Austria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Austria
Republica Austria
Österreich (germană)
Republik Österreich (germană)

Drapelul Austriei Stema Austriei

Deviză: Nu are

Imn: Land der Berge, Land am Strome

1:30

Geografie

Suprafață  

 - totală 83,879 km² (locul 115)

Apă (%) 1,7

Cel mai înalt punct Großglockner (3.798 m) 

Cel mai jos punct Lacul Neusiedler (115 m) 

Cel mai mare oraș Viena

Vecini Italia
Liechtenstein
Elveția
Cehia
Ungaria
Slovacia
Slovenia
Germania 

Fus orar UTC+1

Ora de vară UTC+2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2001 8.032.926

Densitate 101,4 loc/km²

 - Estimare 2016 8.725.931[1] (locul 94)

Limbi oficiale Germană austriacă

Etnonim Austrieci

Guvernare

Sistem politic Republică federală

Președinte Alexander Van der Bellen

Cancelar federal Karl Nehammer

Legislativ Parlamentul Austriei 

Camere Consiliul Național al Austriei(d)

Bundesrat

Capitala Viena (Wien, 2.268.656 loc.)

Istorie

Independență

Aderare la UE 1 ianuarie 1995

Economie

PIB (PPC) 2018

 - Total $461.432 miliarde[2]

 - Pe cap de locuitor $51.936[2] (locul 17)

PIB (nominal) 2019
  - Total $446.315 miliarde[2](locul 27)

 - Pe cap de locuitor (locul 15)$50.277[2]

Gini (2019) 27.5 (locul 14)

IDU (2019) 0.922 (locul 18)

Monedă Euro 1 ( EUR )

Coduri și identificatori

Cod CIO AUT  

Cod mobil 232  

Prefix telefonic +43

ISO 3166-2 AT  

Domeniu Internet .at

1
Înainte de 1999:Șiling austriac.

Prezență online

site web oficial

hasthtag

Modifică date / text 

Austria (în germană   Österreich  (ajutor·info), Pronunție în germană: /ˈøːstɐˌʁaɪç/),

oficial Republica Austria (în germană Republik Österreich), este o țară fără ieșire la
mare, populată de circa 8,47 milioane de locuitori[5] aflată în Europa Centrală. Ea se
învecinează cu Cehia (362 km) și Germania (784 km) la nord, Ungaria (366 km)
și Slovacia (91 km) la est, Slovenia (330 km) și Italia(430 km) la
sud, Elveția (164 km) și Liechtenstein (35 km) la vest. Teritoriul Austriei acoperă
83.879 km² și are o climă temperată și alpină. Relieful Austriei este predominant
muntos datorită prezenței Alpilor; doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m
altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m.[6] Majoritatea populației
vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă,[7] iar
germana standard este limba oficială a țării. [8] Alte limbi oficiale la nivel local
sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.[6]
Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când
majoritatea țării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman. În secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteriale Europei și, ca urmare a
încoronării lui Napoleon I ca împărat al francezilor, Imperiul Austriac a fost proclamat
oficial în 1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria.
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918 și sfârșitul Primului Război
Mondial, Austria a adoptat și a utilizat numele de Austria
Germană („Deutschösterreich”, ulterior „Österreich”) într-o tentativă de unire
cu Germania, dar aceasta a fost interzisă prin Tratatul de la Saint-Germain-en-
Laye. Prima Republică Austriacă a fost instituită în 1919. În 1938, prin Anschluss,
Austria a fost ocupată și anexată de Germania Nazistă.[9] Această situație a durat
până după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondialîn 1945, după care Germania
Nazistă a fost ocupată de Aliați și fosta constituție democratică a Austriei a fost
restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînființat Austria ca stat suveran,
punând capăt ocupației. În același an, parlamentul Austriei a dat declarația de
neutralitate, prin care țara a primit statut de neutralitate permanentă.
Astăzi, Austria este o democrație reprezentativă parlamentară, formată din
nouă landuri federale.[6][10]Capitala și cel mai mare oraș, cu o populație de peste
1,7 milioane de locuitori, este Viena.[6][11]Austria este una dintre cele mai bogate țări
ale lumii, cu un PIB pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat
un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indicele
dezvoltării umane. Austria este membră a ONU din 1955,[12] a aderat la Uniunea
Europeanăîn 1995,[6] și este membru fondator al OECD.[13] Austria a semnat în
1995 Acordul de la Schengen,[14]și a adoptat moneda unică europeană, Euro, în
1999.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Prima apariție a cuvântului „ostarrichi” (încercuit cu roșu). Austria modernă prețuiește acest document,
datând din 996, ca act fondator al națiunii.

