Valencia
Valencia
Valencia este capitala provinciei autonome Valencia şi al treilea oraş ca mărime din Spania. Se află la patru ore
Sud de Barcelona şi la trei ore Est de Madrid şi este traversat de râul [Link] s-au născut Papa Alexandru VI,
Papa Callixtus III, regele Alfonso III, regele James II de Aragon, scriitorul Vicente Blasco Ibáñez, arhitectul
Santiago Calatrava şi compozitorul Joaquin [Link] o suprafaţă de aproape 235 km pătraţi şi o populaţie de
809267 de persoane. In zona metropolitană, cea mai mare din Spania, trăiesc aproximativ 2,5 milioane de
oameni. Portul din Valencia este cel mai mare de pe coasta vestică a Mediteranei şi al 5-lea port de containere
din Europa. 20% din exportul Spaniei trece pe [Link] a fost fundată drept colonie romană în anul 138.
Numele latin al oraşului era Valentia. Pompei rade oraşul de pe faţa pământului ca să-l pedepsească pentru
loialitatea faţă de Sertorius. A fost reconstruit cincizeci de ani mai tâ[Link] peste oraş bizantinii, apoi
vizigoţii. In 714 se predă fără luptă maurilor care invadaseră Spania. În timpul regatului musulman din Spania,
oraşul se numeşte Balansiyya şi era cunoscut şi ca Medina [Link] castilian Rodrigo Diaz de Vivar,
cunoscut sub numele de El Cid, asediază oraşul în 1092 şi îl cucereşte în 1094. Domneşte aici până în iulie
1099, când moare apărând oraşul de asediul Almoravizilor. Soţia sa, Ximena Diaz a domnit în locul lui timp de
doi ani. În 1102 musulmanii recuceresc oraşul şi îl deţin până în 1238, când, pe 23 septembrie, regele James I de
Aragon îl cucereşte şi îi expulzează pe [Link] al 15-lea, cunoscut şi ca Epoca de Aur, a fost marcat de
expansiune economică. De aici a fost finanţată expediţia lui Cristofor Columb. Se înfiinţează Bursa de mătase.
În această perioadă au fost construite unele dintre cele mai emblematice clădiri ale oraş[Link]ă descoperirea
Americii, importanţa comerţului în Mediterană scade şi odată cu el şi a Valenciei. Îşi revine în secolul al 18-lea,
urmând ca în secolul 20 să devina un oraş industrializat şi să-şi regăsească pe deplin importanţa.
CAZARE
Dacă vreți un hotel bun în Valencia, eu v-aș recomanda să stați la Hotel Valencia Center 4* pentru că este bine
poziționat, vizavi de Orașul Artelor și Științelor, la 15-20 de minute până în centrul vechi și 20-25 minute până
la Plaja Malvarrosa (stațiile de autobuz sunt chiar în fața hotelului pentru ambele direcții). Prețul /noapte/
cameră dublă, cu mic dejun inclus: 76 euro.
Hoteluri de lux: La o stradă liniștită, la 5 minute de catedrală și de noul muzeu arheologic, Caro Hotel ocupă o
clădire veche restaurată frumos, cu caracteristici de epocă. Un clasic impunător, The Westin Valencia se află
într-un cartier liniștit din noul parc, o plimbare plăcută spre centrul vechi de la Podul Florilor și bine legat de
transportul public. Cu o piscină uriașă și balcoane cu vedere la plajă și la Marea Mediterană, Hotelul Las Arenas
Balneario Resort se află pe o linie de metrou spre centru, un compromis bun între plajă și vizitarea obiectivelor
turistice.
Hoteluri de înaltă clasă: Balconele de lux Belle Epoch Melia Plaza au vedere la Plaza del Ayuntamiento, o
locație excelentă pentru Las Fallas, magazine, magazine istorice și restaurante. Spre catedrală, Petit Palace
Bristol se află în apropiere de Palacio del Marqués de Dos Aguas și ușor accesibil de la gară. SH Ingles se află
în cartierul istoric La Xerea, în apropiere de Palacio del Marqués de Dos Aguas.
Hoteluri ieftine: Situat chiar lângă Plaza del Ayuntamiento, lângă restaurante și atracții istorice, Catalonia
Excelsior oferă un mic dejun gratuit. Cu multe prețuri luxoase, Barcelo Valencia este vizavi de Orașul Artelor și
Științelor, cu vederi minunate ale clădirilor [Link] asemenea, cu camere cu vedere la Orașul Artelor și
Științelor, la o plimbare de 20 de minute de plajă și la o plimbare de 15 minute de centru, NH Valencia Las
Ciencias are un centru spa.
TRANSPORT URBAN
Aeroportul Valenciei se află la o distanță de 8 km de oraș, între localitățile Manises și Quart de Poblet.
Cu metroul
Este modalitatea cea mai rapidă de a ajunge de la aeroport în centrul orașului Valencia. Aeroportul Manises este
legat de centrul orașului prin două linii de metrou:Liniile Metrovalencia nr. 3 și 5 ajung la stația Xativa, care
se află chiar în fața Gării de Nord – Estación del Norte, care se află chiar în centrul orașului.
– L3 (culoarea roșie), direcția Rafelbunyol – Aeroport.
– Linia 5 (culoare verde), direcția Marítim Serrería – Aeroport.
Locație stație: Terminalul ”Zboruri interne”/”Sosiri”, Parter. Indicatorul ”Metrou” te va prelua de când
ieși pe poartă după preluarea bagajului și te va conduce direct în stație.
Locații vânzare bilete: De la automatele roșii aflate în stația de metrou se poate cumpăra cu cardul de credit
sau debit, iar de la casierie numerar.
Preț bilet
– Orașul Valencia este împărțit în patru zone, iar aeroportul se află în Zona D, cea mai îndepărtată.
– Biletul de transport de la și către aeroport este mai scump decât cel de transport în comun.
– Prețul unei călătorii este de 4,90 € (3,90 euro călătoria+ 1 euro cartela).
Atenție!! Călătoriile de la aeroport nu sunt valabile în oraș și nici nu sunt valabile mai mult timp.
Cumpără doar pentru câte persoane se deplasează, nu și pentru întoarcere!
Program, frecvență și durata: Ambele metrouri circulă cu o frecvență de 15 minute în zilele lucrătoare, în
intervalul 05.47 – 00.28 și de 20 minute în zilele de sfârșit de săptămân și sărbătorile legale, în intervalul 07.08
și 00.02.
Durata călătoriei: până în Valencia 25 minute.
Cu autobuzul
O altă opțiune pentru a ajunge de la aeroport în centrul orașului Valencia o reprezintă autobuzul. Aceasta este și
cea mai ieftină.
Linia 150 face legătura cu centrul orașului Valencia, dar și cu alte localități învecinate. Are stații
intermediare în Mislata, Quart de Poblet și Manises.
Locație stație: Stația de autobuz se aflăla parterul Terminalului T1, la ”Sosiri”, înafara aeroportului.
Preț bilet: 1,45 euro.
Locație vânzare bilete: În autobuz.
Program, frecvență și durată
– De luni până vineri: 05.00-22.35 la fiecare 26 de minute.
– Sâmbăta: 05.00-22.35 la fiecare 35 de minute.
– Duminica și sărbătorile legale nu circulă.Durata călătoriei: Aproximativ 40 de minute.
Capăt de linie: Autogara Valencia – Estación de Autobuses Valencia. Cea mai apropiată stație de metrou:
Turia
De la aeroport în oraș cu autobuzul în localități învecinate cu Valencia
– Direct cu autobuzul nr. 106 MetroBus , în una din localitățile: Alaquàs, Aldaia, Bonaire, Barrio del
Cristo, Torrent. Un bilet costă 1,45 euro.
Circulă de luni până sâmbătă inclusiv, nu și duminică și de sărbătorile legale.
Cu taxiul
Taxiurile repreintă varianta cea mai comodă de a ajunde de la aeroport în centrul orașului Valencia, dar nu și
cea mai ieftină opțiune.
De la aeroport până în oraș sunt 8 km.
Locație stație: Stația de taxiuri se află înafara Terminalului 1, la ”Sosiri”.
Preț: În medie, o călătorie cu taxiul de la aeroport până în centrul orașului costă aproximativ 25 euro la care
adaugi tariful de aeroport de 5,40 euro. Tarifele diferă în funcție de ziua săptămânii și intervalul orar:
– 1,08 euro/km de luni până vineri, de la 7.00 la 21.00
– 1,18 euro/km de luni până vineri de la 21.00 la 07.00, duminica și sărbătorille legale.
Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia
Linia publică de autobuz C1 a companiei municipale EMT, a fost înființată ca urmare a pietonalizării Pieței
Primăriei (Plaza del Ayuntamiento).Au fost desființate toate stațiile autobuzelor transportului în comun din
Plaza de la Reina (unde este catedrala), traseul multor autobuze a fost [Link] ce te-ar interesa aceste
informații pe tine, ca turist?
Pentru că în inima centrului istoric, chiar la poarta catedralei, aveau stație autobuze ale companieei de transport
public EMT.
EMT a introdus autobuzul C1, care parcurge o parte din centrul istoric și trece prin dreptul unor
importante obiective turistice.
