ARTROPODELE
Artropodele au luat nastere din viermii inelati anelizi, fapt dovedit de segmentarea
corpului.
Cele mai vechi artropode au aparut in era paleozoica. Ele sunt reprezentate prin:
trilobiti, forme inrudite cu crustaceii giganti (Euripterus), care atingeau dimensiuni de 1
–2 m, si insecte de asemenea foarte mari (30 cm), asemanatoare cu libelulele.
Artropodele reprezinta un grup foarte numeros de specii, al caror numar depaseste un
milion. Ele se afla raspandite pe toata suprafata Pamantului, fiind intalnite in toate
mediile de viata.
Artropodele se caracterizeaza prin aceea ca au picioare articulare, adica formate din
mai multe segmente, de unde si denumirea lor: arthron= articul, podos=picior.
Tegumentul secreta o substanta organica numita chitina, care formeaza la exteriorul
corpului un schelet. Uneori chitina este impregnata cu carbonat de calciu, constituind
astfel un invelis mai rezistent (crusta).
Corpul are o simetrie bilaterala, cu o segmentatie inegala, observandu-se de cele mai
multe ori trei parti distincte: cap, torace si abdomen.
In cavitatea generala gasim si aici un sistem lacunar, determinat, de asemenea de o
retea de tesut conjunctiv (parenchim), in care se afla sangele (lichidul celomic).
Sistemul nervos este ganglionar, asemanator cu al viermilor inelati, iar organele de
simt sunt destul de bine dezvoltate, fiind reprezentate prin ochi simpli (oceli), sau
compusi, organe senzoriale tactile, olfactive si gustative.
Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub digestiv, ale carui segmente sunt
adaptate naturii hranei, si prin glande anexe ale tubului digestiv.
Hrana este de natura vegetala sau animala, avand diferentiat un aparat bucal, adecvat
acesteia.
Respiratia este traheala, branhiala, pulmonara sau cutanee, depinzand de mediul de
viata. Aceste formatiuni sunt de origine ectodermica. Traheele sunt niste tuburi foarte
ramificate, care alcatuiesc un sistem traheal. In interiorul lor se afla un fir chitinos,
spiralat care le tine deschise.
Este de retinut ca la artropodele traheate sangele nu indeplineste si functia de transport
al gazelor, astfel ca traheele au rolul sa conduca aerul incarcat cu oxigen pana la
intimitatea tesuturilor si sa ia de aici bioxidul de carbon, pentru a-l elimina.
Aparatul respirator este reprezentat printr-o inima tubulara sau poligonala
(multicamerala), situata dorsal, si prin vase sanguine deschise, care sunt in legatura cu
sistemul lacunar. Sangele este, in general, incolor, desi contine pigmenti respiratori, si
se afla atat in organele aparatului circulator, cat si in lacune. Excretia se face prin
nefridii modificate, in numar pereche, fiind astfel omogene cu organele de excretie ale
viermilor inelati.
Inmultirea este sexuata. Sexele sunt separate, masculii deosebindu-se de femele prin
unele caractere morfologice, observandu-se astfel un dimorfism sexual. Trebuie retinut
faptul ca unele artropode se inmultesc prin oua nefecundate, fenomen numit
patogeneza.
In ceea ce priveste dezvoltarea larvei, aceasta se face de cele mai multe ori prin
metamorfoza, insotita de mai multe naparliri.
Avand in vedere anumite caractere morfologice, artropodele se impart in doua grupe:
chelicerate, cu clasa arahnide, si antenate, cu clasele crustacee, miriapode si insecte.
Cheliceratele (clasa Arahnide)
Arahnide, este termenul folosit pentru scorpion, paianjen, paianjenul de camp, molie,
capusa si alte animale nevertebrate. Arahnidele sunt de obicei carnivore si terestre;
fosilele sugereaza ca au fost printre primele animale care au trait pe Pamant, poate de
la inceputul perioadei Devoniene, acum 400 de milioane de ani. Exista 60.000 de specii
organizate in 11 ordine: molii si capuse, scorpioni fara coada, paianjeni, paianjeni de
camp, palpigrade, scorpioni falsi, ricinuleide, micro-scorpionii otravitori, scorpioni,
paianjeni de soare si scorpioni otravitori.
