osoşi
de la centrul tumorii + modificări ale trabeculelor osoase şi
mărirea dimensiunilor maxilarului sau a mandibulei
afectate
IRM ---asigură explorarea şi analiza modificărilor osoase şi
a structurilor musculare şi vasculo - nervoase adiacente.

31. CARCINOM SCUAMOS –CARACTERISTICI IMAGISTICE

Tumora prezintă mai multe subcategorii:

[Link] scuamos intraosos primar – varianta solidă
[Link] scuamos intraosos primar derivat din tumora odontogenă
keratochistică
[Link] scuamos intraosos primar derivat din chistul odontogen

[Link] scuamos intraosos primar – varianta solidă

Caracteristici imagistice:
-radioopacitate cu margini neregulate şi fără contur propriu, cu subţierea
corticalei. Leziunile întinse pot determina expansiunea osoasă corticală şi/sau
distrucţie.
CT:
*Tumora produce osteoliză la mandibulă care determină expansiunea osoasă cu
margini neregulate, ca de „ros de şoareci”,
*leziunea infiltrează canalul dentar inferior şi distruge corticala vestibulară şi
linguală,tumora poate fi cu sau fără fractură patologică
[Link] scuamos intraosos primar derivat din tumora odontogenă
keratochistică
[Link] scuamos intraosos primar derivat din chistul odontogen
cu aceleasi caract.
 Caracteristici imagistice:--radioopacitate cu aspect de chist odontogen, apoi
radioopacitate cu margini neregulate şi fără contur propriu, cu subţierea
corticalei;
leziunile întinse pot determina expansiunea osoasă corticală şi/sau
distrucţie cu leziunea care infiltrează părţile moi.

32. OSTEOSARCOMUL –CARACTERISTICI IMAGISTICE

Caracteristici imagistice:lărgirea spaţiului periodontal, distrucţie osoasă cu

dinţi suspendaţi, zone transparente neomogene şi zone radioopace cu contur
imprecis, neregulat. Alte aspecte radiologice întâlnite: zone osteolitice întinse,
spiculi periostali (raze de soare), zone radioopace (arici, os pieptănat),
opacităţi periostale liniare (fig.7.5).

33. METASTAZELE OSOASE (maxilare, mandibulare)–

CARACTERISTICI IMAGISTICE
• localizare: au predispoziţie pentru regiunea molarilor mandibulari, la
condilul mandibular, la maxilar sau la baza craniului mandibulă.
• Caracteristici imagistice:
• Radiografic:radiotransparenţă, unică (zonă osteolitică) avand contururi
difuze.
Incidenţă mandibulă defilată --Leziune osteolitica, neomogena,
cu intreruperea corticalei osului mandibular

34. TUMORI MALIGNE –CARACTERISTICI IMAGISTICE

- contur imprecis / - agresive/ - cu liza osoasa / forme mixte / metastaze la
distanta
Tumori primare – carcinomul maxilarului (de infrastructura | de
mezostructura | de suprastructura) – sarcoamele
Tumori/leziuni secundare

Tumorile maligne ale maxilarelor pot fi odontogene şi neodontogene.

35. Tumori benigne- caracteristici imagistice:

Tumorile odontogene ale maxilarelor sunt rare, cu ritm de creştere relativ lent, şi provin
din ţesuturile mugurelui dentar aflat în diferite etape ale odontogenezei. Caracteristici
imag: bine delimitate / evolutie lent progresiva/ nu lizeaza corticala osului/ realizeaza
distructie loco-regionala/ nu dau metastaze la distanta .
Pot fi odontogene epit/mixt/mezodermal (ameloblastomul (epitelial), odontoame (mixt))
si neodontogene (osteom/ osteom osteoid/ hemangiom

