Capsule

Microcapsule

Procedee de microîncapsulare

1. Introducere
Cea mai versatilă dintre toate formele de dozare este probabil capsula. Capsulele au fost
folosite de mai bine de un secol și au un rol important în administrarea medicamentelor. Pe lângă
faptul că sunt relativ ușor de fabricat, ele sunt predispuse la compoziții la scară mică de către un
farmacist, care este capabil să pregătească formulări specifice pentru nevoile individuale ale
pacientului.
Procesul de formulare și dezvoltare al preparatelor este ajutat de noi excipienți care, nu
numai că pot îmbunătăți biodisponibilitatea substanței cative încoporate în forna farmaceutică și
pot asigura eliberarea specifică locului a preparatului, dar pot și spori eleganța acestei forme de
dozare populare. Atunci când un furnizor de asistență medicală primară prescrie un comprimat,
alegerea este de obicei, dar nu întotdeauna, limitată la produsele disponibile comercial. Cu toate
acestea, o capsulă poate fi preparată ex-tempore, ceea ce oferă flexibilitate de dozare pentru un
furnizor de asistență medicală primară și un farmacist.
Capsulele sunt preparate solide în care substanța(ele) medicamentoasă(e) și/sau excipienții
sunt închise fie într-un material moale sau dur. înveliș solubil. Capsula este în mod normal
realizată din gelatină sau alt material polimeric adecvat și are ca rezultat o formă de dozare fără
gust, inodor, elegant, ușor de înghițit, fără a fi nevoie de o etapă secundară de acoperire.
În funcție de compoziția învelișului capsulei, capsulele pot fi clasificate fie ca capsule tari
sau moi, cu capsule moi care posedă o peliculă de gelatină flexibilă, plastifiată, în timp ce
capsula tare este compusă din două bucăți în formă de cilindri închise la un capăt; piesa mai
scurtă, numită „șapcă” și piesa mai lungă, numită „corp”.
Capsulele pot fi umplute cu o gamă largă de tipuri de formulări, inclusiv pulberi uscate,
semisolide, lichide neapoase și alte forme de dozare, cum ar fi margele, mini-tablete și chiar mini
capsule, majoritatea fiind destinate căii de administrăre orale. Există, de asemenea, aplicații de
specialitate, cum ar fi capsulele care pot fi încărcate în pulbere uscatăinhalatoare, adăugați
reactivi ca parte a unui kit de diagnostic și, ocazional, capsule moi destinate rectale sau vaginale
sau inserarea sub formă de supozitoare. De asemenea, în ultimele progrese, au fost descoperite
capsule non-gelatinice, care fac nu conține gelatină ca agent de formare a cochiliei. În această
categorie de capsule sunt HPMC, PVA și amidon capsule.
2. Capsule
Conform FR X, capsulele sunt preparate farmaceutice solide, formate dintr-un înveliș tare sau
moale de formă și capacitate variabile, conținând o doză unitară de substanță activă.
Farmacopeea înscrie monografia Capsulae care cuprinde capsule cu înveliș tare (gelule), capsule
cu înveliș moale, capsule gastrorezistente, capsule cu cedare modificată și cașete.
Învelișul capsulelor este obținut din gelatină sau alte substanțe a căror consistență poate fi
ajustată prin adăugarea unor substanțe (glicerina sau sorbitol). Pot fi adăugați și alți excipienți
tensiocativi, opacifianți, conservanți antimicrobieni, edulcoranți, coloranți sau aromatizanți.
Conținutul capsulelor poate fi solid, lichid sau de consistența unei paste. Acesta nu trebuie să
provoace deteriorarea învelișului.
[Link] amilacee
Prepararea capsulelor amilacee se face dintr-un amestec de amidon de grâu și amidon de
porumb (care asigură o conservare mai bună decât amidonu de grâu singur) cu diferite adaosuri,
în special glicerol (1%), pentru a le oferi o oarecare elasticitate și luciu. Componentele se
transformă într-o pastă cu ajutorul apei și se toarnă în tipare. Prin încalzire, timp scurt, la 100°C,
se usucă și se întăresc, după care capsulele amilacee se detașează, grosimea lor fiind este de 1
mm. Capsulele amilacee se compun din doi cilindri plați, cu diametre diferite, ca mărime,