Costul unui bilet separat (nu parte dintr-un abonament) este de 1.50 euro. În timp ce prețul unui bilet pentru
adult pe un autobuz turistic hop on-hop off, este de 19, respectiv 20 euro!! Diferența e importantă și poți
face altceva cu ea!
Traseul autobuzului C1 are 18 staț[Link] va trece pe la Puerta del Mar, Plaza de la Reina, Plaza del
Ayuntamiento și aproape de Estacion del Norte, Gara de Nord, Torres de Quart și Serrano.
Variante titluri de călătorie
Spre exemplu, un tur al orașului cu autobuzul turistic Hop on-Hop off costă între 14 și 19 euro, pentru bilete
valabile 24 sau 48h.
Un card turistic valabil 7 zile fără transport inclus, 10.80 euro, cu mențiunea că acesta din urmă include și
reduceri și pentru monumente și muzee.
Un abonament Bonotransbordo include 10 călătorii valabile pe Metrovalencia, EMT și pe autobuzele
metropolitante, costă 9 euro și nu are limită de timp.
Autobuzele metropolitane leagă orașul Valencia de localități învecinate.
Abonamentele T1/T2/T3 care includ călătorii nelimitate cu EMT și Metrovalencia, costă de la 4 la9,70
euro și au o valabilitate de la 24 la 72h.
E bine să ai în vedere este că majoritatea obiectivelor turistice ale orașului sunt în zona istorică, deci sunt
compacte, iar distanțele se parcurg pe jos.
Excepții sunt Ciudad de las Artes y Ciencias Orașul Artelor și Științelor și Bioparc.
În ceea ce privește gratuitățile oferite la intrarea în monumente și muzee ale municipalității, e bine să știi că
unele pot fi vizitate gratis, în anumite zile, potrivit normelor primăriei, fără a fi nevoie de vreun card de
reduceri.
Dacă petreci în oraș câteva zile și folosești transportul în comun, îți recomand Valencia Tourist Card.
Oferă gratuitate la transportul în comun și reduceri de până 15% la obiective turistice.
Dacă ai avut Valencia Tourist Card și valabilitatea ei a expirat, iar tu mai stai câteva zile în oraș, îți recomand
abonamentele special create pentru nevoile turiștilor, Bono T1/T2/T3.
Au călătorii nelimitate pe autobuzele EMT și metrou Zona A.
Sunt pentru una, două sau trei zile.
Prețurile sunt între 4 și 9,40 euro (o călătorie simplă costă 1,50 euro).
Le poți cumpăra din stații de metrou, estancos (tutungerii) și chioșcuri autorizate.
* Fiecare tip de transport are propria aplicație de telefon. Moovit este și ea o aplicație utilă pentur a te deplasa
în Valencia.
Dacă ai epuizat Valencia Tourist Card și mai petreci zile în oraș sau nu cumperi cardul turistic, te
interesează ce titluri de călătorie sunt mai avantajoase pentru nevoile tale.
Metrou și tramvai
– Copiii până la 9 ani călătoresc gratis, în limita a 2 copii per adult. Pentru al 3-lea copil se plătește bilet.
– Programul: de luni până vineri în intervalul 04:30 – 23:30, sâmbătă și duminică între 05:00 și 00:30.
– Biletul simplu de o călătorie trebuie folosit în maxim 2h de la achiziționare.
– Biletul cu două călătorii, dus-întors se folosește astfel: prima călătorie în 2h de la achiziționare și cea de-a
doua până la ora 23.59 a zilei următoare.
Bonometro
Are 10 călătorii doar cu metroul.
Prețuri:
Bono T1, T2 și T3
Are călătorii nelimitate pe metrou doar în zona A și pe autobuzele publice EMT în toate zonele.
Valabile 24/48/72h de la prima validare.
Prețuri:
CARDURI TURISTICE
Valencia Tourist Card
Valencia Tourist Card este un card conceput special pentru turiști, care oferă gratuități pe transport și
reduceri la intrarea în obiective turistice.
Este creat în mai multe variante, cu și fără transport, astfel încât acoperă o diversitate de nevoi.
Este important să ai în vedere că:Fiecare card poate fi folosit doar de o singură persoană.Reducerile și
gratuitățile sunt per persoană și per card.
Avantaje
– Transport gratuit și nelimitat cu metroul, autobuzele și tramvaiul (inclusiv direcția oraș-aeroport – o
călătorie/card).
– Intrare gratuită la 20 de muzee și monumente.
– Reduceri de 15% la obiective turistice importante: Ciudad de las Artes y las Las Ciencias, Bioparc, la
închirierea de biciclete turistice, 20% la Tururi cu ghid, 10% la catedrală.
– Reduceri de până la 50% la 130 de localuri, restaurante și magazine incluse în circuit.
Tipuri Valencia Tourist Card
Valencia Tourist Card este disponibil în mai multe variante, în funcție de perioada de valabilitate, cu și fără
transport înclus, dar și de destinatar, pentru adulți, copii și grupuri.
1. Card valabil o anumită perioadă de timp cu transport inclus
Valencia Tourist Card valabil pe o durata limitată: 24h/48h/72h.
Ce include
– Transport public gratuit fără limită de călătorii în Zona A pentru tramvai, autobuzele urbane EMT și
Zona ABCD pentru metrou. Include călătoria de la aeroport.
– Acces gratuit la muzee și monumente municipale, cum sunt Lonja de la seda (sediul fostei Burse de
mătase), Turnurile Serrano și Quart, Muzeul Fallas și Almoina.
– Reduceri speciale pentru principalele atracții turistice ale orașului: Orașul Artelor și Științelor (15%),
Bioparc (15%), autobuzul turistic València (12%), până la 20% la Marqués de dos Aguas Palace și 10%
reducere la intrarea în Catedrală.
15% pentru intrarea la Muzeul mătăsii (Museo de la seda).
– Reduceri de până la 50% la 130 de localuri, restaurante și magazine incluse în circuit.
– Două tapas-uri (gustări) și două băuturi gratuite.
* Pentru copiii cu vârsta între 6 și 12 ani, există varianta Valencia Tourist Card pentru copii.
Prețuri
Valencia Tourist 24 h – 13,50 euro
Valencia Tourist 48 h – 18 euro
Valencia Tourist 72 h – 22,50 euro
* Prețuri valabile la 13.04.2021
Variante Valencia Tourist Card 72h
Sunt disponibile pachete formate din Valencia Tourist Card 72h +intrare la Muzeul
Științelor+Oceanograf+Hemisferic și Valencia Tourist Card 72h+Oceanograf.
Pachete doar cu intrări la obiective din Orașul Artelor și Științ[Link]țiile s-ar putea să îți fie
folositoare pentru a calcula varianta cea mai economica.
Timpul zonal este GMT+1, iar vara GMT+2; codul postal: 46000-46080
În Valencia se vorbeşte în special spaniola, dar şi valenciana sau catalana. Sunt puţini vorbitori de limba
engleză sau franceză.
Se poate folosi Valencia Tourist Card care asigură pentru 24, 48 sau 72 de ore, transport gratuit, inclusiv
de la şi la aeroport, intrare liberă la muzee şi monumente, reduceri de până la 50% la diverse restaurante,
magazine. Costă 13,5 euro pentru 24 de ore.
Valencia este renumită pentru bucătăria sa. Feluri de mâncare tipice includ paella, un fel de mâncare de
orez fiert la foc mic cu fructe de mare sau carne (de pui sau de iepure de casă) fartons, buñuelos, omleta
spaniolă, rosquilletas şi calmar.
În martie are loc festivalul Falles, o sărbătoare a venirii primăverii.
În fiecare august este La Tomatina, o bătaie cu roşii ce are loc în oraşul Buñol din apropiere de
Valencia.
Cele mai populare plaje din oraş sunt Playa de Malvarrosa şi Playa e Levante o de la arenas, iar în afara
oraşului, El Saler, Devesa, Playa Pinedo.
Valencia, oraşul romanilor, papilor şi regilor, oraşul cucerit de El Cid pentru a-l reda creştinătăţii, este în
acelaşi timp un important oraş turistic. Cele mai vizitate obiective sunt:
Oraşul Artelor şi Stiinţelor / Ciutat de les Arts i les Ciències. A fost construit de cunoscutul arhitect
Santiago Calatrava între 1996 şi 1998. Este un complex arhitectural şi cultural ce cuprinde Emisfera, cu
un cinema, un planetariu, un muzeu de ştiinţă, un parc oceanic, un acvariu, o operă, un centru de arte,
Agora. Adresa este: Avda. Autopista del Saler, No. 5. Se ia autobuzul de la gară până la staţia Alameda.
Catedrala Valencia / Iglesia Catedral-Basílica Metropolitana de la Asunción de Nuestra Señora de
Valencia. Numită pe scurt Iglesia Mayor, apoi Iglesia de la Seo. O construcţie deosebită, ridicată pe
locul unui templu roman dedicat Dianei, între secolele 13 şi 15, iniţial în stil gotic, apoi cu adaosuri în
stil renascentist, baroc, neo-clasic.
Piaţa de mătase / La Llotja de la Seda. Construită în stil valencian gotic între 1482 şi 1548, face parte
din Patrimoniul Universal UNESCO.
