MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

ACADEMIA FORȚELOR AERIENE

„HENRI COANDĂ”

BOMBELE DE AVIAȚIE

Conducător științific:
[Link]. Ionică CÎRCIU
Autor:
[Link]. George DIMA

BRAȘOV
- 2020 -
 CUPRINS

Introducere ............................................................................................................................ 3
Componentele bombei .......................................................................................................... 5
Tipuri de bombe ....................................................................................................................8
Bombe cu destinație de bază .....................................................................................8
Bombe explozive ...................................................................................................... 9
Bombe chimice ......................................................................................................... 11
Bombe incendiare ..................................................................................................... 11
Bombe perforante ......................................................................................................12
Bombe speciale ......................................................................................................... 13
Tipuri de ghidare ...................................................................................................................15
Bombe cu dirijare laser ............................................................................................. 16
Bombe cu dirijare optoelectronică ............................................................................ 17
Bombe cu dirijare gps ............................................................................................... 17
Aeronave și armamentul echipat ...........................................................................................19
F-16 ........................................................................................................................... 19
JAS 39 Gripen ...........................................................................................................21
Eurofighter ................................................................................................................ 22
A-10 .......................................................................................................................... 23
Bibliografie ........................................................................................................................... 25
 1. INTRODUCERE

Bombele de aviație sunt arme, de regulă, explozive sau incendiare, ce sunt menite să
călătorească prin aer pe o traiectorie previzibilă, fiind proiectate să fie lansate din aeronave.
De-a lungul timpului, bombele au evoluat, de la simple grenade aruncate de un membru al
echipajului la bombe ghidate prin laser.
Primele bombe au fost lansate în 1849, în timpul
Primului Război de Independență al Italiei, de către
austriaci. Au fost utilizate baloane cu aer cald fără pilot, ce
cărau câte o bombă. Lansarea bombelor din aeronave mai
grele decât aerul nu s-a practicat până în Războiul Italo-
Turc. Pe 1 Noiembrie 1911, Giulio Gavotti (Fig. 1.1) a
lansat 4 grenade dintr-o aeronava Bleriot (Fig. 1.2).
Utilizarea bombelor a continuat în conflictele ce au
urmat. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic,
Christo Poprakchiev, un pilot al Forțelor Aeriene Bulgare, a sugerat Fig. 1.1 Giulio
Gavotti
folosirea aeronavelor pentru a lansa bombe, care erau
numite grenade în Aramta Bulgară la acea vreme.
Căpitanul Simeon Petrov a dezvoltat această idee și a
modificat grenadele, oferindu-le o formă aerodinamică și
montarea uui stabilizator cruciform. Aceste dispozitive
erau capabile să formeze gropi de 1 metru adâncime și
diametru de 4-5 metri. Pe 16 Octombrie 1912, pilotul Radul Milkov și obser- Fig 1.2
Aeronavă Bleriot
-vatorul Prodan Tarakchiev au dus la capăt, ce s-a presupus a fi, un zbor de recunoaștere în
jurul pozițiilor ocupate de turci, Cetatea Erdine. Aeronava Albatros F-2 era echipată cu
bombe, dispuse în coșuri în lateralul
aeronavei (Fig. 1.3). Două bombe au fost
aruncate pe stația feroviară Karağaç. După
această zi, utilizarea aeronavei în acest scop
s-a practicat până la sfârșitul războiului, iar,
ulterior, devenind un mod principal de atac
în războaiele ce vor urma. Fig. 1.3 Ilustrarea primului tip de bombardament
Al Doilea Război Mondial s-a terminat datorită efortului Aliaților de a învinge mașinăria de
război germană. Un rol important în acest efort l-au avut bombardamentele strategice ale
orașelor în care se aflau fabricile de tancuri, aeronave și armament. Din păcate, nu doar
punctele strategice au fost afectate, ci și zeci de mii de civili. Atrocitățile din acea perioadă au
fost produse de ambele părți combatante, de la bombele ghidate germane V-1 și V-2 țintite
asupra Londrei până la distrugerea orașului Dresden de către bombardierele B-17 și
Lancaster. Al Doilea Război Mondial s-a încheiat și mai tragic, Japonia fiind obligată să
capituleze în urma bombardamentelor de la Hiroshima și Nagasaki, unde au fost folosite
primele bombe atomice.
În continuare, acest referat va detalia tipurile de bombe și modul de funcționare, în sensul
clasificării lor după modul de detonare, tipul impactului și modalități de ghidare.
 2. COMPONENTELE BOMBEI

Bombele de aviaţie sunt proiectile cu ampenaj destinate a fi lansate de la bordul

aeronavelor asupra obiectivelor terestre, de pe apă sau sub apă, urmând a se mişca pe
traiectorie sub acţiunea forţei gravitaţionale şi a vitezei iniţiale imprimată de aeronava
purtătoare. Bombele de aviaţie au calibre neriguros stabilite (prin calibrul bombelor de aviaţie
se înţelege masa nominală a acesteia exprimată în kg.), iar focoasele lor au alte principii de
funcţionare. Rolul aviaţiei de bombardament este, teoretic, de a lovi cât trebuie, când trebuie
şi unde trebuie pentru a produce perturbaţii în capacitatea de apărare până la neutralizarea ei.
Bombele de aviaţie pot avea următoarele forme:
 cilindrică simplă;
 cilindrică monogivală;
 cilindrică biogivală;
 dubluconică;
 dubluconică mult alungită (fus);
 elipsoidală;
 paralelipipedică;
 prismatică.

