UMF “VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA

Cursul nr.2

Noţiuni introductive
de Epidemiologie II

Sef Lucrări Dr. Luminiţa Bădiţoiu

Conf. univ. Dr. Emilian Damian Popovici
 IZVORUL DE INFECŢIE

Organismul sau mediul în care agentul patogen este

adăpostit, se multiplică şi de unde se elimină, pe diferite
căi, în mediul extern, contribuind la apariţia, menţinerea şi
răspândirea unei boli infecţioase în masa populaţională;

Sursă imagine: Bocşan I.S. Epidemiologie practică pentru medicii de familie, :183
 IZVORUL DE INFECŢIE

În raport cu izvorul de infecţie bolile transmisibile se

împart în două mari grupe:

✓ antroponoze – boli specifice omului, care se transmit de

la om la om (rujeola, rubeola, sifilis, gonoree, scarlatină,
hepatitele virale);
✓ zoonoze – boli specifice animalelor, care se pot
transmite accidental şi la om (antrax, bruceloză).
 IZVORUL DE INFECŢIE

Există, după unii autori, o grupă aparte de boli, în care

izvorul de infecţie animal are o pondere apropiată cu cea a
izvorului de infecţie uman;
Se numesc antropozoonoze iar un exemplu de boală ce
poate fi încadrată în această grupă este gripa.

Sursă imagine: Bocşan I.S. Epidemiologie practică pentru medicii de familie, :185
 Izvorul de infecţie uman

Omul ca şi izvor de infecţie poate fi încadrat în

următoarele categorii:

▪ Omul cu boală tipică;

▪ Omul cu boală atipică;
▪ Omul cu boală cronică;
▪ Omul purtător de germeni.
[Link] cu boală tipică (bolnav)

reprezintă un izvor de infecţie cu capacitate diferită de

eliminare a germenilor, în funcţie de stadiul de evoluţie al
bolii;

Astfel, omul bolnav elimină agentul patogen:

✓ În perioada de incubaţie (febră tifoidă, tuse convulsivă,
rujeolă, rubeolă, parotidită, gripă, viroze respiratorii);
✓ În perioada de stare – în majoritatea bolilor infecţioase;
✓ Şi poate păstra “calitatea” de izvor de infecţie şi în
convalescenţă – în boli cum sunt febra tifoidă,
dizenteria, salmoneloze, infecţii cu stafilococ,
streptococ.
 2. Omul cu boală atipică
(subclinică, abortivă, frustă)

Reprezintă un izvor de infecţie dificil de depistat, care

poate trece neobservat şi în consecinţă - nu se izolează,
menţin transmiterea agentului patogen la noi gazde
susceptibile şi amplifică procesul epidemiologic.
 3. Omul cu boală cronică

Îşi păstrează “calitatea” de izvor de infecţie, în caz de

recrudescenţe, recăderi şi recidive;

În consecinţă şi boala cronică poate constitui izvor de

infecţie, contribuind în general la “endemizarea” unui
teritoriu (Ex. malaria, dizenteria, hepatitele virale).
 4. Purtătorul de germeni

poate fi reprezentat de orice om sănătos sau aparent

sănătos, care adăposteşte şi elimină germenii în mediul
extern continuu sau intermitent;

După perioada de evoluţie a bolii în care purtătorul

elimină germeni, se poate face următoarea clasificare:

✓ Preinfecţioşi – în realitate sunt bolnavi în perioada de

incubaţie, ce elimină germenii timp de câteva zile
înainte de invazie (febră tifoidă, tuse convulsivă,
rujeolă, rubeolă, parotidită, gripă, viroze respiratorii).
 Purtătorul de germeni

✓ Postinfecţiosi (foşti bolnavi) care, la rândul lor, pot fi

subdivizaţi în:

▪ Convalescenţi – cu un portaj temporar de 1-3

săptămâni, apar în febra tifoidă, dizenterie,
scarlatină, difterie;
▪ Cronici – cu un portaj de mai lungă durată ce se
poate extinde pe luni, ani sau pe toată viaţa. Acest
tip de portaj cronic este favorizat de distrofie,
avitaminoze, colecistite, colite cronice, amigdalite
criptice, faringite cronice, otite, sinusite, boli uro-
genitale iar agentul patogen rămâne cantonat în:
vezica biliară, măduva osoasă, sânge, etc.
 Purtătorul de germeni

Este obligatoriu de menţionat şi categoria purtătorilor

sănătoşi, în care se includ organismelor imune, ce au
dobândit acest statut în urma imunizărilor oculte, a celor
artificiale, etc.;

pot elimina germenii în plină sănătate timp de 1-3

săptămâni;

În general se găsesc în anturajul izvorului de infecţie.

