Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» Bucuresti

FACULTATEA DE URBANISM

Departament: Proiectare Urbană și Peisagistică

SINTEZA MATERIAL RECAPITULATIV

Anul 2 – MPT; Cod Disciplina: UP110; 2C+1L / 42 ore / 6 ECTS

Titular: prof. dr. arh. habil. urb. Cerasella CRĂCIUN

1
EPISTEMOLOGIA
Este o ramură a filosofiei care studiază
cunoaşterea.
Este încercarea de a răspunde la
întrebările de baza, primordiale:
- care este distincţia între adevărata
cunoaştere şi falsa cunoaştere,
practic această întrebare explică rezultatul
metodologiei ştiinţifice:
- cum poate o teorie a dezvoltării sau
un model sa fie mai bun decât teoria
în sine.
2
FILOSOFIA ŞTIINŢEI - sinonima cu EPISTEMOLOGIA - ca teorie a
cunoaşterii în general, caz în care distincţia între cunoaşterea
ştiinţifică şi alte forme de cunoaştere, devine irelevantă
În accepţiunea contemporană, cu predilecţie la autorii europeni,
GNOSEOLOGIA = Teoria Cunoaşterii în general, iar
EPISTEMOLOGIA = Teoria Cunoaşterii Ştiinţifice.
Epistemologia = ramură a filosofiei care investighează
posibilitatea, originea, natura şi dezvoltarea extinsă a
cunoaşterii umane.
- dezvoltarea unei teorii adecvate a cunoaşterii - încă de la Platon
- epistemologia este dominată de filosofia vestică (încă din timpul lui
Descartes şi Loche), ca o dispută extinsă între raţionalism şi
empirism

- Gânditorii postmoderni contemporani au propus contextualizarea

cunoaşterii ca parte a unui proces intersubiectiv. 3
• Epistemologia = pilonul de baza a unei noi ştiinţe a
cunoaşterii care se dezvoltă, de la procesele
informaţionale, până aproape de psihologie, şi de la
inteligenţa artificială, ca o încercare de dezvoltare a
programelor computerizate care folosesc cunoaşterea
într-un mod inteligent.
• Astăzi există mai mult de 1000 ramuri ale ştiinţei,
având tendinţa de a se înmulţi în progresie
geometrică.
• În acest context, apar aşa numitele “epistemologii
interne” , proprii fiecărei ştiinţe. (Termen impus
odată cu cercetările lui Jean Piaget)
• cca 1000 ramuri ale științei, având tendinţa de a se
înmulţi în progresie geometrică.
4
CONCEPTUL DE METODOLOGIE
• desemnează un sistem de principii şi norme de organizare a
cercetării, riguros stabilite prin intermediul cărora sunt elaborate
metode, procedee şi tehnici de cercetare.
• Ca disciplină de studiu, metodologia este studiul sistematic şi coerent
(logic, necontradictoriu), al principiilor care guverneaza investigaţia
și cercetarea, într-un anumit domeniu.

• Metodologia nu se confundă cu teoria, deşi principiile care ghidează

cercetarea sunt deduse din principiile teoriei.
• Metodologia nu se reduce nici la corpul metodelor şi tehnicilor utilizate
în cercetare.
• Ea este produsul interacţiunii dintre teorie şi cercetarea empirică.

Metodologia = Totalitatea metodele cercetării științifice folosite într-un

domeniu, precum si a teoriilor care se ocupă cu metodele de cunoaștere,
in raport cu metodele folosite în știința clasica si modernă

5
 6
Epistemologul american Paul Lazarsfeld, enunţă in
1970, în “Filosofia Ştiinţelor Sociale”, şase teme
majore, care s-ar afla în centrul preocupărilor
metodologiei contemporane, indiferent de
domeniul studiat:
1. delimitarea obiectului cercetării (al studiului);
2. clarificarea termenilor (lămurirea termenilor cu
care operăm) - Preocupare foarte veche - încă de
la Dialogurile lui Platon și Socrate
3. explicarea tehnicilor de cercetare;
4. punerea în relaţie a tehnicilor cercetării
(corelaţionarea lor);
5. sistematizarea informaţiilor empirice;
6. formalizarea raţionamentului
 7
METODA, TEHNICA ŞI PROCEDURA ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

a. Metoda – reprezinta un ansamblu de modalităţi, reguli şi mijloace

de cercetare adecvate conştient în vederea rezolvării unor
probleme determinate care constituie scopul cercetării.
• Metoda este strâns legată de conţinutul fenomenului studiat, de
cele mai intime particularităţi ale acestuia.
• Această exigenţă se numeşte adecvarea metodei la obiect.
• O metoda general valabilă nu este eficientă.

