E-LEARNING.

PREZENT ȘI VIITOR

Prof. Miercan Georgiana Nicoleta

 
Educația este un fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a
generațiilor adulte si a culturii către generațiile de copii și tineri, în scopul pregătirii pentru
viață, pentru integrarea lor în societate.
Procesul  urmărește formarea personalității umane și se realizează la niveluri și zone
diferite, în funcție de obiectivele vizate.
Finalitățile acțiunii educaționale circumscriu modelul de personalitate pe care educația
urmează să-l formeze, sunt integrate într-un tot unitar, în funcție de cerințele societății și se
diferențiază astfel: idealul educațional, scopuri și obiective educaționale și se constituie într-
un sistem cu o funcționalitate internă bine determinată.
Finalitățile educaționale au un rol important rol director și reglator asupra oricărei
acțiuni educaționale.
Idealul  pedagogic al unei  epoci exprima în primul rând starea societății în epoca dată.
În elaborarea unui ideal educațional se va proiecta și se vor anticipa nevoile sociale obiective
ale societății, cât aspirațiile ei în ceea ce privește finalitățile acțiunii educaționale. Dacă într-
un anumit moment al vieții sociale idealul educațional constituie un model, totuși acesta nu
este imuabil fiind direct condiționat de realitate. El este supus restructurării continue,
determinat de dinamica societății.
Evoluţia învăţământului înregistrează o traiectorie ascendentă de la metodele
expozitive la cele dialogate şi interactive, la desfăşurarea activităţilor prin apelul tot mai des la
multimedia, către o didactică a învăţământului deschis, la distanţă, către o pedagogie WEB şi
un învăţământ structurat, diseminat oriunde şi oricând sunt semnalate cerinţe şi nevoi de
pregătire. Educaţia multimedia presupune mai întâi investiţii în infrastructura informatică,
apoi alfabetizarea în domeniul informaticii, urmată de utilizarea concretă a calculatorului. La
baza desing-ului instruirii online stă constructivismul învăţării, într-o formă moderată, care
acceptă de exemplu posibilitatea şi necesitatea sprijinului instrucţional şi a predării
sistematice. Învăţarea într-un mediu virtual se bazează pe teoriile învăţării autodirijate şi
cooperative.
Cererea revoluţionării învăţământului prin introducerea noilor tehnologii este în
continuă creştere, iar oferta nu acoperă încă cererea. Entuziasmul faţă de e-learning
înregistrează cote înalte. Acest lucru este explicabil prin avantajele pe care le are învăţarea
online, flexibilitatea în timp şi în spaţiu. Un alt avantaj (deşi indirect) este acela că ne
stimulează să găsim noi forme de învăţare şi concepte didactice noi, în dorinţa de a obţine
performanţe cât mai înalte. Există desigur şi limite în acest tip de comunicare, cele ale
calculatorului, care este o maşină. Computerul nu gândeşte şi nu simte (încă), nu are emoţii şi
nici capacitate empatică.
În altă ordine de idei, comunicarea virtuală solicită efort suplimentar din partea
agenţilor implicaţi în activitate, atât din partea cursantului cât şi al profesorului. Creşte
responsabilitatea de învăţare din partea elevului/studentului, cointeresat în propria formare.
Sarcinile e-profesorului nu se reduc, ci din contră sporesc. I.D.D. nu constă doar în scanarea
cursului şi transpunerea lui pe internet. I.D.D. presupune un anumit tip de interactivitate cu
elevii/studenţii prin discuţii, dezbateri care au loc în cadrul seminarelor virtuale. Desing-ul
instruirii online este diferit de cel al învăţării offline, iar explicaţiile în acest sens decurg din
însăşi natura mediilor diferite de instruire, din existenţa unor variabile specifice, a unor
variabile ce ţin de profesor, de elev/student, de materie etc.
Curriculum digital şi aplicaţiile în reţea vor transforma predarea-învăţarea şi evaluarea.
Clasele virtuale vor reuni elevi de pe toate continentele. Într-o şcoală virtuală, rolurile
profesorului se extind, se diversifică şi nici de cum nu se reduc. El devine un instructor în
cadrul seminariilor virtuale, un specialist software şi hardware, un inginer de reţea, un
moderator, un proiectant de soft educaţional şi de programe tutoriale. Noile tehnologii impun
cerinţe din ce în ce mai mari şi mai numeroase pentru cadrele didactice. Seminariile virtuale
presupun existenţa unui instructor la 15–20 de studenţi sau mai mulţi, depinde de forma
