N _/

-
nora “ 7
secure/. 174%,
2
a pliai + Mem

CARTE
Pa

7
Tip =

DE

ITIRE ŞI COMPOZITIUNE.
PENTRU CLASA IV SECUNDARĂ
DE

MIHAIL DRAGOMIRESCU
PROFESOR DE LITERAFORA ROMÂNĂ LA UNIVERSITATEA
DIN BUCUREŞTI

ŞI

GH. ADAMESCU
PROFESOR LA LICEEL «SF. SAVA» ȘI LA SCOALA NORMALĂ A «SOCIETĂȚII
PENTRU ÎNVĂȚĂTURA POPORULUI»
—— —

Arobată de Onor. Ministeral Cultelor şi Instru

cțiunii Publice,
pn adresa Onor. Consiliu permanent cu No.
928, din 4 Iulie
1907, ca text didactic pentru clasa IV secund
ară,

PPP mr

EDIȚIUNEA 11
TIPĂRITĂ IN '8100 EXEMPLARE
Sr na

_ BUCUREŞTI
. IPOGRAFIA „GUTENBERG“, JOSEPH GOBL
20. — STRADA DOAMNEI. — 20
1907
 _ area i
<
e eee iii
a zid b. papi ze Ei
, : îi„iţ ojeca sea

158,

A ITI TITI
€ TI (

BCU-Bucuresti

“NI VII i C425808

 CAP. 1.

DESPRE COMPOZIȚIUNE

1.
Munca e comoară.

Lil. populară,

Explicare. — Mai înainte de a spune acest, proverb 1),

cel care l-a, făcut— adică autorul lui —a, trebuit să cu-
gele la muncă, şi să-şi facă o idee despre foloasele ei. A
trebuit să se gândească cum cei ce muncesc cu stăruinţă,
n'au vreme de risipă, economisesc produsul muncii lor
Şi ajung cu vremea bogaţi. Această cugetare sau idee, pe
care autorul şi-a făcut-o despre muncă, este fondul acestui
proverb.
Ca, să împărtășească şi altora această gândire sau idee,
autorul ei a trebuit să o exprime printr'una sau mai multe
propoziţiuni sau fraze. EI n'a, întrebuințat însă decât o sin-
gură propoziţiune, şi încă numai o propoziţiune simplă. El
sa exprimat scurt sau concis. Această, propoziţiune, prin
care și-a exprimat cugetarea sa, este forma sau expresiunea
acelui fonă.

1) Elevii ştiu ce e un proverb din clasele anterioare.

 7

„Nu știu anume unde-i; însă hărnicia,

„Ce-aveţi — o va descoperi ; o s'o găsiţi !
„Indată, după secere, pământul scormoniţi :
„Săpaţi, prășiţi, întoarceţi, nu rămână,
„Nici peticel scăpat din mână !
Cum moare tatăl, fii întorc lanul
Iei, colo, peste tot, încât la anul
Aduse rod mai din belșug.

III. Nici urmă de comoară. Dar cu meșteșug

EI le-arătă, pân'să nu moară,
Că munca, este o comoară.
După La Fontaine,

Explicare.— Această fabulă1) este o compozițiune cars

are
acelaş fond ca și proverbul de mai sus, dar
mult mai îm-
bogăţit. Autorul ei, La Fontaine, un mare
scriitor francez
din secol. XVII, mai înainte de ao compu
ne, nu sa gân-
dit numai la însemnătatea, muncii, ci şi la
o întâmplare in-
teresantă ce sar fi petrecut între un plugar
bogat şi fiii
săi. Cu ajutorul ei, el ne face să înțelegem
întrun mod viu
și plăcut că întradevăr munca e o comoară.
Ca să exprime acest fond astfel îmbogăţit,
autorul a,
simţit nevoe să întrebuinţeze nu numai una;
ci mai multe
propoziţiuni, a, trebuit adică să-i dea o formă mai desvol-
tată, mai amplificată.

$ 2. Teorie. —0 compozițiune care are

acelaş
fond, ca și altă compozițiune, dar mai
îmbogăţit
cu idei noi, se numește amplificarea ei;
iar com-
pozi țiunea, care.
are acelaș fond, ca și altă COmMpo-
zițiune, dar mai sărac de idei, se numește .
rezumat,
A =
1) Elevii ştiu ce e o fabulă, din clasele
anțerioare.
 — 10 — i

Explicare. — In această bucată, găsim adunate mai

multe idei în-legătură cu fondul proverbului «munca, este
o comoară». Voind să facem o altă amplificare a lui, a
trebuit să culegem din deosebite izvoare, fie din expe-
riența noastră, fie din cărţi sau .din convorbirea cu alți
oameni mai învăţaţi decât noi, deosebite îdei secundare,
care să fie în legătură cu acel fond sau idee fundamen-
tală. Aceste idei secundare le-am formulat în mici note
sau notițe, la, întâmplare, cum ne-au venit sau cum le-am
găsit, şi le-am notat pe hârtie, pentruca să le avem la
îndemână pentru facerea, compoziției. Totalitatea, acestor
idei constitue notițele sau materialul acestei compoziţii.
Lucrarea, prin câre găsim materialul unei compoziții şi-l
notăm, se numește invențiune.

$ 3. Teorie. — Spre a îmbogăţi o idee oarecare în

vederea unei compozițiuni amplificate, trebue să
căutăm fie în cărți, fie în experienţa noastră sau a,
altora, fie în documente, manuscrise, monumente
sau inscripțiuni, cât se poate mai multe idei în
legătură cu acea idee, pe care le formulăm în no-
tițe scurte. Aceste notițe constitue prima formă a,
compozițiunii.
Ideea ce căutăm să îmbogăţim şi care va, forma,
miezul viitoarei compoziţiuni, se numește idee funda-
mentală sau subiect, temă ori teză, sau numai, pur
și simplu, idee; ideile ce găsim în legătură cu ea, se
numesc idei secundare; totalitatea, lor se numește
materialul compoziţiunii; iar locurile de unde le-am
luat, izvoare. |
Lucrarea ce facem, căutând ideile secundare ȘI n0-
tându-le, este prima, lucrare în vederea, compozițiunii
și se numeşte invenţiune.
Aplicaținne.— Care este ideea fundamentală pe care o
îmbogăţese,
în vederea amplificării, notițele de mai sus? Cum se mai numeşte
N
*
 8

Aplicaţiane. — Care sunt ideile (întâ

mplarea, persoanele) prin
care La Fontaine îmbogăţeşte fondu
l proverbului «munca e co-
moară» ? Care dintre compoziţiile de mai sus, este rezumat şi care
e amplificare — și pentru ce?

Exereiţiul II. — Să se caute, amintindu-se unele

- citite în clasele anterioare, bucăţi
cum s'a amplificat fondul urmă-
„ toarelor compozițiuni :

1.
Nevoiașul la toate
Zice că nu poate.
„(Anton Pann].
2.
Deși mulţi au zis-o, eu tot o
mai zic
Gloria străbună pe strămoși cinsteșt
e ;
In zadar nepotul cu ea se făleşte,
|
Când e, cum se 'ntâmplă, un om de
nimic.
„Gr. Alexandrescu].
3.
Lupul își schimbă părul, dar năravul
ba.
i (Popular).

4.
- Nu poate fi 'nălbitorul
Tovarăș cu vopsitorul,
(Anton Pann].
5.
74 Vezi, după faptă, plată,
Să nu râzi de altul niciodat
ă,
"(4l. Donici).
Exerciţiul III. — Să se facă rez
umatul în cât se poate mai
puţine propoziţiuni a bucăţilor: «Barza» (No.
ganul» (No. 35). 14) şi <Bără-
O
 9 _

3.
NOTIȚE
în vederea unei compoziţiuni
«DESPRE INSEMNĂTATEA MUNCII».

1. Munca este de două feluri: fizică şi intelectuală;

2. Munca este izvorul tuturor bogățiilor;
3. Munca este încordarea puterilor noastre, ca să facem
lucruri folositoare vieții; |
4. Omul a înaintat şi s'a civilizat, căutând să înles-
nească munca fizică prin cea intelectuală;
5. Ca să-şi înlesnească munca, omul a domesticit ani-
malele, a iscodit uneltele de muncă, a supus puterile
vaturii şi a inventat maşinile;
6. Munca este un bun tovarăş al fericirii omului;
7. Munca e sănătoasă: fereşte pe om de urit şi viţiu,
izvorul tuturor relelor; |
8. Munca s'a făcut în adevăr roditoare prin capitali-
zare şi diviziunea muncii ;
9. Munca a început să rodească, când omul a înţeles
să ducă o viaţă regulată într'o societate regulată ;
10. Mulţi oameni consideră munca drept o pedeapsă de
la Dumnezeu ;
11. Munca, deşi e o încordare neplăcută a puterilor
noastre, prin obiceiu se poate face plăcută;
12. Produsele muncii mulţumesc trebuințele oame-
nilor şi-i fac fericiţi;
13. Munca e un lucru scump vieții şi fericirii omului ;
14. Munca intelectuală este superioară muncii fizice;
15. Pe temeiul capitalului şi diviziunii muncii, munca
sa făcut mai uşoară şi mai productivă;
16. Munca e comoară de bunuri materiale şi morale,
spre mângâierea vieţii noastre peritoare;
17. Civilizaţia de astăzi se datoreşte mai cu seamă
muncii intelectuale.
 — 17 —
înveţe regulat, ajunge să se obicinuească cu această
lucrare şi, din ce în ce, începe să aibă mai multă tra-
gere de inimă ca să-şi facă datoria ; iar, când se face
om
în vârstă ajunge să simţă chiar o mare plăcere ori
de
câte ori găseşte prilejul să înveţe cevă. |
Astfel munca, şi prin faptul că produce lucruri folo-
sitoare vieţii, şi prin faptul că intră uşor în deprinderile
noastre, este o adevărată binefacere pentru noi.
Dar munca ajută la fericirea noastră şi în alt chip. Cât
timp omul este prins de o lucrare, gândurile 'lui sunt
numai la ea, şi omului nu i se urăşte niciodată.
Cel ce -
munceşte nu cunoaşte cumplita boală a uritului.
Ea iz-
beşte numai pe cel ce trândăveşte ; iar dacă vrea
s'o
lecuiască, trândavul pătimeşte şi mai.rău. Căci,
ca să
scape de ea, el este îndemnat să se apuce de petrec
eri,
iar petrecerile cu acest scop lesne duc la desfrân şi la
vițiu, izvoarele celor mai multe boale trupeşti şi sufle- -
teşti. Şi pe când cel ce petrece, ca să nu i se urască,
găseşte, în cupa plăcerilor, otrava saţiului, care slăbeşte”
mintea şi sdruncină trupul, cel ce muncește se simte
mulţumit făcânda-şi lucrul lui, iar, după ce şi-l sfâr-
şeşte, gustă din plăcerile sănătoase, ce simte când Îşi .
satisface trebuinţele sale vitale. EI se preumblă, - mă-
nâncă, doarme cu poftă, petrece cu cumpăt, şi toate
funcțiunile corpului său se îndeplinesc fără sdruncin şi
fără turburare. Munca îl face fericit. -.

Dacă aruncăm acum o privire. asupra marilor bogății

ce se află astăzi în mânile oamenilor sau impodobesc
pă-
„„mântul adăogându-se la frumuseţile lui naturale,
ne dăm
“îndată seama că ele nu sunt decât opera muncii
şi ne pă-
trundem şi mai multde însemnătatea ei. Suntem atunci
îndemnați să ne întrebăm, cum s'a arătat munca
în ome-
„nire, cum aînaintat şi a dat roade şi prin ce mijlo
ace.
i: Munca nu a putut cu adevărat să rodească decât atunci
când omul şi-a statornicit o vieață regulată într'o societate
i
„7
. Carte de citire și comp. cl. IX e
Dă şi Adamescu. | 3
. . - aisisară
Centrală Ve:
ul Oi
 — 18 —

regulată. In două chipuri a început atunci să se arate

progresul muncii. Statornicindu-şi o viaţă regulată, omul
a pulut să adaoge la munca de eri, munca de astăzi şi
prin economie să-şi creeze primul capital, începutul bo-
găției. In al doilea rând, muncind într'o societate aşe-
zată, a putut să-şi întovărășască, la munca sa, pe ceilalți
oameni : in loc ca fiecare să producă toate lucrurile tre-
* buincioase vieţii făcându-le prost, fiecare a putut să pro-
* ducă numai un fel de lucruri, dar bine; astfel s'a in-
trodus diviziunea muncii, care a contribuit atât de mult
la “creşterea şi la perfecţionarea producţiei. Capitalul
şi diviziunea muncii, născute din munca economisită
şi organizată, sunt izvorul tutulor bogățiilor, — şi pe
temeiul lor munca a putut, din grea şi puţin productivă
cum eră la început, să se facă ușoară şi în acelaş timp, mai
productivă.
„ Cum s'a făcut acest progres?
Munca, în epocele primitive, nu eră uşoară şi producsă
puţin, pentru că eră mai mult fizică. Incet, încet: însă,
omul a tins să înlesnească munca fizică, prin munca inte-
lectuală. Neputând numai cu puterile sale să lupte cu
destul succes în contra fiarelor, el, prin. iscusinţa lui,
iscodit primele arme: securea, arcul, pavăza, care,
mărindu-i puterea de luptă, i-a cruțat şi o parte din
munca fizică. Tot aşă, fiindu-i prea greu ca să are sin-
gur, să sape sau să transporte greutăţi mai mari, a
iscodit primele unelte de muncă şi a domesticit anima-
lele sălbatice. Mai târziu, a ştiut să se folosească de for-
țele naturii: de apă, căldură, electricitate, vânt, şi a in-
ventat maşinile de tot felul, care astăzi îi ușurează cu
„ desăvârşire munca fizică. Rareori îşi mai întrebuinţează
“direct munca lizică; el, muncind, de cele mai multe ori
nu face allcevă decât dirige instrumentele, conduce
animalele, supraveghează maşinile, face adică o muncă
mai mult intelectuală. Lu început, omul eră nevoit să
sgârie pământul ca să semene, astăzi ară cu plugul tras
 —:19 —

de vite sau de maşini cu abur sau cu electricitate ; — la

început, trebuiă singur să ducă productele muncii sale,
şi cu mari greutăţi în spinare, să facă drumurile cele lungi
şi grele; astăzi animalele şi maşinile fac pentru dânsul
această muncă ; boii supuşi şi caii învăţaţi, sau iscusita
locomotivă şi îndrăsnețele vapoare, pentru care spațiul
par'că nici nu mai există; atunci trebuiă să se lupte
piept la piept în contra fiarelor şi să-şi apere munca
de vrăşmaşi, numai cu slabele sale braţe ; astăzi se ajută
cu groaznicele arme de foc, care trăsnesc pe duşmanul
abiă zărit.
Dându-ne seama de sensul în care a înaintat munca
în omenire, lesne putem vedeă care fel de muncă e mai
de valoare: munca intelectuală, care a pus pe om în
stare să stăpânească puterile naturii şi să le întrebuin-
ţeze în locul muncii fizice. Civilizaţiunea de astăzi, cu
toate minunile ei, este rezultatul cu deosebire al muncii
intelectuale, şi marea importanţă a acestui fel de muncă
se resfrânge de o potrivă şi asupra muncii în genere
despre [Link].
Astfel munca este creatoarea tuturor bogățiilor şi mi-
nunilor cu care se fâleşte lumea civilizată; şi tot ea
este cel mai scump tovarăş de viaţă al fiecărui dintre
noi. Ea nu e câtuşi de puţin o pedeapsă dela Dumnezeu ;
ea e comoara tuturor bunurilor materiale şi a tuturor.
mângâerilor pe care EI ne-a dat-o spre a trăi cu bineo
vieaţă peritoare,. -

Explicare.— Aci avem a treia, formă — forma desăvâr-

şită a acestei compoziţii, în care am vrut să desvoltăm sau
să amplificăm în altfel scurta compoziţie «munca e comoară».
Prima, formă au fost notițele, la. care am ajuns prin înven-
iune; a doua, planul, pe care l-am stabilit prin dispoziţiune;
a treia formă, cea, definitivă, compoziţia însăşi, am obținut-o
căutând să îmbrăcăm în cuvinte, propozițiuni şi fraze cât
se poate mai înțelese sau clare, cât mai potrivite sau proprii
 — 20 —

şi cât mai bine alcătuite sau corecte, — ideile ce

am găsit
prin invențiune şi le-am orânduit prin dispoziţiune.
Astfel,
mai înainte de a începe compoziția, am indicat cât
se poate
mai scurt ideea, principală ce aveam să desvoltăm
şi am
prevestit astfel pe cititor despre conținuţul compoziţiei
—
d-am pus adică un titlu. După aceea, în loc să
punem una,
lângă alta, fără nici o legătură, cele două idei ale intro-
ducerii :
Mulţi oameni consideră muncea drept o pedeapsă
de la Dumnezeu;
Munca e un lucru scump pentru viața și fericirea
omului ;
le-am legat astfel încât să se vadă clar raportul dintre ele :
Mulţi oameni socotesc că munca este dată de Dumnezeu
omului drept
pedeapsă; cu toate acestea munca e un !ueru scump pentru viaţa și feri-
cirea omului.
a

In acelaș timp, am mai desvoltat şi am făcut

mai elară,
prima idee, adăogându-i alte două idei în
legătură cu ea,
şi derivând din ea: - |
| Câţi nu doresc să scape de muncă — și câți nu
fac, din aceasta, cea
- mai înaltă ţintă a vieţii lor !

Dar am mai făcut şi altceva. Astfel, în expunerea primei

“idei, în loc de o singură propoziţiune, am pus o frază;
am pus în loc de cuvântul «consideră» ; care e un cuvânt
nou, cuvântul românesc de „baştină «socotesc» ; am mai
adăogat, câteva cuvinte ceste dată», <omului», «Spre» şi
am schimbat ordinea, punând pe «Dumnezeu» înainte de
«pedeapsă». Am făcut toate aceste schimbări pentru ca.
ideea, să fie exprimată cât mai clar, mai
corect şi mai frumos
(mai elegant) şi mai potrivit cu spiritul
limbii române. Şi
tot astfel am căutat; să urmăm şi în restul
compoziţi unii.
Această lucrare prin care căutam să
dăm gândirilor, ce
vrem să exprimăm într'o compozițiune,
o formă cât mai
înțeleasă, cât mai potrivită, şi cât mai
corectă din punctul
de vedere al limbii în care scriem, se numeş
te elpcuțiune
sau stilizare,
 CAP. IL.
DESCRIEREA
sau descripţiunea prozaică.

6.
BISERICA DIN BĂLINEŞTI
I. Comuna Zămostia se află la împreu
narea Siretului
cu Molniţa; în cătunul Băli
neşti, care face parte din
această comună, spre Nord şi
pre malul deluros al Sire-
tului, se află o biserică, sub
patronagiul Sf. Ierarh Ni-
culae, care e demnă de atenţi
une pentru cei ce studiază
trecutul nost ru.
II. Ea e zidită de logofătul Ioan
Tăutu pe la anii 7007.
de la facerea lumii, Dechemvri
e în 6 zile (1498), după
cum se constată dintr'o inscri
pțiune săpată pe o tablă de
piatră, ce stă aşezată în zidul
deadreapta bisericii, spre
Mieazăzi, la o înălțime de un
stânjen şi jumătate (3235) ;
această inscripțiune este în lim
ba slavonă şi memorează
despre Ştefan-Vodă, fiul lui
Bogdan-Vodă.
Biserica e de formă lunguiaţă
cu absidele sau fundu-
rile poligonale; temelia, la
o înălţime de un metru de:
la pământ, e clăd ită cu două rânduri de pietre cioplite, .
 — 95 —

EI. Concluzia: |
Biserica din Bălinești, ca să nu se dărâme, trebue reparată.

Intr'aceasta a constat dispoziţiunea. După aceasta, servindu-se

de notițele sale, a trebuit să le desvolte şi să le îmbrace cn
expresiile cele mai potrivite, căutând să urmeze ordinea in-
dicată în plan, adică să stilizeze compozițiunea. În știlizare,
observăm că i-a venit niai ușor, ca 'să impreune prima, idee
din desvoltare, acea privitoare la loc, cu ideea ce constitue
introducerea, și „Chiar să schimbe ordinea, începând să ne
spună mai întâi unde se află biserica şi apoi că este vred-
nică de interesul istoricului. Tot așă, ideea privitoare la, timp,
a împreunat-o cu ideea privitoare la origine, începând mai
întâi [Link] (cea e zidită de logofătul Tăutu»). Pe de altă
parte, vedem că a dat desvoltare neobișnuită indicaţiunilor pri-
vitoare la deosebitele inscripţii arătând cu o exactitate mare
locul unde se găsesc; și cu drept cuvânt, pentrucă tocmai
aceste inscripţii arată însemnătatea istorică a bisericii. In fine,
ultimă idee din desvoltare, privitoare la starea ei actuală, a
împreunat-o cu concluziunea, fiindcă între ea şi ideea din
concluziune este o strânsă legătură («biserica logofătului Tăutu
e tare stricată... dar ea ar putea există încă mulţi secoli, de
i sar faceo reparaţie..»).
$ 6. Teo— rie
Compoziţiunea,
. în care arătăm prin-
-trun şir de judecăţi întocmai cum este un lucru de
sine stătător se numește descriere sau descripțiune
prozaică. . | E
„_ Judecăţile ce formează, desvoltarea unei descrip-
țiuni prozaice se refere de obiceiu: 1) la locul unde
se află, obiectul ce descriem; 2) la, timpul când s'a,
„făcut; 3) la origina, adică la cauza sau agentul, prin
care sa făcut; 4). la părțile şi însuşirile ce le. are
"în deosebire de alte obiecte cu care se aseamănă ;
şi 5) la; scopul pentru care sa, făcut, | |
In introducere, putem arătă, punctul de vedere din
 — 16 —

țintă a vieţii lor! Cu toate acestea, nimic nu e mai

scunip pentru viaţa şi fericirea omului decât munca.
Munca este o încordare a puterilor noastre spre a
produce lucruri folositoare vieţii. Munca este de două
feluri: fizică, atunci când punem în lucrare cu deosebire
muşchii şi membrele noastre ; şi intelectuală, când punem
în lucrare cu deosebire mintea noastră. Astfel tăetorul de
lemne, spre exemplu, face mai cu seamă o muncă fizică ;
pe când profesorul, avocatul, ministrul, face mai mult o
muncă intelectuală. Zicem «mai mult» şi «mai cu seamă»,
pentru că orice muncă fizică e însoţită şi de oarecare
lucrare intelectuală, şi tot aşă, or'ce muncă intelectuală
este însoţită şi de oarecare lucrare fizică. Astfel tăetoru]
trebue să se gândească cum să aşeze şi cum să potrivească
mai bine lemnul pentru ca să-l lovească unde trebue şi
cum trebue; şi tot aşă, ministrul, profesorul, avocatul,
trebue să-şi dea o oarecare osteneală fizică spre a vorbi
şi a scrie.
Dintre aceste două, cum vom vedeă mai departe, cea
mai insemnată este munca cea intelectuală, |
Or'cum ar fi însă, fizică sau intelectuală, munca este
totdeauna o încordare a puterilor noastre, chiar când
este cumpătată. Întru cât e o încordare a puterilor, ea
este, mai cu seamă la început, neplăcută. Intru cât însă
această încordare produce lucruri prin care ne mulțu-
mim dorinţele şi ne prelungim vieaţa, ea e izvorul multor
bucurii şi face în adevăi fericirea noastră.
Munca nu ne mulţumeşte numai prin lucrurile, ce
prin osteneala noastră, producem; dar chiar prin faplul
că ea este o încordare a pâterilor. Căci osteneala şi ne-
plăcerea, ce la început sunt legate cu munca, dispar pe
măsură ce ea ne intră în obiceiu, şi cine nu ştie că noi
ne supunem cu mare plăcere la obiceiurile noastre?
Munca, neplăcută dintru 'ntâi, devine cu timpul o plă-
cere. Astfel, copilul la început nu-şi învață bucuros
lecţiunile; dar dacă se osteneşte din vreme să şi le
 — 17 —
înveţe regulat, ajunge să se obicinuească cu această
lucrare şi, din ce în ce, începe să aibă mai multă tra-
gere de inimă ca să-şi facă datoria ; iar, când se face
om
în vârstă ajunge să simţă chiar o mare plăcere ori
de
câte ori găseşte prilejul să înveţe cevă. |
Astfel munca, şi prin faptul că produce lucruri folo-
sitoare vieţii, şi prin faptul că intră uşor în deprinderile
noastre, este o adevărată binefacere pentru noi.
Dar munca ajută la fericirea noastră şi în alt chip. Cât
timp omul este prins de o lucrare, gândurile 'lui sunt
numai la ea, şi omului nu i se urăşte niciodată.
Cel ce -
munceşte nu cunoaşte cumplita boală a uritului.
Ea iz-
beşte numai pe cel ce trândăveşte ; iar dacă vrea
s'o
lecuiască, trândavul pătimeşte şi mai.rău. Căci,
ca să
scape de ea, el este îndemnat să se apuce de petrec
eri,
iar petrecerile cu acest scop lesne duc la desfrân şi la
vițiu, izvoarele celor mai multe boale trupeşti şi sufle- -
teşti. Şi pe când cel ce petrece, ca să nu i se urască,
găseşte, în cupa plăcerilor, otrava saţiului, care slăbeşte”
mintea şi sdruncină trupul, cel ce muncește se simte
mulţumit făcânda-şi lucrul lui, iar, după ce şi-l sfâr-
şeşte, gustă din plăcerile sănătoase, ce simte când Îşi .
satisface trebuinţele sale vitale. EI se preumblă, - mă-
nâncă, doarme cu poftă, petrece cu cumpăt, şi toate
funcțiunile corpului său se îndeplinesc fără sdruncin şi
fără turburare. Munca îl face fericit. -.

Dacă aruncăm acum o privire. asupra marilor bogății

ce se află astăzi în mânile oamenilor sau impodobesc
pă-
„„mântul adăogându-se la frumuseţile lui naturale,
ne dăm
“îndată seama că ele nu sunt decât opera muncii
şi ne pă-
trundem şi mai multde însemnătatea ei. Suntem atunci
îndemnați să ne întrebăm, cum s'a arătat munca
în ome-
„nire, cum aînaintat şi a dat roade şi prin ce mijlo
ace.
i: Munca nu a putut cu adevărat să rodească decât atunci
când omul şi-a statornicit o vieață regulată într'o societate
i
„7
. Carte de citire și comp. cl. IX e
Dă şi Adamescu. | 3
. . - aisisară
Centrală Ve:
ul Oi
 — 39 —

română, e nepotrivit, nenatural, impropriu. Prin urmare singu-

rul chip prin care se poate exprimă întocmai gândirea autorului
este întrebuinţând,. cum el a făcut, neologismul <a ocupă».
Tot aşă, când am înlocuit <din acel punci, care domină tot ju-
deţul Dorohoiu» prin din acel loe— de unde putem privi peste tot
judeţul...» n'am exprimat întocmai gândirea autorului. Expresiu-
nile întrebuințate de el ne fac întw'adevăr să ne gândim la acel loc
şi la înălţimea lui faţă de celelalte locuri din judeţul Dorohoiu,
dar nu ne spune de loc că de-acolo am puteă vedeă într'adevăr
tot judeţul. Un loc poate să fie mai ridicat decât toate locurile de
prin prejur, fără ca totuș din acel punct să le-putem vedeă pe toate
celelalte : unele mai puţin ridicate pot fi ascunse vederii noastre
de altele mai înalte dar mai puţin înalte decât punctul nostru de
observaţie. Aşă că, şi în acest caz, numai neologismele întrebuin-
ţate de autor redă întocmai gândirea lui. Acelaş lucru am puteă
zice şi de «culminant», care semănând cu vorba băştinașă «culme»
și având acelaş înţeles cu cuvântul latinesc <culmen-inis (=vârt)
dela care amândouă derivă, exprimă mai plastic, mai limpede
ideea d «ridicat peste alte locuri mai joase».
Neologismele care slujese unui autor ca să exprime întocmai,
„ sau cu preoiziune gândirea sa, deşi par că pot fi înlocuite cu alte
cuvinte româneşti,se numesc neologisme propriu zise şi se pot
întrebuinţă cu deosebire în compoziţiile prozaice.

$ 8. Teorie. — Neologismele „sunt de două feluri: a) ter-

meni tehnici, care sunt cuvinte întrebuințate cu deosebire
în ştiinţă şi uneori introduse și în limba, zilnică; b)-neo-
logisme propriu zise, care, deşi par că pot fi înlocuite
cu alte cuvinte românești, nu pot fi totuşi înlocuite, pentru
că atunci gândirea, autorului nu mai este exprimată întoc-
mai cum -a gândit-o el. Cu alte cuvinte inlocuind neologis-
msle dintr'o compoziţie prozaică, cu: vorbe româneşti de
baştină, gândirea, devine neprecisă, iar expresiunea poate
deveni improprie. -

Esereiţiul XII. — Să se aleagă neologismele din compo-

ziţia «Biserica din Bălinești».

Exerciţiul XIII. — Să se analizeze una din compoziţiile ele-

vilor, arătând cum se precizează gândirea prin termeni proprii.
? .
 — 33—

8.
O CASĂ BOIEREASCĂ,
O casă boierească eră o adevărată
cetate, un stat în
stat; nici poliţia, nici justiţia domnea
scă nu îndrăsniau
să treacă pragul porții unui Ban
sau al unui Vornic, deşi
un asemenea drept nu eră scris
nicăieri ; la trebuinţă,
boierul puteă să inchiză porțile şi să
trăiască luni între gi
cu familia, cu slugile şi cu oame
nii casei, optzeci şi o
o sută de suflete, fără să aibă cea
mai mică trebuinţă de
cei din afară. Aveă mălaiu şi făină
în ambare; cămara
lui gemeă de tot felul de băcănii
şi de sărături ; în ţi-
gănie aveă franzelari, croitori, cism
ari, elc. La caz, putea,
cu oamenii din curte, să se apere în
contra puterii dom-
neşti
, când nu eră sprijinită pe vreo
dela 'Ța- poruncă
rigrad.
Partea casei despre scara cea mare,
cu patru odăi în
dreapta şi în slânga sălii, aşternut
e cu macaturi şi per-
dele ţesute şi cusute în casă, cu
sofale, cu saltele în
colțuri şi cu perne de jur împrejur
, şi alte două sau
trei odăi mai mici pentru grămătic,
cafegiu, ciubucciu şi
feciorul din casă, formau apartamentul
boierului; partea
cealaltă a casei de sus cu sagnasiu
1), cu cămara şi cu
scara din grădină, erau ale cucoanelor
şi ale cuconiţelor,
cu jupânesele şi cu fetele din casă, cinc
i-şase cusălorese.
crescute de mici, fete de scutelnici 2)
sau de boiernaşi.
Copiii de sex bărbătesc locuiau în
beciuri cu dascălul
grec, lângă odaia preotului şi a cântăreților,
cu în rând
sofrageria şi cu odăile stolnicului, văta
fului şi ale chielă-
resei. In fundul curţii erau grajdurile
de douăzeci, trei-
zeci de cai, şoproanele de zece, cinc
isprezece trăsuri,
PIN
1) balcon închis, de unde se poate privi
în stradă fară să fi văzut,
| 2) oameni scutiţi de dări (abir»), şi cari
munciau în folosul Domnilor,
boerilor sau mânăstirilor.

Carte de citire şi comp. cl IY secundară

de Tragomirescu şi Adamesca
 — 34-

care, căruţe, butci 1) şi rădvane?); în unghiu cu odăile

vizitiilor şi ale rândaşilor, începeă un alt rând de odăi,
unde trăgeă grămăticul Iordache, vătaful Dinu, polcov-
nicul Ioniţă, şătrarul Grigore, logofătul Ştefănache, etc.,
când erau scoşi din slujbă. Aceştia, îndată ce intră boierul
în pâne, sburau cu toţii în toate părţile, ca sameși?), con-
dicari 1), zapcii şi se întorceau iar la tainul boieresc în-
dală ce se maziliă stăpânul; aceştia erau vestiţii ciocoi
boiereşti din tată în fiu.
La spatele odăilor logofeţilor, eră fânăria, lemnăria şi
grădina în care găsiai în abundență cireşi pietroase, caise
cât pumnul, piersici roşii, struguri tămâioşi şi razachie,
mere domneşti şi pere bergamote5); pe lângă grădină, o
ulicioară duceă în ţigânie, curte cu câtevă odăi, în care
locuiau şapte-opt familii de țigani de vatră: potcovari,
curelari, croitori, spălătorese, etc.
Pentru o asemenea populaţiune, bucătăria urmă să fie
cevă măreț; şi, în adevăr, eră o operă de arhitectură.
Int”'un colţ al curţii se ridică un coş ca un obelisc, care
„se deschideă lărgindu-se, ca o pâlnie întoarsă deasupra
unei bolte, care acoperiă tot edificiul; în mijloc, sub
deschiderea coşului, eră cotlonul€) de doi stânjeni de
lung, în care se mistuiau lemnele întregi, cum veniau
dela pădure, netăiate, nedespicate şi în care boul se
puteă pune întreg în frigare ; de jur împrejur erau mese,
tarabe şi cotloane mai mici, mulţime de toate mărimile
şi de toate gradele; deosebit de bucătarul cel mare, mai
erau şapte-opt rândaşi, care, fiecare bucătăriă pentru
clasa la care eră orânduit; masa şi bucatele boiereşti

1) cupeuri ; trăsuri închise.

2) trăsuri de casă.
3) casier ; perceptor.
4) arhivar; îngrijitor de acte publice,
5) un fel de pere mari, galbene, foarte gustoase.
6) vatra,
 „—
35 —

erau deosebite de ale slugilor, de ale jupâneselor cu fetele

din casă, şi de ale logofeţilor.
Una din casele cele mai măreţe din Bucureşti eră casa
Dudescului.
Familia Dudescului eră, fără îndoială, cea mai bogată
din țară. Cuprinsul lor în Bucureşti începeă de lângă
Sfinţii Apostoli şi mergeă până în podul Caliţei 1) aproape
de Antim ; cuprindeă mai tot spaţiul dintre gârlă şi dealul
Spirei, locul unde este astăzi vestita mahalaua Dudes-
cului, dar unde nu mai găseşti cea mai mică urmă de
acea mărime, nici în zidire, nici în picior de om.
Ion Ghica.
(1516—1895].

I. Explicare.— In această compoziţie autorul vrea, cu deo-

sebire să, ne spună adevărul despre cum erau casele boierești
înainte vreme; este, prin urmare, o compoziţie prozaică.
Casa, boi erească, fiind un obiect ale cărui părţi sar puteă,
cuprinde dintr'o dată cu privirea, este un lucru de sine
stătător, şi prin urmare compoziţia, prozaică, prin care ni
se face cunoscut, este o descriere. Această, descriere însă,
în deosebire de «Biserica, din Bălineşti» și «Movilele din Ibă-
neşti», nu se rapoartă la un anume lucru, ci la mai multe
lucruri pe care scriitorul le strânge într'o singură icoană
generală, noţiune sau tip. In adevăr, scriitorul nu ne descrie
culare casă boierească din vechime, ci cum eră în genere
orce casă boierească. Casele boierești se vor fi deosebit între
ele, dar aveau între dânsele asemănări ; descrierea, auto-
rului se rapoartă numai la aceste părţi asemănătoare în-
trunite întro singură noţiune «casa boierească din vechime».
Aceste descrieri se numesc descrieri tipice sau generice.
Pe de altă parte, părţile care se descriu: odăile boierului,
grădina şi sălaşele ţiganilor, bucătăria, sunt ele însele obiecte,
care cuprind mai multe alte părţi importante (la, bucătări
e
II
PI
1) azi, Calea Rahovei.
 __38 _-

spre ex. e vorba de coș, de cotlon, de mese şi tarabe, etc.)

pe care scriitorul găseşte de cuviinţă să le descrie. In
acest caz descrierea lui ia numirea specială de tablou
Această descriere este dar un tablou tipic.
$ 9. Teorie.— Descrierea care are de fond o noțiune
(icoană generală sau tip) se numește descriere tipică
sau generică.
Descrierea, fie tipică sau nu, care se rapoartă la un
obiecţ care e compus din alte obiecte, pe care scriitorul
le descrie cu interes, se numește tablou.
Aplicaţie.— Intrucâtni se arată adevărul despre lucrul de care e
vorba,— ce fel de compoziţie este <O casă boierească» ? Ce fel de
compoziţie este din punctul de vedere al obiectului la care se re-
fere ? Ce însuşiri are obiectul despre care tratează ? De ce zicem
că «O casă boierească» este o descriere tipică ? De ce zicem că e
un tablou ?
II. Explicave. — Ca să compună tabloul tipic de mai
sus, autorul a căutat să se gândească mai întâiu la cât mai
multe case boiereşti şi să-şi facă din toate aceste amintiri
o singură ideie generală despre ce eră o casă boierească. După
aceea, a, căutat să-şi dea seama care erau părţile mai im-
portante la or'ce asemenea casă şi a găsit, că aceste părți
erau: 1) casa propiu zisă, unde locuiă stăpânii, copiii, slu-
gile şi oamenii mai de aproape ai casei; 2) grădina și să-
laşurile de ţigani care făceau fel de fel de meşteşuguri
pentru casa boierească, şi 3) bucătăria, unde trebuiă să se
pregătească mâncare pentru atâţia oameni. Aceste trei părţi
esenţiale, pe care rând pe rând autorul le examinează şi
le explică în compoziţia sa, se numesc momente.
După ce şi-a fixat aceste momente, autorul a căutat să-şi
amintească cum se compuneă fiecare din aceste părți la cele
mai multe case boiereşti. Făcând această operaţiune, a găsit
că prima parte se compuneă, din: a/ apartamentele boie-
rului; b/ apartamentul cucoanei şi al fetelor; c] beciurile
unde stau şi erau educați băieții, alături cu sufrageria, şi
slugile ce ţineau de ea; d/ grajdurile; e) odăile vizitiilor
 — 37—

şi f) odăile ciocoilor boiereşti. Şi tot astfel a, proced

at și
cu celelalte momente până ce a fixat toate amănu
ntele ce
se găseau în părţile mai însemnate ale unei case boiereş
ti.
$ 10. Teorie. — Ca, să, compunem un tablou,
mai
întâiu căutăm să fixăm mai multe puncte de privir
e, de
unde putem îmbrățișă mai bine o parte a, lucrur
ilor
din care se compune obiectul ce vrem să descriem.
Aceste puncte de vedere trebuie să fie în genere
puţine și cât mai bătătoare la. ochi, pentru ca aten-
ţiunea, cititorului să fie mai bine călăuzită, ȘI să poată
cu ușurință subordonă acestor puncte, părţile secun
-
dare din care ele se compun. Aceste puncte de
ve-
dere se numesc momente.
Intr'o descriere simplă, începem descrierea, dela,
părți către întreg; într'un tablou, din contră, pornim
dela întreg către părțile lui.

Aplicaţie. — Cum a procedat Ion Ghica în compoziţia acestui

tablou tipic? De ce a trebuit să-şi aducă aminte? Ce a făcut cu
aceste amintiri ? Cum a căutat să descrie tipul pe care şi l-a format
despre o casă boierească ? Ce sunt momentele ? Ce deosibire este
între procedarea ce trebuie să urmăm la o descriere simplă şi
între cea cerută de un tablou ?
Ce cuprinde introducerea ? Ce cuprinde concluzia
? De ce despre
descrierea din concluzie nu putem zice că
e tipică?
III. Explicare.— In această compoziţie găsim
puţine neologisme:
stat, poliţie, justiție, familie, apartament, sez,
abundență, berga-
motă, operă, arhitectură, obelisc, grad, cele mai
multe luate din
latineşte, iar celelalte din franţuzeşte.
Numai unul din ele ar puteă fi înlocuit cu alte
cuvinte româ-
neşti, fără să se clintească înţelesul:
abunde = nță
belșug ; celelalte.
Sunt mai toate termeni tehnici sau neolo
gisme propriu zise. Neo-
logismele care se pot înlocui cu alte
cuvinte româneşti sunt pri-
mite în limbă, când înlocuiese (precum e
cazul cu <abundenţă») cu-
vinte de origină grecească, turcească, ungurească sau slavon
ă, ce
Sună mai puţin frumos decâţ neologismul
înlocuitor. Aceste neo-
logisme sar puteă numi estetice,
Or'cum ar fi, în această bucată găsim mult
mai puţine neolo-
 24 —
tora spre Apus, asemenea acoperite cu inscripţiuni sla-
“vone; transcripţiunea lor n'am putut-o dobândi. -
Se zice că sub biserică s'ar fi aflând o ascunzătoare,
în care stau mai multe obiecte preţioase ; dar intrarea ei
a fost cunoscută numai de un om bătrân, care astăzi a
şi încetat din vieaţă.
III. Cu toate că biserica logofătului Tăutu dela Bălineşti
"este tare stricată, dar tot se mai face serviciu într'i insa ;
«ea ar putea există încă mulţi secoli, de i s'ar face o repa-'
rațiune ; altfel, în curând, poate deveni o adevărată ruină.
Al. 1. Odobescu.
„[1834— 1895].
Explicare.— In această compoziţie,

ca
Odobescu, unul dintre
cei mai buni scriitori Români, vrea si ne facă să cunoaștem în-
tocmai cum este un lucru de sine stătător, adică un lucru ale -
cărui părți le putem prinde cu vederea dintr' odată, — și anume
biserica, din Bălinești. Intru cât vra să ne arate un lucru de
sin6 stătător el face o deseripţiune; și întrucât ni-l arată în-
tocmai cumeste, descripţiunea lui este prozaică.—In acest scop,
el a trebuit, sau să se ducă la faţa locului sau să fi avut dela alt-
cinevă notițe despre acea biserică: într'aceasta a constat inven-
ţiunea. “După aceea, s'a gândit cum să aşeze aceste notițe. în-
compoziție şi a ajuns să stabilească următorul plan:

Î. Introducerea :
Biserica din Bălinești prezintă un interes istorie,
II. Desvoltarea :
1. Locul unde se află (unde?)
„2. Timpul când a fost. făcută (când ?)
3. Agentul (cauza sau origina) (cine a făcut-o? sau de
unde provine ?)
4. Părțile:
a) construcţia.
b) zugrăveala.
c). mormintele și inscripţiunile.
d) ascunzătorile. | „
5. “Starea actuală. o.
 — 95 —

EI. Concluzia: |
Biserica din Bălinești, ca să nu se dărâme, trebue reparată.

Intr'aceasta a constat dispoziţiunea. După aceasta, servindu-se

de notițele sale, a trebuit să le desvolte şi să le îmbrace cn
expresiile cele mai potrivite, căutând să urmeze ordinea in-
dicată în plan, adică să stilizeze compozițiunea. În știlizare,
observăm că i-a venit niai ușor, ca 'să impreune prima, idee
din desvoltare, acea privitoare la loc, cu ideea ce constitue
introducerea, și „Chiar să schimbe ordinea, începând să ne
spună mai întâi unde se află biserica şi apoi că este vred-
nică de interesul istoricului. Tot așă, ideea privitoare la, timp,
a împreunat-o cu ideea privitoare la origine, începând mai
întâi [Link] (cea e zidită de logofătul Tăutu»). Pe de altă
parte, vedem că a dat desvoltare neobișnuită indicaţiunilor pri-
vitoare la deosebitele inscripţii arătând cu o exactitate mare
locul unde se găsesc; și cu drept cuvânt, pentrucă tocmai
aceste inscripţii arată însemnătatea istorică a bisericii. In fine,
ultimă idee din desvoltare, privitoare la starea ei actuală, a
împreunat-o cu concluziunea, fiindcă între ea şi ideea din
concluziune este o strânsă legătură («biserica logofătului Tăutu
e tare stricată... dar ea ar putea există încă mulţi secoli, de
i sar faceo reparaţie..»).
$ 6. Teo— rie
Compoziţiunea,
. în care arătăm prin-
-trun şir de judecăţi întocmai cum este un lucru de
sine stătător se numește descriere sau descripțiune
prozaică. . | E
„_ Judecăţile ce formează, desvoltarea unei descrip-
țiuni prozaice se refere de obiceiu: 1) la locul unde
se află, obiectul ce descriem; 2) la, timpul când s'a,
„făcut; 3) la origina, adică la cauza sau agentul, prin
care sa făcut; 4). la părțile şi însuşirile ce le. are
"în deosebire de alte obiecte cu care se aseamănă ;
şi 5) la; scopul pentru care sa, făcut, | |
In introducere, putem arătă, punctul de vedere din
 — 96 -—

care ne interesează cu deosebire obiectul (indicarea

temei) sau categoria de lucruri mai cunoscute cu care
se află în legătură.
In :concluziune, putem arătă ce credem noi despre
acel obiect cu privire la starea lui actuală, la foloa-
sele lui pentru. viaţă, știință, artă, neam, etc., la,
viitorul lui, etc.
Unele descrieri mau introducere, altele nau con-
cluziune ; la, altele lipsesc amândouă,
Aplicaţie. — De ce compoziţia de mai sus este o descriere ? Ce
trebue să înţelegem printrun lucru de sine stătător? De ce zicem
că deserierea de mai sus este prozaică ? Ce putem pune în intro-
ducere ? Ce putem pune în concluziune? Care este pârtea esen-
ţială a descrierii ?

Exereiţiul IX. — Să se citească și să se aplice toate ideile

de mai sus la compoziţiunea <Măgurile din îbănești».
Exerciţiul X. — Să se facă, imitându-se compoziţia de
mai sus, descrierea unei biserici cunoscute. !
Exerciţiul XI. — Să se facă descrierea unei grădinişi des-
crierea, primăverii la noi, după următoarele planuri:

I. PLANUL UNEI DESCRIERI PROZAICE.

Grădiaa publică din... (sau numele propriu ce-l poartă).
1. Introducerea: Grădina... podoaba oraşului.
II. Desvoltarea: |
1. Originea a) cine a făcut-o;
b) când a făcut-o;
a) situaţia, împrejurimile ;
2. Locul , : ANS
| b) întinderea, și împrejmuirea ;
a) aleele: principale şi felul copacilor;
b) pajiștele; :
_8. Planul c) lacurile și avuzurile;
d) construcţiile care contribue, său
nu, la frumusețea ei;
 — 297 —

4. Infăţișarea generală.
III. Concluziunea.:
Dorinţa, de a fi bine întreţinută sau de a fi și mai înfru-
museţată.

II. PRIMĂVARA LA NOI.

A. Introducerea.
1. Primăvara, timpul anului dela 9 Martie—9 Iunie
2. Cel mai frumos timp, dar nu ţine mult
a) In Martie și o parte din Aprilie, e prea friguroasă.
b) La sfârșitul lui Maiu și începutul lui Iunie, e prea
călduroasă.
B. Desvoltarea.

I. Cauzele (antecedentele sau originea) și înce-

putul primăverii.
1. Poziţia pământului faţă de soare.
9. Primele 4) 'Topirea gheţurilor și zăpezilor (ghioceii, grâ-
efecte ale a- nele, earba) ;
cestei po- b) Inviorarea animalelor (rândunelele, berzele) ;
ziţii, c) Deşteptarea omului de ţară la muncă

II. Frumusețile primăverii în toiul ei.

a) La, munţi și pe dealuri (întoarcerea ciobanilor
îmbrăcarea codrilor și a plaiurilor; viile);
1. Infăţișa- | b) La câmp şi pe ape (holdele, vânatul, pescui-
rea tării, tul, vieața paserilor) ;
€) În sate şi orașe (grădinile, ulițele, înfăţișa-
rea oamenilor).

, a) Felurile de muncă;
2. Traiul b) Serbătorile și petrecerile (Paștele, Armin-
oamenilor.
denul, Moşii, etc.).
 — 98 —

III. Sfârşitul primăverii.

- 1. La câmp (prășitul porumbului, coacerea grânelor, cositul).
"2. La oraș (căldurile cele mari, pregătirea de examene).
4. La mante (pare că acum începe primăvara; pregătirile pentru
primirea visitatorilor de vară)..

C. Concluzia.
1. Primăvara seamănă cu tinereţea omului.
2. E cel mai frumos timp al anului.

7,
MĂGURILE DIN IBĂNEŞTI.
Comuna lIbăneşti ocupă locul cel mai culminant al
dealurilor ce se întind dealungul malului drept al Pru-
tului; din acel punct, care domină tot judeţul Dorohoiu,
se pornesc spre S$. costişele ce despart văile Jijiei, Ibă-
nesei şi Başeului. Pe podişul lui muntos, spre S. V. de
satul băneşti, este un fel de deal artificial sau măgură
„ colosală având la bază o periferie ca de 4460 metri şi o
înălţimeca de 557 metri. Ea este ridicată în marginea
unei păduri şi formată din năsip, pietre mici şi stânci
aglomerate. De pe culmea ei, vederea se deschide peste
tot districtul Dorohoiu şi chiar până la Iaşi şi Suceava.
Vârful acestei măgure este trunchiat; el prezintă o supra-
faţă plană de formă rotundă ca de 1115 metri împrejur,
şi pe dânsa se găsesc ruinele unei cetăţui cuprinzând ca
vreo 90 de metri; în jurul cetăţii este un şanţ circular
care 'are încă 3,35 metri înălţime şi 60 metri lungime în
„părțile unde el mai există, adecă spre S$. şi E.; iar spre
N. şi V., malul e snrpat şi râpos; ţărâna din şanţ se
arată a fi fost asvârlită din afară înlăuntru. Poarta ce-
tăţuii eră aşezată la S. S. E., şi dela dânsa se porneşte
spre $. drumul care duce la satul ce este astăzi situat
 i — 29 —
pe coasta _măgurii. La 67 metri spre Nord de
cetate este
o ridicătură de pământ înălţată, ca de
6,70 metri pe
deasupra cetăţii; ea pare a fi servit ca
punct de ob-
servare.
Spre S. de cetăţue, la distanță de 800 melri
este o altă
movilă având 111,50 metri: circonferință
la bază şi 8,92
metri înălțime ; de acolo se poate obser
vă tot interiorul
celăţii. |
„Şi mai departe, adecă la 5 chilometri
în direcțiunea S.
S. E. mai este încă o movilă având la bază o circonfe-
rință de vreo 116 metri şi 13,38 metri înălţ
ime, cu o
formă țuguiată; din vârtul ei se vede la
movila prece-
denlă şi chiar până la poarla cetăţii.
Despre cetatea cea: mare de pe măgura dela
Ibâneşti,
credința locală o dă ca din timpii Tătar
ilor ; unii zic
cum că acolo a fost mânăstire.
Al. I. Odobescu
(1834— 1895].
Explicare. — Cercetând cuvintele sau termenii ce scriitorul
Odobescu a întrebuințat în stilizarea compoziţiei
de mai sus, ob-
servăm că unele cuvinte sunt mai cunoscute de
popor, sunt între-
buinţate în limba mai tuturor Românilor,
sunt mai româneşti ;
altele însă sunt mai puţin cunoscute sau cu totul necunoscute po-
porului şi sunt întrebuințate mai mult în graiul celor cu ştiinţă
de carte, sunt mai puţin româneşti:
Astfel cuvinte ca: los, deal, a se întinde, dealun
gul, mal, drept,
tot, judeţ, a se porni, costișă, a depăși, vale,
podiş, muntos, sat,
a fi, fel, măgură, a aveă, înălțime, ete., sunt cunosc
ute de popor,
se aud în graiul mai tuturor Româailor şi
pentru aceasta pot fi
socotite drept cuvinte româneşti de baştină,
-
Din contră cuvintele: |
a ocupă = (franţuzeşte: occuper; latineşte: oceupare),
culminant = (îr. culminant-e, adj.; lat. culminare
v.),
punct = (lat. punetum),
a domină = (fr. dominer ; lat. dominari),
S. (Sud)= (îr. Sud), “
S. V. (Sud-Vest) = (fr. Sud-ouest),
|
artificial = (tr. artificiel-le; lat, artificialis-e
),
colosală = (fr. colossal-e, adj.; lat. Colossu
s, subst.; grec. ko-
lossâs, subst.), !
 — 30—

bază = (fr. base; lat. basis; gr. bâsis),

periferie = (îr. pâripherie; laţ. peripheria; gr. periphireia);
metru = (fr. mâtre; lat. metrum ; gr. mâtron),
a formă = (îr. former ; lat. formare),
a aglomeră = (fr. agglomerer; lat. agglomerare),
district - (fr. district, subst.; lat. distrietus, adj.),
a prezintă = (îr. presenter, v.; lat. praesens, subst, — mai rar:
praesentare, v.),
suprafața — (îr. surface; lat. superficies),
plan == (îr. plan-e; lat. planus-a-uni),
formă = (fr. forme ; lat. forma),
ruină = (fr. ruine; lat. ruina),
circular = (îr. circulaire ; lat. eircularis-e),
a exista=(tr. ezister ; lat. ezistere),
E (Es=(îr. Es,
N (Word)=(tr. Nord),
a fi situat=(îr. situer; lat. situs-a-um, 20j-),
a servi = (îr. servir; lat. servire),
observare= (fr. observer v., abservation subst. ; lat. observare v.,
observatio, subst.),
distanță = (fr. distance; lat. distantia),
circonferinţă = (îr. circonftrence; lat. circumferentia),
= (îr. înterieur, adj. ; lat. interior, adj.),
interior
chilometru = (îv. kilomătre; gr. chilios şi metron),
direcțiune = (fr. direction; lat. directio-onis),
precedent =(fr. precădent, aâj., lat. praecedere; v.),
local= (tr. local-e; lat. localis),
sunt introduse de curând în limbă, odată cu cultura occidentală,
unele, de pe la sfârșitul secolului XVIII și chiar mai înainte, dar
cele mai multe din prima jumătate a secolului XIX. Ele sunt cu-
noscute cu deosebire de Românii care au învăţat carte sau au îrăit
în atingere cu aceştia. Unele din ele au început să intre şi în popor,
ca bunioară a ocupă, metru, a formă, ruină, a servi, kilometru;
celelalte vor intră cu cât se va răspândi cultura. Cuvintele nouă
introduse în limbă se numesc neologisme. Ele au fost luate cu deo-
sebire din limba franceză şi limba latină, cu scopul de a puteă
'exprima și în limba noastră idei pe care strămoșii noştri nu le
cunoşteau. Neotogismele, servind în genere spre a exprimă cu
deosebire idei iar nu simţiri şi porniri. sunt mai abstracte şi mai
prozaice decât celelalte cuvinte băştinașe ale limbii. Ele dar se
pot întrebuinţă mai bine într'o compoziţie prozaică ; cu deosebire
fac efect neplăcut în compoziţiile poetice.
 — 59—

şeşte cu el locuinţa şi chiar ţinuturile lui; pescuieşte în

râurile noastre, vânează până şi în grădinile noastre, se sta-
bileşte în mijlocul oraşelor, fără ca sgomotul să o sperie;
şi, peste tot, oaspete respectat şi binevenit, ea-şi plăteşte
cu servicii tributul ce datoreşte societăţii ; fiind mai ci-
vilizată, ea este în acelaş timp şi mai prăsitoare, mai nu-
meroasă şi mai răspândită decât barza neagră, care pare
a se mărgini în unele ţări şi totdeauna în locuri singu-
ralice.
Se crede că barza are calităţi morale, al căror tablou
este de cinste: cumpătarea, fidelitatea casnică, dragostea
fiească şi părintească. Şi, într'adevăr, barza hrăneşte multă
vreme puii săi şi nu-i părăseşte; până nu-i vede că sunt
în stare de a se apără şi de a se hrăni, că Incep a se avântă
din: cuib afară şi a se încercă la sbor, ea îi poartă pe ari-
pele sale, îi apără de primejdii, într'atâta, câ s'au văzut
cazuri, când ea, neputându-i scăpă, a preferit să piară odată
cu ei decât să-i părăsească; mulţi au văzut-o dând semne
de dragoste, şi chiar de recunoştinţă, pentru locurile şi
oaspeţii, ce au primit-o. Se mai spune că a fost auzită
tocând pe dinaintea uşilor, ca şi când ar fi vrut să ves-
tească întoarcerea sa, sau, plecând, să facă un semn de
rămas bun ; dar aceste calităţi morale nu sunt nimic față
de dragostea ce o arată şi duioasele îngrijiri ce dau aceste
pasări părinţilor lor prea slabi sau prea bătrâni.
- S'au văzut adesea berze tinere şi sănătoase aducând
mâncare altora, care, stând pe marginea cuibului, păreau
— din întâmplare, fie că într'adevăr
lâncede şi slăbite,fie
barza, cum au spus-o cei vechi, are. mişcătorul instinct
de a îndulci bătrâneţile, şi că natura, punând până şi în
inimă de dobitoace aceste cucernice simțiri, cărora omul
aşă de des nu li se supune, a vrut să ne dea o pildă.
Rolin 1) ne spune: că însuşirile morale ale berzei erau
cauza de căpetenie pentru care Egiptenii o respectau;

1) Seriitor francez, care a trăit în prima jumătate a sec. XVIII.

 — 33—

şi poate că este o rămăşiţă din această vechie părere cre-

dinţa poporului, că barza aduce fericire casei pe care
se stabileşte.
La cei vechi, a omori o barză, care este vrăjmaşa spe-
ciilor stricătoare, eră o crimă. In Tesalia, eră pedepsit
cu moartea or'cine ar fi ucis vreuna din aceste pasări,—
atât erau de trebuincioase acestei ţări, pe care o curăţiă
de şerpi. In Orient, se mai păstrează încă o parte din
acest respect pentru această pasăre ; Romanii nu o mâncau:
un cetăţean care, printr'un lux ciudat, mâncase una, fu
pedepsit cu batjocura poporului. De altmintrelea, carnea
acestei pasări nu este îndestul de bună spre a fi căutată,
şi această pasăre, născută prietena noastră şi aproape sluga
noastră, nu e făcută ca să ne fie jertfă.
După Buffon.

Exerciţial XXII.— Să se compună un caracter cu ur-

mătorul subiect şi după următorul plan, fără să se întrebu-
ințeze niciun neologism: -

ŢĂRANUL ROMÂN
Introducerea:
Însemnătatea ţăranului față de celelalte stări sociale.

Desvoltarea:

a) Infăţișarea generală (simplă, simpatică, cam neîngrijită,

statura mijlocie, bine legată).
b) Insușiri fizice (Români bălani la câmp, oacheși la munte,
ochi căprii, ochi negri, rar albaştri; —păr castaniu, păr negru ;—
mai puţini voinici, mai voinici.
C) Insușiri morale (neincrezător şi scump la vorbă; bun la,
inimă ; muncitor, dar fără ordine; nepăsător de sănătate şi
viața lui; răbaător, dar și crud și răsbunător),
 -
— 54 —

Concluzia:

Ce trebuie să facem pentru ca țăranul român să fie la ade-

vărata, înălțime faţă de trebuințele Țării.

15.
“"TEPEŞ ŞI IVAN GROAZNICUL.
E foarte greu a da o judecată definitivă, hotărită şi si-
gură asupra caracterului lui Pepeş.
Un lucru este însă constant !) în domnia lui: schin-
N

giuirile oamenilor, fără deosebire de sex, de vârstă, de

clasă, de neam. Cel mai neînsemnat motiv îi este suficient
pentru a condamnă?) la moarte prin ţeapă, prin foc prin |
apă şi prin toate torturile imaginabile. Acestea erau peniru
dânsul o plăcere diabolică?). El prânziă liniştit în mijlocul
celor ce se sbăteau în ţepe, asistă la frigerea ce:or arun-
_caţi în foc, tăiă şi spintecă oameni cu mâna sa proprie.
Astfel Ţepeş ne aduce aminte de4) tiranii cei mari, ca
Nero şi Ivan Groaznicul. =
Mai ales, între acest din urmă şi Ţepeş, constatăm o
sumă de asemănări. Ivan Groaznicul, ca şi Ţepeş, a
masacrat 5 oraşe întregi, ca Novgorodul, şi a dat chinu-
rilor celor mai cumplite pe boierii bănuiţi ca duşmani
sau temaţi; el nu s'a sfiit să-şi omoare pe „rudele cele
mai de aproape şi pe fiul său propriu; se zice că ardea
pe oameni de vii şi că el singur trăgeă cu cleştele jar

1) ceace se găseşte necontenit; statornic.

2) Mai literar: Pentru un motiv de nimic, el e în stare să con-
damne...; suficient = îndestulător, de ajuns. |
3) Mai literar: Pentru acestea el simţiă o plăcere...; diabolic =
drăcese. Acest termen 'românese: adrăcese», are însă un înteles mai
vulgar şi mai puțin serios, decât neologismul «diabolic».
4) Aci mai corect «pe».
5) Măcelărit. -
 — 59 ,

sub picioarele lor. Dar cu âtâta asemănarea n'ar fi prea

frapantă 1): câţi tirani de telul acesta nu are evul mediu?
Ceeace caracterizează însă în deosebi pe aceşti doi, este
acea trăsătură ironică 2), care însoţeşte toate crimele lor,
acea diabolică plăcere?) ce o simţiau ei in a provocă
întâiu pe oameni să greşească, ca să-i poată apoi chinui.
Deşi însă amândoi cruzi, erau amândoi poltroni +),
când îşi simţiau vieta în primejdie. O dovadă despre:
aceasta a datTeii eş'brin fuga [Link] Mahomed ; Ivan
Groaznicul a dat foarte multe. Când lumea din Moscova se
aşteptă la sosirea Tătarului Aclimat în cetate, Ivan fu
cuprins de o groază aşă de mare, încât îşi luă nevasta,
copiii cei mici şi comorile, și fugi din cetate; fiul său
mai mare rămase în Moscova. Temându-se apoi de o
conjurație, el îşi luă comorile şi fugi la “Vologda ; ; într'o
vreme se gândi să fugă în Anglia!
Nu este lucru întâmplător că Ivan a avut în istorio-
grafie 5) aceeaşi soartă cu Vlad Ţepeş: cruzimile amân-
dorora au izbit fantazia 5) poporului, și, fiindcă ele se
exercitau mai ales asupra boierilor, poporul şi-a închipuit
că erau pedepse drepte pentru faptele lor rele. De aceea,
Ivan a rămas până astăzi în fantazia 1) poporului rus un
țar crud, dar drept. Tot aşă a fost idealizat 5 şi Ţepeş,
nu atât însă în Jantazia %) poporului, cât istoricilor. şi
poeţilor. |
Şi totuşi Ivan a dat toată viața lui semne de o boală
mentală, pe care unii au identificat-o cu «mania furi-

1) izbitoare ; care ne face o impresiune deosebită.

2) caracteristică de a fi batjocoritori.
3) Acestă expresie trebuiă înlocuită cu alta spre a variă stilul.
4) fricoşi ; mișei.
5) istorie. e
6) închipuirea, imaginaţia. - LI
7) Vezi 3.
8) înfrumusețat.
9) Vezi 3 şi 7.
 „—
35 —

erau deosebite de ale slugilor, de ale jupâneselor cu fetele

din casă, şi de ale logofeţilor.
Una din casele cele mai măreţe din Bucureşti eră casa
Dudescului.
Familia Dudescului eră, fără îndoială, cea mai bogată
din țară. Cuprinsul lor în Bucureşti începeă de lângă
Sfinţii Apostoli şi mergeă până în podul Caliţei 1) aproape
de Antim ; cuprindeă mai tot spaţiul dintre gârlă şi dealul
Spirei, locul unde este astăzi vestita mahalaua Dudes-
cului, dar unde nu mai găseşti cea mai mică urmă de
acea mărime, nici în zidire, nici în picior de om.
Ion Ghica.
(1516—1895].

I. Explicare.— In această compoziţie autorul vrea, cu deo-

sebire să, ne spună adevărul despre cum erau casele boierești
înainte vreme; este, prin urmare, o compoziţie prozaică.
Casa, boi erească, fiind un obiect ale cărui părţi sar puteă,
cuprinde dintr'o dată cu privirea, este un lucru de sine
stătător, şi prin urmare compoziţia, prozaică, prin care ni
se face cunoscut, este o descriere. Această, descriere însă,
în deosebire de «Biserica, din Bălineşti» și «Movilele din Ibă-
neşti», nu se rapoartă la un anume lucru, ci la mai multe
lucruri pe care scriitorul le strânge într'o singură icoană
generală, noţiune sau tip. In adevăr, scriitorul nu ne descrie
culare casă boierească din vechime, ci cum eră în genere
orce casă boierească. Casele boierești se vor fi deosebit între
ele, dar aveau între dânsele asemănări ; descrierea, auto-
rului se rapoartă numai la aceste părţi asemănătoare în-
trunite întro singură noţiune «casa boierească din vechime».
Aceste descrieri se numesc descrieri tipice sau generice.
Pe de altă parte, părţile care se descriu: odăile boierului,
grădina şi sălaşele ţiganilor, bucătăria, sunt ele însele obiecte,
care cuprind mai multe alte părţi importante (la, bucătări
e
II
PI
1) azi, Calea Rahovei.
 __38 _-

spre ex. e vorba de coș, de cotlon, de mese şi tarabe, etc.)

pe care scriitorul găseşte de cuviinţă să le descrie. In
acest caz descrierea lui ia numirea specială de tablou
Această descriere este dar un tablou tipic.
$ 9. Teorie.— Descrierea care are de fond o noțiune
(icoană generală sau tip) se numește descriere tipică
sau generică.
Descrierea, fie tipică sau nu, care se rapoartă la un
obiecţ care e compus din alte obiecte, pe care scriitorul
le descrie cu interes, se numește tablou.
Aplicaţie.— Intrucâtni se arată adevărul despre lucrul de care e
vorba,— ce fel de compoziţie este <O casă boierească» ? Ce fel de
compoziţie este din punctul de vedere al obiectului la care se re-
fere ? Ce însuşiri are obiectul despre care tratează ? De ce zicem
că «O casă boierească» este o descriere tipică ? De ce zicem că e
un tablou ?
II. Explicave. — Ca să compună tabloul tipic de mai
sus, autorul a căutat să se gândească mai întâiu la cât mai
multe case boiereşti şi să-şi facă din toate aceste amintiri
o singură ideie generală despre ce eră o casă boierească. După
aceea, a, căutat să-şi dea seama care erau părţile mai im-
portante la or'ce asemenea casă şi a găsit, că aceste părți
erau: 1) casa propiu zisă, unde locuiă stăpânii, copiii, slu-
gile şi oamenii mai de aproape ai casei; 2) grădina și să-
laşurile de ţigani care făceau fel de fel de meşteşuguri
pentru casa boierească, şi 3) bucătăria, unde trebuiă să se
pregătească mâncare pentru atâţia oameni. Aceste trei părţi
esenţiale, pe care rând pe rând autorul le examinează şi
le explică în compoziţia sa, se numesc momente.
După ce şi-a fixat aceste momente, autorul a căutat să-şi
amintească cum se compuneă fiecare din aceste părți la cele
mai multe case boiereşti. Făcând această operaţiune, a găsit
că prima parte se compuneă, din: a/ apartamentele boie-
rului; b/ apartamentul cucoanei şi al fetelor; c] beciurile
unde stau şi erau educați băieții, alături cu sufrageria, şi
slugile ce ţineau de ea; d/ grajdurile; e) odăile vizitiilor
 — 37—

şi f) odăile ciocoilor boiereşti. Şi tot astfel a, proced

at și
cu celelalte momente până ce a fixat toate amănu
ntele ce
se găseau în părţile mai însemnate ale unei case boiereş
ti.
$ 10. Teorie. — Ca, să, compunem un tablou,
mai
întâiu căutăm să fixăm mai multe puncte de privir
e, de
unde putem îmbrățișă mai bine o parte a, lucrur
ilor
din care se compune obiectul ce vrem să descriem.
Aceste puncte de vedere trebuie să fie în genere
puţine și cât mai bătătoare la. ochi, pentru ca aten-
ţiunea, cititorului să fie mai bine călăuzită, ȘI să poată
cu ușurință subordonă acestor puncte, părţile secun
-
dare din care ele se compun. Aceste puncte de
ve-
dere se numesc momente.
Intr'o descriere simplă, începem descrierea, dela,
părți către întreg; într'un tablou, din contră, pornim
dela întreg către părțile lui.

Aplicaţie. — Cum a procedat Ion Ghica în compoziţia acestui

tablou tipic? De ce a trebuit să-şi aducă aminte? Ce a făcut cu
aceste amintiri ? Cum a căutat să descrie tipul pe care şi l-a format
despre o casă boierească ? Ce sunt momentele ? Ce deosibire este
între procedarea ce trebuie să urmăm la o descriere simplă şi
între cea cerută de un tablou ?
Ce cuprinde introducerea ? Ce cuprinde concluzia
? De ce despre
descrierea din concluzie nu putem zice că
e tipică?
III. Explicare.— In această compoziţie găsim
puţine neologisme:
stat, poliţie, justiție, familie, apartament, sez,
abundență, berga-
motă, operă, arhitectură, obelisc, grad, cele mai
multe luate din
latineşte, iar celelalte din franţuzeşte.
Numai unul din ele ar puteă fi înlocuit cu alte
cuvinte româ-
neşti, fără să se clintească înţelesul:
abunde = nță
belșug ; celelalte.
Sunt mai toate termeni tehnici sau neolo
gisme propriu zise. Neo-
logismele care se pot înlocui cu alte
cuvinte româneşti sunt pri-
mite în limbă, când înlocuiese (precum e
cazul cu <abundenţă») cu-
vinte de origină grecească, turcească, ungurească sau slavon
ă, ce
Sună mai puţin frumos decâţ neologismul
înlocuitor. Aceste neo-
logisme sar puteă numi estetice,
Or'cum ar fi, în această bucată găsim mult
mai puţine neolo-
 — 33 —

gisme decât în «Biserica din Bălinești» şi «Movilele din Ibăneşti».

Compozițiile eare n'au neologisme sau au prea puţine se zice că sunt
scrise în stil literar ; cele care au prea multe neologis me. se zice
că sunt scrise în stil tehnice sau ştiinţific. Compozițiile care au
stil literar sunt mai plăcute la citit decât cele scrise în stil
ştiinţific. | |
In schimb, se găsesc în această compoziţie destule vorbe ce nu
se mai aud în vorbirea de azi, dar care se întrebuințau odată. Ast-
fel de cuvinte sunt: Ban, Vornic, grămătie (= secretar), ciubueciu,
sagnasiu, scutelnic, stolnic, butcă, rădvan, poleovnie, şatrar, sa-
meş, dintre care cele mai multe sunt nume de funcțiuni sau de
boierii, care astăzi ori numai sunt ori şi-au schimbat caracterul»
Autorul le întrebuinţează pentrucă, vorbind de lucruri vechi, nu
le poate numi, fără să le schimbe înţelesul, decât tot cu numele
lor vechiu. Vorbele care mai de mult se întrebuinţau în limbă se
numesc arhaisme ; ele se pot întrebuinţă şi azi or'decâteori vrem să
numim lucruri ce au existat odată. Cele mai multe din ele, precum
sunt cele din această bucată, sunt nişte adevăraţi termeni tehnici.

$ 11. Teorie. — Neologismele, care ar putea fi înlocuite

cu cuvinte de baştină româneşti, dar au un sunet mai
armonios decât acestea şi în acelaş timp se potrivesc cu
_ firea, limbei noastre, servesc să facă expresiunea mai dulce
la auz şi în acelaș timp so varieze. Ele se pot întrebuiință
și se numesc neologisme estetice.
$ 12. Teorie. —Limba este un organism viu, care se naşte,
creşte, se preface în decursul timpului, până când moare, fie
că dă, fie că nu dă, naştere la alte limbi. Limba română s'a
născut din limba vorbită de coloniştii aduşi de Traian în
Dacia, adică din limba latină vulgară, care azi e o limbă
moartă. Această limbă[Link]în sânul său, mai întâi, elemente
dacice şi greceşti, apoi, foarte multe elemente slavone (aproape
cu vre-
trei din cinci părţi din vorbele ce avem în limbă sunt slavone) Și,
mea, ea, le-a plămădit la un loc, pierzându-și din ce în ce ca-
racterul de limbă latină şi transformându-se într'o nouă,
limbă: limba română, Limba română, astfel formată, a,
mai primit apoi, prin cărturari şi prin atingeri, şi alte ele-
“mente: slavonești, ungurești, turceşti, greceşti, şi, acum în
urmă, latinești și franţuzeşti, prin care sa îmbogăţit, fără
 — 39 —
însă să-şi piardă caracterul său propriu. Astfel că astăzi
limba noastră e în deplină desvoltare.
In această, desvoltare, limba, precum văzurăm, a trebuit
să adopte multe vorbe nouă, multe expresii şi multe con-
strucţii nouă, despre care am vorbit; pe de altă parte, însă,
ea. fără să-şi piarză caracterul său propriu, a pierdut multe
vorbe, expresii şi construcțiuni vechi. Vorbele şi construc-
țiunile ce se întâlnesc foarte des în limba vechie şi nu se
mai întâlnesc decât rar sau deloc în limba de astăzi se
numesc arhaisme.
O limbă trăieşte cu atât mai mult şi cu atât devine mai
trainică şi mai bogată, cu cât scriitorii caută să păstreze
în sânul ei cât mai multe vorbe, expresii şi construcţii,
numai cu condiţie ca să le întrebuinţeze 1a loc potrivit. De
aceea, un scriitor român, care vrea să-şi poată exprimă toate
ideile sale, trebuie să studieze limba română 'din ioate tim-
purile şi să învieze vorbe, expresii şi construcţii vechi, care
pot exprimă unele idei în mod mai propriu decât, vorbele,
expresiile şi construcţiile de azi. Astfel noi putem între-
buinţă, arhaisme — cu deosebire în stilul literar — însă cu
condițiunea ca întrebuinţarea lor să fie naturală.

$ 13. Teorie. — Compozițiile în care ne ferim cât mai

mult de neologisme se zice că sunt scrise în stii literar;
cele în care suntem nevoiţi să întrebuinţăm neologisme
tehnice se zice că sunt scrise în stil tehnic sau ştiinţific:
Exerciţiul XIV. — Să se compună, imitându-se compoziţia
de mai sus, un tablou cu tema <O casă țărănească».
Exerciţiul XV. — Să se compună un tablou, având de
subiect Orașul, în care se află școala, după următorul plan:

I. Introducerea:
In ce parte a ţării se află așezat orașul și ce gândeşte
lumea în privinţa frumuseții sau interesului ce-l deşteaptă pen-
tru vizitatori,
 — 40—

II. Desvoltarea;:

a) Înfăţișarea lui când te apropii de el din depărt

are (pa-
late, biserici, grădini) ;
__b) Stradele și înfățișarea, caselor, oamenilor când
intri în el
pe stradele principale;
0) Infăţișarea pieţei (magazinele, şatrele, vânzătorii,
cum-
părătorii);
d) Grădina publică sau alte locuri mai interesante
ce are.
III. Concluzia:
Intrucât ceeace gândeşte lumea despre el este adevărat
sau nu.
Exerciţiul XVI. — Să se caracterizeze compoziţia urmă-
toare și să i se îndrepteze expresiile improprii :

a 9.
ORAŞUL TANGER.
Oraşul Tanger, poreclit de Arabi Tangia, ne arată
un
tablou teribil de original prin chichinefele sale
albe, care
se înalță treptat pe coastele a două vârfuri apropiate.
Imprejuru-i se deşiră un brâu de ziduri înalte, cu mete-
rezuri hodorogile, iar în mijlocul lui se ridică două
mi-
narele pătrate, ale căror cărămizi smălţuite forme
ază fe-
lurite arabescuri 1). Toate casele sunt încununate
cu terase,
pe care locuitorii sfau nopţile de vară, şi
din depărtare
ele înfăţişează aspectul unei scări gigantice, lipită
de spi-
narea culmilor. Albeaţa ferestrelor şi lipsa de ferest
re
produc o uniformitate, care ar osteni vederea dacă
nu
ar fi străpunsă prin câţiva copaci, prin coloritul minar
e-
„ lelor şi prin colibele consulilor Europei, văpsite în
galben,
vânăt şi verde. După V. Alecsandri.
(1819-1890).
1) Desenuri în stil arab.
 — 44 —

10.
ŞTEFAN CEL MARE.
Spa avec Î]lepan Bogaz om u8 MAPE MĂ CTAT, Mă&HiLOC ut
AEPPAGA BAPCA CĂHIJE HEBIHOBAT ; AE MBATE OpH AMA OCNEWE OMOPHA
Papa mSacu. Spa “NTPEC AMA MINTE, MENEHEBOC, tUH ABKpBA ca8
AIHA Că-A AKONEpE; tuH SHAE H8 KSWETAH AKOAO A Aaa. AA
AGKPSPH AE paSBOAE MELIEp; SHAE EPA HEBOME „AHCBILIN CE BApA, HA
BZBaXAS-A AH Can, Ca H8 „pHAzpanreze. Îllu neurpS Aueea pap
PăZEOI AE H8 BipSita, ÎÎWî2AEpEA IUN SHAE-A GipSHA ANN, NB
NEPAE HZAERA'E ; Ka, |jinHHAB-CE K2A38T BOC, CE PAAÎKA AE-AcSNpa
SipSH'Topinop. ,
Sapa A8na MoaprE ASH, Wu Pnsa cas, Boraan Boaz, 8pma
ABH ASACE, AE ASKPBpÎNE BITEWEWIH, KBM CE 'TAMNA& AHN NOMBA
S6H UI pOAAă 582 CE (Dave. “Arpona'r-a8 npe Ijlepan Boaz
MM MARHNACTIpEA Ilsrua, KS MBATZ ZRAAE Un MAAHVEpE 'T&r8pop
A&KBHTOpIAOp IWăphu. HAT nani Town KA Ana Su NZpÎN'TE
AA Mp; HZ KSHOWiE Town K& CAS CKaNAT AE MSAT EHHE LU
anzpapE, “E, A8na Moaprk AS, MN ZINEa CPanT8A I[irepan Boaz,
H8 neHTp8 €8(pier, K2 TACTE Mi MANA ASH ABMHEăEB, KA EA MNKZ
a8 ocr om K8 NZKATE, vu ne p8 ASKp8pie CAME MEAE BITE-
ZREWITH, HADERE HÎMEHE AHH AOMHH, HIME MAH HAMNTE. Nice A8n4 AMEEA,
H8 A-AS âuynBuc.
Grigorie Ureche,
(+ 1646).
1. Explicare, — In bucata «Ştefan cel Mare», scrisă acum aproape
300 de ani, găsim fireşte multe vorbe cu alte forme şi înţelesuri,
multe expresiuni şi construcţiuni arhaice:
1. Vorbe arhaice: «judeţ» cu înţeles qe «judecată» ; <nelene-
Vos = vrednice;
> <a nu îndărăptă-—a nu se da înapoi; <a se
tâmplă» = a se întâmplă; «pre» — pe; <a cunoaşte», cu înţelesul
de
a vedeă, a se 'ncredinţă ; <a se scăpă» («s'au scăpat») cu
înţelesul
de «a perde»; «carele» = care; «nice» — nici.
2. Expresiuni arhaice: <om nu mare la stat> = om
scună,
| mărunt ; «întreg la minte», expresie mult mai frumoasă decât
neolo-
gismul c<ecbilibrat» ; «lucrul său ştiă să-l acopere» = ştiă să-şi
tăi-
nuiască planurile ; <lucruri de răsboaie> = afaceri militare
>

; <urma
lui luase» = îl imita; «om cu păcate> = om păcătos,
m
 — 49—

3. Construcţiuni arhaice: Frâ acest Ştefan Vodă... om» =

Ştefan Vodă, despre care am vorbii, eră...
«Și pentru aceea rar răsboiu de nu biruiâ»= Şi de aceea rar răs-
boiu în care să nu biruie.
«Şi unde-l biruiă alţii, nu pierdea nădejdea» = Şi când îl biruiă ...
«urma lui luase» = îi luase urma, îi semănă.
«cum se tâmplă din pomul bun și roadă bună se face» = cum
se întâmplă ca din pomul bun și roadă bună să se facă;
«Ingropat-au> = <au îngropat». (Aceste inversiuni astăzi Je în-
trebuinţăm de obiceiu numai în poezie).
«cu multă jale și plângere tuturor locuitorilor» = cu multă jale
şi plângere din partea tuturor locuitorilor» ;
«cât plângeă» = deoarece plângea ;
«carele nimeni din domni nice mai nainte, nice după aceea nu
l-au ajuns» = în privința cărora nimeni ... nu l-a putut ajunge».

II. Explicare. — In această compoziţie, autorul caută să

ne arate întocmai cum a fost firea şi înfăţişarea, lui Ştefan cel
Mare ; este dar o compoziţiune prozaică. Ea are de obiect un
lucru de sine stătător, adecă un lucru ale cărui însuşiri le
putem privi dintr'o dată; deci e o descriere. Acest obiect este
o fiinţă care, pe lângă însuşiri fizice sau materiale (are
trup, membre, organe), mai are şi calităţi morale sau
sufletești (e însuflețită, gândește, simte, voeşte), — şi scopul
autorului este de a ne face s'o cunoaştem, arătându-ne în-
suşirile ei mai importante, atât cele materiale cât şi cele
morale. -Asemenea descrieri se numesc portrele. In acest
portret, autorul descrie cu deosebire însuşirile morale::
eră mânios, de vărsă chiar sânge nevinovat, eră întreg la.
minte, muncitor iscusit în răsboaie, etc. In privința însu-
şirilor fizice, ne spune numai că deră nu mare „la stat»..
Din câte ni se spune, înţelegem că Ştefan Vodă merită,
în adevăr numele de Mare.
In această descriere găsim unele părţi care la, prima, ve--
dere par'că nu fac parte din obiectul ei : astfel sunt părţile
în care ni se spune despre Bogdan Vodă, că eră viteaz, ca.
şi tatăl său, şi despre înmormântarea lui Ştefan. Dar amân-
două aceste notițe ne întregesc figura lui Ştefan, căci ni-l
arată având copii buni și fiind iubit de popor.
 — 43—

$ 14. Teorie. — Descrierea, unei ființe, în care, pe

lângă însuşiri fizice, găsim și însuşiri morale, se nu-
mește portret.
Ca, să facem un portret bun, trebuie să ştim să
alegem din numeroasele însușiri pe care le are fiinţa
ce descriem, pe acelea care sunt mai importante și
mai izbitoare, — adecă, pe acelea, care-l deosibesc mai
bine de celelalte ființe asemănătoare. Aceste însușiri
se numesc trăsuri caracteristice.
Aplicaţie.— Pentru ce compoziţia de mai sus este prozaică?
Pentru ee este o descriere ? Ce se descrie în această bucată, în
deosebire de celelalte descrieri de mai înainte ? Câte feluri de în-
suşiri deosebim la obiectul acestei descrieri ? De ce zicem că este
un portret ? Ce fel de însușiri trebue să punem cu deosebire într'un
portret ? Care sunt trăsurile caracteristice morale din portretul lui
Ştefan Vodă? Care cele fizice? Ce se numeşte trăsură caracteristică ?

Exerciţiul XVII. — Să se facă după modelul de mai

sus «Portretul lui Mihaiu Viteazul».
Exerciţiul XVIII. — Să se facă portretul unui coleg, după
următorul plan:
I. Introducerea:
Imprejurările din care se poate vedeă că portretul ce urmează
e adevărat.
II. Desvoltarea:
Infăţişarea generală (dacă e 'nalt, dacă
e voinic sau pipernicit).
a) Trăsurile fizice Fata (fizionomia).
Alte însușiri
Priceperea (ce pricepe mai bine, ce
pricepe mai rău).
b) Trăsurile morale ! Simţirea (dacă e simţitor și la ce e
simțitor).
Purtarea și îndemânarea.
| Ca semn caracteristic al stării lui
c) Imbrăcămintea morale (dacă e curat, ordonat, ne-
” îngrijit etc.).
 =44 —

Concluzia :
„La ce ar fi bun un asemenea om ca cetățean al Țării
şi ce-i mai trebuie ca să se perfecţioneze.
Exerciţiul XIX.—Să se citească, să se analizeze şi să
se caracterizeze următoarele compoziţii, deosebindu-se trăsu-
rile earacteristice morale de cele fizice.
11.
BÂRNOVSCHI VODĂ.
Spa aa Yipeal) ca Ezpnogcu Boga coapre 'rpăpau, mn na
NOPTBA XAMMEASP MAHApS; TApB MA HHiMA (POAPTE ApEn'T, GAANA
WI HEMAKOM. Wlanzcripu un sicepiiu KATE 482) PaK8T Ap ana
„ (KSPTZ BpEME, NME Su Aomn ia axă. Dangr-a8 anu Ăomnu
WiH MAH MBATE, 1Apă KG MAN „ANAEABHrATE Epemn 2), Sun p 40
ME anu, amin m 20 ge an, tapz EA Ap 3 anu. Manacripk
A pati i Ham, me ce zite Ghanra Mapia, um XANrEA na
M&H'TE, Win Ăparomipua aa GBwEa o as CZRAPUIIT €), um 8 Spsir
tin E%pHoBa, pe 5) HSMEAE ca8 A Hoap aura Han, un a8 ucrogi76)
WiH BiCEpiKA WEB MAPE A /ÎH0B, „A 'T&prăA SNAE Iun KINBA cas
ECTE ckpic 1). R8 "TOATE GNATAVIAE EpA cnpE WAP; TApA AE CHNE,
KB NISpTATBA 'Tpeginop „nzpauiu, Goapre caas 8).
* . Miron Costin.
(1630 —1694).
12. :
CONSTANTIN VODĂ (MAVROCORDAT).
Slwimaepe Roneranrun Boaz Epa om BSN, BAXNHA, MEpCEAE 9)
Mapnen case MANCTITE; KA3NE, BATAH PENE, MOPLH TpOABHIME AA

1) firea.
2) a.
3) în curs de mai mult timp.
4) a sfârşit-o,
5) după.
6) a sfârşit,
7) zugrăvit.
8) dar foarte slab în privinţa relaţiunilor sale cu Poarta.
9) purtările, - :
 — 45 —

OAMENI HS CAS dhak8r i Zineae Mgpuen cane; MBAT AN EpA

APAra ARAUaT8pA, Lun pecngtiAetgHe 1) anu moare WZpiAE C'TpEHHE
MPa >) Că ABB, MIpEA CÎAI'TOP CHpE Belu 2), KA CA 1ME ME CE (AK
nphuiTp' ANTE WZpHi; LH AIpE BOHEPU DOAp'TE n MHHCTIA, tăpz MokOiN
Was ABST 'TpPEMEpE A ZÎNEAE Mapnen CAAE, 1. Neculce
[1672 — 1744].

13.
CÂINELE.
Câinele este un animal domestic. Corpul său lung şi
subțire este purtat de patru picioare şi e terminat cu o
coadă potrivită şi puţin stufoasă. Câinele poartă adesea
coada ridicată şi încovoiată spre stânga.
Fiecare picior al câinelui se termină printr'o labă
despicată în cinci degete la picioarele dinainte şi în patru
degete la picioarele dinapoi.
La partea anterioară a corpului se află capul. EI este
legat de restul corpului, adică de trunchiu, printr'un gât
puternic. Gâtul servă câinelui de razem, când apucă,
muşcă sau se luptă.
Capul câinelui este mic în raport cu corpul; el se
termină în partea anterioară printr'un bot alungit, îngust
sau puţin lăţit. Pe părţile laterale ale capului sunt așe-
zate urechile pe care câinele le poartă ridicate în sus şi
îndreptate înainte, sau le poartă plecate în jos (blegi).
Câinii care poartă urechile în sus aud mai bine. Ei mișcă
urechile şi le întoarce spre partea de unde vin sgomotele;
iar când se gudură pe lângă stăpân, le pleacă spre spate.
Către mijlocul feţei, câinele are doi ochi, aşezaţi în
nişte scobituri ale feței, numite «orbitele» ochilor. In tim-
pul somnului ochii sunt acoperiţi cu două membrane
“numite «pleoape». Când câinele ţine ochii deschişi, mişcă
din când în când pleoapele peste ei, adecă clipeşte din
1) E un neologism rău auzit (etimologie: poporană) = corespondență,
2) avea dorința.
3) sârguitor să afle,
 — 46 —

“ochi. In mijlocul lor e o pată neagră, «pupila», care e

circulară,
La vârful botului, câinele are două găuri numite «nări»
şi care conduc în nas. Prin ele intră aerul în nas şi
câinele miroase. Mirosul câinelui este foarte desvoltat. Cu
ajutorul lui, câinele cunoaşte pe stăpân, pe ceilalţi oameni,
“ animalele, precum şi locurile şi drumurile pe unde a
umblat el sau au călcat alte animale.
Din această cauză câinii sunt fntrebuințaţi la vânătoare.
Sub nări se află gura, prin care câinele introduce în
corpul său substanțe cu care se nutreşte. Gura este
mărginită de două buze, una inferioară şi alta superioară.
Tot corpul câinelui este acoperit cu păr, în general
scurt şi aspru. Părul lipseşte însă pe talpa labei şi pe
bot. Pielea care acoperă botul e neagră, sbârcită şi tot-
deauna rece, când câinele e sănătos.
Câinele se înmulţeşte foarte repede. Căţeaua naşte pui
vii, odată sau de două. ori pe an, în număr de patru
până laopt. La început căţeii sunt orbi; după novă zile,
ochii se deschid şi încep să vadă. Căţeii sunt nutriţi câtvă
timp de mumă. Ei sug lapte din nişte glande aşezate pe
pântece, numite «mamele»
sau «ţâţe».
Câinele este foarte folositor omului. El este tovarăşul
_său nedeslipit şi cel mai credincios. El apără locuinţa
omului şi-l vesteşte prin lătratul său, de apropierea ori-
cărui animal sau om străin. i
Sunt foarte multe feluri de câini, care se deosibesc între
ei prin mărimea lor, prin forma botului, prin ţinula
urechilor şi prin felul +părului.
Felurile de câine se pot împărţi în câini de vânat şi
câini de pază. |
Printre câini de vânat sunt:
1. Ogarul, care are capul mic, botul lung şi ascuţit,
urechile ridicate în sus, dar plecate la vârf în jos; pi-
cioarele inalte şi subțiri: corpul subţire şi încovoiat în
sus ; părul lins şi scurt sau lung şi lânos. Ogarul vânează
 — 47—

alergând după vânat, când îl vede. El omoară vânatul

şi-l mănâncă. Puțin inteligent şi puțin iubitor.
2. Copoiul sau Copoul este mai scurt; botul scurt, capul
cevă mai gros şi mai puternic, urechile plecate în jos.
Părul negru ori galben sau alb cu pete negre sau gal-
bene. El vânează mirosind urma vânatului şi aleargă lă-
trând după ea. Copoii sunt foarte inteligenţişi foarte alipiţi
de stăpâni.
3. Prepelicarul are corpul puternic ca şi al copoiului,
dar cu picioarele mai scurte, urechile plecate. Vânează
mirosind ca şi copoiul, şi când găseşte vânatul sare asu-
pra lui şi-l opreşte fără să-l omoare, așteptând pe stăpân
sau ducându-l la el. Ei sunt cei mai inteligenţi şi cei mai
credincioşi câini. |
Printre câinii de pază sunt:
1. Câinele ciobănesc, cu corpul mare şi puternic, capul
mare, botul scurt şi gros, urechile mici şi drepte, părul
lăţos. Inteligent şi credincios, ei apără cu preţul vieţii
lui pe stăpân şi vitele lui în contra tuturor fiarelor şi a
oamenilor străini. Adesea se luptă cu urşi şi lupi, şi cearcă
să-i alunge de lângă turme.
2. Zăvodul sau câinele care păzeşte pe om şi locuinţa
lui. Are capul inare şi puternic, botul scurt şi gros, buza
de sus mare atârnă în jos, urechile mici şi drepte. Părul
mic, sur sau galben. Câine foarte rău și de temut chiar
pentru oameni.
3. Buldogul sau Mopsul, are falca de jos mai lungă de
cât cea de sus, încât se văd dinţii; buza de sus crăpată
la mijloc. Câine rău şi foarte periculos pentru oamenii pe
care nu-i cunoaşte. /
4. Cdinii sau Căţeluşii de lux, câini mici şi foarte variaţi
în formă, ţinuţi prin case mai mult pentru plăcerea
stăpânului.
Tot între câini de pază putem pune Şi câinii, care
fac servicii speciale, cum sunt:
5. Câinii dela poli, care, pe lângă că apără, mai servă
 74 >:
de fapte mai mărunte (momente) din viața lui precum:
copilăria lui, traiul lui din Paris, relaţiunile lui cu prietenii,
călătoria lui în Italia şi la Palermo, etc., fapte ce nu intră
deadreptul în temă: activitatea literară și politică a lui
Nicolaie Bălcescu. Pe de altă parte, autorul lasă la o parte
'chiar o mulţime de fapte privitoare la această activitate,
astfel: activitatea, lui Nicolaie Bălcescu ca secretar al gu-
vernului provizoriu, modul cum şi-a adunat materialul scrie-
rilor sale, locul unde și-a scris deosebitele cărţi ale operei
capitale «Viaţa lui Mihaiu Viteazul», ete. Autorul face aceasta,
pentru că tema lui e de a vorbi numai pe scurt de acti-
_vitatea, politică şi literară a acestui mare scriitor al nostru.
In această compoziţie se narează viaţa unui om; acest
fel de naraţiune se numeşte biografie.

$ 22. Teorie. — Intro naraţiune, fie prozaică,

fie altfel, niciodată nu povestim toate momentele
succesive care compun faptul ce vrem să narăm.
In adevăr, nu toate momentele sunt de o potrivă
de însemnate, nu toate au aceeaşi semnificare și nu
toate. se leagă de o potrivă de bine cu faptul prin-
cipal ce povestim. De aceea, într'o naraţiune putem
da precumpănire unor momente mai mult decât al-.
tora,, şi atunci ea, poate fi mai desvoltată sau [Link]-
iz iai: stii

scurţată și poate fi făcută dintr'un punct de vedere

sau altul. Tema unei naraţiuni constă tocmai în ară-
ii:

tarea, punctului de vedere din care ne punem în na-

rațiunea, noastră, precum și gradul de desvoltare pe
care vrem să i-l dăm.
Naraţiunile, ce au de obiect viața unui om, se nu-
mesc biografii.
Aplicaţie.— Ce fel de compoziţie şi pentru ce ? Care este tema
acestei compoziţii ? De ce în: această compoziţie autorul a ales .
numai unele fapte din viaţa lui Bălcescu şi-a lăsat pe celelalte
afară? In ce se deosibeşte această compoziţie de compoziţia «Din
 i.)