Muzeul de Istorie din Valencia. Un muzeu plin de artefacte, organizat pe opt perioade istorice. Adresa
este: 42 Mislata. Se ajunge cu metroul, staţia Nou d'Octubre.
Muzeul de arte frumoase. A fost fondat în 1913. Gazduieşte peste 2000 de lucrări, cele mai multe din
secolele 14-17, Velázquez, El Greco, Goya. Are şi secţiuni de sculptură, de artă contemporană şi de
arheologie. Muzeul este găzduit în palatul St. Pius V, construit între secolele 17-18.
Universitatea din Valencia / Universitat de València Estudi General. A fost înfiinţată în 1499, fiind
una dintre cele mai vechi universităţi din Spania. Adresa este: Av. Blasco Ibáñez, 13.
Torres de Serranos, sau Puerta de Serranos, este una dintre cele douăsprezece porţi care se găsesc de-
a lungul zidului medieval al oraşului. Este unul dintre simbolurile Valenciei. Construită în 1392, a fost
principala poartă de intrare în oraş.
Institutul valencian de artă modernă / Instituto Valenciano de Arte Moderno. Deschis în 1989 şi
cunoscut ca IVAM, a fost primul centru de artă modernă din Spania. Adresa este: Guillem de Castro,
118. Este deschis zilnic între 10:00 şi 19:00, lunea fiind închis.
Gara de Nord / Estación del Norte. Este principala staţie de tren din Valencia, construită şi deschisă în
1917. Adresa este: Carrer de Xàtiva, 2.
Palatul artelor, regina Sofia / Palacio de las Artes Reina Sofía. Face parte din Ciutat de les Arts i les
Ciències şi cuprinde o operă cu patru auditorii şi un centru cultural. A fost inaugurat pe 8 octombrie
2006.
Piaţa centrală / Mercado Central. Una dintre cele mai mari şi mai vechi pieţe din Europa. Are o
suprafaţă de 8160 metri pătraţi. Construcţia a început în 1910 şi s-a terminat în 1928. Aici se vând
alimente, sunt deschise restaurante, magazine de suveniruri. Adresa este: Plaza Ciudad de Brujas. Este
deschisă de luni până sâmbătă, între orele 8:00 şi 14:30.
Bioparc Valencia. Este un parc zoologic de generaţie nouă. Adresa este: Av. Pío Baroja, 3.
OBIECTIVE TURISTICE
Cele mai importante obictive turistice care ar trebui avute în vedere la vizitarea oraşului Valencia sunt: Oraşul
de Arte şi Stiinţe (Ciutat de les Arts i de ciențe), Catedrala Valencia (Iglesia Catedral-Basílica Metropolitana de
la Asunción de Nuestra Señora de Valencia), Piaţa de mătase (La Llotja de la Seda), Muzeul de Istorie din
Valencia, Muzeul de arte frumoase şi Universitatea din Valencia (Universitat de València Estudi General).
La Lonja de Seda
Această clădire gotică magnifică a fost construită în secolul al XV-lea pentru a găzdui orașul Schimbul de
mătase, piața în care se tranzacționa faimoasa mătase din Valencia cu comercianți (care se vindeau în întreaga
Europă). Unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură civilă gotică din Europa, clădirea seamănă cu un
castel medieval cu turnul exterior și turnul formidabil. Fațada prezintă uși decorate bogat, ferestre decorative și
gargoiluri (creaturi grotești sculptate care funcționează sub formă de gropi de apă). Sala principală are bolți
stelare bogate purtate pe coloane răsucite. Vizitatorii pot urca pașii 144 de piatră din scara elicoasă a turnului.
Din partea de sus a turnului, punctele de vedere ale orașului sunt uimitoare. Această atracție este deschisă zilnic
publicului. În zilele de duminică, La Lonja este folosit ca loc de desfășurare a expozițiilor de monede și
ș[Link]: Plaza del Mercado, Valencia
Mercado Central
Vizavi de Lonja, Mercado Central este o piață spațioasă, construită în 1928. Clădirea Art Nouveau este
împodobită cu azulei, ceramică decorativă tipică regiunii. Sala contine 1300 de standuri de piata unde vanzatorii
vand proaspete fructe, legume si produse alimentare din regiunea Valencia precum si alte zone din Spania.
Iglesia de los Santos Juanes, o minunată biserică din secolul al XIV-lea se află imediat lângă piață.Această
biserică are o fațadă arhitectură barocă și o plajă superbă, creată de Palomino în [Link]: Plaza del
Mercado, [Link] oficial: [Link]
Poate cea mai ornamentată dintre toate bisericile din Valencia, biserica dedicată Sf. Nicolae din Bari și Sf. Petru
Mucenic a fost înființată în secolul al XIII-lea pe locul unui sanctuar roman. A fost renovată în stil gotic în
secolul al XV-lea, iar interiorul său a fost finisat în anii 1690 în stil baroc. Decorațiunile ornamentate includ
sculpturi și fresce aurite, proiectate de Antonio Palomino și care prezintă viața Sfântului Nicolae, una dintre
minunile cărora este descrisă într-o fereastră vitraliu vitraliu. Acesta este cel mai bun exemplu din Valencia a
structurii gotice originale care se amestecă cu decorarea barocă ulterioară. Poarta neogotică îndreptată către
Plaza de San Nicolás este o adăugare din secolul al [Link]ă: Carrer dels Cavallers 35, Valè[Link]-ul
oficial: [Link]
Torres de Serranos (Poarta Orasului Antic)
Acest reper impresionant este un simbol al Valenciei. Torres de Serranos reprezintă o poartă veche a Orașului
Vechi și amintește de o epocă în care orașul era înconjurat de ziduri de apărare. Urmele orașului au fost
construite în secolul al XIV-lea pe fundațiile romane. În 1930, Turnurile Serranos au fost restaurate la vechea
lor glorie. Din aceste turnuri masive, vizitatorii pot admira priveliști panoramice ale orașului. Arcada porții de
intrare prezintă detalii gotice decorative și două scuturi ale orașului. Turnurile Quart sau Torres de Quart
reprezintă unul din monumentele emblematice ale orașului Valencia.Împreună cu Turnurile Serrano sunt
singurele porți rămase din zidul medieval care înconjura oraș[Link] avea 12 porți de intrare-ieșire.
Principalele patru porți erau orientate în cele patru puncte cardinale: Turnurile Quart vest, Turnurile
Serranos nord, Puerta de San Vicente sud și Puerta del Mar est, către port.În sec. XIX, atât zidul care
înconjura cetatea medievală, cât și zece din porțile sale, au fost dărâmate la ordinul guvernatorului civil
Cirilo Amorós. El și-a justificat decizia prin rațiuni legate de sănătatea publică și prin necesitatea măririi
oraș[Link] între 1441 și 1460, constructorii săi s-au inspirat după turnurile Castelnuovo din orașul
italian [Link] Quart au înlocuit poarta orașului construită în 1365, care se considera insuficientă
nevoilor orașului. Astăzi se poate observa în lateral o mică secțiune din zidul vechi din care făcea
[Link] Quart sunt un exemplu de construcție militară în stil [Link]țional, turnurile au fost
cunoscute sub numele Turnurile de calcar (de Torres de la Cal), deoarece în sec. al XVIII-lea, autorităţile au
impus regula ca varul care intra în oraș să fie făcut doar prin această poartă.Dar ele au devenit și poarta spre
Castilla, drum ce lega inima orașului, catedrala, cu Madridul. Și pentru că acesta trecea și prin satul Quart de
Poblet, turnurile au primit numele de [Link] scop al Turnurilor Quart a fost să apere orașul de
atacuri, dar de-a lungul timpului a căpătat și alte funcționalități.În 1562, turnurile erau un imens depozit de
pulberi, apoi în 1623 unul dintre turnuri a fost folosit temporar ca închisoare pentru prostituate, iar în
perioada 1813-1932 au fost închisoare militară.Turnurile Quart au fost martorele unor momente dramatice
și istorice ale orașului Valencia: asaltul trupelor lui Napoleon din Războiul de Independență (1808).
Valencienii au folosit turnurile ca apărare și i-au forțat pe francezi să se retragă.Deși restaurate, turnurile poartă
și azi urmele a gloanțelor și proiectilelor din timpul războiului. Cu prilejul restaurării, în memoria luptelor
care au avut loc pentru cucerirea orașului Valencia, au fost păstrate 132 urme ale proiectilelor de tun și peste
1000 de urme de gloanțe. Așa că găurile care se văd astăzi pe zidurile exterioare ale turnurilor nu sunt
expresia lipsei de grijă pentru conservarea lor, ci din contră, urmele istoriei.În 1931, Turnurile Quart au fost
declarate Monument Istoric Național.În 1933 s-a efectuat o restaurare timidă a turnurilor, apoi între 1976 și
1982, a avut loc o reabilitare integrală, prilej cu care s-a instalat și scara laterală, iar în 2007 s-a efectuat o
restaurare totală a acestora. Ulterior turnurile s-au deschis vizitelor [Link] permis accesul până în vârf,
de unde ai parte de o panoramă asupra orașului vechi, Cartierul El Carmen, dar și asupra altor cartiere ale
orașului.Când ești la Turnurile Quart, fă-ți timp și pentru o cafea din Guatemala și o felie de tort de morcovi,
de casă. Turnurile Quart au 34 m înălțime și sunt cu un metru mai înalte decât Turnurile Serranos.Ușile
de lemn de intrare în oraș au fost așezate în 1449, înălțimea lor fiind de 4 m.