concretă de învăţare. Îndrumarea studenţilor în seminarii virtuale este foarte intensă. Dacă se
“automatizează” mai mult procesul, atunci profesorul poate îndruma şi mai mulţi studenţi.
Modalităţile de evaluare a activităţii de învăţare într-un câmp virtual care pot fi
folosite sunt: chestionarul, observarea activităţii în spaţiul virtual, analiza interacţiunilor
online, discuţiile online.
E-learning-ul implică modificări organizaţionale ale procesului de învăţământ,
reconsiderări metodologice în predare-învăţare şi evaluare, specializări ale cadrelor didactice.
Cerinţele sunt tot mai acute cu cât cresc cerinţele de pregătire din partea utilizatorilor şi
necesităţile de a sporire a vitezei schimburilor informaţionale.
Competenţele e-profesorului se diversifică, ele fiind de ordin tehnic sau competenţe
mediatice, competenţe didactice, metodice şi competenţe specifice domeniului de învăţământ
predat.
O bună parte a competenţelor sunt comune tuturor profesorilor. Diferenţele rezultă din
specificul comunicării mediate de computer, comunicare care impune cerinţe speciale.
Mediile electronice de învăţare solicită forme de învăţământ aparte, deci o didactică proprie.
Acest tip de comunicare necesită utilizarea unui pachet software specializat pentru
dezvoltarea de programe de instruire online (program în HTML).
Pentru a deveni profesor on-line, în Germania de exemplu, se urmează o serie de patru
cursuri de specialitate în urma cărora se acordă un certificat şi se încheie un acord prin care e-
profesorul se angajează să respecte anumite reguli ale comunicării online.
Aceste reguli privesc modul de tehnoredactare şi calitatea profesională şi ştiinţifică a
documentelor transpuse pe internet.
Design-ul instrucţional online are în vedere următoarele componente:
− planificarea obiectivelor cursului şi a materiei;
− elaborarea anunţurilor care indică activitatea pe care trebuie s-o realizeze participanţii în
fiecare moment al cursului;
− transpunerea suportului de curs online;
− organizarea căsuţei “Help” pentru utilizatori;
− specificarea link-urilor utile;
− planificarea seminariilor virtuale;
− organizarea probelor de (auto)evaluare;
Criteriile de evaluare a unui curs online de care trebuie ţinut cont, sunt următoarele:
 Conţinutul: Analiza conţinutului presupune verificarea dacă programul propus
corespunde din punct de vedere al realităţii şi dacă oferă informaţii actuale şi
relevante.
 Design-ul instrucţional: Analiza proiectării online presupune răspunsuri la
întrebări de genul: Este proiectat cursul astfel încât utilizatorii să-l poată
învăţa? Este adecvat scopurilor propuse?
 Interactivitatea: Analiza acestui criteriu presupune răspunsul la întrebările:
Sunt implicaţi utilizatorii în propria formare? Care este gradul de interactivitate
propus şi cum se realizează?
  Uşurinţa navigării în program: Este programul uşor de vizualizat şi accesibil de
accesat? Oferă programul lămuriri scurte şi clare utilizatorului pentru ca acesta
să-şi poată determina rapid alegerea? Există un cuprins al cursului şi de
asemeni opţiunea EXIT? Este cursul însoţit de elemente ajutătoare (imagini,
săgeţi) astfel încât să nu fie nevoit să citească prea mult pentru a se orienta în
program?
 Latura motivaţională: Acest criteriu presupune analiza măsurii în care
programul dispune de elemente de susţinere motivaţională a utilizatorului, cum
ar fi: noutăţi, elemente de joc, teste, elemente de căutare şi aspecte deosebite,
povestioare incitante, elemente surpriză etc.
 Folosirea mediei: Criteriul permite răspunsuri la întrebările: Dacă programul
propus angajează în desfăşurarea lui grafice, animaţii, efecte sonore şi video?
În ce măsură utilizatorul poate avea acces gratuit la acestea?
 Evaluarea: Permite întrebări de genul: Cum se realizează evaluarea cursului?
Există probe stimulative şi de autoevaluare? Există o evaluare pe secţiuni, fiind
necesară promovarea celei precedente pentru a trece la treapta imediat
superioară?
 Estetica programului: Dacă programul este atractiv pentru ochi şi urechi?
 Înregistrarea performanţelor obţinute de utilizatori: Dacă programul asigură
scoruri testelor pe care cursantul le parcurge, ajungându-se la un punctaj final?
 Adaptabilitatea programului: Este potrivit pro-gramul pentru publicul căruia îi
este destinat? Respectă normele eticii şi bunei cuviinţe? Incidenţa noilor