3 4 7
2 5 6
1

Fig. 2.1 Compunerea bombei

 Compunerea bombei (Fig. 2.1)

1 – ogiva bombei;
2 – corpul bombei (încărcătura de luptă);
3 – inel de agăţare;
4 – focos şi detonator;
5 – elice pentru armarea focosului;
6 – tijă pentru armarea focosului;
7 – ampenaj cilindro-conic;
8 – focos de ogivă.
Ogiva bombelor – rolul ogivelor este de a asigura o formă aerodinamică necesară
atât pentru a se putea asigura stabilitatea bombei pe traiectorie cât şi o viteză mai mare de
cădere. În cazul în care bombele, în partea de coadă, au aceeaşi formă conică sau tronconică,
se obişnuieşte a se numi în sens pirotehnic tot ogivă, de unde şi denumirea de bombe mono şi
biogivale. În funcţie de destinaţia bombelor, ogivele pot avea următoarele forme:
 conică scurtă (la bombe explozive, exploziv-fugase sau unele bombe incendiare);
 conică alungită (la bombele perforante);
 semisferică (la unele bombe explozive, exploziv-fugase, incendiare, toxice şi de
marcare a şintelor, la bombele luminoase şi fotoluminoase);
plată (pentru bombele fugase, antisubmarine, antitanc, incendiare, etc.).
Corpul bombei (carcasa) – poate fi confecţionat, funcţie de natura sau destinaţia lor,
din oţel forjat, plăci de oţel sudate, oţel turnat, aluminiu, lemn, ceramică, tablă de fier moale,
carton presat, masă plastică sau sticlă.
Cârligul de acroşare – prinderea bombelor în lansatoare se realizează cu ajutorul
unor cârlige de oţel, care sunt fixate pe corpul bombelor, la ogivă, la fund sau cu ajutorul
unor chingi de oţel, care cuprind bomba în zona centrului de greutate.
Încărcătura bombelor – bombele de aviaţie pot fi încărcate cu anumite substanţe,
capabile prin proprietăţile lor, să provoace distrugeri prin schije, suprapresiune, prin schije şi
suprapresiune, prin incendii, prin gazări, infectări şi epidemii, acţionând direct asupra forţelor
vii şi asupra tehnicii de luptă. Bombele mai pot fi încărcate cu materiale propagandistice sau
cu obiecte trucate care produc teroare şi diversiune.
Ochiul (gaura) focosului – prin ochiul focosului se introduc în corpul bombei
iniţiatorii, detonatorii şi apoi mecanismul de iniţiere – focosul.
 Ampenajul bombelor – pentru ca bombele să nu fie răsturnate de pe traiectoria lor,
este nevoie ca centrul de presiune să se afle în spatele centrului de greutate. Pentru aceasta
este necesar ca în partea de coadă a bombelor să fie montat un stabilizator sau ampenaj. Cele
mai obişnuite forme de ampenaj sunt:
 pătrate;
 conice cu patru aripi;
 conice cu cerc;
 cilindrice;
 prismatice (închise la ambele capete);
 paraşute din pânză tare;
 benzi din pânză tare.
Fundul bombelor – partea opusă ogivei unde se aplică în general ampenajul. Poate fi
conic, tronconic, semisferic sau cilindric simplu.
 3. TIPURI DE BOMBE

Bombe cu destinație de bază

O bombă cu destinație de bază este proiectată pentru a satisface simultan caracteristici

de penetrare, fragmentare și efect exploziv. Acest tip de bombă este cel mai des folosită de
către avioanele de bombardament sau vânătoare bombardament fiind eficientă împotriva
trupelor terestre, vehiculelor blindate sau clădiri.
Bombele cu destinație de bază sau „general purpose bombs” în termeni NATO,
folosesc o carcasă metalică cu pereți groși în interiorul căreia se află încărcătura explozivă.
De regulă, explozibilul folosit este TNT, compozit B sau Tritanol și reprezintă circa 30-40%
din greutatea totală a bombei. Variantele moderne ale acestor bombe sunt proiectate să reducă
frecarea cu aerul atunci când sunt acroșate de aeronavă.
În cazul aeronavelor de atac la sol care execută misiuni la altitudini joase, există
pericolul de a fi surprinse de suflul exploziv al propriei bombe. Astfel, ca soluție
constructivă, bombele cu destinație de bază au fost echipate cu retardiere, parașute sau
ampenaje speciale pentru a le încetini coborârea și pentru a oferi timpul necesar aeronavei să
degajeze zona. De asemenea, aceste bombe pot fi dotate cu o varietate de focoase și
detonatoare, în funcție de efectul dorit. Un exemplu concret îl reprezintă detonatorul „daisy
cutter” folosit de aviația americană în războiul din Vietnam. Acest tip de detonator era
caracterizat de o tijă lungă ce venea în prelungirea vârfului bombei și permitea detonarea
acesteia din urmă atunci când focosul lua contactul cu orice suprafață dură. Astfel că explozia
avea loc la nivelul solului sau
deasupra acestuia maximizându-se efectul destructiv al bombei. Fără acest dispozitiv,
exista posibilitatea ca bomba sa se detoneze după ce intra în pământ reducându-și efectul
omorâtor.
În Tabelul 3.1 se regăsesc diferite tipuri de bombe cu destinație de bază produse în
prezent împreună cu țara de provenință și greutatea nominală a acestora.
 Denumirea bombei Greutatea nominală (Kg) Țara de proveniență
Mark 81 113
Mark 82 227 Statele Unite
Mark 83 454
Mark 84 907
FAB 100 100
FAB 250 250 Rusia
FAB 500 500
FAB 1000 1000
SAMP 125
SAMP EU2 250 Franța
SAMP T200 400
SAMP BL4 1000