Metoda (in domeniul de studiu AT/U/P)

- Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare,
precum si
- Procedeu sau ansamblu de procedee si mijloace, de cunoaștere
și de transformare a realității obiective, folosite cu scopul de a
studia, de a cerceta principiil, procesele si fenomenele adiacente
peisajului, teritoriului, ale mediului natural si construit, precum si
a celui cultural si al societății
 8
Metoda științifică sau procesul științific este fundamental pentru:
• investigația științifică
• dobândirea de către comunitatea științifică de noi cunoștințe
bazate pe dovezi .
Observația și raționamentul sunt utilizate pentru a propune explicații
provizorii pentru fenomene, dar si anumite ipoteze.

• In urma Ipotezelor – apar Prognozele ce pot fi testate prin diferite

experimente, exerciții, aplicații, care ar trebuie să fie
reproductibile.
• Un aspect important al unei ipoteze este că trebuie să se poată
verifica dacă este falsă.
• Dacă nu se poate verifica, atunci nu este o ipoteză, ci o opinie sau
afirmație care se află în afara domeniului de cercetare științifică.
• O ipoteză nu poate fi dovedită, mai degrabă, datele dintr-un
experiment anume conceput pentru a testa o ipoteză pot ori să
sprijine ori să respingă acea ipoteză.
• Obiectivul metodei științifice este de a porni de la una sau mai
multe ipoteze și a dezvolta o teorie validă într-un domeniu.
• Metoda științifică costă în următoarele etape: 9

1. Observare (a unui proces, eveniment, stare, fapt)

2. Formularea unei probleme
3. Propunerea unei ipoteze
4. Realizarea unui experiment controlat/studiu caz/aplicatie (pentru a testa
validitatea ipotezei)

UNITATEA DINTRE TEORIE ŞI METODĂ se manifestă în cel puţin trei planuri (Dumitru
Bortun, Programul de Studii Aprofundate în Urbanism, Specializarea Forma Urbană – Arhitectura, Oraş, Teritoriu,
Universitatea de Arhitectură si Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999-2000)
1. Conceptele teoretice îndeplinesc rol normativ (metodologic), iar metoda îşi are
la rândul ei temeiurile sau sursele într-o teorie anterioară, care joacă rolul de
premiză pentru cercetarea ulterioară, iar aceasta poate conduce la o nouă
teorie.
2. Ansamblul de metode se integrează întotdeauna într-o viziune teoretico-
metodologică, care face posibilă explicarea fenomenelor
3. Un obiectiv principal al cercetării este şi înţelegerea fenomenelor, de aceea
elaborarea metodologiei presupune opţiuni epistemologice, filosofice.

Metoda condiţionează şi modalităţile concrete de utilizare, a procedeelor, care sunt

mai independente faţă de metodă, decât tehnicile
 10

b. Tehnica de cercetare
- ansamblu de prescripţii referitoare la modul de abordare a fenomenelor
în vederea obţinerii unor cunoştinţe cât mai valide.
- dispune de o independență relativă în raport cu metoda, dar
posibilitatea de a adecva şi a dezvolta o tehnică este condiţionată de
metodă.
• Metoda poate fi concepută ca o strategie a cercetării, pentru că, prin ea,
cercetătorul face o proiecţie asupra faptelor.
• Tehnicile formează o tactică pusă în slujba strategiei.

c. Procedeul sau Procedura

- are în vedere organizarea formală a datelor
- are un sens mai restrâns decât metoda
- decurge din metodă şi depinde de ea
- reprezintă o ordine a operaţiilor succesive care îi sunt impuse
cercetătorului de metoda lui.
Scopul procedeului = analiza primară a informaţiilor care evidenţiază
corelaţii, rapoarte de probabilitate între fenomene.
 11
c. Procedeul sau
“maniera de acţiune”,
de utilizare a instrumentelor de investigare si cercetare,
care sunt unelte materiale de care se foloseşte cercetătorul
pentru cunoaşterea ştiinţifică a
fenomenelor /proceselor/stărilor, etc.

d. Modelul
- exprima descrierea a ceva, în mod specific ceva care poate fi
folosit pentru a face predicții care pot fi testate prin
experiment sau observație științifică

• O ipoteză este o afirmație care nu a fost nici confirmată nici

infirmată prin experiment încă.

• Când o ipoteză este verificată experimental în mod repetat,

este considerată a fi o teorie și noile prognoze se pot baza pe
aceasta.
 12

• Pentru cercetarea științifică sunt esențiali următorii pasi:

1. Criteriile specifice cercetării științifice din domeniul respectiv

2. Procesul de cunoaștere științifică
3. Criteriile teoriei științifice și ale experimentului științific / ale
aplicației