2
pentru a permite închiderea lor prin suprapunere și usoară apăsare. Mărimea capsulelor amilacee
este diferită și se exprimă prin numere, fiecare număr corespunde unei anumite capacități de
încorporarea a pulberii (între 0,10-2,50 g). Avantajele utilizării capsulelor amilacee sunt: se
manipulează ușor, maschează gustul neplăcut al medicamentelor, împiedică lipire pulberilor de
mucoasa bucală, fiind alunecoase, se înghit fără dificultăți. Dezavnatajele includ permeabilitarea
față de apă și gaze, iar substanțele higroscopice păstrate în capsule devin umede, în stomac este
posibil ca masa învelișului nu se desfacă ușor, ceea ce prelungește timpul de elibearea al
substanțelor medicamentoase.
[Link] gelatinoase
Capsulele gelatinoase sunt învelișuri rigide sau elastice, de diferite forme (cilindrice,
ovoidale sau sferice) în care se introduc substanțe medicamentoase lichide, moi sau solide în
doze unitare. Se obțin din gelatină, singură sau asociată cu alți compuși macromoleculari
hidrosolubili, la care se adaugă plastifianți (de obicei, glicerina). În funcție de proporția dintre
componente se obțin capsule gelatinoase rigide (tari) sau capsule gelatinoase flexibile (moi).
Capsulele gelatinoase moi au un înveliş continuu, moale, cu elasticitate, de formă sferică,
ovoidă sau alungită, conţin produse fluide sau sub formă de paste. Capsulele sferice sunt mai
mici cu pereţii mai rigizi numite perle. F.R.X denumeşte perlele ca fiind tot capsulele gelatinoase
moi.
Capsulele gelatinoase tari se mai numesc capsule cu capac, operculate sau gelule. Au formă
de cilindri alungiţi cu capete rotunjite, se închid prin îmbucare, conţin pereţi tari, au înveliş
discontinuu, conţin amestecuri de substanţe sub formă de pulberi şi granule.
 Capsule gelatinoase tari
Conform F.R.X capsulele gelatinoase tari sunt învelişuri din gelatină, cu formă de cilindri
alungiţi rotunjiţi la capete, cu amestecuri de substanţe sub formă de pulberi sau granulate, care se
închid prin îmbucare.
Capsulele tari se livrează în diferite mărimi existând astfel două dimensiuni numerotate (000,
00, 0, 1, 2, 3, 4, 5), cu volume diferite: de la 1,36 ml la 0,12 ml. De obicei, se folosesc cele între
0 şi 4 cu volume între 0,75 - 0,20 ml. Cantitatea de pulbere inclusă în capsule depinde de volum:
exemplu 0,4 g pulbere în capsule de tip 0, cu cantitate mare de lactoză, sau 0,15 g pulbere în
capsulele de tip 4.

