CEDAREA IN VITRO A SUBSTANȚEI

MEDICAMENTOASE DIN PRODUSE

[Link] DE DIZOLVARE

Testul de dizolvare a devenit în ultimul sfert de secol cel mai valoros test in vitro pentru estimarea
performanțelor unui produs farmaceutic. Introdus inițial ca test de rutină în controlul calităţii
produsului finit, în ultimii ani a căpătat noi valențe fiind cel mai important ghid în dezvoltarea de noi
formulări de produse farmaceutice și un instrument esențial pentru estimarea biodisponibilității. Ca
urmare, astăzi testul de dizolvare este folosit de către industria farmaceutică la selectarea celor mai
performante formulări care să fie testate clinic, la controlul calității fiecărei serii de produs finit
înainte de punerea pe piață, la verificarea dacă modificările în formulare sau proces tehnologic
influențează performanța clinică a unui produs aprobat sau chiar la scutirea de bioechivalență a unor
medicamente generice (dacă se îndeplinesc anumite condiții).
Pentru ca un test de dizolvare să fie util la caracterizarea unui produs farmaceutic, el trebuie să fie
suficient de discriminatoriu în ceea ce privește performanța diferitelor formulări. 
Scopul principal al testului de dizolvare, de a caracteriza în mod cât mai fidel performanța unui
produs medicamentos, nu poate fi îndeplinit dacă nu este capabil să furnizeze rezultate precise,
exacte și reproductibile.

1. Principii de dezvoltare a echipamentelor utilizate în studii de dizolvare

 
1. Forma, dimensiunile și poziția fiecărui component –standardizate
.2. Design-ul trebuie să fierelativ simplu, facilitând utilizarea și adaptarea la diferite condiții de
testare, generând rezultate reproductibile.
3. Vitezele de dizolvare obținute în condiții similare celor fiziologice trebui să se coreleze
cuprocesele de asborbție in - vivo pentru care dizolvarea este etapă limitantă.
4. Aparatul trebuie să permită obținerea unei intensități variabile, controlate a agitării lichidului
(uniformă, moderată, non-turbulentă).
 5. Trebuie să permită introducerea ușoară a formei farmaceutice în mediul de dizolvare, dar și
menținerea complet imersată. Pe durata testului, comprimatul sau capsula trebuie să sufere
eroziuni,frecări sau loviri minime.
 6. Sistemul de stocarea mediului de dizolvare trebuie să permită evitarea evaporării ,termostatarea
și, preferabil,inspectarea vizuală a conținutului (dezintegrare, direcții de curgere afluidului etc.).
Menținerea condițiilor sink se realizează prin volume mari sau prin funcționarea în flux,cu înlocuirea
permanentă a fluidului din vas.
 [Link] probelor pentru analiza cantitativă, manuală sau automată, trebuie să se poată realiza
fără întreruperea agitării . Pentru prelevarea automată este necesară efectuarea filtrării în flux.
 8. Aparatul trebuie să permtiă evaluarea mai multor tipuri de forme farmaceutice
(comprimatedezintegrabile, non-dezintegrabile, dense, flotabile; capsule, pulberi fine etc.).

2. Politicile oficiale ale Farmacopeei Americane în dezvoltarea testelor de dizolvare (1976)

 
(1) analiza datelor furnizate de industrie legate de dizolvarea in- vitro și biodisponibilitate, ca bază
pentruselectarea monografiilor și condițiilor de acceptare;
 
(2) stimularea utilizării aparatelor USP I și II (descurajarea proliferării inutile a aparatelor);
 
(3) analiza profilelor de dizolvare, în selecția punctelor de prelevare și a limitelor de acceptare;
 
(4) includerea în analiză a datelor de biodisponibilitate existente

(5) în absența datelor de biodisponibilitate, standardele se stabileau pornind de la formulările cu

utilitateterapeutică dovedită;
 
(6) în cazul adoptării oficiale a unei monografii specifice incluzând test de dizolvare, acesta
înlocuiavechiul test de dezagregare (cu excepția utilizării mediilor hidroalcoolice, pentru substanțele
greu
solubile în sisteme apoase).