Tabelul 3.1

Bombe explozive
Bombele explozive folosesc o carcasă metalică cu pereți groși cu umplutură explozivă
(de obicei TNT , Compoziția B sau Tritonal în serviciul NATO sau Statele Unite) care
cuprinde aproximativ 30% până la 40% din greutatea totală a bombei. Termenul britanic
pentru o bombă de acest tip este „caz mediu” sau „capacitate medie” (MC). Bomba GP este o
armă comună a avioanelor de luptă și a avioanelor de atac, deoarece este utilă pentru o
varietate de aplicații tactice și relativ ieftină.
Bombele explozive sunt adesea identificate prin greutatea lor (de exemplu, 227 kg). În
multe cazuri, aceasta este strict o greutate nominală (contravaloarea la calibrul unei arme de
foc), iar greutatea reală a fiecărei arme individuale poate varia în funcție de sistemele de
retardare, de topire, de transport și de ghidare. De exemplu, greutatea reală a unei bombe
M117 din SUA , nominal 340 kg (750 lb), este de aproximativ 372 kg (820 lb).
Cele mai multe bombe moderne cu jet de aer sunt proiectate pentru a minimiza
tragerile pentru transportul extern pe aeronavele lipsite de golfuri.
În atacurile de mică altitudine, există pericolul ca aeronava atacantă să fie prinsă în explozia
propriilor arme. Pentru a rezolva această problemă, bombele explozive sunt adesea echipate
cu retardere , parașute sau aripioare pop-out care încetinesc coborârea bombei pentru a
permite aeronavei să scape de detonare.
Bombele explozive pot fi echipate cu o varietate de fuzuri și aripioare pentru diferite
utilizări. Un exemplu notabil este fuzeaua „ tăietor de margarete ” folosită în armele
americane din epoca războiului din Vietnam, o sondă extinsă destinată să se asigure că
bomba va detona pe contact (chiar și cu frunziș), mai degrabă decât să se îngroape în pământ
sau în noroi, ceea ce ar reduce eficacitatea acesteia . (Aceasta nu a fost prima instanță a unor
astfel de dispozitive. Încă din cel de-al doilea război mondial , Luftwaffe folosea fuzele cu
nasul extins pe bombele aruncate de bombardierele Stuka și alte aeronave din exact același
motiv. O explozie la câțiva metri deasupra solului este de multe ori mai eficient și are o rază
mult mai mare decât cea care întârzie până când bomba se află sub suprafață.)
O bombă explozivă ridicată este cea care folosește un proces numit „ detonare ”
pentru a trece rapid de la o moleculă inițial de mare energie la o moleculă de energie foarte
scăzută. Detonarea este diferită de deflagrarea prin faptul că reacția chimică se propagă mai
repede decât viteza sunetului (adesea de multe ori mai rapidă) într-o undă de șoc intensă. Prin
urmare, unda de presiune produsă de un exploziv ridicat nu este crescută semnificativ prin
închidere, deoarece detonarea apare atât de repede încât plasma rezultată nu se extinde mult
înainte de a reacționa tot materialul exploziv. Acest lucru a dus la dezvoltarea de explozibili
din plastic . O carcasă este încă folosită în unele bombe explozive ridicate, dar cu scopul
fragmentării. Cele mai multe bombe explozive înalte constă dintr-un exploziv secundar
insensibil care trebuie detonat cu un capac de explozie care conține un explozibil primar mai
sensibil .
BLU- 109 este o bombă de 2.000 de lire tari. Aceasta este o armă de penetrarea
adesea folosită pentru distrugerea buncarelor, adăposturilor de avioane și structuri care conțin
beton armat. Această bombă este utilizată în sistemul de arme GBU- 31/24/27 Paveway,
precum și în sistemele de armă GBD- 31 comun direct attack munition, precum și pe bomba
ghidată electro- optic GBU- 15 și AGM- 130
Bomba BLU-109 este folosită de forțele armate ale
multor state cum sunt SUA, Maroc, Coreea de Sud,
Turcia, Israel, Serbia, Arabia Saudită, Emiratele
Arabe Unite, Olanda, etc
 Fig. 3.2 Bomba BLU-109

Bombe Chimice
O armă chimică este o muniție specială ce folosește chimicale în așa fel încât să
provoace moartea sau rănirea oamenilor. Armele chimice sunt clasificate ca arme de
distrugere în masă. Armele chimice pot fi dispersate la scară mare sub formă gazoasă, lichidă
sau solidă, și pot afecta cu ușurință și alte persoane, în afară de cele țintite. Gazul paralizant,
lacrimogen și spray – ul cu piper sunt trei exemple de arme chimice moderne.
Există trei configurări de bază in care acești agenți sunt stocați. Prima reprezintă
muniții independente precum proiectile, cartușe, mine și rachete; acestea pot conține
componente de propulsie și/sau explozive. Următoarea configurare o reprezintă bombele
dispersate cu ajutorul aeronavelor (acestea nu conțin elemente
explozive) (fig. SS). Acestea două constituie formele armate și
pot fi folosite fără alte proceduri. A treia configurare o
reprezintă agenții bruți înmagazinați în containere de o tonă.
Armele binare vs. armele independente
Munițiile binare conțin două chimicale neamestecate și
izolate care nu produc efecte letale până nu sunt amestecate. Fig. 3.2 Palete de bombe de
Acest lucru se întâmplă de obicei înainte de a fi folosite. 155 mm ce conțin iperită
Pe de altă parte, armele independente sunt muniții chimice letale ce au un efect toxic tot
timpul.
Bomba BLU-80/B (Bigeye) este un exemplu de bombă chimică binară, dezvoltată de
SUA. Este o bombă de aproximativ 230 kg cu un fitil pe bază de altimetru radar, proiectat să
disperseze gazul paralizant VX, compus în timpul zborului din componentele chimice
neletale QL și sulfur, doar după lansarea acesteia.
Agenții chimici si munițiile letale independente sunt extrem de inflamabile și
constituie o clasă de arme chimice cu risc ridicat ce au fost adunate și stocate de multe
națiuni. Agenții individuali sunt eficienți pe cont propriu și nu este necesară amestecarea
acestora cu alte substanțe. Cei mai periculoși agenți chimici sunt cei paralizanți (GA, GB,
GD, VX) și cei iritanți, arzători, spre exemplu diferite formule ale iperitei – gazul muștar: H,
HT, HD.