36. Articulatia temporo-mandibulara- componente:

Componentele de bază ale ATM au caracteristici variate.
Condilul mandibular are o formă elipsoidală, cu axul mare transversal,
cu suprafaţa articulară mult mai redusă decât a osului temporal.
Discul articular este format din ţesut conjunctiv dens lipsit de vase şi
fibre nervoase, cu o zonă centrală subţire şi o zonă posterioară, mai groasă
decât zona anterioară. Discul este ataşat prin ligamente laterale, anterioare
şi posterioare. Capsula articulară aderă la menisc, este căptuşită de
sinovială şi întărită printr-un ligament extern (rezistent) şi un ligament
intern (subţire).
Cavitatea glenoidă cuprinde o porţiune anterioară articulară, aparţinând
porţiunii scuamoase a osului temporal şi o porţiune posterioară
nearticulară, aparţinând porţiunii timpanice a osului temporal.
Tuberculul articular, condilul temporal este format de rădăcina
transversală a apofizei zigomatico-temporale, are o formă convexă cu o
suprafaţă articulară posterioară şi o muchie.
 37. Articulatia temporo-madibulara- aspect radiologice normale
Radiografii convenţionale
 în diverse incidenţe:
o transcraniene – se observă aspectul lateral al fosei
glenoide, eminenţei articulare, capul condilului şi spaţiul
articular
o transfaringiene – aspectul lateral al capului şi gâtului
condilian, suprafaţa articulară
o OPT – aspectul lateral al ambilor condili,
o faţă joasă – aspectul posterior al ambilor condili (cap şi gât)
o tomografie, atât liniară cât şi spirală – toate aspecte fosei
glenoide, eminenţei articulare, spaţiului articular şi capului
condilian.;

1. Articulaţia temporo-mandibulară–aspecte radiologice

patologice principale

Principale afecţiunile ale ATM sunt:

-sindromul dureros disfuncţional al ATM,( formă normală a

capului condilian şi a suprafeţei articulare,// formă normală a
fosei glenoide,//posibilă creştere sau reducere a mărimii globale
a spaţiului articular – o creştere a mărimii spaţiului articular este
singurul indicator al inflamaţiei //posibilă deplasare a capului
condilian anterior sau posterior în fosa glenoidă când gura este
închisă şi dinţii sunt în ocluzie,//reducerea amplitudinii mişcărilor
condiliene, urmărită pe secţiunile directe şi reconstrucţiile 2D
sagitale realizate cu gura închisă şi gura deschisă.

-tulburări interne,( o alterare a poziţiei capului condilului,

implicând o anomalie a poziţiei discului.)

-osteoartrite,( aplatizarea capului condilian la nivelul marginii

antero-superioare,/// scleroză subcondrală a capului condilian
care devine dens şi mai radioopac, ///conturul normal al fosei
glenoide poate deveni sclerotic)
 -artrite reumatoide,( aplatizarea capului condilului, cu osteofite
de diverse dimensiuni //eroziunea şi distrucţia suprafeţei
articulare a capului condilului care poate fi extinsă determinând
un contur neregulat)

-artrita reumatoidă juvenilă (boala lui Still),

-achiloza,

fracturile şi traumatismele,

anomalii de dezvoltare,

tumori benigne sau maligne.

2. Fracturile şi traumatismele ATM - aspecte imagistice,

metode de explorare
Fracturile condiliene sunt frecvente, ele urmând ca frecvenţă
traumatismelor corpului mandibulei
Ocazional la acest tip de traumatisme nu apare fractura gâtului
condilian şi putem vedea:
fie fractura capului condilian,
fie aşa numita fractură intracapsulară sau,
capul condilului este împins în sus, în fosa craniană mijlocie
Caracteristici imagistice:
CT:
va demonstra extinderea oricărui traumatism mandibular care
poate avea ca rezultat dislocarea unilaterală sau bilaterală a
articulaţiei.

Luxaţiile ATM - Radiografic: luxatia anterioara -cavitatea glenoidă

este goală, // condilul este situat înaintea tuberculului temporal sub
arcadazigomatică.
 Luxaţiile anterioare sunt unilaterale sau bilaterale (fig.9.15). Deseori
sunt accidentale: deschiderea exagerată a gurii, râs, căscat, loviri,
căderi pe mandibulă.
Luxaţii laterale sunt rare şi se produc numai în cazul traumatismele
violente când sunt însoţite de fractură condiliană controlaterală,
evidenţiată pe radiografii axiale şi tangenţiale.
Luxaţiile posterioare sunt posibile dacă ligamentul extern este rupt.
Condilul poate ajunge sub conductul auditiv extern iar, alteori,
cândacesta este afectat se produce otoragie.
Luxaţia pe verticală superioară este excepţională şi implică perforarea
cavităţii glenoide, cu pătrunderea condilului în endocraniu .
Luxaţiile recidivante implică o conformaţie atipică a elementelor
articulare şi se produc în etajul submeniscal.
În cazul unei subluxaţii meniscul rămâne în cavitatea glenoidă, iar
condilul depăşeşte marginea anterioară a meniscului, ajungând sub
tuberculul temporal; dacă îl depăşeşte se produce o luxaţie completă
(condilo- meniscală).

