Mulţimi. Relații.

Funcții

În cadrul acestui curs vom privi mulţimile în sensul în care ele au fost privite de către

GEORG CANTOR - primul matematician carea iniţiat studiul lor sistematic (punct de
vedere cunoscut în matematică sub numele de teoria naivă a mulţimilor). Prin mulţime înţelegem
o colecţie de obiecte bine determinate şi distincte. Obiectele din care este constituită mulţimea se
numesc elementele mulţimii.

Elementele unei mulţimi pot fi de orice natură: numere, persoane, litere ale alfabetului, alte
mulţimi, etc.

Notaţie

1. Afirmația „x este element al mulțimii A” care se mai formulează „ x aparține mulțimii

A” se notează x∈A, iar negația ei se notează x∉A . În general, pentru orice relație între două
obiecte x, y care se notează x⊢y, negația ei se notează x⊬y.

2. Dacă p este o proprietate oarecare, se notează cu {x | p(x)} colecția obiectelor x care au

proprietatea p. Uneori, dacă p şi q sunt două proprietăți, se notează {q(x) | p(x)} colecția

{x | q(x) & p(x)}. O astfel de colecție poate să nu fie mulțime. De exemplu, colecția

C={x | x este mulțime & x∉x} nu este mulțime. Se arată uşor că dacă, prin absurd, C ar fi
mulțime şi C∈C, atunci C∉C, iar dacă C∉C, atunci C∈C, deci, contrdicție. Acest rezultat a fost
obținut de Bertrand Russel la începutul secolului 20 şi este numit „paradoxul lui Bertrand
Russel”.

Se admite ca axiomă că, dacă A este mulțime şi p este o proprietate oarecare, atunci
colecția {x∈A| p(x)} este mulțime.

O mulțime cu un singur element a se notează {a}, o mulțime cu două elemente a, b se

notează {a, b} și, în general o mulțime cu mai multe elemente determinate a1, a2, …, an se
notează { a1, a2, …, an }, indicându-se explicit toate elementele.

1
 Definiţia 1.

Dacă A şi B sunt două mulţimi, vom spune că A este inclusă în B (sau că A este
submulţime a lui B) dacă elementele lui A sunt şi elemente ale lui B; în acest caz vom scrie
A⊆B iar în caz contrar A⊈B.

Avem deci : A⊆B⇔ pentru orice x∈A ⇒x∈B A⊈B⇔ există x∈A a.î. x∉B.

Vom spune despre mulţimile A şi B că sunt egale dacă oricare ar fi x, x∈A⇔x∈B.

Deci, A=B⇔A⊆B şi B⊆A. Vom spune că A este inclusă srict în B şi vom scrie A⊂B dacă
A⊆B şi A≠B.

Se acceptă existenţa unei mulţimi ce nu onţine niciun element, care se notează prin ∅ şi
poartă numele de mulţimea vidă.

Se observă că pentru orice mulţime A, ∅⊆A (deoarece în caz contrar ar trebui să existe x∈∅
a.î. x∉A – absurd).

O mulţime diferită de mulţimea vidă se zice nevidă.

O submulțime se mai numește și parte. Se admite ca axiomă că, pentru orice mulțime T
submulțimile sale formează o mulțime, si se notează cu 𝓟(T) mulțimea submulțimilor mulțimii T
(evident ∅, T∈𝓟(T)).

Următorul rezultat este imediat.

Propoziţia 1.

Dacă T este o mulţime oarecare iar A, B, C∈𝓟(T), atunci :

(i) A⊆A

(ii) Dacă A⊆B şi B⊆A, atunci A=B

(iii) Dacă A⊆B şi B⊆C, atunci A⊆C.

2
 Definiţia 2.

Pentru o mulţime T şi A, B∈𝓟(T) definim :

A∩B={x∈T | x∈A şi x∈B}

A∪B={x∈T | x∈A sau x∈B}

A\B={x∈T| x∈A şi x∉B} A△B=(A\B)∪(B\A).