• În cadrul procesului cunoașterii științifice, sunt fundamentale

următoarele elemente:
– Observarea fenomenelor/proceselor/stării
– Măsurarea fenomenelor/proceselor/stării
– Acumularea informațiilor
– Sintetizarea materialului final rezultat
– Realizarea de ipoteze / modele / prognoze / modele și
ierarhizarea acestora (stabilirea nivelului de importanță)
– Testarea ipotezelor / modelelor / prognozelor / modelului prin
aplicații/studii de caz, experimente, teste, încercări
 13
• În cadrul procesului cunoașterii științifice, sunt fundamentale
următoarele elemente:
- Confirmarea sau infirmarea ipotezelor / modelelor / prognozelor /
modelului
- Publicarea rezultatelor, pentru ca acestea să poată fi validate de alții
- Transformarea / modificarea / dezvoltarea / invalidarea modelului
(funcție de rezultatul aplicațiilor, studiilor de caz, testelor)
- Dezvoltarea unei teorii (în cazul confirmării rezultatelor cercetării)
• VALOAREA cercetării științifice - consta in explicarea unor noi
probleme care până la cercetarea respectiva, nu au putut fi explicate
CRITERIILE experimentului științific
• Obiectivitate / Verificabilitate (când în condiții identice, se ajunge la
aceleași rezultate finale).
• Fidelitate / Reliabilitate (când în condiții echivalente, în repetate rânduri,
duce la rezultate identice sau asemănătoare).
• Validitate / Valabilitate (când se demonstrează/măsoară ceea ce ar trebui
să se demonstreze/măsoare, prin evitarea altor caracteristici
nemăsurabile, ce pot să influențeze rezultatul final).
• Standardizare / Comparabilitate (când rezultatele unui experiment
respectă criterii
I. METODE DE CERCETARE:

A. METODE CLASICE (considerate mai puţin

creative) - care pornesc de la “un dat”; sunt mai
puţin hazardate, dar mai sigure; se folosesc în
cadrul “cercetării normale”

B. METODE CREATIVE – pot duce la succes pornind

de la “detalii”; pe baza lor, se poate ajunge la teme
noi; sunt aparent vide de conţinut, dar au o mare
valoare în cercetare.

14
I. METODE DE CERCETARE CLASICE:
a. Aplicarea unei teorii –
o teorie cunoscută este aplicată tot în domeniul pentru
care a fost elaborată, dar asupra unui fapt nou;
b. Metoda combinării a două sau mai multe teorii
diferite – noutatea rezultatelor izvorăşte din conflictul
latent existent între cele două teorii;
c. Metoda Revizuirii Ipotezelor – pune în discuţie
ceea ce pare evident, este o reîntoarcere, reexplorare
a domeniului cunoscut, în revederea revizuirii
ipotezelor;
d. Metoda contradicţiei – dezacordul faţă de o teorie
devine o metodă euristică, pri deschiderea unui nou
univers problematic
(marile dispute ştiinţifice: Chomsky / Piagget sau Kuhn / Popper); 15
e. Metoda Revizuirii Ipotezelor – pune în discuţie ceea
ce pare evident, este o reîntoarcere, reexplorare a
domeniului cunoscut, în revederea revizuirii ipotezelor;
f. Metoda Reînnoirii ( Renovării ) –reelaborarea unei
teorii vechi într-un limbaj nou;
g. Metoda Transferului de Concepte
se ia un vocabular dintr-un domeniu şi se
transplantează în alt domeniu;
h. Metoda Limitelor –
- aplică două concepte diferite, chiar opuse, într-un
domeniu mai larg;
- se înlătură limita dintre două concepte, înlocuită prin
continuum conceptual.
16
METODE DE CERCETARE:

B. METODE CREATIVE
- pot duce la succes pornind de la
“detalii”;
- pe baza lor, se poate ajunge la teme noi;
- sunt aparent vide de conţinut, dar au o
mare valoare în cercetare.

a. Metoda Detaliilor
- care explică metode de a recupera mici
fapte considerate banale;
- foloseşte recuperarea de mistere aparente;
17
b. Metoda Reziduurilor
– urmăreşte un studiu istoric al unei ramuri
ştiinţifice: peste ce a trecut, ce a lăsat neexplicat;
- se pleacă de la fenomene anormale;

c. Metoda Dezordinii Experimentale

- se bazează uneori pe o ipoteză, alteori nu;
- se fac experimente;
- provoacă realitatea când nu poţi formula
ipoteze;

c. Metoda Dezordinii Experimentale

- se bazează uneori pe o ipoteză, alteori nu;
- se fac experimente;
- provoacă realitatea când nu poţi formula
18
ipoteze;
d. Metoda Matricei de Descompunere
- metodă folosită pentru depistarea problemelor,
disfuncţionalităţilor;

e. Metoda prezentării sau a reprezentării (Metoda

Diagrafică) prin:
- diagrame (forme explicite de exprimare a unor
concepte sau relaţii),
- scheme,
- grafice, etc.

f. Metoda Vizualizării
- transformarea unor fenomene nevizibile în
vizibile.
19
g. Metoda Marcării (Trasării)
- ansamblu complex de mărimi, specii, categorii, etc.

h. Metoda Avocatului
- folosită pentru a se depăşi situaţia de indecizie,
atunci când trebuie luată o poziţie;
- există riscul prizonieratului faţă de poziţia
adoptată.

i. Metoda Incompetenţei
- se bazează pe faptul că uneori între erudiţie şi
creativitate există o corelaţie negativă;
- orice profesie este dotată cu un gol de contradicţie,
de aceea, folosirea incompetenţei în domeniul
respectiv poate da roade 20
C. METODE DE CERCETARE EURISTICE

- SISTEMUL EURISTIC - format dintr-un ansamblu

de discipline (ramuri) şi relaţii între acestea.