3. Caracteristici generale ale testelor de dizolvare

• Pot avea caracter non-discriminatoriu sau supra-
discriminatoriu în raport cu performanțele in-vivo
• Formulările care asigură o dizolvare a substanței active ≥70% în cel mult 45 de minute nuprezintă
probleme semnificative de bioechivalență. 
•Testele de dizolvare cu un singur punct de prelevare (proceduri de control al calității pentru
formele cu cedare imediată) nu furnizează dovezi adecvate privind calitatea farmaceutică sau
biodisponibilitatea.
• Un test de dizolvare este biorelevant dacă permite obținerea de corelații in-vitro in-vivo (IVIVC).
• IVIVC sunt specifice fiecărui produs

4. Aplicabilitatea testelor de dizolvare

• Testarea inter-șarjă
• Instrument de selecție pentru etapa de cercetare-dezvoltare
• Test de control al procesului tehnologic și de asigurarea calității
• Evaluarea necesității studiilor de bioechivalență:
• scalarea între doze (concentrații) diferite;
impactul variațiilor (SUPAC, Scale-Up Post Approval Changes);
• similaritatea (echivalența) produselor multi-sursă.
 
[Link]ții de dezvoltare
 Teste care semnalează cu acuratețe posibile probleme de performanță in-vivo, generate prin
schimbări de compoziție sau proces (asigură calitatea adecvată și performanțe reproductibile).
 • Asigurarea unui caracter predictiv asupra perfomanțelor in-vivo.
• Reducerea experimentării clinice inutile, accelerarea procesului de cercetaredezvoltare și a
procesului de evaluare a variațiilor (SUPAC)

6. Elementele constitutive ale echipamentelor de dizolvare

• Condiții pentru materialele inerte utilizate pentru
fabricarea elementelor:
• să nu adsoarbă sau să nu reacționeze cu componentele analizate,
• să nu cedeze componente.
• Vasele de dizolvare -sticlă sau alt material inert, transparent
Vasele sunt prevăzute cu capace de dimensiuni adecvate, permițând introducerea elementelorde
agitare și a unităților de dozare, dar și prelevarea probelor (manual sau automat) saumonitorizarea
parametrilor (de exemplu, a temperaturii, uneori a pH-ului).
•Motor - permite controlul direct și menținerea constantă a vitezei deagitare (±4 rpm).
•Tijă metalică, având fixat direct sau adaptat (printr -o tijă intermediară înfiletată în tija principală)un
element specific în care se introduc unitățile de dozare, la începutul testului de dizolvare
Coșuleț- aparatul 1 USP /paletă aparatul 2 USP (oțel inox AISI 316).
• Acestea trebuie să fie perfect uscate inițial, pentru a preveni inițierea unor procese dedezintegrare
sau dezagregare înainte de imersarea completă în fluid).•
 
Avantaje
•fabricate prin turnare–variabilitate redusă a dimensiunilor, reproductibilitatea formei;
 •manipulare ușoară și sigură;
 •cost redus

Dezavantaje
• transfer termic let (încălzire mai lentă; uneori temperatura setată este mai mare decât cea dlucru);
• rezistență redusă la uzură (înlocuire mai frecventă; zgârieturi-captarea particulelor sau alterări
hidrodinamice);
•deformare prin utilizare îndelungată (verificare frecventă);
 
•scăderea transparenței în timp.
 
Condiții generale de reglare a aparatelor 1 și 2 USP
 •Deviațiile admise între axul tijei și cel al vasului sunt de maxim 2 mm in orice punct, fărăvibrații
semnificative care să determine modificări ale proceselor de dizolvare.
 •Distanța dintre capătul inferior al elementului specific (centrul coșulețului, respectiv al tijei)
șifundul vasului este reglată la 25±2 mm
Pentru aparatul 2 USP se acceptă construcția din 2 segmente detașabile, respectându-se
condițiile menționate anterior.•
 
Elementele sunt fabricate din oțel inox acoperit sau nu cu un material inert (de
exemplutetrafluoroetilenă).
•Pentru formele farmaceutice flotabile, se permite utilizarea unor spire din material inert (sinker ).de
scrie un tip special de sinker  cilindric.

Aparatele 1 și 2 US-forme cu cedare prelungită

• Procedurile sunt similare celor descrise anterior pentru formele cu cedare imediată
•Testele includ minim 3 probe, la intervale de timp de ordinul orelor.