 Purtătorul de germeni

După modul de eliminare al germenilor, purtătorii pot fi

clasificaţi în purtători:
✓ Permanenţi – elimină germenii în mod continuu;
✓ Intermitenţi – excretă germenii la anumite intervale de
timp;
✓ Închişi sau închistaţi – care nu excretă germeni;

Toate categoriile de purtători menţionate mai sus prezintă

o importanţă epidemiologică deosebită şi de aceea trebuie
luate măsuri pentru limitarea rolului lor epidemiologic.
 Purtătorul de germeni

În general aceste măsuri sunt următoarele:

✓ Depistare clinică, epidemiologică şi de laborator,

urmată de asanarea (sterilizarea) stării de purtător;
✓ Obligarea purtătorilor de a respecta reguli stricte de
igienă (izolarea morală a purtătorilor);
✓ Izolarea şi tratament riguros în cursul bolii;
✓ Scoaterea purtătorilor (temporară sau definitivă) din
locurile de muncă cu risc crescut epidemiologic
(colectivităţi de copii, sectorul alimentar, de
aprovizionare cu apă potabilă).
 Izvorul de infecţie animal

Aspectele menţionate la izvorul de infecţie uman sunt

valabile şi în cazul izvorului de infecţie animal, cu o
menţiune privitoare la modalitatea de trasmitere a
agenţilor patogeni de la animal la om – ce se poate realiza
direct prin muşcătură (rabie), zgâriere, atingere sau
indirect prin consumul/manipularea/ utilizarea produselor
de origine animală (antrax, salmoneloze, bruceloză);

În transmiterea bolilor de la animal la om, pot fi implicate

spre exemplu, blănurile de animale şi în general produsele
rezultate în urma sacrificării animalului, consumate de
om.
Izvorul de infecţie animal

Incidenţa acestor boli este mai mare în rândul persoanelor

expuse contactului prelungit cu animalele/păsările, cum ar
fi: crescătorii de animale/păsări, veterinari, personal silvic,
lucrători în abatoare, etc.

Sunt implicate animale şi păsări domestice sau sălbatice

(în salmoneloze, gripă, rabie, antrax, toxoplasmoză,
tularemie), sălbatice peridomestice, denumite şi sinantrope
(şobolani, şoareci în leptospiroze, pestă) şi peşti/vieţuitoare
acvatice (în salmonelozele minore, botulism).
 Izvorul secundar de infecţie

Organismul sau mediul care adăposteşte agentul patogen,

în care se multiplică şi care reprezintă o cale de
transmitere a agentului patogen în acelaşi timp;

Exemplu – organism - tânţarul anofel;

- mediu – laptele.
 Infecţia de focar natural

Este o boală infecţioasă care apare într-un anumit spaţiu

geografic, în care există o anumită biocenoză;
Omul se îmbolnăveşte prin pătrunderea într-un astfel de
spaţiu geografic iar contaminarea şi îmbolnăvirea omului
este dată de animalele:
✓ Sălbatice;
✓ Domestice;
✓ Sinantrope - şobolani, şoareci;

Ex: salmonelozele, pesta, rabia, antraxul, listerioza, febra

galbenă, encefalita japoneză, de taiga, toxoplasmoza,
leichmanioza, tifosul exantematic murin, febra Q.
 CALEA DE TRANSMITERE

Este drumul parcurs de către agentul patogen de la izvorul

de infecţie până la organismul receptiv, precum şi modul în
care este parcurs acest drum, care e influenţat, în ultimă
instanţă, de factori de mediu fizic extern;

Transmiterea poate fi:

✓ Directă;
✓ Indirectă .
 Transmiterea directă
Între izvorul de infecţie şi organismul receptiv nu se
interpune nici un element din mediul exterior;
Ex:
▪ contaminare prin contact cutanat – scabie;
▪ contaminare prin muşcătură – rabie;
▪ contaminare neonatală – infecţia herpetică la nou-
născut;
▪ contaminare transplacentară – rubeola congenitală;
▪ contaminare sexuală – sifilis;
▪ contaminare prin transfuzii de sânge – malaria,
HVB, HIV/SIDA;
▪ contaminare prin alăptare, sărut;
▪ contaminare aerogenă de la o distanţă < 1m.
 Transmiterea indirectă
Presupune faptul că între izvorul de infecţie şi organismul
receptiv se interpune unul sau mai multe elemente de
mediu fizic extern;
Este specifică agenţilor patogeni cu rezistenţă medie sau
crescută.

Dacă transmiterea se realizează printr-un singur element,

poate fi considerată indirectă simplă.
Dacă agentul patogen este transferat succesiv pe mai multe
elemente de mediu, poate fi utilizat termenul de indirectă
complexă sau transmitere prin ştafetă.
 Transmiterea aerogenă

Transmiterea prin aer se încadrează în mecanismele

directe, prin proiectare la o distanţă < 1m asupra mucoasei
nazo-faringiene a gazdei sau indirecte, prin diseminare pe
distanţe mai mari;

Deşi nu este un mediu bun de multiplicare, aerul este un

agent de transmitere favorabil : gripa, virozele respiratorii
comune, COVID 19, rujeola, rubeola, varicela, tusea
convulsivă, meningita meningococică, infecţii stafilococice,
streptococice, cu germeni de spital.
 Transmiterea aerogenă
Rolul determinant îl joacă picăturile lui Flugge, ce pot fi
eliminate prin strănut la 2-4 m iar prin tuse la 1-2 m;

Calea de transmitere aerogenă este cea mai eficientă şi cea

mai greu de blocat;

Picăturile lui Flugge se pot deshidrata dând naştere la

nucleozoli ce pierzându-şi greutatea pot fi transportaţi de
curenţi de aer la distanţe mai mari, putând astfel apărea
evenimente epidemiologice deosebite;

Picăturile mari nu sunt atât de nocive deoarece prin

greutatea lor se depun mai repede.
 Transmiterea aerogenă

Aerul este o cale de transmitere eficientă, în special în

spaţii închise.