tehnologii în învăţământ atrage după sine dezvoltarea unui complex de
aptitudini de căutare, selectare, organizare, creare a informaţiilor, precum şi
dezvoltarea autonomă a anumitor capacităţi cognitive (gândirea structurată).
Noile medii de învăţare electronică convertesc modelul structural al
interacţiunii educator-educat (fig. 1) într-un model triunghiular educator –
computer -educat
Analizând modelul triunghiular de interacţiune mediată, educator-computer – educat
se pot face următoarele observaţii: interacţiunea dintre profesor şi elev/student se realizează
prin intermediul calculatorului. Acest fapt presupune ca fiecare utilizator (atât elevul/studentul
cât şi profesorul) să deţină anumite competenţe de operare cu calculatorul şi minime
cunoştinţe despre felul cum poate fi acesta folosit. În acest sens, se vorbeşte tot mai mult în
ultimii ani despre necesitatea alfabetizării tehnologico informaţionale.
Repertoriul comun presupune, pe lângă elementele de accesibilitate şi coduri comune,
şi compatibilităţi între calculatoare. Mesaje educaţionale sunt transmise indirect între cei doi
agenţi, spre deosebire de situaţiile predării-învăţării tradiţionale (face – to face). Perturbaţiile
mesajelor care apar în situaţiile de învăţare din clasa obişnuită, sunt reduse la minimum în
mediul virtual. Pot apărea însă distorsiuni de alt tip, cum ar fi cele legate de buna funcţionare
a calculatorului, de transmisia informaţiilor, de penele de curent, de performanţele de viteză şi
de stocare ale computerului etc.
Tot cu ajutorul calculatorului se realizează şi evaluarea. Feed-back-ul este rapid şi
eficient. Există o conexiune inversă externă (C.i.e.), între elev/student şi profesor mediată
electronic, una între utilizatorul-educat şi calculator (prin probele de evaluare pe care le
rezolvă electronic şi care sunt corectate de către computer) – C.i.e.e., precum şi o conexiune
inversă internă (C.i.i.) la nivelul individului. Conexiunea inversă externă electronică, prin
rapiditatea cu care se realizează şi prin faptul că este produsul unei evaluări scutite de stres,
are profunde implicaţii motivaţionale şi dezvoltă capacităţile de autoevaluare ale
utilizatorului. În sistemul e-learning, educatul dispune de mai multă autonomie, putând să
lucreze în ritm propriu, alegându-şi centrele de interes, dispunând de o motivaţie intrinsecă,
distribuindu-şi singur priorităţile şi sarcinile, învăţând să-şi organizeze eficient timpul.
El devine responsabil de propria evaluare, implicându-se activ în acest proces,
elementele de negociere, de consiliere şi consens între educator şi educat căpătând importanţă
maximă. Evaluarea în sistemul e-learning este mai puţin stresantă, deoarece ea capătă valenţe
formatoare, iar momentul în care se realizează este decis prin consens. Faptul că iniţiativa de
evaluare vine din partea educatului, sporeşte gradul de implicare şi de conştientizare a
efortului depus. Interactivitatea este asigurată de sarcinile date, de trimiterile prezente în curs,
precum şi de suporturile multimedia (text, sunet, imagini statice, animaţii, clipuri video).
Profesioniştii în domeniul calculatoarelor, au încercat să reducă din neajunsurile
învăţării într-un mediu virtual legate de lipsa contactului interpersonal direct, prin crearea unei
interfeţe prietenoase şi prin stimularea interactivităţii.
Calculatorul poate, în egală măsură, să instruiască, să ajute în rezolvarea unor sarcini
şi să distreze. Ambianţa educaţională specifică situaţiilor de învăţare face-to-face este
înlocuită cu mediul virtual de învăţare. Educatul beneficiază de cursurile profesorului în
mediul propriu (de acasă), pe care şi-l organizează după bunul plac.
Trăim într-o societate aflată în continuă schimbare, în care tehnologia digitală
transformă fiecare aspect al vieţii umane, în vreme ce biotehnologia poate schimba însăşi
viaţa într-o singură zi.
Viaţa modernă oferă şanse şi opţiuni mai mari, dar şi riscuri şi incertitudini sporite.
Spaţiul contemporan, definit ca o societate a comunicării generalizate, este marcat de
intensificarea continuă a schimbului de informaţii. Dilatarea pieţii informaţionale este posibilă
datorită avântului noilor tehnologii informatice şi comunicaţionale ce marchează sfârşitul
modernităţii şi începutul epocii postmoderniste.
 
 
 
Bibliografie:

1. Metodica predării informaticii si tehnologiei informației, Carmen Petre, Daniela Popa,