Capitolul III - 

Iubirea
Preotului Belciug faptul că familia Herdelea luase partea lui Ion, pe care el îl condamna pentru disputa
cu George, îi provoacă iritare, deoarece avea o fire încăpăţânată, iar orice contrazicere îl înfuria, astfel
încât ajunge să îl certe pe tânărul socotit vinovat, în biserică, în timpul predicii duminicale, numindu-l
capul tuturor relelor din sat. Ruşinat, Ion consideră o vreme că ar fi mai bine să renunţe la ideea
căsătoriei cu Ana.
Pe de altă parte, familia Herdelea se nelinişteşte, căci îşi zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu
îmvoirea preotului Belciug. Relațiile învățătorului Herdelea cu preotul se degradează cu timpul, de
aceea se teme că i-ar putea rămâne familia pe drumuri. Zile mai senine cunoaşte Laura, fiica mai mare
a Herdelenilor, pe care o curtează George Pintea, un student teolog care o cunoscuse cu prilejul unui
bal din anul precedent şi drept urmare acesta îi trimite numeroase scrisori, declarându-și pasiunea
aprinsă de frumusețea și cultura aleasă a fetei. La început atrasă, Laura se va îndrăgosti însă de
studentul în medicină Aurel Ungureanu, în ciuda preferinţei părinţilor ei pentru teolog, care afirmase,
într-o scrisoare de cerere în căsătorie, a optzecea, adresată învăţătorului, că nu doreşte zestre. Drept
urmare se împotriveşte, purtată de sentiment, acestei căsătorii, până când Ungureanu o va sfătui să
accepte mariajul, dându-i de înţeles că nu îl interesează o legătură formală cu ea, ceea ce Laura va fi
gata să şi facă.
Acea discuţie cu Aurel avusese loc la o „sindrofie” dată pentru prietene de Laura şi Ghighi, existând
obiceiul ca fetele „inteligenţei” satelor din zonă (intelectualitatea rurală) să se întâlnească în fiecare
duminică la câte o familie. Pentru că Titu se simţea stânjenit de gălăgia şi aplombul fetelor, pleacă
spre Armadia, unde voia să-şi întâlnească iubita platonică, pe Lucreţia, dar renunţă cuprins de
inspiraţia creaţiei poetice, nefructificată însă, pentru a se întâlni apoi din întâmplare cu Roza Lang.
Soţia învăţătorului evreu din Jidoviţa considera că făcuse o alegere neinspirată căsătorindu-se cu
acesta, pe care îl considera nedemn de ea, și își dorea o iubire mare, astfel încât declaraţiile de amor
ale junelui Herdelea sunt uşor acceptate.
În urma episodului Roza Lang, Titu se întâlneşte, pe drumul spre casă, cu Ion, căruia îi spune că aflase
de la un funcţionar al judecătoriei din Armadia cum că Simion Lungu – ţăran în al cărui pământ, vecin
cu al său, Ion intrase cu câteva brazde, mutând însemnele de hotar, şi cu care se bătuse din această
pricină – îl reclamase, dar flăcăul nu dă importanţă faptului. Îl preocupă necesitatea unei căsătorii cu
Ana, în condiţii în care tatăl ei se împotrivea, solicitându-i un sfat „domnişorului”, iar acesta i-l şi oferă,
spunându-i că ar trebui să-l silească oe Vasile Baciu, dacă nu vrea să i-o dea de bună voie. Din acel
moment Ion se simte ușurat, știind cum trebuie să procedeze în continuare.

 Capitolul IV- Noaptea
George începe să-i ofere mai multă atenție Anei, considerând că toată agitația
pornită în jurul ei i-a ridicat prețul și a înfrumusețat-o, pe când Ana, care a crescut
fără iubire maternă și cu un tată mai mult absent, a rămas cu inima la Ion, în care
„descoperise deodată tot ce-i dorea inima”. Tristeţea pricinuită de îndepărtarea
flăcăului i s-a risipit când Ion o aşteaptă într-o seară lângă poarta ogrăzii, hotărât să o
cucerească pentru a primi zestrea acesteia.
Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din
urmă crezând că astfel va avea de suferit și familia Herdelea. La proces însă Ion şi
Simion se împacă, reclamantul acceptând retragerea plângerii cu promisiunea de a i
se restitui cele trei brazde furate. Dar nu cedează preotul, socotindu-se afectat în
orgoliul său prin retragerea reclamantului, şi în mărturia depusă îl acuză pe Ion de
tulburarea liniştei satului; drept urmare, Ion va fi condamnat la două săptămâni de
închisoare, cu executare ulterioară a sentinţei. Simţindu-se umilit, acesta va solicita
învăţătorului să-i redacteze o reclamaţie, iar învăţătorul cedează, cu precauţia de a
o pune pe Laura să scrie textul.
După ce a trimis o telegramă în care îşi anunţă fericirea de a-i fi acceptată cererea în
căsătorie soseşte la casa Herdelenilor şi George Pintea, acceptat cu bucurie de către
toţi.
Pentru a se iubi cu doamna Lang, Titu îl duce pe soţul acesteia la petrecerea
vânătorilor din cârciuma lui Neumann, de unde ştia că învăţătorul evreu nu se va
depărta până în zori.   
Ion face şi el progrese, meşteşugite, în relaţia cu Ana, acesta urmărind ca Ana să îl
iubească și să îl dorească și mai mult, pentru ca ea să îl invite în casă. Ceea ce se
întâmplă, într-o noapte când Vasile Baciu dormea toropit de alcool. În timpul acesta
George, căruia „Carnea îi tremura de scârbă”, stătuse ascuns în şanţul din faţa casei.