- EURISTICA - studiază apariţia noului, originalului

şi valorosului în ştiinţă, tehnică, artă, etc, prin
conlucrarea între conştient - subconştient,
logic- ilogic, cât şi modalităţile, tehnicile şi
procedeele de modelare, stimulare şi dezvoltare
a creativităţii, de antrenament creativ şi de
învăţare creatoare

21
- METAEURISTICA = disciplina care se ocupă cu
studiul modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a
noului, la nivelul lumii lipsite de viaţă, a lumii vii, a
societăţii şi a omului;

- cercetează noul ca generare, evoluţie şi progres în

lumea vie,
- ca fenomen de cultură în societate,
- ca rezultat al cercetării ştiinţifice, act şi proces de
creativitate, creaţie, descoperire, invenţie, inovaţie,
inovare, la nivelul omului şi al colectivităţilor umane;
- se ocupă cu aflarea legilor şi principiilor care
generează noul, la diferite niveluri ale existenţei, de la
existenţa în sine, la existenţa conştientă de sine şi de
restul universului. 22
METODE DE CERCETARE EXPLORATORII TRANSDISCIPLINARE.

PLURIDISCIPLINARITATEA – studiul unui obiect

dintr-una şi aceeaşi disciplină prin intermediul mai
multor discipline deodată; obiectul studiului se va
îmbogăţi, în urma relaţionării cu alte discipline.

-INTERDISCIPLINARITATEA – transferul metodelor

dintr-o disciplină în alta; fenomen complex, generator
de inovaţie, prin:
- fragmentarea disciplinelor,
- recombinarea acestora,
- difuzia conceptelor,
- împrumut de metode;
23
TRANSDISCIPLINARITATE ([Link] a introdus termenul in 1970,
[Link], [Link], [Link] a propus Charta Transdisciplinarității - 1994)

-exprimă nevoia depăşirii frontierelor dintre

discipline, a ceea ce se afla în, între, înlăuntrul şi
dincolo de discipline
-finalitatea sa este înţelegerea lumii, prin unitatea
cunoaşterii
- ştiinţa nu se mulţumeşte să manevreze fiinţele,
este nedespărţită de filosofie, împreună
regenerând gândirea umană.
•Basarab Nicolescu lanseaza, de la Paris, un
„manifest” pentru transdisciplinaritate, pentru ceea ce
se afla intre si dincolo de discipline
Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest., Editura Polirom, Colecția ”Idei
Contemporane”, Seria Plural, Iași, 1999
24
„MANIFESTUL TRANSDISCIPLINARITĂȚII”
(Basarab Nicolescu), configurează un raspuns credibil
la marile probleme ale lumii contemporane, prin
generoasa unificare a Științei, Culturii și Sacrului.
•Cercetarea transdisciplinară, inițiată de fizicianul
român, recunoscând existența mai multor nivele ale
existenței, este mai mult decât un solid și argumentat
discurs teoretic despre lume, cultură și spiritul
uman, propunând, un program pentru acțiune.
•Românul Basarab Nicolescu lanseaza, de la Paris, un
„manifest” pentru transdisciplinaritate, pentru ceea ce se
afla intre si dincolo de discipline
Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest., Editura Polirom, Colecția ”Idei
Contemporane”, Seria Plural, Iași, 1999
25
- realizeaza punţi între ştiinţele exacte şi ştiinţele
umaniste, între Stiinţă şi Tradiţie, între gîndirea
ştiinţifică şi gîndirea simbolică, între cunoaştere
şi fiinţă, TRANSDISCIPLINARITATEA tinde către
unitatea cunoaşterii, trecând prin etapa
obligatorie a autocunoaşterii.
-pledează pentru o atitudine transculturală,
transreligioasă, transpolitică şi transnaţională,
reevaluând importanţa nivelurilor:
Macrofizic, Microfizic şi
Ciber - Spaţiu/Timp şi
ideea de integraţionism ştiinţific