– Adresă: Plaza Santa Úrsula, 1, 46003 Valencia Acestea sunt situate la intersecția străzii Castro cu Quart
Street
– Tel: +[Link]
– Program:
* Luni-sâmbătă: 10.00-19.00
* Duminica și sărbătorile legale: 10.00-14.00
* Închis: 1 și 6 ianuarie, 1 mai și 25 decembrie.
* Pe timpul iernii se închid în funcție de lumina zilei.
– Tarife:
* Bilet individual: 2 euro.
* Bilet redus: 1 euro
* Intrare gratuită: Duminica și sărbătorile legale.
– Cu autobuzele companiei de transport în comun EMT, liniile C1 (stația Guillem de Castro Torres de
Quart), linia 73 (stația Quart Guillem de Castro), liniile 60, 60, 73 (stația Espinoza Ferran el Catolic), liniile
60,62, 63, 64, 80, 92 (stația Ferran el Catolic Par Quart), 10 minute de mers pe jos. Din Plaza de la Reina, unde
are stație autobuzul C1, până la turnuri este o distanță de 20 de minute de mers lejer, dacă vrei să vii prin
centrul vechi.
– Poți ajunge cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 82 (stația Guillem de Castro Torres de Quart)), 20 (stația
Quart – Fernando el Católico).
Catedrala din Valencia este o biserică gotică glorioasă, cu turnul Miguelete emblematic care se ridică deasupra
orașului. Construit pe locul unei vechi moschei maure, catedrala a fost construită în secolul al XIII-lea și
renovată în secolul al XVII-lea. Exteriorul combină elemente arhitecturale originale romanești, gotice și baroce.
Tigla vibranta cu azure impodobeste cupolele, care sunt o caracteristica distincta a orizontului Valenciei.
Înainte de a intra, petreceți timp admirând fațada. Splendida Puerta del Palaudoor datează de la epoca romană,
în timp ce Puerta de los Apóstoles(Usa Apostolilor) dateaza din secolul al XV-lea. Interiorul are o ambianță
inspirată, cu un plafon maiestuos și o fereastră de trandafir care luminează spațiul. Diferitele capele sunt
împodobite cu capodopere de artă, inclusiv picturile lui Goya și un crucifix de Alonso Cano. Un punct
culminant al sanctuarului este Capela Sfântului Graal, cu fragmente delicate de boltă și motive stelare.
Această capelă ilustrează o scenă a celor 12 apostoli din Cer și încoronarea Fecioarei Maria. Cel mai sacru
obiect este o relicvă a Sfântului Graal, un artefact de la primul secol [Link]., despre care se spune că este paharul
pe care Isus la folosit pentru a face Sfânta [Link] cele mai vechi (date din epoca romană) și cele mai
frumoase dintre cele mai multe piețe din Valencia, Plaza de la Virgen este mărginit de mai multe clădiri de
punct de reper. Pe de o parte este fațada Catedralei Santa Maria, lângă ea, Basilica de la Virgen de los
Desamparados, iar peste piață este Palatul Generalității. Fantana grațioasă a Neptunului din centrul său este
opera sculptorului din Valencia Silvestre Edeta. Luminat noaptea, este un loc preferat pentru o plimbare de
seară și pentru vizionarea vieții [Link]: Plaza de la Reina, [Link]-ul oficial:
[Link]
Biserica ”Virgen de los Desamparados”, ridicată în semn de venerație pentru Fecioara celor Defavorizați (în
traducere), se află în plin centru istoric al Valenciei, lângă catedrală.Virgen de los Desamparados este
Patroana orașului și a Comunității [Link] care e relația ta cu religia, îți recomand să vizitezi
biserica pentru a-i admira cupola deosebită. Este impropriu spus să o vizitezi pentru că biserica propri-zisă este
mică, mare parte din clădire este [Link] să o vizitezi nu te vei abate de la traseu pentru că ea se află în
Ciutat Vella, centrul vechi al oraș[Link] devoțiunii Virgen de los Desamparados este strâns legată de
apariția în 1410 a primului spital din lume pentru nebuni, cunoscut sub numele de ”Spitalul inocenților și
nebunilor”. Instituția spitalului a fost plasată sub patronajul Fecioarei Maria, la câțiva ani distanță înființându-
se și Ordinul ”Fecioara celor Inocenți și Defavorizați”.Până în 1489 imaginea Fecioarei a fost păstrată într-o
capelă mică. În urma epidemiei de ciumă din orașul Valencia din 1647, care a provocat aproximativ 18.000 de
victime, ochii valencienilor s-au îndreptat spre Fecioară, cerându-i ajutor și protecț[Link]ă ce orașul a scăpat de
plagă, numărul mare de credincioși a determinat Ordinul să mute imaginea într-o capelă aflată în exteriorul
[Link]ările la biserică au început în 1652 și s-au finalizat în 1666. Este primul lăcaș de cult religios
din Valencia care nu s-a ridicat deasupra altei biserici anterioare.Săpăturile efectuate indică faptul că zona
în care se află biserica corespunde forumului roman din orașul Valencia. Mai multe bucăți de piatră de pe
fațada principală a bisericii sunt pietre funerare și inscripții din epoca romană.Biserica adăpostește
reprezentarea Fecioarei care măsoară 1,66cm. Imaginea actuală, așa cum este în biserică, o reprezintă pe
Fecioară în picioare, cu spatele puțin curbat și cu fața în [Link] spune că această poziție se datorează
faptului că la început, figura Fecioarea era culcată, având o pernă care îi susținea capul. Când a fost așezată în
poziție verticală capul a rămas în poziția înclinat spre înainte. De aceea, valencienii, îi spun cu afecțiune și
”Geperudeta”, cocoșata în spaniolă.Ea ține un buchet de crini și un trandafir (simboluri ale purității) în mâna
dreaptă și pe Pruncul Iisus pe brațul stâng. Copilul poartă o cruce sprijinită pe umăr, aluzie la faptul că poartă
asupra sa greutatea păcatelor oamenilor). Doi copii îngenunchiați (Sfinții Mucenici Inocenți) cu fața în față și cu
mâinile împreună, își îndreaptă privirea spre fața Fecioarei, în timp ce mantia Fecioarei le oferă protecție și
adăpost.În timpul războiului civil spaniol (1936-1939), biserica a fost atacată, iar imaginea Fecioarei a suferit
mari pagube. Primarul de atunci a ascuns imaginea în spatele unui zid al Arhivei Istorice Municipale și acolo a
rămas până la sfârșitul războiului. A fost restaurată ulterior de două ori.Când biserica este închisă, imaginea
poate fi văzută prin ușa care dă spre pasajul ce separă biserica de Catedrală, unite printr-un arc superior. În
ușă există o fereastră prin care se poate vedea Fecioara iluminată. Vizavi de această ușă este o ușă în catedrală,
unde se află o imagine a lui San Vicente Ferrer, patronul Comunității Valencia. În această capelă se spune că
a fost găsită imaginea înainte de construirea bisericii Virgen de los Desamparados.În interiorul Bisericii
”Virgen de los Desamparados”, ornamentele și picturile sunt cele originale, din 1666, dar [Link]
ovală este prima de această formă construită în Valencia pentru un templu religios și are 18,75 metri
lăț[Link] deosebire de cupole, în general, ea nu este centrată pe clădire, ci poziționată spre catedrală.În
1701 a fost construită o nouă cupolă interioară, iar restaurarea a fost făcută de artistul Antonio Palomino, cel
care a pictat și cei peste 1.200 de mp de bolta ai Biericii San Juanes de lângă Mercado Central (Piața
Centrală).Biserica a fost declarată monument istorico-artistic național în [Link] Virgen de los
Deamparados este celebrată în a doua duminică a lunii [Link] începe de dimineață, cu slujbă, apoi
imaginea Fecioarei este scoasă din biserică și înconjoară Plaza de la Virgen. Pe parcursul traseului, Plaza de la
Virgen se umple de oameni.În timpul sărbătorii Las Fallas are loc și actul religios Ofranda Fecioarei. Cu
această ocazie, în piață se ridică o statuie din cofraj de lemn, înaltă de peste 18m, reprezentând imaginea
Fecioarei așa cum este în biserică.Actul durează trei zile. Reprezentanți ai asociațiilor fallere trec prin fața
statuii și depun buchete de flori care se prind în cofraj. La final, mantia Fecioarei este făcută toată din flori.
– Adresă: Plaza de la Virgen s/n, 46001, Valencia
– Contact: [Link] (numai în limba spaniolă)
– Program: de luni până duminică de la 07:00 la 14:00 și de la 16:30 la21:00.
– Intrare gratuită.
Având în vedere că biserica se află în Plaza de la Virgen, în apropiere de Plaza de la Reina, voi menționa cum
ajungi aici.