Omul civilizat al zilelor noastre a câștigat, indiscutabil, mai mult decât a pierdut pe
drumul anevoios al progresului. Deși unii consideră că “înainte era mai bine”, eu sunt
de părere că omul evoluează în permanență, iar această tendință nu poate fi decât
benefică pentru progresul omului.
În primul rând, o dată cu apariția ideilor iluministe, omul a integrat în societate
mai multe valori, pe care le respectăm și în zilele noastre. Dintre acestea, cele mai
reliefate sunt considerarea rațiunii ca un dat specific omului și proclamarea egalității
tuturor oamenilor, fără de care nu ne putem imagina societatea zilelor noastre.
Înainte, dreptatea nu era valabilă pentru toți, cei din pătura socială inferioară fiind
nedreptățiți și chiar exploatați. Acum, nu am putea concepe ca drepturiile noastre să
nu fie respectate. Eu, una, nu aș putea să mă închipui într-o societate care nu îi oferă
femeii decât o singură cale în viață, aceea de a se căsători de mică și a avea copii.
În al doilea rând, modul de viață al omului zilelor noastre este mult îmbunătățit,
de altfel și speranța de viață este mai mare. Poate părea o informație ușor morbidă,
dar înainte oamenii se stingeau din viață la circa 40 de ani. Acum unii consideră că
atunci ne începem viața. Sistemul medical dezvoltat, stabilitatea vieții, cât și pacea
mondială prelungesc durata de viață a omului. Toate acestea sunt posibile doar
datorită descoperirilor științifice. Astfel, cunoștiințe adunate pe parcursul secolelor,
au fost valorificate, iar noi astăzi de bucurăm de o societate plină de speranță.
Pe de altă parte, unele valori ar fi meritat a fi păstrate și în ziua de astăzi. Cred că,
deși viața noastră este mult îmbunătățită, ar trebui, totuși, să luăm exemplul
strămoșilor noștrii în unele privințe. Poate că noi astăzi suntem prea grăbiți, prea
acaparați și nu ne bucurăm îndeajuns de mult de simplitatea vieții. Dacă aș putea
integra o valoare societății zilelor noastre, aceasta ar fi. Relația omului cu natura,
respectul față de natură, care este un pic știrbit astăzi. Tehnologia ne ajută mereu,
dar consider că este important, de asemenea, să apreciem și natura, nu doar să o
exploatăm.
În concluzie, pot spune că sunt norocoasă că trăiesc în societatea de astăzi, dar
cred că putem privi în trecut și învața atât din greșeliile, cât și din învățăturiile
strămoșilor noștrii. Precum spunea L. P. Hartley Trecutul este o țară străină, lucrurile
se fac altfel acolo. Suntem ceea ce suntem astăzi datorită omului din trecur. Am
câștigat suficiente, dar ar trebui să reflectăm și asupra a ceea ce am pierdut.
 Termenul de personaj literar provine din latinescul “persona”, care înseamnă
mască de teatru, rol. Atât evoluția curentelor litarare, cât și a speciilor literare au
determinat o permanentă schimbare a profilului personajelor litarare. Astfel, în
literatura antică se impune eroul, în clasicism personajul-caracter, precum
mizantropul sau avarul, în romantism personajele antagoniste, iar în realism
personajele tipice. E. M. Forster propune o nouă clasificare: personaje plate (cu o
singură trăsătură de caracter, simple și personaje rotunde, complexe.
Copilăria lui Liviu Rebreanu își pune amprenta asupra personajelor acestuia.
Creează personaje din lumea satului, a târgului de provincie, capabile de drame
interioare: firi puternice, posesive, dar și oameni slabi, manevrabili, uneori, labili
psihic.
Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1920, reprezintă o primă
manifestare a realismului modern prin tema abordată, prin tehnicile narative
utilizate, prin structură și prin crearea de tipologii umane.
Formula lui Ion este îngrămădirea unui fluviu curgător ce se perindă aproape fără
început și sfârșit. Dă impresia vieții în toate dimensiunile ei. Romanul este structurat
în 2 părți care sintetizează prin numele lor trăirile pasionale ale eroului..Glasul
pământului și Glasul iubirii. Titlurile capitolelor ce se desfășoară în ordine
cronologică surprind momente fundamentale ale existenței umane: Hora asimilată
nunții, Nunta, Copilul și Sfârșitul.
Două personaje reprezentative pentru lumea satului sunt Ion și Ana. Primul
ilustrează tipul țăranului însetat de pământ și redă dorința ancestrală a țăranului
român legată de glie. Ana, pe de altă parte, este personajul predestinat suferinței ca
urmare a unei decizii nefericite. Personajul pare să reia aceeași soartă pe care și Ana
din balada Mănăstirea Argeșului o va îndura în numele iubirii.