Caracteristici
Corpul arahnidelor este impartit in doua parti:partea anterioara (prosoma) contine
organele de simt, gura, dar nu are antene. Prima pereche de apendici (chelicerae)
poate forma clesti, cate odata otravitori, iar cea de-a doua pereche (pedipalp) poate
forma clesti, organe de simt sau picioare. Celelalte perechi, in general patru, sunt
folosite pentru mers. Partea posterioara a corpului, sau abdomenul (opisthosoma)
contine deschiderile genitale, si alte structuri, printre care se numara si plamanii-carte.
Mancarea este mai intai descompusa de fluide secretate si apoi ingerata.
Comportament si Importanta
Arahnidele vaneaza sau asteapta venirea unor insecte. Au ochi simpli si diferite parti
folosite la vanat, cum ar fi coada scorpionului si glandele producatoare de matase ale
paianjenului. Moliile si capusele au capacitati locomotorii limitate si de aceea sug
lichidele unor animale sau plante. Arahnidele sunt animale solitare, cu exceptia
sezonului de imperechere, cand comportamente complexe pot fi observate. Sexele sunt
separate, iar femelele pazesc oualele si puii.
Arahnidele sunt in general folositoare deoarece se hranesc cu insecte daunatoare, iar
putine specii de scorpioni si paianjeni sunt periculosi. Moliile si capusele infecteaza
oamenii si animalele si plantele domestice, raspandind astfel diverse boli.
Clasificare stiintifica Arahnidele constituie clasa Arahnida, din familia Arthropoda.
PAIANJENII
Paianjen este un nume comun pentru 34.000 de specii de animale artropode cu opt
picioare folosite pentru mers, prelungiri ale capului cu clesti si glande otravitoare si
organe reproductive speciale pe cea de-a doua parte a corpului masculului. Ei se
folosesc foarte des de matasea pe care o secreta. Ca si alte specii de arahnide,
paianjenii sunt terestri, cu toate ca anumite specii s-au adaptat la viata in ape dulci, ele
prinzand bule de aer sub apa si carandu-le dupa ei. Paianjenii sunt deosebit de
numerosi si se gasesc in toata lumea. Cu toate ca majoritatea au mai putin de 1cm
lungime, cel mai mare are un corp de 9 cm, iar picioarele pot fi mult mai lungi.
Structura
Structura corpului la paianjeni este similara cu cea a celorlalte arahnide, fiind impartit
intr-o parte anterioara, numita cefalotorace sau prosoma, si o parte posterioara, numita
abdomen sau opiosthoma. Cele doua parti sunt separate de un „gat” subtire care
confera animalului flexibilitatea necesara pentru a utiliza propria matase. Cefalotoracele
are de obicei patru perechi de ochi simpli, care tind sa fie mai mari la paianjenii care
vaneaza si mai mici la cei care creeaza panze cu modele complicate. Fiecare prima
pereche de clesti, sau chelicere, are un colt prevazut cu o deschidere prin care este
eliberata otrava provenita de la o glanda din capatul clestelui. Urmatoarele doua parti
ale corpului se numesc pedipalp, seamana cu niste picioare, dar sunt in general
modificate pentru a deveni un fel de antene. La mascul, pedipalpul are un „organ de
palpare”, folosit in reproducere. Pe cefalotorace se afla si patru perechi de picioare
folosite pentru mers. Pe abdomen se afla clesti modificati, folositi pentru a secreta
matasea. Deschiderile de pe abdomen duc la plamanii-carte, numiti asa datorita
structurii stratificate, sau la un sistem de tuburi (trahee) folosite pentru a cara aerul. La
unele specii pot fi intalnite ambele feluri de respiratie.
Sistemul digestiv al paianjenilor este adaptat numai pentru mancarea lichida, deoarece
animalele isi digera in general prada in afara corpului, iar apoi ingurgiteaza lichidul.
Creierul este destul de complex. Diferite parti ale lui sunt dezvoltate, in functie de
modul in care isi localizeaza prada: prin vedere sau prin atingere.
