Universitatea ,,Alexandru Ioan 

Cuza”
Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”
Iași

Lucrare de seminar la disciplina:

Istoria artei universale

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol

Coordonator:
Lect. Dr. Petru Sofragiu
Susținător:
Apostoaie Alexandru-Ioan
Anul I, grupa 1

2022
 Istoric

Numele fostei biserici este Sfânta Înțelepciune sau în greaca-bizantină Αγια Σοφια /

Hagia Sophia. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta
Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a
Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a
servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui
reformator turc Mustafa Kemal Atatürk. Din iulie 2020, când Consiliul de Stat al Turciei a
declarat ilegală decizia secularizării locașului, Hagia Sophia a redevenit moschee.1

Domnia lui Constantin cel Mare a marcat apogeul Antichității clasice, mijlocul primei
părți a erei creștine și începutul istoriei bizantine și medievale europene. Convertirea sa la
creștinism și patronarea publica a acestei religii au transformat Biserica Creștina dintr-un cult
minoritar persecutat într-o religie majoritara bine stabilită și imperiul păgân într-o comunitate
creștina. Constantin a impus Biserica in lume atât de ferm si a ajutat-o sa își definească doctrina
si sa își dezvolte ritualul într-o forma atât de apropiata de completitudine, încât a fost capabila sa
supraviețuiască vicisitudinilor cauzate de invaziile barbare si de evenimentele politice ale
Antichității târzii și ale primelor secole medievale , devenind instituția definitorie în imperiul
grec ortodox al Bizanțului și în regatele catolice ale Europei pentru un mileniu ( cca 450-1450).
În plus, deoarece Imperiul Bizantin a fost elementul civilizator pentru poporul bulgar și cele
slave răsăritene , iar Europa catolica a fost factorul civilizator pentru popoarele germanice și cele
slave occidentale , moștenirea lui Constantin s-a extins prin intermediul lor spre tari din Europa
moderna, iar prin produsele lor politice si culturale pe întregul glob.2
Prima biserică cu numele de Sfânta Sofia a fost construită de împăratul Constantin cel
Mare în anul 325, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis,
pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului,
Constantius, în anul 365, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală
a Constantinopol-ului. În anul 404, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de
exilul Sfântului Ioan Chrisostom. În anul 415, împăratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica
1
Aurelia Balan-Mihailovici, Istoria culturii si civilizatiei crestine, editura Oscar Print, Bucuresti, 2002, pp. 116.
2
Charles Matson Odahl ,Constantin si Imperiul Crestin, editura ALL, Bucuresti, 2006, p. 248.
într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul
revoltei numite Nika, din anul 532, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian
I (cel Mare).
După înăbușirea revoltei, împăratul Iustinian a trecut la materializarea visului său de a
ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți arhitecți ai
timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda acelora au
lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din
imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din
monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt.
După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 27 decembrie 537,
Iustinian a putut exclama: Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să-mi săvârșesc o astfel de
lucrare ! Solomon te-am învins !.
Iustinian este primul împărat al Imperiului Bizantin rămas in istorie cu foarte multe
realizări în domeniul culturii (în special în arta decorațiilor și în arhitectura) și ale civilizației
creștine (în justiție , cu celebrul Corpus Juris Civilis). De aceea a fost reținut de posteritate
numele împăratului, într-o asociere rar atribuita oamenilor, cum este cea a identificării epocii cu
personalitatea lor, ca în cazul celor doua asocieri : „l’age glorieux ou periode justinienne” sau
secolul al –VI-lea , „le siecle de Iustinian”, in traducere ar fi „epoca de glorie sau perioada
justiniana” și „secolul lui Iustinian”.3
După numai două decenii, 3 cutremure puternice de pământ (la 15 august 553, 14
ianuarie 557 și la 7 mai 557), au determinat prăbușirea unei părți a admirabilei cupole a
catedralei. Cauza prăbușirii a fost forma prea plată a cupolei. Restaurarea cupolei i-a fost
încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, care i-a dat o formă mai înaltă și mai stabilă. La 24
decembrie 563, Iustinian, la vârsta de 84 de ani, a reinaugurat biserica. Noua cupolă a dăinuit
tuturor cutremurelor de pământ ulterioare, până azi.
În anul 859 biserica a suferit un puternic incendiu distrugător, iar sub domnia
împăratului Vasile I, un alt cutremur a prăvălit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869.
Reparația s-a executat rapid, în anul următor, 870, deoarece imperiul era într-o perioadă de
înflorire.