3
 Capsulele gelatinoase tari se obţin prin procedeul imersiei. Ca materie primă este folosită
gelatina, cu putere de gelificare mare (mai mare de 200˚ Bloom), foarte pură, de o anumită
granulomeie, fără anhidridă arsenioasă. Se foloseşte soluţia apoasă de gelatină cu 40% gelatină şi
60% apă, la care se adaugă procente mici de alte componente: plastifianţi (gelatină, soluţie de
sorbitol între 0,1% şi maxim 3-5%) pentru a da supleţe pereţilor sau pentru a uşura suspendarea
coloranţilor insolubili sau a opacifianţilor. Se mai adaugă coloranţi hidrosolubili sau pigmenţi şi
opacifianţi (exemplu TiO2, pulbere albă, cu proprietăţi de a precipita coloranţii hidrosolubili sub
formă de săruri insolubile pe suport de gelatină rezultând lacuri; oxizi de fier-coloranţi şi
opacifianţi). Capsulele se ambalează în materiale pentru lumină, gaze, vapori de apă, cu
rezistenţă mecanică bună, se păstrează 24˚C și umiditate 35-50%.
În afara pulberilor şi granulatelor, se pot introduce şi microgranule, granule, comprimate
mici singure sau asociate cu pulberi, capsule mai mici într-o capsulă mai mare rezultând asocieri
pentru a separa componentele incompatibile sau pentru eliberarea programată (acţiune
prelungită). Se pot introduce şi amestecuri fluide în stare topită care se solidifică rapid la rece
sau amestecuri fluide tixotrope.
După umplere, se închid capsulele prin aplicarea capacului, uneori împins cu aer comprimat.
Simpla îmbucare a celor două jumătăţi prezintă un risc de deschidere la numărare, divizare,
ambalare, administrare, se evită deschiderea prin procedee de blocare.
 Capsule gelatinoase moi
Capsulele gelatinoase moi, numite și perle, sunt constituite dintr-un înveliș cotinuu și moale
de gelatină. Au înveliș mai gros decât capsulele tari și prezintă formă sferică sau ovală. Datorită
elasticității pereților, ele se deformează ușor. Conțin substanțe active lichide, sub formă de pastă
sau substanțe solide în soluție. Cel mai adesea pot conține între 0.50 și 5 g de substanță
medicamentoasă.
Prepararea se face industrial, prin metoda imersiei (scufundării) manuală: cufundare în masa
gelatinoasă fluidă la 50˚C a unor forme metalice unse cu ulei de parafină, se ridică apoi, se rotesc
până când excesul de înveliş se scurge de-a lungul prelungirii şi se întăreşte, apoi se scot de pe
formă prin tracţiune bruscă şi se obţine învelişul gol care se umple cu substanţă medicamentoasă.
Închiderea se face cu soluţie de gelatină caldă adusă în picături. Există şi alte metode care permit
obţinerea automată a învelişului, capsulei propriu-zise: metoda ştanţării (presării) şi metoda
picurării.

4
  Metoda ştanţării - constă în folosirea unui aparat numit capsulier care conţine plăci
metalice cu alveole, pe care se aşează o foaie de gelatină prelucrată care ia forma
alveolelor (semicapsulă) care datorită căldurii sau datorită vidului (procedeul Goldon)
(procedeul Upyohu) se introduce produsul farmaceutic până se umplu semicapsulele şi
se aduce o nouă folie de gelatină mai turtită, rezultând capsule neuniforme deci având un
randament mic. Se introduc produse lichide sau moi, umplerea fiind doar pe jumătate.
 Prepararea prin picurare (Progedeu Glober) este automatizat, bazat pe principiu diferit
de cele ale metodelor anterioare. Permite realizarea capsulelor sferice, care nu mai au
linie mediană. Se aplică prin încapsularea soluţiilor uleioase (în uleiuri vegetale sau
animale) exemplu: capsulele cu vitamina A, E, F.
Există şi capsule gelatinoase moi pentru supt, cu interior gol, perete de trei ori mai gros
decât cele obişnuite şi substanţe active în înveliş, precum şi capsule gelatinoase moi pentru
mestecat (cu nitroglicerină) pentru absorbţie direct prin mucoasa bucală. Capsulele cu formă de
tub în care se includ doze unitare de unguent cu nitroglicerină sunt aplicate pe piele (absorbţie
transdermală).
2.3. Capsule de hârtie
Deși nu sunt oficializate în FR X, capsulele de hârtie sunt folosite în practica farmaceutică,
pentru ambalarea pulberilor divizate. Spre deosebire de capsulele amilacee și gelatinoase, care se
înghit odată cu conținutul lor, capsulele de hârtie constituie numai un ambalaj, care se aruncă la
administrarea pulberii.
Capsulele de hârtie se confecționează industrial, cu mașini speciale, dar pot fi confencționate
și în farmacie. Acestea se prezintă în 10 mărimi standard, cantitățile de pulberi încorporate
variază între 0.10 și 10 g.
Capsulele de hârtie sunt permeabile pentru umiditatea și gazele din mediul ambiant. Pentru
anumite substanțe cu proprietăți higroscopice, efloresente, volatie, sensibile la lumină și
umiditate, este necesar ca ambalajul să fie impermeabil. În acest scop se folosește hârtia
impregnată cu ceară, parafină sau hârtia pergaminată. În prezent, folosirea capsulelor de hârtie a
fost aproape abandonată.
3. Controlul calității capsulelor
Probele de control din F.R.X includ proba de dezagregare, uniformitatea masei şi dozarea.
 Testul de dezagregare