(fiecare disciplină ştiinţifică sau artă răspunde de câte un

segment al Totalităţii); 26
• pentru Basarab Nicolescu, provocarea timpului nostru
stă în descoperirea “interacțiunii dintre subiect și
obiect, interacțiune ireductibilă și la subiect și la
obiect”
• această descoperire “nu vine nici dinspre știință,
nici dinspre cultură, tradiție sau religie, ci din
dialogul dintre diferite discipline, îmbogățite de
cunoaștere”
(Rădăcinile libertății, Basarab Nicolescu și Michel Camus, Ed. Curtea Veche, Colecția ”Seria
Actual”, București, 2004, pag. 19)
Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea,
interdisciplinaritatea si transdisciplinaritatea sunt
complementare, reprezentand cele
“patru săgeţi ale unuia şi aceluiaşi arc:
AL CUNOAŞTERII”
(Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest., Editura Polirom, Colectia
27 Idei
Contemporane, Seria Plural, Iasi, 1999, pag. 55.
CURS ”METODE DE CERCETARE CREATIVE
EURISTICE SI TRANSDISCIPLINARE”

TEMATICA - MODUL – ZIUA 2:

e. Exemplificare Teza Doctorat –

Metode de Cercetare Creative, Euristice,
Exploratorii si Transdisciplinare.

TEMATICA: MODUL – ZIUA 3:

-

f. Istoria Epistemologiei /
Filosofia Stiintei. Sursa Cunoasterii. Exemplificari
g. Relatia si raportul Epistemologie /
Filosofie-Stiinta / Metode de cercetare 28
EPISTEMOLOGIA
- ramură a filosofiei care studiază cunoaşterea; încercarea
de a răspunde la întrebările de baza, primordiale:
- care este distincţia între adevărata cunoaştere şi falsa
cunoaştere,
practic această întrebare explică rezultatul metodologiei
ştiinţifice:
- cum poate o teorie a dezvoltării sau un model sa fie
mai bun decât teoria în sine.

• FILOSOFIA ŞTIINŢEI - sinonima cu

EPISTEMOLOGIA, ca teorie a cunoaşterii în general,
caz în care distincţia între cunoaşterea ştiinţifică şi alte
forme de cunoaştere, devine irelevantă.

În accepţiunea contemporană, cu predilecţie la autorii

europeni:
• GNOSEOLOGIA = Teoria Cunoaşterii în general, iar
• EPISTEMOLOGIA = Teoria Cunoaşterii Ştiinţifice.
29
• Autorii ce ilustrează filosofia raţionalistă şi empiristă a cunoaşterii din 30
sec. XVII – XVIII au socotit problema originii cunoaşterii, drept
problemă centrală a filosofiei cunoaşterii şi au considerat că numai
prin dezlegarea ei vor putea evalua limitele cunoaşterii şi valoarea
comparativă a diferitelor cunoştinţe.
• O idee este o cunoaştere autentică, numai dacă se poate arăta că
provine dintr-o sursă de încredere.
• Gânditorii raţionalişti şi empirişti moderni folosesc cuvântul ,,raţionalism” ptr
a desemna punctul de vedere prin care raţiunea sau intelectul,
constituie sursa cunoaşterii autentice.
• Descartes afirma că numai ,,lumina naturală” sau ,,lumina raţiunii” sădită
în noi de Creator, poate să ne ofere adevărata cunoaştere, cunoaşterea
metafizică şi teologică. Primii paşi în metafizică pot fi făcuţi doar
separând intelectul de simţuri.
• Spinoza susţinea că raţiunea poate pătrunde lucrurile aşa cum sunt
ele, în timp ce cunoaşterea provenită din simţuri este o cunoaştere
mutilată şi confuză.
• Leibniz susţinea că numai o cunoaştere raţională, pură, o cunoaştere
care există în noi de la naştere ne îngăduie accesul spre adevărurile
superioare. Simţurile, oferă o cunoaştere despre ceea ce este, dar nu
despre ceea ce trebuie să fie.
 31
TEORII IN EPISTEMOLOGIE:
• Kant - teoria cunoaşterii şi psihologia empirică.
• Popper - adevărul este manifest
• Teza raţionalistă
• Teza empiristă
• N. Chomsky – „cunoaşterea înnăscută” - modelul
input – output.
• Teoriile Behavioriste
• Lorenz
• Piaget - epistemologia genetică

NECESITATEA RELAŢIONĂRII EPISTEMOLOGICE

ÎNTRE DIFERITE ŞTIINŢE.
 32

RAPORTUL FILOSOFIE-ȘTIINȚĂ –
bază de discuții și reflectare filosofică in sec. XX
• Ortega y Gasset
• Lucian Blaga
• Pozitivismul logic (M. Schlick
• Popper
• Kuhn – Despre Paradigma
• Kant

Adevărul ştiinţific este diferit de cel filosofic

• Inventarea științelor moderne

CURS ”METODE DE CERCETARE CREATIVE
EURISTICE SI TRANSDISCIPLINARE”

TEMATICA - MODUL – ZIUA 4:

• h. Metode Etice de Cercetare in Societatea

Cunoasterii, versus Societatea Constiintei.
Bioetica.
• i. Metode Etice de cercetare. Exemplificare -
PEISAJUL, ca Instrument al Memeticii și
Metaeticii în Societatea Cunoașterii
• j. Metode de cercetare transdisciplinare. Teoria
“Lebedei Negre”. Principiul Incertitudinii.
Probabilitatea si Cunoasterea. Risc si
Exemplificare - Evolutie in cercetarea in Peisaj,
Urbanism si Amenajarea Teritoriului
33
h. Metode Etice de Cercetare in Societatea Cunoasterii,
versus Societatea Constiintei. Bioetica.