3
Aurelia Balan-Mihailovici, Istoria culturii si..., p. 108.
 Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea
stricăciuni încât s-a pus problema închiderii ei definitive. Restaurarea a durat până în anul 994,
revenind arhitectului Tridates.
În anul 1204 catedrala Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creștini apuseni
participanți la Cruciada a patra. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane
prețioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, de cruci
încrustate și ele cu pietre prețioase și de alte relicve rare. Patriarhul Joannes Kamateros a fugit în
exil. În locul acestuia ocupanții apuseni l-au ales pe clericul venețian Tommaso Morosini în
scaunul de patriarh de Constantinopol, alegere făcută fără acordul papei Inocențiu al III-lea.
Inițial papa s-a opus recunoașterii lui Morosini ca patriarh de Constantinopol, însă în anul 1205 a
fost nevoit să accepte acest fapt împlinit.
Istoricul Steven Runciman, specialist în istoria cruciadei a patra, a considerat
înființarea Imperiului Latin de Constantinopol drept „un act de gigantică prostie politică”.
Împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurant biserica după izgonirea cruciaților
în anul 1261. În anul 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologul a dispus întărirea bisericii cu
contraforturile de la nord-est și sud-vest.
Cutremurul din 1348 a provocat o nouă prăbușire a părții de răsărit a cupolei, iar
restaurarea s-a putut realiza numai prin colectă publică, deoarece imperiul intrase deja în declinul
abrupt al destrămării. Toate relatările din sec. al XV-lea, cu câteva decenii înaintea prăbușirii
Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de întreținere jalnică a bisericii, în concordanță cu
decăderea generală.
Ultima slujbă ortodoxă a fost oficiată în 29 mai 1453, cu puțin timp înainte ca turcii să
cucerească Constantinopolul. Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, a recunoscut importanța
catedralei și a decis transformarea ei în moschee. Prima rugăciune musulmană a avut loc vineri,
1 iunie 1453. Mozaicurile au fost acoperite cu un strat de tencuială albă, fără a fi distruse.
Motivul este faptul că islamul consideră imaginile cu îngeri, oameni sau animale drept idolatrie.
Ulterior, turcii au adăugat fostei catedrale patru minarete în cele patru colțuri. Primul l-a
ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a înălțat fiul său, Baiazid al II-lea, iar
ultimele două au revenit lui Selim al II-lea, în secolul al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai
valoros, Mimar Sinan.
 Arhitectura

Speculații legate de proporțiile perfecte ale bisericii s-au născut, ca în cazul piramidei

lui Keops. Aici e vorba de o perfecțiune geometrică născută din încadrarea unui cerc într-un
pătrat, iar a vârfurilor pătratului într-un alt cerc. Secole de-a rândul a fost un mister pentru
oamenii de știință modalitatea în care proiectanții – fizicianul Isidor din Milet si
matematicianul Anthemios din Trales – au reușit să suspende doar pe pereții clădirii o cupolă
înaltă de 56 m și lată de 31 m. Peste 10.000 de muncitori au trudit la ridicarea ei.

Forma trimite și la viziunea ptolemeică asupra universului: un pătrat (cub), reprezentând

Pământul, cu cele patru puncte cardinale ale sale, are deasupra sa un cerc (jumătatea de sfera a
boltei), reprezentând cerul și divinitatea. Uimitor este că, în clipa în care pășește pe poarta
Împăratului, vizitatorul e întâmpinat de viziunea unei bolte ce aparent e suspendată în aer (poate
vedea punctul cel mai înalt al domului, dar nu și cele patru pandantive pe care se sprijină). Când
fresca era intactă, în centrul cupolei era, ca în mai toate bisericile ortodoxe, icoana lui Iisus
Hristos Pantocrator (Atotțiitorul).

Spațiul imens din nava centrală stupefiază și nu poate fi cuprins dintr-o singură privire.
Centrul cupolei se înalță la 55,60 metri (echivalentul unui bloc modern cu 15 etaje), având un
diametru la bază de 31,36 metri (echivalentul unui bloc modern cu 9 etaje, așezat de-a latul).
Cupola parcă plutește pe cele 40 de ferestre care o înconjoară la bază. Ea pare a pluti, a se înălța,
purtată de lumina ferestrelor ce-i înconjoară baza. Spațiile de la parter erau rezervate bărbaților,
iar cele de la galeriile etajului erau destinate femeilor. Spațiul central al bisericii, cel mai luminat,
era destinat clericilor și este mărginit pe două nivele de șiruri grațioase de coloane. La dreapta și
la stânga navei centrale, la parter, se aliniază câte un rând de coloane din granit, aduse de la Efes.
Nișele circulare de la colțurile spațiului central posedă opt coloane de porfir provenite de
la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine composite, ornate
cu frunze de acant. Monogramele cuplului imperial, Iustinian și Theodora sunt gravate pe fața și
spatele capitelurilor. În total, biserica posedă 107 coloane, din care 40 la parter și 67 la etaj, la
galerii. Cele mai înalte coloane de la parter măsoară 20 de metri înălțime, au un diametru de
aproape 1,5 metri și o greutate de circa 7 tone. Galeriile de la etaj s-au construit deasupra navelor
laterale și deasupra nartexurilor, având un plan de potcoavă cu unghiuri drepte, potcoavă
deschisă spre altar. Accesul de la parter spre etaj se făcea pe la capetele nartexului interior,
urmând niște serpentine largi, pavate cu piatră bolovănoasă, serpentine asemănătoare unei scări
încolăcite, dar fără trepte. Acele căi se numeau kihlias. Cea din sud a dispărut cu ocazia
lucrărilor pentru un minaret.
În ceea ce privește influenta arhitecturala și decorarea exterioara a viitoarelor moschei,
specifice cultului musulman, se poate afirma că Sf. Sofia a reținut în mod expres atenția lui
Soliman Magnificul și a arhiitecturul lui, Sinan, luând-o ca model pentru Moscheea Albastra și
pentru multe altele, așa încât se poate spune că descoperirea catedralei Sf. Sofia de către
otomani, a însemnat inaugurarea unei mari Renașteri a arhitecturilor, atât a celei sacre, cât și a
celei laice. Tehnica construcției dar si forma si dimensiunea cupolei bisericii Sf. Sofia s-a extins
la toate moscheile mari, prevăzute cu patru minarete.4