. — 49 —

dinnainte şi patru la cele dinapoi, etc.), de însuşirile ce se gă-

sesc numai la unii adică de cele accidentale ori secundare (câi-
nele adesea poartă coada, ridicată ; pielea, botului e rece când
câinele e sănătos; părul câinelui e în general scurt şi
aspru); şi 3) să împartă câinii în două grupe: câinii de
vânat şi câinii de pază, punând: printre cei dintâi: ogarul
copoiul şi prepelicarul, iar printre cei de al doilea, : câinele
ciobănssc, zăvodal, buldogul, căţeluşii de lux, câinii dela,
pol, câinele Bernard şi câinele de Țara, nouă.
Aceste idei, găsite prin invenţiune, autorul le-a aşezat
în plan. În întroducere ne-a, spus că genul ce descrie face
parte dintrun gen mai cuprinzător: genul animalelor
domestice. După aceea, în desvoltare a, pus : 1) însuşirile
privitoare la: a/ corp, b/ membre, c) cap, d] înveliş (păr,
piele) ; 2) modul cum se înmulțesc câinii ; 3) folosul ce
imagem dela, ei ; şi 4) speciile mai însemnate ce le au. Nu
ne-a vorbit însă autorul de timpul cât. trăiese câinii şi. -
cât trăiesc, nici de locul unde. trăiesc (dacă trăiesc sau nu
pe toată suprafaţa pământului sau numai în anume clime).
La arătarea însuşirilor, autorul însă a, insistat prea mult
asupra celor cunoscute şi nu hea arătat cu deosebire pe
cele caracteristice, în virtutea: cărora putem mai bine
deosebi câinele de celelalte animale asemănătoare, cum
„sunt: lupul, vulpea, hiena, etc.
IS
In fine, în concluzie, ne-a explicat un termen de ştiinţă,
arătându-ne că deosebitele feluri sau specii de câini poartă,
în ştiinţă numele de varietăţi sau rase. | |
Notă, Ideia despre mai multe. lucruri sau ființe de acelaș fel o
numirn gen; felurile de ființe sau lucruri ce intră intrun gen se numesc specii,
Așă, icâinii de pază» sunt o specie faţă de genul «câine». Când
am vrea să,
descriem numai «câinii de pază>, atunci aceştia, ar deveni gen,
iar felu-
rile câinilor ce intră în această categorie, ar deveni specii; şi
din contră,
dacă am vrea să descriein categoria <carnivorelor», acestea ar constitui
genul, iar <câinele>, care e numai un fel de carnivor, ar tonstitui
specia.
Să nu se confunde dar aceste numiri cu aceleași numiri întrebuinț
ate. în
Științele Naturale. -
$ 15. Teorie. — Deserierile care au de obiect; o ideie
"Carte de citire şi compoz. ci. IV secundară de Dragomirescu şi Adamescu, 4
 — 50 —

„generală despre ființe care au nu numai însușiri fizice,

ci şi însușiri morale, se numesc portrete generice sau
tipice sau, cu un singur cuvânt, caractere.
ldeia, generală descrisă se numește gen; felurile
în care se împarte, specii.
Sprea, compune un caracter trebuie: 10 să cu-
noaştem cât mai. mulţi indivizi din genul ce vrem să
„descriem, şi de toate felurile; 20 să alegem, din nu-
meroasele însușiri ce le vom fi observat la ei, pe cele
„esențiale, adecă pe atelea; care se găsesc, sau pre-
_- supunem că se găsesc, la toţi, şi să le deosebim de
- cele accidentale sau întâmplătoare, care se găsesc nu-
“mai la unii; 30 să deosebim,cu ajutorul acestor
““ amănunte accidentale, felurile sau speciile mai însem-
nate în care :se subdivide genul descris.
„Spre a nu încărcă prea mult descrierea, este bine
să lăsăm lao parte însușirile ce presupunem că sunt
„cunoscute și să -ne ocupăm cu deosebire de cele mai
puţin cunoscute și mai cu seamă de cele caracteristice,
adică de acelea care ne fac mai ușor să distingem
„genul. dat de alte genuri asemănătoare.
Stilizarea, o facem de cele: mai -multe ori în stil
științific; mai rar în stil literar. Cele mai frumoase
sunt însă cele care sunt scrise în stil literar.
In deserierile tipice, adeseori, întirebuințăm expresia,
: în general sau în genere, spre a arătă că însușirea,
despre care e vorba, nu o au toți indivizii genului,
ci numai cea mai mare paste dintriaşii. Caracterele
- accidentale le arătăm cu vorbele. câteodată, uneori,
adesea, în cutare împrejurări, etc.

Aplicaţie.—Intrucât ni se arată adevărul despre un gen de fiinţe,

"ce fel de compoziţie este compoziţia de mai sus? Dar întrucât de-
serie un lucru de sine stătător ? In ce se aseamănă această com-
ce
poziţie eu <Casa Dudescului?» In ce se deosibeşte de ea? In
se aseamănă cu «Ştefan cel Mare?» In ce se deosibeşt e de ea?
zicem că este un portret generic sau un caracter? Ce
- Pentruce
 — 51—

se înţelege prin însușiri sau caractere esenţiale ? Ce, prin însuşiri

accidentale ? Cum putem ajunge să compunem un caracter? Ce
este un gen? Ce este o specie?
Exerciţiul XX. — Să se citească, să se caracterizeze și
să se facă planul compoziţei următoare «Barza» ; — să se spună
în ce se deosibește stilul ei de al compoziţiei precedente.
Exerciţiul XXI. — Să se facă un caracter după mo-
delul de mai-sus, având de obiect. una din următoarele idei
generale: «Albina», «Pisica», «Boul», <Omul».
-

14.

BARZA.

Intre pasările de uscat, care trăiesc la câmp, şi păsările

înnotătoare, cu degetele labelor împreunate, ce-şi fac!
veacul pe apă, se găseşte marea familie a pasărilor de
țărm, a căror labă fără peliţă între degete, neputând avea
sprijin peapă, trebuie să umble pe pământ; al căror cioc
lung, altoit pe un gât lung, se întinde înainte spre a
căulă hrana sub elementul lichid. Intre numeroasele fa-
milii ale acestui popor amfibiu de pe ţărmii mării şi flu-
viilor, aceea a berzelor, mai vestită decât or'care alta,
ne întâmpină cea dintâiu; ea are două specii, care se
deosibesc numai -prin culoare, căci, dealtminteri, se
pare că, sub aceeaşi formă.şi după acelaş desen, natura
a produs de două ori aceeaşi pasăre, una albă şi cea-
laltă neagră. Această deosebire, când toate celelalte ca-
" ractere suni asemenea, nu s'ar țineă în seamă, dacă aceste
două pasări n'ar mai fi deosebite prin instinct şi năra-
vuri. Barza neagră caută locurile pustii, locuieşte în pă-
duri. cutreeră mlăştinele retrase şi-şi face cuibul în de-
sişul pădurilor. Barza albă, din polrivă, şi-alege locaşul pe
lângă locuinţele noastre; se aşează pe turnuri,.pe coșurile
şi vârfurile edificiilor; prietenă a omului, ea împărtă-
 — 59—

şeşte cu el locuinţa şi chiar ţinuturile lui; pescuieşte în

râurile noastre, vânează până şi în grădinile noastre, se sta-
bileşte în mijlocul oraşelor, fără ca sgomotul să o sperie;
şi, peste tot, oaspete respectat şi binevenit, ea-şi plăteşte
cu servicii tributul ce datoreşte societăţii ; fiind mai ci-
vilizată, ea este în acelaş timp şi mai prăsitoare, mai nu-
meroasă şi mai răspândită decât barza neagră, care pare
a se mărgini în unele ţări şi totdeauna în locuri singu-
ralice.
Se crede că barza are calităţi morale, al căror tablou
este de cinste: cumpătarea, fidelitatea casnică, dragostea
fiească şi părintească. Şi, într'adevăr, barza hrăneşte multă
vreme puii săi şi nu-i părăseşte; până nu-i vede că sunt
în stare de a se apără şi de a se hrăni, că Incep a se avântă
din: cuib afară şi a se încercă la sbor, ea îi poartă pe ari-
pele sale, îi apără de primejdii, într'atâta, câ s'au văzut
cazuri, când ea, neputându-i scăpă, a preferit să piară odată
cu ei decât să-i părăsească; mulţi au văzut-o dând semne
de dragoste, şi chiar de recunoştinţă, pentru locurile şi
oaspeţii, ce au primit-o. Se mai spune că a fost auzită
tocând pe dinaintea uşilor, ca şi când ar fi vrut să ves-
tească întoarcerea sa, sau, plecând, să facă un semn de
rămas bun ; dar aceste calităţi morale nu sunt nimic față
de dragostea ce o arată şi duioasele îngrijiri ce dau aceste
pasări părinţilor lor prea slabi sau prea bătrâni.
- S'au văzut adesea berze tinere şi sănătoase aducând
mâncare altora, care, stând pe marginea cuibului, păreau
— din întâmplare, fie că într'adevăr
lâncede şi slăbite,fie
barza, cum au spus-o cei vechi, are. mişcătorul instinct
de a îndulci bătrâneţile, şi că natura, punând până şi în
inimă de dobitoace aceste cucernice simțiri, cărora omul
aşă de des nu li se supune, a vrut să ne dea o pildă.
Rolin 1) ne spune: că însuşirile morale ale berzei erau
cauza de căpetenie pentru care Egiptenii o respectau;

1) Seriitor francez, care a trăit în prima jumătate a sec. XVIII.

 — 33—

şi poate că este o rămăşiţă din această vechie părere cre-

dinţa poporului, că barza aduce fericire casei pe care
se stabileşte.
La cei vechi, a omori o barză, care este vrăjmaşa spe-
ciilor stricătoare, eră o crimă. In Tesalia, eră pedepsit
cu moartea or'cine ar fi ucis vreuna din aceste pasări,—
atât erau de trebuincioase acestei ţări, pe care o curăţiă
de şerpi. In Orient, se mai păstrează încă o parte din
acest respect pentru această pasăre ; Romanii nu o mâncau:
un cetăţean care, printr'un lux ciudat, mâncase una, fu
pedepsit cu batjocura poporului. De altmintrelea, carnea
acestei pasări nu este îndestul de bună spre a fi căutată,
şi această pasăre, născută prietena noastră şi aproape sluga
noastră, nu e făcută ca să ne fie jertfă.
După Buffon.

Exerciţial XXII.— Să se compună un caracter cu ur-

mătorul subiect şi după următorul plan, fără să se întrebu-
ințeze niciun neologism: -

ŢĂRANUL ROMÂN
Introducerea:
Însemnătatea ţăranului față de celelalte stări sociale.

Desvoltarea:

a) Infăţișarea generală (simplă, simpatică, cam neîngrijită,

statura mijlocie, bine legată).
b) Insușiri fizice (Români bălani la câmp, oacheși la munte,
ochi căprii, ochi negri, rar albaştri; —păr castaniu, păr negru ;—
mai puţini voinici, mai voinici.
C) Insușiri morale (neincrezător şi scump la vorbă; bun la,
inimă ; muncitor, dar fără ordine; nepăsător de sănătate şi
viața lui; răbaător, dar și crud și răsbunător),
 -
— 54 —

Concluzia:

Ce trebuie să facem pentru ca țăranul român să fie la ade-

vărata, înălțime faţă de trebuințele Țării.

15.
“"TEPEŞ ŞI IVAN GROAZNICUL.
E foarte greu a da o judecată definitivă, hotărită şi si-
gură asupra caracterului lui Pepeş.
Un lucru este însă constant !) în domnia lui: schin-
N

giuirile oamenilor, fără deosebire de sex, de vârstă, de

clasă, de neam. Cel mai neînsemnat motiv îi este suficient
pentru a condamnă?) la moarte prin ţeapă, prin foc prin |
apă şi prin toate torturile imaginabile. Acestea erau peniru
dânsul o plăcere diabolică?). El prânziă liniştit în mijlocul
celor ce se sbăteau în ţepe, asistă la frigerea ce:or arun-
_caţi în foc, tăiă şi spintecă oameni cu mâna sa proprie.
Astfel Ţepeş ne aduce aminte de4) tiranii cei mari, ca
Nero şi Ivan Groaznicul. =
Mai ales, între acest din urmă şi Ţepeş, constatăm o
sumă de asemănări. Ivan Groaznicul, ca şi Ţepeş, a
masacrat 5 oraşe întregi, ca Novgorodul, şi a dat chinu-
rilor celor mai cumplite pe boierii bănuiţi ca duşmani
sau temaţi; el nu s'a sfiit să-şi omoare pe „rudele cele
mai de aproape şi pe fiul său propriu; se zice că ardea
pe oameni de vii şi că el singur trăgeă cu cleştele jar

1) ceace se găseşte necontenit; statornic.

2) Mai literar: Pentru un motiv de nimic, el e în stare să con-
damne...; suficient = îndestulător, de ajuns. |
3) Mai literar: Pentru acestea el simţiă o plăcere...; diabolic =
drăcese. Acest termen 'românese: adrăcese», are însă un înteles mai
vulgar şi mai puțin serios, decât neologismul «diabolic».
4) Aci mai corect «pe».
5) Măcelărit. -
 — 59 ,

sub picioarele lor. Dar cu âtâta asemănarea n'ar fi prea

frapantă 1): câţi tirani de telul acesta nu are evul mediu?
Ceeace caracterizează însă în deosebi pe aceşti doi, este
acea trăsătură ironică 2), care însoţeşte toate crimele lor,
acea diabolică plăcere?) ce o simţiau ei in a provocă
întâiu pe oameni să greşească, ca să-i poată apoi chinui.
Deşi însă amândoi cruzi, erau amândoi poltroni +),
când îşi simţiau vieta în primejdie. O dovadă despre:
aceasta a datTeii eş'brin fuga [Link] Mahomed ; Ivan
Groaznicul a dat foarte multe. Când lumea din Moscova se
aşteptă la sosirea Tătarului Aclimat în cetate, Ivan fu
cuprins de o groază aşă de mare, încât îşi luă nevasta,
copiii cei mici şi comorile, și fugi din cetate; fiul său
mai mare rămase în Moscova. Temându-se apoi de o
conjurație, el îşi luă comorile şi fugi la “Vologda ; ; într'o
vreme se gândi să fugă în Anglia!
Nu este lucru întâmplător că Ivan a avut în istorio-
grafie 5) aceeaşi soartă cu Vlad Ţepeş: cruzimile amân-
dorora au izbit fantazia 5) poporului, și, fiindcă ele se
exercitau mai ales asupra boierilor, poporul şi-a închipuit
că erau pedepse drepte pentru faptele lor rele. De aceea,
Ivan a rămas până astăzi în fantazia 1) poporului rus un
țar crud, dar drept. Tot aşă a fost idealizat 5 şi Ţepeş,
nu atât însă în Jantazia %) poporului, cât istoricilor. şi
poeţilor. |
Şi totuşi Ivan a dat toată viața lui semne de o boală
mentală, pe care unii au identificat-o cu «mania furi-

1) izbitoare ; care ne face o impresiune deosebită.

2) caracteristică de a fi batjocoritori.
3) Acestă expresie trebuiă înlocuită cu alta spre a variă stilul.
4) fricoşi ; mișei.
5) istorie. e
6) închipuirea, imaginaţia. - LI
7) Vezi 3.
8) înfrumusețat.
9) Vezi 3 şi 7.
 — 56—

bundă» :), alţii cu «nevrastenia generală» 2), urmată de

o alienație mentală primară 5), ce se numeşte '«paranoia
idiopathica chronica». i
Să nu fi fost oare şi Vlad Tepeş un asifel de bolnav?
Deşi nu ne putem pronunţă cu siguranță pentru această
din urmă soluţie:) asupra lui Vlad Ţepeş, totuşi sunt
multe motive ce ne fac a crede că el, dacă nu suferiă
locmai de boala lui Ivan Groaznicul, eră totuşi o minte
anormală 5), bolnăvicioasă. Ivan eră bănuitor şi vedeă
în fiecare om un duşman, care umblă după viața lui;
la- el găsim un motiv şi o explicare: boierii îl făcuseră
să fie bănuitor cât timp eră încă copil; el îşi răsbună
pentru abuzurile, batjocurile şi intrigile, cărora căzuse
de mai multe ori jertfă în tinereţea sa; cruzimile lui
Ţepeş n'au niciun motiv, nicio explicare. Căci ce l-ar
fi putut iîndemnă pe el să înțepe şi să ardă de vii pe
acei negustori din ţara Bârsei, care îşi vedeau de neg oa-
țele lor la Brăila ? Sau ce l-ar fi făcut să înț&pe pe su-
puşii regelui unguresc, cu ajutorul căruia se "'nălţase în
scaun ? De ce, în sfârşit, înțepă el pe femei şi pe copii,
de ce aruncă în foc pe săraci şi pe ologi, de ce tortură
pe călugări, de ce ţintuiă cuie în capetele solilor, de ce
chinuiă pasările şi şoarecii pe care-i ptindeă în închi-
soare ? Acestea sunt cruzimi ce nu-şi au seama decât în
cruzimile lui Nero, Caligula şi Domițian. |
" “Ţepeş eră, un artist în crimă, ca şi aceşti Cezari ai
Romei.
i
1. Bogdan.

1) au arătat că € una şi aceeași cu «nebunia furioasă».

2) neurastenia= slăbiciunea generală a nervilor,ce se constată prin
uşoare dureri de cap, neputinţă de a lucră, neliniște, ameteli, etc.
+ 3) primul grad de nebunie.
4) concluzie; încheiese,
5) nesănătoasă ; deosebită de aceea a oamenilor «sănătoşi» («normali»):
 Explicarea I.—In această, compoziţie, autorul face o serie
de judecăţi prin care ne arată adevărul ce rezultă din cer-
cetările sale, în privinţa firii lui Ţepeş față de a lui Ivan
Groaznidul ; este deci o compoziţiune prozaică. Ea, are de
obiect nişte fiinţe ale căror însuşiri le putem cuprinde dintr'o
dată cu privirea; deci este o descriere. Descrierea acestor
fiinţe se face aci asemănându-se şi deosebindu-se una cu
alta, comparându-se prin urmare într'un chip deosebit de
cum am făcut descrierile de până acum. O asemenea des-
criere se numeşte paralelă.
Ca, să compună această paralelă, autorul a trebuit să cu
noască bine cele două persoane, pe care le compară, şi să ştie
a. alege ceeace este mai caracteristic, fie ca asemănare fie
ca deosebire între ele. După ce şi-a strâns materialul, el şi-a,
făcut planul şi l-a, executat precum urmează : i
Mai întâi, a căutat să arate în introducere cât e de greu
să dea, cinevă, o judecată definitivă asupra firii lui Ţepeş ;
şi, după ce ne-a arătat faptele lui îngrozitoare, a ajuns
să-l compare cu tiranii cei mari, Nero şi Ivan Groaznicul.
In desvoltare, a, lăsat pe Nero la o parte și sa ocupat
cu asemănările dintre Tepeş și Țarul rusesc, stabilind:
a) că amândoi erau de-opotrivă de cruzi; b] că erau îro-
nici în cruzimea, lor; c] că erau fricoşi; d) că amândoi au
avul aceeaşi soartă în imaginaţia urmaşilor, cu deosebire
— şi aci a, început deosebirile — a) că Ivan Groaznicul este
considerat de către poporul de jos ca un tiran drept pe
când Ţepeş este considerat astfel de către cărturari;
b) că Ivan suferiă de o boală, nervoasă cunoscută, pe când .
despre Ţepeş numai se presupune că aveă mintea bolnavă,
dar nu ni se arată sigur de ce anume boală; c) că la, Ivan
găsim totdeauna o motivare a crimelor lui, pe când la
Ţepeş crimele nu au niciun motiv. Această din urmă
deosebire duce pe autor la, concluziunea că Țepeş eră un
artist în crimă, adică făcea crimele fără niciun alt scop
decât să facă crime (şi într'asta se apropie de tiranii
Romei, Nero, Caligula, Domițian). |
 — 58—

$ 16. Teorie. — Când o descriere nu se refere nu-

mai la, un singur lucru sau la o singură categorie de
lucruri, ci la, două sau chiar mai multe, şi șe face
arătând asemănările și deosebirile caracteristic dintre
ele, atunci ea, se numește paralelă.
Spre a compune o paialelă, trebuie mai întâi, ca, și
la celelalte feluri de descrieri, să cunoaștem bine
-obiectele între care vrem să facem comparajiune ::
apoi, să alegem: a/. care sunt asemănările mai izbitoare,
ce cuprind întrînsele alte asemănări mai puţin impor-
tante; și b) care sunt deosebirile care fac ca, fiecare
dintre aceste obiecte să aibă propria lor individuali-
tate sau personalitate.
In compoziție, putem pune mai întâi asemănările
ȘI apoi deosebirile, sau întâi deosebirile și apoi ase-

IT Te E
mănările, sau le putem tractă în acelaș timp pe amân-
două, — după cum e mai potrivit cu natura, subiectului.

ja
e ec
Bxerciţiul XXIII. — Să se citească, să se analizeze și să
se arate planul compoziţiei următoare.

E
ati
osia
Exerciţiul XXIV. — Să se compună după modelul de mai
sus, o paralelă între «Nicolaie Mavrogheni şi loan Vodă cel
dz

cumplit».
pas în ntz Dotare ame cu tau edi. oa act

Explicarea IE. — In această compoziţiune autorul întrebuinţează

mt

în afară de cuvinte neaoş românești, multe neologisme. Astfel

definitiv, caracter, constant, sex, clasă, suficient, condamnă, tor-
„tură, imaginabil, diabolic, asistă, propriu, tiran, constată, masacră,
frapant, ev, mediu, caracteriză, ironic, provocă, poltron, conju-
raţie, istoriografie, fantazie, exercită, idealiză, istoric, poet, mental,
manie, furibund, nevrastenie, general, alienaţie, primar, paranoia
idiopathia ohronica, pronunţă, siguranţă, soluţie, anormal, expli-
care, abuz, intrigă, artist, crimă.
Unele din ele sunt tehnice şi-și păstrează chiar forma limbii
originale ; ele sunt străine şi nu fac parte din organismul limbii
noastre: «paranoia idiopathica cronica». Sunt ca niște nume pro-
prii pe care nu le poţi schimbă. Altele sunt tehnice, dar împru-
mută forme româneşti şi pot face parte din limba noastră ştiinți-
 — 59 —:

fică; astfel sunt: istorigrafie, nevrastenie (neurastenie) generală,

alienaţie mentală primară.
Multe sunt neologisme propriu zise: definitiv, caraoter, sex,
clasă, imaginabilă, propriu, tiran, constată, caracteriză, ironic, pro-
vocă, conjurație, exercită, idealiză, istorie, poet, manie, general,
primar, pronunţă, soluție, anormal, explicare, abuz, intrigă, artist,
In locul lor cu greu putem întrebuinţă în mod propriu alte cu-
vinte româneşti.
Câtevă sunt neologisme estetice: deşi pot fi prea bine înlo-
cuite, cu cuvinte românești intrate în limbă de mai multă vreme,
totuşi sunt primite, fiindcă, pe lângă că se potrivesc cu firea limbii,
sunt mai uşoare la pronunţat, sunt mai scurte şi mai alese. Astfel"
în loc de motiv putem zice «pricină», dar «pricină» e mai lung -
şi mai puţin frumos decât «motiv». Tot așă suficient= îndestu-
lător, de-ajuns ; ev= veac; mediu= de mijloc; a asistă = a îi de
faţă ; fantazie= închipuire ; masacră = măcelări; crimă = fără de
lege. Altele, pe lângă că se potrivesc cu firea limbii, sună mai
frumos; astfel sunt: condamnă = osândi; tortură= chin; dia-
bolie= drăcesc. !
Dar în afară de neologisme tehnice, propriu zise şi estetice,
mai găsim câteva neologisme care nici nu se potrivesc cu firea
limbii nici nu sună mai frumos, nici nu sunt mai alese decât cu-
vintele româneşti care le pot înlocui. Astfel sunt: frapant = iz-
bitor; -poltron= fricos, mișel; furibund= furios. Acest fel de
neologisme 'se numese barbarisme, Ele par trebui introduse în
limbă sub niciun cuvânt.

$ 17. Teorie. — Cuvintele şi consteucţiunile ce se îm-

prumută, fără necesitate din limbi străineşi care nu se po-
trivesc cu firea limbii noastre se numesc barbarisme. În
scrierea noastră, trebue să ne ferim 'de barbarisme.

„Bxerciţiul XXV. — Să se îndrepteze barbarismele. din ur-

mătoarea compoziţie :

16.
CAROL XII ŞI PETRU CEL MARE.
„Aceasta fu ia 9 Iulie a anului 1709 ca să se. dea acea
bătălie decizivă dela Pultava între cei doi mai singu-
ari pionarhi ce erau atunci în lume: Caroi XII, ilustrat
 0 7 971% S

prin nouă ani de victorie; Petre Alexiovici, prin nouă

ani de osteneli, ca să-şi facă o oaste tot aşă de bună ca
„şi cea suedeză ; unul glorios, fiiudcă, dăruise state; altul,
fiindcă civilizase pe ale sale; Carol, iubind pericolele şi
necombătând decât pentru glorie; Alexioviei nefugind
de loc de primejdie şi luptându-se numai pentru inte-
resele sale; monarhul suedez darnic prin grandoarea
sufletului ; Rusul, nefiind niciodată liberal, decât numai
când aveă un scopos în vedere ; cel d'intâiu cumpătat şi
stăpân pe sine ca nimeni altul, de un natural magnanim
şi care s'arălase sălbatic numai o dată ; cel de-al doilea,
neavând despuiată rudeţea educatiunii sale şi a ţării sale,
pe cât de teribil pentru sujeţii săi, pe atât de admirabil
către străini şi prea adonat la destrâuri care i-au scurtat
chiar zilele. Carol aveă titlul de invincibil, şi-l puteă pierde
într'un moment; neamurile dăduse de mult lui Petru
Alexiovici numele de mare, pe care, învins, nu l-ar fi
pierdut, fiindcă nu victoriile i-l dăduse, Pat
e | După Vollaire.
17.
MESOPOTAMIA ODINIOARĂ ŞI ASTĂZI.
Un şes intins, mărginit de trei părţi cu şiruri de munţi,
care se înalță spre fund unii peste alţii, ca treptele unui
amfiteatru: acesta este şesul Mesopotamiei, care spre
Miazăzi se pierde în sânul golfului Persic şi în pustiu-
rile Arabiei deşarte. Două fluvii largi şi-au croit matca
lor, unul spre Apus şi celălalt spre Răsărit de această
câmpie: Eufratul îşi cară liniştit şi maiestos apele sale
spre mare, după cea adăpat în drumul său, spre dreapta,
pustiurile din vecinătate, şi pământul negru şi roditor
care se intinde spre stânga; iar Tigrul aleargă furios şi
turburat spre aceeaşi ţintă, după ce a înnecat în timpul
primăverii ținuturile din preajmă:i şi după ce a pustiit
ogoarele neapărate de zăgazuri. ,
In acest ţinut a trăit odinioară o lume întreagă de po-
 — 61—

poare, diferite prin origina lor, diferite prin moravurile

lor, diferite prin graiul lor şi prin îritocmirile lor sociale,
dar mai cu seamă diferite prin gradul lor de cultură.
Aici au înflorit oraşe mari, precum pământul de atunci
încoace n'a mai văzut, oraşe bogate în temple şi în pa-
late cu ziduri puternice şi cu şanţuri adânci, întărite.
Acele temple erau colorate, cu fețe deosebite din elaj
în etaj şi se ridicau în văzduh până la înălțimi ameţitoare,
iar palatele aveau păduri de columne !) şi dome 2) uriaşe,
care străluciau sub cerul pururea senin şi albastru al
Mesopotamiei. Erau minuni pe care mintea omenească
nu şi le mai poate închipui, atât din pricina mărimii lor
nemăsurate, cât şi a bogăției pietrelor din care fuseseră
zidite. Odinioară, canale largi, ca şi matca ambelor flavii
la impreunare, duceau pretutindeni prin câmpie prisosul
apelor, dând rod ogoarelor, purtând pe adâncurile lor nă-
vile încărcate şi adăpând pădurile de naramze şi de.
smochini, dambrăvile de palmieri eleganţi 2) şi de chipa-
roşi înalţi, subțiri şi negri, sau ocolind ostroavele de sico-
mori £) îmbătrâniţi şi untbroşi,
"Dar aceasta eră în vremuri vechi: astăzi, în aceleaşi
locuri se întinde nemărginitul deşert de iarbă pârlită de
soare. Canalele de odinioară s'au secat şi peste dânsele
ciobanul: beduin 5) îşi mână turmele sale; iar templeie
maiestoase şi largi, palatele neinăsurate, în ale căror curţi
puteau să se piardă armate intregi şi cavalerii de care €),
au căzut în ruine, s'au prefăcut în munţi de humă, care
se ridică singuratici, pe când, în locul oraşelor de altă

1) stâlpi (coloane ; columne) aşă de multe, cum ar fi copacii în pădure.

2) turnuri mari boltite,
„8) palmieri (palmi) cu forme distinse, frumoase, având înălțimea și
grosimea trunchiului perfect potrivită cu coroana frunzelor,
4) un fel de smochin, originar din Egipt. i
5) Beduinii sunt Arabi nomazi ce trăiesc prin pustie.
6) Malte popoare vechi aveau un fel de oaste de ostaşi ce se luptau
din nişte mici care trase de cai. O asemenea oaste eră o «cavalerie»,
insă «o cavalerie de care»,
 — 62 —
dată, n'au mai rămas decât şauțuri pe jumătate umplute
şi muchi de ziduri de cărămidă, prin găurile cărora se
ascund şacalii şi hienele sălbatice. Doar cortul beduinului
rătăcitor se mai vede uneori la marginea zării sau cara-
„vana de cămile, care, străbătând rar pustiul, mai însufleţesc
golul şi tristeţea adâncă din această câmpie fermecătoare
totuşi. «Pustiul şi singurătatea» zice Loftus 1), sunt mai
triste şi mai pătrunzătoare decât or'unde aiurea. Nicăeri
nu mai vezi prefirându-se vreun șivoiu de apă pe la poalele
rarelor coline, niciun palmier nu mai înverzeşte peste
aceste ruini. Până şi hiena şi şacalul par'că fug la vederea
acestui loc tăcut. Niciodată vulturul nu pluteşte prin
văzduh peste acest deşert gol şi uscat. Niciun fir de
„iarbă, nici măcar o insectă nu pot trăi în părţile, locului.
Numai mucegaiul stricător, care se înfige pe faţa măci-
nată a cărămizilor sparte, poate să se laude cu stăpâni-
rea absolută peste aceste ruini tăcute şi triste».
Faţă cu acest pustiu tăcut şi trist s'ar puteă întrebă
or'cine: e cinevă in stare să reconstituiască, fie chiar
în lumea închipauirii, palatele şi templele de altădată cu
frumuseţea şi mărimea lor impunătoare, dacă nimic nu
s'a păstrat din aceste. clădiri, decât acele coline singu-
ratice ? E cinevă în stare să urmărească pas cu pas fa-
„zele diferite politice şi sociale prin care a trecut lumea
învechită caldeo-semită2), când nouă nici izvoarele locale 2),
sub forma de scrieri istorice, nu ne spun nimic, şi, ceea
ce este mai fără nădejde, nici izvoarele din iiteratura
elenă nu sunt mai vorbărețe ? Celui ce ar deslegă această
problemă, or'ce minte sănătoase ar fi inclinată să-i strige :
dială o minune!» _. Teohari Antonescu.

'1) Un învățat englez care a trăit pe la jumătatea secolului XIX.

2) popoarele vechi de rasă semită (din care fac parte Arabii şi Evreii).
care au trăit în Chaldea, la împreunarea Tigrului şi Eufratului, şi la
vgrsarea lor în Golful Persic. Mai corect: «lumea alâl de veche...»
3) resturile de monumente, cărţile de origină caldeo-semită, ce ar
puteă să ne informeze de ceeace a fost acea lume,
 — 63—

Explicare. — In această compoziţie autorul vrea, să ne i

arate adevărul despre cumeră odinioară Mesopotamia și despre
cum e astăzi. E] facedar o paralelă prozaică între ceeace a fost
şi ceeace este. Aceasta însemnează că noi putem face o
paralelă și între unul și acelaş lucru, dacă-l luăm în două
timpuri deosebite..
$ 18. Teorie. — Paralela poate să aibă de obiect
Și unul și acelaș lucru, dacă putem să comparăm
asemănările și deosebirile dintre stasea, lui dintrun |
timp și dintre starea lui din alt timp,
Aplicaţie. — Ce deosebire este între compoziţia de mai sus Şi
între cele de mai'nainte, din punctul de vedere al obiectului ? De ce
putem s'0 numim paralelă ? Ce raport este între această compoziţie
şi un tablou ?

Exerciţiul XXVI. — Să se compună, după modelul de: mai

sus, o paralelă având de obiect una din temele următoare :-
«România odinioară şi astăzi» ; <România în timpul verii și
în timpul iernei»> ; <Omul la tinerețe şi la bătrâneţe».
Exerciţiul XXVII. — Să se corpună o paralelă după
următorul plan şi cu următorul subiect. :

ȚĂRANUL ŞI ORĂŞANUL
I. Introducerea :
Intre locuitorii unei ţări, pe lângă alte deosebiri după fizic,
după moral, după profesiuni, una dintre cele mai însemnate
este aceea ce se face din punctul de vedere al centrelor de -
populaţiune unde trăiebc, după cum ei adică trăiesc în oraşe
sau în sate.

II. Desvoltarea:

În ce se aseamănă şi în ce se > deosibeşte țăranul şi oră-

şeanul :
“zi
 — 96 —

mai pur și cât mai corect. Ciaritatea împreună cu puritatea şi

corecțiunea se numese calități generale ale stilului, pentru că nu
trebuie să lipsească din niciun fel de compoziţiune.

$ 30. Teorie. — Or'ce compoziţiune trebue să fie scrisă

într'o limbă pură şi corectă ; stilul unei asemenea compo-
zițiuni zicem că are purilate şi corecţiune.
Cea mai însemnată calitate a, stilului este însă claritatea.
Ideile noastre trebuie astfel exprimate şi astfel orânduite
şi legate încât să fie cât mai uşor înţelese Puritatea, și
corecţiunea contribuie în bună măsură la claritatea stilului.
Or'ce compoziţiune trebue să fie clară, pură şi corectă.
De aceea claritatea, puritatea şi corecţiunea, se numesc
calităţi generale ale stilului.
II. Explicare. — Dacă comparăm «Tigrul păcălit» şi «Ghica
Vodă și Vizirul Kiupruliul», observăm că cea dintâi este scrisă
de un om care cunoaște meșteșugul scrierii, ştie să-l întrebuinţeze
și se folosește mult de dânsul. Când ne vorbeşte de corabia
englezească, el caută să ne-o descrie cât mai bătător la ochi, cât
mai plastie: «ne oprim în faţa unei 7nândre corăbii englezeşti,
care plutiă falnie de-asupra apelor Dunării, lânfuită în aucorele
. Mai departe o numește «scoied uriașă de lemn», <pântecosul
vas plutitor». Tot așă vorbind d insula unde s'au dat jos, ne
spune că eră <pustieşi prigorită de soarele african», iar palmii ni-i
descrie cu ramuri «“nalte şi şuie». Owgecâteori în drumul po-
vestirii întâlnește vreun lucru, autorul caută dinadins să ni-l facă
interesant, arătând insuşirile lui mai caracteristice prin câte nu
adjectiv potrivit. Aceste adjective potrivite, care contribuie la zu-
grăvirea obiectelor, se numesc epitete. Citind această bucată simţim
că autorul este stăpân pe toate bogăţia limbii şi vrea să o între-
buinţeze cât mai mult, căutând să descopere în lucrurile și faptele
ce deserie cât mai multe însuşiri pe care să le poată spune. Stilul
unei astiel de compoziţii în care autorul caută să-și arate meşte-
şugul sorierii se numeşte elegant. Când. însă se vede că stilul e
prea studiat atunci devine afectat sau nenatural.
Din contră, autorul compoziţiei «Ghica Vodă şi Vizirul Kiupru-
liul» nu se gândeşte de loc că scrierea e un meşteșug cu care
var puteă lăudă; el se gândește numai la faptele ce vrea să po-
vestească; de aceea nici nu se oprește la lucrurile ce întâlneşte
în decursul povestirii, ca să le deserie şi să ni le facă interesante,
La el nu găsim mai nici un epitet pus de dinalins ca să ne-
 —.:65 — ,

ca compoziția, noastră să, poată, fi înţeleasă de cât mai

mulți oameni, e nevoie să întrebuințăm stilul literar;
dacă vrem ca, compoziţia, noastră să, intereseze numai
pe specialiști, o scriem în stil ştiinţific. Stilul științific
e mai precis, redă, gândirea, exact și în amănunte;
stilul literar e mai clar și redă, exact numai înfăţi-
area, generală, a, lucrurilor.

Carte de citire şi comp. cl. IV secundară de Dragorirescu şi Adamescu. 5

 — 101—

A fost odată un vânător care, de câte ori mergeă la

vânătoare, aveă obiceiu să ia cu dânsul pe slujitorul său,
iar când se intorceă înapoi, povestiă, cui vrea să-l as-
culte, o mulţime de întâmplări minunate, care de când
lumea nu trecuse nimănui nici măcar prin vis; şi, la
toate aceste basme, nu lipsiă niciodată de a aduce ca
martor pe biata slugă, adevărat om al lui Dumnezeu.
Azi aşă, mâine aşă, până când într'o zi acesta, sătul
de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor
mincinos, îşi ceri! seama dela stăpân şi voi cu tot dina-
dinsul ca să-şi ia ziua bună dela el.
Stăpânul stărui, ca să afle pricina acestei neaşteptate
hotăriri, şi cu vorbe blânde îl întrebă:
— «Oare nu te mulţumeşti cu simbria ta şi cu traiul
ce ai în casă la mine, de vrei să mă laşi ?p
— «Să nu păcătuiesc, cucoane»,— răspunse slujitorul,—
«toate sunt bune la domnia ta. Dumnezeu să-ţi dea tot
binele | Dar să-ţi spuiu curat şi să nu-ți fie cu supărare:
uite, mă mustră cugetul de atâtea dovezi mincinoase
ce-mi ceri să dau pe toată ziua, când începi, — adică să
fie cu ertăciune — când începi a tâiă la palavre vână-
toreşti. E păcat de Dumnezeu, cucoane, să mă afundez
eu cu totul în focul Gheenei şi să port eu, săracul de
mine, tot ponosul păcatelor cu care domnia ta îţi incarci
de bunăvoe sufletul. Lasă-mă mai bine să mă duc cu
Dumnezeu|»
Aşă vorbi servitorul, şi stăpânul se puse pe gânduri ;
şi. fiindcă el cunoşteă preţul unei slugi drepte şi cre-
dincioase, se răsgândi bine şi-i răspunse într'asifel:
— «la ascultă, băiete! Văd că tu eşti om cu frica lui
Dumnezeu. Rămâi la mine şi ajută-mă, ca să mă desbar
de pârdalnicul meu nărav. Crede-mă, nici eu n'aş voi să
spun ceeace nu este tocmai adevărul, dar ce să-i fac
năravului? Mă ia gura pe dinainte. Aşă dar, să facem
cum e mai bine; să facem între noi o învoială, ca să
scap şi eu de aşă urit cusur, să rămâi şi tu împăcat cu
 — 102—

'suflelul. Când mă voiu află în vreo adunare, tu să stai la

spatele mele şi, când vei auzi că încep a croi câte una
mai deochiată, tu să mă tragi de mâneca hainei, căci eu
îndată voiu îndrepta-o după ființa adevărului.
Aşă spuse şi aşă rămase să fie.
Peste câtevă zile, şezând la masă cu alții, vânătorul
începu să povestească că la o vânătoare, la care fusese
de curând, i-a ieşit inainte o vulpe, care avea o coadă
lungă de cel puţin cinci stânjeni! |
Pe când, în focul povestirii, el rostiă acestea cu cea
mai deplină încredințare, ca şi când lucrul ar fi fost
întocmai după cum îl spunea, deodată se simţi tras pe
dindărăt de mâneca surtucului. Işi luă vorba înapoi şi,
îndreptându-se că în ferbinţeala vânătoarei nu va fi văzut
locmai bine, scurtă coada vulpii până la vreo doi stânjeni
O nouă smuceală de haină îl făcu s'o mai scurteze
cu un stânjen.
La a treia, o cionti până la doi coţi.
Simţind încă şi acum efeclele restrictive ale conştiinţei
servitorului, se înduplecă a' mai reteză din coada vulpii:
— «Doi coţi întocmai nu va fi fost», zise el asudând,
«dar pe legea mea, că eră de nu cot şi mai bine!»
Sluga, care se bucură acum şi mulţumiă în sine lui
Dumnezeu, auzind pe stăpânul său cum se leapădă din
ce în ce mai mult de ispitele Satanei, crezi că e momentul
nimerit spre a-l aduce la o deplină pocăință şi-l mai
trase încă o dată de mânecă.
Dar răbdarea vânătorului eră ajunsă la culme şi, în-
torcându-se deodată înfuriat către neîmblânzitul său cen-
sor, se răsti la dânsul strigând în gura mare:
— «Bine mişelule! Nu-ţi e destul cu atâta? Ce! vrei
să las vulpea bearcă? Dar mai bine să te ia pe tine dracul
de o mie de ori, decât să rămâe vulpea mea fără coadă»

Al. 1. Odobescu,
(183%4—1895]
Se

— 103—

25.
DOAMNE, FEREŞTE DE MAI RĂU.

don Hu dakaropu A£ pene,

BazAHA cS8T ABAEKZUH rpEAE
Il AuAS-n gun „pAukuco pe
Gz-u nsie "N cnănz8paToape,
BAN MEpyEA, KS-N438 Buz,
„ui ave apSm „pmnpeuz,
%u5 'nueng ca od'reze
Illu moapTrea c-un 06HAEzE,
Bunăng : 00! o! ve nzkare!
“e coapra Am aB8r, pare!
VÎEA-A-ANT SHE KATPE ARNCSA :
Himu Su ponce NS az NAAnc8A,
“ln w pBA6H MBAWBMEIJIE
Iln căt zh: „„Aoamue, Peperpe
E anT pa8 Anurp'zcr 1) man mape“;
Elp aksm, pare, pataape!
Sa, oprana, pn guce rapa:
(pare, Bean MOapTEA AmApz,
Un ca Tir xorapar8-un,
fiezu ui Suta ac rar8-u,
IIVanon nS win8 KSM pun nApE
ĂE BHn AE anr pz8 Mau Mape!
Sa caRzpun KSBANTBA,
Illu ama SHSA ka BANTSA
Rierma ASNZ EH KZAApE
Ilu crpira pm r8pa mape:
„Grau, H8 rpzBHWH OMOPĂpEA ;
Bz CA cHiMBAT XOTApApEA ;
ÎÎKSM CA rgcir KS KARE,
Ae aa Tlama um rase,

1) decât acesta,
 — 104—

GnanzSpaun ca nS-n pzan8NEtu,

“n A£ Bin „AN Lemn ca-u N8HEUH,
AT&NH BUMOBATBA, KApE
N8 rana MAAT pa8 Mau Mape,
sauna Awbcra BECTE
Bnce: e ÎlAEBApAT ECITE,
Bz, AA KATE MATE OMSA,
Cz NB MAHHE pe AOMHSA,
Un ca zmk2 "N rAHABA ca8:
ĂOAMME, DEpEWIE ae Man. pa8!»
Anton Pan.
[t 1854).

I. Explicare. — In aceste povestiri autorul explică, vrea

să ne arate, adică, de unde au venit cu adevărat expre-
„siunile «Trage-l de mânecă» şi «Ferește-mă, Doamne, de
mai rău!» Sunt dar nişte naraţiuni prozaice. Aceste na-
raţiuni au o expoziţiune, un nod şi un desnodământ, adică
momentele faptelor sunt combinate cu meşteşug, aşă încât,
ne produce plăcere la citit; sunt; deci istorioare. Aceste
istorioare — în deosebire de cele de până acum — sunt
compuse, precum am văzut, cu scop de a explică nişte
locuţiuni sau expresiuni. Având acest scop, istorioarele se
numesc snoave.

$ 34. Teorie. — Istorioarele, compuse cu scop de a

explică, vreun proverb sau vreo locuţiune din limbă,
poartă numele de snoave.

Aplicaţie. — Ce fel de compoziţii sunt «Vulpea bearcă> şi <Fe-

reşte-mă, Doamne, de mai rău!» De ce zicem că sunt istorioare?
De ce zicem că sunt snoave ? Sunt verosimile sau nu, şi pentru ce ?

Exerciţiul XLI. — Să se compună o snoavă prin care să

se explice locuţiunea «d'aea n'are ursul coadă», după următorul
plan :
 E
— 106—

26.

ION ROATĂ ȘI UNIREA.

La 1857, pe când se ferbeâ Unirea în Iaşi, boierii mol-

doveni liberali, cu răposatul Costache Hurmu2achi, Ko-
gălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să chieme la adunare
şi câţivă ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ,
spre a luă şi ei parte la facerea acestui măreț şi nobil
act naţional. Cum au ajuns ţăranii la laşi, boierii au pus
mână dela mână de i-au ferchezuit frumos şi i-au îm-
brăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau
țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat
pe mână unuia dintre boeri, să le ţie cuvânt, ca să-i
facă a înţelege scopul chiemării lor la Iaşi.
— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteți chemaţi aici
între noi, zise boierul cu blândeţe.
— Vom şli, cucoane, dacă ni “ţi spune, răspunse cu
sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.
— Apoi iacă ce, oameni buni: de sute de ani două
țări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia
sau Țara Muntenească, de care poate “ţi fi auzit vorbin-
du-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cum-
plita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi
creştine am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm
noi, Moldovenii, aşă se închinăşi fraţii noştri din Valahia.
Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile,
câte le avem noi, le au întocmai şi fraţii noştri Munteni.
Țări megieşe, am zis oameni buni: căci numai pârâiaşul
Milcov, ce irece pe la Focşani, le desparte. Să-l secăm
dar dintr'o sorbire şi să facem sfânta Unire, adecă înfră-
țirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n'au putut
s'o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iacă oameni
buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut.
“Numai Dumnezeu să ne ajute! Inţeles-aţi, vă rog, pentru
 — 71 —

se numesc provincialisme. Stilul în care se întrebuinţează multe

vorbe şi expresiuni provinciale se numeşte st;/ popular.
Unele provincialisme exprimă idei pe care nu le poţi redă cu
alte cuvinte, sau sunt mai frumoase decât cuvintele întrebuințate
de obiceiu ; acestea pot fi uşor adoptate şi de alţi scriitori decât acei
ce au crescut în provincia unde se întrebuinţează, — ele tind adică
să devină literare și să fie primite și în compoziţii cu stil literar.
Astiel sunt, spre ex.: «prizărit», <bădiţă>, <holtei>. Aceste pro-
vincialisme le-am puteă numi esfetice. Altele însă au o formă ne-
plăcută şi nici nu servese să exprime idei pe care nu le-am puteă
redă prin alte cuvinte; de acestea scriitorii, care scriu în stil li-
terar, se feresc şi trebuie şi noi să ne ferim pe cât putem. Astiel
ar fi spre ex.: huciu-marginea, cârneleagă, oci, trupar, a Vasilicăi
chilug, ete.

$ 21. Teor
— ie.
Cuvintele, formele, expresiunile ce se
găsesc în popor, dar pe care nu le întrebuinţează decât o
parte din Români, se numesc provincialisme.
Provincialismele se întrebuinţează cu deosebire în stil
„Popular; în stil literar trebuie să ne ferim de ele sau să
întrebuințăm numai pe acelea ce au o formă armonioasă, şi
ne ajută să exprimăm o ideie pe care nu o putem exprimă,
prin alt cuvânt (provincialisme estetice).

Exerciţul XXX. — Să se găsească provincialismele din

compoziţia No. 48, deosebindu-se cele estetice de cele neestetice.

„19.
NICOLAIE BĂLCESCU.

Născut în Bucureşti, Bălcescu, după ce luă câtevă

lecţiuni de la un arhimandrit grec, termină învăţăturile
din Sf. Sava şi apoi studiă filozofia cu bănăţeanul Murgu.
Indemnat de familie a-şi alege o carieră, intră în ar-
mată cu rangul de cadet în cavalerie. Din interesul ce
purtă instrucţiunii publice, înfiinţă la regimentul, în care
serviă, o şcoală pentru gradele inferioare. Această şcoală fu
desfiinţată după puţină vreme prin stăruinţele consu-
 — 112—

boierul. Sufletele lor erau bete de expansiune. Notele

jeşiau din inimă, se lungeau cât vrea omul şi se terminau
prin câte un oftat.
— Spune-mi, cum ai compus cântecul ăsta, Antonică ?
— Mă ştii, arhon, că eu umblu prin sate, de adun pro-
verbe şi povestiri din gura ţăranilor.
— Nu le-am citit în Povestea Vorbei? Le am, două
tomuri.
— Intrun sat m'am nemerit la o nuntă, şi ţăranii
m'au poftit şi pe mine. Dela satul ginerelui trebuiă să
mergem peste douăsprezece sale la satul miresei, ca
so luăm. Îţi închipuieşti 12 sănii, 24 de colăceri, peste
50 de nuntaşi. Am pornit-o în fuga cailor pe câmpul alb
de zăpadă ; zăpadă de două palme. Eră în amurg, tre-
ceam pe lângă sate, ca năluci. Descărcături de pistoale
deşteptau câinii, care hămăiau până ne perdeau din vedere.
Din zăpadă ieşiau mărăcini şi pomi negri ici şi colo. Tă-
cerea cea mare parcă făceă un sgomot. Plosca nouă, de
lemn mirositor, îmbrăcată în curele roşii şi zugrăvită cu
trandafiri, cu frunze verzi treceă din mână 'u mână....
Şi, în tăcerea asta mare şi în pustietatea asta albă,
plângeă un cimpoiu un cântec aşă de trist, aşă de miş-
cător, că atunci fără voia mea s'a închiegat în minte-mi
melodia dela: «Am auzit şi ştiu bine».
— Oreo prugma ! exclamă boierul. Să cântăm acum:
«Cuculeţ, pasăre sură».
— Pe voie.... |
Vine cucu de trei zile
Şi n'are pe ce se pune,
S'ar pune pe-o rămureă,
Aproape de casa mea.

Când sfârşiră cel din urmă stih, un arnăut mustăcios,

deschise uşa, se închină până la pământ şi mormăi:
— Arhon, vă potteşte Luminăţia Sa, Beizadea Costache.
— Să pauie caii la butea cealaltă, porunci boierul.
 — 115—

Aceasta m'a mirat [Link]ât mai mult, că p'atuuci nu se

pomeniă în şcoalele noastre de istorie naţională. De abiă
de câtevă luni Florian Aaron, începuse un curs elementar
de istorie generală, în care vorbiă de Asirieni şi Egip-
teni ; nu ajunsese nici la Greci, nici la Romani.
L.a întoarcerea mea din Paris, la anul 1841, ducându-
mă să văd pe poetul Alexandrescu la djurtsvă 1) in Gor-
gani, unde se află închis într'o cameră în fundul curţii
lângă gârlă,— după ce am stat acolo până îznoptase, când
am ieşit, ofiţerul de pază, după ce închide uşa bine şi
bagă cheia în buzunar, îmi zice:
— Vrei să te duci şi la Nicu Bălcescu ? Nu ne vede ni-
meni, c'au plecat toţi dela cancelarie ; numai să nu mă
spui cuivă,-ca dau de belea.
In camera în care am intrat, un tânăr, căruia de abiă
îi mijiă mustaţa pe buze, şedeă pe marginea unui pătucean
de scânduri, fără alt aşternut decât o mantă soldățească
ghiemuilă căpălâiu, şi o luminare de seu într'un sfeşnie
de pământ, care lumină un ceaslov, singura carte ce-i fu-
sese permisă. Acel arestat eră băiatul, pe care cu câţivă
ani îndărăt îl scosesem .din mâinele fiorosului Sotea.
La liberarea lui din închisoare şi din armată, el a devenit
unul din tinerii cu care mă vedeam mai des, a devenit
un bun şi preţios amic, cu care m'am înţeles totdeauna
la vorbă şi la gânduri; eram împreună ziua şi noaptea.
Fiu mijlociu al Serdăresei Zinca Petreasca Bălcescu,
cucoană văduvă foarte stimată şi cunoscută în toată ţara
pentru minunata doftorie cu care tămăduiă de albeaţă la
ochi, Nicu Bălcescu, tânăr de o complexiune delicată, o
fizionomie blândă şi simpatică, intrat foarte de limpuriu
în serviciul militar ca iunker 2) eră arestat şi dat în ju-
decata unui consiliu de răsboiu, ca culpabil de înaltă
trădare.
- .

1). arest militar.

2) soldat fiu de boer, înâinte de a se face ofițer.
 — 117 —

narea), când ne-am potolit, l-am pus cu deasila, de ne-a

citit opera sa: Puterea urmată la Români, Manuscriptul
acela l-am luat eu, de l-am dus lui Kogălniceanu la Iaşi,
unde s'a tipărit în Foaia ştiinţifică şi literară, ce publicam
împreună cu Alecsandri, Negruzzi şi Kogălniceanu, re-
vistă ebdomadară, fără nume, căci marele censor al -
Mold ovei, Procopie Florescu, găsise că titlul «Propăşirea»,
cu care o botezasem, eră un cuvânt revoluţionar şi îl
ştersese din capul foii.
Mai târziu, pe la anii 1844, 1845 şi 1846, el a publicat
mai multe lucrări istorice în revista intitulată Magazinul
Istoric, ce redactă în colaborare cu eruditul profesor Tre-
boniu Laurianu,. Si
Nicu Bălcescu scriă lesne, stilul său eră limpede, strâns,
nervos şi elegant, precum îl vedem în Istoria lui Mihaiu
' Viteazul şi în Istoria muncitorilor plugari din România ;
adeseori înflorit şi poetic, precum îl găsim în traducerea
făcută de el a Cântării României. |
Domnul Vasile Alecsandri atribuie unui alt tânăr plin
de talent conceperea şi compunerea în limba franceză
a acelui cap d'operă, Alecu Russo, răpit şi el, ca şi Băl-
cescu, de timpuriu, familiei şi patriei sale.
lată ce ştiu eu despre acea scriere epică, din care,
încă pe la anul 1847, Bălcescu îmi citise mai multe frăg-
mente.
EI în anul 1845 sau 1846 a făcut o călătorie de cer-
celări istorice pe marginea Dunării, dela Celeiu până la
Turnu-Severin, şi a vizitat mânăstirile de peste Olt în
tovărăşie cu -Laurianu şi cu Bolliac, călătorie în care s'a
descoperit mai multe inscripțiuni, care au fost transcrise,
comple tate şi publicate de Laurianu în Magazinul Istoric,
lucrare pe care Bolliac voise să şi-o aproprieze şi pentru .
care a fost mai multe contestaţii între Bolliac şi Lau-
rianu. Intr'acea călătorie, pretindeă Bălcescu că ar fi
găsit la un călugăr manuscriptul Cântării României. Tot
cam pe la anul 1846, Nicu Bălcescu a mai făcut şi altă
Li
 — 75 —

viaţa lui Creangă», în privinţa autorului ? Ce este o biografie? In

ce se deosibeşte de o autobiografie ?

II. Explicare. — Ca să compună biografia prozaică de

mai sus, autorul a trebuit să-şi strângă mai întâi notițe pri-
vitoare la, viața lui Bălcescu, consultând alte scrieri despre
el, întrebând pe oamenii care au cunoscut pe acest scriitor,
cercetând scrierile lui tipărite sau manuscrisele rămase de
la el, studiind scrisorile păstrate ce el a trimis, unuia sau
altuia. După ce şi-a strâns materialul, autorul a ales ceeace
i sa părut ci se potriveşte mai bine cu tema, sa, şi şi-a
făcut planul. Ceeace ne interesează mai întâi în povestirea,
unui fapt sunt mai întâi împrejurările în carea, luat naştere;
de aceea, făcând planul, autorul a trebuit să-şi înceapă na-
rațiunea, arătând locul naşterii şi împrejurările în care şi-a,
făcut educaţia Bălcescu. Autorul ar fi fost mai complet, dacă
ne-ar fi arătaţ aci cine au fost părinţii lui Bălcescu, şi când
s'a născut. La o naraţiune, prima parte se numeşte început.
După aceea, autorul a aşezat în plan deosebitele fapte
mai importante din viaţa lui Bălcescu în ordine cronolo-
„gică: serviciul în armată, participarea la urzirea unei re-
voluţii neizbutite, începutul activităţii lui istorice, apoi
însăşi această activitate împreună cu caracterizarea, ei, par-
ticiparea la, revoluţia, dela, 1848, activitatea lui în Tran-
silvania şi, în sfârşit, viaţa, rătăcitoare şi amărită ce a dus
către sfârşitul vieţii. Poate aceste fapte constituesc partea
cea, mai importanţă a naraţiunii, deoarece în ea înşirăm,
unul câte unul, faptele din partea cea mai activă a vieţii
lui Nicolaie Bălcescu. Ea, corespunde cu desvoltarea, deia
descriere, şi se numește desfăşurare. In fine, după destă-
şurare, autorul a căutat să arate împrejurările în care s'a
sfârşit această viaţă: moartea, lui Bălcescu la Palermo.
Această parte termină narațiunea şi se numeşte cu drept
cuvânt sfârşit, pentru căarată împrejurările în care fap-
tul despre care e vorba a încetat de a mai aveă fiinţă.
Acest sfârşit ar fi fost; mai complet, dacă ni sar fi arătat
“şi data morţii. Mai observăm că, după sfârşit, autorul mai
 AN

— 76—

adaogă o frază în care ne spune că Alecsandri a cântat

frumos moartea lui Bălcescu într'o poezie. E o notiţă în
legătură cu sfârşitul, pentru că în această poezie se găsesc
exprimate simţirile lui Bălcescu înaintea, morţii. Dar autorul
“ax mai fi putut continuă această compoziţie vorbindu-ne de
însemnătarea figurii lui Bălcescu ca model de patriotism
pentru toți Românii. Aceste reflecţiuni n'ar mai fi făcut
parte din sfârşit, ci ar fi fost o concluziunea întregei na.-
raţiuni. Tot aşă, naraţiunea ar fi putut fi precedată de
câteva considerațiuni asupra însemnătăţii lui Bălcescu în
literatura noastră şi de necesitatea de a cunoaşte viaţa
acestui om. Această parte ar îi fost introducerea. Astfel
că planul unei naraţiuni complete, este, în deosebire de
descripţie, următorul:
Introducerea,
I. Inceputul
ŢI. Desfăşurarea
III. Sfârşitul
Concluziunea
“Din naraţiune însă pot lipsi introducerea şi concluziunea.

$ 23. Teorie. — Ca să facem o biografie prozaică,

putem să intrăm deadreptul în desvoltare, arătând
locul și timpul când sa născut fiinţa a cărei viaţă,
vrem să narăm. După aceea, povestim în mod cro-
nologic, adecă după șirul anilor, faptele cele mai
însemnate care se leagă cu tema noastră, și sfârșim
arătând locul și data peirii acelei ființe.
La o naraţiune, partea, cea mai-importantă se mai
numește desfăşurare, pentru că, în:realitate într'însa,
desfășurăm rând pe rând momentele ce alcătuiesc
faptul însemnat ce povestim. Desfăşurarea este pre-
gătită printr'o parte numită început, deoarece într însa,
ne ocupăm de cauzele care au făcut să se înceapă
- :faptul'ce povestim; și este încheiată printro parte
numită sfârşit, pentru că ea cuprinde în adevăr eveni-
 — 77—

mentele ce determină sfârșitul acelui fapt. Totuși

naraţiunea, poate avea, pe lângă, început, și O întrodu-
cere, în care arătăm importanța faptului ce povestim ;
iar, pe lângă sfârşit, putem aveă o concluziune, în care
arătăm efectele ce acel fapt a, putut să aibă asupra
altora, sau învăţătura, ce putem trage din el.

Aplicaţie. — Cum a procedat autorul ca să facă biografia

de
mai sus? De unde a putut să-și adune notițele ? Ce-a făcut
cu
notițele mai înainte de a le ageză în plan ? Ce-a pus în
prima
parte a compoziţiei ? Ce, în a doua? Ce, în a treia? Cum
se nu-
mește fiecare din aceste părţi şi de ce? Ce parte mai poate aveă
o naraţiune în afară de început, desfăşurare şi sfârşit ? Ce
putem
vorbi în fiecare din ele ?

III. Explicare. — Limba în care e serisă această compoziţie are

:
1 multe neologisme: lecţiune, termină, studiă, filozofie,
ca-
rieră, rang, cadet, interes, instrucţiune, public, regiment,
grad,
inferior, consul, armată, forma, partidă, situaţie, principat, intro-
duce, reformă, demooratie, principe, cabinet, revoluţie, proieat,
li-
beră, publică, revistă, intitulă, salută, redactă, magazin,
epocă,
desvoltare, istoriografie, cronică, important, monografie, chestiune
,
istoric, prezent, exprimă, aristocrație, agent, constitui, guvern,
provizoriu, secretar, exilă, aliat, tiranie, principiu, proclamă,
emi-
“grat, patriotism, special, tractă, rezultat, existenţă, naţiune, re-
nunţă, unitar, concesiune, comitet, conziliaţiune, eveniment, extrem,
ultim, moment, poezie — peste 70;
2 mai de Joc expresiuni literare. Nu găsim decât una mai ca-
racteristică: «Singur şi departe de țară, el s'a stins cu numele
ei
pe buze»; . |
Stilul, în care găsim o limbă cu aceste însușiri
prin care se
„Vede clar că autorul vrea să ne comunice partea generală
şi ele-
mentară a unui fond ştiinţific, se numeşte stil didactic,

$ 24. Teorie. — Compozițiile cu fond științific dar general

şi elementar cer un stil cu puţine expresiuni literare şi cu
multe neologisme adică un stsi didactic. Stilul didactic este
forma elementară a stilului științific.
Exerciţiul XXXI. — Să se arate ce sinonime se pot găsi
la neologismele de mai sus.
 — 78 —
Exerciţiul XXXII. — Să se compună în -stil didactic
«Biografia M. S. Regelpi Carol», servindu-se de notițele din
cartea de Istorie, după următorul plan:

Introducerea :
Insemnătatea M. S. Regelui Carol pentru înaintarea; ţării
noastre : conştituţia,. răsboiul pentru Independenţă, Regalitatea,
progresele” economice şi culturale, rezultate din conducerea
și conlucrarea sa.

Inceputul : | |
Locul şi data unde s'a născut ; părinţii; naționalitatea.

Desfășurarea :

a) "Copilăria şi$ tinereţea până la, urcareaa pe tronul României ;

b) Urcarea pe tronul României; căsătoria, dobândirea și
pierderea principesei ce a avut ; faptele mai insemnate la care
a contribuit înainte de răsboiul Independenţei (întărirea ar-
matei, introducerea drumurilor de fer, regularea financelor).
c) Activitatea sa în timpul răsboiului (ţine să ia parte la
răsboiu, trece Dunărea, comandă armatele ruso-române din
jurul Plevnei, ia Griviţa, cucerește Plevna, trăiește Simplu în
mijlocul soldaţilor la Poradim).
d) Incoronarea de Rege (10 Maiu 1881).
e) Activitatea ca Rege: 1% Contribuie la organizarea, internă
a țării: întemeiază “Sinaia, unde ridică palatul Peleș, civili-
zează satele prin administraţia. domeniului Coroanei, comple-
tează rețeaua drumurilor de fier, face podul peste Dunăre;
20 Se îngrijește de siguranţa statului, intră în tripla alianţă,
face fortificațiile. | ”

Sfârşitul:
M. $. Regele Carol și-a serbat cu drept cuvânt anul trecut,
aniversarea a, 40 de ani de domnie mare și glorioasă.
 —D9 —

Concluzia :
Dorinţa ca Regele Carol să trăiască cât mai mult pentru
prosperitatea României.

20.
UCIDEREA LUI POTCOAVĂ-VODĂ I)
Plecând din Varsavia 2), regele3) poruncise a închide
în castelul Rawa, în provincia Masovia, sub cea mai
aspră pază, pe fostul Domn moldovenesc, Potcoavă,
Mai în urmă, dete ordin a-l strămută la Leopole, unde
venise un ceauşt) turcesc, nu cu alt scop, precum ştiă
toată lumea, ci numai spre a cere capul lui Potcoavă.
Tot cu aceeaşi țintă sosi şi un ambasador din partea
lui Petru-Cel-Şchiop, aducând regelui peşcheş5) 50 de
boi, 4 buţi de tămâioasă, 2 buţi de lămâi sărate de cele
mici şi un frumos armăsar. |
De aci, Luni dimineaţa, în 16 a lui luniu; regele se
depărtă pe două zile din oraş, sub pretext de vânătoare,
după ce mai întâi poruncise ca toată poliția şă stea
sub
arme, precum şi garda regală, iar porţile orașului să
fie închise.
Ceauşul turcesc fuse îndemnat a ieşi din Leopol
e, atât
spre a se feri personal de pericol, cum şi spre a se
mască ruşinea vasalităţii guvernului în privinţa Turciei,
După plecarea regală şi regularea celor poruncite,
cevă mai înainte de amiază, principele prizonier
fu adus
pe piaţă, fără ca să-l țină cinevă, căci Îşi ceruse
această
1) Această povestire e făcută de un om
care a fost martor la eve-
nimentele ce narează.
!
2) Varşovia.
3) regele Poloniei,
4) trimis, curier,
5) dar,
 — 80 —

singură graţie, după ce îi fusese anunţată sentinţa de

moarte.
Scena răsună de sgomotul oamenilor şi de vuietul to-
belor.
Potcoavă treci de două ori dealungul pieţii, netezin-
du-şi barba şi privind la public fără cel mai mic semn
de frică; apoi se rugă să-l asculte şi, făcându-se tăcere,
rosti poloneşte următoarele cuvinte:
«Domnilor Leşi, merg la moarte nu ştiu pentru ce, căci
«nu-mi aduc aminte să mă fi învrednicit prin faptele mele
«de un asemenea sfârşit. -
«Știu atâta, că totdeauna m'am bătut bărbăteşte şi vite-
«jeşte împotriva duşmanilor numelui creştinesc, lucrând
«numai. pentru binele şi folosul ţării mele, cu hotărire
«de a-i fi ca un zid, pentru ca păgânii să nu poată trece
« Dunărea.
«Dumnezeu ştie de ce nu putui izbuti in această dorință ;
«pricina cea de căpetenie este irădătorul, care prin înşe-
«lăciune mă aduse în starea în care mă aflu.
“«Dar bun e Dumnezeu, şi cânele cel vânzălor curând
«îşi va primi plata pentru nevinovatul meu sânge.
“«Atât ştiu; ba mai ştiu încă, mai ştiu că -trebuie să
«mor acum din mâna acestui călâu creştin ; — arătă la
acela — «căci acestuia î[Link] aşă craiul vostru, iar
«craiului vostru aşă îi porunci stăpânul său, Turcul, cânele
«de păgân!
«Mie unuia puţin îmi pasă de viața mea; dar ţineţi
«minte, că peste puţin timp vă aşteaptă şi pe voi înşivă
«aceeaşi soartă : de câte ori va vrea cânele de păgân cape-
“«tele şi averile voasire,. ba şi capetele şi averile crailor
«voştri, vor fi trimise la Țarigrad!
Apoi, după o scurtă pauză, arătând la opt oameni ce-l
însoţiau, Potcoavă zise:
«Aceşti slujbaşi şi tovarăşi ai mei, fiind tot atât de ispravă
«ca şi mine însumi, sunt oameni cinstiţi şi vrednici prin nişte
«slujbe făcute crăiei voastre; aşă dar vă rog ca, după
 — 81—

«moartea mea, nu numai să nu fie bântuiţi, ci încă din

«polrivă răsplătiți după vrednicia lor.
Apoi adaose:
« Vă mai rog ca pe acest om lipsit de cinste», — arătă
la câlău, — «carele nu e vrednic a se atinge de trupul meu
«cât timp sunt viu, să nu-l lăsaţi a mă pângări cu mâna-i
«nici după moarte; ci îngăduiţi această sarcină oamenilor
«mei, care numai pentru astă de pe urmă slujbă mă înso-
«țiră până aici».
De aci tăcu.
Tot poporul plângeă; mai cu seamă plângeau o mul-
țime de ostaşi, veniţi la Leopole numai pentru Potcoavă,
dar pe care marea forţă de rezistenţă din partea guver-
nului îi împedică de a scăpă pe erou.
Pe feţele lor se citiau durerile sufleteşti.
Unul din ei — se zice că după rugămintea lui însuși
Potcoavă — veni la el cu o mare cupă de vin.
Principele îi mulţumi, luă cupa, o deşertă fără a ră-
suflă şi, uitându-se în ochii aceluia ce i-o dase, îi zise,
după obiceiu, că bea pentru sănătatea lui şi a tuturor
tovarăşilor lui.
Apoi iară trecă de două ori dealungul pieţei şi, în
ajunul momentului fatal, zărind o legătură de paie pe
care trebuiă să ingenunchie, strigă cu indignaţiune:
«0 Doamne ! oare să nu fiu vrednic de a îngenunchiă pe
cevă mai bun decât asta1»
Şi, adresându-se către oamenii săi, le zise:
« Aduceţi covorul ce-mi mai rămase din lucrurile mele».
Când tapetul fu adus, Polcoavă se puse în genuchi cu
demnitate, recită rugăciunea, făcu cruce după modul
grecesc şi închise ochii, in aşteptarea lovirii mortale;
dar, când simţi că gâdele nu se mişcă, se întoarse către
el cu întrebarea:
— «Ce mai stai 9
Călâul răspunse:
Carte de citire şi comp. cl. IV secundară de Dragomirescu şi Adamescu.
6
 — 129 —

E umbra unor nouri albii, ușori, mănunți,

Ce lunecă sub. soare, clădină un lanţ de munţi.
Ei vin în miezul zilei cun surd şi tainic sunet
ȘI, ca, semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.

Văzduhul bubuiește!... Pământul, desmorțit, *

Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde;
Și, de asprimea, iernii, simțindu-se ferit,
De-o nouă 'ntinerire ferice se pătrunde.

La Răsărit urare, urare la Apus!

Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se 'nalță ca sasculte mult vesela fanfară,
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.
V. Alecsandri.
[1819—1890)
Explicare.
— Căutând să analizăm momentele acestui
pastel, observăm că ele sunt trei: 1) venirea norilor cu
tainic sunet, peste lanul de grâu; 2) bubuitul tunetului, şi
3) urările ce urmează şi înălțarea vulturilor spre nori, kle
însă vin una după alta, succesiv, şi prin urmare obiectul
compoziţiunii ar fi un fapt şi deci ea n'ar fi o descriere,
ci o naraţiune. În realitate, însă, aci avem tot o descripţie,
pentru că momentele, deși succesive, sunt concepute astfel,
ca să le putem cuprinde cu o singură privire, iar fenomenul ce
compun, tunetul, este conceput ca un lucru de sine stătător.
Tot aşă se poate întâmplă cu descrierea, lucrurilor de sine
stătătoare, care au o durată, spre ex.: Noaptea, Ziua,
Primăvara, Toamna, Anul. Momentele, în care ele se descom-
pun, pot fi concepute astfel ca să poată fi cuprinse cu pri-
virea dinti'odată, adecă le putem consideră ca, niște lucruri |.
de sine stătătoare ale căror părţi nu sunt simultane, ci suc-
cesive. :
$ 42. Teorie.
— Sunt unele lucruri de sine stă-
tătoare, ale căror părţi urmează una, după alta, sunt
Carte de citire și comp. d; IV secundar ă de Dragomirescu şi Adamescu. 9
 — 130—

succesive. Compoziţia, care are de obiect un asemenea,

lucru este tot descripțiune, când aceste părți succe
sive
sunt astfel concepute, că pot fi cuprinse. dintr'
o-
dată, cu privirea. 0 asemenea descripție, cuprinzând
momente succesive, ca o narațiune, se numește na-
rativă.
Aplicaţie.— Intrucât ne înfăţişează frumos un obiect,
ce fel de
compoziţie este «Tunetul> ? Cum sunt dispuse moment
ele obiectului
acestei compoziţii? Pentru ce totuși nu este naraţi
une ? Ce nume
poartă o asemenea descripţie ? Ce fel de obiecte se descriu
în nara-
ţiuni descriptive ?
Exerciţiul L. — Să se spună care dintre compozi-
ţiile 26—36 sunt descripţiuni narative.

32.
CĂRUȚA LUI MOŞ NICHIFOR COŢCARUL
-«.-Moş Nichifor eră harabagiu. Căruţa lui, deşi
eră
ferecată cu teie, cu curmeie 1), însă eră o căruță bună,
ta-
căpătoare şi îndemânatecă. Uh poclit 2) de rogojini
opriă
şi soarele şi ploaia de a răsbate în căruţa lui Moş Nichif
or.
De inima?) căruţii atârnau pocornița *) cu feleştiocul 5)
şi
posteuca *), care se isbiau una de alta, când mergeă că-
ruţa, şi făceau tronca, tranca! tronca, tranca ! Iară în
Delciugul ) dela carâmbul5) dedesubt— din stânga —
1) legată cu fâşii de teiu și cu căpătâie de funii.
2) coviltir ; acoperământ pus pe jumătăţi de cercuri
de nniele de-asu-
pra unui car sau unei căruţe. —
3) drugul ce uneşte prin mijloe osia de dinainte cu osia
de dinapoi:
4) vasul în care se pune păcură pentru unsul osiilor.
5) pămătuful cu care se unge cu păcură osia.
6) un fel de furcă cu care căruțaşul împinge roata
înnăuntru câna
vrea să ungă căruța, >
7) inelul de fier.
5) unul din cei doi drugi ai eloitrei». Loit—ră una din cele două
„laturi Axe sau: mobile ale căruții.
 — 131 —

eră aninată o bărdiţă, pentru diferite întâmplări. Două

iepe, albe ca zăpada şi iuți ca focul, se sprijiniau mai
totdeauna de oiştea căruţii ; mai totdeauna, dar nu totdea-
una : căci moş Nichifor eră şi geambaş de cai şi, când
îi ve-
niă la socoteală, făceă schimb ori vindeă câte o iapă chiar
în mijlocul drumului, şi atunci rămâneă oiştea goală de
o parte. Ii plăceă moşneagului să aibă tot iepe tinere
şi
curăţele ; asta eră slăbiciunea lui. Mă veţi întrebă poate,
de ce iepe şi de ce totdeauna albe? Vă voiu spune
şi
„aceasta : iepe, pentrucă Moş Nichifor ţineă să aibă
pră-
silă ; albe, pentrucă albeaţa iepelor, ziceă el, îi slujiă
de
fânariu :) noaptea, la drum.
I. Creangă.
i
(1837—1889]

Explicare. — In această bucată, Creangă, vrând să

ne facă să râ-
dem de căruţa lui <Moş Nichifor», ne spune foarte
serios, că iepele
lui erau iuți ca focul, dar se sprijiniau (erau slabe),
pe oişte; că de
aceea aveă iepe albe, pentru că vrea ca ele să-i slujească de
felinar ;
că, deşi căruţa lui eră ferecată cu teie şi curmeie, eră
totuşi o că-
ruţă bună; că nu răsbiă ploaia în ea, dar că păcorniţ
a şi pămătutul,
făceau tronca-tronca, ete.
Aceste contraziceri ne fac să ne veselim gândindu-ne la căruţa
lui Moş Nichifor. Stilul prin care un seriitor spune pe un ton se-
rios lucruri glumeţe se numește umoristic. Cei ce: scriu astfel se
numesc umorişti.

$ 43. Teorie. — Pe lângă epitete și comparaţiuni, poetul

se slujeşte și de alte mijloace spre a ne înfăţişă un lucru
şi a-şi exprimăîn același timp simţirea, ce o are faţă de dânsul,
Astfel unii scriitori, voind să ne facă să. simţim veselie
față de lucrurile ce descriu, se prefac că vorbesc serios
despre ele şi le laudă, dâr din contrazicerile lor: şi din felul
lor de, exprimare, noi vedem că ei înțeleg tocmai eontrar
iul.
Scriitorul, care se pare că vorbeşte serios şi totuşi, prin
modul cum se exprimă, ne face să rîdem, se numeşte umo--
vist. Stilul unui asemenea, scriiton se numeşte umorislic.
a
„ 4) felinar.
 — 132 —
/
i

“Intorsătura de frază prin care se vădeşte umorul se nu-

mește îronie.
Bserciţiul LI. — Să se spună ce fel de vorbe și ex-
presiuni ar trebui să strice puritatea bucății «Căruţa lui
Moș Nichifor» şi eare totuşi sunt necesare stilului lui Creangă.
Exerciţiul LII. — Să se spună cu ce fel de descrieri
“prozaice seamănă această descriere poetică.

33.

CAHUL.

Ca o sarică largă, pe umeri atârnată,

Şi-a, căreia lungi poale ajung până 'n călcâi,—
Aşă Cahâlul pare, —- sazicăy îmbrăcată
Pe umere de dealuri, şi târiind prin văi.

| Picaţa pare-un petic cârpit drept în spinare,

"Un petec negru, — alături cu case-albite n var;
Biserica, din capul oraşului îmi pare
--"O glugă ciobănească în vârful unui par.

Glodoasele t) lui strade sunt mări neocolite,

In: care trist sombrează 2) galoșii din picior;
Iar casele-i.mărunte, sub stuf înnăbușite,
Lumii civilizate strig 3) toate: «Ajutor !»
| i , T. Șerbănescu,
[1839—1904
“1. Explicare.— În această compoziţie poetul Şerbănescu, vrând să
ne facă să râdem de oraşul Cahul din Basarabia, îl descrie făcând
” “eu tot dinadinsul. comparaţiuni cu lucruri care-l înjosese. Astfel
el compară oraşul cu o <sarică ce sar târâi de pe umerii dealurilor.

IE) ndbioasele. ,
2). Fianţuzism (barbarism luat: de limba franceză)= se înneacă ; se
“due afund.
3) . Solecism (incorectitudine gramaticală) : ar trebui astrigă. 9
 — 134—

$ 45. Teorie.— Ca să exprime imaginile sale despre un

obiect, împreună cu simţirea ce o are în legătură cu ele,
scriitorul, pe lângă metafore şi comparajiuni, întrebuinţează
şi alte mijloace stilistice. Astfel sunt: iperbola şi personi.=
ficarea.
Prin îperbolă, scriitorul exagerează gândirea despre un lu-
cru şi întrebuințează cuvinte, propozițiuni, fraze care ex-
primă această, exageraţie.
Prin personificare, scriitorul gândeşte lucrurile neînsufle-
țite ca, însufiețite, și întrebuinţează cuvinte, propoziţiuni,
fraze, care exprimă această gândire.
Iperbola, şi personificarea, fiind determinate de modifica-
rea, cugetării ce avem despre un obiect ooarecare, sunt figuri
de cugetare.
Exerciţiul LIII.— Să se citească bucata «Valea Motrului»
și să se arate ce particularităţi stilistice produc mai mult efect
poetic.

Exerciţiul LIV. — Să se spună care din compoziţiile

34—39 sunt pasteluri și care din ele sunt tablouri.

84.

“VALEA MOTRULUI

Râul Motru, cu apele sale galbene, curge pe o matcă

de lut năclâios1), ocolită cu un desiş de verdeață ; acolo |.
salcia pletoasă, socul mirositor, alunii mlădioşi, arţarii -
cu pojghițe?) roşii, carpenii ?) stutoşi, salba moale +) şi teii,

1) gelatinos ; cleios. Are aproape același înțeles ca «mocirlos», dar este

mai ales decât acesta,
2) pelițe ; coaja subţire care se jupoaie uşor.
3) un copac nodoros și cu lemn tare, cu culoarea trunchiului galbenă-
cenușie,
4) un fel de copăcel cu trunchiul subţire şi cu lemnul moale, îmbrăcat
cu o coajă cu dungi albicioase,
 — 135—

„cresc amestecați cu falnici jugastri 1), cu

plopi înalţi şi
subțiri, cu anini uşurei, cu ulmi albic
ioși, cu sângeri 2)
pestriţi, cu corni suciţi şi vârtoşi. Print
r'acel hățiş 3) te-
lurit de. arbori ce se 'ndeasă şi se împletesc,
mierlele şi
pițigoii şueră şi ciripesc, săltând din ramură tn ramură,
iar pe vârful copacilor turturele sure
şi porumbei săl-
bateci se'ngână, în vreme ce prigorii *) cu
pene albastre
chiuiesc mereu în sborul lor neastâmpărat
.
Al. Odobescu.
(1834 — 1895,
35,
BĂRĂGANUL,.

Pe cea, câmpie lungă, a cărei tristă zare,

Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu 'nveselește pe bietul călător.

Pustietatea, goală, sub arșița de soare,

In patru părți a, lumii, se 'ntinde 'ngrozitoare
Cu iarba-i mohorită, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce sboară n vânt.

De mii de ani, în sânu-i dormind, zace ascunsă

Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme 'n focul verii La] grierilor hor 5)
ȘI iarna, se deşteaptă sub Crivăţ, în fior.
a
1) copac ce seamănă cu carpenul şi ulmul.
2) copăcel ce seamănă cu salba moale, dar are coaja roșiatică.
3) pădure cu copaci subțiri şi deși.
4) prigoriile (sing. «prigoare» sau «priguriu»)
sunt pasări cu culori .
foarte frumoase, ce-şi fac cuibul în găuri scobite
în malurile apelor şi
despre care poporul crede că nu beau apă decât
când plouă. Prigoriile
au un cântee-chiuit jalnic. Poporul, când le
aude cântând, zice că ele
se roagă lui Dumnezeu să dea
ploaie.
5) cor. -
 — 136 —
Acolo floarea, naște și moare 'n primăvară,
Acolo piere umbra în zilele- de vară,
Şi toamna-i fără roade şa iernei vijelii
„ Cutrieră cu sgomot pustiile câmpii.

Pe cea, savană 'ntinsă și cu. sălbatic nume,

Lung ocean !) de iarbă, necunoscut în lume,
O cumpănă se 'nalţă aproape de un puț,
Şi 'n orizon 2) se 'ndoaie ca gâtul unui struț..
»

Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână;

Vr'o doi Români în soare şo sprintenă Română

ai
Incunjură ceaunul ce fierbe fumegos
Pe foc, — şi mai departe un câne roade-un os.
Pam
Pe car, un copilandru privește 'n depărtare... -.
Zadarnic ochii-i sboară din zare 'n altă zare:
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!

Din vreme 'n vreme numai lungi șiruri de cocoare

Sub bolta, albăstrie sbor” tainic călătoare,
Şi vulturi mari, prădalnici, cu ghiare înarmaţi,
S'adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpaţi...

Ah! dulce, glorioasă și mult strălucitoare

Va fi cea zi de viaţă când, pe sub mândrul soare,
Trecând în răpegiune, un smeu cu-aripi de foc5)
Goni-va trista moarte ce zace 'n acest loc!

1) Pronunţă : coce-an».
2) Forma franceză a neologismului orizoni,
3). E vorba de drumul de fier. Răpegiune = formă provincială pentru
«repeziciune», care însă e prea lung.
 — 137 — .

Mult vesel va, fi câmpul, când veșnica-i tăcere

Mormântu-şi va deschide la glasul de 'nviere,
Ce scoate smeul falnic din gura lui de fier,
Vestind răpirea nouă a focului din cer! 1)
V. Alecsandri.
(1819—1890) -

I, Explicare.— Poetul mai poate face să ne închipuim ima-

gina ce şi-a făcut el despre un obiect oarecare și s'o-simţim ca
şi el, întrebuinţând şi alte mijloace stilistice decât cele de până
acum. Astfel în bucata de mai sus Alecsandri, zicând:

Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor

Nimie nu 'nveseleşte pe bietul călător,
ne face să ne închipuim tristeţea pustietăţii Bărăganului exume-
rând toate lucrurile ce ar puteă să înveseleăscă pe cel ce ar trece
printr'însu). Dacă ar îi fost vorba numai să ne facă să înţelegem
această tristeţe ar fi putut să zică numai:

Nimie nu 'nveselește pe bietul călător.

Acelaş efect poetic şi în acelaş chip îl produce Alecsandri prin
versurile:
Cu iarba-i mohorită, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce sboară 'n vânt.
Aceste enumeraţiuni fac un efect mai mare din pricină că sunt
însoţite şi de repetiţiunea conjuncţiunii «nici» şi a preposiţiunii «cu»:
Repetiţiunea unor cuvinte măreşte efectul poetic, precum se vede
şi din exemplul: -
Acolo îloarea naşte și piere ?n primăvară,
Acolo piere umbra în zilele de vară.
Enumeraţia arată o amplificare a cugetării
— deci e o figură de
cugetare ; repetiţia ajută la armonia exprimării, face parte adecă
din mijloacele armonice ale poeziei.
$ 46. Teorie.
— Pe lângă figurile de cugetare cunoscute

1) Grecii cei vechi credeau că omul a început să se civilizeze după

ce zeul Prometeu a furat focul din cer şi l-a adus oamenilor pe pământ.
Pentru Alecsandri, invenţia locomotivei. este o nouă răpire a focului
din cer. Ss
 — 90 —

Pe când, în acea învălmăşeală, tărăboanţele încărc

ate
cu marfă trepădau în toate părţile, purtate în
fuga mare
de matrozi, se întâmplă ca două să se cioenească, şi bu-
toaiele de zahăr se resturnară pe jos, rostogolindu-se
care
- încotro apucă. Unul din butoaie se şi desfundă în
aceea
cădere, şi zahărul în bulgări, ce eră în el, se risipi
pe
pământ. Îndată câinii, care nu lipsesc în portul Galaţi
lor,
se repeziră să îmbuce din el, socotind, bietele javre flă-
mânde, că au dat peste vreo mană; dar matrozii,
ca
să-i depărteze, deteră brânci butoiului crăpat, care,
su-
cindu-se deodată, acoperi ca într'o cuşcă, pe unul
din
câinii cei lacomi.
Toată lumea se puse pe ris; dar mai mult şi mai tare
decât toţi râdeă amicul meu, Stancu Poloboc.
li dase
lacrămile in ochi și se ţineă la piept şi la pântec
e bietul
om, de hohotele ce îl podidise. Mie unuia îmi
eră teamă
să nu se înnece cu atâta ris,
Când se mai potoli această veselie, abiă putu să-mi
vorbească, stăpânindu-se cu anevoinţă.
«Frate», îmi spune, «când am văzut întâmplarea cu
„câinele şi cu butoiul, mi-am adus aminte de
o istorie
ce am păţit eu, sunt acum mulţi ani, tocmai prin
insulele
Africei ; şi trebuie să ştii că, decâte ori îmi vine în gând
istoria tigrului pe care l-am păcălit aşă de frumos, zău,
nu mă pot opri de a râde ore întregi».
Şi, spuind astfel, Stancu meu se puse din nou pe râs.
Eram foarte curios să cunosc istoria tigrului păcălit ;
dar
abiă mai târziu o putui află dela amicul meu, care mi-o
povesti într'astfel :
«Pe când eram matroz, lucrând şi câştigându-mi pâinea
pe o corabie englezească, se întâmplă adesea ca să că-
lătorim pentru negoțul nostru până prin ţări foarte de-
părtate şi trecând uneori luni întregi, fără ca să vedem
pământul cu ochii, ci numai valurile mării jurimprejurul
nostru, iar deasupra capului cerul, când âlbastru şi senin,
când întunecos şi posomorit,
 —91 —

«Dar când atunci, după o lungă plutire, sosiam le vreun

țărm, mare plăcere eră pentru noi de a ne cobori din
corabie şi de a călcă pământul ţeapân sub picioare. Eră,
pentru noi corăbierii, ca o zi de sărbătoare, când puteam
să gustăm un prânz liniştit, întinşi la umbră pe iarbă
verde. Insă ocaziunile de acest fel erau aşă de rare,
încât uneori ne coboram chiar pe țărmuri pustii şi ne-
cunoscute, fără de a purtă cea mai mică grijă de pri-
mejdiile ce ni se puteau întâmplă.
«Intr'o zi dar, trăgând cu vasul la coasta unei insule
nelocuite din mările Atricei, ni se făcu tare dor de a
vedeă de aproape şi de a pipăi cu picioarele iarba câm-
pului. Cerui atunci voie dela căpitanul corăbiei, ca să
mă dau jos la mal şi să petrec câtevă ore pe uscat.
Matrozii, tovarăşii mei, nu prea aveau încredere în acele
locuri necunoscute, şi abiă găsii unui dintrinşii, un
American înalt şi uscat, cu barbă dar fără mustăţi, carele
primi să mă însoţească în călătoria mea pedestră. Luarăm
cu noi o spată groasă de râmător afumat, o butelcă cu
vin de cel mai bun, un ulcior cu apă proaspătă şi, cu
aceste merinde, ne pornirăm veseli către mal.
«Când mă simţii, eu unul, pe uscat, trăsei de bucurie
şi chiuind un puiu de danț românesc, o corăbiască vâr-
toasă de Galaţi; iar tovarăşul meu, Americanul, văzând
așă începu şi el să lropăiască în fața mea, jucând foarte
serios şi pe țăcăneală, un danţ englezesc ce se chiamă
«gig». Danţul însă ne făci gol la inimă şi îndată ne veni
în gând să găsim un adăpost de soare, ca să ne aşternem
masa. Eu căutam cu ochii în dreapta şi în stânga; mi
se pornise, biet, minţile cu dor către răcoroasele dum-
brăvi din lunca Siretului. Acolo în insula cea pustie şi
prigorită de soarele african, abiă se zăriau câţivă copaci
din aceia cu rămurile înalte şi şuie, care se chiamă palmi,
şi nişte tufiş sălbatic, pe unde mai totdeauna cuibează
şerpii cei veninoşi cu plesnitori la coadă şi alte fiare
uricioase.
 — 92—

„«Pe câmpia şeasă văzurăm însă un ce vegr

u şi rotund
despre care nu ne puteam da seama. Stăt
urăm câtvă la
îndoială, dacă ne vom îndreptă sau ba către
acel punct
necunoscut, care, dreptul lui Dumnezeu, ne cam puneă
la îngrijare; dar Americanul meu scoase un ochian din
buzunar şi, îndreptându-l către acel punct, văzurăm
curat şi lămurit că obiectul bănuit nu eră altcevă decât
un butoin de lemn, aşezat în mijlocul
câmpiei.
— «E un poloboc 1» — strigaiu eu cu
bucurie, vorbind
moldoveneşte, parc'aş fi fost chiar în portul Galaţilor.
— Ol o! polo
λ bo
— repet
că Americanul de mai
“multe ori cu mirare şi, din minutul acela, el nu mă mai
chiemă altfel pe nume decât Poloboc. In
urmă, matrozii
ceilalți făcură toţi ca dânsul, şi iată cum,
iubite amice,
mi-a rămas numele de Stancu Poloboc, de care nu mă
plâng câtuşi de puţin. |
«Fie dar Polobo—c!
Noi alergăm îndată până la bu-
toiul cel minunat şi acolo, la umbra lui,
ne şi aşezarăm,
ca să ne facem prânzul. Rezemaţi amândoi
de doagele
lui cercuite, deşertarăm veseli butelca de vin, îmbucând
şi din spata afumată. Lumea ni se păreă loată
a noastră
şi crez că, în palate de marmoră şi pe covoare
de mă-
iase, n'am fi trăit mai fără grijă decât la
umbra bu-
toiului, pe iarba cea verde.
|
«Dar, pe când noi gustam aşă dulci şi liniştite plăce
ri, o
mare primejdie ni se pregătiă. Se vede că
mirosul mân-
cărilor şi răsunetul veselelor noastre cântări
deşteptară pe
un tigru, mare şi flămând, care dormiă
ascuns sub un
tufiş învecinat. Fiara cea sălbatică, semănând
la trup cu
o pisică uriaşă, la păr galbenă şi vărgată cu negru,
se sculă
binişor din locul unde erâ pitită, se' furişă prin bălării
şi, pe tăcute, se apropiă de butoiul nostru. Ajunsese
foarte aproape, când noi auzirăm fâşiind în dosul buto-
iului. Ne scularăm deodată în picioare, trântind jos
talere
şi pahare, şi, când deterăm cu ochii de acea groaznic
ă
dihanie, care sticliă privirea ei încruntată asupra noastră,
 — 93 — .

inima în noi se făcu cât o gămălie de ac; tot sângele

ne pieri din faţă ; părul ni se ridică vâlvoiu şi ne cre-
zurăm mai mult morţi decât vii. Cu noi, arme n'aveam.
Fiara răcniă cu turbare, rânjiă şi-şi arătă colții. Butoiul
singur ne despărţiă de dânsa.
«Ce să facem? Incotro s'o apucăm?
«Tigrul lungi pusul, ca să ne ajungă: noi ne strecu-
rarăm împrejurul butoiului. E! începu să se iuțească, dând
ocol polobocului: noi alergarăm mai tare în jurul lui.
Şi astfel, noi înainte şi ligrul după noi, ocolirăm de mii
de ori butoiul. Nici dânsul nu ne putea prinde, dar nici
noi nu puteam scăpă. Incepusem a crede că soarta ne-a
osândit la groaznica pedeapsă de a ne petrece de aci îna-
inte toată viaţa, dând mereu raite şi târcoale în jurul bu-
toiului, cu tigrul după noi.
— «Vai, ce viitor de spaimă !» — ziceam noi în min-
țile noastre turburate de frică şi de osteneală.
«Dar se vede că şi tigrului i se urise cu această goană
rotocolită întocmai ca alergătura cailor, când treeră la
arie. El deodată se opri în loc şi, cugetând un minut,
se repezi să sară drept pe deasupra butoiului, ca să ne
ajungă îndată pe partea cealaltă. Dar, cum drese, cum
făcu, că, sărind, i se agățară labele de dinainte de buza
butoiului, care eră desfundat. Greutatea fiarei îl făcu să
se clatine şi să se povârnească în partea ei. Noi atunci
(pare că cerul ne-a luminat!) răsturnarăm polobocul cu
fundul în sus tocmai deasupra tigrului, ce sta agăţat
de buza lui, şi fiara rămase sub butoiu, ca un şoarece
prins în cursă. Atunci amândoi sărirâm pe fundul va-
sului şi ne proptirăm diu toate răsputerile deasupra lui,
ca nu cumva lighioaia înfuriată să-l ridice deodată în
sus şi să scape de la inchisoare.
«Tigrul răcniă cu turbare şi se svârcoliă amarnic între
doagele polobocului, isbind într'insele cu capul, cu labele,
cu coada, cu ce puteă. Noi apăsam deasupra, cât ne sta
prin putinţă, gândindu-ne acum că ne-a ajunsaltă nevoie ;
 — 94—

căci, într'âdevăr, ceeace câştigasem eră numai o schim-

bare de osândă. In loc să dăm veşnice ocoale butoiului,
acum ne vedeam siliţi să stăm toată viaţa deasupra lui,
proptindu-l, ca să nu se mişte.
«Dar norocul ne mai ajută şi în rândul acesta.
«Din multe suceli şi învârteli ale tigrului dedesuptul
polobocului, coada lui cea lungă şi stufoasă scăpă deodată
pe gura cepului, ce eră dat la fund, şi ieşi ca un pă-
mătut la iveală. Când văzurăm noi aşă, tovarăşul meu
se prinse cu amândouă mâinile de dânsa şi eu de el, şi,
cu multele noastre silințe, cu multă nevoie, o traserăm
toată afară pe gaura dopului.
«Ce mai coadă! Pare că eră un şarpe flocos, cu dungi
galbene şi negre, ş'apoi lungă... să te fi încins de două
ori cu dânsal De-aş fi putut ătunci să o retez dela
curmătura ei, negreşit că aş fi păstrat-o până acum.
«Americanul însă şi eu ne gândirăm atunci intr'altfel.
Şi să vezi că rău nu ne-am gândit, Ce nu-i dă omului
în cap la vreme de nevoie! |
«Văzând aşă lungime de coadă, ne apucarăm s'o în-
nodâăm de vreo două-trei ori şi, făcând astfel dintr'insa
un câtă mai ghemul, mult mai gros decât vrana prin
care ea ieşise, izbutirăm de a legă pe tigru în butoiu.
— «Uerra I» — strigarăm atunci amândoi cu o nespusă
veselie şi, sărind jos de pe butoiu, pe-aci ne fu drumul!
O luarăm la fugă, cât ne ţineau picioarele, şi apucarăm
drept 'către corabia noastră.
«Tigrul smuci atunci butoiul şi îşi scoase capul la lu-
mină, dar trupul lui rămase. jumătate în fundul vasului,
încât abiă puteă să se mişte din loc. Scăpând la sănătoasa,
noi ne întoarcem ochii din când în când spre dânsul,
ca să râdem de turbarea lui, căci, de câte ori voiă să
facă o mişcare, el simţiă şi auziă polobocul rostogolin-
du-se şi hodorogind.-în urma lui.
«Când, în sfârşit, ne văzurăm noi pe corabie și tigrul
urlând la mal, eu, simţindu-mă atunci la largul meu,
 — 145—
Efectul acestei poezii mai este mărit
prin două figuri de cu-
getare, care provoacă direct simţirea
noastră. Astfel în exemplele :
O ce spectacol mare de mari deșertăciuni .
Cu fală-acoperită de-a gioriei cununi!