Dacă A∩B=∅, mulţimile A şi B se zic disjuncte.

Operaţiile ∩, ∪, \ şi △ poartă numele de intersecţie, reuniune, diferenţă şi diferenţă

simetrică.

În particular, T\A se notează prin ∁T (A) (sau ∁(A) dacă nu este pericol de confuzie) şi
poartă numele de complementara lui A în T.

Observaţia 1.

În mod evident, pentru A, B∈𝓟(T) avem:

A\B=A∩∁T (B)

A△B=(A∪B)\(A∩B)=(A∩∁T (B))∪(∁T (A)∩B)

∁T (∅)=T, ∁T(T)=∅

A∪∁T (A)=T, A∩∁T (A)=∅ iar ∁T (∁T (A))=A.

De asemenea, pentru x∈T avem, evident:

x∉A∩B ⇔ x∉A sau x∉B

x∉A∪B ⇔ x∉A şi x∉B

x∉A\B ⇔ x∉A sau x∈B

3
 x∉A△B ⇔ (x∉A şi x∉B) sau (x∈A şi x∈B)

x∉∁T (A)⇔ x∈A.

Observaţia 2.

Din cele de mai înainte deducem imediat că dacă A, B∈𝓟(T), atunci:

∁T (A∩B)=∁T(A)∪∁T (B) şi ∁T (A∪B)=∁T (A)∩∁T (B).

Aceste ultime două egalităţi sunt cunoscute sub numele de relaţiile lui De Morgan.

Următorul rezultat este imediat.

Propoziţia 2.

Dacă T o mulţime iar A, B, C∈𝓟(T), atunci:

(i) A∩(B∩C)=(A∩B)∩C

şi A∪(B∪C)=(A∪B)∪C

(ii) A∩B=B∩A şi A∪B=B∪A

(iii) A∩T=A şi A∪∅=A

(iv) A∩A=A şi A∪A=A.

Observaţia 3.

1. Din (i) deducem că operaţiile ∪ şi ∩ sunt asociative, din (ii) deducem că ambele sunt
comutative, din (iii) deducem că T şi ∅ sunt elementele neutre pentru ∩ şi respective pentru ∪, iar
din (iv) deducem că ∩ şi ∪ sunt operaţii idempotente pe 𝓟(T).

2. Prin dublă incluziune se probează imdiat că pentru oricare A, B, C∈𝓟(T) avem:

A∩(B∪C)=(A∩B)∪(A∩C)

4
 şi

A∪(B∩C)=(A∪B)∩(A∪C),

adică operaţiile de intersecţie şi reuniune sunt distributive una faţă de cealaltă.

Termenii utilizați aici cu privire la operațiile cu mulțimi vor fi definți general ulterior, în
cadrul secțiunii privitoare la operații algebrice, unde noțiunile și proprietățile de aici vor fi cazuri
particulare.

Propoziţia 3.

Dacă A,B, C∈𝓟(T), atunci:

(i) A△(B△C)=(A△B)△C

(ii) A△B=B△A

(iii) A△∅=A iar A △A=∅

(iv) A∩(B△C)=(A∩B)△(A∩C).

Demonstraţie. (i). Prin dublă incluziune se arată imediat că:

A△(B△C)=(A△B)△C=[A∩∁T(B)∩∁T(C)]∪[∁T(A)∩B∩∁T(C)]∪[∁T(A)∩∁T(B)∩C]∪(A∩B∩C).

(ii), (iii) sunt evidente.

(iv). Se probează fie prin dublă incluziune, fie ţinând cont de distributivitatea intersecţiei
faţă de reuniune. ∎

Din cele de mai inainte deducem că dacă T este o mulţime oarecare, atunci (𝓟(T), △,∩)

este inel Boolean, structură algebrică a cărei definiție generală va fi dată ulterior.