5
 Determină timpul necesar eliberării conţinutului din capsulă, în mediul lichid, în condiţiile
de lucru specificate. Conform F.R. X capsulele gastrosolubile se dezagregă în apă în maxim 30
min. dacă nu se prevede altfel. Conform F.R. X capsulele enterosolubile să nu se dezagrege în
soluţie de pepsină acidă în 120 min., dar să se dezagrege în maxim 60 min, în soluţie alcalină de
pancreatină.
 Dozarea conţinutului în substanţe active
Conform F.R. X, se admit abateri mai mari sau mai mici în funcţie de conţinutul pe capsulă.
F.R .X nu prevede determinarea limitelor de excipienţi din conţinutul capsulelor, dar se specifică
la formulare că talcul trebuie să fie de maxim 3%, acidul stearic şi stearatul de magneziu sau
calciu maxim 1%, aerosilul maxim 10% (sunt agenţi de curgele). Uneori se determină şi testul de
dizolvare, cantitatea de substanţă activă dizolvată într-un anumit timp după introducerea capsulei
în mediul de dizolvare.
 Conservarea
F.R. X prevede ca, capsulele să se păstreaze în recipiente bine închise. Capsulele moi sunt
sensibile la acţiunea lumini şi călduri datorită conţinutului în glicerină ca urmare conservarea
trebuie să se facă într-o atmosferă uscată, la 20˚C, cu o umiditate maximă de 40%.
Capsulele se eliberează în flacoane de sticlă cu deschidere largă, cu dop de polietilenă sau
flacoane din material plastic. Condiţionarea unitară se face în blistere, pentru capsule operculate,
rar pentru perle, pentru că nu oferă protecţie superioară sticlei. Ambalarea unitară a capsulelor
moi este mai bună în ţări cu atmosferă umedă şi caldă (tropicală), când învelişul se poate înmuia
rezultând o condiţionare în folii de aluminiu şi polietilenă.
4. Microcapsule
Odată cu apariția unor polimeri biodegradabili potriviți, microîncapsularea a permis
dezvoltarea unor sisteme cu eliberare controlată. Aceste sisteme revoluționare permit controlarea
vitezei, duratei și distribuției medicamentului. Cu aceste sisteme, microparticulele sensibile la
mediul biologic sunt concepute pentru a ceda un medicament activ într-o anumită zonă (stomac,
colon, anumite organe). Unul dintre principalele avantaje ale acestor sisteme este de a proteja
medicamente sensibile la modificari bruște ale mediului (pH) și pentru a crește complianța prin
reducerea numărului de administrari pentru pacient.
Microîncapsularea poate fi gandită ca un proces tehnologic în care substanțe în stare solidă,
lichidă sau gazoasă de mici dimensiuni sunt înconjurate complet de învelisuri individuale

6
polimerice. În sens mai larg, microîncapsularea poate fi definită ca un proces prin care entități
individuale de solid, lichid sau gaz sunt înglobate intr-un material polimeric, astfel încât
substanțele încorporate să fie cedate într-un anumit ritm și/sau în anumite condiții.
Microîncapsularea substanțelor medicamentoase a fost propusă ocazional în anii 1957-1962
cu scopul obținerii unor forme dozate cu cedare modificată.
În afara modificării cedării substanțelor medicamentoase microîncapsularea oferă si alte
avantaje: o stabilitate chimică crescută în perioada stocării substanței active încorporate,
mascarea gustului neplăcut al unor substanțe medicamentoase, încorporarea unor substanțe în
orice stare de agregare, toxicitate redusă, toleranță imunologică sporită, o manipulare mai ușoara
a substanțelor medicamentoase incompatibile, o acțiune terapeutică întarziată sau chiar
controlată, o posibilitate de conversie a lichidelor în forme solide (se pot încorpora lichide într-

un înveliș solid), o administrare ușoara, indiferent de calea propusă. Există și o serie de