Decorația interioară

Din mărturiile a numeroși autori creștini reiese că centrul cupolei era acoperit cu un
imens mozaic reprezentând pe Iisus Pantocrator, iar pe cele patru pandantive de la baza cupolei
erau reprezentați patru îngeri magnifici, cei de la răsărit executați în mozaic, iar cei de la apus în
frescă. Până în sec. al XIX-lea toată decorația superioară a bisericii rămăsese neatinsă, dar niște
restauratori din occident, frații Fosatti din Elveția, au pus la dispoziția turcilor mijloacele de a
ajunge la înălțimile maxime ale bisericii. Turcii și-au realizat visul dea înlătura imaginea lui Iisus
Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost
înlocuite cu niște medalioane mari cu caligrafii arabe aurite pe fond negru. Bisericii i-ar mai fi
trebuit numai câteva decenii pentru a-și salva bogăția decorației creștine seculare. Zidurile
laterale ale edificiului, la nord și sud, cuprinse sub arcuri mărețe, sunt străpunse de mulțime de
ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spațiul central de jos și
spre cel de la galerii.
4
Aurelia Balan-Mihailovici, Istoria culturii si..., p. 119.
 Întregul perimetru al spațiului central, până la galerii, și nartexul interior, până la bolțile
cu mozaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii
autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Marmura albă
a provenit din insula Proconessos din Marea Marmara, cea cu nuanțe verzi din insula Eubeea și
din Munții Tayget, de lângă Sparta, cea cu nuanțe roz de la Synada, din Asia Mică, cea cu nuanțe
de galben și roșu închis din Africa.

Placile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor așezate simetric. În navele
laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porții imperiale.
Gravurile reprezintă delfini stilizați și Tridentul zeului Poseidon, simboluri emblematice ale
Imperiului Roman de Răsărit. În diverse puncte ale bisericii s-au păstrat mozaicuri splendide cu
vârstă milenară. Pe semicupola absidei altarului se găsește o magnifică reprezentare a Fecioarei
cu Pruncul în brațe încadrată de cei doi Arhangheli, dintre care numai Gabriel este foarte bine
păstrat. Frumusețea chipurilor din acest tablou este încântătoare. Partea stângă a navei centrale
este prevăzută cu nișe la înălțime. În acele nișe sunt reprezentate, în mozaic, diverse personaje
religioase (sfinți și patriarhi).

Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al VI-lea
[Link]., cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu.

Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figuri umane din arta bizantină, dar
și acoperiri cu mozaic pe bolte și arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul
Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Sfintei Fecioare cu Pruncul
în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului
nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta
Fecioară și pe Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-
lea.

La parter, deasupra Porții imperiale se găsește un tablou valoros reprezentând pe Cristos așezat

pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului și ținând în mâna stângă o carte
deschisă ce poartă scris: pace vouă, Eu sunt lumina lumii. În partea stânga jos se prosternează
împăratul Leon al VI-lea Filozoful, cerând îndurare pentru greșeala celor patru căsătorii ale sale.
De o parte și de alta, în medalioane este reprezentată Sfânta Fecioară și Arhanghelul Gabriel.
La capătul de sud al nartexului interior, printr-o poartă amplă, se ajunge într-un vestibul spațios
și de acolo în exterior. Se numește vestibulul războinicilor. În sec. al X-lea acest vestibul era
folosit drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a
împăratului numită Horologion, încăpere în care împăratul își schimba ținuta pentru slujbe. În
acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele încăperii. Deasupra porții dinspre
nartexul interior, privind din interiorul vestibulului, se află un mozaic reprezentativ. Este vorba
de imaginea Sfintei Fecioare cu Pruncul așezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre
prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă macheta orașului, iar la stânga Iustinian I îi
oferă macheta bisericii "Sfânta Sofia". Poarta de bronz a vestibulului, prin care se iese afară,
datează din sec. II-I î.Cr. Este numită Frumoasa poartă, a fost adusă de la un templu elenistic din
cetatea Tarsus, Asia Mică, cetate de care este legată viața Sfântului Paul.