" Câl sânge, câte chinuri şi câtă grozâ

vie
Pentr'un monare despotie şi oarba
sa trufie!

O taină-a Providenţei | —
efectul stă în izbucnirea unor sentimente
interjecţiuni vii prin
sau prin determinative de mirare. Sunt
exemple de figura de cu-
getare numită ezelamaţiune, Ă
Din contră
”
în exemplele :
Trecut-au pe aice cutremur sfărmător ? ,
Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?

Când va sosi... un timp mai'mângâios

În care să pătrunză cuvântul lui Cristo
s ? —
efectul poetic stă în întrebările
vii ce-şi face poetul fără să aştepte
vreun răspuns. Sunt exemple de
figura de cugetare numită sn-
terogaţiune. -

$ 52. Teorie. — Figura de cuvânt, prin care

înlocuim un
termen general printwunul particular sau viceversa
se nu-
meşte sinecdocă.
Figura, de cugetare prin care opunem
idei la, idei, imagini
la, imagini, sentimente la sentimente, astfel ca, să se simtă
cât mai bine opoziţia, dintre ele, se
numește antiteză.
kxclamaţiunea este figura, de cugetare prin
care poetul
şi-arată vioiciunea, sentimentului prin
'

interjecţiuni sau de-

terminative de mirare.
Tot o figură de cugetare mai este inter
ogațiunea, prin
care postul și-arată vioiciunea, sentimentelo
r prin întrebări
care nu aşteaptă răspuns,

Aplicaţie. — Ce fel de compoziţie

este «La Sevastopol» ? Care
sunt momentele în care se poate
descompune ? Ce elemente nouă
coprinde în deosebire de celelalte
descrieri poetice de până acum ?
Cum se numese compoziţiile care, odată
cu descrierea unui obiect,
cuprind reflecţiuni asupra lui Dumnezeu
şi asupra soartei omenirii ?
Carte de citire şi comp., cl. IV secundară
de Dragomescu şi Adamescu. 10
 — 146.—

Exerciţiul LX. — Să se facă după modelul «La Se-

vastopol» o .meditaţie poetică în vorbire liberă cu subiectul
«La Călugăreni». |

39. o.
«RĂSUNETUL» -
(Marșul anului 1848)

Deașteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

In care te-adânciră barbarii de tirani !
Acum ori niciodată, croiește-ţi altă soartă,
La, care să se 'nchine și cruzii tăi dușmani !
Acum ori niciodată, să dăm dovezi în lume,
Că?n aste mâini mai curge un sânge de Roman
Și că 'n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumlător în lupte, un nume de Traian,
..

Inalță-ţi lata, frunte și cată n jur de tine,

Cum stau, ca brazii 'n munte, voinici
— sute de mii!
Un semn ei mai așteaptă și [Link] lupii 'n stână:
Bătrâni, bărbaţi și tineri din munţi și din câmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihaiu, Ștefan, Corvine !
Româna națiune, ai voştri strănepoţi, |
"Cu braţele armate, cu focu vostru 'n vine,
Vieaţă 'n libertate ori moarte strigă toți.
„ Pe. voi vă nimiciră a pismei răutate
Și oarba neunire la Milcov şi Carpaţi;
Iar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
" Jurăm că vom da mâna să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită dela Mihaiu cel Mare
Pretinde dela fii--şi azi mână d'ajutor,
Şi blestemă cu lacrimi în ochi pe or'şicare
„Ce ?n ora de pericol sar face vânzător.
 — 147—

De fulgere să piară, de trăsnet, şi pucioasă,

Or'care sar retrage din gluriosul loc,
Când patria,— a sa mamă, cu inima duioasă
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N'ajunse iataganul barbarei Semilune,

A cărei plăgi fatale și azi le mai simţim,—
Acum se vâră cenuta în vetrele străbune ;
Dar martor ne e Domnul că, vii, nu o primim !

N'ajunse despotismul cu 'ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din secoli ca, vitele-l purtăm,
Acum se 'ncearcă cruzii, în oarba lor trufie;
Să ne răpească limba ; dar numai morți o dăm.

Români din patra unghiuri, acum ori niciodată,

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă *n simţiri |
Strigaţi în lumea largă, că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea ?n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertatea. și scopul ei prea sfânt ;
Murim mai bine 'n luptă cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiu-ne pământ !
Andrei Mureșanu.
([1816—1863)

I. Explicare. — În această compoziţiune, scriitorul își ex-

primă puternicul său sentiment de îndemnare entuziastă
a Românilor la luptă. Intrucât ne înfăţişează un lucru de
sine stătător — simţirea, unui om — în mod viu şi frumos,
ea, este un fel de descriere poetică. Având aceste caractere,
această, descriere poetică se numeşte marş.

$ 53. Teorie — Marșul este arătarea, unei simţiri

puternice prin care se îndeamnă oamenii la fapte
vitejeşti.
 — 148 —
11. Explicare. — Spre a-și arătă sentimentele sale cu toată ener-
gia, poetul a întrebuințat, pe lângă unele figuri cunoscute, şi altele
noi. Astfel), când zice:
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
sau

Strigaţi în lumea largă că Dundrea-i furată,

poetul, în loc de Moldova şi Muntenia, adecă, în loc de totul cuprin-
zător sau general — pune Milcov şi Carpaţi, adecă numai o parte:
cevă particular care e cuprins în acel tot; face o sinecdocă Tot
o sinecdocă face când în loc de «Ţările române; zice «Dunărea».
Astfel versul lui devine mai plin de înţeles şi mai energic.
Tot ca să mărească energia el zice:

N'ajunse iataganul barbarei Semilune

şi
Acum se ?ndeasă cnufa în vetrele străbune,
unde, pe lângă sinecdoca vetrele străbune (= patria), poetul pune
în loc de stăpânire, iatagan ; în loc de Turcia, Semiluna, şi în loe
de Rusia, cnuta sau cnutul, biciu cu care Rușii obişnuese' să bată
pe osândiţi. Poetul astfel, în locul unui lucru, pune altul cu care
e în strânsă legătură, fiind un semn exterior al lui. Semnul stă-
pânirii turceşti este iataganul, al celei ruseşti, enutul, iar semnul
împărăției turceşti este semiluna. Acest fel de a schimbă înţelesul
cuvintelor constituie o nouă figură de cuvânt, care se numeşte
metonimie.

$ 54. Teyrie. — Figura de cuvânt, ce se obţine înlocuind

numele unui lucru cu numele altui lucru care este într'o
legătură exterioară dar strânsă cu cel d întâiu, se numeşte
metonimie.
III. Explicarea— Tot ca să-şi exprime energia poetul a între-
buinţat pe lângă unele din figurile de cugetare cunoscute şi alte
figuri de cugetare. Astfel când zice: - |
Priviţi măreţe umbre, Ştefan, Mihaiu, Corvine !

el, spre a ne emoționă mai mult, se adresează, către lucruri neîn-

sufleţite sau fiinţe care. nu-i pot răspunde, ca şi când sar adresa
către fiinţe însufleţite, care i-ar puteă răspunde. Este o apostrofă,.
Când poetul zice:
O mamă văduvită dela Mihaiu cel Mare
 — 99—

— este deci o istorioară. Mai observăm însă că, faptele

ce
se povestesc sunt supranaturale (vorbirea Corbului
cu
Noe). Astfel de istorioare se numesc legende. Legendele,
ca și tradiţiunile, se transmit din gură în gură şi se deo-
sibesc de acestea numai prin elementele supranatural
e
ce cuprind.

$ 32. Teorie. — Tradiţiunile ce cuprind fapte su-

pranaturale se numesc legende.
Aplicaţie. — De ce compoziţia de mai sus este o naraţiune
prozaică ? In ce se aseamănă cu istorioara? In ce se
aseamănă
cu tradiţiunea ? In ce se aeosibeşte de ea? De ce zicem
că este
o legendă ?

I]. Explicare. — 1. În această naraţiune autorul întrebuinţează

uneori perfectul simplu, dar cu deosebire perfectul compus. Din
această pricină povestirea dobândeşte un aer greoiu. In
naraţiuni
e bine să întrebuinţăm sau prezintele (prezintele istoric)
sau, şi
mai bine, perfectul simplu ; iar dacă am început
povestirea într'un
timp, să căutăm să-l păstrăm necontenit pe cât
permite corec-
țiunea.
2. Mai observăm că autorul povestește până la sfârşit ce a'
vorbit Noe cu Corbul, câteodată citând aceste vorbe,
altă dată
numai spunâudu-le înţelesul. In primul caz vorbirea se
numeşte
directă ; în al doilea indirectă. In povestirea convorbirilor
dintre
persoanele unei naraţiuni e bine să întrebuinţăm
sau vorbirea di-
rectă sau cea indirectă; să ne ferim de a le întrebu
inţă pe amân-
două deodată.
3. Autorul mai întrebuinţează câtevă cuvinte de care ar fi trebuit
-
să se ferească, fiindcă nu sunt destul de alese, sunt
cam vulgare:
«băgând Noe din toate vietăţile pământului câte o perechie
în co-
rabia sa, a băgat şi una de corb=i»
Noe, luând cu sine în corabie
câte o perechie din . .. a luat și una de corbi ; «mortăciune de
cal, hoit de cal» = leşul unui cal, un eal mort. Cuvintele sau ex-
presiile ce aduc aminte împrejurări josnice din viaţă, se numese
vulgare sau triviale (irivium (lat.)= răspântie).
In orce compoziţie
trebuie să ne ferim de astfel de cuvinte, adică
stilul nostru să fie
demn sau ales. Calitatea aceasta a stilului se numeşte demnitate
sau nobleţe. Nobleţea este, ca şi claritatea, puritate, corecţiunea,
o calitate generală a stilului.
4. tot în această compoziţie mai observăm oareca
re construcţii
r
 - — 100 —

care nu sunt destul de româneşti. Astfel autorul nu începe pro-

poziţiunea cu subiectul, ci fără necesitate vădită îl pune, cum se face
în nemţeşte, în urma altor părţi secundare sau a predicatului: <bă-
gând Noe . . . câte-o pereche» (vezi mai sus 3, construcţia corectă);
«dând el de calul cel mort»; <s'au făcut şi penele corbului»; <a
rămas corbul». Tot neromânească e și construcţia: <Corbul a
fost cel d'întâiu pe care l-a scos din corabie = Noe a scos din co-
rabie mai întâiu pe Corb> sau «pe Corb l-a scos mai întâiu Noe
din corabie».
Aceste construcţiuni sunt solecisme. Stilul nu are corecţiune.

$ 33. 'Peorie. — In afară de claritate, proprietate, puritate

şi corecţiune, or'ce stil trebuie să fie şi ales sau demn. Stilul
este demn sau ales, când scriitorul se fereşte de toate cu-
vintele sau expresiunile care aduc anumite împrejurări
josnice din vieaţă. Această calitate a stilului se numește
demnitate sau nobleţă şi face parte ca şi claritatea, proprie-
tatea, puritatea, şi corecţiunea, din calitățile generale ale
stilului. Cuvintele şi expresiunile ce nu corespund acestei
calităţi se numesc triviale, vulgare sau josnice.
Stilul ce cuprinde cuvinte josnice se numeşte trivial.

Exerciţiul XXXIX. — Să se caute și să se afle o le-

gendă, care apoi să fie povestită în scris astfel încât să se vadă
peripețiile, nodul și desnodământul.
Exerciţiul XL. — Să se cerceteze compoziţia următoare
din punctul de vedere al clarităţii, purității, corecţiunii şi
demnităţii stilului.

. 24.

VULPEA BEARCĂ.

A fost: odată ca niciodată, — dacă rar fi, nu sar po-

vesti,
— pe când se potcoviă puricele.... şi celelalte... şi
celelalte.
 — 101—

A fost odată un vânător care, de câte ori mergeă la

vânătoare, aveă obiceiu să ia cu dânsul pe slujitorul său,
iar când se intorceă înapoi, povestiă, cui vrea să-l as-
culte, o mulţime de întâmplări minunate, care de când
lumea nu trecuse nimănui nici măcar prin vis; şi, la
toate aceste basme, nu lipsiă niciodată de a aduce ca
martor pe biata slugă, adevărat om al lui Dumnezeu.
Azi aşă, mâine aşă, până când într'o zi acesta, sătul
de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor
mincinos, îşi ceri! seama dela stăpân şi voi cu tot dina-
dinsul ca să-şi ia ziua bună dela el.
Stăpânul stărui, ca să afle pricina acestei neaşteptate
hotăriri, şi cu vorbe blânde îl întrebă:
— «Oare nu te mulţumeşti cu simbria ta şi cu traiul
ce ai în casă la mine, de vrei să mă laşi ?p
— «Să nu păcătuiesc, cucoane»,— răspunse slujitorul,—
«toate sunt bune la domnia ta. Dumnezeu să-ţi dea tot
binele | Dar să-ţi spuiu curat şi să nu-ți fie cu supărare:
uite, mă mustră cugetul de atâtea dovezi mincinoase
ce-mi ceri să dau pe toată ziua, când începi, — adică să
fie cu ertăciune — când începi a tâiă la palavre vână-
toreşti. E păcat de Dumnezeu, cucoane, să mă afundez
eu cu totul în focul Gheenei şi să port eu, săracul de
mine, tot ponosul păcatelor cu care domnia ta îţi incarci
de bunăvoe sufletul. Lasă-mă mai bine să mă duc cu
Dumnezeu|»
Aşă vorbi servitorul, şi stăpânul se puse pe gânduri ;
şi. fiindcă el cunoşteă preţul unei slugi drepte şi cre-
dincioase, se răsgândi bine şi-i răspunse într'asifel:
— «la ascultă, băiete! Văd că tu eşti om cu frica lui
Dumnezeu. Rămâi la mine şi ajută-mă, ca să mă desbar
de pârdalnicul meu nărav. Crede-mă, nici eu n'aş voi să
spun ceeace nu este tocmai adevărul, dar ce să-i fac
năravului? Mă ia gura pe dinainte. Aşă dar, să facem
cum e mai bine; să facem între noi o învoială, ca să
scap şi eu de aşă urit cusur, să rămâi şi tu împăcat cu
 — 102—

'suflelul. Când mă voiu află în vreo adunare, tu să stai la

spatele mele şi, când vei auzi că încep a croi câte una
mai deochiată, tu să mă tragi de mâneca hainei, căci eu
îndată voiu îndrepta-o după ființa adevărului.
Aşă spuse şi aşă rămase să fie.
Peste câtevă zile, şezând la masă cu alții, vânătorul
începu să povestească că la o vânătoare, la care fusese
de curând, i-a ieşit inainte o vulpe, care avea o coadă
lungă de cel puţin cinci stânjeni! |
Pe când, în focul povestirii, el rostiă acestea cu cea
mai deplină încredințare, ca şi când lucrul ar fi fost
întocmai după cum îl spunea, deodată se simţi tras pe
dindărăt de mâneca surtucului. Işi luă vorba înapoi şi,
îndreptându-se că în ferbinţeala vânătoarei nu va fi văzut
locmai bine, scurtă coada vulpii până la vreo doi stânjeni
O nouă smuceală de haină îl făcu s'o mai scurteze
cu un stânjen.
La a treia, o cionti până la doi coţi.
Simţind încă şi acum efeclele restrictive ale conştiinţei
servitorului, se înduplecă a' mai reteză din coada vulpii:
— «Doi coţi întocmai nu va fi fost», zise el asudând,
«dar pe legea mea, că eră de nu cot şi mai bine!»
Sluga, care se bucură acum şi mulţumiă în sine lui
Dumnezeu, auzind pe stăpânul său cum se leapădă din
ce în ce mai mult de ispitele Satanei, crezi că e momentul
nimerit spre a-l aduce la o deplină pocăință şi-l mai
trase încă o dată de mânecă.
Dar răbdarea vânătorului eră ajunsă la culme şi, în-
torcându-se deodată înfuriat către neîmblânzitul său cen-
sor, se răsti la dânsul strigând în gura mare:
— «Bine mişelule! Nu-ţi e destul cu atâta? Ce! vrei
să las vulpea bearcă? Dar mai bine să te ia pe tine dracul
de o mie de ori, decât să rămâe vulpea mea fără coadă»

Al. 1. Odobescu,
(183%4—1895]
Se

— 103—

25.
DOAMNE, FEREŞTE DE MAI RĂU.

don Hu dakaropu A£ pene,

BazAHA cS8T ABAEKZUH rpEAE
Il AuAS-n gun „pAukuco pe
Gz-u nsie "N cnănz8paToape,
BAN MEpyEA, KS-N438 Buz,
„ui ave apSm „pmnpeuz,
%u5 'nueng ca od'reze
Illu moapTrea c-un 06HAEzE,
Bunăng : 00! o! ve nzkare!
“e coapra Am aB8r, pare!
VÎEA-A-ANT SHE KATPE ARNCSA :
Himu Su ponce NS az NAAnc8A,
“ln w pBA6H MBAWBMEIJIE
Iln căt zh: „„Aoamue, Peperpe
E anT pa8 Anurp'zcr 1) man mape“;
Elp aksm, pare, pataape!
Sa, oprana, pn guce rapa:
(pare, Bean MOapTEA AmApz,
Un ca Tir xorapar8-un,
fiezu ui Suta ac rar8-u,
IIVanon nS win8 KSM pun nApE
ĂE BHn AE anr pz8 Mau Mape!
Sa caRzpun KSBANTBA,
Illu ama SHSA ka BANTSA
Rierma ASNZ EH KZAApE
Ilu crpira pm r8pa mape:
„Grau, H8 rpzBHWH OMOPĂpEA ;
Bz CA cHiMBAT XOTApApEA ;
ÎÎKSM CA rgcir KS KARE,
Ae aa Tlama um rase,

1) decât acesta,
 — 104—

GnanzSpaun ca nS-n pzan8NEtu,

“n A£ Bin „AN Lemn ca-u N8HEUH,
AT&NH BUMOBATBA, KApE
N8 rana MAAT pa8 Mau Mape,
sauna Awbcra BECTE
Bnce: e ÎlAEBApAT ECITE,
Bz, AA KATE MATE OMSA,
Cz NB MAHHE pe AOMHSA,
Un ca zmk2 "N rAHABA ca8:
ĂOAMME, DEpEWIE ae Man. pa8!»
Anton Pan.
[t 1854).

I. Explicare. — In aceste povestiri autorul explică, vrea

să ne arate, adică, de unde au venit cu adevărat expre-
„siunile «Trage-l de mânecă» şi «Ferește-mă, Doamne, de
mai rău!» Sunt dar nişte naraţiuni prozaice. Aceste na-
raţiuni au o expoziţiune, un nod şi un desnodământ, adică
momentele faptelor sunt combinate cu meşteşug, aşă încât,
ne produce plăcere la citit; sunt; deci istorioare. Aceste
istorioare — în deosebire de cele de până acum — sunt
compuse, precum am văzut, cu scop de a explică nişte
locuţiuni sau expresiuni. Având acest scop, istorioarele se
numesc snoave.

$ 34. Teorie. — Istorioarele, compuse cu scop de a

explică, vreun proverb sau vreo locuţiune din limbă,
poartă numele de snoave.

Aplicaţie. — Ce fel de compoziţii sunt «Vulpea bearcă> şi <Fe-

reşte-mă, Doamne, de mai rău!» De ce zicem că sunt istorioare?
De ce zicem că sunt snoave ? Sunt verosimile sau nu, şi pentru ce ?

Exerciţiul XLI. — Să se compună o snoavă prin care să

se explice locuţiunea «d'aea n'are ursul coadă», după următorul
plan :
 — 105 —

CUM ŞI-A PIERDUT URSUL COADA.

Introducere: | |
Poporul explică prin deosebite istorioare unele din locuţiu-
nile de limbă.
Explicarea locuţiunii «D'aea nare ursul coadă».

I. Expoziţiunea :
Timpul şi locul când trăiă Vulpea şi Ursul împreună în le-
gătură de rudenie. Portretul fiecăruia.

II. Nodul:
a) Intr'o iarnă vulpea se face moartă în drumul unui pescar,
Pescarul asvârlind-o în căruţa cu pește, ea dă tot peștele
jos şi-apoi sare, şi parte-l mănâncă, parte-l duce la vizuine
b) Ursul o vede și o întreabă. Vulpea îi spune că l-a prins
vârându-și coada în baltă peste noapte.
c) Pofta ursului de a aveă peşte. Plecarea la baltă. Des-
crierea bălții. Inceputul pescuitului.
d) Așteptarea ursului. Gândurile lui când simţiă că-i înghiaţă
coada. Revărsatul zilei, 7

e) Pescarii sosesc la baltă.

III. Desnodământul:
Ursul se sperie, trage și-și rupe coada. Batjocura Vulpei
și furia. Ursului:

Concluzia :
Ce părţi nu sunt destul de verosimile în această snoavă, și
dacă sunt alte snoave mai bine întocmite.
Exereiţiul XLII. — Să se redeă prin sinonime expresiu-
nile subliniate în «Vulpea bearcă» și săi se analizeze conți-
nutul arătându-se expoziţiunea, nodul și desnodământul.
Exerciţiul XLIII. — Să se citească, să se “caracterizeze
din punctul de vedere al compoziţiunii şi al stilului urmă-
toarele bucăţi.
 E
— 106—

26.

ION ROATĂ ȘI UNIREA.

La 1857, pe când se ferbeâ Unirea în Iaşi, boierii mol-

doveni liberali, cu răposatul Costache Hurmu2achi, Ko-
gălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să chieme la adunare
şi câţivă ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ,
spre a luă şi ei parte la facerea acestui măreț şi nobil
act naţional. Cum au ajuns ţăranii la laşi, boierii au pus
mână dela mână de i-au ferchezuit frumos şi i-au îm-
brăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau
țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat
pe mână unuia dintre boeri, să le ţie cuvânt, ca să-i
facă a înţelege scopul chiemării lor la Iaşi.
— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteți chemaţi aici
între noi, zise boierul cu blândeţe.
— Vom şli, cucoane, dacă ni “ţi spune, răspunse cu
sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.
— Apoi iacă ce, oameni buni: de sute de ani două
țări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia
sau Țara Muntenească, de care poate “ţi fi auzit vorbin-
du-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cum-
plita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi
creştine am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm
noi, Moldovenii, aşă se închinăşi fraţii noştri din Valahia.
Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile,
câte le avem noi, le au întocmai şi fraţii noştri Munteni.
Țări megieşe, am zis oameni buni: căci numai pârâiaşul
Milcov, ce irece pe la Focşani, le desparte. Să-l secăm
dar dintr'o sorbire şi să facem sfânta Unire, adecă înfră-
țirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n'au putut
s'o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iacă oameni
buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut.
“Numai Dumnezeu să ne ajute! Inţeles-aţi, vă rog, pentru
 — 107—

ce vam chiemat? Şi, dacă aveţi cevă de zis, nu vă sfiiţi:

spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă
suntem. Că de aceea ne-am adunat aici, ca să ne lumi-
năm unii pe alții, şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi,
cum o şii el mai bine!
— laţelegem, cucoane, aşă o fi, răspunseră câţiva ţărani
mai ruşinoşi: că, de, dacă nu-ţi şti dumnevoastră ce-i
pe lume, noi, țărănimea, dela coarnele plugului, avem
să ştim ce-i bine şi ce-i rău?
— Ba eu drept să vă spun, cucoane, n'am înțeles,—ci-că
zise cu îndrăsneală unul dintre ţărani, anume Jon Roată.
Ş'apoi chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte cevă, cine
se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: «Ţă-
ranul când merge tropăieşte, şi când vorbeşte, hodoro-
geşte», să ierte cinstită faţa dumneavoastră. Eu socot că
treaba asta se puteă face şi fără de noi; că, de, noi ştim
a învârti sapa, coasa şi secerea ; dar dumneavoastră în- .
vârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb 'negtu
şi din negru alb... Dumnezeu va dăruit cu minte, ca
să ne povăjuiţi şi pre noi, prostimea...
— Ba nu, oameni buni; sa trecut vremea aceea,
pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ș'o
storceau după plac. Astăzi toţi, dela Vlădică până la
Opincă; trebuie să luăm parte la nevoile şi fericirea
Ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi, pentru toţi de
o potrivă.
Le spuse boierul apoi despre origina Românilor; cum
şi de cine au fost aduşi pe aceste locuri; despre sufe-
rințele lor şi cum au ajuns de a fi desbinaţi şi împră-
ştiaţi prin alte ţări, Le dă el pilde câte şi mai multe:
cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit,se
sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înțeleagă,
care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le
aminte că tot «pentru unirea tuturor» se roagă şi Sfânta
Biserică în toate zilele, mai bine de 1850 de ani.
— Ei, oameni buni, cred că acum aţi priceput.
 — 163—

ochi. Atunci mama se apleacă peste dânsul şi-l sărută

Jung în
aplauzele tutulor și în cântecul de urare al lăutarilor...
ŞI, acum, ce departe erau toate!
La pierderea lui, moartea nu l-a luat numai pe dânsu
l— iu-
bitul, dus la groapă într'o zi de toamnă rece ploioasă,
— ci a
luat cu ea tot rostul neamului nostru, acum atât de
risipit.
Mă întrebam și nu-mi puteam răspunde, ce ne
despărţise
așă și pentru ce nu veniam să trăim cu toţii împreu
nă, cu
mama, îngrijind-o, ajutând-o. Nebuni ce eram!
Dar negreșit,
cât mai în grabă, aveam să mă întorc. lângă dânsa
și să în-
cep a reclădi fala casei noastre, dărâmată de suflare
a murţii.
— A! dar e peste putință! îmi ziceam tot eu. Şi acum
ge-
mătul lui Castor eră glasul tăcutei mele desnădejdi în fața
ruinei neamului.
*
% x

A doua zi de dimineaţă mă trezește acelaș glas tânguitor

al câinelui. Mă îmbrac, îmi iau pușca din cuiu, două cartușe
„din cutia mesei și ies.în curte.
— Castor, vin'aiei!
Castor, care zăcuse toată noaptea nemișcat, se scoală, ca
prin
minune, și, mă urmează.
Femeia, care na văzut şi ma înțeles, fuge în bucătă
rie
plângând. |
— Castor, vin'aici ! |
„Castor se târaște cu greutate după mine, până la maidan
u)
de peste drum. Aci se culcă pe partea dreaptă, lăsând
desco-
perit locul inimei...
După ce sa isprăvit, m'am întors acasă, ca gonit de cinevă,
am intrat în odaie, am trântit pușca pe pat. | |
Ușa din dreapta s'a deschis. Mama a intrat pe dibuite și ma
coprins în brațe. Pe "cealaltă ușă au. intrat Maria şi Dinu,
amândoi slugi de peste treizeci de ani în curtea noastră ; —
și cu toţi am plâns pe tăcute moartea lui Castor, care
duceă,
departe — mai departe, vremea unor fericiri apuse
pentru
- totdeauna.
Ion Al. Brâtescu- Voinești/.
 — 166—

căni de prins vrăbii și sticleți, ne ajută să ridităm smei,;ne

Juă cu el la vânătoare, la pescuit; dar, dela o vreme, Aliuţă
nu mai puteă marge nesprijinit pe băț, şi toate primblările lui
se mărginiau numai prin curte și grădină. Cincisprezece ani
în şir el stătuse la casa noastră și ne văzuse pe toți, fraţii şi
surorile, crescând și ne iubiă pe toţi de o potrivă, iar noi ne-
contenit îl înconjuram, îi săriam pe genuchi, ne jucam cu
cialmaua, cea mare, care-i şedsă, ca o plăzintă, p2 cap, şi, când
ne ziceă el nouă: «Bre, pui de ghiauri, voi dragi la mine!»
noi rideam așşă de tare, că-l asurziam pe bietul Aliuţă.
Numai dimineaţa, când se închină, nirheni din noi nu îndrăsniă
să-l supere, întratâta păreă de serios şi adâncit în rugă-
ciunea lui. În genunchi, smerit, cu braţele încrucişate pe
piept, el spuneă, când mai tare, când mai încet, versuri din
Coran, își plecă fruntea până la pământ, apoi, tăcut şi nemiş-

O
cat, stăteă câte o oră întreagă cu ochii aţintiţi spre.Răsărit,
sorbind depărtările, călătorind cu gândul prin ţările calde ale

SP
- copilăriei lui, şi faţa lui se'nveseliă, se lumină, ca şi când

DI
primblarea i-ar fi fost aevea.
— Așa-i că n'ai să te mai duci dela noi, Aliuţă ? îi zi-
ceam eu, netezindu-i barba.
— Cum va fi scris! răspundeă el.
Pentru, Aliuţă, tot eră scris. De sa născut, de a mers prin
bătălii, de-a căpătat răni, de-a venit la noi, a fost scris. De
va mai trăi mult sau puţin, de se va întoarce sau nu în ţara
lui, asemene eră, scris de mai 'nainte; de aceea, el aveă tot-
_deauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-şi
poartă grija vieţii. 7
Intr'una din zile văzui în curtea noastră o mare și neobiş-
'nuită mișcare. Tata eră îngrijat și slugile speriate. O mul-
“ţime de ţărani înarmaţi cu ciomege şi topoare se așezau de
pază la poartă și în jurul casei; eră o neorânduială cum nu
fusese niciodată.
— Ce este? întrebai eu pe Aliuţă,
— Nimic, răspunse el; Bujor a trimis o scrisoare, prin care
ne dă de veste că mâne la amiază are să ne calce casa.
 — 110—

27.

DIN VIAŢA LUI ANTON PANN.

Butca boierească -cu doi cai, cu vizitiu şi cu arnăut pe

capră, porni ducând pe Anton Pann, gătit ca de vizită,
după moda timpului, la boerul Şerban Mantea. 'Trecură
pe dinaintea bisericei Lucaci, unde Anton Pann sa-
lută cu un fel de metanie pe preotul bisericei, care sta
de vorbă cu nişte poporeni; de aci butea, largă şi grea,
trecă huruind prin mahalaua Negustorilor, pe Podul
Târgului d'afară, Uliţa Cavafilor şi răspunse prin Lip-
scani în Podul Mogoşoaiei.
D'aci şi până la Cişmeaua-Roşie, îl salutară pe cântă-
rețul popular, psalţi dela şcoala de Muzichie, catiheţi cu
plete lungi şi cu căciulițe in formă de poteap; semina-
rişti din seminarul nou, înfiinţat de Mitropolitul Grigore;
economi, sachelari, mirodoţi, preostoşi, toți foştii lui sco-
lari. EI le mulţumiă ducând mâna la fes şi lăsând-o
încet spre aripa butcii, aşă că partea de jos a mânicei
largi atingeă podeaua dela picioare.
Când cârmi butea să intre pe poarta caselor boierului,
poartă cu doi stâlpi groşi de piatră, sculptați, şi cu înveliş
de lemn, plin de săpături ca şi uşile, cei doi arnăuţi de
la intrare, care până aci şedeau liniştiţi, picior peste pi-
cior, se sculară făcând o voltă în care li se învârtiră fus-
tanele şi iataganele, şi-l apucară pe Anton Pann de
braţe, dându-l jos din trăsură.
In antret, alt arnăut se legănă în dreapta şi ?n stânga
cu mişcări graţioase, spre a face vânt unui ciubuc, ca să
se aprinză. Ici colo, ţigani robi, cu treburi.
Boierul Şerban Mantea apăru în prag și întinse mâi-
nile spre Anton Pann.
— Poftim, |
— Cu toată plecăciunea, arhon pitare.
 — 111—

In iatac şezură pe sofa unul lângă altul. Eră cald. Un

miros de iasomie, de busuioc şi de ismă umpleă aerul.
In peretele despre Răsărit, sumă de icoane vechi îmbră-
cate în argint şi în aur. La una din ele ardeă o candelă
cu sticlă roşie. Sub icoane atârnau trei şiruri de mătănii
împopistrate cu boabe de sidef, chihlibar şi abanos. In
alt părete, un covor de Persia, iatagane, şuşantle şi ca-
rabine. In faţa patului, portretul lui Vodă Bibescu,
dom-
nitorul ţării, cu ochii tăiaţi ca migdala, cu musta
ţa mică
pe buză, cu guler înalt şi plin de fireturi, cu
lentă roşie
şi lată. Ici, colo, mese de table şi de cărţi.
— Ştii de ce te-am chemat?
— Nu ştiu, arkhon.
— Toată lumea cântă acum un cântec al d-tale.
Mă
ştii că sunt pătimaş de cântece. Te-am adus să
cântăm
amândoi. e
— Prea multă cinste, arhon, cântecul meu
e pentru
lume, pentru prostime, pentru norod. |
— Cântecul d-tale este frumos, şi cine este
tânăr tre-
buie să-l cânte. Ia chitara din cui şi cântă|!
Anton Pann, după ce acordă chitara, închise
puţin
din ochi şi începu pe nas, după regulele psaltichiei,
în-
soţit de boier care-i ţineă isonul:
Verde sălcioară

— Frumos, sfârşi boierul oftând, şi luă pe Anton

Pann
şi-l sărută.
— Antonică, să cântăm acum cântecul ălălant al tău
:
«Am auzit şi ştiu bine».
— Să cântăm, arkhon. Şi începură din nou:
"Am auzit şi ştiu bine,

cc... .

Cântecul acesta îl cântară amândoi, fiindcă-l ştiă şi

 — 112—

boierul. Sufletele lor erau bete de expansiune. Notele

jeşiau din inimă, se lungeau cât vrea omul şi se terminau
prin câte un oftat.
— Spune-mi, cum ai compus cântecul ăsta, Antonică ?
— Mă ştii, arhon, că eu umblu prin sate, de adun pro-
verbe şi povestiri din gura ţăranilor.
— Nu le-am citit în Povestea Vorbei? Le am, două
tomuri.
— Intrun sat m'am nemerit la o nuntă, şi ţăranii
m'au poftit şi pe mine. Dela satul ginerelui trebuiă să
mergem peste douăsprezece sale la satul miresei, ca
so luăm. Îţi închipuieşti 12 sănii, 24 de colăceri, peste
50 de nuntaşi. Am pornit-o în fuga cailor pe câmpul alb
de zăpadă ; zăpadă de două palme. Eră în amurg, tre-
ceam pe lângă sate, ca năluci. Descărcături de pistoale
deşteptau câinii, care hămăiau până ne perdeau din vedere.
Din zăpadă ieşiau mărăcini şi pomi negri ici şi colo. Tă-
cerea cea mare parcă făceă un sgomot. Plosca nouă, de
lemn mirositor, îmbrăcată în curele roşii şi zugrăvită cu
trandafiri, cu frunze verzi treceă din mână 'u mână....
Şi, în tăcerea asta mare şi în pustietatea asta albă,
plângeă un cimpoiu un cântec aşă de trist, aşă de miş-
cător, că atunci fără voia mea s'a închiegat în minte-mi
melodia dela: «Am auzit şi ştiu bine».
— Oreo prugma ! exclamă boierul. Să cântăm acum:
«Cuculeţ, pasăre sură».
— Pe voie.... |
Vine cucu de trei zile
Şi n'are pe ce se pune,
S'ar pune pe-o rămureă,
Aproape de casa mea.

Când sfârşiră cel din urmă stih, un arnăut mustăcios,

deschise uşa, se închină până la pământ şi mormăi:
— Arhon, vă potteşte Luminăţia Sa, Beizadea Costache.
— Să pauie caii la butea cealaltă, porunci boierul.
 — 113—

Apoi, sculându-se după sofă, îl luă în braţe pe Anton

Pann, îl sărută şi-i zise:
— Mai întinerit pentru câtevă clipe. Unde ţi-e fesul?
— Aici, arhon.
— Ţine-l în mâini!
Şi, ridicând capacul greu dela o ladă de fier, îşi umplu
pumnii de bani — icosari, năsfiele, rubiele, irimilici, con-
standinaţi, lire, firfirice, până şi caimele— şi-i vărsă în
fesul cântăreţului.
— Na, Pănnică, pentru osteneală. Când *oiu mai avea
inimă albastră, o să vii, nu-i aşă?
Anton Pann făcu o temeneă până la pământ.
— Să-ţi dea Dumnezeu toate cele dorite după pofta
inimii, arhoa ! Îţi mulțumesc. Sunt siuga prea plecată a
domniei tale.
Şi cu aceeaşi butcă cu care venise fu dus pe aceleaşi
ulițe, la locuiiiţa sa din calea Vergului....
DB. Teleor.

28. .
- DIN VIAŢA LUI «NICU BĂLCESCU).

Odată, ieşind dela şcoală, apucasem drumul spre casă,

luând prin scurta ulicioară, care începeă în' poarta cole-
giului S-iul Sava, între curtea Petrescului şi casa cu
pridvor a Egumenului grec al Mânăstirii, şi se sfârşiă
în unghiul Bulevardului şi al stradei Academiei, unde i
eră de o parte, la dreapta, casa Dobrotineanului şi la stânga
casa Spahiului. Poarta şcoalei eră la câţivă paşi de uşa
bisericei, cam în locul unde s'a ridicat statua lui Lazăr.
Acolo se aşezau pe vine, în şir, unul lângă altul, merari,
simigii şi bragagii cu tablele şi panerele lor.
Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare, tăbărise
pe un băiat slab şi pirpiriu, îl trântise la pământ şi-i
cără la pumni, căutând să-i ia din mână o bucată de
halviţă.
Carte de citire şi comp. cl. IV secundară de Dragomirescu şi Adamescu. 8
 — 114—

Goliatul, căruia toţi îi ziceara- Sotea, pentru că eră de

o putere, de care numai vărul meu Mavru 1) îi veniă de
hac, îşi petreceă timpul mai mult la poarta școalei, între
plăcintari şi salepcii, decât în clasă. Îndată ce cumpără
cinevă un covrig sau un măr, el se repeziă, ca un erete,
şi i-l smulgeă din mână; graţie puternicilor săi pumni,
răspândise o aşă groază printre băieţi, încât mulţi îi plă-
tiau tribut în natură sau în parale, ca să nu-i bată sau
ca să-i protege în contra altor camarazi.
De astă dată găsise impotrivire ; băiatul, deşi trântit
la pământ, dar nu lăsă să-i scape halviţa; o apără din
"mâini şi din picioare, cu dinţii şi cu unghiile.
Fie iundignaţiune, fie că puteam comptă pe camarazii
care veniau în urmă, mi-am luat inima în dinţi şi m'am
aruncati în ajutorul celui slab şi asuprit.
Cea d'intâi grijă a băiatului, când s'a ridicat dela pă-
mânt, a fost să caute să-şi adune după jos foile caetului
său, sdrenţuite şi risipite în luptă, operaţie lungă şi mi-
găloasă, la care i-am dat şi en mână de ajutor,
A doua zi, când m'am dus la şcoală, l-am găsit în uşa
clasei IV de umanioare; cum m'a văzut, şi-a scos şapea
arătându-mi cu mulțumire caetul şi zicându-mi:
— Uite cum l-am dres de bine; noroc, zău cu dum-
neata, că mi se perdea, păcat, o grămadă de muncă.
Foile rupte erau lipite şi cârpite fiecare la locul lor
cu o minuțioasă îngrijire. Dar ce m'a mirat mai mult a
fost să văz pe unele pagine scris cu litere majuscule
fraze ca acestea:
«Petru Maior spune....,
«Fotino zice...,
«Din: Constantin Căpitanul,
«Din Logof. Radu Greceanu».
+

1) Comitele Dimitrie Mavru, general de divizie în armata rusească

Gu al generalului Nicolae Mavru şi al Profirei Moret de Blaremberg
născută Ghica (Nota lui I. Ghica).
ri
r
 — 115—

Aceasta m'a mirat [Link]ât mai mult, că p'atuuci nu se

pomeniă în şcoalele noastre de istorie naţională. De abiă
de câtevă luni Florian Aaron, începuse un curs elementar
de istorie generală, în care vorbiă de Asirieni şi Egip-
teni ; nu ajunsese nici la Greci, nici la Romani.
L.a întoarcerea mea din Paris, la anul 1841, ducându-
mă să văd pe poetul Alexandrescu la djurtsvă 1) in Gor-
gani, unde se află închis într'o cameră în fundul curţii
lângă gârlă,— după ce am stat acolo până îznoptase, când
am ieşit, ofiţerul de pază, după ce închide uşa bine şi
bagă cheia în buzunar, îmi zice:
— Vrei să te duci şi la Nicu Bălcescu ? Nu ne vede ni-
meni, c'au plecat toţi dela cancelarie ; numai să nu mă
spui cuivă,-ca dau de belea.
In camera în care am intrat, un tânăr, căruia de abiă
îi mijiă mustaţa pe buze, şedeă pe marginea unui pătucean
de scânduri, fără alt aşternut decât o mantă soldățească
ghiemuilă căpălâiu, şi o luminare de seu într'un sfeşnie
de pământ, care lumină un ceaslov, singura carte ce-i fu-
sese permisă. Acel arestat eră băiatul, pe care cu câţivă
ani îndărăt îl scosesem .din mâinele fiorosului Sotea.
La liberarea lui din închisoare şi din armată, el a devenit
unul din tinerii cu care mă vedeam mai des, a devenit
un bun şi preţios amic, cu care m'am înţeles totdeauna
la vorbă şi la gânduri; eram împreună ziua şi noaptea.
Fiu mijlociu al Serdăresei Zinca Petreasca Bălcescu,
cucoană văduvă foarte stimată şi cunoscută în toată ţara
pentru minunata doftorie cu care tămăduiă de albeaţă la
ochi, Nicu Bălcescu, tânăr de o complexiune delicată, o
fizionomie blândă şi simpatică, intrat foarte de limpuriu
în serviciul militar ca iunker 2) eră arestat şi dat în ju-
decata unui consiliu de răsboiu, ca culpabil de înaltă
trădare.
- .

1). arest militar.

2) soldat fiu de boer, înâinte de a se face ofițer.
 — 116—

Se dovedise că mersese de mai multe ori în casă la

Mitică Filipescu, că făcuse cunoştinţăcu dascălul francez
Vaillant şi că eră amic cu căpitanul Deivos; cevă încă
şi mai mult: se ştiă că la cazarmă adună pe lângă dânsul,
în orele de recreaţie, mai mulţi sergenți şi soldați, că-
rora le,povestiă vitejiile Românilor în luptele cu Turcii,
cu Tătarii, cu Ungurii şi cu Lehii, de pe vremile lui
„Mircea, lui Mihai şi lui Ştefan; ba chiar îi învăţă să
scrie şi să citească.
Nicu Bălcescu aveă o mare dorință d'a învătă; dotat
cu înlesnire şi aplicațiune la studii, inteligent, ardent şi
entusiast, predilecţiunea lui eră mai cu deosebire pentru
studiile istorice și mai ales pentru partea militară a istoriei.
Din copilărie citise cu atenţiune „vieţile oamenilor mari a
lui Plutarh, Anabasul lui Xenofon, Răsboiul Pelopone-
sian al lui Tucidid; citise şi recitise pe Tacit, comenta- -
riile lui Cesar, Campaniile lui Napoleon şi ale lui Fre-
deric cel mare, şi studiă cu dinadinsul pe Gibbon şi scrie-
rile generalului Jomigny asupra strategiei. Aveă credința
că România nu se va puteă ridică decât prin arme şi să
„Românii trebuiau cu or'ce preţ să se arate pe un câmp
de bătaie, să dea dovezi de vitejie, să se afirme ca na-
țiune, ideie pe care o vedem dealungul dominând în
toate scrierile sale. ,
La etate de 20 ani citise tot ce putuse găsi, pe ici
pe colea, despre istoria noaslră naţională ; petreceă zile
întregi cufundat în studiul documentelor adunate de ră-
posatul căpitan Cornescu Oiteniceanu, colecțiune pre-
țioasă, care mai târziu a lrecut în posesiunea părintelui
Episcop de Buzău, Dionisie.
Nicu Bălcescu eră de o modestie rară; anevoie îl fă-
ceai să-ţi citească câte cevă din cele ce scriă.
_ Intro seară ne aflam adunaţi mai mulţi amici la Ma-
iorul Voinescu II; acolo, după ce ne-am luptat şi ne-am
trântit, după cum ne eră obiceiul (căci Bălcescu, deşi
cel mai slab dintre noi toţi, dar căută trânteala cu lumâ-
 — 117 —

narea), când ne-am potolit, l-am pus cu deasila, de ne-a

citit opera sa: Puterea urmată la Români, Manuscriptul
acela l-am luat eu, de l-am dus lui Kogălniceanu la Iaşi,
unde s'a tipărit în Foaia ştiinţifică şi literară, ce publicam
împreună cu Alecsandri, Negruzzi şi Kogălniceanu, re-
vistă ebdomadară, fără nume, căci marele censor al -
Mold ovei, Procopie Florescu, găsise că titlul «Propăşirea»,
cu care o botezasem, eră un cuvânt revoluţionar şi îl
ştersese din capul foii.
Mai târziu, pe la anii 1844, 1845 şi 1846, el a publicat
mai multe lucrări istorice în revista intitulată Magazinul
Istoric, ce redactă în colaborare cu eruditul profesor Tre-
boniu Laurianu,. Si
Nicu Bălcescu scriă lesne, stilul său eră limpede, strâns,
nervos şi elegant, precum îl vedem în Istoria lui Mihaiu
' Viteazul şi în Istoria muncitorilor plugari din România ;
adeseori înflorit şi poetic, precum îl găsim în traducerea
făcută de el a Cântării României. |
Domnul Vasile Alecsandri atribuie unui alt tânăr plin
de talent conceperea şi compunerea în limba franceză
a acelui cap d'operă, Alecu Russo, răpit şi el, ca şi Băl-
cescu, de timpuriu, familiei şi patriei sale.
lată ce ştiu eu despre acea scriere epică, din care,
încă pe la anul 1847, Bălcescu îmi citise mai multe frăg-
mente.
EI în anul 1845 sau 1846 a făcut o călătorie de cer-
celări istorice pe marginea Dunării, dela Celeiu până la
Turnu-Severin, şi a vizitat mânăstirile de peste Olt în
tovărăşie cu -Laurianu şi cu Bolliac, călătorie în care s'a
descoperit mai multe inscripțiuni, care au fost transcrise,
comple tate şi publicate de Laurianu în Magazinul Istoric,
lucrare pe care Bolliac voise să şi-o aproprieze şi pentru .
care a fost mai multe contestaţii între Bolliac şi Lau-
rianu. Intr'acea călătorie, pretindeă Bălcescu că ar fi
găsit la un călugăr manuscriptul Cântării României. Tot
cam pe la anul 1846, Nicu Bălcescu a mai făcut şi altă
Li
 N

— 182 —

vurile și vânzările unora şi altora, care ţintiau la risipa Ţării

şi la peirea mea. Astăzi sunt altfel trebile. Boerii şi-au venit
în cunoştinţă ; au văzut că turma nu poate fi fără păstor, pen-
tru că zice Mântuitorul: «Bate-voiu păstorul și se vor îm-
prăștiă oile».
«Boieri.d-voastră ! să trăim de acum în pace, iubindu-ne, ca
niște fraţi, pentru că aceasta, este una din cele zece porunci:
Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuți pe tine, şi să ne ier-
tăm unii pe alţii, pentru că suntem muritori, rugându-ne Dom-
nului nostru lisus Cristos» — își făcu cruce —- «să ne ierte
nouă greșalele, precum iertăm şi noi greșiţilor noștri».
Sfârşind această deșențată cuvântare, merse în mijlocul bise-
ricii, şi, după ce se închină iarăși, se înturnă spre norod. în
faţă, în dreapta și în stânga, zicând :
- — Iertaţi-mă, oameni buni și boieri d-voastră!
— Dumnezeu să te ierte, Măria Ta! răspunseră, toţi, afară
de doi juni boieri, ce stau gânditori, rezemaţi de un mormânt,
lângă ușă ; însă nimeni nu le-a luat seama.
Lăpuşneanul ieși din biserică, poftind pe boeri să vie ca să
ospăteze împreună : și, încălecând, se înturnă la palat. Toţi
se împrăștiară.
— Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că
nu iertase pe Alexandru Vodă.
— Te sfătuese să, nu te duci astăzi la dânsul la masă, răs-
punse celălalt ; și se amestecară în norod: Aceștia erau Span-
cioc şi Stroici.
La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta, Vestea
se împrăștiase că Domnul se împăcase cu boierii ; și boierii se
bucurau de o schimbare, ce le da nădejde că vor putea ocupă -
iarăși posturi, ca să adune nouă avuţie din sudoarea ţăranului.
Cât pentru norod, el eră indiferent ; el, din împăcarea aceasta,
nu aşteptă vreun bine, nici prepuneă vreun rău. Norodul. se
învoiă cu oblăduirea lui Alexandru Vodă ; cârtiă numai asupra. |
ministrului său Moţoc, care întrebuință - creditul, ce aveă la
Domn, spre împilarea, gloatei. Căci, deși erau necontenite jalo-
 — 119—

memoriului pentru că povesteşte o înlănţuire de fapte la

care a luat parte într'un chip oarecare şi autorul ; poate fi
privită şi ca, descripţiune, şi atunci are caracterul portre-
tului, fiindcă ne înfăţişează calitățile fizice şi morale ale
unei fiinţe. |
$ 85. Teorie, — Naraţiunile mai desvoltate pot
cuprinde descripțiuni sau alte naraţiuni mai puţin
desvoltate, care ne fac să pricepem mai bine legă-
tura dintre fapte; tot astfel, descripţiunile pot cuprinde
naraţiuni sau descripțiuni mai puţin desvoltate care
ne fac să, pricepem mai bine obiectul descris. |
Naraţiunile ce întâlnim în descripţiuni se numesc
elemente narative; descripţiunile ce întâlnim în des-
cripțiuni se numesc elemente descriptive. Caracterul
de naraţiune sau de descripțiune al unor compoziții
mai desvoltate, se determină după predominarea, unora,
sau altora, dintre aceste două feluri de elemente, după
punctul de vedere din care o privim.
Aplicaţie.— Cu care din naraţiunile precedente seamănă nara-
țiunea de mai sus? Câte naraţiuni mai miei putem deosebi în-
tr'însa ? Ce deseripţiuni mai observăm ? Cu ce scop sunt făcute
naraţiunile ? Dar descripţiunile ? Ce însemnează elemente narative ?
Ce insemnează elemente descriptive ? Ce fel de naraţiune e com-
poziţia de mai sus, dacă o privim ca naraţiune? Ce îel de des-
cripţie ar fi, dacă o privim ca deseripţie? .

Exerciţiul XLIV. — Să se arate elementele descriptive

din compoziţia «Moş Ion Roată>; precum şi elementele nara-
tive din «Vlad "Ţepeş și Ivan Groaznicul>.

Exerciţiul XLV. — Să se aleagă şi să se judece, din

punctul de vedere al bunei lor întrebuinţări, provrincialismele
din «Moș Ion Roată», tureismele din «Din viața, lui Anton
Pann» şi neologismele din «Nicu Bălcescu»; să se spună ce fe
de cuvinte analoage cu turcismele (grecisme, ungurisme, ru-
sisme) se găsesc în aceste bucăţi.
 — 120—

$ 36. Recapitulare.
— Când o compoziție are de
scop să ne facă cunoscut un fapt, ce se presupune,
că, sa, întâmplat în realitate, ea se numeşte narațiune
sau povestire prozaică.
Când faptul întâmplat e chiar viaţa, autorului, na-
rațiunea, se numește autobiografie.
Când faptul întâmplat e viața altui om decât au-
torul, narațiunea se numește biografie. -
Când un autor povestește fapte, la care într'un
chip sau altul a luat și el parte, naraţiunea ia nu-
mele de memoriu. |
Autobiografia, biografia, memoriul, se numesc com-
poziții îstorice, fiindcă ţinta lor e de a arătă adevărul.
Se numesc isforioare naraţiunile prozaice în care
momentele faptului întâmplat; este combinat cu așă,
meșteșugire încât bănuim că nu sa întâmplat tocmai
astfel în realitate.
Se numește tradițiune o istorioară care nare alt
temeiu de adevăr decât spusele unuia și altuia,
Se numește legendă o istorioară care, deşi e dată ca
adevărată, conţine totuş fapte supranaturale.
Istorioarele, fie tradițiuni ori legende, prin care ex-
plicăm zicători sau expresiuni, se numesc snoave.
Istorioarele nu sunt compoziţii istorice, fiindcă
autorul — deși dă ca adevărate faptele ce pove-
steşte -— nu este însă ţinut să spună numai adevărul.
=
iz
„ati
 GAP. 1V.

DESCRIEREA POETICĂ.

29.

MALUL SIRETULUI.

Aburii uşori ai nopţii, ca fantasme se ridică,

Şi, plulind deasupra luncii, printre ramuri se despică.
Riul luciu se 'ncovoaie sub copaci, ca un balaur,
Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în taptul zilei, mă aşez pe malu-i verde

Şi privesc cum curge apa şi la cotituri se pierde,
Cum se schimbă 'n vălurele pe prundișul lunecos,
Cum-:âdoarme la bulboace, săpând malul nisipos ;

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară.

Când o mreană saltă ?n aer dup'o viespe sprinteioară,
Când sălbaticele rațe se abat din sborul lor,
Bătând apa 'ntunecată de un nour trecător, N

Şi gândirea mea furată se tot duce "cet în vale

Cu cel râu care ?n veci curge, făra se opri din cale.
Lunca "n juru-mi elocoteşte O şopârlă de smarald
Cată ţintă lung la mine, părăsind nisipul cald. N

V. Alecsandri. *
_[1819—1890/
 — 122—

Î. Explicare.— Această compoziţiune are ds obiect un lucru

de sine stătător: «Malul Siretului», și anume în vreme de
vară şi întrun loc pe unde acest râu trece printr'o luncă; e
deci o descripţiune. Scriitorul însă n'are scopul să ne
spună adevărul despre acest mal. De aceea nu ne spune
cu preciziune, precum ar fi trebuit într'o descriere pro-
zaică, nici în ce loc se află partea din malul Siretului ce
descrie, nici scopul, pentru care ni-l descrie, nici alte împre-
jurări, care să ne lămurească asupra formei, direcţiunii sau
constituţiei acestui mal. Soriitorul nu vrea să ne explice
lucrul, ca să aflăm adevărul; — el vrea numai prin
icoane sau imagini să ne miște inirna, făcându-ne să simțim
frumuseţea, pe care el însuși a simţit-o pe malul Siretului.

tii
E adică o descriere poetică. Mai observăm, pe lângă aceasta,
că adeastă descriere e de sine stătătoare (e întreagă în sine

ni:
însăşi) şi are de obiect un colţ sau un tablou din natură.
Descrierile postice de acest fel se numesc pasteluri.
$ 37. Teor — Descripţiunile
ie, , prin care ni se în-
fățișează, înfrumusețat un lucru de sine stătător cu
scop ca, să ne miște inima, se numesc descrieri poetice.
Când descripția poetică, est> de sine stătătoare și
ne înfățișează un colţ sau un tablou al naturii, ea se
numește pastel.
Cele mai frumoase pasteluri scrise în limba noastră
sunt cele compuse de Vasile Alecsandri (1819—1890).
Aplicaţie.— Ce fel de compoziţie este «Malul Siretului ?» Pen-
tru ce zicem că e descriere poetică ? De ce zicem că este un pastel ?
224 atat i trai

Ce pasteluri mai cunoşti? Cine a seris cele mai frumoase pas-

teluri în limba română ?
părti it cu mom

I. Exelicar — e.
Spre a desăvârși deseripţia poetică <Malul Si-
retului», poetul, după ce a conceput-o, a trebuit să caute cuvintele
cele mai potrivite ca s'o exprime. Această operaţiune se numeşte
precum ştim, e/ocuțiune sau stilizare, iar rezultatul ei este stilul,
Voind să stilizeze compoziţia sa, autorul a trebuit să caute stilul
"cel mai potrivit, prin care să exprime cât mai clar imaginile şi
ei.

simţirile ce deşteaptă în noi aceste imagini. Dar cuvintele în legătura

lor exprimă idei și judecăţi, pe câtă vreme el aveă trebuinţă ca, odată
pe
ae
iai
air
a
 — 123—

cu judecăţile, să exprime imagini şi simţiri. Astfel, spre exemplu,

el ar fi vrut să ne redeă imagina încetinelei apei când dă de câte
o vâltoare. Ca să o exprime el ar fi putut găsi fraza «văd cum
apa se învârtește în loc pe lă vâltori». Dar această frază ne face
în adevăr, să știm despre ce este vorba, dar ea nu ne dă şi ima-
ginea, împresiunea vie, a faptului ; cu toate că poetul zice «văd cum
apa, ete», noi totuși nu ne imaginăm, hu simţim de loc, deşi în- -
țelegem foarte bine despre ce e vorba. Poetul, fireşte, nu a putut
fi mulţumit cu această formă şi a căutat alte mijloace de expresie,
pentru ca, O dată cu judecata sa asupra ocoalelor ce face apa la vâl-
tori, să ne facă să vedem și smagina lor şi să simțim împre-
sinea ce i-au făcut. Pentru aceasta, el a căutat cuvinte cu alt înţe-
les, care se întrebuinţează când e vorba să. se exprime fapte ome-
neşti care seamănă cu cel pe care vrea să-l descrie. Aslfel a găsit
cuvântul <a adormi». In adevăr, când apa se învârteşte în vâltoare,
par'că stă în loc, pare că adoarme, şi atunci, în loc de «văd cum
apa se învârtește în loc la vâltori», a zis scurt și cu imagină: evăd
cum apa... adoarme la bulboace». Poetul dar, ca să-și redeă impre-
siunea, ca să fie adică expresiv şi să ne facă și pe noi să vedem
şi să simţim ceeace însuşi a văzut şi a simţit în faţa apei ce se ro-
teşte la adâncuri, a lăsat la o parte cuvântul propriu, şi în locul
lui a întrebuințat un alt cuvânt, schimbându-i sensul. Acest cuvânt,
prin aceasta, nu a devenit împropriu, şi probă e faptul că expre-
siunea «apa adoarme la bulboace» nu ne pare câtuşi de puţin nena-
turală sau nepotrivită. Ar păreă nepotrivită numai acelora care ar
înţelege cuvântul «adoarme» în chiar sensul lui propriu şi şi-ar |
închipui că poetul a vrut în adevăr să spună că apa veghiază
sau doarme întocmai ca omul, Aceia ar îi atunci în stare să întrebe
pe poet numaidecât : «Cum o să adoarmă apa? Oare se culcă şi ea
să doarmă ca oamenii şi animalele ?» Dar, fireşte, poetul n'a vrut
să zică aceasta, și cei ce ar face astfel de întrebări ar fi ridiculi.
Sunt totuşi şi asemenea oameni, care nu înţeleg cuvintele decât în
sensul lor propriu : sunt oameni cu spiritul prozaie, care nu sunt în
stare niciodată să simtă poezia. Termenii care sunt întrebuinţaţi
într'alt sens decât cel propriu, cu scop de a redă printr'înşii imagini
şi simţiri numesc termeni figuraţi.— Termenii figuraţi sunt de mai
mu)te feluri : aceia care se întrebuinţează, precum e în exemplul no-
stru, în virtutea unei asemănări, (apa, care stă, învârtindu-se în bol-
boace, seamănă cu o fiinţă care adoarme) — se numeşte metaforă.

$ 33. Teorie. — In elocuţiune sau stilizare, poetul, spre .

a-şi puteă exprimă imaginile și simţirile sale, este nevoit să
întrebuinţeze multe cuvinte sau expresiuni în alt înțeles
 — 124—

decât cel propriu ; când această schimbare de înțeles este

uşor pricepută, cuvintele sau expresiunile nu încetează de a
fi proprii din punct de vedere stilistic, însă iau numele de
expresii sau termeni figuraţi. |
_ Stilul ce cuprinde mulţi termeni şi multe expresiuni figu-
rate se numeşte stil îgurat. Termenii sau expresiunile figu-
rate ce se întemeiază pe asemănarea, dintre lucrurile ce
sunt de exprimat se numesc metafore. Metatora, se mai poate
defini : o comparaţie prescurtată.
Stilul care cuprinde multe metafore se numeşte "metaforic.
Exerciţiul XLVI. — Să se arate ce metafore se allă în
«Malul Siretului».
Bxerciţiul XLVIL. — Să se transforme într'o descriere
prozaică «Malul Siretului». . “

30.
O PRIVELIŞTE DIN ŢARĂ.
Eram acum tocmai: pe culmea dealurilor, sub care se
adăposteşte, ca într'o copaie, satul Bisoca. Gata a cârmi
la dreapta, ca să coborîm în sat, aruncaiu împrejurul
meu o lungă şi mulţumitoare privire, voind să-mi iau ast-
fel o seară bună dela întinsele privelişti ale plaiului, mai
înainte de a le pierde cu totul din vedere.
Soarele apune drept dinaintea noastră. Cercul lui ro-
şiatic scăpătase până pe zarea orizontului şi razele-i
calde şi senine pare că se aşternuse peste tot şesul răsă-
ritean al Ţării, care ni se_destindeă acum sub ochi. De pe
acest tapşan culminant, de unde munţii Săcuieni cotesc
spre țara Vrancei, tot Bărăganul, tot şesul Galaţilor, cu
matea Râmnicului, cu valea Buzăului, cu lunca Siretului :
toată acea lată şi oablă câmpie se arătă scăldată într'o lu-
mină gălbuie şi lucioasă, ca faţa unei uriaşe sinii de aur.
Printr'insa, liniile şerpuite ale râurilor se desprindeau,
ca fire creţe de beteală argintie, iar suprafaţa netedă a
 — 125—

„apelor sărate din Balta Albă şi din Balta Amară se oglin-

diă, ca nişte ochiuride sticlă, ferecate în mijlocul d'au-
ritei table. In depărtarea cea mai afundată, dealurile do-
brogene, tivite_ cu aburoasa cordeă a Dunării, încingeau
cu un cerc plumburiu acest curios tabel, al cărui aspect
deveniă cu totul fantastic, prin neobişnuite şi metalice
reflecte.
Mai aproape de noi însă, sub forme şi colori mai reale,
se vedeau, pe vârful Bisocei şi pe al Ulmuşorului, mari
petroaie sure şi murgi, unele grămădite la un loc, ca turme
de vite adunaie la repaos, altele risipite prin livezi, ca
vacile, când pasc pribege. Apoi, sub aceste muchi, la
stânga, pământul se lăsă la vale, in costişe şi pripoare
gradate, până se cufundă în sghiaburile mult umbrite ale
Râmnicului şi Râmnicelului : tot pe acolo, la locul ce se
zice între, Râmnice, se zăriau încă poienele fragede şi
verzi ale Năculelor, adăpostite sub stânci roşcate, care
se numesc Petrele Fetei; şi, în fund de tot, înălțându-se
în albăstreala înnegurată a cerului, se pierdeau culmile
păduroase ale Steşicului, învelite în umbre viorii, civite
şi negre. i
Preumblându-mi ochii, când peste şesul cu străluciri
şi cu schintei, când prin munţii cu tainice şi răcoroase
raze, mă aşezasem pe un bolovan de piatră şi, aşteptând
să dispară cu totul soarele, nu mă puteam sătură de ase-
menea privelişti, ce nouă, orăşenilor, ne este dat arare-
ori a le vedeă.
Al. Odobescu,
(1834—1895). .

I. Explicare. — In această compoziţie, scriitorul caută să

ne înfăţişeze priveliștea unui colţ din ţara noastră, privită
de pe munţii Buzăului. Intru cât acest colț poate fi prins
deodată cu privirea, compoziţia prin care ni-l arată scrii-
torul este o descriere: Citind această, descriere, observăm că
inima, noastră, se mișcă, de frumuseţea priveliştei descrise;
autorul 0 vede transformată întrebuințând, imagini strălu-
 — 126—

citoare. El nu face o descriere prozaică, ca în aMovil

ele din
Ibănești» şi nu vrea să ne explice şi să ne facă
cunoscut
întocmai acea, parte din pământul Munteniei, Descri
erea ce
face aci e poetică.” Aceasta, se vede cu deosebire din
faptul că,
mai toate judecăţile, pe care le exprimă în cursul
compozi»
țiunii, sunt însoţite de imagini, așă încât, ceeace
ne descrie
el nu e în realitate obiectul, ci închipuirea, ce
şi-a făcut-o
el despre acel obiect, lăsând la o parte multe
calităţi ale
lui, exagerând pe altele şi îmbinându-le cât mai
bine și
mai frumos între ele. Această descriere poetică
ar puteă fi
mun pastel; observăm însă din începutul bucății («Eram
acum tocmai pe culmea, dealurilor») că această,
compoziţie
nu €e de sine stătătoare, ci face parte din altă
compoziţie
mai întinsă; deci nu poate fi un pastel.
Mai observăm că această descriere coprinde, în
afară de
introducere și concluzie, mai multe momânte întocm
ai ca un
tablou prozaic, şi anume două : 1) înfăţişarea depărt
ărilor
luminate de soarele ce apune, şi 2) înfăţişarea, vecină
tăţilor.
Apoi fiecare din. aceste momente coprind mai multe
imagini.
Așă, în primul moment găsim: câmpiile— uriaşă sinie
de aur ;
rlurile —fire de beteală argintie; bălţile— ochiuri de sticlă fere-
cate în mijlocul siniei ; dealurile Dobrogei — cerc'plumbur
iu. In
al doilea: petroaiele din vârful Bisoce — vite
i adunate sau
risipite ; cobortrea, pripoarelor spre hâmnice ; poiene
le verzi
„sub pietrele roşiatice spre Năcule; culmile pădur
oase ale
Steșicului. Aceste imagini se îmbină minunat în fiecare
Mo-
ment, iar momentele se îmbină admirabil întrun tablou
final,
. Aceasta, însemnează că unele descrieri poetice ne fac
efectul
unui tablou zugrăvit, cu mult mai mult decât un tablou
pro-
zaic; cu atât mai mult, deci, o astfel de descriere poetică trebui
e
să poarte acest nume. «0 priveliște 'din țară» e un tablou
;
$ 39. Teor — ie
Descri.
erile poetice ca; ȘI cele pro-
zaice, când se rapoartă, la, un obiect ce are mai multe
părți ce ne pot interesă prin! ele însele, se numesc
tablouri, iaz părţile lui,
x
momente.
Ea

— 127—

Momentele tabloului poetic sunt compuse din imagini.

Arătarea momentelor şi imaginilor dintro compoziție
se numește analiză literară.
Aplicaţie.— Ce îel de compoziţie e «O priveli
şte din ţară» De
ce nu e nici compoziţie prozaică, nici pastel
? Care sunt părţile
acestei sompoziţii ? Cum se numesc? Care sunt părţile acestor
momente ? Cum se numesc ? Ce se numeşte analiză
literară ?
II. Explicar — e.
Dacă în această compoziţie în locul frazei:
«Eram acum toemai pe culmea dealurilor sub
care se adăpostesc
(comparaţie prescurtată sau metaforă), ca într'o
copaie (comparaţie |
întreagă) satu! Bisoca:—am pune fraza: < Eram acum
tocmai pe cul-
mea dealurilor sub care se află satul Bisoca»
, — judecata despre
poziţia satului Bisoca nu s'ar schimbă, dar s'ar schimb
ă cugetarea
noastră despre ea :.la judecata despre poziţia acestui sat, se mai
adaogă şi imagina şi simţirea pe care eaa făcut-o
poetului,
Această impresiune autorul o redă mai întâi prin schimb
area în-
țelesului cuvântului «adăpostese» care în sens propriu, se aplică
numai la fiinţe : — dar mai cu seamă ne e redată prin
îmbogățirea
cugetării noastre despre situaţiunea acelui sat,
prin comparaţiunea
«ca într'o copaie», care ne arată felul cum stă e!
în vale. Prin com-
paraţiune se adaogă, la ideia de «a sta în vale», ideea «de a stă
în copae», şi prin această îmbogăţire a cugetării noastre cu 6
ideie nouă, impresiunea ce ne face satul descris se clarifică
foarte mult. Mai observăm, că, pe când la metafo
ră e vorba numai
de schimbarea înfelesului unui, cuvânt, la compar
aţie este vorba de
schimbarea gândirii despre obiectul dat. De aceea comparaţiune
a
în deosebire de metatoră, spre a fi exprimată, cere mai multe
"cuvinte, şi cel puţin o propoziţiune. *

$ 40. Teorie. — Poetul îşi mai arată, simţirea lui, nu

numai prin schimbarea, înțelesului cuvintelor,
ci şi prin
schimbarea, gândirii despre obiectul dat. In
acest caz, spre
„& exprimă această schimbare, el trebuie să întrebuinţeze
propozițiuni şi fraze. Una din aceste schim
bări se face ase-
mănând lucrul ce descriem cu un altul care
e mai în stare
să ne impresioneze, Expresiunea unei astfel schimbări se
numeşte comparațiune.
|
Expresiunile dobândite prin schimbarea înțelesului cu-
Vintelor se numesc liguri de cuvânt; iar cele dobândite
 — 200 —

Crunt de spaimă tresăriă

«Alei ! Fulgo, barbă neagră,
Dar cu mintea neîntreasă,
- Când la drum te-am întâinit
Eu, mări, ţi-am dăruit
Trei mioare de frigare
Şi 'ncă una de căldare,
Ca să-ţi fie de prânzare
Și tu, ?n loc de mulțumită,
Ca o fiară flămânzită,
Toată stâna mi-ai răpit
Și pe Dolca mi-ai rănit.
Stăi, măi Fulgo, barbă neagră
Să te fac cu mintea, 'ntreagă».
Și, cum sta și-l judecă,
Inima i-o despică
Și Dolcăi o aruncă;
lară Dolea n'o mâncă :
Inima de vânzător
E venin otrăvitor! |
Poez. pop. (Colecţ. V. Alecsandri).

L. Explicare. — Această narațiune poetică a fost auzită de

poetul V. Alecsandri de la vreun sătean, care o auzise şi o
învățase de la, altul, care şi el o învățase de la alți oameni,
fără să se ştie cine a făcut-o. Ea a ţrecut din gură în gură,
fiecare adăogându-i sau lăsându-i câte cevă, până a ajuns
la, Alecsandri. Acest poet a copiat-o, — a cules-0, —apoi a
îndreplal-o pe ici pe colo şi a publicat-o într'o carte îm-
preună, cu altele de acelaș fel sub titlul de «Poezii populare
ale Românilor». Această poezie, ca toate câte sunt făcute
de popor, păstrându-se în graiul lui viu, se numește poezie
populară sau poporană. Poeziile populare sunt de mai multe
feluri : unele sunt narative, altele descriptive. Cele narative
povestesc de obiceiu fapte mai mult sau mai puţin în legătură
cu viaţa poporului român —sau chiar cu istoria lui —şi se
numesc: cântece bătrâneşti sau balade.
 — 201 —
Y $ 68. Teorie. — Compozițiile poetice! sau de or'ca
alță natură, produse de oameni din popor și care trec
din gură, în gură modificându-se, se numesc populare.
Naraţiunile poetice populare ce cuprind fapte în le-
gătură cu viaţa sau istoria poporului se numesc cân-
tece bătrâneşti sau balade epice.
46,
NEGUSTORUL ŞI NERODUL.
Umblând în ţară, prin sate, oarecare negustor,
De grâu, de orz şi de alte bucate cumpărător,
„- Când vru să treacă o apă, întâlni aci, pe pod,
» Pe unul ce se 'ntâmplase să fie cam prost, nerod.
Negustorul, vrând să afle de la el câte cevă,
Se opri aci, în cale, și 'ncepă a-l întrebă:
«De unde vii, măi creștine?» El: «la din sat dela noi».
Il întreabă negustorul : Din care sat dela voi?»
El începe să-i arate cu mâna, către un deal:
<lacă d'acolo», zicându-i, «toema pe sub acel mal !»
«Bine», negustorul zise, «dar ce sat este, nu știu».
«Satul nostru», el răspunse, «şi eu de acolo viu».
«Nu aşa, mă !> iar îi zise, «ci te 'ntreb că acel sat,
«Pe a cui moșie este și cum este botezat?»
<Moşiile»>, el răspunse, «nu ştii că sunt boierești?
E a coconului nostru ce şade la București;
„lar satu-l botează popa, ca şi pe la alte părţi,
Cu apă 'ntr'o căldărușă, cum îi scrie lui în cărți».
Negustorul, lung privindu-l peste tot, cum o fi fost,
Zise : «Ori că e Păcală, ori că e un mare prost !»
Și urmă cu întrebarea, despre sat vorba lăsând:
- «Dar pe tine cum te chiamă ?»> Ii răspunse el, zicând:
«Mă chiamă ca pe or'care, vino 'ncoaci ori vin” aci i»
Negustorul, ca de naiba, începi a se cruci.
«Dar cu chiemarea 'mpreună, negustorul iar urmă,
<Cum te strigă ?> EI răspunse: «Mă strigă: Vino! U! Mă!»
Negustorul, de această bufonerie râzând
 — 202 —
Şi vorba de cum îl chiamă la o parte iar lăsând,
_ Ii zise : «Dar ce bucate se fac acold la voi ?»
«Mai mult terciu cu mămăligă», zise el, «mâncăm la noi».
Negustorul iar, văzându-l că-i ia vorba în altfel,
Se miră, cum să-l întrebe, să se 'nțeleagă cu el.
«Nu "ntreb de bucate fierte», negustorul zise iar ;
„ «Apoi» îi răspunnse prostul, «de care bucate dar ?»
«Te 'ntreb»>, negustorul zise, s'a, făcut la voi orz, grâu 2»
«Sa făcut, da I> el răspunse, <uite, "nalt până la brâu».
«Nu te 'ntreb de înălțime, nu string paie pentru boi,
Ci voiu să ştiu ce fel este bobul orzalui la voi?»
<Să-ţi spuiu, dacă nu știi», zise, <orzul este lunguleţ,
Cu o coaje cam gălbuie și înteapă, în vârfuleţ».
«Bine», zise negustorul, «ştiu că colții lui ţepi au;
: Dar spune-mi, ce fel se vinde ? că voiese şi eu să iau»,
li răspunse iar nerodul: «Nu ştii dumneata ce fel ?
Unul dă grâul ori orzul șaltul dă bani pentru el».
Negustorul, ş'astă vorbă văzând că i-o înfundă:
«Nu mă 'nţeleseși», îi zise, <eu te 'ntreb că cum se dă?»
«Nici asta n'o știi?> răspunse, <asculță-mă, eu să- ți spuiu:
lau” baniţa osi găleata și pân'o vârfuiese puiu,
Apoi, cu coada lopeţii, o raz şi o torn în sac,
Pe urmă iarăşi o umplu și asemenea tot fac».
«Eu nu te 'ntreb așă», zise negustorul către el.
lar nerodul, întrebându-l, îi răspunse : «Dar ce fel?»
«Cu ce preț, te 'ntreb, îl vinde? chila, bâniţa, câţi lei ?»
<Cum te învoiești cu prețul, şi câţi dai, atâta iei».
Lăsând și această vorbă, negustorul supărat,
II întreabă : «Dar ca tine mai sunt mulți acolo ?n sat?»
<«U! u!» nerodul răspunse, <este nea Mușat, nea Stan,
Cârstea, Neagu, Voicu, Florea, Soare, nea Bran, nea Coman»
,
«Destul», zise negustorul, şi iar l-a mai întrebat:
|
«Dară cine e mai mare decât toți la voi în sat 2>
“«Nea Chițu este», el zise, «că-i mai mare decât
toţi :
E-așă lung, încât la, umăr, S'ajungi cu mâna nu
poţi».
«Nu te 'ntreb aşă», îi zise. «D apoi cum ?», l-a întrebat
.
 — 203 — 0
«Eu îţi zic că voi pe cine ascultați aici, în sat?
«Ascultăm», el îi răspunse, «pe lăutarul moş Bran,
Că, dacă 'ncepe să cânte, tot satul îi stă divan».
«Nu zic așă, măi creștine! of, mi-e silă să-l ascult |
Ci de cine-aveţi voi frică aci, în sat, mai mult >?
«Aoleu ! de taurul popii frică grozav ce avem!
«Când vine dela pășune, fugim de el cât putem,
«Catât de "'nfricoşat este, de gândești că e turbat,
«Când începe să mugească, sperie toţi copiii 'n sat».
«Mă, tu», negustorul zise, «ce namilă de om ești 2»
«O Doamne !» el îi răspunse, «ce mă 'ntrebi, când mă priveşti?
Jacă om, ca toată lumea, cu cap, cu ochi, gură, nas,
: Cu trup, cu mâni, cu picioare, mișc, umblu ca toţi cu pas».
_Negustorul zise 'n sine: «Da ! eşti ca fiece om,
Dar minţi şi simţiri la tine, cât la piătră şi la pom!»
Apoi îl întreabă iarăși: «Dar în sat aveţi dogar ?»
Se gândi puţin nerodul și răspunse: <Avem dar».
«Du-te», negustorul zise, «na, cinci parale să-i dai,
Ca să-ţi mai puie o doagă ce-ţi lipsește şi n'o ai».
=
Anton Pann,
(1794— 1854)

I. Explicare. — In această compoziţie, autorul ne po-

vestește un fapt neînsemnat— o convorbire dintre un ne-
gustor şi un nerod —; el ştie însă să aleagă momentele ca-
racteristice care sunt mai în stare să ne facă să râdem pe
seama, nerodului. Este dar o naraţiune poetică.
Această narațiune poetică ne face cunoscut pe nerozi
dintr'un anume punct de vedere —anume ne înfăţişează
pe nerozii care se gândesc mai mult la forma, decât la
înţelesul vorbirii. Naraţiunile poetice, de. obiceiu scurte,
- care ne înfăţişează o lature comică a, unui caracter, se nu-
mese anecdole. Hazul, cu care se arată aceasta, se numește
spirit.
Cele mai multe anecdote au origine populară. Poporul
român are foarte multe-anecâote pline de spirit, în care înfă-
țişează deosebite însuşiri ridicule ale popoarelor cu care am
 — 132 —
/
i

“Intorsătura de frază prin care se vădeşte umorul se nu-

mește îronie.
Bserciţiul LI. — Să se spună ce fel de vorbe și ex-
presiuni ar trebui să strice puritatea bucății «Căruţa lui
Moș Nichifor» şi eare totuşi sunt necesare stilului lui Creangă.
Exerciţiul LII. — Să se spună cu ce fel de descrieri
“prozaice seamănă această descriere poetică.

33.

CAHUL.

Ca o sarică largă, pe umeri atârnată,

Şi-a, căreia lungi poale ajung până 'n călcâi,—
Aşă Cahâlul pare, —- sazicăy îmbrăcată
Pe umere de dealuri, şi târiind prin văi.

| Picaţa pare-un petic cârpit drept în spinare,

"Un petec negru, — alături cu case-albite n var;
Biserica, din capul oraşului îmi pare
--"O glugă ciobănească în vârful unui par.

Glodoasele t) lui strade sunt mări neocolite,

In: care trist sombrează 2) galoșii din picior;
Iar casele-i.mărunte, sub stuf înnăbușite,
Lumii civilizate strig 3) toate: «Ajutor !»
| i , T. Șerbănescu,
[1839—1904
“1. Explicare.— În această compoziţie poetul Şerbănescu, vrând să
ne facă să râdem de oraşul Cahul din Basarabia, îl descrie făcând
” “eu tot dinadinsul. comparaţiuni cu lucruri care-l înjosese. Astfel
el compară oraşul cu o <sarică ce sar târâi de pe umerii dealurilor.

IE) ndbioasele. ,
2). Fianţuzism (barbarism luat: de limba franceză)= se înneacă ; se
“due afund.
3) . Solecism (incorectitudine gramaticală) : ar trebui astrigă. 9
 — 133 —.
prin văi» : piaţa lui, cu un «petec cârpit drept
în spinare», biserica
din capul oraşului, cu <o glugă ciobănească în
vârful unui par», ete.
Prin astfel de mijloace stilistice, el ne arată că Cahul,
aşă cum
î se pare, cum îl vede în închipuirea lui, e
un oraş vrednic de
batjocură; eo caricatură de oraș. Noi, citind
această compoziţie, :
nu căutăm să cunoaştem cum e în adevăr
oraşul Cahul, ci să |
luăm cunoștință numai de imagina pe care şi-o face Şerbănescu
despre acest oraș şi de simţirea ce leagă el de această imagine. Acea-
stă compoziţie este dar poetică. Imaginea lui Șerbănescu despre
oraşul Cahul este o caricatură, iar simţirea ce a
avut poetul plăs-
muind-o este de veselie. Stilul prin care un
poet vrea să arate
caricatura unui obiect, căutând cu toţ dinadinsul
-să-l înjosească,
se numește stil comice, iar imagina exprimată
prin acest stil ne
provoacă veselia și se numeşte 'comică sau ridiculă.

$ 44. 'Teorie.— Poetul, simțind veselie față, de un obiect,

real, îl poate transformă în închipuirea, lui şi-l poate
înjosi
transformându-l ; această transformare înjosită se numeşt
e
caricatură. Spre a exprimă veselia ce simte în legătu
ră cu
această caricatură, poetul întrebuinţează un stil care
se nu-
mește comic.
-
Atât stilul comic cât şi cel umoristic, nu se pot
între-
buință decât dă scriitorii care au în adevăr talent de a
ne face să râdem. In or'ce alt caz, aceste stiluri, fiind
ne-.
voite să întrebuinţeze adesea expresiuni impure, solecis
me,
termeni improprii, ne fac o impresie neplăcută (nesăra
tă).
II. Explicare. — In afară de comparaţiuni şi metafo
re, poetul,
întrebuinţează în această compoziţie și alte particularităţ
i stilistice.
Astfel, despre stradele noroioase ale oraşului zice
că «sunt mări
neocolite>, ezagerând mărimea băltoacelor' ce se
găsesc pe acele
“trade, Este o zperbolă. .
Tot așă, vorbind de casele copleşite de stuful cu
care sunt în-
velite, le transformă în fiinţe însufleţite, punând
u-le să strige :
<Ajutor !» către lumea civilizată, Este 0 personificare.
Iperbola și personificarea, ca şi comparaţiunea,
se deosibese de
metaioră prin faptul că prin ele scriitorul
nu schimbă numai în-
țelesul unui singur cuvânt, ci schimbă şi amplifi
că chiar înţelesul
lucrului despre care vorbeşte — schimbă adică
cugetarea noastră
despre acel lucru — de aceea sunt şi ele figuri
de cugetare, ca şi
comparaţiunea. ! ”
 — 134—

$ 45. Teorie.— Ca să exprime imaginile sale despre un

obiect, împreună cu simţirea ce o are în legătură cu ele,
scriitorul, pe lângă metafore şi comparajiuni, întrebuinţează
şi alte mijloace stilistice. Astfel sunt: iperbola şi personi.=
ficarea.
Prin îperbolă, scriitorul exagerează gândirea despre un lu-
cru şi întrebuințează cuvinte, propozițiuni, fraze care ex-
primă această, exageraţie.
Prin personificare, scriitorul gândeşte lucrurile neînsufle-
țite ca, însufiețite, și întrebuinţează cuvinte, propoziţiuni,
fraze, care exprimă această gândire.
Iperbola, şi personificarea, fiind determinate de modifica-
rea, cugetării ce avem despre un obiect ooarecare, sunt figuri
de cugetare.
Exerciţiul LIII.— Să se citească bucata «Valea Motrului»
și să se arate ce particularităţi stilistice produc mai mult efect
poetic.

Exerciţiul LIV. — Să se spună care din compoziţiile

34—39 sunt pasteluri și care din ele sunt tablouri.

84.

“VALEA MOTRULUI

Râul Motru, cu apele sale galbene, curge pe o matcă

de lut năclâios1), ocolită cu un desiş de verdeață ; acolo |.
salcia pletoasă, socul mirositor, alunii mlădioşi, arţarii -
cu pojghițe?) roşii, carpenii ?) stutoşi, salba moale +) şi teii,

1) gelatinos ; cleios. Are aproape același înțeles ca «mocirlos», dar este

mai ales decât acesta,
2) pelițe ; coaja subţire care se jupoaie uşor.
3) un copac nodoros și cu lemn tare, cu culoarea trunchiului galbenă-
cenușie,
4) un fel de copăcel cu trunchiul subţire şi cu lemnul moale, îmbrăcat
cu o coajă cu dungi albicioase,
 — 135—

„cresc amestecați cu falnici jugastri 1), cu

plopi înalţi şi
subțiri, cu anini uşurei, cu ulmi albic
ioși, cu sângeri 2)
pestriţi, cu corni suciţi şi vârtoşi. Print
r'acel hățiş 3) te-
lurit de. arbori ce se 'ndeasă şi se împletesc,
mierlele şi
pițigoii şueră şi ciripesc, săltând din ramură tn ramură,
iar pe vârful copacilor turturele sure
şi porumbei săl-
bateci se'ngână, în vreme ce prigorii *) cu
pene albastre
chiuiesc mereu în sborul lor neastâmpărat
.
Al. Odobescu.
(1834 — 1895,
35,
BĂRĂGANUL,.

Pe cea, câmpie lungă, a cărei tristă zare,

Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu 'nveselește pe bietul călător.

Pustietatea, goală, sub arșița de soare,

In patru părți a, lumii, se 'ntinde 'ngrozitoare
Cu iarba-i mohorită, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce sboară n vânt.

De mii de ani, în sânu-i dormind, zace ascunsă

Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme 'n focul verii La] grierilor hor 5)
ȘI iarna, se deşteaptă sub Crivăţ, în fior.
a
1) copac ce seamănă cu carpenul şi ulmul.
2) copăcel ce seamănă cu salba moale, dar are coaja roșiatică.
3) pădure cu copaci subțiri şi deși.
4) prigoriile (sing. «prigoare» sau «priguriu»)
sunt pasări cu culori .
foarte frumoase, ce-şi fac cuibul în găuri scobite
în malurile apelor şi
despre care poporul crede că nu beau apă decât
când plouă. Prigoriile
au un cântee-chiuit jalnic. Poporul, când le
aude cântând, zice că ele
se roagă lui Dumnezeu să dea
ploaie.
5) cor. -
 — 210—

ducând mamele lor pentru dânşii! Mai bine că al nostru

nu poate vorhi şi nu-l duce capul, ca pe alţii... la atâtea,
iznoave,
“ — Bune-s şi acestea, măi babă ; dar bună ar fi şi aceea,
când ar aveă tinevă un fecior care să facă podul şi să,
ia pe fata, împăratului, că ştiu ar încălecă, pe nevoie şi,
Doamne! mare slavă ar mai dobândi în lume!
Când vorbiau bătrânii, purcelul şedea, în culcuș, întrun
cotlon sub vatră, cu râtul în sus; şi, uitându-se țintă în
ochii lor, ascultă ce spune ei şi numai pufniă din când în
când. Şi, cum sfătuiau bătrânii, ei între ei, despre acestea,
numai iacă se aude sub vatră: «Tată şi mamă, eu îl fac».
Baba, atunci a ameţit de bucurie ; moşneagul însă, gândind
că-i Ucigă-l crucea, s'a speriat; şi, uimit, se uită, prin
bordeiu în toate părțile, să vadă de unde a, ieşit acel glas;
dar, nevăzând pe nimeni, şi-a mai venit în sine. Insă
godacul iiar a strigat: |
— Tată, nu te înfricoşă că eu sunt!.. Ci trezeşte pe
mama, şi du-te la împăratul, de-i spune că eu îi fac podul.
Moşneagul atunci zise îngăimat :: — D'apoi o să-l poţi face,
dragul tatei?!
— Despre asta n'ai grijă, tată, că eşti cu mine... Numai
du- te şi vestește împăratului, ce am spus eu!
“ Baba, atunci, venindu-și în sine, sărută băietul şi-i zise:
_— Dragul mamei, drag ! Nu-ţi pune viaţa în primejdie !
Şi pe noi să ne laşi, tocmai acum străini, cu inima arsă
şi fără niciun sprijin!
— Nici nu te îngriji, mămucă, de fel; că, trăind și ne-
murind, ai să vezi cine sunt eu.
Atunci moșneagul, ne mai având ce zice, îşi piaptănă
barba. frumos, ia toiagul bătrâneţelor în mână, apoi iese din
casă și porneşte spre împărăție...
. I. Creangă,
(1837—1889]
CL 'Explicare. — In această naraţiune poetică „observăm
că se cuprind fapte extraordinare și cu neputinţă ca să se
 — 211—

fi întâmplat vreodată. In adevăr, nimeni nu poate crede.

că a vorbit cândva vreun purcel şi că acel purcel eră în
stare să facă poduri de aur, etc. Aceste fapte sunt închi-
puiri curate, ele n'au fost împrumutate din viața de azi
sau cea trecută a omenirii. Deci naraţiunea nu este rea-
listă, ci idealistă sau fantastică, întru cât ştim că întâm-
plările ce cuprinde n'au putut aveă realitate decât numai
în imaginaţia sau faniazia oamenilor.
$ 71. Teorie. — Naraţiunile — și or'ce alte compo-
zițiuni poetice—în care găsim fapte extraordinare,
streine de lumea, aşă. cum o cunoaștem, şi care sunt;
datorite numai închipuirii (imaginaţiunii sau fantaziei)
omulu— ise numesc fantastice.
AL. Explicare.—Această compoziţiune, deşi este semnată.
de Creangă, un cunoscut scriitor al nostru, ea totuşi este
numai concepută. şi stilizată de el, dar după un material is-
codit de popor. Acest material, sub formă de povestire mai
mult sau mai puţin variată, a dăinuit în sînul poporului
de multe veacuri și nu se știe cu: siguranţă cum și când a
fost plăsmuit şi din ce pricină cuprinde faptele extraordi-
nare ce întâlnim într'însul. Compoziţia lui Creangă, ca și
materialul întrebuințat, poartă numele de basm sau poveste.