Oricum, este şi mediul cel mai greu de influenţat.

Ştergerea prafului, decontaminările periodice, ventilaţia

corespunzătoare, folosirea lămpilor cu U.V. dar şi
respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă,
portul măştii limitează rolul aerului în transmiterea bolilor
infecţioase.
 Transmiterea indirectă
Transmiterea indirectă implică unul sau mai multe
elemente din mediul extern:

✓ Apa;
✓ Solul;
✓ Alimentele;
✓ Obiectele;
✓ Rezidiile;
✓ Mâinile murdare şi
✓ Vectorii.
 Transmiterea prin apă

Datorită poluării industriale precum şi datorită lipsei de

corelare între urbanizare şi dezvoltarea reţelelor de apă
potabilă, acest element al căii indirecte complexe a devenit
o modalitate redutabilă de propagare a bolilor infecţioase;

Supravieţuirea şi multiplicarea germenilor patogeni în apă

este condiţionată de:
✓ Radiaţia U.V;
✓ Viteza de curgere a apei;
✓ Temperatura;
✓ Limpezimea apei;
✓ şi, în general, de capacitatea de autopurificare a apei.
 Transmiterea prin apă

Contaminarea apelor de suprafaţă se realizează prin:

cadavre de animale, ape rezultate din topirea zăpezilor,
spălarea solului (ploi), ape reziduale, ape uzate provenite
din spitale, sectorul zootehnic, etc.;

Îmbolnăvirea omului se face prin consum direct, consum

în gospodărie, spălarea legumelor şi a fructelor, prin
îmbăiere, utilizarea în alimentaţie a gheţii, băuturilor
alcoolice, nealcoolice.
 Transmiterea prin apă

Germenii cei mai fecvenţi incriminaţi sunt:

✓ Salmonella sp.,
✓ VHA, VHE,
✓ Shigella sp.,
✓ Pseudomonas aeruginosa;
✓ vibrionul holeric,
✓ virusurile Polio, Coxsakie, ECHO,
✓ Mycobacterium tuberculosis,
✓ ouă şi chiştii de paraziţi.
 Transmiterea prin apă

În caz de înbolnăviri numeroase transmise prin apă, avem

de-a face cu o epidemie hidrică, cu următoarele
caracteristici:

✓ Apare un număr mare de îmbolnăviri în timp scurt;

✓ morbiditatea se suprapune cu aria de distribuţie a apei;
✓ frecvenţa îmbolnăvirilor scade după îndepărtarea apei
contaminate.
 Transmiterea prin apă

Metodele de control ale patologiei hidrice includ:

✓ aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă,
✓ supravegherea igienico-sanitară şi de laborator a
surselor de apă,
✓ prelucrarea apei în vederea asigurării potabilităţii,
✓ controlul periodic al personalului din sistemul de
aprovizionare centalizată cu apă,
✓ evitarea contaminării surselor,
✓ educaţia continuă a populaţiei.
 Transmiterea prin sol

Solul nu reprezintă un mediu bun de multiplicare a

germenilor dar, cu toate acestea, prin intermediul lui pot fi
transmise forme vegetative şi mai ales sporulate ale unor
agenţi bacterieni cu rezistenţă medie sau mare, dar şi ouă
sau larve de paraziţi;

De la nivelul solului, germenii pot fi inhalaţi sau ingeraţi

prin mâinile murdare, ori solul poate contamina alte căi de
transmitere (apă, vectori) şi în acestă situaţie se constituie
transmiterea în lanţ sau prin stafetă;

Întotdeauna când o cale de transmitere contaminează o

altă cale de transmitere, se constituie fenomenul menţionat
mai sus.
 Transmiterea prin sol
Solul se contaminează în permanenţă prin dejecte, ape
reziduale şi de suprafaţă, reziduri menajere, cadavre,
diverse obiecte contaminate;
Pe sol se pot găsi agenţii etiologici ai:
✓ Dizenteriei;
✓ Holerei;
✓ Brucelozei;
✓ Leptospirozelor;
✓ Antraxului;
✓ Tetanusului;
✓ Ai gangrenei gazoase (Clostridium perfringens).
 Transmiterea prin sol

Măsurile de prevenire ale contaminării solului constau în:

✓ evitarea fertilizării cu îngrăşământ natural animal sau

uman,
✓ colectarea şi îndepărtarea sistematică, corespunzătoare
a rezidiilor,
✓ îngroparea la adâncime sau uneori arderea cadavrelor,
✓ respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă,
✓ educaţia sanitar-igienică a populaţiei.
Imagini – surse
Internet