În ceea ce priveşte ţesutul muscular, nu s-au putut descrie, până îm prezent,
modificări ale structurii acestuia după biostimularea laser.
Accelerarea regenerării fibrelor nervoase sub tratament laser de mică putere a fost
demonstrată pe modele experimenţăle şi in vitro. Se acceptă un rol benefic asupra
troficităţii nervilor secţionaţi, asociat cu stimularea regenerării lor.
Un efect benefic semnificativ al aplicaţiilor lases de mică putere se remarca în
regenerarea epiteliilor şi a structurilor tegumenţăre lezate, mai probabil, prin modificări
circulatorii. Este stimulată rata de multiplicare celulară, cu regenerarea epiteliilor şi a
structurilor lezate în ulcerele cronice atone, ulcere varicoase, ulceraţii din arteriopatii;
sunt accelerate vindecarea şi regenerarea tegumentară post arsuri. Este stimulată
cicatrizarea plăgilor, a rănilor, a ulceraţiilor şi a arsurilor, cu o epitelizare mai rapidă,
comparativ cu cazurile netratate cu laser.
După terapia cu laser de mică putere se constată stimularea organelor
hematoformatoare, creşterea concentraţiei de hemoglobina, precum şi a numărului de
trombocite, leucocite şi limfocite. Creşte capacitatea de transport a sângelui, inclusiv în
transportul de oxigen către periferie.
Efectele cardiocirculatorii şi mecanismele lor
Efectele terapeutice obţinute după biostimularea laser sunt precoce şi complexe,
locale şi generale. Cel mai important efect local este cel de vasodilataţia. Vasodilataţia
apare încă de la prima sedinţă, dar repetarea tratamentului îi creşte durata în timp. Totuşi,
intensitatea vasodilataţiei variază în funcţie de puterea laserului utilizat, iar depăşirea
dozei terapeutice duce la epuizare tisulară şi celulară, în care caz se pierde efectul
terapeutic benefic, riscând un efect nefavorabil.
Apariţia efectului vasodilatator s bazează pe doua mecanisme. Primul mecanism
este cel direct, asupra sfincterului precapilar, prin intermediul eliberării de histamina, în
urma degranulării mastocitare. Al doilea mecanism de producere a vasodilataţiei este
legat de creşterea activităţii Ca-ATP-azei, asociată cu creşterea permeabilităţii vasculare,
creşterea moderată a temperaturii locale, a trofocităţii, a factorilor nutritivi şi a
oxigenului.
Un alt efect cardio-circulator este creşterea vitezei fluxului sanguin şi , implicit, a
volumului de sânge local. Se combate astfel staza venolimfatică şi se favorizează resobţia
edemelor şi exudatelor.
Sub acţiunea laserilor de mică putere, este favorizată regenerarea microcirculaţiei,
cu efect terapeutic benefic în arterite şi arteriolare.
Normalizarea tensiunii arteriale se observă la pacienţii hipertensivi care au urmat un
tratament cu laser, în schimb nu s-au observat modificări ale valorilor tensionale la
pacienţii normotensivi. Mecanismele acestor modificări nu sunt încă elucidate.
Efectul antiinflamator şi antiedematos – mecanisme de producereâ
Efectul antiinflamator şi antiedematos al radiaţiei laser de mică putere se exprimă
prin favorizarea resorbţiei lichidelor de stază, a edemelor şi exudatelor, atât a celor de
natură inflamatorie, cât şi a celor de natură venolimfatică.
Mecanismul de producere este complex, fiind implicaţi factori umorali şi factori
vasculari multipli. Efectul este favorizat de modificările circulatorii, prin activarea
circulaţiei de tip arterial şi a microcirculaţiei, prin creşterea vitezei de circulaţie locală şi
a debitului sanguin. Este vorba de o vasodilataţie activă, în măsură să activeze, ulterior,
circulaţia venolimfatică şi arteriolară şi să combată eficient staza.
Efectul de stimulare a imunităţii şi mecanismele sale
Biostimularea laser de mică putere determină creşterea capacităţii de apărare, prin
influenţărea atât a imunităţii specifice, cât şi a celei nespecifice. Au fost demonstrate
creşterea numărului de leucocite, activarea fagocitozei, cât şi creşterea concentraţiei
elementelor umorale ale apărării. De asemenea, modificările circulatorii locale, specifice
aplicaţiilor laserilor de mică putere, pot influenţă în mod pozitiv racţiile imune, printr-un
aport mai bun de substanţe nutritive şi oxigen.
Indicaţii terapeutice şi parametrii de tratament
Biostimularea laser de putere mică şi mijlocie constituie o metodă de fototerapie,
devenită obisnuită şi având indicaţii terapeutice complexe, în splecial în afecţiuni
musculoscheletale şi dermatologice. În general, studiile din literatură sunt în favoarea
biostimulării laser, fără a se putea trage o concluzie unanim acceptată, nici asupra
mecanismului de acţiune, nici asupra tehnicii de tratament. Se admite ideea că
biostimularea laser ar conduce la stimularea tuturor funcţiilor celulare, prin exacerbarea
sau inhibiţia unor mecanisme biochimice, fiziologice sau poroliferative. Amplitudinea
răspunsului se pare că este dependentă, în principal, de lungimea de undă şi dozajul
luminii laser.
Principalele domenii de aplicabilitate ale biostimulării laser sunt, în cazul
fizioterapiei, afecţiunile reumatismale, postraumatice, postchirurgicale, traumatologia
sportivă, in general toate suferinţele care determină dureri la nivelul aparatului
locomotor, cu menţiunea că efectul analgezic se pare că este mai pronunţat în afecţiuni
superficiale, cu evoluţii recente şi fără modificări trofice semnificative.
Până astăzi, nu există un consens în ceea ce priveşte tipul de laser utilizat şi
denşitatea de putere necesară în funcţie de patologie. Ca indicaţie de principiu se poate
accepta ideea că, durerile superficiale, se utilizează o densitatea de putere şi durate de
iradiere mai mici (sub 4J/cm²), comparativ cu durerile articulaţiilor profunde, unde se
recomandă densităţi de putere până la 7-8 J/cm².
Afecţiunile în stadiu acut sau subacut, cu cât sunt mai recente şi fără modificări
importante anatomice, locale sau regionale, vor răspunde mai bine şi la o densitate de
putere mai mică de tratament, la doze asemănătoare celor folosite în durerile
superficiale. În formele cronice recidivante, cu importante modificări anatomice locale,
este necesară o densitate de putere asemănătoare dozelor utilizate în durerea profundă.
Modaliaţi de aplicare şi parametri
ATENŢIE!
⚫ Este indicat să se folosească ochelari de protectie in
momentul folosirii aparatelor laser atât de catre pacient cât şi
de catre fizioterapeut.
Laserul Gallium-Arsenide (GaAs)
⚫ Emite o raza infraroşie invizibilă cu o lungime de undă de 904 nm.
⚫ Lumină este pulsată foarte rapid la un interval de 100-200ns.
⚫ Poate penetra ţesutul destul de profund (30-50 mm).
⚫ Este laserul recomandat in fizioterapie
Lungimi de undă
- Laserele HeNe sau InGaAIP 633-670 nm sunt o opţiune
bună pentru ulceraţii şi pentru regenerare nervoasă.
- Laserul GaAs este ideal pentru afecţiunile mai profunde
ca şi traumatismele sportive, in suferinţele
postoperatoarii şi in inflamaţii.
Laserele GaAlAs sunt ideale in tendinite, in durere şi in edeme, in ulceraţii şi in afecţiunile
aparatului locomotor.