Bombe incendiare
Dispozitivele, munițiile sau bombele incendiare sunt arme proiectate să creeze
incendii sau să distrugă echipament sensibil folosind focul (sunt folosite de asemenea și ca
armament anti -personal), ce folosesc materiale precum napalm, termit, pudră de magneziu,
trifluorură de clor sau fosfor alb. Cunoscute colocvial drept bombe, aceste dispozitive nu sunt
explozibili, ci sunt proiectate să încetinească reacțiile chimice și folosesc mai degrabă
aprinderea decât detonarea pentru a porni sau menține reacția chimică.

Primele dispozitive incendiare au fost folosite în timpul Primului Război Mondial.

Numărul scăzut de bombe germane, cunoscute ca bombe incendiare, erau containere echipate
cu aripioare ce conțineau kerosen și ulei, înfășurate în funie acoperită cu gudron; acestea erau
aruncate din zeppeline.
Bombele incendiare au fost folosite mult mai mult în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial, deseori împreună cu bombe explozive (Fig.
3.3). Au fost folosite multe configurări de bombe incendiare
și o gamă largă de substanțe principale, precum polimer de
izobutil metacrilat, napalm etc. Au fost testate diferite metode de livrare Fig. 3.3 Bombe
incediare
spre exemplu bombe mici, mari sau ciorchine de bombe. Bombele incendiare moderne conțin
de regulă termit, făcut din aluminiu și oxid feric. Este nevoie de temperaturi foarte mari
pentru aprindere dar, odată aprins, poate arde prin oțel dur.

Bombe perforante (Bunker Buster)

“Bunker buster” este un tip de muniție destinată să atace poziții fortificate subterane
prin perforare, după care aceasta explodează. Aceste arme extrem de puternice nu sunt noi şi
au fost folosite prima dată la scară largă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către
Germania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
În acea vreme, departamentul de cercetare al Luftwaffe a dezvoltat o serie de bombe
perfrorante nedirijate, propulsate de rachete, pentru a fi folosite împotriva transportului
maritim și fortificațiilor. Designer-ul britanic Barnes Wallis, renumit deja pentru progresul
său în cadrul dezvoltării bombelor, a proiectat două “bunker buster”, cărora le-a dat și un
nume: Tallboy, cu o greutate de cinci tone și Grand Slam de zece tone. Acestea au fost
bombe “cutremur”, conceptul lor fiind propus pentru prima data în anul 1939. Modelele erau
foarte aerodinamice, cozile fiind proiectate în așa fel încât bombele să se rotească în timpul
căderii, permițându-le astfel să depășească viteza sunetului, deoarece au fost propulsate de la
6700 m. Aveau carcase de oțel de înaltă calitate, mult mai puternice decât bomba tipică din al
Doilea Război Mondial, astfel încât să pătrundă adânc în suprafață.
 După război, SUA a folosit o metodă de coordonare de la distanță a bombei Tallboy,
și astfel au creat propria bombă de 5,5 tone, pe care au numit-o Tarzon și a fost folosită în
războiul din Coreea împotriva unui centru de comandă de lângă Kanggye.
Viteza suplimentară a acestora este oferită de un motor cu reacție care permite o
perforare mai mare.
Adâncimea de perforare Sistemul folosit Modele
GBU-10, GBU-15, GBU-24,
1,8 m BLU-109 Penetrator
GBU-27, AGM-130
BLU-116 Advanced Unitary GBU-15, GBU-24, GBU-27,
Penetrator (AUP) AGM-130

3,4 m BLU-118/B Thermobaric

GBU-15, GBU-24, AGM-
Warhead 130

mai mult de 6 m GBU-28, GBU-37 GBU-28, GBU-37

Perioada modernă

Tabelul 3.2

În timpul operațiunii “Desert Storm” (1991) a fost nevoie de o bombă perforantă

similară celor britanice din cel de-al Doilea Război Mondial, dar nicio țară din forțele NATO
nu avea o astfel de armă, iar datorită acestui fapt, au fost dezvoltate unele pe o perioadă de 28
de zile, primind numele GBU-28 (Guided Bomb Unit). Aceste bombe cântăreau peste 2 tone,
dar transportau doar 293 kg de exploziv. Ele au fost ghidate cu laser și s-a dovedit a fi
eficiente pentru scopul propus.
Un exemplu de “bunker buster” rusesc este KAB-1500L-Pr. Este transportat cu
ajutorul aeronavelor SU-24M și SU-27IB. Se afirmă faptul că este capabil să pătrundă între
10-20 m în pământ sau 2 m în beton armat. Bomba cântărește 1500 kg și conține 1100 kg de
exploziv. Este ghidat cu laser și are o precizie de lovire raportată de 7 m. În Tabelul 3.2
câteva modele “bunker buster” din dotarea SUA.
Recent, SUA a dezvoltat GBU-57 de 13600 kg.