Veninul
Paianjenii sunt in general carnivori si se hranesc numai cu hrana vie, pe care o pot strivi
cu clestii, sau ii pot injecta un venin. Muscatura unor paianjeni mari poate fi dureroasa,
dar majoritatea sunt prea mici pentru a patrunde prin pielea umana, si doar cateva
specii sunt periculoase pentru om. Printre acestea se numara „vaduva neagra” si rudele
sale apropiate, care insa nu sunt agresive si musca oamenii doar in aparare. Muscatura
este dureroasa si este urmata de lesin, dificultati in respiratie. Ea este doar rareori
fatala, mai ales la adultii sanatosi. Totusi, trebuie acordate ingrijiri medicale cat mai
repede cu putinta.
Matasea
Matasea paianjenilor este o proteina fibriloasa care este secretata ca un lichid si care
formeaza un polimer care prin intindere este mai rezistent ca otelul si foarte elastic. Un
singur paianjen poate crea mai multe feluri de matase. Cu toate ca si alte nevertebrate
secreta matase, paianjenii folosesc aceasta abilitate in cele mai multe moduri. De
exemplu, ei formeaza fire care ii ajuta sa-si gaseasca drumul si nu ii lasa sa cada..
Paianjenii mici, dar mai ales cei tineri, formeaza parasute care ii ajuta sa fie carati de
vant, uneori pe sute de kilometri. Masculul utilizeaza matasea pentru a transfera
sperma femelei, iar aceasta face gogosi de matase. Matasea este folosita pentru a
construi cuiburile si pentru a le alinia. Cea mai familiara, si totusi cea mai uimitoare
utilizare este in construirea de capcane pentru insecte, numite „panze”. Odata ce prada
este prinsa, paianjenul o infasoara din nou in matase.
Diferitele panze de paianjen ofera un exemplu remarcabil a evolutiei comportarii
instictive. Painjenii nu trebuie sa invete sa faca panze, dar poate adapta tehnica la
conditii speciale, cum ar fi lipsa greutatii din navele spatiale. Cele mai simple sunt
neregulate si intinse la suprafata pamantului. Cele mai avansate sunt deosebit de
elaborate si orientate in asa fel incat sa intercepteze traiectoria insectelor zburatoare.
Formarea panzei este un proces complex ce presupune o combinatie de bucati lipicioase
cu unele ne-lipicioase. Cateodata mai multi paianjeni formeaza un fel de panza comuna,
dar in general paianjenii nu sunt sociabili. Asemenea paianjeni se bazeaza in cea mai
mare parte pe pipait.
Paianjenii vanatori
Pe langa paianjenii ce fac panze, multi paianjeni isi vaneaza prada sau stau si o
asteapta. Vanatorii se bazeaza pe vedere daca vaneaza ziua si pe pipait daca vaneaza
noaptea. Paianjenii „saritori” organizeaza ambuscade pentru a-si prinde prada, iar unii
dintre ei se camufleaza pe flori prin culoare sau prin forma corpului, sau prin ambele.
Reproducerea
Paianjenii au doua sexe, iar ouale trebuie fertilizate. Deschiderile genitale ale
masculului si femelei se afla pe abdomen, dar organele copulatorii ale masculului sunt
structuri complicate aflate pe clesti. El secreta matase in care depoziteaza sperma, apoi
o deplaseaza pana la organele palpale. Dupa ce sperma a fost transferata femelei, ea
poate fi pastrata in corpul ei pentru o perioada mai lunga de timp.
Ritualul de imperechere este deseori complicat. Masculii utilizeaza matasea pentru a-si
recunoaste partenera, sau isi semnaleaza apropierea smulgand bucati din panza
femelei. La paianjenii cu vedere dezvoltata, ritualul de imperechere este asociat cu
culori stralucitoare. Masculul trebuie sa evite sa fie confundat cu hrana femelei de catre
acesta.
Masculii sunt cateodata mult mai mici decat femelele. Aceasta se observa cand femela
se opreste intr-un loc. Masculii se maturizeaza mai repede si cu cat ajung mai repede la
o femela, cu atat exista sanse mai mari sa se reproduca.
