Duminica
de Grigore Vieru
La alba-ne căsuţă,
Curată ca un ou,
Eu aşteptam să vină
Duminica din nou.
Ca tu, măicuţă dragă,
Spinarea să-ţi dezdoi
Şi să mai stai acasă
Cu tine şi cu noi.
Să şezi în prag, şi lumea
Să te întrebe lin:
„Mai odihnim oleacă?”
„Oleacă, mulţumim.”
O cană tu cu apă
Să-mi spui ca să-ţi aduc,
Iar eu pân-la fântână
Cu cofa să mă duc.
S-anin cofiţa plină-n
Salcâm într-un cârlig
Şi să mă bucur tare
Că pot să o ridic.
Nu pot uita mireasma
De floare de salcâm –
Era un fel de lapte
Din parcă alt tărâm.
Un dulce zvon de clopot
Plutea pe-ntregul sat,
Putea fi-ntins ca mierea
Pe pâine şi mâncat.
Iar tu, lăsând departe
Şi munci, şi greu, şi rău,
Gândeai la cele bune
Şi la copilul tău.
Era-n duminici altfel
Şi totul parcă nou
La alba-ne căsuţă
Curată ca un ou.