Fundamente ale culturii și limbii române

Tipuri de romanizare:
 Lingvistică
 Nonlingistică

Caracterul cult al limbii române:

 60% masa vocabularului
 80% lexic fundamental
Legile fonetice:
 Consoanele finale m,t, ș, f cad în sec.12 filum: fiu
 L intervocalic:r solem:soare
 Ct:pt lactem: lapte
 O accentuat:oa cotum:coadă
 D+e: d+i
 T+i: ci petiolum:picior
 B intervocalic cade cabalum:cal

Cuvinte de origine latină regăsită în vocabularul fundamental:

-părți ale corpului
- zilele săptămânii
- numerale 1-10
- lunile anului
- culori
- verbe care denumesc acțiuni uzuale.

Limba română se îmbogățește cu fenomenele fonetice, î, j, ș, h de la slavi.

În morfologie, limba română păstrează tot sistemul gramatical altinesc la care s-a adăugat
articolul. 
Ablativul a fost asociat adjectivului. 
Se păstrează vocativul în o.
Cele trei declinări din latina vulgară s-au păstrat și la substantiv, iar sistemul verbal latinesc a
păstrat toate cele 4 conjugări.
De la adjective, s-au păstrat major, minor, superior.
S a preluat sintaxa neutră dată de S+AT+P+C.
Teritoriul formării limbii române
Există trei teorii diferite privind formarea limbii române, după cum urmează:
1. Ovid Densusianu- limba română s-a format exclusiv la sudul Dunării;
2. Dimitrie Cantemir- limba română s-a format exclusiv la nordul Dunării;
3. Sextil Pușcariu și Alexandru Rosetti- limba română s-aa format și la sudul, și la nordul
Dunării.
Limba română: latina vorbită în mod neîntrerupt în spațiul carpato-danubiano-pontic de la
pătrunderea romanilor în aceste teritorii și până în zilele noastre.  Alexandru Rosetti
Limba română veche a fost denumită româna comună, nefiind atestată.
Din româna comună, s-au desprins dialectele: aromân, dacoromân, meglenoromân și
istroromân.
Dialectul = ramificație geografică a unei limbi, superioară subdialectului și inferioară limbii,
caracterizată prin particularități fonetice, lexicale, morfologice, sintactice și semantice.
Din dialectul dacoromân, iau naștere subdialectele: moldovean, muntean, bănățean și crișean.
Subdialectul= ramificație geografică a unei limbi, superioară graiului și inferioară dialectului,
caracterizată prin particularități fonetice, lexicale, morfologice și semantice.
Din subdialectul muntean, se ramifică graiurile oltean și dobrogean. Alte tipuri de graiuri:
bucovinean, basarabean și vrâncean.
Graiul= ramificație geografică a unui subdialect, superioară subgraiului și inferioară
dialectului, caracterizată prin particularități fonetice și lexicale.

RC
Textul scrisorii

"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov

mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu
dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din
Câmpulung, n. n.).

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că
împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii
lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul
cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi
de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren
Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos
de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară
domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi
domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin."(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)

(Apud Hurmuzachi - Iorga. Documente, XI, 843).

                             FIŞĂ DE LUCRU
Portretul lui Ştefan cel Mare din„Letopiseţul Ţării Moldovei”al lui Grigore Ureche
 
“Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange
nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire,
nelenesu, si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de
razboaie mester, unde era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si
pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa
cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan
voda, urma lui luasa, de lucruri vitejesti, cum se tampla din pom bun, roada buna iase. Iara
pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire la Putna, care era
zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-
au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti
Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu
pacate ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa
aceia l-au agiunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acelasi anu iarna grea
si geroasa, catu n-au fostu asa nici odinioara si decii preste vara au fostu ploi grele si povoaie
de apa si multa inecare de apa s-au
facut.”
Repere de analiză:
-„Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche îndeplineşte funcţia esenţială a
povestirii, de rememorare şi de recuperare a timpurilor trecute.
- Involuntar, în una din marile intuiţii critice, George Călinescu îi fixa trăsăturile foarte
moderne ale narativităţii: „Are sensul obiectivităţii […]. Este evoluţionist în istorie, în sensul
biologic, admiţând că orice naţie (azi am zice civilizaţie) are o începătură, un adaos şi o
scădere. Bineînteles e providenţialist, îi descoperim chiar idei politice.”
-Unul din primele portrete din literatura română reprezintă primul portret literar al atât de
cunoscutului domnitor Ştefan cel Mare realizat de cronicarul Grigore Ureche.
- Înzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este întemeietorul portretisticii în literatura
română veche.
- În virtutea talentului său, el selectează figurile domnitorilor sau a boierilor, le ierarhizează,
le dă contur propriu, punând alături de trăsăturile fizice şi anecdote-însuşiri de caracter
definitorii. 
-Efigia lui Ştefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o
incontestabilă artă de portretist, de altfel istoria literară i-a reţinut o bună parte din portrete
drept model. 
-Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate şi independenţă, Ureche concepe povestirea
din câteva momente: împrejurările morţii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele
poporului la moartea lui Ştefan, aprecieri asupra vremii şi intrarea lui în legendă. 
-Portretul făcut de Grigore Ureche lui Ştefan cel Mare are rolul de a emoţiona cititorul,
pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor într-un mod cât mai somptuos. 
-Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul, informaţiile acestuia fiind culese
din puţinele izvoare scrise din acea perioadă şi din tradiţiile şi legendele existente, cronicarul
este în măsură să facă chiar o caracterizare fizică a acestuia ca fiind “om nu mare de statu”,
trăsătura care contrastează cu caracterizarea morală a personajului istoric.
Analiza pe niveluri:
-La nivel fonetic observăm manifestarea limbii în substanţa ei sonoră, prin sunete cu ton
solemn. În fragmentul lui Ureche găsim cuvinte expresive prin prin sunete şi volum sonor,
cum sunt „statu”, „vărsătoriu”, „judeţu”, „neleneşu”, „îndărăptieze”, „scăpatu”, „agiunsu”.
-Nivelul lexical-semantic este cel la care sensul apare în legătură cu expresia acestuia, sub
forma semnului lingvistic, manifestat în cuvânt, dar şi în construcţii mai largi, sintactice
chiar. Construirea sensului este un proces, semantica demonstrează că un cuvânt nu are sens
în afara contextului său, „iar actul lecturii, descoperirea unui text, este o colectare de operaţii
semantice” (Constanţa Bărboi).
- Resursele expresivităţii sunt redate de nuanţele arhaice şi regionale ale cuvintelor.
-Nivelul structurii morfologice vizează forma rară a cuvintelor, prezenţa prezentului narativ
care conferă textului aspect etern, istoric. De asemenea, se remarcă multitudinea adjectivelor
care ajută la conturarea portretului domnitorului.
-În ceea ce priveşte nivelul sintactic, topica în fragmentul citat este liberă şi obiectivă,
urmând logica gândirii obişnuite dintr-o limbă dată.