Școala Gimnazială Nr.
1 Zorleni
Concursul de limba română „Cuvinte potrivite” – faza județeană - Clasa a VI-a
• Toate subiectele sunt obligatorii. • Timp de lucru: 2 ore
Se acordă 10 puncte din oficiu și 10 puncte pentru redactarea și aspectul întregii lucrări. Total: 100 puncte
Citeşte cu atenţie textul următor, apoi rezolvă cerinţele de mai jos:
Ca toţi puii de urs, Fram s-a născut cu ochii lipiţi. A făcut ochi abia după cinci săptămâni, în peştera unde nu
străbătea viscolul. Se auzea numai vâjâitul de-afară. Dar gheaţa era dedesubt, gheaţă deasupra, gheaţă lucioasă pe
pereţi. Dormea ghemuit, într-un culcuş mai cald: blana ursoaicei, care-l acoperea ca să-l apere de pişcăturile frigului.
Câteodată la deşteptare, se pomenea singur-singurel. Se trezea în întuneric şi în singurătate şi începea să geamă uşor,
să cheme, să se vaite. Atunci se speria de propriul său glas. Stătea înfricoşat şi amărât, cu botul în peretele de gheaţă. Îi
era frig. I se părea că aude paşi. Adormea din nou pe jumătate degerat. Se trezea iarăşi încălzit, cu un fel de bucurie,
de fericire... Înţelegea că s-a întors făptura cea mare şi bună care-l ocrotea...
(Cezar Petrescu, Fram, ursul polar)
A. Nivel lexical: (20 p.)
1. Notează sinonime contextuale pentru următoarele cuvinte: străbătea, deşteptare, glas, făptură. 4p
2. Explică procedeele prin care s-au format cuvintele: câteodată, pișcăturile. 4p
3. Alcătuieşte familia lexicală a cuvântului singur. (4 termeni) 4p
4. Ilustrează, în două enunţuri, omonimia cuvântului pas. 4p
5. Alcătuiește două enunțuri în care cuvântul a acoperi să aibă sensuri diferite. 4p
B. Nivel fonetic: (20 p.)
6. Precizează numărul de sunete şi de litere pentru cuvintele: gheaţă, lucioasă. 4p
7. Identifică, în textul suport, un cuvânt care conţine un diftong, un cuvânt care conţine triftong şi unul cu hiat. 4p
8. Subliniază grupurile vocalice din următoarele cuvinte și precizează-le felul(diftong, triftong, hiat): lucioasă, de-
afară. 4p
9. Precizează valoarea fonetică a sunetului o în cuvântul ursoaică. 4p
10. Desparte în silabe cuvântul înfricoşat şi numeşte regula aplicată. 4p
C. Nivel morfologic: (20 p.)
11. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor: său (propriul său glas, ), cea(făptura cea mare) . 4p
12. Identifică valoarea morfologică a cuvântului a ( s-a întors) şi alcătuieşte un enunţ în care să aibă altă valoare
morfologică. 4p
13. Precizează valoarea morfologică a verbului a fi în enunțul: Dar gheaţa era dedesubt, apoi alcătuiește o
propoziție cu o altă valoare morfologică, pe care să o precizezi. 4p
14. Scoate, din text, câte un verb pentru fiecare conjugare. 4p
15. Indică gradul de comparație al adjectivului mai cald și dă exemplu de un adjectiv fără grade de comparație. 4p
D. Nivel sintactic: (20 p.)
16. Precizează cazul cuvintelor subliniate. 4p
17. Notează funcţiile sintactice pe care le au cuvintele: viscolul, -l(care-l acoperea), începea, său. 4p
18. Alcătuiește patru enunțuri în care să ai câte un atribut exprimat prin părți de vorbire diferite, pe care să le
precizezi. 4p
19. Alcătuiește propoziții în care cuvântul culcuș să îndeplinească două funcții sintactice diferite, pe care să le
precizezi. 4p
20. Explică rolul virgulei în secvenţa: Dar gheaţă era dedesubt, gheaţă deasupra, gheaţă lucioasă pe pereţi. 4p
SUCCES!
Școala Gimnazială Nr. 1 Zorleni
BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE – clasa a VI-a
Se punctează oricare alte formulări / modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.
Se acordă 10 puncte din oficiu și 10 puncte pentru redactare.
A. Nivelul lexical
1. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare sinonim corect.
2. 4 puncte: câte 2 puncte pentru fiecare procedeu – compunere, derivare.
3. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare cuvânt.
4. 4 puncte: câte 2 puncte pentru fiecare enunț;
5. 4 puncte: câte 2 puncte pentru fiecare enunț.
B. Nivelul fonetic
6. 4 puncte: câte 1punct pentru numărul de sunete și câte 1 punct pentru numărul de litere.
7. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare cuvânt cerut.
8. 4 puncte: câte 2 puncte pentru identificarea celor doi diftongi.
9. 4 puncte: o-semivocală.
10. 4 puncte: 2 puncte pentru despărțirea corectă în silabe și 2 puncte pentru regulă.
C. Nivelul morfologic
11. 4 puncte: câte 2 puncte pentru identificarea fiecărei valori: său-adj. pron. posesiv, cea- art. adj.
12. 4 puncte: 2 puncte pentru precizarea valorii lui a – verb auxiliar și 2 puncte pentru altă valoare.
13. 4 puncte: 2 puncte pentru precizarea valorii lui a fi – verb predicativ, 1 punct pentru propoziție, 1 punct
pentru indicarea valorii morfologice.
14. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare verb.
15. 4 puncte: 2 puncte pentru precizarea gradului de comparație- comparativ de superioritate, 2 puncte pentru
exemplul dat.
[Link] sintactic
16. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare caz: Fram -nominativ, frigului-genitiv, la deșteptarea -acuzativ, I –
dativ.
17. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare funcție: viscolul-subiect, -l-complement, începea-predicat verbal,
său-atribut.
18. 4 puncte: câte 1 punct pentru fiecare propoziție.
19. 4 puncte: câte 2 puncte pentru fiecare propoziție;
20. 4 puncte pentru explicarea virgulei – marchează o enumerație.
10 puncte se acordă pentru redactare, astfel:
– ortografia (0-2 erori – 3p / 3 erori – 2p / 4 erori – 1p / 5 sau mai multe erori – 0p) 3 puncte
– punctuaţia (0-3 erori – 2p / 4 erori – 1p / 5 sau mai multe erori – 0p) 2 puncte
– aşezarea corectă a textului în pagină 2 puncte
– lizibilitatea 3 puncte
10 puncte din oficiu