BIOETICA / BIOMEDICINA / BIOTEOLOGIE /

SUSTENABILITATE / REZILIENTA /
DEZVOLTARE ASEZARILOR UMANE, la nivel
URBAN si TERITORIAL

• BIOTEHNOLOGIE
• Conventia Europeana asupra Diversitatii
Biologice – 1922
• Declaratia FAO asupra Biotehnologiei – 2000
• INGINERIA GENETICA
• SOCIO-BIOLOGIA 34
BIOETICA
- Definitii, Granitele Bioeticii, Dualismul Bioetic
- Probleme bioetice fundamentale
- Relatia cu BIOTEOLOGIA
- Bioetica si Educatie

- Termen introdus in 1971 de Van Rensselaer Potter pentru a

defini un domeniu care sa combine cunostintele biologiei,
cu cele ale stiintelor umaniste

- Reprezinta ”studiul sistematic al dimensiunilor morale -

inclusiv viziunea morala, deciziile, conduita, liniile
directoare, etc - ale stiintelor vietii si tratamentelor sanitare,
cu folosirea unei varietati de metodologii etice intr-o
abordare interdisciplinara” – Encyclopedia of Bioethics

- METODE DE CERCETARE BIOETICE

35
I. METODE ETICE DE CERCETARE. EXEMPLIFICARE - PEISAJUL, CA INSTRUMENT AL
MEMETICII ȘI METAETICII ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII

• I. Memetică
– termen care se refera la modelul evolutionist al transferului de
informație bazat pe conceptul de Memă (1976 - Richard Dawkins)
/ analoage Geneticii si Genei
- noua stiinta cognitiva - se ocupa de ideile care au calitatea de a fi
contagioase/”prind”

• Conceptul de Memă
- acea idee/comportament care starneste emulatie, este copiata si
chiar se auto-copiaza, care infecteaza mintile.
- se referă la o unitate de informație culturală - capabilă de a se
propaga de la o minte la alta.
- pot fi fragmente de idei, limbaje, melodii, linii ale modei,
abilități, valori morale și estetice
- un tip de idee complexǎ care se constituie într-o unitate
memorabilǎ distinctǎ / Daniel C. Dennett
CRITICA TEORIEI MEMELOR
LIMITE ALE TEORIEI MEMELOR
NOTIUNEA DE CONSTRUCTIE A MEMEI
RELATIA MEMETICA – ETICA
ETICA APLICATĂ
METAÉTICĂ:
- disciplină având ca domeniu de referință problematica vieții și
conștiinței morale a oamenilor - mijloace pentru realizarea
altor scopuri personale ultime /
- exista si scopurile, valorile sau principiile morale
- domeniu al filosofiei morale, care ne permite să speculăm
asupra principiilor generale, asupra statutului şi asupra
relaţiilor eticii cu alte domenii ale cunoaşterii umane: arta,
ştiinţa, tehnologiile de vârf, etc
Relatie: DOMENIUL CERCETARII – URBANISM,
AMENAJAREA TERITORIULUI, PEISAJ / MEMETICA /
META-ETICA
j. METODE DE CERCETARE TRANSDISCIPLINARE. TEORIA “LEBEDEI NEGRE”.
PRINCIPIUL INCERTITUDINII. PROBABILITATEA SI CUNOASTEREA. RISC SI
EXEMPLIFICARE - EVOLUTIE IN CERCETAREA IN PEISAJ, URBANISM SI AMENAJAREA
TERITORIULUI

Teoria evenimentelor de tip „Lebada Neagra” – Nassim Nicholas Taleb

-metafora folosita pentru descrierea unui eveniment neasteptat (pentru
observator), ce are un impact major, si care, dupa aparitia sa, este rationalizat
retrospectiv.
- serveste la explicarea:
• rolului disproportionat al evenimentelor rare, cu impact major si greu de
prezis ce depasesc limitele asteptarilor normale in istorie (inclusiv a artei si
a stilurilor in peisaj, arhitectura sau in evolutia urbana), stiinta, finante,
economie si tehnologie.
•imposibilitatii calcularii probabilitatii evenimentelor rare cu ajutorul
metodelor stiintifice (datorita probabilitatilor mici).
• prejudecatilor psihologice, individuale si colective, ce ne fac sa devenim
„ignoranti fata de incertitudine” si de rolul masiv al evenimentelor istorice
rare.
1/1
Javier Riera, Light installations 38
Identificarea unui evenimnet de tip „Lebada neagra”
- este o extrema, se gaseste in exteriorul asteptarilor normale,
deoarece nimic din trecut nu poate indica, in mod convingator,
posibilitatea aparitiei sale.
- produce un „impact” extrem.
- in ciuda statutului de eveniment extrem, natura umana ne face sa
producem explicatiile necesare justificarii aparitiei sale doar dupa
aparitia sa, facand evenimentul sa para previzibil si explicabil.
Triplet: raritate, „impact” extrem si previzibilitatea retrospectiva (dar
nu si prospectiva).

