2.2. Aliaje feroase: oţeluri (clasificare, simbolizare); fonte (clasificare, simbolizare).

Aliajele fierului sunt cele mai întrebuinţate materiale metalice, atât în industrie, în general, cât şi în
construcţia de maşini, în special. Se obţin din minereuri de Fe.
FONTELE
Fontele sunt aliaje fier - carbon al căror conţinut de carbon, depăşind 1,7 %, este frecvent cuprins între
2,2…3,8 % şi care mai conţin elemente însoţitoare (Si, Mn, P, S) şi elemente de aliere.
În siderurgia modernă elaborarea fontei se realizează în cuptoare înalte, cu cuvă, de construcţie verticală
numite furnale (blast furnace). În figura 1 a este prezentată imaginea unui furnal modern, iar în fig. 2.5. b o imagine
de ansamblu dintr-un combinat siderurgic, în care se observă 4 furnale şi zona de descărcare a materiilor prime
(minereu de fier, cocs, calcar). În interiorul furnalului, sub acţiunea căldurii produsă prin arderea combustibilului
(cocs), minereul de fier se reduce la fier pur, după care are loc carburarea lui parţială. Ca produs principal se obţine
fonta, iar ca produse secundare zgura şi gazul de furnal.
Furnalul este o instalaţie siderurgică de mari dimensiuni, funcţionează în mod continuu, fără oprire timp de
ani de zile. Furnalele moderne au volumul util de peste 5000 m 3 , înălţimi de 40...50 de metri, diametrul în zona
creuzetului de 15...16 metri. Producţia lor zilnică este de 10000...12000 tone de fontă/zi.
Pentru producerea a 10000 de tone de fontă în furnal se consumă:
• 16000...20000 tone de minereu de fier;
• 4000...6000 tone de cocs (combustibilul);
• 2000...4000 tone de calcar (fondantul);
• aprox. 11000000 de mN3 de aer (carburantul).
Pe lângă cele 10000 de tone de fontă rezultă şi 4000...5000 tone de zgură şi aprox. 15000000 de m N3 de gaz
de furnal.

Fig.1. a) Furnal b) Combinat siderurgic

Fig.2. Elementele constructive ale furnalului

Fonta se evacuează periodic din furnal de 4...6 ori pe zi şi se transportă în stare lichidă fie:
11
  la maşina de turnat fontă unde se toarnă în forme metalice, rezultând calupuri de fontă;
 la oţelărie pentru transformare în oţel; transportul se face în oale speciale, încălzite pentru păstrarea
încărcăturii în stare lichidă, oale numite melanjoare (fig. 3).