Bombe speciale
 Bombele speciale sunt folosite în misiuni specifice ce sunt limitate în obiective.
Acestea se pot clasifica în: bombe de iluminare, bombe fumigene, bombe pentru difuzare de
materiale tipărite și bombe cu bile.
Bombele de iluminare (flares) sunt dispozitive ce facilitează vizibilitatea trupelor în
condiții de lumină slabă. Iluminarea câmpului de luptă este o tehnologie care îmbunătățește
vizibilitatea forțelor militare care operează în condiții de lumină slabă. Riscurile și pericolele
pentru armatele care se luptă în condiții de lumină slabă sunt cunoscute încă din antichitate.
Înainte de apariția erei electrice, focul era folosit pentru a îmbunătăți vizibilitatea pe câmpul
de luptă. Armatele moderne folosesc o varietate de echipamente și dispozitive de descărcare
pentru a crea lumină artificială. Deoarece lumina poate fi detectată electronic, războiul
modern a considerat, în consecință, o utilizare crescută a aparatelor cu abilitatea vederii pe
timp de noapte prin utilizarea camerelor infraroșii și intensificatoare de imagine. Rachetele
luminoase pot fi utilizate pentru a marca pozițiile, de obicei pentru țintire, dar armele ghidate
cu laser și GPS au pus în umbră această funcție. Bombele ghidate prin GPS, de exemplu, se
bazează doar pe semnalele GPS. Bombele ghidate cu laser necesită un designator laser care
să le ghideze către țintă, necesitând, la rândul său, un observator (în aeronavă sau la sol),
capabil să vadă ținta și să vizeze designatorul laser. În timpul războiului din Coreea și al
războiului din Vietnam, forțele terestre americane au folosit parașuta de semnalizare cu stea
albă M127A1 pentru a lumina jungla în poziții viitoare.
Bombele de fum sunt utilizate în mai multe scopuri. Utilizarea principală este crearea
unor ecrane de fum pentru ascundere și semnalizarea aeronavelor. Dacă mișcarea (cum ar fi
în manevrele de flancare sau retragere) este necesară, grenadele de fum pot fi aruncate înainte
de mișcare pentru a oferi un zid de distragere vizuală care reduce acuratețea focului inamic și
îi înșală temporar în ceea ce privește locația forței. Cea mai frecventă culoare pentru fumul
ascuns este albul sau griul. Odată cu apariția ochelarilor pentru imagini cu infraroșu, care pot
detecta mișcările trupelor prin intermediul ecranelor de fum, cele mai noi compoziții de fum
includ acum o componentă „cu mai multe spectre” pentru a le face impermeabile IR.
Bombele cu bile sunt dispozitive explozive încărcate cu bile de oțel. Acest tip de
bombă este folosit în special împotriva personalului. Pe lângă bile se mai pot folosi și cuie,
bucați de metal ascuțite, ace, etc.
 4. TIPURI DE DIRIJARE

Bombe cu dirijare laser

O bombă ghidată cu laser este o bombă ghidată care folosește ghidarea laser semi-
activă pentru a atinge o țintă desemnată cu o precizie mai mare decât o bombă fără ghidare
activă. Dezvoltate pentru prima dată de Statele Unite în timpul războiului din Vietnam,
bombele ghidate cu laser și-au dovedit rapid valoarea lor în lovituri de precizie ale țintelor
dificile. Aceste arme folosesc sisteme electronice de bord pentru a urmări țintele care sunt
încadrate prin laser, de obicei în spectrul infraroșu, și își ajustează traseul de zbor pentru a
atinge cu precizie ținta. Întrucât arma urmărește o semnătură ușoară, nu obiectul în sine, ținta
trebuie să fie iluminată dintr-o sursă separată, fie de către forțele terestre, de un pod pe
aeronava atacatoare, fie de o aeronavă de sprijin separată. Datele arată că din cele 28.000 de
bombe ghidate cu laser aruncate în Vietnam, au obținut lovituri directe aproape 50% din
timp, în ciuda faptului că laserul trebuie orientat pe fereastra laterală a scaunului din spate al
unei alte aeronave în zbor. Bombele fără ghid au avut o rată de precizie de doar 5,5% pentru
fiecare misiune, care de obicei includea un număr mare de muniții. Datorită acestei precizii
dramatic mai ridicate, munițiile ghidate cu laser pot transporta mai puțin exploziv și pot
provoca mai puține daune colaterale decât munițiile fără ghidare. Astăzi,
bombele ghidate cu laser sunt una dintre cele mai comune și
răspândite bombe ghidate, folosite de multe dintre forțele aeriene ale
lumii.

Receptoarele tip bomba ghidate cu laser

utilizează o serie de fotodioduri pentru a obține
semnale de poziție țintă. Aceste semnale sunt
traduse în mișcări ale suprafeței de control pentru
a direcționa arma către țintă. Un detector aerian
poate furniza informații de direcție pilotului, prin
intermediul pistolului său, de exemplu, și îl poate conduce pe o direcție directă către
țintă,
oferindu-i în final un punct de țintă pentru o armă Fig. 4.1 Sistemul semi-activ folosit
pentru.
convențională. În mod alternativ, o bombă sau o rachetă a „eticheta” o țintă
 „inteligentă” ghidată cu laser poate fi lansată atunci când un pilot este convins că capul
detectorului a obținut blocarea și cerințele de lansare sunt satisfăcute. În oricare dintre aceste
cazuri, pilotul nu poate vedea niciodată ținta reală, doar punctul vizat așa cum este indicat de
laser.
Sistemul de localizare și sistemul de ghidare laser utilizează un sistem de codare a pulsului
pentru a se asigura că o combinație specifică de căutători și ghizi care funcționează în
armonie. Prin setarea aceluiași cod atât în proiectant, cât și în căutător, căutătorul va urmări
doar ținta desemnată de acesta. Codificarea pulsului se bazează pe frecvența de repetare a
impulsurilor. Codurile de impulsuri ale proiectantului și ale căutătorului utilizează un sistem
zecimal trunchiat. Acest sistem utilizează cifrele numerice 1 până la 8, iar codurile sunt
corelate direct cu un sistem de criptare specific. În funcție de echipamentul laser, se poate
seta fie un cod de trei cifre, fie un cod de patru cifre. Codificarea permite atacuri simultane
sau aproape simultane asupra mai multor ținte de către o singură aeronavă, sau zboruri de
aeronave, aruncând arme ghidate cu laser setate pe coduri diferite. Această tactică poate fi
utilizată atunci când mai multe ținte prioritare înalte trebuie să fie atacate rapid și poate fi
desemnată simultan de către unitatea (unitățile) sprijinite.