Ouale paianjenilor sunt protejate in gogosi de matase. Femela le poate pazi sau le
poate lua cu ea. La unele specii, puii raman cu mama pentru o perioada mai lunga si
sunt carati pe corpul ei.
Importanta
Ca pradatori ai unor insecte sau animale mici, paianjenii sunt in general folositori
oamenilor, cu toate ca unii se hranesc cu insecte polenizatoare ca albinele. Ei sunt o
sursa de prada pentru alte animale ca unele viespi care paralizeaza paianjenii si isi
depun ouale pe corpul lor. Folosirea matasii pentru imbracaminte nu a avut succes
economic, dar este folosita pentru instrumente optice de mare precizie. Cu toate ca
paianjenii au ocupat locuri importante in diferite mitologii, astazi ei sunt considerati
respingatori, datorita aspectului grotesc si a faptului ca se ascund in locuri intunecate,
dar si datorita exagerarii toxicitatii lor.
Clasificare stiintifica: Paianjenii formeaza ordinul Araneae in clasa Arahnida. Sunt
cunoscute 105 familii de paianjeni si 10 familii disparute. In general sunt acceptate
doua subordine. Subordinul Mesothelae contine cateva forme primitive. Subordinul
Opisthothelae contine infra-ordinul Mygalomorphae, care consta din formele cu „falci
drepte”, de obicei mari, ca paianjenul-cartita si tarantula, si infra-ordinul
Araneomorphae, ai carui membri au cheliceraele modificate si mai eficiente; contine
formele cele mai comune si mai remarcabile: tesatorul orb, paianjenul-lup si paianjenii
saritori. Unii paianjeni (cribellate-araneomorphs) au glanda cribellum, care ajuta la
producerea matasii.
SPECII DE PAIANJENI
Tarantula, este numele unei specii europene a paianjenului-lup, a carei muscatura nu
este periculoasa. In America, numele acesta este dat tarantulei americane. Acestia sunt
paianjeni mari, parosi, care se intalnesc in sud-vestul Statelor Unite, America Centrala
si de Sud, si in alte regiuni tropicale ale continentului american. Se hranesc cu insecte
si mici animale. Muscatura ei este dureroasa, dar niciodata pana acum nu a fost
mortala.
Clasificare stiintifica Tarantula apartine ordinului Araneae. Cea europeana apartine
familiei Lycosidae. Este clasificata ca Lycosa tarentula. Tarantula americana apartine
familiei Theraphosidae. Specia cea mai numeroasa este clasificata ca Eurypelma
californica.
Vaduva Neagra este un nume comun pentru oricare din cele cateva specii inrudite.
Specia predominanta traieste la tropice, dar si in sudul Statelor Unite si chiar in
Canada. Produce o panza neregulata pe campuri. Corpul femelei este lung de 1,2cm,
negru, cu un semn rosu in forma de ceas pe abdomen. Masculii Au numai 0,6cm si au
patru perechi de puncte rosii pe marginile abdomenului. Ei sunt vazuti foarte rar si sunt
nepericulosi. Femela poate devora masculul dupa imperechere, de unde si numele dat
speciei, dar acesta practica nu este rara printre paianjeni. Muscatura femelei este
otravitoare pentru oameni si este urmata de durere si tumefiere locala, stare de voma,
dificultati in respiratie si cateodata de moarte. Veninul, o neurotoxina, afecteaza copiii
mai sever decat pe adulti. Cu toate acestea, paianjenul nu este agresiv si musca
oameni numai ca aparare.
Clasificare stiintifica Vaduva Neagra formeaza genul Latrodectus in familia
Theridiidae. Numele acesta este aplicat mai ales speciei Latrodectus mactans.
Retrasul Maro, este numele unui paianjen mic, maroniu, care traieste mai ales in
centrul si sudul Statelor Unite. Mai este cunoscut si ca paianjenul-vioara, deoarece are
un semn in forma de vioara pe cefalotorace. Are aproximativ 1cm lungime si sase ochi.
Face o panza deasa, care poate fi intalnita in zone retrase printre stanci sau in case.
Muscatura lui produce moartea tesuturilor, iar reactiile adverse pot provoca moartea.
