Proiect - VREMEA

Vremea reprezintă starea atmosferei la un moment dat și într-un anumit loc, determinată

Vremea - definiţie, aspecte generale Definiţie : starea atmosferei dintr-un anumit loc, la
un moment dat se numeşte vreme Este schimbătoare datorită mişcării maselor de aer Elementele
principale prin care se caracterizează: • temperatura aerului, presiunea atmosferică, precipitaţii şi
vânturi Datele meteorologice sunt colectate de către meteorologi, prin intermediul instrumentelor
şi aparatelor de măsură Staţiile meteorologice şi sateliţii meteorologici transmit informaţii, care
se prelucrează şi se întocmesc prognoze meteorologice pentru 12-24-48-72 de ore Site-uri pentru
prognoza vremii: [Link] [Link] a. Masele de aer -
sunt volume mari din atmosferă cu aceleaşi caracteristici (temperatură, presiune, umiditate) -
determină schimbarea vremii - cunoaşterea direcţiei de deplasare duce la realizarea prognozelor
meteorologice Tipuri de mase de aer: o în funcţie de caracteristici : oceanice ( aduc precipitaţii)
şi continentale (sunt "uscate") o în funcţie de zona în care se formează: polare, arctice, antarctice,
tropicale, ecuatoriale Frontul atmosferic ■ zona de contact dintre mase de aer diferite ■ Vremea
se schimbă brusc când trece deasupra unui loc b. Poluarea aerului Proces de impurificare a
aerului cu substanţe dăunătoare Schimbă calitatea aerului: mijloacele de transport, unele fabrici,
vulcanii Exemple de poluanţi: gaze ( bioxid de carbon, dioxid de sulf), cenuşă, pulberi de metale,
etc 2. Clima - definiţie şi aspecte generale Reprezină starea medie a elementelor meteorologice
pe o perioadă lungă de timp şi spaţii mari Datorită formei şi mişcărilor Pământului, existenţei
continentelor, oceanelor, reliefului s-au format zonele termice (de căldură) şi tipurile de climă
Efectele spectacolului înfricoşător dar şi dimensiunea tragică a pierderilor omeneşti şi
materiale oferite de tornade, furtuni puternice, ploi torenţiale, fulgere de intensitate mare,
inundaţii, pot determina creşterea interesului pentru studiul ambientului atmosferic, mai ales că
dinamica accentuată pe care o cunoaşte fizica atmosferei (meteorologia), furnizează cantităţi
enorme de informaţii asupra fenomenelor atmosferice.
  Fulgerul este o scânteie electrică formată între doi nori. Partea încărcată pozitiv a unui
nor atrage sarcinile negative din partea încărcată negativ a altui nor aflat în apropiere. La fel ca la
trăsnet, fulgerul este format dintr-o emisie luminoasă puternică (fulgerul propriu-zis), fiind urmat
de un sunet puternic (tunetul).

Din cauza radiațiilor solare și cosmice, Pământul este încărcat cu o sarcină electrică
pozitivă. Sarcinile electrice pozitive de pe Pământ atrag sarcinile electrice negative dintr-un nor
spre partea de jos a lui și le resping pe cele pozitive spre partea de sus. Când atracția dintre
sarcinile pozitive de pe Pământ și cele negative din nor devine suficient de puternică, sarcinile
negative sunt smulse din nor și încep să se deplaseze spre Pământ. Deplasarea sarcinilor negative
se face prin salturi sau trepte de 50 – 100 m, orientate la întâmplare, pe un drum cu multe
ramificații (scară descendentă). Simultan cu deplasarea în jos a sarcinilor negative din nor,
sarcinile pozitive de pe Pământ sunt atrase în sus și încep să urce și să se acumuleze în părțile
superioare ale corpurilor înalte (arbori, clădiri). Când sarcinile negative care coboară din nor
ajung la 400-500 de metri de vârful încărcat pozitiv al celui mai înalt corp, sarcinile pozitive sunt
puternic atrase, smulse din corpul pe care se află și obligate să se deplaseze ascendent prin aer, în
trepte, către sarcinile negative (scară ascendentă). În funcție de înălțimea la care se află norul,
după câteva zeci de secunde sarcinile negative ajung la 30 – 100 metri de sarcinile pozitive care
urcă spre nor. În acest moment, se declanșează o scânteie puternică și sarcinile electrice pozitive
de pe Pământ încep să urce în număr foarte mare spre nor. Acesta este momentul în care vedem
iluminat foarte puternic drumul ramificat urmat de sarcinile electrice. Numim acest fenomen
luminos trăsnet. După câteva secunde, auzim și zgomotul foarte puternic produs de sarcinile
electrice pozitive în mișcare spre nor. Numim acest fenomen acustic tunet.
Curentul electric circulă întotdeauna între un corp încărcat pozitiv și unul încărcat
negativ.  Sarcinile electrice care formează curentul aleg calea cea mai ușoară de
deplasare.
 Cea mai ușoară cale prin care pot circula sarcini electrice de la un corp la altul este un
fir metalic.
Am aflat din emisiunile de știri de la TV sau din diverse filme documentare că trăsnetul
provoacă aprinderea obiectului asupra căruia cade.  Pentru ca trăsnetul să nu aprindă casele sau
clădirile locuite de oameni, pe acoperișul acestora se montează un corp metalic legat la pământ,
numit paratrăsnet.
Sarcinile electrice negative (electronii) care coboară de la nor spre Pământ atrag sarcini
electrice pozitive care se acumulează în părțile superioare ale clădirilor. În mișcarea lor, sarcinile
pozitive aleg calea cea mai ușoară, adică prin firul metalic. Sarcinile electrice se mișcă foarte
greu prin aer, lemn, ciment sau cărămidă, dar se mișcă foarte ușor prin corpuri metalice. Ca
urmare, curentul electric care formează trăsnetul trece mai ușor prin paratrăsnetul metalic,
ocolind clădirea, fără să provoace aprinderea acesteia.