Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
Cauzele războiului
În anii 1930, relațiile internaționale s-au deteriorat treptat din cauza dificultăților
economice și a politicilor agresive, care au provocat:
• Eșecul Ligii Națiunilor, incapabilă să evite confruntările deoarece nu dispunea de
mijloacele necesare pentru a pune în aplicare sancțiunile impuse statelor agresoare.
• Expansiunea teritorială a statelor fasciste:
o Germania dispunea de o armată numeroasă care i-a permis anexarea teritoriilor
locuite de germani (lebensraum): cu acordul internațional a ocupat Austria
(Anschluss; 1937) și parte din Cehoslovacia (1938-1939).
o Italia a atacat Abisinia (1935-1936) și Mussolini a colaborat cu Hitler în războiul
civil spaniol.
o Japonia a declanșat din nou războiul împotriva Chinei (1937).
• Începutul războiului. La 23 august 1939 Germania a semnat un tratat de neagresiune cu
URSS (Pactul Ribbentrop-Molotov), acord care conținea o clauză secretă prin care cele
două puteri își împărțeau estul Europei. La 1 septembrie 1939, Hitler a ordonat invazia
Poloniei. Drept urmare, Franța și Marea Britanie au declarat război Germaniei.
Etapele războiului
▪ Victoriile Axei (1939-1940). Germania, Italia și Japonia au obținut victorii succesive
printr-un război fulger (Blitzkrieg), reușind să ocupe majoritatea țărilor din Europa.
Prima țintă a Blietzkrieg-ului a fost Polonia,
învinsă în trei săptămâni. Utilizarea aviației, care prin
bombardamente masive a distrus comunicațiile și a
împiedicat concentrarea armatelor inamice, precum și
a blindatelor spărgătoare de fronturi explică succesele
Germaniei. Polonia, atacată dinspre vest de trupele
Reichului și dinspre răsărit de Armata Roșie, a sfârșit
împărțită între cele două puteri totalitare.
Stalin și Hitler au acționat practic nestingheriți.
Democrațiile occidentale (Franța și Anglia) au
declarat război Germaniei, desfășurând însă împotriva
agresorului „un război ciudat”, fără operațiuni
militare, într-o strictă defensivă la marginea
frontierelor naționale.
Stimulat de ușurința cu care desființase Polonia, Stalin a considerat că a venit momentul
să-și reconstruiască frontierele nordice. Eșecul negocierilor pentru Carelia a condus la
războiul cu Finlanda, câștigat cu greu de Armata Roșie.
În primăvara anului următor, Hitler a atacat și ocupat Danemarca și Norvegia, importante
pentru că-i puteau permite să aibă acces la fierul suedez, indispensabil metalurgiei, implicit
mașinii sale de război.
La 10 mai 1940, Germania a reluat ofensiva pe frontul occidental. Potrivit planului
Manstein, ocuparea Belgiei și a Olandei a permis atacarea Franței, unde se urmărea atragerea
trupelor spre Nord, înaintarea rapidă spre Marea Mânecii și încercuirea completă a efectivelor
anglo-franceze din Belgia. Proiectul german a reușit pe deplin, aruncând Franța, împotriva
căreia s-a declarat și Italia, într-un haos complet. După ocuparea Parisului, mareșalul Petain a
solicitat armistițiul care avea să fie semnat în același vagon de cale ferată ca și capitularea
germană din Primul Război Mondial. Generalul De Gaulle, comandatul Franței libere, și-a
chemat compatrioții să continue lupta. Anglia rămăsese singură să înfrunte agresiunea
germană într-un neiertător război aerian. În vâltoarea evenimentelor, W. Churchill a preluat
conducerea cabinetului britanic.
Căderea Franței a precipitat punerea în aplicare a protocolului semnat odată cu tratatul
Ribbentrop-Molotov. URSS a ocupat Țările Baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și
Basarabia, o dată cu Bucovina și Ținutul Herței. Destrămarea României Mari a continuat cu
pierderea Transilvaniei nord-vestice, cedată Ungariei (Dictatul de la Viena, 1940) și a
Cadrilaterului, cedat Bulgariei.
În zilele care au urmat, Carol al II-lea a fost alungat de pe tronul României – succesiunea
revenind fiului său Mihai - , după ce la conducerea țării au fost promovați generalul
Antonescu și mișcarea legionară, adepți ai colaborării cu Axa.
▪ Intrarea URSS și SUA în război (1941-1942). În 1941 Hitler a rupt acordul cu Stalin
și a invadat URSS (Operațiunea Barbarossa), însă dimensiunile teritoriului și
rezistența sovietică au oprit înaintarea germanilor. În plus, Corpul African German
a obținut succese în Africa. În Pacific, Japonia a atacat baza americană de la Pearl
Harbour, avansând prin Filipine, Malaesia și Indonezia. În consecință, SUA, Marea
Britanie și China au acționat împotriva Axei și au format Coaliția Națiunile Unite.
La 14 august 1941, la bordul navei „Prince of Wales”, premierul britanic Winston
Churchill și președintele american Franklin Delano Roosevelt au semnat Charta
Atlanticului. Declarația stipula că cele două state nu urmăresc extinderea teritorială și
proclamă dreptul la autodeterminare a popoarelor care fuseseră lipsite de acest drept. Charta
Atlanticului deschidea, prima oară de la începutul războiului, perspectiva constituirii unei
alianțe antifasciste.
