Natura radiațiilor X
Radiațiile X sunt de natură electromagnetică, deosebindu-se de lumină prin
lungimea de undă mai mică.
Radiațiile X se produc când electronii cu viteza mare lovesc un obiect
material. O mare parte din energia electronilor se transforma în căldură iar restul
se transforma în raze x, producând modificări în atomii țintei, că rezultat al
impactului.
Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William
Crookes. Cu un tub de sticla parțial vidat, conținând doi electrozi prin care trece
curent electric. Că rezultat al ionizării, ionii pozitivi lovesc catodul și provoacă
ieșirea electronilor din catod. Acești electroni, sub forma unui fascicul de raze
catodice, bombardează pereții de sticla ai tubului și rezulta razele X. Acest tub
produce numai raze X moi, cu energie scăzută.
Un tub catodic (emițător de electroni) îmbunătățit, prin introducerea unui
catod curbat pentru focalizarea fasciculului de electroni pe o țintă din metal greu,
numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai scurte și energie
mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub.
Următoarea îmbunătățire a fost realizata de William David Coolidge în
1913 prin inventarea tubului de raze X cu catod încălzit. Tubul este vacuumat iar
catodul emite electroni prin încălzire cu un curent electric auxiliar. Cauza
emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, că în cazurile precedente.
Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui curent
electric de înalta tensiune, prin tub. Cu cât creste voltajul, scade lungimea de
unda a radiației.
Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al
Premiului Nobel, prin studiile sale a descoperit așa numitul Effect Compton în
anul 1922. Teoria să demonstrează că lungimile de unda ale radiațiilor X și gama
cresc atunci când fotonii care le formează se ciocnesc de electroni. Fenomenul
demonstrează și natura corpusculara a razelor X.