„Un mic numar de Lebede Negre explica aproape complet lumea in

care traim, de la succesele ideilor si ale religiilor, la dinamica
evenimentelor istorice, si pana la elementele vietilor noastre
personale.” (Taleb, New York Times)

1/1
• METODE DE CERCETARE REZILIENTE – de depasire a evenimentelor
de tip „Lebada Neagra”
- nu tb sa incercam sa prevedem Lebedele, ci sa fim mai rezistenti
impotriva celor negative, si capabili sa le exploatam pe cele
pozitive.
- critica folosirii modelului distributiei normale (Curba lui Gauss)
ce serveste drept baza pentru calcularea riscului.
- „Cele 10 principii ale unei societati rezistente la Lebada Neagra” –
(Taleb)

- Relatia Metodelor de Cercetare de tip “Lebada Neagra” – Rezilienta

in domeniul Urban si Teritorial

Exemple de “LEBEDE NEGRE” cu impact in domeniul Urbanismului,

Peisajului si Amenajarii Teritoriului - Aplicare pe Teza de Doctorat
1/1
• BIBLIOGRAFIE:
BIBLIOGRAFIE (minimala):
• Bohm, D., Science as Perception-Communication, în F. Suppe (ed.), The Structure of Scientific Theories, Urbana,
University of Illinois Press, 1974.
• Camus, Michel, Nicolesco, Basarab, Declaration and Recommendations of the International Congress Which
University for Tomorrow ? Towards a Transdisciplinary Evolution of the University, Locarno, Elvetia, 1997,
[Link]
• Carta Transdisciplinaritatii I, Convento da Arrábida, 6 noiembrie 1994, Comitetul de redactare: Lima de Freitas,
Edgar Morin și Basarab Nicolescu, traducere de Horia Vasilescu.
• Draganescu, Mircea, Inelul Lumii Materiale, Editura Științifică și Enciclopedică, București,1989.
• Malita, Mircea, Zece mii de culturi, o singura civilizație, Editura Nemira, București, 2002.
• Moraru, Ion, Strategii creative transdisciplinare. Introducere în scientoeuristica, Editura Academiei Romane, 1992.
• Nicolescu, Basarab, Camus, Michel, Rădăcinile libertății, Editura Curtea Veche, Colecția ”Seria Actual”, București,
2004
• Nicolescu, Basarab, Știința, sensul și evoluția. Eseu asupra lui Jakob Böhme, Ediția a II-a, Editura Vitruviu, Colecția
„Eseu“, București, 2000.
• Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, Colectia ”Idei Contemporane”, Seria Plural,
Iași, 1999.
• Popper, Karl R., Logica cercetării, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

BIBLIOGRAFIE (Titular Curs: prof. dr. arh. Cerasella CRĂCIUN)