Definiţia 3.

Fiind date două obiecte x şi y se numeşte pereche ordonată a obiectelor x şi y mulţimea

5
notată (x, y) şi definită astfel:

(x, y)={{x}, {x, y} }.

Se verifică acum imediat că dacă x şi y sunt două obiecte a.î. x≠y, atunci (x, y)≠(y, x) iar
dacă (x, y) şi (u, v) sunt două perechi ordonate, atunci (x, y)=(u, v) ⇔ x=u şi y=v ; în particular,

(x, y)=(y, x) ⇒x=y.

Definiţia 4.

Dacă A şi B sunt două mulţimi, mulţimea notată

A×B={ (a, b) | a∈A şi b∈B } se va numi produsul cartezian al mulţimilor A şi B.

În mod evident:

A×B≠∅ ⇔ A≠∅ şi B≠∅

A×B=∅ ⇔ A=∅ sau B=∅

A×B=B×A ⇔ A=B

A‫⊆׳‬A şi B‫⊆׳‬B ⇒ A‫×׳‬B‫⊆׳‬A×B.

Dacă A, B, C sunt trei mulţimi vom defini produsul lor cartezian prin egalitatea :

A×B×C=(A×B)×C.

Elementul ((a, b), c) din A×B×C îl vom nota mai simplu prin (a, b, c).

Mai general, dacă A1, A2, ..., An (n≥3) sunt mulţimi punem

A1× A2× ...×An =(( ...((A1×A2)×A3)× ...)×An) .

Mulțimile A1, A2, ..., An se numesc factori ai produsului cartezian A1× A2× ...×An.

Dacă A1= A2= ...=An=A, A1× A2× ...×An se notează cu An .

6
 Definiţia 5.

1. O submulțime ρ a produsului cartezian A×B (ρ ⊆A×B) se numește relație binară sau,

pe scurt relație între mulțimile A,B. Vom nota prin Rel (A,B) mulţimea relaţiilor între mulțimile
A,B. Rel (A,A) se notează Rel(A). Dacă ρ∈Rel (A) vom scrie aρb pentru a desemna faptul că
(a, b)∈ρ. Relaţia notată △A={ (a, a) | a∈A} poartă numele de diagonala produsului cartezian
A×A.

2. O relație ρ între mulțimile A,B se numește relație funcțională între A, B dacă nu există
două perechi distincte (x,y), (x,z) ∈ρ, (adică dacă (x,y), (x,z) ∈ρ atunci y=z).

3. Pentru ρ∈Rel (A,B), ρ‫∈׳‬Rel (B,C) definim compunerea lor ρ‫ ∘׳‬ρ prin

ρ‫ ∘׳‬ρ ={(a, b)∈A×C | există c∈B a.î. (a, c)∈ρ şi (c, b)∈ρ‫}׳‬.

4. O relație funcțională f între mulțimile A,B se numește funcție de la A la B (sau definită

pe A cu valori în B) dacă pentru orice x∈A există o pereche (x,y) ∈f. Acest unic y se notează
f(x). Pentru a se specifica faptul că f este o funcție de la A la B se folosește cel mai frecvent
notația f:A→B. Este evident că △A este funcție de la A la A și se mai notează 1A.

Este evident că dacă ρ∈Rel (A,B), ρ∘ 1A= ρ și 1B∘ ρ = ρ.

Este evident că prin compunerea a două relații funcționale rezultă tot o relație funcțională și
prin compunerea a două funcții rezultă tot o funcție.

Este de asemenea evident că, dacă ρ1∈Rel (A1,A2), ρ2∈Rel (A2,A3), ρ3∈Rel (A3,A4),
aunci (ρ3∘ ρ2)∘ ρ1 = ρ3∘ (ρ2∘ ρ1). Putem deci scrie simplu, fără paranteze ρ3∘ ρ2∘ ρ1.
Această proprietate a compunerii relațiilor se numește distributivitate și se spune despre
compunerea relațiilor că este o operație distrbutivă. Acești termeni vor fi definiți într-un cadru
general ulterior, când vor fi prezentate operațiile algebrice, în acel cadru compunerea relațiilor
fiind un caz particular de operație algebrică distrbutivă.