dezavantaje mai ales datorate dificultăților tehnologice ce pot conduce la microcapsule cu
învelișuri defectuoase, cu aspect neuniform, care, după administrare, pot produce fie concentrații
ineficiente terapeutic, fie concentratți ce pot trece în domeniul toxic.
În cazul substantelor ușor solubile, pentru obținerea unor forme farmaceutice cu cedare
modificată, procedeele galenice propun acoperirea cu diverse filme polimerice, cu diferite
biomacromolecule, cu ceruri. Din contră, pentru substanțele greu solubile se apelează la
substanțe hidrotrope, la dispersii moleculare pentru a obține o modificare a cedării din formele
farmaceutice destinate administrării orale .
4.1. Tipuri de microcapsule
Microcapsulele sunt particule sferice fine (diametru < 1000 μm), ce pot fi împartite în:
 microcapsulele omogene sau monolitice (microsfere) în care substanța activă este
dizolvată sau dispersată în toata rețeaua polimerului;
 microcapsule de tip rezervor (microcapsule propriu-zise) în care substanța activă este
înconjurată de matricea polimerului în stare monomoleculară sau polimoleculară și
reprezintă miezul care este agregat cu cateva molecule, cristale sau lichide.
Structura microcapsulelor este extrem de diversă și depinde în majoritatea cazurilor de
tehnologia folosită. Loturile de microcapsule preparate după diferite tehnici prezintă fie o
distribuție după dimensiuni „monodispersă”, fie o distribuție normală sau log-normală.
Fracțiunea cu dimensiunea dominantă variază în funcție de tehnica de preparare folosită.

7
 Nanosferele  si nanocapsulele sunt particule submicronice care conțin substanțe active și sunt
echivalente morfologic cu microsferele și respectiv cu microcapsulele și care, datorită
dimensiunii lor mai mici prezintă o scară mai largă de aplicabilitate.
4.2. Aplicațiile microîncapsulării
Microîncapsularea a constituit obiectul unor cercetări amanunțite până la sfârșitul anilor ’50.
În prezent, este un proces utilizat în proporție de peste 45% pentru toate formele farmaceutice.
Cercetarea microcapsulelor și apoi utilizarea lor în practică a urmarit anumite direcții: protejarea
față de mediul extern a principiilor active, eliminarea incompatibilităților, mascarea gustului,
condiționarea facilă a unui lichid, cedarea susținută. De asemenea, ca avantaje ale utlizarii
microcapsulelor mai pot fi menționate: reducerea toxicității, reducerea volatilității și/sau a
inflamabilității, mascarea culorii, stabilizarea emulsiilor, creșterea perioadei de valabilitate,
facilitarea dispersării, îmbunătățirea proprietăților de curgere.
Produsele microîncapsulate își găsesc utilitate în domenii variate în acest fel atingându-se o
serie de obiective cum ar fi: eliberarea lentă, prelungită a substanței active; o manipulare mai
ușoară a unor produse; simplificarea problemelor legate de formulare prin separarea
componentelor ce ar putea interacționa; protejarea materialelor ușor degradabile de acțiunea
factorilor de mediu; trecerea unui lichid în stare solidă; mascarea gustului neplăcut al unor
substanțe; posibilitatea de realizare a unor sisteme multiparticulate prin încapsularea
componentelor.
4.3. Aplicații în domeniul farmaceutic
În domeniul farmaceutic, microcapsulele au aparut și au evoluat rapid după 1970. În industria
farmaceutică s-a urmarit în mod deosebit evitarea efectelor adverse nedorite, realizarea unor
forme dozate cu eliberare susținută, creșterea complianței pacienților. Astfel aspirina a fost
încapsulată folosind etilceluloza sau hidroxipropilmetilceluloza pentru evitarea sangerarilor
produse la nivelul mucoasei gastrice. Gustul amar al paracetamolului a fost mascat prin
microîncapsulare în hidroxipropilmetilceluloza. Pentru a proteja substanțele de acțiunea
oxigenului și a umidității ele au fost microîncapsulate, de exemplu vitaminele A, K.
Disopiramida a fost microîncapsulată prin metoda evaporării solventului folosind acetobutirat de
celuloză. Dihidralazina a fost acoperită cu etilceluloza pentru a obține un produs cu cedare
susținută.

