Galiforme

99 limbi

• Articol
• Discuție

• Lectură
• Modificare
• Modificare sursă
• Istoric
Unelte

•
•
•

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecționat de la Galliformes)
Galiforme
Fosilă: Eocen-astăzi, 45–0 mln. ani în urmă
PreЄ Є OS D C P Trecorduri
J Kposibile
Pg Ndin Cretacicul tărziu
 Găină
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Aves
Supraordin: Galloanserae
Ordin: Galliformes
Familii și subfamilii
• Familia Paraortygidae †
• Familia Quercymegapodiidae †
• Familia Sylviornithidae †
• Familia Megapodidae
• Familia Cracidae
• Familia Gallinuloididae †
• Familia Odontophoridae
• Familia Numididae
• Familia Phasianidae
• Subfamilia Arborophilinae
• Subfamilia Coturnicinae
• Subfamilia Pavoninae
• Subfamilia Gallininae
• Subfamilia Meleagridinae
• Subfamilia Perdicinae
• Subfamilia Tetraoninae
• Subfamilia Phasianinae

Modifică text 

Galiformele (Galliformes) (din latină gallus „cocoș” + forma „formă”) sunt un ordin de păsări

fitofage sau omnivore, tericole sau arboricole răspândite pe toate continentele și insulele,
afară de arhipelagul polinezian și de ținuturile antarctice, care cuprinde 5 familii existente, 77
genuri și 281 de specii, cele mai multe sunt robuste, greoaie și slabe zburătoare, având aripi
scurte, rotunjite și bombate, de talie variată, cu gheare la picioare (pentru scormonit), uneori
cu creastă colorată în roșu și cu ciocul puternic; cele mai multe trăiesc în păduri, fiind vânate
(fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca), câteva specii fiind domesticite
(găina, păunul, bibilica). Multe prezintă dimorfism sexual.

Caracteristici anatomice[modificare | modificare sursă]

În general sunt păsări greoaie, robuste și slabe zburătoare, de talie mare (cocoșul de munte),
mijlocie (ierunca, găina), rareori mici (prepelița). Au aripi relativ scurte, rotunjite și bombate.
Mușchii puternicii sunt ideali pentru fugă, dar sunt de regulă incapabili să susțină corpul lor
greu în zbor pe distanțe lungi. Oasele sunt compacte, puțin pneumatic cu puține goluri.

Capul este relativ mic, iar gâtul scurt sau de lungime potrivită. Ciocul este puternic, scurt, gros
și dur, comprimat lateral. Mandibula superioară este boltită și recurbată mai mult sau mai
puțin peste cea inferioară. Nările nu sunt separate printr-un sept osos.

Picioarele sunt puternice, tetradactile, cele patru degete prevăzute cu gheare solide groase,
lungi, ușor curbate sunt adaptate pentru a scurma pământul în căutarea hranei. La formele
tericole, degetul posterior este mai mic, pe când la formele arboricole degetul posterior este
bine dezvoltat. Masculul unor specii are pe tars un pinten.

Penele sunt dese și moi, plăcut și variat colorate, în special la mascul. Multe specii au pe cap
și pe gât sau bărbie porțiuni golașe sau formațiuni tegumentare (negi, rozete, creastă, bărbie)
colorate în roșu. Dimorfismul sexual la unele specii (potârniche, prepeliță) nu este evident; la
altele (păun, cocoș de mesteacăn) în schimb este permanent și foarte pronunțat.

Esofagul formează o gușă voluminoasă, iar rânza bine dezvoltată are musculatură puternică.
Comportament[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt păsări terestre, mai rar arboricole. Sunt slabe zburătoare

Glasul este caracteristic: al unora, de exemplu, al prepelițelor este plăcut, al celor mai multe
însă este neplăcut.

Păsările ce trăiesc la sol, au un penaj de camuflaj pentru a nu fi detectate. Alte specii,

(cocoșul polar), își schimbă culoarea în funcție de anotimp.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Majoritatea speciilor sunt poligame.

Cuibul este simplu, rudimentar, și-l fac pe pământ, de regulă reprezintă niște adâncituri în sol.

Depun ouă multe, unicolore sau puțin pătate. Față de alte ordine de păsări au o prolificitate
mare: multe galiformele depun ouă mari, unele depun până la 20 de ouă. Femela clocește
singur ouăle.

Puii eclozează din ou acoperiți cu puf bogat, sunt nidifugi, în stare de a putea umbla și după
câteva zile le cresc remigele și pot face zboruri mai scurte. Ei sunt capabili de la început să-și
caute singuri hrana. Grija de puii revine femelei.

Megapodele diferă din acest punct de vedere - în loc să clocească ouăle, le depun prin
grămezii de resturi vegetale și țărână, mușuroaie, vizuini sau adăposturi; ouăle se clocesc la
căldura rezultată prin fermentarea gunoiului.
 Răspândirea geografică[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt cosmopolite, răspândite pe întreg pământul, afară de arhipelagul polinezian

și de regiunile antarctice, cele mai numeroase specii sunt răspândite în Asia.

Habitatul[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe trăiesc în păduri, dar sunt și specii care se întâlnesc în câmpii deschise și
chiar în deșerturi, unde te miri cu ce trăiesc.

Răspândirea și prezența în România[modificare | modificare sursă]

Familia tetraonide (Tetraonidae). În România se întâlnesc 3 specii.

1. Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) trăiește în regiunea de conifere a Carpaților, fiind o

pasăre sedentară..

2. Cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) îl găsim în nordul Carpaților Răsăriteni, în apropierea

golului alpin.

3. Ierunca (Tetrastes bonasia) este răspândita îndeosebi în regiunea de păduri amestecate

din Carpați, fiind cea mai frecventă dintre tetraonidele noastre.

Familia fazianide (Phasianidae). În România se întâlnesc 4 specii.

1. Potârnichea (Perdix perdix) se întâlnește mai ales în regiunile joase ale țării, în câmpie, și mai
rar în golurile alpine.

2. Prepelița (Coturnix coturnix) singura specie migratoare dintre galinaceele din țara noastră,
este specifică ținuturilor cultivate din câmpie sau de pe dealuri.
3. Potârnichea de stâncă (Alectoris graeca) se găsește la noi numai în zona Cazanelor, în
locurile stâncoase de pe malul Dunării, fără terenuri împădurite.

4. Fazanul de vânătoare (Phasianus colchicus). În România a fost introdus de om constituind o

pasăre mult apreciată de vânători. Este originar din regiunile sudice ale Caucazului.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt păsări fitofage sau omnivore. Preferă hrana vegetală, dar nu o refuză nici pe
cea animală: insecte, melci și viermi. Hrana, cu puține excepții, și-o caută hrana pe sol,
scormonind pământul cu ghearele.

Semnificația pentru om[modificare | modificare sursă]

Prezintă o mare importanță economică și cinegetică deoarece multe specii

(fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca) sunt vânate și valorificate pentru carnea lor
gustoasă.

Din vremuri străvechi unele specii au fost domesticite (găina, păunul, bibilica), fiind obținute
multe rase domestice.