Bombe cu dirijare optoelectronică

Sistemele optoelectronice militare și-au dovedit marea utilitate noaptea sau în
condițiile atmosferice precare din timpul conflictelor recente. Cu toate acestea, pentru a
asigura eficiența ridicată a acestor sisteme sofisticate, acestea trebuie testate în mod regulat.
Datorită secretelor unor sisteme militare optoelectronice și a unei disponibilități limitate a
standardelor militare și a unei numeroasă, dar inconsistentă literatură, există o confuzie
semnificativă în domeniul metrologiei optoelecnonice militare. Cele mai importante grupe de
tehnologie optoelectronică în armamentul militar sunt: rachetele ghidate folosind metode
optoelectronice, sisteme de imagini optoelectronice (sisteme de imagistică termică,
intensificatoare de imagine, camere de televiziune cu nivel redus de lumină, camere TV) și
contramăsurile optoelectronice (ecrane de fum , vopsele de camuflaj și plase în infraroșu,
rafale – IR, decolte, tehnici de spionaj, sisteme de blocare și sisteme de avertizare). Rolul
tehnologiei optoelectronice în armamentul militar evoluează rapid în aceste vremuri și este
dificil de imaginat războiul militar modern fără această tehnologie.
Un progres recent în ghidarea rachetelor este imagistica optoelectronică. Sistemul
israelian Python-5 (Python-5 a fost folosit pentru prima dată în luptă în războiul din Liban din
2006, când a fost folosit pe aeronavele F-16 pentru a distruge două UAV-uri Ababil, fabricate
în Iran, folosite de Hezbollah) are un senzor electro-optic care scanează zona desemnată
pentru ochire prin intermediul imaginilor optice. Odată ce o țintă este localizată, racheta va fi
trimisă pentru a doborî ținta. Senzorii optoelectronici pot fi programați pentru a viza zona
vitală a unei aeronave, cum ar fi cabina de pilotaj. Deoarece nu depinde de semnătura de
căldură a aeronavei țintă, acesta poate fi utilizat împotriva țintelor cu căldură scăzută, cum ar
fi UAV-urile și rachetele de croazieră. Cu toate acestea, norii pot intra în calea senzorilor
electro-optici îngreunând procesul de localizare a țintei.
Rachetele ghidate folosind metodele optoelectronice reprezintă aproximativ jumătate
din toate rachetele aer-aer sau aer-sol cu rază scurtă de acțiune. Ele reprezintă majoritatea
tuturor rachetelor sol-aer sau mare-aer cu rază scurtă de acțiune, iar numărul acestora crește
în grupurile de rachete antitanc sau rachete cu rază lungă de acțiune. Aceste cinci metode
optoelectronice sunt utilizate în mod obișnuit pentru ghidarea rachetelor: metoda reticulelor,
analiza imaginii, iradierea țintei prin radiația cu lasă, metoda fasciculului laser și metoda
liniei de fibre. Combinația acestora este de asemenea folosită.

Bombe ghidate cu ajutorul GPS-ului

De-a lungul anilor, armata a devenit dependentă de tipurile de muniții ghidate cu
precizie ( PGM ) pentru a executa operațiuni militare atât în cadrul Forțelor Aeriene, cât și în
cadrul Forțelor Navale sau Terestre.
Bombele ghidate prin GPS sunt considerate următorul pas în revoluționarea naturii
bombardamentului de precizie. Pentru ca o aeronavă să poată susține astfel de muniții, are
nevoie de un receptor GPS și interfețe de pe stâlpi pentru a descărca coordonatele de țintă și
de lansare la pachetul de îndrumare al armei care conține un receptor GPS și o unitate
inerțială. Ca urmare a eliberării armelor, receptorul GPS al bombei este utilizat pentru a
corecta eroarea de derivă acumulată într-o platformă de referințe inerțială care direcționează
pilotul automat al armei. O data eliberată. arma este complet autonomă, fără capabilitatea de
corectare a obiectivului.
Prima bombă ghidată prin GPS a fost muniția GAM (North Aided GPS). GAM a fost
conceput ca un mijloc de furnizare a bombardierului B-2 cu o precizie convențională a
capacității de atac. Potențial, cea mai de succes dezvoltare a bombelor ghidate GPS până în
prezent este Muniția de atac directă comună BoeingMcDonnell Douglas Corporation
(JDAM). JDAM este ghidată prin INS / GPS la inventarul existent de 1000kb Mk.83 (GBU-
31) și Mk.84 2000 lb (GBU-32) Bombele unitare GP și bomba penetratoare a țintei de 2000
lb. Departamentul Apărării din SUA s-a angajat să achiziționeze 87.000 de kituri JDAM
pentru utilizare de Forțele Aeriene ale SUA, Armata SUA și Corpul marin; acest cifra este
mai mult decât dublul actualei dețineri militare americane de 36.000 LGB.
JDAM poate fi acționată de la un nivel foarte scăzut și până la 50.000 de metri la
viteze de până la 1,3 Mach. Modurile de livrare includ zborul la nivel, scufundare sau
aruncare cu o livrare pe axa sau în afara axei și pot fi programate pentru traiectorii abrupte
sau puțin adânci de scufundare pentru a ataca ținte orizontale și verticale. Arma are un CEP
de nouă metri și un domeniu declarat mai mare de cinci mile nautice. Trusa de ghidare JDAM
are un cost de achiziție de aproximativ 18.000 USD. Acest tip de bombă este compatibilă și
cu avionul multirol F-16 Fighting Falcon care se află în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Fig. 4.1 Bomba JDAM

 5. AERONAVE ȘI ARMAMENTUL ECHIPAT

F-16 Fighting Falcon

F-16 este un avion supersonic multirol proiectat de General Dynamics. Deoarece este
un avion multirol, o mare parte dintre misiunile aeronavei F-16 este formată din misiuni de
atac la sol. Pentru a îndeplini aceste misiuni, pe lângă tunul de bord de 20 mm, F-16 mai
poate fi dotat cu diferite muniții de atac la sol, atât din categoria celor dirijate, cât și a celor
nedirijate.

Una dintre cele mai folosite bombe pentru înarmarea avionului F-16 este Mk82.
Aceasta este o bombă exploziva gravitațională cu destinație de baza. Deoarece încărcătura ei
de lupta este de numai 87 de kilograme, aceasta este o bombă ușoara, destinată în special
pentru a lovi ținte neprotejate de obstacole sau blindaj. Bomba Mk82 poate fi convertită în
muniție inteligenta prin aplicarea unui kit JDAM (joint direct attack munition), care îi conferă
posibilitatea de a fi ghidată prin GPS.