Atacul japonez asupra bazei militare de la Pearl Harbour a oferit președintelui Roosevelt
argumentul decisiv pentru a aduce Statele Unite alături de forțele antinaziste. La 1 ianuarie
1941, Statele Unite au semnat cu alte 26 de state Declarația Națiunilor Unite, un angajament
că nici unul dintre contractanți nu va încheia pacea separată cu Germania, luptând până la
înfrângerea acesteia.
▪ Contraofensiva Aliaților (1942-1943). Între sfârșitul anului 1942 și începutului anului
următor, Aliații au dobândit o serie de victorii împotriva inamicului: Midway,
Stalingrad. Englezii și americanii au debarcat în nordul Africii, de unde au înaintat
spre Italia reușind să doboare regimul lui Mussolini (Operațiunea Husky).
Aportul american în plan uman și material a fost considerabil. Resurse enorme au fost
puse la dispoziția aliaților și împreună cu britanicii s-au constituit comandamente comune
foarte eficace. Rezultatele nu au întârziat să apară:
1. Bătălia de la Midway (iunie 1942): Statele Unite au recâștigat supremația în
Pacific.
2. Bătălia de la Stalingrad (23 august 1942-2 februarie 1943): în urma acesteia,
Germania a intrat în defensivă.
▪ Victoria Aliaților (1944-1945). În această perioadă, Aliații au dobândit numeroase
victorii. Totuși, cea mai remarcabilă operațiune a fost debarcarea din Normandia
(Operațiunea Overlord), care a precipitat căderea lui Hitler și câștigarea războiului
de către Aliați.
În cursul anilor 1943-1944, Hitler a fost obligat să se retragă pe toate fronturile. Anglo-
americanii au reușit debarcarea în Sicilia și cea din Normandia, care au grăbit sfârșitul
dictatorului italian Mussolini și eliberarea Franței. Încă în primăvara anului 1944, armata
sovietică se afla la frontierele României. La Berlin devenise evident că Hitler împingea
Germania spre dezastru.
În ultima întâlnire a fuhrer-ul, Antonescu promisese că nu va lua decizia desprinderii de
Reich decât cu consimțământul acestuia. În aceste condiții, la 23 august 1944, lovitura de stat
de la Palatul Regal l-a îndepărtat pe Antonescu, noul guvern anunțând alăturarea fermă de
partea Aliaților, pentru redobândirea Transilvaniei nord-vestice. Deși armistițiul semnat la 13
septembrie 1944 nu evita nici ocupația militară sovietică și nici plata unei mari datorii de
război, România a intrat în războiul antihitlerist.
Organiarea păcii
Condițiile păcii au fost discutate la mai multe conferințe la care au participat liderii
Aliaților încă din timpul războiului. În 1945, la Conferința de la Ialta (în Crimeea; au
participat prim-ministrul britanic W. Churchill, președintele american T. Roosevelt și liderul
sovietic Iosif Stalin)și la Conferința de la Postdam (în Germania; au participat prim-
ministrul britanic C. Atlee, președintele american Truman și liderul sovietic Iosif Stalin) au
fost adoptate următoarele măsuri:
➢ Germania și capitala acesteia, Berlin, urmau să fie fie împărțite în patru zone de ocupație
adminsitrate de SUA, Franța, Marea Britanie și URSS.
➢ Eliminarea fascismului și nazismului. Liderii acestor regimuri au fost judecați și
condamnați (Procesele de la Nurnberg împotriva naziștilor).
➢ Fondarea Organizației Națiunilor Unite (1945) cu scopul de a asigura pacea și securitatea
internațională.
Holocaustul
Holocaustul reprezintă persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea evreilor
europeni de către Germania nazistă, precum și de către aliații și colaboratorii săi din perioada
1933-1945. Printre acești aliați se numără și România. Responsabilul pentru planificarea,
organizarea administrativă și supravegherea acestui genocid a fost Heinrich Himmler.
Programul antisemit nu a fost o operă exclusivă a lui Hitler. Teoriile eugeniei 1 se
răspândiseră în mediile intelectuale germane încă din secolul al XIX-lea, iar culpabilizarea
evreilor pentru eșecul Germaniei în Primul Război Mondial, deși nu se justifica faptic, era
acceptată. Încă din 1919, Hitler a elaborat o strategie pe care ulterior să o urmeze pas cu pas:
„un antisemitism rațional trebuie să înceapă cu eliminarea evreilor prin legislație”. La scurt
timp după ce a ajuns la putere a adoptat această legislație: „Legea pentru protecția sângelui și
rasei germane” (Legiile de la Nurenberg, 1935).
Marginazilarea evreilor a fost inaugurată printr-un eveniment cunoscut ca „Noaptea de
cristal” (9-10 noiembrie 1938), atunci când au fost distruse sinagogi și magazine, au fost arși
sau și-au pus singuri capăt zilelor 150 de evrei, iar alți 30.000 au fost arestați și expediați în
lagăre de concentrare (Auschwitz, Dachau, Mauthausen). În 1942 a fost adoptată „Soluția
finală”, adică executarea genocidului împotriva evreilor din Europa (peste 9 milioane).
1
Eugenie = ansamblu de metode care vizează îmbunătățirea patrimoniului genetic al grupurilor umane.
Al Doilea Război Mondial
Fișă de lucru
1. Descrieți următoarea caricatură.
2. Identifică și descrie persoana din imagine într-un text de aproximativ 250 de cuvinte.