– Cu autobuzul companiei publice de transport EMT C1.
– Cu metroul, liniile 3, 5, 7 și 9 (Stația Colon, distanță de mers pe jos 25 min) și 3, 5 și 9 (stația Xativa, distanță
de mers pe jos 25 min).
– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 8 (stația Plaza de la Reina – Mar), 3 (Plaza del Musico López
Chavarri), 4 (Plaza de la Virgen – Bailía), 7 (Plaza del Mercado – Taula de Canvis).
Cu cupola ornamentată cu albastru, această frumoasă biserică exemplifică stilul mediteranean caracteristic al
Valenciei. Construită în 1725, Biserica Sf. Thomas și Sfântul Filip a fost listată ca Monument Istoric Național în
1982. Biserica are o fațadă barocă decorată în mod fantezist, iar aspectul arhitectural a fost modelat după mult-
imitat Biserica Il Gesú în Roma. Interiorul uimitor are o naosă centrală spațioasă, alcătuită din numeroase
capele laterale. Masa catolică este ținută zilnic la biserică. Monumentul nu este deschis publicului pentru a
vizita, dar turiștii pot participa la o masă pentru a vedea minunatul [Link]: Plaza de San Vicente
Ferrer, Valencia
Turiștii pot experimenta o lume de vârf de arte și științe la acest complex futurist, la periferia orașului Valencia.
Ciudad de las Artes y las Ciencias este unul dintre cele mai impresionante centre europene dedicate expozițiilor
culturale și științifice. Într-un spațiu de doi kilometri de-a lungul râului Turia, complexul include câteva
exemple uimitoare de arhitectură avangardistă proiectate de arhitecții Santiago Calatrava și Félix Candela.
Complexul Ciudad are șase domenii principale: Hemisfèric IMAX Cinema care filmează pe ecranele digitale;
Zona amenajată Umbracle cu vederi excelente; Muzeul de știință Príncipe Felipe, un muzeu științific
interactiv; Acvariu oceanografic; Reina Sofía operă, si Agora spațiu de concert. Orașul de Arte și Științe
găzduiește, de asemenea, conferințe, expoziții și ateliere de lucru legate de știință și subiecte de artă.Adresa: 5
Avenida Autopista del Saler, ValenciaSite-ul oficial: [Link]
Festivalul Las Fallas
În fiecare an, în luna martie, Valencia devine o scenă de sărbătoare plină de bucurie în timpul Fiestei de San
José (Ziua de sărbătoare a Sfântului Iosif). Acest festival religios plin de viață este cunoscut pentru instalațiile
sale creative numite Fallas, flotoare mari cu figuri din papier mâché. Aceste creații sunt create pe străzi și apoi
arse la miezul nopții în ultima zi a fiestei. Obiceiul provine din Evul Mediu, când tâmplarii și alți meșteri ar fi
ars resturi de lemn și alte materiale rămase în sărbătoarea Sfântului [Link] Fallero (Muzeul Fallas) este o
modalitate buna de a experimenta o parte din energia acestui eveniment daca vizitati un alt sezon. Iată câteva
exemple de ninot (cifre) care au fost salvate prin vot popular. De asemenea, este interesant să vedem cum au
evoluat ninoturile prin tehnologie, de la figurile de ceară devreme îmbrăcate în haine reale până la cele
moderne, fabricate din papier-mâché și, cel mai recent, din [Link]: Plaza Monteolivete 4, Valenc
Oceanogràfic Valencia
Clădirea izbitoare proiectată de arhitectul Félix Candela, ca parte a orașului Arte și Științe, găzduiește cel mai
mare acvariu din Europa. Este de fapt un complex de mai multe clădiri, fiecare dedicat uneia dintre cele mai
importante ecosisteme și medii marine ale Terrei: zonele umede, temperate și tropicale, oceane, mediteraneene,
antarctice, arctice și insule și Marea Roș[Link] mult de 500 de specii marine sunt reprezentate de 45.000 de
creaturi marine, vizibile în nouă turnuri care permit vizionarea ca și cum vizitatorii vor fi sub apă. Cel mai
dramatic dintre acestea este tunelul, unde vizitatorii merg înconjurați pe ambele părți și pe ape de rechini înotați.
În altă parte sunt balene beluga, leii de mare, moluște, pinguini, sigilii, broaște țestoase marine și delfini.
Împreună cu vizionarea vieții marine, puteți experimenta mlaștini de mangrove, mlaștini, păduri de kelp și alte
medii umede cu speciile lor natale de plante. De asemenea, puteți lua masa într-un restaurant subacvatic,
înconjurat de un acvariu uriaș.Adresa: Autopista del Saler 5, Valencia/Site-ul oficial:
[Link]
Bioparc Valencia
Gradina zoologica din Valencia acopera 25 de acri la nord de parcul creat de devierea cursului fluviului Turia.
Peisajul a fost creat pentru a găzdui animale cât mai aproape de habitatele lor natale, iar gradina zoologică este
cunoscută în special pentru colecția sa mare de animale [Link] este proiectat astfel încât vizitatorii să
se simtă imediat ca și cum ar fi fost transportați în Africa, deoarece văd animalele aproape fără barieră în peisaje
tipice pentru savană, Madagascar și Africa Ecuatorială. În loc să separe diferite specii, ele coexistă așa cum ar
face în mediile lor native. Pe savană, de exemplu, leii, girafele, antelurile și rinocerii trăiesc împreună, așa cum
fac în sălbăticie. Gorilele locuiesc într-o pădure densă ecuatorie, în timp ce hipopotami și crocodili se răcește în
apă. Bioparc se angajează în mod activ pentru sustenabilitatea resurselor și pentru conservarea faunei sălbatice,
folosind panouri solare pentru încălzirea apei și reciclarea a peste 95% din [Link]: Avda. Pío Baroja, 3,
[Link]-ul oficial: [Link]
Sub o clădire modernă elegantă de-a lungul catedralei, puteți intra într-o lume care ajunge înapoi în două
milenii. Descoperite în timpul săpăturilor între 1985 și 2005 sunt rămășițele bine conservate ale primei așezări
de aici de către romani, cu mai mult de 2000 de ani în urmă. Există rămășițe de băi și alte clădiri, inclusiv un
sanctuar, o parte din porticul forumului și un hambar din această eră și mai târziu, inclusiv perioadele Visigoth
și musulmani. Un baptisteriu și absida unei biserici sunt din vremurile creștine timpurii, iar o roată de apă, o
curte, o piscină și o fortificație rămân de la Alcázar care a stat aici în perioada islamică.Împreună cu ceramica
istorică și alte artefacte descoperite sub Valencia modernă, zona excavată este considerată unul dintre cele mai
bune situri arheologice din [Link]: Plaza de la Almoina, [Link]-ul oficial:
[Link]
Palacio del Marqués de Dos Aguas (Muzeul Ceramicii)
Aproape Biserica San Martín este Palacio del Marqués de Dos Aguas, un conac spectaculos din secolul al
XVIII-lea. Palatul Marquise este renumit pentru fațada decorată în mod opulent, cu o ușă alabastră sculptată
ornat. Acest palat aristocratic găzduiește acum Muzeul Național de Ceramică, care a fost deschisă în 1947.
Muzeul prezintă mai mult de 5.000 de exemple de ceramică tradițională din Valencia și din împrejurimi,
azulejos (ceramică albastră) de la Teruel și faianță din Toledo și Sevilla. Alte elemente interesante de pe afișaj
includ ceramica veche grecească, romană și arabă; porțelan fin din China și Japonia; și piese moderne de
Mariano Benlliure și Picasso. Un punct culminant al colecției este bucătăria din Valencia, complet echipată, din
secolul al XIX-lea, cu gresie tradițională.Adresa: 2 Calle Poeta Querol, [Link]-ul oficial:
[Link]
Acest Muzeu de Arte Plastice este un loc minunat pentru a descoperi patrimoniul artistic al regiunii Valencia.
Muzeul prezintă descoperiri arheologice, picturi și sculpturi. Cea mai mare parte a colecției de artă se
concentrează asupra operei artistilor din Valencia, de la epoca medievală până la cea modernă. Sortimentul artei
Valenciene din secolul al XIX-lea și al secolului XX este deosebit de interesant. Printre lucrările cele mai
prețioase ale muzeului se numără altarul din secolul al XIV-lea al lui Fray Bonifacio Ferrer (un călugăr din
Valencia) și un triptic al Pasiune de Hieronymus Bosch. Repere ale colecției de vopsit din Valencia sunt Cina
cea de taină și Saint Bruno de Francisco Ribalta și Sfântul Jerome de Jusepe de Ribera. Printre reprezentanții
masteranzilor spanioli se numără Diego Rodríguez de Silva și Velázquez, Bartolomé Esteban Murillo, El Greco,
Francisco de Goya și Luis de Morales. Adunarea Muzeului de Artă este Jardines del Real, un spațiu verde
pașnic, plin de statui, fântâni și căi de mers pe [Link]: 9 San Pio V, [Link]-ul oficial:
[Link]
Găzduit într-o clădire surprinzătoare în spațiul cosmic, Institutul de Artă Modernă din Valencia este dedicat
artei avangardiste a secolului XX. Colecția permanentă acoperă toate mișcările de artă modernă, inclusiv arta
abstractă și pop, neoficialismul și noul figurativ. Muzeul găzduiește, de asemenea, expoziții temporare,
prelegeri și ateliere de lucru. În contrast izbitor cu clădirea modernă, o încăpere subterană a muzeului dezvăluie
ruinele zidului medieval al orașului Valencia. S-au descoperit rămășițele arheologice în timpul construcției
[Link]: 118 Calle Guillem de Castro, [Link]-ul oficial: [Link]
Una dintre cele mai populare plaje din regiunea Valencia, această întindere a nisipului se află la numai 16
kilometri de Valencia, în Parcul Natural La Albufera. Două alte frumoase plaje la granița El Saler Beach:
Playa L'Arbre del Gos; iar la sud, plaja La Garrofera. Această întindere idilică a țărmului fin de nisip se întinde
pe 2,6 km și este protejată de vânt de dune și pin.