Aparatele 1 și 2 USP- forme cu cedare întârziata

• Sunt descrise două metode, fiecare incluzând două stadii de testare: stadiul acid (acid clorhidric 0.1
N) și stadiul tampon (pH=6.8 ± 0.05).
Studiul cedării metoprololului din forme orale. II. Eliberarea
din forme cu cedare prelungită

In lucrarea de faţă ne-am propus realizarea unor forme farmaceutice cu cedare prelungită pe bază de
metoprolol inclus în medii hidrofile de metocel sau carbopol (10%, 20% şi 30% polimer hidrofil) şi
testarea cineticii eliberării metoprololului din aceste formulări în două etape distincte: 60 de minute
în acid clorhidric 0.1 N (simulând mediul gastric), şi patru ore în soluţie tampon fosfat pH 6.8
(simulând mediul intestinal). Din datele obţinute se observă faptul că pentru formulările conţinând
metocel viteza cedării metoprololului este mult inferioară decât cea a formulărilor conţinând
carbopol. Este binecunoscut faptul că cinetica eliberării substanţei medicamentoase din matriţele
hidrofile este controlată de difuziune, atât timp cât polimerul hidratat rămâne intact. S-a găsit astfel o
relaţie liniară între cantitatea de substanţă medicamentoasă liberată şi rădăcina pătrată a timpului,
care arată că ecuaţiile lui Higuchi, valabile pentru explicarea eliberării din matriţe insolubile, pot fi
aplicate şi în cazul matriţelor hidrofile.
Realizarea de forme farmaceutice cu cedare prelungită reprezintă o căutare continuă în cercetarea
farmaceutică, datorită unor avantaje pe care le oferă aceste forme, cum ar fi:

▪ eliminarea fluctuaţiilor nivelurilor medicamentoase plasmatice, cu importanţă deosebită în cazul

administrării medicamentelor care au un domeniu îngust al concentraţiilor terapeutice; exemple de
clase medicamentoase care se încadrează: anticonvulsivante, cardiotonice, antibiotice, antiaritmice
etc.;
▪ viteză de cedare cunoscută pe o perioadă lungă de timp;
▪ prelungirea duratei de acţiune a dozei administrate, în cazul substanţelor cu timp de înjumătăţire
scurt;
▪ îmbunătăţirea complianţei bolnavilor cu regimul de dozare al medicamentului;
▪ reducerea efectelor adverse, atât la nivel local, cât şi sistemic.

Pe de altă parte, cercetările în această direcţie sunt destul de anevoioase pentru că formele proiectate
trebuie controlate cu mult mai amănunţit, în vederea evidenţierii posibilităţilor de evitare a
dezavantajelor sistemelor farmaceutice cu acţiune prelungită, cum ar fi:

▪ pericolul supradozării, în cazul în care doza este mai mare decât în formele farmaceutice
convenţionale;
▪ prelungirea unui efect toxic accidental sau a unui efect secundar nedorit;
▪ reproductibilitatea acţiunii, datorată golirilor repetate ale conţinutului gastric [1];
▪ eficacitatea scăzută sau inexistentă, în cazul în care medicamentul nu se absoarbe prin mucoasa
intestinală;
▪ dificultate în ajustarea posologiei pentru anumite cazuri de farmacocinetici interindividuale;
▪ inflexibilitatea în regimul de dozare;
▪ costul mai ridicat decât pentru formele convenţionale.
TESTUL DE DIZOLVARE

Testul de dizolvare a fost împărţit în două etape distincte: o primă etapă a constituit-o testarea cedării
substanţei active, după menţinere timp de 60 min. în HCl 0.1 N (simulând mediul gastric), iar cea de-
a doua etapă a constituit-o menţinerea respectivelor comprimate timp de încă patru ore în soluţie
tampon fosfat pH 6.8 (simulând mediul intestinal) şi evaluarea profilului cedării metoprololului din
comprimate în acest interval de timp. O prezentare a parametrilor dizolvării este realizată sumar în
Tabelul 1.

FORMULARI TESTATE

Au fost formulate şase produse diferite, conţinând câte 100 mg de metoprolol tartrat. Trei dintre
formulări conţineau diverse concentraţii de carbopol, iar celelalte trei conţineau diverse concentraţii
de metocel pentru a asigura cedarea prelungită a substanţei active.
Analiza cantitativă a metoprololului eliberat s-a realizat prin determinarea spectrofotometrică a
absorbanţei probelor la lungimea de undă corespunzătoare absorbţiei maxime a metoprololului care,
în mediu gastric simulat, a fost la 275 nm.

REZULTATE SI DISCUTII.
Cedarea din formulări pe bază de metocel.
Observăm, în primul rând, că avem o variabilitate destul de mare „intra-formulare”, adică între
comprimatele din aceeaşi formulare şi aceeaşi şarjă experimentală. Ţinând cont că reglementările în
vigoare impun o limitare în ceea ce priveşte variabilitatea („standard deviation of any product should
be less than 10% from second to the last time point”), intervale de variaţie de peste 20%, care se văd
cu ochiul liber în toate cele trei formulări în unele din puncte, sunt un semn de instabilitate şi
impredictibilitate a cineticii de eliberare. De remarcat şi faptul că această instabilitate se referă
esenţial la porţiunea de curbe corespunzătoare dizolvării în mediu neutru, cea din mediu acid (prima
oră) fiind cu mult mai redusă.