3. Anomalii de dezvoltare - aspecte imagistice

hipoplazia condiliană – unilaterală sau bilaterală,

hiperplazia condiliană – unilaterală sau bilaterală,

condil bifid sau defecte asociate cu sindroame specifice.

Osteomul condilului mandibular -- Leziunea este cea mai frecventă
tumoră benignă şi se caracterizează prin mărirea de volum a condilului
mandibular, care este însoţit şi de deformarea acestuia, depăşind
cavitatea glenoidă.Radiografic:Mărire de volum a condilului mandibular
cu depăşirea cavităţii [Link]:Osteomul condilian apare ca un bloc
osos cu structură osoasă omogenă care determină deformarea şi mărirea
de volum a condilului mandibular cu depăşirea cavităţii glenoide vizibilă
pe secţiunile axiale dar mult mai bine pe reconstrucţiile 2D sagitale şi
coronale şi în reconstrucţiile 3D tip SSD
Tumorile maligne CT :Evidenţiază osteoliza şi remodelarea condilului
mandibular cu geode, cu sau fără spiculi osoşi extinşi în părţile moi adiacente
 [Link] defilata – definitie , indicatii
Oferă informaţii despre fiecare spaţiu articular care pot fi analizate
comparativ dreapta – stânga. Indicaţiile sunt aceleaşi ca pentru OPT şi în ultimii
ani locul ei este tot mai mult preluat de OPT.
OPT avantaje:
permite evaluarea volumului osos rezidual;
a relaţiei cu dinţii vecini şi antagonişti;
a aspectului radio-anatomic a ATM-ului;
evaluează planul de retracţie a crestei alveolare;
relaţia cu structurile critice învecinate: sinusuri, fose nazale, canal dentar.

[Link]– definitie , indicatii

Este tehnica radiografică care ne permite să evaluam:

înălţimea osului disponibil;

înălţimea procesului alveolar;
avantaj: nu deformează şi nu măreşte imaginile.
dezavantaje: poate fi folosită doar pentru regiunea molari-premolari.

[Link] radio-imagistică a glandelor salivare –metode imagistice,

enumerare
Pot fi explorate radio-imagistic glandele salivare principale şi uneori cele
accesorii prin metode variate alese în special după simptomatologia pacientului:

Radiografia convenţională/ digitală,

Sialografia,
Computer tomografia (CT),

Ultrasunetele,

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM),

Imagistica cu radioizotopi (Scintigrafia).
 [Link] –definitie, aspecte radiologice

= examinarea radiografica a glandelor salivare =Constă în introducerea

unei substanţe de contrast iodate în calul salivar:
Se fac radiografii la intervale de 5-8 minute, prima la sfârşitul injectării
substanţei de contrast, ultima fiind la 20'-30'.
Incidenţele deseori folosite sunt :
 în cazul sialografiei parotidiene: incidenţa de ,, mandibulă defilată’’ şi
incidenţă tangentă la ramul ascendent mandibular
 în cazul sialografiei submandibular: OPT, incidenţa de,,mandibulă
defilată’’ şi radiografii ocluzale.
Aspectul sialografic normal este dominat de prezenţa canalului excretor
principal (al glandei explorate), ale canaliculelor şi eventual de
impregnarea cu substanţă de contrast a parenchimului glandular (acini)-
faza parenchimatoasă- realizând aspectul „de pom înflorit”.
Metoda este indicată în: afecţiuni glandulare cronice, modificări ale canalului
excretor: congenitale, traumatice, în afecţiuni înlocuitoare de spaţiu (chisturi,
tumori), cu scop orientativ
45. Ecografia glandelor salivare- indicatii, aspecte imagistice
Este o metodă rapidă, nedureroasă şi neinvazivă care poate face diagnosticul
diferenţial între formaţiunile glandulare solide sau chistice:

 masele solide sunt echogene iar, masele chistice sunt anechogene sau
transsonice,

 depistează formaţiuni cu un diametru de peste 2-3 mm, şi în mod special –

calculii salivari (de peste 2 mm), precum şi chisturi, tumori, abcese şi afecţiuni
autoimune.