8
 Medicamentele antitumorale (adriamicina, epirubicina, 5-fluorouracilul, cisplatinul) au fost
formulate ca microcapsule sau microsfere obținute din albumină sau etilceluloă prin metoda
emulsionării. S-a realizat microîncapsularea acestora pentru a evita efectele toxice și pentru a
îmbunătății activitatea lor farmacologică. Microsferele de albumină cu prednisolon sau
metotrexat determină o reducere accentuată a eliberarii enzimelor lizozomale raspunzătoare de
degradarea țesutului în artrita reumatoidă față de formele conventionale clasice.
Un mare succes comercial l-au avut microsferele injectabile-depot cu LH-RH-agoniști,
folosind acid poli(lactic-glicolic) biodegradabil pentru tratamentul cancerului de prostata în
stadiu avansat și al endometritei. Produsul Lucron® Depot (acetat de leuprorelin) este un
preparat injectabil (i.m. sau s.c.) administrat o dată pe lună care menține nivelele sanguine
constante în acest interval datorită cineticii de ordin zero de cedare a medicamentului. Avantajele
acestei formulari sunt: eficacitate terapeutică remarcabilă, înlaturarea inconvenientelor și

durerilor provocate de injectarea zilnică, imbunatatirea complianței pacienților la tratament.

În oftalmologie au fost studiate microcapsule cu pilocarpină, tobramicină, dexametazonă. S-a
constatat ca acestea realizează o cedare susținută a substanței medicamentoase, ceea ce
îmbunatateste mult efectul terapeutic. Microsferele cu albumina au fost folosite pentru
diagnosticarea anomaliilor sistemului reticuloendotelial ăi pentru estimarea acțiunii macrofagelor
O altă aplicație interesantă o reprezintă “microcapsulele naturale” conținând enzime deficitare
(ureaza, asparaginaza, glucozidaza, galactozidaza). Acestea se pot obține prin acțiunea unui
camp electric de intensitate variabila sau a unor soluții hipotonice asupra stromei de globule
rosii.
Sistemele microspongioase destinate aplicațiilor topice prezintă o cedare controlataă a
principiului activ. Se reduce mult toxicitatea acestor preparate topice și se menține eficacitatea o
perioadă mai lungă de timp. Fiecare sistem microspongios este compus din mii de microsfere
unite între ele și care sunt capabile să lege, suspende sau înconjoare o serie de substanțe active.
În domeniul analizei radiologice după 1970 microsferele radioactive au cunoscut o mare
dezvoltare atât în ceea ce privește prepararea cât si aplicațiile lor. Microsferele de albumină sau
polistiren, marcate cu elemente radioactive se folosesc ca mijloc de diagnostic al maladiilor

pulmonare sau pentru examinarea anumitor regiuni din organism.

9
 De asemenea, o serie de preparate speciale au fost realizate pentru a preîntampina
incompatibilități de bază existente între substantele medicamentoase încorporate și un mediu
extern lichid. Astfel Diffugran este probabil cea mai simplă formă dozată obținută din produse
microîncapsulate. În acest caz, substanța medicamentoasă microîncapsulata (cel mai frecvent
antibiotice) este amestecată cu un edulcorant și ambalată în flacoane multidoză. Se urmărește
mascarea gustului neplăcut al substanțelor medicamentoase încorporate.
5. Procedee de microîncapsulare
Microcapsulele pot intra în pulberi compuse, comprimate sau capsule operculate.
Microcapsulele se obţin prin coacervare, polimerizare la interfaţă şi suspendare în curent de aer.
 Metoda de coacervare
Este un proces care se produce prin descărcarea electrică a macromoleculelor aflate în
producţie; aceste macromolecule nu sunt complet deshidratate. În stare solidă, părţile hidratate
ale moleculei au sarcină electrică, la coacervare pierd sarcina electrică, dar rămân hidratate.
Moleculele se pot apropia mai puternic şi astfel pierd o parte din învelişul de hidratare ceea ce
duce la formarea unui coacervat bogat în coloizi cu particule dense care se pot întrepătrunde una
în funcţie de alta, iar învelişul de solvatare ce rămâne menţine o stare lichidă. În starea de
coacervare există un amestec de două faze lichide, dintre care una include multe componente
coloide, iar cealaltă puţine componente coloide.
Se produce coacervarea simplă, atunci când obţinerea celor două faze se realizează prin
adaos de săruri ((NH4)2SO4), prin adaos de alcool atunci când se modifică suprafaţa
tensioactivă, sau prin modificarea pH-ului sau temperaturi.
Coavervarea se foloseşte pentru obţinerea microcapsulelor când se asociază picături de lichid
nemiscibil cu apa. Există patru faze:
 substanţele se dispersează sun formă de dispersie fină sau ca emulsie în soluţia coloidală
a materialului de acoperire (gelatină) rezultă un sistem bifazic
 insolubilizarea parţială (coacervare) a polimerului prin modificarea pH-ului, temperaturi,
adaos de alcool sau electroliţi sau complexă atunci când se formează picături
concentratede coloid sau coacervat rezultă sistem trifazic (soluţie diluată, picături de
coacervat, particule)