$ 72. Teorie. — Naraţiunile poetice fantastice, de

origine populară, ce sau păstrat de. timpuri foarte
vechi trecând din gură în gură, se numesc basme sau
poveşti.
III. Explicare.— Cu toate că faptele ce ni se povestesc
în această naraţiune sunt supranaturale, ele ne plac, nu
ne supără. Aceasta, provine cu deosebirdin e faptul că per-
soanele care iau parte la faptul povestit, or'cât de nereale
ar fi, lucrează şi vorbesc ca şi cum ar vorbi şi ax lucră
nişte persoane reale, în lumea, noastră de azi. Moșneagul
Şi baba par'că sunt dowi Români dela ţară, vorbirea şi
purtarea, babei cu purcelul par'că-ar fi vorbirea şi pur-
 — 212—

tarea, ei față 'de un copil, pe care l-ar fi găsit și l-ar fi

crescut acum,
$ 73. Teorie.—0 naraţiune idealistă este cu atât
mai interesantă şi mai frumoasă cu cât poetul poves-
tește mai simplu și mai real momentele extraordi-
nare ale faptului despre care e vorba.
III. Expliear
— Farmecul
e. acestei povestiri stă mai cu deose-
bire în limba ce seriitorul întrebuinţează : este o limba ruptă din ,
limba poporului român, nealterată de vreo limbă streină prin
care ni sa transmisJcultura în ultimele timpuri. De aceea cuprinde
o mulțime de expresiuni proprii limbii româneşti, care sunt cu
neputinţă de tradus, cuvânt cu cuvânt, în alte limbi. Astfel sunt
expresiunile subliniate dela începutul compoziţiunii. Ele se numese
îdiotisme.

„_$ 74. Teorie.— Se numesc idiotisme expresiunile proprii

unei limbi; ele nu se pot traduce cuvânt cu cuvânt, în
altă limbă, ci trebuesc redate prin expresii echivalente de
altă natură, “
Aplicaţie. — De ce zicem că compoziţia de mai sus e narațiune ?
De ce este poetică? De ce nu e realistă? Cum se numesc com-
poziţiile care nu sunt realiste şi pentru ce? De ce este un basm
sau poveste ? Când un basm ne interesează și e frumos? Ce este
un idiotism?

Exerciţiul LXXIII. — Să se caute idiotismele din restul

bucății. |
Exerciţiul LXXIV. — Să se culeagă şi să se compună
un basm,

49.
NUNTA ZAMFIRII.
„E lung pământul
— ba e lat —;
Dar ca Săgeata, de bogat :
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fatăj— tata lui —
“Icoană, 'nti”un altar s'o- pui
La închinat.
 — 213 —

ȘI, dac'a fost peţită des,

E lucru tare cu 'nțeles;
Dar. dintr'al prinților şirag,
Câţi au trecut al casei prag,
De bună samă cel mai drag
A fost ales...

Şi sa pornit apoi cuvânt!

Şi patru margini de pământ:
Ce strimte-au fost în largul lor,
Când au pornit să-şi dee zor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt

Ş'atunci din tron s'a, ridicat

Un împărat după: 'mpărat,
Şi regii n purpur Sau încins,
Şi Doamnele grăbit au prins
Să se gătească din adins
Ca niciodaţ. ._

Iar, când a fost de s'a 'mplinit

Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări.
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
Sau răscolit,
De cum a dat în fapt de zori,
Veniau, cu. fete și feciori,
'Trăznind rădvanele de craiu
Pe netede poteci de plaiu ; —
La, tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.

Sosit eră, bătrânul Grui :

Cu Sanda şi Rusanda lui,
 — 140 —

37.

MAGUL.
Pe-un jeţ tăiat în stâncă stă ţeapân, palid, drept,
Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân.
De-un veac el şade astfel, de moarte-uitat bătrân!) ;
In plete-i creşte muschiul şi muschiu pe al lui
sân,
Barba 'n pământ i-ajunge şi genele la piept.
Aşă fel zi şi noapte, de veacuri, el stă orb,
|
Picioarele lui vechie?) cu piatra 'mpreunate
;
El numără în gându-i zile nenumărate,
Şi fâlfâie de-asupră-i, gonindu-se în roate,
Cu-aripile ostenite, un alb ş'un negru corb.
a M, Eminescu.
(1850— 1889).
Explicare.
— In această bucată din poema întitulată,
«Strigoii», Eminescu ne mişcă inima, înfățişând
u-ne în mod
viu pe un preot păgân, despre care se credeă, că are
puterea,
de a înviă, morţii. Această bucată este dar
o descriere
poetică. Prin această descriere poetică, autorul ne
înfăţişează
o ființă care, pe lângă însuşiri fizice, are Şi
însuşiri mo-
rale (cel numără în gându-i zile nenumărate»);
prin urmare,
ea are acelaş caracter ca şi portretul prozaic despre
care
am vorbit ($ 14). Este deci un portret poetic.

$ 49. Teorie— Când descrierea poetică are de

obiect o ființă ce are însuşiri materiale şi morale,
ea, poartă numele de portret poetic.
1) Inversiune : bătrân, uitat de moarte.
2). Formă necorectă pentru «vechiu». Epitetul «vechiu» ar fi impropri
u
pe lângă «picioare», dacă poetul n'ar țintisă ne dea 6 impresie
particulară:
impresia că magul face una cu piatră, par'că n'ar mai f fiinţă
vie, ci
o formaţiune minerală, anogranică, Altminteri în loc de «vechiu»
ar fi
trebuit să pună termenul «bătrân».
 — 41 —

Aplicaţie. — Ce fel de compoziţie este Magul 2» date feluri de

calităţi poate aveă fiinţa descrisă aci ? Cu ce fel de descriere pro-
zaică cunoscută deci seamănă din acest punct de vedere? Cum
se poate numi o astfel de compoziţie ?

Exerciţiul LVIII. — Să se citească compoziţia. de mai jos,

să se caracterizeze, să se analizeze.
Exerciţiul LIX.— Să se “încerce a se compune un por-
tret poetic al lui «Ștefan cel Mare» în vorbire liberă.

38.
LA SEVASTOPOL).
In sgomotul de tunuri ce tună ne'ncetat,
„La Crim, pe triste ţărmuri, mă primblu întristat,
Și 'n cale-mi pretutindeni, calc ţernă de morminte,
Sub care zac pierdute grămezi de oseminte.

Pe cer âlb de toamnă sbor' bombele vuind

Şi cad printe risipuri, ea fulgerul trăsnind;
Pământul împrejuru-mi, săpat în lungi tranşele 2),
E plin de arme rupte, ds glonți și de ghiulele.

"Un șir de mari corăbii stau înnecate ?n port;

Oraşul Sevastopol, ars, dărâmat și mort,
Intinde pe o culme ruina sa măreață,
Fantasmă învelită c'un giulgiu de albă ceaţă !

O, ce spectacol mare de mari deșertăciuni,

Cu fală acoperite de-a gloriei cununi !
Cât sânge, câte chinuri și câtă grozăvie
“Pentr'un monare despolic3) şi oarba sa trufie !

1) O vestită cetate în Crâm sau Crimeea.

2) Franțuzism=— şanţuri de apărare.
3) E vorba de Nicolae II, Țarul Husiei, ecare, ecrezându-se mai puternic
decât eră într'adevăr, a provocat răsboiul Crimeii. De aceea, poetul
' vorbeşte de coarba» lui ctrufie».
 — 142—

Trecut-au pe aice cutremur sfărmător ?

Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor ?
Nici aprigul cutremur, nici flacăra cerească—
Dar au trecut urgia și ura omenească !

Și au lăsat în urmă grămadă la un loe

"O lungă risipire cenușerită 'n foc,
Și multe, fără număr, de tainice mormânturi
Pe care sfânta cruce se clatină de vânturi !..

Când va sosi, o! Doamne, un timp mai mângâios

In care să pătrundă cuvântul lui Cristos?
Să piară duşmănia din trista omenire,
Să nu mai fie omul unealtă de peire?

Când răsări-va n ceruri frumoasa, blânda zi,

Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi
„Șa răspândi în lume simţiri mântuitoare,
Dreptatea, libertatea, frăţia 'ntre „popoare ?...

Pierdut în gânduri astfelepe câmp mă rătăcese

Și "ntr'o adâncă râpă, cu jale mă opresc,
Lâng'un mormânt, la umbră, sfărmat de-o boambă groasă 1)
Ce din văzduh căzuse pe marmura lucioasă.

Se sparse 2) bomba 'n două, șacuma negru-i sân,

Ca tristă cup'a morţii, de rouă eră plinş.
lar din mormântul rece, prin marmura sdrobită,
Crescuse şi 'nilorise o mică mărgărită.

1) Epitet lipsit de proprietate. Pentru lucruri rotunde nu se între-

buințează determinarea de «gross. Gros puteă fi numai peretele bombei
sparte, dar aceasta nu s'ar fi putut înțelege din context decât cu două
versuri mai jos, şi deci n'ar fi putut înlătură prima greşală. .
2) Mai bine: «se spărsese», Vezi în ultimul vers al strofei crescuse
şi 'nflorise». +
 — 143—

O, tain'a Provedinţei 1... Unealta de omor

Se schimbă pentru pasări în vas răcoritor
!
Din moarte, naște viaţa, din întuneric,
soare
Din ţerna mormântală, răsare dulce
floare!
O, Doamne ! fie, fie ca sângele vărsat
Pe sub aceste ziduri, într'un răsboiu turbat
,
Să dee-o roadă bună, un drept de re'nv
iere
Pentru-a mea țară scumpă ce zace
în durere!
A Alecsandri,
(1819— 1890)
Explicare. — In această descriere
poetică, în care ni se
înfățișează imagina, împrejurimilor
Sevastopolului, pe când
suferiă, o înfricoşată bombardare, în timpul
răsboiului Cri-
meii (1852), postul, descriind mai
întâi grozăviile ce vede,
reflectează la deşertăciunea gloriei,
la, trufia, monarhului care
a provocat acel dezastru, la, un
viitor de pace în omenire;
și al doilea, descriind viaţa, care
mijeşte în acele groaznice
locuri, el reflectează la, misterul
vieţii şi la renașterea, pro-
priei sale Patrii. Un asemenea, tablou
în care se găsesc multe
reflecţii se numește contemplaţiune.

$ 50. Teorie. — Descrierile poetice

în care poetul
găseşte prilej să facă, reflecţii (cugetări
serioase) cu pri-
vire la Dumnezeu, la soarta, lumii,
omenirii sau patriei,
se numesc contemplațiuni sau meditați
uni poetice.
II. Explicare. — Cercetâna aceas
tă descriere poetică din punctul
de vedere al stilului, observăm
că cuvintele în propozițiune sunt
uneori astfel așezate una după alta,
că la citire sună frumos şi
plin de înţeles. Astfel primul vers:
la sgomotul de tunuri ce tună ne'ncetat,
şi mai departe versul:
Pe cerul alb de toamnă sbor” bombele vuind
sună, ca şi cum am auzi tunurile dând şi bombele trecând prin
aer. Această potrivire a sunetului cuvintelor cu înţale
sul lor se nu-
„ Meşte onomatopeie.
 — 144—

: Alteori însă cuvintele . sunt astfel aşezate că sunt greu de pro-

nunțat şi sună neplăcut la citire. Astfel esfe partea din urmă a
versului :
Fantasmă învelită c'un giulgiu de albă ceață
în care «de albă» se pronunţă greu după «<giulgiu» iar cuvintele
«albă» şi «ceaţă» la citire par'că formează un cuvânt nou, <albă-ceaţă»,
care sună neplăcut. Astfel de întâlnire de cuvinte se numește ca-
cofonie (sunet urît).
Or'ce scriitor trebuie să se ferească de cacofonii, adecă să caute să
aibă stilul armonios. Armonia este şi ea o calitate generală a stilului,
„$ 51. Teorie. — O altă calitate generală a stilului este
armonia. Scriitorul. trebuie să se ferească de a întrebuință
cuvinte care sună urît sau de a împreună cuvinte în pro-
poziţiuni şi propoziţiuni în fraze astfel încât să rezulte un
sunet lipsit de armonie. Contrariul armoniei este cacofonia.
Când armonia cuvintelor se potriveşte cu înțelesul lor,
avem un efect stilistic numit onomatopeie. Onomatopeiele
sunt întrebuințate cu deosebire de poeţi. |
- III: Bxplicare. — In această bucată, pe lângă metafore, întâlnim
şi alte figuri de cuvânt. Astfel în loc de «bombă» poetul zice:
Unealla de omor
Se schimbă pentru pasări în vas răcoritor.
Adi el pune, în locul termenului particular «bombă», un termen ge-
neral, «unealtă de omor», ce cuprinde în sine şi alte lucruri de
acelaş fel. Inlocuirea termenului particular printr”un termen general,
precum și înlocuirea contrarie constituie o figură de cuvânt, care
se numeşte sineedocă. Această figură contribuie la efectul poetic
sacii

mai mult decât termenul propriu corespunzător. Astfel în acest

exemplu, dacă poetul ar îi zis:
. | Bomba *
Se schimbă „+. în vas răcoritor -

"Sar fi perdut impresia pe care ne-o face opoziţia dintre termenii

Mă

«unealtă de omor» — «vas răcoritor». De altminteri această opoziţie

constituie o figură de cugetare numită antiteză. Ea constă din or'ce
opoziţie de idei, de sentimente sau de imagini. Tot antiteze sunt:
Din moarle naște viață din întuneric, soare;
k a. . . . . . . .

Din formă mormânială răsare dulce foare.

cata n În ana aaur

,
a
 — 145—
Efectul acestei poezii mai este mărit
prin două figuri de cu-
getare, care provoacă direct simţirea
noastră. Astfel în exemplele :
O ce spectacol mare de mari deșertăciuni .
Cu fală-acoperită de-a gioriei cununi!

" Câl sânge, câte chinuri şi câtă grozâ

vie
Pentr'un monare despotie şi oarba
sa trufie!

O taină-a Providenţei | —
efectul stă în izbucnirea unor sentimente
interjecţiuni vii prin
sau prin determinative de mirare. Sunt
exemple de figura de cu-
getare numită ezelamaţiune, Ă
Din contră
”
în exemplele :
Trecut-au pe aice cutremur sfărmător ? ,
Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?

Când va sosi... un timp mai'mângâios

În care să pătrunză cuvântul lui Cristo
s ? —
efectul poetic stă în întrebările
vii ce-şi face poetul fără să aştepte
vreun răspuns. Sunt exemple de
figura de cugetare numită sn-
terogaţiune. -

$ 52. Teorie. — Figura de cuvânt, prin care

înlocuim un
termen general printwunul particular sau viceversa
se nu-
meşte sinecdocă.
Figura, de cugetare prin care opunem
idei la, idei, imagini
la, imagini, sentimente la sentimente, astfel ca, să se simtă
cât mai bine opoziţia, dintre ele, se
numește antiteză.
kxclamaţiunea este figura, de cugetare prin
care poetul
şi-arată vioiciunea, sentimentului prin
'

interjecţiuni sau de-

terminative de mirare.
Tot o figură de cugetare mai este inter
ogațiunea, prin
care postul și-arată vioiciunea, sentimentelo
r prin întrebări
care nu aşteaptă răspuns,

Aplicaţie. — Ce fel de compoziţie

este «La Sevastopol» ? Care
sunt momentele în care se poate
descompune ? Ce elemente nouă
coprinde în deosebire de celelalte
descrieri poetice de până acum ?
Cum se numese compoziţiile care, odată
cu descrierea unui obiect,
cuprind reflecţiuni asupra lui Dumnezeu
şi asupra soartei omenirii ?
Carte de citire şi comp., cl. IV secundară
de Dragomescu şi Adamescu. 10
 — 146.—

Exerciţiul LX. — Să se facă după modelul «La Se-

vastopol» o .meditaţie poetică în vorbire liberă cu subiectul
«La Călugăreni». |

39. o.
«RĂSUNETUL» -
(Marșul anului 1848)

Deașteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

In care te-adânciră barbarii de tirani !
Acum ori niciodată, croiește-ţi altă soartă,
La, care să se 'nchine și cruzii tăi dușmani !
Acum ori niciodată, să dăm dovezi în lume,
Că?n aste mâini mai curge un sânge de Roman
Și că 'n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumlător în lupte, un nume de Traian,
..

Inalță-ţi lata, frunte și cată n jur de tine,

Cum stau, ca brazii 'n munte, voinici
— sute de mii!
Un semn ei mai așteaptă și [Link] lupii 'n stână:
Bătrâni, bărbaţi și tineri din munţi și din câmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihaiu, Ștefan, Corvine !
Româna națiune, ai voştri strănepoţi, |
"Cu braţele armate, cu focu vostru 'n vine,
Vieaţă 'n libertate ori moarte strigă toți.
„ Pe. voi vă nimiciră a pismei răutate
Și oarba neunire la Milcov şi Carpaţi;
Iar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
" Jurăm că vom da mâna să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită dela Mihaiu cel Mare
Pretinde dela fii--şi azi mână d'ajutor,
Şi blestemă cu lacrimi în ochi pe or'şicare
„Ce ?n ora de pericol sar face vânzător.
 — 147—

De fulgere să piară, de trăsnet, şi pucioasă,

Or'care sar retrage din gluriosul loc,
Când patria,— a sa mamă, cu inima duioasă
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N'ajunse iataganul barbarei Semilune,

A cărei plăgi fatale și azi le mai simţim,—
Acum se vâră cenuta în vetrele străbune ;
Dar martor ne e Domnul că, vii, nu o primim !

N'ajunse despotismul cu 'ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din secoli ca, vitele-l purtăm,
Acum se 'ncearcă cruzii, în oarba lor trufie;
Să ne răpească limba ; dar numai morți o dăm.

Români din patra unghiuri, acum ori niciodată,

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă *n simţiri |
Strigaţi în lumea largă, că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea ?n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertatea. și scopul ei prea sfânt ;
Murim mai bine 'n luptă cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiu-ne pământ !
Andrei Mureșanu.
([1816—1863)

I. Explicare. — În această compoziţiune, scriitorul își ex-

primă puternicul său sentiment de îndemnare entuziastă
a Românilor la luptă. Intrucât ne înfăţişează un lucru de
sine stătător — simţirea, unui om — în mod viu şi frumos,
ea, este un fel de descriere poetică. Având aceste caractere,
această, descriere poetică se numeşte marş.

$ 53. Teorie — Marșul este arătarea, unei simţiri

puternice prin care se îndeamnă oamenii la fapte
vitejeşti.
 — 148 —
11. Explicare. — Spre a-și arătă sentimentele sale cu toată ener-
gia, poetul a întrebuințat, pe lângă unele figuri cunoscute, şi altele
noi. Astfel), când zice:
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
sau

Strigaţi în lumea largă că Dundrea-i furată,

poetul, în loc de Moldova şi Muntenia, adecă, în loc de totul cuprin-
zător sau general — pune Milcov şi Carpaţi, adecă numai o parte:
cevă particular care e cuprins în acel tot; face o sinecdocă Tot
o sinecdocă face când în loc de «Ţările române; zice «Dunărea».
Astfel versul lui devine mai plin de înţeles şi mai energic.
Tot ca să mărească energia el zice:

N'ajunse iataganul barbarei Semilune

şi
Acum se ?ndeasă cnufa în vetrele străbune,
unde, pe lângă sinecdoca vetrele străbune (= patria), poetul pune
în loc de stăpânire, iatagan ; în loc de Turcia, Semiluna, şi în loe
de Rusia, cnuta sau cnutul, biciu cu care Rușii obişnuese' să bată
pe osândiţi. Poetul astfel, în locul unui lucru, pune altul cu care
e în strânsă legătură, fiind un semn exterior al lui. Semnul stă-
pânirii turceşti este iataganul, al celei ruseşti, enutul, iar semnul
împărăției turceşti este semiluna. Acest fel de a schimbă înţelesul
cuvintelor constituie o nouă figură de cuvânt, care se numeşte
metonimie.

$ 54. Teyrie. — Figura de cuvânt, ce se obţine înlocuind

numele unui lucru cu numele altui lucru care este într'o
legătură exterioară dar strânsă cu cel d întâiu, se numeşte
metonimie.
III. Explicarea— Tot ca să-şi exprime energia poetul a între-
buinţat pe lângă unele din figurile de cugetare cunoscute şi alte
figuri de cugetare. Astfel când zice: - |
Priviţi măreţe umbre, Ştefan, Mihaiu, Corvine !

el, spre a ne emoționă mai mult, se adresează, către lucruri neîn-

sufleţite sau fiinţe care. nu-i pot răspunde, ca şi când sar adresa
către fiinţe însufleţite, care i-ar puteă răspunde. Este o apostrofă,.
Când poetul zice:
O mamă văduvită dela Mihaiu cel Mare
 — 149—
în loc de a zice simplu «Transilvania» face
pe lângă o metaforă şi
0 circumscriere sau peritrază, numind un lueru
multe prin mai
„cuvinte, ca să ni-l înfăţişeze mai interesant. Dar metafo
ra se prelun-
geşte şi în versurile următoare, întrucât poetul
ne înfăţişează ne-
contenit Transilvania. tot ca pe o mamă
făcând mai multe acţiuni :
Pretinde dela fii-şi azi mână de-ajutor *
Şi blestemă cu lacrămi în ochi, pe fiecare
Ce 'n ora de pericol s'ar face vânzător.
"Este o alegorie.
Mai departe poetul şi-arată energia chemân
d toate relele asupra
acelor ce mar vrea să-şi ajute patria :
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă
Or'care s'ar retrage din gloriosul loc..,!
E figura de cugetare numită blestem.
- “Totalitatea acestor figuri, împreună cu altele,
servă la expunerea
unor idei şi sentimente care nu numai
ne plac, dar ne izbesc
şi ne mișcă cu putere. Stilul în care se exprimă
astfel de idei şi
sentimente se numește energie. Maximul energi
ei se numeşte
vehemență, iar stilul corespunzător, stil vehement. Energia și
vehemenţa sunt niște calităţi particulare ale stilulu
i,
$ 55. Teorie. — Figura de cugetare, prin care
ne adresăm
la lucruri neînsufleţite sau fiinţe absente, ca și când
ar fi
însuflețite sau de faţă, se numeşte apostrofă.
|
Figura, de cugetare, prin care redăm înțeleşul
unui termen
"Prin mai mulţi termeni, se numește perifrază. Perifraza,
ne slujește adesea să ocolim în scrierea, noast
ră termenii
vulgari.
Când metafora, se continuă asupra mai multor
termeni
cu care stă în legătură primul termen metaforic,
ea devine
figură de cugetare şi ia numele de alegorie,
Blestemul e figura de cugetare, prin care
arătăm ura
asupra unui obiect, chiemânăd puteri destructiv
e asupra, lui.
$ 56. Teorie. — Se numeşte sțil energic acela în care
se exprimă, sentimente şiȘ idei puternice și izbitoare. Ma-
Ximul energiei se numește vehemenţă.
Exerciţiul LXI. — Să se arate ce alte figuri
cunoscute
de cuvânt sau cugetare se mai găses
c în <Răsunetul».
 — 150—

$ 57. Recapitulare. — Descrierile poetice, care,

fiind de sine stătătoare, au de obiect un colț sau un
tablou al naturii, se numesc pasteluri.
Fie pasteluri sau nu, descrierile postice sunt tablouri,
în aceleași condițiuni ca și descrierile prozaice..
Descrierile poetice, care au de obiect ființe ce au
şi însușiri fizice și însușiri morale, se numesc por-
trete poetice.
Se numesc contemplațiuni sau meditații poetice acele
descrieri poetice, în care poetul, față de lucrurile ce
descrie, găseşte prilej de a, reflectă asupra lui Dum-
nezeu, asupra lumii și asupra soartei omului.
Când descrierea, poetică are de obiect un sentiment
puternic de îndemnare la, o faptă vitejească se numește
marş.
Pastelurile, tablourile poetice, contemplaţiunile,
marșurile exprimă sentimente personale ale poetului
şi se numesc poezii lirice.

a ip
Faza a ni a
 CAP. V.

NARAȚIUNEA POETICA
——

40,
FURTUNA.
A revenit albastrul Maiu :
Flori în grădină, flori pe plaiu
„Şi flori la pălărie! '
Stau ca pe spini, stau ca, pe foc:
E timpul numai bun de joc,
Și bun de ștrengărie...
Griveiu, tovarășul meu drag,
Nerăbdător așteaptă 'n prag
Sasvâri în colț ghiozdanul...
le dor ca so pornim haihui:
Mă dau mai bine 'n partea, lui,
Că nu e Maiu tot anul!

„O șterg de-acasă frumușel:

Griveiu cu mine, eu cu el, -
Și satu 'n colb se 'nneacă;:
Intrăm în codru, și Griveiu
A 'mnebunit, de veselce-i:
Mă mușcă, sare, joacă,
Pi
 — 153—
Dă spaimă 'n vrăbii, latră 'n vânt,
Iși face mendrele ; eu cânt,
Şi codrul lin răsună...
Pe sus trec leneș nouri grei,
Noi nici nu ne gândim la ei —
Și doar aduc furtună!

Abiă o creangă sa mișcat

Şi n freamăt lung, neașteptat,
Lumina 'n zări se stinge; ,
Un roiu de frunze joacă 'n drum;
Tot codrul e-un vârtej acum,
Şi eu pornesc a plânge!

Alerg în jos, alerg" 'n sus:

Am rătăcit și urme nu-s
Ori încotro m'aș duce.
Un fulger! — repede mă 'nchin...
Ah! mii de duhuri par'că vin
Și vor ca să m'apuce....

Cad în genunchi, prins de fior...

Răsbubuind din nor în nor,
Un trăznet se descarcă!
Zic «Tatăl nostru» — şi Griveiu
Se uită ţintă 'n ochii mei:
Și el se roagă parcă...

Dar iată, cum ne-am închinat,

Un colț din cer sa luminat
o

Şi codru-i plin de soare; -

Ieşim voioși la, câmp deschis —
Şi-mi pare că a fost un vis
Furtuna trecăţoaire. |
ii

——
= e

St. O. Iosif.
e NOE
cute merita copilot
.
 _ 153 —

1 Explicare. — In această compoziţiune, autorul ne în-

făţişează, în mod frumos şi aşă, încât să ne mişte inima, un
fapt : cum s'a preumblat el când eră mic, cu cățelul său la
pădure pe un timp furtunos. Este o naraţiune poetică.
“Ea, e compusă din mai multe momente. Astfel în primul
moment ne arată cât este el de nerăbdător de a plecă la
plimbare pe o vreme aşă, de frumoasă:
Stau, ca pe spini, stau ca pe foc...
In al doilea moment, cum este îndemnat la, aceasta de
Griveiu, care
Nerăbdător așteaptă 'n prag
S'asvâri în colt ghiozdanul...
In al treilea moment ne spune cum, pe când
Satu 'n colb se 'nneacă,

ajung la codru şi intră în el. In al patrulea moment, ne

arată, bucuria lui Griveiu şi veselia, lui, deși cerul se în-
norează din ce în ce:
A "'nebunit de vesel ce-i
Mă muşcă, sare, joacă,
Dă spaima 'n vrăbii, latră *n vânt,
Işi face mendrele; eu cânt,
Şi codrul lin răsună.
Pe sus trec leneş nouri grei,
Noi nici nu ne gândim la ei,
Şi doar aduce furtună. .
In al cincilea moment, ne zugrăveşte minunat izbucnirea,
pe neaşteptate afurtunii cu diferitele ei momente mai mă-
runte, din care cel din urmă stă în antiteză cu cele de până,
acum: poetul plânge, deşi până acum eră vesel :
Abiă 0 creangă s'a mişcat
Şi 'n freamăt lung, neașteptat
Lumina 'n zări se stinge;
Un roiu de frunze joacă 'n drum,
Tot codru e un vârtej acum—
Şi eu pornesca plânge.
In al şaselea moment, ne arată rătăcirea, în codru şi frica,
de fulgere:
"Alerg în jos, alerg în sus...—
Un fulger, — repede mă 'nchin
Ah! mii de duhuri par'că vin
Şi vor ca să m'apuce.
 — 232—

Este dar o descriere retorică.

Ceeace însă ne izbeşte mai cu seamă în această compo-
ziţie este faptul că stilul în care e scrisă are prea puţine
figuri şi are aparența unei adevărate compoziţiuni prozaice.
In realitate însă, ea conţine o figură care se întinde peste
întreaga compoziţie şi această figură este de ajuns să-i dea
caracterul retoric : este anume taptul că defectul, despre care
este vorba, e conceput în mod metaforic ca o boală asemă-
nătoare cu beţia, pe care însă autorul o tractează ca o rea-
litate. Frumuseţea, acestei bucăţi constă tocmai în acest con-
trast dintre stilul prozaic şi concepţia figurată ce exprimă.
$ 81. Teorie. — Unele compoziţiuni retorice au
înfățișare prozaică din punct de vedere stilistic; ca-
racterul lor retoric se vede însă din faptul că obiectul
tractat ca real nu are decât o existenţă figurată. Acest
contrast între stil și concepţie constitue un caz par-
ticular de finete a, stilului.
Aplicaţie.— Cum este stilul acestei compoziţii 2 Ce fel de com-
poziţie ar păreă această bucată din punctul de vedere al stilului ?
De ce totuşi nu este prozaică ? In ce constă caracterul ei retoric?
Pentru ce zicem că stilul acestei compoziţii este fin ? De ce este
o descriere ? De ce este o descriere tipică ?
Exerciţiul LXXXII.— Să se facă o compoziţie în care să
se defaime în stil prozaic, dar în realitate în mod retorice, <Al-
coolismul». “
Exerciţiul LXXXIII. — Să se citească şi să se carac-
terizeze compoziția următoare.
56,
LIMBA DE AZI A ROMÂNILOR.
(Fragment dintr'o scrisoare)

Aş vrea acum, dacă-mi mai dai voie şi mai ai răbdare

să mă asculți după atâta vorbă lungă, — aş vrea să ne
dăm seamă împreună şi despre a doua parte a întrebării
mele dela început: cum stăm, din punctul de vedere al
 — 233 —

conştiinţei şi vigoarei naţionale, cu limba care se scrie

şi se vorbeşte în ţara noastră de câtre Românii culţi?
Mie unuia mi se pare că mai puţin românească decât
or'ce în Ţara Românească, e limba românească a Româ-
nilor cu carte : o limbă păsărească, un fel de franţuzească
în româneşte. După cum trebuie să ştii nemțeşte spre
a înţelege limba jurnalelor şi cărţilor Românilor arde-
leni, bucovineni şi bănăţeni, tot aşă trebui. să ştii franţu-
zeşte spre a o înţelege pe cea din «Ţară» ; altminteri, o
înţelegi anapoda, ori de fel, ca cetăţenii din «Noaptea
furtunoasă», din «Scrisoarea pierdută» şi din «Conul Leo-
nida» ale lui Caragiale.
la în mână or'ce ziar românesc, o carte de şcoală, un
regulament militar, o lege, o circulară ministerială, o
revistă bisericească chiar, ascultă discursurile de pe la
tribunale şi din corpurile legiuitoare. cursurile dela Uni
versitate, şi vezi ce curcitură de limbă se scrie şi se
vorbeşte de cei mai mulți oameni «culţi» în Ţara Româ-
nească «dle 30 —40 de ani încoace, ce limbă împestriţată,
barbară, degenerată, fără miez, fără caracter propriu
naţional — o limbă pripăşită, importată din Franţa, îm-
brăcată doar în fuga într'un fel de haină românească,
haină ca vai de eal
Şi ce incântătoare, ce frumoasă şi bogată e limba noastră
românească ! Dar cine o învaţă ? In şcoală, învăţăm după
cărţi traduse prost din franţuzeşte ori chiar franţuzeşti;
citim literatură franțuzească, rar deschidem câte o carte
veche românească ori câte un autor clasic al nostru —
afară de Eminescu. Cine-şi dă osteneala să cunoască co-
moara de limbă «vechie şi înţeleaptă» din cronicele şi din
cărţile noastre vechi bisericeşti, din basmele, doinele şi
cântecele noasire bătrâneşti, din limba vie a poporului ?
Noi, fiindcă suntem născuţi Români, credem, cei mai
mulți, că nici numai avem nevoie să ne învăţăm şi să
ne studiem limba părintească ; nu ne dăm nici o trudă
să o păstrăm curată «ca o lamură de miere», să o pli-
 | — 156 —

— O! voinicii moşului, şopli el, și zâmbi pe sub mus-

tăţi şi-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai
lumină şi binecuvântare,
Tată moşule, da” cocorii unde se duc, când se duc ?
— In ţara cocorilor.
— In ţara cocorilor?
— Da. .
— Da rândunelele unde se duc, când se duc?
— Io ţara rândunelelor.
— În ţara rândunelelor ?
— Da.
— Tată moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi
“să sbor sus, sus, sus de tot, până în slava cerului, —
zise băiatul, nelezindu-i barba.
— Dacă ţi-or creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi
prinzi o presură şi un sticlete.
— Da... hi... hi... păi ce fel... şi mie?
Fata se întristă,
Bătrânul o mângâiă şi zise băiatului:
— Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.
— ie două şi mie două... nu e așă, tată moşule?
— Fireşte, ţie două, lui două, şi mie una.
— Vrei şi tu una, tată moşule? Intrebă băiatul cu
mândrie.
— Cum de nu... şi mie un scatiu.
Ce fericiţi sunt |
Băiatul a încălecat pe un genunchiuşi fata pe altul.
Bunicul îi joacă. Copii bat din palme. Bunicul le cântă:
«Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argtle?...»
O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţi mari
de apă. Copiii tăcură din rîs şi bunicul din cântec,
E muma lor şi fata lui.
Cum îi văzu:
— 1... tată, şi d-ta]... îi râsgâi... o să ţi să suie în cap
Bunicul ridică mâna în sus, aducând degetele ca un
preot care binecuvintează, şi zice prelung:
 — 238 —

Când, vorbind de adevărata limbă româneseă, scriitorul zice:

«Cine o învaţă ?
şi apoi răspunde singur, arătând că nimeni nu o învaţă:
«ln şcoală învăţăm după cărți traduse prost franțuzeşte ori chiar fran-
țuzeşti, citim literatură franțuzească, rar deschidem câte-o carte veche
românească ori câte un autor clasic al nostru...».
scriitorul face o interogaţiune la care răspunde el însuşi. Este o
subiecțiune.
Când zice:
Şi ce încântătoare, frumoasă și bogată e limba noastră românească !
(Se întelege, față de-limba ce se vorbeşte azi în genere de oamenii culți).
Sau :
«Franţuzește citesc oamenii în toate zilele, dar româneşte ?5—

scriitorul, odată cu exclamaţiunea în primul caz şi cu interoga-

țiunea, în al doilea caz, mai face câte-o figură de cugetare care
constă în a pune alăţuri două idei sau imagini deosebite care prin
alăturare dobândesc o mai mare vioiciune. Astfel, în primul exem-
plu, alătură calităţile limbei române,—îneâutătoare, frumoasă, bo-
gată-— cu calităţile altor limbi care n'ar aveă aceste calităţi. In al
doilea exemplu, pune în alăturare faptul că Românii culți de azi
citesc puţin românește cu faptul .că citesc mult franţuzește.
Această alăturare de idei sau imagini deosebite este un început
de antiteză și se numeşte contrast.

$ 82. Teorie.— Se numeşte acumulațiune figura de cu-

getare prin care scriitorul, spre a atrage mai mult aten-
ţiunea, asupra unui obiect, îi dă una după alta mai multe
epitete şi definiţiuni,
Subiecţiunea este o figură de cugetare în care scriitorul
se întreabă singur și tot el răspunde.
Contrastul este iarăşi o figură de cugetare prin care se
pune alăturea două idei sau imagini cu scopul de a le face
să apară mai puternice.
Exerciţiul LXXXIV. — Să se caracterizeze compoziția
de mai sus, spunându-se de ce este o descriere retorică tipică.
Exerciţiul LXXXV. — Să se analizeze această compo-
zițiune, arătându-se partea de adevăr ce coprinde; apoi să se deo-
sibească barburismele de neologisme, arătându-se cuvintele sau
expresiile corespondente româneşti la celo neexplieate în text.
 — 158—

— Ba a mea, că e mai caldăl

_— Ba.a mea, că e mai dulce!
— Ba a mea, că nu e ca a tal
— Ba a mea, că are un ochiu verde!
— Ba a mea, că are un ochiu şi mai verde.
Bunicul abiă se mai ţineă de ris.
— Ba a mea!
— Ba a mea!
Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă peste partea fetei.
Fata ţipă, sări de pe genunchii bătrânului, se repezi
şi trase o palmă peste partea băiatului.
Băiatul, cu lacrămi în ochi, sărută partea lui, şi fata,
suspinând, pe a ei.
Mama lor ieşi pe uşă şi întrebă răstit:
— Ce e asta? Viermi neastâmpăraţi?
Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi, surâzând fe-
ricit, răspunse fie-sii: ”
„— Lăsaţi copii să vină la mie.
Barbu Delavrancea.
I. Explicare.— In povestea, faptului din această, naraţiune
poetică, poetul a reprodus de multe ori întocmai gândurile
copiilor, ale mamei şi ale bătrânului, citând chiar cuvintele
pe care ei le-ar fi spus, întrebările sau răspunsurile lor.
Este partea dialogică din această naraţ[Link] de altă parte,
poetul îşi începe compoziţiunea arătându-ne frumuseţea tim-
pului când s'a întâmplat taptul. Este partea, descriptivă din ea.
” $ 60. Teorie. — Intr'o naraţiune găsim adesea, părți
dialogice și descriptive; în părţile dialogice se repro-
duce vorbirea, persoanelor în mod direct, iar în părțile
descriptive ni se descriu împrejurările în care se întâm-
plă faptul povestit sau persoanele care iau parte la, el.
II. Explicare.— In această compoziţiune, poetul ne arată,
pe copii că sunt buni, iubitori, dar naivi, adică fără să-şi dea,
seama, de faptele lor ; pe bătrân, iubitor, răbdător şi simplu ;
pe mamă severă, dar totuşi oarecum îngăduitțoare,— aşă cum
e
Te

£ - ..
e
 — 159—

trebuie să fie un copil, un bunic, o mamă. Această,

fire sau
caracter al mamei, al copiilor; al bunicului, noi îl simţim
din
faptele pe care poetul îi pune pe fiecare să facă.
Astfel
faptele ne arată caracterul persoanelor, şi caracterul
explică
sau molivează, faptele, adecă ni le-arată, cât mai natural
e, cât
mai verosimile. Cu cât un poet ştie să arate mai bine
strânsa
legătură dintre fapte şi caractere, cu atât naraţiunea,
poetică
este mai bună.
$ 61. Teorie— Deși
. poetul e liber să inventeze
orce fapte în naraţiunea sa, trebuie să bage de
seamă ca legătură dintre firea, sau caracterul perso
ane-
lor şi dintre faptele lor să fie cât mai naturale,
Aplicaţie.— Care sunt părțile dialogice din compoziţia de mai
sus? La ceslujeste ele în naraţiune ? Care sunt părţile descriptive
La ce slujesc ele? Ce legătură trebuie să fie între faptele pe
care le fac deosebitele persoane şi între caracterele lor? Când
zicem că naraţiunea este mai bună ?
Exerciţiul LXIII. — Să se citească compoziţia de mai jos,
arătându-se părțile ei dialogice și descriptive și dacă
legătura,
dintre caractere'e persoanelor și faptele lor este natura
lă.

42.
MOARTEA LUI CASTOR. -
„ Acum. câţivă ani, într'o'zi de Septembrie,
cuprins de un
nespus dor de ducă, pe care mi-l pricinuiă albast
rul nesfârșit
al cerului și acel farmec ameţitor al toamnei, mă plimb
am de
mai bine de un ceas pe stradă, singur, fără rost,
când la o răs-
pântie mă întâlnii piept în piept cu maiorul.
— A! bună ziua. Ce? aici? Eu te ţineam plecat
acasă.
— Cum acasă, când am slujbă aici?
— Vezi că știam că mama ţi-e bolnavă,
ȘI eu -nu știam nimic. | -
— Dar d-ta de unde știi?
— Soră-mea, care s'a întors aseară de acolo, îmi
spuneă că
a găsit-o foarte rău.
 — 160—

Ca să-mi spuie maiorul că mama e foarte rău, trebuie să fie

uiti
în adevăr așă, trebuiă să aibă altcevă decât patima ei obicinuită.
In aceeaşi seară, după un drum, care mi s'a părut cel mai
lung din câte făcusem în viaţă, sosiam acasă.

OEI
Teama, care îmi strângeă inima, mă făcuse să trec fără o
întrebare printre slugile ieșite, în întâmpinarea mea, mi se risipi,
găsind pe mama, în adevăr mai slabă decât o lăsasem,dar bine.
— Tu, dragă |
Și săraca oarbă, neputându-mă vedeă, mă pipăiiă peste piept,
peste faţă. „Eu îi luaiu mâinile și i !e sărutaiu, certând-o încet
că nu mă vestise.

Biirezpaoac
— Dar n'am fost bolnavă. Cineţi-a spus? A | Maiorul ? Acum
înțeleg. A fost soră-sa p'aici. Ea nu m'a văzut după nenorocire
și-și închipuiă să mă găsească tot așă, cum mă-știă... și acum...
In adevăr, dacă sora maiorului n'o văzuse, de când cu moartea,
tatei, eră de înțeles cum spusese că e foarte rău, găsind pe
femeia — acum un ân încă tânără și frumoasă — fără vedere şi
„îmbătrânită cu zece ani în așă de scurtă vreme.
— Iar, dacă acum mă găsești mai slabă, adăogă mama, e
că de două nopţi nu pot dormi din pricina bietului Castor,
— De ce?
Ca răspuns la întrebarea mea, auzii afară, lângă. fereastră,
un urlet lung și sfâșietor.
— Uite, aşă urlă de două nopți. Asta e a treia. Săracul!
Nu știu ce are. Femeia zice că ar fi otrăvit. Eu crez că bă-
trânețea.
Liniştit din spre partea mamei, acum îngrijit de starea
câinelui, ieşii în curte, unde găsii pe Castor; zăcând prăpădit
„lângă fereastră, cu gura deschisă. Femeia, care știă cât de
mult ţineam la el toţi ai casei, eră aplecată d'asupra lui ; se
încercă să-i dea, lapte dulce.
— Ce are, Mario ?
Nu ştiă nici ea. De două zile, de când nu mai mâncă ni-
aa ue ra m ae are ce

mic, zăceă la soare și urlă. li făcuse ea toate câte le-a știut

de geaba, îi eră tot mai rău.
A
— Ja să încercăm să-i dăm laptele.
i iati
 — 161—

Și, ajutat de femeie, dedei câinelui, cu deasila

, tot laptele
din ceașcă. Simţindu-se par'că mai bine, se ridică
greoiu, mă,
mirosi dând din coadă; apoi se culcă iar, urlând
prelung şi
dureros.

* % * -
N

Eră târziu. Mama dormiă, Ii auziam, prin ușa deschi

să dintre
odăile noastre, răsuflarea regulată — și trebuie
să fi veghiat
două nopţi, pentru ca să fi putut dormi acum,
cu toate desele
gemele ale lui Castor.
Ce mă ţineă pe mine deştept nu erau însă urletel
e, ci atâtea
amintiri și atâtea gânduri, trezite deodată în mine
la vederea
suferinței lui.
Cât de limpede văd nopțile de vară, când mă
duceam la
moșie pentru vânătoare ! Iată-mă culcat în pridvo
rul luminat
ca ziua de lună plină, neputând închide ochii din
pricina cân-
tecului pitpalacilor, care se aud pretutindeni, aci
aproape, ca,
sunetul a două pietre lovite una într'alta, colo,
în depărtare
ca picăturile de apă căzând într'un vas plin. Castor
se scoală
din când în când și vine să mă miroasă, îngrija
t de neo-
dihna mea. |
lată-ne la vânătoare într'o miriște aurie. Castor caută
la cinci-
zeci de paşi, în galop, cu capul în sus. Deodată,
trăznit, se
oprește în loc, nemișcat, ca de bronz, cu coada dreapt
ă, ca un
picior ridicat în sus. La un pas înaintea lui stă prepel
iţa pe
brânci, înfricoșată, ipnotizată. Mă apropii şi-i strig: „Pill/
“
EI sare, prepelița sboară și eu trag. „Apporte !“ şi mi-o
aduce.
E încă vie, numai aripată. -
Iată-ne primăvara după sităruși, în păpurișul de la Lazuri
,
unde Castor caută domol şi amănunţit, pe când în câmpul
de alături țăranii aclamă sosirea berzelor cu chiote și cu
svârliri de căciuli în sus. |
Când mă întorceam acasă de vacanță, mi-l aduceau înaint
e
la gară, și eră o arătare. Se opriau călătorii grăbiţi în loc,
să admire bucuria de nedescris a câinelui care-și revedeă, stă-
pânul, după trei luni de lips; ă— iar, după ce plecam îmi seria
Carte de citire şi comp. cl. VI secundară de Dragomirescu
şi Adamescu 11
 — 162—
mama, cum intră în fiecare zi în odaie, să miroasă şi să mân-
gâe hainele mele de vânătoare spânzurate în cuier.
Mi-l dase tată-meu. Par'că-l văd: în ziua când m'am în-
tors, după examenul de bacalaureat, mă întâmpină în capul
scării și, după ce mă îmbrățișează, și el, și mama:
— Să trăieşti, fătul meu, și să-ți dea Dumnezeu bucuria
pe care ne-o faci. ”
Apoi mă ia de mână şi mă duce în odaia mea, unde mă
așteptă cea mai neașteptată surpriză. In perete, o panoplie
cu toate trebuincioasele pentru vânat, patima mea ; iar, de sub
pat, iese Castor, întâi lătrând, apoi bucurându-se, de par'că
mă cunoșteă de când lumea. , |
A ! fericirea mea de atunci! Și nu numai pentru ăst dar
frumos, ci pentru toate! câte mă înconjurau. Căci în clipa
aceea, în fața lor, care întineriau de mulțumirea mea, pentru
întâia oră înțelegeam. ce mare lucru e pentru cinevă să aibă
părinţi cinstiţi, buni și uniţi: — o mamă [Link] lipsiă de toate
pentru copiii ei,— un tată în faţa căruia toţi se descoperiau |
cu respect,— o casă bătrânească moştenită din moși-strămoși,
şi slugi îimbătrânite în curte, iubitoare şi credincioase.
Da, pe tată-meu mi-l aducea aminte gemetele lui, Castor.
Mă vedeam întorcându-mă cu dânsul dela vânătoare, de unde
veniă să mă ia în todeauna cu chibitea lui cu un cal, auziam
sunetul neuitat al arcurilor chibitcei, auziam și glasul lui, și
corul nesfârșit : de greeri.
Zadarnic îmi astupam urechile pentru a puteă adormi. Min-
tea acum, plină de trecut, nu se lasă să fie adormită, ci de-
- Păna atâtea, lucruri trăite, care mă minunau prin limpezimea
cu care le vedeam.
Abiă eră un an de atunci. Eră ziua lui. Masa întinsă de
la un capăt al sufrageriei la celălalt: toate rudele şi prietenii.
Lăutarii cântă cântece bătrânești. Unul din copii se scoală şi
închină în sănătatea lui.: El se ridică supărat, de mult ce se
sileşte să nu pară mișcat, îşi ia paharul : <Dragii mei, pilde
"bune vam dat, şi eu, şi mama voastră. Dea Dumnezeu...» dar
cuvântarea i se topește în lagrămile care-i dau năvală din
 — 163—

ochi. Atunci mama se apleacă peste dânsul şi-l sărută

Jung în
aplauzele tutulor și în cântecul de urare al lăutarilor...
ŞI, acum, ce departe erau toate!
La pierderea lui, moartea nu l-a luat numai pe dânsu
l— iu-
bitul, dus la groapă într'o zi de toamnă rece ploioasă,
— ci a
luat cu ea tot rostul neamului nostru, acum atât de
risipit.
Mă întrebam și nu-mi puteam răspunde, ce ne
despărţise
așă și pentru ce nu veniam să trăim cu toţii împreu
nă, cu
mama, îngrijind-o, ajutând-o. Nebuni ce eram!
Dar negreșit,
cât mai în grabă, aveam să mă întorc. lângă dânsa
și să în-
cep a reclădi fala casei noastre, dărâmată de suflare
a murţii.
— A! dar e peste putință! îmi ziceam tot eu. Şi acum
ge-
mătul lui Castor eră glasul tăcutei mele desnădejdi în fața
ruinei neamului.
*
% x

A doua zi de dimineaţă mă trezește acelaș glas tânguitor

al câinelui. Mă îmbrac, îmi iau pușca din cuiu, două cartușe
„din cutia mesei și ies.în curte.
— Castor, vin'aiei!
Castor, care zăcuse toată noaptea nemișcat, se scoală, ca
prin
minune, și, mă urmează.
Femeia, care na văzut şi ma înțeles, fuge în bucătă
rie
plângând. |
— Castor, vin'aici ! |
„Castor se târaște cu greutate după mine, până la maidan
u)
de peste drum. Aci se culcă pe partea dreaptă, lăsând
desco-
perit locul inimei...
După ce sa isprăvit, m'am întors acasă, ca gonit de cinevă,
am intrat în odaie, am trântit pușca pe pat. | |
Ușa din dreapta s'a deschis. Mama a intrat pe dibuite și ma
coprins în brațe. Pe "cealaltă ușă au. intrat Maria şi Dinu,
amândoi slugi de peste treizeci de ani în curtea noastră ; —
și cu toţi am plâns pe tăcute moartea lui Castor, care
duceă,
departe — mai departe, vremea unor fericiri apuse
pentru
- totdeauna.
Ion Al. Brâtescu- Voinești/.
 — 164—
Explicare. — In această compoziţiune, scriitorul poveste-:
şte un fapt din viaţa lui, în aparenţă neînsemnat; : uciderea,
unui câine bolnav de bătrâneţe. In acest fapt totuși se cu-
prinde tot înţelesul vieţii poetului la un moment. dat: în
uciderea, câinelui el vede şi simte ruina întregei sale fa-
milii. El povesteşte aceste lucruri cu atâta, adâncime și
simțire, că ne face şi pe noi să ne pătrundem de ele şi să
ne gândim fără voie la viaţa şi fiinţa noastră şi la viata
„Şi fiinţa omului în genere. Este o novelă.

$ 62. Teorie.
— Narațiunea poetică, în care poetul
„ne povestește un fapt interesant, închipuit că sa în-
“tâmpla fie sieși fie altora, cu scopul
de a ne face să,
pricepem și" să simțim adânc o laturea, vieței ome-
nești, se numește novelă.
Aplicaţie. — Ce se povesteşte în această narațiune ? Ce fel de
compoziţie este ? Care este obiectul ei? De ce faptul neînse mnat ce -
povesteşte este totuşi în realitate important ? Ce simţim noi când
o citim ? De ce zicem tă este novelă ? Ce deosebire este între ea
şi o istorioară ? i

_ Exerciţiul LXIV. — Să se citească compoziţia de mai jos

şi să se arate în scris: 1) cum se înlănțuesc faptele, care arată
deosebitele părţi ale naraţiunii împreună cu momentele ce
cuprind ; 2) care sunt persoanele care iau parte la ele şi ce
caractere au fiecare; 3) în ce se deosibesc de compoziţ[Link]
mai sus şi. dacă este o nuvelă sau nu; 5) ce învăţătură cu
privire la ființa omului putem trage din ea?

43.
ALIUŢ Ă.

IL |
Intr'o seară de iarnă, noi toţi, fraţii şi surorile, şedeam dina- -
intea, focului şi ascultam pe tata, care ne spunea o istorie a
lui din copilărie.
 — 165 —
4

ata eră bătrân şi văzuse multe care acum nu mai sunt

de văzut,
— Hei! dragii mei!... ziceă el. Eră un timp pe când codrii
Orheiului se uniau cu codrii Bâcului și aceştia, cu codrii Car-
paţilor; iar plugul brăzdă numai prin poeni și prin șesurile
apelor curgătoare. Pe atunci nu erav nici şosele, nici drumuri
bătute, ci oamenii mergeau călări dela, sat la, sat, dela târg
la târg și, când aveau vreun drum mai lung de făcut, se
înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășiau mulţi la. un
loc, neîndrăsnind să treacă altfel prin potecile pădurilor, care
răsunau necontenit de” cântecele haiduceşti. Eu însumi am
apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndes-
tulare și nu se cunoşteau nevoile zilnice ale traiului ; dar vt-
„_niau câteodată și grele cumpene în viaţă, ca de-al de acele
ce, mi S'au întâmplat mie în copilărie. ”
— Ce ţi sa întâmplat? îl întrebăm noi nerăbdători.
— Apoi de, pe când vă povestesc eu, nu erau trebile întoc-
mite ca acuma; fiecare trebuiă să-și apere singur avutul.
„nefiind în ţară altă oștire decât o ceată de arnăuţi cu sim-
brie, a duși de peste Dunăre, care slujiau pentru paza lui Vodă,
iar pentru paza Țării eră numai bunul Dumnezeu.
Imi aduc aminte că pe vremea aceea, se oploşise la casa
noastră un ture cu numele Ali, rămas din oștirile turceşti, ce
ne cutreerase țara, și, fiindcă-i eră la îndemână la noi, unde
găsise masă bună şi gazdă primitoare, el nu sa îndurat să se
mai ducă. El a învățat limba noastră și s'a împrietenit atât de
mult cu casa şi cu toţi din casă, încât noi îl desmerdam cu
numele de Aluţă.
Ce-i drept, când am văzut întâi şi întâi pe Aliuţă făcând
temenele turcești, îmbrăcat în hainele lui ciudate, cu cialmaua
pe cap, cu iartaganul la brâu, și cu barba lui cea tufoasă și
încărunţită, care-i acoperiă pieptul, noi, copiii, ne cam temeam
de dânsul, părându-ne foarte fioros ; dar încet-încet ne-am de-
prins cu el, căci eră bun și știă să ne facă felurite petreceri.
Ne istorisiă povești din O mie și una de nopli, ne spuneă
întâmplări de-ale lui din răsboaiele în care fusese, ne făceă căp-
 — 166—

căni de prins vrăbii și sticleți, ne ajută să ridităm smei,;ne

Juă cu el la vânătoare, la pescuit; dar, dela o vreme, Aliuţă
nu mai puteă marge nesprijinit pe băț, şi toate primblările lui
se mărginiau numai prin curte și grădină. Cincisprezece ani
în şir el stătuse la casa noastră și ne văzuse pe toți, fraţii şi
surorile, crescând și ne iubiă pe toţi de o potrivă, iar noi ne-
contenit îl înconjuram, îi săriam pe genuchi, ne jucam cu
cialmaua, cea mare, care-i şedsă, ca o plăzintă, p2 cap, şi, când
ne ziceă el nouă: «Bre, pui de ghiauri, voi dragi la mine!»
noi rideam așşă de tare, că-l asurziam pe bietul Aliuţă.
Numai dimineaţa, când se închină, nirheni din noi nu îndrăsniă
să-l supere, întratâta păreă de serios şi adâncit în rugă-
ciunea lui. În genunchi, smerit, cu braţele încrucişate pe
piept, el spuneă, când mai tare, când mai încet, versuri din
Coran, își plecă fruntea până la pământ, apoi, tăcut şi nemiş-

O
cat, stăteă câte o oră întreagă cu ochii aţintiţi spre.Răsărit,
sorbind depărtările, călătorind cu gândul prin ţările calde ale

SP
- copilăriei lui, şi faţa lui se'nveseliă, se lumină, ca şi când

DI
primblarea i-ar fi fost aevea.
— Așa-i că n'ai să te mai duci dela noi, Aliuţă ? îi zi-
ceam eu, netezindu-i barba.
— Cum va fi scris! răspundeă el.
Pentru, Aliuţă, tot eră scris. De sa născut, de a mers prin
bătălii, de-a căpătat răni, de-a venit la noi, a fost scris. De
va mai trăi mult sau puţin, de se va întoarce sau nu în ţara
lui, asemene eră, scris de mai 'nainte; de aceea, el aveă tot-
_deauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-şi
poartă grija vieţii. 7
Intr'una din zile văzui în curtea noastră o mare și neobiş-
'nuită mișcare. Tata eră îngrijat și slugile speriate. O mul-
“ţime de ţărani înarmaţi cu ciomege şi topoare se așezau de
pază la poartă și în jurul casei; eră o neorânduială cum nu
fusese niciodată.
— Ce este? întrebai eu pe Aliuţă,
— Nimic, răspunse el; Bujor a trimis o scrisoare, prin care
ne dă de veste că mâne la amiază are să ne calce casa.
 — 261
—
poetică: 1) prin faptul că autorul ținteşte prin ea,
să,
facă pe cititori să, creadă că momentele ce povestește
sunt așă în realitate, pe când în cea poetică poetu
l
le arată că sunt aşă numai în imaginația lui ; 2)
prin
faptul că naraţiunea, retorică nu întrebuințează, de
obiceiu forma, versificată.
II. Explicare.— Autorul acestei compoziţii
retorice, Ion
Ghica, fiind un amic sincer al poetului Gr,
Alexandrescu,
simţiă, oarecum în viața sa o parte din viaţa,
lui Alexan-
drescu, şi în această compoziţie are arta de
a ne transmite
și nouă aceste sentimente. Astfel că, deşi ştim
că naraţiunea,
sa e retorică şi deşi. deci, putem pune la îndoia
lă adevărul
faptelor ce ne povesteşte, totuşi noi o citim
cu plăcere şi
suntem dispuşi să-l credem.
$ 86. Teor—ie
Tocma
. i din pricină că naraţiunile
retorice se prezintă cu. caracterele părtinirii, ele
adesea, ne par mai false decât sunt în adevăr și
ne-ar
puteă displace. Spre a înlătură acest defect, autorul,
când scrie o asemenea, naraţiune, trebue să, cread
ă cu
sinceritate în faptela ce povesteşte și, prin modul
său de exprimare, să ne facă, și pe noi să simţim
această sinceritate.
HI. Explicare — ,In naraţiunea de mai sus. ni se po-
vesteşte viaţa unei persoane: Viaţa, lui Grigo
rie Alexandrescu
(1812--1885), unul dintre marii noştri
poeţi. Este dar o
biografie. Dacă el însuși şi-ar fi povestit viața
lui, am fi
avut o aulobiografie ; iar dacă ni sar fi poves
tit un fapt:
la, care însuşi a luat „Parte, am fi avut
un fragment de
memorii. Cu alte cuvinte, naraţiunile retori
ce se prezintă,
cu același specii ca şi naraţiunile prozaice.
$ 87. Teor — Naraţ
ieiunil
. e retorice se prezintă,
cu aceleași specii ca și naraţiunile prozaice.
Re-
gulele de compoziţie sunt aproape aceleași, cu deo-
sebire că, scriitorul are mai multă libertate în dispo
ziția,
faptelor, iar stilizarea, e mai figurată, decât în
proză.
 — 262—

60.
ALEXANDRU DONICI.
Când la 1812 Turcia, în urma resbelului ce avusese
cu Rusia, violă toate tractatele şi capitulațiunile noastre,
cedând puterii învingătoare jumătate din teritoriul Mol-
dovei, şi când magnâţii naţiunii române, strivite şi umi-
lite, în loc de a protestă precum făcuse Ghica bătrânul,
când se luase Bucovina, nu găsiră nimic mai nimerit,
decât să se adreseze la Poartă, cerând, în locul pămâu-
tului cedat, să se dea Moldovei câtevă judeţe din Mun-
tenia, multe familii rămaseră în Pasarabia. Intre aceste
eră şi Familia Donici, din origine vechie şi necorcită.
Pe atunci, Alexandru Donici eră copil. Părinţii săi, ne- .
putându-l învăţă limba sa (pentrucă şcoalele române erau
condamnate, Basarabia trebuind neapărat să se rusească)
l-au trimis la Petersburg, unde, alte învățături atară de
cele militare neexistând, au trebuit vrând-nevrând să-l
facă oştean. Au plâns mult bieţii părinţi, când au luat astă
hotărîre ; a plâns mult şi el, depărtându-se de casa pă-
rintească ; dar ce eră de făcut alta, decât să se supuie soar-
tei sale? S'a dus la Petersburg şi a intrat în corpul de
cadeți. Insă aveă el oare vocaţiune pentru arta militară ?
Vom răspunde, copiind un fragment din scrisoarea ce am
primit dela dânsul, când, după câțivă ani,a căpătat
rangul de ofiţer. -
— «..Când de pe malurile verzi şi înflorite ale Bâ-
«cului şi ale Răutului, unde mă scăldam vara sub cal-
«dele adieri ale zefirilor, m'am văzut deodată pe țărmurile
«neguroase ale Nevei, unde se vede atât de rar soarele,
«unde, în locul duleii limbi, cu care mă legănase mama,
«nu auziam decât o limbă aspră, ca şi climatul; când
«mă văzui părăsit între străini ce nu mă înțelegeau,
«silit de dimineaţă până în seară a face marșuri cu mai
«multe oca de fer pe umăr şi a învăţă manevrarea puștii
 — 263—

«în douăsprezece timpuri, desperarea mă coprindeă, şi

«zău |! nu ştiu dacă arma, pe care o purtam toată ziua,
«n'aş fi întors-o, ca să o sldbod în pieptul meu, dacă ar
«fi fost îucărcată. Venind la cazarmă, mă aruncam pe
«tristul meu pat; camarazii mei râdeau, cântau şi se ju-
«cau, iar eu plângeam, gândind la ţara mea, ţară unde
ceră. Făt Frumos şi Ileana Cosinzeana...»
Astfel se petrecură zilele sale, până ce, după mulţi
ani de suferință, fu n umit «praporscinic» (sublocotenent)
şi trimis la «polcul» N. de infanterie. Din norocire, regi-
mentul acela era tăbărit aproape de Basarabia. Donici
abiă se prezentă comandantului şi, cerându-şi concediu,
alergă să-şi vază părinţii, tasă nu găsi decât mormântul
lor ! Pierzând singura mângâiere ce-i mai rămăsese, se
lăsă de oaste şi, peste puţin, trecu în Moldova.
Nu ne aducem aminte, dacă mai trăiă unchiul său,
Logofătul Andronachi Donici, care Singur cu bătrânul
Flechtenmacher ştiă pe atunci Pandectele, încât umblă
asupră-i şi o epigramă care zicea:
Dăcă ai 'vr'o judecată,
Mergi la Donici de o arată,
Că el, până şi 'm pilaf,
Va găsi vr'un paragraf... etc. |
Nu ştim unde găsiă el paragraturile, ştim numai că
eră un om versat în jurisprudenţă, şi că o prescurtare
de legi, ce el a publicat, este şi astăzi căutată în tribu-
nalele Basarabiei, Si |
Aici, Alexandru Donici găsi rude şi amici, dar găsi
mai ales limba sa. Voind să-şi facă o poziţiune socială,
intră în serviciul ramului decanic, şi, după ce îşi pierdu
soţia ce o luase, se însură de al doilea. Acum greutăţile
casei începură: copiii se năşteau peste tot anul, şi el nu
eră avut. Cu toate acestea, cu mica leafă ce aveă, cu ve-
nitul unei moşioare şi, mai ales, cu o mare cumpăneală şi
economie, işi țineă casa ; iar virluoasa lui soţie se trase
la ţară, consacrându-se numai cu creşterea copiilor săi.
%*
 — 170—
şi, într'o clipă, toţi străjerii, atât cei dela poartă, cum și ce?
dimprejurul casei, aruncară la pământ ciomegele, coasele, to-
poarele și care în cotro prinseră să fugă, ca niște nebuni,
nevoind să mai știe de glasul tatălui meu și al lui Aliuţă,
care căutau să-i stăpânească. lar când cei doisprezece haiduci -
călări, împestrițaţi cu găitane şi cu puștile pe umăr, se ară-
tară în dreptul porţii, nici o suflare de om nu mai eră în
curte, afară de noi și Aliuţă.
Atunci... părăsiţi de toţi, intrarăm în casă, ca în ultimul
lo& de scăpare, iar Aliuţă închise ușa cu zăvorul. Momentele
erau înfricoșate. Auziam împrejurul nostru glasul haiducilor,
zângănitul armelor, sforăitul cailor, iar peste toate glasurile
şi toate sunetele domniă glasul lui Bujor, care făceă rân-
duială între haiduci.
— Spargeţi ușa ! strigă el.
Deodată auzii lovitura unui topor ce se înfipse în ușă, apoi
auzii a doua, şi a treia lovitură, urmate de mai multe altele,
care răsunau în însuși inimile noastre. Dar, în acelaş timp,
auzii aceleaşi lovituri și la ușa din dos, încât eram acum
cuprinși din două părţi și fără nici un mijloc de scăpare.
De ce, însă, primejdia se făceă mai mare, de ce Aliuţă se
îmbărbătă mai mult. Cu iartaganul în mână, el sta la cră-
păturile ușii, gata să reteze capul celui întâiu ghiaur ce sar
ivi; dar niciunul nu se ivi, numai topoarele curgeau ca
ploaia, până când ușa ţăndărită căzu cu totul din ţâţâni...
Atunci Bujor se întâlni față în faţă cu Ali. II recunoscui dintre
toţi, fiindcă el eră cel mai înalt, mai chipos și mai Boros.
— In lături, ghiujule! strigă hoţul.
— In lături tu, câne |! răspunse Ali, repezind iartaganul asu-
„pra capului lui Bujor, însă fierul Turcului întâlni fierul hoţului,
și. ambele scăpărară de iuţeala loviturii. Ei stătură apoi o mi-
nută și se priviră în ochi. Hoţul aveă fața crudă, dar despre-
_ţuitoare, a unui om ce nu-i vine să se puie la luptă cu un
protivnic atât de bătrân, iar acesta nu mai eră Aliuţă cel
bun, pe genunchii căruia săriam noi ca niște veveriţe. Eră zis
"în legea lui să apere cu pieptul casa ce-l adăpostise, și toate
 — 171 —
puterile din tinereţe, toată sălbăticia ienicerească îi revenis
e, ca |
prin farmec. Drept el sta, ca lumânarea, hotărit, amenin
țător,
cu fruntea încreţită, cu dinţii încleștaţi și se uită şi chibzuiă
unde să lovească: din nou.
— dAşă te vreau, Turcule, zise Bujor ; de acum cu mine la
luptă dreaptă ! lar voi, adaose e] tovarășilor săi, staţi și priviţi
cum căpitanul vostru ştie să pedepsească obrăznicia unui
Turc.
— „Aci în pragul uşii am să-ți sap groapa, răspunse Ali, şi
lupta iarăşi se incăeră. Bujor își păstră cumpătul și loviă
cu
măsură, pândind toate apucăturile protivnicului său, iar mânia
Tarcului mergeă tot crescând, și mişcările lui din ce în ce
se
iuțeau, par'că puteri nouă curgeau necontenit în vinele lui !
Dela o vreme însă, fiarele lor nu se mai cioeniau, nu mai
scăpărau, ci lipite, încălcite, alergau împreună când în dreptu
pieptului, când în dreptul ochilor, când deasupra capului, în-
tocmai ca doi fulgeri ingemănaţi.
Hoţii, care intrase acum în casă, priviau lupta cu braţele
încrucişate, siguri fiind de mai 'nainte de izbânda căpitanului
;
„iar noi galbeni, înmărmuriţi, aşteptam cu tremur minuta
ho-
tăritoare, fiind de asemenea siguri de mai 'nainte că, or'cum
„se va sfârși lupta, tot rău va fi pentru noi... Când deodată
Turcul, desprinzându-şi arma de arma dușmanului său, făcu
un
„pas îndărăt, deschise niște ochi mari peste măsură, strigă:
<Alahl» şi, ca un tigru însetat de sânge, se aruncă asupra
lui Bujor.
Un freamăt trecă prin rândurile hoţilor .... Atunci... 0!
spaimă! O! urgie! Atunci, fără veste, trăsni o pușcă îndărătul
meu, de care toate geamurile se cutremurară, și, prin fumul ce
năvăli în odaie, văzui pe Aliuţă, pe bătrânul și viteazul Aliuţă,
îngenunchind. Lovit în spate de unul dintre tovarășii lui Bujor, -
„el scăpă arma și căză la pământ scăldat în sânge. În faţa
acestui neașteptat sfârşit, Bujor, el însuși, rămase un moment
uimit, cu hangerul în mână, nedumerindu-se ce să facă ; apoi,
deodată își încruntă privirile, ca un om ce și-a luat o groaznică
hotărire, se îndreptă cu pași sunători spre noi, care stam fără
răsuflare grămădiţi unul în altul, trecu alături de mine, atin-.
 — 172 —
gându-mă cu haina, și se opri dinaintea hoţului ce omorise
pe Ali.
— Cine nu cinstește lupta dreaptă și ucide pe la spate, ucis
trebuie să fie!... zise el, despicând în acea clipă capul uci-
“gașului în două; apoi cu faţa și mai cruntă, în care eră scrisă
osânda noastră de moarte, el se întoarse iarăşi spre noi, aţin-
tindu-ne de astădată drept în ochi, par'c'ar fi voit înadins să
ne prelungească agonia; merse până la locul, unde zăcea Aliuţă
la pământ, îl privi un moment în tăcere, tăcere înfricoşată,
din care nimeni nu știă ce are să iasă, căci noapte se făcuse.
sub genele lui... când iată minune mare... faţa lui deodată
se însenină, ca și când o rază de Sus i-ar fi străbătut prin
creeri, și, îndreptându-se către. tovarășii săi, le zise:
— Copii, acest bătrân, ucis mișeleşte, a apărat o casă de
creștin,. şi el eră turc. Dumnezeu nu ne va ajută, dacă, pe
lângă păcatul morţii lui, vom adăogi și alt păcat... Să mergem
de aici!. ”
| Ascultători "de glasul căpitanului, hoţii își făcură semnul
crucii, încălecară și se duseră în lume, numai haiducul cel
ucis rămase lungit Ja locul lui. Nu departe de dânsul, sărmanul
Aliuţă ședeă și el fără mișcare, cu fața acum îndulcită de su-
flarea morţii și, cu ochii deschişi și aţintiţi, așă, cum îi aveă,
el în rugăciunile de dimineaţă, când rătăciă cu sufletul în ţă-
rile cele calde ale copilăriei lui.
A doua zi, un sicriu frumos, împodobit cu ţinte de argint,
cu semnul semilunii pe capac și purtat pe umerele noastre,
_fâ aşezat sub cea mai pletoasă salcie din grădină, cu capul
îndreptat spre.Răsărit. Nici preoţi, nici rude nu erau în jurul
sicriului, dar eram noi, prieteni de altă lege, agonisiţi de el
la bătrâneţe, care stam îngenunchiaţi şi plângeam din inimă
pe bunul și scumpul Aliuţă.
Pe mormântul lui este astăzi o marmură albă, pe care sunt
săpate cu litere de aur cuvintele lui Bujor :
Acest bătrân, ucis mișelește, a apărat o casă de creștin,
şi el eră turc».
 —173— ă
Aci tata sfârși de povestit : iar noi am rămas” tăcuţi
și cu
” lacrimile în ochi, şi, multă vreme după aceea,
figura bună a,
“lui Aliuţă nu încetă de a se amestecă noaptea în visuril
e noastre
:. copilăreşti.
E
N. Gane,

Explicare. — In această naraţiune poetică, în

afară de multe din
"cunoscutele mijloace stilistice, poetul întreb
uinţează o figură de
- gândir e cu care n'am făcut cunoştinţă până acum. Astfel, spre a
” ne atrage atenţiunea mai mult şi spre a he împresionă în acelaş
- timp cu faptul ce povesteşte, el, când vrea să ne spună ce a
făcut Bujor ajungând înaintea bisericii :
| «Bujor deodată sa opreşte, ia la ochi pe clopotar
şi... o Doamne ce văzui |... In mo:
“mentul îa' care trăzni arma, văzui
pe nenorocitul clopotar căzând dearoata
în aer —»
se opreşte după «și», când ne-am fi aşteptat să continuie, pune
„mai -multe puncte, face apoi o exclamare,
schimbă construcţia şi
- toomai pe urmă ne spune ce sa întâm
plat cu clopotarul. E o
” suspensiune.

$ 63. Teorie. — Figura, de cugetare, prin care

scriitorul nu
" spune deodată ceeace voieşte, ci-şi întrerupe gândi
rea câtevă,
clipe, cu scop, ca să ne atragă atenţiunea
.și să ne îm:
presioneze mai viu, se numește suspensiune.

Exerciţiul LXV. — Să se spună ce epitete, figuri de

„euvânt și figuri de cugetare mai caracteristice, se găsesc în
“această compoziţiune. |
4q.
ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL,
1564—1569

I
Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau...

„Iacob Eraelid, poreclit Despotul, perise ucis

de buzduganul
“lui Ştefan 'Tomșa, care acum cârmuiă, Țara,
dar Alexandru
Lăpuşneanul, după înfrângerea sa, în două
rânduri, de oștile
Despotulti, fugind la Constantinopol, izbuti
se a luă oști tur- *
 — 174—

cești și se înturnă acum să isgonească pe răpitorul Tomșa și

să-și ia scaunul, pe care nu l-ar fi perdut, de n'ar fi fost
vândut de boieri. Intrase în Moldova întovărășit de șeapte mii
spahii și de vreo trei mii de oaste de strânsură.
Insă, pe lângă aceste, aveă porunci împărătești către Hanul |
Tătarilur Nogai, ca să-i dea or'cât ajutor de oaste va cere.
Lăpuşneanul mergeă alăturea cu Vornicul Bogdan, amândoi
călări pe armăsari turcești și înarmaţi din cap până în picioare.
„._— Ce soeoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbândi-vom
oare ?
— Să nu te îndoiești Măria Ta, răspunse curtezanul; Țara
geme subt asuprirea Tomşei, Oastea toată se va supune, cum
i se va, făgădui mai mare simbrie. Boierii, câţi i-au mai lăsat
vii, numai frica morţii îi mai ţine; dar, cum vor vedea că
- Măria Ta vii cu putere, îndată vor alergă şi-l vor lăsă.
— Să dee Dumnezeu, să n'am nevoie a face ceeace a făcut
Mircea-Vodă la, Munteni ; dar, ţi-arh mai spus, eu îi cunosc
„pe boierii noștri, căci am mai trăit cu dânșii.
— Aceasta rămâne la înalta înţelepciune a Măriei Tale.
Vorbind aşă au ajuns aproape de Tecuciu, unde poposiră
la o dumbravă.
— Doamne, zise un aprod apropriindu-se, niște boieri, susind '
acum, cer să se înfățișeze la Măria Ta.
— Vie, răspunse Alexandru.
Curând intrară sub cortul, unde şedeă înconjurat de boierii
și căpitanii. săi, patru boieri, din care doi mai bătrâni, iar
doi juni. Aceștia erau vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spă- .
tarul Spancioc şi Stroici.
- Apropriindu-se de Alexandru Vodă, se închinară până la
pământ, fără a-i sărută poala după obiceiu.
— Bine aţi venit, boieri ! zise acesta, silindu-se a zâmbi, -
— Să fii Măria Ta sănătos, răspunseră boierii,
|
— Am auzit, urmă Alexandru, de bântuirile Ţării și am i
venit s'o mântuiu; știu că Țara m'așteaptă cu bucurie. | î
;

— Să nu bănuieşti Măria Ta, zise Moţoc, Ţara este liniștită, |

şi “poate că Măria Ta ai auzit lucrurile, precum nu sunt; căci |
 — 175 —
așă este obiceiul norodului nostru, să facă din ţânţar ar-
măsar. Pentru aceea, obștia ne-a trimes pe noi să-ţi spunem
că norodul nu te vrea, nici te iubește, și Măria Ta să te în-
torci înapoi, ca....
.
— Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul
ai căruia ochi schânteiară, ca un fulger ; şi, dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pe voi, şi voiu merge cu voia ori fără
voia voastră. Să mă întorc ? Mai de grabă îşi va întoarce
Du-
nărea cursul îndărăpt. A! nu mă vrea Țara ! Nu mă vreţi
voi, cum înțeleg!
— Solului nu i se taie capul, zise Spancioc ; noi suntem
datori a-ţi spune adevărul. Boierii sunt hotăriți a pribegi
la
Unguri, la Leși şi la Munteni, pe unde au toți rude şi prieteni.
Vor veni cu oști străine,şi vai de biata Țară, când vom
aveă răsboaie între noi, și poate şi Măriei Tale nu-i va fi bine,
pentrucă Domnul Ștefan 'Tomșa....
— Tomșa ! El te-a învățat a vorbi cu atâta dârzie?
Nu -
ştiu cine mă opreşte să nu-ți sfărâm măselele din gură cu
buzduganul acesta, zise apucând măciuca de arme din
mâna
lui Bogdan. Ticălosul acel de Tomșa v'au învăţat?
— Ticălos nu poate fi acel ce s'a învrednicit a se numi
Unsul lui Dumnezeu, zise Veveriţă.
— Au doar nu sunt și eu Unsul lui Dumnezeu? Au doară
nu mi-aţi jurat și mie credință, când eram numai stolnicul
Petre? Nu m'aţi ales voi? Cum a. fost oblăduirea mea ? Ce:
sânge am vărsat? Care s'a întors dela ușa mea, fără să,
câștige dreptate şi mângăiere ? Și însă acum nu mă vreţi, nu
mă iubiţi ? Ha! ha! ha!
Râdeă ; mușchii se suciau în râsul acesta, și ochii lui hojma
elipiau. , E
— Cu voia Măriei Tale, zise Stroici, vedem că moşia, noâstră
0 să cadă de iznoavă în călcarea păgânilor. Când astă negură
de Turci va prădă și va pustii Țara, peste ce vei domni
Măria Ta ? | |
— Şi cu ce vei sătură lăcomia acestor cete de păgâni, ce
aduci cu Măria Ta ? adăosi Spancioe.
 — 176—

— Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor, pe care-i jupauiţi

voi. Voi mulgeţi laptele Țării, dar a venit vremea să vă mulg
și eu pe voi... Destul, boieri ! Intoarceţi-vă și spuneţi celui ce
vau trimis, ca să se ferească să, nu dau peste el, de nu vrea
să fac din ciolanele lui surle și din pielea lui, căptuşală do-
belor mele.
„ Boierii ieșiră mâhniţi; Moţoc rămase.
— Ce-ai rămas? întrebă Lăpușneanul.
— Doamne ! Doamne ! zise Moţoc, căzând în genunchi, nu
ne pedepsi pe noi după fărădelegile noastre! Adu-ţi aminte
că ești pământean, adu-ţi aminte de zisa Scripturii şi iartă gre-
șiților tăi! Cruţă biata Țară, Doamne ! Sloboade oştile aceste
de păgâni ; vină numai cu câţi Moldoveni ai pe lângă Măria
Ta, și noi chezeșluim că un fir de păr nu se va clăti din
capul Inălțimii Tale ; și, de-ţi vor trebui oști, ne vom înarmă
noi; cu femei și copii, vom ridică Ţara în picioare, vom ridică
slugile şi vecinii noștri. Increde-te în noi!
— Să mă, cred. în voi? zise Lăpușneanul, înțelegând planul
lui. Pe semne gândești că eu nu ştiu zicătoarea, moldovenească :
«lupul părul schimbă, iar năravul ba, ?» Pe semne nu vă cu-
nose eu, și pe tine mai vârtos? Nu știu că, fiind mai mire
peste oștile mele, cum ai văzut, că m'au biruit, mai lăsat?
Veveriţă îmi este vechiu duşman, dar încai niciodată nu s'a
ascuns. Spancioe este încă tânăr, în inima lui este iubire
"de moșie ; îmi place a privi sumeţia lui, pe care nu se si-
lește a o tăinui. Stroici este un copil care nu cunoaște încă
pre oameni, nu ştie ce este îmbunarea și minciuna ; lui i se
pare că toate pasările ce sboară se mănâncă. Dar tu, Moţoace ?
Invechit în zile rele, deprins a-te ciocoi la toţi Domnii, ai
vândut pe Despot, m'ai vândut și pe mine, vei vinde și pe
Tomșa ; spune-mi, n'aș fi un nătărău de frunte, când m'aș în-
crede în tine ? Eu te iert însă, că ai îndrăsnit a crede că iar
mă vei înșelă, și îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji
"în sângele tău; te voiu 'cruţă, căci îmi ești trebuitor, ca să
mă mai ușurezi de blestemurile norodului. Sunt alţi trântori,
- de care trebuie curăţit stupul.. |
 — 177—

Moţoc îi sărută mâna, asemenea cânelui, care, în loc să

muşte, linge mâna care-l bate. El eră mulţumit de făgăduinţa
ce câștigase; ştiă că Alexandru Vodă a să aibă nevoie de un
intrigant, precum eră el. Deputaţii erau porunciţi de Tomșa,
ca, neputând înturnă pe Lăpuşneanul din cale, să-şi urmeze
drumul la Constantinopol, unde, prinja lobe şi dare de bani,
să mijlocească mazilia lui. Dar, văzând că el veniă cu însăşi
învoirea Porții, pe de altă parte, sfiindu-se a se întoarce fără
nicio ispravă la Tomşa, ceri vuie să rămâie a-l întovărăși.
Acesta eră planul lui Moţoc, ca să se puate lipi de Lăpuşneanul.
Voia i se dete.

II.
Ai să dai seamă, Doamnă !,..

Tomșa, nesimţindu-se în stare a se împotrivi, fugise în Va-

lahia, şi Lăpuşneanul nu întâlnise nicio împiedicare în drumul
său. Norodul pretutindeni îl întâmpină cu bucurie şi nădejde;
aducându-și aminte de întâia lui domnie, în care el nu avu-
sese vreme a-și desvel! uritul caracter.
Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi în-
grijiţi : știau că norodul îi urăște și că Domnul nu-i iubește.
Indată ce sosise, Lăpușneanul porunci să umple cu lemne
toate cetăţile Moldovei, afară de IHotin, şi le arse, vrând să
strice prin aceasta azilul nemulțumiţilor, care, de multe ori,
sub adăpostul zidurilor acestora, urziau comploturi și ațâţau
revolte. Ca să se sece influenţa boierilor și să stârpească cui-
burile feudalităţii, îi despuiă de averi, sub feluri de pretexte,
lipsindu-i, cu acest chip, de singurul mijloc cu care puteau
ademeni şi corumpe pe norod. |
Dar, nesocotind de ajuns planul acesta, îi omoră din când
“în când. La cea mai mică greșală dregătorească, la cea mai
| mică plângere ce i se arătă, capul vinovatului se spânzură
! în poarta curţii, cu o ţidulă, vestitoare greșalei lui, adevărate
i sau plăsmuite, și el nu apucă să putrezească, când alt capii
luă locul; ”
Carte de citire şi comp. cl. IV, secundară de Dragomirescu şi Adamescu. 12
 — 178—

Nimeni nu îndrăsniă a grăi împotriva lui, cu cât mai vârtos

a lucră cevă. O gvardie numeroasă de lefegii Albanezi, Sârbi,
Unguri, izgoniți pentru relele lor fapte, își aflaseră scăpare
lângă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi aveă hărăziţi; iar
oștile moldovene sub căpitani, creaturi ale lui, le ţineă pe
margini; slobozind însă pe ostaşi pe la casele lor, le măr-
ginise în puţin număr. |
Intr'o zi, el se plimbă singur prin sala palatului domnesc.
Avusese o lungă vorbă cu Moţoc, care intrase iar în favor
şi care ieşiă, după ce îi înfăţişase planul unei nouă contri-
buţii. Se păreă neastâmpărat, vorbiă singur și se cunoşteă
că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună, când, o
ușă lăturalnică deschizându-se, lăsă să intre Doamna, Rucsanda
La moartea părintelui ei, a bunului Petru Rareş, care, zice
cronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor, s'a îngropat în
sfânta, mânăstire Probota, zidită de el, Rucsanda rămăsese în
fragedă vârstă, sub tutoratul a doi frați mai mari, Iliaș și Ştefan.
Iliaș, urmând în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrânată
domnie, se duse la Constantinopol, unde îmbrăţișă mahome-
tanismul, și, în locul lui, se sui pe tron Ştefan. Acesta fu mai rău
decât fratele său ; începu a sili pe străini și pe catolici a-și le-
pădă legea, și multe familii bogate, ce se locuiseră în ţară, pribe-
giră din pricina aceasta, aducând sărăcie pământului și cădere
negoţului. Boierii, care cei mai mulţi erau încuscriţi cu Po
lonii și cu Ungurii, se supărară și, corespunzându-se cu boierii
pribegi, hotăriră peirea lui. Poate ar mai fi întârziat a-și pune
în lucrare planul, dacă desfrânarea lui nu l-ar fi grăbit. Intro
zi, când se află la Țuţora, ne mai așteptând sosirea boierilor
pribegi, boierii ce erau cu dânsul, ca să nu-l scape, au tăiat
frânghiile cortului, sub carele el ședeă, şi, dând năvală, l-au
ucis.
Acum, numai Rucsanda rămăsese din familia lui Petru Rareș
și pe dânsa boierii ucigași o hotăriseră a fi soţie unui oarecărui
numit Joldea, pe care ei îl aleseră, de Domn. Dar Lăpuşneanul,
ales de boierii pribegi, întâmpinând pe Joldea, îl birui Şi, prin-
dându-l, îi tăiă nasul şi-l dete la călugărie; şi, ca să tragă
 — 179—
inimile norodului, în care viiă încă pomenirea lui Rareș, se
însură şi luă el pe fiica lui.
Astfel gingașa Rucsanda ajunse a fi! parte
a biruitorului.
Când intră în sală, ea eră îmbrăcată în toată
pompa, cuve-
nită unei soții, fiice și surori de Domn.
|
Peste zobonul de stotă aurită, purtă, un benișel
de felendreș
albastru, blănit cu samur, ale căruia mânice
atârnau dinapoi;
eră încinsă cu un colan de aur, ce se închi
deă cu mari paf-
tale de matostat, împrejurate cu : pietre scumpe; iar pe gru-
mazii ei atârnă o salbă de multe şiruri de
mărgăritare. Șlicul .
de samur, pus cam într'o parte, eră impodobit
cu un surguciu
alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde.
Părul ei, după
moda de atunci, se împărțiă despletit pe umerii şi spatele
sale. Figura ei aveă acea frumuseţe, care făceă
odinioară ve-
stite pe femeile României și care se găseș
te rar acum, de-
generând cu amestecul naţiilor străine. Ea
însă eră tristă. şi
tânjitoare, ca floarea “expusă arșiţei soarelui
ce nu are nimic s'o
umbrească. Ea văzuse murind pe părinţii
săi, privise pe un
frate lepădându-și religia şi pe celălalt, ucis ; și
mai întâi ho-
tărită de obşte a fi soţia lui Joldea, (pe care
nici îl știă), acum
fusese silită de aceeași obște, care dispu
nea de inima ei, fără
a o mai întrebă, a da mâna lui Alexandru
Vodă, pe care, cin-
stindu-l și supuindu-i-se ca unui bărbat,
ar fi voit să-l iu-
- bească, dacă ar fi aflat în el cât de puţin
ă simţire omenească.
Apropiindu-se, se plecă şi-i sărută mâna.
Lăpuşneanul o
apucă de mijloc şi ridicând-o, ca, pe o pană,
o puse pe ge-
nuchii săi.
— Ce veste, frumoasa mea Doamnă ? zise
el, sărutând-o pe
îrunte ; ce pricină te face astăzi, când
nu-i sărbătoare, a-ți
lăsa fusele? Cine te-a trezit aşă de dimineaţă
? !
— Lacrămile jupâneselor văăuve, care se varsă
la ușa mea
„şi care strigă răsplătire la Domnul Cristos
și la Sfânta Năs-
cătoare, pentru sângele care verşi.
Lăpușneanul, posomorindu-se, desfăci brațele ; Rucsanda
căzi la picioarele lui.
— O bunul meu Domn! viteazul meu soț ! urmă ea, destul!:
€
 — 180 —
Ajungă atâta sânge vărsat, atâtea, văduve, atâția sărmani !:
Gândeşte că Maria Ta ești prea. puternice și că niște săraci.
boieri nu-ți pot strică. Ce-ţi lipsește Măriei Tale ? N'ai cu
nimeni răsboiu ; Țara este liniștită, şi supusă. Eu, Dumnezeu
ştie, cât te iobesc | Şi copiii Măriei Tale sunt frumoși şi tineri.
Judecă că după viaţă este şi moarte şi că Măria Ta eşti mu-
„Titor și ai să dai seama! Pentru că cu mânăstirile nu se răs- -
cumpără sângele, ci niai ales ispiteşti şi înfeunţi pe Dumnezeu,
socotind, că făcând biserici, îl poţi împăcă, și..
— Muere nesocotită! strigă Lăpuşneanul, sărind drept în pi-
cioare, şi mâna lui prin deprindere se rezemă pe junghiul din
cingătoarea sa,; dar îndată, stăpânindu-se, se pleacă şi,ș ridicând
pe Rucsanda, de jos:
— Doamna mea! îi zise, să nu-ţi mai scape din gură astfel
de vorbe nebune, -că, zău, nu știu ce se poate întâmplă. Mul-
* țumește Sfântului mare mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir,
al cărui hram se prăznuiește la biserica ce noi i-am făcut la
Pângăraţi, că ne-a oprit de a face un păcat, aducându-ne
aminte că ești mama copiilor noștri
„— De aș ști că mă vei și omori, nu pot să tac. Eri, când
voiam să intru, o jupâneasă cu cinci copii s'a arumeat înaintea -
rădvanului meu și m'a oprit, arătându-mi un cap țintuit în
poarta curții. Ai să dai seama, Doamnă! înui zise, că lași.
pe
„ „bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii... Uită-
te,
Doamnă, acesta-i bărbatul meu, tatăl copiilor acestora, care au
rămas săraci! Uită-te — și îmi arătă capul sângeros, și capul
se vită la mine grozav! — Ah! stăpâne! De atunci neincetat
văd capul acela și mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc!
— Și ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zâmbind.
— Vreau să nu mai verșiesânge, să încetezi cu omorul,
să nu mai văd capete tăiate, că sare inima din mine.
„_ — Ti făgăduesc că de poimâne nu vei mai vedeă, răspuns
e
Alexandru Vodă; şi mâne îţi voi da un leac de frică.
„— Cum? ce vrei să zici?
— Mâne vei vedei,. Acum, dragă Doamnă, du-te de-ţi
vezi
„copiii. și caută de casă, cum se “cuvine unei bune gospodi
ne,
 — 181—
şi pune la cale să ne gătească un ospăț, căci mâne dau masă
mare boierilor.
Doamna Rucsanda ieși, după ce iarăși îi sărută mâna: Băr-
batul său o petrecă până la ușă. .
— Ei! pus-ai toate la cale, întrebă el, viind grabnic către
armașul său, care intrase atunci?
— Tot este gata.
— Dar oare vor ven!?
— Vor ven).

INI.
Capul lui Moţoc vrem..