Orașul fermecător medieval Requena se află la 68 km de Valencia. Centrul istoric Requena are o ambianță tipic
hispanic-arabă, cu vechiul său Castelul maur, multe străzi pietonale înguste, pătrate pașnice și case împodobite
cu plăci decorative și balcoane din fier forjat. Orașul are două biserici importante din secolul al XIV-lea Iglesia
de Santa Maria si Iglesia del Salvador; ambele dispun de fațete gotice Isabelline ornamentate. Alte
monumente medievale remarcabile includ Palatul El Cid si Iglesia de San Nicolás. Pentru cei care caută
relaxare, Stațiunea balneară Fuente Podrida este o valoare de 30 de kilometri de Requena într-un mediu
natural curat.
Vizitarea autobuzului: Când timpul este strâns, sunt ideale modalități eficiente de a ajunge de la o
destinație turistică la alta. Turul Hop-Off Valencia cu opțional Oceanographic Aquarium Ticket oferă nu
doar transport de încredere, ci și vederi frumoase și comentarii fascinante asupra autobuzelor cu dublă
căruță, permițându-vă să vă bucurați mai mult de vizitarea obiectivelor turistice și să profitați la
maximum de călătoria dvs. Biletele sunt bune pentru ambele rute, istorice și maritime și se opresc la 17
atracții, inclusiv Bioparc, Catedrala, Museo Fallero și Ciudad de las Artes y las Ciencias.
Vizitarea orașului Segway: Un alt mod distractiv este de a vă deplasa la Full Valencia Segway Tour,
un tur al călătoriei de 2,5 ore care explorează unele dintre cele mai frumoase zone din Valencia, cum ar
fi vechiul râu Turai, și se oprește la principalele atracții precum Piața Almoina, Turnurile Serrano și
Podul Expozițional .
Vizitarea de Bike: Ciclistii pot gasi mai mult turul de ciclism din Valencia, care ofera o bicicleta si o
casca pentru un tur al orasului cu cele mai inalte atractii turistice, cu o multime de opriri pentru
fotografii.
GASTRONOMIE
In aceasta zona gasesti de la cele mai bune tapas din Valencia (Tanto Monta) cu doar 1,7 euro/bucata (nu
cred ca poti manca mai mult de 3-4/p) la restaurante asiatice de tip all you can eat (pentru doar 9,9 euro/p) ce
includ si preparate gen scoici, midii, creveti, inele de calamar etc., la pub-uri cu burgeri la promotie (6-7 euro la
pachet cu cartofi prajiti si bere) sau pizzerii unde o pizza mica porneste de la doar 1 euro.
In centru, la malul marii sau langa obiectivele turistice preturile sunt cam mari. Am dat si 18 euro pe 2 asa-zise
sandwich-uri + 2 cafele sau 55 de euro pe 2 portii de vita la gratar cu cartofi si o carafa de sangria. Era noapte
de revelion si dupa 1 ora si jumatate de cautat un rastaurant deschis care sa aibe si o masa libera cred ca am fi
dat si 100 de euro pe portiile respective :). Cam 60% din restaurante erau inchise, oamenii prefera sa stea cu
familia si prietenii decat sa faca bani, asta spune multe despre societatea in care traiesc.
Celebra paella ce se spune ca a fost creata in Valencia, iar noi am gustat-o mai intai la autoservirea din bioparc.
Nu ne asteptam sa fie cine stie dar la cat de foame ne era dupa plimbare pot spune ca a fost bunicica, insa
peisajul a facut totul. Apoi am zis sa o luam si noi pe urmele tuturor turistilor si sa mergem sa gustam paella la
celebrul restaurant “La Pepica”. Popularitatea acestui restaurant se trage de la vizitele Regelui Spaniei si ale
lui Ernest Hemingway. Totusi am fost uimiti de faptul ca ziua in amiaza mare restaurantul era full si a trebuit sa
asteptam cateva minute ca sa intram. Inauntru atmosfera e mai degraba de autoservire, galagie multe,
agitatie si ospatari de varsta a 3-a. Paella insa a fost buna, pretul mult prea mare din punctul meu de vedere,
insa merita o vizita.
Ca si sfat ce se aplica in general in orice calatorie, daca vreti sa beti o cafea buna, sa mancati ceva foarte bun,
cautati locurile unde merg localnicii. Noi am descoperit o cafenea a unei localnice ce parea surprinsa ca la ea
intra si turisti. Inauntru era fetita ei de 6-7 anisori si un domn de 60 si ceva de ani care citea un ziar de sport si
sorbea linsitit dintr-o cafea. De departe aici am avut parte de cea mai buna servire si cea mai buna cafea din
Valencia unde mai pun cornuletele din care izvorea ciocolata in valuri (la propriu). Pretul? 4 euro in total. Cat o
cafea din aia de nu poti sa o numesti cafea de la Starbuck’s.
Paella este un preparat originar din Valencia, Spania, al cărui ingredient principal este orezul, de obicei însoțit
de fructe de mare, pui, iepure sau [Link] tip de paella care s-a gătit a fost paella valenciana și se
estimează că ar fi apărut în . al XVIII-lea în [Link]ă îți place paella, cred că ești interesat să afli unde
poți mânca o paella autentică, în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale [Link] al unității și
gastronomiei teritoriului valencian, paella a fost declarată în octombrie 2021 de guvernul valencian, Bun de
Interes [Link] ce simbol al unității? Pentru că tradițional, paella se mănâncă cu prietenii și/sau
familia. Se spune că îi adună pe cei dragi și apropiați în jurul [Link]ă un fel de mâncare tradițional și
contemporan în același timp, paella are un caracter reprezentativ pentru societatea valenciană.
Decretul prin care paella a fost declarată Bun de Interes Cultural definește ce este ”paella valenciană”,
prepararea rețetei (care are mai multe variante), descrie modul în care se cultivă și se recoltează orezul,
tehnicile de preparare, precum și simbolismul pe care îl aduce la mesele în familie.
Restaurantele tradiționale de paella sunt deschise sau gătesc paella DOAR la prânz pentru că potrivit
tradiției, paella se servește doar la prânz!
Înainte de a merge la o locație anume, de care ai auzit și unde vrei să mănânci, verifică-i orarul pe
internet, să nu mergi degeaba!!
Paella se pregătește pentru minim două persoane, nu se poate cere o porție, ca la alte mâncăruri
gătite.
Bucătăria locală. Am mâncat și am băut în Valencia mult și bun, de la paella valenciana, cu pui, unde de altfel
s-a și născut acest preparat specific al Spaniei, la minisandvișurile de la 100 Montaditos, despre care am mai
povestit și în articolul despre Malaga, și la Ottra, o băutură locală din orez.
În principiu, poți mânca oriunde în Valencia.
* În centrul istoric:
– Dempanadas, Calle Calatrava 2 – pentru gustări consistente și produse de calitate
– Delicias Del Libano, Calle Ercilla 7 (Plaza Dr. Collado), pentru un falafel.
– Las Cuevas, Plaza de Cisneros 2, pentru mâncare gătită, tradițională. De preferat rezervare.
– Tasca Angel, Calle de la Puríssima, 1, 46001 València – pentru tapas-uri bune, localul e cunoscut printre
localnici.
* Aproape de Plaza del Ayuntamiento:
– Localul City Poke, pentru mâncarea în stil hawaian, fresh. Are locații în mai multe locuri ale Valenciei.
– TGB – The Good Burger, pentru cei cărora le plac burgerii. Aici puteți mânca și salate fresh.
– Dulce de Leche, pentru deserturi, dar și brunch, este un loc foarte apreciat. Aici locația din zona Pieței
Primăriei, dar găsești locații și în alte cartiere.
– Localul din Valencia care a câștigat locul I pentru cel mai bun burger din Spania!
* Pe faleza Malvarrosa:
– Restaurant La Pepica, pentru paella, dar are un meniu foarte divers.
* În zona universitară:
– Restaurant Savory, Calle Serpis 23 , pentru mâncare raw vegan gustoasă.