10
  adsorbţia picăturilor de coacervat pe substanţa dispersată când se formează un înveliş
care încorporează individual particulele dispersate; se agită amestecul şi se evită alipirea
lor. Rezultă un sistem difazic (mediu de dispersie şi picături învelite în coacervate)
 întărirea filmului format după separare prin uscare, chimic sau prin polimerizare. -
gelatina -cazeina -guma arabică -derivaţi de celuloză -polimeri sintetici
 Polimerizarea interfacială (la interfaţă)
Este o variantă a coacervări, folosită la încapsularea substanţelor solubile în apă; lichidul de
dispersie este solvent organic. La formarea învelişului se folosesc monomeri solubilizaţi în
mediu şi care la adoas de catalizatori se adsorb pe particule de învelit rezultând peretele
microcapsulei. Se aplică pentru obţinerea particulelor învelite de dimensiuni foarte mici
(nanoparticule). Nanoparticulele au dimensiuni de 20, 30-500 nm, coloidale. Se obţin prin
încapsulare soluţii micelare apoase de substanţă medicamentoasă. Nanosferele şi nanocapsulele
sunt surse farmaceutice potenţiale destinate pentru realizarea preparatelor parentelare (se
administrează citostatice, adjuvanţi imunologici, preparate cu acţiune prelungită şi sisteme cu
eliberare la ţintă).
 Microîncapsulare prin suspendare în curent de aer
Peste pulberea suspendată în curent de aer se injectează suspensia fină de material de învelit
când rezultă particule cu anumite dimensiuni ce se depun. Microcapsulele au dimensiuni diferite,
depinde de gradul de fineţe a pulberi, natura şi cantitatea materialului de acoperire, vâscozitate,
viteza şi temperatura curentului de aer. Obţinerea microcapsulelor necesită aparatură specială,
parametri de lucru respectaţi cu stricteţe

6. Concluzii

În funcție de compoziția învelișului capsulei, capsulele pot fi clasificate fie ca capsule tari sau
moi, cu capsule moi care posedă un material flexibil, plastificat peliculă de gelatină. Cojile pot fi
compuse din două bucăți sub forma de cilindri inchisi la un capat; cu atât mai scurtă piesa,
numită „șapcă” și piesa mai lungă, numită „corp”, sau pot fi compuse dintr-o singură piesă.
capsule din două piese și capsule dintr-o bucată sunt denumite în mod obișnuit capsule hard-shell
și, respectiv, softshell .