„De cu seară, se făcuse de știre tuturor boerilor să se adune

a doua zi, fiind sărbătoare la Mitropolie, unde eră să fie şi:
Domnul, ca să asculte leturghia, și apoi să vie să prânzească
la curte.
Când sos Alexandru: Vodă,sfânta slujbă începuse, şi boierii
erau toţi adunaţi. | |
Impotriva obiceiului său, Lăpuşneanul în ziua aceea eră îm-
brăcat cu toată pompa domnească. Purtă coroana Paleologilor
“și, peşte dulama poloneză de catifea stacojie, aveă cabaniţă
turcească. Nici o armă nu aveă alta decât un mic junghiu,
cu prăselele de aur; iar, printre bumbii dulămii, se zăriă o
zea, de sârmă.
După ce a ascultat Sfânta slojbă, s'a coborit din strană, sa
închinat pe la icoane și, apropiindu-se de racla Sfântului loan
cel Nou, s'a plecat ca mare smerenie şi a sărutat moaștele,
„Sfântului. Spun că, în minutul acela, el eră foarte galben la faţă
și că racla Sfântului ar fi tresărit.
După aceasta, suindu-se iarăși în strană, se înturnă către
boieri şi zise:
«Boieri d-voastră ! Dela venirea mea cu a doua domnie! și
„până astăzi, am arătat asprime către mulţi ; m'am arătat cum-
plit, rău, vărsând sângele multora. Unul Dumnezeu ştie, de
nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta ; dar d-voastră
„Ştiţi că m'a silit. numai dorinţa de a vedeă contenind gâlce-
a ,
 N

— 182 —

vurile și vânzările unora şi altora, care ţintiau la risipa Ţării

şi la peirea mea. Astăzi sunt altfel trebile. Boerii şi-au venit
în cunoştinţă ; au văzut că turma nu poate fi fără păstor, pen-
tru că zice Mântuitorul: «Bate-voiu păstorul și se vor îm-
prăștiă oile».
«Boieri.d-voastră ! să trăim de acum în pace, iubindu-ne, ca
niște fraţi, pentru că aceasta, este una din cele zece porunci:
Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuți pe tine, şi să ne ier-
tăm unii pe alţii, pentru că suntem muritori, rugându-ne Dom-
nului nostru lisus Cristos» — își făcu cruce —- «să ne ierte
nouă greșalele, precum iertăm şi noi greșiţilor noștri».
Sfârşind această deșențată cuvântare, merse în mijlocul bise-
ricii, şi, după ce se închină iarăși, se înturnă spre norod. în
faţă, în dreapta și în stânga, zicând :
- — Iertaţi-mă, oameni buni și boieri d-voastră!
— Dumnezeu să te ierte, Măria Ta! răspunseră, toţi, afară
de doi juni boieri, ce stau gânditori, rezemaţi de un mormânt,
lângă ușă ; însă nimeni nu le-a luat seama.
Lăpuşneanul ieși din biserică, poftind pe boeri să vie ca să
ospăteze împreună : și, încălecând, se înturnă la palat. Toţi
se împrăștiară.
— Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că
nu iertase pe Alexandru Vodă.
— Te sfătuese să, nu te duci astăzi la dânsul la masă, răs-
punse celălalt ; și se amestecară în norod: Aceștia erau Span-
cioc şi Stroici.
La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta, Vestea
se împrăștiase că Domnul se împăcase cu boierii ; și boierii se
bucurau de o schimbare, ce le da nădejde că vor putea ocupă -
iarăși posturi, ca să adune nouă avuţie din sudoarea ţăranului.
Cât pentru norod, el eră indiferent ; el, din împăcarea aceasta,
nu aşteptă vreun bine, nici prepuneă vreun rău. Norodul. se
învoiă cu oblăduirea lui Alexandru Vodă ; cârtiă numai asupra. |
ministrului său Moţoc, care întrebuință - creditul, ce aveă la
Domn, spre împilarea, gloatei. Căci, deși erau necontenite jalo-
 — 281—
. 9
Scumpa mea mamă,
Ş
» Am înțeles tot temeiul observaţiunilor ce-mi faci. De când
*» nu mai am fericirea să fiu lângă d-ta, înţeleg și mai bine
„cât îmi eşti de scumpă; mi-aduc cu drag aminte de bu-
nătatea, d-tale şi de bunele îngrijiri ce aveai pentru mine.
Cu toate acestea, nu-ți poţi închipui ce încurcat mă simt
„ îndată ce vreau să- ţi „exprim recunoştinţa mea, să-ţi cer
stiri despre d-ta, sau să-ţi spun 'cevă despre mine.
Un lucru este ciudat, dragă mamă, că în fiecare zi fac
- compoziții — şi uneori grele— şi lungi, de care profesorul
* meu e foarte mulţumit, dar când vine ceasul să scriu o scri-
: soare, nu sunt înstare să produc nimic. Degeaba, îmi chinuiesc
mintea, în toate chipurile, căci nu găsesc nimic de spus.
D'abiă pun pe hârtie trei, patru rânduri şi văd că trebuie
- să şterg mai mult de jumătate. Timpul trece însă, se apro-
pie vremea să dau scrisoarea şi văd că nu m'am ales cu
; nimic. După o muncă grozavă trebuie să mă mulţumesc cu
i câtevă fraze care nu spun mai nimic. Atunci citesc şi re-
j citesc ciorna şi mă descurajez într'atâta, încât rup în bu-
cățele scrisoarea, nemulțumit cu totul de mins însumi.
Nu fii supărată pe mine, mamă dragă, dacă nu-ţi scriu
cum doreşti. Te asigur 'că e mai mult de vină spiritul
: meu decât inima mea. -Voiu face însă sforțări din nou,
„căci vreau să-ţi scriu tot mereu, încredinţat fiind că 'vei
" iertă, slăbiciunea, stilului! şi a cugetărilor faţă de zelul şi
de bunavoinţă ce mă însufleţese..
*
* *

Ș „ Scumpul meu fiu,

y
Știi de unde vin greutăţile pe care le întâmpini când
Vrei să scrii o scrisoare? Din pricina puţinei deprinderi
și din lipsa de reflexiune. Te rog să crezi că nu mă gân-
Ş desc să. ți învinuiesc spiritul şi încă mai puţin inima.
“Din copilărie, mi-ai dat; dovezi de sensibilitate şi de 'dra-
i goste fiească ; dar nu e destul să fii simţitor şi să ai
 DD a
spirit din fire, trebue . să, cultivi şi şă exercitezi aceste;
calităţi.
Nu voiu tăgădui că o scrisoare este şi cel mai uşor
lucru din lume şi cel mai greu. Poate, să fie un om
cu
cunoştinţe întinse care să nu ştie a se folosi 'de acele
nimicuri plăcute, de - acele complimente politicoase: care
alcătuese o scrisoare. Nu te miră deci, iubitule, că eşti
aşă de 'nepriceput într'o ştiinţă care nu ne supune la +
regule şi principii fixe, ci ţine mai mult de deprindere. .
Să nu crezi, dragul meu, că în or'ce scrisoare trebuie
să fie vorbe frumoase şi fraze alese. Eu aş dori să te .
deprinzi să scrii lesne, să găseşti vorbele potrivite şi să ;
nu fii pretenţios. Negreşit, nu m'aș supără-dacă ai avea, i
„un stil împodobit și plin de spirit, dar acest lucru nu se ..
poate cere dela toată lumea.
Un lucru îţi recomand : să bagi de seamă, la, întinderea,
scrisorilor, să nu cauţi să le faci niciodată! prea, lungi
imitând pe oamenii flecari care vorbesc vrute şi nevrute,
mai bine îmi place scurtimea din scrisorile tale. Am băgat
de seamă că ideile nu-ţi lipsesc, dar nu știi să lo.aşezi
bine şi să le desvolţi.
In altă scrisoare îţi. voiu mai da câtevă sfaturi, dar
totul e să te deprinzi, şi te încredinţez că, după șease-şeapte
-luni de corespondență regulată, n'ai să mai „Simţi - nicio .
greutate când va; fi vorba să faci o serisoare. |
+. ” .
E E A Mai

Iubitul meu fiu,

Ți-am făgăduit că-ţi voiu dagsfaturi cum să scrii cu
uşurinţă o scrisoare. Vei vedeă că, dacă nu e vorba, să îi -
un stil pretențios şi să alergi după spirit, nu e vreun. lucru
mare: se cere numai oarecare deprindere şi reflexiune.
„N'ai văzut de atâtea ori copii mici de câte şeapte, opt
ani, care vorbesc ceasuri întregi şi spun cu: mult haz
„diferite lucruri care i-au impresionat? tot aşă e şi cuo;;
A
 2383 —
scrisoare : ea trebuie.să semene cu o conversaţiune. De sigur
nu eşti mai prost decât alţi tineri de vârsta, ta, Şi dacă
ţi-e greu să faci o scrisoare, pricina, stă nu în faptul de a
scrie, ci în sperietura, ce ţi-ai făcut-o singur. Vrei să afi
noutăţi dela cinevă, fă-o cum ai face dacă i-ai vorbi faţă
în fată, şi nu-ţi creă o greutate mai mare.

Explicare. — In aceste patru scrisori vedem o

corespondenţă între o mamă și un copil. Copilul este
un băiat care a stat în mijlocul familiei, până când
a ajuns în vremea, de a merge la gimnaziu. Atunci
el a fost trimis de familie într'un oraș depărtat, Și
nu mai puteau aveă, știri unii despre alţiii decât prin
scrisori. Mama însă observă că, scrisorile fiului ei sunt
rău făcute și îi dă, sfaturi.
Arătându-i importanţa genului epistolar, îi arată,
și calea ce trebuie să urmeze ca să scrie bine. Re-
comandaâțiunea, principală este: să, cugete serios, să,
puie ordine în cugetări şi să le exprime cu vorbe
potrivite. In privinţa aceasta, nu se pot da, regule care
să se înveţe pe din afară, -căci ele n'ar servi la nimie ;
ci trebuie să se facă exerciţii cât mai dese Și mai
variate. |
Un lucru vrednic de ţinut minte aflăm în scrisoarea,
băiatului: că el scrie bine alte compoziții, dar scrisori
nu poate face ; trebuie deci o deprindere specială pentu
acest gen de compoziţie. Și mamă-sa, recunoaște că,
are dreptate, că sunt oameni pricepuţi în multe trebi, -
dar dau totdeauna greș când e vorba de a serie o
scrisoare. | |
Mama, îi dă încă un sfat preţios: să fie natural,
să, cugete cum ar vorbi cu persoana căreia îi scrie,
dacă ar fi de față, să nu caute a, se arătă că are
spirit, căci spiritul căutat e cevă foarte neplăcut.
Observaţiuni. — O scrisoare este o convorbire cu o persoană care se află.
departe. De aci decurg toate regulele genului epistolar. Cum vorbeşti, așă.
 — 284 —

trebue să sciii. Un lucru numai trebue să se țină în seamă: în vorbire

greşelile ce se fac se pot îndreptă îndată, pe când scrisul rămâne; în vor-
bire prin tonul pronunțării se dă adevăratul înţeles -al unor cuvinte și al
unor expresiuni, care în scris pot da naștere la echivocuri, la supărări
chiar.
Genul epistolar este de o importanță practică mai mare decât celelalte,
pentrucă nu or'cine e obligat a produce poezii, nuvele, fabule și alte feluri
de compuneri, dâr orce om are nevoie a face o scrisoare.
In privinţa acestui gen nu se pot da regule de amănunt, ci mai mult
sfaturi de natură generală,
" Scrisoarea, trebuie să aibă interes, să fie motivată; să se ţină socoteală
de persoana la care se adresează, păstrându-se tonul pe care l-am între-
buință în vorbire când ne-am află faţă în faţă cu dânsa,
O regulă de politeță cere să răspundem or'cării scrisori ce primim.
Scrisoarea trebuie să fie lămurită, să nu fie prea lungă și stilul să fie

ia
az
natural.
Să ţinem seama şi de caligrafie, căci acel ce ne citeşte nu e ținut să
poată descifră, or'ce scris încurcat, E nepoliticos să se scrie cu negligență.
Nu trimiteţi niciodată o scrisoare până n'o citiți o dată. Se pot strecură
greşeli, care nu se pot îndreptă decât în aczst chip. Dacă suht multe gre-
şeli, e bine să se copieze din nou scrisoarea,

tu
 —.187 —
Oa

dar ce puteau băteânele lui mâni împotriva celor patru braţe

n, oa

sdravene, care trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare,

dar se împiedică de trupurile confraţilor săi și lunecă pe sân-
e

gele ce se închiegase pe lespezi. In sfârșit, puterile îi slăbiră,

DT TOP Dee Aa

şi sateliții tiranului, ducându-l pe poarta curții, mai mult mort

decât viu, îl îmbrânciră în mulţime.
'Țicălosal boier căză în braţele idrei acesteea cu multe ca-
pete, care într'o clipeală îl făcu bucăţi.
TIR

— lată cum plătește Alexandru Vodă la cei ce pradă Țara

ziseră trimişii tiranului.
— Să trăiască Măria Sa Vodă ! răspunseră gloata. Și, mulţu-
mindu-se de astă jerttă, se împrăștiă.
In vreme ce nenorocitul Moţoc periă astfel, Lăpuşneanul
porunci să ridice masa și să strângă tacâmurile ; apoi puse să
reteze capetele ucişilor şi trupurile le aruncă pe fereastră.
După aceea, luând capetele, le aşeză în mijlocul mesei pe încet
şi cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt și
pe a celor mai mari de-asupra, după neam și după ranguri,
până ce făcu o piramidă de patruzecişişapte căpăţâni, vârful
căreia se încheiă prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălân-
du-se pe mâni, merse la o ușă lăturalnică, trase zăvorul și
drugul de lemn, care o închideă, Și întră în apartamentul
Doaanei.
Dela începutul tragediei acesteea, Doamna, Ruxanda, ne-
ştiind nimic de cele ce se petreceă, eră îngrijată. Ea nu puteă
află pricina sgomotului ce auzise, căci, după obiceiul vremii
de atunci, femeile nu ieșiau din apartamentul lor, şi slujni-
cele nu se puteau riscă în mijlocul unei oştimi, ce nu CUNOŞ-
teau ce este disciplina. Una din ele, mai îndrăsneaţă, eşind,
- auzise vorbă, că este zurbă asupra lui Vodă, și adusese această
veste stăpânei sale.
Buna Doamnă, temându-se de furia norodului, eră speriată .
şi, când a intrat, Alexandru a găsit-o rugându-se dinaintea
- igoanei având copiii pe lângă dânsa.
— A! strigă ea, slavă Maicii Domnului, că te văd. Mi-a
fost tare frică.
 — 188—

»— Pentru aceea; precum ţi-am făgădauit,

ţi-am găsit un leac
de frică. Vino cu mine, Doamnă.
— Dar ce ţipete se auziau ?
,
— Nimic. Slujitorii s'au fost luatla sfadă,
dat s'au liniștit.
Zicând acestea, luă pe Ruxanda de mână
și o duse în sală.
Intru vedera grozavei priveliști, ea slobozi
un țipăt straşnie
și leşină, -
— Femeea, tot femee, zise Lăpuşneanul, zâmbind
; în loc să
se bucure, ea se sperie. Și, luând-o în braţe,
o duse în apar-
tamentele ei. Apoi, înturnându-se iarăși în
sală, găs) pe căpi-
“tanul de lefegii și pe armașul așteptân
du-.-
— Tu pune: să arunce peste zid hoiturile cânil
or acestora,
iar tivgele lor să le înşire pe zid, zise lefegi
ului. lar tu, adre- .
sându-se către armaș, să-mi pui mâna pe
Spancioc și pe
Stroici. .
Insă Stroici și Spancioe erau acum aproape
de Nistru. Go-
nașii îi ajunseră tocmai când treceau
hotarul : |
— Spuneţi celui ce v'au trimis, strigă către
ei Spancioe,
că ne vom vedeă până a nu muri!
»

IV,
De mă voi sculă, pe mulţi am
să popesc şi eu.

Patru ani trecuseră dela scena aceasta,

în vremea că-
rora, Alexandru Vodă, credincios făgăduinţe
i ce dase Doamnei
Ruxanda, nu mai tăiase niciun boier. Dar,
pentru ca. să nu
uite dorul lui cel tiranic de a vedeă suferi
ri: omeneşti, născod) -
feluri de schingiuiri. | |
Scoteă ochi, tăiă mâni, ciuntiă, şi secă pe
care aveâ prepus ;
însă prepusurile lui erau părelnice, căci nimen
i nu mai cuteză |
a cârti cât de puţin. - '
Cu toate acestea eră, neliniștit, căci nu putus
e pune mâna
„pe Spancioe și pe Stroici, care ședeau
la Camenița, aştep-
tând și pândind vreme. A)eşi avea doi gineri
grafi cu mare
influență la curtea Poloniki „ eră îngrijit de
acești doi boieri,
să nu învite pe Poloni, cake nu căutau
decât pretexte spre
 — 189 —..
“a intra în Moldova ; dar aceşt
i doi Români erau prea buni!
patrioţi, ca să nu judece că răsb
oiul și venirea oștilor străine
ar fi fost pieirea Patriei.
|
Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rânduri, ca să
legându-se, prin cele mai vie,
mari jurăminte, că nu le va
„nimic, dar ei ştiau cât preţuieş face
te jurământul lui. Ca să-i pri-
vegheze mai de aproape, se mută
în cetatea Hotinului, pe care -
0 întări mai cu osebire ; însă aci
se bolnăvi de lingoare. Boala .
făci repezi înaintări și în curâ
nd tiranul se văz la ușa mor-
mântului.
În' delirul frigurilor, i se părea
că vede toate jertfele cru-
zimii sale fioroase şi amenințătoar
e, îngrozindu-l şi chemându-l
la. judecata Dumnezeului dreptății. In deșert
se învârtiă în
“patul durerii, căci nu puteă
află răgaz.
Chemând pe Mitropolitul Teofan,
pe Episcopi și pe boieri,
-. Și, spuindu-le că se simte
sosit: la sfârşitul vieţii, îşi
iertare de la toți, umilindu-se ceru
; pe urmă îi rugă să le fie milă
"de fiul său Bogdan, pe care
îl lasă moștean Scaunului, și să-l
ajute ; căci, fiind în fragedă vârstă, înconjur
at de puternici
“ Yrăjmași, nu se va putea.
apără nici pe sine, nici pe
"de nu va fi unire între boier Tară,
i și de nu vor avea dragoste
Supuinere către și
Domn. «Cât pentru mine», urmă«de a zice,
mă voiu şi ridica, din boala aceasta, sunt
. la călugăria hotărit a mă duce
în mânăstirea, Slatina, unde
să mă spășesc, câte
zile îmi va mai lăsă Dumnezeu. Deci,
vă rog, părinţi arhierei '
„de mă veţi vedea aproape de moarte, să
mă tundeți călugăr...»
„Nu pută vorbi mai mult, Convulsiile
“grozav,
îl apucară, și un leșin
ca moartea, îi
îngheță trupul, încât
Episcopii, crezând că se sfârş Mitropolitul și
eşte, îl călugăriră puindu-i
Paisie, după numele Petru ce aveă, până nume
”- După aceasta, salutând a nu se face Domn.
pe Doamna Ruxanda de rege
Yremea minorităţii fiului ei, ntă în
proclamară, pe Bogdan de
Apoi îndată porniră Domn, -
stafetele pe la boierii din țară și
„Și pe la căpitanii oștilor, emigraţi,
- Abiă amurgise, când Stroici
;
și Spancioc sosiră.
Descălecând pe la gazde, aler
gară cu pripă la cetate. Ce-
 m

— 190 —
tatea eră mută și pustie ca un mormânt uriaş. Nu se auziă
decât murmura valurilor Nistrului, ce izbiau regulat stâncoasele
ei coaste, sure şi goale, și strigătul monoton al ostașilor de
strajă, care, întru lumina crepusculului, se zăriau rezemați pe
lungile. lor lănci.
Lăpuşneanul se trezise din letargia sa.
Deschizând ochii, văză doi călugări stând unul la cap și
altul la picioarele sale, neclintiţi, ca două statui de bronz ; se
uită pe dânsul și se văzu acoperit cu o rasă; pe căpătâiul
său sta un poteap. Vru să ridice mâna și se împiedecă în
niște metanii de lână. I se pări că visează şi iarăși închise
ochii ; dar, redeschizându-i peste puţin, văzu aceleaşi lucruri,
metaniile, potcapul, călugării.
— Cum te mai simţi, frate Paisie? îl întrebă unul din
monahi, văzându-l că nu doarme.
Numele acesta îi aduse aminte de toate -cele ce se petrecu-
seră. Sângele întriînsul începi a fierbe; și, sculându-se pe
jumătate :
— Ce pocitănii sunt aceste? strigă.— A ! voi vă jucaţi cu
mine ! Afară boaite! Ieşiţi că pe toţi vă omor! — Și căută o
armă pe lângă el, dar, negăsind decât poteapul, îl asvârli cu
mânile în capul unui călugăr.
„Intru auzul strigătelor lui, Doamna, cu fiul ei, Mitropolitul,
boierii, slugile intrară toţi în odaie. A
Chiar atunci, cei doi boieri veniseră și stau ascultând -
la uşă.
— A! voi maţi călugărit, strigă Lăpuşneanul, cu glas ră-
gușit și sperios; gândiţi că veţi scăpă de mine? Dar să vă
iasă din minte! Dumnezeu sau Dracul mi va însănătoși, şi... . |
-— Nenorotite, nu hu ! îl curmă Mitropolitul ; uiţi că ești
în ceasul morţii! Gândeşte că, prin hulele și strigările tale,
sperii pe astă femee nevinovată și acest copil, în care se
veazemă nădejdea Moldovei...
— Boiată fățarnică ! adăogă bolnavul, sbuciumându-se a se
sculă din pat, tacă-ţi gura; că eu, care te-am făcut Mitro-
polit, eu te desmitropoleşe. M'aţi popit, voi, dar, de mă voiu
 — 992—
viață, ci mi-ai arătat încă şi chipurile și mijloacele, și toate
trudele ţi le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însemnat
între Moldoveni. Nu crede dar, o prea scump mie părinte, că
ai făcut toate acestea, pentru un nerecunoscător și pentru un
nemulţumitor. |
Nu, în toată curgerea vieţii mele, şi la cel mai de pe urmă
minut, voiu căută ca să mă fac vrednic de purtările de grije
“at) dumitale pentru mine, cu buna mea purtare, și de-apu-
rurea seara și dimineaţa voiu binecuvântă numele dumitale, și |
voiu rugă pe milostivul Dumnezeu ca să-ţi întoarcă prețul a
atâtor faceri de bine, căci numai Ziditorul singur poate să facă
-aceasta. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ţi poftesc |
cele mai mari norociri, o viaţă îndelungată, fericită, cu zile.
lungi, cu sănătate necurmată şi cu tot felul de bunătăţi. Rog
pre Făcătorul tuturor ca să asculte aceste dorinţe care le fac
din toată inima și din toate puterile mele. Deşi aceste pofltiri
sunt mici și nu sunt bine arătate, și că gura și condeiul meu
na sunt destul de destoinice pentru a-ţi arătă asemenea simţiri,
însă inima, mea simțește mai mult decât nii-i cu putinţă a.
rosti. !
Aceste sunt dorințele care le fac şi le voiu face până la,
cel mai de pe urmă minut a2) vieţii mele.
Pentru daruri ce voiești să mi le. faci? nu cer alt nimic dela
dumneata decât dragostea şi iubirea dumitale, lucruri care
vor pricinui mai mare bucurie acelui ce este pentru totdeauna
cu cea mai mare supunere și plecăciune a dumitale prea, ple-
cat şi prea supus fiu

Mihalachi Kogălniceanu.

1834, Ss Dechemwrie.
Lunevilie

1) Azale. |
2) Azal,
 boieri, lăsă să cadă otrava: în el. Boierii oc împinseră în ca-
mera, bolnavului.
— Ce face? întrebă Stancioc pe Stroici, -carele crăpase
ușa și se uită.
— Întreabă de fiul său, zice că vrea să-l vadă... cere de
băut... Doamna tremură... îi dă, paharul... nu vrea să-l ia!..
Spancioc sări și scoase junghiul din cingătoare.
— Ba îl ia, bea... Să-ţi fie de bine, Măria Ta!
Ruxanda ieși tremurândă, și galbenă, și rezemându-se de
perete : |
— Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând,
că voi m'aţi făcut să fac acest păcat.
Mitropolitul veni:
— Să mergem, zise Doamnei.
— Da' cine va căută pe nenorocitul acesta?
— Noi, răspunseră boierii.
— Oh! părinte, ce mă făcuși să fac! zise Doamna către
Mitropolitul şi se duse cu el plângând.
Amândoi boierii intrară la bolnav.
“Otrava încă nu începuse a-și face lucrarea. Lăpuşneanul
sta, întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. Când intrară
boierii, el privi îndelung şi, nccunoscându-i, îi întrebă cine
sunt şi ce voiesc?
— Eu sunt Stroici, răspunse acesta.
— Şi eu Spancioc, adaogă celălalt ; și aceeace voim e să
te vedem, până a nu muri, cum ţi-am făgăduit.
— On! vrășmașii mei ! suspină Alexandru.
— Eu sunt Spancioc, urmă acesta, Spancioc, pe care ai vrat |
să-l tai, când ai ucis patruzecișișapte de boeri, și care a
scăpat din ghiarele tale! Spancioc, a cărui avere ai jefuit-o,
lăsându-i femeia și copiii să cerșetorească pe la ușile creș- .
tinilor,
__— Ah! ce foe simt că mă arde, strigă bolnavul, apucân-
- du-se cu mânile de pântece!
— Zi: tAcum slobozește >, căci ai să mori. Otrava, lucrează,
 — 193—

— Oh ! mv'ați otrăvit, nelegiuiţilor ! Doamne ! fie-ţi milă de

sufletul meu! O ce foc !... Unde-i Doamna? Unde-i copilul meu ?
— Sau dus și te-au lăsat cu”noi.
— Sau dus şi m'au lăsat... m'au lăsat cu voi! Oh! omo-
riți-mă, să scap de durere! Oh! înjunghie-mă tu, tu eşti mai
tânăr, fie-ţi milă | Scapă-mă de durerile, ce mă sfâșie ! Injun-
ghie-mă, zise el, întorcându-se spre Stroici.
— Nu-mi voiu spurcă vitejescul junghiu în sângele cel pân-
gărit al unui tiran, ca tine.
Durerile creșteau. Otrăvitul se sbuciumă în culvulsii,
— Oh strigă, îmi arde sufletul ! oh ! daţi-mi apă... daţi-mi
cevă să beau!
— Iată, zise Spancioc, luând paharul de argint de pe masă;
au rămas drojdiile otrăvii. Bea şi te răcorește !
— Ba, ba; nu, nu vreau, zise bolnavul stringând dinții.
Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit ; iar Spancioc, sco-
țând cuțitul din teacă, descleștă, cu vârtul lui, dinții, și îi
turnă pe gât otrava ce mai eră în fundul paharului.
Lăpuşneanul, mugind ca un taur ce vede trunchiul şi se-
curea ce o să-l lovească, voi a se înturnă cu
faţa spre
perete. | .
— Ce, vrei să nu ne mai vezi? ziseră boerii. Ba se
cade spre
osânda ta, să ne priveşti ; învaţă a muri, tu, care știai numai
a omori. Și, apucându 1 amândoi, îl țineau nemișcat, uitân-
,
du-se la el cu o bucurie infernală și mustrându-l.
Nenorocitul Domn se svâreoliă în spasmele agoniei
; spume
făceă la gură; dinţii îi scrâșniau, și ochii săi
sângerați se
holbaseră ; o sudoare înghieţată, tristă, a morţii prevestitoare,
ieşiă, ca niște nasturi, pe obrazul lui. După un chin
de jumă-
tate ceas, în sfârșit, îşi dete duhul în mâinile călăilor săi.
Astfel fa sfârşitul lui Alexandru Lăpușneanu, care
lăsă o
pată de sânge în istoria Moldovei.
In mânăstirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat,
se vede
și astăzi portretul lui și al familiei sale.
C. Negruzzi.
[1808—1869] .
Carte de citire şi comp. cl. IV secunda ră de Dragomi
rescu şi Adamescu. 18
 — 194—

I. Explicare. — In această novelă se povestesc fapte Ia,

care iau parte persoane cunoscute din istoria română :
Alexandru Lăpuşneanul, Ruxanda Doamna, Vornicul Moţoc,
etc. ; ba unele din aceste fapte, ca venirea, lui Lăpuşneanul
în a doua, domnie cu ajutorul turcesc, împrejurările în care
fiica, lui Petru Rareş a devenit Doamna Lăpuşneanului, ar-
derea, şi distrugerea cetăților, ete. fac parte din însăşi isto-
ria noastră. Este o novelă istorică.
8 64. Teorie. — Novelele, în care se povestesc Și
unele fapte istorice, iar în desfășurarea, faptelor se în-
trebuinţează persoane cunoscute din istorie, se numesc
novele istorice.
IL. Explicare.—Intâmplările ce ni se povestesc în această
novelă istorică sunt reale, ca şi mai toate persoanele ce iau
parte la ele. Dar amănuntele acestor întâmplări, caracterele
persoanelor şi potrivirea dintre aceste amănunte şi dintre
aceste caractere este exelusiv opera imaginaţiunii poetului.
Astfel că faptul în totalitatea lui are numai cadrul istoric
sau prozaic; miezul şi înţelesul lui este de natură poetică.
Aşă, este un fapt real că Alexandru Lăpuşneanul a
ucis pe boeri, dar felul cum a, săvârșit el aceasta, (discursul
dela, biserică, venirea boierilor la ospăț, ospăţul, pre-
tetzul care a dat prilej armașului să dea semnalul măce-
lalui, lupta pe viaţă şi moarte dintre boieri şi ucigași, con-
vorbirea Lăpuşneanului cu Moţoc în timpul măcelului) este
inventat pe dea'ntregul de C. Negruzzi. De asemenea, se ştie
din istorie că Alexandru Lăpuşneanul a fost crud, dar felul -
cum îşi arată, bunicară, cruzimea faţă de Doamna Ruxanda,
faţă de boieri, toate faptele mărunte, care ne arată carac-
terul lui şi ne fac să-l simţim, ca şi când l-am fi cunoscut
de aproape în realitate se datoresc iarăşi numai închipuirii
poetului. Şi negreşit, acelaş lucru trebuie să zicem de îmbi-
narea meşteşugită a lor.
$ 65. Teorie. —: Novela istorică se deosibește de
o bucată istorică sau de o istorioară prin faptul că
 | — 297—
caz i se zice scrisoare de consolare măcar că înțelesul
acestor doi termeni
este acelaș în fond.
Scopul scrisorilor de acest fel, este să-i micșorăm durerea cuivă
şi să-l
încurajăm ca să-i reziste cu tărie. Omul, când se
simte susținut de vorbe
prietenești, supoartă mai lesne loviturile soartei.
Să scriem cu multă băgare. de seamă scrisorile de condolen
ţă și în timp
poirivit, nelăsând niciodată să treacă prea multă, vreme de când s'a în-
tâmplat nenorocitea.
De obiceiu se răspunde scrisorilor de condolență,
i mulţumind persoane
care ţi-a trimis mângâierile sale.
Exerciţii. — 1. Scrisoare de condolență către
persoane care au
Pierd ut o ființă scumpă : unui amie care a perdut pe tatăl său;—
unui jsuperior care şi-a pierdut soția ; —- către
un părinte al cărui
fiu a murit în răsboiu Și cu care ai fost prieten ; — un tânăr func-
ţionar dela căile ferate murind călcat de tren, să se facă o seri-
soare către părintele acestuia ; — eondolenţă către familia unui om
politic mort subit; — câtre soţia unui general mort în răsboiu ;—
către copiii unui protector mort în urma
unui accident.
indrumare. — Dacă cel mort a fost
un om cu merite cunoscute în
public, atunci ideia centrală a scrisori
i va fi arătarea acestor merite şi
a pagubei pe care o suferă societatea
prin moartea lui. Este mângâietoare
pentru o familie ideia că o grupă mare de oameni
sau o ţară suferă îm-
preună cu dânsa, Dacă mortul
nu se află în această situație, atunci
se
va arătă pierderea ce suferă familia şi
consolarea va ti o reamintire a
preceptelor religioase. Această din urmă
ideie poate în genere figură în
oreare scrisoare de condolență,
Exerciţii. — 2. Scrisori de consolare pentru nenorociri:
un amic eare către
a pierdut un proces; — către un protec
tor căruia
i-a ars casa;— către um amic al cărui părinte s'a
ruinat într'o
întreprindere; — către un coleg care e bolnav rău
şi a fost nevoit
să părăsească școala;— către un îrate care a căzut
la examen,
Indrumare,.— Se va arâtă că lovitura primită este nedreaptă,
neme-
ritată sau se va putea spane — cu foarte
'multă precauțiuni— că este
vina unei negligențe, nesilințe; dar partea
principală a scrisorii va fi
încurajarea de a lucra mai departe ca
să se înlăture urmările posibile
ale acelei nenorociri.
Exerciţii.— 3. Să se răspundă la cătevă, din scrisorile de
consolare de mai sus.
Jndrumare. — Ai fost mişcat că amicul sau "perso
ana mai străină s'a
simţit impresionat de nenorocirea
ta, îi mulțumeşti pentru mângâierile
ce-ţi adresează şi-l încredinţezi că te vei sili să iei curaj din îndem-
nările lui,
-
IIa
 — 196—

Ce se numește personagiu principal ? Ce se numeşte personagiu:

secundar ?

1V. Explicare.— In unele părţi ale acestei novele găsim un fel

de exprimare care nu ne arată gândirea deadreptul, așă că
mulţi n'ar puteă să o priceapă, dar care totuşi e foarte clară. Astfe]
Mitropolitul Teofan în loc sa zică Doamnei Ruxandra : <otrăvegte-l»
îi zice:
«Crud şi cumplit este omul acesta fiica mea. Domnul Dumnezeu să
te povăţuiască. lar eu mă due să gătesc tot pentru purcederea noastră
cu noul Domn, şi pe cel vechiu Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pe
tine». -

E un exemplu de finețe.

$ 67. Teorie.— Stilul, prin care nu exprimăm deadreptul

gândirea, noastră, ci o lăsăm numai să se înțeleagă, se nu-
meşte stil fin.. Calitatea particulară a acestui stil se nu-
meşte fineţe.
In multe din proverbele noastre se vede admirabila fineţe
a poporului nostru. |

Exerciţiul LXVI. — Să se arate părţile prozaice părțile

descriptive şi dialogice mai interesante din această novelă.
Exerciţiul LXVII. — Să se caracterizeze personagiile din
această novelă și să i se araţe planul (expoziţia, peripeţiile
nodului, desnodământul).
Exereiţiul LXVIII— Să se spună ce particularităţi stilis-
tice are din punctul de vedere al calităţilor generale și calită- -
ţilor particulare ale stilului. |
Exerciţiul LXIX.— Să se spună ce figuri sunt în expresiile;
<Țara geme», «Să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea
să fac din ciolanele lui surle și din pielea lui căptușeală -
dobelor mele», și «<Crud şi cumplit e omul acesta, fiica mea:
Domnul' Dumnezeu să le povățuiască. Iar cu mă duc să
gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul Domn și pe
cel vechiu Dumnezeu să-l ierte și să te ierte şi pe line“...
Exereiţiul. LXX. — Să se caute mai multe proverbe în
care gândirea să fie exprimată cu finețe.
 E — 197—

45.
DOLCA.
Pe câmpul Tinichiei,
Pe zările câmpiei,
Răsărit-au florile
Odată cu zorile;
N'au răsărit florile,
Și-a dus Costea oile,
De-au așezat stânile
Pe toate movilele.
Azi e Luni și mâni e Marţi,
Pleacă Costea, la Galaţi,
Să ia sare
La mioare
Și bolovani
La cârlani, !
Și tărâţe
La oiţe,
Și glugi mari
La cei zerari,
Și opinci
La, cei voinici.
Iară Costea, cum mergeă,
Cu Fulga se întâlnia,
Fulga cel cu barba neagră
Și cu mintea neintreasă,
Necăjit şi obosit,
De trei zile flămânzit.
«Alei, Fulgo, dragul meu !
Să faci cum ţi-oiu zice eu:
Mergi la stâna mea cu bine,
Să-ţi iei un dar de la mine:
Trei mioare de frigare
 — 198—
Și 'ncă una de căldare,
Ca să-ţi fie de prânzare».
Fulga cel cu barbă neagră,
Dar cu mintea neiîntreagă,
Sus la stână se ducea
Şi-oile, cât le vedeă,
Cârduri, cârduri le răpiă,
Cu băţul mi le mână
In codru la Padina.
lar Costea când se 'ntorceă,
Mare pagubă-și vedeă,
Că. lui, mări, nu-i veniă,
Nici laptele la mulsoare,
Nici caşul la 'nchiegătoare,
Nici urda la 'nvălitoare !
Costea mult [Link] 'ngăimă,
EI dulăii toţi chiemă,
Uu caș dulce desvăliă
[Link] felii tăiă:
Patruzeci la pui de câni,
Patruzeci la câni bătrâni.
Toţi în grabă le mâncă,
Dar sama nici că şi-o da.
Când, la urma tuturor,
Ian că veniă 'ncetișor
Schiopătând, schelălăind,
Laturile cam ţiind,
Dolea, haita cea bătrână,
Ce ştiă rândul la stână;
Ea, veniă, nu prea veniă:
«Dolea, fa Costea-i ziceă,
Unde mi-e averea mea ?»
Dolea "'ncet -schelălăiă,
La pământ se întindea:
'«Dolca, fa, tu eşti bătrână,
Tu ştii rândul dela stână
 - — 199 —

Eu pe tine te-am grijit

Tot cu lapte te-am hrănit;
Dolca, fa! cum de-ai lăsat, |
Furii stâna de-au prădat ?;
; Gemeă Dolca, se culcă,
; Laba ruptă și-arătă:
«Dolca, mea, Dolcuţă fa!
Furii laba ţi-au rănit,
i Când la dânșii ai sărit?
: Dacă, mi-ești tu pricepută,
Și nu te-arăţi prefăcută,
; ” Inainte să apuci
Şi la furi drept să mă duci,
Pe urmele oilor,
Pe pajiștea florilor».
Dalca vesel se sculă,
Câmpul dealung apucă,
Botul prin iarbă vărând,
Urmele tot mirosind.
Urma-i ici, urma-i coleă
Dolca nici co prăpădiă :
Ziua întreagă ea mergeă
ŞI 'n deseară ajungea
În codru la Padina,
Ce de foc se lumină.
Când în codru se 'ndesă,
“
Bietul Costea ce zăria9
Fulga masă că-și gătiă,
Miei de piele că-i jupiă :
Care prin frigări frigeă,
Care prin căldări fierbeă.
«Masă bună, veselie
Strigă Costea cu mânie ;
Și Dolca se repeziă,
La Fulga mereu băteă,
Iar Fulga cum o zăriă,
 — 200 —

Crunt de spaimă tresăriă

«Alei ! Fulgo, barbă neagră,
Dar cu mintea neîntreasă,
- Când la drum te-am întâinit
Eu, mări, ţi-am dăruit
Trei mioare de frigare
Şi 'ncă una de căldare,
Ca să-ţi fie de prânzare
Și tu, ?n loc de mulțumită,
Ca o fiară flămânzită,
Toată stâna mi-ai răpit
Și pe Dolca mi-ai rănit.
Stăi, măi Fulgo, barbă neagră
Să te fac cu mintea, 'ntreagă».
Și, cum sta și-l judecă,
Inima i-o despică
Și Dolcăi o aruncă;
lară Dolea n'o mâncă :
Inima de vânzător
E venin otrăvitor! |
Poez. pop. (Colecţ. V. Alecsandri).

L. Explicare. — Această narațiune poetică a fost auzită de

poetul V. Alecsandri de la vreun sătean, care o auzise şi o
învățase de la, altul, care şi el o învățase de la alți oameni,
fără să se ştie cine a făcut-o. Ea a ţrecut din gură în gură,
fiecare adăogându-i sau lăsându-i câte cevă, până a ajuns
la, Alecsandri. Acest poet a copiat-o, — a cules-0, —apoi a
îndreplal-o pe ici pe colo şi a publicat-o într'o carte îm-
preună, cu altele de acelaș fel sub titlul de «Poezii populare
ale Românilor». Această poezie, ca toate câte sunt făcute
de popor, păstrându-se în graiul lui viu, se numește poezie
populară sau poporană. Poeziile populare sunt de mai multe
feluri : unele sunt narative, altele descriptive. Cele narative
povestesc de obiceiu fapte mai mult sau mai puţin în legătură
cu viaţa poporului român —sau chiar cu istoria lui —şi se
numesc: cântece bătrâneşti sau balade.
 — 201 —
Y $ 68. Teorie. — Compozițiile poetice! sau de or'ca
alță natură, produse de oameni din popor și care trec
din gură, în gură modificându-se, se numesc populare.
Naraţiunile poetice populare ce cuprind fapte în le-
gătură cu viaţa sau istoria poporului se numesc cân-
tece bătrâneşti sau balade epice.
46,
NEGUSTORUL ŞI NERODUL.
Umblând în ţară, prin sate, oarecare negustor,
De grâu, de orz şi de alte bucate cumpărător,
„- Când vru să treacă o apă, întâlni aci, pe pod,
» Pe unul ce se 'ntâmplase să fie cam prost, nerod.
Negustorul, vrând să afle de la el câte cevă,
Se opri aci, în cale, și 'ncepă a-l întrebă:
«De unde vii, măi creștine?» El: «la din sat dela noi».
Il întreabă negustorul : Din care sat dela voi?»
El începe să-i arate cu mâna, către un deal:
<lacă d'acolo», zicându-i, «toema pe sub acel mal !»
«Bine», negustorul zise, «dar ce sat este, nu știu».
«Satul nostru», el răspunse, «şi eu de acolo viu».
«Nu aşa, mă !> iar îi zise, «ci te 'ntreb că acel sat,
«Pe a cui moșie este și cum este botezat?»
<Moşiile»>, el răspunse, «nu ştii că sunt boierești?
E a coconului nostru ce şade la București;
„lar satu-l botează popa, ca şi pe la alte părţi,
Cu apă 'ntr'o căldărușă, cum îi scrie lui în cărți».
Negustorul, lung privindu-l peste tot, cum o fi fost,
Zise : «Ori că e Păcală, ori că e un mare prost !»
Și urmă cu întrebarea, despre sat vorba lăsând:
- «Dar pe tine cum te chiamă ?»> Ii răspunse el, zicând:
«Mă chiamă ca pe or'care, vino 'ncoaci ori vin” aci i»
Negustorul, ca de naiba, începi a se cruci.
«Dar cu chiemarea 'mpreună, negustorul iar urmă,
<Cum te strigă ?> EI răspunse: «Mă strigă: Vino! U! Mă!»
Negustorul, de această bufonerie râzând
 — 202 —
Şi vorba de cum îl chiamă la o parte iar lăsând,
_ Ii zise : «Dar ce bucate se fac acold la voi ?»
«Mai mult terciu cu mămăligă», zise el, «mâncăm la noi».
Negustorul iar, văzându-l că-i ia vorba în altfel,
Se miră, cum să-l întrebe, să se 'nțeleagă cu el.
«Nu "ntreb de bucate fierte», negustorul zise iar ;
„ «Apoi» îi răspunnse prostul, «de care bucate dar ?»
«Te 'ntreb»>, negustorul zise, s'a, făcut la voi orz, grâu 2»
«Sa făcut, da I> el răspunse, <uite, "nalt până la brâu».
«Nu te 'ntreb de înălțime, nu string paie pentru boi,
Ci voiu să ştiu ce fel este bobul orzalui la voi?»
<Să-ţi spuiu, dacă nu știi», zise, <orzul este lunguleţ,
Cu o coaje cam gălbuie și înteapă, în vârfuleţ».
«Bine», zise negustorul, «ştiu că colții lui ţepi au;
: Dar spune-mi, ce fel se vinde ? că voiese şi eu să iau»,
li răspunse iar nerodul: «Nu ştii dumneata ce fel ?
Unul dă grâul ori orzul șaltul dă bani pentru el».
Negustorul, ş'astă vorbă văzând că i-o înfundă:
«Nu mă 'nţeleseși», îi zise, <eu te 'ntreb că cum se dă?»
«Nici asta n'o știi?> răspunse, <asculță-mă, eu să- ți spuiu:
lau” baniţa osi găleata și pân'o vârfuiese puiu,
Apoi, cu coada lopeţii, o raz şi o torn în sac,
Pe urmă iarăşi o umplu și asemenea tot fac».
«Eu nu te 'ntreb așă», zise negustorul către el.
lar nerodul, întrebându-l, îi răspunse : «Dar ce fel?»
«Cu ce preț, te 'ntreb, îl vinde? chila, bâniţa, câţi lei ?»
<Cum te învoiești cu prețul, şi câţi dai, atâta iei».
Lăsând și această vorbă, negustorul supărat,
II întreabă : «Dar ca tine mai sunt mulți acolo ?n sat?»
<«U! u!» nerodul răspunse, <este nea Mușat, nea Stan,
Cârstea, Neagu, Voicu, Florea, Soare, nea Bran, nea Coman»
,
«Destul», zise negustorul, şi iar l-a mai întrebat:
|
«Dară cine e mai mare decât toți la voi în sat 2>
“«Nea Chițu este», el zise, «că-i mai mare decât
toţi :
E-așă lung, încât la, umăr, S'ajungi cu mâna nu
poţi».
«Nu te 'ntreb aşă», îi zise. «D apoi cum ?», l-a întrebat
.
 — 319—
„unei chestiuni sau se poate ca o persoană de aproape legată cu noi să aibă
nevoie — chiar fără a cere— de o sfătuire,.
Pentru o asemenea scrisoare se cere să procedăm cu cea mai mare
prudenţă, ca să nu. mâhnim pe acela căruia ne adresăm. Interesul ce-i
purtăm şi încredințarea că noi înşine am urmă într'o împrejurare analogă
sfatul ce-i dăm: acestea sunt principalele regule pe care trebuie să le urmăm
la, facerea unei scrisori sfătuitoare,
Exerciţii.— 1. Să se redacteze scrisori de consilii: un ştolar
dă consilii unui coleg eare vrea să se prezinte la un concurs
pentru bursă; — un şcolar plângându-se mamei sale că nu poate
îace bine compoziţiile, aceasta îi dă sfaturi; — un părintedă con- .
silii fiului său în privinţa carierii ce trebuie să-şi aleagă ; —un pă-
rinte dă consilii fiului (fiicei sale) pe care l-a instalat într'o şcoală
militară (întrun internat); —o fată orfană s'a plâns unei colege
a sa că unchiul său care o îngrijește e foarte sever, aceasta îi dă
sfaturi cum să se poarte cu el; —o elevă nu e de lociubită de
colegele sale, ea întreabă pe una care se pare a aveă mai multă
bunăvoință către dânsa și aceasta îi dă sfaturi cum să se poarte
ca să se schimbe situațiunea; — o elevă scriind mamei sale că
vrea să părăsească internatul în care se află, aceasta o sfătuieşte să
rămână ; — sfaturi către un tânăr (0 tânără) ca să rămână la ţară,
Indrumare. — Gândiţi-vă că nu or'cui e permis să dea sfaturi alt-
cuivă. Trebuie să fii ori amic bun cu acela pe care-l sfătuiești, ori să-i
fii superior ori să aibă faţă de tine datorii de recunoştinţă. Căutaţi dar
să potriviți tonul scrisorii cu acest raport între persoana care serie şi
cea care primeşte,

RECAPITULARE

MIHAIL KOGĂLNICEANU CĂTRE TATĂL SĂU

Luneville, 1 Octomorie 1834.

"Cu fiască plecăciune sărut mâna d-tale, băbacă !

Ajungând la Luneville în 30 Septemvrie, am găsit la poştă
două .răvaşe dela d-ta... Noi am ajuns la Luneville şi ședem
cu toţii la abatele Lommet. Crede, băbacă, că în toată viaţa
mea, voiu urma sfaturile cele bune pe care mi le faci prin
scrisoarea mea, căci văd că sunt pentru folosul meu și de-a-
 — 314 —

2) Scrisori de felicilare, -
3) Scrisori de condolenţă,
4) Scrisori de invitaţiune şi bilete,
3) Scrisori de imputare, de scuze şi justificări 3
6) Scrisori de cerere şi petiţiuni,
7) Scrisori de recomandaţiune,
8) Scrisori de mulţumire,
9) Scrisori de sfătuire,
De obiceiu însă înto scrisoare se găsesc amestecate aceste diferite specii.

Exerciţii. — 1, Ion felicită la ziua numeluipe George.

George mulțumește.
Exerciţii. — 2. Vasile invită pe Alexandru la o excursiune.
Alexandru răspunde pe scurt şi cam nepoliticos.
Vasile îi face o scrisoare de imputare.
Alexandru răspunde printr'o scrisoare de scuze.
Vasile îi dă consilii pentru viitor şi rămân prieteni.
Exerciţii. — 3. Teodor consolează pe Nicolaie care a pierdut pe
tatăl său.
Nicolaie mulţumeşte.
Teodor îi scrie că se află la Predeal, îi descrie fru-
museţea locului și-l invită a veni şi el.
Nicolaie răspunde că ar veni, dar prin moartea ta-
tălui său au rămas strâmtoraţi şi deci nu poate:
Teodor îl încuragiază şi-l pofteşte a veni acolo pe
a sa cheltuială.
Nicolaie mulţumeşte şi făgădueşte că va veni.
Exerciţii. — 4. Constantin cere împrumut un dicţionar lui Petru.
Petru răspunde că nu-i poate da, fiindcă Constantin
i-a perdut o dată o carte,
Constantin se scuzează, zicând că a dat-o unui co-
leg şi acela a fost de vină. , |
Petru, convins, îi scrie că-i dă cartea, |
Constantin mulţumeşte. ;
Exerciţii. — 5. Paul a fost necuviincos cu'un profesor. Acesta 4
l-a pedepsit și a comunicat părinţilor. E

Tatăl lui Paul scrie fiului său dojenindu-l,

2

Paul se scuzează şi cere iertare.

Tatăl îl îndeamnă să ceară iertare profesorului.
me

Scrisoarea lui Paul către profesor. -

RC

Răspunsul profesorului că-l iartă.

Paul mulţumeşte și dă făgăduieli bune pentru”
viitor.
 — 205 —

— «Auleu, tată Vişan,

«Vezi cel gard pe cel curcan ?
«Vezi ce bun e şi ce mare?
«Bre, că bun e de mâncare!»

Dar bătrânul de Vișan,

Cum se uită la curcan,
ŞI, pe gard cum stă privindu-l
Și cu ochii cântărindu-l,

Zice:
— «Uit'te om nebun!
«Lasă curca noaptea 'n drum! !...
«De sat... satu-i, nu-i "pădure,
«Dar se poate să i-o fure ;
«Că ce vrei, de?... sunt nevoi...
«Mai bine-am lua-o noi...»

Cel bătrân așă,- “vorbeşte ;

Dar un altul, cum gândește,
Zice:
— «Dar n'o fi păcat,
«Să-l luăm noi ne 'ntrebat,
«Mai vârtos că s'o 'ntâmplă,
«Să ne vază cinevâ?p
Dar bătrânul fi răspunde:
— «Ce vorbeşti?! Păcat ?! De unde?!
«N'are cum mai fi păcat,
«Căci îi spunem că-i vânat».

— «Dar de-o zice că e curcă?

— «Zice curcă, ba necurcă ||,
«Ce-o tot ţii într'una, furcă ?
«Dacă-i curcă,
«Ce se 'mcurcă
 — 206—

«Tocma 'n zarea zorilor,

«N calea vânătorilor ?!!

— aâApoi dar, tată Vişan,

«Ce mai zici de cel curcan?
«Să-l luăm, să nu-l luăm,
«Ori pe gard să nu-l lăsăm ?p

Deci bătrânul ce să facă?

Dacă vede că-l întreabă, -

Zice:
— «Aici e-altă treabă!
«Ei se tem de vre-o ruşine -
«Și dau greul tot pe mine».

Dar, fiind el om cuminte, -

Cată ?n lături şi. 'nainte -
Şi sfârşeşte 'n trei cuvinte;
Căci răspunde: E
— <D'apoi eu
aCe să zic şi ce să vreu?!,..
«Nu mai umblu cu 'ndemnate,
«Să mă 'ncarc şi de păcate:
Îl luaţi |
«Ori nu-l lăsaţi,
«Numai partea mea cătaţi
«Să mi-o faceţi părăleşte,
«Ca să-mi cumpăr nişte peşte.
«Om bătrân... ar fi păcat,
«Să mănânc eu de furat.

Th. D. Speranţă,

Exercițiul LXXII. -- Să se caracterizeze compoziţia de

mai Sus, a -
 „— 207 -

48.

POVESTEA PORCULUI.
(fragment)

Ci-că eră, odată o babă şi-un moşneag ; moşneagul de o

sută de ani și baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii
aceştia, erau albi ca, iarna şi posomorîţi ca, vremea cea, rea,
din pricină că n'aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau
doriţi să aibă măcar unul, căci, cât eră ziulica şi noaptea:
de mare, şedeau singuri-singurei, cuc, şi le ţiuiă urechile, -
de urit ce le eră. Şi apoi, pe lângă toate acesta, nici vro
scofală mare nu eră de dânşii; un “bordei ca, vai de el,
niște ţoale rupte, aşternute pe lăiţi, şi atâta eră tot. Ba,
de la, o vreme încoace, uritul îi mâncă şi mai tare, căci
țipenie de om nu le deschide uşa ; par'că erau bolnavi
de ciumă, sărmanii !
In una, din zile, baba, oftă din greu şi zise moșneagului
:
«Doamne, moşnege, Doamne!De când suntem noi, încă nu.
ne-a zis nimeni tată şi mamă! Oare nu-i păcat de Dum-
„ nezeu, că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa, fără
copii, nu cred că mai este vrun Doamne ajută |
— Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea, lui
Dumnezeu ? |
— Așă este, moşnege, văd bine; dar până la una, alia,
ştii ce am gândit eu astă noapte?
— Știu, măi babă, dacă mi 'i spune.
— la mâni dimineaţă, cum s'a amijide ziuă, să te scoli
şi să apuci încotro i vedeă cu ochii; Şi ce ţi-a ieşi
înainte
întâi și întâi, dar a fi om, da' şearpe, dar în sfârşit or'ce
altă jivină a fi, pune-o în traistă și o adă acasă: vom
creşte-o şi noi cum vom putea, şi acela să fie copilul
nostru. | |
Moşneagul, sătul şi el de atâta, singurătate și_dorit să,
aibă copii, se scoală a, doua, zi dinzidimineaţă,
îşi ia traista,
 — 208 —

în băț și face cum i-a zis baba . . ... Porneşte el și se duce

tot înainte, pe nişte ponoare, până ce dă peste un bulhac.
Şi numai ce iată că vede în bulhac o scroafă cu "doispre-
zece purcei, care şedeau tologiţi în glod și se păliau la
soare. Scroafa), cum vede pe TaoŞni6ăg că vine asupra ei, îndată
începe a hrogăi, o rupe i fugă, şi purceii, Supă dânsa.

ciugos, neputând ieşi din să rămase pe loc.

- Moșneagul de grabă îl prinde, îl bagă în traistă, așă plin
de glod şi de alte podoabe... cum eră, şi porneşte cu dânsul
spre casă,
— Slavă ţie, Doamne! zise moșneagul, că pot să duc şi
babei mele o mângâiere!... Mai ştiu eul... Poate, ori Dum-
nezeu ori dracul i-a dat; în gând, ieri noapte, de una, ca, asta,
Și, cum ajunse acasă, zice: Iacă, măi băbuşcă, ce odor
ţi-am adus eu! Numai să-ţi trăiască ! Un băiet ochios, sprân”
cenat și frumuşel, de nu se mai poate! Iţi seamănă ţie, ruptă
bucăţică !.... Acum pune de lăutoare şi grijeşte-l cum
Se
ştii
tu că se grijesc băieţii, că, după cum vezi, îi cam colbăit
!...
mititelul
— Moșnege, moşnege! zise baba, nu ride: că şi asta-i
făptura lui Dumnezeu, ca şi noi.... Ba, poate... şi mai nevi-
novat, sărmanul !
Apoi, sprintenă ca o copilă, face de grabă leşie, pregă-
teşte de scăldătoare, şi, fiindcă, ştiă bine treaba moşitului,
luă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din
opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă,
ca să nu se deoachie, odorul! Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte
aşă, de bine, că, peste câteva, zile, îl scoate din boală; Și,
cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a, se înfiripă și a creşte
văzâna cu ochii, de ţi-eră mai mare dragul să te uiţi la
„ lar baba nu ştiă ce să facă de bucurie, că are un
tăia aşă, de chipos, de hazliu, de gras și învălit, ca un pe.
pene. Să-i fi zis toată lumea că-i urit şi obraznic, ea ţinea,
una şi bună: că băiet ca băietul ei nu mai este altul! Nu.
 — 209 —,
Îi

mai de un lucru eră baba cu inima, jignită: că nu poate să

le zică: tată şi mamă.
Intr'una, din zile, moşneagul voeşte a merge la, târg, să
mai cumpere câte cevă,.
— Moşnege, îi zise baba, nu uită să aduci și nişte roş-
cove pentru ist băiet, că tare ar fi dorit, mititelul!
— Bine, măi babă. Dar în gândul său: Da' mânca-l-ar
brânca să-l mănânce, surlă, că mult mă mai înnăduşi cu
dânsul! De-am aveă pâne şi sare pentru noi, da nu să-l mai
îndop şi pe dânsul cu bunătăţi.... Când m'aş potrivi eu
babei la toate cele, apoi aş luă câmpii ! — In sfârşit, Mo$-
neagul se duce la târg, târguieşte el ce are de târguit, şi,
când vine acasă, baba îl întreabă ca totdeauna.:
— Ei moşnege, ce mai ştii de [Link] târg?
— Ce să ştiu, măi babă? Ia nu prea bune veşti: împă-
ratul vrea să-şi mărite fata,
— Și asta-i veste rea, moşnege?
D'apoi iaca ce, măi babă, ascultă: Impăratul a dat de
ştire, prin crainicii săi, în toată lumea: că or'cine s'a află
să-i facă, dela casa aceluia, şi până la, curţile împărăteşti,
un pod de aur, pardosit cu pietre scumpe, şi fel de fel de
copaci, pe deoparte și pe. de alta, şi în copaci să cânte
tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea, asta,
aceluia, îi dă fata; ba ci-că-i mai dă şi jumătate din îm-
părăţia lui. lară cine sa bizui să vie, ca s'o ceară de ne-
vastă, şi na izbuti să facă podul așă, cum ţi-am spus,
aceluia pe loc ii și taie capul. Şi ci-că, până acum, o mul-
țime de feciori de crai şi de împărați, cine mai ştie de pe
unde au venit, şi niciunul din ei n'a făcut nicio ispravă;
şi împăratul, după cum sa hotărit, pe toţi i-a tăiat, fără
cruţare, de le plângea lumea de milă! Apoi, măi babă, ce
zici? bune veşti sunt acestea? Ba şi împăratul ci-că s'a,

— or! ! moşnege, of! boala împăraţilor e ca sănătatea

noastră, ! Numai despre feţii de împărat, ce mi-ai spus, mi
se rupe inima din mine, că mare jale și alean ori fi mai
Carte de citire şi comp. cl. IV secundară de Dragomirescu și Adamescu. 14
 — 210—

ducând mamele lor pentru dânşii! Mai bine că al nostru

nu poate vorhi şi nu-l duce capul, ca pe alţii... la atâtea,
iznoave,
“ — Bune-s şi acestea, măi babă ; dar bună ar fi şi aceea,
când ar aveă tinevă un fecior care să facă podul şi să,
ia pe fata, împăratului, că ştiu ar încălecă, pe nevoie şi,
Doamne! mare slavă ar mai dobândi în lume!
Când vorbiau bătrânii, purcelul şedea, în culcuș, întrun
cotlon sub vatră, cu râtul în sus; şi, uitându-se țintă în
ochii lor, ascultă ce spune ei şi numai pufniă din când în
când. Şi, cum sfătuiau bătrânii, ei între ei, despre acestea,
numai iacă se aude sub vatră: «Tată şi mamă, eu îl fac».
Baba, atunci a ameţit de bucurie ; moşneagul însă, gândind
că-i Ucigă-l crucea, s'a speriat; şi, uimit, se uită, prin
bordeiu în toate părțile, să vadă de unde a, ieşit acel glas;
dar, nevăzând pe nimeni, şi-a mai venit în sine. Insă
godacul iiar a strigat: |
— Tată, nu te înfricoşă că eu sunt!.. Ci trezeşte pe
mama, şi du-te la împăratul, de-i spune că eu îi fac podul.
Moşneagul atunci zise îngăimat :: — D'apoi o să-l poţi face,
dragul tatei?!
— Despre asta n'ai grijă, tată, că eşti cu mine... Numai
du- te şi vestește împăratului, ce am spus eu!
“ Baba, atunci, venindu-și în sine, sărută băietul şi-i zise:
_— Dragul mamei, drag ! Nu-ţi pune viaţa în primejdie !
Şi pe noi să ne laşi, tocmai acum străini, cu inima arsă
şi fără niciun sprijin!
— Nici nu te îngriji, mămucă, de fel; că, trăind și ne-
murind, ai să vezi cine sunt eu.
Atunci moșneagul, ne mai având ce zice, îşi piaptănă
barba. frumos, ia toiagul bătrâneţelor în mână, apoi iese din
casă și porneşte spre împărăție...
. I. Creangă,
(1837—1889]
CL 'Explicare. — In această naraţiune poetică „observăm
că se cuprind fapte extraordinare și cu neputinţă ca să se
 — 211—

fi întâmplat vreodată. In adevăr, nimeni nu poate crede.

că a vorbit cândva vreun purcel şi că acel purcel eră în
stare să facă poduri de aur, etc. Aceste fapte sunt închi-
puiri curate, ele n'au fost împrumutate din viața de azi
sau cea trecută a omenirii. Deci naraţiunea nu este rea-
listă, ci idealistă sau fantastică, întru cât ştim că întâm-
plările ce cuprinde n'au putut aveă realitate decât numai
în imaginaţia sau faniazia oamenilor.
$ 71. Teorie. — Naraţiunile — și or'ce alte compo-
zițiuni poetice—în care găsim fapte extraordinare,
streine de lumea, aşă. cum o cunoaștem, şi care sunt;
datorite numai închipuirii (imaginaţiunii sau fantaziei)
omulu— ise numesc fantastice.
AL. Explicare.—Această compoziţiune, deşi este semnată.
de Creangă, un cunoscut scriitor al nostru, ea totuşi este
numai concepută. şi stilizată de el, dar după un material is-
codit de popor. Acest material, sub formă de povestire mai
mult sau mai puţin variată, a dăinuit în sînul poporului
de multe veacuri și nu se știe cu: siguranţă cum și când a
fost plăsmuit şi din ce pricină cuprinde faptele extraordi-
nare ce întâlnim într'însul. Compoziţia lui Creangă, ca și
materialul întrebuințat, poartă numele de basm sau poveste.

$ 72. Teorie. — Naraţiunile poetice fantastice, de

origine populară, ce sau păstrat de. timpuri foarte
vechi trecând din gură în gură, se numesc basme sau
poveşti.
III. Explicare.— Cu toate că faptele ce ni se povestesc
în această naraţiune sunt supranaturale, ele ne plac, nu
ne supără. Aceasta, provine cu deosebirdin e faptul că per-
soanele care iau parte la faptul povestit, or'cât de nereale
ar fi, lucrează şi vorbesc ca şi cum ar vorbi şi ax lucră
nişte persoane reale, în lumea, noastră de azi. Moșneagul
Şi baba par'că sunt dowi Români dela ţară, vorbirea şi
purtarea, babei cu purcelul par'că-ar fi vorbirea şi pur-
 — 212—

tarea, ei față 'de un copil, pe care l-ar fi găsit și l-ar fi

crescut acum,
$ 73. Teorie.—0 naraţiune idealistă este cu atât
mai interesantă şi mai frumoasă cu cât poetul poves-
tește mai simplu și mai real momentele extraordi-
nare ale faptului despre care e vorba.
III. Expliear
— Farmecul
e. acestei povestiri stă mai cu deose-
bire în limba ce seriitorul întrebuinţează : este o limba ruptă din ,
limba poporului român, nealterată de vreo limbă streină prin
care ni sa transmisJcultura în ultimele timpuri. De aceea cuprinde
o mulțime de expresiuni proprii limbii româneşti, care sunt cu
neputinţă de tradus, cuvânt cu cuvânt, în alte limbi. Astfel sunt
expresiunile subliniate dela începutul compoziţiunii. Ele se numese
îdiotisme.

„_$ 74. Teorie.— Se numesc idiotisme expresiunile proprii

unei limbi; ele nu se pot traduce cuvânt cu cuvânt, în
altă limbă, ci trebuesc redate prin expresii echivalente de
altă natură, “
Aplicaţie. — De ce zicem că compoziţia de mai sus e narațiune ?
De ce este poetică? De ce nu e realistă? Cum se numesc com-
poziţiile care nu sunt realiste şi pentru ce? De ce este un basm
sau poveste ? Când un basm ne interesează și e frumos? Ce este
un idiotism?

Exerciţiul LXXIII. — Să se caute idiotismele din restul

bucății. |
Exerciţiul LXXIV. — Să se culeagă şi să se compună
un basm,

49.
NUNTA ZAMFIRII.
„E lung pământul
— ba e lat —;
Dar ca Săgeata, de bogat :
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fatăj— tata lui —
“Icoană, 'nti”un altar s'o- pui
La închinat.
 — 213 —

ȘI, dac'a fost peţită des,

E lucru tare cu 'nțeles;
Dar. dintr'al prinților şirag,
Câţi au trecut al casei prag,
De bună samă cel mai drag
A fost ales...

Şi sa pornit apoi cuvânt!

Şi patru margini de pământ:
Ce strimte-au fost în largul lor,
Când au pornit să-şi dee zor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt

Ş'atunci din tron s'a, ridicat

Un împărat după: 'mpărat,
Şi regii n purpur Sau încins,
Şi Doamnele grăbit au prins
Să se gătească din adins
Ca niciodaţ. ._

Iar, când a fost de s'a 'mplinit

Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări.
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
Sau răscolit,
De cum a dat în fapt de zori,
Veniau, cu. fete și feciori,
'Trăznind rădvanele de craiu
Pe netede poteci de plaiu ; —
La, tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.

Sosit eră, bătrânul Grui :

Cu Sanda şi Rusanda lui,
 No. 4.
Se va citi bucata următoare, observându
de alfabetul Jatin. -se ce semne sunt deosebite
TELEMAH, traducere 1831

Ienrop paenSner: iama cpapwuirăa %-

Nej narimi Cape. „TineBa kaYra npi k% a a-
mzpănSA moare COROTINUŢEAE uEAE na prini-
MOâpe> uni P5ue tam noare AE.
TOATE ayre
-A'B ue nor czA otanakena. OMYA 15
ce ei-
AtIpE A ce Dan AnyEAen'r, A
KT ha ca NY
CE aMzutberz, wi cz n% Ka32 AN MSeTpa pi
BE KSuer. ? di birar 5 oare astA' kre
Papa AYWmnrgei NenTpă ANTOap
uept ma
na Irak. ?Ilpin an ASi amăTroape rwiwi
A:N Ciuiatia, Hrnopovipine ue “Epkam
i an 6-
rin, 75 uice CKIMBapa HYMAi ae RAT AN
Depitipee 9 e mana HEkYNOcKăTa Te cana
AN Toare NpiMezaiiae 4 ui amepinya PR .
kai Bituii Au sera TipSadi. Abr'amari :
miNăui 3 ? mai noui gi HEKSNQERZTOp Aa
Ra- ;
TE coapra "ya nprrarur, Aap 7? gin. To:
Ei ON NeGpeaAnik. În ar neuTyă MINE 3 -
ră ma 45, wi 60i i exanam AinTp astora
,
INcYAz. HerprEniue ȘiS an SS mara awa
BE Pyentnr ui aua ge tenapor! Tlerprui
aiui 0 “Biayz Tpangasa wi p5winarz Ar pe
Prmei ; ba, nene Bota BEiA0p > auetaue 'ras
Ta ma5 cOKkOTi MEGprgHik dt aan.
AtecTe B0p5e pt mbcrpape NaTpĂNCEpZ
NăNZ AN aAzukSa inimii ASi Tenemak. BA .
ce IMI OMIAIT At BOpBrAt ASI Menrop 3
Spot ca pa amieriara kY% păwines, ce!
TEMĂ AE Mania wi nAekap'k averi Any
AT E2p6aT Kâpăla pi pa gparop moarz.
Bia- |
M=m p=r A=a B=b Asad. A=i
E= e A=ă p = W=ce ţ=ţ. m =j
N=nann= R=Î(Â) B=v p=ge
T=t S=u m=ș k=ec wi=şt
0 =o0 c=s A=l ea z=z
 — 336—

ALFABETUL VECHIU

In curs de mai multe veacuri, limba română s'a scris cu un

alfabet împrumutat dela Slavoni, care se numeşte de obi-
ceiu cirilic. Literele se numiau pe vremurile acelea, slove. Incă
din sec. XVIII s'au făcut multe încercări de a se scrie româ-
neşte cu litere latine, dar numai pe la 1860 s'a adoptat defi-
nitiv scrisoarea cu acest fel de litere de care ne servim acum.

a
Alfabetul vechiu slavon aveă la început slove multe: 43
la, număr, adică erau mai multe semne decât sunetele limbii
românești. De aceea, erau pentru unele sunete câte două sau.
„chiar trei semne. Unele grupe de sunete,. vocale sau con-
soane, aveau de asemenea câte un semn special. Cu timpul,
alfabetul s'a mai simplificat. La, finele sec. XVILi într'o gra-
matică scrisă de lenache Văcărescu găsim numai 33 de litere ;
ia» la, începutul sec. XIX Heliade reduce numărul lor la 27.
Iată toate literile cu numele lor:

az brote vede — glagoli dobru est juvete dzialo zemli

IE BET 4 85 8 Ss 8
ije i caca Hude mislete naş on pocoi râţă

H l RAM N 0 1 p

slovu tverdu ucu n fertă heru ot ţi cerfu

6 o T 5 0 0 x o |! y

şa | ştea Tor ieră er iet ius lu

NI th WI -h k tb 10

ipsilon

vu Y
psi gea în

3
esi

e
ia tita

mA
Yaco
 N

— 337—
az buche vede glagoli dohbru Yest juvete dzialo zenli
A B.: B r 4 E R E-j 5

ije i cacu Mude mislete naş on pocoi râță

Hi Îi. n A M N 9 fi p

slova tverdu ucu - u tertă heru ot ți cerfa

c T 8wv $ Xowvouy M

șa ştea ior feri Ier et ius lu iaco

tu TI] 4 tt b BR ă Rp TA

| fa tita csi psi gea în ipsilon

A 8 3 Y Ii D Y

Aceste slove se transcriu cu' lităre în modul următ

or :

a=a 8S=b, B=v, î=g, A=d, E—e, n =j, 5=0zg; z=z;

H=i, 1 i =i, KR=c,A=LM=m,u = n 0 =0,n =P p =%,

€=s T=t S=u V=u, p=t, v=h, w=0, y=ţ, M=e

W=—ş, iu=şt, a=ă,â; w=ăi; b=ă „ii; b=ea; a=ă,î;

si
*.

Piu, tă =, A lea, ia; 0, =th, 3 =—es, x; Y =Pp5, u =85

A=î în, îm, n; v=i,u.

Pentru scrierea, nunierelor, cei vechi întrebuințau tot

slove
și anume:
12 3 4 5 6 7 8 9 10
A R r 4 E 5 z H-% i
Carte de celire şi Comp.,cl. IV secundară de Dragomi
rescu şi Adamescu. 29
*
 — 217—

Șa zis: «Cât mac e prin livezi,

Atâţia ani la miri urez!
Şun prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească, mare și voinic,—
lar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!
| G. Coșbuc.

Î. Explicare.—lIn această naraţiune poetică, poetul Coşbuc

ne povesteşte cum sa făcut nunta, Zamfirii şi a lui Viorel,
fapt şi persoane, pe care şi le-a plăsmuit, luându-se după
nunta, dintre fata, de împărat şi Făt frumos, cu care se sfâr-
şesc de obiceiu basmele. «Nunta Zamfirii» face parte ca și -
basmele, dintr'o lume imaginară, dar poetul o povesteşte
mult mai viu, întroducând în naraţiunea sa multe amă-
nunte ce se observă la nuntele româneşti. Această îmbi-
nare de fapte — unele imaginare şi altele reale — măresc
farmecul poetic al acestei naraţiuni.
$ 75. Teorie.— Basmele poporului sunt un izvor
nesecat, din care poeţii se pot inspiră ca să facă noi
opere poetice. In această lucrare ei trebuie să păs-
treze faptele extraordinare din basme, dar să desvolte
amănuntele lor, întrebuințând de elemente din viaţa
actuală sau trecută a poporului român.
II. Explicare. — In această poezie, ne izbeşte în mod cu totul
deosebit descrierea horei :
Trei pași la stânga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor,
Se prind 'de mâni şi se desprind,
S'adună cerc şi iar se 'ntind
Şi bat pământul tropotină
In tact uşor,
E aşă de bine descrisă, că par'că o vedem înaintea ochilor și
în acelaş timp par'că simţim în noi jocul flăcăilor și fetelor. Este
figura de cugetare numită îpofipoză.
$ 76. 'Teorie. — Figura de cugetare, prin care ni se înfă-
ţişează lucrurile viu și plastic, se numește îpotiposă.
 — 218 —

Aplicaţie. — De ce «Nunta Zamfirii» este o naraţiune? De ce

este poetică ? Este idealistă sau realistă ? De unde sunt împrumu-
tate elementele idealiste ? De unde cele realiste ? Ce regulă putem
scoate pentru poeţii care vor să compună poezii cu materialul luaţ
din basme ? Ce ipotipoză frumoasă întâlnim în «Nunta Zamfirii 2>
Ce este ipotipoza ? ”

Exerciţiul LXXV.-— Să se înveţe pe dinafară.

Exerciţiul LXXVI. — Să se scoată dintriînsa zece figuri
de cugetare, zece figuri de cuvânt şi zece epitete mai frumoase.

50.
CÂINELE ŞI CAȚELUL,.
„BART AMH CANT AE SPATE BHENE AOBITOANE,
Bsm ASnin, Spulin, AEÂN, WIN ANTE KATEBA, E
RApE KpEA, AECNpE CME KA NpEwțBiECk VEBA!
Ae te par aun m mape,
flera £ 8 "NrAMNAApE,
Il £8 noare cănr HORIA, MAp Co Apar H8-MH MAANE,
Oamenin eng ageck K2 *N Wzpu ViBINIZATE
Sere EPAMMTATTE :
TOATE 148 0 CKÎMBAPE WM ABMEA CE MONAELIE,
Nsman ne Hon MMapiita 8 HE mau mzpacewe!
Rar MENTpS MHME 484, (PHEwIE-Mnne pute,
R'o am E BSKSpHE,
RANA, "TOATA ArHOANA, MAKAP Ut WE MAN NpoacTa,
Rune cagE „pu BINE, tAp H8 AOMNABOACT pat.
Sua BOpstA AESHA5H ES SH 808 OApEkape,
_Gamcon, ABAZE AE KEPTE, ME AA'PpA OApTE 'TApe,
“BaueA8A GamBpakE, ME WEAE AA 0 napTE
Ba cimpas npitirop,
SSzuna BOpBA Ap
Illu uz H8 A8 MANApHE tun Him (SMBpH AELIAPTE,
G'anponne aaa
“Gz-IUn ApATE IBIpEA ME APE NENTPS EH:
— LANBĂPEA BOacrpa, ZiME, JAM MAPE MUNBNA TA.
 — 219—

Uli cimMuimănrSa B5crp8 A crimez, Ppauiu men!“

— „sHlon, pain man? pzenSuce Gamcon MAH AE MANHE...
Hon pain 'mzn, mo'raie?
O cz-un pam 0 Baal,
RapE c'0 NOMEHELpH.
Esnowiu 48 MHHE CANTEM 1 pH CE KAAE UE,
IKEA HEPBUIHNATZ, ACTEA CA HE BOPEEi 1“
— Aap simbun...*—„Illn me-uu naca ? "Te'wrpea E8 ve Zi“ .
SÎAEBZPAT, BOPBAM |
Ra H8 ISBECk MANAPHA th KA Spack ME AEH,
Ra B9I8 EPAAITATE, AAp NS NEHTpB Kan.

SIwkera AHTpE HO AgECE 9 BEAEM,

Llu u8man KB MEH Mapn EFANITATE BpEM,.
Gr. Alezandrescu.
(1812—1885]

Explicare. — In această compoziție, Gr. Alexandrescu ne

povesteşte ce s'ar fi întâmplat între dulăul Samson, pe când
convorbiă cu un bou, şi între căţeluşul Samurache. Ne arată
cum Samson, la început, se pare că doreşte egalitatea cu
toţi şi cum mai pe urmă se vede că o dorâşte numai cu
cei mari; ne mai arată cum Samurache este atât de ne-
vinovat încât se încrede în vorbele lui și vrea să-și dea
şi el păreria, și cum, din pricina, aceasta, este despreţuitor
mustrat de dulău. Dar ce ne interesează pe noi Samson sau
Samurache ? Şi cum o să ne intereseze când poetul ni-i
înfăţişează vorbind, ca nişte oameni?
Ne interesează, pentrucă sub figurile lui Samson şi Sa-
murache, poetul înfăţişează în realitate doi oameni, iar întâm-
plarea, dintre dânşii este o întâmplare omenească. Inchipuind
pe animale, poetul se gândește la om. Toată compoziţia este
dar o metaforă prelungită
— este o alegorie, şi nu-i putem
pătrunde înțelesul decât gândindu-ne la, lucrurile omenești,
pe care a, vrut să le înțeleagă poetul prin această figură. Ast-
fel, noi înţelegem această compoziţie când ne gândim că mulţi
 — 220—
oamenii sunt în felul lui Samson, că ei vor egalit
atea, dar nu
„cu cei ce sunt mai mici, ci cu cei mai mari
decât ei. Este
o fabulă.
$ 77. Teorie. — Naraţiunile poetice, în care
se po
vestesc întâmplări închipuite între animale
sau între
lucruri neînţelegătoare, cu scop ca sub aceste în-
tâmplări să ne reprezentăm Şi să înțelegem unele
relațiuni din vieața omenească, se numesc fabule.
Tocmai din pricină că, din acele întâmplări închi-
puite trebuie să înţelegem întâmplările reale
dintre
oameni, se spune că fabula, este o compoziţie ale-
gorică prin care ni se lămurește sau ni se dă
o învă-
fătură. Această învăţătură, uneori poetul o expri
mă,
ia începutul fabulei, alta, la, sfârșit, câteodată de loc.
Fabula se numeşte apolog când persoanele nu
sunt
animale, ci chiar oămeni.
Aplicaţie.— Ce se povesteşte în narațiunea
de mai sus? Care
sunt persoanele? Care e personagiul principal ? Care, cele secun-
dare ? Care este expoziţiunea ? Care, nodul?
Care, desnodământul ?
Când zicem că am înţeles cu adevărat această naraţiune
? De ce
zicem că este o fabulă ? Care e învăţătura”
şi unde e aşezată ? Ce
fel de compoziţie este «Plugarul şi fii
săi» (No. 2) ? Ce deosebire
este între ea și «Câinele şi Căţelul? Cum
se numeşte una şi cum
cealaltă ? Ce fel de naraţiuni sunt fabulele, realiste sau idealiste 2?
Exerciţiul LXXVIL— Să se citeascăși să se caracteriz
compoziţia
eze
următoare ; să se înveţe pe din afară «Câinele Și
Căţelul».

51.
- CARELE CU OALE.
O 'raszpa AE KApE MEPU SAMA TROr K8 OAAE
3] SuSu Her&yirop;
SA nc8-um K8 “urpiipe AE KONASWE A KAAE,
Gnepăna ae Mowu CAASNE tponoe ÎNCEMNATOp ;
Ap 'TpeESia ca praz o pENSMITZ. BAAE,
 — 221 —

Îl Hape Kkapz8urin, “MAATZ ME A8 cocirr,

lua ca charsir:. :
Ra ca noroape BaAt, ne PăHA, ANMET, KSMuITE
;
Ip KapsA ASA Spa, ca aka pnaunre,
“lawn BOHM ME-A N8pTa3,
Aenputuun (pina, tun MATEPH, MAN BpEANHMH C'ApaT
A8.
Ulu, *n aqteap, kap8a MEPIJEA AHMET FA TAHABA
“EA AHEPRAT AE rpima PpamatTaT pe anu;
Aap 0 nzpene ae 2RSURAHII,
SI Kapop BEA pasa,
IlE Bon BHHE „AHBZIŢALH
sn KpiTIRAS A£ Moapre:
„6n'Taqn-8a, BOU AZ8Aau !
>BEAEt— Bic'k8 — neriogiu, „BH Kâp H8
Win8 ca noapre?
»[l, Swra-re ma Bowoaan |!
GE T&pziE, KA Bpoacha... II, zu anae Ilpian
„ÎN ASr KBM Tom ce naca;
„Sp ph Au EA ca rca.
„0, doamne! um ve soul!
„R8 ME pEnSME mape!
Man SHNE Ap kapa r&uou
„GAS Ap EA AA ECAE NE COM WI ne MRHIA E...
„lil, ca HE Baga WH NE ton.
Rs-aua OKAPH RONKANIH NOpHECk K8 KApBA Ap;
ĂAp rpe&ra'rea H-Anacă ;
Sn ca onpkea 80, |
Illn “n Aprenra ce am MACA ;
SInon, AE AA 0 KBAME, MA CTARITA N AOk KZpPHE
CK,
O KsAz apere ne era, Km AE ASA niiMop8
a,
PacTOapHZ OANEAE... Um *u păMA CE Onpeck...
În ar HErBUITOpSA, |
R& muNuAE KPOYIIUE AA Xăp8$pu. ce 8H'Ta
Illn Goapre rpe oq'ra.

88 NS 1jH8 KSM CA MTAMOAAT ;

ÎS M8Ar E8 Binropsa,
 _ 999—
Ran AE TpEKST MAM CZ rSpaT
Ilin ns-u_ mzcTpez amop8A;
Ap BpE8 cz-apzr Aa Sin, no
Rsm Eu, N TÎNNSpH FpEAE,
ÎlA ANin 823 HSMAN HOpOu
Illu ngman Gane pese,
Ip kana Can8kz cunr&pu EH
ĂE 'TpEBH; KA OAMENA rpEH
Pacroapuz HApSA -APENT AE pân,
Iu mom puna mau vinz.
A. Donici
(1808—1866).

52.

o SEARĂ DE VARĂ

Spa ? H ASA cepin LH COApEAE cpniuyice;

A DS|Spinop KSMNEHH' VINANA MAp'EZ KEMA
A car8aSn vipAa ME rpE6, MEpE8 cocicE;
Alla gimene, kB MĂJET AM STEAG „MTANC nat.

Tp ANTENE agznATE TpaWE JM EATATBPA

Ju WEMETE E MBMZ EHUEIN AOp CTpIrA;
fiiBpA A CEpIN AEp AE “raSpu rpea MSpMSpA,
GrAOBin czpunA Biuein Aa Bpep ANEprA.

C'acrMAZpă CT CPOMOT,, IUH-A <AANTEABH (PANTA.

„Jnmene ca cE-a85A K8 dioânrE un c8c8p,
Rana SEpBA CE AAcA CSE Pecnopkera MHZ ;
Alu MĂRA BÎMEMUz TOT 'TPEMSpz "MnpERSp.
“i : ded

Nume a A SM CTEAE, EC SNA KATE SNA;

lilu pokSpu pm.'TOT cATBA Men A cE BEA;
"Tapzue acra ckpa pBrapE-ak8M IUN ASHA,
ÎNlH ROBE KA'TEOAATB TOT RAAE KATE-0 CTE,
 — 223 —
fe |
Aap REMISA um Apup8A NABrapsA OCTENELJE 3
Illu, A&nz-0 Mia ckSpTz, tu COMHSH A cociir.
Taepe nper&TuuAetin AKSMA CTANAHELJIE,
Ilu Azrpzropin HBMAn CASA HEKONTEHMT,

5 noanre nECTE ABASpH; AM NZAORSA Tapneu

fiECTMARH'TBA CAS MEA HErp8, AE CITEAE CEMAHAT,
GE "HTHNAE MECTE ASMEA VE ?H1 BpauEAE OpiXHEn /.
fiickza, kare-are'k AeyrEnra Wa Bicar.

TaMepE ECTE TOTBA yin HEMĂUIKApE NAUNZ,

Allln=8u apmek (papa mapyunn„ne ASME CA MAT;
Me DpBuZA H8 CE MiLUKZ, ÎN BAUTSA NS cScnunz,
Il aneae A0pM ASE, um MOpHAE AS cra,
+7PE„n let sea lejer
Îi fa_ 1. Heliade- Rădulescu,
(18021872)

Explicare. — Această compoziţie are de obiect un fapt;

o seară de vară, ale cărui momente succesive sunt arătat
e
cu claritate cum urmează unul după altul: 1) amurgul ;
2)
adăpatul vitelor; 3) mulsul vacilor ; 4) ieşirea, stelelo
r, în
acelaş timp cu aprinderea, focurilor în sat şi răsărit
ul lu=
'nii ; 5) somnul plugarilor ; şi 6) tăcerea întreruptă
de 1ă-
tratul câinilor, care dă farmec nopţii adânci. Este dar o
naraţiune. Fiecare din momentele ce ea conţine
pot con-
stitui nişte descripţii pure, or'decâteori arată fapte
ce se
petrec în acelaş timp; astfel ar fi momentele 4) şi
6). Dar
toate momentele la un loc ar puteă, fi considerate
ca for-
mând un singur lucru de sine stătător, ale cărui părți
nu
sunt simultane ci sucoesive. Deci această compoziţie
ar
* mai puteă, fi considerată şi ca descripțiune. Este o nara-
țiune descriptivă.
$ 78. Teorie.— Narațiunea, ale cărei momente sunt
mai mult sau mai puţin de natură, descriptivă și ar
:puteă fi considerate ca formând împreună un lucru
| de sine stătător — se numește narațiune descriptivă.
 — 224—

Aplicaţie. — Ce momente conţine compoziţia de mai sus 2? Cum

se petrec aceste momente? De ce natură suni unele din acele
momente? De ce zicem că întreaga compoziţie este narațiune
descriptivă? -

Exerciţiul LXXVIII. — Să se înveţe pe dinafară și să se

arate ce figuri mai însemnate cuprinde.
Exerciţiul LXXIX. — Să se citească, să se caracterizeze
şi să se analizeze stilul bucății următoare din toate punctele
de vedere.

53.
VÂNĂTOAREA
PE BĂRĂGAN.

Oare ce desfătare vânătorească mai nețărmurită, mai se-

nină şi mai legănată în dulci şi duioase visări, poate fi pe
lume, decât aceea care o gustă cinevă când, prin pustiile
Bărăganului, căruţa, în care stă culcat, abiă înaintează pe
căi fără de urme ? Dinainte-i, spaţiul nemărginit ; dar valu-
rile de iarbă, când înviate de o spornică verdeață, când
ofilite sub pârlitura soarelui, nu-i insuflă îngrijirea nestator-
nicului ocean. In depărtare, pe linia netedă a orizontului,
se profilează, ca moşoroaie de cârtiţe uriaşe, movilele, a căror
urzeală e taina, trecutului şi podoaba, pustietăţii. Dela movila,
Neacşului de pe malul Ialomiţei, până la movila Vulturului
din preajma, Borcii, ele stau semănate în prelargul câmpiei,
ca, sentinele mute şi gârbovite sub ale lor bătrâneţe. La
poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre
precum şi cei suri, al căror cioc, ascuţit şi aprig la pradă,
răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golaşe.
De cu zorile, atunci când roua, stă încă aninată pe firele
de iarbă, căruţa, sa pornit dela conacul de noapte, şi tocmai
când soarele e de-asupra amiazului, ea, soseşte la locul de
întâlnire al vânătorilor. Mai ades, acest; loc este o cruce de -
piatră, strămbată din piua ei, sau un puț cu furcă, adică
o groapă adâncă, de unde se scoate apă cu burdaful. Tre-
 — 225—
buie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornăţele
în miezul lui, ca să găseşti câte o mică dumbravă- de
vechi tufani, sub care se adăpostesc turmele de oi la, poale,
iar mii şi mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor.
În or'ce alt loc al Bărăganului, vânătorul nu află alt adă-
post, spre a îmbucă, sau adormi ziua, decât umbra, căruţii
sale. Dar ce vesele sunt acele întâlniri de una sau două
ore, în care toţi își povestesc câte izbânzi au făcut sau
mai ales erau să- facă, cum i-a amăgit pasărea vicleană,
cum i-a purtat din loc în loc şi cum, în sfârşit, s'a făcut
nevăzută în sboru-i prelungit !
După repaos colinda prin pustiu reîncepe cu aceiaşi plăcere.
Când soarele se pleacă spre apus, când murgul ssrii începe
a, se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singu-
rătăţii creşte şi mai mult în sufletul călătorului. Un susur
noptatic se înalță de pe fața pământului; din adierea, vân-
tului prin ierburi, din țârâitul greerilor, din mii de sunete,
ușoare și nedesluşită, se naşte ca o slabă suspinare ieşită,
din sînul obosit al naturii. Atunci, prin înălțimile văzdu-
hului, sboară, cântând ale lor doine, lungi şire de cocori...
Dar câte una- „una, căruțele sosesc la, târla sau la stâna,
unde vânătorii au să, petreacă noaptea. Un bordeiu acoperit
cu paie, o ceată de dulăi țepeni, lătrând cu înverşunare, iată
adăpostul şi streaja ce le poate oferi baciul dela, Rădana sau
cel dela Renciu. Din aceste cată vânătorii să-și întocmească
culcuș și cină, dacă cumvă n'au avut grijă a-şi aduce
aşternut și merinde în căruţe. Pe când însă, pe sub şureşi
la vatra, bordeiului, ospăţul şi paturile se gătesc, după cum
pe fiecâre îl taiă capul, limbile se desmorțese şi prin glume
prin risuri cu hohote, ele rescumpără lungile ore de tăcere -
ale zilei... Due he mud hiu,
Dar, chiar şi în căruță, vânatul oboseşte, j
Şi, dup'o cină scurtă, şi somnul a sosit:

Vânători și căruțași, mârţoage şi dulăi, culcaţi toţi la

pământ, dorm acum duşi, la târlă |...
Carte de citire şi comp. cl. IV secundară de Dragomirescu şi Adamescu, 15
 — "296 — .

Singure stelele nopţii se uită de pe cer la dânşii; ei

aud cu urechile toată acea nenumărată lume de insecte ce
se strecoară prin ierburi, țârâind, scârţâind, fluerînd, şuerind,
-$i toate acele mii din glasuri se înalţă cu răsunet potolit în
tăria nopţii, se limpezese în aerul ei răcoros şi leagănă în
somnie auzul lor aromit. Când însă vreunul se deşteaptă
şi clipeşte ochii, câmpia i se înfăţişează luminată de schin-
teile strălucitoare ale licuricilor ; uneori, cerul -se încinge
pe alocurea în depărtare de o vâlvoare roșiatică, provenită
din pârjol, şi un stol întunecos de pasări se strecoară prin
noapte... |
Al. 1. Odobescu.
(1834—1895]
 CAP. VI.

DESCRIEREA RETORICA
————

54.
ARDEALUL.
Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi se întinde
o țară mândră și binecuvântată între toate țările semăna
te
de Domnul pre pământ. Ea, seamănă a fi un măreț şi întins
palat, cap d'operă de arhitectură, unde sunt adunate şi
așezate toate frumusețile najurale, ce împodobesc celelal
te
ținuturi ale Europei. Un brâu de munți ocolește, precum
zidul o cetate, toată această țară, şi dintr'însul ici, colea,
se desfac, întinzându-se până la centrul ei, ca niște valuri,
proptitoare, mai multe şiruri de dealuri înalte şi frumoa
se,
măreţe piedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de ză- .
padă peste văi şi peste lunci. A
Mai presus de acest brâu muntos, se înalță două pira-
mide mari de munţi, cu crestele încununate de o veşnică
diademă de ninsoare, care, cu doi uriași, stau la ambele
capete ale ţării, cătând unul în faţa altuia. Păduri stufoase,
în care ursul se preumblă în voie, ca un domn stăpânitor,
umbresc culmea acelor munţi. Şi nu departe de aceste 1o-
curi, care-ţi aduc minte natura, ţărilor de Miazănoapte, dai
 — 228 —.

ca la, porţile Romei, peste câmpii arse. şi văruite, unde

bivolul dormitează a, lene. Astfel Miazănoapte şi Miazăzi
trăesc întracest ţinut, alături una cu alta și armonizând
împreună, |
Aci stejarii, brazii şi fagii trufaşi înalță capetele lor spre
cer; alături, te afunzi într'o mare de grâu şi de porumb,
din care nu se mai văd calul şi călăreţul. Orîncotro te-ai
uită, vezi colori diferite, ca un întins curcubeu, şi tabloul
cel mai încântător favmecă vederea: stânci prăpăstioase,
munţi uriași, ale căror vârfari mângâie norii, păduri întu-
necoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi răcoroase,
_gârle,a căror limpede apă curge printre câmpii înflorite,
pâraie repezi, care, mugind groaznic, se prăvălesc în cata-
_racte printre acele amenințătoare stânci de piatră, ce plac
vederii și o înspăimântă totdeodată,
Apoi, în tot locui, dai de râuri mari, cu nume armonioase,
ale căror unde poartă aurul. In pântecele -acestor munţi
zac comorile minerale cele mai bogate şi mai felurite din
Europa: sarea, ferul, argintul, arama, plumbul, mercurul...
şi, în sfârşit, metalul cel mai îmbelşugat decât toate, aurul,
pe care-l vezi strălucind până şi în noroiul drumurilor.
Astfel este țara Ardealului.
- . N. Bălcescu.
(1819—1852).
I. Explicare. Această compoziţiune are de obiect un lucru
de sine stătător «Ardealul», ale cărui părţi pot fi cuprinse
cu privirea în acelaş timp ; este deci o deseripțiune. Această
compoziţiune nu este prozaică, pentrucă conţine prea, multe
expresii figurate, prin care autovul transformă obiectul și
ni-l înfăţişează ca o imagine; nu este însă nici poetică,
pentrucă, deși transformă obiectul prin imaginaţia sa, el
totuşi are scopul să ne facă să credem că aşă este el în
realitate («Aşă este ţara, Ardealului»). Autorul este. pornit
ca să laude această ţară, cu scop de a ne face şi pe noi
să avem, aceeaşi pornire.. Este o descriere retorică.
$ 79. Teorie.— Când descriem un lucru de sine
 — 229—

stătător cu întenţiune sau scopul de a face pe cititori

să-l admire sau să-l defaime, chiar când nu merită,
atunci facem o descripțiune retorică. |
Descripţiunea, retorică se aseamănă cu cea, prozaică:
a) prin faptul că, și una, și alta, descriu lucruri de
sine stătătoare, pe care autorul le consideră că există
şi ține să ne facă și pe noi să credem în existența
lor; b/ prin faptul că și una, și alta sunt de obiceiu
scrise în formă, liberă (proză), iar nu în versuri.
In schimb, descripțiunea retorică se deosibeşte de
cea prozaică: 1) prin faptul că atribuie lucrurilor,
ce descrie, unele însușiri pe care ele nu le au în
realitate, și prin care cititorii sunt îndemnați să le
admire sau să le defaime. 2) prin faptul că, între-
buinţează, de obiceiu stilul figurat.
Descripțiunea, retorică se aseamănă, cu cea, poetică:
a] prin faptul că şi una, şi alta atribuie lucrului ce
descriu însușiri pe care el nu le are în realitate ; b/
prin faptul că și una și alta, întrebuințează de regulă
stilul figurat.
In schimb, discripţiunea, retorică, se deosibește de
cea poetică: 1) prin faptul că ea ţintește să facă
pe cititor să creadă că lucrul este aşă în realitate ; pe
când cea poetică ni-l arată că este aşă numai în
imaginațiunea poetului; 2) prin faptul că de obiceiu
nu întrebuințează, forma versificată,.
Cu un cuvânt, autorul în discripțiunea, retorică,
concepe lucrul în mod imaginativ (poetic), dar tinde
totuși să facă pe cititor să creadă că el este real
(prozaic).