Fig.3. Transportul fontei în melanjor spre oţelărie Fig.4. a) Calupuri de fontă; b) Forme pt. fontă
Zgura de furnal se produce într-o cantitate egală cu a fontei brute, dar datorită greutăţii specifice mai mici
ocupă un volum corespunzător mai mare, fapt pentru care se evacuează din furnal mai des (8...12 ori pe zi) şi se
culege în oale pentru zgură. Zgura se foloseşte ca balast, nisip de zgură, cărămizi de zgură, ciment de zgură, vată de
zgură. Fonta transportată la oţelărie are o temperatură de 1480...1520°C şi o compoziţie chimică: 94...95 % fier,
4...4,5 % carbon, 0,4...1 % siliciu, 0,3...1 % mangan, aprox. 0,05 % sulf, aprox. 0,05 % fosfor.
Fonta elaborată în furnal şi evacuată pe la jgheabul de evacuare, e transportată în oala de turnare la o
instalaţie de mari dimensiuni, numită maşină de turnat fontă. Aici ea se toarnă sub formă de calupuri (fig. 4).
Aceste calupuri vor fi semifabricatele care se trimit la întreprinderile din industria constructoare de maşini pentru a
fi retopite şi turnate sub formă de piese.
Clasificarea fontelor se poate face după sistemul de cristalizare, în modul următor:
 fonte albe;
 fonte cenuşii (de turnătorie);
 fonte modificate;
a) Fontele albe: datorită durităţii foarte ridicate a cementitei (750 HB) şi ledeburitei (700 HB), fontele albe sunt
aliaje foarte dure, dar şi foarte fragile. Ca urmare a acestor proprietăţi, precum şi a dificultăţilor de prelucrare care
rezultă, fontele albe au o utilizare limitată în industrie. Un domeniu de utilizare a fontei albe în industrie îl prezintă
piesele turnate, supuse ulterior operaţiei de maleabilizare, prin care se obţin în final piese din fontă maleabilă. Un
alt exemplu de utilizare îl constituie folosirea fontelor albe perlitice pentru executarea corpurilor de măcinare din
morile de ciment.
O utilizare ceva mai largă o au aşa numitele fonte cu crustă dură. În aceste fonte, datorită vitezelor de răcire
diferite în miez şi la suprafaţă, se obţin structuri diferite. În miez se obţine structură de fontă cenuşie, iar la
suprafaţă se obţine un strat de 12…30 mm cu structură de fontă albă. Din fontă cu crustă dură se toarnă piese care
lucrează în condiţii de frecare foarte intensă cum sunt: cilindrii de laminor pentru siderurgie, calandrii pentru
industria chimică şi a hârtiei, tăvălugii pentru mori, rolele pentru industria siderurgică, roţile de vagoane, axele cu
came pentru motoare cu ardere internă etc.
b) Fontele cenuşii:
- au preţ de cost mai scăzut decât oţelurile;
- sunt bune proprietăţi de turnare;
- au rezistenţă şi tenacitate inferioare oţelurilor;
- sunt neforjabile şi au deformabilitate plastică practic nulă;
- grafitul asigură prelucrabilitate prin aşchiere, capacitate de amortizare a vibraţiilor, proprietăţi lubrifiante la
frecare uscată, insensibilitate la crestaturi, rezistenţă la coroziune în mediile corozive obişnuite.
Clasificarea fontelor cenuşii se poate face după cum urmează:
1. După conţinutul de carbon:
a) fonte hipoeutectice: cu C < 4,26 %;
b) fonte eutectice: C = 4,26 %;
c) fonte hipereutectice: C > 4,26 %.
2. După forma grafitului:
a) fonte cu grafit lamelar;
b) fonte cu grafit nodular (fonte modificate);
c) fonte cu grafit în cuiburi (fonte maleabile).
3. După modul de aliere:
a) fonte nealiate (conţin Fe şi C, dar şi Si, Mn, P, S, în cantităţi mici);
b) fonte aliate (conţin şi Cr, Ni, Cu, Al, Mo etc.):
c) slab aliate (suma elementelor de aliere sub 4 %);
12
d) mediu aliate (suma elementelor de aliere 4…10 %);
e) bogat aliate (suma elementelor de aliere peste 10 %).
c) Fontele de calitate superioară sunt obţinute prin modificare - introducerea unei cantităţi mici de substanţe
(modificatori), care formând particule insolubile în topitură, servesc ca centre de cristalizare, conducând la
formarea unui grafit fin, uniform dispersat.
Fontele cu grafit nodular au proprietăţi superioare tuturor fontelor, fiind similare cu cele ale oţelurilor.
Modulul de elasticitate este ridicat (16.500 - 18.500 daN/mm2), aşchiabilitatea este foarte bună, recomandându-se
pentru piese care reclamă rezistenţă (îndeosebi la solicitări dinamice) şi plasticitate mai ridicate decât cele ale
fontelor cu grafit lamelar. Simbolizarea fontelor cu grafit nodular se face cu grupul de litere Fgn (fontă cu grafit