Numele german al Austriei, Österreich, înseamnă „marca de est”, și derivă din

cuvântul Ostarrîchi, care apare pentru prima oară în „documentul Ostarrîchi” din 996.
[15]
 Acest cuvânt este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marcha
orientalis într-un dialect local (bavarez). A fost prefectură a Bavariei înființată în 976.
Cuvântul „Austria” este o latinizare a numelui german și a fost atestat pentru prima
oară în secolul al XII-lea.
Friedrich Heer(de), unul dintre cei mai importanți istorici austrieci ai secolului al XX-lea,
scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität (Lupta pentru
identitatea austriacă),[16] că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a
cuvântului latinesc, ci că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi
din limbile celtice vorbite în antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste
2.500 de ani, mare parte din țară era denumită Norig de populația celtică (cultura
Hallstatt); conform lui Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -
rig este un cuvânt legat de actualul termen german Reich, cu sensul de „domeniu”.
Astfel, Norig ar însemna Ostarrîchi și Österreich, și astfel, Austria. Numele celtic a
fost în cele din urmă latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde
Austria actuală, în preajma anului 15 î.e.n. Noricum a devenit ulterior provincie
romană la jumătatea secolului I e.n.[17]

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Austriei.
Populată încă din antichitate,[10] regiunea central-europeană care este astăzi Austria
a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul
celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie.
Situl Petronell-Carnuntum din estul Austriei actuale a fost un important castru
devenit capitală a provinciei Pannonia superioară. Carnuntum a fost populat de circa
cincizeci de mii de oameni timp de aproape 400 de ani. [18]

Stema împăratului Habsburg din 1605

După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.[19] Tribul slav

al carantanilor a migrat în Alpi și a înființat cnezatul Carantania, care acoperea mare
parte din estul și centrul teritoriului austriac. Carol cel Mare a cucerit acest teritoriu în
788, a încurajat colonizarea și a introdus creștinismul.[19] Ca parte a Franciei
Răsăritene, principalele regiuni ce cuprind astăzi Austria au fost acordate casei de
Babenberg. Zona a căpătat numele de marchia Orientalis și a fost dată lui Leopold
de Babenberg în 976.[20]
Prima atestare a numelui de Austria datează din 996 când a fost scris Ostarrîchi, cu
referire la teritoriul mărcii Babenberg.[20] În 1156, Privilegium Minus a ridicat Austria
la rang de ducat. În 1192, familia Babenberg a primit și ducatul Stiriei. Odată cu
moartea ducelui Frederic al II-lea în 1246, linia de succesiune a Babenbergilor s-a
stins.[21]
Ca urmare, Ottokar al II-lea al Boemiei a preluat controlul asupra ducatelor Austriei,
Stiriei și Carintiei.[21] Domnia sa a luat sfârșit odată cu înfrângerea suferită în bătălia
de la Dürnkrut și Jedenspeigen în fata lui Rudolf I de Habsburg în 1278.[22] De atunci
și până la Primul Război Mondial, istoria Austriei a fost strâns legată de cea a
dinastiei sale conducătoare, casa de Habsburg.
În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Habsburgii au început să acumuleze alte provincii
din vecinătatea ducatului Austriei. În 1438, ducele Albert al V-lea a fost ales
succesor al socrului său, Sigismund de Luxemburg. Deși Albert însuși a domnit doar
un an, din acel moment toți împărații Sfântului Imperiu Roman au fost Habsburgi, cu
o singură excepție.

Bătălia de la Viena din 1683 a frânat înaintarea Imperiului Otoman în Europa.

Habsburgii au început să acumuleze și pământuri în zone îndepărtate față de cele

ereditare. În 1477, arhiducele Maximilian, unicul fiul al împăratului Frederic al III-lea,
s-a căsătorit cu Maria, moștenitoarea Burgundiei, căpătând mare parte din Țările de
Jos de la familia ei.[23][24] Fiul său, Filip cel Drept s-a căsătorit cu moștenitoarea
coroanelor Castiliei și Aragonului, obținând coroana Spaniei, împreună cu
posesiunile sale din Italia, Africa și din Lumea Nouă.[23][24] În 1526, după bătălia de la
Mohács, Boemia și partea din Regatul Ungariei neocupate de otomani a căzut sub
dominație austriacă.[25] Expansiunea otomană în Ungaria a dus la dese conflicte între
cele două imperii, lucru devenit evident odată cu așa-numitul Război Lung dintre
1593 și 1606. Turcii au efectuat incursiuni în Stiria de aproape douăzeci de ori;
[26]
 arzând, jefuind, și luând mii de sclavi. [27]

