Complementul direct
este partea secundară de propoziție care determină un verb și
arată, de obicei, obiectul asupra căruia acționează autorul unei fapte. Pot avea
complemente directe doar verbele care permit trecerea de la forma activă la forma pasivă.
Complementul direct răspunde la întrebările pe cine?, ce?.
Părțile de vorbire cu funcția de complement direct stau în cazul acuzativ și pot fi
însoțite sau nu de prepoziția pe.
Se subordonează unui verb la mod personal (Elevul rezolvă exerciții.), unei forme
verbale nepersonale (infinitiv – Nu-și amintea a o fi văzut la petrecere.; gerunziu
– Privindu-l, și-a plecat ochii.; supin – Îi era greu de înțeles explicația.), unei locuțiuni
verbale (Profesorul a băgat de seamă greșelile.) sau unei interjecții (Iată cartea promisă!).
Complementul direct se exprimă prin: substantiv – Ascult muzică., pronume (personal,
personal de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ, relativ, negativ)
– Nu sun pe nimeni., numeral cu valoare pronominală – Am văzut trei dintre filmele
premiate., forme verbale nepersonale (infinitiv, gerunziu, supin) – Profesorul a
terminat de predat. Funcția sintactică de complement direct o pot avea, de asemenea,
locuțiunile corespunzătoare părților de vorbire prin care se exprimă complementul direct.
Completiva directă constituie, în frază, o realizare propozițională a
complementului direct.
Răspunde la întrebările: pe cine?, ce?.
Regentul unei propoziții subordonate completive directe poate fi:
un verb sau o locuțiune verbală: Știu1 / că vei veni.2/; A dat de veste1/ că va
participa și el.2/;
o interjecție predicativă: Iată1/ ce cadou am primit.2/
Unele propoziții completive directe coordonate pot fi eliptice de predicat:
Știu1/ cum2/, unde3/ și când va pleca.4/
Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția completivă directă
sunt: conjuncții și locuțiuni conjuncționale subordonatoare (că, să, ca...să, dacă,
de, cum că, precum că, cum de): Știu1/ căai citit multe cărți.2/ adverbe relative
(cum, unde, când, cât, încotro, dincotro): Am aflat1/ încotro se îndreaptă.2/
pronume relative însoțite sau nu de prepoziții (care, cine, ce, câți/câte, ceea ce):
Am aflat1/ pe carel-a chemat.2/ Oaspeții întreabă1/ cu cea călătorit boierul.2/
adjective pronominale relative: Am văzut1/ pe care elev l-a chemat.2/ pronume
nehotărâte însoțite sau nu de prepoziția pe (oricine, orice, oricare etc.):
Ascultă1/ pe oricineîi iese în cale.2/ adjective pronominale nehotărâte: Îl
primește1/ pe oricare îi este prieten.2/
Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele
relative care introduc o completivă directă au funcție sintactică în cadrul
propoziției subordonate.
Completiva directă stă, în mod obișnuit, după propoziția de care depinde, caz în
care nu se desparte prin virgulă. Poate sta și înaintea regentei, când este
permisă despărțirea de aceasta prin virgulă sau prin linie de pauză, pentru
evidențiere.