IL. Explicare. — In descrierea, retorică de mai sus ne iz-

besc câtevă note neadevărate chiar dela început. In ade-
văr, autorul ne spune că Ardealul este cea mai mândră şi
cea mai bogată (abinecuvântată») dintre toate țările de pe
 — 230 —

pământ ; că seamănă cu [Link] măreț şi întins şi că e

un «cap dWoperă de arhitectură» — unde se găsesc «toate fru-
museţile» Europei. Aceste neadevăruri ne fac să ne în-
doim de adevărul tuturor celorlalte amănunte ce autorul
ne dă asupra, acestei ţări şi să desprețuim întreaga compo-
zițiune. Nu o despreţuim însă, ba din contră o admirăm,
pentru că simţim, din tonul măreț şi adânc cu care este
scrisă, că autorul ei, când a compus-o, eră pătruns de ad-
mirațiune faţă de ţara Ardealului şi credeă sincer în ceea-
ce scriă. Niculae Bălcescu eră un mare patriot român, iu-
biă peste măsură tot ce eră românesc şi, în. toate ale Ro-
mânilor, vedeă numai frumuseţe, bunătate şi adevăr.
$ 80. Teorie. —- Descrierile retorice, din pricină,
că transtormă obiectul și totuși tinde să ne facă, să, cre-
dem că aşă este el în realitate. de foarte multe ori
par false, şi-şi pierd parcă valoarea. Spre a, evită,
acest neajuns, autorul unei asemenea descrieri trebue
să fie sincer pătruns de bunătatea sau răutatea lu-
crului ce laudă sau defaimă. Atunci această simţire
se comunică, şi cititorului, şi afirmările neadevărate
nu-l mai izbesc în mod neplăcut;
" Aplicaţie. — In ce se aseamănă cu descrierea poetică compoziţia
de mai sus? In ce se aseamănă cu cea prozaică? Ce urmăreşte
autorul printrînsa ? Ce fel de compoziţie este ?
Exerciţiul LXXX. — Să se sublinieze toate expresiunile
figurate din «Ardealul».
Exerciţiul LXXXI. — Să se compună dapă acest model o
„descriere a «României».
55.
BEŢIA DE CUVINTE.
"Există un fel de beţie, deosebită între toate prin mij-
locul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a
fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celarlalte
animale : este beţia de cuvinte.
 — 231—

Cuvântul, ca şi alte mijloace de beţie, este până la un

grad oarecare un stimulent al inteligenţei. Consumat
însă în cantităţi mari şi mai ales preparat astfel încât
să se prea eterizeze şi să-şi piarză cu totul cuprinsul
intuitiv al realităţii, el devine un mijloc pentru ameţi-
rea inteligenţei. Efectele caracteristice
ale or'cărei beţii
sunt atunci şi efectele lui: «l&debilite des fonctions in-
tellectuelles et le penchant ă la violence», cum ne arată
Cabanis în memoarul 8 din «Raports du physique et du
morale de homme».
Simptomele patologice ale amețelii produse prin între-
buinţarea nefirească a cuvintelor ni se înfăţişează treptat
după intensitatea îmbolnăvirii. Primul simptom este o
cantitate nepotrivită a vorbelor în comparare, cu spiritul
căruia vor să-i servească de îmbrăcăminte. In curând se
arată şi al deilea simptom, în depărtarea or'cărui şpirit
şi în îatrebuinţarea vorbelor seci; atunci tonul gol al vo-
calelor şi consonantelor a uimit mintea scriitorului sau
„Yorbitorului, cuvintele curg într'o confuzie naivă şi creerii
sunt turburaţi numai de necontenita vibrare a nervilor
acustici. Vine apoi slăbirea manifestă a inteligenţei, pier-
derea or'cărui şir logic, contrazicerea gândirilor puse
lângă olaltă, violenţa nemotivată a limbagiului,;.
Tila Maiorescu.
' (născul la 1840)
Explicare.— In această compoziţiune, autorul, vrând să ne
convingă cât de răi scriitori sunt aceia, care întrebuinţează,
vorbe multe şi cugetări puţine, contrazicătoare şi fără temeiu
de adevăr, ni-i arată ca bântuiţi de o boală pe care o numeşte
„beţie de cuvinte. Acest defect nu este o boală pentru că el
se găseşte în mod normal la, toţi scriitorii neserioşi și fără,
talent. Dar autorul ni-l înfăţişează ca o boală Şi-i dă şi un
nume special, asemănându-l cu beţia, tocmai pentru ca, să
ne convingă că e un defect pe care trebuie să-l urîm şi de
care trebue să ne ferim, cu alte cuvinte, voeşte să ne facă,
să avem, faţă de el, aceeaşi pornire pe care o are şi dânsul
.
 — 232—

Este dar o descriere retorică.

Ceeace însă ne izbeşte mai cu seamă în această compo-
ziţie este faptul că stilul în care e scrisă are prea puţine
figuri şi are aparența unei adevărate compoziţiuni prozaice.
In realitate însă, ea conţine o figură care se întinde peste
întreaga compoziţie şi această figură este de ajuns să-i dea
caracterul retoric : este anume taptul că defectul, despre care
este vorba, e conceput în mod metaforic ca o boală asemă-
nătoare cu beţia, pe care însă autorul o tractează ca o rea-
litate. Frumuseţea, acestei bucăţi constă tocmai în acest con-
trast dintre stilul prozaic şi concepţia figurată ce exprimă.
$ 81. Teorie. — Unele compoziţiuni retorice au
înfățișare prozaică din punct de vedere stilistic; ca-
racterul lor retoric se vede însă din faptul că obiectul
tractat ca real nu are decât o existenţă figurată. Acest
contrast între stil și concepţie constitue un caz par-
ticular de finete a, stilului.
Aplicaţie.— Cum este stilul acestei compoziţii 2 Ce fel de com-
poziţie ar păreă această bucată din punctul de vedere al stilului ?
De ce totuşi nu este prozaică ? In ce constă caracterul ei retoric?
Pentru ce zicem că stilul acestei compoziţii este fin ? De ce este
o descriere ? De ce este o descriere tipică ?
Exerciţiul LXXXII.— Să se facă o compoziţie în care să
se defaime în stil prozaic, dar în realitate în mod retorice, <Al-
coolismul». “
Exerciţiul LXXXIII. — Să se citească şi să se carac-
terizeze compoziția următoare.
56,
LIMBA DE AZI A ROMÂNILOR.
(Fragment dintr'o scrisoare)

Aş vrea acum, dacă-mi mai dai voie şi mai ai răbdare

să mă asculți după atâta vorbă lungă, — aş vrea să ne
dăm seamă împreună şi despre a doua parte a întrebării
mele dela început: cum stăm, din punctul de vedere al
 — 233 —

conştiinţei şi vigoarei naţionale, cu limba care se scrie

şi se vorbeşte în ţara noastră de câtre Românii culţi?
Mie unuia mi se pare că mai puţin românească decât
or'ce în Ţara Românească, e limba românească a Româ-
nilor cu carte : o limbă păsărească, un fel de franţuzească
în româneşte. După cum trebuie să ştii nemțeşte spre
a înţelege limba jurnalelor şi cărţilor Românilor arde-
leni, bucovineni şi bănăţeni, tot aşă trebui. să ştii franţu-
zeşte spre a o înţelege pe cea din «Ţară» ; altminteri, o
înţelegi anapoda, ori de fel, ca cetăţenii din «Noaptea
furtunoasă», din «Scrisoarea pierdută» şi din «Conul Leo-
nida» ale lui Caragiale.
la în mână or'ce ziar românesc, o carte de şcoală, un
regulament militar, o lege, o circulară ministerială, o
revistă bisericească chiar, ascultă discursurile de pe la
tribunale şi din corpurile legiuitoare. cursurile dela Uni
versitate, şi vezi ce curcitură de limbă se scrie şi se
vorbeşte de cei mai mulți oameni «culţi» în Ţara Româ-
nească «dle 30 —40 de ani încoace, ce limbă împestriţată,
barbară, degenerată, fără miez, fără caracter propriu
naţional — o limbă pripăşită, importată din Franţa, îm-
brăcată doar în fuga într'un fel de haină românească,
haină ca vai de eal
Şi ce incântătoare, ce frumoasă şi bogată e limba noastră
românească ! Dar cine o învaţă ? In şcoală, învăţăm după
cărţi traduse prost din franţuzeşte ori chiar franţuzeşti;
citim literatură franțuzească, rar deschidem câte o carte
veche românească ori câte un autor clasic al nostru —
afară de Eminescu. Cine-şi dă osteneala să cunoască co-
moara de limbă «vechie şi înţeleaptă» din cronicele şi din
cărţile noastre vechi bisericeşti, din basmele, doinele şi
cântecele noasire bătrâneşti, din limba vie a poporului ?
Noi, fiindcă suntem născuţi Români, credem, cei mai
mulți, că nici numai avem nevoie să ne învăţăm şi să
ne studiem limba părintească ; nu ne dăm nici o trudă
să o păstrăm curată «ca o lamură de miere», să o pli-
 — 234—

vim de buruienile şi de neghina care o înnăbuşesc, de Aus-

trele şi Criveţele care o doboară; cel putin aceia, care
sunt sau vor să fie «scriitorii» neamului românesc, ar tre-
bui să fie toți pătrunşi de această datorie către ei înşişi
şi către limba ţării lor.
Ne purtăm cu limba noastră ca cu o mamă vitregă, La
profesorii, scriitorii, funcţionarii, jurnaliştii, avocaţii şi
miniştrii noştri, le vin mai repede în gură termenii fran-
țuzeşti decât cei românești. Şi e firesc: franțuzeşte ci-
tesc oamenii cevă în toate zilele, dar româneşte ? Afară
de jurnale (de unde numai româneşte nu pot învăţă),
rar se mai citeşte în Ţara Românească cevă scris româ-
neşte. Franţuzeşte ! — da, cât pottiţi! Să apară un roman
nou la Paris, despre care vorbeşte «Figaro» ori «La re-
vue bleue», şi noi să nu-l citim? Se poate una ca asta
Doamne fereşte! De geaba suntem noi «Belgia Orien-
tului» ? |
«Necunoştinţa propriei noastre limbi, deşertăciunea de
a arătă că suntem «culţi» şi învăţaţi, la unii, credinţa că
astfel suut mai «distinşi», la alţii, ciudata dorinţă de a
arătă că ştiu mai bine franțuzeşte decât româneşte, oii
ciudata mândrie de a arătă... că au fost crescuţi în
Franţa sau că vorbesc în casă numai franţuzeşte, toate
astea ne pocesc şi ne sărăcesc frumoasa şi avuta noastră
limbă.
Şi aşă, limba românească e în primejdie de a fi izgo-
nită, de a fi cexpulsată» dia pr opria ei ţară, de către limba
franţuzească sau de una franţuzită : în locul vorbelor curat
româneşti, ne sunt mai la îndemână neologismele şi bar-
barismele eftine de prin gazete şi de prin cărţi; zicem
în parlamentul ţării, pe catedră, la tribunal, în ziare şi .
reviste, mai lesne sobrichet decât poreclă, pivot decât fus,
a deduce decât a scădeă, a insistă decât a stărui, a stig-
maliză decât a înfieră, a asumă decât a luă asupră-și,
a cădeă de acord decât a se învoi, uvrier decât lucrător,
artizan decât meșteşugar, hebdo madar decât săptămânal,
 — 235—

defect decât cusur, surmenaj decât impovărare, circum-

stanțe pasagere decât împrejurări trecătoare, dotă decât
zestre, partaj decât împărţire, mariaj decât căsătorie,
voiaj decât călătorie, pariu, decât prinsoare ori: rămăşag,
a legă decât a lăsă prin testament, sacrificiu decât Jerlfă,
breşă decât spărtură, aveniment decât suire pe tron ori
venire la guvern, aservire decât robie, indigen decât pă-
mântean, variolă decât vărsat, rugeolă decât pojar, cata-
ractă decât albeaţă, picior luxat decât scrântit, a amelioră
decât a inânătăți, a defrişă decât a desțeleni, furaj de-
cât nutreţ... N'aş mai sfârşi, dacă aş începe săzţi înfăţi-
şez mutre ca energumen, comparşi, comeraj, blacbulat,
megeră, erijez, alură, eguuri, culuoare, bagară, vacarm,
escuadă, echipă, panouri, curtier, plajă, avinaţi, desavuare,
asanare, derobare . . . Chiar într'un ziar ca «România
jună», care urmăreşte o mai mare deşteptare a con-
ştiinţei naţionale, nu găsești o limbă românească mai
curată: şi acolo te împiedeci de bulete, decampări, ra-
liare, liberpansişti, ambalare, desistare, radicali de marcă,
parvenitism... | Si
Dar mai primejdioasă, decât franțuzirea vocabularului,
e franţuzirea sintaxei; vorbele pier mai lesne—cele mai
multe se duc! cum au venit— „ dar tiparul de cugetare în
care le torni rămâne mai multă vreme ori totdeauna. Nu
mai gândim după firea limbei noastre, ci după a celei
franţuzeşti; chiar vorbele curat româneşti le aşezăm şi
„le legăm ca în franţuzeşte. Te miri cum judecata şi
urechea unui Român îl iartă să rostească barbarisme, ca
«punerea în întârziere», «atacarea în fals», «a face do-
vadă», «a face faţă cheltuelilor», «mă fac foarte să de-
monsirez», ceste pentru a doua oră, că această femee...»,
«intențiunea nu mai face nicio îndoială», «guvernul n'a
lipsit de a-şi face datoria», «aceasta este a lipsi de respect
către M. S.», «dacă Senatul a întârziat cu votarea legii,
este că voeşte a se face o .lege în adevăr bună», d. cu-
tare, «vechiu intern al spitalelor», ori «vechiul elev al
 — 236—

şcoalei din...» (după franţuzeşte : ancien €lăve, când ro-

mâneşte e «fost intern...» |
Şi articolul şi bietele prepoziţii şi conjecții şi-au pier-
dut rostul, mai ales în ziarele din Moldova: «Austro-
Ungaria este un mozaic, al cărui unitate aparentă,,.»,
«In locul de a procură publicului plăcerea destul de
rară...», «n'am observat nimic de anormal», «operetă,...
istoric şi interesant pentru Francezi, iar de loc pentru
n0i...» «S'au văzut pe mulţi susținând, că...» «S'a ares-
tatpe individul...». Credeam că acestea sunt o particulari-
tate a Românilor... de rit mozaic şi a «Agenţiei române»,
dar chiar în «România jună» citesc : «... ordinul dat de
către fostul ministru al lucrărilor publice de a se în-
locui pe toţi funcţionari străini de la C. F.R. va fi exe-
<Btat». Sau ordinul de a înlocui pe toţi...» sau «ordi-
nul de a se înlocui toţi...», în nici un caz însă nu poate
fi românesc «ordinul de a se înlocui pe toţi».
Conjuncţiunea franţuzească or a ajuus la modă şi mai
ales la advocaţi se bucură de o deosebită dragoste; nici
nu-ţi poate argumentă un june advocat fără: or: «or,
domnilor magistrați... De ce or, când n'avem de fel,
dar de fel, vreo nevoie de el, când nu exprimă nici o
idee şi nici o nuanţă pentru care n'am aveă cuvânt ro-
mânesc, când avem pe bieţii însă, dar, prin urmare şi
așă dar? Suntem în Ţara Românească, oameni buni?
Cum vezi, dragul meu, după cum poporul românesc
a ajuas la oraşe aproape străin în ţara lui, aşă şi limba
românească a ajuns la oraşe, aproape o limbă moartă,
aproape străină în ţara ei!Şi de la oraşe franțuzirea ei
s'a întins, ca o pecinge, şi la sate, prin armată, prin
învăţători, prin notari, prin judecători, prin negustori,
prin foştii servitori în oraşe... Nu ne mai dăm româ-
neşte bună ziua, ci bonjur ! Nu ne mai zicem bună seara,
ci bonsoar ! Nu mai multumim, ci zicem merci ! Nu mai
avem prânz şi nu mai prânzim, ci avem dejun şi deju-
năm;.nu mai avem cind şi numai cinăm, ci avem di-
- EA

— 237 —.

neu ori prânz cu înţelesul de cină. De ce să întrebuin-

țăm franţuzisme, când avem vorbele noastre vechi
? Şi-ar -
renegă un francez limba sa maternă în aşă grad
?...
Ion A. Rădulescu- Pogoneanu.

Explicare,— Spre a ne face să fim porniţi în contra limbei rele

ce o vorbesc mulţi Români culţi de astăzi, autorul
întrebuinţează.
următoarele particularităţi stilistice mai însemna
te : ”
1. Antiteze: <Vorbele pier mai lesne.., dar tiparul
de cugetare..
rămâne. | “
2, Comparaţiuni : «După cum trebue să ştii
nemţește, spre a
înțelege limba Românilor Ardeleni, tot aşă trebue
să ştii
franţuzeşte spre a o înţelege pe cea din Țară»,
3. Enumeraţiuni : «Ia în mână or'ce ziar românesc,
o carte de
Şcoală, un regulament militar, o lege, o circulară ministe
rială,
o revistă bisericească chiar...»
-
4. Ezelamaţiuni : «Şi ce încântătoare, ce frumoa
să și bogată e
limba noastră românească !».
i
5. Interogaţiuni: «Cine-și dă osteneala să cunoască
comoara de
limba vechie şi înţeleaptă din cronicele şi cărţile noastre
bi-
sericeşti ?
6. Ironii: «Să apară un nou roman la Paris și noi să nu-l
citim ?
Se poate una ca asta! Doamne fereşte !»
7. Epitete : «ciudata dorinţa de a arătă că ştiu bine franţuz
eşte»;.
«fruuoasa şi avuta noastră limbă» : «neologisme
și barb a-
risme effine». . .
8. Epilete substantivale (definiţiuni sau apoziţi
uni): «limba ro-
mânească e o limbă păsărească, un fel de franțu
zească în r o-
mâneşie» ; «ce curcitură de lim bă»...
9. Metafore: «te împiedici de «bulete>; «te miri cum judeca
ta
şi urechea unui Român îl sartă»; «conjuneţia franţuz
ească
or» se bucură mai ales la avocaţi
de o deosebită dra-
goste».
In afară de acestea, se mai găsesc şi alte noi particularităţi sti-
listice.: Astfel, când zice: ”
a...ce limbă împestrițată, degenerată, fără miez, fără caracter propriu
național, o limbă pripăşită importată din Francia, îmbrăcată doar în
fugă într'un fel de haidă românească, ca vai de ea....p,
- facem o enumerare de determinări care se rapoartă
la acelaș obiect,
ca să ne atragă cu putere atenţiunea asupra lui. Este o acuma-
lațiune. -
z
 — 238 —

Când, vorbind de adevărata limbă româneseă, scriitorul zice:

«Cine o învaţă ?
şi apoi răspunde singur, arătând că nimeni nu o învaţă:
«ln şcoală învăţăm după cărți traduse prost franțuzeşte ori chiar fran-
țuzeşti, citim literatură franțuzească, rar deschidem câte-o carte veche
românească ori câte un autor clasic al nostru...».
scriitorul face o interogaţiune la care răspunde el însuşi. Este o
subiecțiune.
Când zice:
Şi ce încântătoare, frumoasă și bogată e limba noastră românească !
(Se întelege, față de-limba ce se vorbeşte azi în genere de oamenii culți).
Sau :
«Franţuzește citesc oamenii în toate zilele, dar româneşte ?5—

scriitorul, odată cu exclamaţiunea în primul caz şi cu interoga-

țiunea, în al doilea caz, mai face câte-o figură de cugetare care
constă în a pune alăţuri două idei sau imagini deosebite care prin
alăturare dobândesc o mai mare vioiciune. Astfel, în primul exem-
plu, alătură calităţile limbei române,—îneâutătoare, frumoasă, bo-
gată-— cu calităţile altor limbi care n'ar aveă aceste calităţi. In al
doilea exemplu, pune în alăturare faptul că Românii culți de azi
citesc puţin românește cu faptul .că citesc mult franţuzește.
Această alăturare de idei sau imagini deosebite este un început
de antiteză și se numeşte contrast.

$ 82. Teorie.— Se numeşte acumulațiune figura de cu-

getare prin care scriitorul, spre a atrage mai mult aten-
ţiunea, asupra unui obiect, îi dă una după alta mai multe
epitete şi definiţiuni,
Subiecţiunea este o figură de cugetare în care scriitorul
se întreabă singur și tot el răspunde.
Contrastul este iarăşi o figură de cugetare prin care se
pune alăturea două idei sau imagini cu scopul de a le face
să apară mai puternice.
Exerciţiul LXXXIV. — Să se caracterizeze compoziția
de mai sus, spunându-se de ce este o descriere retorică tipică.
Exerciţiul LXXXV. — Să se analizeze această compo-
zițiune, arătându-se partea de adevăr ce coprinde; apoi să se deo-
sibească barburismele de neologisme, arătându-se cuvintele sau
expresiile corespondente româneşti la celo neexplieate în text.
 — 239 —

57.
ROMÂNUL.
Mie mi-e drag Românul şi ştiu a prețui bunătăţile cu
care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l
ascult, căci e simplu şi frumos în
înfăţişarea lui; căci e
curat, înțelept, vesel şi poetic în graiu
l său.
Imi plac obiceiurile sale patriarhale,
credinţele sale
fantastice, danţurile sale vechi şi voini
ceşti, portu l său
pitoresc, care la Roma se vede
săpat pe coloana lui
Traian ; cântecele sale jalnice şi melo
dioase şi mai ales
poeziile sale atât de armonioase,
Eu îl iubesc şi am multă sperare într'
acest popor plin
de simţire, care respectează bătrâneţel
e, care îşi iubeşte
pământul şi care, fiind mândru de
numele său de Român,
îl dă ca un semn de cea mai mare
laudă or'cărui om
vrednic, or'cărui viteaz, fie chiar de
sânge străin.
Am multă sperare într'acest neam,
adâncă a cărui
cuminţie e tipărită într'o mulțime de prov
erbe, unele mai
înțelepte decât altele; a cărui închi
puire minunată e
zugrăvită în poveştile sale poetice şi străl
ucite, ca însă şi
acele orientale ; al cărui spirit satiric se
vădeşte în ne-
număratele anecdote asupra tuturor naţii
lor, cu care s'a
aflat în relație; a cărui inimă bună şi darnică se arată
în obiceiul ospeţiei, pe care l-a păstrat cu sfinţenie
dela strămoşii. săi ;
al cărui geniu, în sfârşit, luceşte
atât de viu în poeziile sale alcătuite în |
onoarea faptelor
măreţe.ş.
Şi spre dovadă:
Care din noi nu a fost legănat în copil
ăria sa cu dul-
cele cântec de Nani puiule, şi cu poveş
ti pline de smei
ce alungă pe Făt-Logofăt cu o falcă
în cer şi cu una în
pământ ?
Care nu a fost îngrozit cu numele
de Strigoi, de Pri-
colici, de Stahii, de Rusalii, de Babe
Cloanţe, carele ies
 — 940—

noaptea din morminte şi din pivnițe pentru spaima co-

piilor nesupuşi?
Care nu a râs şi nu râde încă, ascultând întâmplările
Țiganilor ce şi-au mâncat biserica, sau a Jidanilor prin
codrul Herţei, sau a Sârbilor pe malul Dunării, sau a
Nemţilor care au degerat de frig în Moldova, zicând că
le erâ «kalt>? ş. c. ll.
Cine, ajungând noaptea la o casă țărănească, au între-
bat: «bucuros la oaspeţi?» — şi n'au auzit îndată: «bu-
curos!» Sau, trecând pe lângă o masă de țărani, au zis:
«masă — fără a fi poftit la dânsa ? Sau, fiind faţă
bunăl»
la o nuntă din sat, n'a fost «cinstit» de cuscrii voioşi şi
nu s'au încredințat de respectul tinerilor către bătrâni ?
Cine au intrat la vorbă frățeşte cu locuitorul dela câmp
şi nu s'a mirat de ideile, de judecăţile lui, şi nu a găsit
o mare plăcere a ascultă vorba lui împodobită cu figuri
originale ? De pildă:
Vrea să grăiască de un om bun ?—EI zice: E bun, ca
sînul mamei.
De un om înalt şi frumos ? E înalt ca bradul şi fru-
mos, ca luna lui Maiu.
De un om rău? Are maţe pestriţe.
De un om urit? Urit tată a avut
De un om prost? El socoate că, câte pasări sboară,
toate se mănâncă.
_De un isteţ? Scoate pe dracul din pământ.
De o femeie frumoasă? E ruptă din soare.
De un lăudăros? Intră în doi, ca în doisprezece, şi.
nu-l scot nici douăzecişipatru.
De un tânăr cu părul alb ? L-a nins de vreme.
ŞC, ge. LL, ş.c.l.
Cine s'a amestecat printre flăcăi sau fete la clacă
sau la şezătoare şi n'a petrecut ceasuri de mulțumire,
auzind glumele tinerilor, păcălirile lui Păcală şi Tân-
dală, pnveştile lui Sfarmă-Piatră, Strâmbă- Lemne şi ale
lui Statu-Palma-Barba-Cot, istoria văcarului, care sa
N
PS

— 241 —
mâniat pe sat, şi mai ales cimiliturile propuse fetelor,
ca să le ghicească?
Cui nu-i place să vadă alergând pe un şes întins o
poştă românească cu opt cai? Caii aleargă, cât le apucă
piciorul ; postaşii chiuiesc, cât le ţine gura, pocnind ne-
contenit din harapnice, şi căruța sau căleasca coboară
văile, trece podurile, suie dealurile, cu repegiunea dru-
mului de fier... din Austria. Tot drumul e un vârtej
spăimântător, în care călătorul are prilejul de a-şi vedeă
capul frânt de zece ori pe ceas; dar n'aibă frică el, căci,
deşi drumurile sunt rele, deși caii sunt mici, deşi ha-
murile sunt slabe, deşi într'un cuvânt, primejdiile sunt
multe, postaşii români sunt ghibaci, sunt voinici. Fie
noapte oarbă, fie glod, fie costişă, fie vale sau prăpastie,
rv'aibă grijă, când postaşul îi zice: «Nu te teme, dom-
nule, că eşti cu mine» ? |
Cine a văzut o horă veselă, invârtindu-se pe iarbă,
la umbra unui stejar, sau danţul vestit al «căluşeilor»,
sau «munteneasca» sau «voiniceasca», şi s'a putut opri
cu sânge rece în fața acelor veselii ale poporului atât
de vii, atât de caracteristice?
Şi, mai cu seamă, care Româna nu şi-a dorit Patria
cu lacrimi, când s'a găsit în străinătate ? — şi care nu se
simte pătruns de o jale tainică şi nesfârşită, când aude
buciumul şi doinele la munte ?
Ol trebuie să nu aibă cinevă nicio picătură de sânge
în vine, nici o scânteie de simţire în inimă, pentru ca
să nu se induioşeze la priveliştea Patriei sale şi să nu
iubească pe fratele său, Poporul Român!
„ Aruncă-ţi ochii la or'care Român, şi-l vei găsi tot-
deauna vrednic de figurat într'un tablou. E
De va şedeă lungit pe iarbă la poalele unui codru; de
va sta în picioare, rezămat într'un toiag lângă o turmă
de oi; de se va săltă în horă, vesel şi cu pletele în
vânt, de se va cobori pe o cărare de munte'cu durda
sa pe spinare; de se va aruncă voiniceşte pe un cal
Carie de cilire şi comp. cl. IV secundară de Dragomirescu şi Adamescu. 16
 — 242 —

„sălbatic; de va cârmi o plută de catarguri pe Bistriţa

“sau pe Olt, ş. c. 1...; or'cum îl vei privi, fie-ca plugar,
fie ca cioban, fie ca postaş, fie ca plutaş, te vei minună
de fireasca frumuseţe a figurii lui şi te vei încredinţă
că un zugrav mar puteă nicăirea să-şi îmbogăţească
albumul mai mult, şi totodată mai lesne, decât în ţările
noastre. Si .
Vezi-l pe Român, când vine primăvara, cum i se
umple sufletul de bucurie, cum îi creşte inima în piept
ca frunza în pădure | Cu câtă mulţumire el cată la noua
podoabă a naturii, ce acopere locul naşterii sale, cu câtă
veselie el vede luncile iaverzite, câmpiile înflorite, hol-
dele răsărite |
Românul se renaşte cu primăvara! E! întinereşte cu
natura, căci o iubeşte cu toată dragostea unui om primitiv.
De aceea şi toate cântecele lui încep cu frunză verde. -
Lui îi place să se rătăcească prin desişul pădurilor ; îi
place să-şi puie flori la pălărie, să asculte cântecele pa-
sărilor şi să zică atunci câte o doină de jale, de dra-
goste sau de haiducie.
Peniru dânsul primăvara este un timp de simţiri
puternice şi ademinătoare. Şi desimea. înverzită a co-
drilor, prin care şerpuiesc şi se pierd tainice poteci, deș--
“teaptă în inima lui un dor ascuns de voinicie şi-l în-
deamnă a zice:
Frunza 'n codru s'a 'ndesit,
Sufletu-mi s'a răcorit !:

Hai, voinice, la ponoară,

Pân” ce-i iarba cruzişoară !

Unde calci,
Urmă nu faci; -

Unde şezi,
Nu te mai vezi!
E | | V. Alecsandri.
i ” ! (1819—1890).
 — 243—

Exerciţiul LXXXVI. — Să se caracterizeze, spunându-se

de ce este descriere retorică, şi anume de ce putem zice că
este un caracter.
Exerciţiul LXXXVII. — Să se arate defectele de stil,
ale compoziţiei următoare.
|
58.
DOI 1821.
Sunt oameni ce binecuvintează anul acesta şi au aspi-
raţii către dânsul; sunt iar oameni ce îl blestemă şi cu
oroare işi aduc aminte de dânsul.
Amândouă părţile, fără a şti cauza afecțiunii sau a-
versiunii lor, îşi au cuvintele lor foarte mari.
Cauza e foarte simplă; cauza este că au fost doi
1821.
Unul veniă de unde îşi înțărcase dracul Fanarioţii,.
în
capul căruia eră Ipsilante; şi altul, de unde
se .mai află
încă, dacă nu vână şi sânge, oase încai și
tot oase de:
Român, ce mai pot învia, ca însăşi oasele peste
care
profetiză Iezechil. S
« Despre Olt veniă 1821 cel românesc, dela Apus,
de
unde vin uraganele ce curăţă aerul de morburi 'sau
de
ciume, şi răstoarnă şi casele ce nu stau pe temelii bune.
Oltenii veniau cu acel 1821, şi în capul lor eră Tudor
Vladimirescu.
Cu un 21 veniă Ipsilante cu o adunătură de străini
de toate culorile şi după care, ca toți junii credul
i şi ge-
neroşi, se luară, amăgiţi, o mulțime de elevi Greci,
plini de ardoarea celor ce ştiuseră a muri la Termopile.
Cu cel românesc 21 veniă Vladimirescul cu 16
mii de
panduri, toţi Români, toţi Oltenaşi ce miroase
pe cel cu
vestminte albastre la ceafă, ca să-l cunoască, dacă eră
boier sau ciocoiu, Si
Un 21 veni din Moldova, şi încă şi mai de
departe,
şi stete la Colentina, pe unde trec Mustalii
când vina şi
se duc, şi se puse grecește în casele Ghicilor.
 — 244 —

Cel adevărat 21 veni de peste Olt şi stete la mama

capitalei, la Mitropolie voiu să zic, şi se puse româd-
neşte în casa Brâncovenilor.
Unul la Colentina şi altul la Mitropolie: steleră şi,
spre a se cunoaşte, se măsurară unul pe altul de sus
până jos. Se cunoscură şi după poziţia ce luară, şi după
fapte, şi după cugete, şi după stăpâni. Unul venise a
servi Românilor, şi altul străinilor.
Unul aduse pradă, despuieri, ucideri, incendiuri de
case, spargeri de biserici, măcelul celor fără putere, de-
zonori în familii, devastaţia ţării dintr'un cap până la
altul, şi niciun principiu.
Altul, cel adevărat românesc, semână cu mâinele pline
semințele naţionalității şi strigă: «Jos cu ciocoiil Să
strivim capul şerpilorλ
Unul, cel fanariotic, cântă :
Aideţi, frați să trăim bine,
Să trăim tot pentru noi,
Că iată vremea ne vine
Cea 'ncărcată de nevoi.
Altul, cel românesc, cântă, ca toți eroii moderni ai
tutulor naţiunilor în servitute, ca toţi eroii Greciei, cân-
tecul Jienilor:

Toate plugurile umblă,

Numai pluguletul meu
L-a "nțelenit Dumnezeu.
Dar a dat şi Dumnezeu
Că umblă și plugul meu,
Să trag brazda dracului
La uşa spurcatului, : -
O brăzduţă d'ale sfinte,
Să ţie ciocoiul minte;
Să-ţi arunce un semănat
Pt, Cu sângele meu udat; |
Ploaie, măre, d'apă vie;
Ce sămânţa ţi-o învie;
Sâ-mi îţi dau un semănat,
Ce de mult nu s'a mai dat:
 — 245—

Semănat de poteeaşi,
Să răsaje Românași;
Sămânţă de plumb, de fer,
Ce-mi îţi creşte pân'la cer.
Plugulețul meu nebun,
Cum te prefăcuşi în tun!
Vezi aşă mai poţi ară,
Să mă scapi de angară...
Capitala atunci sta între doi 21: între al lui Ipsilante,
ce reşedeă la Colintina, şi între a lui Tudor, ce reşedeă în
casele Basarabilor.
Ipsilante venise proclamând prada şi incendiul. Cipcoii,
din preună cu toată adunătură de streini, îl recunoscură
de cap şi. începură prada şi violarea.
Tudor proclamă drepturile Patriei şi Domnia Română,
şi ciocoii nu-l iertară. "Tudor fi trădat la Goleşti, de doi
inşi venetici, şi ucis prin ordinul lui Ipsilante la Târgovişte
în aplauzul trântorilor'şi lipitorilor, vampirilor României.
De la un 1821, de la al lui Ipsilante, avem suvenire
tot ce este mai nenaţional, mai batjocoritor, mai oribil ;
iar de la 1821 al lui Tudor, începe regenerarea Românului.
Unul, cel de peste Prut, aduce distrucţiune şi.o ade-
vărată «stăpânire». Cel de peste Olt aduce o creaţiune
nouă: domnitor român, reforme, şcoale naţionale, etc.
Acum, după ce se descurcară și distinseră doi 1821,
ştie fiecine, după doctrinele şi politica sa, ce are de a
blestemă şi ce are de a binecuvântă. |
I. Heliade Rădulescu,
(1892--1872)
Explicare.— In această compoziţie, deşi se pare că autorul
descrie un singur lucru: Anul 1821 în Țările Române», în
realitate descrie două porniri sau două curente deosebite
ce sau manifestat în ţările noastre atunci. De aceea şi el îşi
întitulează scrierea sa, «Doi 1821». Aceste două curente, unul,
reprezentat; prin Ipsilante, este curentul străin, grecesc, Vio-
lent, viclean ; celălalt, reprezentat prin Tudor Vladimirescu,
este naţional, românesc, pacinic şi cinstit. Este deci o pa-
 — 246
—

ralelă, In descrierea acestor două curente, autorul se vede

că are intențiunea de a defăimă, cât mai mult meritul lu;
Ipsilante ; şi de a înălță pe Tudor Vladimirescu. De ar fi
fost prozaică, autorul ar fi putut spune și unele însușiri
bune ale lui Ipsilante, ca bunioară, faptul că el reprezentă.
lupta, pentru independenţă a Grecilor în contra Turcilor. iar
„relele ce ni le-au pricinuit proveniau în mare parte din
faptul că noi eram considerați ca provincie turcească ;
precum şi unele însușiri rele ale lui Tudnr Vladimirescu,
care nu prea avea conştiinţă de ceeace urmăriă, etc. Este
deci o compoziţie retorică.
$ 83. Teorie. — Descrierile retorice, când se re-
fere la două sau mai multe lucruri de sine stătătoare,
sau la un singur lucru de sine stătător însă în două,
sau mai multe momente deosebite ale existenţei sale,
iar descrierea, lor se face prin asemănarea sau deo-
sebirea, caracterelor cu care se prezintă — poartă, ca
și descrierile prozaice de acelaș fel, numele de paralele.
Aplicaţie. — Ce se numește un caracter ? Ce fel de compoziţie
“este <Românul» ? De ce zicem că «Doi 1821» este o paralelă ? De
ce este o compoziţie retorică?
Exerciţiul LXX XVIII. — Să se transforme într'o paralelă
prozaică.
Exerciţiul LXXXIX. — Să se compună, după acest model,
o paralelă, între Mateiu Basarab şi Vasile Lupu.
$ 84. Recapitulare. — Descrierile pot fi şi reto-
rice, atunci când, descriind un lucru, scriitorul caută,
să-l laude san să-l defaime, cu scop ca să deștepte
Şi în noi pornirea de a-l Jăudă, sau defăimă.
Descrierile retorice se apropie de cele poetice prin;
stilul figurat; de cele prozaice prin vorbirea, liberă ; se
deosibesc, de cele poetice, pentru că tind să ne facă să,
credem în adevărul obiectului; iar de cele prozaice, prin
faptul că, deşi urmărind adevărul, transformă obiectul.
Descrierile retorice au același specii, ca și cele
prozaice. |
 CAP. VII.

- NARAȚIUNEA RETORICĂ

59. |
GRIGORE ALEXANDRESCU 15-04
e

Mai an, capitala noastră eră în picioare ; alergau toţi în

toate părţile, dă om peste om. Oştirea pe jos şi călare,
înşirată. pe strade, cu arma la pământ şi cu steagurile în
zăbranic negru, muzicila toate răspântiile, clopotele mari
şi mici sunau la'o sută de biserici, de luau auzul, tră-
gând a jale. Corpurile constituite toate, unul după altul,
cu preşedinţii în frunte, facultăţile şi şcoalele cu profesorii
lor, corporaţiile cu baniere, urmau în cadență. Lumea
alergă pe capete să vază carele încărcate cu sute de
coroane de lauri şi de flori, urmate de dricul poleit, care
duceă la ultima locuință pe un bărbat de stat, fost de -
zece ori ministru, acoperit de sus până jos cu cruci,
stele şi cordoane. |
-„ Acum, nu de mult, tot-pe aceeaşi cale şi tot către acel
locaş mergeă în tăcere şi nebăgat în seamă, fără steaguri,
fără tobe şi fără surle, dricul modest în care erau rămă-
şițele pământeşti ale poetului Alexandrescu. Tăcutul şi
-
 — 948—
puţin numerosul cortegiu făceă contrast cu acea măreaţă
şi sgomotoasă petrecere a fostului ministru. Mi-am zis că
pentru marele poet eră momentul când răsăriă ziua din
care el incepe a trăi etern în inima şi în memoria Ro-
mânilor :
«... Mulţi oameni mari şi buni,
«Lumii folositorii, au trecut de nebuni;
«Au fost persecutați
«În vremea ce-au trăit,
«Şi foarte lăudați,
«După ce au murit».
(Alexandrescu, Răspunsul Cometei din 1858).
Mi-aduc aminte din copilărie, când. dascălul Vaillant,
venit de curând în ţară, cam pe la anul 1831, deschi-
sese o clasă de limbă franceză, într'o odăiţă în Sfântul
Sava. Adunase câţivă băieţi, dintr'acei care mai aveau
cevă cunoştinţe de acea limbă, căpătate pe ici pe colea
de pe la dascălii Luigi, Coulin, Janeloni şi Vanzand.
Clasa se compuneă, după cât m'ajută memoria, din: Cos-
tache C. Bălăceanu, Nae [. Budișteanu, Ion D. Ghica,
Grigore Sc. Grădişteanu, Scarlat N. Filipescu, Costache
A. Rosetti.
Vaillant ne dictă din: «Grandeur et decadence des
Romains» de Montesquieu ; făceam versuri în proză din
«la Henriade» a lui Voltaire, şi ne da de învăţam pe
din afară Satire şi Epistole d'ale lui Boileau.
Noi aceşti şase,ne credem mai tari în limba franceză
decât toţi băieţii din Bucureşti, ba unul din noi făceă
şi versuri, Deşi îi spuneam că erau cam din topor lu-
crate, el tot stăruiă să ne împuie urechile, citindu-ne
odele şi satirile sale. Cele româneşti începeau mai
totdeauna ă la Paris Momuleanu cu:
«O, ce ciudă,.cât mă mir
«D'al cutărui (sau cutărei) haractir»,.
Costache Rosetti eră mai modest, ne înveseliă cu spiri-
tuoasele cuplete ce adăogă pe toată ziua la cântecele de
modă.
 -— 249 —

In primăvară, Vaillant mai recrutase un elev. Se ivise

pe banca din fund, lângă părete, un tână
— par'că
r -l
văd! — întăşurat întrun surtuc cafeniu, oacheş, foarte
oacheş, -părul negru, sprâncenele groase îmbinate, ochii
căprii şi scânleietori; mustața îi mijiă pe buză.
Nu ştiu,
mica deosebire de vârstă sau superioritatea ce
credeâ
că aveam noi în limba ce veniă să învețe şi el,
îl făcea
să se ţie arasna. La sfârşitul clasei, noi eşiam
grămadă
şI sgomotoşi, pe când el se strecură binişor
şi îşi luă:
drumul singur spre casă. Acesta eră tânărul Grigorie
Alexandrescu.
Odată Vaillant, după ce ne ia d'arîndul să-i recităm
epistola lui Boileau către Molicre:
«Rare et fameux esprit dont la fertile veine
«Ignore en 6crivant le travail et la peine....

şi cei vechi ne încurcăm toţi, unul după altul, care la

versul întâiu, care dela cel de al doilea, fără ca unul
macăr s'o putem scoate la căpătâiu, se îndreptează către
noul venit, zicându-i:
«Voyons, monsieur Gregoire, pouvez-vouz me debiter
"ela ! Allons, du courage |» i
Tânărul se roşeşte, clipeşte de două, trei ori din ochi,
începe a recită şi o duce până la sfârşit, fără cea mai
nică ezitaţiune, fără îngânare şi fără o singură greşaiă,
indicând cu precisiune punctuaţiunea şi trecând peste
rimă fără a o căută, Ceilalţi ne uitam unul la altul,
exprimând mirare, admiraţiune sau “gelozie. Niciodată
- până atunci nu auzisem o dicţiune mai corectă şi mai
plăcută ; deşi citisem şi recitisem de o sută de ori acea
epistolă, dar pot zice că numai atunci i-am înțeles spi-
ritul şi eleganța.
“
La ieşirea din clasă, m'am simţita tras către acel tânăr,
m'am apropiat de dânsul şi, fiindcă mergeam tot pe o
„ cale, ne-am luat la vorbă pe drum. Mi-a recitat cu en-
tusiasm scene întregi din Andromaca şi din Fedra de
 — 250 —
Racine. La întrebarea mea, dacă-n'a cercat să :scrie ro-
mâneşte, mi-a răspuns recitându-mi Adio la Târgovişte :
«Culcat p'aste ruine sub care, adâncită,
«E gloria străbună şi umbra de eroi...,

Dintr'aceă zi am fost amici, şi iubirea noastră unul

pentru altul nu sa desminţit niciodată.
Eu şedeam pe podul Caliţii (Calea Craiovei), Alexan-
drescu locuiă într'un beciu sub scară la Mitropolie, la
unchiul său, părintele Ieremia. Eram vecini şi ne vedeam.
în toate zilele ; pregătiam lecţiile noastre împreună.
Iancu Văcărescu, venit dela moşie dela Moţăţeni, 'tră-
sese în gazdă la tatăl meu, şi, intrând odată în camera
mea, ne găseşte, pe Alexandrescu şi pe mine, învățân-
du-ne lecţia ; eu, cu Boileau în mână, ascultam. cum
„ camaradul meu ziceă pe din afară L'Art podtique. Văcă-
rescu, în mirare de modul cum acel tânăr recită versu-:
rile, a petrecut toată seara cu noi. Alexandrescu, care
aveă o memorie extraordinară,
i-a recitat toate poeziile ce
Văcărescu publicase într'o mică broşurică: Ceasornicul în-
drepiat, Oda la Stema Ţării, Primăvara Amorului, etc.
Văcărescu, încântat, l-a luat în braţe şi l-a sărutat,
zicându-i : «Băiete, tu o să fii un poet mare». Alexan-
drescu mi-a spus de multe ori Că acea seară a fost una -
din cele mai fericite ale vieţii sale. A face cunoştinţa
lui Văcărescu — fusese, visul copilăriei lui.
A doua seară, adunare numeroasă în sala tatălui meu.
Intre mosafiri se găsiau : Văcărescu, Efrosin Poteca, Eliad,
Popa Grigorie, fraţii Câmpineni şi alţi doi trei, rude şi
amici. Alexandrescu a recitat scene întregi din Sofocle:
şi Euripid în limba elenă; ştiă pe Anacreon din scoarță
până în scoarță. Anacreon erâ poetul favorit al Văcăre-
scului, care adesea luă versul din gura lui Alexandrescu,
„până ajungeă la câte o strofă ce îi scăpă din memorie,
de unde apoi urmă iar Alexandrescu înainte ; şi serata
s'a încheiat, după cum se obicinuiă pe atunci, în sofra- .
 — 251—

gerie, cu un curcan fript, admirat de întreaga adunare,.

blagoslovit de părintele Grigorie Poenăreanu şi salutat
:
de tânărul poet cu fabula sa, care se termină cu;
«Prinţule, în loc de piată,
«Aş pofti câţivă curcani».

[Vulpoiul predicator),

De atunci vedeam pe Alexandrescu mai rar; îl luase-

Eliad acasă la dânsul, în mahalaua Dudescului.
Ia ajunul Sfântului Ioan, a venit de mi-a
adus un plic
mare pecetluit, rugându-mă să-l pun, fără să
ştie nimeni:
în aşternutul Văcărescului sub căpătâiu. Acel
plic con-
ținea oda:
4
«Tu, care-ai fost
din pruncie al muzelor favorit
<Şi ca strămoşească-avere geniul ai moşten
it,
«Cântător al primăverii...

Mai târziu s'a mutat la Maior Câmpineanu,

unde se.
adunau zi şi noapte Manolache Băleanu, Grigo
re Canta-
cuzino, Iancu Ruset, Aristia, Costache Bălăc
eanu, ofițeri
români dintr'un regiment cu Câmpineanu,
Căpitanii Go--
leşti, Ştefan şi Ni-ulae, Căpitanii Creţuleşti
, „Costache şi
Scarlat, Căpitanul Teologu, Căpitanul Voinescu
II, sub-
locotenentul Rosetache, şi mai mulţi tineri de pe atunci,
care petreceau citind istorii militare: «Campaniil
e lui:
Napoleon», «Memoriile lui Frederic-Cel-Mare», şi
scrieri |
de al poeţilor în renume: Lamartine, Hugo,
Beraniger,
etc.. Alexandrescu înveseliă auditorul cu cât o elegie, o
“satiră sau o fabulă. -
Acolo s'a format societatea «Filarmonică», peniru
care
Eliad a tradus pe «Mahomed» al lui Voltarie, Aristi
a pe
«Saul» din Alfieri, Alexandrescu pe «Alzira». tragedii cu
care sau inaugurat scena română. Atunci s'au tradus.
mai multe din comediile lui Moliere, din
care «Am-
fitron» a avut un mare succes pe scenă. Inter
preţii ace-
stor opere au fost: D-nii: Andronescu, Curie, lama
ndi,.
 — 252—

Mihăileanu, Caragiale, Lascarescu ; D-nele Caliopi, Raliţa

Mihăileanu, Efrosina Vlasto (Etrosina Popescu).
Contactul cu tinerii ofiţeri au făcut pe Alexandrescu
-să dorească a deveni camaradul lor de arme. Recomandat
-spătarului ca bun scriitor, el a fost admis în mica noastră
“armată de atunci ca «iunker», ataşat la «djurstvă» ; până
când, într'o zi, şeful său, dându-i să copieze o prețioasă
“otnoşenie», proză pe care autorul ei se aşteptă s'o vază
trecută la nemurire în litere gotice cu flori, s'a speriat
de icoana noului iunker şi l-a trimes la graniţă la Foc-
:şani, să studieze ştiinţa caligrafică, dându-i importanta
misiure de-a întrebă de paşaport pe toţi câți voiau să
“treacă şanţul, care despărţiă partea oraşului moldovenesc
de cea muntenească, şi să taie la răboj oile care veniau
dintr'un mal la celălalt al Milcovului. Neputându-se îm-
păcă cu această slujbă, deşi fusese înălţat ia rangul de
“sublocotenent, Alexandrescu şi-a dat demisiunea, ca să
:se poate consacră cu fotul literilor.
„Iată cum descrie poetul punctul de pază ce i se încre-
dinţase :

«Spre apus curge o apă, între două țări hotar:.

«Fraţi a căror neunire au avut sfârșit amar; «
«Pe o margine e zimbrul, iar pe alta un vultur,
«Care nici nu mai visează la al Tibrului murmur,
«Care sub o nouă formă şi numire ce-a luat,
«Ca mulţi, cântecul, purtarea şi năravul şi-a șchimbat»,
Epistolă către Col, 1. Câmpineanu.

P'atunci eu eram la Paris, şi tată-meu, care aveă o

mare afecţiune pentru Alexandrescu, îl luase acasă la
dânsul, uhde a şezut mai mulţi ani într'o cameră din
casa care se află unde este acum otelul Brofift, peste
drum de Teatru. Intr'acea cameră a scris cele mai multe
-din meditații: Fericirea, Mulţumirea dedicată fetiţei Voi-
nescului II (acum contesa de Rochemonteux), Vieaţa câm-
„penească, dedicată lui Grigore Cantacuzino, proprietarul
E
 — 253—
moşiei Floreşti, unde a petrecut o vară
; Epistola către:
Voltaire şi altele ; acolo a scris Anul 1840
«Să stăpânim durerea care pe om supune,
aSă aşteptăm în pace al soartei ajutor...
a scris Miezul nopţii :
«.. Frumoasa primăvară acuma se grăbeşte, :
«La caru-i să înhame pe zefirii uşori,
«Păşaşte şi în urmă-i verdeață se
iveşte
aŞi cerul se desbracă de viforoşii nori».
Acolo a scris fabulele: Toporul şi Pădurea, Câinele şi.
Cuţelul, Boul şi Vițelul, Lupul moralist, « Vulpea liberală,.
Lebăda şi puii Corbului, etc.
,
Când m'am intors în țară, pe la anul 1841, am găsit.
pe Alexandrescu tot la djurstvă, în
mahalaua Gorgani,
undem îl lăsasem ; dar de astă dată
nu ca iunker, nu ca
copist, ci ca pensionar, sub cheie şi cu pază-de
cu puşca la uşă. Iată cum meritase t solda
e] aceste onoruri..
General-Consulul găsise, în înalta-i
judecată, că în fa-.
bula Lebăda şi puii Corbului, Vulpea
vicleană seamănă.
aidoma cu guvernul ce
reprezentă, că puii Corbului erau. ,
nevinovaţii de Români, şi Lehăda,
omul care dă sfaturi.
bune, şi ceruse pedeapsa cutezătoru
lui autor:
dA zis...
«Că lupii, urşii, leii, vorbese de stăpânire,
«Că lupul e cutare ce judecă, despoaie,
«Şi ia după om pielea, ca lupul
după oaie,
«Că lebăda e omul ce dă povățuire
«Acelor care umblă pe calea de peire...»
. | (Alexandrescu, Ep. către Voinescu HM).
Aşă eră p'atunci; o vorbă rea la palat, o
simplă bă--
nuială a Consulului te ducea nejudecat şi
deadreptul la
puşcărie, sau cel puţin la vreo mânăstire, fără a ţi se
permite să vezi altă figură amică decât pe a
păzitorului.
Voind să văd pe Alexandrescu la spătărie,
unde eră.
închis, mi-a trebuitsă alerg o săptămână,
să mă căciu-
lesc pe la toate. autorităţile civile şi militare,
dela do-
robanţ până la Vornicul cel mare, până să dobândesc.
 954 —
-o scrisoare cu trei iscălituri, în puterea căreia un ofiţer
mi-a. deschis uşa odăii prizonierului. Tânărul ofiţer, care
m'a întovărăşit, simpatiză, sunt sigur, mai mult cu pri-
"zonierii, precum îi numiă cu emfază, decât cu acei care
îi dedese în pază. Când am ieşit din casa lui Alexan-
“drescu, nu mai eră nimeni prin curte; se întunecase şi
plecase toți amploiaţii ; tânărul ofiţer mi-a propus să mă
-duc, să văd şi pe Nicu Bălcescu, căci şi iunkerul Băl-
-cescu eră închis acolo de mai multe luni, pentrucă spu-
'sese unor sergenţi din regimentul său, că Mircea, Mihai
.şi Ştefan fusese nişte Domni viteji : în anul de graţie 1841
nu eră ertat de a răspândi asemenea vorbe. Tot atunci,
colonelul Câmpineanu, închis vreo doi ani la Mărgineni,
fusese transferat în închisoarea dela Plumbuita ; Mano-
lache Băleanu eră surghiunit la Bolintin; Marin Serghiescu
-naţionalul) la Ocna de sare dela Telega, iar Bolliac, mai
norocit, respiră aer curat de munte, surghiunit la schitul
„Poiana-Mărului, unde un cucernic călugăr rus îi cetiă în
toate dimineţile molitvele Sfântului Vasile.
Poliţia, după ce şi-a satistăcut pe deplin curiozitatea,
“citind trei luni, zi şi noapte, hârtiile şi cărticelele lui
Alexandrescu, a declarat tată-meu, dându-i cheia odăii,
-că nu mai pune peceţi pe uşă şi că avea ordin să libe-
reze pe prizonier.
A doua zi m'am dus, de l-am luat dela închisoare,
să-l aduc acasă, dar a stăruit să se mute la otelul Con-
“duri, unde a închiriat o odaie. Insă, după vreo trei sau
patru luni, plecând eu la Iaşi, sia mutat iar la tată-meu,
unde a șezut până la 1844.
Când m'am dus de l-am văzut la închisoare, aveă un
vraf de hârtii pe masă, pline de ştersături şi de cruci,
în toate părţile. Când scriă aveă mania de se citiă şi tot
“ştergeă şi îndreplă; dobândise patima asta, citind adeseâ
versul lui Boileau :
«Si jeeris quatre mots, j'en effacerai trois».
Acel vraf de hârtii eră traducţiunea Meropei, cu care
cu

— 255 —
se ocupase în închisoare, ca să-i treacă de urit.
Ce so fi -
“făcut acea traducere?
In vara anului 1842, profitând de vacanțţiile Acade
miei
din laşi, venisem în Bucureşti. Unul din conce
sionarii
ocnelor de sare, răposatul Oteteleşanu, care
pe atunci
îmi eră cam rudă, ne invită, pe Alexandrescu şi pe mine,
să-l întovărăşim la Baia de Aramă. Se propu
neă com-
paniei să cumpere acea moşie, pentru explo
atarea me-
talului;. ocaziunea eră favorabilă ; puteam
fără mare
cheltuială să ne satisfacem o dorință vechie ee aveam,
de a vizită mânăstirile de peste Oit. Intr'acea
călătorie,
am mers din mânăstire în mânăstire şi din
schit în schit,
dela Cozia până la Tismana; ne-am cobori
t la Turnu-
Severin şi apoi ne-am întors, urmând obârşi
a munţilor
din stână în stână, călătorind când pe jos, când
călare,
din gura Bahnei în Dunăre, până în valea
Oltului, la
Turnu-Roşu. Alexandrescu a descris o parte
din acea
călătorie într'un memorial. In pelerinagi
ul la Cozia a
scris Umbra lui Mircea :* |
ci. Mircea, îmi răspunde dealul, Mircea, Oltul repetează ;
«Acest sunet, acest nume valurile îl primesc,
«Unul altuia îl spune, Dunărea se "nștiințează,
«Ş'ale ei spumate unde, către mare îl pornese.

«Lumea e în aşteptare „ «tunurile cele “nalte,

«Ca fantome de mari secoli, pe eroii
lor jelesc,
«Ş'ale valurilor mândre generaţii spumeg
ate
«Zidul vechiu al mânăstirii în cadență
îl izbesc» .

La Tismana a scris Răsăritul lunii,

la Drăgăşani Mor-
“mintele, şi mai multe alte poezii pline
de cugetări măreţe,
ca aspiraţiunile sufletului său, şi de tablouri desc
riptive,
vesele şi înflorite, ca frumoasele locuri ce vizită şi ca
sburdările inimei sale. |
Lăudată fie memoria marelui
poet, a cărui pană a
ştiut să invieze umbrele glorioas
e ale eroicului nostru
“trecut, şi a împodobit vechile tradiţiuni legendare ale
 — 256—

istoriei naţionale, îmbrăcându-le în strălucitele colori

ale bogatei sale imaginaţiuni |
La anul 1842, Alexandrescu a fost numit impiegat la
postelnicie, la masa jălbilor. Serviciul, cu care îl însăr-
cinase şeful său, eră de a cili toate petiţiunile adresate
Domnului, de a face pentru fiecare câte un extract şi
de a le adresă autorităţilor respective cu apostila dom-
nească, Vodă Bibescu, mulțumit de modul cum îşi înde-
pliniă datoria, a voit să-l aibă pe lângă dânsul şi îl luă
la Breaza, unde petreceă lunile de vară.
Deşi în mare favoare la curtea lui Vodă Bibescu, dar
nici intriga nici linguşirea nu s'a putut apropiă vreodată
de dânsul. Vorbiă tare, fără a-şi ascunde gândurile şi
credinţele. |
Odată, aflându- mă cu unchiu-meu la Câmpină, m'am
dus, să-l văz la Breaza. Doamna Bibescu, aflând că eram
în odaie la Alexandrescu, a trimes de m'a poltit la masă.
Prânzul a fost vesel. Alexandrescu, bine dispus, a po-
vestit o mulţime de istorioare. ţărăneşti, în care vestitul
Carcalechi, ziaristul curţii, jucă rolul principal. Doamna,
care-l ascultă cu plăcere şi rideă mult la acele pove-
stiri, îi zice: «Să vii să mănânci în toate zilele cu noi».
Apoi, întorcându-se către Vodă,cu un ton poruncitor:
«Numeşte-l poet al curţii b»
Alexandrescu, fără să aştepte care eră hotărirea dom-
nească, răspunde: «Să mănânc, foarte bine merge; dar
«să fiu poet de porunceală, văd că Măria Ta nai citit o
«satiră ce -am făcut acum vreo câţivă ani unui poet de -
«curte de atunci, pe care-l povăţuiam cu versurile:

«la-ți nădragii de atlaz,

«De-ţi fă steagul la Parnas»

«Apoi ce fac eu cu acele versuri, când voiu îmbrăcă

nădragi de atlaz ?»
„Mai târziu a fost numit director la depar tamentul
Credinței, pe când moşiile şi mânăstirile închinate şi :
 — 257 —

neinchinate se arendau cum da Domnul, post impor-

tant şi ambiţionat de toți acei care
căutau să facă averi
mari. EI, care l-a ocupat atâţi ani, a
ieşit de acolo sărac,
precum intrase.
In anul 1853 se auzise de răsboiu.
Alexandrescu, ca şi
Nicu Bălcescu, au avut totdeauna credința că România
numai prin arme se puteă ridică la rangul
ce i se
cuvine. Eră vorba ca o armată auxiliară franc
eză să
vie să ocupe valea Dunării de jos,
iar flota engleză
să cuprindă Marea Neagră ; se sună şi
de venirea lui. Ma-
gheru cu proscrişii Români, şi tine
rimea începuse a
bate din pinteni. Atunci Alexandrescu
a scris: Cântecul
„soldatului :
«Pe câmpul României
«Trompeta când răsună,
«La glasul datoriei
«Oştirea se adună». . .
Tot atunci a salutat pe Halcinski cu un lung
adio în
versuri. |
De ce n'a voit soarta să poată vedeă şi el pe Româ
ni,
urcând cu vijelie printre gloanţe şi mitralie dealul
Griviței,
înfigând în creştet gioriosul lor steag, şi pe vitea
zul şi
fiorosul Osman Pașa închinând sabia lui unui tânăr co-
lonel român !
La 1859, după sosirea lui Vodă Cuza în scaunul dom-
nesc al Principatelor Unite, Alexandrescu a ocupat postu
l
de Ministru interimar la Culte. Modestia, care-l carac-
teriză, nu i-a permis să primească a fi numit la acel
interim ca titular. Mai în urmă, la 1860, a fost trimis
la Focşani ca membru la comisia centrală. Acolo a fost
lovit de o boală nemi!ostivă, care l-a ținut, aproape un
sfert de secol, mort intre cei vii.
De copil, Alexandrescu cunoştea poeţii greci vechi
şi
moderni; la vârsta de şaptesprezece ani, citise pe
toţi
clasicii francezi, şi ştiă pe din afară tot ce eră măreț
şi lrumos în literatură,
Carie de citire şi compozitiune, cl. IV sec. de Dragomirescu şi Adamescu 17
 — 258—

Cine eră şi de unde venise acel băiat în şcoala lui Vail-

lant, şi unde studiase el până atunci, în ce şcoalăşi cu
ce dascăl? Studiase acold unde au studiat oamenii de
felul lui, oamenii de geniu : la şcoala inimii şi a spiritului,
sub direcţiunea dorinței şi plăcerii de a şti şi de a
admiră. Ştiu numai că în podul casei la Mitropolie stau
aruncate vreo mie de volume, claie peste grămadă, necla-
sate, necatalogate. Acolo se închideă Alexandrescu, de
citiă. Multe ore plăcute am petrecut noi împreună, în
mijlocul acestor infolio, citind când vieţile oamenilor
iluştri de Plutarc, când vieţile sfinţilor în Cazanie, când,
pe Tucidid sau pe Xenofon!
Alexandrescu, fiul vistierului Mihaiu şi al Mariei Fusea
soră cu Niculae Fusea, tatăl fostului deputat Costică
Fusea, eră născut în Târgovişte, la anul 1812, în patria
Văcăreştilor, a lui Eliad şi a lui Cârlova. Zâna care a
prezidat la naşterea lui l-a înzestrat cu îmbelşugare cu
o mare memorie şi cu darul armoniei. Şi-a petrecut anii
copilăriei sale împreună cu poetul Cârlova şi cu Cos-
tache Bălăcescu, învățând să scrie româneşte şi greceşte
pe ici pe colea, pe apucate. Poeziile lui se deosibesc prin
mari calităţi de stil, de cugetare şi de simţire, care-l
pun între fruntaşii poeziei române.
Meditaţiile au un sbor înalt, care le ridică alături cu
acele ale lui Lamartine.
Satirele lui sunt înarmate cu împunsături de felul lui
Boileau. |
Fabulele, care formează o parte însemnată şi originală
din scrierile lui Alexandrescu, multe, precum Lebăda şi
puii Corbului, Pădurea-şi Toporul, Vulpea liberală şi altele,
le-ar fi subsemnat chiar însuşi La Fontaine.
A zice de dânsul, că a fost poet de un talent superior,
nu este destul. Ela fost un suflet mare şi nobil, o inimă
curată şi generoasă, vesel şi glumeţ ; îi plăceă societatea
aleasă, şi, dacă câteodată căută singurătatea, eră mai
mult ca o alinare de amărăciunile vieței; de aceea şi
 — 239—

scrierile lui dintr'acele momente respiră o stare de întris-

tare melancolică a sufletului său. E
Eră de şcoala aceea care consideră darul poeziei ca un
depozit sacru, pe care omul înzestrat de sus este dator
să-l păstreze curat, neatins de patimile şi slăbiciunile
omeneşti, aşă că el priviă sus în linişte senină, splen-
doarea adevărului şi frumosului care luminează binele şi
loveşte viciul şi nemernicia ; în mândra şi majestoasa sa
indignaţiune, condeiul său stigmatiză înjosirea, cinismul
şi lipsa de probitate, precum o vedem în unele din
poeziile sale. Viaţa lui a fosto viaţă de luptă şi de martir:
a luptat pe faţă, cu curaj, la lumina mare, pentru liber-
tate în contra despotismului, pentru dreptate în contra
abuzului şi năpăstuirii, păstrând totdeauna căldura şi
devotamentul tinereţii.-A luptat fără altă ambiţiune de
cât aceea de a fi folositor ţării sale. Condeiul său ori-
ginal şi plin de spirit şi de graţie, nu s'a inspirat decât
de pulsaţiunile mari şi patriotice ale sufletului sâu..
Generaţia vechie a admirat cu iubire scrierile lui Ale=.
xandrescu, le-a avut ca un catechism de virtute şi de
patriotism ; şi mulți poate că au păşit pe calea cea dreaptă,
„de teamă să nu-şi recunoască abaterile în vreo satiră sau
în vreo fabulă d'ale lui Alexandrescu. Tinerilor Români
ai generaţiunii care se ridică le zic: «Fiţi patrioţi şi modeşti
ca Alexandrescu, şi, când voiţi să ştiţi cum se glorifică
faptele cele mari, citiţi Odele şi Elegiile lui ; când voiţi
să ştiţi cum se râde de ambiţioşii de rând şi cum se bi-
ciuieşte viţiul, citiţi Satirele şi Fabulele lui Alexandrescu.
Dotat de un talent mare, e! şi-a iubit ţara, s'a res-
pectat pe sine şi a lăsat în memoria noastră, operele spi-
ritului şi ale inimii sale. | 1. Ghica,
(1816—1897,.
I. Explicare. — In compoziţiunea, de mai sus, ni se desfă-
şoară, deosebitele momente ale unui fapt : viaţa poetului Gr.
Alexandrescu: este dar o naraţiune. Pe de altă parte,
autorul vrea cu or'ce preţ; să ne provoace admiraţia, pentru
 — 260—

dânsul, defăimare pentru contimporanii care nu l-au apreciat.

îndestul și încurajare pentru tineri de a urmă, exemplul
lui; şi, de aceea, el trece peste momentele nesimpatice
în viaţa lui Grigore Alexandrescu, insistă numai asupra
celor simpatice, şi, căutând să facă o cât mai mare im-
presie, își permite uneori să dispună deosebitele momente
întraltă ordine decât cea reală. Este dar o naraţiune reto-
rică. Povestirea vieţii lui Gr. Alexandrescu în acest moâ
ne face mult mai multă plăcere, decât dacă ar fi făcută
prozaic, şi ne face să iubim pe acest autor; totuşi dându-ne
seamă că e scrisă în mod reţoric, nu ne putem încrede în
toate amănuntele ce se dă asupra vieţii acestui poet,

$ 85. Teorie. — Când un autor narează un fapt

cu intenţiunea sau scopul de a face pe cititori să
admire sau să defaime persoanele sau puterile ce iau
parte la desfășurarea, lui — face o naraţiune retorică.
„_ Narațiunea, retorică se aseamănă cu cea, prozaică.:
a) prin faptul că, şi una, și alta, narează fapte care
au existat sau pe care autorul le consideră că există.
și ţine să ne facă și pe noi să credem în existenţa
lor; b/ prin faptul că, şi una şi alta, sunt scrise de
obiceiu în formă liberă (proză), iar nu în versuri.
„În schimb, naraţiunea, retorică, se deosibește de cea,
prozaică: 1) prin faptul că atribuie faptelor ce narează,
momente, pe care aceste fapte nu le au în realitate şi
care sunt menite să facă pe cititori să fie porniţi către
sau în contra persoanelor sau puterilor ce iau parte la,
acel fapt; 2) prin faptul că întrebuințează de prefe-
rință stilul figurat.
Narațiunea, retorică se aseamănă cu cea poetică:
a) prin faptul că, și una, și alta, pot atribui faptului
ce narează momente, pe care acel fapt nu le are în
realitate ; b/ prin faptul că, şi una, şi alta, întrebuin-
țează, stilul figurat.
In schimb, naraţiunea, retorică, se deosibește de cea, .
 — 261
—
poetică: 1) prin faptul că autorul ținteşte prin ea,
să,
facă pe cititori să, creadă că momentele ce povestește
sunt așă în realitate, pe când în cea poetică poetu
l
le arată că sunt aşă numai în imaginația lui ; 2)
prin
faptul că naraţiunea, retorică nu întrebuințează, de
obiceiu forma, versificată.
II. Explicare.— Autorul acestei compoziţii
retorice, Ion
Ghica, fiind un amic sincer al poetului Gr,
Alexandrescu,
simţiă, oarecum în viața sa o parte din viaţa,
lui Alexan-
drescu, şi în această compoziţie are arta de
a ne transmite
și nouă aceste sentimente. Astfel că, deşi ştim
că naraţiunea,
sa e retorică şi deşi. deci, putem pune la îndoia
lă adevărul
faptelor ce ne povesteşte, totuşi noi o citim
cu plăcere şi
suntem dispuşi să-l credem.
$ 86. Teor—ie
Tocma
. i din pricină că naraţiunile
retorice se prezintă cu. caracterele părtinirii, ele
adesea, ne par mai false decât sunt în adevăr și
ne-ar
puteă displace. Spre a înlătură acest defect, autorul,
când scrie o asemenea, naraţiune, trebue să, cread
ă cu
sinceritate în faptela ce povesteşte și, prin modul
său de exprimare, să ne facă, și pe noi să simţim
această sinceritate.
HI. Explicare — ,In naraţiunea de mai sus. ni se po-
vesteşte viaţa unei persoane: Viaţa, lui Grigo
rie Alexandrescu
(1812--1885), unul dintre marii noştri
poeţi. Este dar o
biografie. Dacă el însuși şi-ar fi povestit viața
lui, am fi
avut o aulobiografie ; iar dacă ni sar fi poves
tit un fapt:
la, care însuşi a luat „Parte, am fi avut
un fragment de
memorii. Cu alte cuvinte, naraţiunile retori
ce se prezintă,
cu același specii ca şi naraţiunile prozaice.
$ 87. Teor — Naraţ
ieiunil
. e retorice se prezintă,
cu aceleași specii ca și naraţiunile prozaice.
Re-
gulele de compoziţie sunt aproape aceleași, cu deo-
sebire că, scriitorul are mai multă libertate în dispo
ziția,
faptelor, iar stilizarea, e mai figurată, decât în
proză.
 — 262—

60.
ALEXANDRU DONICI.
Când la 1812 Turcia, în urma resbelului ce avusese
cu Rusia, violă toate tractatele şi capitulațiunile noastre,
cedând puterii învingătoare jumătate din teritoriul Mol-
dovei, şi când magnâţii naţiunii române, strivite şi umi-
lite, în loc de a protestă precum făcuse Ghica bătrânul,
când se luase Bucovina, nu găsiră nimic mai nimerit,
decât să se adreseze la Poartă, cerând, în locul pămâu-
tului cedat, să se dea Moldovei câtevă judeţe din Mun-
tenia, multe familii rămaseră în Pasarabia. Intre aceste
eră şi Familia Donici, din origine vechie şi necorcită.
Pe atunci, Alexandru Donici eră copil. Părinţii săi, ne- .
putându-l învăţă limba sa (pentrucă şcoalele române erau
condamnate, Basarabia trebuind neapărat să se rusească)
l-au trimis la Petersburg, unde, alte învățături atară de
cele militare neexistând, au trebuit vrând-nevrând să-l
facă oştean. Au plâns mult bieţii părinţi, când au luat astă
hotărîre ; a plâns mult şi el, depărtându-se de casa pă-
rintească ; dar ce eră de făcut alta, decât să se supuie soar-
tei sale? S'a dus la Petersburg şi a intrat în corpul de
cadeți. Insă aveă el oare vocaţiune pentru arta militară ?
Vom răspunde, copiind un fragment din scrisoarea ce am
primit dela dânsul, când, după câțivă ani,a căpătat
rangul de ofiţer. -
— «..Când de pe malurile verzi şi înflorite ale Bâ-
«cului şi ale Răutului, unde mă scăldam vara sub cal-
«dele adieri ale zefirilor, m'am văzut deodată pe țărmurile
«neguroase ale Nevei, unde se vede atât de rar soarele,
«unde, în locul duleii limbi, cu care mă legănase mama,
«nu auziam decât o limbă aspră, ca şi climatul; când
«mă văzui părăsit între străini ce nu mă înțelegeau,
«silit de dimineaţă până în seară a face marșuri cu mai
«multe oca de fer pe umăr şi a învăţă manevrarea puștii
 — 263—

«în douăsprezece timpuri, desperarea mă coprindeă, şi

«zău |! nu ştiu dacă arma, pe care o purtam toată ziua,
«n'aş fi întors-o, ca să o sldbod în pieptul meu, dacă ar
«fi fost îucărcată. Venind la cazarmă, mă aruncam pe
«tristul meu pat; camarazii mei râdeau, cântau şi se ju-
«cau, iar eu plângeam, gândind la ţara mea, ţară unde
ceră. Făt Frumos şi Ileana Cosinzeana...»
Astfel se petrecură zilele sale, până ce, după mulţi
ani de suferință, fu n umit «praporscinic» (sublocotenent)
şi trimis la «polcul» N. de infanterie. Din norocire, regi-
mentul acela era tăbărit aproape de Basarabia. Donici
abiă se prezentă comandantului şi, cerându-şi concediu,
alergă să-şi vază părinţii, tasă nu găsi decât mormântul
lor ! Pierzând singura mângâiere ce-i mai rămăsese, se
lăsă de oaste şi, peste puţin, trecu în Moldova.
Nu ne aducem aminte, dacă mai trăiă unchiul său,
Logofătul Andronachi Donici, care Singur cu bătrânul
Flechtenmacher ştiă pe atunci Pandectele, încât umblă
asupră-i şi o epigramă care zicea:
Dăcă ai 'vr'o judecată,
Mergi la Donici de o arată,
Că el, până şi 'm pilaf,
Va găsi vr'un paragraf... etc. |
Nu ştim unde găsiă el paragraturile, ştim numai că
eră un om versat în jurisprudenţă, şi că o prescurtare
de legi, ce el a publicat, este şi astăzi căutată în tribu-
nalele Basarabiei, Si |
Aici, Alexandru Donici găsi rude şi amici, dar găsi
mai ales limba sa. Voind să-şi facă o poziţiune socială,
intră în serviciul ramului decanic, şi, după ce îşi pierdu
soţia ce o luase, se însură de al doilea. Acum greutăţile
casei începură: copiii se năşteau peste tot anul, şi el nu
eră avut. Cu toate acestea, cu mica leafă ce aveă, cu ve-
nitul unei moşioare şi, mai ales, cu o mare cumpăneală şi
economie, işi țineă casa ; iar virluoasa lui soţie se trase
la ţară, consacrându-se numai cu creşterea copiilor săi.
%*
 — 264 —

Singura lui recreaţiune eră poezia. Debutând prin Căruța

poştei, cânticel care curând se făcii popular, traduse apoi
Tiganii din Puşchin, poem “tât de fumos şi de natural,
dar toate aceste erau mai mult pipăiri, până ce, încercân-
du-se cu apologul, se desveli adevăratul poet:
„Pe atunci mai mulţi juni Români, ce îşi terminase stu-
diul în străinătate, înturnându-se în ţâră, îşi propuşeră
a da un impuls literaturii lâncezânde. Kogălniceanu în-
cepii a predă un cuvs de istorie în colegiu, publică «Dacia
literară» şi «Arhiva română», colaţionă şi da la lumină
cronicele noastre uitate de atâta timp. Alecsandri stigma-
tiză ignoranţa prin «lorgu dela Sadagura», cea d'inlâi
verigă a acestei preţioase salbe de bucăţi teatrale, cu
care el împodobi scena noastră. Donici biciuiă viciurile
prin fabulele sale ş. a. Peste Milcov, Heliade, demn ur-
mător al lui Lazăr, corectă limba. Bolliac, Alecsandrescu,
Rosetti, ş. a., urmând Cârlovilor şi Văcăreștilor, ne ară-
tau: în scrierile lor neimitabila frumuseţe a limbei. In
Trahsilvania şi Banat, Barițiu, Murăşanu ş. a., susțineau
naționalitatea. Numai în Basarabia abiă bătrânul Sta-
mati mai da semn de românism; Hâncu şi Hâjdău amu-
țise. Se întreprinse publicarea unei foi literare, la care
conlucram noi toţi care scriam. Ea fu primită cu încân-
tare de public, dar vântul pe atunci nu suflă la libera-
lism ; ideile noastre nu erau gustate de un guvern care
nu puteă uită nici «Satirele» lui A. Cantemir, nici scenele
din viaţa lui Lăpuşneanu şi a lui Ghica, şi, luând drept
pretext o nevinovată poveste, sub cuvânt că atacăm reli-
giunea, suprimă foaia ; aceste însă rămân a se descrie de
acel ce va întreprinde de a publică istoria literaturii. ro-
mâne, operă de care suntem lipsiţi până acum.
Anul 1848, atât de priincios libertăţii popoarelor, a fost
funest pentru litere. Toată lumea se aruncă în arena po-
litică. Lira lui Lamartine se discordă, şi telescopul lui
Arago prinse ceaţă. Prea puţini din Români rămaseră cre-
dincioşi cultului Muzelor, şi, între aceşti puţini, nu trebuie
 — 265
—
a uită pe Donici. El făceă din când în când câte o fa-
bulă, şi, după ce o citiă amicilor săi, o ascunde de grabă
în portofoliu; şi. astfel a urmat, până ce ora morţii a
sunat | |
Nu ne-am încercat a scrie biografia lui Donici ; asta o
vor face alții mai competinţi decât noi. Nu vom termină
însă această schiţă, ce e numai o tristă amintire, fără a
reproduce cele ce am scris la moartea lui în ziarul Trom-
peta Carpaţilor :
«Alecu Donici nu mai este! Plângeţi dobitoacelor!.
Voi, cărora el ştiă a vă da atâta spirit ! Istoricul vostru
a murit.
«Ştim că ni se va spune că avem mulţi poeți, infini-
ius est numerus, atât de mulţi, încât numai putem alege:
pe cei buni din cei răi. Ştiu că sunt şi destui prozatori,
însă operele lor sunt atât de grele la mistuit, încât pre-
ferim a citi Alexandria decât multe alte scrieri preten-
ţioase. Este acesta un viţiu al gustului nostru? Se poate.
Dar ne vine să zicem şi noi cu poetul:
Si «Peau d'âne» m'âtait conte,
J'en aurais un plaisir extrâme.

«Tot aşă e şi cu fabulele lui Donici. Cine nu-și aduce

aminte de Gâşiele, de Pufuşor pe bolişor, de Judecata
momiţei, de Carul cu oale, de Măgarii din Parnas, de
Lupul nazir, şcl. şcl., ar trebui să le înşirăm pe toate!
«Dela Esop, pe care-l silabisim pe băncile şcoalei, până
la Lafontaine, Kriloff, Donici, apologul, ca şi proverbul,
a fost totdeauna înţelepciunea naţiunilor. In fabulă vezi
pe judecătorul prevaricator, pe dregătorul nedrept; şi
acei, pe care nimeni n'ar cuteză a-i numi pe nume, apo-
logul i-arală, ca într'o oglindă,-sub masca unui lup, a
unei momiţe, şi toată lumea-i cunoaşte. Şi să nu crează
icinevă că e lesne a face o fabulă. Francia avu mulţi
| fabulişti: niciunul insă nu ajunse pe Lafontaine, şi să
vă spun pentru ce? Pentru că fabula nu suferă secătură
 ” — 266 —

„şi umplutură : ea cere, pe lângă talent, o bunomie, un

stil simplu ; ea e datoare să spună numai ce trebuie, nici
o silabă mai mult. Şi cine aveă mai multă bunomie de-
cât Donici! In bordeiu ca şi în palat, fabulele lui sunt
citite şi înțelese.
«Când, după un fatal duel, A. Puşchin, poetul rus a
murit, guvernul a dat ordinul să se imprime operele lui
cu cheltuiala Statului şi să se vândă în profitul urmaşilor
săi. Aceasta scuti pe familia ilustrului poet de a cerşetori,
ca să capete pânea de toate zilele. Oare aceea ce se făcii
pentru Puşchin sub țarul Muscalilor, să nu se facă
pentru Donici sub Principele Româcilor?» |
C. Negruzzi.
(1808 —1869,

Exerciţiul XC. — Să se caracterizeze această compo-

ziţiune. |
Exerciţiul XCI. — Să se extragă din această bucată
datele biografice privitoare la Donici și să se compună cu ele
o compoziţie curat prozaică.

61.
OMUL DE ȚARĂ.
AM nErpekST MBATA BPEME AA APA, AM 'TpaiT il MAl MSAT
JAN MIZAOKSA Opătunop. ivi MpERSM Uli AKOAO AM BAZST AE
ANpoane oAmENin uii ASKp8pine. RS RAT PCA „PAINTEZ JAN BăPCTA,
NS ATATA MB NN4TpSNA AE ANKpEAiNApE ka BIBIA OMSASI AE
wapa EcTE vw mai Gepitira ui Mai BINEKSBANTATE AE ASM-
NEZEB ; KS TOATE aAuecTk MBAMI CE NENZAZ AE EA, KA KSM ap
Qi BnEcrEmaTa.
Aesnazi, rpekăna, npin.caT8A H., monociu AA kaca SH8i pa-
ZEU EATpăN ME ABE ANKZ Bp'O KAIIBA CTAANMEHA AE MOUIIE,
PomăntA ma npimi K8 BSKSpile, îap (DEMEA ASI Mai AAzoui SH
N8IĂ ES CMANTANA AA BBKATEAE ORiMiNSITE. NE-AM 8c AA MAcz.
— za ka nerpeui BINE, MOISAE, Am Zic ragAEi.
 — 267—

— Bune un HS npE, „pmu pzcnguce; BiTUA MOACTpa A OAME-

NHAOp AE apă ECTE (Poapre rp. Ae auek am cokorir ne ezeţin
MEH C€& NS-H MAH MAC AA MAp. ÎÎM "TpEH EZEWH Uli AM CTpANe
WU KĂTE-BA MApBASUE. Îlpe SHSA AM CZ-A AA MN IIKOAAZ AMA
Van, KA CA AHBEUE NEMUJEIE, (PpANWyBZENIE iun ÎTÂRIENEVIE.
— A, POMAHEUIE H8?
— a un pOMANEIE; Ap, BEZH TA, HZ, AAKZ N'0 MiRZUA
(PpanSzeyie imn AATiHEtpe, HS NEAEE pOMAN'CKA AE AcTazH.
ZIRSM 'TpeBbE (2 IM MSATE AÎMEH, KA ca AHIJEAEIIEM 0pE A
MOacTpa. SÎnou, AS ve-a căprui apr, ca (ave Sn aoropzr
ii A KAIpirA Wi EA BOEpIE, OpH C'A 'TOKMĂ BEKIA MA Hickan pa-
SU ti WIH-A ZIME AABOKA'T, KSM JAH AA NOCTPS KApE CE 158-
BEKZ AE AOBBEWN AE ANM CA HE CKOATA MOINA, Mi AE KANA
CE TOT ABAEKA HE-AS MĂNEAT=0 ME AMSMATATE.
Ilpe mea an A0in, am Ca-A AAS KANA AA Bp'8H AinckAu CAS
MA Bp'8tt BARAA, CA „PHBELE HErSWiTopie, ui ca AnBa Uli EA A8-
r&uz ku o un mape. Bar nenTpS MEA Man Mik a-0tă Aa npe
AXUrA îp'8 BOEp ca CAB EckZ, CA! ce Ganz om, ca-A ckoATA
MĂpAk.
„Înan yiis pop nerpeue o Biz MAH ESuZ, W'op ACBAA, KA
TATBA A0p C&-uu CKOATZ NANE Ain mamar. „Ain Han, oame-
Hi H8 CE CKOAAA „PHAÎNTE AE pacâpiTSA COApEASU, EA ANKZ A9pM
NANA AA NpANZIUIOp. (GOApEAE NS-H MRPAEWIE, Mi NAOAIA Ho A9-
PECK AE ANTA. AE HAT KA CA AE CTĂMIIEPE KOAGSA AE NIE BAIE,
— Uli ne Alia— apzoţi BATpaAnBA — Ep Ă SMHEZES,
OM AA-0 JANTp'SH MANCION CA AWBEUE A 2094 UI A RATA m
riTApă; un SHAE Ca DAME 0 ASABKZ KS KANEAZ Wii K8 pORiN
MĂHApE, tn A ASA Bit KBKONALI KApE H-A BOpăi or pan ySzege !
— Îlua-u KZ Bine AM n8c Aa KANE? TE cokotțu ui Ara? ma
INTPESZ pABELUIBA.:
— 88 conoT, MOLIBAE, KA oapTe pa8 au n8c MA RAAE, ui
Cz-4jn AA8 KSBANTSA. Bin Ka BPEH pe (DEMOpSA MEA Man MAPE
CZ-A MMEELH MAH MSATE AIMGH WM CZ-A (PAMu AOropar ca8 a4-
BORAT. Î[lin ue o ca roca gurp'acra? Zn cz-uu OCĂRNAEUIA KO
MiASA AMA O BEWINÎKA AT&PNAPE;, CA IUAAZ MTp'o OAAE K8 NANA
JAN MANA SMAE A ca TANREeRaka 0 (PAOapE ckoaca AH AOKBA
 — 268 —
ME-H pir, Ii E SAE, ASIA ME-tiu BA METpEME WE MAH MApE
DAPTE A Biziţin, HEinua Huuoaara a ASH Mi TOT A ANTOpA, A
ca “Bc& TpERET Uli BEMIEA, MII MAH CApAK AERAT KSM ÎNTpAcE,
Cz-a Gan aaBoar? Mecepia ACTA MEpE SH 'PAAEIIT UI O BpEA-
MÂMIE BEOCEGITA ; AE SHAE lin KA KONIABA A-TAnE AE BA agk?
SlaBokar pa8 ca nr pa e, ti AAkz BA MAH KĂUIITA ti pEAE
AENpÎNAEpH, BA BENi pu pEAE dure: CE BA aie Su MuueAz'Top,
SH HEMHHCTIT, SH NAACTOrpAp, tun... Ba Qi psurint napumţinop !
Ilpe MEA An A0ink iun ka apeu ca-i (Dawn Rana Aa Bp'su
HEPSWITOP, AAEK& BPEM CZ-A „ABEL AE KONIA A CE 7R8pA CTpAMB
i 4 H8 macBpa Apenr.
EU cbăpuiirr, PE MEA AE AA TpELAE AN AE TANA CZ-A AA
MM KACA Ep'BHSH BOEp, KA Ca-A ckoara Mipak. ES KB!
ATATA „HSMAN KZ EOEpin H8 MAN CKOT Vip; ANCA, inna na
BZETBA ECTE KSpBUEA, A CA-A „AMBpANE K'0 AiBp'E Pp&moacz, k'o
ZINETEA pOuiiE KB Iiper8pu AE (Pip. KE HÂUIE DANTAAOHH rAASEHH
wi K'Su pak HS Wpri8 Man SM, ME BBMEIN KApBIa: A ca qiE
MAPRA CTaNANBABi HA Că CE KBHOACKA KZ-H A ASH, KM. CE K8-
HOCk BOIU Ain vipEaz i. KAlA Ai YEprEAIE. rrp SN KBBANT,
A că ie mokeă.
“Lokotă!
— FB0REt8, am Zic, HApE H-0 ZiMEPE ENTAEZRCHA VE „IHCEM-
WEZA Man "TOT auek.
— Man BINE MA ASP AEKĂT „AN ROAAa.
Ga Beim AKBM AA KONINA Ă-TAnE, MATBUs, NpE KAPE BpEn
Co AAH AA NANCION, JuaaTa ME Ba ÎNTpA AKOAO, W'0 cz-u Man
Bika Înnua, vi Magmoazea Aer (Anette). a CA JANBEUE A
7S8KA MOARA tul A că SATE YOpA. | ca AMBELE A KANTA
TITAPE ui NA ca ui A NBBEAi MANSA. Ip KSKOMALISA RAPE AH
CA-A TAN WMIHEPE— WU HApE A CA CE pSIMÎNEZE C7 CE, pPECNSHAZ
K5 COKpih ASH, — MA ANTAH TpEBZ VE a ca (Akz, A ca Qie
CA-H BĂNAZ CTĂNWENĂU AE MOUIIE KAPE 'H BEH AA BECTPE, Ui ASnz
ME-H EA BATE AA 'TANNE, APE Ca-yH NENEAE (PATA, PE KApE an co
MIPIMEIIA AH KACZ DAZHTANA Li Ma Ca-n (Die AE Hi Su as8Top,
KZMH A CA Mile (PpANIBzEE tâp NS rocnoazpia.
— "Î8 cau gomusae ? crpirapă EATpĂNIH: BA ca ZikA (OApTE
 — 269—

P&8 MISCECEM „AN ra 2 Ăap anou ve ue

cbzrăen
ca A-ma
ae K8 konnin Howpu ?
— Ida ve. Ca-n AA MA AACKBASA AN CAT C2-H „AHBEUE
MIMEA AOp KA Ca NOATA veri MAPIVIAE
MEAE ESHE KApE-u „MNBAUZ
KBM că Mincr'Bcka npe ĂSMHEZEB, NpE
N&pinuţn 1 UpE Mau Măpiu
A9p; KSM C-un AMNAiN'Bek& Aa'TO
pinAE KATPE K%pMBipk ape
CE MHNpPÎZEIIE NENTPS GiMEAE AOp, KBM
CA CE hEplckA AE AENE Iu
AE BEIȚIE. tui pin SpMApE KSM ca ce
(Ganz 844 rocnoaapu. rău
BOP Wii k2A E OPOp K8 NABFSA CSR MANA LUN KS
ABKp8, HNHMA AA
CĂHT cirăpu acrzzi nenTp8 oa
AE MĂNE, Ginaka ca Ba
ATĂPHA HSMIH-AE AA MBHKA A0p.
Ce B0p BSKBpA 4 N acp K8-
PAT, li Bop ABE rpane, MAME, AZNT
SpH n ANTE sorzuin ve
ME AB BBNSA ABMHezes.
Opzuan8A 8 'Tpzee Acu AE ASH 1IE MANE.
BA pSHMHHA'PB -C"A
MEBA HETOLBA? GE "TEME KZ H8 Bi ABE
MARHE MIE A AO8A-ZH, AH BpEME
ME W&PANBA ECTE cirsp K'a ca cevepe Aa 5Aie, “În opanue 'Tparsa
ATĂPH& AE MA MHNMA CAS urce AEH ME NOATTE KZIVATA Su Mu îTsp
ME ZISA AE MBA, IAP AE CE JANTĂMNAZ CA US PACEACKA ANTp'o
ZH AE ASKpS, Anca uit oamerk n ce ANPzouaza
MA Apă „pHCZ, BE ap Gu nimo MAPA, ara ; pua
"TOT H8 CE "PEME M:INEBA
KE NB BA raci ME MANEA. “nara
ME OMSA Um-a AMANUNT
AATOpHAE RAMNBASH, A0apmE MHHHIĂT
Mi CE CKOAAZ BOHOC, NeH-
'Pp& Kâ HIMÎK NS-A SMIA Vie JANTp'8H
NOK, Supe TOLH BOpBECK O
AÎMBA Uli CE AMEpAKA AE 0 norpiaz.
Slunua Ă-TAne, Marurz, AM AOK AE (PPAN
USZEIJE BA „ANBAUA
POCNOAZPIA AE AA MAHKZ-CA. “În a0k AE
pokiu k8 (PaaBAnaae, BA
AB Bi nEtpiiMAH ESPAT 1Ul 0 KAMAUIZ Ac BOPANIIK K8 AATiye
KBC&TE AE Ata. ÎS RA n8pra kan ME, Mi ([Link] pe kmn.
AFBTA
fa
EZpEATA-CA3 AA MBNKZ 3 Mun Ba KPEIJE KONH, 1 BA qu
MAME BENZ, COLE BSH3 un ina ua.
Idra ME ce Bop Gane konnin ABMMERDACTPA AAKZ BA BEWH M-
TpiGH AE Aăuuuiu,
— un MSABMIM, AOMHSAE, KZ HE-AH AEckie OBIH, AMH Bicepa
BATPĂHIN. A MHEZES 'TE-A ASC KA CĂ HE CRANIU AE POrOMaHiA ME
Epă Ca (pauEm. fizAem AKSM HZ BUNE TpZÎM HOH AA Apa. AE
Ap 'Tpzi Un KOniiH Howipi KSM am TpziT Hou! Bom (ave km
 — 270—

uE-Ai cari A-Ta; NE BOM INCSPaA pita Ai Asaueges ui

Aparocr'E m8Hviu.
În spem& awbera, 'rpac&pA Qinmas-mi rara, MI-AM ASAT
păMac BSN AE AMA BATPĂHÎH IWAPAI, HApE MA INTOBZPZULIPA AE
PÎNEKBEANTAPI MĂNZ ME MA NEPABpZ AN OKI.
Costache Negruzzi
(1808—1869)
Explicare. — Narațiunea de mai sus: 1) conţine un
fapt de puţină importanţă : vizita, autorului la, nişte răzeși
în Moldova; 2) este astfel povestită, încât argumentele pe
care le aduce autorul, ca să dărâme părerile răzeşilor ce
vor să-şi trimeată copiii la oraş, prin claritatea şi noutatea
lor, răstoarnă pe neaşteptate părerile răzeşilor şi deci con-
stituie un fel de peripeţie şi o fac interesantă ; 3) e făcută
cu scop ca să schimbe purtarea oamenilor care cred că
viaţa, la, oraș e mai bună decât cea dela ţară. Este o î8-
tarioară morală.
$ 88. Teorie. — Istorioarele, prin care ţintim să
dăm o învăţătură morală, se numesc istorioare morale.
Ele se compun în acelaș fel ca și istorioarele pro-
zaice.
Aplicaţie. — Cu ce fel de compoziţii prozaice cunoscute sea-
mănă această bucată ? Care este expoziţia, care este nodul, care e
desnodământul ? In ce se deosibește de istorioara prozaică ?
Exerciţiul XCII. — Să se rezume în mod prozaic argu-
mentele aduse de scriitor în favoarea vieței de ţară.
Exerciţiul XCIII. — Să se scoată și să see explice mol-
dovenismele din această bucată.

$ 89. Recapitulare. — Naraţiunile, făcute cu scop

de a lăudă sau defăimă cevă, se numesc retorice.
Ele au aceleaşi specii ca şi cele prozaice: biografii,
autobiografii, memorii, istorioare, etc., și au aceeaș
construcție,
Istorioarele retorice poartă numele de istorioare
morale. -
 GENUL EPISTOLAR

CE ESTE SCRISOAREA? CE E GENUL EPISTOLAR ?