Cedarea din formulări pe bază de Carbopol.

Curbele de dizolvare din câte patru comprimate din fiecare din cele trei formulări pe bază de
carbopol sunt redate în Figura 3, a–c. Se observă că „intravariabilitatea” mare a profilelor în mediu
neutru apare chiar mai evidentă decât la formulările pe bază de metocel. Viteza de dizolvare este mai
mare în mediu acid, dar diferenţa între viteza în mediu acid şi cea în mediu neutru este mai mică,
astfel încât avem o trecere lină de la un domeniu la celălalt. O deosebire semnificativă faţă de
formulările pe bază de metocel este aceea că efectul de „retardare” depinde de concentraţia de
carbopol. La o examinare sumară se poate observa că cele trei curbe sunt net diferite, ele respectând
ierarhia concentraţiilor de retardant: cu cât acesta este mai mare, cu atât viteza şi gradul de cedare
scad.

Comparaţii metocel–carbopol
Se observă faptul că pentru formulările conţinând metocel (P1, P2 şi P3), viteza cedării
metoprololului este mult inferioară decât cea a formulărilor conţinând carbopol (Figura 5). Un aspect
demn de semnalat îl constituie faptul că pentru primele trei produse proporţia diferită de metocel nu
conduce la modificări semnificative ale vitezei de cedare a substanţei active din produsul
medicamentos (la 5 ore proporţiile de substanţă dizolvată fiind de 64.00 pentru P1, 50.85 pentru P2
şi 65.66 pentru P3), în timp ce în cazul celorlalte trei formulări cantitatea de carbopol conţinută
determină modificări dramatice ale cedării. Astfel, formularea P4, care conţine 30% carbopol,
cedează în 5 ore aproximativ 65% din substanţa activă, comportându-se asemănător produselor P1–
P3. În schimb, viteza cedării metoprololului creşte semnificativ cu scăderea cantităţii de carbopol
(P5 – 91%, P6 – 97%) (Figura 6).
 Concluzii

Atât metocelul, cât şi carbopolul, asigură o retardare a metoprololului, prelungind timpul de

dizolvare de la 30 min. pentru produsele neretardate la intervale mai mari de 5 ore. La concentraţii
similare, metocelul este mai eficient decât carbopol. Metocelul trebuie folosit în concentraţii mai
mici de 10%, iar carbopolul în concentraţii mai mari de 30%. Efectul celor doi retardanţi este mult
mai puternic în mediu neutru. Un test de dizolvare discriminator trebuie să includă în mod
obligatoriu şi un mediu de cedare acid şi un mediu neutru, cedarea iniţială în mediu acid şi cea
ulterioară în mediu neutru apropiind testul de dizolvare mult mai mult de condiţiile fiziologice, fiind
mai „biorelevant”.

ANALIZA CINETICII DE CEDARE IN VITRO A CARBAMAZEPINEI DIN

FORME FARMACEUTICE CU CEDARE PRELUNGITĂ
In acest capitol este prezentată analiza cineticii de cedare în vitro a carbamazepinei din preparate
farmaceutice cu cedare prelungită, prezente pe piaţa românească. Au fost analizate 9 preparate
farmaceutice comercializate de 4 companii farmaceutice. În cadrul analizei cineticii de cedare in
vitro, s-au testat în primul rând metodele mecanistice simple, începând cu cinetica de ordin 1 sau 0.
În final, în incercarea de a găsi un model cinetic care să descrie cu cât mai mare acurateţe datele
experimentale, au fost construite modele cinetice complexe mecanistice, alcătuite din combinaţii de
procese elementare de ordin 1 sau 0. Au fost luate în studiu toate produsele farmaceutice cu
carbamazepină cu eliberare prelungită existente pe piaţa din România.
BIBLIOGRAFIE
Biofarmacie - Teste de Dizolvare | PDF ([Link])

Microsoft Word - rezumat [Link] ([Link])

Studiu clinic ([Link])

CEDAREA IN VITRO A SUBSTANȚEI MEDICAMENTOASE DIN PRODUSE [Link] DE DIZOLVARE.

| Request PDF ([Link])

Medicamentele orale cu timp de eliberare ultraprelungit: date clinice şi perspective ([Link])

FOLEA COSMIN