11
 Capsulele pot fi umplute cu o serie de tipuri de formulare inclusiv pulberi uscate, semisolide,
lichide neapoase, și alte forme de dozare cum ar fi mărgele, mini-tablete șichiar și mini capsule,
dintre care majoritatea sunt destinate administrării orale. Există, de asemenea, aplicații de
specialitate precum sub formă de capsule care pot fi încărcate în pulbere uscată inhalatoare,
adăugați reactivi ca parte a unui kit de diagnosticare șiocazional capsule moale destinate rectale
sau inserție vaginală sub formă de supozitoare.
De asemenea, în progresele recente, capsulele non-gelatinice au fost descoperite, care nu
conțin gelatină ca este un agent de formare a cochiliei. În această categorie de capsulesunt
capsulele HPMC, PVA și amidon.
Procesul de control al calității implică procesul în curs testarea, testarea produsului finit și
testarea termenului de valabilitate. Produsele medicamentoase condiționate sub formă de capsule
sunt efectuate intervale predefinite în timpul fabricării produsului care implică; grosimea
panglicii de gel și uniformitatea de-a lungul panglică, softgels grosime sigiliu la momentul de
încapsularea, greutatea umplerii capsulei și variația acesteia de la capsulă la capsulă, greutatea
învelișului capsulei și variația sa de la capsulă la capsulă și nivelul de umiditate a învelișului
capsulei înainte și după uscare. Vizual inspecția, greutatea de umplere și uniformitatea greutății
de umplere sunt teste cheie în proces utilizate pentru capsulele gelatinoase tari. De asemenea,
testele de control al calității produsului finit pentru medicamentul capsulei produsele includ;
permeabilitate și etanșare, potență și conținut de impurități, test de variație de greutate, variație
de greutate test pentru capsule de gelatină tare, test de variație a greutății pentru capsule moi de
gelatină, uniformitatea conținutului, test timp de dezintegrare pentru capsule, test de dizolvare pt
capsule, conținut de umiditate, test de penetrare a umidității și continutul microbian. În timp ce
testul de valabilitate implică testarea stabilității capsulelor.
Scopul principal al ambalării capsulelor umplute este de apreveni contaminarea și creșterea
sau pierderea de umiditate în timpul depozitare pe termen lung. Sunt ambalate pe blistere de
plastic sau bandă de folie de aluminiu ambalate sau ambalate în sticlă sau altele materiale care
sunt proiectate astfel încât acestea preveniți expunerea capsulelor la umiditate excesivă. Pe de
altă parte, depozitarea care poate fi pentru o perioadă foarte lungă perioada de timp necesită
menținerea corespunzătoare a temperaturii si umiditate

12
Referințe bibliografice

[Link] farmaceutică, Editura Polirom, Iași, Vol. 2 ediția IV, 2017; Tehnologie
farmaceutică, Editura Polirom, Iași, Vol. 3 ediția II, 2017; Tehnologie farmaceutică, Editura
Polirom, Iași, Vol. 3 ediția II, 2017. Autori: Popovici Iuliana, Lupulieasa Dumitru, UMF Grigore
T. Popa Iași, UMF Carol Davila București.
2. *** Farmacopeea Română, Ed. X-a, Ed. Medicală, București, 1993; Farmacopeea Română,
Ed. X-a, Supliment 2004, Ed. Medicală, București, 2004.
3. European Pharmacopoeia, ed.10 online
4. Tehnologie farmaceutică / Laura Graţiela Vicaş. – Oradea: Editura Universităţii din Oradea,

2006, Editura Universităţii din Oradea este acreditată de CNCSIS

5. Prepararea Medicamentelor, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca
2009, Autori: [Link]ța, Marcela Achim, Elena Dinte
6. CAPSULES AND IT’ S TECHNOLOGY: AN OVERVIEW [Link]*, Dr. C.
[Link] Prakash Reddy. Raghavendra Institute of Pharmaceutical Education and
Research, Ananthapuramu, Andhra Pradesh, India – 515721
7. CAPSULES: TYPES, MANUFACTURING, FORMULATION, QUALITY CONTROL
TESTS AND, PACKAGING AND STORAGE - A COMPREHENSIVE REVIEW * 1Aliyu R.
S., Lawal A. M., 1Chasta P. and 1 Sharma G. K. 1Department of Pharmacy, Mewar University,
Gangrar, Chittorgarh, Rajasthan. 312901. 2Department of Chemistry, Mewar University,
Gangrar, Chittorgarh, Rajasthan
8. Pierre-Nicolas Boivin*, Pauline Legendre, Anne-Claire Bonnaure and Marie-Antoinette Lester
Physicochemical stability of compounded midazolam capsules over a one-year storage period
[Link] Received October 4, 2020; accepted December 3, 2020;
published online December 18, 2020
9. Microincapsularea: o noua modalitate de abordare a medicamentului CRISTINA DINU-
PÎRVU, FACULTATEA DE FARMACIE, UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
"CAROL DAVILA" – BUCUREȘTI D. LUPULEASA, FACULTATEA DE FARMACIE,
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" – BUCUREȘTI
[Link] Donbrow – Microcapsules and Nanoparticles in Medicine and Pharmacy, CRC
Press,USA, 1992.

13
[Link] Venktesh Shavi et al., Multiparticulate drug delivery system of
Aceclofenac:development and in vitro study, Drug Dev. Ind. Pharm , 35: 252-258, 2009
12. Leucuta S.E., Tehnologie farmaceutica industriala, Editura Dacia, 2001.

14