Congresul de la Viena, pictură de Jean-Baptiste Isabey, 1819

În timpul îndelungatei domnii a lui Leopold I (1657–1705) și după victoria în apărarea

Vienei în 1683 (sub comanda regelui Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski),[28] o serie de
campanii au adus întreaga Ungarie sub control austriac, fapt consfințit prin tratatul
de la Karlowitz din 1699.
Împăratul Carol al VI-lea a cedat multe din câștigurile realizate de imperiu în anii
precedenți, în principal din cauza temerilor de stingerea iminentă a casei de
Habsburg. Carol era dispus să ofere avantaje concrete în teritorii și autoritate în
schimbul recunoașterii de către alte puteri a Pragmaticei Sancțiuni prin care Maria
Terezia a devenit moștenitoarea sa. Odată cu apariția Prusiei ca mare putere, a
început în Germania dualismul austro-prusac. Austria a participat, împreună cu
Prusia și cu Rusia, la prima și a treia împărțire a Poloniei (în 1772 și 1795).
Austria s-a implicat apoi într-un război cu Franța revoluționară, la început fără
succes, cu înfrângeri succesive în fața lui Napoleon, înfrângeri ce au dus la sfârșitul
vechiului Sfânt Imperiu Roman în 1806. Cu doi ani în urmă, [29] în 1804, fusese
fondat Imperiul Austriac. În 1814, Austria a făcut parte din forțele aliate care au
invadat Franța, punând capăt războaielor napoleoniene.

Arhiducele Franz Ferdinand (dreapta) cu familia sa

Astfel, după congresul de la Viena, Austria a devenit una dintre cele patru puteri
dominante ale continentului, fiind recunoscută drept mare putere. În același an, s-a
înființat Confederația Germană, (în germană Deutscher Bund) sub prezidiul Austriei.
Din cauza unor conflicte sociale, politice și naționale nerezolvate, teritoriile germane
au fost afectate de Revoluțiile din 1848, ce aveau ca scop unificarea Germaniei. [30] O
Germanie unificată ar fi fost posibilă fie ca „Germania Mare”, fie doar cu
teritoriile Confederației Germane fără Austria. Cum Austria nu dorea să cedeze
teritoriile sale germanofone către Imperiul German din 1848, coroana imperiului nou-
format a fost oferită regelui prusac Frederic Wilhelm al IV-lea. În 1864, Austria
și Prusia au luptat împreună împotriva Danemarcei și au eliberat ducatele
independente Schleswig și Holstein. Cu toate acestea, ele nu au putut cădea de
acord asupra unei soluții la administrarea celor două ducate, și în 1866 s-au angajat
în Războiul Austro-Prusac. Înfrântă de Prusia după bătălia de la Königgrätz,
[30]
 Austria a trebuit să părăsească Confederația Germană și să nu mai ia parte la
viața politică germană.[31][32]
Compromisul austro-ungar din 1867, denumit Ausgleich, a dus la o suveranitate
duală, Imperiul Austriac și Regatul Ungariei, ambele conduse de Franz Joseph I.
[33]
 Teritoriul austro-ungar al acestui divers imperiu cuprindea multe zone locuite de
popoare slave, între
care cehi, croați, polonezi, ruteni, sârbi, slovaci, sloveni și ucraineni, precum și
teritorii locuite de italieni și români.
Ca urmare, Austro–Ungaria a devenit din ce în ce mai dificil de guvernat într-o vreme
marcată de apariția mișcărilor naționaliste, care au dus la folosirea unei poliții
secrete cu organisme complexe. Guvernul Austriei a încercat pe cât posibil să
echilibreze multiple aspecte: Reichsgesetzblatt, publicația care anunța legile și
ordonanțele valabile în Cisleithania era publicată în opt limbi, toate grupurile
naționale aveau dreptul la școli în limbile lor și la utilizarea limbii materne în
administrație. Guvernul ungar, însă, a încercat să maghiarizeze toate grupurile
etnice de pe teritoriul aflat sub jurisdicția sa, inclusiv pe germani. Astfel, nu se
puteau rezolva problemele etnice din diferitele părți ale monarhiei dualiste.
Secolul al XX-lea