nodular) urmat de un grup de cifre care indică rezistenţa minimă la rupere prin tracţiune Rm (N/mm2 ).
d) Fonte maleabile
Acestea sunt fonte superioare, obţinute prin grafitizarea celor albe turnate în piese, printr-un tratament
termic caracteristic – recoacere de maleabilizare. Forma mai convenabilă a grafitului (grafit în cuiburi), obţinută în
fontele maleabile, face ca acestea să posede caracteristici mecanice superioare fontelor cenuşii. Simbolizarea
fontelor maleabile se face astfel: F – fontă; m – maleabilă; a – albă; n – neagră; p – perlitică, iar cifrele adăugate
simbolului reprezintă rezistenţa la rupere prin tracţiune, exprimată în [N/mm 2 ].
În funcţie de modul cum se realizează răcirea în timpul maleabilizării se pot obţine structuri diferite ale
masei metalice de bază, astfel încât fontele maleabile pot fi:
 fonte maleabile albe;
 fonte maleabile negre;
 fonte maleabile perlitice.
Utilizarea fontelor maleabile este îngrădită de grosimea limitată a pereţilor pieselor (max.25…30 mm), iar
a celor negre, parţial şi de duritatea redusă care împiedică folosirea lor pentru piese rezistente la uzare. În general,
ele se recomandă pentru confecţionarea pieselor turnate mici, în forme complicate, cu pereţi subţiri, cu bună
rezistenţă, oarecare tenacitate şi rezistenţă la şocuri.
e) Fonte aliate
Acestea sunt fonte cenuşii, albe sau maleabile care datorită prezenţei unor elemente de aliere ca: peste 0,3
% Ni, Cr, Cu sau W, peste 0,1 % Mo, V sau Ti, mai mult de 2 % Mn şi 4 % Si, posedă caracteristici mecanice
îmbunătăţite, inclusiv rezistenţă la uzare şi la temperaturi înalte (fontele slab şi mediu aliate) sau rezistenţă ridicată
la coroziune (fontele bogat aliate). Prezenţa nichelului, măreşte rezistenţa (de exemplu, fontele pentru cilindrii de
laminoare), îmbunătăţind în acelaşi timp prelucrabilitatea. Adaosurile de Cr, V şi Ti, care formează carburi, măresc
duritatea şi rezistenţa fontei, înrăutăţind însă prelucrabilitatea. Adaosuri concomitente de Ni - Cr se utilizează
pentru compensarea reciprocă a grafitizării şi formării exagerate a carburilor nedorite. Aceste fonte sunt
recomandate pentru turnarea unor piese greu solicitate, ca: arbori cotiţi pentru motoare Diesel şi compresoare,
segmenţi de pistoane, cămăşi de cilindrii răciţi cu aer, cochile şi matriţe pentru prelucrarea metalelor neferoase etc.
Simbolizarea fontelor
Este reglementată prin standardul românesc adoptat după cel european, revizuit cu SREN 1560:2011
Simbolizarea alfanumerică (cu litere şi cifre) simbolizează:
a) Poziţia 1: EN – norme europene;
b) Poziţia 2: simbolul GJ – G – piesă turnată; J – fontă.
c) Poziţia 3: simbolul caracteristic grafitului din fontă:
L – Lamelară
S – Sferoidală
M – Maleabilă
V – Vermicular
N – fără grafit
Y – structură înaltă a standardului de produs;
d) Poziţia 4: simbolul macro/microstructurii:
A – austenită;
F – ferită;
P – perlită;
M – martensită;
L – ledeburită;
Q – călită şi revenită;
B – inimă neagră (la fontele maleabile);
W – inimă albă (la fontele maleabile).
e) Poziţia 5: simbolul de clasificare, funcţie de caracteristicile mecanice sau compoziţia chimică.
13
Exemple:
1. Fonte rezistente la uzare abrazivă
EN-GJN-HV520 SR EN 12513:2000
2. Fonte cenuşii cu grafit lamelar (obişnuite sau modificate)
a) EN-GJL-150 (fontă cenuşie cu grafit lamelar cu Rm  200 N/mm2)
b) EN-GJL-HB 175 SR EN 1561:1999 (fontă cenuşie cu grafit lamelar cu duritatea 175 HB)
c) EN-GJL-XNiMn13-7 (fontă cenuşie cu grafit lamelar aliată, cu 13% Ni, 7% Mn)
d) EN-GJL-X300CrNiSi9-5-2 (fontă cenuşie cu grafit lamelar aliată, cu 3% C, 9% Cr,5% Ni, 2% Si)
3. Fonte cu grafit nodular (sferoidal)
a) EN-GJS-500-7 SR EN 1563:1999 (fontă cenuşie cu grafit nodular, cu Rm  500 N/mm2 şi alungirea, A7%)
b) EN-GJS-1200-2 SR EN 1564:1999 (fontă cenuşie cu grafit nodular, cu Rm  1200 N/mm2 şi alungirea, A2%)
c) EN-GJS-HB150 (fontă cenuşie cu grafit nodular, cu duritatea 150HB)
4. Fonte maleabile
a) cu inimă albă
EN-GJMW-350-4 SR EN 1562:1999 (fontă maleabilă albă cu rezistenţa la tracţiune R m  350 N/mm2 şi alungirea
la rupere, A4%)
b) cu inimă neagră
EN-GJMB-300-6 SR EN 1562:1999 (fontă maleabilă neagră cu rezistenţa la tracţiune R m  300 N/mm2 şi
alungirea la rupere, A6%)

14