Paianjenul poate trai pana la 10 ani. Alte specii inrudite se intalnesc in Marea
Mediterana, Africa si America.
Clasificare stiintifica Paianjenul acesta apartine familiei Loxocelidae din ordinul
Araneae. Este clasificat ca Loxosceles reclusa.
Paianjenul-cartita este numele dat unor paianjeni tropicali, mari, parosi dar
nepericulosi, care traiesc sub pamant. Ei sapa cuiburi lungi prin pamant pe care le
tapeteaza cu matase, iar la intrare fac o usa oblica, articulata, care se potriveste
perfect. Aceasta este facuta deseori din straturi alternatve de pamant si matase. Usa
este acoperita cu pamant sau iarba, deghizand intrarea. O specie din Statele Unite sapa
gauri de 30 cm lungime si 2,5 cm diametru.
Cuiburile sunt in general grupate. Puii traiesc aici cateva saptamani, apoi pleaca si isi
fac propriile cuiburi. Ei traiesc mancand furnici si alte insecte.
Clasificare stiintifica Paianjenii-cartita formeaza familia Ctenizidae din ordinul
Araneae. Specia cea mai comuna este clasificata ca Bothriocyrtum californicum.
PSEUDO-PAIANJENI
Paianjenul de camp este numele dat unei specii de arahnide. Paianjenul de camp
seamana cu un paianjen adevarat, dar are abdomenul segmentat si picioare foarte
lungi. Se hranesc cu insecte mici.
Clasificare stiintifica Paianjenul de camp apartine ordinului Opiliones.
Paianjenul de mare este un animal marin asemanator unui paianjen, ce traieste de
obicei langa mal, mergand pe fundul oceanului sau tarandu-se printre plante si colonii
de animale marine. Unii se fixeaza de cochilia scoicilor. Cele 600 de specii au de la
2mm(in zonele tropicale) la 50cm la unele forme ce traiesc in ape adanci.
De obicei are doua perechi de ochi simpli, un proboscis tubular foarte lung si trei
perechi de apendici. Cu proboscis-ul suge sucurile unor meduze. Prima pereche de
apendici tine hrana si curata gura care este o mica deschidere la capatul proboscis-ului.
Cea de-a doua pereche este folosita ca picioare. Cea de-a treia pereche este
specializata la mascul in tinerea oualelor. Trunchiul alungit are patru segmente, fiecare
cu o pereche de picioare lungi. Segmentul abdominal, cateodata unit cu capul este doar
un canal alimentar. Organele sexuale sunt pe picioare.
Clasificare stiintifica Paianjenii de mare apartin clasei Pycnogonida in familia
Arthropoda.
Arachnofobia
Acest cuvant grecesc inseamna oroare de paianjeni; prima parte a cuvantului se refera
la o figura mitologica greaca Arachne, pe care zeita Atena Palas l-a transformat in
paianjen. Cuvantul “fobia” este utilizat de psihiatri pentru a indica o frica patologica
neintemeiata de anumite lucruri sau situatii. Arachnofobia se poate trata cu terapie
comportamentala – bolnavul fiind pus fata-n fata cu acel ceva de care se ingrozeste, in
cazul nostru cu un paianjen mare si paros. Prima data i se arata doar in fotografie.
Dupa ce i-a crescut increderea in sine, i se poate arata unul adevarat.
Paianjenul falangid poate supravietui pe varful muntilor. El se poate strecura in gaurile
din zapada pentru a ajunge la insectele moarte de sub ea.
Paianjenul mancator de pasari este originar din Asia si are o muscatura veninoasa.
Situatie: paianjenul este in vizuina iar la capaatul vizuinei este un sarpe. Cine va
invinge? Paianjenul mancator de pasari pentru ca el afla cu ajutorul firelor senzitive de
la picioare dinainte de a intra sarpele in vizuina ce este?, cum arata? Si cu ce scop vine
in vizuina. Paianjenul il ataca ,mancandu-l. Paianjenul este imun la veninul sarpelui.
Paianjenul mancator de pasari vaneaza insecte, soareci si chiar pasari.