POLCOVNICUL IONIȚĂ CEGANU

Ghergani, Iulie 1879.
Amice,
Aici, la moşie la, Gherghani, aveam până mai deunăzi,
un vecin bun, cu care am petrecut multe și lungi
seri de
iarnă,
Polcovnicul Ioniţă Ceganu din Cloşani, bătrân
verde, ru-
men la față, fără sbârcituri pe obraz, 'ras regula
t în toate
Sâmbetele cu perdaf, mustaţa și sprâncenele albe
colilie,
eră născut cam pe la anul 1789 și a trăit până mai
acă
şease luni în satul Gămăneşti, ugde petreceă, în
intimitatea,
a doi copoi vestiți, cu care goniă iepurele ziua
toată din
Răsărit până la Apus ; iar toamna, când se coceau
coarnele
şi smeura, la munte, se duceă tocmai pe Vulca
n de îm-
pușcă câte un puiu de urs și o capră neagră,
Acum un an eră nun mare la nunta, lui Vișan, dorob
anţ,
curean cu trei cruci pe piept. . |
Polcovnicul Ioniţă băuse în sănătatea însurăţeilor
un pa-
har de vin roșu din dealul Răsvadului şi prinsese la
limbă.
După ce se uită, una după alta, la semnele de vitejie ale
milițianului, îi zice:
 — 272—

— Măi Vişane, cine ţi le-a dat ţie astea?

— Căpitanul, îi răspunse Vişan; mi le-a dat din partea,
Domnitorului, an, când ne-am întors-din Ţara Turcească.
- - Dar fost-ai tu la bătălie? dat-ai piept cu Turcul?
luat-ai vreun tun, vreo cetate?
— Ce să dai piept cu Turcul, domnule, că nu te lăsă,
Nici Să-i vezi, şedeau ascunși ca viezurii sub pământ; şi
apoi batalionul nostru s'a brodit să nu fie nici când sa
luat Griviţa, nici la, căderea Plevnei; eram trimişi tocmai
la, Radişteni, pândeam să nu lăsăm să intre nici convoiuri
şi ajutoare, nici să iasă vreun Turc din cetate; planul Mus-
calilor eră să-i prinză pe toţi robi. Apoi după predarea, lui
Osman Paşa, ne-am dus de am înconjurat Vidinul; acolo,
pe când' aşteptam din ceas în ceas să iasă Turcii la luptă
dreaptă, ne-am pomenit într'o bună dimineaţă că ardică
steag alb şi trămit la ghinărarul nostru să-i închine ceta-
tea. Am intrat în Vidin par'că eră sărbătoare, cu muzica
în capul regimentului.
Bătrânul, după ce ascultă povestea soldatului, oftă,
zicând :
_— Bi, si eu m'am bătut cu Turcul în. “tinereţea mea ;
am intrat în Plevna cu Camenski și cu. Suvarofi, şi nu
mi-a dat nimene nieio cruce!
Când am auzit de numele lui Camenski și de bătălia
din alti timpi, mam apropiat şi m'am luat cu pelcovni-
cul la vorbă, e
— Cum, nene loniţă, zici că ai fost cu Suvaroff la,
Plevna? Dar știi d-ta că de atunci trebuie să fie aproape
şaptezeci de ani?
— Or fi, nen'to, îmi răspunse el, că eram abiă băie-
tandru, ca, de vreo optsprezece ani, când mam scris
la cazaci cu bietul Pudor al nostru. Ne aducea isprav-
nicii pâlcuri, pâlcuri şi ne da, pe mâna ofițerilor muscali
de ne muştruluiau ; după şease luni, când învățasem să dăm
cu sabia şi cu sulița, ne-a trecut dincolo, în Ţara, Turcească.
Imi aduc aminte ca acum, eră în ziua de Ignat, când
 — 273 —
am trecut Dunărea pe ghiaţă, şi ne-am aşezat
în mete-
rezuri. Cum ne-au simţit spurcaţii de Turci, au
început să
dea, năvală asupra noastră ; trimitea, tot Zeibegi d'ăia cu
cialmalele cât o claie pe cap, și Arapi d'ăia negri
şi buzaţi,
încălecaţi pe niște cai de scoteau foc pe nări; venia
u tot; .
iuruş cu iataganul în dinţi, şi cu pistoalele întins
e în amân-
două mânile de ţi le puneau sub nas.
-
P'atunci nu erau puşti d'astea lungile, ci veniă
Moartea,
de-ţi: sta, dinnainte ceasuri întregi, de-o vedeai
bine în faţă.
După câte o bătălie, când ne număram, rămâneam une-
ori numai patru-cinci sute din două, mii,
câţi eram ; dar
peste zece zile eram iar în păr la loc, că se
umpleau go-
lurile cu alţi panduri trimiși din ţară; aşă eră
învoiala cu
Ipsilant. Răsboiul d'atunci între Ture şi Musca
l se isdase
mai mult din pricina, lui şi a lui Muruz; că
după ce Sul-
tanul se învâi cu împăratul Alexandru să-i ție
şeapte ani
pe unul domn în ţara Românească şi pe celăla
lţ în Mol-
dova, s'a mâniat pe dânşii şi i-a scos după
doi ani; lui
Ipsilant trimisese chiar să-i iea capul cum făcuse
lui Han-
gerliu la 1799. Îl simţise că“ţineă cu Muscalii şi că eră
înţeles cu Pasvantoglu dela Vidin și cu Cerni-George
Sârbu, care amândoi se răsculase în contra, Porții.
P'atunci
„Sultanul ascultă de poveţele Generalului Sebastia
ni,.
care
umbla să-l țragă în partea lui Napoleon.
Ipsilant mai no-
rocit ca, bietul Hangerliu, a scăpat de gialat
ca, prin ure-
chile acului. Prevestit de tatăl său dela Țarig
rad și de
ambasadorul Italinschi, a, fugit la Braşov, d'acold s'a dus
la Petersburg şi în ziua de Sfântul Nicolaie intră
în Iaşi
cu Generalul Michelson, în capul oştirii ruseşt
i. Gene-
ralul muscal îl orânduise domn peste amând
ouă ţările.
Domnia, aceea, a ţinut și mai puţin ca, cea d'intâ
iu, căci
peste câtevă luni Impăratul a trimis pe Generalul
Cus-
nicov, preşedinte cu: deplină putere asupra Moldov
ei,. şi pe
Enghelhari, vicepreşedinte. cu reşedinta în Bucure
şti, ca,
să guverneze ţările cu Mitropoliţii și cu câţivă
boieri mari, -
Sau bătut bine, foarte bine, băieţii noştri de astăz
i ; dar
“ Carte de citire şi comp., cl: IV secundară de
Dragomirescu! şi Adamescu. 18
 „— 274 —.:

să ştiţi, domnilor, că şi noi n'am fost mai pe jos în .vre-

mea, noastră. Ne băteam sabie cu sabie, spangă -cu spangă,
piept cu piept, dar cine ne-a mai ştiut? că p'atunci nu
„erau d'alde Alecsanâri să ne cânte vitejiile șiș să ne înalțe
în ochii lumii.
Ştii d-ta, domnule, ce om eră căpitanul nostru Tudor?
EI, care nu râdeă niciodată, când auziă că vin Turcii
asupra noastră, că se năpustiă păgâhii ca, vijelia când cu
gândul nu gândiai, el de bucurie începeă să cânte şi: să
joace ca un copil. Intră în foc, domiiule, par car fi mers
la nuntă.
Românii s'au bătut totdeauna; n'a fost ăsboiu fără ca
ei să nu fi sărit asupra păgânilor. Răposatul moșu-meu,
Ceauş Vergea, (familia noastră a, fost peam de panduri din
tată în fiu) îşi aducea aminte de pe la 1716, când a venit
întâiaşi dată Mavrocordat; p'atunci aveă ţara Dorobanţi,
Roşiori, Călărași, Odivoi, Seimeni, Tălpaşi, Lefegii și Slu-
jitori; patruzeci de mii de oameni armaţi, pe care Grecul,
când a, venit, domn, i-a desfjinţat ca să nu ne mai putem
bate cu Turcul şi să rămâe ei, Fanarioţii, stăpâni pe Ţară;
La 1807, după ce am trecut Dunărea, ne-a luat Generalul
Isaiov, ne-a îmbrăcat căzăceşte, ne-a dat masdrace, ne-a
pus-pistol şi sabie la brâu, şi, după- ce ne-a tăcut smotru,
ne-a orânduit la Tatargic, o bătaie de tun de Vidin, ca să:
ţinem pe. Kârjalâii lui Mola-Aga să nu iasă din cetate;
muncă grea! pentrucă pe toată ziua eram atacați de Arapi,
şi noaptea cădeă peste noi Manafii, ca să ne scoată din me-
terezuri ; dar 'noi aveam poroncă dsla Miloradovici, morii:
tăieți, să nu părăsim locul.
Asta eră pe când Bosniacu-Aga bătuse pe Camenski la
Rusciuk dâ-l prăpădise, şi pe când Mola-Aga gonise pe
Muscali din toate poziţiunile de prin prejurul Calafatului,
" arsese& Caracalul şi Cerneţul, pustiise toate satele până în
Craiova, şi împrăştiase toată armata, rusească; numai noi, Ro-
mânii, un pumn de oameni, am ţinut până a venit Gene-
rălul Pangration cu oştire nouă din Rusia. Pe toamnă mu-
 — 275—
rise Mikelson, și în locul lui se orân
duise Prosoroschi, ge-
neral mai mare peste toată, oștirea,
; atunci ne-a, luat; Isaiov
şi ne-a dus în Balcani, tocmai la Kisit-hisar, zece zile cale:
D'abiă ajunsesem, când a început să
se vorbească de pace
Şi ne-a întors la, Lovcea, unde, după
ce am şezut un an
fără să ne batem, ne-a, venit porunca
să luăm Plevna, că,
iar se deschisese răsboiu. Când am ajun
s acolo și s'au așe-
zat tunurile la bătaia, zidurilor, ne-a
m apropiat de cetate:
până în șanțuri, le-am umplut cu mără
cini şi cu saci de
pământ, am pus scări şi am sărit în
cetate. Eram numai
noi, pandurii lui Tudor, la, asalt, că Muscalii, cam greoi, au
ajuns tocmai târziu, când noi ne băte
am de un ceas cu
Turcii pe ulițe; cadânele trăgeau puşti
şi pistoale după
ferestre, de ploua gloanțele din toate
părţile ca grindina;
sburau capetele ca mingiile, unele cu
cialmale turceşti,
altele cu chivere rusești și curgea, sâng
ele gârlă ; un glont
m'a nemerit drept în piept, de am
zăcut şease luni;
m'aduseră la, spitalul din Craiova, în casel
e lui Priscoveanu,
de mi-a scos plumbul de sub coastă,
Lui Tudor i-a venit dela, împărăție un inel cu piatră
scumpă şi cu numele lui Alexandru pe
dânsul, iar noi ăşti-
lalţi, când s'a făcut pace şi sau împr
ietenit, împărații,
ne-am pomenit cu o bucată bună din
țărişoara, noastră
şterpelită : ne-au luat Basarabia, din Nistru până în Prut
și a rămas bună luată până în ziua de azi.
Am trăit rău cu Muscalii, că ne trată ca pe nişte câni;
ofiţerii lor ne înjură, tot Dural Moldovânsli ne făcea, şi
ne da ghionturi prin fălci. Mâncam numai
fel soharici, un
de pesmet negru ca noroiul şi tare ca piat
ra; trebuiă să-l
moi 0 zi întreagă în apă, să-l faci terciu, ca să-l
poţi băgă,
în gură; vara mai bine mâncam buru
ieni fierte. Când îi
scăpam prin "vitejia noastră de câte o nevoie mare,
ziceă Dobri Kazaki, iar numele ne
de Român nu se pomeniă,
niciodată... i |
Fără noi nu mai luă ei Plevna, nici atunci,
acum.
ca şi |
E i
 — 276—

— Vezi, Polcovnice, p'atunci nu erau jurnale, nici repor-

teri, ca să poată lumea află cine se bate și cum se bate ; dar
o să vie ea o vreme, când să se găsească cinevă să scrie
şi despre vitejiile Românilor din timpii când erâu conside-
raţi ca căzuţi în ochii oamenilor și treceau de molatici şi
de fricoşi. O să se găsească el cinevă să spuie Românilor
cine a fost slugerul Tudor, ce voiă el, ce a făcut şi cea
dobândit pentru Ţară cu pandurii lui, căci lui îi datorim:
scăparea noastră din ghiarele Fanarioţilor. Dar ia spune-mi,
mă rog, ce sau făcut âcei două mii de panduri, după ce
s'a încheiat pacea la 1812 şi a venit Carageă Domn?
— Vreo două sute au format potera sub comanda lui
Slugerul Tudor, iar ceilalţi .ne-am răspândit toţi în toate
părțile ; unii au mai murit de ciumă.
Eu, după ce m'am tămăduit de rana din piept, m'am
tras acasă la părinţi, unde am rămas până la zaveră, când
m'a chemat Slugerul şi m'a luat cu pandurii :a București,
Am șezut; întâiu la Mitropolie, pe urmă ne-a băgat în Co-
troceni şi d'acolo ne-a pornit spre Piteşti, ca să ne ducem
să ieşim înaintea, Turcilor care intrase pe valea Oltului.
Tăbărisem la Goleşti, unde am aflat că Ipsilant prinsese
cu vicleșug pe Slugerul şi îi tăiase capul. Atunci ne-am
hotărit să cădem asupra Grecilor lui Ipsilant, ca să-i scoa-
tem din Ţară, şi am pornit spre Târgovişte, unde ştiam că
eră tabăra lor, dar eră târziu, că-i bătuse Turcii la Dră-
gășani; Chehaia Bey nu lăsase picior de mavrofor. Ipsi-
lant cu Cneazul Cantacuzino şi cu Manu pâslitul fugise
peste hotar şi fusese prinși de Nemţii și închişi în cetatea,
Muncaciului.
După moartea Slagerului, au rămas numai Yreo sută
de panduri, acei care s'au aflat cu căpitanul Solomon la,
bătaia dela, Drăgășani şi care s'au închis pe urmă în mă-
năstirea, Cozia, unde au ţinut voinicește în contra lui
Baș-beşli-Aga, până la venirea lui Grigore Ghica Domn,
Ja 1822. |
Mai în urmă, peste vreo doi ani, când sa făcut unchiul -
 — 277—

dumitale, Costache Câmpineanu? caimacam la Craiov

a, pe
mine m'a făcut polcovnic de vânători, şi am
fost pol-
covnic de vânători, până când s'a deschis iar
răsboiu cu
Muscalii la 1828 şi m'am dus cu căpitanul Solom
on şi cu
Magheru.
Ne-am bătut cu Turcii pairusprezece luni mereu, ziua.
şi noaptea, sub comanda lui Geismar și a lui Roth; ve-
deam în toate zilele moartea, cu Ochii, că ne puneau Mus-
calii tot înainte la avanposturi.
”
Geismar îndată, cum a trecut Oltul, a trimes pe Gene-
ralul Roth înainte să coprindă Calafatul şi el s'a
dus de
sa aşezat la Cioroi. Când s'a pomenit, deodată că îl ia,
Paşa dela Dii cu vestitul Ciapanoglu pe la spate, cu
10000 de Suvarii cu 30 de tunuri, care, după ce bătuse
pe
Roțh lângă Maglavit, de-l topise, se aruncase asupra .lui
(ăeismar, îi tăiase drumul, şi spre Cioroi şi spre Calafat,
îi
luase toate vitele și tot proviantul din magaziile dela,
Ga.
licea şi le trecuse la, Vidin. Muscalii speriați, când îi
răs-
bise Turcii la Băileşti, fugeau în toate părțile strigând cât
putea: nazal! nazat! Tureski duh! când farmazonul nos-
tru, bietul căpitan Ciupagea, care nu ştiă, că pe muscă
-
leşte nazat va să zică îndărăt, înapoi, alergă printre şi-
reagurile noastre strigând: aAuziţi băieţi, ghenerariul porun-
ceşte să mergem la sat). Alt sat nu mai eră, decât Băi-
leştii, de unde Turcii băteau cu tunurile în Muscali, de-i
prăpădiau ; noi am dat năvală la sat, ne-am repezit la, deal,
şi am pus mâna pe tunurile turceşti ; afunci Ciapanoglu,
crezând că suntem putere mare şi că fuga Muscalilor eră,
numai o stratagemă, s'a speriat şi a luat-o la fugă spre
Calafat, lăsând toate proviziunile și muniţiunile. Le-am luat
în ziua aceea, douăzecișipatru de care cu iarbă şi patru
sute de care de zahereă. Roth, văzând că fug Turcii din-
naintea, noastră, a luat curagiu, sa întors, sa pus şi el
pe goana Turcilor. Astfel s'a câștigat cea mai vestită bă-
tălie din toată campania. Lupta a, ţinut trei zile şi trei
nopţi; am alergat după Turci până i-am băgat în Dunăre ;
 — 278—

başibuzucii omorau pe agâlele care voiau să-i reție să nu

treacă Dunărea şi să-i întoarcă la bătălie spre Calafat.
Să ştii, domnule, că fără Ciupagea al nostru, mâncau
Muscalii o papară, de n'o mai uitau niciodată; se prăpă-
diă, şi ţara: păgânii de Turci, pe unde treceau, eră foc şi
pârjol. Când te uitai noaptea după o movilă, te luă jalea;
vedeai numai focuri în toate părţile, cât luai cu ochiul;
ardeau căpițele de tân, clăile şi şirele de grâu, că eră
tocmai în strânsul bucatelor.
După ce am isprăvit cu Turcii la Islaz, la Calafat, la
Cioroiu şi la Băileşti, ne-a trimis Ghinerarul Gavrilenko
de am măturat câţi Turci mai rămăsese la, Cireș şi la Cer-
neţi, de n'am lăsat picior de Turc î[Link]ţi şi în Dolj.
Mult bine s'au mai bătut Românii și în rândul ăia,
La Cireş, a doua zi după bătălie, am Găzut de ciumă;
„în ordia muscălească se încinsese boala, de muriau câte
două trei sute de soldaţi pe zi. Am zăcut patruzeci de :
zile pe mânile cioclilor, care m'au jăfuit, mi-au luat tot ce
aveam în chimir: patru ceasoarnice de aur și cinci sute
de mahmudele d'ale noi, laate de pe la Turci.
Când am eşit din lăzăret, se făcuse pacea; Muscalii ne
mai ciortise o bucată de pământ la gurile Dunării; lui
Solomon şi lui Magheru le venise dela împăratul Nicolae
Sfânta Ana de gât şi celuilalt sabia cu cruce, iar nouă
ne-a dat drumul p'acasă.
Murise mama şi îmi lăsase petecul ăsta, de pământ, Cega,
şi am venit de m'am aşezat la Gămăneşti. Pe la 1830,
când sa făcut miliția, n'am mai vrut să mă mai scriu; a
stat mult de mine căpitanul Ciupagea; vrea să mă pri-
mească parucic, dar mă săturasem de traiu rău, mă logo-
„ disem cu Bălăşica, cu care am trăit bine şi liniştit patru-
zecişidoi de ani; acum -când oiu muri, voiu să mă în-
groape la biserică alăturicu dânsa. i |
L-am plâns pe poloovnicul Ioniţă ca, pe un frate, că eră
bun şi paşnic vecin şi un bun tovarăș de vânătoare. .
- Ion Ghica.
(1816-1897)
 — 279 —: |
Explicări.— Or'ce scrisoare trebuie să fie interesant
ă.
Interesul unei scrisori atârnă nu numai de lucrurile
- ce se spun întrînsa, ci și de persoana, căreia, i se adre-
„ sează. Ion Ghica, [Link] polcovnicul care
se pre-
zentă, interesant pentru toată lumea, fiindcă el aveă,
de gând să publice scrisoarea, către Alecsandri.
In seri-
sorile însă cari sunt cu adevărat personale, un fapt
de nimic— care pentru or'cine altul n'ar merită,
să
fie pus pe hârtie — poate să, prezinte mare intere
s-
pentru cel ce primește scrisoarea. 'Totdeauna, să
ne
gândim prin. urmare la acela cu care corespun
dem.
Și să-i scriem numai ce-l poate interesă.
Definiţiuni.—0 compozițiune care se adresează
nu cititorilor în general
ci numai unei anume persoane, se numeşte epistolă
sau scrisoare.
Schimbul de scrisori între două persoane se numeșt
e corespondenţă. Tot :
corespondență se numește și totalitatea scrisori
lor schimbate între două
persoane.
” :
Reguleie pe care trebuie să le avem în vedere
spre a face o scrisoare
alcătuesc teoria genului epistolar.
Exerciţii. — Şcolarii vor face o scrisoare, alegând
. fiecare un su. |
hieet asemănat cu acesta: vreun vecin
de moşie "sau de casă,
vreun fost camiarad care a părăsit şcoala,
vreun fost profesor ete,
cate să aibă cevă caracteristic şi interesant,
i

REGULELE GENULUI EPISTOLAR

CORESPONDENȚĂ ÎNTRE. O MAMĂ ȘI FIUL SĂU

| Iubitul meu fiu,

Când erai acasă, știai să, povesteşti cu înlesnire
și destu
l
de bine tot ce vedeai şi auziai ; ba, uneori ştiai să
primi
te ex-.
eu spirit şi cu vioiciune în convorbiri. Acuma
, când
îmi scrii mie sau surorilor tale, de ce
scrisorile sunt aşă -
de scurte, așă de încurcate şi termenii
în genere așă, de
improprii? Socotind că de când te-ai dus la „şcoală, ai
 — 280—

“căpătat din zi în zi cunoştinţe nouă, că ne iubeşti tot

ca mai nainte, am dreptul, să fiu supărată că te văd cât
eşti de stângaciu. ca să-ţi expui ideile și să-ți exprimi
sentimentele.
Gândeşte-te, dragul meu, cât mai este vreme, să te de-
prinzi cu stilul epistolar :-e o destoinicie, pe care trebuie
să o dobândești, din toate punctele de vedere. În toate ra-
porturile vieţii, or'şiunde or'când, ai neapărată nevoie
_ de aceasta. Fii superior sau subaltern, fii stăpân sau slugă,
, îi meşteșugar sau funcţionar, fii bogat ori sărac, or'cum
vei fi şi or'cum vei trăi, în contact des cu lumea sau
singuratic, ai negreşit nevoie de a scrie în diferite afacerii
şi interese ce poţi avea. Acela, care e leneș sau nu e pri-
ceput la scris, poate să rupă din această pricină vreo legă- |
tură prețioasă cu vreun protector, cu vreo rudă, cu vreun
amic. |
Te rog, iubitul meu
1 fiu, să te sileşti a scrie despre su-
biecte felurite; să-ţi formezi un stil curat, natural şi pre-
sărat cu reflexiuni' interesante. De multe ori o scrisoare
făcută la vreme şi cu politeță a procurat cunoștințe utile
şi foloase importante unei persoane cu merit foarte ordinar,
dar prevenitoare și băgătoare de seamă.
Poţi să fii pătruns de cele mai gingaşe sentimente faţă
de aceia pe care îi iubeşti ; dar vei fi crezut pe jumătate
dacă trec luni întregi fără să -ceri ştiri despre dânşii sau
dacă în scrisorile tale nu ştii să exprimi desăvârşit recu-
noştinţa şi prietenia. |
Gândeşte- te bine, dragul meu, la sfaturile ce-ţi dau aci;
dacă mă iubeşti, arată-mi-o, seriindu-mi des şi cultivând
destoinicia pe care ţi-am. recomandat-o.
Surorile tale sunt triste şi nu se-pot deprinde cu lipsa
ta; un cuvânt mai mult să le scrii din când în când. Adu-
cerea, aminte de cei pe care îi iubim este cel mai plăcut
"dar pe care li-l putem face când suntem departe de ei.
|
% *
 — 281—
. 9
Scumpa mea mamă,
Ş
» Am înțeles tot temeiul observaţiunilor ce-mi faci. De când
*» nu mai am fericirea să fiu lângă d-ta, înţeleg și mai bine
„cât îmi eşti de scumpă; mi-aduc cu drag aminte de bu-
nătatea, d-tale şi de bunele îngrijiri ce aveai pentru mine.
Cu toate acestea, nu-ți poţi închipui ce încurcat mă simt
„ îndată ce vreau să- ţi „exprim recunoştinţa mea, să-ţi cer
stiri despre d-ta, sau să-ţi spun 'cevă despre mine.
Un lucru este ciudat, dragă mamă, că în fiecare zi fac
- compoziții — şi uneori grele— şi lungi, de care profesorul
* meu e foarte mulţumit, dar când vine ceasul să scriu o scri-
: soare, nu sunt înstare să produc nimic. Degeaba, îmi chinuiesc
mintea, în toate chipurile, căci nu găsesc nimic de spus.
D'abiă pun pe hârtie trei, patru rânduri şi văd că trebuie
- să şterg mai mult de jumătate. Timpul trece însă, se apro-
pie vremea să dau scrisoarea şi văd că nu m'am ales cu
; nimic. După o muncă grozavă trebuie să mă mulţumesc cu
i câtevă fraze care nu spun mai nimic. Atunci citesc şi re-
j citesc ciorna şi mă descurajez într'atâta, încât rup în bu-
cățele scrisoarea, nemulțumit cu totul de mins însumi.
Nu fii supărată pe mine, mamă dragă, dacă nu-ţi scriu
cum doreşti. Te asigur 'că e mai mult de vină spiritul
: meu decât inima mea. -Voiu face însă sforțări din nou,
„căci vreau să-ţi scriu tot mereu, încredinţat fiind că 'vei
" iertă, slăbiciunea, stilului! şi a cugetărilor faţă de zelul şi
de bunavoinţă ce mă însufleţese..
*
* *

Ș „ Scumpul meu fiu,

y
Știi de unde vin greutăţile pe care le întâmpini când
Vrei să scrii o scrisoare? Din pricina puţinei deprinderi
și din lipsa de reflexiune. Te rog să crezi că nu mă gân-
Ş desc să. ți învinuiesc spiritul şi încă mai puţin inima.
“Din copilărie, mi-ai dat; dovezi de sensibilitate şi de 'dra-
i goste fiească ; dar nu e destul să fii simţitor şi să ai
 DD a
spirit din fire, trebue . să, cultivi şi şă exercitezi aceste;
calităţi.
Nu voiu tăgădui că o scrisoare este şi cel mai uşor
lucru din lume şi cel mai greu. Poate, să fie un om
cu
cunoştinţe întinse care să nu ştie a se folosi 'de acele
nimicuri plăcute, de - acele complimente politicoase: care
alcătuese o scrisoare. Nu te miră deci, iubitule, că eşti
aşă de 'nepriceput într'o ştiinţă care nu ne supune la +
regule şi principii fixe, ci ţine mai mult de deprindere. .
Să nu crezi, dragul meu, că în or'ce scrisoare trebuie
să fie vorbe frumoase şi fraze alese. Eu aş dori să te .
deprinzi să scrii lesne, să găseşti vorbele potrivite şi să ;
nu fii pretenţios. Negreşit, nu m'aș supără-dacă ai avea, i
„un stil împodobit și plin de spirit, dar acest lucru nu se ..
poate cere dela toată lumea.
Un lucru îţi recomand : să bagi de seamă, la, întinderea,
scrisorilor, să nu cauţi să le faci niciodată! prea, lungi
imitând pe oamenii flecari care vorbesc vrute şi nevrute,
mai bine îmi place scurtimea din scrisorile tale. Am băgat
de seamă că ideile nu-ţi lipsesc, dar nu știi să lo.aşezi
bine şi să le desvolţi.
In altă scrisoare îţi. voiu mai da câtevă sfaturi, dar
totul e să te deprinzi, şi te încredinţez că, după șease-şeapte
-luni de corespondență regulată, n'ai să mai „Simţi - nicio .
greutate când va; fi vorba să faci o serisoare. |
+. ” .
E E A Mai

Iubitul meu fiu,

Ți-am făgăduit că-ţi voiu dagsfaturi cum să scrii cu
uşurinţă o scrisoare. Vei vedeă că, dacă nu e vorba, să îi -
un stil pretențios şi să alergi după spirit, nu e vreun. lucru
mare: se cere numai oarecare deprindere şi reflexiune.
„N'ai văzut de atâtea ori copii mici de câte şeapte, opt
ani, care vorbesc ceasuri întregi şi spun cu: mult haz
„diferite lucruri care i-au impresionat? tot aşă e şi cuo;;
A
 2383 —
scrisoare : ea trebuie.să semene cu o conversaţiune. De sigur
nu eşti mai prost decât alţi tineri de vârsta, ta, Şi dacă
ţi-e greu să faci o scrisoare, pricina, stă nu în faptul de a
scrie, ci în sperietura, ce ţi-ai făcut-o singur. Vrei să afi
noutăţi dela cinevă, fă-o cum ai face dacă i-ai vorbi faţă
în fată, şi nu-ţi creă o greutate mai mare.

Explicare. — In aceste patru scrisori vedem o

corespondenţă între o mamă și un copil. Copilul este
un băiat care a stat în mijlocul familiei, până când
a ajuns în vremea, de a merge la gimnaziu. Atunci
el a fost trimis de familie într'un oraș depărtat, Și
nu mai puteau aveă, știri unii despre alţiii decât prin
scrisori. Mama însă observă că, scrisorile fiului ei sunt
rău făcute și îi dă, sfaturi.
Arătându-i importanţa genului epistolar, îi arată,
și calea ce trebuie să urmeze ca să scrie bine. Re-
comandaâțiunea, principală este: să, cugete serios, să,
puie ordine în cugetări şi să le exprime cu vorbe
potrivite. In privinţa aceasta, nu se pot da, regule care
să se înveţe pe din afară, -căci ele n'ar servi la nimie ;
ci trebuie să se facă exerciţii cât mai dese Și mai
variate. |
Un lucru vrednic de ţinut minte aflăm în scrisoarea,
băiatului: că el scrie bine alte compoziții, dar scrisori
nu poate face ; trebuie deci o deprindere specială pentu
acest gen de compoziţie. Și mamă-sa, recunoaște că,
are dreptate, că sunt oameni pricepuţi în multe trebi, -
dar dau totdeauna greș când e vorba de a serie o
scrisoare. | |
Mama, îi dă încă un sfat preţios: să fie natural,
să, cugete cum ar vorbi cu persoana căreia îi scrie,
dacă ar fi de față, să nu caute a, se arătă că are
spirit, căci spiritul căutat e cevă foarte neplăcut.
Observaţiuni. — O scrisoare este o convorbire cu o persoană care se află.
departe. De aci decurg toate regulele genului epistolar. Cum vorbeşti, așă.
 — 284 —

trebue să sciii. Un lucru numai trebue să se țină în seamă: în vorbire

greşelile ce se fac se pot îndreptă îndată, pe când scrisul rămâne; în vor-
bire prin tonul pronunțării se dă adevăratul înţeles -al unor cuvinte și al
unor expresiuni, care în scris pot da naștere la echivocuri, la supărări
chiar.
Genul epistolar este de o importanță practică mai mare decât celelalte,
pentrucă nu or'cine e obligat a produce poezii, nuvele, fabule și alte feluri
de compuneri, dâr orce om are nevoie a face o scrisoare.
In privinţa acestui gen nu se pot da regule de amănunt, ci mai mult
sfaturi de natură generală,
" Scrisoarea, trebuie să aibă interes, să fie motivată; să se ţină socoteală
de persoana la care se adresează, păstrându-se tonul pe care l-am între-
buință în vorbire când ne-am află faţă în faţă cu dânsa,
O regulă de politeță cere să răspundem or'cării scrisori ce primim.
Scrisoarea trebuie să fie lămurită, să nu fie prea lungă și stilul să fie

ia
az
natural.
Să ţinem seama şi de caligrafie, căci acel ce ne citeşte nu e ținut să
poată descifră, or'ce scris încurcat, E nepoliticos să se scrie cu negligență.
Nu trimiteţi niciodată o scrisoare până n'o citiți o dată. Se pot strecură
greşeli, care nu se pot îndreptă decât în aczst chip. Dacă suht multe gre-
şeli, e bine să se copieze din nou scrisoarea,

tu
 — 985 —

CEREMONIALUL SCRISORILOR

Pagina I,

Ghergani, Iulie 1879.

Amice,

Aici la moșie la Ghergani aveam până mai

deunăzi un vecin bun cu care am petrecut
multe şi lungi seri de iarnă.
Polcovnicul Ioniţă Ceganu din Cloşani, bă-
trân verde, rumen la faţă, fără sbârcituri pe
obraz, ras regulat în toate Sâmbetele cu per-
daf, mustaţa, și sprâncenele albe colilie, 'eră |
născut cam pe la anul 1789 șia trăit până
acum şease luni în satul Gămănești, unde pe-
treceă, în intimitatea a doi copoi vestiți, cu
care goniă iepurele ziua toată din Răsărit până
la Apus; iar toamna, când se coceau coarnele
și smeura la munte, se ducea tocmai pe Vul-
can, de împușcă câte un puiu de urs și O ca-
pră neagră.
Acum un an eră nun mare la nunta lui
 986 —
1
Pagina II şi III.

Vişan, dorobanţ, Curcan — Măi, Vişane, cine ţi

cu trei cruci pe piept. le-a dat ţie astea ?
Polcovnicul Ioniţă bă- — Căpitanul, îi răs-
use în sănătatea însură- punse Vişan; mi le-a dat
țeilor un pahar de vin din partea Domnitorului,
roşu din dealul Răsvadu- an, când ne-am - întors
lui şi prinsese la limbă. din Ţara Turoească.
După ce se uită, unul” — Dar fost-ai tu la bă-
după altul, la semnele de - _tălie? dat-ai piept cu
vitejie ale miliţianului, îi Turcul? lua-ai vreun tun
zice : vreo cetate?

Pagina ultimă.

care le cunoaşteţi de mai

>nainte.
Sunt, cu deosebit res-
pect, al D-voastră devotat,

G. Ionescu.
București, 5 Ianuarie, 1907.
 Plicul.

E
limbru
: ,

ş Domnului Vasile Vasilescu

i îi ' Inginer

% j Loco
ŞI i
gr
Sirada Gloriei, 256..
?

Indrumări practice.— Sub nuraele

de ceremonial se înțelege totali-
: tatea regulelor privitoare la forma, exteri
oară a scrisorii, regule stabilite prin
” uz şi prin convenţiuni sociale.
| Oce scrisoare trebuie să aibă o dată (loc şi zi).
Ea se pune ori pe pa:
, gina ] sus pe dreapta cu trei » Patru rândur
i sub marginea de sus a hârtiei,
». ori “după sfârşit
ul scrisorii! în stânga şi cu un rând mai
jos decât semnă-
tura. In scrisorile către amiciși la cele
de afaceri datase pune Ia început;
"în scrisorile către persoane străine, se pune la sfârşit, i |
Titlul cu care ne adresăm persoanei căreia
N îi scriem se aşează cu două
Ş “rânduri mai sus” decât „Primul rând
al scrisor ii. Amicilor și rudelor se scrie
cu numele de, botez sau cu cel de ruenie însoţit de un epitet politicos:
„Sau gingaș: Dragă Vere, Iubite Vasile, ete. Către persoane strein
_ nule, Domnul meu, Doamnă, Stimală Doamnă, «te. e: Dom-
Când ne adresăm către Rege îi zice m: Sire;
către Regină : Doamn ă.
În corpul scrisorii Le zicem: Majestatea
Voastră. Către Principii Moșteni-
tori: Alteță, Regală, î[Link] : Alleţa
Voasiră Regală, Alte formule uzitate:
 988 —
| In capul scrisorii: | In cursul scrisorii :
Către Mitropoliţi : Inalt Prea Sfinte, lnalt Prea Sfinţia Voastră:
Către Episcopi și Archierei : Prea Sfinte, Prea Sfinţia Voastră
Către protopopi : Prea Cucernice Părinte, Prea Cucernicia Voastră
Căire -preoţi : Cucernice Părinte, Cucernicia Voastră
Către superiorii de mână- | , , 4
stiri : Prea Cuvioase Părinte, Prea Cuvioşia Voastră (Ta)
- „sau

Către călugări: Coe Pai Cuvioșia Voastră (Ta)

sau

Cuvioasă Maică,

Către . Miniștri și funcţio-

S
nari superiori cărora se
adresează pelițiuni: Domnule Ministru, Domnia-YVoastră i
(se poate şi: Excelenţă), (sau Excelena-Voastră) “+
„Domnule Prefect, Domnia-Voastră i
Domnule Administrator, - > 4
Dinire profesiuni, unele se o. =
pot pune, allele nu : Se poate scrie: i
Domnule Advocat, . 3
Domnule Profesor, d
Domnule Doctor,

PI
Domnule Șef,

pd
dar nu:
Domnule Pălărier,
Domnule Cismar,
Domnule Băcan,
Numele de botez nu se pune decât foarte rar:
Domnule Vasile,
Cucoană Veto.
: Regula generală în această privință este: “să te adresezi persoanei că-
„reia îi serii aşă cum i-ai vorbi, însă cevă mai politicos, avână în vedere
"că în vorbire se poate prin tonul întrebuințat să capete înțeles mai polii
ticos şi o expresie mai intimă. iă,
Pe marginea, foii de hârtie se lasă la stânga un loc alb cam de două?
„degete. Când scriem rudelor sau persoanelor, prea intime, putem suprim
acest spaţiu, Pagina, a doua şi a treia se începe pe rândul pe care-se află”
-seris titlul pe prima pagină. Se lasă de asemenea spațiu alb la dreaptă:
pe pagina a doua şi la stânga pe pagina a treia. În josul fiecărei pagin
se lasă un spaţiu alb de două rânduri.
 — 289—

Când avem puţin de scris, se poate trece de pe pagina | pe'a lreia, lă-
sându-se albă cea de a doua.
In peliţiuni se pune în, josul paginei adresa,
Pentru sfârșitul scrisorii de asemenea sunt o sumă de formule consa-
erate de uz.
Către Rege sau Principele Moștenitor:
Sunt cu cel mai profund respect,
Sire,
al Majestății Voastre
prea plecat şi prea supus servitor,

Sunt cu: cel mai profund respect,

Alteță, -
al Alteţei Voastre Regale
prea plecat şi prea supus servitor,
*

Formula cu vorha «servitor» se mai întrebuințează rareori către per-

soane sus puse şi de care depinde serviciul nostru:
Sunt cu cel mai profund respect, al Domniei-Voastre,
prea, plecat și supus servitor,
*

Când o femeie scrie unei persoane cu care e în relațiuni de politeță,

” trebuie să termine cam aşă: /
Primiţi (sau Binevoiţi a primi) asigurarea sau expresiunea sen-
timenlelor mele distinse. IN
Scrisorile familiare se termină simplu şi cu un cuvânt de duioșie,
Cele mai simple formule sunt:
Primiţi salutările mele sau:
Vă salut sau:
La revedere.

NB. Formula «Primiţi asigurarea consideraţiunii mele» se poate între-

buință numai între egali. |
Or'ce scrisoare trebuie să fie semnată. Semnătura trebuie să fie citeaţă,
căci e nepoliticos să silim pe cel ce primeşte scrisoarea noastră să peardă
vremea spre a ne descifră iscălitura,
Formatul hârtiei are şi el, însemnătatea, lui. Formatul cuviincios este
cel arătat la pagina 236. Hârtia cu formate mai mici se poate întrebuinţă
numai între amici şi rude.
Petiţiunile se scrie pe o coală mare.
Pe plic se scrie adresa,
Carte de citire și comp., cl, 1V secundară de Dragomirescu şi Adamescu. 19
 — 290—

NB. Exerciţii pentru aplicarea regulelor ceremonialului se vor face

cu ocazia compunerilor de diterite specii de scrisori şi nu. se vor pierde
din vedere până la urmă,
o

SPECII DE SCRISORI

|. Impresiuni şi comunicări

ALECSANDRI CĂTRE IACOB NEGRUZZI

Aiz les bains (Savoie)

5 August 1883.

Jubile Negruazi,
După o lungă plimbare încântătoare pe malurile Rinului, prin
Olanda, prin Englitera şi Franţa, iată-mă în fine sub dușele
suliuroase dela Aix! Cura este plăcută, fiind făcută cu apă
caldă, deşi masajul aduce pe bietul pacient în stare de aluat
plămădit fără milă. Poziţia orașului și mai cu seamă împreju-
rimile lui sunt de o rară frumuseţe. Te, sfătuiesc dar să nu
alegi altă localitate de vindecare, dacă, ferească Dumnezeu,
ai căpătă vr'odată reumatisme sau stingere de glas.
Aici vei întâlni umbra lui Lamartine, rătăcind pe marginea
lacului Bourg&pe care marele poet l-a cântat în versuri atât
de armonioase, și vei avea mulțumire de a vedeă la o distanță
mică de Aix cataracta Niagara precum şi fluviul St. Laurent,
în miniatură ; — însă pe lângă aceste minuni ale naturii, vei
fi totodată întristat de a vedeă la ce grad de slațenie aduce
pe femei patima jocului de cărți numit bacară, în saloanele
dela Casino.
Vei întâlni asemenea și strănepoţi de-ai lui Traian, care
te-ar face a adresă cuvinte putin respectuoase acestui împărat,
fundător de colonii în Dacia.
“AL d-tale amic,
V. Alecsandri.
 — 291 —

Observaţiani. — Scrisorile de impresiuni și comunicări se adreseaz

ă
de obiceiu amicilor şi rudelor, povestindu-le cum viejuește
cel ce scrie,
pe unde a călătorit, ce a văzut pe acolo. Ele pot fi descripti
ve sau nara-
iive sau să fie un şir -de comunicări de felurite fapte.
Exerciţii. — 1, Povestirea primei călătorii cu trenul
; — povestea
unei călătorii cu vaporul pe Dunăre ; — pe un râu;
—cu luntrea
pe un râu; — cu căruja pe un drum de câmp ; — călare prin
munţi.
2. Povestirea cursului unei boale din care te-ai însănătoșit,
3. Descrierea unei reprezentaţiuni la cire ; — la teatru
(0 dramă
sau o tragedie, o comedie) ; —la teatru de păpuşi ; — vizita la o
panoramă—la
; un muzeu cu figuri qe ceară; — la o menagerie;—
ja târgul moșilor; — descrierea serbării dela 10 Maiu ; — impre-
siile de la un concert.
4. Descrierea unei furtuni; -—unei inundaţiuni ; — unui in-
cendiu; — povestirea unui om ce a fost căleat de hoţi; —a unuia
care a căzut în apă și d'abiă a scăpat dela înnecare ; —a unuia
ce se află într'un tren care a deraiat ori s'a ciocnit,
5, Deserierea unei ţări; —a unei ţinut; —a unui oraş; —a
unui sat; — descrierea unei școli ; — unui cazarme.
„6. Modul cum îţi întrebuinţezi timpul în cursul anului şcolar;
— cum ai petrecut la băi; — cum ai petrecut la moşie într'o va-
canţă ; — cum ai petrecut la o excursiune.
Indrumare, — La asemenea serisori nu sunt regule deosebite de ale
celor învățate la diferitelespecii de compoziţiuni în prima parte a cărţii
de literatură, însă tratarea se va face cu libertatea caracteristică
. *
scri-
sorilor.

Il. Scrisori de felicitare.

MIHAIL KOGĂLNICEANU CĂTRE TATĂL SAU-

Cu fiească plecăciune sărut mânile d-tale, băbacă !

De datoria unui fiu cunoscător este ca, măcar că este departe
de părintele său, să scrie și să arate la înnoirea anului precum
şi în toate zilele vieţii sale supunerea cinstită și recunoştinţa
sa. Deci nu lipsesc și eu a împlini cea mai scumpă şi iubită
„mie datorie. Din cea mai fragedă a mea copilărie, am simţit
„şi am primit facerile d-tale de bine. Nu numai că mi-ai dat
 — 992—
viață, ci mi-ai arătat încă şi chipurile și mijloacele, și toate
trudele ţi le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însemnat
între Moldoveni. Nu crede dar, o prea scump mie părinte, că
ai făcut toate acestea, pentru un nerecunoscător și pentru un
nemulţumitor. |
Nu, în toată curgerea vieţii mele, şi la cel mai de pe urmă
minut, voiu căută ca să mă fac vrednic de purtările de grije
“at) dumitale pentru mine, cu buna mea purtare, și de-apu-
rurea seara și dimineaţa voiu binecuvântă numele dumitale, și |
voiu rugă pe milostivul Dumnezeu ca să-ţi întoarcă prețul a
atâtor faceri de bine, căci numai Ziditorul singur poate să facă
-aceasta. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ţi poftesc |
cele mai mari norociri, o viaţă îndelungată, fericită, cu zile.
lungi, cu sănătate necurmată şi cu tot felul de bunătăţi. Rog
pre Făcătorul tuturor ca să asculte aceste dorinţe care le fac
din toată inima și din toate puterile mele. Deşi aceste pofltiri
sunt mici și nu sunt bine arătate, și că gura și condeiul meu
na sunt destul de destoinice pentru a-ţi arătă asemenea simţiri,
însă inima, mea simțește mai mult decât nii-i cu putinţă a.
rosti. !
Aceste sunt dorințele care le fac şi le voiu face până la,
cel mai de pe urmă minut a2) vieţii mele.
Pentru daruri ce voiești să mi le. faci? nu cer alt nimic dela
dumneata decât dragostea şi iubirea dumitale, lucruri care
vor pricinui mai mare bucurie acelui ce este pentru totdeauna
cu cea mai mare supunere și plecăciune a dumitale prea, ple-
cat şi prea supus fiu

Mihalachi Kogălniceanu.

1834, Ss Dechemwrie.
Lunevilie

1) Azale. |
2) Azal,
 — 293—

V. ALECSANDRI CĂTRE IACOB NEGRUZZI. *

Cât pentru Poeticalele d-tale, te

ritate ; e o critică complimentez cu since=
serioasă * și spirituală
ce domneşte a maniej versificării “
la n0i, și mai 'cu seamă
credem a.ușurinței cu careene
poeţi și întreprindem opere, & la, vapeur,
de putințele noastre. mai presus

Explicare. — Avem în
acest paragrat două,
sori: una a lui Mihail scri-:
Kogălniceanu Către tat
alta a lui Vasile Alecsa ăl său;
ndri către Iacob Neg
Kogălniceanu, fiind student în străinăta ruzzi.
anul nou tatălui său te, scrie
la
pentru a-l felicită, Scr
datată, din orașul france isoarea, e
z Lnneville. El începe
formulă care astăzi nu cu o
se mai întrebuinţează, în
epistolar. Arată apoi stilul
că este de datoria, or'
să adreseze urări părinţ cărui fiu
ilor săi. Pentru dânsul
datorie e mai mare, aceasta, .
fiindcă, tatăl său l-a
deaproape și l-a, ajutat îngrijit
ca, să-și desăvârșească,
în străinătate. studiile
Alecsandri scrie lui
Iacob N egruzzi, felici
pentru o lucrare ce făc tându-]
use, intitulată « Poetic
care 6l o socotește foarte ale», pe
- portanță,
bine scrisă, Şi de mare im-

Observaţiuni. — Scrisori
le de felicitare se fac
zile care e de obiceiu sau cu ocaziunea unej
“serbată (anul nou, ziua
sau cu ocaziunea unei naşterii, ziua, numelui)
întâmplări ferieiţe a. per
(numire într'o funcţiun soanei căreia ne adrefă
e, nașterea unui copi m
scrieri, etc.). l, o căsătorie, publicar
ea, unei
Ele se pot adresă și
rudelor sau amicilor
Tonul general al unei şi persoanelor streine.
asemenea, scrisori va *
care se află între per varia după raporturile
soana care scrie și cea
Ea trebuie să exprime căreia se adresează,
bucuria noastră față de
care e vorba sau mul întâmplarea fericită de
țumirea că putem prof
să-i exprimăm loată ită de Ocaziunea unei
dragostea ce purtăm zile ca
acelei persoane.
 — 294—

Scrisorile acestea să nu fie lungi şi să nu exagereze recunoştinţa sau

laudele până la linguşire.
Exerciţii. — 1. Se vor face scrisori de felicitare pentru sărbă-
tori: a o fetiţă (un băiat) felicită la anul nou pe tatăl său;— pe
mama sa; pe ambii părinţi; —pe bunica; — pe bunicul; —pe
un unchiu; pe o mătușă; —pe un naş;—peo naşă;—b)tot
” asemenea la ziua onomastică sau la ziua de naştere.

“ndrumare.—
Veţi începe prin constatarea că nu aţi scăpat din vedere
ziua numelui sau cea de naştere sau că nu ați uitat la anul nou pe
acela căruia vă adresaţi. Afecţiunea pe care legătură de rudenie o sta-
bileşte între cel ce scrie şi cel ce primeşte, trebue să fie punctul cen-
tral al serisorii. Scrisoarea devine.și mai interesantă, dacă, pe lângă afec-
țiunea de familie, se adaogă şi vr'o datorie de recunoștință.

Exerciţii. — 2. Se vor face scrisori de felicitare pentru sărbă-

tori către persoane străine : către un profesor sau profesoară ; —
către un protector ;—către o persoană care ne-a făcut vreo dată bine.
4 Indrumare. — Punctul central al acestor serisori trebue să fie ideia
de recunoştinţă pentru serviciile primite,

Exerciţii. — 3. Serisori de felicitare din partea unor rude mai:

în vârstă, către rude mai tinere: părinţi către copii; — unchiu
sau mătuşă către nepoți
; — naş către fin.
indrumare. — Dragostea pentru cei mai tineri şi dorinţa de a-i vedea
progresând trebuie să fie ideia principală a unei asemenea scrisori,
Exerciţii. — 4. Scrisori de felicitare între egali: trai şi surori :
— amici din copilărie ; — camarazi de şcoală.
indrumare,— Arătaţi-vă cu cea mai mare sinceritate şi fără a căută
expresii și vorbe umflate, dragostea ce aveţi pentru persoane căreia îi
scrieţi.

Exerciţii. 5. Scrisori de felicitare pentru o întâmplare fericită: .

a) către superiori : cu ocazia numirii într'o funcţiune
; — către un
general cu ocaziunea unei victorii repurtate pe câmpul de luptă;
— către un arhiereu care a fost ales episcop; — către un cetă-
ţean care a fost ales deputat; — către un colonel care a fost îna-
intat general ; — către o persoană care s'a ridicat după o boală grea;
— bd) către epali: către un elev carea luat premiu; — către un
ofiţer care ţi-a comunicat că s'a întors din răsboiu; — către un
tânăr numit ofiţer; — către un tânâr care a câștigat la loterie —
c) către inferiori: un tată felicită pe fiul său care a fost numit în
slujbă: — un unchiu felicită pe nepotul său care a fost numit ma-
“a
 — 295—

gistrat; — tată (unchiu, mamă, socru, ete.) pe un fiu (nepot, gi-

nere, etc.) pentrucă a luat un premiu la Academie ; — idem,, pen:
trucă a terminat liceul.
indrumare. — Superioritatea, egalitatea şi inferioritatea de care se
vorbeşte aci, poate să se raporte şi la vârstă şi la condiţiunea socială.
Ideia fundamentală trebuie să fie arătarea că împărtășim bucuria ce tie-
buie să simtă perdoana căreia ne adresăm. Dacă e vorba de înaintare,
numire, etc. cată să arătăm că răsplata a fost meritată, că în adevăr
persoana căreia scriem a muncit şi s'a făcut vrednică. Să ne ferim dea
cădeă în exagerarea meritelor, Cei bătrâni sau superiori pot termină cu
un îndemn la muncă, la stăruință, când se adresează celor mai miei.
Exerciţii. — 6. Felicitări pentru logodne, nunţi, botezuri: a)
pentruo logodnă a unui egal; — idem către un superior ; — ace-
luiași, cu prilejul unei nunţi; — 8) felicitări pentru naşterea unui
copil sau la botez către un egal; către un inferior.
indrumare, — Dorinţa de a aveâo viaţă lungă şi fericită, urare ca
copilul să fie voinie şi norocos : acestea sunt ideile fundamentale ale unei
asemenea scrisori. Către superiori trebaie să fie scurte ; către inferiori pot
îi mai lungi şi scrise schiar în stil presărat cu glume.

III. Scrisori de condolenţă

...

ALECSANDRI CĂTRE IACOB NEGRUZZI

Mirceşti...., Sept. 1868,

Iubite Domnule Negruzzi,

Când am văzut; pentru ultima, oară pe părintele d-tale, am
rămas sub o impresie foarte amară. Vechiul meu amic
eră
într'o stare desperată asupra căreia nu-mi puteam face nici
o iluzie. Şi însă când am aflat că s'au săvârşit din viață,
am fost cuprins de o tristeţă adâncă, căci e trist de
a vedea,
răstrângându-se cercul contimporanilor săi! E dureros
de
a-ţi pierde amicii cu care ai petrecut în tinerețe,
ai lucrat
la renaşterea unei țări iubite şi te-ai deprins a-i preţui.
Costache Negruzzi este un nâme scump României şi
va ră-
mâneă în pleiada, pionierilor intelectuali ai neamului
dostru ;
 — 296—

el şi cu Hrisoverghi a fost cei dintâi în Moldova, care

au dat semne de independenţă literară, ferindu-se de for-
mele stilului mitologic, plin de Afrodite, de Apoloni, etc., şi
adoptând drapelul şcoalei romantice. Scrierile sale, deși nu
multe, au însă un caracter nou în literatura, noastră, deose-
bindu-se prin eleganță, limpezire de stil, energie și adevărat
românism. Alecsandru Lăpuşneanu este un model neimitat
până astăzi, şi stă în fruntea, literaturii noastre.

TELEGRAMA LUI M. KOGĂLNICEANU

către Doamna |. C. Brătianu la moartea soţului ei : |

Bolnav şi eu, nu pot face alta decât să plâng, căci îm

lipseşte chiar putinţa de a alerga la Florica şi a-mi luă
adio dela acela cu care am lucrat jumătate secol şi de
aproape şi de departe; nu pot a-ţi da altă mângâiere, decât
că porţi numele întâiului cetățean al României. Dreptatea
posterităţii începe de astăzi pentru I. Brătianu. Oamenii de
astăzi, şi mari, şi mici, pot fi ingraţi pentru I. Brătianu:
istoria însă, şi istoria, cea nepărtinitoare, aceea, care purcede
din mintea şi inima unei naţiuni întregi, va păstră în litere
neşterse memoria aceluia care şi-a pus numele în capul
tuturor actelor mari naţionale şi politice ale renașterii Ro-
mâniei. Acest; nume este al lui Ion Brătianu şi D-ta eşti
ilusrta sa, văduvă ; găseşte-ţi mângâierea în acest numei
neperitor şi în lacrimile unei întregi naţiuni, care curge
astăzi împreună cu ale D-tale.
M. Kogălniceanu,

Observaţiuni, — Scrisoarea, de condelenţă !) este mângâierea adresată

unui om care a suferit o nenorocire. De obiceiu se face cu ocaziunea
morţii unei persoane şi chiar numele de <condolență» pentru acest fel de
scrisori este întrebuințat. Se poate însă scrie şi la alte ocaziuni; în acest

1) Mai corect decât condeleanță.

 | — 297—
caz i se zice scrisoare de consolare măcar că înțelesul
acestor doi termeni
este acelaș în fond.
Scopul scrisorilor de acest fel, este să-i micșorăm durerea cuivă
şi să-l
încurajăm ca să-i reziste cu tărie. Omul, când se
simte susținut de vorbe
prietenești, supoartă mai lesne loviturile soartei.
Să scriem cu multă băgare. de seamă scrisorile de condolen
ţă și în timp
poirivit, nelăsând niciodată să treacă prea multă, vreme de când s'a în-
tâmplat nenorocitea.
De obiceiu se răspunde scrisorilor de condolență,
i mulţumind persoane
care ţi-a trimis mângâierile sale.
Exerciţii. — 1. Scrisoare de condolență către
persoane care au
Pierd ut o ființă scumpă : unui amie care a perdut pe tatăl său;—
unui jsuperior care şi-a pierdut soția ; —- către
un părinte al cărui
fiu a murit în răsboiu Și cu care ai fost prieten ; — un tânăr func-
ţionar dela căile ferate murind călcat de tren, să se facă o seri-
soare către părintele acestuia ; — eondolenţă către familia unui om
politic mort subit; — câtre soţia unui general mort în răsboiu ;—
către copiii unui protector mort în urma
unui accident.
indrumare. — Dacă cel mort a fost
un om cu merite cunoscute în
public, atunci ideia centrală a scrisori
i va fi arătarea acestor merite şi
a pagubei pe care o suferă societatea
prin moartea lui. Este mângâietoare
pentru o familie ideia că o grupă mare de oameni
sau o ţară suferă îm-
preună cu dânsa, Dacă mortul
nu se află în această situație, atunci
se
va arătă pierderea ce suferă familia şi
consolarea va ti o reamintire a
preceptelor religioase. Această din urmă
ideie poate în genere figură în
oreare scrisoare de condolență,
Exerciţii. — 2. Scrisori de consolare pentru nenorociri:
un amic eare către
a pierdut un proces; — către un protec
tor căruia
i-a ars casa;— către um amic al cărui părinte s'a
ruinat într'o
întreprindere; — către un coleg care e bolnav rău
şi a fost nevoit
să părăsească școala;— către un îrate care a căzut
la examen,
Indrumare,.— Se va arâtă că lovitura primită este nedreaptă,
neme-
ritată sau se va putea spane — cu foarte
'multă precauțiuni— că este
vina unei negligențe, nesilințe; dar partea
principală a scrisorii va fi
încurajarea de a lucra mai departe ca
să se înlăture urmările posibile
ale acelei nenorociri.
Exerciţii.— 3. Să se răspundă la cătevă, din scrisorile de
consolare de mai sus.
Jndrumare. — Ai fost mişcat că amicul sau "perso
ana mai străină s'a
simţit impresionat de nenorocirea
ta, îi mulțumeşti pentru mângâierile
ce-ţi adresează şi-l încredinţezi că te vei sili să iei curaj din îndem-
nările lui,
-
IIa
 '
» — 298 — | a

IV. Invitaţiuni şi bilete

V. ALECSANDRI CATRE 1. NEGRUZZI

. . .

Zici că ai să pleci peste vr'o 15 zile?... De ce nu te-ai

opri câtevă ceasuri la mine? — Pornind dimineaţa din lași
ajungi pe la 11 ore la gara Mircești, și seara cu trenul expres
te îndrumezi spre București— Programul e lesne de urmat,
şi totodată de natură a-mi produce o mare satisfacere.
Amic sincer,
V, Alecsandii.

ALECSANDRI CATRE NEGRUZZI

. Mircești, 19 Fevr. 1882.

Jubile Negruzzi,
Nam putut plecă la București pân' acum, și na cred să
plec înnainte de opt zile.
Te rog să-mi faci cunoscut dacă adunările Junimei se fac
tot Vinerea la, d-l Pogor, căci aș dori să mă reped pentru o zi
la Iași, pentru ca să vă citesc: un mic poem: Dumbrava
"roşie, pe care l-am scris în zilele aceste.
AL d-tale amic,
V. Alecsandri.

BOLLIAC CATRE NICOLAE ALEXANDRESCU

Domnul meu,
Când am trimis feciorul meu în țară ca să-mi aducă ne-
vasta, ţi-am dat un amanet în puterea căruia să-mi găsești
5000 lei cu soroe de trei luni. Fă bine de arată aducătorului
acestuia acel amanet, căci voi să-l vânz.
Chesar Bolliac.

Observaţiuni. — Invităţiunile se fac de obiceiu tipărite când reuniunea

sau petrecerea are să adune multe persoane și când este de o însemnătate
oarecare. Când adunarea este mai restrânsă, și mai ales între copii și ti-
a
 — 299—

neri şi între amici, invitaţiunea se poate face şi printr'o scrisoare.

Ea trebuie
să fie scurtă și politicoasă ; uneori poate fi și glumeaţă,
Biletul este o scrisoare redusă: două, trei rândyri grăbite. Uneori
se *
scrie pe cărţi de vizită. EI trebue redactat cu multă conciziune,
dar cu
băgare de seamă ca să nu dea naștere la echivocuri.
Exerciţii.— 1. Să se facă bilete de invitație: a) către amici
:
invitaţie la prânz:-— invitaţie la o petrecere
pentru o zi ono-
mastică ; b) către persoane străine: invitaţie la
botez ; — la nuntă ;
—la înmormântare ; —la un parastas; —la
o excursiune ; — la
o împărţire de premii ; — la aniversarea patronu
lui unei şcoli ; —
la deschiderea unei prăvălii ;— a unei fabrici.
indrumar — e.
Luaţi ideia fundamentală şi exprimați-o într'o frază
sau cel mult două. Perminaţi prin arătarea ce v'ar face plăcere şi onoare
ca să se răspundă afirmativ la invitaţie,
Exerciţii, — 2. Să se facă scrisori de învitaţiune
: un proprietar
scrie unui amic să vină să stea la moșia sa
mai mult timp; — o
elevă invită pe o colegăa sa să petreacă cu
dânsa două zile la Şi-
naia;— un școlar invită pe fostul sâu "profesor să vie la o vie
a părinţilor săi ca să stea câtevă zile.
Indrumare, — Scrisoarea de invitațiane este cevă mai
desvoltată decât
biletu!, însă nici ea nu trebuie să treacă peste
o pagină. Dacă se scrie
mai mult, atunci partea cea mai mare trebuie să descrie frumuseţea ]o-
cului unde se invită. -

Exerciţii, — 3. Să se facă răspunsuri afirmative

şi negative la
câtevă din biletele şi scrisorile de invitaţie.
Indrumare. — Răspunsul 'va fi scurt ca şi biletul.
Va arătă mulțu-
mire deosibită pentru invitaţie şi va anun:ă particip
area ori va motivă
cât se poate mai bine refuzul.
La

V. Imputări, scuze şi justificări.

N. BĂLCESCU CĂTRE GHICA

Ville d'Avray, 15 Iunie 1851.
Iubite Ghica,
Credem încai că, spre: recunoștință pentru prieteșugul ce
am pentru tine, când ţi-o abate să te lepezi de mine, mă
vei înștiință după cuviință, şi-mi vei arătă care e pricina de
 — 300—

fugi de mine. E mai mult de o lună decând n'am primit nici

"0 scrisoare dela tine. Aceasta e dovadă că fugi de mine. Aş
vrea să știu pentru ce mi te-ai supărat.
. . . . . . . e. . . . - . . . . -. . e

N. BĂLCESCU CĂTRE ION GHICA -

Paris, 26 Iuli 1850.
Iubite Ghica,
Nam nimic a-ţi serie. Sunt încă supărat puţin pe tine, că
asigurându-mă că ai să-mi trimiţi 577 fe. curând, m'ai făcut
a lua angajamente cu unii-alţii și nu numai m'ai dat de ru-
sine, dar mi'ai pus și în poziţie foarte critică,
A tău,
N. Bălcescu,

N, BĂLCESCU CĂTRE GHICĂ

. . . n . . . . . . . .. .
. . . |. . . |. . .
Te plângi că scrisorile mele sunt fără favoare, etc. E adevăr;
dar cum poţi socoti că pricina' este că mă defiez de tine, etc.?
Când ar fi una ca aceea, ţi-aș spune-o sau ți-aş cere explicaţii.
Pricina e că, sau nam vreme uneori, sau, nam ce-ţi serie;
sau am câte o țandără, câte o supărare în cap, când trebuie
a-ți serie și care-mi taiă pofta de vorbă.

N. BĂLCESCU CĂTRE ION GHICA

| Paris, 6 August 1850.
Iubite "Ghica,
Văd că ai arțag, şi când îţi vine pofta de gâlceavă, cazi pe cine
îţi iese înainte, și astfel pici în greșala. d'a fi nedrept şi d'a te
îndoi de cei mai buni ai tăi prieteni. Ce- ți vine să, zici că eu şi!
Arăpilă avem defiență de tine ? Până a nu plecă acesta la, Viena,
nu ţi-am scris că pleacă şi pentru ce? El se plânge de asemenea
de tin2 că nu i-ai scris şi că nu i-ai trimes banii ce-a dat
ia pension pentru frate-tău, pentru care a, dat poliţă că le
 — 301 —
va plăti la luna Iulie. Sorocul a trecut și
banii nu sunt plătiți.
EL se află acum la Marienbad. Sunt cam
supăraț pe dânsul.
II trimisesem câ să mai roșească pe Român
ii din partea 1o=
cului, și mi-e teamă că în loc să facă el cevă,
pe dânsul l-au
prefăcut din negru în negru-galben. E cam
moale şi fără în-
drăsneală.

Explicări, — Bălcescu, văzând că de o

lună ami-
cul său Ghica nu-i scrie, îl întreabă care e
pricina, şi-i
impută că ar avea. de gând să se lepede de priet
enia,
sa. Îi cere socoteala, dar sfârșește cu o expresie
prie-
tenească: pentru ce mi. te-ai supărat ? ca
să nu-l lase
sub impresia, frazei de mai 'nainte.
In a oua, scrisoare se arată foarte supărat
şi-i co-
munică numai acest lucru Și pricina.
Se vede că și Ghica, îi imputase că nu-i
scrie,
atunci Bălcescu răspunde acuzându-se. Se scuză cu
cea mai mare sinceritate şi față de imputarea, ce
i-o face Ghica cum că ar arătă neîncredere în-
trînsul,.
Ultima, scrisoare este o scrisoare de imputare şi
de acuzare.
Observaţiuni. — In raporturile dintre oameni
sunt adesea. și momente
neplăcute. Când te superi pe cinevă, îi
faci o scrisoare de imputare.
La aceasta trebuie să se Tăspundă printr'o scrisoare de scuză sau da
justificare.
De sigur că acestea sunt poate cele mai greu
de făcut dintre toate seri-
sorile, căci starea. sufletească în care te găseşti
când scrii te îndeamnă să.
fii nedrept și rău, și să mergi mai departe
decât ar trebui, De multe ori
vechi legături de prietenie se strică din pricina
unei scrisori de imputare.
Ca să ne ferim de asemenea greşeli, să citim şi
să recitim scrisoarea îna-
inte de a o retrimite; să nu avem rolul
unui acuzator, ci mai mult a]
unui reclamant, care se adresează persoanei
greșite, pentruca. ea însăşi să
fie judecător.
Scuza, sau justificarea va mărturisi greşeala,
cu sinceritate sau va do-
vedi că tocmai cel care se plânge a. greșit, spunân
d aceasta, în forma. cea.
mai puţin supărătoare. | i
 — 302—

Exerciţii. — 1. Se vor face-scrisori de împutare: un unchiu

dojeneşte pe nepot fiindcă e mândru cu camarazii săraci; — tot
asemenea şorie o mătuşă către o nepoată; — o persoană în vârstă
impută unui amic că wa venit s'o vadă de mult; — un părinte
dojeneşte pe fiul său care a rămas repetent; — imputare către un
amic care nu ţi-a cumpârat nişte lucruri pentru care îl rugaseşi ș —
scrisoarea unui părinte către fiul său care a fost eliminat din şcoală
din pricina purtării rele; — un. şcolar impută unui coleg că nu
i-a înapoiat o carte pe care i-o împrumutase de multă vreme ; —
un şcolar impută unui coleg că n'a venit la o petrecere la care
îl invitase şi nu l-a anunţat măcar ; — un şeolar impută unui
coleg că a vorbit rău de el către un alt camarad.
Indrumare.-— Incepeţi totdeauna prin a vă arătă dragostea sau sim-
patia către persoana căreia îi scrieți. Exprimaţi cu termenii cei mai
blânzi fapta pentru care îi faceţi imputare. Na puneţi niciodată răutate
în judecata faptei şi lăsați să se înţeleagă că nu așteptați decât cuvântul
de justificare ca să iertaţi gresala. Intre amici se potrivesteşte foarte bine
tonul glumeț. .

Exerciţii. — 2. Se vor face scrisori de scuze sau de justificare

la câtevă din cele coprinse în ezercițiul precedent. ”
Indrumare. — Incepeți prin a recunoaşte greșala cu sinceritate, dacă
aţi greşit în adevăr. Aflaţi apoi motive ca să vă cereţi iertare. Dacă n'aţi
greşit şi dacă cel ce vă învinuieşte s'a înșelat, căutaţi a-l convinge de
greşeala lui. Terminați prin exprimarea dorinței ca- bunele raporturi de
mai "nainte să nu se strice prin vina sau prin bănuiala de acum.-

LOPPO

IV. Scrisori de cerere

N. BĂLCESCU CĂTRE LON GHICA

Aiercuri, 22 Sept. 1852.

Jubite Ghica,
Astăzi a venit- doctorul la mine şi m'a, povăţuit să nu mai
stau aci, unde nu-mi priește aerul, şi să plec îndată în Italia
iar nu în Eghipet, unde e loc sălbatic, şi apoi voiufi și singur.
Pentru aceea am hotărit a pleca negreşit Sâmbăta viitoare în
„25, pentru Roma. Ştii însă că în acest oraş mi-a compromis.
 — 303 —.

la poliţie, numele, Andreescu. Deci mă tem să, nu am

vreo supă-
rare, drept care pricină, te rog să-mi capeţi cevă
scrisori de
recomandaţie către vreunii din capii oștei franceze
din Roma,
cum și către cevă Români influenţi, ca la întâmp
lare de a
fi supărat de poliţia locală, să am cevă cunoscuţi
în care să
mă sprijin. Caută dar îndată a-mi căpătă asemenea
scrisori
dela ambasada franceză, dela Techa sau altcine
vă. Ai să
le spui că mă duc la Roma pentru sănătate şi
voiu să am
cunoștințe plăcute şi folositoare la vreo întâmplare
de nevoie
Aleargă îndată după acele scrisori, ca Vineri să
le am și
Sâmbătă să pot plecă, căci altfel nu îndrăsnese a plecă.
Trimite-mi cronicile Moldovenești, istoria lui Kogălniceanu
şi
scrisorile ce sunt ]a tine.
Complimente la M-me Ghica, Spune-i că nu prea
sunt bine
şi nu pot merge s'o văz; de nu va veni pe la Pera,
apoi nu
ne .vedem.
,
Fă-mi, te'rog, treabă și fii mai cu noroc ca la Selanik
i.
| A tău,
N. B.

V. ALECSANDRI CĂTRE IACOB NEGRUZZI

Nisa, 4 Maiu 1870.

Iubile domnule Negruzai,

Sunt astăzi șașe luni în capăt de când am plecat

dela.
Moldova, și de șease luni mă aflu fără nicio ştire
de Junimea
și de lucrările sale. Toate numerele Convorbirilor Litfare
au rămas în urma mea la Mirceşti, și formează negreș
it o fru-
moasă piramidă pe biuroul meu. La întoarcerea mea,
voiu avei
mult de citit şi această perspectivă mă bucură, însă
până atunci
curiozitatea mea rămâne în cuiu; te TOg dar
să binevoiţi
a o satisface prin o scrisoare, care să mă înștiin
ţeze şi despre
sănătatea amicilor mei și despre mișcarea literar
ă din ţară ;
îmi vei produce o mare, foarte mare mulţumire.
 — 304 —

CĂTRE MINISTERUL POLIȚIEI DIN CONSTANTINOPOL

Eacelenţă,

Proscris din ţara mea, mam văzut silit a-mi căută un azil
în străinătate. M'am adresat la guvernul unguresc și, prin
slujbele și devotamentul meu, am ajuns a-i aveă încrederea
până la cel din urmă moment al său. ,»
După răsturnarea lui, calomnia, care se pune totdeauna pe
tot ce cade, a trebuit să-mi dea și mie lovitura ei, și din ne-
norocire, în fabula ce a creat, a amestecat și numele unui
dignitar al Inaltei Purii.
Când mi-a venit vestea astei acuzaţii, eu pierdusem tot ce
avusesem cu mine în Ungaria și izbutisem a-mi scăpă viața.
în Serbia. M'am gândit la mijloacele prin care aș puteă da o
desminţire calomniatorilor și mi-am impus ca datorie de
onoare a veni în Constantinopol. După ce am siat o lună de
zile, văzând că aci nu-mi. pociu găsi o ocupaţie și că chel-
tuielile sunt mari, am hotărit să plec, şi m'am adresat la lxce-
lenţa Voastră, cu cerere a mi se da un pasport spre a mă
duce cu familia mea în Franţa. |
Aceasta a fost în Octombrie. Nu numai că nu mi sa dat
atunci pasportul, dar am și fost oprit a ieși din oraș și altele
care răspundeau foarte crud curtuoaziei mele.
După mai multe cereri, la "!artie 12, 1850, mi sa dat pas-
portul, şi mă credeam norocit în ideia că voiu puteă plecă fără
să supăr guvernul cu vreo cerere de care ştiam că are de-
stie dela alţii, cu toate că mijloacele mele și atunci chiar erau
foarte mici. |
Când eram gata să plec, poliția m'a căutat din nou și am
pățit toate acelea ce Excelenţa Voastră le cunovaşta.
Excelenţă, dacă în adevăr oprirea, mea în Constantinopol
este numai din pricina unor cereri vage fără nume de acu-
sator pentru nişte neînsemnate lucruri pierdute chiar în Unga-
ria, împreună cu tot ce am avut şial meu, după destoinicile
dovezi ce am dat ; dacă voinţa Porţei va fi să plătesc eu aste
 — 305 —

lucruri aceluia ce-mi va, aduce înscrisul ce am dat pentru pri-

mirea lor, atunci am onoarea să vă repet că, cu toate că starea
ce mai am în ţara mea este mică pe lângă stările obișnuite
acold, dar tot poate fi d'o valoare ca de zece ori mai mare
decât a acelor lucruri. Această stare a mea e nemișcătoare
şi într'o ţară a cării legiuitul protector este Majestatea Sa
Sultanul. Nu văd dar pentru ce ar trebui ca eu să fiu
osândit a sta aci spre a târi o viaţă inactivă şi în mizerie.
Mă adresez la Excelenţa Voastră și vă rog să binevoiţi a-mi
da cât mai curând voie să plec, pentrucă suferințele morale
ce am avut în ăst curs de zece luni, mi-au atacat sănătatea
atât mie cât și nevestei mele; și totdeodată îndrăsnesc a mă
rugă să porunciţi a mi se înlesni şi mijloacele neapărate spre
a mă puteă duce cu familia până la Paris, pentrucă nu nu-
mai cam cheltuit și am vândut în aceste zece luni tot ce am
putut aveă cu mine, dar sunt și dator, şi nu mi se dă voie să
vând nimic din cele ce mai am în Patrie.
Această înlesnire, Excelenţă, nu o cer ca pensie sau gratifi-
caţie din partea unui guvern căruia nu am avut niciodată, pri-
lejul a sluji; mișcarea, noastră a fost rău văzută de Inalta
Poartă, și, în vreme ce sunt sub osânda vinei mele, nu pociu
aveă, și răsplătire totodată pentru aceeaşi fapt. Slabul temeiu
ce socotesc că-mi poate da dreptul a cere un ajutor este, că,
fiind impilat. a sta aici nouă luni fără nicio ocupaţie,a tre-
buit să cheltuesc tot aceea ce puteă să-mi ajungă în altă parte
a Europei până să încep a-mi puteă produce trebuincioasele cu
osteneala mea. Plin de speranţă, aştept dela Excelenţa Voastră
curmarea, acestei vieţi nesuferite, în care au putut izbuti să
mă arunce vrăjmașii, mei.
Al Excelenţii Voastre plecată slugă
. C. Bolliac.

Explicări. -- N. Bălcescu având să plece din Roma,

se adresează lui Ion Ghica, ce se află împreună, cu el,
în Constantinopol, cerându-i O scrisoare de recoman-
daţiune, ca să aibă înlesniri la Roma.
Alecsandri cere lui Negruzzi să-l pună în curent
Carte de citire și comp., cl. IV secundară de Dragemirescu şi Adamescu. 20
 — 306 =
cu mișcarea, societăţii literare Junimea, în timpul de
când el se află, departe de ţară.
Bolliac, prin petițiunea adresată Ministerului Po-
liţiei din Constantinopol, cere voie de a plecă de acolb
și ajutor pentru a-și aduce familia la Paris.
Observaţiuni. — Scrisorile de cerere sunt cele mai des întrebuințate de
oricine, căci toți şi totdeauna avem nevoie de informaţiunile, de bună-
voința, de sprijinul altora.
Scrisoarea de cerere trebuie să arate care este obiectul dorinţei noastre,
să explice importanţa ce are pentru noi serviciul ce am cerut, și să mul-
țumească, presupunând că vom fi satisfăcuţi.
Când scrisoarea de cerere se adresează unei autorităţi, se numește peti-
țiune. Petiţiunea trebue să fie scurtă. Ca formă, să se scrie pe o coală în-
treagă [Link] pe jumătatea din dreapta, lăsându-se jumătatea din stânga
albă. Acum în urmă s'a introdus obiceiul de a se pune în partea de sus
a părţei rămase albă, rezumatul cererii din peliţiune.
Exerciţii.— 1. Se vor face unele din următoarele scrisori de
cerere : un tânăr care se află la Paris la studiu cere bani tatălui său ;
— un tânăr cere voie tatălui său să îmbrăţişeze cariera militară ; —
o doamnă cere unei amice să se înscrie într'o societate de bine-
facere ; — o scrisoare către un bancher cerând împrumut o sumă
de bani; — o fată absolventă a externatului cere loc într?o casă
de comereiu ; — un absolvent al liceului cere loc la un moşier;—
un absolvent al şcolii comerciale cere loc întz”o casă de comerciu;
— se cere unui amic cu care nu ai fost în corespondenţă să-ţi
dea noutăţi despre dânsul; — o femeie bătrână se roagă de stareţa
unei mânăstiri să o primească a locui în mânăstire ; — un tată cere
protecţiunea unui general pentru fiul său care s'a făcut ofiţer;—
către un ministru ori un înalt funcţionar cu rugăciune de a-i da
o funcţiune în administraţia sa; — către primarul unei comune
spre a-i cere informaţiuni despre o persoană ce locuiește acolo ;—
un tânăr autor cere unui bătrân profesor să-i facă prefaţă pentru
o carte ce a compus; — o femeie săracă, al cărei fiu se ailă în
funeţiune în alt oraș, cere. acestuia să-i trimită o sumă de bani; —
un soldat bolnav în spital scrie părinţilor săi cerându-le un ajutor
în bani; — ai împrumutat pe un amic cu o sumă de bani şi ceri
să ţi-o înapoieze; — un agricultor, vrând să angajeze pe cineva
ca administrator, cere informaţii dela: un vecin de moşie care a
avut pe acesta în serviciu.
Indrumare.— Căutaţi să expuneți lămurit obiectul cererii. Nu intrați
însă deodată în fondul subiectului, ci căutati să atrageți atenţiunea sau
 — 307—
bunăvoința persoanei la care vă adresați, prin
cuvinte în genere măgu-
litoare şi potrivite cu raporturile care vă leagă
cu dânsa. Arătaţi că numa
acea persoană ar puteă să vă facă acel serviciu, sau că ar puteă să-l
facă mai bine decât oricine şi terminaţi cu mulţum
iri anticipate şi în
tot cazul nu-i dați a înțelege că, dacă nu v'o
"satisface cererea, vă veţii
supără. Aceasta ar fi şi necuviincios şi imprudent,

Exerciţii. — 2. Se vor face răspunsuri la unele

din scrisorile
de mai sus.
”
indrumare.— Veţi presupune pentru unele că le satisface
ţi; pentru
altele că refuzaţi. Cel care refuză o cerere trebuie
să arate că este impo-
sibil a o satisface şi că se simte mâhnit din această
pricină. 'Terminaţi
cu un cuvânt de încurajare, mângâiere, de speranţă
pentru altă ocaziune.
in caz de răspuns favorabil, arătați bucuria ce simţiţi
că puteți satisface.
Exerciţii. — 3. Se vor face petițiuni: un absolvent (0 absol-
ventă) a gimnaziului (a școlii secundare) cere dela Direcţie să i
se libereze certificatul ; — un şcolar, fiind bolnav, se
retrage dela
școală în cursul anului și cere să i se libereze actele
depuse; —
un şeolar care a terminat patru, clase primare cere a se înscrie
în gimnaziu — ;un absolvent al gimnaziului cere a se înscrie în
școala comercială ; — un absolvent a patru clase primare cere a fi
înscris la concursul pentru școala normală; — idem
pentru semi-
nar; — idem pentru şcoala de meserii; — idem
vb absolventă
peniru şcoala secundar ; — ăun şcolar cere dela Minister să fie
înscris pentru a da examen ca pregătit în particular ; — se cere
un post de :copist la un Minister; — un absolvent al liceului cere
a se înscrie în armată spre a-și face servicful ; — petiţiune
pentru
un post de silvicultor la Ministerul Domeniilor ; — un absolve
nt al
școlii norimale cere a fi numit învăţător; — un absolvent de
gim-
naziu cere a fi numit suplinitor în învăţământul rural; — ceri unui
comisar să-ţi găsească un servitor care ţi-a fugit, furându-ţi
bani;—
ceri dela judecătoria de ocol să legalizeze o procură ; -- petiţiune
la Rege din partea unui veteran din răsboiu care cere ca copiii
săi să fie ajutaţi;
— un funcţionar îşi cere concediu, fiind bolnav ;
— un student sărac cere ajutor dela Minister,

indrumare. — Scrie totdeauna petițiunea pe o coală întreagă,

Lasă în
sus un spaţiu alb cam de un sfert din pagină şi în stânga
dealungul
jumătate din pagină. Scrie numele persoanei către care
te adresezi şi
lasă două rânduri albe. Motivează foarte pe scurt cererea şi exprimă obi-
ectul cu cea mai mare claritate şi preciziune, căci petiţiunile
lungi şi
neciare se pun la dosar. Termină cu o formulă respectuoasă. In josul
pa-
ginei scrie adresa persoanei căreia te adresezi. Data poate lipsi, deoarece
 — 308—

petițiunea capătă data înregistrării. Titlul să fie totdeauna al funcțiunii

celei mai înalte din administraţia în care ai nevoie; pentru Minister vei
scrie «Domnule Ministru»; pentru o școală «Domnule Directors; pentru o
altă administraţie: «Domnule Director» sau «Domnule Administrator».

VII. Scrisori de recomandaţiune

ALECSANDRI CATRE 1. NEGRUZZI

" 9 Marlie, 1885.
Iubite Negruzzi,
D. V., neobositul adunător de arii naţionale, a profitat de
călătoriile sale prin ţară ca să colecteze și un mare număr
de poezii poporale, dintre care unels sunt de o frumuseţe rară.
Cred că Convorbirile ar primi cu mulţumire să deschidă.co-
loanele sale unui tezaur atât de important, și dar, am îndemnat
pe d-l V. să vă supuie colecţia sa ca să puteţi însuși (sic)
judecă de meritul ei.
D-l V. ar dori să profite de acest mod de publicare, pentru
ca mai târziu toate bucăţile tipărite în Convorbiri să fie pu-
blicate întrun volum. |
Binevoiţi a intră în vorbă cu recomandatul meu; și înțele-
gându-vă împreună, vorbiţi d-lui Socec despre proectul d-lui V.

Observaţiuni.— Scrisorile de recomandație se adresează unor persoane

influente care pot face o îndatorire celui recomandat.
Aceste scrisori se dau de obiceiu în plic. deschis în mâna persoanei
recomandate.
Cel ce dă o asemenea, scrisoare se constituie prin aceasta garant despre
probitatea, şi destoinicia persoanei recomandate. De aceea trebuie să o facă
cu cea mai mare băgare de seamă. Daca nu suntem convinși pe deplin
de meritul recomandatului, atunci apelăm în mod vag la bunăvoința celui
căruia ne adresăm; numai dacă cunoaştem de aproape pe cel recomandat
atunci punem toată căldura şi desvoltăm mult scrisoarea, arătând toate:
împrejurările favorabile, cererii lui.
Exerciţii, — 1. Să se facă scrisori de recomandaţie : Un părinte
recomandă unui colonel, prieten din copilărie, pe fiul său care are
să-şi facă serviciul în regimentul lui; — o mamă recomandă pe
 — 309 —

fiica-sa directoarei unei şcoli ca s'o aibă în deosebită băgare de

seamă
; —un naș (un tutore) recomandă finul (pe pupilul) său
către proprietarul unei moşii ca să-l ia în serviciu ; — recoman-
daţie către primarul unui sat ca să dea informaţiuni şi sprijini.
unei persoane, care vine pentru prima dată în acel sat, având afa-
ceri; — o persoană care a stat câţivă ani într'un hotel âl unei sta-
ţiuni baineare recomandă pe o rudă a sa către gerantul otelului,
spre a o îngriji de aproape ; — recomandaţi un lucrător cismar
către un patron; — recomandaţi un tânăr absolvent al școalei co-
merciale ca să fie primit în serviciu de un neguţător ; — aţi avut
un coleg (0 colegă) de şcoală care învăţă bine şi eră de bun ca-
racter, dar părinţii ei au sărăcit şi a rămas fără nici un sprijin,
recomandaţi-o unui amic (sau amice) care are avere și situaţiune
ca să o ajute.
Indrumare. — Dacă vă adresaţi unei persoane cu care nu sunteţi prea
intimi, introduceţi o cerere de scuze pentru supărarea sau pierderea de
vreme ce-i puteți pricinui cu intervenirea voastră. Către persoane ma
apropiate,-nu e nevoie de aceasta. Arătați totdeauna că dorința de a face
bine v'a.îndemnat să interveniți şi exprimaţi speranța că şi cel ce pri-
ineşte scrisoarea, fiind un om bun şi îndatoritor, va ajută pe cel ce are
nevoie. Unele din scrisori vor fi redactate presupunând că nu cunoaşteţi
de aproape meritele recomandatului.
Exerciţii. — 2. Să se facă răspunsuri la unele din aceste scri-
sori de recomandajie.
indrumare. — la privinţa aceasta aceleaşi indicaţiuni ca la răspun-
surile pentru scrisorile de cerere, cu deosebirea că tonul va fi mai amical
deoarece nu ne adresăm chiar celui ce are nevoie.

VIII. Scrisori de mulţumire

ALECSANDRI CATRE NEGRUZZI

| Mircești, 22 Fevr. 1878,
, Iubite Negruzzi,
Ii mulțumesc pentru osteneala ce ţi-ai dat de a-mi găsi Bal-
cunul și Carpatul, acești copii, care dispăruseră din casa pă-
rintească. l-am revăzut cu bucurie, însă le-am găsit un defect
pe care m'am grăbit a-l îndreptă pe loc. Balcan la, plural de-
ine Balcani şi nu Baloanuri ..
 — 310—

BOLLIAC CATRE ION GHICA

Domnul meu,
Eram prea umilit şi n'am putut astăzi să-ți mărturisesc prin
graiu toată recunoştinţa mea. Nevasta mea mă silește să-ţi
scriu, şi eu sunt încă în vârtejul arestului de unde m'ai scos.
Primeşte dar mărturisirea recunoștinţei noastre, şi crede că
ne vom socoti norociţi, când vom puteă, să-ţi plătim măcar
în parte astă mare facere de bine.
Supusul d-tale,
Cesar Bolliac
1849, Decembre 2%, Constantinopol.

Explicare. — Alecsandri a rugat pe Negruzzi să-i

găsească, poezia Balcanul şi Carpatul, pe care poetul
n'o. mai aveă; acesta i-a, trimes-o, și Alecsandri mul-
țumește scurt și simplu pentru acest serviciu.
Cu totul alt ton are Cesar Bolliac, scriind lui lon
Ghica. Aci e vorba de un mare serviciu, pe care
Ghica, l-a făcut lui Bolliac scăpându-l de neajunsurile
_ce îndură în Constantinopol din partea autorităților
turceşti. |
Observaţiuni. — Scrisoarea, de mulțumire urmează după primirea unui
serviciu, unei faceri de bine dela o persoană, E o datorie de bunăcuviinţă
a răspunde totdeauna printr'o scrisoare în asemenea cazuri.
Ea trebuie să arate ceeace inima noastră simte față de binele sau de
îndatorirea primită, Să fie scrisă cu sinceritate și să păstreze măsura pe
care o arată valoarea serviciului ce ni s'a făcut.

Exerciţii. — 1. Să se facă din următoarele scrisori de mulţu-

mire: bunica mulţumeşte nepoatei sale că a felicitat-o de anul nou ;
— tot așă bunicul către nepotul său; —un şcolar mulţumeşte
unui coleg că i-a trimis o carte de care aveă nevoie; — 0 fată mul-
țumeşte mamei sale că i-a trimis un dar de anul nou ; — idem un
fiu către mama sa ori către tatăl său; — către un cunoscut care -
sa interesat de aproape de tine în cursul unei boale de care ai su- -
ferit; — o elevă mulţumeşte unei colege care se află la băi de:
mare şi care i-a trimis niște scoici frumoase ; — mulţumiri către
un amie vânător care ţi-a trimes un iepure sau prepelițe;— o.
 — 311—
mamă mulțumește unei doamne care a avut grijă
să ia acasă la ea ,
duminica pe fiică-sa ce se află într'un pensionat; —
ai primit dela
un director de teatru un bilet de intrare, mulţum
eşte.i,
Indrumare.— Fiind serviciul mic, scrisoa
rea va fi scurtă şi nu veți
alergă după vorbe mari, căci veţi fi de
răs sau veţi supără pe persoana
căreia vă adresați. Tonul glumeţ e potrivi
t uneori în scrisorile de acest fel,
Exerciţii —2. Un tânăr mulțumește unei persoane eare
l-a ajutat
să capete o slujbă; —un scriitor mulţumeşte
unui amice care l-a
ajutat în alcătuirea unei opere; — un
îiu care a terminat cursul
liceal serie tatălui său spre a-i mulţumi
de sacrificiile ce a făcut
ca să-l ţie în şcoală ; — un sărac mulţumeşte
protectorului său care
i-a trimis bani în timpul când eră bolnav ; —
un elev care a ter-
minat cursul liceal serie fostului său profesor spre a-i mulţumi
de sfaturile ce i-a dat cât a fost în şcoală; — mulţum
iri către un
amie care te-a ajutat cu bani când te aflai într'o
situaţie grea ;-—
o tânără mulţumeşte unei doamne care a recoma
ndat-o ca să intre
ca institutoare într'o casă bună ;—o elevă mulţum
eşte unei doamne
care a ajutat-o ca să fie primită întrun internat,
Indrumare. — Aci e vorba de o îndatorire mare,
de un bine dela
care poate atârnă succesul vieţii cuivă, De aceea fiți
totdeauna serioşi,
gluma în asemenea scrisori nu ar fi potrivită nicidec
um. Arătaţi impor-
tanța serviciului primit şi daţi încredințare că vei
fi gata a vă arătă
recunoştinţa. Feriţi-vă însă și aci de vorbe umiflate.

IX. Scrisori de sfătuire

ALECSANDRI CĂTRE 1. NEGRUZZI

. . . . . . hi . . . . . . .
Imi pare rău că frigurile au venit iar să te necăjească, şi
că ele te-au oprit în cursul lucrărilor ce începuseși la ţară.
Acele friguri înteţite ar trebui să le combaţi energic ca să nu
ia deprinderea, de a se împământeni în sângele d-tale. Schim-
barea aerului e cel mai bun mijloe de lecuire. Vino dar la
Mircești ca să găsești vindecare și să lucrăm împreună. 'Te
îmbrățișez și-ţi doresc sănătate.
- V. Alecsandri,

Observaţiuni. — Mai zar are cinevă ocaziunea să facă, 0 scrisoare

de
sfaturi sau de consilii. Se poate însă să se- ceară părerea cuivă
în privința

)
 — 319—
„unei chestiuni sau se poate ca o persoană de aproape legată cu noi să aibă
nevoie — chiar fără a cere— de o sfătuire,.
Pentru o asemenea scrisoare se cere să procedăm cu cea mai mare
prudenţă, ca să nu. mâhnim pe acela căruia ne adresăm. Interesul ce-i
purtăm şi încredințarea că noi înşine am urmă într'o împrejurare analogă
sfatul ce-i dăm: acestea sunt principalele regule pe care trebuie să le urmăm
la, facerea unei scrisori sfătuitoare,
Exerciţii.— 1. Să se redacteze scrisori de consilii: un ştolar
dă consilii unui coleg eare vrea să se prezinte la un concurs
pentru bursă; — un şcolar plângându-se mamei sale că nu poate
îace bine compoziţiile, aceasta îi dă sfaturi; — un părintedă con- .
silii fiului său în privinţa carierii ce trebuie să-şi aleagă ; —un pă-
rinte dă consilii fiului (fiicei sale) pe care l-a instalat într'o şcoală
militară (întrun internat); —o fată orfană s'a plâns unei colege
a sa că unchiul său care o îngrijește e foarte sever, aceasta îi dă
sfaturi cum să se poarte cu el; —o elevă nu e de lociubită de
colegele sale, ea întreabă pe una care se pare a aveă mai multă
bunăvoință către dânsa și aceasta îi dă sfaturi cum să se poarte
ca să se schimbe situațiunea; — o elevă scriind mamei sale că
vrea să părăsească internatul în care se află, aceasta o sfătuieşte să
rămână ; — sfaturi către un tânăr (0 tânără) ca să rămână la ţară,
Indrumare. — Gândiţi-vă că nu or'cui e permis să dea sfaturi alt-
cuivă. Trebuie să fii ori amic bun cu acela pe care-l sfătuiești, ori să-i
fii superior ori să aibă faţă de tine datorii de recunoştinţă. Căutaţi dar
să potriviți tonul scrisorii cu acest raport între persoana care serie şi
cea care primeşte,

RECAPITULARE

MIHAIL KOGĂLNICEANU CĂTRE TATĂL SĂU

Luneville, 1 Octomorie 1834.

"Cu fiască plecăciune sărut mâna d-tale, băbacă !

