CURS NR.

Turnarea în lingouri a oţelurilor (fig.2.10)

După elaborare, oţelurile se toarnă, cu ajutorul oalei de turnare, într-o formă numită
lingotieră (poz.2), care are fundul detaşabil (poz.3) pentru evacuarea lingoului după
solidificare. Pentru umplerea lingotierei cu oţelul lichid se foloseşte un mecanism cu pârghii
5, 6 la capătul căruia se găseşte o manetă de manevră cu care se deschide dopul ceramic 4.
Turnarea se realizează pe la fundul oalei deoarece oţelul are o fluiditate mai scăzută decât alte
materiale. Realizarea turnării se face:
 turnare directă (a)
 turnare în sifon (b)
 turnare în vid (c)

Fig.2.10 Turnarea în lingouri

1. oală de turnare
2. lingotieră
3. fondul detaşabil
4. dop refractar de obturare a fundului oalei
5. tijă căptuşită cu inele refractare din ceramică
6. pârghii de acţionare a dopului
7. camera de vid
Structura lingoului de oţel
Oţelul turnat în lingotieră se solidifică cu viteze diferite la suprafaţa şi în interiorul
lingoului. La suprafaţă, viteza de răcire este mai mare deoarece oţelul este turnat la o
temperatură mai are de 1500°C, în timp ce temperatura lingotierei este de 80-100°C. La
suprafaţa lingoului se formează un strat compact I (fig.2.11).
După formarea crustei (cojii) la suprafaţa lingoului viteza de răcire scade, se produce
contracţia metalului care se desprinde de lingotieră.
Micşorarea vitezei de răcire conduce la creşterea cristalelor îndreptate spre centrul
lingoului perpendicular pe suprafaţa de răcire a lingotierei II.
Partea interioară a lingoului se răceşte mai încet decât cea exterioară. Aceste cristale
sunt orientate în diferite direcţii III.

1
 Principalele defecte care apar:
 retasura de solidificare se formează deasupra liniei A-B, în maselotă, datorită
fenomenului de contracţie. Trebuie să se plaseze pentru a fi îndepărtată prin debitare;
 eterogenitatea chimică;
 suflurile;
 incluziuni metalice şi nemetalice
 stropi, c
 crăpături, supra puneri.

I. zonă cu grăunţi fini;

II. zonă cu grăunţi columnari;
III. zonă de cristale din partea centrală;
IV. maselota;
V. retasura;
VI. partea de fund.

Fig.2.11 Structură lingou

Metode speciale de obţinere a oţelurilor

1. Turnarea continuă (fig.2.12)
La producţii mari, turnarea în lingouri nu este
rentabilă. Se folosesc instalaţii speciale de turnare
continuă.
1. oală de turnare
2. cristalizator
3. role de antrenare a barei
4 răcitor
5. role de ghidare
6. debitare la lungimea L

Cu oala de turnare 1 se alimentează cu oţel

lichid cristalizatorul 2, răcit forţat cu apă în care
începe solidificarea. Semifabricatul este tras în
mişcare de avans controlat, pentru ca solidificarea să
se realizeze întotdeauna la parametrii proiectaţi, după
Fig.2.12 Turnarea continuă care răcirea se face continuu prin intermediul
răcitorului 4. Rolele 5 realizează curbarea

2
semifabricatului iar apoi acesta este debitat la dimensiunea L cerută de beneficiar, cu
instalaţia de debitare 6.
2. Retopirea cu arc într-o cameră de vid
3. Obţinerea lingourilor prin retopire în baie de zgură

Cap.3 TEHNOLOGIA TURNĂRII MATERIALELOR METALICE

ÎN SEMIFABRICATE ŞI PIESE

3.1 Aspecte privind turnarea metalelor şi aliajelor

Turnarea este o metodă de fabricare a semifabricatelor, care are la bază proprietatea de
curgere şi umplere a unei cavităţii de către metalul în stare lichidă.
Principalele proprietăţi tehnologice de turnare ale materialelor metalice şi aliajelor
acestora sunt:
 curgerea metalelor în stare lichidă
La baza procesului de turnare stau principalele legi ale mecanicii fluidelor:
 principiul vaselor comunicante;
 legea continuităţii curgerii;
 legea conservării energiei (legea lui Bernoulli)
Cele două legi se folosesc la dimensionarea cavităţii de turnare şi a reţelei de turnare.
 fuzibilitatea
Este proprietatea materialelor şi aliajelor de a se transforma în stare lichidă la o anumită
temperatură, totdeauna aceeaşi, în aceleaşi condiţii de presiune date.
Dacă temperatura de topire este joasă, materialul metalic este uşor fuzibil, iar dacă
temperatura este înaltă, materialul este greu fuzibil.
 fluiditatea
Este proprietatea materialelor de a curge cu uşurinţă în cavitatea în care sunt turnate.
Această proprietate este determinată de o complexitate de factori:
 materialul sau aliajul turnat
 compoziţia chimică a aliajului
 condiţiile de turnare
 materialul formei
 tensiunea superficială
 vâscozitatea
 capacitatea de dizolva gaze în stare lichidă
 contracţia liniară şi în volum
Este proprietatea metalelor şi aliajelor, de a-şi micşora dimensiunile şi volumul la
solidificare şi răcire ulterioară. Contracţia poate fi liniară sau în volum.
 contracţia liniară = l1  l l  100 %

 contracţia în volum = V1  V V 100 %

Efectele contracţiei:
 retasurile sau goluri de contracţie
 tensiunile interne
3
 Tensiunile interne pot provoca deformaţii importante ale semifabricatelor, acestea pot
îngreuna instalarea semifabricatelor pe dispozitivele de prelucrat prin aşchiere, scăderea
preciziei de prelucrare la aşchierea suprafeţelor sau chiar distrugerea lor prin apariţia de fisuri
sau crăpături, etc.
Tensiunile interne pot fi:
 tensiuni termice, sunt rezultatul răcirii cu viteze diferite, a anumitor zone ale
semifabricatului după turnare;
 tensiunile de fază;
 tensiunile mecanice.
 turnabilitatea
Este o proprietate complexă, ce exprimă capacitatea de turnare determinată de toate
proprietăţile anterioare.