Definiţia 6.

Se utilizează deseori termenul de familie indexată de o mulţime nevidă de indici I (prin

7
aceasta înţelegându-se o funcţie definită pe mulţimea I cu valori într-o mulţime uneori
nespecificată explicit).

Se utilizează notația (xi)i∈I pentru a se desemna o familie indexată de o mulţime nevidă I.

Pentru o mulțime nevidă 𝓜 de mulțimi definim:

∩A ={x | x∈A pentru orice A∈ 𝓜} şi

A∈𝓜

∪A ={x | există A∈ 𝓜 a.î. x∈A}.

A∈𝓜

De asemenea, pentru o familie nevidă (Ai)i∈I de mulțimi cu I ≠ ∅ definim:

∩Ai ={x | x∈Ai pentru orice i∈I} şi

i∈I

∪Ai ={x | există i∈I a.î. x∈Ai }.

i∈I

Observaţia 4.

Cu aceste notațíi, relaţiile lui De Morgan pot fi formulate într-un context mai general.

1. Dacă 𝓜 este o mulțime nevidă de mulțimi, atunci:

∁T ( ∩A)= ∪∁T (A) şi ∁T (∪A) = ∩ ∁T ( A) .

A∈𝓜 A∈𝓜 A∈𝓜 A∈𝓜

2. Dacă (Ai) i∈I este o familie de mulţimi cu I ≠ ∅, atunci:

∁T ( ∩Ai)= ∪∁T ( Ai) şi ∁T (∪Ai) = ∩ ∁T ( Ai) .

i∈I i∈I i∈I i∈I

Vom folosi în continuare simbolul ∀ (cuantificator universal) pentru expresia “oricare ar fi”
și simbolul ∂ (cuantificator existențial) pentru expresia “există”.

Definiţia 7.

f:A→B se numește injectivă ⇔∀x, y∈M x ≠ y⇒f (x) ≠ f (y).

Evident, compunerea a două funcții injective este injectivă.

8
 Propoziția 4.

Fie f : M → N și g : N → P două funcții. Dacă g ∘ f este injectivă, atunci f este

injectivă.

Demonstraţie. Presupunem că

∂x,y∈M cu x ≠ y a.î. f (x) = f (y)⇒g(f(x)) = g(f(y))⇒(g∘ f) (x) = (g∘ f) (y) și cum g ∘ f este
injectivă⇒x = y. ∎

Propoziția 5.

f : M → N este injectivă⇔ oricare ar fi mulțimea M’ și funcțiile g,g’ : M’ → M a.î.

f ∘ g’ = f ∘ g⇒g’= g.

Demonstraţie. Presupunem că f nu e injectivă, deci ∂x, y∈M, x ≠ y a. î. f (x) = f (y) .

Atunci considerăm M’ = {x’,y’} și g : M’ → M, g (x’) = x; g (y’) = y și g' : M’ → M

g’ (x’) = g’ (y’) = x⇒f ∘ g = f ∘ g’ dar g ≠ g’. ∎

Definiţia 8.

Funcția f : M → N se numește surjectivă ⇔∀y∈N; ∂x∈M a.i.f (x) = y:

Propoziția 6.

Fie f : M → N; f e surjectivă⇔oricare ar fi mulțimea P și oricare ar fi funcțiile

g, g’ : M → P din g ∘ f = g’ ∘ f⇒g = g’.

Demonstraţie. Fie P o mulțime, f surjectivă și g , g’ : N → P două funcții a. î. g ∘ f = g’ ∘ f.