Ajungând la Luneville în 30 Septemvrie, am găsit la poştă
două .răvaşe dela d-ta... Noi am ajuns la Luneville şi ședem
cu toţii la abatele Lommet. Crede, băbacă, că în toată viaţa
mea, voiu urma sfaturile cele bune pe care mi le faci prin
scrisoarea mea, căci văd că sunt pentru folosul meu și de-a-
 —- 313 —

pururea, voiu căută a mă face vrednic de d-ta și

de bunătă-
ţile Măriei-Sale.
Mă rog, băbacă, răspunde-mi dacă aş face bine ca
să scriu
Măriei Sale spre a-i arăta recunoştinţa mea.
Noi avem încă optsprezece zile de vacanță spre
a intră
în colleghium. Cu poșta viitoare îţi voiu da relaţie
de călătoria
mea, dela Miinchen până la sfârşitul drumului meu.
Duducilor le foarte mulţumesc că mi-au scris şi mă
rog ca
să-mi scrie și de acum înainte, căci tot ce vine dela d-voa-
stră mă face de gândesc că sunt încă în patria mea.
Cu mare bucurie am primit înștiințarea că ai primit
ca-
valeria Sfintei Ana şi îmi pare foarte bine că monarhul
ru-
sesc a prețuit talenturile și slujbele d-tale...
i; Când îmi vei scrie, băbacă, apoi trimite înăuntru
numai
hârtia cea scrisă, căci degeaba nu vreau să plătesc
pentru
hârtia cea albă. Nu crede că-ţi scriu această pentru scumpete,
ci adică ca toată hârtia s'o serii pentru ca să am mai
multe
novitale 'din patria mea... | Da
Aci toate sunt bune, oamenii politicoși ; numai îi o mare
scumpete, > ”
Mă rog, înștiințează-mă dacă trebuie să învăţ grecește.
Bei-
zadelele învaţă latinește, franțuzeşte și nemţește
și așă so-
cotesc să învăţ și eu...
Cu multă fiească plecăciune și cu cel mai adânc
respect
sunt al d-tale plecat și prea supus fiu

M. Kogălniceanu.

Explicare. — Scrisoarea lui Kogălniceanu către ta-

tăl său, deși în total pare a fi o scrisoare de comu-
nicare, cuprinde părţi de alte feluri: mulțumire, cerere
,
felicitare, impresiuni. In ea, sunt înșirate ideile așă
cum se prezintă şi exprimate fără fraze căutate, ci
în simplitatea în care sufletul fiesc le dictează,
Observare generală. — După felul subiectelor ce tratează, se deosi-
Besc mai multe specii de scrisori:
1) Scrisori de comunicări, impresiuni,
 — 314 —

2) Scrisori de felicilare, -
3) Scrisori de condolenţă,
4) Scrisori de invitaţiune şi bilete,
3) Scrisori de imputare, de scuze şi justificări 3
6) Scrisori de cerere şi petiţiuni,
7) Scrisori de recomandaţiune,
8) Scrisori de mulţumire,
9) Scrisori de sfătuire,
De obiceiu însă înto scrisoare se găsesc amestecate aceste diferite specii.

Exerciţii. — 1, Ion felicită la ziua numeluipe George.

George mulțumește.
Exerciţii. — 2. Vasile invită pe Alexandru la o excursiune.
Alexandru răspunde pe scurt şi cam nepoliticos.
Vasile îi face o scrisoare de imputare.
Alexandru răspunde printr'o scrisoare de scuze.
Vasile îi dă consilii pentru viitor şi rămân prieteni.
Exerciţii. — 3. Teodor consolează pe Nicolaie care a pierdut pe
tatăl său.
Nicolaie mulţumeşte.
Teodor îi scrie că se află la Predeal, îi descrie fru-
museţea locului și-l invită a veni şi el.
Nicolaie răspunde că ar veni, dar prin moartea ta-
tălui său au rămas strâmtoraţi şi deci nu poate:
Teodor îl încuragiază şi-l pofteşte a veni acolo pe
a sa cheltuială.
Nicolaie mulţumeşte şi făgădueşte că va veni.
Exerciţii. — 4. Constantin cere împrumut un dicţionar lui Petru.
Petru răspunde că nu-i poate da, fiindcă Constantin
i-a perdut o dată o carte,
Constantin se scuzează, zicând că a dat-o unui co-
leg şi acela a fost de vină. , |
Petru, convins, îi scrie că-i dă cartea, |
Constantin mulţumeşte. ;
Exerciţii. — 5. Paul a fost necuviincos cu'un profesor. Acesta 4
l-a pedepsit și a comunicat părinţilor. E

Tatăl lui Paul scrie fiului său dojenindu-l,

2

Paul se scuzează şi cere iertare.

Tatăl îl îndeamnă să ceară iertare profesorului.
me

Scrisoarea lui Paul către profesor. -

RC

Răspunsul profesorului că-l iartă.

Paul mulţumeşte și dă făgăduieli bune pentru”
viitor.
 _— 315 —
Exerciţii, — 6. Stefan vine dintro şcoală din oraşul A. într'o şcoală
din oraşul B. și Grigore, un coleg din oraşul
A. îl recomandă lui Alexandru, cu care e prieten
din copilărie și care se află în oraşul B.
Alexandru scrie lui Grigore că bine l-a recomandat
pe Stefan, căci e băiat bun.
Stefan scrie lui Grigore mulţumindu-i pentru re-
comandaţia ce i-a dat şi descriind şcoala şi pe
camarazii cei noi.
Exerciţii. — 7, Mihail a luat premiu. Comunică aceasta părinţilor.
Mamă-sa îl felicită.
Mihail mulţumeşte și cere să fie trimis la un unchiu.
la moşie.
Mamă-sa refuză, zicând că ar supără pe unchiu.
Mihail se roagă din nou şi făgăduieşte ca va fi cu-
minte.
Mamă-sa îi dă voie,
Mamă-sa serie unchiului, recomandând pe fiul său.
Exerciţii, — 8. Radu serie lui Mircea că se află într'un sat de
munte la mătuşa sa, îi spune cum petrece,îl fe-
licită pentru ziua lui, îl consolează fiindcă a
rămas corigent şi-l invită să vie şi el.
Mircea răspunde mulţumind pentru invitaţie și
pentru felicitare, făgădueşte că va învăţă bine
pe. viitor, dar nu se poate duce căci nu-l lasă
părinţii.
Radu repetă rugăciunea şi anunţă că va scrie pă-
rinţilor lui,
Radu scrie părinţilor lui Mircea ca să-l lase a veni.
Tatăl lui Mircea se înduplecă, mulţumeşte şi le
dă sfaturi pentru amândoi.

indrumare. — Pentru deprinderea regulelor de gen epistolar se vor

face exerciții de corespondenţă. Fiecare grupă se va da spre executare
la doi ori mai mulți şcolari după numărul persoanelor ce figurează în
fiecare grupă. Şcolarul care va face prima scrisoare o arată colegului
său care trebue să-i facă răspunsul; dacă e vorba de o replică, acesta
o arată din nou celui d'intâiu şi așâ mai departe. Cu acest exercițiu
corespondența devine in adevăr reală, având şcolarul a răspunde la
argumentele altei persoane, nu la ale sale proprii.
 ,

— 316—.

X. Scrisori de afaceri

SCRISOARE CATRE UN ADVOCAT

laşi, 25 Aprilie 1902.
Domnule,
Sunt câtevă luni de când am devenit major şi cu acest
chip scap de tutela unchiului meu.
Deși nu mă cunoaşteţi personal, știți că a rămas la moartea
tatălui meu o avere destul de însemnată, din al cărei venit
se puteă prea bine întreține doi copii (căci mai am numai
o soră) fără să. se știrbească din capital. Văd însă din soco-
telile pe care mi le prezintă unchiul meu acuma, că o bună
parte din averea imobiliară este încărcată cu datorii ipotecare
şi de alte feluri. Pe cât îmi pot da seamade sumele ce a tre-
buit să cheltuiască cu creșterea surorii mele şi a mea, văd
că a trebuit să se facă o risipă nepomenită și averea noastră
a trebuit să fie îngrijită cu cea mai mare negligență ca să
ajungă în starea în care se află acum.
Vă rog deci, domnule, să aveţi bunătate a luă măsurile ne-
cesare pentru ca unchiul meu să fie chemat înaintea Tribu-
nalului ca să-şi dea socoteala de modul cum a administrat
averea a doi orfani pe care trebuiă să-i protegeze.
Primiţi, vă rog, domnule, încredințarea deosebitului meu
respect. ;
Pelre P.,,.

Observaţii. — Scrisorile de afaceri se fac or'decâteori avem nevoie

de a vorbi cu cinevă despre treburile noastre. Ele se scriu și către rude
şi către amici şi cunoscuţi, chiar către persoane pe care nu le-am cunoscut
niciodată.
Stilul unei asemenea scrisori trebuie să fie cu totul simplu, lipsit de
ornamente și să se expună în chipul cel mai lămurit chestiunea care ne
interesează. o .
Exerciţii. — Să se facă serisori de afaceri: a).un comerciant
serie unui client, rugându-l să-i achite o vechie datorie; — clientul
îi scrie scuzându-se de întârziere şi anunțând că i-a expediat
 — 317—
suma;— d) scrisoare de comandă la un băcan;
blănar; — —la un
la un droghist; —la un toptangiu de încălţ
ăminte ; — neguţătorul
răspu nde că nu are decât o parte din obiect
ele cerute şi anunţă
că le va trimite îndată, iar pe celelalte
când le va primi ; — c) s'a
anunţ at darea în întreprindere a pavării unei
strade, cinevă serie
unui cunoseut invitânqu-l să se întov
ărăşască spre a luă lucra-
rea; — răspunsul acestuia, în mod afirm
ativ ; idem în mod negativ;
d) proprietarul unei moșii mai are
de primit o sumă dela aren-
daşul său, îi scrie cerând datoria; - arendaşul se scuză ; — seri-
soare mai stăruitoare ; — nou răspuns
al arendaşului ; — proprie-
tarul se adresează unui advocat să-i intent
eze acţiune; — răspunsul
advocatului ; — e) către un librar cerân
d mai multe cărţi pe datorie ;
librarul refuză.
Indrumare. — Scrisorile acestea sunt aşezate în grupe pentru ca un
şcolar să facă prima, altul răspunsul.
Redactaţi pe scurt şi cu cea mai deplină lămur
ire ; fiţi politicoși în
expresiuni, dar nu puneţi nici vorbe prieten
ești, niei glume.
Exerciţii. 2:— Un comerciant anunţă că
a deschis un magazin
de postăvărie ; — altul, de băcănie ; — de
cârciumă ; — de librărie ;
b/ un comerciant de vinuri anunţă pe
clienţii săi că şi-a mutat
magazinul din oraşul Piteşti la Bucureşti;
— un droghist anunţă
că s'a mutat din strada A în strada
B; —un comerciant anunţă
intrarea unui asociat;— altul anunţă retragerea
unui asociat; —
un comerciant anunţă desfacerea totală a mărfur
ilor ; — altul anunţă
mărirea magazinului său,
„Observaţiune.— Scrisorile acestea se adresează la
generalitatea clien-
ţilor ; de aceea de obiceiu se tipăresc, Ele se numesc
circulări.
Exerciţii. — Să se facă din următoarele scrisor
i: a) un comer-
ciant cere informaţiuni despre un altul cu care voieşte să intre
în afaceri; — răspuns favorabil ; — răspun
s defavorabil; d) un
depozitar de vinuri oferă servieiile sale
unui birtaş ; — răs-
punsul acestuia primind serviciile ; —- Tăspun
s negativ; — e) un
băcan face o comanâă la un toptangiu; — toptan
giul anunţă că a
trimis obiectele: comandate ; — răspunsul băcanul
ui, mulţumit ;—
răspunsul lui, nemulţumit.
“ -
indrumare. — Exerciţiile sunt aşezate în grupe
ca să se facă de către
doi sau trei elevi,
-
Veţi aplică regulele generale ale scrisorilor de
afaceri. Pentru cele din
prima grupă este o recomandațiune specială :
în scrisoarea în care se cer
informaţiunile nu se scrie numele comereiantul
ui de care ne informăm,
ci se rezervă acest nume ca să se pună într'o
altă scrisoare. Planul unei
 — 318—

serisori de informaţiuni trebue să cuprindă următoarele puncte : de ce

reputațiune se bucură în societate-? ce capital are ? cum îşi conduce in-
teresele ? cum se poartă cu creditorii săi Ă
Exerciţii. —4. Să se facă: un compt sau factură din partea
unui librar; — din partea unui pălărier ; — din partea unui croitor; —
din partea unui farmacist ; — din partea unui vopsitor de haine ; —
cismar.
Indrumare. — Comptul poartă de asupra numele comerciantului cu
adresa şi alte câteva indicațiuni ; apoi numele persoanei care datoreşte
suma ; după aceea pe rând numele obiectelor cu preţul pe unitate şi cu
prețul total; la urmă se adună sumele datorite şi se scrie formula că
s'a achitat comptul.
K
Exerciţii. 5: — Să se facă din următoarele anunciuri : s'a pier-
dut un câne și se promite.o răsplată cui îl va găsi şi aduce stă-
Ppânalui; — pentru un cal ce este de vânzare; — cinevă doreşte
să cumpere o mașină de treerat uzată; — cinevă doreşte să cum-
pere o trăsură; —un rând de hamuri; —o biblioteză; — să închi-
rieze o casă ; — cineva anunţă că are de vânzare o căruţă; — o mo-
şie; — o casă; —o vilă la Sinaia ; — un student caută gazdă; —o
gazdă caută elevi. |
Indrumare. — Anunciul trebuie să fe totdeauna redactat pe scurt și
cu băgare de seamă ca să nu se dea naştere la echivocuri. Preciziunea
şi scurtimea am puteă zice că sunt calităţile esențiale ale anuncinlui.

XI. Acte private |

DECLARAȚIUNE

Subsemnaţii mahalagii și proprietari din suburbia Sf. loan

declarăm prin aceasta că d-na A. B., soția decedatului C. B.,
fost comisar la secţiunea V, se află în viață împreună cu cei
trei copii ai săi, nu's'a remăritat și locuiește în strada Ami-
ciției, No.: 168. ”
13 Martie, 1900, Bucureşti.
| | , Vasile Bindea,
: Petre Oancea,
lon Frătescu.
 — 319—

Explicare. — Declaraţiunea de mai sus este dată

de trei locuitori dintr'o suburbie pentru a servi d-nei
A. B. ca, să-și ia pensiunea. La, începutul fiecărui
an budgetar fiecare pensionar trebuie să prezinte o
asemenea declarațiune la, casieria de unde i se plă-
tește. Semnăturile se legalizează de către 'delegatul
mahalalei și semnătura, acestuia de către Primărie.
Definiţiuni. — Se numește act o scrisoare de afaceri care e destinată
a servi în faţa diferitelor autorităţi pentru interesele persoanei care scrie
sau căreia i se dă.
Se numește act privat actul făcut de parliculari. -
Se numește declarațiune un act prin care cinevă mărturisește că are
cunoștință de un fapt sau de o persoană.
Exerciţii. — Să se facă din următoarele declarațiuni : Un co-
mereiant declară că n'a avut niciodată afaceri cu comereiantul A.;
—
un comerciant declară că a avut de mult afaceri cu comisionarul
(samsarul) B. şi totdeauna a rămas mulţumit de serviciile sale —
un proprietar declară că chiriașul i-a predat în bună regulă casa
fără nici o stricăciune ; -- un chiriaș declară că a primit în bună
stare. nişte mobile ale proprietarului. |
indrumare. — Spuneti pe seurt şi lămurit : cine este persoana care
de-
clară, cine este persoana despre care se declară şi faptul ce trebuie
con-
Statat. Nu uitaţi a pune locul şi ziua.
+

CHITANŢA
300 de lei adică trei sute de lei am primit cu împrumu-
tare dela d. Ion Voinea și mă îndatorez a-i înapoiă
după una lună.
30 April, 1900. | Vasile Grigoraș
Strada Dreptului No. 836
Bucureşti
Definiţiuni. — Chitanţă se numește un act privat prin
care o per-
soană declară că a primit o sumă de bani 'sau oarecare
lucruri de valoare
dela altă persoană.
Exerciţii. — Să se facă din următoarele chitanţe : pentru
pri-
mirea unei sume cu împrumut cu dobândă; —
proprietarul Qă
chitanţă că a primit o rată dela chiriaşul său ; --
idem pentru
arenda unei moșii; — chitanţa dela un blănar care a primit în
 — 320—
păstrare haine pe timpul verii; — chitanţa dela
un funcţionar co-
mercial pentru primirea lefii ;—dela casieru
l unei societăţi pentru
plata cotizaţiunii ;—chitanţa pentru achitarea
unei datorii vechi;—
chitanţa pentru un acompto dintr'o sumă datori
tă;—chitanţa unui
tânăr devenit major că a primit dela tutore averea,
|
indrumare. — Dacă e vorba de.o sumă, serieți-o la început
în cifre
apoi în litere ; însemnați în “ce condiţiune vi s'a
dat suma; notaţi per-
soana care dă banii; notaţi termenul de înapoiere; puneţi locul și ziua.

PROCURA

Subsemnatul Ion Dunavăţ, proprietarul moșiei Valea, Rea

din judeţul Buzăului, dau prin aceasta deplină putere d-lui
Va-
sile Roibu, administratorul moșiei, să vânză în lipsa mea
din
țară toate produsele moșiei mele care se află în magazii
şi
să încaseze sumele în numele meu şi pentru mine.
Făcut în Buzău, astăzi 5 Maiu, 1899. Ion Dunavăj,
Definiţiuni. — Se numește procură sau mandat un act
prin care o
persoană dă, alteia deplină putere de a face o acţiune oarecare
în numele
său. Cel ce primeşte procura, se numește procurator sau
mandatar. Cel
ce dă procura se numește mandani.
Exerciţii. — Faceţi din următoarele procuri : o persoan
ă dă al-
teia sarcina de a închiriă o casă a sa şi de a încasă chiria;—de
a se
prezentă în numele său la un faliment;— de a se prezentă în nu-
mele său la o judecată: — de a încasă leafa or pensiunea în nu-
mele său; — de a încasă o sumă; —- de a urmări pe un creditor
.
Indrumare. — Spuneţi lămurit care este afacerea pentru care se
qă
procură. Procura'se serie pe o coală timbrată a cărei valoare
depinde de
suma despre care se vorbeşte într'iîasa. Procura se
legalizează de o auto-
_ritate judecătorească. E bine totdeauna înainte
de a o serie pe curat să
întrebaţi un avocat.

ACT DE DANIE
Subsemnatul Vasile Donciu, proprietar în București, dă-
ruesc de a mea bunăvvieși nesilit de nimeni casa mea din
strada Cometei No. 565, nepotului meu Ion Berevoescu, care
o va stăpâni în deplină proprietate întocmai ca şi mine;
București, Iulie 1902,
|
Vasile Donciu.
 — 321—
Definiţiu—ni. Actul de danie său de donaţiune
este un act prin care
un proprietar dăruiește pentru totde
auna unei persoane întreaga sa
sau o parte dintr'insa. avere:
:
Exerciţii.— Faceţi următoarele
acte de danie: pentru o casă —
o vie; —o moşie; —o vilă; — o
moară.
indrumare — Actul
. de danie se scrie pe o coală timbr
reşte de tribu
ată, se întă-
nal ; de aceea înainte de a se face, se consultă un advocat.

-
TESTAMENT

Subsemnatul lop Zaman, proprietar

în Bucureşti, gân-
dindu-mă că. viața omului este nesig
ură și voind ca după
moartea mea să nu se iște neînțelegeri
între rude, am întocmit
următorul testament :
Las casa mea, din strada Cometa No.
832 fratelui meu Va-
sile Zaman ;
Las casa, cu prăvăliile şi cu tot locul
din strada Libertăţii
No. 111 nepotului meu, Gheorghe Vasiliad ;
Las suma de 10.000 lei d-lui Vasile Boboc, comerciant
de blănuri în strada Covaci No. 432.
Scris și subscris de mine Ion Zaman în Bucur
ești, astăzi
5 Iulie 1897.
“
Ion Zaman
Definiţiuni. — Testamentul este un
act prin care o persoant dispune
ce să se facă cu averea sa, după ce va muri,
-
Testamentul se numeşte olograf, dacă
este scris întreg și subseris de
mâna testatorului,
Testamentul se numește autentic, dacă s'a făcut
în fața unui jude-
cător: Trebuie să fie cel puţin subscris de testator.
Dacă nu știe carte, aceasta
“se va menționă de judecător în formula de autentificare,
Testamentul se numește mislic sau secret
când persoana care-l face îl
scrieşi-l subscrie și, închizându-l într'un plic ta să nu-l
cunoască nimeni,
îl depune la Tribunal. Testatorul trebuie să-l ducă
însuși la Tribunal și să
declare că acela e testamentul lui.
Cel ve pu știe carte, nu poate face testament olograt
sau mistic,
Exerciţii. — Faceţi un testament : al unui
proprietar de case;—
al unui proprietar de moşii; —al unui
comerciant; — al unui
proprietar de fabrică,
Carte de citire și comp. cl. IV secundară de Dragomirescu și Adamescu. 21
 — 322—

indrumare. — Ca să faci un testament, trebuie să înșiri anume dife-

vitele sume sau imobile ce voieşti a lăsăcu indicarea hotărită a persoa-
'nelor. E mai bine însă să se consulte un advocat.

CONTRACT DE INCHIRIERE

„Intre subsemnaţii, Ion Stăncioiu, proprietar, pe de o parle,

Vasile Busuioc, chiriaș, pe de alta, s'a încheiat următorul
contract de închiriere:
1. Subsemnatul proprietar, Ion Stăncioiu,. dau cu chirie casa
mea din Ploeşti strada Gloriei No. 51, compusă din trei camere
de stăpân şi un antreu în corpul principal, din două camere de
servitori şi bucătărie pe galerie, pe termen de trei ani, cu în-
cepere dela 23 Aprilie 1898. Contractul se va puteă reziliă
înainte de acest termen și de către proprietar, și de către chi-
riaş, anunțând cu trei luni înainte de Sf. Gheorghe sau Sf.
Dumitru.
2. Starea, apartamentului se va consemnă într'un inventariu
“în dublu exemplar semnat de ambele părţi și la expirarea, ter-
menului se va predă casa în bună stare.
3. Taxa apei şi a gunoiului privește pe chiriaş.
4, Chiriaşul va îngriji de măturatul coşurilor.
„5. Casa nu se va puteă subinchiriă în total sau în parte
fără avisul înscris al proprietarului.
6. Sulmemnatul chiriaş Vasile Busuioc, declar că iau cu
chirie casa d-lui Ion Stăncioiu cu preţul convenit, pe termenul
aci stipulat şi în condiţiunile prevăzute la articolele precedente.
Făcut în dublu exemplar astăzi 20 Aprilie 1898.
Proprietar: Ion Stăncioiu Chiriaș: Vasile Busuioc.

„Definiţiuni. — Contractul este un act făcut şi semnat de două părţi.

El are de obiect transmiterea unei proprietăţi în mod definitiv prin
vânzare sau pentru un timp prin închiriere şi arendare.
Prin contracte se stabilesc și alte afaceri: tovărășii, edituri de cărţi;
furnituri, etc.
Exerciţii. — Să se facă din următoarele contracte ; a) pentru
arendarea unei moşii; — pentru închirierea unei case; — a unei
-prăvălii; — a unei grădini; — b) pentru vânzarea unei case; —
a unei vii; —a unei moşii, —a unei casede comerciu; — unor
 — 303—
lemne din pădure; — a unui cal; — c) pentru
încheierea unei to-
vărășii între doi oameni care deschid
împreună o cârciumă ; —
care deschi d o librărie; — care fac un bâlciu;
— d) pentru fur-
nizarea de lemne unei autorităţi ; — pentru
furnizarea de gaz ; --
de ;cărbuni ; — furnizare de lemne de mobile
unei fabrice.
indrumare. — Elementele contractului sunt
: arătarea exactă a obiee-
tului ce se vinde, se închiriază ori se furniz
ează ; descrierea lui sau ară-
tarea calităţii şi alte însuşiri ; fixarea prețului cu care se vinde sau se
închiriază ; fixarea termenului pentru predarea obiectului; fixarea tim-
pului cât ţine contractul.
Pentru contractele de vânzare e necesar să se consulte un advocat.
Pre n

XIL Acte publice

ADRESĂ
ROMANIA

“MINISTERUL DE INTERNE
"No. 5643
Dommule Ministru,
Primăria Comunei Valea Rea din judeţul Do-
rohoiu înscriind în budgetul său cu începere de .
la 1 April viitor suma necesară pentru plata
unui maestru de lucru manual pe lângă şcoala.
din acea comună, am onoare a vă aduce aceasta
„la cunoștință și a vă rugă să binevoiţia ne
recomandă o persoană competentă care să fie
numită în acest post.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredin-
(area perfectei noastre consideraţiuni.
Ministru, X.
Director, Y
D-Sale
D-lui Ministru al Cultelor și al Instrucțiunii Publice.
Definiţiuni. — Se numește adresă scrisoarea sau. actul trimis?de o
autoriiate publică către altă autoritate egală.
 — 324—
.

Actul unei autorităţi inferioare către cea superioară se numeşte 'rapor?.

Aclul unei autorități superioare către cea inferioară se numeşte ordin.
Dacă ordinul se adresează în acelaş fel către o serie de autorităţi simi-
lare, atunci poartă numele de circulară sau ordin circular,
Exerciţii.— 1. Să se facă din următoarele adrese : Ministeruj
de răsboiu către Ministerul de Instrucţiune, cerând să-i comunice
numele tuturor funcţionarilor dependenţi de acel Minister care
sunt ofiţeri în rezervă; — Ministerul de Instrucţiune cătrejcel de
Interne ca să aprobe facerea unei loterii pentru construcţia țunei
biserici întrun sat; — Creditul funciar urban ofere o casă pro-
prietate a sa ca să fie luată cu chirie de către Ministerul de Fi-
nance pentru un serviciu vamal; — Ministerul de Domenii către
Ministerul de. Externe ca să-i comunice condiţiunile în care se
ţine expoziţiunea de produse agricole în Berlin, la care ar dori
să participe.
indrumare. — Se poate intră deodată în arătarea faptului de care
voim să scriem sau se poate face o scurtă întroducere. Tonul trebuie să
fie politicos şi expunerea bine motivată.
Exerciţii. — Să se facă rapoarte: Un comisar raportează pre-
fectului de poliţie că în noaptea trecută s'a întâmplat un furt cu
spargere şi, după multă silinţă, a prins pe hoţ; — un revizor şcolar
raportează Ministerului de Instrucție că a vizitat şcolile din câtevă
comune şi a găsit în genere pe învăţători făcându-şi bine datoria
dar în cele mai multe comune nu sunt localuri potrivite; — un
su bprefect raportează prefectului că a reuşit să potolească o turbu-
rare care se întâmplase într'un sat.
- Indrumare, — Raportul începe prin arătarea motivului care-l face pe
raportor să scrie. Acest motiv poate fie ori o însărcinare dată de autori-
tatea superioară ori natura funcțiunii, care impune să raporteze, Raportuj
trebuie să fie lămurit, bine probat şi să cuprindă toate amănuntele care
sunt necesare pentru clarificarea chestiunii.

Exerciţii. — 3. Să se facă unele din următoarele ordine: Mi-

nisterul de interne dă ordin unui prefect să cerceteze pentru ce nu
. Sau luat suficiente măsuri ca să se stingă epidemia de scarlatină
din comuna Bârsa ; — Prefectul unui judeţ dă ordin unui subprefect
să trimită la București la Ministerul Cultelor nişte monete aflate
în comuna Popești din acel judeţ; — Ministerul Instrucţiei dă
ordin unui revizor şcolar să facă anchetă unui învăţător contra
căruia sa primit o reclamaţiune. =
Indrumare. — Expuneţi clar obiectul lucrării ce are să facă cel ce
primește ordinul,
 — 325 —

CERTIFICAT
ȘCOALA PROFESIONALĂ
DE FETE
DIN

TÂRGU JIU
No...
Certificat
Direcţiunea școlii profesionale de fete din Târgu-
Jiu, adeverește pein aceasta că d-şoara Elena Ionescu
a făcut practică în atelierul de rufărie al acestei
școli în timp de un an 1897—1898.
Directoare, X.
Secretară, Y.
T:Jiu, 5 Sept. 1898.
Definițiune.— Cerlificai se numește un act prin care o autoritate sau
o administraţie publică ori privată încredințează despre un fapt.

Explicare.— In exemplul de aci directoarea, unei

şcoli profesionale încredințează (certifică) că persoana,
a făcut practică în ateliere.
Exerciţii. —Să se facă certificat : Ministerul Instrueţiei încre-
dinţează că o persoană a funcţionat ca profesor în curs de 10 ani;—
Direcţia unei şcoli încredințează că un elev a urmat până într'o
anumită zi a anului și s'a retras;—un comisar încredinţează că o
persoană este stabilită în anume stradă ;— un primar certifică cum
că o persoană a plecat din sat de mai mulţi ani;— Ministerul lu-
crărilor publice dă un certificat pentru un inginer care a fost 20
de ani în serviciul statului,
indrumare. — Incepeţi prin a pune sus numele autorităţii ce liberează
certificatul împreună cu numărul de ordine. Puneţi cu toate amănuntele
faptele despre care e vorba. La sfărșit locul şi mai cu seamă data.
PROCES-VERBAL

Subsemnatul, Comisar al secţiei 38 din orașul 'Turnu-Mă-

gurele, fiind chemat astăzi 25 luniu 1897 la d. Vasile Vă-
lişteanu, locuitor în acest oraș, strada Păcii No. 55, care
ne-a reclamat că i sa furat în noaptea trecută doi cai din
grajd, am constatat următorele:
In noaptea de 24 spre 25 luniu pe la ora 31/, d. Vălişteanu
 — 326—

a auzit nechezat de cai în grădină. Sculându-se și mergând

Ja grajd a găsit uşa dată de părete și grajdul gol. Vizitiul
care de obiceiu dormiă în grajd, lipsiă. A văzut atunci tocmai
în fundul grădinei, la un loc unde gardul este rupt, caii săi
fugind, iar pe unul dintrinșii un om călare. A strigat, a alergat,
dar a fost peste putință să-i ajungă.
Venind să reclame, am descins la fața locului și, văzând
"lipsa vizitiului, am dispus să fie căutat,
Până în acest moment nu i s'a dat de urmă.
Pentru constatarea acestor fapte, am încheiat prezentul pro-
ces-verbal.
Comisar, Ion Gărdescu
25 Iuniu, 1897.
Definiţiune. — Procesul-verbal este un act prin care un funcţionar
public sau o persoană anume însărcinată, face o dare de seamă despre con-
slatarea unui fapt.

Explicare. — Aci comisarul constată cum sau în-

tâmplat lucrurile când sau furat caii d-lui Vălișteanu
din Turnu Măgurele.

DEO
Exerciţii. — Să se facă procese-verbale: un comisar cercetează
o spargere și prinde pe autori; — un revizor şcolar cercetează re-
clanaţiunea unui locuitor în contra unui învățător; — un censor
constată situaţiunea unei societăţi.
indrumare. — Incepeţi prin a spune cine închele procesul verbaluşi
în ce calitate, cu ce putere, când şi unde. Expuneţi apoi pe larg faptele
constatate,
Sfârşiți totdeauna printr'o concluziune,.
p
VECRIUL ALFABET ROMÂNESC ZIS CIRILIG
 No. 1.
Se va citi bucata următoare, observându-se ce semne sunt deosebite
de alfabetul latin.
MAGAZIN ISTORIC 1846
s Itirorie Bode smts] de Linele Neamţilor, uraă (+:
ka naue de la Bizirsl “Tarueskă, Cui as mersă rarb in
Uarirvad, mi ariimindsl ks b;ne Bizirrsl, raă dat Dom-
nia rar en tara Manteneaskz, ui tn 'al îmbraola ks
taftau de Domnie, arbndă sv nrinzz nre borarir Msnte-
nenitila mbnv,a$ wivzst [[Link]» ask snsă «n Wari-
Trad,wi aă trimisă Bizirsul +n tara Msnteneask » de aă.ke- -
mat re borari! Msntenetuti, s» sie ks aael Domnă a lor
la Moartv, ansme s'! inorask» Domnia,: . Dear “borarir
Msnteneuuti, newmtiindă nimik de;:senirea lit Trișorie
«Bod la larirrad, aă mi nărues mi -aă mersi, goioml
45 Domnsi lor la Uarirrad, uti ksm a$ întrat înain-
mea Bizirealsr, as uzi, adss nare [rirorie Body de snde
era askuns, wi are lokă +mbrokendsl ks kaftan de
„Domnie, aă nrinss are borarii Msntenenuti ui de-
dev» nre mvna Isi lrirorie Bodz, nyg, Mixal ii Ka-
stantin ui nre lordake Kantakyzinemtil, feaaril si Ko-
stantin [lostelnikul, nsmat IlIvrban, Lorofvtsl ax sk =
nat auieau den rloats den nair.:sa Bizirrălsi, ns Pas
„Bbzst nime ue sat fokst. LIli rnezindă mainte oan:e-
Bit svi Crirorie Bodz, as nrinsă wi nre grinvneasa
lat HizDban Lorotatsl, mi meirwndă Trirorie Bod
în skaeznti Domniel în Baksremil, raă înkis nare tou
„la. mozrta kstii domnemit +n tarnă, la Neamt, mi
bit me ai Isat avel borari, am Iwsat s» skrie Msn-
fean,orarnol ne întoaruem la rada] nostră. |
i Dabiea Body, domnindă ks naue, ks Domnie avubs, .
zatbui 5 tara entemeşat», era om bsn mi blyndă,
asi tnkb ne nlinindă 4 aul 2n Domnie, fiindă wi om bz=
tn; aă nlwtit datoria aea de, abute, mi lay =nrronat
an manastirea Bsrnoza, ue este de donssl zidit, nmal
temelia 0%at zidit Miron Barnosskie Bods.

r=g Wu=ş n=p 1=j

B=v K=căw=
z=ăâ 8S=u y=ţ
 No. 2.
Se va citi bucata următoare, observându-se ce semne sunt deosebite
de alfabetul latin.
MAGAZIN ISTORIC 1845

MIEMOPIAABA DISTIEPBABI STABPINOS.

rea
CE 0) aere

întpe sbrpenivtspine skenate din naxdpaurea, tn |

kape aă nepit uwea mai mape napte din srpiepiae xon-
timnopane a stprmomiaop nompi din Bears de miu-
A0K, ne aă mat prmas o mik5 Kbptiuikb SRpisb Aa
1601 +n 4imea rpeueask» modepnv, wi tinzpit» en
Beneyia aa ansa 1742, n rage se nogesteme n Bep-
sspI pimate niawa mi anteae nestitsasi Mixară Bitea-
Z34, eposa mi asa Pomvninop. Âstopsa, Tper de
nauie ui xontimnopang aa Ai Mixară, svBtă kape a
sazitit ns panră de Bistiepă, npexsm 'sinrtp mvptipi-
seme, ne rntb k3 mat» nainitate kwtega din +ntwm-
nAbpiae ese mai semnate ame auestzi npinuă, aa
xape s% pede a ji Axat 2nsăui o napte axtin». De wi
aveastb mikb enonee seambnb a i mal msată o sio-
rpadie epsiținal», tot ns este ainsit» de oape kape
(ppimsseut noetiue, de oape kape BepBv, kape adese-
Op Ss» sp» nbnb aa esstază. Ipizind'o 2nsh Ra rom-
nvnepe aitepap» este denapte de a ţi o an” d'oneps;
stizA este simnaă, de msate opi monotonă, ui po
pb niai în ea de nodoasz -opatopie, dap Bunosă,
uaint de nainitate ui de o koaoape Goapte aie. Aue-
ste nsaaitout din spmb 4 dai msat» asembnape isa

4
1
-
3

p=r 8=u W=ge p=şt A=

p=f n=c = B=v B=b Ci
 No. 3.
Se va citi bucata următoare, observâdu-se”ce semne sunt deosebite
de alfabetul latin.
PRINȚUL ROMÂN DE ARISTIA 1843

CONTA YNUEPE.
- :
— Aai 'n Dsna-Bectipe Cion, e tot mictepa!
Aui cin uete 'maate, toui dpenuii, mii de mii!
Bicepina e Parsa, Ka' mi danpoane Vepea!
Adi npopout, anoctoal, cinui, 2nyepi, mopuii sii!

3n raos avi de tpsuupi gezi Gnoapea (lupii toat»;

dn tpun aui ce mirat, wi snzA miunit tot;
Bezi Asmea decnvpuit» 1n do», pemiunat»,
Ka naste necte an», ka Baa din paA tu not;

(9; Dtn2b o decnapte, ka nxnte npeasnuit» ,

Din noapta-mape ntn» A'aatapsa cin n psnd:

"Pvwmie Asnr», asnle de nprrspe sbncit»,

[le ca tpex numai dpenyii, ue 'n duxsa cant n»tpxnd;

.
,

E nă[Link] nondsue pa Pară, aa pepiaipe;

Dap tot d'odat» nsntea, e rpeă de norectit

Her noate gi de caas» cat nsnte de neipe,
3 9
Mai mat de tt o moapte Aa OMSA ue4 Rymnait,

My =
ce 5=u p=r A=l k=c n=p y=ge 4
se
i

b B=v c=s y=ţ wm=ș =t r=g y=

m
W

[+=
-

e
 No. 4,
"Se”va citizbucata următ oare, observându-se ce szmne sunt deosebite
de alfabetul;latin.
1882

COANTA EBANTRAIEe
UEA AE AA MAPRO

RAII 1. f ar KYpeaoa 4NEbAIDMINTEAOP

ASI. <
“ÎNUEOEPEA EBANTcAiti a 8 Ei aaenb "ou 'Borraar
ași liesc Xpicroc Disasi ai nps oi ns and: Rp QutAu ub
ĂIMNEStȚ: Bă BOTE3A „ups BO iy ASISA
2 Tlpensu c'a cepican npo- cebrar.
posi : 1arb, £Y rpiuip nps îN- 9 Uli a ocr 2n siates auc-
Depya mică eNainrta' (peuii ra- ata, a tnir liesc Ain Nazapto
4, KapE Ba rbTi KaAGA Ta 4Na- 754 V'aaiatii, wi Ca BOTESATA2
1NTEa TA. Da A aa Loan ex lopaas. ă
5 l'aacya scasi ue crpirb 10 Ii anaarbuni ein AN
N ucaiL: PbTIĂ Raata Au- anb, a Bb3NT uEpSpiat Atcri-
axasi, Aptnre (padeui Kbpb- CE, Li ÂSXSA Ka SN NApYAB
piat asi. | NOLOPINASCE NDECTE AANESA.
4 Epa loan GUTE3ANA 2N ny- 11 Li aac a dpocr Ain uc-
<Tit, Wi NpOnOBtAsINA BOTE- Pspi: 75 tură isa mici uz
3YA NORBINŢiI INTDY tprapta WDIT, ANTP5 Rap GÎNE am Boir.
MbRATEAOp. 12 Lili +NAarb 'A-a cnoc npe
2 $ Lili are psgea aa AtNeya roa- AANCSA ASXSA AN riyezie,
Tb sarypea Isacii, ui lepsca- ”
15 LIli spa anoao ea nserie
AIMAEANII, Uli CE BoTe3a roui narpy 3tui Ac 3iat, ÎCNITINAYCE
N pr4 LOpAaNYASĂ At Aa APN- AS Carana ; uli £pa nY AMapibat,
CSA, MbDTSPICINASULĂ bareat uii Înepii casăla Asi. |
CaAt. Ă 14 Uli Ayn us c'a npine
6 Uli cpa loan empbrar loan,a Benir Licye ax Iaaiacia,
KE DEP at RbMIAB, di Epră HPONIOBEATINA tuanrtaita fus
At sta eMNpexypya miăau- Nbpbyici Asi Axuneată,
VAvĂ ASĂ, ui MANA azpiae ut „15 Li sinea: nz,c'a nat
Bitpt ChABaTEnb, Nir Beta, wi ca anponitar
a 7 Ulii nponoacazia, siRtNA: îunbp'bpisa asi Asuntati; no-
nine AED MINE uta Mai 7ape KDipiBb, Mi Wpeacţă 4N EBax-
At RAT MINE, Kbps NY CENT VEaIE..
BpEANIE DatheNAYMb Ch i AtC- e 16 Îlli , vmsatna npe asnrb$

A ]
W

+ ce p=T B=v A=] Y=h 3= u 3=9,z&=ă y=ge u=ş

 No. 5.
Se va citi bucata următoare, observându-se ce semne sunt decsibite
alfabetul latin,
:
ISTORIA VECHIULUI TESTAMENT 1839

e O Avmacserat! NiMai KANASCANTEM 4N MpIMEAALE Nice

'AASUEM AMINTE ZE TINE $ [Link]'b se NE CKOji AN 1pănca
ap'bimă re siTbM!
îarp'asb Bpeme aNasnsce a piaika AsmnezeY AINTpE
Icpaiareni gre va Birba Kaps qi cROTb Ain pui Aa pemi,
Fapt Mei 1 YPMb Wi pMNbpbita acziipa 40p BY-RSME AE
XYAIBbTOp ; ANCb Opi Mi Bă, RAT ct abia: cbr a ce-
MENb XYAIKDTOPĂ, 707 asb mită oapt ape aubpape
ANI poriBa BpbikManiiA0p avp .
înrp'usb npeve Cepoi qnitpia AOunvasi na o pt-
aice aa Kbpia Bbpăar Ce nsmb Manoe, 3ikăna: 1% ati Na
pe 3n iS n'aa kbpsia bau piui nă ct Ba eri, ui ape
ez Ba numi Nasapinba: aaisb cbinpir Aomnsnsi ui o
pănasir ta C» icsbebceb mpe lcpaia Ain măiniat Pinic-
TENIsop ,
Asnb asbera puutpia c'apvri ui asi Manos aitzNA:
NPaNEEA St Ce Ba Natut, ain peutb ra, N% Ba MANEA Crpr-
rYpi, nisi Ba 6b Bin Cai aarb GbsTspb Btuiab: aal&b
Rupe AMBărb; (Ni N% Ba M&Nsa Nimika cnăpiar: aaiay
at onpeme sub. .
llpopovia aubera a şnitpsasi ct pmnaini: NENTDY Eh
Manoi wi Kă copia ca sbcispb YA pi? npe apa ns
mipb CamcoN. Aqter npyAk RpECEY AY spera wi px
BABTOCAOBIT At ÂYMNE3:5 uii ADp5iT K'V NBTEDE KY TUTIA
ALUCIBI ID.
() aarb Camcon ct moropă ki rarbcbi ai Kă Myu'bo
ca Ka cb ubprb &brpt Tamnora. înrp'asbcrb Hba'bTo:
die iina zi anpoant at Opava (Diaicriniaop aanrn 0
A=d 3=z, Qă=âi s=ja=ă E=eaa =b J= şt, se
S=u A=l (=s W=ceuy=ţB=y W=ger=g
£=e k=c
l
lei
-

E
>

U
 No. 6..
Sejva citi bucata următoare, observându-se ce semne sunt deosebite
de alfabetu latin.
ISTORIA IMPERIEI ROSIENE 1832

ABăIATE ESRĂRTABS:
, mem tir Cr Came
aa

Annauantfga Ucroiă cre fiti uEAe MalĂ ipuicaMuac

me'panbgii a wpimtuiaog Gonocuroape, Ra Va „un, „npt-
aaura mYauamipt ae a RBuoae A Spune ae maiinainre,
rau Spmapune sapaunaop CTpanYunuli Raşiii a6 banră-
im pi EnoXa Ap Coagra nonoapiA0g, „Amauowazz ro
adpiza aaSuape ae pumamnazgă , de nor Gu ombabii nY-
Y .
sAik -un ancYu ueaYă naprukYap AB nobauSupe,
Anrţe Xcmogiiuae MOAEpHE (noa) aut a Fociă man
"mea Mali RY Cana. a uoacToz aYage amunre. CD nauie
ape, aYna a ca 'rtorpapina win Nou TuRa CTașe, e
sUpana quka Ce -napt Menta a pamant” ANrga aums apue
7TpE CaAGATRUE MApyuniĂ, Ş,E OAATZ AEINTATA At w n%-
- megunna Tenic, cOmYpaua, ura apeapiii, w Baci
a Yanapu” cunBA ef marerțiă ta tpimiue, npuri Rage
şenege piaunTunaGca qui tusuanzauie, a8 nOnpunc Buba
Qui mene mumaii nocrăţii pnrge nbrepnae Begoniii, tun
<ÎMBAaH SH A pucgu acnpa RAUMS a NEMzpyntn'Teneg ca-

a up pi, 455 Gan5r npumiarroă ge nS ambii un aganocră

MOznaop. ana uponveae Qanze a abă Texte, un
a aVii PomBadc, pumenicrogiă Amuni i uu Pomiă ,
ue a emarm urat maiă crgzabunre nonuriă a seknmiăi
Ep MMEŞOGOAUTE GiiuA n ucmoguengă auroAoruut ; au-
apara: Au HQii Cnnpugă Ae Mupaţs ; aneii 58 RAT ARĂ

p=îz=ăâp=rec=sui=ny=şt r=g e=bmu=ş W=o0

= k=ean=pă=z, uz
=
M=Mij| A=aE=ew=cu
R=v8=u n=ig=da=l0=i t=e y=hă= îâ,ă
 No. 4.
Se va citi bucata următoare, observându
de alfabetul Jatin. -se ce semne sunt deosebite
TELEMAH, traducere 1831

Ienrop paenSner: iama cpapwuirăa %-

Nej narimi Cape. „TineBa kaYra npi k% a a-
mzpănSA moare COROTINUŢEAE uEAE na prini-
MOâpe> uni P5ue tam noare AE.
TOATE ayre
-A'B ue nor czA otanakena. OMYA 15
ce ei-
AtIpE A ce Dan AnyEAen'r, A
KT ha ca NY
CE aMzutberz, wi cz n% Ka32 AN MSeTpa pi
BE KSuer. ? di birar 5 oare astA' kre
Papa AYWmnrgei NenTpă ANTOap
uept ma
na Irak. ?Ilpin an ASi amăTroape rwiwi
A:N Ciuiatia, Hrnopovipine ue “Epkam
i an 6-
rin, 75 uice CKIMBapa HYMAi ae RAT AN
Depitipee 9 e mana HEkYNOcKăTa Te cana
AN Toare NpiMezaiiae 4 ui amepinya PR .
kai Bituii Au sera TipSadi. Abr'amari :
miNăui 3 ? mai noui gi HEKSNQERZTOp Aa
Ra- ;
TE coapra "ya nprrarur, Aap 7? gin. To:
Ei ON NeGpeaAnik. În ar neuTyă MINE 3 -
ră ma 45, wi 60i i exanam AinTp astora
,
INcYAz. HerprEniue ȘiS an SS mara awa
BE Pyentnr ui aua ge tenapor! Tlerprui
aiui 0 “Biayz Tpangasa wi p5winarz Ar pe
Prmei ; ba, nene Bota BEiA0p > auetaue 'ras
Ta ma5 cOKkOTi MEGprgHik dt aan.
AtecTe B0p5e pt mbcrpape NaTpĂNCEpZ
NăNZ AN aAzukSa inimii ASi Tenemak. BA .
ce IMI OMIAIT At BOpBrAt ASI Menrop 3
Spot ca pa amieriara kY% păwines, ce!
TEMĂ AE Mania wi nAekap'k averi Any
AT E2p6aT Kâpăla pi pa gparop moarz.
Bia- |
M=m p=r A=a B=b Asad. A=i
E= e A=ă p = W=ce ţ=ţ. m =j
N=nann= R=Î(Â) B=v p=ge
T=t S=u m=ș k=ec wi=şt
0 =o0 c=s A=l ea z=z
 — 336—

ALFABETUL VECHIU

In curs de mai multe veacuri, limba română s'a scris cu un

alfabet împrumutat dela Slavoni, care se numeşte de obi-
ceiu cirilic. Literele se numiau pe vremurile acelea, slove. Incă
din sec. XVIII s'au făcut multe încercări de a se scrie româ-
neşte cu litere latine, dar numai pe la 1860 s'a adoptat defi-
nitiv scrisoarea cu acest fel de litere de care ne servim acum.

a
Alfabetul vechiu slavon aveă la început slove multe: 43
la, număr, adică erau mai multe semne decât sunetele limbii
românești. De aceea, erau pentru unele sunete câte două sau.
„chiar trei semne. Unele grupe de sunete,. vocale sau con-
soane, aveau de asemenea câte un semn special. Cu timpul,
alfabetul s'a mai simplificat. La, finele sec. XVILi într'o gra-
matică scrisă de lenache Văcărescu găsim numai 33 de litere ;
ia» la, începutul sec. XIX Heliade reduce numărul lor la 27.
Iată toate literile cu numele lor:

az brote vede — glagoli dobru est juvete dzialo zemli

IE BET 4 85 8 Ss 8
ije i caca Hude mislete naş on pocoi râţă

H l RAM N 0 1 p

slovu tverdu ucu n fertă heru ot ţi cerfu

6 o T 5 0 0 x o |! y

şa | ştea Tor ieră er iet ius lu

NI th WI -h k tb 10

ipsilon

vu Y
psi gea în

3
esi

e
ia tita

mA
Yaco
 N

— 337—
az buche vede glagoli dohbru Yest juvete dzialo zenli
A B.: B r 4 E R E-j 5

ije i cacu Mude mislete naş on pocoi râță

Hi Îi. n A M N 9 fi p

slova tverdu ucu - u tertă heru ot ți cerfa

c T 8wv $ Xowvouy M

șa ştea ior feri Ier et ius lu iaco

tu TI] 4 tt b BR ă Rp TA

| fa tita csi psi gea în ipsilon

A 8 3 Y Ii D Y

Aceste slove se transcriu cu' lităre în modul următ

or :

a=a 8S=b, B=v, î=g, A=d, E—e, n =j, 5=0zg; z=z;

H=i, 1 i =i, KR=c,A=LM=m,u = n 0 =0,n =P p =%,

€=s T=t S=u V=u, p=t, v=h, w=0, y=ţ, M=e

W=—ş, iu=şt, a=ă,â; w=ăi; b=ă „ii; b=ea; a=ă,î;

si
*.

Piu, tă =, A lea, ia; 0, =th, 3 =—es, x; Y =Pp5, u =85

A=î în, îm, n; v=i,u.

Pentru scrierea, nunierelor, cei vechi întrebuințau tot

slove
și anume:
12 3 4 5 6 7 8 9 10
A R r 4 E 5 z H-% i
Carte de celire şi Comp.,cl. IV secundară de Dragomi
rescu şi Adamescu. 29
*
 — 338—

11 12 20 21 22 30 40 50 60
ai Bi OK KA KB Mm N 3

>
70 80 90 100 200 300 400 500 600
o n N p c Toy -$ X

200 800 900 1000 4324

Y wo *a £ ATKA

Când o literă aveă valoare de cifră, primiă un semn

=

deasupra : A

DIFERITE ORTOGRAFII CU LITERE VECHI

Ortografia, cu toate literile

(Alfabetul. pg. 336).

ÎlSp8 A mape KSeinuya ECTE, Sice VidEpON, ui „AN'TpAMErAL

BpEME MNAEAETNIMipE (ppSmoacz, Aap Goapre npimemajioaca a cE
NP UA MINEBA „| MIZAOKSA OVNEU AASHapn Aa2TBIrE AE BZp-
BAH Măpu Ii cAzBiţH cnpeA i sckSATATI pa 'Tatept WE man
AAăĂNKA Uli ACSNpA NpiMINIAOpI MEAOp MAH „PHCEMNZTOApE.
la aer capii mpiBEckh WETEME ÎNE AMENOPA KApH BOECK
CA JMEPZLiiuESE APSMBAL EAOKSENUIH Ii KApE OvpM'BS2 A CE raHAu
MAH PTR AA MSAUIME 'TAnEvTEpINOp ui A CTpBAAniiAOph ME CE
MEPE NEANZPAT ATp8 awkcra. A A&STOpA AESBOATApE 'TAAENTS-
piAOp, A MOBZW Î OCTEMEAIAE ii A acîrSpa SH A0p ÎSRSTIPE, |
CZBĂPIUAmE wiek'rSan . Peropivin, a KzpiA BEpiniţie' ECTE MEUIE-
W8r8A AE a sie Bine. slwkcrza aepiniuie K&MpiNAE A ciHeuu
TOATA 'TAHNA EAOKBENIJIH HApE NS ECTE AATh AE RAT AMECTI
MEWIEUISTE NSch A ABKpape.
PETOpIRA CA NzackST A SPMA EAOKSENIiH, DEN'TPS KA N8 NSTEAM
FANA KB pETBAENE KApH HE MOBZWSEchh A SiME GîNE CA ce (i
 — 339 —

ÎSBOAÎTh MAN NAÎNTE AE A CE ApĂTA BpE SN WM KApE ca ce

i
WCESIT K8 AApSAL KBRANTBABH.
lua Aap CAS cîiTI A ASA A EArApE A CEMA npin ve Mim-
A0AME OpATOpin imrEpeca ASy8An. i cSn8W'k NIMA MEAO PAAAIŢU
OAMEHH. |
Flmecme OacepBaţin AASNirE uri BECAB'UITE AE EBpBAMH JANIE-
AENUH NS ANTăpziapa a (opma wparopu nou,
H8 prese nea ca cokoTiM ka PETOpiRA aie ne "oameni
ENOKBEHUH,
“e AnTZ MAN pBmoaca PECIAATIPE N8TELH AMIENTA AE AA
MAEAETHIMipE uli OCTEMENINE BOACTPE ? AMECT TANENT B2 ase
CA ÎSGETIUH AMA ANTPENPINAEPINE MENE MAH TpPEAE, ptr paâncBAn
OVHh_ APETBTOP AORAHAEIJE HONCIAEpALțIA Ul KpEAINIA WBipiu.
GOpn ve KSeăn'rape KSNpiNAE AA JMEDSTI EJOPABAL KApE Npe-
PATEIE ASY8pinE,
AE MBATE Op ECTE AE AIA HEANZPATA A NZCTPA WpATOpBA
NE MA CPăpuuiTBAn E39p SASU OVI ROMNNIMENT NIENTPS ACkSATATO;H.
S3opa8a npin înciuBauţie ce „ArpesSinybzza Man K8 cbma
RHA EBHOAMIEMI AN NApTE ackSATZTOpinoph ANAEKZPU ANpOTI-
BITOAPE CBSERTSASH MOcTp8, (pa. 0p8A 'TpeRSE NA Ca AHBA
OCESITA ÎCKSCÎHUZ KA ca AASKG AA cpapuiir8 cas epingR-ce
AMICA Î TOT RINA AE AH ATINE cas AE A 1EBI AE ay nz-
PEpÎNE A0pb.
Hs £ aecrâm ca KSHOWIH 4 0pia pETOpiMiH, "TpEBSE ca 0 ui
M8N A NpAkTika,
Hs prpesăiamu npt aec A CTIASA BOCTPS VNEPBONA, Kan
CĂUTEUH „A NpHMEGAIE ca BA A Eu igo.

Ortografia, cu 33 de litere.

Alfabetul :

ASE Er A Ea 3 i n
EA MAH On poe Tr
by az vyviwpu
A

<
=
 — 340—

ÎÎAECE OpH NE MUNTE K&NA COAPEAE ANyHE

Gv oRociT AE TANAVPH AA VMEDA pPEBEMAT
ÎN 750€ NpECTE KAMNIE BEAEPEAMH CE paNVHE
IlpiBiMA, KyM CE ANTINAE RS "HMETSA UN TpENTAT.

Slimn cnvMErz pRVA AN VHAEAEH MVyiHAE

INI uepnvina, CE NiEPAE AH AENAPTAT AckVHe
LAKV ROAD UUM pEBApCZ AMEAE AVH AOPMINAE
Ile KApE cTEAoA cepin ÎBITA AE A N2Tpvc.

GEApA un ApăNKZ AHKZ 0 pA3z pvBinoaca

IL an MYHyiAop HAnr B&p AE Epazn ANkOpONAT
IIli A VMBpEnop CTanANz AN kapvu păBpar
TlzuuarE Uli AABEIIE O Nă&N3a vmEroaca.

Ortografia cu 27 de litere.
Alfabetul : ” a:
A E i 0 84 4 Br
AB EA M NN pc
Toby vwoy
PenigiocSA CSNET KSPMANA ACTA TAMEPE
- ÎN Ep CE pEBApca AN 'TBpuBA ro'miveck,
Ile wzAzrop OnpEuuTE ui 'T8WBA KAMNENECK
Ne HcBAZ N AORBA ginEi O CPanTA MANraEpE.

Aap c&pier8 mi MA MACTA BEAEpE (PEASpiTA

Peme NiMik NS CÎMTE NAZYEPE NE NAMĂNT;
BA aHAINTE Mi ECTE O SMBpa pATANiTA
GoapEAE NS 'NKZABEUTE ME Wei ME H8 Mai CANT,

Gane, AEAASpI, KOAHIME AAPĂNA AE ÎA8 NE "TOATE

Ain MApuiNE AA ANTA, AANSC AA paczpiT,,
Nimik N8 mac pin ABME ui BA3 KZ H8 CE NOATE
(Depive £8 an BpSna mai MSAT a Qi Spir.
 — 341. —

Cum s'a, transformat şi a dispărut alfabetu

l
vechiu.
Simplificându-se cu timpul vechiul alfabet,
se făcuse un
pas însemnat pentru înlăturarea. lui și înlocu
irea cu cel latin.
De aceea mai întâiu vechea formă a literelor
s'a schimbat,
punându-se, în loc de semne cu tăeturi colțurate Şi groase,
alte semne cu linii și subțiri și groase şi
înlocuindu-se în ge-
nere colţurile prin curbe plăcute.
|
A venit apoi ideea ca unele slove să se
înlocuiască cu ]i-
tere latine și s'au format atunci alfabete de
tranzițiune, cum
” sunt cele dela No. 1, 2, 3, 4.
Curând după aceea, întregul alfabet vechiu
s'a înlăturat și
sa pus .cel latin, care — tocmai mulțumită
acestei pregătiri—
în scurtă vreme a fost învăţat de toată
lumea.
Cei mai de frunte luptători pentru introducer
ea alfabetului
latin au fost: [. Heliade-Rădulescu cu ziarul său Curie
rul ro-
mdnesc şi cu revista Curier de ambe see şi A.
T. Laurian
și N. Bălcescu cu revista lor Magazin istoric
pentru Dacia.
lată câteva alfabete de transiţiune:

1848 PRINȚUL ROMÂN (No. 3)

a 2 858 ko de gr WUXii Aa
AMN onp cu tu 8 z ea JI
MAGAZIN ISTORIC 1845 (No. 2)

a 2 8 8 k v de Pruxi Oa
A Mn onp sutuysăzuyusBaa

MAGAZIN ISTORIC 1846 (No. 1)

a 2 bs k vs d e fra i ti î-x
Il m non r:stţ ss
[Ea
za,
 — 342 —
Unele alfabete păstrau literele vechi, ca valoare de sunete,
dar căutau să le apropie tăietura de acelor latine.

Bucăţi de citire 1).

(Din Retorica lui Marcovici).

Henmp8 «Spayenia cTiABASI.

Rpawenia GrinSASĂ ECTE A BWi AE BApBApICMBPI th AE c9-

NEMiCMBpi: (DAMEM BAPBApICM KANA KZAKZM pErBAA AE TPAMATIKA ;
NpE:BM AMECT OM ApE MBAT AE MEPIT JAN AOk AE MBAT MEpIT,
awEcra KAcă ECTE AE A AI pi A0k ca SiMEM A ASI. HapBupicmSA
ECTE CAS AE ZiMEpE CAB AE (pac; E8 NM8P8pEA FÎHAECK JM NOK
AE PĂAECK ECTE SH BAPEARICM AE BIMEPE;, Ap E8 COKOTECK KA
A (DAME BINE, JAN NOK AE COKOTECK A (PANE BINE, ECTE EH BApBApicM
A pac.
IlponpieraTrea TEpMINAOp CTA A apara Qicui KApE ÎAEE NpiH
EkcnpeciA SE i ce KSBIME. ÎIpekBM KA CA KBNOAUIEM 0 MIEPCOANZ,
'TpERSE CA 0 NSMIM KS NSMENE CAB MEA NpONpid, ACEMEW'E iul
ÎAEIAE NS CE NOT ApATA K8 AAMSpipe Papa HSwai pipaita s-Ae
ĂBXBAGI K8 ZiMEpiNE MEAE nponpii, KZMi K8 AMECT MIMAOK AE N8-
"TEM AEOCERI OAPTE BINE Uli NS BOM AMECTEKA SNA KS AATA.
SiMEpiNE CĂNT NOPTpETBA ASKpBpIAOp, Uli TOATA ÎAEA APE pu
Qieuri KApE AiMEA 0 ZIMEPE HApE CZ 0 EKCNpiMEZE Mai KBpa'r Ac
KăT Opi KApE AATA. UA AAp, KA ca IE KSpETApEA AZMBpITA ti
PE MNUEAEC, TpEs8E CA KASTAM AMECTE ZiMepi NpONpie, P2pA KApE
Mai TOTAASHA CE NAIz HEAOMIpipE ui SIMIpE AN ABXSA AcKSA-
TATOpIAOp CAS A METITOpINOp; CPE MIMA, CA NS ZiMEM MIEASA
SpA, KAONOTBA 'TpPOCHEMIE, KAABA 'TBNZ, Vi cz AZM Gizuli Kapra
ÎBE Zivepea ca vw nponpie, ZikăuA, MIEABA cBlApz, KAONIOTSA
CSNZ, HANSA PNRIAASZ. Il acemen& RENT PS MENEAAATE.

1) Aceste bucăţi sunt tipărite cu ortografii amestecate. Se .vor face

observările necesare.
 — 343 —

[lewrp8 AccSuipt cTiASASI.

AecABulip ECTE 0 KSANITATE A CTIABASI KAPE HE (DAME ca AHLyE-

NEEM „ANAAT& ui apa MBATA OcTenkAz A ABYBASI ÎAEA ApaTATA
Npiii KSBANT. Ă | a
Rssanrăa, zive sirian, pese ca pie accatuir ui kiap
MEH'Tp8 MEI ME HS AcKBATA KS ASApE AMINTE, wi cz nzrpăNga
ABXBA A0p „ANTOKMAI MpEkBM coApEnE ASminEza Oki ii AveA8k
KApE NS-Î KAINECK MA AAHCBA.
Ra cz ie 8n crin AECABUIIT, “TpEGSE NEANZPAT ca „AMNIpEBHE
ip cka opmnggrana a icinop, AZMBpipE mi cimnairar'E.
l-is. pipera opănasiană a igeinop. Aaui (picuri nzpia AOKSA
ME Î CE KBBIME; VW AINTAI ca nperaT'kcka nenTp8 vw aan
Aia 5, WE g'aa A0inNE nenrpă sk pan pei, uli acemenk newrpS
MEMEAĂNTE, AH FAT CA CE CARMPUIACEZ SN MANI, ANE KapBIA
TOAPTE Ca CE tie CTpăNc SUA AE ANTA; Hivi O ÎAEE CA NS Qi
ciniTZ, HIM apă BECTE, MEAITANI AgAnk CSGETSA, Ocesiui npi-
MIMA AE EDEKT, pHMen8rBA ae Spmap: 'ca, ek ue 'TpERBE CA CE
BiKA ATAi8 AE VEE ME Spmk3a A CE ApATA NE SpMz; K8 MECT
KI BEI KBHOANIE OpPRHAIAMA ME CE KBBINE A CE nz5i MTrp8
auiezap'E îAEiAOp.
2-ak. (lamspip MEpE A AenaAA Opi ME [Link] pico, papa
MICA. A NGCA ÎAEI AE 'TpPERBINIJA CAB A AE APATA KS KBBINTE ATAT
AE NSUiME „AN KT ca N8 ce phueakra,
Gan OpATopi, zise Rimriniat, ape, Isi, ck&prapk KB
Mpicoc, AAcă NS HSMAi ZMEpIAE VENE KOBĂPUIT ApE, Vi ANkZ ui
ME MEAE HEANGPATE, 1ui CA MSAUSMECK A ca AHIJEREME NSMAI Ei ne
ciHE apa AE a CE MAi 0cmeni ca aka wi E veinaagi cai
„Ayen'krz. Sliii rap A8 HEMOpONITA NMBEAUSrApE A '[Link]
MEA9p HE(POnociTOpI, AH pacăpiaop ui REpIOAAEAOp A0p 0 pui-
TÎNAEPE ATĂT AE MAPE, N KAT HiMi SH OM NS ECTE AEC'POĂNIE
CA AE [ipOHSHIiEZE K8 0 cir&pa pzcSiape, ui INT pERBiN HA
MBAUIME AE KSBINTE KA ca ZiHA ASKpBpiNE MEAE MAI ciMnAE. YN
AMECT (DEA AE CTIA ZATIKHEUIE “MHAINTApEA ui JAMUEAECSA iAEiAOp
Ui HE MONpEWIE AE A SpMA IuipsA. AOp: JAN ACEMENEA „PAIpER8-
 — 344—

papi 'TpEaBe ca 'T2EM (PpacBpinE MEAE npk ASHWI, MpECKSPTAHAB-AE

Npih AENZAApE BIMEpiAOp MEAOp AE Mpicoc, (EpINAS-HE NCZ AE A
KZAb N KoBăpiuip E pmnpoTiBiTOApE, (aka (ppacBpiae
npE CKSpTE. ap KA ca KSNOAMIEM MERE AE 'TpEBBIHIA (Wi MEAE
AE Mpicoc, 'TpERSE Ca AB2M ApENT MacSpa CTATOPHKA Uli KA Bu
noazusirop cirgp rap wk pipera ii neanzpara a iaeinop wi
NAZMEpEA A8ZBABI. fiom Mai AAZOrA HZ MELpELISr SA CTIASASI MEABI
Ppsmoc wi norpigiT K8 (DEABA cS7erBA8Ă, CE ackmanz KB NE-
IpEuISr8A ApTiwinop ME ASkpkzz MApMSpa CAB METANSA, Lui KApi,
KB MOKANBA CAS KS NiAMA, ASNr K8 ANMETBA A AA 0 opma ui
ASCTp8 MA HIWIE MATEpii ME AEO RAM AATA CE napb a Qi He-
NpiMI'TOApE AE Opi-ME „AHkingipE.
-nca, GimnaiTAT'E cra a 'T2AMZVi ÎNEIAE HOACTpE K8 JAHAECHIpE,
Pipete, Pap MBATZ HEBOE, HiMI NOAOARZ KOBAPUIITOAPE ;, EA ASTA
(PoapTE MSAT AccASwip'E nenTpS ka -Acnzpr'kza ECIpECIAE ENE
MIAOIOACE, AWTSHEROACE. ti AEk'TATE:
MizAOkSA MEA MAY cirsp pe A ABE SH CTIA AECABIUIT ECTE
AE A HE AA KBBĂNT HOZ „PHILiNE NENTpS ÎAEÎAE HOACTpE, Uli AE
A „ANUEAEE MAI ANTI NOI VER ME“BOIM ca ZiMEM; An0i A8NA
ME BOM ECOpIMA ÎAEIAE, Că NE JANKPEAINIȚAM AAKZ AE-AM APATAT
KSpAT, MpoviTiNA A£ Mai MBATE Opi Me ME am ckpic, ui „pu
TpEBĂNAB-HE ME AM BOIT, Că ZiMEM, Uli AE AM Zic BINE; €& HE
NSHEM „pi AOKBA AcKBATATOpIAOp ui ca MEpMETaM K8 paWEAz AE
ECTE AE KpESB'T KA NE BOp „AHUEAEE. ÎSiNTIAIAN ZIME KA 'TpEEBE
CA ASKPAM KSEANTZPIAE NOACTpE KB ATATA CiniNUA i purpi-
RIPE, AN HAT CA AE „ANUEAEra H8 HSMAI MEI VE CANT JANZECTpALI
KS 0 MAPE NATPBNAEPE AE A8%, Vi wi MEI KB Tasenrepi Mai
M2PVINITE.
HenicApiE, BECTI'TBA VENEpAA AA Îmnzparsasi Iscrinian, AEC-
BATE K8 SH Tănzp ANSME TiBEpiE PNCAMNATOAPENE „MAA'TOpipI
ARE SNSĂ OBABASITOp K8 kiNSA SpmaTop:
«E npimemasiM Noi, SpmEza ca-uk: (pi Zic HOpOABA, SE npi-
«MEXASIM ANAS-HE cinr8pi 8 crananirop ? iMEAE HOCTpS ave
E AA C48; N8TEpIAE CTATBASI ar nSrept ASI; cAaBA ASI
«ECTE HEAECNZpuiTă AE epimipk Moacrpa; HA 8 OBAZASITOp,
EA NS CE MATE wink apa HBMAI KS Mol uri Mpîn MOL! ANAECTBA
 — 345—

«Map AM Ba i ca ce ta'bcka ne CiME Uli ca HBHOACKZ AAEBZ-

apATBA CAB ÎNTEpEC HA ca IBEECKA HOPOABA Ii ca Qie apenr
«ti akaTop AE Bine: ak'kcTa a (Pocr BSHA KpEAINUZ A HOpo-
«ASA8i. BA wa cooriT, give IScrinian, nA'TiMIAE ii PATZVIpIAE
«KAPE „AMNpEcOApă cSPier8A Su8i npinus. Hs, HErpEuliT, pac-
«nSuce enicapie, nenTpă ka pirp'awkera ASKPApE EA A B4Z8T
«HSmMAi Suipk wk meaecnzpuirz A AueASiaui ÎNTEpEC NTpE Mo-
«HApĂ ui Hai, cokOTIHA K8 HENSTIHIjG KA Opi MOHApyBA ca ie
“BPAGMAUI AA HOPOABA8Ă, CAB HOpOABA An MonapySA8i; 'ripanta
«i CA nzp8r Su EA AE ciNSMIAEpE ui KA 0 SpMApE A n e8uiei
«CAS pATZVipil; KS "TOATE amecr'k a OpanasiT AEMBITOpI Ka ca
«MiPpăneze Accrinap 5 Npinuj8ABI ca8 ca MHAPEIITEZE pATzMipinE
«AS; A. BANSIT k2 ap i N8r8T ca ce AAC MBA
Oameni
a80iTOpi AE p28, AAp A COROTIT kA HSMApBA BOI'TOpINOp AE BINE,
«a KApOpA K&NETEHIE 8pma a (pi npinuţăa, a-apabi sipăiT : ui
CANTP'AAEBZP, NANA A NS BEAE, vie nr cz kphza Ka ap
«Și O8T8T ca CE AQDAE crananiropi ară BE TIKZBAOLIĂ, JM KAT
ac CE pecnzpicia AE Hawie wi ca ce Swkcka KB pam Maulii
«EL NpÎNTp'0 FpOBABRZ AZPANRHAp: A HATSpei wi A KSBxuTBA 1?
ala aAp NS ME Mp k2 A N8T87r ca ce amzyEckz HOpoasA,
«MENTPS KA MA AWECTZ ANEJEPE Mal MBA'T TpEBSIA CA CE mbpi-
CKOLUEZE MEA AAEC A£ KT AnErATOpil. N NBpiHTE KApE ApE H8-
amâl Mini CAS wace konil ca kpehz, ca KanarBiacka ii ca
«aka pepiviui ASna a ca crape, CiMTE A"PĂTA NEBOE Lui CTpăM-
«TOApE, i H8 noare popmi OAiyHim! KEM 'TpeBSE ca Qie Ka-
«neTEniA Sei (paminii hape ce NSMapz KS Mia ANE?
«ap wznerenia vw anca Spmbzz cz-iuă Qi zic aimnorpieza
«mA fipimip UpE „MAATEĂ Aperamopil; E8 MA AEP ca "TPpZECK
ANEMAL MEHTPE HOpOASA MES; ES mEpreck inigrE m nenrp8
aa ASI OANA: Ma arzABeck ca-l AA8 Anei onociroape ui
4 APENTE, Uli "TOATE KIBZBIpiAE li ASKpBpiAE MEAE CA Qie norpigire
«8 ANECTE NEI; KB HAT M2 PANE Mal N8TEpuik,. KB ATATA
«MAL Bia AISEPTATE AMI MACZ ; KB RAT MAL MSAT MA JMHANUZ,
«kS ATĂT MAI 'TApE MB POREIIE ASi-WĂ. GAT pacnSHzATOp NEH-
«Tp8 cAzBiMBHiAE, NATIMINE Uli parzvipinE MEAE 3 Ji AA8 ApENTBpi
cacănpa (piimyei MERE; A cpăpuli, NpiiMINA, KBpMA oEAzASipil,
 —- 346 —
«MA NENZA AE MINE „ANCSMI, ti OMBA NAprikBAAp 'TpERSE Ca-uli
ca c&pnerSA osAzAsirop8a8i. Bănomii meprbz Mai HAATA lui
«Mal JANCEMHATOAPE AE BAT awbcra? lua CE r&nAs ÎÎnToain
awii MapksA Aspenie: NB am HiMik AA MEG, SiWE MEA Ain'răi8;
aMANMATBA MES N8 MAI ECTE an MES, BiwB MEMANAAT. Slcemenk
«CAS ranair "Toy npimuii Mei S8HI KApE Epa CZpAMĂ Mi MImAORSA
a OBUIEIEĂ „AMBEAUISrZpi, CAB CE COROT'E (pEpiviLĂ HSMAT KăHA, NO
«pOASA Mi BINEKBBAUTA KS AAKpAMI AE BSKSpIE NE Oki».

Neurpy Bpenniuia Criayayi

Bpeaaiuia crizyayI ce Rame Bin NYTEpe, ROGIeIT

mi ayaubus ne ape 0 6yus îurpeoyinirape ne 3i-
ep mi Hinze ÎNTOPEYpi XaT8 iNEiIOp ÎMULPTEIMECE ;
EYBXATSDiI. ;
Iyaul o imee oaperape, aporanti-o În crpic cay
pi Tparo; ea Ba aue Mal MYIT5 CAY Mal NŢIUIiRL
îgriubpipe Ayn 8iuepize cay ayus inropeypire
bpacvpinop Ey Rape 85 BENI cayai. Cupe nitab,
abers 0Giunayire ixee: na EY TyYAŞI: ce în06iab3%
doapre uyar mi Wave înrirepipe Ey TOTYI xeoce-
Girs, îubouiuars ae remiep EY YpUBTOpYI Fin:
„iu moare nvpuiixe ryna auexe mpscuere ze 6pon3
„Me nape any ze a HBCROUIT HenTrpy xepsusuap$
„„0aMeHinop'*,
Ninzp'aubers înrpeyinuape a sivepinop ui xi
acemen'b îHTopeypl a dpacypizop ce Banme 1 ue
ce HEYMene criz Qirypar, nenrpy nape Bou BOpOi
akYM, Peropil ay ÎRCENRAT ÎN RYBĂHTEPL Nine €c-
upecil mi îuropeypl ue aay ineizop o opus mi ta
.

o biryps oceGir5, mi npin Rape exe A0OSENECE 0

bpyuyceue mi nyrepe ue ay ap; MAI HainTe, EXHA,
epa ÎMGpbRare HyMal RY €ecnpecia CiMINID; RDUL
auber5 ecnpecie ÎN 'uima35: EyMai inca, EYM aM
side, TOaI5, iap dopuere ae ape BopOim, 0 îx-
 — 347—

NOLOGecE ni îl xay 0 xain Kape

0 AeociGeck înror-
Mai Ipekyu xeociGim TPYNypie
axe Kspopa opue
cay dbiryps in abapt cxar mai
exeranre mi Mal .
CTD5IYUiTOape me kăm ae YeL
OpIaxTe ; neurpy
aueb acemenea, ecupecil ma înrope
ypi ay IYar ny-
Mipe ze birypi, un CTIIŢI Ver
aMESTYir me ace-
Men; opwe, ce HyMenre criz
Qirypar.
Cy6r nyuipe xe Pirypi xynpinneu
Ke a Bopbi, rape Npin'Tp'o ickyeirs nine Rinypi
a 8ivepizop mi upin Hime înrope în' epeyinuape
ypi îaceun'roape,
Ray ineinop nyrepe, ROGIENS MA
Ayubup,
le mi cănr birypine nenyuspare,
BOpOi nenrpy ueze înceun'sroape noi încep BOM
ui mai aneck în-
rpe6yinunare, |
Meradopa ecre o Giryp5 npin ape
uponpie a yaei siuepi ce cxiu0s îacennapb
în a175 îacearnape
CTpeii't Ain upiuina ACeNsHBpii we
ce aa înrpe
IYEDYI vea înrpy AXeB5p aporar
npin aup 3ivepe
Ii ÎNTpe IYEDYI vea ÎRceMmHar pin
ceneya vea di-
TYypar; ea cain0s nyuipb u$ ANEBTD
ATE a Yuvi 06-
XeRT Ea C5i 5 aur nyuipe ÎNN
DYMYTAT5 ea YA
IVEDY de ape aceusnape RY AXHeVa
. Ana xap pi
ge Merahopt Hy ecre ar Ne EXT
HYMAi 0 ROMUIA-
panic cay A 5TYpape npeckyprars,
uri UpiArE'aueem
COMH O EYHOamMEN min vezenaxre
birypi, Ale Bom
sive nenrpy Mixaro Bozr Birhaya:
ex ce acBăpIĂ
Fa YH Jey în vadepize BDP&US
IIemĂ BOM ave o
ACeMBHape cay 0 azrsrypape; iap
ne Bou 3iue ror
NCHTDY AXHCYI: auecr ey ce acB
xpI$ în radepize
BDP&M Penn, ac$era a (i o Meraop
r, cay 0 ROM- .
uapauie npeciyprams rape aue
o înxinyipe mai
Bioae ui ebeRrya mai penexe,
&neynripea, Hâpârrepicrinr a Mer
adopii ecre me
a ic0i nyrepiae Hoacrpe vene înn
enrersroape npin
înginyipă IPIpYisbToape, AXA TpYI
I, Dan mi în-
cyiuipi niusire mi ziap AYRPYpinop
vezop mai He-
 — 348—

îndiinnare ; nizgezre ypuvroape B0p necaymi mi Mai

Gine uea ve am 3ic NenTpY METAOp5; 3ideM nenrpy
YHE OM ED iep6e me nexaz, WiiRA ED Bera3ya pause
în CYWICTYI Mi ÎN TPyYNYA. VeAyI CIPNAHIT A
auber5 NaTiM5 0 TYpOypape aceu'snars Ey ana sape
iep6e, ya ou ecre Gr pe caaer, o06ocir pe înrpi-
crape, Înrenar e cnaiu5, anpine e Aparocre; Bi-
WeM POEyI rinepenizop, nenrpy Rs Bioiuyaea avenrii
BăpeTe He axyue amine ne a DORYAŞI; P5uaza 05-
PDEHENEAOp, ale Ktpopa eberrypi ay o acemrnape
poapre mape. Ey axe bpiryayi; Qroapea Băperel,
npiwpapa Bienii, capuina anizop, opipea aYXYIŞi,
EYMNNipb iHiMEi II, W, IX. Adecre Merapope NIaE
KYXYAVi mi înmarb înrinyipb npii anponpiepă a
nos inci nik ape ya înppyuyceub35 ne ueb-aaBTs.
 CUPRINSUL

CAP. 1.
Despre compoziţiune.
! Pag. :
1. Proverbul «Munca e comoaras . . i... .. ...... „d
-$ 1. Definițiunea compozițiunii ; fondul și forma . . . .:. . 6
2, Plugarul și fiii săi, trad. de.M.. D.. Aupă La Fontaine . .. 6
$ 3. Amplificare și rezumal . E eee TD
3. Notiţe în vederea unei compozițitini «Despre însemnătatea
muncii» de M.D. ....... i... ... 9
$ 3. Prima formă a compozițiunii ; ideia principală [subiectul]
și ideile secundare (nolițelej. Invenţiunea . . . . . . . „ 10
4 Planul în care s'au putut aşeză ideile privitoare la com-
poziţiunea «Despre însemnătatea muncii» de M. D. . ii
$ 4. Dispoziţiunea : a doua formă a compozijiunii . . . . . 13
5, Despre însemnătatea mun:ii de M. D. înec... Î5
$ 5. Elocuţiunea
sau stilizarea
: forma definilivă
a compozițiunii 15

CAP. II.
. Descrierea prozaică. 3
di mara

6. Biserica din Bălinești de AI. 7. Odobescu . . . „„. „. . . 29

$ 6. Definiția descrierii. Cum see face O descriere. . ; . „ . .. 25
7. Măgurile din Ibănești de AL. 1, Odobescu În: dif e 798”
$ 7. Cavinte băştinaşe şi neologisme .....,....... 31
$ 8. Termeni tehnici, neologisme propriu zise. Proprietatea
şi preciziunea ..... î. .. .. n... 32
 — 350 —

8. O casă boierească de. Ghica. . - e... . . . . . „98

$ 9. Descrierile tipice. Tabloul. ....
. - [e . . 36
$10. Cum se compune un tablou. ....... îs. 87
-$ 1Î. Neologisme estetice . . aa... | î. ... 38
$ 12. Arhaisme. Cum să le întrebuințăm . ....... 38
$ 13. Stil literar şistil ştiinţifice. . .,... î. 89 î
9. Orașul Tanger după V. Alecsandri. « . - .. . . . .. .. 40 i$
E
10. Stefan cel Mare de Grigorie Ureche. . . -. . . .. .. .. 4i d i
i
$ 14. Poriretul. Cum se face un portret . ...... 43
ii. Bârnovschi Vodă de Miron Costin .. .. ..... dh i
|
12. Constantin Vodă (Mavrocordat) de Ion Neculce . . . . . - 44 4
4
13. Câinele de Mihail C. Vlădescu. . ...... e 45 j
4 ă
$ 15. Caracterul (porirelul tipic]. Cum se face un caracter . 49
14. Bavza, trad. de M. D. după Buffon ........ a... Bi Î:
15. Ţepeş și Ivan Groaznicul de 1. Bogdan . . . . . e B& 54]

$16. Paralela. . cc... .... . ... „58

$ 17. Barbarisme e 59
16. Carol XII şi Petru cel Mare după Vollaire. ... . pa. 59
17. Mesopotamia odinioară şi azi de Teohari Antonescu . . . . 60
$ 18. Paralela (urmare) .. ... oc... . 63
$ 19, Recapitulare asupra segierii . . . + sa... 64

CAP, III.
A Narațiunea prozalcă,

18. Din viaţa Ini Creangă de 1. Creangă . .....-.. 66

$ 20. Narațiunea prozaică. Autobiografia ... . . . ... 69
$ 21. Provineialisme . . î oo . 7
19. Nicolaie Bălcescu de Gh. Adamescu î.. m. VĂ
-$ 22. Cum se compune o narațiune prozaică. Biografia . . . 74
$ 23. Cum se compune o biografie eo. 76
Ş 24 Stilul diaactie , . cc cc... .. 77
20. Ucider. a lui Potcoavă-Vodă de Talducci, trad. de B, P. Hasdeu 79
$ 25. Memoriul. Compozițiile istorice . . . . 83
21. Ghica Vodă şi Vizirul Chiupruliul de 7. Neculce... . . . 85
"$ 26, Istorioara. Tradițiunea . . . oc... 85
$ 27. Caracleristica islorioarei. . . . . . ea. 56
$ 28. Compoziţia istorioarei aaa. 87
$ 29 Turcisme . . - [eee eee... | 88
"92, Tigrul păcălit de Al. 1. Odobescu eee 88
 — 351—

Pag.
$ 30. Claritatea, puritatea, corecţiunea. Calitățile generale
ale
stilului . o [. ... AR i. ” 96
$ 31. Stilul elegant şi simplu, Calităţi particulare
ale stilului.
28. Legenda Corbului de $. FI. Marian ..........,
97
97
$ 82. Legenda One 99
$ 33. Stil demn şi stil trivial . . . .. 100
24, Valpea bearcă de 41.1. Odobescu . .....
î. 100
+ Doamne fereşte de mai rău de Anlon Pann la îa
, . 103
$ 34 Snoava .. mpam pm e LOA
26. Jon Roată şi Unirea de 1. Creangă. . e 106
27. Din viața lui Anton Pann de D. feleor ... ... 110
28. Din viața lui «Nicu Bălcescu» de 1. Ghica. .. ... . 118
$ 35. Elemente narative și descriptive , 119
Ş '36. Recapilulare asupra naraţiunii . . . 190

CAP. 1V.
Descrierea poatioă.

29. Malai Siretului de V. Alecsandri. ... 121

$ 37. Descrierea poetică. Pastelul ,.
. 122
$ 38. Elocuţiunea poetică. Stilul figurat. Metafora
„123
30. Privelişte din țară de A. 1 Odobescu ........ „124
$ 39. Tabloul poetic. Analiza literară . .. a 1926
$ 40. Figuri de cuvânt şi de cugetare. Comparaț
iunea e „127
$ 41. Epitetul .., . m . . 128
31. Punetul de primăvară de P. Alecsandri ........ . 128
$ 42. Descrieri narative DN 129
32, Căruţa lni Moş Nichitor Coţearul de 1. Creangă
. . . . .130:
$ 43
Stilul umoristic, Ironia . ..
131 :
33. Cahul de 7h. Șerbănescu . .. . . 182
$ 44. Stilul comie .. ....,. PD 133
$ 45. Iperbola şi personificarea. ,....
.. o 184
34. Valea Motralui de Al. 1, Odobescu. . . .
Pa „134
35. Bărăganul de V. Alecsandri e „135
$ 46. Enumeraţiunea, repetitiunea ....,...,
137
Ş$ 47. Stilul sever . PD DR [138
36. Viscolul de P. Alecsandri .........
. 138
$ 48 Gradaţiunea . ....... „139
37. Magul de JM, Eminescu. a.
ae 140)
$ 49. Portretul poetic . . .
*
 — 352 —

Pag.
„38. La Sevastopol de V. Alecsandri. . . ddd
$ 50. Contemplațiunea sau meditaţiunea poetică .. . . . 143
$ 51. Armonia şi cacofonia. Onomatopeia. . e s . -. . 144
$ 52. Sinecdoca.— Antiteza, exclamaţiunea, interogaţiunea . 145
39. Răsunetul de Andrei Mureșanu . . . . |... 146
$ 59. Marșul. «1... cc... . . ..[. ..... O147
$ 54. Metornimia . cc. 1... cc. 148
$ 55. Apostrofa, perifraza, alegoria, blestemul . . 2. . . . 149
$ 56. Stilui energic. Vehemența. . .., + 149
$ 57. Recapitulare asupra descrierii poetice . . . . . 150

CAP. V.

Narațiunea poetică.

, Furtuna de Si. O. Iosif. . . i... . . . . .... . „151

$ 58. Narajiunea poelică . ... .. . 154
$ 59. Narajiunea poelică și istorioara s ......... . 154
4. Bunicul de Barbu Delavrancea , , . . |... .. . „155
$ 60. Elemeitele dialogice și descriptive dinir'o naraţiune . . 158
$ 61. Caracteristica faptelor. dinir'o naraţiune poelică . . . „ 159
42, Moartea lui Castor de 1. A. Brătescu-Voineşti, „ . .. . e . 159
$ 62. Novele. . . 1.1... . ..... 1... |... . 164
43, Aliuţă de N. Gane . . cc... |... cc. cd...
1. . . 164
$ 63. Suspensiunea ... |...u.. . .. ... . . + 178
- Alexandru Lăpușneanu de C. Negruzzi Î. 1 |. d... „173
$ 64. Novela istorică . . . . . . [1 |... |. 19%
$ 65. Deosebirea dintre novela istorică și naraţiunea istorică . 194
$ 66. Caracterele din novela istorică. . . . . . . . . . . . 195
$ 67. Stilul fin. Fineţea. ........ înece ea e 196
45. Dolea poes. pop. cul, de P. Alecsandri . . . . . . .. . . + 197
$ 68. Cântecele populare. Cântecul bătrânesc sau balada epică, 201
46, Negustorul şi Nerodul de Anton Pann. în me ea e a e e 201
$ 69. Anecdota. ....... -
$ 70. Compoziții poetice realiste. , . 1... „204
47, Tiganul cinstit de Zi. D. Speranţă . ... .. s.. . - 204
48. Povestea porcului de 7. Creangă. . 207
$ 71. Naraţiuni poetice fantastice . . . . .. . . . 1... . Di
$2, Basmul ,...... . « 3 ,
$ 73. Condiţiunile narațianilor fantastice . [n a. |. |. . . .212
$ 74 Idiotismele. .,......, Ă
 — 353 —.
Ă A
, Pag.
49. Nunta Zamfirii de Ga. Coșbuc.
$ 75. Cum trebue poeții să se 919
inspire din poezia poporană .
$ 76. Ipotipoza. . 217
DDR 217
50. Câinele şi cățelul de Gr. Alexandres
cu , . 218
$ 77. Fabula.— dpologul.
e... +. , 220
51. Carele cu oale de 4. Donici. ,..... a. . +. 220
52. O seară de vară ae 1 Heliade-Ră
duleseu , 292
$ 78. Narațiunea descriptivă,
93. Vânătoarea pe Bărăgan de Al. '. „+ 298
1. Odobescu, , 224

CAP. VI. :
Descrierea retorică.
54. Ardealul de N. Bălcescu . e
ee a 4 997
Ş 79. Descrierea relorică . e e e 998
$ 80. Condiţia fundamentală a descri
erii retorice... „230
55. Beţia de cuvinte de Zilu Maiorescu
ee ae ea a «980
$ 81. Fineţea în compoziție. ,,....
. î ae 992
56. Limba de azi a Românilor ae 1. A,
Rădulescu- Pogoneanu . 232
Ş 82. Acumulaţiunea, subiecțiunea,
contrastul .,..,, „ 238
57. Românul de V. Alecsandri.
. e.
58. Doi 1821 de 4, Heliade-Rădules 239
cu . . ... [e
$ 83. Paralela retorică, .... 243
DDD „246
$ 84. Recapitulare asupra descrierii
retorice . [n [1 „946

CAP. VII,
Narațiunea retorică.
59. Grigore Alexandrescu de ton Ghica
. ..,. e Pe947
$ 85. Narațiunea retorică . [i
.. [m 260
Ş$ 86. Condiţiunea esenţială a naraţ
iunii retorice, , . , . . „ 261
$ 87. Speciile naraţiunii re
torice.
60. Alexandr 261
u Donici de Costache Negruzzi...
61 Omul de ţară de Cosiache Negru 262
zzi „266
$ 88. Istorioarele morale .
DDR 1)
$ 89. Recapitulare asupra naraţ
iunii retorice. . .., . . 270
GENUL. EPISTOLAR
Ce este scrisoarea ? Ce este genul .. epistolar? .. . ... 274
Poicovnicul Ioniță Ceganu de 1.
Ghica. |. ee a 97
Regulele genului epistolar. . . .
. POE 279
| 23
Ceremonialul sorisorilor .. . . . . . . e 985
Specii de scrisori: |. Scrisori de impresiuni
i şi comunicări - „290
Alecsandri călre Iacob Negruzzi. « e. . . . . . . . . . .. 290
II. Scrisori de felicitare, .........» înce eeee e e 29| |
Mihail Kogălniceanu către tatăl său. . e . . . - o... „29 :
V. Alecsandri călre Iacob Negruzzi « s e ss e o m a e e 299

tote,
WU. Scrisori de condolenţă.. . ..... Leea eee 295
Alecsandri către Jacob Negruzzi . . . «. . . . . . ... . 295
Telegrama lui M. Kogălniceanu . . . . . . . ss sa e e + 296
IV. invitaţiuni şi bilete. . . .. |... . . . e + 298

e
Alecsandri călre Iacob Negruzzi . . . « ... . . . . » + 298

ep
Jdem . . .. . me eee e ee ae e + 298
Bolliac călre Nicolaie Alecsandrescu. . . .....
V. Imputări, scuze şi justificări. ... .. . . ......
N. Bălcescu către Î. Ghica. . . ss... ... vc...
Ildem , . .. .. .. |. . ... ....... .. ..
Idem « . . . . . . .. . . . . . .. .. ... .......
dem .. .. . . . ...... ...
VI. Sorisori de cerere. ..... . o... . ... ..
N, Bălcescu călre lon Ghica . . . .. [.. . ..
V. Alecsandri călre Iacob Negruzzi . . . . : o. - . -
Bolliac călre Ministerul de poliție în Constantinopol .
VII. Scrisori de recomandare... .. ....... .. ..
Alecsandri către Iacob Negruzzi. . . . s .. . . ..
VII. Scrisori de mulţumire . . . ... . .-....
Alecsandri căire lacob Negruzzi. . « « . .....
Bolliac către Ion Ghica . . « « « . . . ... . .
[X. Scrisori de sfătuire.. ...... Î... ..
Recapitulare, . .. „o...
.. . |...
Mihail Kogălniceanu câtre tatăl său, . . . « . e.
X. Scrisori de afaceri. .. ... ..... . . . .
XI Acte private.— Declaraţiune. . . . ... .
Chitanţă .....,
Procură, . ,
"Act de danie, . . s.a. . o. |. . 1. o. . . n . .

Testament. . .. . . ..
Contract de închiriere ... . ,„.. . ...
XII. Acte publice. -—- Adresă. . ..
Certifical .......-
Proces=verbal ,,... .
o
— 355 —
"VECHIUL ALFABET ROMÂNESC ZIS CIRILIC
. , 2,
Alfabetul vechi ...,,. ag.
Pe ae e... „ + 936
Diferite ortografii în litere vechi
eee... + 338
Ortografia cu toate literile . . . eee en e e e aa 938
Ortografia cu 44 de litere
Î.c [. |... . 939
Ortografia cu 27 de litere. . . m.
Cum s'a transformaţ și a dispărut În ea a a 840
alfabetul vechia. .... . 341
Bucăţi de citire cui alfab. cirilice
Retorica lui Marcovici
î o. e . 949
:
,
Pentru curăţenia Stilului ..
[na e 949
Pentru desluşirea Stilalui, .....,
[eee e e 944
Pentru vrednida Stilului E
Ie
344

maie
a | she Fiare

4-

Tip. GUTENBERG Joi” Doi 3 Dac

a 20
 20. [Link],20,
bre li
pe