* Cartierul l’Olivereta:
– Restaurant Levante. Este un local tradițional, specializat in diferite tipuri de paella. Prețurile sunt medii,
dar paella gătite sunt foarte gustoase. Conform tradiției, paella se mănâncă la prânz. Dacă vrei să faci o
rezervare, o poți face numai telefonic sau pe whatsapp, în engleză, la telefon: + 34 680 264 006. Ți se trimite
meniul pentru a-l vedea.
– Llao Llao, pentru desert. Este un iaurt natural înghețat. Se poate mânca în combinație cu fructe, diverse
topping-uri (care îngheață instant pe iaurtul rece și devin casante), crunch-is și bomboane. Una din locații se
află pe Carrer Sant Vincente Martir, stradă ce pornește din Plaza de la Reina).
– Cafeneaua Mayan, pentru tortul de morcovi preparat de proprietară și cafeaua foarte bună. Cafeaua
este făcută pe cultura proprietarilor și adusă aici.
– Bea café del tiempo, dac`este varî.
– Localul La Mas Bonita, pentru deserturi sau brunch. Are locații în centrul, lângă Plaza del Colon și pe
Plaja Patacona.
* În Albufera, localitatea El Palmar
– Casa Mateo sau alte localuri din Albufera pentru o paella gustoasă. Se spune că aici se mănâncă o paella
adevărată.
* Mâncare specific valenciană
Dacă vrei să mănânci gustos și ieftin, atunci trebuie să îi faci o vizită lui Asador Boro. Este un local de comida
para llevar, adică mâncarea este pentru acasă, nu o poți mânca acolo. Acest gen de localuri este foarte comun
în Spania.
După părerea mea, darși a multor străini cu care am vorbit, la acest gen de localuri, mâncarea este sărată.Unii
valencieni mi-au spus că e un fel de tradiție ca mâncarea să fie sărată, așa s-au obișnuit. La Asador Boro
mâncarea nu este atât de sărată, plus că are o diversitate mare și anumite mâncăruri specifice. În ce privește
băutura, într-o pauză de sangria, încearcă Agua de Valencia. Este un cocktail pe bază de șampanie, suc de
portocale, vodcă și gin. Este specifică Valenciei, se servește în aproape orice restaurant. Mie îmi place și dacă
nimerești și un loc în care respectă rețeta, adică nu adaugă zahăr și suc de portocale, vei avea o surpriză mai
mult decât plăcută și chair răcoritoare.
– Pește, La [Link] de Puerto nr. 272, 46024 ValenciaContact: Tel: +[Link]
Localul nu are site, dar review-urile de pe Google și Tripadvisor sunt de top (n.a. în Spania se folosește foarte
mult Google pentru a lăsa impresii sau pentru ca un comerciant să se înregistreze ca în orice reța socială).
– Mâncare tradițională: Restaurant Levante specializat in diferite tipuri de [Link] tradiției, paella
se mănâncă la prâ[Link], telefonic sau pe whatsapp, în engleză: + 34 680 264 006.
– Mâncare tradițională: Las Cuevas, Plaza de Cisneros 2. De preferat rezervare.
– Empanadas: Dempanadas – pentru gustări consistente și produse de [Link] Calatrava 2, Valencia (au
locație și în centrul vechi și în zona Alameda-Ponte de la Exposicion)
– Tapas-uri bune: Tasca Angel, Calle de la Puríssima, 1, 46001 València – localul e cunoscut printre localnici.
Tel: +[Link]În intervalul 16:00-19:30 este î[Link] se stă la mese, ci pe scaune ca de bar.
– Deserturi și salate, mâncare negătită: Dulce de [Link]ția din spatele Primăriei, dar găsești locații și în alte
cartiere.
– O cofetărie cu dulciuri de te lingi pe degete la propriu, dar și cu salate și sandwich-uri: Dulce de Leche
Are trei locații în oraș, una chiar în spatele primăriei.
– Iaurt natural înghețat: Llao LlaoSe poate mânca în combinație cu fructe, diverse topping-uri (care îngheață
instant pe iaurtul rece și devin casante), crunch-is și [Link] locații și în centrul vechi.
– Cafea din Guatemala: Cafeneaua [Link] au o mică plantație în Guatemala, dar la restaurant ei te
[Link] pentru tortul de morcovi preparat de proprietară și cele câteva dulciuri pregătite tot în
casă.
La Cata – servire foarte bună, mâncare și mai bună, meniul zilei este 11-12 Euro/persoană, fără băuturi.
Casa Eulogio – servire bună, meniul zilei – 12 euro / persoană, cu băutură inclusă. De încercat pește spadă și
sangria (este mai bună decât în alte locuri).
Restaurante Francia, 19 – paella foarte bună, însă vă recomand să aveți grijă la nota de plată, pe care s-ar putea
să mai apară lucruri în plus (nouă ni s-au pus 5 euro extra pentru lucruri pe care nu le comandasem). Aici se
adaugă 2,5 euro la prețul mâncării și băuturii pentru servicii. Are prețuri un pic mai mari decât în alte părți, însă
paella cu creveți merită încercată – 30-35 Euro (15 -17 euro/persoană).
llaollao este un lanț de shop-uri de iaurturi naturale cu fructe și semințe, milkshake-uri și înghețată – toate foarte
bune și răcoritoare. Le-am găsit în centrul vechi și n-am rezistat tentației. Fiecare costă între 3 și 5 euro și sunt
delicioase.
GHID TURISTIC 1
Costul unei călătorii este de 1,50 euro, dar eu recomand abonamentele. Pentru turiști sunt avantajoase
abonamentele Bono T1/T2/T3 valabile pentru 1/2/3 zile. Prețurile sunt 4/6,70/9,70 euro/persoană.Tot pentru
turiști, există produsul Valencia Turist Card. Este un special conceput pentru nevoile turiștilor, care combină
reduceri la intrarea în muzee cu gratuități pe liniile de transport ale municipalității. Sunt pentru o
perioadă limitată, 24/48/72h, iar prețurile sunt 15/20/25 euro/persoană.Recomandarea mea este să cumperi un
card turistic la început, iar pentru zilele rămase din vacanță, completezi cu un abonament Bono T1, T2 sau T3.
!Atentie! Trebuie luat în considerare și costul călătoriei aeroport oraș, dus-întors. El nu este acoperit de niciun
card de călătorie, se achiziționează separat și doar înaintea urcării în metrou, altfel expiră!! Prețul unui
bilet aeroport-oraș este de 4,90 euro/persoană. Pentru 2 persoane avem 4 călătorii, deci cost total: 19,6 [Link]
cheltuielile de transport iau în considerare varianta cea mai mare de la fiecare: Cardul Turist Valencia valabil
72h de 25 euro plus Bono T3 valabil 3 zile la 9,70 euro.
Să pornim din momentul zero, cel în care ai aterizat pe Aeroportul Manises. Nu este departe de oraș, se află la
o distanță de doar 8 km în afară, dar cumva trebuie să te [Link]ă stai mai multe zile în Valencia și
intenționezi să te deplasezi cu transportul în comun și să vizitezi obiective turistice, cumpără Valencia Tourist
Card!
Este conceput special pentru nevoile turiștilor, cu valabilitate limitată, 24, 48 și 72h.
Include gratuități pe transportul în comun și reduceri de până la 15% la obiectivele turistice importante.
Este singurul care acoperă și o călătorie cu metroul de la aeroport în Valencia. O călătorie cu metroul
Valencia – Aeroport (valabil și în cealaltă direcție) costă 4,90 euro (nu poate fi validată cu un bilet obișnuit de
transport).
Ce să vezi în Valencia
Centrul istoric – Cartierul Carmen
Du-te în Cartierul Carmen sau Ciutat vella, orașul vechi în valenciană, centrul istoric al orașului și inima sa.
Este renumit pentru farmecul deosebit. Pe de altă parte, nu se poate spune că ai luat pulsul Valenciei dacă nu ai
trecut prin El Carmen, pentru că aici s-a fondat oraș[Link] a fost întemeiată în 138 îe.n de către romani.
Vestigii ale primelor construcții romane se află în centrul [Link] de aproape trei secole, Valencia a fost
sub dominația vizigoților, iar din secolul al VIII-lea până în 1283 sub dominație musulmană. Din 1283 când
regele James I i-a expulzat pe musulmani, a început domnia monarhilor creș[Link]țele acestor civilizații și
schimbări s-au amestecat între ele, împreună formând Valencia de azi.
Inima istorică a orașului
Zona istorică începe din Plaza de la Reina, considerată kilometrul zero al orașului. Din ea se intră în Catedrala
Santa Maria, cunoscută și sub denumirea populară de La Seu. Inițial, aici a fost construită prima biserică
vizigotă, convertită apoi în moschee și ulterior în templu creștin. Catedrala este o combinație de stiluri și epoci,
cel mai bine se vede pe macheta din fața [Link] spune că ea ar găzdui Sfântul Graal, cupa din care ar fi băut
Iisus la Ultima Cină. Odată ce i-ai trecut pragul, urcă și în faimosul ei turn, Miguelet! Nu te lăsa descurajat de
cele 207 scări pentru că riști să pierzi o panoramă deosebită, de la aproape 100m înălțime!
În Plaza de la Almoina (Limosna în valenciană) aflată în spatele catedralei și în Plaza de la Virgen, a fost
forumul [Link] de la Almoina are amenajată o pardoseala de sticlă peste care este apă și prin care se văd
ruinele forumului. De fapt, ea este tavanul muzeului arheologic care poate fi vizitat și e interesant.