Specia de paianjen cu cea mai puternica otrava, paianjenul calator brazilian, traieste in
apropierea omului, intra in locuinte si se ascunde in imbracaminte si incaltaminte. Daca
este deranjat introduce otrava in victima prin mai multe muscaturi consecutive.
Muscatura sa poate fi mortala pentru oameni, dar exista antidoturi eficiente impotriva
veninului acestui paianjen.
In Insulele Filipine luptele intre paianjeni este o adevarata distractie. Oamenii prind
femele de paianjen de banana, le hranesc cu libelule, fapt ce se spune ca le confera o
putere mai mare si ii fac mai feroce. Arma acestui paianjen este firul. Castigator este
cel care isi imobilizeaza adversarul cu firul sau lipicios.
Paianjenul Argyoneta aquatica ,desi este fiinta terestra, reuseste sa stea in apa ore
intregi, datorita unui saculet, pe care il confectioneaza din firele sale, in care isi strange
aerul.
COSMOS: Paianjenii Astronauti
In 9 ianuarie, opt paianjeni australieni au parasit gradina zoologica din
Melbourne si au pornit catre centrul spatial Cape Canaveral din Florida. Ei au fost lansati
de NASA in 16 ianuarie si au avut parte de un sejur de 16 zile in Cosmos. Micii
paianjeni Nephila edulis tes panze perfect simetrice.
Cercetatorii sunt curiosi sa vada daca aceasta perfectiune va fi mentinuta si in conditii
de imponderabilitate. Ei nu sunt primii paianjeni in spatiu, pioniera fiind Arabella, un
paianjen cu cruce comun, care in 1973 si-a instalat panza pe statia SkyLab, unde a
ajuns tot prin bunavointa NASA.
Rezultatele cercetarilor nu au fost inca publicate.
Panza de paianjen haotica
traducere din revista 'Der Spiegel', Germania
Atunci cand un paianjen este puternic intoxicat, plasa pe care o construieste nu mai are
nici o forma. Se pot folosi paianjenii in laboratoarele de cercetare pentru testarea
substantelor otravitoare?
Sub influenta marijuanei, panza neterminata flutura in vant. Sub influenta drogului
extasy, la moda in cluburi, paianjenul este suprastimulat si isi pierde controlul asupra
lucrurilor, tesand o panza fara consistenta. Panza are niste gauri cat pumnul de mari
pentru ca este facuta la repezeala. Experimentele au demonstrat in mod stiintific faptul
ca drogurile afecteaza paianjenii si oamenii in mod similar. In aceasta lumina oamenii
de stiinta au tras concluzia ca paianjenii pot fi folositi in experimentele de laborator
pentru a testa noile produse farmaceutice, produse cosmetice sau suplimenti naturali.
Se pare ca, cu cat este mai otravitoare substanta chimica ingerata de paianjen, cu atat
mai deformata este panza construita.
In 1948 farmacistul german Peter Witt a realizat pentru prima data experimente pe
paianjeni folosind amfetamina dizolvata in apa cu zahar, sperand ca acestia isi vor
construi panzele in timpul zilei, perioada in care ei sunt in mod normali inactivi. In loc
de aceasta, ei au continuat sa isi construiasca panzele tot in timpul noptii, insa cu un
aspect distorsionat. Witt a fost capabil sa observe ca paianjenii au reactionat diferit, in
functie de substanta chimica ingerata.
Sub influenta LSD-ului ei au construit panze cu structura complet normala. Dupa
ingerarea de cofeina ei au inceput sa actioneze intr-o maniera haotica. Bineinteles ca
trebuie avuta o foarte mare atentie privind trasarea liniilor de comparatie intre
paianjeni si fiintele umane, dar, ca o concluzie generala, se poate remarca existenta
multor asemanari intre efectele pe care le produc aceste substante "toxice"
paianjenilor, respectiv oamenilor.
Bibliografie:
-Microsoft® Encharta 2001 – World Atlas
-Microsoft® Encharta 2001 – Encyclopedia
-Reviata “Arborele Lumii”
-Revista “Der Spiengel” – Germania
-Internet
-Manulalul de Biologie pentru Clasa aIX-a