46. Adenomul pleomorf- aspecte imagistice

Sialografic:adenomul pleomorf apare ca o imagine lacunară, prin deplasarea

uniformă a canaliculelor, cu aspect de ,, minge ţinută în mână’’

CT:apare ca o masă rotundă, cu contur net, omogenă, cu o densitate ceva mai

mare decât restul ţesutului glandular, rar cu calcificări

IRM: apare în hipersemnal T2, hipo sau izosemnal T1, cu priză de contrast
omogenă sau neomogenă.
Scintigrafic:adenomul nu captează izotopul.
47. CBCT in implantologie- Radioanatomie grup frontal maxilar
Pentru grupul frontal maxilar,pe CBCT vom invetiga urmatoarele aspecte:

• Spina nazală anterioară: folosită ca un reper în implantologie, chirurgie orală și

ortodonție.

• Foramenul incisiv și canalul nazopalatin: Poziție și posibile deviații, utile în

analiza procesului alveolar – implantologie, chirurgie orală.

Prin aceste canale traversează ramurile anterioare ale vaselor palatine

descendente şi nervii nazopalatini. Rar pot fi prezente unul până la patru canale;
evaluarea raportului unui implant cu foramenul și canalul nazopalatin, chisturi
ale canalului nazopalatin, traumatisme

48. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup lateral

maxilar.
Sinusul maxilar
• Dimensiunile medii tipice ale sinusului sunt: înălţimea, 36 – 45 mm, lăţimea, 25 –
35 mm, şi lungimea, 38 – 45 mm. Ostiumul este deschiderea de la sinus către
meatul mijlociu al nasului.
• Când se execută un lifting sinusal, sinusul nu ar trebui să fie supraumplut cu
material de grefă peste 15 mm pentru a evita potenţiala blocare a ostiumului şi
provocarea sinuzitei.

49. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup frontal

mandibular.

I. Tuberculii genieni, numiți şi spinele mentoniere, sunt localizați pe

suprafaţa linguală a mandibulei, uşor sub marginea inferioară a liniei
mediane.
Aceste formațiuni servesc la inserarea mușchilor genioglos (la tuberculii superiori) şi
muşchilor geniohioizi (la tuberculii inferiori).
II. Foramenul lingual
 • adăposteşte o arteră care corespunde unei anastomoze a arterelor sublinguale
dreaptă şi stângă
• Micile canale cu un diametru < 1 mm nu par să cauzeze vreo problemă dacă
osteotomia implică foramenul.
• Totuşi, dacă există un canal mai larg, o sângerare excesivă ar putea constitui o
complicație; deci, trebuie luat în considerare evitarea inserării implanturilor pe
linia mediană.

III. Canalul incisiv mandibular

• Canalul incisiv este găsit în mod tipic în treimea din mijloc a mandibulei (în 86%
dintre cazuri). De obicei se îngustează pe măsură ce se apropie de linia mediană
şi atinge mediana doar în 18% dintre cazuri.
• Dacă există un canal neobişnuit de larg al nervului incisiv, pacientul ar putea
simţi disconfort în timpul osteotomiei care se execută în pregătirea plasării
implantului sau să simtă dureri postoperatorii care să ceară îndepărtarea
implantului.

50. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup lateral

mandibular.
I. Foramenul și nervul mentonier
• Obişnuit, trei ramuri ale nervului mentonier apar din foramenul mentonier .
Aceste ramuri asigură inervația tegumentului din regiunea foramenului
mentonier, buzei inferioare, bărbiei, mucoasei gingivale până la al doilea
premolar
• Localizarea foramenului mentonier diferă în plan orizontal şi vertical, plan
orizontal foramenul este deseori găsit flancat de apexurile premolarilor
• Gaura mentonieră reprezintă unul dintre cele mai importante repere
utilizate în implantologie și ar trebui să fie observată pe toate examenele
imagistice ale mandibulei. Apectul radiografic al găurii mentoniere variază din
punctul de vedere al formei și al densității corticalei care o delimitează.
II. Canalul mandibular este observat pe majoritatea secțiunilor
computer tomografice, iar identificarea acestuia este importantă în
evaluarea preoperativă a inserării implanturilor dentare.
Pacienţii cu canale bifide sunt cu un risc mai mare de anestezie inadecvată
sau dificultăţi în chirurgia maxilară, incluzând implanturi sau traume.