În Plaza de la Virgen se află Biserica Virgen de los Desamparados, Fecioara celor Defavorizați. La Virgen
este patroana orașului Valencia, iar biserica îi este închinată. Îți recomand să intri chiar dacă nu ești religios, te
va impresiona prin cupola sa.
Biserica San Nicolás y San Pedro Mártir
Aproape de Plaza de la Virgen se află și Biserica San Nicolás y San Pedro Mártir. Cu cei 1800 mp pictați, este
considerată Capela Sixtină a Valenciei. În capela laterală din dreapta navei centrale sunt două picturi ale lui
Goya, dedicate lui San Francisco de Borja.
Biserica Santa Catalina și Horchatería Santa Catalina
Tot în centrul istoric se află și Biserica Santa Catalina. Din Plaza de la Reina îți va atrage atenția cu turnul său
[Link] foarte aproape de ea este un obiectiv de interes ……. gastronomic: Horchatería Santa Catalina.
Localul este unul cu tradiție în horchata (o băutură răcoritoare specifică zonei), cicolată caldă și fartons (un fel
de cornuri dulci din foietaj, specifice zonei). Dacă intri să mănci ceva, trebuie să fii îngăduitor cu personalul
care servește, de obieci este aglomerat. Localul merită atenție fie doar pentru amenajarea sa interioară
specifică unui local tradițional spaniol.
Plaza Lope de Vega și Plaza redonda
Intrarea și ieșirea din Basilica Santa Catalina se face prin Plaza Lope de Vega. Aici se află cea mai îngustă
clădire din Europa (107 cm), cum le place valencienilor să spună. Și la un pas distanță, un loc în care îmi
place să merg în timpul zilei, este Plaza redonda (Piața rotundă). Este un loc retras de zumzetul turistic, cu o
fântână în centru. Aici găsești chioșcuri de dantele, ațe, lânuri și multe accesorii folosite de artizanii
manuali.
Palacio ”Marqués de Dos Aguas”
O piesă de rezistență a orașului Valencia este Palatul ”Marqués de Dos Aguas”.De fapt, este vorba despre o
fostă casă seniorială care a intrat în patrimoniul public al orașului și azi găzduiește Muzeul Național de
ceramică “Gonzáles Martí”. Clădirea este considerată reprezentativă pentru stilul barocului [Link]ă timpul
îți permite, îți recomand o vizită în interior, majoritatea încăperilor sale au decoruri și mobilierul specific
timpului, iar la parter se află și o impresionantă colecție de tră[Link] gratuită: Sâmbăta de la 16.00 până
la ora închiderii, duminica, 12 octombrie (Ziua Națională a Spaniei), 6 decembrie (Ziua Constituției Spaniei).
Lonja de la seda și Mercado central
Tot aici, în centrul istoric al Valenciei se află și clădirea fostei Burse de mătase, Lonja de la seda. Edificiul este
inclus în patrimoniul UNESCO. Interiorul său în stil gotic e imposibil să nu îți placă, asemenea și curtea mică
interioară.În materialele dedicate turiștilor, Muzeul mătăsii (Museo de la seda) nu este pus în valoare așa cum
ar merita. Aflat în cartierul vechi, într-o clădire din sec. XV, găzduiește cea mai veche și mare arhivă a unui
ordin meșteșugăresc din Europa. Vizitarea lui îți va da o imagine a ce a însemnat mătasea pentru Valencia,
cum mai bine de peste două secole, a pus orașul pe harta celor mai importante centre comerciale din Europa. Cu
Valencia Tourist Card ai o reducere la biletul de intrare de 15%.
Peste drum de Lonja de la seda, se află El Mercado Central, Piața Centrală. Nu te trimit să faci cumpărături, ci
ca să o vizitezi pentru că este considerată a fi cel mai frumos exemplu de arhitectură modernistă din orașul
Valencia.
Turnurile Serranos și Quart
Din vechiul oraș Valencia și cele 12 porți de intrare, au mai rămas în picioare două: Poarta sau Torres de
Serrano, Turnurile Serrano și Poarta sau Turnurile Quart.
Poarta Serrano este considerată cea mai mare poartă gotică din Europa.
Turnurile Quart, poartă încă urmele gloanțelor din timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939). Ele oferă și o
panoramă asupra orașului merită efortul de a te sui în vârf (deși sincer vorbind efortul nu e prea mare).
Accesul în fiecare dintre acestea costă 2 euro/persoană, iar duminica și în sărbătorile legale este liber.
Lângă Turnurile Quart se află Cafeneaua Mayan, savoare de Guatemala în inima Valenciei.
Proprietarii cafenelei sunt din Guatemala, unde au mica lor plantație, iar cafeaua o aduc de acolo. Patroana face
în fiecare zi un tort de morcovi (da, de casă) foarte bun și tot aici poți lua și o mică gustare, dacă foamea îți dă
târcoale. Recomand locul nu pentru că îi fac reclamă plătită, ci pentru că am fost acolo și mi-au mers la casa
sufletului ambientul, cafeaua și tortul de morcovi.
O bijuterie puțin cunoscută este Plaza del Patriarca sau Piaţa Patriarhului, aflată tot în centrul vechi al
Valenciei. Aici sunt sediul vechii Universități din Valencia, La Nau, fondată dîn 1499, Colegiul ”La
Patriarca”, biserica și mănăstirea cu același nume. În muzeu se află pânze de El Greco, Caravaggio, Van
Der Weyden,Benlliure, Ribalta și ai primilor pictori flamanzi.
În Spania, majoritatea locurilor de muncă au ziua de lucru împărțită în două, dimineața și seara. Programul
este între 9.00 sau 10.00 și 13.00 sau 14.00 și după amiaza între 16.00 sau 17.00 și 19.00 sau 20.00. În multe
companii, sâmbăta se muncește. Acest program te poate afecta pe tine ca turist pentru că unele localuri sunt
închise în intervalul 14.00-17.00.În marea majoritate, cele aflate în zonele turistice s-au adaptat programului
uzual și au deschis de dimineață până seara.
TRICKS
Dacă vii în oraș în timpul Las Fallas, 1-19 martie, nu te caza în centru! Toată luna va fi plină de
evenimente și pocnituri, iar în oraș se petrece până noaptea târziu. Riști să nu te odihnești deloc
Gara de Nord sau Estación del Norte, este obiectiv turistic și se vizitează gratuit.
Are o ….. Capelă Sixtină. E vorba de biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir.
Orașul Valencia are în interiorul său un alt oraș? Este vorba de Orașul Artelor și Științelor, cel mai
mare complex științific și de divertisment din [Link] un obiectiv turistic de neratat, atât pe
zi, cât și după apusul [Link] în incinta orașului, printre clădirile sale, este gratuit.
Se află …. un ochi care găzduiește cea mai mare sală de proiecții din Spania : 900mp.
E vorba de Hemisferic din Orașul Artelor și Științ[Link] realizează proiecții, 3D, IMAX și digitale,
filme mai ales pentru copii.
Are …. o mică Veneție? Se numește Port [Link]ți ajunge cu transportul în comun.
Poți vedea picturi de El Greco, Caravaggio, Van Der Weyden, Benlliure, Ribalta și ale primilor
pictori flamanzi, cărți vechi și unice în lume prin valoarea lor!
Se află și sediul uneia dintre cele mai vechi universități din Spania, La Nau, fondată în 1499.
Se află cel mai lung parc din Spania, 9km, și a fost creat în albia unui fost râu: Turia. Are vegetație
diversă, diferite locuri pentru activități sportive și o pistă de biciclete îl parcurge de la un capăt la
altul.
Poți vedea animale sălbatice din Africa. Bioparc este un parc zoologic de ultimă generație.
Ai impresia că intri în habitatul natural al [Link] întinde pe 100.000 mp și găzduiește mai mult
de 800 de animale din peste 120 de specii.
Te poți da pe tobogan de mână cu copilul tău în Parcul Guliver!
Este format din figura personajului Guliver, din cartea lui Jonathan Swift. Corpul lui Guliver are
70m lugime și este străbătut de tobogane pentru adulți și copii!
Se află cel mai vechi tribunal din Europa – Tribunalul Apelor.Ședințele au loc în aer liber, în
fiecare joi, de la ora 12:00, în Plaza de la [Link]ți participa și tu.
Are un Parcul natural, Albufera, la doar 10 km distanță.Este o lagună interioară, a cărei floră și
faună sunt asemănătoare [Link] este faimos pentru apusurile de soare, paella ca la mama ei
acasă și plajele de pe coastă, mai puțin [Link]ți ajunge cu transportul în comun.
Are arbori și ficuși monumentali.
Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta
Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre
Are o grădină în stil franțuesc, Grădina Monforte.
Are un festival al focului, Las Fallas, declarat patrimoniu UNESCO, în care oamenii ridică
monumente în stradă și apoi le incendiază!
Începe în ultima duminică a lui [Link]șul își dublează populația pe durata lui.În timpul
festivalului au loc spectacole pirotehnice unice în lume, mascletá.