Fie y∈N⇒∂x∈M a. î. f(x) = y. (g ∘ f) (x) = (g’ ∘ f)(x)⇒g (f (x)) = g’(f (x))⇒g (y) = g’(y)⇒g
= g’. ∎

Definiţia 9.

9
 f : M → N se numește bijectivă⇔ este injectivă și surjectivă.

Definiţia 10.

1. Fie M’ ⊆M. Funcția i : M’ → M, i (x) = x ∀x∈ M’ se numește injecția canonică a lui M’

în M.

2. Considerând f : M → N și M’⊆ M definim mulțimea f (M’) astfel:

f (M’) = {y∈N | ∂x∈M’aî f (x) = y}. Această mulțime se numește imaginea prin f a mulțimii M’.
Notăm f (M) = Im f. Considerăm injecția canonică i : M’ → M, funcția f : M → N și compunerea
f ∘ i. Această funcție se numește restricția lui f la M’ și se notează f|M’.

3. Fie f : M → N și N’⊆N. Numim preimagine a lui N’ și notăm cu

f-1 (N’) ={x∈M | f (x) ∈ N’} .

Definiţia 11.

Dacă pentru orice y∈M f-1 (y) conține un element și numai unul, atunci între N și M
stabilim o corespondență de tip funcție, notată f-1 și numită inversa funcției f. Funcția f se
numește în acest caz inversabilă.

Propoziția 7.

Funcția f : M → N e inversabilă⇔ f este bijectivă.

Demonstraţie. f este inversabilă ⇔∀y∈M; f-1(y) are un element și numai unul; f injectivă
⇔∀y∈N, f-1(y) are cel mult un element; f surjectivă⇔∀y∈N, f-1(y) are cel puțin un element. ∎

Definiţia 12.

Două mulțimi între care există o funcție bijectivă se numesc echipotente (sau cardinal
echivalente).

Definiţia 13.

Definim produsul cartezian al unei familii de mulțimi (Mi)i∈I, notat ∏ Mi ca fiind

i∈I

10
mulțimea tuturor funcțiilor definite pe I cu valori în ∪Mi cu proprietatea f (i)∈Mi ∀ i∈I.
i∈I

Un element x∈ ∪Mi se notează x = (xi)i∈I , unde xi∈Mi ∀ i∈I. Dacă j∈I definim
i∈I

pj : ∏ Mi →Mj astfel: pj (x) = xj . Aceste aplicații se numesc proiecțiile canonice ale produsului
i∈I

cartezian pe factorii săi. Ele sunt evident funcții surjective. În cazul în care Mi = M oricare ar fi
i∈I produsul ∏ Mi este mulțimea tuturor funcțiilor de la I la M și se notează MI.
i∈I

Definiţia 14.

Mulțimea M se numește finită, dacă există un număr natural n și o bijecție

f : M → A = {x∈ ℕ | x < n} (ℕ find mulțimea numerelor naturale). n este evident unic determinat
de M și se spune că M are n elemente, iar n se numește cardinalul lui M sau numărul de
elemente ale lui M. Evident, dacă f : M → N este o bijecție, M este finită⇔ N este finită și în
acest caz M și N au același număr de elemente.

Dacă A este o mulţime finită, vom nota prin |A| numărul de elemente ale lui A. În mod
evident, dacă A şi B sunt mulţimi finite atunci şi A∪B mulţime finită iar |A∪B|=|A|+|B|-|A∩B|.

Vom prezenta în continuare un rezultat mai general cunoscut sub numele de principiul
includerii şi excluderii:

Propoziţia 8.

Fie mulțimile finite M1, M2, ..., Mn. Atunci :

|∪Mi|=∑|Mi|- ∑ |Mi∩Mj|+ ∑ |Mi∩Mj∩Mk|-...+(-1)n-1|M1 ∩...∩M n|

i=1 1⦤i⦤n 1⦤i<j⦤n 1⦤i<j<k⦤n

Demonstrația este imediată, prin inducție după n.

11