• Crăciun, Cerasella, “Metode de abordare şi cercetare exploratorii în urbanism și peisagistică. Epistemologia și
Transdisciplinaritatea - Instrumente de cercetare a Peisajului Natural, Antropic și Cultural.”, (106 pagini), ISBN 978-
606-638-042-3, Editura Universitară "Ion Mincu", Bucuresti, 2012.
• Crăciun, Cerasella, Metode și tehnici de cercetare, material şi instrument didactic (51 pagini, format A5, alb-negru),
ISBN: 978-606-28-0356-8, Editura Universitară București, 2015
• Crăciun, Cerasella, “Pluridisciplinarity, interdisciplinarity and transdisciplinarity - methods of researching the
metabolism of the urban landscape” (pag.3-14 – 11 pag.), în Partea I: ”Introduction – Research / Method /
Transdisciplinarity – Metabolism”, a cărții “Planning and designing sustainable and resilient landscapes” (321 pagini,
din care 117 ilustrații color), ISBN 978-94-017-8535-8, Seria: Springer Geography, (editori: Crăciun, Cerasella;
Bostenaru-Dan, Maria), Editura Springer, 2014.
• Crăciun, Cerasella,’’Metabolismul Urban. O abordare neconvențională a organismului urban’’, (366 pagini in Format
1/1
A5, color), Editura Universitară “Ion Mincu”, ISBN 978-973-1884-14-1, Bucuresti, 2008.
BIBLIOGRAFIE (extinsa):
• Benson, Thomas, Five arguments against interdisciplinary studies, Issues în Integrative Studies 1, 1982.
• Blaga, Lucian, Despre conştiinţa filosofică, Editura Facla, Timișoara, 1968.
• Budnariu, S. , Istoria ideilor politice, Editura Politică, Sibiu, 2000.
• Castells, Manuel, Space of Flows, Space of Places: Materials for aTheory of Urbanism in the Informations Age, în The
Cybercities Reader, Routledge, London, 2004.
• Cucoș, C., Educație. Dimensiuni Culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași, 2000.
• Delors, Jacques, Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei
• Internaționale pentru educație în sec. XXI, Editura Polirom, Iași, 2000.
• Einstein, Albert, Cum văd eu lumea ?, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.
• Epistemologie. Insemnari de Seminar, On-line, Bucuresti, 2005.
• Epistemologie. Orientari contemporane, Editura Politica, 1974.
• Flew, Antony, Dicționar de filozofie și logică, Editura Humanitas, București, 1996.
• Flonta, M., Cognitio. O introducere critică în problema cunoaşterii, Editura All,
• Bucureşti, 1994.
• Flonta, M., Istoria traditionala și istoria modernă a științei, articol în Revista de filosofie, nr 3, 1981.
• Georgescu, St., Flonta, M., Pârvu, I., Teoria Cunoașterii Științifice, Editura
• Academiei, 1982.
• Iliescu, A. P., Socaciu, E. M., Fudamentele gândirii politice moderne,
• Editura Polirom, 1999.
• Klibansky, Raymond, Panofsky, Erwin, Saxl, Fritz, Saturn și Melancolia. Studii de filosofie a naturii, religie și arta,
Editura Polirom, Biblioteca de Istorie a Științelor, Iași, 2002.
• Kuhn, Thomas, S., Structura Revoluțiilor științifice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.
• Kuhn, Thomas, S., Structura revoluţiilor ştiinţifice, Editura Humanitas, Bucureşti,1999, editie completa.
• Larousse, Dictionnaire Encyclopedique, Nouvelle Edition, 1995.
• Laudan, L., Progress and its Problems. Towards a Theory of Scientific Growth, Berkeley, University of California Press,
1977.
• Macdonald, Roderich, Trandisciplinarity and Trust, în Sommerville&Rapport, 2000.
• Magnan, Rene si Mathieu, Herve, Orthopoles Villes eu iles, Centre de Recherche D’urbanisme, Editeur 4, Avenue du
Recteur Poincare – 75782, Paris, Cedex 16, 1975. 1/1
BIBLIOGRAFIE (extinsa):

• Manderson, Desmond, Some Considerations about Transdisciplinarity: A new Metaphysics?, în

Sommerville&Rapport, 2000.
• Mânzat I., Psihologia sinergetică, București, Editura Pro Humanitate, 1999.
• Mânzat I., Psihologia transpersonală, Iași, Editura Cantes, 2002.
• Mânzat I., Brazdău O. Conștiința multidimensională, București, Editura Psyché, 2003.
• Merleau-Ponty, J., Cosmologia secolului XX, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978
• Moraru, Ion, Știința și Filosofia creației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.
• Odobleja, Ștefan, Psihologia Consonantistă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
• Ortega y Gasset, José, Ce este filosofia ? Ce este cunoaşterea?, Editura Humanitas, 1999.
• Pierce, Charles, S., Semnificație și acțiune, Editura Humanitas, București, 1990.
• Parvu, Ilie, Introducere în epistemologie, Editura Polirom, Colecția Collegium – Filosofie, Iași, 1998.
• Pârvu, Ilie, Existență și realitate în știință și filosofie, Editura Politică, 1978.
• Pohl, Christian, Hirsch Hadorn, Getrude, Principles for Designing Transdisciplinary Research – Proposed by the Swiss
Academies of Art and Sciences, Oekom Verlag, Munchen, 2007.
• Popper, Karl R., Filosoful – Rege ?, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.
• Popper, Karl R., Filosofie socială și filosofia științei, Editura Trei, Colecția Filosofie, Iași, 2000.
• Ramadier, Thierry, Transdisciplinary and its challenges: the case of urban studies, Futures 36, Elsevier, 2004,
[Link]
• Stengers, Isabelle, Inventarea științelor moderne, Colecția ”Plural M”, Editura
• Polirom, Iași, 2001.
• The International Encyclopedia of the Social Science, David L. Sills, NY, The MacMillan Company and The Free Press,
vol. XVI, 2001.
• Toffler, Alvin, Șocul Viitorului, Editura Politică, București, 1974.
• Toffler, Alvin, Al Treilea Val, Editura Politică, București, 1986.
• Toulmin, Stephen, Human Understanding, Princetown, Princetown U.P., 1972.
• Toynbee, Arnold J., A Study of History, Oxford University Press, London, New York, 1964

1/1