Mk82

Bomba Mk84 este cea mai puternică bombă din gama de armament aflată în dotarea
avionului multirol F-16. Încărcătura sa explozivă de 430 de kilograme o face foarte eficientă
împotriva țintelor protejate sau foarte solide precum clădiri mari sau bunkere.

Mk84

Deoarece este o bombă foarte puternică, Mk84 este folosită ca bomba de bază pentru
bombele din seria GBU (guided bomb unit) 10, 12, 16, 20, 24 Paveway. Modificarea GBU
transformă bomba nedirijată Mk84 într-o bombă dirijata cu ajutorul unui fascicul laser.

GBU-10 Paveway
 Blu-107 Durandal este o bombă destinată distrugerii pistelor de decolare/aterizare.
Este concepută pentru a forma un crater la impactul cu pista, urmând ca după impact un
motor racheta sa ajute cea de-a doua încărcătura explozivă să penetreze și mai adânc
suprafața pistei. Explozia provocată de cea de-a doua încărcătură are rolul de a disloca dalele
pistei, deoarece repararea pistei devine și mai dificila.

Durandal

CBU-87 CEM (combined effects munition) este o bombă cu dispersie destiantă pentru
a fi folosită împotriva țintelor ușoare. Submuniția acestei bombe este formată din aproximativ
200 de materiale explosive de mici dimensiuni care sunt împrăștiate pe o suprafața mare.

CBU-87

O altă gamă de bombe folosita pentru înarmarea avionului F-16 este gama GBU 29-
32 JDAM. Acestea reprezinta o alta varianta bombelor Mk cu destinație de baza care au fost
convertite în muniție inteligentă prin aplicarea kitului JDAM.

GBU-31

Deoarece este un avion multirol, F-16 nu este destinat în special misiunilor de atac la
sol, iar acestea reprezintă numai una dintre misiunile pe care le poate îndeplini. Din acest
motiv, gama de armament destinată atacului la sol este una destul de restrânsă și cu destinație
generală. Deși restrânsă și ușoara comparată cu gama de armament de atac la sol a unui avion
destinat pentru acest lucru, cum ar fi A-10 Thunderbolt, bombele aflate în dotarea aeronavei
F-16 pot fi folosite în mod eficient în cazul în care cerințele misiunii presupun folosirea unui
avion multirol.
 JAS 39 Gripen
Avionul JAS 39 Gripen este produs de compania aeronautică SAAB din Suedia, fiind
un avion multirol, cu o greutate redusă, monomotor, acesta a fost pentru a intra în folosul
Forțelor Aeriene Suedeze înlocuind avioanele SAAB 35 Draken si 37 Viggen.
Gripen este un avion de dimensiuni mai mici decât toate celelalte, are o viteză
maximă de mach 2, este dotat cu o aripă tip delta și are un design ce îi conferă stabilitate
relaxată, având de asemenea o durată estimată la 50 de ani de funcționare.
Avionul a fost proiectat să decoleze de pe piste de doar 800 de metri acoperite cu
zăpadă, acesta poate fi redisponibilizat foarte rapid pentru alte misiuni, în doar 10 minute.
Acesta dispune initial de următorul armament:

 Un tun de 27 mm Mauser BK-27

BK 27 este un tun alimentat pe gaz care trage o nouă serie de cartușe de 27 × 145 mm
cu o greutate tipică a proiectilului de 260 g (9,2 oz) și o greutate totală pentru runda
completă de 516 g (1,14 lb).
 6 × AIM-9 Sidewinder (Rb-74) sau IRIS-T (Rb-98)
AIM-9 Sidewinder este o rachetă aer-aer cu rază scurtă de acțiune. Este una din cele
mai vechi, ieftine și eficiente rachete aer-aer din lume, cu o rată de succes de 270
avioane doborâte
IRIS-T (Infra Red Imaging System Tail / Thrust Vector-Controlled) este un program
condus de Germania pentru a dezvolta o rachetă aer-aer cu cablu infraroșu de scurtă
durată pentru a înlocui AIM-9 Sidewinder găsit în unele țări membre NATO.
 4 × AIM-120 AMRAAM (Rb-99), BAe Skyflash (Rb-71 Skyflash)
AIM-120 Advanced Medium-Range Air-to-Air Missile, scurt AMRAAM, este o
rachetă aer-aer ultramodernă cu rază de acțiune medie (dincolo de raza vizuală), cu
radar activ propriu.
British Aerospace Skyflash, sau Sky Flash este un radar semiactiv de rază medie de
acțiune care acționează rachetă aer-aer.
 AGM-65 Maverick (Rb-75), KEPD 150
AGM-65 Maverick (Rb-75) este eficientă împotriva unei game largi de ținte tactice,
inclusiv blindaje, apărare aeriană, nave, transport la sol și instalații de depozitare a
combustibilului. KEPD 150 este alimentat de un motor turbofan la Mach 1 și poate fi
transportat de avioanele Tornado, Eurofighter Typhoon, Gripen, F / A-18 și F-15K.
 rachetă anti-navă aer-sol RBS-15 Mark 2
 Este o rachetă de distanță mare, anti-navă și atac la sol
 Bombkapsel 90 Bombă cu fragmentare
Bombkapsel 90 este nomenclatorul Forțelor Aeriene Suedeze pentru un distribuitor
de subuniune de control alunecării sau o bombă cu cluster, cu 72 de submuniții.
Însă mulțumită modului ușor de redisponibilizare a avionului, armamentul de pe
acesta este adesea schimbat în funcție de misiunea la care participă.