Avantajele şi dezavantajele fabricării produselor prin turnare:

Avantaje:
 realizarea unor semifabricate şi piese de complexitate mare care nu pot fi realizate prin
alte metode;
 realizarea unor semifabricate şi piese cu cavităţi interioare şi pereţi relativ subţiri;
 costuri mai reduse pentru produsele fabricate, în special la producţia de serie.
Dezavantaje:
 compactitatea, structura şi rezistenţă mecanică a pieselor este mai scăzută decât la
prelucrarea
prin deformare plastică;
 cheltuieli mari privind procesul de pregătire a fabricaţiei faţă de prelucrarea prin
sudare;
 poluarea intensă a sectoarelor de turnare.

3.2 Semifabricate şi piese obţinute prin turnare

Semifabricatele turnate se folosesc în toate clasele tehnologice de fabricare a pieselor
prin prelucrări mecanice prin aşchiere şi numai. Prin turnare se obţin cele mai diverse:
 cartere (blocuri) pentru motoarele de autovehicule rutiere;
 carcasele pentru reductoare;
 batiuri pentru maşini unelte;
 arbori cu came şi cotiţi pentru motoare;
 chiulase pentru diverse motoare;
 bucşe şi discuri;
 lagăre;
 pârghii simple şi complexe;
 cilindrii hidraulici;
 scule pentru maşini-unelte etc.

3.3 Clasificarea procedeelor de turnare

În funcţie de materialele din care sunt confecţionate semifabricatele sau piesele, metoda
de turnare şi precizia acestora se disting următoarele procedee de turnare:
4
 3.3.1 Turnarea în forme temporare
La acestea formele sunt executate din amestecuri de formare; formarea se realizează
pentru un singur fabricat.
În funcţie de amestecul de formare, procedeele de turnare pot fi:
 cu amestec de formare obişnuit
 cu amestec de formare special
care poate fi:
 cu liant termoreactiv
 cu model uşor fuzibil
 cu autoîntărire
3.3.2 Turnarea în forme permanente
Formele sunt realizate din materiale metalice, rezistente la temperaturi înalte şi
eroziune. Aceste forme pot rezista la un număr mare de turnări (5.000-80.000).
Procedeele de turnare în forme permanente sunt:
 statice
 fără suprapresiune
 cu suprapresiune
 în mişcare.
Semifabricatele şi piesele se pot obţine prin diferite procedee în funcţie de materialul
turnat, de mărimea producţiei, de dotarea de care dispune firma la un anumit moment.

3.4 Procesul tehnologic de formare

3.4.1 Materialele necesare formării

Nisipurile de turnătorie → roci sedimentare, clasice, necimentate. Ele sunt compuse,
în cea mai mare parte din silice SiO2 şi sunt extrase din cariere.
Sunt clasificate, în funcţie de concentraţia de nisip şi de partea levigabilă (argilă) în:
 nisipuri slabe sau spălate
 nisipuri medii
 nisipuri semigrase
 nisipuri grase.
Lianţii. Sunt materiale de formare care au rolul de a lega granulele de nisip şi de a
îmbunătăţi unele proprietăţi fizico-mecanice. După provenienţa lor por fi:
 naturali
 organici
Dintre lianţii naturali avem:
 argila, liant complex constituit din silicaţi de aluminiu hidrataţi, împreună cu diferite
impurităţi minerale. Când silicatul este pur se numeşte caolin;
 bentonita, varietate de argilă;
 cimentul, liant în forme şi miezuri pentru turnarea pieselor mici, mijlocii şi grele din
fontă cenuşie şi miezuri mici în turnătoriile de oţel;
 gipsul, sulfat de calciu hidratat cu doua molecule de apă (CaSO 4·H2O)
 silicatul de sodiu sau sticla solubilă.
5
 Lianţii organici:
 uleiurile produse din vegetale (in, cânepă, floarea soarelui, rapiţă, ricin etc.)
 produse din cărbune şi petrol
 răşini
Materiale de adaos: se folosesc pentru a îmbunătăţi proprietăţile amestecului de
formare.
Vopsele şi pudre pentru forme şi miezuri.
Se folosesc pentru mărirea rezistenţei suprafeţelor miezurilor şi formelor, la formarea
aderenţelor.
3.4.1 Amestecul de formare
Este format din mai multe componente şi se foloseşte pentru realizarea formelor
necesare turnării semifabricatelor.
Amestecurile de formare sunt:
 de umplere
 unice.
Amestecurile de umplere se folosesc de mai multe ori, de aceea se mai numesc şi
amestecuri recuperabile. Aceste amestecuri se aplică peste amestecurile de model.

a. introducerea amestecului de model (unic) b. Formă umplută cu amestec de formare

(unic)

c. introducerea amestecului de model (nou) d. Umplerea ramei cu amestec de umplere

numai peste model.
Fig.3.1 Folosirea amestecului de formare