Eurofighter
Eurofigter este un avion supersonic multirol, o aeronavă cu aripă delta, proiectat de
trei companii distincte: Alenia Aeronautica, BAE Systems și EADS, companii care lucrează
prin intermediul companieii susținătoare Eurofighter GmbH. Fiind un avion multirol, acesta
poate executa misiuni aer-aer, aer-sol. În vederea realizării oricărei misiuni, aeronava este
dotată pe lângă tunul de bord Mauser de 27 mm, cu o serie de rachete și bombe atât dirijate
cât și nedirijate.
Astfel, în funcție de misiunea ce o are de realizat aeronava, aceasta poate fi dotata cu
următorul set de armament:
 Pentru realizarea superiorității aeriene (air-to-air)
Aeronava poate fi dotată cu 6 rachete BVRAAM (beyond visual range air to air
missile), această aeronavă fiind compatibilă cu noua rachetă METEOR dirijată prin gps , dar
și cu AIM-120 AMRAAM dirijată radar, 2 rachete SRAAM (short range air to air missile),
rachete ghidate prin infraroșu.

 Pentru realizarea close air support

Pentru realizarea unei astfel de misiuni, aeronava poate fi dotată cu 4 rachete aer-sol
precum Mk82 sau Mk84 pentru distrugerea clădirilor sau a bunkelor, acestea fiind bombe
dirijate prin intermediul unui fascicul laser. De asemenea sunt folosite bombe care au ca
destinație distrugerea pistelor de decolare/aterizare precum GBU Paveway, care după
impactul cu pista explodează pentru dislocarea dalelor și provocarea de daune cât mai mari
acesteia. O altă rachetă de înaltă tehnologie este Brimstone, care funcționează prin căutare
laser cu undă milimetrică, această rachetă fiind folosită împotriva tancurilor moderne trecând
de orice blindaj și făcând daune colaterale cat mai mici în cazul în care aliații sunt în zona
respectivă.

A-10 Warthog/Thunderbolt II
Fairchild Republic A-10 Thunderbolt II este un avion cu aripa dreapta, un singur loc,
bi-motor cu reacție, dezvoltat de Fairchild Republic pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite
ale Americii (USAF).
Deși A-10 poate transporta o cantitate considerabilă de muniție, arma sa principală
încorporată este autocanonul GAU-8 / A Avenger de 30 × 173 mm. Având unul dintre cele
mai puternice tunuri, acesta trage cu cochilii de uraniu, strapungând blindajul. GAU-8 este un
tun rotativ cu șapte cilindri acționat hidraulic conceput special pentru rolul antitanc, cu o rată
mare de foc. Designul original al rotirii tunului putea fi schimbat de pilot la 2.100 sau 4.200
de runde pe minut, dar care ulterior a fost schimbat cu o rata fixa de 3.900 de runde pe minut.
Durează aproximativ o jumătate de secundă pentru ca tunul să atingă viteza maximă, astfel
încât 50 de runde sunt trase în prima secundă, după care rata crește la 65 sau 70 de runde pe
secundă. Arma este suficient de precisă pentru a plasa 80% din împușcăturile sale într-un cerc
cu diametrul de 12,4 metri de la 4.000 de picioare înalțime in zbor. GAU-8 este optimizata
pentru distanța de 4000 picioare cu avionul înclinat la 30 de grade.
Fuselajul avionului este construit în jurul tunului. GAU-8 / A este montat pe partea
din fața a aeronavei; butoiul din locația de tragere aflându-se pe partea bordului de atac în
poziția de la ora 9, astfel încât să fie aliniat cu linia centrală a aeronavei. Tamburul de muniție
de 5 picioare, (1,816 m) al pistolului poate ține până la 1.350 de runde de muniție de 30 mm,
dar în mod normal depozitând 1174 de runde. Pentru a proteja tunul GAU-8 / A de focul
inamic, sunt montate plăci de blindaj cu grosimi diferite între fuselajul aeronavei și tambur,
care sunt concepute sa detoneze focurile primite.
Racheta aer-sol AGM-65 Maverick este o arma folosită frecvent pentru A-10, vizata
prin electro-optică (ghidată TV) sau în infraroșu. Maverick permite angajarea țintei la
distante mult mai mari decât tunul, reducand astfel riscul dat de sistemele anti-aeriene. In
timpul operatiunii Desert Storm, in absenta camerei de vedere infrarosie (FLIR) pentru
vederea pe timp de noapte, camera rachetei Maverick a fost folosita in misiunile de noapte,
improvizand FLIR. Alte arme pentru A-10 sunt bombe-mănunchi (cluster bombs) și rachete
hydra. A-10 este echipat pentru a transporta bombe ghidate cu GPS și laser, cum ar fi bomba
cu diametru mic GBU-39, bombe din seria Paveway, JDAM, WCMD și bombă glisanta
AGM-154 Joint Standoff Weapon. Avioanele A-10 zboara de obicei cu un ALQ-131 ECM
sub o aripa si cu doua rachete aer-aer AIM-9 Sidewinder sub cealalta aripa pentru aparare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Flight – 100 Years of Aviation, Grant R. G., 2004, Dorling-Kindersley Limited. p. 59

2. „Who was the first to use an aircraft as a bomber?” –
[Link]
[Link]
3. „The Balkan Wars: Scenes from the Front Lines” – TIME, 8 Octombrie 2012 –
[Link]
bomber/
4. „General purpose bombs” –
[Link]
5. „Investigation of Bombs and Explosions”, Journal of Criminal Law and Criminology,
Volumul 28, Editia 3 Septembrie Octombrie 1937 –
[Link]
6. „BLU-109 bomb”
[Link]
7. „Guided Bomb Unit-28 (GBU-28), BLU-113 Penetrator” –
[Link]
8. „Grand Slams” –
[Link]
bombercommand/[Link]
9. „Comparative Test of the Effectiveness of Large Bombs against Reinforced Concrete
Structures” (Anglo-American Bomb Tests – Project Ruby) (PDF). Orlando, Florida: US Air
Force –
[Link]
10. „Gripen Multirole Fighter: In Use.”, Saab Group –
[Link]
11. "F-16 Fact Sheet". U.S. Air Force. 23 September 2015 –
[Link]
12. „Eurofighter Typhoon Multirole Combat Fighter” –
[Link]